ARGUMENTAREA

DEFINȚIE =este procesul prin care încercăm să justificăm adevărul propriilor păreri sau să
motivăm anumite comportamente, atitudini, încercând să convingem interlocutorii că avem dreptate.
Argumentarea = justificare + încercarea de a convinge.
Deci, scopul unei argumentări este convingerea interlocutorilor.
Argumentarea poate fi definită și ca relație între două persoane dintre una care argumentează
(locutor) și cealaltă este persoana pentru care se argumentează (interlocutor)

Argumentarea este o construcție logică formată din propoziții numite temeiuri, care sunt
utilizate pentru demonstrarea unei alte propoziții numită teză în baza relațiilor logice și
faptice ce se stabilesc între temeiuri și teză.
De aici, rezultă STRUCTURA unei argumentări:

a) teza de argumentat =propoziția pe care trebuie să o susținem, să o justificăm. Este concluzia

finală a argumentării noastre.
b) temeiul = propoziția/propozițiile care susțin sau justifică teza argumentării. Ele se numesc și
premise, probe, dovezi, argumente
c) raționamentul (inferența/tehnica de argumentare) = face posibilă justificarea tezei.

Există diferență între raționament/inferență și argument.

Rețineți:
1.Raționamentul /inferența este forma logică cea mai complexă, este operația logică prin care din
una sau mai multe propoziții numite premise (temeiul argumentării) rezultă o altă propoziție numită
concluzie (teza argumentării).
2. Argumentul este stuctura logică formată din cel puțin un raționament prin care se susține o teză
3. Argumentarea este un proces, iar argumentul este rezultatul acestui proces.
4. Nu orice raționament devine argument, deoarece nu toate rațioanmentele au ca scop convingerea
cuiva.

INDICATORI logici ai argumentării:

de PREMISĂ de CONCLUZIE
1.deoarece 6. pentru că, 1.Deci 6. Așadar
2.fiindcă 7. întrucât 2. Prin urmare 7. În consecință
3. deoarece 8.datorită (faptului că) 3. Rezultă că 8. Decurge că
4. pe baza faptului că 9. dat fiind că 4. Concluzionăm că 9. În concluzie (de aici)
5. presupunând că 10.pornind de la ideea că 5. Conchidem că 10. Deducem că
În urma evaluării argumentelor constatăm existența unor greșeli (erori) în argumentare:
A. În funcție de prezența sau absența intenției de a greși, erorile pot fi:
1. SOFISME= greșeli comise intenționat cu scopul de a induce în eroare, de a păcăli, de a înșela
pe cineva
2. PARALOGISME =erori comise neintențioant, din neatenție, din ignoranță sau neștiință.

B. În funcție de cauza care le provoacă, erorile pot fi:

1. FORMALE (logice) -afectează structura logică/formală a unui argument și rezultă din
încălcarea regulilor ce vizează corectitudinea operațiilor logice cu termeni (definiția,
clasificarea) sau validitatea argumentelor. Deci, erorile formale se produc datorită
nerespectării regulilor de validitate ale inferențelor deductive.
2. MATERIALE/informale- nu vizează structura, ci conținutul argumentelor. Sunt
erori logice care respectă, din punct de vedere formal, regulile de validitate ale
argumentelor, dar conțin anumite erori de conținut, legate de sensul și semnificația
premiselor și componentelor acestora. Se referă la modul de utilizare a limbajului (sensul
termenilor, expresiilor), la falsitatea premiselor, erori ce privesc relația dintre premise și
concluzie.
a) sofisme de limbaj =apar din cauza folosirii greșite a termenilor sau propozițiilor (de
exemplu: echivocația, amfibolia, accentul, diviziunea, compoziția)
b) sofismele circularității apar când concluzia repetă sub altă formă premisele
raționamentului (de exemplu: argument circular, expresii circulare, întrebarea complexă,
afirmarea repetată)
c) sofismele supoziției neîntemeiate –când premisele par adevărate, dar în realitate ele sunt
false. (de exepmlu: bifurcația, falsa dilemă, inconsistența)
d) sofismele de relevanță –apar când temeiurile pe care le prezentăm pentru susținerea unei
teze nu au legătură cu teza ( de exemplu: argumentul relativ la o persoană, argumentul
relativ la modestie, argumentul relativ la popor, argumentul relativ la milă, argumentul
relativ la baston)
e) sofismele dovezilor insuficiente apar când premisele nu conțin informații suficiente
despre concluzia pe care doresc să o susțină. (de exemplu: generalizarea pripită, cauza falsă)