Referat

la Filosofie
Tema : Argumentarea

Profesor :
A elaborate :
 2017
Cuprins:

I. ARGUMENTAREA
1. Ce este argumentarea?
2. Structura argumentării

II. TIPURI DE ARGUMENTARE

1. Deductive:
a. Modus ponens
b. Modus tollens
c. Rationament disjunctiv
d. Rationament prin reducere
2. Inductive
3. Abductive
4. Prin analogie
5. Concluzie

III. TIPURI DE ARGUMENTARE DUPĂ FORMĂ

IV. APLICAŢII
 I. Argumentarea
Un argument este un set de propoziţii, dintre care unele propoziţii joacă rolul premiselor, iar o altă
propoziţie joacă rolul concluziei. Între premise şi concluzie există o relaţie specifică de întemeiere:
concluzia rezultă din premise . Premisele constau din material adiţional , explicaţii , descrieri , etc..

Premise 1

Premise 2 Concluzie Argument

Premise 3

II . Tipuri de argumente
a. Argumentele deductive

Argumentelor deductive le este caracteristic faptul că prezervă valoarea de adevăr a

premiselor. Dacă plecăm de la premise adevărate, atunci argumentele deductive ne sigură că
vom obține concluzii tot adevărate. Dacă premisele sunt false, atunci și concluziile vor fi false.
Majoritatea argumentelor deductive pleacă de la o premisă generală pentru a ajunge, de cele
mai multe ori, la o concluzie particulară . Dat fiind că ceea ce este valabil pentru toţi (general)
este valabil şi pentru unii (particular), argumentele deductive conservă adevărul premiselor în
trecerea de la premise la concluzie. Dacă un argument deductiv este valid şi are, în plus, şi
premise adevărate, atunci vom spune ca argumentul este corect, iar opinia ce reprezintă
concluzia sa este justificată.
Argumentele deductive sunt ori valide, ori invalide.

Un argument este valid dacă concluzia rezultă în mod necesar din premise, dacă nu există nici
o situaţie în care premisele sunt adevărate şi concluzia falsă.
Fie următorul argument:
Toate florile dansează când nimeni nu le vede . Aceste sunt flori .Deci, ele dansează când
nimeni nu le vede .
 Acesta este un argument valid: dacă premisele ar fi adevărate, atunci nu se poate ca concluzia
să fie falsă. Nu contează, atunci când se pune problema validităţii, dacă premisele chiar sunt
adevărate în realitate. Contează situaţiile ipotetice: dacă premisele ar fi adevărate, ar putea fi
concluzia falsă?
Următorul argument este invalid: Când eşti însărcinată ai nasul înfundat . Ai nasul înfundat .
Deci , eşti însărcinată.
Să presupunem că premisele sunt adevărate. Ar putea concluzia să fie falsă în această
situaţie? Desigur! X poate avea nasul înfundat şi din alte cauze, nu numai din cauza faptului că e
însărcinată . Ca atare, concluzia nu rezultă cu necesitate din premise, ceea ce înseamnă că
argumentul nu este valid. Un argument poate sa aibă premise care sunt adevărate în realitate
şi, cu toate acestea, să nu fie valid.
După cum am văzut ,un argument poate, de asemenea, să aibă premise care sunt false şi,
totuşi, să fie valid. Dacă un argument deductiv este corect, atunci el este în mod necesar valid şi
are toate premisele adevărate. Dacă este incorect, atunci ori este invalid, ori are cel puţin o
premisă falsă.

Tipuri de argumente deductive

Principalele tipuri de argumente deductive sunt:
-modus ponens (afirmarea antecedentului):
Dacă p, atunci q.
P. Deci q.
-modul tollens (negarea consecventului):
Dacă p, atunci q.
Non-q. Deci non-p.
-raționamentul disjunctiv
P sau q. Non-q. Deci p.
-raționamentul prin reducere la absurd:
Daca vrem să demonstrăm că p, atunci începem prin a presupune că non-p.
Dacă non-p, atunci q.
Dacă q, atunci r.
Dacă r, atunci non-q.
Am obținut o contradicție (q și non-q), deci non-p este falsă si p este adevărată.
 Argumentele inductive
În cadrul argumentelor inductive se pleacă de la un anumit număr de cazuri particulare şi se
trage, pornind de la ele, o concluzie generală despre toate cazurile de acel tip.
Argumentele inductive corecte sunt argumentele ale căror premise sunt consistente cu
concluzia şi în care concluzia este mai mult sau mai puțin probabil să fie adevărată.
Argumentele inductive sunt mai puternice sau mai slabe, în funcţie de numărul de cazuri pe
care ne-am bazat în premise.

Argumentele abductive
Argumentele abductive sau „argumentele la cea mai bună explicație” permit inferarea unei
propoziții q ca o explicație a unor fenomene. Reluând argumentul de mai sus, putem spune că
concluzia sa este justificată totuși dacă ipoteza ( ca eşti însărcinat ) are cea mai mare
probabilitate și este cea mai simplă explicație posibilă.
În cazul deducției spuneam că dacă este adevărat că p implică q și este adevărat că p, atunci
concluzia q este adevărată și ea. În cadrul abducției sensul inferenței este invers: dat fiind că q
este adevărată și dat fiind că p implică q, atunci p este adevărată.
Argumentele abductive permit inferențe de genul ”Străzile sunt ude, deci a plouat.” Desigur,
nu este necesar să fi plouat dacă străzile sunt ude, deoarece există mai multe explicații posibile
ale faptului că străzile sunt ude. Pe de altă parte, în anumite condiții, faptul că a plouat
reprezintă cea mai bună explicație deoarece are cea mai mare probabilitate de a fi adevărată
(am vazut de multe ori cum plouă și strazile se udă).
Probabilitatea concluziei unui argument deductiv depinde de:
-puterea explicativă = ne permită explicarea a cât mai multe fenomene și
- puterea predictive (mai ales în știință) = ne permite să prezicem diverse fenomene.
- simplitatea explicației - coerența sa cu alte explicații pe care le avem.

Argumentele prin analogie

Argumentele prin analogie sunt raționamente prin care inferăm că un obiect x (sau situație,
eveniment, structură etc.) are o proprietate F din faptul că un alt obiect y ce seamănă cu x în
toate aspectele importante G, H, I și J etc. are și el proprietatea F. De exemplu, în multe culturi
apare analogia dintre soare și Dumnezeu. Ca atare, se inferează că existența noastră depinde de
existența lui Dumnezeu în același mod în care tot ceea ce este viu pe Pământ depinde de
existență soarelui. Argumentele prin analogie sunt importante și în știință.
Un argument prin analogie corect presupune demonstrarea faptului că două obiecte chiar au
anumite proprietăți relevante în comun și că diferențele dintre ele nu sunt relevante. Concluzia
unui argument prin analogie nu rezultă cu necesitate din premise, la fel ca în cazul
argumentelor inductive.
 Cu alte cuvinte, este posibil și în acest caz, la fel ca în cazul argumentelor inductive și
abductive, ca premisele să fie adevărate, dar concluzia derivată să nu fie adevărată. Cu toate
acestea, cu cât două obiecte sau structuri au mai multe proprietăți relevante în comun și există
mai puține diferențe, cu atât probabilitatea ca concluzia să fie adevărată crește.

Concluzie
Argumentele cele mai puternice sunt argumentele deductive, deoarece adevărul premiselor
garantează, atunci când argumentul este si valid, adevărul concluziei. În consecinţă, nu va exista
loc de probabilitate şi, ca atare, de incertitudine. Nu 3 acelaşi lucru se poate spune despre
argumentele inductive sau cele abductive, deoarece cu ajutorul lor nu putem întemeia decât
concluzii care au un grad mai mare sau mai mic de adevăr.

III. Tipuri de argumente după formă

Există mai multe tipuri de argumente. După formă, acestea pot fi:
1.Argumentări alcătuite dintr-o premisă și o concluzie:
*Mănânc măr (C) pentru că îmi plac merele (P) .
2.Argumentări cu o concluzie și mai multe premise:
* Toate lichidele sunt fluide.(P) Uleiul curge (P) , deci uleiul este lichid .(C)
3. Argumentări cu concluzii și premise încrucișate:
*Ne straduim să învăţăm mai mult (C) , pentru că avem note rele (P) .Învăţăm mai mult şi
mai intens (C) , ca pe viitor să avem rezultate mai bune (P) .
4.Argumentări în formă de cascadă, unde o premisă susține o concluzie intermediară, care apoi
devine premisă pentru o concluzie finală.
*Dacă nu ne îmbrăcăm gros (P) , vom avea gripă (C) . Dacă vom avea gripă (P) , nu vom fi
capabili să învăţăm (C) .
 IV. Aplicaţii

Filosofia religiei - argumente în favoarea și împotriva existenței lui Dumnezeu

Termenul „religie” vine din latină (religo, religare) şi înseamnă a uni. Este vorba despre unirea
omului cu semenii lui şi a omului cu divinitatea. Filosofia religiei nu este acelaşi lucru cu
teologia.
Teologia reprezintă studiul dogmelor religioase şi presupune acceptarea unor adevăruri
revelate. Filosofia religiei, în contrast, nu presupune acceptarea a priori a unor dogme
religioase. Ca atare, filosofia religiei este studiul critic al unor probleme precum existența lui
Dumnezeu, a miracolelor, a unor propietăți precum atotcunoaștere sau atotputernicia, a
relației dintre etică și religie etc. Ca și orice alt domeniu al filosofiei, filosofia religiei implică în
mod necesar construirea și analiza unor argumente.
Fiecare dintre noi, după o anumită perioadă, ajunge să susţină o anumită poziţie în ceea ce
priveşte existenţa lui Dumnezeu. S-ar putea să creadă cu tot sufletul în Dumnezeu, ori s-ar
putea să susţină că Dumnezeu nu poate exista sau, chiar dacă ar putea exista, atunci pur şi
simplu el nu există în lumea noastră. În sfârşit, cineva ar putea sa considere, bazându-se pe
anumite argumente, că nu se poate şti nici dacă Dumnezeu există, nici dacă Dumnezeu nu
există (această poziție se numește agnosticism) sau că, în final, achir dacă nu putem ști, atunci
totuși trebuie să credem în Dumnezeu (vezi argumentul pariului de mai jos).
S-ar putea ca argumentele filosofice să-l facă pe cineva să creadă în Dumnezeu, să îi întărească
credinţa altcuiva sau, din contra, să îl facă să se îndoiască sau chiar să renunţe la credinţă. Un
argument corect este ca situația de șah mat din jocul de șah. Dat fiind că miza discuției este atât
de mare (acceptăm sau nu existența lui Dumnezeu), argumentele ce privesc existența
lui Dumnezeu devin extrem de importante pentru fiecare dintre noi. Iată, reconstruite, câteva
dintre argumentele clasice în favoarea în favoarea existenței lui Dumnezeu, precum și unul
împotriva existenței sale. Sunt aceste argumente corecte? Dacă nu sunt, atunci care este exact
problema: sunt invalide sau au premise false?

Argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu

Argumentele aduse în sprijinul ideii că Dumnezeu există sunt de două feluri: unele sunt
aposteriori, adică sunt bazate pe experienţă, pe observarea existenţei unor lucruri în natură
(Argumentul Cosmologic și Proiectului Divin), iar altele sunt apriori, adică nu se bazează pe nici
un fel de experienţă/observație (Argumentul Ontologic).
Argumentul Cosmologic
(1) Orice fenomen din univers este efectul unei anumite cauze.
(2) Regresul la infinit pe şirul cauzelor este imposibil.
(3) Deci există o Cauză Primă care este Dumnezeu.

Argumentul Proiectului Divin

(1) În cazul multor lucruri ne putem da seama dacă au fost făcute de o fiinţă inteligentă în
vederea îndeplinirii
eficiente a unui anumite funcţii;
(2) Există lucruri complexe în natură care îndeplinesc eficient o anumită funcţie;
(3) Deci există o fiinţă inteligentă care a proiectat toate obiectele naturii, iar această fiinţă este
Dumnezeu.

Argumentul Ontologic
Argumentul ontologic diferă de argumentele de mai sus prin faptul că nu se bazează, la nivelul
premiselor, pe observarea existenței a ceva (cauze și efecte) sau a anumitor aspecte ale
realităţii, cum ar fi complexitatea şi eficienţa anumitor lucruri din natura. Argumentul Ontologic
se bazează numai pe ceea ce rezultă din definiţia conceptului Dumnezeu:
(1) Dumnezeu este fiinţa perfectă (unică, veşnică, atotbună, atotştiutoare, atotputernică);
(2) Ceva care există în mod real este „mai perfect” decât ceva a cărui existenţă este numai
posibilă;
(3) Deci este necesar ca Dumnezeu să existe în mod real.

Un argument în favoarea credinţei în Dumnezeu: Argumentul Pariului

Până în acest punct argumentele aduse în favoarea sau împotriva existenţei lui Dumnezeu
aveau ori premise false sau cel puţin improbabile, ori nu erau valide. Pentru mulţi acest lucru
poate nici nu este surprinzător, deoarece consideră, împreună cu
agnosticii, că nu se poate demonstra existenţa lui Dumnezeu. Dar chiar dacă nu se poate şti
dacă Dumnezeu există, poate se poate demonstra totuși că este infinit mai util pentru noi să
credem că Dumnezeu există.
(1) Orice persoană raţională urmăreşte în “jocul vieţii” să-şi maximizeze câştigul şi să-şi
minimizeze pierderile;
(2) Există la fel de multe şanse ca Dumnezeu să existe cât există şanse ca Dumnezeu să nu
existe;
(3) Dacă pariem pe existenţa lui Dumnezeu, dacă credem că Dumnezeu există atunci:
a. dacă Dumnezeu există într-adevăr, vom câştiga ceva infinit, viaţa veşnică, adică cel mai mare
câştig posibil, în
condiţiile în care am pariat doar viaţa noastră finită;
b. dacă Dumnezeu nu există, pierdem ce am mizat, adică trăim cu iluzia că este bine să ne
închinăm viaţa noastră lui
Dumnezeu;
(4) Dacă pariem că Dumnezeu nu există, atunci:
c. dacă Dumnezeu există, pierdem viaţa veşnică, adică cel mai mare câştig posibil;
d. dacă Dumnezeu nu există, avem un câştig finit, adică trăim o viaţă care nu se bazează pe o
iluzie;
(5) Deci este raţional să pariem pe existenţa lui Dumnezeu, adică să credem că Dumnezeu
există.

Un argument împotriva existenţei lui Dumnezeu: Argumentul Existenţei Răului

Unul dintre cele mai importante argumente împotriva existenţei lui Dumnezeu este următorul:
(10) Există rău în lume;
(11) Dacă Dumnezeu există şi este omniscient, atotputernic şi atotbun, atunci nu ar trebui să
existe rău în lume;
(12) Deci Dumnezeu nu există.
Argumentati sau contraargumentati urmatoarea idee:

Avortul trebuie interzis

Câini comunitari trebuie ucisi

Eutanasia trebuie acceptata

Prostitutia trebuie legalizata

Clonarea umana trebuie interzisa

Psihanaliza nu este o teorie stiintifica

Adevarul stiintific nu poate fi confirmat definitiv

Femeile sunt egale cu barbatii

Familia este o institutie care con-sacra desfrâul

Dreptatea este o virtute a turmei

Religia este opiu pentru popor

Dumnezeu este o inventie umana

Fericirea este un ideal irealizabil

Sacrificiul uman într-o cultura este o dovada de primitivism

Pedeapsa cu moartea trebuie abolita

Homosexualitatea trebuie permisa de lege

Fumatul trebuie interzis în locurile publice