Introducere în teoria argumentării

1. a) Teoria argumentării
• la intersecția a trei domenii (retorică, logică, lingvistică)
• studiu tehnici discursive raționament practic prin care se
urmărește obținerea adeziunii auditoriului
b) Tehnica argumentativă
• îmbinare (expresivă) enunţuri astfel încât să conducă
univoc spre o singură concluzie de acceptat (în condiţiile
acceptării poziţiilor de plecare şi a procedurilor de inferare
logică)
c) Tehnicile de argumentare
• operații folosite pentru a întemeia o teză
 2) Argumentarea (accepțiuni)
• organizare propoziții cu ajutorul raționamentelor în
vederea întemeierii/ dovedirii altei propoziții, cu scopul de a
convinge interlocutorul de adevărul sau falsitatea ei
• misiune orator – satisfacere rațiune și afecte (a plăcea, a
convinge, a impresiona)
• argumente:
a) probe/ dovezi aduse (mai mult sau mai puțin
explicite); intră în economia raționamentelor
b) utilizate în demersul de convingere/ modificare
opinie interlocutor/ acționare în direcție dorită
c) mijloace de persuasiune
• presupune:
a) argumente propriu-zise (silogismul, entimema,
epicherema, soritul, analogia, dilema, exemplul, inducția)
b) toposurile (locuri comune/ locurile argumentelor)
• activitate (intelectuală, verbală, socială) servind la
justificarea sau la respingerea unei opinii pe baza unor
enunțuri și urmărind adeziunea unui auditoriu
• sistem de dovezi (temeiuri) organizat astfel încât să poată
convinge interlocutorul de adevărul sau de falsitatea unei
propoziții (teză)
• scop: soluționare (prin negociere) conflicte de opinie prin
administrarea de dovezi (probe, argumente, temeiuri)
 a) argumentarea - activitate socială:
• componentă esențială a relațiilor sociale și a actului
educațional
• scop: influențare credințe, atitudini și comportament
persoane

b) argumentarea – activitate intelectuală

• nu apanaj intelectuali ci exercițiu al intelectului (produce
temeiuri în sprijinul sau împotriva unei opinii)
• posibilitate asociere demers intelectual cu mijloace non-
raționale (afective, emoționale); scop – potențare efect
persuasiv
 c) argumentarea – activitate verbală
• ansamblu elemente lingvistice cu rol important în coerența
actului argumentativ
• se constituie într-un text (avansare teză + prezentare unor
argumente pro)
• actualizare text (scop - obținere acord persoană într-o
anumită chestiune)
• constă în enunțare teză + temeiuri în sprijinul ei
• întemeiere teză:
- reală (cel care o propune crede în adevărul sau în
falsitatea ei)
- aparentă (cel care o propune nu este convins de adevărul
sau falsitatea ei)
 3) Cuprinsul definiției argumentării:
• conținut (teza și temeiurile; argumentele/ dovezile
concretizate în enunțuri, judecăți, propoziții - probe)
• tehnici (organizarea propozițiilor cu ajutorul
raționamentelor)
• finalitate (organizare conținuturi cu ajutorul tehnicilor de
argumentare; convingere interlocutor cu privire la caracterul
adevărat/ fals teză)
 Argumentare și convingere

1) Modalităţi de a convinge: demonstraţie, argumentaţie,

seducție, propagandă, manipulare
2) Presupune identificarea temeiurilor de justeţe şi
promovarea unor concluzii (prin forţa logico-formală a
enunţurilor şi prin inducerea de convingeri despre
veracitatea unor premise şi a unor condiţii prealabile)
3) Scop: generarea unor convingeri întemeiate,
reproductibile cu valoare practică
 Alte concepte ale teoriei argumentării

a) Teza argumentării - propoziția întemeiată

b) Temeiul argumentării (argument/ probă/ dovadă):
• propozițiile prin care este întemeiată teza
• se concretizează într-o propoziție (dacă argumentarea e
minimală) sau în mai multe (argumentare amplă)
• temei: nu e propoziția ci conținutul ei (starea de lucruri
descrisă) adus în fața interlocutorului
c) Fundamentul argumentării – norma/ legea/
principiul/ în virtutea căruia temeiurile constituie condiția
suficientă a tezei, iar aceasta consecința necesară a
temeiurilor, astfel încât ea este dovedită grație temeiurilor
aduse în favoarea ei
Ex: Suferințele morale, pe lângă care pălesc durerile fizice,
stârnesc mai puțină milă, fiindcă nu se văd (Balzac)

Analiză:
• Teza argumentării: Suferințele morale stârnesc mai puțină
milă
• Temeiul argumentării: Suferințele morale nu se văd
• Fundamentul argumentării: Suferințele care nu se văd
stârnesc mai puțină milă
 d) Indicatori/ simboluri/ mărci ale argumentării
(cuvinte prin care se semnalează relația de întemeiere):
• exprimă raporturile de determinare dintre probe/
argumente aduse și teza ce se dorește dovedită ca A sau F
• semnalează interlocutorului prezența unei relații de
întemeiere
• ex: fiindcă, deoarece, din cauză că, întrucât, dacă...atunci,
însă, ci, totuși
• exprimă relațiile dintre idei (susținere, respingere,
indiferență)
• ne permit să înțelegem dacă argumentarea susține/
respinge o teză (indică relația de opoziție sau de coordonare
între argumente)
• aceiași indicatori pot fi utilizați pentru susținerea tezei
(când e întemeiată ca adevărată de argumente) și în
respingerea ei (prin susținerea contrarei ei)
• ajută la înțelegerea tipului de argumentare (regresivă sau
progresivă)
 Indicatori ai întemeierii progresive (ai concluziei):
deci, prin urmare, așadar, în consecință, rezultă că, se
impune concluzia, este de așteptat ca)
 Indicatori ai întemeierii regresive (ai premizelor; teza
precede temeiul): fiindcă, deoarece, întrucât, pentru că,
dovadă că, având în vedere că
• prezența lor în text nu indică neapărat o argumentare
• în cazul unei argumentări și în lipsa lor din text,
legăturile de întemeiere dintre enunțuri sunt recunoscute
pe baza afinității de conținut și a ordinii expunerii lor
• Ex.: Am întârziat la prima oră fiindcă tramvaiul s-a blocat
la Universitate
a) Argumentul este un fapt (blocarea tramvaiului)
b) Faptul - descris prin propoziția-temei (tramvaiul s-a
blocat la Universitate)
c) Propoziția are o legătură de determinare cu un alt fapt
(întârzierea la prima oră) descris prin propoziția-teză a
argumentării (Am întârziat la prima oră)
d) Legătura de determinare dintre cele două fapte descrise
face ca propozițiile utilizate să exprime o relație de
argumentare
• propozițiile-temei (vehicule ale argumentelor
argumentării) pun în evidență probe diferite: fapte, valori,
exemple, trăiri, analogii (=probele argumentării)
• asigurarea parcursului argumentării: argumentele trebuie
puse în legătură unele cu altele (caracterul adevărat al unei
teze poate fi argumentat numai în situația identificării
faptelor/ valorilor/ exemplelor etc. ce vor constitui
condițiile suficiente pentru dovedirea tezei)
• dovedirea caracterului fals al unei teze - prin aducerea în
fața interlocutorului (prin propozițiile-temei) faptelor/
exemplelor/ valorilor etc. care sunt condiții suficiente ale
falsității tezei
• legăturile sunt evidențiate de fundamentul argumentării
(ce acționează prin tehnicile argumentării)
• argumentarea aduce în atenția interlocutorului un anumit
conținut de idei (argumentele sau probele)
• conținutul este vehiculat cu ajutorul argumentelor (care
constituie forme de argumentare)
 Tipuri de argumentare (criterii)

1) Analizare discurs prin prisma logicii relațiilor:

a) reală (argumentatorul este convins de A/ F tezei)
b) aparentă (nu este convins de A/ F tezei susținute/
respinse)
c) polemică (schimbare permanentă roluri; aducere dovezi
susținere puncte de vedere proprii)
d) oratorică (lipsă reacție interlocutor pe parcursul situației
de argumentare)
e) directă (poziționare tete-a-tete argumentator – interloc.)
f) mediată (delegare competență argumentativă)
 2) Natura opiniei ce face obiectul argumentării:
a) Cu teză factuală/ teoretică (pune în joc valorile teoretice
de adevăr și fals)
b) Cu teză evaluativă (privește valori și criterii de valoare)
c) Cu teză acțională (vizează decizii practice referitoare la
conduite și comportamente)

3) Reguli/ condiții desfășurare argumentare

a) Liberă (desfășurare după reguli minimale și subînțelese)
b) Cu reguli prestabilite (impuse instituțional/ convenite)
 4) Domeniul de cunoaștere/ acțiune căruia îi aparține
opinia în discuție:
a) Istorică
b) Juridică
c) Filozofică
d) Teologică etc.