STILISTICA (NOȚIUNI FUNDAMENTALE)

1) Stilul și calitățile lui

• totalitatea mijloacelor lingvistice utilizate de orator în
scopul obținerii unor efecte de ordin artistic
• manieră personală de exprimare într-un anumit domeniu
de activitate
2) Stil oratoric: ansamblul conotațiilor adăugate exprimării
prin care discursul dobândește o amprentă proprie
3) Imagine artistică: forma concretă a unei idei artistice;
utilizată ca noțiune generală pentru toate figurile de stil
• calități comune tuturor stilurilor
a) fidelitate în raport cu ideile exprimate
b) claritate (claritatea gândirii → claritatea exprimării)
c) muzicalitate
d) varietate (aspecte: sobrietate, claritate, bogăție de figuri
retorice, grație etc.)
e) puritate (efect al redactărilor succesive ale discursului)
f) naturalețe, simplitate
3) Abordarea ideilor sub două aspecte (dpv. al stilului):
a) Privite în ele însele
• calități fundamentale:
- clare (informarea corectă → înțelegerea subiectului)
- veridice (exprimarea unui conținut informațional în
concordanță deplină cu ceea ce este reprodus mental)
• tipuri de idei în funcție de rolul conferit de orator:
puternice, vii, delicate, paradoxale
 b) Despre idei privite în raporturile dintre ele
• necesitatea cunoașterii legăturilor dintre idei și ansamblul
discursului:
- consecvența (subordonarea tuturor ideilor la un scop
comun)
- tranziția (asigurarea interdependenței secțiunilor
discursului)
- gradația (prezentare suită de idei în ordine ascendentă
sau descendentă)
 Stilurile limbii române (clasificare, criterii)

1) Grad de individualizare
• individual
• colectiv

2) Situația de comunicare
• familial
• neutru
• oficial
• profesional
3) Domeniul de activitate (stilurile funcționale)
• beletristic
• științific
• juridico-administrativ
• publicistic
• colocvial

4) Canalul de comunicare
• oral
• scris
 Stilurile funcționale ale limbii române

1) Beletristic
2) Științific
3) Administrativ-juridic
4) Publicistic (jurnalistic)
5) Colocvial (familiar)

• Trăsătura recurentă a tuturor variantelor funcționale –

opoziția binară între artistic și non-artistic
a) Stilul artistic:
• limbaj conotativ
• caracter individual
• unicitate și inovare a expresiei (fiecare scriitor are stilul
său personal)
• bogăție lexicală și stilistică
• polisemie lexicală
• se adresează afectelor, sensibilității
• dependență de context
b) Stilul non-artistic:
• limbaj denotativ
• caracter colectiv
• utilizare de formule și construcții consacrate de uzul
comun și repetabile la nivelul colectivității vorbitorilor
• claritate, concizie
• monosemantism lexical
• adresare către intelect, rațiune
• independență (cvasidependență) de context
 Caracteristici ale stilurilor funcționale

1) Stilul beletristic:
• utilizat în opere literare în proză, poetice și dramatice
• apel la imagini artistice, cuvinte cu sens figurat
• predominanță cuvinte expresive, figuri de stil, topică
relevantă pentru anumite stări afective
• destinatar precis (imaginația și sensibilitatea cititorului)
• varietatea lexicului (arh., reg., neol., argou, jargon); scop –
reflectarea realității prin imagini sugestive și crearea unor
efecte de natură emoțională
• dominația aspectului conotativ asupra celui denotativ
• valorificarea resurselor expresive ale tuturor nivelurilor limbii
(fonetic, lexical, morfologic, sintactic, topic)
Exemplu de stil beletristic

„Avea în sufletul ei ceva ce nu putea să spună nimănui, iar

aceasta nu pentru că s-ar fi silit, ci pentru că nu știa nici
dânsa ce are. Se temea ea însăși de sine, simțea c-o apucă
din când în când o pornire năvalnică și-i vine să se ducă, ea
singură, nu știa unde, și să facă, ea singură, nu știa ce. Mii
și mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumări
peste zbuciumări, o viață plină de nevoi și de dureri: le
presimțea, le vedea, le știa parcă pe toate cum vin”
2) Stilul științific:
• transmitere informaţii despre fenomene, obiecte, procese
menite să dezvolte teorii, concepţii şi idei
• realizare comunicare prin noţiuni ştiinţifice, raţionamente
riguroase, clare
• evidenţiere idei adresate logicii umane, nu sensibilităţii
• vocabular ştiinţific, termeni neologici şi de specialitate 
• predominanță sensuri denotative
• orientare mesaj de la emiţător spre receptor
• vocabular specific fiecărui domeniu ştiinţific
• utilizare abrevieri, simboluri, semne convenţionale,
formule stereotipe
• trăsături fundamentale: obiectivitate, neutralitate,
concizie, claritate, precizie
• prezența unor texte specifice:
a) expozitive (tratatul, dizertația, studiul, articolul,
reflecția, sinteza, eseul, referatul, comunicarea, conferința,
alocuțiunea, nota)
b) descriptive (caracterizarea, raportul, informarea,
cronica, recenzia)

Exemplul de stil științific

“Energia cinetică a unui corp aflat în mişcare este acea
energie datorată mişcării (de translaţie) cu viteza v. Ea este
egală cu lucrul mecanic necesar pentru a modifica (accelera)
viteza corpului din repaus la viteza curentă v”
3) Stilul administrativ-juridic (oficial):
• folosit în actele oficiale (adeverinţe, certificate, procese-
verbale etc.) emise de organisme de stat sau private
(instituţii, asociaţii, firme etc.) sau în actele adresate unor
oficialităţi de către persoane fizice ori juridice (cereri,
memorii, reclamaţii, acţiuni în justiţie etc.).
• utilizarea de formule lexicale cu termeni clar definiţi: „Vă
aducem la cunoştinţă că…”, „Subsemnatul”
• exprimare impersonală, absenţă indici de subiectivizare
• limbaj denotativ
• prezenţă terminologie de specialitate
• utilizare neologisme
• claritate enunţ, lipsă ambiguitate
• indicarea unor instrucţiuni precise prin mijloace lexicale
(trebuie, e obligatoriu, e interzis)
• trăsături stil: caracter obiectiv, neutru, impersonal,
inexpresiv
Exemplu: „Subsemnatul (a) …… (numele, prenumele),
domiciliat în....., str......., nr...., bl..., ap..., tel....., de
profesie ...., vă rog respectuos a-mi aproba cererea de
angajare în cadrul societăţii pe care o conduceţi în funcţie
de .... Menţionez că am o vechime în această funcţie de ...
ani, am mai lucrat la următoarele societăţi:…, ultimul loc de
muncă fiind societatea....., conform CV-ului ataşat.”
4) Stilul publicistic (jurnalistic)
• caracteristic pentru mass-media scrisă (ziare, reviste,
articole de presă) şi în cea audiovizuală (editorial, reportaj,
interviu, slogan publicitar, ştire, declaraţie de presă etc.).
• modalităţi de comunicare: monologul scris (presă),
monologul oral (la radio şi TV), dialogul oral (dezbateri
publice), dialogul scris (interviuri consemnate în scris)
• exprimare clară a mesajului (accesibil cititorului cu o
cultură medie)
• finalitate concretă: informare public, comentare idei şi
probleme de interes public
• redactarea informaţiei în mod clar, succint, precis
• lexic bogat şi variat, menit să convingă şi să provoace stări
afective
• orientare spre influenţarea opiniei publice (discurs
persuasiv)
• exprimare pronunţată atitudine personală
• utilizare titluri şocante, inedite, eliptice (adeseori formate
dintr-un singur cuvânt) pentru atragerea atenției
• utilizare limbă literară şi formulări tipice limbajului
cotidian (amalgam caracteristici specifice celorlalte stiluri)
• receptivitate la termenii ce denumesc noţiuni noi
(neologisme)
• preocupare pentru inovaţia verbală (creaţii lexicale
proprii)
• utilizare procedee menite a provoca curiozitatea cititorilor
• utilizare construcţii retorice (repetiţii, interogaţii,
enumeraţii, exclamaţii etc.)
• utilizare sinonime

Exemplu: „În mod tradiţional, Focul Haric a ajuns şi la

Chişinău. Acesta a poposit la noi pentru a zecea oară, fiind
adus de o delegaţie în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Vladimir,
Mitropolitul Moldovei (...) Credincioşii ortodocşi consideră
că procesul e cea mai mare minune a creştinătăţii. Focul
sacru e aprins în fiecare an, în Biserica Sfântului mormânt
din Ierusalim”
 5) Stilul colocvial
• utilizat în sfera relaţiilor de familie și în viaţa cotidiană
• simplitate, degajare şi naturaleţe
• potenţial afectiv deosebit
• utilizare spontană a limbii
• încălcare frecventă reguli gramaticale
• folosire elemente de argou sau jargon
• folosire diminutive, augmentative, substantive în vocativ,
verbe la imperativ
• întrebuinţare clişee verbale, abrevieri, elipsă
• utilizare mijloace extraverbale (mimica, gestica)
• utilizare zicale, proverbe, locuţiuni şi expresii
 Figurile de stil (scurtă introducere)
• procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui
cuvânt/ construcția gramaticală uzuală în scopul sporirii
expresivității unei comunicări

a) Figuri de sunet:
• aliterație (efect muzical: Prin vulturi vântul viu vuia)
• asonanță/ rimă imperfectă (repetare vocală accentuată în
mai multe cuvinte: Căci unde-ajunge nu-i hotar…)
• rimă (împerecheată, încrucișată, îmbrățișată, monorimă):
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;”
• afereză (dispariție sunet inițial)
• apocopă (săru’ mâna, un’ te duci?)
• metateză (formosus - frumos)
• sincopă (jumate)
• anagramă (schimbarea ordinii literelor unui cuvânt
pentru a obține un alt cuvânt: Roma - amor)
• calambur (joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din
asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens: La
vremuri noi… tot noi; nu mânca așa de repede c’ ai să te’
neci! Imposibil! Știu să’ not)
• palindrom (cuvânt ce poate fi citit în ambele direcții fără
să-și piardă sensul: dud, Era o tipă răpitoare)
 b) Figuri de construcţie (legate de structura frazei)
• permutarea/ inversiunea (Deșteptul copil a luat nota 10)
• elipsa (Primul motiv vi l-am explicat. Iar al doilea derivă
din primul)
• repetiţia (În Guvern se fură, în parlament se fură, în
justiție se fură, până și în Biserică se fură)
• climaxul (gradație ascendentă: O, te văd, te-aud, te cuget)
• anticlimaxul (gradație descendentă: Mă uit la vulturiul din
zare/ Cum zboară puternic și lin/ Acum e cât corbul de
mare/ Cât pumnul abia, cât albina,/ Și-n urmă-l înghite
lumina/ Din largul senin)
• anacolut (ei…, cum au dat de căldurică, pe loc li s-au
muiat ciolanele)
• hiperbat (plasarea în final a termenului esențial: Cine
până la ora aceasta nu știe despre ce vorbim, află acum:
discutam despre rolul Bisericii în stat)
• enumerație (enunțare succesivă: Ah, sufletu-mi ce va
vibra, răsfrânt/ În lacrimi, în sunet, în cuvânt)
• perifrază (exprimare prin mai multe cuvinte a ceva
anume: Mor multe șiraguri de clipe/ Și nimeni nu-mi bate la
poartă)
 c) Figuri semantice (acționează asupra sensului)/ tropi
• comparație (Ostenit, din aripi bate/ Ca un vis pribeag, un graur)
• metaforă (comparație prescurtată: Părea că printre nouri s-a
fost deschis o poartă/ Prin care trece albă regina nopții moartă)
• epitet (Hârâită, noduroasă, stă în colț râșnița veche)
• personificare (Sara pe deal buciumul sună cu jale)
• prozopopee (formă de personificare; sunt făcute să vorbească
persoane dispărute, absente: prozopopeea legilor)
• metonimie (cauză-efect, operă-autor, am admirat un Toniza)
• sinecdocă (pars pro toto)
• oximoron (Culorile le iau din apă/ din dulci otrăvuri și din vânt)
 d) Figurile de gândire (întemeiate pe relaţia oratorului cu
discursul său; afectează structuri mai extinse ale textului):
• alegoria (idee abstractă prin mijloace concrete, Cantemir)
• antifrază (folosirea unui cuvânt cu sens contrar
semnificației inițiale: Pontus Euxinus)
• antiteza (Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează)
• eufemismul (și-a pierdut viața)
• hiperbola (Gigantică poartă-o cupolă pe frunte)
• ironia (simularea unui sentiment/ atitudini contrare celor
gândite: O, te-admir, progenitură de origine romană!)
• paradoxul (La-nceput pe când ființă nu era, nici neființă)
• personificare (norii plâng, soarele râde)
• apostrofă (întreruperea expunerii și adresarea către o
persoană absentă ori lucru personificat: Cum nu vii tu,
Țepeș doamne, ca punînd mîna pe ei,/ Să-i împarți în două
cete: în smintiți și în mișei,/ Și în două temniți large cu de-a
sila să-i aduni,/ Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!)
• reticență (întreruperea expunerii; se lasă să se înțeleagă
lucrurile trecute sub tăcere: vai de…)
• parabola (povestire cu sens figurat ce conține o învățătură
morală: NT, Kafka)
• portretul (La Bruyere, Cicero)
• imprecația (Arghezi, Blesteme)
• litotă (negarea unei idei pentru a o pune mai puternic în
lumină: nu era urâtă; Arde-n candel-o lumină cât un
sâmbure de mac)
• invocația retorică (adresare către un personaj real sau
imaginar): Cântă, zeiță…
• interogația retorică (întrebare la care nu se așteaptă
răspuns: Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe
ei/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei…?)
5) Regulile folosirii figurilor de stil în discursul retoric
• παν μέτρον άριστον
• să ilustreze idei veridice
• să corespundă subiectului/ ideii/ sentimentelor
• preocuparea esențială a oratorului pentru claritatea
ideilor, nu pentru a impresiona exclusiv prin înfrumusețarea
discursului
• îndatoriri orator (Cicero):
a) simplu în prezentare probe
b) moderat în folosirea mijloacelor stilistice
c) vehement în declanșarea emoțiilor
6) Tipuri de stiluri (Cicero)
a) Stilul simplu
• specific informării și explicației
• trăsături: inteligibilitate, claritate și precizie, absență
podoabe stilistice
- stilul simplu propriu-zis: simplitate și concizie (ex.
cronicarii)
- stilul familiar: fără pretenții estetice (în conversații)
- stilul laconic: sec, idei incomplete, obscuritate
b) Stilul temperat
• adecvat exordiului și digresiunii
• figuri de stil, farmec, armonie (< îmbinarea plăcută a
elementelor constitutive)
• eleganță, finețe, delicatețe, grație, bogăție, sobrietate
echilibrată, gust, frumusețe
• preocuparea oratorului pentru alegerea cuvintelor
• utilizare calambur, glume (indici ai prezenței de spirit,
promptitudinii în replică)
• evitare afectare, goană după cugetări, cuvinte prețioase
c) Stilul sublim
• energie, vehemență, măreție, sublim
• originea energiei: forța imprimată unei idei de o imagine,
contrastul ideilor
• vehemența: utilizarea figurilor ce exprimă mai pregnant
pasiunile (exclamația, apostrofa, prosopopeea) ori amplifică
puterea cuvintelor (repetiția, metafora)
• măreția: generatoare de admirație, strălucire, splendoare
• sublimul: generat de sublimul ideilor; ex. de elemente
sublime în obiecte (întinderea, mărimea, tăcerea, mișcarea,
vuietul, pustietatea) și în sentimente (eroism, mărinimie,
dispreț, iubire, moarte)