Conținutul argumentării

1) Elementele de conținut ale argumentării: E, J, P

a) Enunțul
• mod transmitere conținut informațional
• argumentarea presupune o teorie a enunțării (necesității
unor cunoștințe privind corectitudinea enunțurilor în
conformitate cu regulile limbii)
b) Judecata
• elementul central al argumentării
• situația de afirmare sau negare a unui conținut
informațional de către un subiect
• posibilitatea argumentării – dată de faptul că o judecată
este doar un candidat la adevăr și nu un adevăr determinat
• judecata intră în construcția argumentării cu o valoare de
adevăr subiectivă, cea acordată de cel care a pus-o în
circulație
• posibilitatea păstrării sau schimbării valorii de adevăr
atașate unei judecăți
• clasa judecăților universal adevărate și a celor false nu
îndeplini rol de teze ale argumentării (nu pot fi respinse/ nu
pot fi susținute)
• argumentarea – ansamblu de judecăți
• importanța realizării practice a celor două dimensiuni ale
unui act argumentativ (susținerea și respingerea)
• maxima de sinceritate – esențială pentru derularea practică
a unei relații de argumentare
• un schimb de info. și argumente nu poate asigura o relație
discursivă normală dacă participanții nu sunt sinceri
• distincția între judecata aparentă (utilizare teze false →
eșecul argumentării) și judecata reală (valorificare
maximală context discursiv și situațional)
• devine propoziție dacă valoarea ei de adevăr este
confirmată de ceilalți
c) Propoziția
• judecată cu valoare de adevăr stabilită prin raportare
conținut informațional la realitatea exprimată
• A sau F nu pentru că așa crede locutorul ci prin
concordanța cu starea de fapt exprimată de conținutul său
informațional
Alia despre enunțuri, judecăți, propoziții
• toate sunt utilizate în construcția unei argumentări:
a) dimensiunea enunțării asigură satisfacerea condiției de
posibilitate a argumentării
b) dimensiunea de judecată a argumentării asigură
dinamica și caracterul polemic ale unei intervenții
discursive; presupune principiu sinceritate și evaluare
probe
c) dimensiunea propozițională asigură condiția de
corectitudine a unui demers discursiv
• → posibilitatea argumentării – dată de utilizare enunțuri,
realitatea argumentării – de utilizare judecăți, finalitatea
– de obținere propoziții
 Tipologia argumentelor

1) Argumente bazate pe fapte

• faptul – decupaj al realității (susceptibil a fi observat)
• rolul faptului ca probă, funcțiile sale de a provoca emoții sau
de a mobiliza la acțiune
• universalitatea utilizării faptelor în domeniile de uz ale
argumentării (variile științe)
• de preferat în:
a) argumentarea din domeniile în care ele își dovedesc eficiența
(politic, juridic)
b) auditorii ample ce reacționează favorabil la argumente
factuale (masele – atrase de concret)
c) faptul determină probarea unei teze în fața interlocutorului și
trăirea lui afectivă
• Principiile eficienței argumentative (condiții succes
argumentare):
a) adaptare fapte la auditoriu (utilizare fapte ce determină
reacții favorabile); auditoriu specializat → selectare
fapte din sfera specializării
b) coordonare între faptele aduse ca probe (coerența
construcției discursive): utilizare fapte favorabile în
susținere teză, defavorabile în respingerea ei (exemple
contradictorii → afectare credibilitate argumentare,
eșec)
c) autenticitate: (lăsare impresie că se petrec aievea)
- lipsă relație întemeiere enunț cu teză → irelevanță
fapt); relevanță fapt dacă e în acord cu interesele, aspirațiile,
opțiunile auditoriului
 2) Argumente bazate pe exemple
• exemplul – fapt singular ce îndeplinește pentru auditoriu
rolul și funcționalitatea unei reguli
• exemplele – la nivelul argumentării propriu-zise (ca
mijloc de probă) și la nivelul explicației (auxiliar pentru
înțelegere) și descripției (aduc la cunoștință o realitate)
• legătura dintre 1 și 2: adesea selectare exemple din
domeniul faptelor (dar și al valorilor, acțiunilor etc.)
• rolul ex. în argumentare:
a) servesc drept puncte de plecare ale generalizărilor
(sugerează posibilitatea întemeierii generalizării)
b) constituie suportul unor ilustrări convingătoare
• criteriile de eficiență argumentativă a utilizării
exemplelor:
a) îmbinare exemple cu alte tipuri de argumente
(posibilitate ex doar de infirmare, nu și confirmare teză);
domenii cu forță probatorie superioară a ex.: religie,
literatură
b) să aibă o forță mai mare decât generalizarea dorită a fi
obținută
 3) Argumente bazate pe autoritate
• utilizare adesea a autorității ca mijloc de întemeiere în
demersul argumentativ
• autoritate– persoană (dar și valori, legi etc.) cu
competență într-un domeniu de cunoaștere; condiții:
competență și recunoașterea ei
• existență autorități pentru fiecare domeniu al
argumentării
• motive utilizare: limite cunoaștere individuală,
discrepanță real și ideal (apelul individului la modelele
în care își proiectează idealurile)
• obiectul argumentului autorității: autoritatea persoanei
și autoritatea valorii; cerințe:
a) eficiență apel la autoritatea persoanei când argumentarea
se face în domeniul căruia i se recunoaște competența
b) apelul la autoritate trebuie să țină seama de dinamismul
condițiilor pentru care ea s-a manifestat
c) autoritatea invocată trebuie să satisfacă cerința unui
consens minimal în legătură cu afirmațiile sale
d) argumentarea trebuie să țină seama de valorile generale
și cele specifice unui domeniu (ele orientează întregul
sistem al cunoașterii din domeniul respectiv)
e) valorile devin argumente prin prestigiul lor