LILIANA HOINĂRESCU

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române

E-mail: lilianahoinarescu@gmail.com

Argumentele cvasilogice în discursul

parlamentar românesc (1866-1938)
 
 Cadrul teoretic

• Argumentele cvasilogice au fost inventariate și descrise de

Perelman și Olbrechts-Tyteca (2008 [1958]: 259-350).

• Au aparența unor raționamente formale, logice sau matematice,

fiind apropiate de demonstrația științifică.

• Formează nucleul argumentației valide, opuse celei falacioase.

 Argumentația cvasilogică
(II) Argumente care presupun o relație matematică
 
 

(I) Argumente care

presupun o relație logică (II) Argumente care presupun o relație matematică

a) argumentația bazată pe contradicție a) argumentația bazată pe raportul parte

• contradicția logică întreg
• incompatibilitatea • includere
• (ridicolul, ironia, prin reducere la • diviziune
absurd) b) comparație
b) argumentația bazată pe identitate, totală • opoziția,
sau parțială • principiul de ordonare,
• definiția, • regula de sacrificiu (raportul mijloace-
• analiza și tautologia, scop)
• regula de justiție c) probabilitate
• reciprocitatea • calculul de probabilitate
c) argumentația bazată pe tranzitivitate • conceptul de variabilitate
• implicația sau consecința logică:
silogismul, entimema
 Argumentele cvasilogice

(I) Argumente care presupun o relație logică

a) argumentația bazată pe contradicție

• contradicția logică
• incompatibilitatea
• (ridicolul, ironia, prin reducere la absurd)
b) argumentația bazată pe identitate, totală sau parțială
• definiția,
• analiza și tautologia,
• regula de justiție
• reciprocitatea
c) argumentația bazată pe tranzitivitate
• implicația sau consecința logică: silogismul, entimema
(Cf. van Eeemeren et al. (2014: 273, apud Svačinová 2017: 46).
 Argumentele cvasilogice

(II) Argumente care presupun o relație matematică

 
a) argumentația bazată pe raportul parte întreg
• includere
• diviziune
b) comparație
• opoziția,
• principiul de ordonare,
• regula de sacrificiu (raportul mijloace-scop)
c) probabilitate
• calculul de probabilitate
• conceptul de variabilitate
(Cf. van Eeemeren et al. (2014: 273, apud Svačinová 2017: 46).
 Argumentele cvasilogice
• Forța lor de convingere, bazată pe prestigiul științelor exacte,
depinde de un grad de competență, atât a oratorului care recurge la
o atare argumentație, cât și a receptorului, capabil sau nu să
recunoască și să urmărească un model deductiv sau matematic de
argumentare.

• Argumentele cvasilogice sunt puțin susceptibile să antreneze emoții

și adeziuni de tip afectiv; ele se adresează intelectului și judecății
riguroase. Sunt întâlnite cu precădere în discursul științific, și mai
puțin în acele tipuri de discurs public care vizează adeziunea
afectivă, cum ar fi discursul politic sau cel mediatic.
 
 Definiția ca argument cvasilogic

• Definițiile sunt considerate de autorii Noii Retorici drept argumentele

cvasilogice prin excelență.
• Orice definiție are o valoare persuasivă intrinsecă și poate fi utilizată
în scop argumentativ (Perelman/Olbrechts-Tyteca 2008 [1958]: 286-
288).
• Importanța definițiilor în logica lui Aristotel (Organon, Analitica secundă)
• Definițiile (horos, horismos) desemnează esența sau natura esențială a
obiectului, universală și afirmativă (Analitica secundă II 3, 90 a,b). Definițiile
sunt principiile, premisele demonstrației. O definiție nu se demonstrează.
Demonstrația se întemeiază pe esență (pe definiție).
 Tipuri de definiții
operante pentru uzul discursiv-argumentativ al limbajului

• definițiile normative (sau lexicale) – cele care se regăsesc în

instrumentele autorizate (dicționare, lexicoane);
• definițiile stipulative – cele care precizează neambiguu sensul unui
cuvânt într-un context dat (engl. “stipulative” or “statutory” definitions);
• definiții persuasive (Stevenson 1938; Walton 2006: 245-256). O definiție
persuasivă apare atunci când vorbitorul redefinește sensul descriptiv al
cuvântului, păstrând sensul emoțional al acestuia. Astfel, cuvinte având o
componentă etică, precum „pace”, „război”, „cultură”, „justiție”, pot fi re-
definite, însoțite de conotații pozitive sau negative, astfel încât să
servească obiectivelor discursive ale vorbitorului. Prin manipularea
sensurilor positive și negative ale cuvintelor „etice”, definițiile persuasive
au forța unor argumente falacioase (cu grad înalt de manipulare) în
argumentația judiciară sau cea politică.
• definițiile reale (din filosofie); precedate de întrebarea Ce este X? (ca în
maieutica socratică), urmăresc surprinderea naturii intime a unui
concept).
 Definiția argumentativă
• Definiția este considerată și un instrument al tehnicii argumentative de
disociere. Disocierea constă în a redefini un concept, divizându-l în două
sensuri antitetice și opunând astfel sensului comun care îi este atribuit un
sens considerat de vorbitor mai adecvat naturii acestuia. Prin această
tehnică, vorbitorul reflectează asupra sensului uzual și a esenței reale a unui
concept (Perelman și Olbrechts-Tyteca 2008 [1958]: 591).
• Distincția lui Stevenson între sensul emoțional și cel descriptiv este
considerată discutabilă, alterarea sensului în cazul așa-numitelor definiții
persuasive fiind, mai degrabă, efectul unei tehnici de disociere (2008 [1958]:
590-597). Definițiile disociative descrise de Perelman și Olbrechts-Tyteca se
suprapun așadar noțiunii de definiție persuasivă a lui Stevenson (1938).
• Definiția este un argument de cadraj („argument de cadrage”) (Breton 2003:
45; 79-95). Argumentele de cadraj sunt legate de construcţia unui univers de
referinţă la care se raportează interlocutorii. Ele se recunosc prin faptul că
introduc o descriere (subiectivă) a realului care insistă asupra unor aspecte
şi le ignoră sau le minimizează pe altele, oferind astfel premisele apărării
unei opinii, a unei teze (Breton 2003: 44).
 Obiective. Metodă

• Vom analiza unele dintre argumentele cvasilogice din discursul

parlamentar românesc.
• Vom urmări atât prezentarea lor singulară, cât surprinderea asocierii
lor în cursul argumentării.
• Vom organiza analiza în jurul definiției, pentru că aceasta are o
pondere importantă în argumentația cvasilogică, antrenând și
celelalte relații logice, contradicția și tranzitivitatea (definiția poate fi
o premisă a unui silogism), reciprocitatea, raportul parte-întreg. De
asemenea, definiția se asociază strâns cu alte tehnici
argumentative, în primul rând cu disocierea.
Definiții explicative vs. definiții „reale”, speculative.
Uz didactic, explicativ vs. uz retoric, persuasiv

(1) D-lor, când este stabilit acest principiu, care este un adevăr nu economic,
dar de bun simţ: tot ce se dă de Stat unora, se ia de Stat dela alţii, nu susțiu
că Statul nu trebuie absolut să nu dea şi să nu ia; căci astfel ar fi să suprime
necesitatea şi fiinţa Statului. Dar zic că trebuie să se aibă mare grije de
întrebuinţarea resurselor Statului, cari sunt banul celui sărman. Tot ce se ia
dela o generalitate, nu trebuie să se dea decât într-un scop general, şi
pentru folosul acelei generalităţi. Aci este dreptatea, aci este proporțiunea.
De câte ori se va lua dela majorităţi să se dea minorităţilor, se va face un
abuz şi o nedreptate strigătoare la cer; prin urmare trebuie să ne punem
în cap ce este Statul, cari sunt funcţiunile şi drepturile lui, ca să ştim
cari sunt drepturile şi datoriile contribuabililor faţă cu dânsul.
(Lahovari, Cameră, 17.02.1889, 89-90)
 Definiții explicative
(2) Ce este dar, d-lor, comuna? Unde este punctul de distincţiune
practic? În legea actuală comunală, la capitulul II, menţinut şi de
proiectul modificator, se specifică anume, care sunt objectele de
administraţiune ale comunelor. În privința lor dar am să examinez
valoarea comunei cum a existat până astăzi. (Maiorescu, Cameră,
31.01.1874, III: 142-143);

(3) Şi apoi spune acest domn Coquelin toate primejdiile, ce se tâmplă

într-un stat, care are centralizarea. Ce este însă descentralizarea?
Descentralizarea voieşte lăsarea în mâna autorităţii locale a unei părţi
din atributele puterii publice. Nu ministerul, nu prefectul să se
amestece în lucrările comunei, ci ea însăşi să exerciteze câteva
lucrări esenţiale. Aceasta va să zică descentralizarea în modul cel
mai general. (Maiorescu, Cameră, 16.05.1878, III: 468)
 Definiții speculative
(4) Ce este libertatea domnilor? Este oare facultatea absolută de a
face ce voim? Eu cred că nu, și în practică, teoria libertății nu poate
găsi aplicarea sa decât atunci când mărginiți pe cel tare, când îl
împiedicați de a se servi de o absolută libertate. Trebuie să ne
probați că nu am luat apărarea celui slab în contra celui tare, trebuie
să ne probați că nu lăsați pe cel slab dezarmat față cu cel tare și
numai atuncea ne veți convinge că ați formulat un principiu ce se
sprijină pe temeiuri de o înaltă moralitate politică (Aplauze)
A invoca însă o libertate care vine numai în favoarea celui tare
și a crede că suntem apărătorii unui mare principiu, este o
stranie iluziune. Știu că nu sunteți singurele victim ale unor
asemenea iluziuni; ea se produce în multe părți ale vieții popoarelor.
Și ea își dă aerul unui principiu liberal […] (Carp, Cameră,
11.02.1882, 161)
 Definiții speculative
(5) Dar, d-nii mei, se face abuz de cuvântul de democrație, cum stăm
azi, eu susțin că cuvântul de democrație este și trebuie să fie
apanajul tutulor partidelor și când un partid se zice că el, pe lângă
ideile lui conservatoare, are exclusiv proprietatea cuvântului
democrație, îi zic: numai o parte este a ta; tu ai condominium cu
toate celelalte partide, cât ești și tu democrat, sunt și eu democrat.
[...].
Ce înţelegem noi prin democraţie? Am spus-o: prin democrație nu
înțelegem ca prin fraze aventuroase fiecare îndrăzneț să fie la
iveală, prin democraţie înţelegem ca fiecare să-şi aibă locul lui în
această ţara, care îl merită prin munca lui. (Aplauze). (Carp,
Cameră, 4.12.1909, 566).
 Definiții disociative
(6) [Liberalism şi Democratism.] Al. Lahovari (ministrul domeniilor). – [...] Aţi mai zis în
digresiunile d-voastră un cuvânt cam hazardat, aţi zis că liberal va să zică
democrat şi că se înţelege că oricine este democrat, este liberal; eu cred că
conservatorii ar putea aspira la titlul de liberali şi chiar de democraţi, dar să lăsăm
aceasta la o parte. Ceeace contest cu istoria ţării în mână şi cu istoria celorlalte ţări,
este că cuvântul de democrat echivalează cu acel de liberal. […] Şi nu după 12 ani de
regim brătienist, este permis cuiva a rosti că democrat şi liberal este unul şi acelaşi
lucru. Dar liberal era Marat, care a cerut capetele a două milioane de Francezi, pentru
singurul cuvânt că aceste capete nu gândeau ca capul lui, capete din care a şi obţinut o
parte destul de însemnată? Dar liberal era Robespierre, care a făcut să funcţioneze doi
ani ghilotina în permanenţă în contra tuturor partidelor cari nu îmbrăţişau doctrinele lui şi
a făcut să curgă şiroaie de sânge ilustru şi nevinovat, până când aduse pe acelaşi
eşafod capul lui de nebun criminal ? Toţi aceştia se pretindeau şi democraţi. Îi puteţi
numi aşa, cu toate că ei sunt după mine cei mai mari inimici ai poporului. Astfel de
democraţi au pus pe fruntea revoluţiunii franceze o pată de sânge, care în parte a făcut
să se uite binefacerile ei şi a întunecat în istorie memoria acestei mişcări (aplause). Dar
a numi liberali pe oamenii cari pedepsiau cu moartea nu numai manifestările
cuvântului şi ale tiparului, dar cele mai intime cugetări ale sufletului omenesc,
aceasta este a nu cunoaşte valoarea cuvintelor ori a le denatura sensul. (Lahovari,
Cameră, 2.12.1888, 28-29)
 Definiții disociative
(7) Să vin acum la subiectul precis al interpelării d-lui Negoescu. D-lor,
această interpelare plecâ dintr’un sentiment respectabil, sentimentul
patriotismului; însă ca toate lucrurile respectabile, ele nu trebuie
exagerate, căci adeseori un sentiment bun, nobil în sine, prin
exageraţiune, în loc să producă efecte bune, produce un efect
contrariu; orice exageraţiune este un rău, şi chiar sentimentul
cel mai nobil, care se chiamă patriotism, când îl exagerez, nu
scapă de oarecare nuanţă de ridicul. Francezii l-au caracterizat
cu cuvântul chauvinisme. Se face dar o mare deosebire între
patriotism şi şovinism, şi adeseori s-a observat că şoviniştii, la
ocaziune, sunt foarte puţin patrioţi, iar adevăraţii patrioţi se
feresc de a fi şovinişti. (Lahovari, Cameră, 19.02.1890, 252)
 Definirea identității
(8) Mărturisesc că pentru întâia oară în viața mea aud de un partid
liberal care n-are altceva în programul său decât cuvântul ordine!
Dacă e vorba de cuvânt de ordine nu era nevoie să goniți pe
conservatori la 1876, căci și ei erau tot partidul ordinei, pe când D-
voastre vă pretindeți oamenii progresului.
Dar ce sunteți? Cine sunteți?
Sunteți liberali, ziceți! D-voastre liberali? Caracteristica liberalului
este să pu[i]e frâu proprielor sale porniri, să respecte dreptul
adversarilor săi. Care este dreptul pe care l-ați respectat?Libertatea
presei?Dacă n-ați suprimat presa pe cale legală, e că n-ați putut.
[…]Libertatea întrunirilor?Dar știți D-voastre că aici în București nu
se poate închiria o sală publică pentru a se ține o întrunire? […]
(Ionescu, Cameră, 24.11.1887, I: 143)
 Principiul de identitate și de reciprocitate.
Regula de justiție

(9) Prin urmare, nici un ţăran care ar fi ucis nu a fost iertat

prin amnistie, cu atât mai puţin acei care au ucis pe
ţărani, oameni culţi, reprezentând statul, oameni cari trebuiau
să cunoască normele de drept, cari, oricât de mare ar fi fost
sălbăticia răzbunării, care clocotea în sufletele lor, nu aveau
dreptul să omoare, în ciuda tuturor legilor, împotriva tuturor
legilor, cetăţenii români, oamenii aceştia, oricare ar fi fost
situaţiunea lor, nu se pot numi altfel decât asasini. (Iorga,
Cameră, 26.11.1909, 221)
 Principiul de non-contradicție.
Reducerea la absurd

(10) Domnul Lascar Catargiu [...] care eră un om onest […]

a spus că niciun guvern nu se poate dezinteresa absolut
de alegeri, şi este un adevăr; pentru că ce este un
guvern? Este un partid ajuns la putere, şi aşa fiind, cum
voiţi ca acel partid de a doua zi să zică: nu mai am
interes să aplic nici ideile, nici reformele, nici programul
meu, să se întâmple ce se va întâmpla […]. (Lahovari,
Senat, 15.11.1888, 11–12).
 Definiția, argumentul bazat pe o relație logică de
tranzitivitate și includere și pe relația (matematică)
dintre parte-întreg.
(11) D. P.P. Carp: Dar să venim acum la acea realitate, să vedem întâi dacă dreptul
comun e posibil, al doilea, dacă este folositor pentru sătean și pentru proprietar, și
dacă vă voi proba că nu este folositor nici pentru unul nici pentru altul și că nici nu e
posibil, v-aș întreba: în virtutea cărui interes real revendicați dreptul comun? Și-l
revendicați dându-vă aerul unui mare principiu salvator; și atătându-ne pe noi ca pe
niște oameni cu idei meschine și cu o inimă mică, ce nu se poate încălzi la razele unor
simțiri nobile. Ce este dreptul comun? Este el un panaceu universal? Mi se pare
că nu este altceva decât Codul lui Napoleon , dacă nu mă înșel (Întreruperi)
Voci: Așa! așa!
D. P.P. Carp: Și dreptul comun în Francia este alta decât dreptul comun în Anglia, și
acesta este alta decât dreptul comun din Germania, dacă nu mă înșel (Întreruperi), și
fac apel întru aceasta la legiștii învățați din această Adunare. Vasăzică, dreptul
comun este un ce care nu este bazat pe principia atât de absolute, cum este, de
exemplu, dreptul natural, încât să zicem cu toții că dreptul comun reprezintă
pentru noi o idee care trebuie să se aplice la toate stările de lucruri și în toate
țările, și că țările cari nu au dreptul comun, cum este dreptul nostru civil, sunt
înapoiate încă pe calea civilizațiunii; eu cred că aceasta nu se poate susține.
(Carp, Cameră, 11.02/14, 18.03.1882, 163)
 Principiul de tranzitivitate (deductiv).Relația
matematică parte-întreg,
(12) D. P.P. Carp: Țăranul și meseriașul! Pentru ce țin eu, și dacă voiți ca conservator,
pentru ce ținem noi să facem tot ce vom putea pentru a pune pe aceste două clase
pe o treaptă de înflorire mai înaltă decât aceea în care se află astăzi? O fac în
interesul claselor dirigente; clasele superioare sunt ca ploaia, ce, după frumoasele
cuvinte ale poetului, de la cer ne vine, și la cer se întoarce, în eternă alternare;
clasele superioare din popor vin și la popor se întorc, în eternă alternare, – și dacă
poporul acela din care ieșim și la care ne întoarcem este un popor zdravăn, și noi
vom fi zdraveni. (Aplauze)
Dați-mi un popor care are deja în treptele de jos elemente puternice în cari, pe lângă
cultul proprietății, se dezvoltă în mod cât de elementar, neatârnarea omului ce se
administrează singur, și puteți fi siguri că însușirile acelor cari se ridică din sânul lui
pe treptele superioare ale societății vor fi de mii de ori mai înalte decât ar fi ieșit din
un popor slăbit. (Aplauze prelungite)
Nu este dar ceea ce numește francezul de la sensiblerie humanitaire, este
adevărata idee de Stat care ne inspiră atunci când punem în primul rând
trebuința de înălța clasele de jos la un nivel mai înalt decât este astăzi. (Carp,
Cameră, 4.12.1884, 186).
Tematizarea principiului de non-contradicție
și de compatibilitate
(13) Chestia era: guvernul ce direcţie dă ţării ca să inspire încredere în
momentele grave de faţă? Ce siguranţă ne dă pentru mersul
lucrurilor publice? Şi aci din toată prea lunga mea vorbire de
adineaori, o idee sper că a fost destud de lămurit exprimată: între
vorba unui şef de guvern, care are să inspire încrederea ţării în
conducerea partidului, și între acțiunile lui trebuie să fie
conformitate. Şi cînd între vorbe și între fapte, sau chiar între vorbă
şi între vorbă, este o asa contradicție încât se bat în cap, nu asupra
unor chestii de a doua mână, ci asupra unor chestii de importanță
capitala, atunci lipseşte încrederea ţării în acest cârmaciu şi ţara
merge șovăind. (Maiorescu, Senat,15.02.1899, IV: 730)
 Ironia/sarcasmul
(14) Vă rog, domnilor, să judecaţi cum domnul G. Brătianu suindu-se la
tribună a apărat adineauri libertatea discuţiunei. Domnia-sa suindu-se
la tribună a întrebuinţat persiflagia, mi-a dat sfaturi de
constituţionalism, ca un profesore, mi-a dat sfaturi de om bătrân, mi-a
zis că nu trebuie să fac din cutare şi cutare articole cestiuni
ministeriale, eu, care n-am zis un singur cuvânt asupra bugetului;
dumneavoastră l-aţi văzut pe domnul G. Brătianu că a vorbit cum i-a
plăcut şi că n-am zis nimic, şi adineauri, când am zis două cuvinte,
domnia-sa a zis că să fiu chemat la ordine de domnul preşedinte. Iată,
domnilor, teoriile de constituţionalism ale domnului G. Brătianu.
(Kogălniceanu, Cameră, 4.01.1869, IV, II: 86)
 
 2.4. Contradicția, ironia, regula de sacrificiu, deducția.
Aspecte metacomunicative
(15) D. Ar. M. Călinescu: D-lor, trebuie să recunoașteți că această argumentare nu a fost
fericită, fiincă ce se întâmplă ? La punctul I, d-voastră spuneți că legea este inaplicabilă, și
la punctul 2, că dacă s’ar aplica ar costa 2 miliarde și jumătate! Vă las pe d-voastră să
savurați seriozitatea acestei argumentațiuni!
D.C. Argentoianu, ministrul finanțelor și ad-interim la interne: Nu fac economii, nu pot
aplica acea lege.
D. Ar. M. Călinescu: […] Dar vă rog un lucru, domnule ministru:pentru a face economii nu
distrugeți așezămintele țării. (Aplauze pe băncile Partidului Național Țărănesc). Fiindcă d-
voastră faceți impresiunea – și vă rog să-mi iertați această expresiune cam vulgară –
că ați recurs la vechea metodă: « ca să ardă șoarecii, dați foc la moară ! ». Și ceea ce
este mai rău, este că am impresia că până la sfârșit veți arde moara, dar șoarecii vor
scăpa! (Ilaritate) Al doilea motiv pe care l-ați invocat în sprijinul legii d-voastră este așa-
zisa întărire a autorității prefectului. Și pentru ca lucrul să fie și mai sugestiv, d-voastră
agitați o clipă spectrul ideilor extremiste. Reluând stilul polițist, d-voastră anunțați că
autoritatea de stat este pretutindeni diluată și că ideile subversive mocnesc. Și toate astea
pentru că reforma administrativă garanta descentralizarea gospodăriilor locale. Aș putea
să vă răspund cu un argument de fapt și să vă amintesc, domnule ministru de interne, că
a fost rezervată regimului d-voastră de autoritate surpriza primului contact cu comuniștii în
Parlamentul țării. (Călinescu, Cameră, 3.07.1931, I: 160-161)
 Reconstrucția dialogică a conceptului

(16) D. Ar. M. Călinescu: D-lor deputați, prin urmare reiau firul argumentării
mele. Eu nu voiu examina această chestiune din punct de vedere juridic. Las
aceasta instanțelor judecătorești. Eu voiu face aprecieri din punct de vedere
politic și atunci vă spun că această dispoziție, prin care ratificați toate
disolvările, înseamnă trei lucruri:
Înseamnă mai întâi o recunoaștere a regimului de ilegalitate în care ați ținut
administrația țării până astăzi.
Înseamnă, în al doilea rând, o atingere a ideii de autoritate și a ideii de
justiție.D. Aurel Vlad: Aceasta este anarhia.
D. Ar. M. Călinescu: Înseamnă, în al treilea rând, demascarea adevăratului
mobil al acțiunii d-voastră. Și atunci, vă spun că proiectul de lege care se
înfățișează nu are, după mine, importanță din punct[ul] de vedere al
soluțiunilor pe care le aduce, cât este important prin revelarea concepțiunilor
d-voastră și al regimului politic pe care îl instaurați (Aplauze pe băncile
Partidului Național Țărănesc) (Călinescu, Cameră, 3.07.1931, I: 170-171) 
 Concluzii
• Argumentația cvasilogică este bine reprezentată în vechiul parlament
românesc, demonstrând existența unui exercițiu reflexiv și a unei
veritabile culturi oratorice. Totuși, distribuția acesteia nu este
uniformă. Deoarece presupune modele logice sau matematice de
gândire, este mai frecventă la parlamentarii care aveau o educație
filosofică sau juridică (logica și argumentarea erau studiate mai ales
de disciplinele filosofice, în epocă).
• Parlamentarii conservatori, unii dintre ei membri proeminenți ai
Junimii: Carp, Lahovari, Maiorescu excelează în acest tip de
argumentație. În mod firesc, dată fiind orientarea sa practică, oratoria
politică are tendința să combine argumentele cvasilogice, mai
abstracte, cu alte tipuri de argumente cu o plasticitate crescută
(argumentele de comunitate, analogia, exemplul, metafora, ironia),
pentru a augmenta efectul retoric și a persuada o categorie mai largă
de auditori.
 Concluzii (2)
• Analiza a confirmat rolul esențial al definiției în argumentația
cvasilogică. Definițiile nu sunt numai intrumente de a descrie
realitatea, ci și mijloace persuasive importante. Ca premisă
discursivă, baza acordului prealabil, definiția este centrul în jurul
căreia se organizează argumentația bazată pe structuri logice.
• Definiția se combină cu toate tipurile de argumente cvasilogice,
bazate pe contradicție, reciprocitate, implicație, raportul parte-întreg
sau comparație. Există multe tipuri de definiții și o utilizare variată în
discursul parlamentar, de la cele explicative, normative, la definiții
reale, și terminând cu cele pur retorice, axate pe exploatarea
conotațiilor emoționale ale termenilor. Cultura filosofică le permite
unor parlamentari să convertească definiția explicativă în cea
speculativă, conferind profunzime dialectică, nu numai retorică,
oratoriei politice din epoca studiată.
 Bibliografie (1)
• Aristotel, 2004, Retorica, Ediția bilingvă. Traducere, studiu introductiv și index de Maria
Cristina Andrieș. Note și comentarii de Ștefan Sebastian Maftei, București, Editura IRI.
• Breton, Philippe, 2003, L’argumentation dans la communication, Paris, La Découverte.
• Macagno, Fabrizio, 2008, „The dialectical-dialogical definitions”, L’Analisi Linguistica e
Letteraria XVI Special issue [Word Meaning in Argumentative Dialogue], 1, p. 443–461.
• Macagno, Fabrizio, 2010, „Definitions in law”, Bulletin suisse de linguistique appliquée,
Centre de linguistique Appliquée, Numéro spécial 2, p.199–217.
• Macagno, Fabrizio, 2014, „Presupposing redefinitions”, în Herman/Oswald (eds.) 2014:
249–278.
• Macagno, Fabrizio, Douglas Walton, 2008, „Persuasive definitions: values, meanings and
implicit disagreements”, Informal logic, 28, 3, p. 203–228.
• Macagno, Fabrizio, Douglas Walton, 2017, „Interpreting straw man argumentation: the
pragmatics of quotation and reporting”, Perspectives in Pragmatics, Philosophy &
Psychology, Cham, Springer.
• Macagno, Fabrizio, Giovanni Damele, 2015, „The hidden acts of definition in law: statutory
definitions and burden of persuasion”, în Araszkiewicz/Krysztof Płeszka (eds.) 2015: 225–
251.
• Perelman, Chaïm, Lucie Olbrechts-Tyteca, 2008 [1958], La nouvelle rhétorique, Traité de
l’argumentation. Bruxelles, Éditions de l’Université de Bruxelles.
 Bibliografie (2)
• Schiappa, Edward, 1993, „Arguing about definitions”, Argumentation 7, 4, p. 403–417.
• Schiappa, Edward, 1996, „Toward a pragmatic approach to definition: ‘wetlands’ and
the politics of meaning” în Light/Katz, 1996: 209–230.
• Schiappa, Edward, 2003, Defining Reality: Definitions and the Politics of Meaning,
Carbondale and Edwardsville, Southern Illinois University Press.
• Schiappa, Edward, 2003, Defining Reality: Definitions and the Politics of Meaning,
Carbondale and Edwardsville, Southern Illinois University Press.
• Walton, Douglas, 2001a, „Persuasive definitions and public policy arguments”,
Argumentation and Advocacy 37, p. 117–132.
• Walton, Douglas, 2001b, „Enthymemes, common knowledge and plausible inferences”,
Philosophy and Rhetoric, 34, p. 117-132.
• Walton, Douglas, 2006, Fundamentals of Critical Argumentation, Cambridge,
Cambridge University Press.
• Walton, Douglas, Fabrizio Macagno, 2006, “Common knowledge in argumentation”,
Studies in Communication Sciences, 6,1, p. 3–26.
• Zarefsky, David, 2014, Rhetorical Perspectives on Argumentation: Selected Essays,
New York, Springer.
 
 Surse
• Carp = Petre P. Carp, 2000, Discursuri parlamentare, Bucureşti, Grai şi Suflet. Cultura
Naţională.
• Călinescu = Armand Călinescu, Discursuri parlamentare, vol. I-II, București, Ed.
Quadrimpex.
• Ionescu = Take Ionescu, 1897, Discursuri politice, I-IV, Bucureşti, Socec.
• Iorga = Nicolae Iorga, 1981, Discursuri parlamentare (1907-1917), Bucureşti, Editura
Politică.
• Lahovari = Al. Lahovary, 1915, Discursuri parlamentare (1888-1891), Bucureşti, Editura
„Şcoalelor” C. Sfetea.
• Kogălniceanu IV, II = Mihail Kogălniceanu, Opere IV. Oratorie II (1864-1878), Partea a II-a
(1868-1870), Text stabilit, note şi comentarii de Georgeta Penelea. Bucureşti, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, 1980.
• Maiorescu = Titu Maiorescu, Opere, III, Discursuri parlamentare (1866-1899), Ediție critică,
prefață, note și bibliografie de D. Vatamaniuc, Introducere de Eugen Simion, Bucureşti,
Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Univers Enciclopedic, 2006.
• Maiorescu = Titu Maiorescu, Opere, IV, Discursuri parlamentare (1900-1913), Ediție critică,
prefață, note și bibliografie de D. Vatamaniuc, Introducere de Eugen Simion, Bucureşti,
Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Univers Enciclopedic, 2006.