CONECTORI DE STRUCTURARE NARATIVĂ

ÎN CRONICILE MOLDOVENEȘTI
(GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE)

LILIANA HOINĂRESCU
Institutul de Lingvistică al Academiei Române
„Iorgu Iordan – Al. Rosetti‖, Bucureşti

1. Introducere

Privită de structuraliști ca un mod discursiv, un fapt lingvistic sau un gen literar,

narațiunea a fost interpretată mai recent drept un meta-cod, un instrument transcultural de a
reprezenta realitatea (cf. White 1987: 1). Așa cum a fost deseori subliniat, studiul narațiunii
nu poate fi limitat la o zonă strict literară, povestirea având implicații antropologice mai
largi1, deopotrivă cognitive (cadru mental de a înțelege și ordona informația), epistemice
(metodă de explicație științifică complementară celei logic-raționale) și socioculturale
(formă de comunicare esențială, cu o expresie multisemiotică)2. În măsura în care se admite
că istoria este o reconstrucție narativă a trecutului3, o abordare metacritică implică atât o
analiză a metodelor și a obiectivelor disciplinei, cât și o analiză naratologică, referitoare la
modul în care evenimentele trecute sunt selectate, grupate și interpretate de o instanță
ordonatoare. Relația dintre teoria narativă și reprezentarea istorică a fost investigată în
primul rând pentru a se evidenția rolul ideologiei, al presupozițiilor prezentului proiectate
asupra trecutului care intervin în orice relatare istoriografică, pentru a putea fi decelat
gradul de neutralitate sau de obiectivitate prin care trecutul poate fi reflectat4.

1
To raise the question of the nature of narrative is to invite reflection on the very nature of culture and,
possibly, even on the nature of humanity itself (White 87:1).
2
Vezi printre alții Danto (1985), Bruner (1991), Fisher (1987), Jahn (2005), Herman (2009).
3
Vezi printre alții Dray (1971), White (1987), Burke (1993b). Există curente moderne în istoriografie, care,
dimpotrivă, pun accentul nu pe evenimente (narațiunea evenimențială), ci pe analizarea structurilor, metodă
practicată de istoricii de la Annales, ca Braudel sau Lefebre. Însă chiar și istoricii structuraliști nu au putut evita
să includă în analiza lor microsecvențe narative (vezi Burke 1993b).
4
Vezi White (1987: 190-191): ―The intellectual historian s own conception of his discipline required that he
assume the role of arbitrator as to what counted as a more or less ‖objective‖, ‖realistic,‖ or ‖reliable‖
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

Evenimentele istorice nu sunt o succesiune de acțiuni prezentate neutru. Oricât de

obiectivă, relatarea nu se poate suprapune fidel desfășurării reale a evenimentelor, există
decalaje temporale, inserții metanarative, secvențe anticipative (prolepse) sau retrospective
(analepse), pauze în ordinea narativă (elipse5), prezentarea sintetică a unor acțiuni iterative
(silepse6). În termeni naratologici, intervine distincția istorie (histoire)/povestire (récit).
Istoricul (naratorul) operează o selecție și creează impresia de continuitate și cauzalitate din
conectarea acestor secvențe. Simpla consemnare a unui eveniment este creatoare de
istoricitate, la fel cum simpla juxtapunere a două evenimente diferite implică logic o relație
de continuitate și/sau cauzalitate.7 La fel de semnificativă devine omisiunea, voluntară sau
nu, prin care unui eveniment factual îi este refuzată dimensiunea istorică. Așa cum
epistemologia (post)modernă subliniază, nu există de fapt o realitate istorică, ci un efort
creator al istoricului de a interpreta faptele trecute prin prisma prezentului (vezi Ricoeur
1983: 142)8. Orientarea istoriografică antipozitivistă tranșează astfel atât disputa privind
obiectivitatea/subiectivitatea istoricului, cât și pe cea privind criteriile de artisticitate ale
unei narațiuni istoriografice. Axată pe document și mărturie personală, metoda istoricului
este una critică și obiectivă: el selectează și interpretează sursele și le pune în discuție
autenticitatea. Dincolo de rigoarea documentară, istoricul nu poate depăși propria
subiectivitate atunci când relatează evenimentele, le ierarhizează, le clasează sau pur și
simplu le desemnează (vezi Ricoeur 1983: 146). Redefinirea unui eveniment, dintr-o
perspectivă prezentă, implică valori argumentative și axiologice. Imaginea pe care o avem
asupra trecutului este în mod ineluctabil una mediată, transfigurată, filtrată de conștiințele
care o redau și care îi atribuie un relief cultural și ideologic 9.
În prezenta lucrare, ne interesează modul în care conexiunea secvențelor textuale este
relevantă pentru coerența și mesajul particular al unei narațiuni istoriografice. Analiza este

representation of reality and what had to be identified as primarily ‖ideological‖ in nature. Underlying and
authorizing this critical activity was […] a tacit theory of language, of discourse, and of representation in general
by which to sort out the distortions of reality present in any text under analysis and a presupposition of the
concreteness and accessibility of a text's original historical context by which a given distortion could be verified.
But once it was realized (or conceded) that this context was itself accessible only through the medium of verbal
artifacts and that these were subject to the same distortions by virtue of their textuality as was the evidence of
which the context was to serve as a control, the problem of identifying ideological elements in a given text was
extended to the concept of the context as well‖.
5
« L‟ellipse : TR = 0 ; TH = n : Une partie de l‘histoire événementielle est complètement gardée sous silence
dans le récit » (Genette 1972 : 129).
6
[Les syllepses sont des cas de récits itératifs], „où une seule émission narrative assume ensemble plusieurs
occurrences du même événement‖, comme « tous les jours de la semaine je me suis couché de bonne heure »
(Genette 1972: 148).
7
Vezi Zufferey (2016: 266) ―Murray (1995; 1997) formulated the ‗continuity hypothesis‘ stating that
readers or listeners expect events in a discourse to be presented in a temporally linear manner and/or to be
causally related to each other. This principle has implications for the explicit or implicit communication of
coherence relations‖.
8
Vezi Aron 1938: 120, apud Ricoeur 1983: 142, nota 2: « Mais non, il n'existe pas une réalité historique
toute faite avant la science qu'il conviendrait simplement de reproduire avec fidelite».
9
Metodei structuraliste, care analizează evenimentul istoric, nu îl narează, i s-a reproșat a fi într-o măsură
mai mare subiectvă și anistorică; prin procesul de incorporare a evenimentulor, istoricul de fapt le reorganizează
(vezi Burke 1993).

172
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

comparativă și are în vedere cele trei cronici moldovenești aparținând lui Grigore Ureche,
Miron Costin și Ioan Neculce, considerate texte exemplare și definitorii pentru istoriografia
premodernă românească. Vom analiza conectorii/marcatorii care asigură coeziunea globală
a textului la nivel macrodiscursiv, legând nucleele narative de dimensiuni mai mari și
relativ independente între ele. Altfel spus, acele secvențe care conectează capitolele și
semnalează totodată o schimbare tematică. Prin conectori/marcatori vom înțelege în sens
larg o clasă de mărci discursive, cuprinzând atât particule unice, cât și secvențe de text mai
largi, care se comportă funcțional ca mărci de ordonare narativă, în plan temporal și logic-
cauzal (pentru o prezentare generală, vezi și Jucker, Ziv 1998).

2. Conectori de structurare narativă: conectare implicită vs conectare explicită

În analiza discursului, se discută de două tipuri de conectare, distincție care poate fi

extinsă la analiza naratologică: conectare implicită, realizată prin juxtapunere, și conectare
explicită, marcată de prezența unui conector. S-a observat că cel mai simplu mod pentru un
vorbitor de a exprima o relație de continuitate între două acțiuni este de a juxtapune două
enunțuri care le descriu (vezi Bestgen, Wonk 1995: 386). Regula juxtapunerii pentru a
sugera continuitatea este o opțiune cu atât mai clară în regimul scris, literar, cu cât în acest
plan intervin condiționări semiotice suplimentare referitoare la suportul grafic al textului
scris și la receptarea sa vizuală. Simpla desfășurare spațială a textului, în absența unei
precizări care să indice explicit o anacronie narativă (analepsă sau prolepsă) este asociată cu
progresia temporală. Marile narațiuni sunt structurate în părți mai mici (capitole), iar
modalitatea tradițională în cultura scrisă de a le conecta este intertitlul. Statutul joncțiunii
narative prin elemente paratextuale este mixt, la granița dintre conectarea implicită, prin
juxtapunere, și cea explicită, lexicalizată, în măsura în care nucleele narative distincte
(capitolele) pot fi propriu-zis juxtapuse, însă totodată raportul este marcat, prin convenții
narative, literare, nu lingvistice (prin conectori discursivi propriu-ziși). Acest statut mixt
ține de ambiguitate funcțională a paratextului, de a nu aparține propriu-zis textului pe care îl
desemnează (< gr. para „pe lângă―). Alături de conectorii paratextuali, în narațiunea
istoriografică vom studia și conectorii expliciți care apar în secvența inițială a unui capitol.
Aceștia din urmă nu sunt restrânși la registrul scris, putând apărea ca mărci de structurare
narativă de asemenea în registrul oral al limbii (relatările, povestirile conversaționale, în
narațiunile cu caracter argumentativ din discursul public etc.).

2.1. Conectori spațiali și metanarativi. Intertitlurile

Valoarea inserției paratextuale în asigurarea coerenței narative a fost mai puțin pusă
în evidență de naratologi, analiza intertitlurilor pornind de la constatarea generală a non-
obligativității acestora, chiar dacă se admite, în cazul prezenței lor, că există grade diferite
de funcționare, mergând de la indiferent la indispensabil (vezi Genette 1987: 169). Cu toate
acestea, funcția intertitlului este evidentă, dincolo de opțiunile individuale: pe lângă
desemnarea unui nou nucleu narativ, titlul unui capitol are un rol de organizator, în plan
cognitiv și vizual. El structurează materia narativă, punctează importanța unor evenimente,

173
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

sintetizează informația și dirijează semnificația de ansamblu. Funcția lui structurantă și

explicativă în cronici (narațiunea istoriografică) este esențială, receptarea și interpretarea
unei materii narative compacte fiind mai dificilă, indiferent de gradul de instrucție a
cititorului. Importanța intertitlului este subliniată de tendința criticii textuale de a diviza un
text fundamental, inițial compact, în părți mai mici și a le intitula eventual. Structurarea
narațiunii devine în aceste cazuri o sarcină alografă, editorială. De exemplu, pentru a facilita
receptarea, memorarea și înțelegerea textelor neotestamentare, acestea au fost divizate în
capitole și numerotate în versete la secole distanță de primele lor versiuni scrise.
Cronicile moldovenești au o diviziune autografă (numerotarea capitolelor diferă însă
în edițiile critice ale cronicii lui Neculce, în funcție de manuscrisele pe care editorul le-a
utilizat10). Cronica lui Ureche are capitolele anunțate prin titluri tematice, descriptive
(Ureche, Pentru limba moldovenească; De răsipirea țărîi dentăi (p. 61), la Miron Costin,
capitolele sunt doar numerotate (așa numitele titluri rematice): Capul I, Capul alŭ doilea, ...
Capul alŭ șaselea, fiecare capitol având la rândul lui subsecțiuni indicate numeric Încep. 1,
Zac 1, Zac 2 etc., în timp ce, la Neculce, intertitlurile sunt mixte11 (Neculce, Cap. 1 Domnia
Dabijii-Vodă). Alegerea unui tip de intertitlu are repercusiuni în planul de ansamblu,
dezvăluind modul în care cronicarul se raportează explicit sau implicit la narațiunea pe care
o prezintă. În cazul titlurilor tematice sau mixte, desemnarea și circumscrierea materiei
narative are efectul unui metacomentariu, exprimând o opțiune subiectivă și o interferență
în plan textual. În cazul titlurilor rematice, narațiunea pare mai „obiectivă‖ în sens modern,
pozitivist, deoarece cronicarul se retrage din text lăsând evenimentele/materia narativă să se
deruleze, fără a pune anumite accente și a dirija centrele de interes. Diviziunea numerică,
rematică, conferă unei narațiuni, în cazul nostru – cronicii lui Costin, un caracter mai sobru
și mai abstract. Intertitlurile rematice țin de tradiția clasică (antică), pe când titlurile
tematice se revendică de la o tradiție mai recentă, de factură populară, care își are originea
în epoca medievală (vezi Genette 1987: 172). Opțiunea pentru titlurile tematice sau
rematice confirmă anumite date extraliterare privind autorii cronicilor, pe care istoricii
literari le-au evidențiat: Miron Costin este mai apropiat de tradiția antică, prin educația sa
clasicistă, latină, pe când Ureche și Neculce, prin intertitlurile tematice sau mixte, sunt
apropiați de tradiția istoriografică medievală, care valorifică resursele populare12.

10
Cap. 1 în ediția Iordan, este capitolul 78 în ediția Ștrempel, pentru că editorul a utilizat un manuscris în
care erau legate toate cele trei cronici, ca o istorie unitară a Moldovei, și numerotate continuativ, în ordine
cronologică (vezi Ștrempel 1982).
11
Pentru distincția între titlurile tematice, rematice și mixte, vezi Genette (1987: 171).
12
„La pratique des historiens semble avoir été, pendant toute l‘Antiquité classique, aussi sobre que celle des
poètes épiques, ou plutót de leurs « éditeurs » tardifs. Les neuf Livres d‘Hérodote, dont la division date
également de l‘époque alexandrine, ont été marqués aux noms des neuf muses, évidemment sans aucune relation
thématique. Les huit Livres de Thucydide sont marqués de lettres et divisés en brefs chapitres numérotés, parti
imité par les historiens latins. Ce sont apparemment les éditions tardives (fin XVe siècle, XVIe) des
chroniqueurs du Moyen Âge qui inaugurent l‘intitulation descriptive par titres sommaires au style indirect,
propositions complétives introduites par « Comment... » ou complements introduits par « De... ». Ainsi
Commynes, I, 1 : « De l‘occasion des guerres qui furent entre Louis XI et le comte de Charolais », I, 2 : «
Comment le comte de Charolais, avec plusieurs gros seigneurs de France, dressa une armée contre le roi Louis
XI, sous couleur de bien public »‖ (Genette 1987: 176).

174
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

Intertitlurile sub forma unei propoziții relative, cu regentă defectivă (Cum.., De..., Când ...,
vezi ex. 3-4, 18-20, 22-23), curente în tot arealul medieval, sunt frecvente și la cronicarii
moldoveni. Este de remarcat continuitatea acestora titluri „narative‖ în cultura populară și
naturalizarea lor în discursul presei scrise actuale13. Prezență lor constantă atestă paradigma
cognitivă și comunicativă a narațiunii, evenimentul relatat în presă fiind structurat ca un
fragment, un capitol dintr-o vastă cronică pe cale de a se scrie.
Debutul narativ in medias res, după intertitlu, așadar prin conectare implicită, este
mai frecvent la Costin, probabil tot ca reflex al educației sale clasice, de tip livresc, în care
conectarea prin juxtapunere este firească.

(1) „Capulŭ alŭ optulŭ Încep. 1. Gașpar vodă era omŭ de neamul său italianŭ, cum dzicemŭ la noi în
țară, frîncŭ, omŭ neștiutoriŭ rândul și a obiceaiurilor țărâi, fără limbă de țară, care lucru mai greu nu
poate hi, cândŭ nu știe domnul limba țărîi unde stăpînéște‖ (Costin, p. 66 );

(2) „Capulŭ alŭ doodzăci și 2 Zac. 1. Ștefăniță vodă, feciorul lui Vasilie vodă, toată domniia a lui
Gheorghie Ștefan vodă fiindŭ aicea cu îmma-sa în opreală, de carele siindu-să boierii să nu iasă la
domnie în viața lor, ales boierii carii era de casa lui Ștefan vodă, îndemna pre Ștefan vodă să-l semnédze
la nas‖ (Costin, p. 193-194).

Intertitlul urmat de un debut abrupt implică o pauză între evenimente, o elipsă

narativă. Este un spațiu discursiv și un interval istoric pe care naratorul, din anumite motive
pe care nu le explică cititorului, nu și-l poate asuma. Costin nu justifică prin comentarii
metanarative aceste elipse, lăsând relatarea să decurgă de la sine. Debutul abrupt, fără
conector, apare la Ureche, precum și la Costin, în mod particular în relație cu frecvența
narativă, modul în care sunt relatate evenimentele repetitive (vezi Genette 1972: 145).
Secvența inițială semnalează o silepsă, prezentând succint o suită de acțiuni iterative ori mai
multe ocurențe ale aceluiași eveniment: Multe lucruri spurcate și nedumnezeiești făcea
Iancul vodă în domniia sa …; De noroc era Pătru vodă cu cazacii, că în domniia dintăi nu
mai avea odihnă de dînșii (vezi ex. 3-6). Prin sinteza pe care o operează, silepsele
destabilizează succesiunea evenimentelor14, altfel spus indică o comprimare a ordinii
temporale și marchează o schimbare tematică, suplinind astfel absența unui conector:

(3) „Cându au pribegit boiarii Moldovei prin țări streine de nevoia Iancului vodă. Multe lucruri
spurcate și nedumnezeiești făcea Iancul vodă în domniia sa, că de răotățile lui toată țara și boiarii să
oțărăia, că légea creștinească nu o iubiia, la avuție lacom și prădătoriu, țara cu dările o îngreuia și era om
curvariu preste samă, că nu numai afară, ce nice de curtea sa nu să feriia, că jupânésile boiarilor de la
masa domnii sale le scotea, di le făciia silă‖ (Ureche, p. 199-200);

13
Vezi Zafiu (2001: 13-14), Cvasnîi-Cătănescu (2006: 19). Intertitlurile „sumar, descriptive‖, de dimensiuni
variabile, adesea foarte lungi, au cunoscut o evoluție remarcabilă și în registrul ludic-umoristic, fiind parodiate
sau reformulate intertextual de literatura ironică autoreferențială, începând cu Don Quijote până la romanul
postmodern (vezi Genette 1972: 172).
14
« Par la synthèse qu‘elles opèrent, notet-il, de telles syllepses déstabilisent la succession des événements »
(Genette 1972: 148).

175
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

(4) „De niște cazaci ce veniia să apuce scaunul Moldovei, vă leat 7092 [1583] octovrie 27. De noroc
era Pătru vodă cu cazacii, că în domniia dintăi nu mai avea odihnă de dânșii, acum la a doao domnie,
bine nu să așezase la scaun, iată cazacii veniia să apuce scaunul, într-această lună octovrie 27 de zile‖
(Ureche, p. 201);

(5) „Capul al patrulea Încep. 1. Să urâse munténilor cu domniia lui Mihai vodă, totŭ cu oști și
războaie. Ce, după fuga lui Mihai vodă, trei dzile după războiŭ, au ședzut domnii, Ieremiia vodă și
Simion vodă, cu Zamoyschii pre loc, pănă au început a veni toți boierii Țărîi Muntenéști și slujitorii,
priimindŭ pre Simion vodă domnŭ cu giurămîntŭ‖ (Costin, p. 54)

(6) „Capulŭ alŭ șésesprădzécè Încep. 1. Fericită domniia lui Vasilie vodă, în care, de au fostŭ cândva
această țară în tot binele și bivșug și plină de avuțiie, cu mare fericiie și trăgănată pănă la 19 ani, în
dzilele aceștii domnii au fostŭ‖ (Costin, p. 108).

După un titlu tematic, care anunță subiectul, capitolul pare a debuta abrupt, însă, în
realitate, textul repetă (o parte din) informația din titlu, cea care asigură ancorajul referențial
propriu-zis. Cel mai adesea, se reia numele propriu, numele domnitorului în jurul căruia se
organizează relatarea, istoria medievală având în centru figura emblematică a domnitorului
și fiind concepută ca o succesiune de domnii. Este evident anacronic să căutăm în letopisețe
capitole sau paragrafe dedicate unor entități colective, grupuri sociale („norodul, poporul‖),
proiectate fie și pe fundal, cum vor apărea în istoriografia pozitivistă, pentru simplul motiv
că, în mentalitatea colectivă medievală, acestea nu erau semnificative și relevante. La un
atare decupaj ideologic, la influența pe care discursul cultural și mentalitatea dominantă o
exercită asupra istoricului se referă, printre altele, epistemologii, atunci când analizează
reprezentarea istoriografică și îi pun în discuție obiectivitatea (vezi Burke 1993b):

(7) „Pentru pacea așăzată ce au făcut Alexandru vodă cu craiul leșesc. Alexandru vodă făcu
priieteșug mare cu léșii și legătură tare, ca fie la ce treabă unul pre altul să ajutorească‖ (Ureche, p. 73);

(8) „Domniia feciorilor lui Ștefan vodă. Acest ce scriem mai sus, Ștefan vodă, au avut doi ficiori, cum
s-au poménit mai sus, pre Ștefan și pe Pătru, carii după moartea tătâne-său pricindu-să pentru domnie, au
fugitu Ștefan fratele cel mai mare la Cazimir craiul leșescu, poftindu ajutoriu împotriva frăține-său, lui
Pătru și să pléce cu toată țara. Iară Pătru cu agiutoriul ungurescu au apucatu țara‖ (Ureche, p. 67);

(9) „Domniia lui Roman vodă, ficiorul lui Iliaș vodă. Roman vodă, ficiorul lui Iliaș vodă, neputându
răbda atâta nedumnezeire a unchi-său, s-au vorovitu cu o samă din curtea domnească și au prinsu pre
unchi-său, pre Ștefan vodă, și i-au tăiatu capul și s-au apucatu Roman de domnie, leatul 6956 [1448]‖
(Ureche, p. 77);

(10) „Cap. II DOMNIA DUCĂI-VODĂ CELU BĂTRÎN, LEAT 7174 Duca-vodă era de moșie din
Țara Grecească, de la Rumelia, și, viindu aice în țară de copil, au slujit la Vasilie-vodă în casă și la alți
domni, păn-au agiunsu la boierie mare‖ (Neculce, p. 37);

(11) „CAP. IX DOMNIA A DOA A LUI PETRICEICO-VODĂ DE LA LEȘI Petriceico-vodă, după

ce-au înțeles c-au bătut pe turci la Beci, s-au scoborât cu moldovenii pribegi și cu puțintei leși în târgu în
Suceavă ș-au început a strânge pe boieri, pe unii de nevoie, alții viniè de bună voie‖ (Neculce, p. 82);

176
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

(12) „Cap. XXI A TREIA DOMNIE A LUI MIHAI RACOVIȚĂ-VOEVODA, VĂLEAT 7224
Mihai Racoviță-voevoda viind în scaon în Ieși iarna, bucuratu-s-au toată țara, fiind el pementean, și mai
vârtos neamul său, că era mult‖ (Neculce, p. 282).

Neculce inversează uneori subiectul cu predicatul, plasând verbul (la perfect simplu –
o ocurență sau perfect compus – 2 ocurențe) în poziție inițială:

(13) „Cap. V DOMNIA LUI ȘTEFAN PETRICEICO-VODĂ Stătu domnu Petriceico-vodă la vleato
7180. Și dacă s-au aședzat domnu, au rămas cu oastea sa la Hotin, pentru grija podului ș-a Camenițâi,
păn-în postul Crăciunului‖ (Neculce, p. 46);

(14) „Cap. VIII DOMNIA DUCĂI-VODĂ CELUI BĂTRÎN A TRIA ÎN ȚARA MOLDOVEI
Vinit-au Duca-vodă cu domnie în Țara Moldovei din Țara Muntenească cu a trie domnie la vleato 7187.
Ș-au întrat în Ieși în șesă dzile a lui dechevri la Sfetei Neculaiu‖ (Neculce, p. 66-67);

(15) „Cap. XI DOMNIA LUI COSTANTIN CANTEMIR-VOEVODA ÎN ANUL 7193, IUNIE 10

Venit-au domnu Tărîi Moldovii Costantin Cantemir-vodă, pre careli l-au ales la domnie boierii Țărîi
Moldovii în locul lui Dumitrașco-vodă, cu nevoința și cheltuiala lui Șerban-vodă, domnului muntenescu,
pecum mai sus s-au scris‖ (Neculce, p. 93).

Despre valorile inversiunii auxiliarului la perfect compus cu valoare narativă nu este

cazul să discutăm aici, subiectul fiind destul de complex. Să reținem că procedeul creează
un efect de solemnitate și reliefare, evenimentul prezentat detașându-se de celelalte, cum se
întâmplă în pasajul din cronica lui Ureche dedicat portretului lui Ștefan cel Mare (Fost-au
acestu Ștefan vodă om nu mare de statu, mînios și de grabu vărsătoriu de sînge nevinovat
(p. 111)). În afara celor trei situații semnalate în cronica lui Neculce, inversiunea
auxiliarului, deși comună în cuprinsul cronicilor, nu este totuși frecventă strict la debutul
capitolelor. Probabil, în aceste cazuri valoarea emfatică este resimțită ca superfluă, poziția
inițială fiind prin ea însăși marcată în text, prin dispoziția spațială a intertitlului și funcția sa
explicativă. Costin recurge numai în Predoslovie la inversiunea auxiliarului în poziție
inițială absolută, aceasta nefiind utilizată în cronica propriu-zisă la debutul niciunuia dintre
cele 22 de capitole. Inversiunea apare însă în subsecțiuni (indicate prin intertitlu rematic,
Zac 1, Zac 2 etc.), cu aceeași valoare retorică, de a imprima gravitate, solemnitate
evenimentului evocat:

(16) „Prédoslovie adecă voroava cătră cititoriul Fost-au gândul mieu, iubite cititoriule, să fac
létopisețul țărâi noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintăi, carele au fostŭ de Traian împăratul și
urdzisăm și începătura létopisețului‖ (Costin, p. 42);

(17) „Capul alŭ şaselea […] Zac. 8. Perit-au și boierii toți, câți s-au prilejit de venise cu oastea, tot
oameni de casa lui Ieremiei vodă: Vasilie Stroici logofătul, Balica hatmanul, Chirița postelnicul, Miron
stolnicul. Numai Nistor Uréche n-au vrut să vie din Cameniță și așea-i sfătuia și pre dânșii, să nu margă,
dzicându-le să lase să să mai vechiască domniia lui Ștefan vodă, că acmu fiindŭ domniia noaă,
moldovenii sintŭ den hire pururè la domniea noaă lacomi‖ (Costin, p. 60).

177
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

În absența unui titlu tematic, descriptiv, inversiunea auxiliarului este un mod de a

evidenția ancorajul referențial/temporal al unui eveniment. Procedeul apare consecvent la
Costin, aproape ca un manierism stilistic, la sfârșitul unui paragraf, subsecțiune, ca formulă
de încheiere, prin indicarea datei când s-au petrecut evenimentele relatate anterior (ex..
Fost-au acéstea în anul 7103. Zac. 6. (p. 44) / Fost-au acesta războiŭ în anul 7104
dechevrie 5 dzile. Așea s-au plătit și lui Răzvan răul ce făcusă și el lui Aron vodă. Zac. 17.
(p. 46) / Fost-au acéste în anul 7107. Capulŭ al treilea / (p. 50) / Fost-au acestŭ războiŭ în
anul 7108. Capul al patrulea (p. 54).

2.2. Conectori autoreferențiali, metadiscursivi, deictice textuale

Indiferent de factura lui, tematică sau rematică, titlul operează o circumscriere vizual-
spațială, de aceea conectorul cu care debutează textul propriu-zis este deseori un deictic
spațial, convertit în deictic discursiv15:

(18) „De Împărățiia Tătărască și de obicéiul lor și cât loc coprinde Țara Tătărască. Aicea nu multu
vom poméni de tătari, carei să află că sîntu limbă bătrână și din ceput vitéji și pănă astăzi vedem că s-au
ținut tot în ce au apucatu‖ (Ureche, p. 115);

(19) „Dă împărățiia turcilor și de începutul lor și de adaosul lor, în ce chip s-au început și s-au
înmulțitu și s-au lățitu la atîta mărire și cinste și tărie. Aicea de vom scrie și vom poméni de
începătura și adaosul turcilor și de împărățiia lor, nu vom greși, că să véde că-i fără cale ca să nu
poménim și să nu scriem, că suptu mîna lor și suptu jugul lor sîntem șerbi‖ (Ureche, p. 118) ;

(20) „Pentru Țara Ungurească de jos și Ardealul de sus vom să arătăm, fiindu-ne vecini de
aproape și cum au avut și ei crăie mare ca și léșii. Aicea nu vom lăsa și de Ardeal sau Țara
Ungurească, cumu-i zicu unii, ca să nu atingem și să nu pomenim de începutul lor și de obicéiul lor,
fiindu-ne vecini de aproape și de multe ori năzuia domnii țării Moldovei, de să acioa și să ajutoriia de la
dânșii‖ (Ureche, p. 123);

(21) „Zac. 3. Aicea pre scurt ni se cade a pomeni de Condrațchii leahul, polcovnicul craiului leșăscŭ,
carele s-au pomenit că au fostŭ venit într-agiutoriŭ lui Ștefan vodă asupra lui Timuș, că, măcara c-au
fostŭ om strein, cade-să să nu să tacă hărniciia lui și hirea deplin ce avea‖ (Costin, p. 165).

Textul scris se organizează multisemiotic: deicticul marchează atât referința spațială,

dispunerea textului în pagină, cât și referința discursivă, punctul în care a ajuns relatarea.
Relația dintre intertitlu și narațiunea propriu-zisă poate fi subliniată printr-o secvență
metanarativă, anaforică în plan discursiv (De această povéste scrie ... ), care poate apărea în
orice poziție în interiorul capitolului, fiind în mod excepțional cuprinsă în titlu (o ocurență,
ex. 23). Raportarea autoreferențială de acest tip apare consecvent în cronica lui Ureche,
inclusiv în pasajele alografe, interpolatorii preluând manierist mijloacele discursive ale
textului original. Secvența introductivă se referă explicit la sursele de informare, atrăgând
indirect atenția asupra rolului de organizator al cronicarului, nu de martor al evenimentelor,
și asupra responsabilității lui enunțiative. Cronicarul reia o informație, așa cum i-a fost
transmisă, fără a putea să garanteze veridicitatea ei. La Ureche, de altfel, comentariul moral

15
Pentru o prezentare a formelor de deixis, vezi Ionescu-Ruxăndoiu (1999: 84-106).

178
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

este restrâns în favoarea inserțiilor metanarative, cu caracter documentar, aceste pasaje

constituind uneori capitole autonome (ex. 24). Relatarea este prezentată explicit drept o
reconstrucție (inter)textuală:

(22) „Cându au prădatu Ştefan vodă Ţara Săcuiască. Scrie létopiseţul cel moldovenescu că fiindu
Ştefan vodă om războinic şi de-a pururea trăgându-l inima spre vărsare de sânge, nu peste vréme multă,
ce în al cincilea an, să sculă den domniia sa, în anii anii 6969 [1461], rădicându-să cu toată putérea sa şi
s-au dus la Ardeal, de au prădatu Ţara Săcuiască. Nici au avut cine să-i iasă împotrivă, ce după multă
pradă ce au făcut, cu pace s-au întorsu napoi, fără de nici o zminteală. Ci de această povéste cronicariul
cel leşesc nimica nu scrie şi încă şi alte sémne multe sîntu şi nu însemnează nimica de însele. Iar
létopiseţul nostru, măcară că scrie cam pre scurt, însă le însemnează toate‖ (Ureche, p. 83-84);

(23) „Cându au viclenit Tomșa hatmanul pre domnu-său, Dispot vodă și oastea i-au răsipit. De
această povéste scrie Bielschii cronicariul leșescu. Într-acéia vréme înțelegându Tomșa hatmanul cum
Vișnovețschii au întrat în țară, află vréme ca să viclenească pre domnu-său, Dispot vodă [...]‖ (Ureche, p.
171);

(24) „Aicea să socotim. Că iată că létopiseţul cel leşesc nu spune că s-au bătut trei zile războiul, décii să
fie dat dosul Radul vodă, ci spune că daca au văzut că nu va putea sta împotrivă lui Ştefan vodă, au
fugitu la cetate. Iar létopiseţul nostru scrie că daca au sositu Ştefan vodă la margine, noemvrie 8 zile, au
împărţitu steagurile oştii sale pre Milcov‖ (Ureche, p. 89).

Ureche nu utilizează comentariul moral ca mijloc de ancoraj narativ, ci dedică

capitole separate, explicit didactice (necazanie, adecă învățătură) unor considerații morale,
care debutează abrupt (ex. 25-26) sau prin raportare citațională și anaforică (ex. 27):

(25) „Necazanie sâlnâm, adecă certarea celor puternici. Dumnezeu cel direptu, cela ce ceartă
nedireptatea și înalță direptatea, cu câtă certare pedepséște pre ceia ce calcă jurămîntul‖ (Ureche, p. 105);

(26) „Necazanie, adecă învățătură și certare celor mari și putérnici. Pre Moldova iaste acest obicéiu
de pier făr de număr, făr de judecată, făr de leac de vină, însăș părăște, însăși umple légea și de acesta
noroc Moldova nu scapă, că mai mulți sîntu de le este drag a vărsa sânge nevinovat‖ (Ureche, p. 178);

(27) „Învățătură și certare. Zic unii că și acolea să fie fostu războiul cu viclenie, că cela ce piiarde,
fiește cându nu va să afle vina sa, ci mută la altul, iară acéstea de la Dumnezeu sîntu tocmite, ca nimica
să nu fie stătătoare pre lume, ci toate de răsipă și trecătoare: pre cei de jos îi suie și pre cei suiți îi
pogoară, ca să fie de pildă și de învățătură noao, să cunoaștem că nu avem nimica pre lume, fără numai
lucruri bune‖ (Ureche, p. 162).

În schimb, Miron Costin precedă deseori povestirea propriu-zisă (inclusiv în

subsecțiuni) cu inserții metatextuale și comentarii morale, abstract-generalizante, având o
lungime relativă, adesea paragrafe întregi. Povestirea concretă este ancorată în timpul
istoriei umanității, deseori prin trimiteri intertextuale, livrești (ex. 30), iar evenimentele sunt
evocate prin condiționări de ordin moral, și nu de ordin conjunctural:

(28) „Capul alŭ șaselea […] Zac. 12. Ce cum a tuturor tiranilor, adecă vărsătorilor de singe, la toate
țărâle în lume urâtă este stapâniia, așea și a lui Tomșea vodă‖ (Costin, p. 61)

179
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

(29) „Capul al optusprădzécè Încep. 1. Den cinci simțiri ce are omul, anume vedérea, audzul, mirosul,
gustul și pipăitul, mai adevăratŭ de toate simțiri ieste vedérea. Că pren audzŭ, câte aude omul, nu să
poate aședza deplin gândul, este așea ce sa aude, au nu este, căci nu toate sintu adevarate, căte vin pren
audzul nostru. Așea și mirosul de multe ori înșală, fiind multe mirodenii dentâiŭ gréle, iară apoi mare și
iscusit miros facŭ. Gustul încă este așea, că multe ne parŭ ca sintŭ dulci, apoi simțimŭ amărăciune și
împotrivă, multe amare ca sintŭ ne parŭ și sintŭ dulci. Pipăitul, iară și multe pipăim în chip de une și
sîntŭ altele și nu le putém a le cunoaște cu singur pipaitul, fără vedére. Iară vedérea singură den toate
așadză în-adevăr gândul nostru și ce sa véde cu ochii, nu încape sa hie îndoiala în cunoștință.
Zac. 2. Așea și noao, iubite cetitoriule, cu mult mai pre lesne a ne scrie de acéste vrémi, în care mai la
toate ne-am prilejit singuri și pentru lungimea capetelor ce s-au scris den îndelungată domniia lui
Vasilie vodă mai sus, den ieșitul cel dentâi den scaunul țărâi a lui Vasilie vodă, începem a scrie de
domniia lui Gheorghie Ștefan vodă, care ori cu direaptă cale, ori cu nedirépte mijloace (rădicându-se
asupra domnului său, au luatŭ domniia), tot unile ca acéstea din orânduiala lui Dumnedzău ca sintŭ, să
credŭ.
Zac. 3. Îndată ce au ședzut Gheorghie Ștefan vodă în scaunul domniei...‖ (Costin, p. 142).
(30) „Capulŭ alŭ unsprădzécilea Încep.1. Domniia Radului vodă celui Mare împărăției, nu domniei
sămănătoare și pentru lucrurile și tocmelele casei lui i-au dzis Radul vodă cel Mare.
Zac. 2. Scrie Pliutarh, vestit istoric, la Viiața lui Alexandru Machidon care au scris Alexandriia cea
adevărată, nu basne, cum scrie o Alexandrie den grecie ori dintr-altă limbă scoasă pre limba țarâi
noastre, plină de basne și scornituri, el dzice că hărniciia împăraților și domnilor mai multŭ sa înțelege
din cuventele lor și sfaturi grăite de dânșii, care cum și păn încât au fostŭ, decât den războaie făcute de
dânșii, că războaiele, avuțiia și prilejul vrémii face mai de multe ori‖ (Costin, p. 89).

La Neculce, secvențele metacomunicative cu rol de incipit lipsesc, predominând

conectorii expliciți de temporalitate sau o expresie consacrată de acest tip (vezi infra, sub
2.3.). Narațiunea pierde ceva din aspectul documentar sau livresc, însă câștigă în cursivitate
și spontaneitate. Calitatea de martor ocular a lui Neculce îi conferă legitimitate și îi permite
să adopte un stil mai subiectiv, să se implice emoțional și să sancționeze moral anumite
personaje sau faptele lor (vezi și Hoinărescu 2014). Așa cum s-a afirmat, Neculce este „mai
artistic, mai literar‖, mai romanesc am spune noi, pentru că eliberează narațiunea de
referințele documentare, iar evenimentele par să decurgă de la sine, fără intervenția unei
instanțe ordonatoare.

2.3. Conectori temporali

Conectorii temporali funcționează în mod firesc drept conectori narativi, în orice
narațiune, începând cu cele spontane din plan conversațional până la cele ficționale,
desfășurarea evenimențială organizându-se cronologic16. Succesiunea temporală este o
proprietate definitorie a narațiunii, care provine din funcția sa referențială (Labov/Waletzky
1981: 272). Prezența anacroniilor (diferite forme de discordanță între ordinea istoriei
(evenimentele propriu-zise) și ordinea povestirii (ordinea în care sunt relatate)17 – a fost
16
―Unsurrprinsingly spoken narratives tend to be organized around temporal discourse markers; these might
be sequencers like so or then or adverbial phrases like in the afternoon or at thay moment‖ (Bowlles 2010: 72).
17
Vezi Genette (1972: 79) – « Le repérage et la mesure de ces anachronies narratives (comme j'appellerai
ici les différentes formes de discordance entre l'ordre de l'histoire et celui du récit) postulent implicitement
l'existence d'une sorte de degré zéro qui serait un état de parfaite coïncidence temporelle entre récit et histoire.
Cet état de référence est plus hypothétique que reel ». Anacroniile narative pot fi analepse (secvențe
retrospective) sau prolepse (secvențe anticipative) (vezi Genette 1972: 82).

180
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

interpretată în general ca un indicator de ficționalitate, însă studiile consacrate relatărilor

orale și povestirilor conversaționale au relevat mai degrabă contrariul, anacroniile fiind
constitutive acestora (Labov/Waletzky 1981: 272-274). Anacronii evidente există în texte
fundamentale, cum ar fi cele neotestamentare, și par să confirme observația lui Labov și
Waletzky, în aceste scrieri influența codului oral fiind certă. Prin urmare, suprapunerea
strictă a ordinii evenimentelor și a ordinii povestirii este un indicator de literaritate, nu de
ficționalitate, trădând un efort conștient al autorului de a evita anacroniile și un proces
reversibil, scriptic de redactare, care să permită adăugiri, completări. Organizarea
cronologică este specifică narațiunii istoriografice și devine din ce în ce mai riguroasă pe
măsură ce ne apropiem de modernitate. Conectarea prin juxtapunere implică o continuitate
temporală, în absența unor indicații contrare, referitoare la o eventuală anacronie, un
eveniment povestit după un altul (dispus spațial) presupunând situarea lui în succesiunea
temporală a celui dintâi. Această raportare temporală implicită a două secvențe
verbale/narative a fost explicată prin factori cognitivi, receptorii/cititorii așteptându-se ca
evenimentele să fie ordonate cronologic și/sau cauzal (vezi Murray 1995; 1997, apud
Zufferey 2016: 266). Conectorii expliciți modelează această strategie, indicând
continuitatea sau discontinuitatea unor acțiuni sau evenimente (trecerea la alt episod) (vezi
și Bestgen/Vonk 1995: 386). În cronicile moldovenești, există mai multe modalități
discursive de a marca ordonarea evenimentelor pe axa temporală, pe care le vom discuta în
cele ce urmează.

2.3.1. Conectarea prin ancoraj temporal absolut (indicarea datei)

Referința temporală precisă oferă cititorului un reper absolut de sincronizare la scară
istorică (vezi și Bestgen/Vonk 1995: 386). Succesiunea nucleelor narative este indicată
numeric, de aceea referința temporală suplinește conectorii textuali. În narațiunile factuale
sau referențiale, cum ar fi jurnalul, biografia, cronica, axate pe temporalitate liniară, data
constituie prin ea însăși un intertitlu, la granița dintre rematic și tematic (deși indicația e
cifrică, timpul este tematizat în aceste narațiuni). Structurarea narațiunii prin precizarea
anului este mai sobră și mai precisă, și ca atare a devenit practica istoriografică modernă:

(31) „Războiul lui Ștefan vodă, cându s-au bătut cu Mehmet beg, împăratul turcescu, și cu
munténii la Valea Albă. Vă leato 6984 [1476], văzându împăratul Mehmet beg câtă pagubă au avut în
oastea sa de la Ștefan vodă, gândi sunteți cu capul său să margă, să stropșască Țara Moldovei și să-și ia
cetățile înapoi, Chiliia și Cetatea Albă, carile fusésă mai nainte pre mâna lor‖ (Ureche, p. 94);

(32) „Războiul de la Râmnic, când s-au bătut Ștefan vodă cu Țăpăluși vodă, vă leatul 6989, [1481]
iulie 8. Fu războiu în Țara Muntenească, de s-au bătut Țăpăluși vodă cu Ștefan vodă la Râmnicu și au
biruitu Ștefan vodă cu mila lui Dumnezeu și cu ruga Preacistii și a tuturor sfinților și cu ajutoriul
sfântului și marelui mucenic al lui Hristos Procopie, fură bătuți munténii [...]‖ (Ureche, p. 96);

(33) „Domniia lui Ștefan vodă, ce-i zic cel Bun, ficiorul lui Bogdan vodă, și de multe războaie
minunate ce au făcut. Cându s-au domnitu, fost-au cursul anilor 6965 [1457] aprilie 12, joi. Acest
domn, Ştefan vodă, după doi ani a domnii lui Pătru vodă Aron, rădicatu-s-au de la Ţara Muntenească cu
multă mulţime de oaste muntenească şi din ţară adunaţi, şi au întrat în ţară‖ (Ureche, p. 83).

181
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

În letopisețul lui Grigore Ureche și cel al lui Neculce, referința temporală este inclusă
adesea în titlu (la Neculce în mod consecvent, 19 titluri din 25 având acest marcaj).
Indicarea datei este scrupuloasă, incluzând uneori ziua calendaristică, dar și ziua săptămânii
(ex. 33). Evenimentul și data sunt astfel strâns legate, înscriindu-se solidar în memoria
colectivă:

(34) „Cap. II DOMNIA DUCĂI-VODĂ CELU BĂTRÎN, LEAT 7174 Duca-vodă era de moșie din
Țara Grecească, de la Rumelia, și, viindu aice în țară de copil, au slujit la Vasilie-vodă în casă și la alți
domni, păn-au agiunsu la boierie mare‖ (Neculce, p. 37);

(35) „Cap. VI DOMNIA LUI DUMITRAȘCO-VODĂ CATACOZINO, LEAT 7182 Audzindu

vizirul, fiind la Obluciță, de lucrurili ce s-au făcut la Hotin și cum s-au hainitŭ Petriceico-vodă, de s-au
închinat la leși, acolo, în grabă, nice un domnu sau ficior de domnu mazîl nu era, nimi‖ (Neculce, p. 54).

2.3.2. Conectori temporali anaforici

Conectorii temporali anaforici se raportează la o referință temporală absolută,
menționată în titlu sau în imediata vecinătate. Aceste expresii18 cuprind un lexem care
desemnează un interval temporal (vreme, an, zile) și un adjectiv demonstrativ: într-acéia
vréme / pre acéia vréme (frecventă la Ureche, expresia apare la Neculce o singură dată, în
forma la acè vreme). În unele cazuri, identitatea referențială este accentuată prin mijloace
lexicale suplimentare: tot, așijdirea. Având au o valoare anaforică și generică în plan
temporal, aceste mărci reiterative funcționează și ca deictice discursive:

(36) „Cându a întrat zavistiia între Ștefan vodă și între Radul vodă și de arderea Brăilii. Vă leato
6978 [1470], într-acéia vréme întră zavistiia între Ștefan vodă și între Radul vodă, domnul muntenesc,
pre obicéiul firii omenești de ce are, de acéia poftéște mai mult, de nu-i ajunse lui Ștefan vodă ale sale să
le ție și să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, încă vrea să coprinză‖ (Ureche, p. 88);

(37) „Războiul lui Ștefan vodă cîndu s-au bătut la Podul Înaltu cu turcii, 6983 [1475]. Într-acéia
vreme, Mehmet împăratul turcescu, armându 120.000 de oastea sa și oastea tătărască și muntenească, să
margă cu Radul vodă, au trimis asupra lui Ștefan vodă‖ (Ureche, p. 91);

(38) „Când s-au sfătuit boiarii ţării Moldovei să scoată pre Dispot vodă din domnie. Într-acéia
vréme sfătuindu-să boiarii ţării dimpreună cu episcopii, ce vor face cu acel răsipitor de lége, că nu numa
că calcă obicéele ţării şi face şi jafuri, ce şi légea cu totul rămăsése de batjocură‖ (Ureche, p. 169);

(39) „De Ivan Potcoavă, ce l-au poreclit și Crețul, care ș-au pus nume de domnie Ion vodă, vă leato
7085 [1577]. Pre acéia vréme, fiind în al patrulea an al domnii lui Pătru vodă, oarecare un Ivan Potcoavă
pe poreclă, pentru că au fostu rumpând potcoavele, iară unii i-au zis Crețul, ce s-au fostu făcând frate al
lui Ion vodă, răspunzându-să de moșie și de nașterea sa de la Mazoviia, de unde și Ion vodă era, acestu
Potcoavă ș-au scos nume de domn‖ (Ureche, p. 193);

(40) „Cap. III DOMNIA LUI ILIEȘŬ-VODĂ, FICIORUL LUI ALECSANDRU-VODĂ La acè
vreme ce au vinit cărțile Ducăi-vodă la Poartă, care le scrisesă Duca-vodă la Hanul și le prinsesă pașea

18
Pentru tipurile anaforei în limba română, vezi Zafiu (2004; 2005/2008).

182
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

de la Vuzâia, precum arată mai sus, s-au tulburat tare împărăția, ș-au întrebat împăratul ce domni să află
aice la Țarigrad mazâli‖ (Neculce, p. 38);

(41) „Cându s-au făcut săbor al optulea În zilele acestui domnu fu săbor mare în Florenția, în Țara
Italii, adunare mare de părinți, ca să poată împreuna bisérica răsăritului și cu a apusului, pentru multă
neîngăduință și price, pentru capeti legii, la care săbor însuși patriiarhul Ioasaf de Țarigrad și cu
împăratul Ioan Paleolog, cu mulți mitropoliți și episcopi au fostu‖ (Ureche, p. 72);

(42) „De moartea lui Ștefan vodă cel Tânăr, 7035 [1527] ghenarie 14 Așijdirea într-acestaș an,
ghenuarie patrusprăzéce zile, pristăvitu-s-au Ștefan vodă cel Tînăr, ficiorul lui Bogdan vodă, în citatea
Hotinului și cu cinste l-au îngropat în mănăstirea în Putna, carea iaste zidită de moșu-său, Ștefan vodă
cel Bun, și au domnit 9 ani și 9 luni‖ (Ureche, p. 137).

Expresiile anaforice pot să conțină determinări suplimentare, care circumscriu mai

precis perioada la care se face referire:

(43) „Capul alŭ doilea Încep. 1. Țara Muntenească într-acesta anŭ, vara, la mare răutăți era de turci, că
din doao părți avândŭ oști Împărăția Turcului asupra crăiei ungurești, o samă de oști despre Buda, iară
altă oaste asupra Ardealului avè, că și împăratul nemțescŭ oștile lui într-acolea împrotiva turcilor era
orânduite‖ (Costin, p. 47);

(44) „De un cutremur. Într-sunteți an, avgustu 29, fu cutremur mare de pământu peste toată țara, în
vrémea ce au șezutu domnul la masă, la prânzu‖ (Ureche, p. 89).

Cu mici variații, aceste mijloace de relaționare discursivă a două evenimente sunt

recurente și consacrate în narațiunea istoriografică românească din epoca premodernă.

2.3.3. Conectori de posterioritate/continuitate: după aceea, apoi

Conectorii care indică un raport de posterioritate se asociază, de asemenea, cu
discontinuitatea din planul acțiunilor/evenimentelor, anunțând o schimbare tematică. Cel
mai frecvent conector de acest tip este după, întâlnit cu o frecvență ridicată în toate cele trei
cronici. Conectorul după reclamă un antecedent discursiv imediat, ca atare funcția sa de
ordonare a două secvențe în succesiune este extrem de clară. Conectorii temporali pot face
abstracție de informația dată de intertitlu, ei se raportează la evenimentele prezentate în
capitolul anterior. Aceste elemente sunt reluate anaforic și în expresia temporală După
acéia, Nu multă vréme după acéia:

(45) „Al treilea războiu. După acéia de iznoavă, nu după multă vréme, s-au mai ispitit Iliaș vodă al
treilea rîndu, de au mai intrat în țari cu oaste leșască, unde i-au ieșitu nainte Ștefan vodă la Podagra și
lovindu-să oștile de față, iară perdu Iliaș vodă războiul‖ (Ureche, p. 74);

(46) „De împăcarea fraților. După acéia, curândă vréme, scrie că s-au împăcatu Ștefan vodă cu frati-
său Iliașu și s-au împărțit cu țara, cum va spune mai jos‖ (Ureche, p. 75);

(47) „De niște cazaci ce au prăsat niște sate din sus de Tighinea. Nu multă vréme după acéia au mai
lovit cazacii din sus de Tighinea, pre decindea de Nistru, niște sate ce să discălicase pre hotarul leșescu
[...]‖ (Ureche, p. 201).

183
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

După poate de asemenea introduce o subordonată temporală în care se precizează

antecedentul discursiv:

(48) „De domniia lui Bogdan vodă cel Orbu și Grozav, feciorul lui Ștefan vodă celui Bun, vă leato
7012 [1504] iulie. După moartea lui Ștefan vodă, cu voia tuturor lăcuitorilor țării au stătut domnu fiiu-
său Bogdan vodă, puțin dispărțitu de firea tătâne-său, că de n-au ajunsu anii, iară lucruri mari apucase‖
(Ureche, p. 126);

(49) „De domniia lui Aron vodă cel Cumplit, care multă greotate au adus țărâi, 7099 [1591]. După
ce părăsi Pătru vodă domniia și țara, înțelegându turcii că țara iaste deșartă de domnu, cercară pre cine
vor trimite în locul lui Pătru vodă‖ (Ureche, p. 205);

(50) „A doa domnie a lui Aron vodă cel Cumplit. După ce au mazilit împăratul pre Aron vodă,
Dumnezeu încă nu-și umplusă certarea sa deplin, că Aron vodă încă nu au fostu ajunsu la Țarigrad,
domniia iară i-o au dat-o și scaunul țării, că datornicii lui, turcii, cu toții au mersu la veziriul, de au strigat
pentru dânsul și de nevoia datornicilor, iară i-au întorsu domniia‖ (Ureche, p. 208);

(51) „Capulŭ alŭ noaălea Încep. 1. După domniia lui Gașpar vodă, au venit la domniie Alexandru
vodă, feciorul lui Iliiașŭ vodă, iară acélŭ Iliiaș vodă au fostŭ ficiorul lui Pătru vodă Rareș și după
moartea tătâne-său, lui Pătru vodă, cădzuse la domniie [...]‖ (Costin, p. 75);

(52) „Capulŭ alŭ dzécilea Încep. 1. După grea de scârbă împărătească mazilie a lui Alexandru vodă,
feciorul lui Iliiaș vodă, încă de pe drum mergîndŭ împărățiia la Hotin, au trimis iară la Ștefan vodă
Tomșea și iară i-au datŭ domniia țărâi‖ (Costin, p. 85);

(53) „Cap. I DOMNIA DABIJII-VODĂ După moartea lui Ștefăniță-vodă, ficiorul lui Vasilie-vodă,
în anul 7170, au trimis boierii la Poartă pre Chirițe Drace, cu rugămintea de la boieri și de la țară, pre
cine or vrè ei să le dè domnu de țară‖ (Neculce, p. 31).

În cronica lui Neculce, după în poziție inițială este foarte frecvent (conectează 12 din
25 din capitole față de 4 capitole din 22 la Costin). În două situații, subordonata temporală
introdusă prin după este intercalată, cu subiectul regentei plasat în poziție inițială. În aceste
cazuri, ancorajul temporal este dublat de ancorajul referențial absolut indus de numele
propriu:

(54) „CAP. IX DOMNIA A DOA A LUI PETRICEICO-VODĂ DE LA LEȘI Petriceico-vodă, după

ce-au înțeles c-au bătut pe turci la Beci, s-au scoborât cu moldovenii pribegi și cu puțintei leși în târgu în
Suceavă ș-au început a strânge pe boieri, pe unii de nevoie, alții viniè de bună voie‖ (p. 82).

Alți conectori temporali cu funcție de structurare narativă în cronici sunt apoi (însoțit
sau nu de modalizatorul mai) sau pre urma:

(55) „Războiul cînd s-au bătut Ștefan vodă cu Malcociu și cu turcii, la Catlabuga. Mai apoi, într-
același an, Ștefan vodă, daca au scos vrăjmașii săi din țară și daca au răcitu vrémea și caii turcilor au
slăbitu, au lovit pre Malcociu la Catlabuga, noemvrie 16, de au topit toată oastea turcească‖ (Ureche, p.
99);

184
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

(56) „De domniia lui Iliiaș vodă, ficiorul lui Pătru vodă Rareș, carele mai apoi s-au turcit, 7055
[1546] septevrie. Pre urma lui Pătru vodă Rareș cu dragoste rădicară boiarii cu toată țara pre Iliiașu,
fiiu-său cel mai mare, la domnie, sâmbătă septevrie 3, că și firea și fața îl lăuda să fie blându și milostivu
și așezătoriu, gândindu-să că va sămăna tătâne-său‖ (Ureche, p. 156);

(57) „De mănăstirea Slatina și de Pîngărați. Mai apoi, domnind Alixandru vodă țara, întru lauda lui
Dumnezeu au zidit mănăstirea Slatina, cu multă chieltuială și osârdie și o au sfințit-o Grigorie
mitropolitul și la sfințenie zic să fie fost preoți cu diiaconi 116‖ (Ureche, p. 160).

Conectorii de acest tip, după și apoi (în engl. then, next, afterwards) utilizează o
scală temporală intrinsecă, internă narațiunii (vezi și Bestgen/Vonk 1995: 386). Datarea
evenimentelor este dedusă de cititor din context, utilizând-se ca repere indicațiile temporale
absolute. În cronici, acestea sunt des menționate, astfel încât să faciliteze contextualizarea
istorică. Conectorii expliciți sunt deseori urmați de o precizare a datei, cu rol de
dezambiguizare (vezi ex. 53, 55, 56).

2.4. Conectori temporali și logic-cauzali: gerunziul

Se consideră că gerunziul înlocuiește o subordonată temporală, acțiunea pe care o
desemnează fiind într-un raport de simultaneitate cu acțiunea exprimată de verbul din
regentă (GALR I, 2005/2008: 525; Rihs 2009). În cele trei cronici analizate, ocurențele
narative ale gerunziului sunt numeroase, în poziție inițială și nu numai, structura
echivalentă, printr-o subordonată temporală introdusă eventual de conectorii când, în vreme
ce, în timp ce, îndată ce, fiind mai rară în text, iar în secvență introductivă – absentă.
Utilizarea sa narativă masivă este adesea dependentă de valori circumstanțiale mai generale,
gerunziul indicând și alte relații logice între evenimente, cum ar fi relațiile cauzale,
condiționale sau instrumentale, derivate din valoarea sa temporală primară (vezi Kleiber
2007, 2011; Rihs 2009: 202-203). Secvența introdusă prin gerunziu asigură un fel de cadru
temporal și cauzal pentru acțiunea prezentată de regentă, fiind echivalentă cu un conector
de continuitate narativă. În plus, gerunziul imprimă un efect de dinamism acțiunilor, de
aceea are o frecvență ridicată în narațiuni. Statistica e interesantă: cronica lui Ureche are
capitole mai multe și mai scurte, de aceea ocurentele sunt mai numeroase la toate
categoriile, inclusiv în ce privește gerunziul în poziție inițială absolută (acesta apare foarte
frecvent în secvența introductivă, imediat după indicația temporală sau numele propriu). La
Neculce, 6 din 25 de capitole debutează cu un gerunziu, un exemplu cu subiectul antepus.
În schimb, la Costin, unde predomină conectarea prin juxtapunere, gerunziul are 2 ocurențe,
dintre care una cu subiectul antepus (Cap. 22.):

(58) „De orbirea lui Iliiaș vodă. Domnindu țara Iliiașu vodă împreună cu frati-său, Ștefan vodă, apoi
cându au fostu în anii 6952 [1444], mai, înaintea Rusaliilor, află vréme Ștefan vodă ca să curățească de
frati-său Iliașu și să ție țara însuși; l-au prinsu și i-au scos ochii, după ce au domnitu țara amândoi șapte
ani‖ (Ureche, p. 76);

(59) „Cându au prădatu léșii țara Moldovii. Văzându léșii paguba ce le făcusă Bogdan vodă, nu
suferiră, ci de grabu strânsără oaste pre bani și pre oamenii lui Bograd vodă ce-i lăsase să apere Pocutiia
îi împinseră înapoi‖ (Ureche, p. 127);

185
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

(60) „Cându au prădat Ştefan vodă cel Tânăr Ţara Muntenească, pănă la Târgşor, 7034 [1526]
fevruarie 5 dni. Semeţindu-să Ştefan vodă pentru vâlhva ce-i mergea cu noroc la războaie, strâns-au ţara
şi cu mare urgie au întrat în Ţara Muntenească asupra Radului vodă, fevruarie în cinci zile, şi au prădatu
ţara pănă la Târgşoru [...]‖ (Ureche, p. 136-137);

(61) „Capulŭ al treilea Încep. 1. Stândŭ Mihai vodă după aședzarea Ardealului, iară de aicè din țară,
Ieremia vodă, îndemnatŭ de turci, au strânsŭ oaste și câtă oaste avè și streină, au purces asupra Țărâi
Muntenéști‖ (Costin, p. 50);

(62) „Cap. VI DOMNIA LUI DUMITRAȘCO-VODĂ CATACOZINO, LEAT 7182 Audzindu

vizirul, fiind la Obluciță, de lucrurili ce s-au făcut la Hotin și cum s-au hainit Petriceico-vodă, de s-au
închinat la leși, acolo, în grabă, nice un domnu sau ficior de domnu mazâl nu era, nimi‖ (Neculce, p. 54);

(63) „Cap. X DOMNIA A DOA A LUI DUMITRAȘCO-VODĂ CATACOZINO LA VELET 7192

Înțelegând turcii de ce să lucreadză în Moldova, cum au luat pe Duca-vodă leșii, au pus domnu pe
Dumitrașco Catacozino‖ (Neculce, p. 83);

(64) „Cap. XII DOMNIA LUI COSTANTIN SÂN DUCĂI-VODĂ CELUI BĂTRÂN, LEAT 7199,
MART 17 Îmbrăcându căftan de domnie, Costantin-vodă, sân Ducăi-vodă celui bătrân, era om tânăr, ca
de șesăspreci, șeptespreci ai, cându au cădzut la domnie‖ (Neculce, p. 117).

Când subiectul precedă gerunziul, relația logică instituită este una condițională sau
cauzală, ca în exemplul (65) sau pur temporală, ca în ex. (66):

(65) „De un domnișor ce-i zic Ion vodă Lungul, 7089 [1581]. Iancul vodă fiind plin de lăcomie, izvodi
obicină care n-au mai fostu niciodată, de au trimis în toată țara să ia a zécea din boi, care obiceai nu l-au
putut suferi țara, ci s-au rădicat lăpușnénii, de s-au sfătuit ca să să dezbată de suptu mâna Iancului vodă‖;
(Ureche, p. 199)

(66) „Cap. XXI A TREIA DOMNIE A LUI MIHAI RACOVIȚĂ-VOEVODA, VĂLEAT 7224
Mihai Racoviță-voevoda viind în scaon în Ieși iarna, bucuratu-s-au toată țara, fiind el pementean, și mai
vârtos neamul său, că era mult‖ (Neculce, p. 282).

Conexiunea prin gerunziu este generalizată în cronicile moldovenești, fixând un tipar

narativ.

2.5. Conectori logic-cauzali cu valori temporale: dacă/deacă

Valoarea narativă a lui dacă (deacă) < (de + că) a fost puțin pusă în evidență, deși
exemplele din textele vechi sunt numeroase și edificatoare. Dacă este asociat cu valori
circumstanțiale, condiționale, acțiunea prezentată fiind dependentă de o alta.19 Interesantă
este valoarea presupozițională a informației din propoziția condițională, care reia sau ar trebui
să reia circumstanțe deja cunoscute. Or, de multe ori, condiționala glosează o informație
precedentă sau introduce o informație nouă disimulată în presupoziții. Formula sintetică și

19
Vezi DLR (litera D): DÁCĂ conj. (Semnifică ideea de condiționare dintre două elemente). 1. (Exprimă
condiţionarea încadrării unei acţiuni, a unui fapt etc. în funcţie de o circumstanţă temporală sau de o împrejurare
care a avut sau are loc) Şi deca dzise ace astea, sculă-se împăratu. COD. VOR2 310. […].

186
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

concisă a condiționalei, care relaționează două evenimente și recapitulează o informație

precedentă, explică utilizarea sa narativă frecventă și recurentă, alături de atributivele
explicative, relative sau gerunziale. Raportul sintactic față de regentă imprimă nuanțe narative
specifice: când este intercalată între subiect și predicat, subordonata introdusă prin dacă/deacă
are nuanțe cauzale, consecutive, în timp ce, în poziție inițială, aceasta capătă valori pur
temporale, ca în exemplele (67), (69), (71). Indiferent de poziția sa sintactică, condiționala cu
funcție narativă imprimă dinamism și concizie relatării, indicând succesiunea logică și
temporală a evenimentelor și, în plan discursiv, progresia narativă. Deacă poate fi însoțit de
conectori temporali, care consolidează ancorajul referențial (ex. 68, 69):

(67) „Când au sfințit Ștefan vodă mănăstirea Putna. Deaca să întoarse Ștefan vodă de la acel război
cu noroc ce izbândi pre acei tătari, spre lauda acéia mulțămind lui Dumnezeu, au sfințit mănăstirea
Putna, carea era zidită de dânsul, septemvrie 3 zile, întru lauda a Preacuratei Fecioarii Mariei, Maicei
Domnului nostru Iisus Hristos‖ (Ureche, p. 87);

(68) „Războiul Radului vodă cu a lui Basarab vodă. Radul vodă, daca au luatu agiutoriu de la turci,
au întrat în Țara Muntenească cu 15.000 de turci, fără alți lefegii ce adunase și au datu războiu lui
Băsărab vodă, joi, dichevrie 23, și l-au răzbitu pre însul și pre toată oastea lui‖ (Ureche, p. 90);

(69) „De moartea lui Ștefan vodă celui Bun, vă leato 7012 [1504]. Nu multă vréme, daca s-au întorsu
Ștefan vodă de la Pocutiia la scaunul său, la Suceavă, fiindu bolnav și slabu de ani, ca un om ce era într-
atâtea războaie, și osteneală, și neodihnă, în 47 de ani, în toate părțile să bătea cu toții, și după multe
războaie cu noroc ce au făcut, cu mare laudă au muritu, marți, iulie 2 zile‖ (Ureche, p. 111);

(70) „Când s-au așezat Pătru vodă de a doao domnie la scaunul său, 7049 [1541] fevruarie 19 zile.
Pătru vodă, daca au tăiatu capul lui Alixandru vodă la Galați, cu toată putérea sa s-au pornit spre scaunul
său, spre Suceava‖ (Ureche, p. 151);

(71) „Cându au clevetit pre Bogdan vodă vrăjmașii săi la împărăție, de l-au mazilit împăratul.
Daca muri Roxanda doamna lui Alixandru vodă și rămasă domniia pre fiiu-său Bogdan vodă, el cumu-ș
era blându și cucérnic, așa tuturora arăta direptate, de să vedea că nimica nu s-au dipărtat de obicéiul
tătâne-său‖ (Ureche, p. 181);

(72) „CAP. VII DOMNIA LUI ANTON-VODĂ RUSĂT VLEATO 7184 Dac-au mazilit caplan-pașe
pe Dumitrașco-vodă la Țuțora, au vinit domnu Antonie-vodă Ruset, iară grec țărigrădean, rudă cu
Dumitrașco-vodă‖ (Neculce, p. 60);

(73) „Cap. XIV DOMNIA A DOO A LUI COSTANTIN DUCA-VODĂ, LEAT 7209,
SĂPTEMVRIE 14 Costantin Duca-vodă, dac-îmbrăcă căftan de la Poartă, cu cheltuiala și agiutorul
muntenilor, fece iar cheltuială mare‖ (Neculce, p. 153).

Conectorii cauzali, precum dacă, au și o funcție evaluativă în narațiune, proiectând

raporturi cauză-efect, determinări logice și alți factori cultural determinați, pe care se
presupune că receptorul le împărtășește (Daiute 2014: 157).

187
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

2.6. Conectori de continuitate narativă: deci, iară, și

2.6.1. Deci
Etimologic, conectorul deci (de + a[i]ci > deaci, deci) provine dintr-un deictic
spațial/textual aici (utilizat și el, cum am văzut mai sus, ca marcator narativ, vezi supra, sub
2.2.), și prepoziția de, indicând continuitatea temporală și logic-cauzală a acțiunii. Funcția
conectorului deci este așadar mai complexă și mai specifică, asociind ambele valori narative
consacrate. Foarte frecvent în limba veche ca marcator (conector) narativ, deci rămâne și
astăzi în limba vorbită un operator prolific de coeziune discursiv-narativă (vezi Hoinărescu
2009). Deci nu este des întâlnit la nivel macrodiscursiv, unde în fapt trebuie să se semnaleze
discontinuitatea, schimbarea tematică (trecerea la alt episod), prin urmare este nevoie de
marcatori de referențialitate mai clari. Apare la Ureche, unde episoadele sunt mai scurte,
adesea reduse la dimensiunea unor paragrafe, și relatează uneori secvențe ale aceluiași
eveniment, dar este absent la Neculce și Costin, unde capitolele au dimensiuni mari și se
raportează la episoade distincte. Utilizarea sa este însă masivă în interiorul nucleelor
narative la toți cei trei cronicari:

(74) „Războiul lui Bogdan vodă cu léșii. Deci cându au fostu în mijlocul pădurii, făcut-au năvală
oastea lui Bogdan vodă la carele léșilor. Ci apărîndu-să léșii, de-abiia au scăpatu cu multă pagubă și
perire. Décii, vrându să între și céialaltă oaste leșască, atuncea s-au ivitu toată oastea lui Bogdan vodă cu
multe steaguri și buciume, fără călărime, multă pedestrime‖ (Ureche, p. 80);

(75) „Cându s-au strânsu țara la Direptate. Déciia Ștefan vodă strâns-au boiarii țării și mari și mici și
altă curte mănuntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă
Direptatea și i-au întrebatu pre toți: iaste-le cu voie tuturor să le fie domnu ?‖ (Ureche, p. 83);

(76) „Cându s-au înpăcatu Ștefan vodă cu Matiiaș, crai ungurescu. Décii, după puțină vréme, au
încetatu vrajba între craiul ungurescu și între Ștefan vodă, că văzându ei că vrăjmașul lor și a toată
creștinătatea, turcul, le stă în spate și volniciei tuturor întinde mrejile sale, ca să-i coprinză, și arătându-să
priietinu cu multe cuvinte de înșălăciune și cătră unul, și cătră altul, ca să-i poată zădărî cap de price și să
înceapă zarvă, gândindu-să că într-acéle amestecături i să vor închina lui, pentru să le dea ajutoriu și mai
apoi îi va pleca și suptu jugul său, văzîndu această înșălăciune, Mateiașu craiul și cu Ștefan vodă s-au
împăcatu și s-au așezatu‖ (Ureche, p. 86-87).

În exemplele de mai sus, deci (deciia, decii) funcționează la fel ca un deictic textual,
legând anaforic informația din titlu de narațiunea propriu-zisă. Poate fi interpretat ca un
start marker (semnalând debutul unui capitol nou și totodată tranziția dintre două teme,
secțiuni succesive) în plan pragmatic, discursiv, ancorajul referențial propriu-zis fiind
realizat prin marcatori temporali (74), (76) sau numele propriu (75).

2.6.2. Iară
Poziția inițială a lui iară a fost consemnată în DA (s.v.), remarcându-se „înțelesul
aproape temporal și consecutiv― al particulei, adică valori narative specifice. Iară, prin
sensul său adversativ, poate de asemenea indica o schimbare tematică în plan narativ sau
revenirea la o temă după o digresiune. Conectorul apare mai frecvent în cronica lui Ureche,
asociat cu referințe temporale (ex. 77-79) și conectori cauzali (ex. 80), și o singură dată în

188
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

letopisețul lui Costin (ex. 81), unde marchează mai degrabă o schimbare tematică. În
cronica lui Neculce conectorul iară la nivel macrodiscursiv este absent:

(77) „Al doilea războiu, cându s-au bătut moldovénii cu léșii. Iară Tarnovschii hatmanul leșăscu
după izbândă ce făcu, au lăsatu oastea sa la Pocutiia și el s-au dus la craiul‖ (Ureche, p. 141);

(78) „Cându s-au așezat la scaun Ștefan craiul ungurescu, ficiorul lui Ianoșu craiul. Iară în al
patrulea an a domniei lui Alexandru vodă, trimis-au împăratul Suleimanu hochim la Alixandru vodă și
la Pătru vodă domnul muntenesc, ca să margă cu oaste în Țara Ungurească, dupe pohta lor, să le puie
craiu pre Ștefan, ficioul lui Ianoșu craiului, la scaunul cel de moșie al tătâne-său‖ (Ureche, p. 160);

(79) „De domniia lui Ștefan vodă Tomșea, 7071 [1563]. Avgust. Iară a doao zi dimineața, după sfatul
ce sfătuisă boiarii și uciseră pre acei némți ai lui Dispot vodă, cu toții rădicară domnu pre Tomșa
hatmanul și-i puseră nume Ștefan vodă‖ (Ureche, p. 172);

(80) „De prada tătarilor. Iară daca au perit Ion vodă, tătarii s-au lăsat în pradă piste toată țara, de au
robit, de n-au fost niciodată mai mare pustiitate în țară decît atuncea, că pre toți i-au coprinsu făr grijă pre
la casile lor, unde pănă astăzi între Prut și între Nistru au rămas pustiitate; de nu s-au mai discălicat
oameni‖ (Ureche, p. 192);

(81) „Capul doaodzeci și unulŭ Încep. 1. Iară domniia Ghicăi vodă, cum s-au prilejit, s-au pomenit la
domnii trecute, cum fiind capichehaia la Poartă, au ieșit la domnie. Era aicea în țară den dzilele altor
domni, neguțitoriia țiindŭ, pănă la domniia lui Vasilie vodă‖ (Costin, p. 180).

2.6.3. Și
În mod surprinzător poate, particula și cu rol narativ nu este consacrată în cele trei
cronici la nivel macronarativ, însă apare consecvent între enunțurile aceleiași secțiuni (ex.
84). Are o singură ocurență la debut de capitol, în letopisețul lui Neculce, asociat cu un
conector temporal (după, ex. 82) și una la Costin, însoțit de un deictic discursiv (Și așea...,
ex. 83). Și indică în modul cel mai clar continuitatea discursivă, dar, fiind vid referențial, nu
poate marca solitar schimbarea tematică pe care o aduce un nou capitol, mai ales într-o
narațiune istoriografică, unde ancorajul referențial, pe axa temporală, trebuie să fie riguros.
Această observație este valabilă pentru toți cei trei conectori de continuitate
discursivă. Conectorii narativi consacrați, deci, iară, și, nu asigură ancorajul referențial, de
aceea, în narațiunea istoriografică, la nivel macrodiscursiv, sunt însoțiți cel mai adesea de
conectori temporali:

(82) „Cap. XXIV A DOA DOMNIE A LUI GLIGORII GHICA-VODĂ, VĂLEAT 7244,
DECHEMVRIE 15 Și după ce-au vinit în Ieș în scaun, să arăta vesel, cătră toț boierii cu dragoste‖
(Neculce, p. 334);

(83) „Capul alŭ patrusprădzécè Încep. 1. Și așea mântuiți boierii și țara de domniia lui Alexandru
vodă Iliiaș, au stătut cu toții după alesul domnului nou. Striga cu toții să fie Lupul vornicul, însă îi da și
legături, ce va lua den țară, ce s-ari lega pentru dări, atuncea la acel ales, mai multŭ să nu ia din țară‖
(Costin, p. 100);

189
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

(84) „Cându au pribegit Pătru vodă de multe nevoi de multe nevoi în Țara Ungurească. Văzând
Pătru vodă că-l împresoară vrăjmașii săi de toate părțile și ai săi l-au părăsit toți, lăsat-au scaunul și s-au
dat spre munți, unde cunoscându că nici acolo nu să va putea amistui, au gânditu să treacă la Țara
Ungurească. Și așa aflându-ș calea deșchisă pin târgu, prin Piatră, au trecut pre lângă mănăstirea Bistrița
și să lăsă, ca să poată ceva odihni, deasupra mănăstirii în munte, văzu unde ca un roiu de pretitinderile
încunjurară mănăstirea, ca să-l poată prinde. El, cunoscându aceasta, au încălicat de sârgu pre cal și
singur au fugit să hălăduiască, în 18 zile ale lui septevrie. Și întrându în munte, într-adâncu, fără drum,
fără povață, au dat la strimtori ca acélea, de nu era nici de cal, nici de pedestru, ci i-au căutat a lăsa calul.
Și așa 6 zile învăluindu-să prin munte, flămându și truditu, au nemerit la un râu ce cura spre săcui. Și
mergându pre pârău în jos, au datu priste niște păscari, carii daca i-au luat sama, cu dragoste l-au priimit.
Iară Pătru vodă, înfricoșindu-să de dânșii, s-au speriiatu. Iară ei cu jurămîntu s-au jurat înaintea lui,
cumu-i vor fi cu dreptate și nimica să nu să teamă. Iară el le-au dat lor 70 de galbeni și daca au văzut ei
galbenii, cu bucurie l-au priimitu și l-au dus la otacul lor, de l-au ospătat cu pâine și cu péște friptu,
ospățu păscărescu, de ce au avut și ei. Și daca au înserat, l-au îmbrăcat în haine proaste de a lor și cu
comănac în cap și décii l-au scos la Ardeal. Și fiindu oastea ungurească tocmită de strajă, la margine, i-au
întrebatu pre dânșii: „Ce oameni sunteți ?― Ei au zis: „Sîntem păscari―. Și așa au trecut prin straja
ungurească și niminea nu l-au cunoscut. Décii păscarii l-au dus la casa unui boiarin ungurescu, carile au
fostu având priiteșug mare cu Pătru vodă, ci pre domnu nu l-au aflatu acasă, numai pre jupîneasa lui și
pre taină i-au spus ei de Pătru vodă‖ (Ureche, p. 144).

3. Concluzii
Un studiu comparativ al mijloacelor macrodiscursive de structurare narativă a celor
trei cronici moldovenești a pus în evidență câteva trăsături comune, dar și diferențe
specifice. În narațiunea istoriografică premodernă, există câteva mijloace recurente de
conectare macrodiscursivă, care țin atât de regimul naratologic (factual), cât și de cel
discursiv (scriptic). Fie că este vorba de conectare prin juxtapunere sau de conectare
explicită prin conectori sau expresii consacrate cu acest rol, schimbarea tematică pe care o
presupune un nou capitol și structurarea informației noi în raport cu cea anterioară reclamă
un ancoraj referențial riguros. Pentru epoca medievală (premodernă), timpul și
personalitatea emblematică a domnitorului sunt indicatorii de referențialitate în jurul cărora
se organizează informația. Aceste date constituie indicațiile preliminare obligatorii, în cazul
intertitlurilor tematice din cronicile lui Ureche și Neculce. În cele două cronici, secvența
inițială propriu-zisă întărește marcajul referențial al paratextului, fie prin raportare anaforică
la informația din titlu, fie prin expresii temporale absolute, conectori temporali sau
conectori logic-cauzali, cu valoare temporală. În cronica lui Costin, informația absentă din
intertitlul rematic este compensată la sfârșitul capitolelor sau al subcapitolelor, prin formule
explicite de încheiere și indicatori referențiali. La Costin, mijloacele de ancoraj referențial
sunt distribuite în text, în secvența inițială întâlnindu-se atât conectori temporali, nume
proprii, marcatori de continuitate narativă (iară, o ocurență, și – o ocurență, după – patru).
Totodată, lui Costin îi este caracteristică relaționarea capitolelor prin reflecții moral-
filosofice, episodul fiind raportat, adesea prin trimiteri livrești, la un timp al istoriei
universale și la condiția umană în genere. Ulterior, în toate cele trei cronici, capitolele se
dezvoltă prin relatarea evenimentelor, prezentarea surselor de informare (în special, în
cronica lui Ureche), precum și comentariul moral aplicat acestui material factual. Alte
informații, pe care cititorul contemporan, obișnuit cu paradigma epistemică pozitivistă le
poate eventual căuta (cum ar fi relațiile sociale, economice etc.), sunt în mod firesc absente,

190
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

pentru că acestea nu intrau în câmpul ideologic al istoriografului premodern. Câtă vreme

schimbarea tematică pe care o presupune un nou capitol reclamă un ancoraj referențial
riguros (predomină, referința personală și cea temporală), marcatorii de continuitate
discursivă consacrați (deci, iar, și) apar mai rar, chiar excepțional în poziție inițială în
cronici, cel mai adesea însoțiți de conectori temporali.
Oricât de ingenios sau creativ este autorul, mijloacele de conectare narativă sunt
totuși limitate, în măsura în care structura narațiunii clasice (de la care istoriografia
premodernă se revendică) presupune o ordine temporală și logic cauzală între evenimente.
Recurența mijloacelor de structurare și conectare macrodiscursivă în cele trei cronici
moldovenești indică un instrumentar narativ care era deja fixat în epoca medievală și
premodernă și care este în aceeași măsură productiv astăzi în anumite registre narative (mai
ales relatările narative orale, ficționale, populare, din presă).

SURSE

Miron Costin, Letopisețul Țărâi Moldovei de la Aron Vodă încoace, de unde este părăsit de
Ureche vornicul de Țara de Gios. Terminat în 1675, în Miron Costin, Opere. Ediție
critică cu un studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice și glosar de P. P.
Panaitescu, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958, p. 41–201.
Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei și O samă de cuvinte. Text stabilit, glosar, indice și
studiu introductiv, de
Iorgu Iordan. Ediția a II-a revăzută, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959.
Grigore Ureche, Letopisețul Țărâi Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de
viiața domnilor carea scrie de la Dragoș Vodă până la Aron Vodă. Ediția a doua, îngrijită
și introducere de P. P. Panaitescu. București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958.
[Scris între 1642 și 1647]

BIBLIOGRAFIE

Aron, Raymond, 1938, Introduction à la philosophie de l‟histoire: Essai sur les limites de
l‟objectivité historique, Paris, Gallimard.
Bestgen, Yves, Wietske Vonk, 1995, ―The Role of Temporal Segmentation Markers in Discourse
Processing‖, Discourse Processes, vol. 19, nr. 3, p. 385-406
Bowlles, Hugo, 2010, Storytelling and Drama: Exploring Narrative Episodes in Plays.
Amsterdam/Philadelphia, John Benjamins.
Brône, Geert, Jeroen Vandaele (eds.), 2009, Cognitive Poetics: Goals, Gains and Gaps, Berlin,
Mouton de Gruyter.
Bruner, Jerome, 1991, ‖The Narrative Construction of Reality‖, Critical Inquiry vol 18, no. 1, p.
1-21.
Burke, Peter (ed.), 1993a, New Perspectives on Historical Writing, Cambridge, Polity Press.
Burke, Peter, 1993b, ―History of Events and the Revival Narrative‖, în Burke (ed.) 1993: 233-248.
Cvasnîi Cătănescu, Maria, 2006, Retorică publicistică. De la paratext la text, București, Editura
Universității din București.

191
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

DA – Dicționarul limbii române. Sub conducerea lui Sextil Pușcariu. Tomul II. Partea I: F–I.
București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, 1934.
DLR – Dicţionarul limbii române. Serie nouă. Redactori responsabili: acad. Marius Sala şi acad.
Gheorghe Mihăilă. Tomul I. Partea a 3-a. Litera D. D – Deînmulţit: 2006, Bucureşti,
Editura Academiei.
Daiute, Colette, 2014, Narrative Inquiery. A Dynamic Approach, New York, Sage Publication.
Danto, Arthur, C., 1985, Narration and Knowledge, New York, Columbia University Press.
Dray, W. H., 1971, ―On the Nature and Role of Narrative in Historiography‖, History and Theory
Vol. 10, No. 2, p. 153-171.
Fisher, Walter R., 1987, Human Communication as Narration: Toward a Philosophy of Reason,
Value, and Action, Columbia, University of South Carolina Press.
GALR – Valeria Guțu Romalo (coord.), Gramatica limbii române, 2005/2008, vol I-II, București,
Editura Academiei Române.
Genette, Gérard, 1972, Figures III. Paris, Seuil.
Genette, Gérard, 1987, Seuils, Paris, Seuil.
Herman, David et al. (eds.), 2005, Routledge Encyclopedia of Narrative Theory, London,
Routledge, p. 67-71.
Herman, David, 2009, ―Cognitive Approaches to Narrative Analysis‖, în Bróne/Vandaele (eds.)
2009: 79-118.
Hoinărescu, Liliana, 2009, „Funcții pragmatice ale conectorului deci în româna vorbită actuală―,
Studii și cercetări lingvistice, 60, nr. 1, p. 45-62.
Hoinărescu, Liliana, 2014, „Discurs și reprezentare socială în cronica lui Ion Neculce: imaginea
grecului‖, Analele Universității din București. Limba și literatura română [AUBLLR], p.
27-49.
Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, 1999, Conversația: structuri și strategii. Sugestii pentru o
pragmatică a românei vorbite, București, Ed. ALL, ediția a 2-a (revăzută).
Jahn, Manfred, 2005, ―Cognitive Narratology‖, în Herman et al. (eds.) 2005: 67–71.
Jucker, Andreas H., Yael Ziv, 1998, Discourse Markers. Descriptions and Theory. Amsterdam,
John Benjamins Publishing Co.
Kleiber, Georges, 2007, „La question temporelle du gérondif: simultanéité ou non‖, Travaux
linguistique de CERLICO 20, p. 109-123.
Kleiber, Georges, 2011, „Gérondif et manière‖, Langue française, vol. 171, no. 3, p. 117-134.
Labov, William, Joshua Waletzky, 1981, „Analiza narativă: versiuni orale ale experienței
personale‖, în Poetica americană. Orientări actuale, studii critice, antologie, note și
bibliografie de Mircea Borcilă, Richard McLain, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, p. 261-303.
Lorch, R., E. O‘Brien (eds.), 1995, Sources of Cohesion in Text Comprehension, Hillsdale, NJ:
Erlbaum.
Murray, J., 1995, ―Logical connectives and local coherence‖, în Lorch/O‘Brien (eds.) 1995: 107-
125.
Murray, J., 1997, ―Connectives and Narrative Text: The role of Continuity‖, Memory and
Cognition 25, p. 227-236.
Pană Dindelegan (coord.), 2004, Tradiție și inovație în studiul limbii române, București, Editura
Universității din București.
Ricoeur, Paul, 1983, Temps et récit. Tome I. Paris, Seuil.
Rihs, Alain, 2009, „Gérondif, participe présent et expression de la cause‖, Nouveaux cahiers de
linguistique fraçaise, 29, p. 197-214.

192
 OMAGIU MARIEI CVASNÎI CĂTĂNESCU

Roberts, Geoffrey (ed.), 2001, The History and Narrative Reader, London and New York,
Routledge.
Ștrempel, Gabriel, 1982, Notă asupra ediției, în Neculce, Ion, Letopisețul Țării Moldovei și O
samă de cuvinte, Ediție critică și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, București,
Minerva, p. 121-153.
White, Hayden, 1987, The Content of the Form. Narrative Discourse and Historical
Representation, Baltimore and London, The Johns Hopkins Press Ltd.
Zafiu, Rodica, 2001, Diversitatea stilistică în româna actuală, Bucureşti, Editura Universităţii din
Bucureşti.
Zafiu, Rodica, 2004, „Observații asupra anaforei în limba română actuală‖, în Pană Dindelegan
(coord.) 2004: 239-252.
Zafiu, Rodica, 2005/2008, „Anafora‖, în GALR II 2005/2008: 656-672.
Zufferey, Sandrine, 2016, ―Discourse connectives across languages: factors influencing their
explicit or implicit translation‖, Languages in Contrast 16(2), p. 264-279.

Narrative Structuring Connectives in the Moldavian Chronicles

(Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce)
Abstract

Using the theoretical framework of narratology and discourse analysis, the paper aims to
examine comparatively the narrative structuring connectives/markers in the Moldavian chronicles.
The analysis reveals that the premodern historiographical narration is organised around some
stricter referentiality indicators, such as person (the monarch) and time. Consequently, regardless
of the type of connection, implicit or explicit, personal reference and temporal connectives
predominate at the macro-structural level (i. e. the connection between chapters). The consecrated
narrative continuity connectives appear rarely or even exceptionally at the beginning of the
chapter, being enable to solitary establish the referential anchorage.

193