UNIVERSITATEA „ VALAHIA ” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SOFISMELE

COORDONATOR:
Tomiță Ciulei

STUDENT:
Georgescu Mihaela-Geanina

2023
 CUPRINS

1. Ce sunt sofismele?......................... pag. 3

2. Încercare de sistematizare a sofismelor........................ pag. 5
3. Sofisme de relevanţă.......................pag. 7
4. Bibliografie......................... pag. 9
 I. Ce sunt sofismele?

Sofismele sunt erori ale actelor de argumentare, sau erori care intervin într-un
dialog discursiv, prin care se încearcă, în mod rațional, determinarea interlocutorului
să adopte o modalitate de convingere în legătură cu adevărul unui subiect pe care îl
supunem dezbaterii. Pentru logică numai raţionamentul şi întemeierea corecte sunt
relevante, iar dacă cineva respectă regulile raţionamentului corect puse la îndemână
de logică ar trebui, în mod normal, să nu facă niciodată erori.

Ca eroare de argumentare, sofismul poate avea sursa în cele trei elemente care
constituie contextul de manifestare a argumentării: argument, tehnică de
argumentare, condițiile argumentării. Atunci când erorile țin de argumentele aduse,
sofismele sunt determinate de faptul că interlocutorului i se propun drept temeiuri
neadevăruri, propoziţii care au doar aparenţa adevărului, dar care nu sunt adevăruri
în realitate. Când erorile ţin de tehnica de argumentare utilizată în relaţia dialogală,
sofismele sunt determinate de faptul că mecanismele de întemeiere sunt nevalide.
În acest caz, argumentele pot fi propoziţii adevărate în realitate, dar ele nu sunt
decât argumente aparente. Ceea ce înseamnă că, chiar adevărate fiind, legătura lor
cu susţinerea sau respingerea concluziei nu este necesară ci numai aparentă.

O altă observație ar fi că trebuie să existe o anumită asemănare între ceea ce e

adevărat, ceea ce e corect, ceea ce e normal şi aparenţă. Iar această asemănare
vizează din nou cele trei surse ale erorilor: argumentul, tehnica şi condiţiile.
Argumentele aparent adevărate trebuie să se asemene cu cele adevărate, tehnicile
aparent corecte trebuie să se asemene cu cele corecte în realitate, respectarea
aparentă a condiţiilor trebuie să aibă o legătură cu respectarea reală. Altfel,
posibilitatea ca interlocutorul să ia drept adevărat un argument fals, corectă o tehnică
aparent corectă, o respectare aparentă a condiţiilor argumentării drept o respectare
reală se reduc până la anulare.

Faptul că sofismul este o eroare comisă cu intenţie ar fi o altă observație, acest

lucru însemnând că în dialogul respectiv, intenția este una bine determinată prin
stârnirea convingerii interlocutorului și iluzia convingerii celui care argumentează în
legătura cu adevărul sau falsitatea tezei puse în discuție. Dacă din punctul de
vedere al receptorului nu există nici o diferenţă între argumentarea corectă şi
argumentarea sofistică (pentru că el nu îşi dă seama că este dus în eroare), din
punctul de vedere al dialecticianului diferenţa este esenţială: acesta din urmă este
conştient că propune o falsă argumentare interlocutorului, o face în deplină
cunoştinţă de cauză şi, mai mult, chiar cu conştiinţa îndeplinirii unui scop care nu îi
reuşeşte pe calea normală a argumentării corecte.

Din punctul de vedere al raţionalităţii pure însă, problema erorii rămâne

impardonabilă. Astfel putem spune că sofismul este o eroare intenţionată de
argumentare determinată de aparenţa adevărului unui argument, de aparenţa
corectitudinii unei tehnici de argumentare sau de aparenţa respectării condiţiilor de
argumentare prin care se obţine convingerea interlocutorului.
 II. Încercare de sistematizare a sofismelor

Argumentele si tehnicile de argumentare alcătuiesc așa numitele „ingrediente”

necesare desfășurării tuturor argumentărilor. Acestea formează structura
argumentării și constituie obiect de investigaţie predilectă pentru aceia care s-au
ocupat de problemele argumentării.
Orice argumentare trebuie să răspundă imperativului corectitudinii. Corectitudinea
argumentării este dată de îndeplinirea simultană a unor exigenţe legate de
argumente, tehnicile de argumentare, condiţiile argumentării. Argumentele trebuie să
fie adevărate. Aceasta înseamnă că informaţia adusă prin propoziţia-temei trebuie să
fie în concordanţă cu starea de fapt la care ea se referă.

Cât despre tehnica de argumentare, aceasta trebuie sa fie validă, însemnând

ca trebuie să raspundă normelor de corectitudine și raționamentului, acest lucru fiind
esențial. Dacă argumentele aduse sunt adevărate iar tehnica de argumentare este
validă, atunci putem să susţinem cu toată certitudinea că teza argumentării este
adevărată. Validitatea tehnicii de argumentare asigură conservarea şi transmiterea
adevărului de la argumente la teză.
Dacă din modul în care se săvârșește tehnica argumentării reiese că aceasta nu este
validă, există posibilitatea ca argumentele să fie adevărate dar , totuși, teza să fie
falsă, așadar condițiile argumentării trebuie să fie asumate și respectate de către
interlocutori.

Ca urmare avem doua criterii în baza cărora se propune o sistematizare a

sofismelor: criteriul surselor sau căilor persuasiunii și criteriul domeniilor persuasiunii.
Așadar clasificăm sofismele în urmatoarele ctegorii:

- Clasa S1 sau sofismele de argument induse prin actele de gândire, cuprinde

argumentum ad baculum (argumentul forței), argumentum ad hominem
(argumentul referitor la persoană), argumentum ad populum (argumentul
referitor la opinia multimii), argumentum ad verecundiam (argumentul referitor
la autoritate), argumentum ad misericordiam (argumentul referitor la milă),
argumentul referitor la popularitate (invocarea popularităţii ca probă);
- Clasa S2 sau sofismele de tehnică argumentativă induse prin actele de
gândire, care cuprinde urmatoarele sofimse: sofismul falsei dileme, sofismul
negării antecedentului, sofismul afirmării secventului, sofismul celui de-al
patrulea termen ("quaternio terminorum"), sofismul generalizării pripite,
sofismul cauzei false, sofismul falsei analogii, petitio principii, sofismul
concluziei irelevante, post hoc, ergo propter hoc (“după aceasta, deci din
cauza aceasta”);
- Clasa S3 sau sofismele de condiţii ale argumentării induse de actele de
gândire, care este alcătuită din: sofismele de confruntare, sofismele de roluri,
sofisme de acord, sofismele de închidere a unei argumentări;
- Clasa S4 sau sofismele de argument induse prin actele de limbaj formata din:
echivocaţia, sofismul incoerenţei între gânduri şi cuvinte (Blackburn), sofismul
determinat de accent, sofismul ambiguităţi, amfiboliai;
- Clasa S5 sau sofismele de tehnică argumentativă induse prin actele de limbaj
cuprinde: sofismul compoziţiei, sofismul diviziunii, sofismul întrebării
complexe, sofismul caricaturii sau sofismul falsei reprezentări;
- Clasa S6 sau sofismele de condiţii ale argumentării induse prin actele de
limbaj alcătuită din: ignoratio elenchi (ignorarea tezei care trebuie
argumentată), sofismele punctelor de vedere (“sofismul atribuirii de puncte de
vedere fictive adversarului”, “sofismul denaturării punctelor de vedere”).
 III. SOFISME DE RELEVANȚĂ

Sofismele de relevanţă nu oferă motive valide pentru a accepta ca adevărate

concluziile lor. Deşi sunt destinate să-i convingă pe toţi, numai cei neatenţi,
predispuşi sau creduli sunt de obicei impresionaţi de apelurile lor nelogice.

 Argumentul forţei
Argumentum ad baculum este numele latin al "argumentului" care apelează la forţă
mai degrabă decât la raţiune sau dovezi. Acesta a fost şi este un fals logic folosit fără
perdea în istorie de către autorităţile laice şi religioase. Exemplu: daca nu mă susţii la
şedinţă, va trebui să+ţi cauţi altă locuinţă

 Argumentul mulţimii (ad populum)

Acest sofism implică apelarea la "popor" mai degrabă decât la raţiune. Acordul la
concluzie este câştigat nu prin oferirea de argumente valide, ci prin stârnirea
sentimentelor mulţimii. În viaţa modernă, propagandiştii, demagogii, politicienii şi cei
ce se ocupă de reclame fac mereu acest tip de apel. Dacă “oricine" crede sau face
un lucru, sau adeziunea este "majoritară", acel lucru trebuie să fie corect. Este un
fapt dovedit însă în istorie că ideile populare s-au dovedit adesea eronate

 Apelul la autoritate
Acest argument (ad verecundiam) presupune în mod greşit că există o legătură între
adevărul unei afirmaţii şi autoritatea persoanei sau grupului care o face. Dacă cineva
este într-o poziţie suspusă, este celebru sau realizat atunci el trebuie să fie o
garanţie sigură că o anumită concluzie pe care o susţine este adevărată. Apelul la
autoritate nu este potrivit dacă persoana citată nu este calificată în domeniu, dacă
experţi cunoscuţi au altă părere, dacă autoritatea respectivă a vorbit în glumă sau
dacă citarea este din auzite.

 Atacul la persoană
Acest "argument" (ad hominem), face apel la lipsa de credibilitate a unui om şi este
astfel inversul apelului la autoritate. El atacă persoana, nu argumentul. Cel vizat este
lipsit de erudiţie, burghez, psihopat, comunist, ateu, interesat de un avantaj,
recidivist, contrazis de propriile fapte, frecventează medii rău famate, etc. Propoziţia
trebuie respinsă din cauză că este opinia cuiva cu reputaţie proastă. Dar respectivul
poate avea dreptate chiar dacă este dezagreabil, este implicat în chestiune, este
inconsecvent în alte lucruri sau are defecte ca toţi ceilalţi. Din nou personalitatea este
irelevantă pentru adevăr. i.

 Apelul la ignoranţă
Apelul la ignoranţă (argumnetum ad ignoratiam) ne propune să acceptăm adevărul
sau falsul unei propoziţii pentru că nici un oponent nu a dovedit sau nu poate dovedi
contrariul. Exemplu: ● Nimeni nu a dovedit concludent că nu există extratereştri. Deci
extratereştrii există. Dar absenţa dovezilor împotriva unei afirmaţii nu este suficient
pentru ca aceasta să fie adevărată. Ce nu ştim poate fi totuşi adevărat. Lipsa unei
dovezi nu este o dovadă!
 Apelul la clemenţă
Apelul la clemenţă sau milă (ad misericordiam) încearcă să câştige acceptarea prin
invocarea consecinţelor nefaste pe care le va suferi autorul sau alţii în caz contrar,
consecinţe care vor stârni milă. Apelul la clemenţă se întâlneşte în pledoariile
avocaţilor, dar şi în alte cazuri, aşa cum arată exemplul de mai jos al unui taximetrist
surprins în neregulă cu actele de către agentul de circulaţie: Dacă îmi ridicaţi
permisul, nu voi mai putea conduce, deci nici lucra În acest caz voi pierde locuinţa şi
copiii mei vor ajunge în stradă Deci trebuie să ţineţi cont de acest lucru şi să nu-mi
ridicaţi permisul.
 IV. BIBLIOGRAFIE

 Constantin Sălăvăstru Teoria și Practica Argumentării Editura Polirom,

Iași, pp. 327-366

 19-05-2020_Logica_-_prof._Monica_Bulzan_-_Clasele_a_IX-a_-
_Sofismele_de_relevanta

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Sofism

 https://www.referat.ro/referate/Sofisme_b4716.html