Sofismele in discursul politic Ce sunt sofismele?

Sofismele sunt erori ale actelor de argumentare, adic sunt erori care intervin intr-o relaie dialogic de ordin discursiv cu un interlocutor, relaie prin care incercm s-l determinm pe acesta din urm in mod raional firete s adopte o modalitate opinabil (convingere, considerare, prere indecis, contestare) in legtur cu adevrul unei teze pe care o supunem dezbaterii. Din acest motiv ni se pare c afirmaia conform creia sofismele sunt erori de logic este o neinelegere in cel mai fericit caz a naturii unei situaii de raionare. Pentru logic numai raionamentul i intemeierea corecte sunt relevante, iar dac cineva respect regulile raionamentului corect puse la indeman de logic ar trebui, in mod normal, s nu fac niciodat erori ! Dac face, atunci a ieit din domeniul logicului pur i a intrat in domeniul ... practicii logice unde, normal, se poate grei. Dar practica logic unde se manifest cel mai frecvent erorile de intemeiere este argumentarea. Anumite paralelisme pot fi ilustrative din acest punct de vedere. Sectoare intregi din matematic ne dau regulile calculului corect. Dac cineva greete la calcul, problema aceasta nu este o chestiune care aparine acestor sectoare ale matematicii ci a celui care face calculul. Unii pot s greeasc, alii nu pe baza acelorai reguli valabile pentru toi. Medicina pune la dispoziia celui care se iniiaz in domeniu cunotine i reguli in baza crora sunt tratate anumite boli. Dar tratamentul acordat de doi medici poate fi diferit in unul i acelai caz pentru c administrarea tratamentului nu mai ine de medicin, ci de aplicarea practic a cunotinelor acestui domeniu. A doua observaie: ca eroare de argumentare, sofismul poate avea sursa in cele trei elemente care constituie contextul de manifestare a argumentrii: argument, tehnic de argumentare, condiiile argumentrii. Atunci cand erorile in de argumentele aduse, sofismele sunt determinate de faptul c interlocutorului i se propun drept temeiuri neadevruri, propoziii care au doar aparena adevrului, dar care nu sunt adevruri in realitate. Regsim aici critica pe care Platon o face in dialogul Phaidros retoricii pentru faptul c ineal mulimea in convingeri pe baza confuziei pe care o introduce intre adevr i verosimil.Cand erorile in de tehnica de argumentare utilizat in relaia dialogal, sofismele sunt determinate de faptul c mecanismele de intemeiere sunt incorecte (nevalide). In acest caz, argumentele pot fi propoziii adevrate in realitate, dar ele nu sunt decat argumente aparente. Ceea ce inseamn c, chiar adevrate fiind, legtura lor cu susinerea sau respingerea tezei (concluziei) nu este necesar ci numai aparent.

In sfarit, erori in argumentare pot aprea chiar dac argumentele sunt enunuri adevrate iar tehnicile folosite pentru intemeierea tezei sunt corecte. In acest caz, nu sunt respectate anumite exigene ale desfurrii normale a unui act argumentativ, exigene cu care, iniial, au fost de acord toi participanii la relaia dialogic sau care rezult in mod indubitabil din modul de desfurare a unei astfel de relaii (faptul c trebuie s asculi i argumentul prii adverse intr-o argumentare dialogal este un precept fr de care nu se poate desfura o argumentare). Evident, s-a lrgit in mod substanial plaja de selecie a sofismelor, ceea ce d, in opinia noastr, o viziune mai ampl asupra acestor tipuri de erori de argumentare. In mod cert, aceste trei categorii de sofisme, identificate dup criteriul domeniului in care ele ii au originea, nu sunt identice din punct de vedere al unei ierarhii valorice. De exemplu, sofismele de argument i sofismele de tehnic de argumentare pot fi considerate sofisme intrinsei, deoarece ele in de structura intern a unui act de argumentare, in timp de sofismele de condiie pot fi considerate sofisme extrinseci, fiindc ele sunt exterioare actului de argumentare propriuzis. Totui, chiar dac astfel de ierarhizri se pot face, fiecare categorie de sofisme impiedic atunci cand este prezent in actul argumentrii desfurarea normal a unui astfel de proces, respectiv deterioreaz natura intemeierii tezei i faciliteaz atunci cand reuete obinerea de convingere pe ci imorale din punctul de vedere al raionalitii. A treia observaie: cum sugereaz foarte bine i textul platonician invocat, trebuie s existe o anumit asemnare intre ceea ce e adevrat, ceea ce e corect, ceea ce e normal i aparen. Iar aceast asemnare vizeaz din nou cele trei surse ale erorilor: argumentul, tehnica i condiiile. Argumentele aparent adevrate trebuie s se asemene cu cele adevrate, tehnicile aparent corecte trebuie s se asemene cu cele corecte in realitate, respectarea aparent a condiiilor trebuie s aib o legtur cu respectarea real. Altfel, posibilitatea ca interlocutorul s ia drept adevrat un argument fals, corect o tehnic aparent corect, o respectare aparent a condiiilor argumentrii drept o respectare real se reduc pan la anulare. Adresandu-i-se in mod imaginar lui Tisias, Socrate face urmtoarea afirmaie: Ascult, Tisias, mai inainte ca tu s-i faci apariia, noi tocmai afirmam c verosimilul acesta ptrunde in mintea mulimii tocmai din pricina asemnrii lui cu adevrul. Chestiunea ine aici de ceva asupra cruia a atras atenia inc Aristotel in Topica: este foarte dificil s identifici i s stabileti diferenele intre lucrurile asemntoare sau s identifici i s stabileti asemnrile dintre lucrurile foarte diferite. De la determinarea asemnrii nu e decat un pas pan la extrapolarea identitii, iar pasul acesta e fcut cu i mai mult uurin i repeziciune atunci cand este vorba s stabileti asemnri intre argumente, tehnici de argumentare sau condiii ale argumentrii. Asemnrile lucrurilor asemntoare se vd de ctre toi, diferenele lucrurilor diferite la fel. Mai dificil este calea invers. Nu este aici, in primul rand, o chestiune de raionalitate, ci mai degrab una ce ine de psihologia cogniiei umane. Or, argumentarea nu este nici ea una ce ine numai de raionalitate, chiar dac nucleul ei dur se centreaz pe ideea de raionalitate.

A patra observaie: sofismul este o eroare comis cu intenie. Intenia aici este una bine determinat: a determina convingerea (pentru interlocutor) i iluzia convingerii (pentru cel care argumenteaz) in legtur cu adevrul sau falsitatea unei anumite teze. Dac din punctul de vedere al receptorului nu exist nici o diferen intre argumentarea corect i argumentarea sofistic (pentru c el nu ii d seama c este dus in eroare), din punctul de vedere al dialecticianului diferena este esenial: acesta din urm este contient c propune o fals argumentare interlocutorului, o face in deplin cunotin de cauz i, mai mult, chiar cu contiina indeplinirii unui scop care nu ii reuete pe calea normal a argumentrii corecte. Este motivul pentru care, de la Platon i pan la unii dintre teoreticienii contemporani, s-a tot vorbit de o responsabilitate moral a celui care pune in micare argumentri sofistice. Este o manipulare aici, in accepiunea cea mai larg al termenului, i nu intotdeauna regsit in sensul ei restrans i peiorativ cu care modernitatea asociaz acest termen mai ales in domeniul discursului politic. Constrangerile etice ar putea interveni doar cand rezultatele pentru care sunt puse in micare erorile sunt indezirabile. Altfel, a face binele chiar prin sofism e un...bine! Din punctul de vedere al raionalitii pure ins, problema erorii rmane impardonabil. Am putea s spunem c sofismul este o eroare intenionat de argumentare determinat de aparena adevrului unui argument, de aparena corectitudinii unei tehnici de argumentare sau de aparena respectrii condiiilor de argumentare prin care se obine convingerea interlocutorului. 2. Incercare de sistematizare a sofismelor Argumentele i tehnicile de argumentare constituie ingredientele indispensabile desfurrii oricrei argumentri. Ele formeaz structura argumentrii i au constituit obiect de investigaie predilect pentru aceia care s-au ocupat de problemele argumentrii. Totui, buna desfurare a argumentrii depinde i de alte elemente, care par a fi de natur exterioar actului argumentativ propriu-zis, fie i numai dac le raportm la argumente sau la tehnicile de argumentare. Ele constituie aa-numitele condiii ale argumentrii. Nu putem derula o argumentare, adic nu putem aduce argumente cu ajutorul tehnicilor de argumentare dac, spre exemplu, interlocutorii nu sunt de acord cu privire la teza argumentrii (nu sunt de acord cu faptul c ea poate face obiectul unei argumentri!). Chestiunea acordului asupra tezei nu ine nici de domeniul argumentelor, nici de domeniul tehnicilor de argumentare (ambele sunt posterioare acordului), ea este exterioar naturii propriu-zise a argumentrii, dar fr un consens in legtur cu ea nu se poate desfura o argumentare. Ea face parte din ceea ce numim condiie a argumentrii. i nu este singura condiie a argumentrii. Orice argumentare trebuie s rspund imperativului corectitudinii. Corectitudinea argumentrii este dat de indeplinirea simultan a unor exigene legate de argumente, tehnicile de argumentare, condiiile argumentrii. Argumentele trebuie s fie adevrate.

Aceasta inseamn c informaia adus prin propoziia-temei trebuie s fie in concordan cu starea de fapt la care ea se refer. Altfel, avem de-a face cu argumente false (nu aparente). Argumentul Ionescu n-a fost in localitate cand s-a svarit furtul, adus in sprijinul tezei Ionescu nu este autorul furtului, este un argument fals dac se dovedete c Ionescu a fost in localitate, in timp ce argumentul Ionescu este un om suferind, adus in sprijinul aceleiai teze, este un argument aparent, fiindc el nu are legtur cu faptul evideniat in teza argumentrii.

Tehnica de argumentare trebuie s fie valid. Aceasta inseamn c ea trebuie s rspund normelor de corectitudine ale raionamentului. Chestiunea este esenial. Dac argumentele aduse sunt adevrate iar tehnica de argumentare este valid, atunci putem s susinem cu toat certitudinea c teza argumentrii este adevrat. Validitatea tehnicii de argumentare asigur conservarea i transmiterea adevrului de la argumente la tez. Cine poate arta, intr-o argumentare, c argumentele sale sunt adevrate i c raionamentele utilizate sunt corecte, acela dovedete in mod implicit c teza este adevrat. Dac tehnica de argumentare nu este valid, este posibil ca argumentele s fie adevrate, dar, totui, teza s fie fals. Condiiile argumentrii trebuie s fie asumate i respectate de ctre interlocutori. Fiecare dintre participanii la relaia argumentativ trebuie s fie de acord cu cateva exigene minimale care fac posibil argumentarea. A le pune in cauz inseamn a relua demersul argumentativ din punctul de origine. Exigenele privind condiiile argumentrii nu vizeaz norme de cognoscibilitate (adevrul, in cazul argumentelor) sau norme de raionalitate (validitatea, in cazul tehnicilor de argumentare), ci, mai degrab, norme de eficientizare a argumentrii (cand putem porni intr-o argumentare, cand se consider incheiat o argumentare, cum trebuie s ne comportm ca interlocutori pe parcursul argumentrii). La fiecare dintre aceste niveluri (argumente, tehnici de argumentare, condiii ale argumentrii) se pot instala disfuncii. Cand disfunciile se instaleaz ca rezultat al intenionalitii celui care argumenteaz, suntem in prezena sofismelor. Se urmrete, pe ci nepermise, persuasiunea interlocutorului. Se urmrete persuasiunea pentru c, evident, convingerea nu reuete. Disfunciile la nivelul argumentelor, la nivelul tehnicilor de argumentare i la nivelul condiiilor argumentrii pot fi induse pe ci diferite4. Uneori distorsiunea se realizeaz prin intermediul actelor de gandire. Dai interlocutorului un raionament care are doar aparena coectitudinii drept un raionament corect, cu toate consecinele favorabile pentru susinerea sau respingerea tezei. Actul de gandire este, in acest caz, vehiculul erorii pus in circulaie in mod intenionat pentru a catiga (evident, necinstit!) lupta argumentativ. Alteori, actele de limbaj constituie instrument prin care il ducem in eroare pe interlocutor. Punem in circulaie argumente de o vaguitate evident, astfel incat, chiar dac ele sunt false sau aparente, interlocutorul este pus in imposibilitatea de a determina acest lucru i acioneaz ca i cum ar fi adevrate.

Avem, deci, dou criterii dup care propunem o sistematizare a sofismelor: criteriul surselor sau cilor persuasiunii i criteriul domeniilor persuasiunii. Sistematica acestei problematici ar putea arta astfel: Domeniul Argumentele Persuasiunii Utilizate ___________________ Sursele Persuasiunii Actele de gindire Actele de limbaj S1 S4 S2 S5 S3 S6 Tehnicile de argumentare Conditiile argumnetarii

Sa incercam sa facem ordine in aceasta diversitate de sofisme- din care fiecare autor subliniaza citeva pe care le considera mai importante prin ilustrarea sofismelor care populeaza fiecare dintre cele sase clase determinate dupa criteriul domeniului persuasiunii si criteriul sursei persuasiunii. Clasa S1 ( sofismele de argument induse prin actele de gindire) cuprinde: argumentum ad baculum ( argumentul fortei), argumentum ad hominem ( rgumentul referitor la persoana), argumentum ad populum ( argumentul referitor la opinia multimii), argumentum ad verecundiam ( argumentul referitor la autoritate), argumentum ad misericordiam ( argumentul referitor la mila), argumentul referitor la popularitate ( invocarea popularitatii ca proba); Clasa S2 ( sofismele de tehnica argumentativa induse prin actele de gindire) cuprinde urmatoarele sofisme: sofismul falsei dileme, sofismul negarii andecedentului, sofismul afirmarii secventului, sofismul celui de-al patrulea termen ( quaterino terminorum ) , sofismul concluziei irelevante, post hoc , ergo propter hoc( dupa aceasta , deci din cauza aceasta). Clasa S 3 ( sofismele de conditii ale argumentarii induse de actele de gindire) cuprinde: Sofismele de confruntare ( diferentiate de Emeren si Grootendorst in : sofisme ale limitarii punctelor de vedere, sofisme ale limitarii atitudinii critice fata de punctele de vedere afirmate), sofismele de roluri( sofismul prezentarii tezei ca un adevar cunoscut care are nevoie de a fi dovetit, ,, sofisme de acord( sofismul acceptarii tezei adversarului); Clasa S 4 ( sofismele de argument induse prin acte de limbaj) cuprinde : echivocatia , sofismul incoerentei intre ginduri si cuvinte ( Balckburn ), sofismul determinat de accent , sofismul ambiguitatii , amfiboliai;

Clasa S 5 ( sofismele de tehnica argumentativa induse prin actele de limbaj) cuprinde: sofismul compozitiei , sofismul diviziunii , sofismul intrebarii complexe, sofismul caricatruii sau sofismul falsei reprezentari; Clasa S 6 ( sofismele de condditii ale argumentarii induse prin actele de limbaj) cuprinde: ignoratio elenchi ( ignorarea tezei care trebuie argumentata ) , sofismele punctelor de vedere ( sofismul atribuirii de puncte de vedere fictive adversarului , sofismul denaturarii punctelor de vedere).

Sofismele de argument induse de gindire ( S1) O prima categorie de sofisme pe care o ilustreaza autorul in ,, deconstructia argumentarii este aceea a sofismelor de argument induse de gindire. Este vorba aici de utilizarea falselor argumente sau ,, argumentelor aparente atunci cind vrei sa induci o anumita concluzie la cititor. Una dintre cele mai frecvente erori de acest fel este asa numitul argumentum ad hominem ( in loc sa se combata teza unui interlocutor se aduc in discutie prezentinduse drept probeanumite calitati, fapte sau relatii ale persoanei care argumenteaza , aceastea din urma neavind nimic de a face din punct de veder rational , fireste cu teza incriminanta).

Sofisme de tehnica de argumentare induse in gindire (S2) Aceasta clasa de sofisme este relativ usor de determinat , deoarece ea cuprinde toate erorile de rationament ce pot interveni intr-o argumentare. Un inventar al acestor erori de logica se regaseste la Irving M. Copi. Ele pot fi analziate pornind de la anliza tehnicilor de argumentare. De exemplu tehnicile deductive de argumentare bazate pe implicatii deau nastere la doua tipuri de sofisme:. Si sofismul afirmarii secventului Sofismul negarii andecedentului

Sofismul negarii andecedentului

Ca in exemplul: Daca oamenii sunt constiinciosi , atunci isi platesc la timp impozitele Dar sportivii nu sunt constiinciosi Deci: Sportivii nu isi platesc la timp impozitele

Cu urmatoarea forma argumentative: Sportivii nu isi platesc la timp impozitele ( fiindca) Sportivii nu sunt constiinciosi

(deoarece) Daca oamenii sunt constiinciosi , isi platesc la timp impozitele .

Si sofismul afirmarii secventului Ca in exemplul: Daca oameni sunt constiinciosi , atunci isi platesc la timp impozitele Sportivii nu isi platesc la timp impozitele. Deci : Sportivii nu sunt cionstiinciosi Cu urmatoarea forma argumentative.

Sportivii nu sunt constiinciosi ( fiindca) Sportivii nu isi platesc al timp impozitele.

(deoarece) Daca oamenii sunt constiinciosi , atunci isi platesc al timp impozitele.

Sofismul falsei anologii are in atentie posibilitatile de ocolitre a corectitudinii de care dispune o argumentare care utilizeaza tehnica analogiei. Cum am subliniat , rationalmentul bazat pe analogie asigura eztrapolarea unei concluzii de la o situatie la alta in baza asemanarilor ce exista intre doua situatii, doua fapte , doua relatiietc. Daca aceste

asemanari sunt numaia parente, si totusi , ele se utilizeaza pentru intemeia o concluzie, atunci argumentarea este una falacioasa.

Sofismul cauzei false ( False cause) are ca origine tehnicile inductive de argumentare prin intermediul carora se stabilsesc relatiile de cauzalitate dintre fenomene ( metoda concordantei , metoda diferentei , metoda combinata , metoda variatiilor concomitente , metoda reziduurilor , studiate toate la cursul logica). Sofismul isi face simtita prezenta atunci cind, intr-o argumentare , luam dret cauza reala un fenomen care, in relitate nu are legatura cu efectul produs.

Sofisme de conditie induse in gindire (S3). Constituie o noutate in raport cu preznetarile clasice privind sofismele. Elea par doar in sistematizarea propusa de frans van Emeren si Rob Grootendorst , care leaga sofismele de incercarile de solutionare negociata a conflictelor de opinie. Cum am subliniat in discutiile asupra sistematizarii calselor de sofisme , conditiile in care se produce argumentarea sunt, nu de putine ori , importante pentru convingerea interlocutorului. Nerespectarea lor duce la disfunctii in argumentare si, in consecinta , la aparitia unei clase de sofisme bine determinate. Introducem aici, in terminologia autorilor invocati mai sus, sofismele de confruntare , sofismele de roluri , sofismele punctelor de plecare ( accord) si sofismele de inchidere. Sofismele de confruntare incalca, in opinia lui van Emeren si Grootendorst , dreptul oricarui participant la o relatie dialogica argumentative de a exprima liber punctele de vede in legatira cu tema supusa dezbaterii sau de a critica punctele de vedere avansate de ceilalti interlocutori. Orice disput critic are ca regul - tacit sau explicit - faptul c participanii nu trebuie s impiedice exprimarea liber a punctelor de vedere sau punerea sub semnul indoielii a punctelor de vedere exprimate de ceilali participani. Este o regul ce vizeaz condiiile unei bune defurri a argumentrii. Dac ea este inclcat, atunci argumentarea este una sofistic, iar sofismul pe care ea il ilustreaz este unul de confruntare. Sofisme de confruntare se intalnesc peste tot, dei, adesea, ele nu au, in viziunea interlocutorului, gravitatea inclcrilor elementare de logic: in politic (dispoziia efului acord puine anse unei autentice replici argumentate), in domeniul religios (cuvantul sacru e adesea urmat fr spirit critic), in domeniul juridic (atat acuzarea cat i aprarea fac tot posibilul ca replica adversarului s fie cat mai tears), in viaa cotidian (orice ef nu se simte bine cand e contrazis!).

Sofismele de roluri - privesc funciunile diferite ale participanilor la o relaie dialogic de tip argumentativ: cel care propune teza trebuie s aduc probe in favoarea ei, cel care o respinge trebuie s aduc probe impotriva ei. Normalitatea unei dispute critice, din acest punct de vedere, inseamn, dup autorii invocai, respectarea urmtoarei reguli: partea care

a avansat un punct de vedere trebuie s-l apere dac cealalt parte o cere. Regula este, in ultim instan, o cerin de bun sim a practicii comunicaional-argumentative: nu avansm puncte de vedere dac nu avem probe pentru a le susine! Dac regula nu este respectat, atunci suntem in prezena unor sofisme de roluri, sofisme care in tot de condiiile unei bune argumentri. i sofismele de roluri apar pe ci dintre cele mai diferite: utilizarea unor sintagme (fr indoial, e adevrat, in mod sigur etc.) care s arate interlocutorului c punctul de vedere e bine i puternic asumat, apelul la anumite autoriti care sunt mai greu de contestat (i pentru care nu se cer aa de uor dovezi), punerea in circulaie a unor enunuri non-falsificabile (de mare ambiguitate sau obscuritate), procedeul inversrii dovezii (in loc s dovedeti c teza pe care o susii este adevrat ceri interlocutorului s dovedeasc el c teza ta e fals!).

Sofismele punctelor de plecare (de acord). Exist anumite reguli elementare care trebuie respectate intr-o argumentare, iar una dintre ele este i aceea a unui minim acord asupra premiselor argumentrii (tema argumentrii, necesitatea probrii afirmaiilor, necesitatea unor puncte de plecare comune etc.). Or, dac nu se respect regulile minimale ale acordului, suntem in faa unor sofisme determinate de condiiile in care se desfoar argumentarea. Regula propus de van Eemeren i Grootendorst este urmtoarea: nici o parte angajat in argumentare nu poate s prezinte o premis ca acceptat dac ea nu este ca atare i nu poate s refuze o premis dac ea constituie un acord prealabil intre parteneri. Exist dou posibiliti de a inclca aceast regul: fie prin prezentarea unei premise ca obiect al acordului in timp ce ea nu este, fie a respinge o premis dup ce ea a fcut obiectul unui acord.

Sofismele de inchidere - in de rspunsul la intrebarea: Cand se consider incheiat o argumentare? Putem s ne dm seama de aceast etap in desfurarea unei astfel de intervenii discursive? Van Eemeren i Grootendorst ne dau urmtoarea regul: dac un punct de vedere n-a fost aprat de o manier convingtoare, atunci cel care l-a propus trebuie s-l retrag; dac un punct de vedere a fost aprat de o manier convingtoare, atunci preopinentul nu trebuie s-l pun la indoial. Dac, intr-o relaie argumentativ, o astfel de regul nu este respectat, atunci suntem in faa sofismelor de inchidere. In aceast situaie nu mai exist un control asupra argumentrii.

Sofisme de argument determinate de limbaj (S4) In aceast categorie de sofisme, disonanele se datoreaz limbajului. Argumentul propus nu este, de fapt, argument datorit faptului c mijlocul prin intermediul cruia el este adus la cunotina interlocutorului (limbajul) il denatureaz. Altfel ar fi. Dac in clasa (S1) intrau argumentele aparente determinate de faptul c legtura lor logic cu teza nu era real, in cazul clasei (S4) intr argumentele aparente determinate de faptul c mijlocul de transmisie le face s fie de aa natur (in realitate ele putand fi chiar corecte). Cateva dintre ilustrrile mai cunoscute pentru aceast clas ar fi: sofismul

ambiguitii, sofismul echivocaiei, amfibolia, sofismul determinat de accent, sofismul incoerenei intre gandire i cuvinte. Sofismul ambiguitii este denumirea generic pentru intreaga clas a sofismelor determinate de limbaj, dar, el poate fi considerat i ca un sofism distinct in raport cu altele din aceast clas. El este determinat de faptul c interlocutorul este pus in dificultate de suprasaturaia de sens a unor termeni sau a unor expresii utilizate in argumentare. Aceast scoatere la suprafa a mai multor sensuri il pune pe interlocutor in situaia de a face o alegere neinspirat. Ca urmare, el se afl intr-o eroare de argumentare datorat limbajului. Ca in exemplul:
Universul scade. Este serios ameninat in existena lui. Adevrata lui proprietar - un om lipsit de scrupule simind primejdia, se adreseaz unui om de valoare, unui academician, colegul nostru d.general Criniceanu, i il roag s ia direcia. D. general Criniceanu primete, salveaz Universul (Barbu tefnescu-Delavrancea, Discursuri, Editura Minerva, Bucureti, 1977, p. 222)

unde este dificil - mai ales dac discursul se manifest in planul oralitii - ca receptorul s-i dea seama c un jurnal cu titlul Universul i nu universul nostru planetar este in pericol! Pentru Howard Kahane, un astfel de sofism ii face loc cand ambiguitatea unui cuvant sau a unei fraze duce la o concluzie greit10. Echivocaia este un sofism determinat de faptul c unul i acelai termen ii schimb, pe parcursul argumentrii, sensul cu care el a fost investit iniial. S.Morris Engel [21: 59] consider c urmtorul raionament este un sofism al echivocaiei:
Numai omul este raional Nici o femeie nu este om Deci: Nici o femeie nu este raional

deoarece termenul om (man) apare, o dat cu sensul de fiin uman, iar a doua oar cu sensul de brbat. In fapt, echivocul duce, in acest raionament, la un nou sofism: quaternio terminorum (sofismul celui de-al patrulea termen, care incalc o lege a silogismului: silogismul corect are trei termeni i numai trei). Nu e greu de observat c una dintre cile cele mai la indeman de a uza de astfel de sofisme ale echivocaiei in de utilizarea figurilor retorice, mai ales in textul literar:
tiu tot ceea ce tu nu tii niciodat, din tine. Btaia inimii care urmeaz btii ce-o auzi, sfaritul cuvantului a crui prim silab tocmai o spui, copacii - umbre de lemn ale vinelor tale, raurile - mictoare umbre ale sangelui tu, i pietrele, pietrele - umbre de piatr ale genunchiului meu, pe care mi-l plec in faa ta i m rog de tine, nate-m, Nate-m (Nichita Stnescu, Ctre Galateea, in: Ordinea cuvintelor, I, Editura Cartea Romaneasc, Bucureti, 1985, p. 160)

Amfibolia este un sofism ce-i are sursa in limbaj, dar care nu ine de semnificaia termenilor (ca in cazul ambiguitii sau echivocaiei), ci de structura gramatical in care este construit o fraz sau un enun, construcie ce il pune in dificultate pe receptor. Textul: Personajul principal
din articolul de sambt de pe prima pagin a Monitorului afirm c a recunoscut un furt care nu s-a finalizat deoarece a fost btut de poliiti. De frica btii, chiar, el le-a indicat anchetatorilor si i locul unde ar fi ascuns lucrurile furate (Nicolae Manoliu, Apucturi staliniste sub caschet de poliist, Monitorul, 16 martie 1998)

ne pune in dificultate: Cine a fost btut de poliiti? Furtul? Individul care a fost arestat? In aceste condiii, argumentarea sufer in desfurarea ei. Amfibolia apare i atunci cand se manifest o

diferen de sens intre anumii termeni i cuvantul compus cu ajutorul lor. S urmrim acest fragment din Alice in ara minunilor de Lewis Carroll: Sofismele de tehnic argumentativ determinate de limbaj (S5) Este clasa acelor sofisme in care anumite tehnici de argumentare devin vulnerabile gra ie limbajului utilizat. Cateva dintre sofismele acestei categorii: sofismul compoziiei i al diviziunii, sofismul intrebrii complexe, sofismul falsei reprezentri. Sofismul compoziiei i al diviziunii este identificat inc de Aristotel in Respingerile sofistice (4, 166a; 20, 177a). Irving M.Copi [19] este de prere c, intr-o perspectiv modern, un asemenea sofism nu poate fi tratat decat cu ajutorul unei logici partitive (logica relaiei intreg-parte). In viziunea autorului invocat, acest sofism are dou forme. Prima dintre ele se bazeaz pe o extrapolare a trsturilor prilor la intreg: intregul trebuie s aib o anumit proprietate pentru c prile sale au acea proprietate:
Automobilul este uor fiindc piesele din care e fcut sunt uoare.

Cea de-a doua form a acestui sofism ine de relaia dintre un compus i constituenii si: un compus are o anumit proprietate pentru c fiecare dintre elementele care-l compun are acea proprietate:
Echipa de fotbal a Romaniei este bun fiindc fiecare juctor al ei este bun.

Urmtorul text pune in eviden o argumentare bazat pe sofismul compoziiei i al diviziunii:

Liderii politici i-au petrecut toat sptmana lucrand la programul de guvernare. Nici zile de srbtoare n-au avut. Duminic, pe la miezul nopii, caiva dintre ei se aflau tot la Palatul Victoria, aruncand un ochi critic asupra variantei top secret numrul opt de program, pus la punct in timpul zilei cu ajutorul specialitilor din Ministerul de Finane (Rodica Ciobanu, Trei mine in Palatul Victoria, Adevrul, 15 aprilie 1998)

unde ni se sugereaz c dac guvernul muncete, fiecare membru al lui muncete! Ceea ce e o concluzie pripit.

Sofismul intrebrii complexe este, in opinia noastr, o eroare de tehnic argumentativ determinat de limbajul utilizat pentru manipularea unei astfel de tehnici. Arta de a pune intreb ri este, firete, o chestiune de tehnic argumentativ. Pe de alt parte, nu e mai puin adevrat c intrebarea poate induce in eroare interlocutorul prin modul in care este formulat. Calea erorii este, prin urmare, limbajul. Discuiile asupra acestui sofism sunt vechi. Interpretrile moderne asupra lui (in special cele datorate lui Woods i Walton) pornesc de la perspectivele logicii erotetice (logica intrebrilor) i de la problema presupoziiilor. Aqvist a subliniat c un astfel de sofism se fundeaz pe asumarea unei presupoziii false11. Woods i Walton consider c sofismul intrebrii complexe e determinat de faptul c, incercand s rspundem la o astfel de intrebare (fiindc orice intrebare autentic interogaia retoric nu este o intrebare autentic - cere in mod imperativ un rspuns), orice rspuns am da (afirmativ sau negativ), presupoziia rmane una i aceeai!

Sofismul falsei reprezentri (straw man) este denumit de Blackburn i sofismul caricaturii: const in a modifica poziia interlocutorului pentru a o face mai facil atacului i a lsa s se ineleag c criticile noastre discrediteaz poziia adversarului [5: 235). Secvena discursiv:
- Nu v place s introducei elemente de nervozitate, dar declaraia dvs. este, totui, un astfel de element. Nu v temei de o curs? - Dup prerea mea, lucrurile nu sunt gratuite, ele sunt destul de grave. Am urmrit i declaraiile d-lui Constantinescu i pare c i dansul este, intr-o oarecare msur, preocupat de ceea ce se intampl. S-a investit mult intr-un anumit proiect, intr-un anumit tip de politic extern, iar acum se vede c Romania se gsete in cea mai vulnerabil situaie din ultimul deceniu (Ion M.Ioni, Primvara '99 - Kosovo; vara '99 Voivodina; toamna '99 - Ardealul, dialog cu Adrian Nstase, Adevrul, 15 iulie 1999).

ne aduce in atenie un sofism al falsei reprezentri. Sofismele de condiie determinate de limbaj (S6) Un prim sofism din aceast categorie este cunoscutul ignoratio elenchi (ignorarea tezei). Acest sofism const, cum arat i numele, in ignorarea tezei argumentrii: avem de argumentat o anumit tez, dar, in realitate, pornind de la teza dat, argumentm cu totul altceva. Sau, dac nu chiar altceva, in orice caz, aspecte colaterale ale tezei. Responsabil pentru o asemenea deviere este, de cele mai multe ori, limbajul folosit, care, prin ambiguitatea sau obscuritatea sa, permite trecerea, de multe ori aproape insesizabil, de la tez la alte propoziii. Cand o asemenea procedur este utilizat cu intenia de a-l duce in eroare pe interlocutor, atunci suntem in faa unui sofism de tipul ignoratio elenchi. De cele mai multe ori, o subtil trecere de la teza argumentrii la altceva e determinat de polisemantismul limbajului: termeni care aparent sunt asem ntori sunt utilizai ca identici i folosii in scopul argumentrii pentru a duce in eroare adversarul. S urmrim aceast secven antologic din Caragiale;
Caavencu (zambind asemenea) : dai-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales in imprejur ri ca acele prin care trece patria noastr, imprejurri de natur a hotri o micare general, micare (mangaie i umfl cuvintele distilandu-i tonul i accentul) ce, dac vom lua in consideraie trecutul unui stat constituional, mai ales un stat tanr ca

al nostru, de-abia ieit din... (I.L.Caragiale, O scrisoare pierdut, in: I.L.Caragiale, Teatru, Editura Albatros, Bucureti, 1985, p. 104)

care exprim, pan la urm, un sofism ignoratio elenchi dus la extrem, pentru c este imposibil din textul vorbitorului s ne dm seama care este teza argumentrii sale. Putem lesne constata c asemenea sofisme populeaz discursurile politice, acuzarea i aprarea in discursurile juridice, polemicile literare, disputele interna ionale etc. Iat un astfel de text:
Un entuziasm pe baz doct este, in schimb, acela al d-lui erban Cioculescu, pur, total, constant, intrasigent i religios admirator al d-lui Arghezi, dulcea d-sale obsesie. La Adevrul, la Aciunea, la Viaa literar, la Vremea etc. d. erban Cioculescu nu scrie decat despre T.Arghezi, adorator suav i tandru, iubindu-l ca pe o amant, interpretandu-l, ghicindu-l i aprandu-l (mai ales) ca o tigroaic, ori de cate ori cineva ii scarmn idolul sau numai se uit urat. Dragostea e imprtit: d. Arghezi il cheam acas. Ii trimite comisionari. Vrea s-i vorbeasc. S-au vzut ieri, nu s-au vzut azi, au s se vad maine (Eugen Ionescu, Nu, Editura Humanitas, Bucureti, 1991, p. 12).

Cand ne ateptam ca autorul s argumenteze teza pus in circulaie (erban Cioculescu e un critic entuziast al lui Arghezi), constatm c sunt aduse in atenie cu totul alte elemente care nu au prea multe lucruri in comun cu argumentarea tezei! E adevrat, avem aici o procedur retoric ingenioas construit cu miestrie pe un asemenea sofism. O alt categorie de sofisme din aceast clas o constituie sofismele reprezentrii punctelor de vedere (van Eemeren i Grootendorst). Orice critic pe care o facem adversarului trebuie s aib in vedere punctele de vedere avansate de acesta i nu ceea ce aproximm noi ca fiind puncte de vedere ale interlocutorului. De multe ori exist o discrepan intre credina noastr cu privire la punctele de vedere avansate de interlocutor i realitatea acestora din urm. In aceste cazuri suntem in faa unei argumentri sofistice: atacm puncte de vedere fictive ale adversarului! Din acest motiv, reacia interlocutorului este, in aceste situaii de denaturare a punctelor de vedere, prezent:
...in cazul unui rzboi ca acesta, cand se cer unei naiuni atatea sacrificii, e un bine, e un folos nepreuit ca toat lumea s fie guvernamental; s nu mai existe imprire intre cei cu guvernul i cei cu opoziia. M intreab d. Cuza, dar prezena d-voastr in guvern nu are s stanjeneasc opera reformelor constituionale? D. A.C.Cuza: N-am intrebat aceasta. D. Tache Ionescu: Eu aa am ineles: nu are s stanjeneasc sau nu are s ingreuneze realizarea reformelor? (Tache Ionescu, Cuvantare in Camera Deputailor, Iai, 14 decembrie 1916, in: V.Goia, Oratori i elocin romaneasc, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 212).

O alt cale de a ajunge in situaia sofismelor punctelor de vedere este aceea a denaturrii punctului de vedere al adversarului (prin exagerare sau prin diminuare):
Emil Constantinescu i-a oferit lui Radu Vasile, de ziua sa, o icoan, din secolul al XIX lea, pictat pe sticl. Nu i-am mai druit, ca anul trecut, o sabie, pe care am numit-o atunci Sabia reformei, pentru c, intre timp, mi-am dat seama c trebuie s-l mai ajute i Dumnezeu, a spus d-l Emil Constantinescu. Explicaia avea i un talc, involuntar, nu tocmai potrivit cu acea sindrofie. Ea arat cum a evoluat starea de spirit in birourile Puterii in ultimul an. Sabia reformei nu s-a dovedit o arm prea bun. In loc s taie nodul gordian al crizei, n-a fcut decat s-l incalceasc i mai tare. Se pare c, acum, tot ce le-a rmas actualilor guvernani e s spun, pe la icoane i ne iart nou grealele noastre, fr s mai adauge, bineineles Precum i noi iertm greiilor notri, pentru c, in politic, rugciunile sunt folosite in scopuri ce n-au nimic comun cu metafizica (Octavian Paler, Adevruri fr gust de ampanie, Romania liber, 15 octombrie 1999)

unde descoperim o exagerare a gestului (i, respectiv cuvintelor) lui Emil Constantinescu.