Pacuraru Alex Marius

Liceul Teoretic Nicolae Iorga

Clasa a XI-a A

Aplicatiile rezonantei mecanice

 Rezonanta

Rezonanţa înseamnă a răsuna, a repeta un sunet sau altfel spus o vibraţie. Proprietatea unor corpuri
sau a unor încăperi de a intensifica şi a prelungi sunetele (răsunet) se datorează stării de vibraţie în care se
găseşte un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acţiune exterioară periodică, cu o frecvenţă
egală ori apropiată cu frecvenţa proprie vibraţiei corpului sau a sistemului.
În fizică, rezonanţa se defineşte ca fiind procesul prin care are loc un transfer de energie între două
sisteme vibratorii sau care oscilează cu frecvenţa de vibraţie apropiată (sistemul sursă şi sistemul rezonator)
şi care are ca efect o creştere a amplitudinii vibraţiilor sistemului rezonator. În cazul în care sistemul
rezonator are frecvenţa de vibraţie perfect egală cu a sistemului sursă, amplitudinea vibraţiilor sistemului
rezonator creşte foarte mult (dacă nu ar exista fenomene de inerţie ar tinde la infinit) către o valoare
maximă caracteristică. La aceste frecvenţe chiar şi forţe oscilante mici pot produce amplitudini de vibraţie
mari, deoarece sistemul stochează energie oscilantă. Când atenuarea este mică, frecvenţa de rezonanţă este
aproximativ egală cu frecvenţa naturală a sistemului la care el vibrează liber.
Rezonanţa apare la toate tipurile de sisteme oscilante: există rezonanţă a undelor mecanice,
rezonanţă electromagnetică şi rezonanţă a funcţiilor de undă în fizica cuantică.
 Aplicatii ale rezonantei

Fenomenul de rezonanţă se regăseşte în multe situaţii cotidiene. Sisteme care reproduc fidel
frecvenţa diferitelor vibraţii sunt: timpanul urechii, membranele microfoanelor, aerul dintr-o sticlă parţial
umplută cu apă, etc.
Rezonanţa se utilizează la instrumentele muzicale -cutie de rezonanţă (pentru amplificarea şi
timbrarea sunetelor), în radiofonie (pentru acordarea radioreceptoarelor pe frecvenţa postului emiţător), în
cercetările privind fizica corpului solid (ex. rezonanţa ciclotronică, rezonanţa paramagnetică) etc.; ea
apare şi în împrejurări nedorite (ex. trepidaţii).
 Efectele distrugatoare

Solicitarea ritmică a unui pod de către rafale puternice de vând sau de către marşul cadenţat a unei
trupe de soldaţi care îl traversează, poate duce la distrugerea podului. Sunt cunoscute în istoria
construcţiilor 2 cazuri celebre. Podul Tacoma Narrows din Washington a fost distrus în noiembrie 1940 de
un efect complicat de rezonanţă, în timpul unei furtuni în care vântul a atins 40 mile/h
(aprox. 70 km/h). Forma lui de “aripă de avion” a generat apariţia unei instabilităţi soldate cu deformarea
sa, analoagă unei unde transversale care l-a distrus.
 Al doilea pod celebru ce traversează Tamisa este Millenium Bridge din Londra, care a fost închis la
2 zile după inagurarea sa din iunie 2000, datorită faptului că se legăna alarmant cu cei circa 2000 de pietoni
aflaţi în traversarea lui. Se ştie că în timpul mersului unui om de 75 kg (750 N), apare o fluctuaţie a forţei
verticale de apăsare de circa 250 N la fiecare trecere a greutăţii de pe un picior pe celălalt în timp ce
păşeşte.
Deşi proiectanţii luaseră în calcul binecunoscutul efect de rezonanţă periculoasă cu mersul cadenţat a
oamenilor, a apărut un efect de excitaţie laterală sincronă generată de sincronizarea involuntară a paşilor
câtorva dintre pietoni. În timpul mersului apare şi o forţă orizontală orientată spre stânga, atunci când
piciorul de sprijin este stângul, respectiv spre dreapta la pasul următor. Această forţă este responsabilă
pentru apariţia excitaţiei laterale a podului. Odată începută legănarea, pientonii şi-au sincronizat instinctiv
paşii cu balansul podului, agravându-i instabilitatea. Mulţi dintre cei 80.000 de oameni care l-au traversat
au raportat că au avut senzaţii asemănătoare răului de mare. A fost necesară închiderea podului pentru un an
de zile, timp în care i s-au montat amortizoare hidraulice care să absoarbă vibraţiile.
 Este binecunoscut efectul distructiv al vocii sopranei care rezonează cu paharul de cristal din
vitrină reuşind să-l spargă! Este un proces simplu: transfer maxim de energie de la sursă -corzile vocale la
rezonator- paharul, atunci când frecvenţa de oscilaţie a excitatorului este apropiată ca valoare de cea a
sistemului excitat. Rezultatul este creşterea amplitudini de oscilaţie până la spargerea paharului.
Evitarea efectelor distrugătoare ale rezonanţei în
tehnică şi construcţii
Motoarele vehiculelor trebuie să fie ”ferite de rezonanţă” prin construcţie, atunci când apar
trepidaţii sau şocuri datorită denivelărilor carosabilului. Ele sunt dotate cu dispozitive care să amortizeze
vibraţiile (oscilaţii nedorite) jucând rol de "absorbant" de şocuri, generând căldură prin frecare. Are loc
astfel un transfer de energie de la excitator la rezonator cu scopul de a amortiza vibraţiile excitatorului în
timp minim. Amortizoarele sunt construite dintr-un resort aflat într-un cilindru cu piston în compartimentele
căruia se află de regulă ulei.În cazul bicicletelor pentru teren accidentat amortizorul se montează între cadru
şi furca care susţine axul roţii.Când roata întâlneşte o neregularitate sau loveşte un obstacol, axa ei începe
să oscileze faţă de caroserie, iar resortul este comprimat înmagazinând energia primită în timpul ciocnirii
spre a atenua şocul.
 Coşurile industriale, cablurile de înaltă tensiune sunt şi ele afectate de oscilaţii nedorite cauzate de
forţa vântului.
Amortizoarele sunt plasate la partea superioară a liniilor de transmisie, pentru a preveni vibraţiile
care pot lua naştere în întreaga construcţie. Sunt folosite cablaje grele, din oţel, cu inerţie mare
(energofage), care să preia energia mecanică a vibraţiilor şi să o transforme în căldură.
 Clădirile sunt puternic afectate în timpul mişcărilor seismice şi al furtunilor cu vântul puternic. De
multe ori geamurile clădirilor încep să vibreze atunci când trece pe lângă ele un camion greu. “Răspunsul”
unei clădiri la mişcarea temeliei sale cu o frecvenţă seismică depinde de elasticitatea şi evident de
înălţimea sa. Dacă ea rezonează cu mişcarea solului, efectul poate fi catrastofal, ducând la distrugerea
clădirii. În funcţie de înălţime, frecvenţa proprie a unei clădiri variază de la 0,2 s pentru 2 etaje, la 1 s pentru
clădiri cu 10 etaje, respectiv 3 s pentru clădiri cu 30 de etaje. Din acest motiv, în zonele cu risc seismic
crescut, ele se echipează cu amortizoare cu role care să absoarbă vibraţiile solului.