Intră Barnardo și Francisco, două santinele.

Barnardo: Stai! Cine-i!

Francisco: Nu, tu să-mi zici! Oprește-te și-arată-ți fața.
Barnardo: Trăiască Regele!
Francisco: Barnardo?
Barnardo: El.
Francisco: Te ții de datorie, ai venit la fix.
Barnardo: Da, tocmai bate miezul nopții. Fugi să dormi,
Francisco.
Francisco: Îți mulțumesc că mă înlocuiești. I-amar de frig,
mi-e inima amară.
Barnardo: Cum a fost garda? Liniștită?
Francisco: Nici pași de șoarece n-am auzit.
Barnardo: O noapte bună-atunci să ai. Și dacă-mi vezi
tovarășii de pază, Horatio și Marcellus, te rog, grăbește-i
încoa.

Intră Horatio și Marcellus

Francisco: Cred că-i aud - Stai, care ești?

Horatio: Loiali ținutului.
Marcellus: Și regelui loiali.
Francisco: O noapte bună să aveți.
Marcellus: Și tu, soldat cinstit. Cine-i de gardă-acum?
Francisco: Barnardo mi-a luat locul. O noapte bună vă
urez.
Francisco iese.

Marcellus: Salut, Barnardo.

Barnardo: Ia spune-mi, Horatio i-aici?
Horatio: Ce-a mai rămas din el.
Barnardo: Bine-ai venit, Horatio - Bine-i venit, preabunul
Marcellus.
Horatio: Cum e cu arătarea, s-a arătat din nou?
Barnardo: Eu n-am văzut nimic.
Marcellus: Horatio-i convins că ne închipuim
Nu-și lasă el mintea adormită de basme
Deși ne-a îngrozit în două nopți la rînd
Așa că l-am adus aici să stea cu noi
Și dacă o s-apară iarăși arătarea
O să ne creadă și-o să-i și spună ceva.
Horatio: Calmează-te, că n-o să apară nimic.
Barnardo: Stai jos puțin
Și lasă-ne să-ți asaltăm urechea
Atât de serios fortificată
Să nu cumva să audă povestea
A ce-am văzut noi două nopți la rînd.
Horatio: Să ne-așezăm atunci
Și s-ascultăm ce-are de spus Barnardo.
Barnardo: Astă-noapte, la unu, când steaua de la vest
de Steaua Nordului a traversat cerul
eu și Marcellus...
Intră Fantoma.

Marcellus: Șșșt, taci! Uite-o, se-arată!

Barnardo: Și-arată ca regele ce a murit.
Marcellus (către Horatio): Ești cărturar. Vorbește-i tu,
Horatio.
Barnardo: Ce zici, Horatio, nu-i seamănă regelui?
Horatio: Foarte. Mă miră și mă sperie.
Barnardo: Vrea să i se spună ceva.
Marcellus: Pune-i întrebări, Horatio.
Horatio: Ce ești tu, de vii să tulburi miezul nopții
îmbrăcat ca răposatul nostru rege
regele Danemarcii, când se războia?
În numele lui Dumnezeu, spune, acum.
Marcellus: E ofensat.
Barnardo: Vezi, pleacă înapoi.
Horatio: Stai! Spune, spune! Te conjur să spui!

Iese Fantoma.

Marcellus: S-a dus și n-a răspuns.

Barnardo: Ce ai, Horatio, tremuri și ești palid.

Ai văzut că nu era doar fantezie.
Dar ce părere-ți dai?
Îți jur pe Dumnezeu, nici eu n-aș fi crezut
 De n-aș fi avut ca martori ochii din cap.
Pe aceștia îi cred.

Marcellus: Așa-i că seamănă Regelui?

Horatio: Cum tu-ți semeni ție.

Purta aceeași armură ce-o-mbrăcase
Când s-a luptat cu norvegul ambițios.
Și s-a încruntat ca atunci când, înfuriat
S-a dus spre polonezi pe gheață, în sănii.
Ce bizar, ce bizar.

Marcellus: De două ori și doar la orele moarte

ne-a hărțuit cum ar face-o un războinic.

Horatio: Nu prea știu cum să-mi desfășor gândul mai clar

Dar cred, obscur, în felul meu întortocheat
Că se anunță vremuri tulburi pentru țară.

Marcellus: Bine, atunci, stai jos și spune-mi, care știi

De ce se țin atâtea gărzi, atât de stricte
Noapte de noapte și soldat după soldat
Și-n fiecare zi fierarii toarnă tunuri
Și cumpărăm de peste graniți armament?
Și toți acei ce construiesc corăbii
Nu au duminici, nici zile libere deloc.
Ce scop are graba asta asudată
 Ce leagă pentru muncitori noaptea de zi?
Să-mi spui deci care știi.

Horatio: Eu știu.
Sau cel puțin știu zvonul: regele nostru
Răposatul, de i-am văzut chipul acum
A fost, după cum știți, provocat de norveg
Regele Fortinbras, ca orezul umflat
De mândrie și ucis de curajosul
Nostru Hamlet, (așa-l credeam noi, curajos)
Odată cu viața pierdută în luptă
Norvegul ne-a cedat pământurile lui
Cum e firesc, după ce-au fost cucerite
Și-acum avem și actele ce-o dovedesc
Iar dacă regele nostru ar fi pierdut
La fel ar fi trebuit să facă și el.
Acum, domnule, tânărul Fortnibras, fiu
Curajos al bătrânului Fortinbras
Dar încă neremarcat în bătălie
Adună din Norvegia, de pe la margini
Armate de nelegiuți și criminali
Ce-s gata, pentru o gură de mâncare
Să se înhame la o treabă foarte grea
Și-anume aceea de-a-i recupera forțat
Prada de luptă pierdută de tatăl său.
Iată motivul pregătirilor noastre
De ce atâtea gărzi și munci nesfârșite
 Și agitație și grabă în ținut.

Barnardo: Așa cred și eu, nu poate fi altceva.

Și explică și de ce impresionantul
Duh războinic ce ne-atacă noaptea în gărzi
I-al regelui ce a stârnit acest război.

Horatio: Într-adevăr, duhul anunță ceva rău.

Când Roma era la vârful gloriei ei
Înainte să cadă Iulius Cezar
Pe străzi alergau morți ieșiți din morminte
Și țipau și bolboroseau fără noimă.
Vedeau comete pe cer și sânge în rouă.
Și pete pe soare și luna, stăpână
Și mișcătoare a mărilor lui Neptun
Se-mbolnăvise ca de moarte sub eclipse.
Și astfel de semne ce anunță orori
Se-arată și-n ținutul nostru de parcă
Pământ și cer s-au unit să prevestească.

Intră Fantoma

Dar liniște, priviți! Jur, dacă vine iar

îi ies în cale. Stai pe loc, iluzie!
 Dacă poți să vorbești sau să scoți vreun sunet
Vorbește-mi.
Dacă-i ceva anume de făcut, orice
Ca pacea să-ți câștigi și eu onoarea
Vorbește-mi
Și dacă viitorul țării tale-l știi
Și știi cumva și cum în bine să-l schimbăm
Vorbește!
Sau dacă în pământ ai pus, cât ai fost viu
Comori neprețuite pentru care voi
Duhuri neliniștite reveniți din morți
Vorbește!

Cântă un cocoș.

Stai și vorbește! Fă-l să stea, Marcellus!

Marcellus: Să-l lovesc cu sulița?

Horatio: Da, dacă nu stă.
Barnardo: I-aici.
Horatio: I-aici.

Fantoma iese.

Marcellus: S-a dus.

Greșim că-l atacăm, e totuși un rege
Și e ca aerul, n-ai cum să îl străpungi
 Ai da cu sulița în gol, ca la teatru.

Barnardo: Ar fi vorbit, dacă n-ar fi cântat cocoșul.

Horatio: A dispărut deodată ca un vinovat

Surprins asupra unui fapt nelegiuit.
Cocoșul, se spune, e ca o trompetă
Cu glasul său nobil, ascuțit, trezește
Zeul zilei și cu avertismentul său
Alungă spiritele în ascunzători.
De pe oriunde-ar fi, de pe pământ, din foc
Din mări, din aer. Și uite că așa e.

Marcellus: Da, l-a fugărit cocoșul, țipătul lui.

La vremea Crăciunului, când sărbătorim
nașterea în iesle-a Domnului Hristos
Toată noaptea cântă vestitorul zilei
și duhurile nu-ndrăznesc să iasă.
Nopțile-s sfinte atunci, nici planetele
nu mai au putere pe noi, nici zânele
nici vrăjitoarele cu farmecele lor
așa-i atunci un timp de binecuvântat.

Horatio: Așa am auzit și eu și-o parte cred.

Dar uite, zorii, în mantalele lor roz
Plutesc peste roua acelui deal din est.
Să punem capăt gărzii și vă sfătuiesc
 să-i povestim tot ce-am văzut acum aici
junelui Hamlet, fiindcă, jur pe viața mea
sunt sigur că duhul, indiferent cu noi
cu el o să vorbească. Îi suntem datori
dar și din dragoste să mergem să-i vorbim.

Marcellus: Să mergem, da, vă rog și eu și cred că știu

pe unde îl găsim în astă-dimineață.

Ies toți

ACT 1. SCENA 2

Intră Claudius, Regele Danemarcei, Gertrude Regina,

Consiliul, reprezentat de Polonius și fiul său Laertes,
Hamlet, cu alții, printre ei Voltemand și Cornelius.

Regele: E încă vie amintirea lui Hamlet

fratele nostru drag, ce abia a murit
și cred că încă se cuvine să-l jelim
să-l plângem din aceeași inimă comună
dar e în luptă inima cu bunul-simț
astfel că, oricât nu l-am uita, nu uităm
 nici de noi înșine și nici de viața noastră.
De-aceea, cea ce ne-a fost soră pân-acum
i-acum regină și conduce-acest regat
alături de noi (și ce uniune tristă
cu ochii plânși de dor dar și de bucurie
cu chef de nuntă și cu plâns de-nmormântare
în părți egale încântare și amar).
Și nu cumva să credeți că n-am ascultat
tot ce-ați avut de spus pe-această temă.
M-ați sfătuit cu-nțelepciune, mulțumesc.
Iată, știți, v-am spus, să vorbim de altceva.
Junele Fortinbras, care ne crede slabi
sau că țara ni s-a prăbușit în haos
acum, după moartea fratelui nostru drag
înșelat de-aceste avantaje false
ne pisează cu mesaje delirante
ne tot cere să-i înapoiem moșia
luată de la tată-su în luptă dreaptă
de răposatul nostru frate iubit
și avem și acte ce-o confirmă legal.
Dar morții cu morții, să vorbim de cei vii.
I-am scris unchiului lui Fortinbras cel tânăr
unchi care, bolnav la pat cum e, nu știe
ce planuri mărețe are nepotul lui
i-am scris să-l calmeze, având în vedere
că ofițerii și soldații sunt ai săi.
Ți-o încredințez, preabunule Cornelius
 și ție, Voltemand, s-o duceți la norveg.
Dar numai atât, scrisoarea, alte puteri
de negociere decât ce e scris n-aveți.

Le dă o hârtie.

Drum bun, să vă grăbiți la datorie.

Cornelius/Voltemand: În tot ce facem, mereu la datorie.

Regele: Nu ne-ndoim. Din inimă vă zic drum bun.

Voltemand și Cornelius ies.

Acum, Laertes. Care e dorința ta?

Ne-ai spus că vrei ceva. Ce vrei, Laertes?
Nu-ncepi să-i vorbești regelui și să te-oprești.
Ce-ai putea să vrei, Laertes, ce nu ți-aș da
cu mult înainte să apuci tu să-mi ceri?
Precum e capul bun prieten inimii
și la fel cum mâna-i servitoarea gurii
e tronul Danemarcii pentru tatăl tău.
Ce-ți dorești, Laertes?
Laertes: Stăpâne înfricoșător
Te rog permite-mi să mă-ntorc în Franța
De unde am venit în Danemarca
la-ncoronarea ta, la datorie
dar trebuie să recunosc, cum datoria
s-a terminat acum, aș vrea în Franța iar
și ție mă înclin și-aștept să îmi permiți.

Regele: Ce zice tatăl tău? Polonius, ce zici?

Polonius: Domn al meu, atâta ce a tras de mine

și-atâta ce-a împins cu insistența lui
că m-a-nclinat, fiindcă n-aveam de gând să-l las.
Te rog stăpâne dă-i și permisiunea ta.

Regele: Trăiește-ți tinerețea, Laertes, timpul

i-al tău să ți-l petreci cum vrei, dar în virtuți.
Și-acum, bunul meu nepot, Hamlet, fiu al meu...

Hamlet (deoparte): Rudă dublă dar nu foarte apropiată.

Regele: De ce ai încă nori deasupra capului?

Hamlet: Cum aș putea să fiu altfel ca fiu ce sunt?

Regina: Bunule Hamlet, lasă hainele negre

 Și ridică-ți privirea senină spre noi.
Stai mereu aplecat, cu ochii în pământ
și-l cauți acolo pe tatăl tău nobil.
Dar știi că-i o soartă comună să moară
tot ce trăiește și să se mute-n etern.

Hamlet: Da, doamnă, e ceva comun.

Regina: Și dacă e așa

De ce la tine pare că-i ceva special?

Hamlet: ,,Pare,, doamnă? Nu, chiar e. Nu știu să par.

Nu-i numai înfățișarea mea cernită
Nici hainele de doliu, după obicei
Și nu-i nici oftatul și nu-i nici suspinul
Nici izvorul de lacrimi ce-mi curge din ochi
Nici fața căzută și capul aplecat
Și nicio aparenț-a suferinței
N-arată ce simt. Da, acestea numai par
Fiindcă-s acțiuni ce omul poate să mimeze.
Ce e în mine depășește orice teatru
orice recuzită și orice-aș putea să spun.

Regele: Hamlet, e foarte frumos și e de apreciat

Să-l plângi pe tatăl tău, e datoria ta
Totuși știi că tatăl tău și-a pierdut tatăl
Și tatăl pierdut și l-a pierdut pe al său
 Și, pentru o vreme, toți au fost în doliu.
Dar să perseverezi atâta în jale
I-o încăpățânare nedemnă. Jale
nebărbătească, ce arată doar
voința de-a sfida legile cerului
inimă slabă și-o minte imatură
puțină înțelegere, puțin bun-simț
față de ce-i comun și ne-așteaptă pe toți
de ce te frămânți, de ce pui la suflet?
E păcat față de cer și față de morți
e împotriva naturii, a rațiunii
a legii lumii, care-i moartea taților
și care de la prima până la cea de-acum
a spus: Așa e să fie. Te rugăm deci
scapă de tristețea nefolositoare
și gândește-te la noi ca la un tată
și asta să se știe: tu urmezi la tron.
Fiindcă-ți purtăm dragoste părintească
nu vrem să te întorci la școală-n Wittenberg
chiar de-i dorința ta, noi te rugăm, rămâi
să fii pentru ochii noștri bucurie
și cel mai de seamă curtean, rudă și fiu.

Regina: Hamlet, n-o fă pe mama ta să te roage.

Dar te rog, nu pleca la Wittenberg, rămâi.

Hamlet: Te-ascult și mă supun cu totul, doamnă.

Regele: Bravo, e un răspuns iubitor și corect.
De-acum ai aceeași putere ca noi.
Să mergem, doamnă. Hamlet e agreabil
și-atâta zâmbet ce ne-aduce azi în suflet
c-avem chef să bem și să tragem cu tunul
și de câte ori vom ridica pocalul
tunul o să anunțe și norii din cer
și norii or să ne răspundă cu tunet.
Să mergem.

Pleacă toți, în afară de Hamlet.

Hamlet: O, de mi s-ar topi carnea întristată

trupul meu posac de s-ar preface-n rouă
sau dacă n-ar fi dat ca lege Dumnezeu
să nu poți da cu tunu-n tine însuți și
să te măcelărești, să scapi, o, Doamne
ce grele, scârboase, plate, inutile
mi se par acum toate cele-ale lumii!
Ce rușine, o țară ca o grădină
și acum e năpădită de buruieni.
și cum s-a ajuns aici: de două luni mort
ba nu, nici măcar, nici măcar n-au trecut două.
Și ce rege excelent față de ăsta
ca Hyperion față de un satir.
Ce iubitor a fost cu mama, nu lăsa
 nici să-i atingă vântul aspru obrazul.
Of, cerule și pământule, mi-amintesc
cum se lipea de el, de parcă apetitul
i-ar fi crescut oricât de mult s-ar fi hrănit.
Dar apoi, abia ce s-a făcut o lună
(Lăsați-mă, gânduri! Ușurătate
numele tău e femeie!) doar o lună
abia ce-apucase să-ncalțe pantofii
ce i-a purtat când l-a-ngropat pe tata
ca Niobe plângea - dar ea, chiar ea (Doamne
și ultima bestie fără rațiune
ar fi ținut doliu mai mult!) s-a măritat
cu unchiul meu, frate cu tata, dar deloc
nu-i seamănă, cum eu nu semăn cu Hercule.
După o lună, când nici nu se dusese
sarea acelor lacrimi prefăcute
ea s-a măritat. Ah, cu câtă viteză
s-a întins pe cearșafuri incestuoase!
Nu e și n-o să iasă nimic bun de-aici.
Dar trebuie să tac și asta mă omoară.

Intră Horatio, Marcellus și Barnardo.

Horatio: Salutare, Stăpâne.

Hamlet: Mă bucur să te văd, Horatio.

 Horatio: Și eu și-ți sunt pe veci servitor credincios.

Hamlet: Domnule, prietene, aș schimba oricând

locul meu cu-al tău. Dar spune-mi, de ce-ai
venit
acum din Wittenberg, Horatio? Marcellus…

Marcellus: Stăpâne drag.

Hamlet: Sunt bucuros să te văd. (către Barnardo) O

seară bună, domnule…
(către Horatio)
Spune-mi, ce te-a făcut să pleci din
Wittenberg?

Horatio: Ce altceva decât un chef de chiulangiu.

Hamlet: Nici chiar dușmanul tău n-ar zice-așa ceva
și nu accept să-mi agresezi urechea
cu vorbe împotriva ta. Chiulangiu nu ești.
Și-atuncea deci ce treabă ai în Elsinore?
O să te-nvăț să bei regește până pleci.

Horatio: Am venit la tatăl tău la-nmormântare.

Hamlet: Te rog, suntem studenți colegi, răspunde-mi

drept.
 Ai venit la mama la nuntă, așa-i?

Horatio: Așa e, stăpâne, s-a ținut imediat.

Hamlet: Economie, Horatio. Friptura

nemâncată la praznic s-a dat la nuntă.
Mai bine-mi întâlneam dușmanul drag în cer
decât să fi văzut vreodată acea zi!
Tatăl meu - mi se pare că-l văd pe tata.

Horatio: Unde, stăpâne?

Hamlet: Cu ochiul minții, Horatio.

Horatio: L-am văzut o dată, era un rege bun.

Hamlet: Era un om, cu toate cele omenești.

Nu cred c-am să mai văd pe cineva ca el.

Horatio: Stăpâne, eu cred că l-am văzut aseară.

Hamlet: Pe cine?

Horatio: Pe rege, tatăl tău.

Hamlet: Pe rege, tatăl meu?

Horatio: Ține-ți puțin uimirea-n frâu și-ascultă-mă
și ține seamă și de mărturia lor
a domnilor aici prezenți. Ce minune!

Hamlet: Pentru numele lui Dumnezeu, spune!

Horatio: În două nopți de pază, acești doi domni

Marcellus și Barnardo, în miezul nopții
În pustiul ei, au dat peste o umbră
Teribil ce mai semăna cu tatăl tău
Îmbrăcat la fel, din cap până-n picioare
Înainta spre ei încet, în marș solemn
Privirilor șocate li s-a arătat
Bieții oameni au paralizat de frică
Nu se mișcau și nu scoteau o vorbă
Mi-au povestit apoi și mie îngroziți
Iar în a treia noapte am vegheat cu ei.
Și mi s-a arătat și mie, cum au spus
Aceeași formă, la același ceas târziu.
Da, semăna cu tatăl tău. L-am cunoscut
Erau îngemănați ca astea două mâini.

Hamlet: Dar unde s-a-ntâmplat?

Marcellus: Pe terasa unde stăm de pază, Sir.

Hamlet (către Horatio): Nu i-ai vorbit?

Horatio: Ba da, stăpâne-al meu, dar nu mi-a și răspuns.
A fost cred un moment când s-a mișcat cumva
De parcă-și ridicase capul să vorbească
Dar chiar atunci cocoșul a țipat în zori
Și sunetul l-a alungat și-a dispărut.

Hamlet: Foarte ciudat.

Horatio: Doamne, mă jur pe viața mea că nu te mint.

Ba ne-am gândit chiar să și scriem în raport
Ca să te informăm.

Hamlet: Domnul meu, te cred și totuși sunt tulburat.

Diseară vegheați?

Toți: Veghem, stăpâne.

Hamlet: Și în armură spuneți că era ?

Toți: În armură!

Hamlet: Din cap până-n picioare?

Toți: De la picioare până-n cap!

Hamlet: Nu i-ați văzut deci fața?
Horatio: O, ba da, își purta casca ridicată.

Hamlet: Era încruntat?

Horatio: Trist, mai degrabă.

Hamlet: Palid sau roșu-n obraji?

Horatio: Nu, alb ca varul.

Hamlet: Și și-a fixat ochii pe tine?

Horatio: Constant.

Hamlet: Aș vrea să fi fost și eu.

Horatio: Te-ar fi uimit.

Hamlet: Sunt sigur. A stat mult?

Horatio: Cât ai număra tacticos pân-la o sută.

Barnardo/Marcellus: Mai mult, mai mult.

Horatio: Nu și când l-am văzut eu.

Hamlet. Avea barba argintie?

Horatio: Cum i-o știam de când trăia, neagră cu alb.

Hamlet: Vin și eu la post diseară.

Să sperăm c-apare iar.

Horatio: Îți garantez că da.

Hamlet: Dacă apare sub chipul tatălui meu

O să-i vorbesc, deși-ar putea să fie demon.
Vă rog, dac-ați ținut până acum secret
Secret să fie și de-acum încolo.
Și-orice s-ar întâmpla la noapte, tot așa
Să ținem între noi. O să vă răsplătesc.
Rămas bun, ne revedem la miezul nopții.

Toți: Ne facem datoria

pentru onoarea ta!

Hamlet: Toată dragostea mea pentru voi, rămas-bun.

Ies toți, rămâne numai Hamlet.

Hamlet: Duhul tatii - în armură! Ceva-i stricat.

Îmi miroase-a crimă. Ah, să vie noaptea!
Până atunci, stai liniștit, suflete-al meu.
Nicio crimă nu rămâne îngropată.
Iese.

Scena 3

O cameră din casa lui Polonius. Intră Laertes și Ofelia,

sora lui.

Laertes: Mi-am îmbarcat deja bagajul, rămas-bun.

Când bat pe mare vânturi favorabile
Și-n port corăbiile-s gata de plecare
Să nu dormi, surioară, ci trimite-mi vești.

Ofelia: Te îndoiești?

Laertes: Cât despre Hamlet și atențiile lui

Ia-le ca pe un flirt, o joacă de la curte
O violetă proaspăt înflorită
Ce cu parfumul ei intens te amețește
Dar atât.

Ofelia: De ce atât.

Laertes: Atât ți-e dat și nu te mai gândi mai mult.

Fiindcă omul nu se schimbă numai în trup
 Îi crește templul trupului dar se despart
Și se despart în scopuri preoții din el:
Sufletul și mintea. El te iubește-acum
Poate că da și poate că acum nimica
Nu-i tulbură voința clară ca o apă.
Dar teme-te, că-n viitor va crește
Și chiar dacă măreț, voința nu-i a lui
Fiind el însuși un supus de rang înalt
Și mai puțin în drept decât supușii săi
Să își aleagă soarta, cum de el depind
Protecția și sănătatea unui stat.
Așa că o s-aleagă numai ce-i permis
De vocea trupului la care-i va fi cap.
Că te iubește, când îți spune, crede-l
Atâta cât te lasă bunul-simț să-l crezi
Și bunul-simț îți spune: cât îl lasă țara
Numai atât se-ntind intențiile lui.
Și cântărește bine ce-ai putea să pierzi
Dacă te lași vrăjită de cântarea lui
Dacă îți lași comoara castității luată.
Teme-te, Ofelia, teme-te, soră
Și ține-te prudentă față de ce simți
Departe de săgețile dorinței
Cea mai curată fecioară-i murdară
Doar de-și arată trupul gol la lună.
Nici sfintele nu scapă de bârfeli.
Bolile usucă flori în primăvară
 Deseori n-apucă nici să înflorească.
Vânturi reci îngheață roua dimineții
Așa că cel mai înțelept e să te temi.
Tinerețea singură își taie craca.

Ofelia: Învățătura ta voi ține-o ca pe-un scut

În dreptul inimii, să mi-o păzească. Dar
Frate drag, nu fă cum fac atâția pastori
Ipocriți, nu-mi arăta drumul spinos și
Povârnit spre rai, în timp ce tu pe calea
Cea ușoară, fluierând, te duci spre iad
La braț cu desfrânații.

Laertes: O, nu te teme pentru mine.

Intră Polonius.

Am stat prea mult. Uite, a venit și tata.

Poate îmi dă iar binecuvântarea lui.
Al doilea rămas-bun e mai norocos.

Polonius: Tot aici ești, Laertes? Fugi de te-mbarcă!

Pânzele te-așteaptă umflate de vânt.
Te binecuvântez. Și-ascultă sfatul meu:
Fii om de caracter. Nu spune ce gândești.
Nu-ți pune-n faptă gânduri prea grăbite.
 Fii mereu prietenos, dar nu vulgar.
Crede-n prieteniile vechi, fii prudent
Cu nou-veniții. Ferește-te de lupte
Însă dacă lupți, fă-o să te țină minte.
Ascultă ce-ți spune oricine dar taci.
Acceptă judecăți dar tu nu judeca.
Poartă-ți rangul numai cât te ține punga.
Îmbracă-te bine dar nu extravagant
Fiindcă haina deseori l-arată pe om
Și-acolo în Franța ei pe asta pun preț.
Să nu împrumuți bani și nici să te-mprumuți
Datornicii rămân fără bani și amici.
Și mai presus de toate: tu să nu te minți
Și dacă nu te minți pe tine, n-o să minți
Nici pe un altul și nici fals nu o să fii.
Drum bun și sper ca vorba mea să prindă rod.

Laertes: Îmi cer iertare tată, trebuie să plec.

Polonius: E timpul, du-te, te-așteaptă servitorii.

Laertes: Pa, Ofelia, păzește sfaturile mele.

Ofelia: Le-am încuiat și cheia e la tine.

Laertes: Rămas-bun.

Laertes iese.
Polonius: Dar ce ți-a spus?

Ofelia: Îți spun cu plăcere - ceva despre Hamlet.

Polonius: Bună idee! Am aflat

Că îți acordă timp din timpul său și tu
I-l întreții cu generozitate
Dacă-i așa cum mi s-a spus, ca să am grijă
Te-avertizez că nu prea-ți cunoști locul și
Fiindu-mi fiică și fiindu-ți în joc onoarea
Te rog să-mi recunoști acum ce-i între voi.

Ofelia: Mi-a făcut în ultima vreme oferte

Dar din dragoste, tată

Polonius: Dragoste, ha! Vorbești ca o gâsculiță

O fată necoaptă ce nu știe nimic.
Chiar crezi că-i iubire în ofertele lui?

Ofelia: Chiar nu știu, tată, ce ar trebui să cred.

Polonius: Atunci, să te învăț. Ești doar un bebeluș

Dacă nu vezi că te plătește cu bani falși.
Ai grijă la bancnote sau - ca să închei
Cu-același joc verbal - o să mă lași sărac.
Ofelia: Tată și domn al meu, m-a inoportunat
Cu dragoste, în stilul cel mai onorant.

Polonius. A, da - ,,în stilul,,. Bine spus. Hai, lasă-mă.

Ofelia: Dar a dat vorbirii sale demnitate

Prin jurăminți pe tot ce e mai sfânt în cer.

Polonius: Eh, capcane pentru păsărele proaste.

Știu ce jurăminți fierbinți șoptește gura
Când clocotește sângele în vene.
Fata mea, sunt flăcări care luminează
Dar nu-ncălzesc deloc și promisiunea
Ce-o fac e stinsă imediat ce-i spusă.
Nu-i foc adevărat, așa că de acumi
Fii mai zgârcită cu prezența lângă el.
Și negociază-ți ca un comandant predarea.
Gândește-te, stăpânul Hamlet e bărbat
Și lesa lui e mult mai lungă ca a ta.
Pe scurt, Ofelia, nu-i crede jurământul
Cuvântul lui pledează ca un avocat
Nu pentru cele pure, cum ți s-ar părea
Dar pentru cauzele cele mai viclene.
Și asta-i tot: Nu vreau ca, începând de-acum
Să te mai înjosești vorbind cu Hamlet.
Și să m-asculți, te rog. Revino-ți în simțiri.
Ofelia: Stăpâne, mă supun.

Ies toți.

Scena 4

Intră Hamlet, Horatio și Marcellus

Hamlet: Ce frig, simt cum îmi taie aerul fața.

Horatio: Într-adevăr, i-un aer pișcăcios, tăios .

Hamlet: Ce oră e?

Horatio: Aproape miezul-nopții.

Marcellus: Nu, a și bătut..

Horatio: Da? N-am auzit. Se apropie ora

Când spiritul își începea plimbarea.

Larmă de trompete și două bubuituri de tun.

Ce-nseamnă, stăpâne?
Hamlet: Regele e încă treaz și-și face cheful
Ține toasturi și sunt dansuri desfrânate
Și de câte ori dă vinul de Rin pe gât
Tunuri și trompete îi anunță

Horatio: I-un obicei?

Hamlet: Da, e, și-l știu de când eram copil dar cred

Că am trăi și dac-am fi scutiți de el.
I-o barbarie care de la est la vest
Ne face cunoscuți la alte nații
Ca bețivani. Și cu oricâte realizări
Ne-am lăuda, oricât de strălucite
Reputația lor e pătată de tot.
Așa se-ntâmplă și cu oameni uneori
Că dintr-un viciu înnăscut, nevinovat
În felul său, n-ai cum să îți alegi natura

Crescut din cine știe ce umoare

Ce le slăbește frâiele rațiunii
Sau dintr-un obicei des practicat
Aceștia deci pecetluiți de un defect
Dat lor de la natură sau de soartă
Oricâte alte calități ar mai avea
În ochii celorlalți nu sunt decât corupți.
 Un strop de rău stârnește îndoiala
Și nobilii își pierd noblețea în scandal.

Intră Fantoma.

Horatio: Stăpâne, uite-o, vine.

Hamlet: Apără-ne, îngeri, și protectori cerești!

De ești un spirit bun sau ești un duh damnat
De-aduci aer din rai sau flăcări din infern
De ești viclean sau caritabil, te arăți
Sub forma asta ce incită întrebări
Așa c-o să te-ntreb. Să-ți spun Hamlet
Rege, tată, cum? Cum de și-au luat în spate
Giulgiul oasele tale sfinte și-au plecat
Și cum de cripta unde te-am văzut întins
Și-a deschis deodată fălcile de piatră
Și-ai ieșit? Și ce înseamnă că apari
Aici, în armură, la lumina lunii
Și faci noaptea hidoasă și pe noi nebuni
Ne zdruncini creierii, oribil, cu gînduri
Ce depășesc puterea sufletului de-a-ndura?
Spune-mi, de ce? Pentru ce? Ce-avem de făcut?

Fantoma îi face semn să vină.

Horatio: Îți face semn să mergi la el, de parc-ar vrea
Ca numai ție să-ți vorbească.

Marcellus: Și uite ce curtenitor e-n gesturi

Cînd te invită să vorbiți aparte
Dar nu te du.

Horatio: În niciun caz.

Hamlet: Altfel nu vrea să vorbească, mă duc la el.

Horatio: Stăpâne, nu te du.

Hamlet: Dar de ce m-aș teme?

Nu dau doi bani pe viața mea, iar sufletul
Nu poate să-l atingă, e nemuritor.
Mă cheamă iar, mă duc.

Horatio: Dacă te ispitește să te duci în mare?

Dacă te cheamă pe stânca aceea
Și-acolo ajuns, ia altă formă drăcească
Ce te lipsește pe moment de rațiune?
Gândește-te, locul în sine, cum e el
Disperă orice om numai când vede
Jos la picioare valuri și aude
Urlatul amenințător de dedesubt.
Hamlet: Încă-mi face semn - Mergi, că vin după tine!

Marcellus: Ba n-o să pleci, stăpâne!

Îl țin pe Hamlet.

Hamlet: Dați-mi drumul.

Horatio: Stai liniștit, nu te lăsăm.

Hamlet: Soarta mă cheamă.

Îmi încordează fiecare mușchi din trup.
Sunt mai vânjos ca leul din Nemeea.
Îmi face semn. Dați drumul, gentelmeni, de nu
Fantome o s-ajungeți toți cât de curând.
Am spus - dați drumul! (către fantomă) Du-te, te
ajung.

Fantoma și Hamlet ies.

Horatio: Din disperare, crede în închipuiri.

Marcellus: Mai bine l-am urma, mă tem de ce-o să fie.

Horatio: Și eu mă tem, la ce o să se-ajungă?

Marcellus: Ceva-i putred în Danemarca.

Horatio: Cerul o să aibă grijă.

Marcellus: Nu, hai să-i urmăm.

Ies amândoi.

Scena 5

Intră Fantoma și Hamlet.

Hamlet: Unde mă duci? Vorbește! Nu mai fac un pas.

Fantoma: Ascultă-mă.

Hamlet: Te-ascult.

Fantoma: E aproape ora

Când mă întorc în flăcările sulfuroase.

Hamlet: Vai, biet duh!

Fantoma. Nu-mi plânge de milă, doar ascultă atent

La ceea ce am să-ți spun.

Hamlet: Vorbește, sunt pregătit să aud.

Fantoma: Cum vei fi pregătit și de răzbunare.

Hamlet: De ce.

Fantoma: Sunt spiritul tatălui tău

Damnat pentru o vreme să bântui noaptea
Și ziua să-mi primesc pedeapsa-n flăcări
Până sunt curățat de răul ce-am făcut.
Nu pot să povestesc din pușcăria
Unde sufăr de foame, de ți-aș povesti
Ți-ar îngheța sângele tânăr și ochii
Ți-ar sări din cap și fiecare fir de păr
Ți s-ar zburli ca țepii pe arici, însă
Nu-i dat urechilor de carne să audă
Secretele eternității. Dar te rog
Ascultă-mă, dacă vreodată m-ai iubit.

Hamlet: O Doamne

Fantoma: Răzbună crima ce m-a omorât.

Hamlet: Crima?

Fantoma: O crimă ticăloasă, cum sunt toate

Dar și mai ticăloasă, prin natura ei.

Hamlet: Grăbește-te să-mi spui, să zbor ca gândul

 Mai iute chiar, ca gânduri de iubire
Și să te răzbun.

Fantoma: Te văd în stare.

Ar trebui să fii mai leneș ca fasolea
Când urcă pe arac să nu reacționezi
Rapid la ce-am să-ți spun acum. Hamlet, iată:
Ce știe Danemarca despre moartea mea.
Dormeam în livadă și m-a mușcat un șarpe.
Șarpele ce m-a mușcat, tinere nobil
Poartă acum coroana de la tatăl tău.

Hamlet: Am suflet de profet.Știam eu, a fost unchiul.

Fantoma: Bestia incestuoasă, adulteră

Da, el, cu daruri și cu vorbe viclene
(să fie blestemată seducția lor!)
I-a câștigat voința, pentru pofta lui
Celei ce părea regină credincioasă
Ah, Hamlet, ce dezamăgire! M-a trădat
Și a trădat și jurământul de la nuntă
Pentru o scârbă de bărbat cu mult sub mine.
Și o să vezi, așa cum puritatea
Oricâte vrăji i-ai face, nu se lasă
Și desfrânarea, dacă stă în pat cu-n înger
 Și tot ajunge să mănânce din gunoi.
Dar simt miros de zori. Să spun povestea.
Dormeam ca de amiază în livadă
Când unchiul tău s-a furișat aproape
Și mi-a turnat otravă în ureche
Hebona, o substanță mercurială
Ce iute se strecoară pe cărări în corp
Și-atacă sângele curat din vene
Cum mi l-a atacat pe-al meu. Și imediat
Mi s-a acoperit pielea cu pete
Și petele cu-o crustă ca la lepră
Și-astfel, în somn, de mâna unui frate
Am fost furat de viață, soață și coroană
M-am dus nespovedit la judecată
Cu multe păcate și grele pe cap.
Oribil, oribil, cât de oribil!
De ai curaj în tine, nu permite
Ca patul cel regal al Danemarcei
Să fie cuib pentru incest și scârnă.
Oricum vei vrea să pui în fapt dreptatea
Să nu-ți îndemni nici sufletul, nici mintea
Să-i facă mamei tale rău. Las-o așa
În plata Domnului, lasă ca spinii
Ținuți de ea la piept să o înțepe.
Rămas-bun, licuricii par să-și stingă
Luminile acum, că vine dimineața.
Adieu, adieu, adieu, să nu mă uiți.
Hamlet: O spirite din cer, de pe pământ? Din iad?
Din iad! O, inimă, nu te opri acum
Voi mușchilor nu-mbătrâniți deodată.
Dar țineți-mă drept. Să nu te uit? Biet
Duh, cât se mai ține mintea-n țeasta asta
Proastă, nu! Să nu te uit? Din tablele
Memoriei acuma șterg tot ce-i banal
Dar și tot ce iubesc, citatele din cărți
Imagini, tot ce-am învățat la școală
Numai comanda ta o să rămână
Da, jur pe rai! Pe iad! Femeie coruptă!
Și tu, ticălos, ticălos zâmbitor! O
Să-mi notez aici, să nu uit niciodată

(scoate un carnet și scrie)

,,Se poate să fii ticălos și zâmbitor,,

În Danemarca sigur e posibil.
Ăsta, unchiule, tu ești. ,,Adieu,
Adieu, să nu mă uiți,,.Am jurat și mă jur!

Intră Horatio și Marcellus.

Horatio: Stăpâne, stăpâne!

Marcellus: Cerul să-l apere!

Hamlet: Așa să fie!

Marcellus: Illo ho ho, stăpâne!

Hamlet: Illo ho ho, băiatul meu! Hai, șoimule!

Marcellus: Cum e, stăpâne?

Horatio: Ce vești, stăpâne?

Hamlet: Ah, minunate!

Horatio: Spune-le, stăpâne!

Hamlet: Nu, o să le dai de gol.

Horatio: Nu eu, stăpâne, jur pe cer!

Marcellus: Nici eu.

Hamlet: De nu vedeam, n-aș fi crezut? Dar nu ziceți

Horatio/Marcellus: Da, jurăm!

Hamlet: În Danemarca, ticăloșii primesc rang.

Horatio: Nu-i nevoie să ne-o spună o fantomă.

Hamlet: Așa e, ai dreptate. Și-acuma, să plecăm

Fără ceremonii, numai ne strângem mâna.
Orice om are dorințe și treburi
Mergeți după ele și eu merg să mă rog.

Horatio: Astea sunt vorbe confuze, stăpâne.

Hamlet: Îmi pare foarte rău că te-au jignit, sincer.

Horatio: Stăpâne, nu-i nicio jignire.

Hamlet: Ba e, Horatio, pe Sfântul Patrick jur.

Și încă multă e. Despre viziune:
E un duh cinstit. Atâta pot să-ți spun.
Și dacă te frămânți să știi și altceva
Să-ți stăpânești dorința. Și acum, prieteni
Fiindcă sunteți prieteni, cărturari, soldați
Mai am o biată rugăminte.

Horatio: Care, stăpâne? Ne supunem bucuroși.

Hamlet: Să n-afle nimeni altul ce-ați văzut aici.

Horatio/Marcellus: Stăpâne, n-o să afle.

Hamlet: Dar jurați.

Horatio: Pe ce-am mai sfânt, mă jur.

Marcellus: Și eu, pe ce-am mai sfânt.

Hamlet: Pe spada mea.

Marcellus: Dar ne-am jurat deja, stăpâne.

Hamlet: Dar nu pe spada mea.

Fantoma (strigă de sub scenă): Jură!

Hamlet: Ha, ha, băiete, așa zici? Prietene

Acolo ești? Hai, ascultați vocea din pivniți.
Acceptați să jurați.

Horatio: Propune jurământul.

Hamlet: Să nu vorbiți nimic din ce-ați văzut, jurați

Pe spada mea, jurați!

Fantoma: Jurați!

Hamlet: Hic et ubique? Să schimbăm locul, atunci.

 Veniți, domnilor, atingeți spada, jurați
Să nu vorbiți nimic din ce-ați văzut, jurați.

(Hamlet ajunge la al doilea loc și își pune spada cu vârful

în jos)

Fantoma (de sub noul loc): Jurați pe spada lui.

Hamlet: Cârtiță bătrână, bine zici. Repede

Ai mai săpat pământul, ca un miner.
Încă o dată să ne mișcăm, camarazi.

(Se mută iar toți)

Horatio: Ce noapte stranie și ce zi străină.

Hamlet: Fii primitor atunci cum cu străini ai fi.

Sunt multe-n cer și pe pământ, Horațio
Ce nici nu visează filozofia ta.
Dar hai. Aici, la fel, jurați cum ați jurat.

(Pune iar spada cu vârful în jos)

Nicicând, așa să vă ajute Domnul

De m-ați vedea de-acum că par cumva ciudat
(cum am de gând să par la toți cât de curând)
Să n-arătați prin gesturi, clătinări din cap
 Sau brațele pe piept încrucișate
Și prin aluzii, ,,păi, păi noi știm,, sau ,,ar cam
Fi ceva de zis…,, să n-arătați că știți ceva
Din planurile mele - vă cer să jurați.

Fantoma (de dedesubt): Jurați!

Hamlet: Pace, pace, spirit chinuit - Domnilor

Sunt cu voi, cu toată dragostea mea și tot
Ce pot să fac, sărman ce sunt, să v-o arăt
Cu voia Celui Veșnic o să fac. Acum
Să mergem și țineți degetul pe buze
Sunt vremuri fracturate, blestemat să fiu
Că m-am născut să pun osul la loc. Hai,
Să intrăm.

Act 2

Scena 1

Intră bătrânul Polonius cu omul său, Reynaldo

Polonius: Dă-i banii și hârtiile, Reynaldo.

Îi înmânează bani și niște hârtii.

Polonius: Ar fi înțelept din partea ta, Reynaldo

Să afli ce mai face înainte să-l vezi.

Reynaldo: Așa intenționam, stăpâne.

Polonius: Bine spus, foarte bine spus. Domnule,

Află mai întâi ce danezi sunt în Paris.
Și cum și cine, prin ce mijloace, unde
Și cu cine se-anturează, cât cheltuiesc
Iar dacă-l știu pe fiu-miu, întreabă-i
Indirect de el, prefă-te indiferent
Spune: ,,A, îl știu pe tatăl lui și puțin
Și pe el, înțelegi ce te rog, Reynaldo?

Reynaldo: Da, foarte bine, domnul meu.

Polonius: ,,Și puțin și pe el,, spune ,,dar nu mult,,

Din câte știu, i-un cal sălbatic. Dependent
De plăceri.,, Și-agață-i de coadă ce vicii
Vrei, dar, te rog, niciunul atât de obscen
Să-i facă praf onoarea. Doar ce-i mai banal
La tinerii liberi.
Reynaldo: Ca jocurile de noroc, stăpâne.

Polonius: Da, sau băute, lupte cu spada sau certuri

Și curvie - dar atât.

Reynaldo: Stăpâne, îi stric reputația.

Polonius: O, nu, o s-o reglezi din ton, din voce

Nu spun să-l faci pradă ușoară de scandal
Dar bârfește-l cu un glas atât de dulce
Încât să-i pară viciile libertăți
Și entuziasme ale tinereții
Fapte simpatice, dovezi de curaj

Reynaldo: Dar, stăpâne…

Polonius: De ce s-o faci, mă-ntrebi?

Reynaldo: Da, stăpâne, vreau să știu.

Polonius: Domnule, iată planul meu

Și cred că e un plan isteț. Când te-o auzi
Un altul de-alături că vorbești de fiul meu
De păcatele lui ca de ceva natural
Fii convins c-o să se tragă mai aproape
Și o să-nceapă: ,,Bunule domn,, sau ,,Frate,,
Sau ,,Prietene,,, cum se cuvine la ei…
Reynaldo: Foarte bine, stăpâne…

Polonius: Și-apoi face așa, ce face…? Ce spuneam?

Doamne sfinte, spuneam ceva, unde-am
rămas?

Reynaldo: La ,,o să se tragă mai aproape,, și la

,,Prietene,, sau ,,Frate,,...

Polonius: Da, o să se tragă mai îndeaproape

Și-o să auzi de la el: ,,l-am văzut ieri,, sau
,,l-am văzut alaltăieri,, sau altădată
,,Era cu unii, cu alții și, cum ai zis,
Juca și bea și s-a certat la tenis,,
Sau o s-auzi: ,,L-am văzut, intra la bordel,,
Și iată cum cu o momeală falsă
Prinzi un pește de-adevăr și-n ocolișuri
Dai de drumul drept și-n indirecții, oblic
Îți găsești direcții. Băiete-ai priceput?

Reynaldo: Am priceput, stăpâne.

Polonius: Dumnezeu să te ajute și drum-bun!

Reynaldo: Rămas-bun, stăpâne.

Polonius: Și să-l observi cu ochii tăi.

Reynaldo: Așa fac, stăpâne.

Polonius: Și lasă-l să facă ce face de-obicei.

Reynaldo: Bine, stăpâne.

Polonius: Drum-bun.

Iese Reynaldo. Intră Ofelia.

Polonius: Ce e, Ofelia, ce s-a-ntâmplat?

Ofelia: O, tată, tată, ce m-am speriat!

Polonius: De ce, Doamne păzește?!?

Ofelia: Cum brodam în cameră, stăpânul Hamlet

Cu capul gol, jacheta descheiată
Ciorapi murdari, lăsați pe glezne, palid
Ca bluza de pe el, genunchii-i tremurau
Și ochii, ah, ochi de om venit din morți
Din iad, ce-i gata tot la toți să povestească.

Polonius: Înnebunit de dragoste?

Ofelia: Nu știu, tată, dar mă tem.

Polonius: Și ce-a spus?

Ofelia: M-a prins de-ncheietura mâinii și a strâns

Și ținând cealaltă mână peste frunte
S-a fascinat de fața mea ca un pictor.
M-a privit îndelung. Și la urmă, ușor
Mi-a scuturat brațul și a dat din cap
De trei ori, lent, și a oftat așa profund
Și tragic, parcă ar fi vrut să se stingă
Și să moară. Apoi m-a lăsat și s-a dus
Dar mă privea peste umăr neîncetat
Și și-a găsit drumul spre ușă orbește.

Polonius: Vino cu mine, o să-l caut pe Rege.

Ce povestești e nebunia dragostei
A cărei violență-i distructivă
Împinge voința la disperări, precum
Ne conduc viața și celelalte pasiuni.
Îmi pare rău, dar i-ai vorbit cumva urât?

Ofelia: Nu, stăpâne, dar după cum mi-ai comandat

I-am respins scrisorile, l-am respins pe el.

Polonius: Ceea ce l-a înnebunit. Îmi pare rău

Că nu l-am judecat pe merit. Mă temeam
 De un frivol și un corupător de inimi.
Dar la naiba cu gelozia mea! Doamne,
Bătrânii gândesc prea mult, pe cât de puțin
Gândesc cei tineri. Hai, să mergem la Rege.
Să afle, altfel ar fi mai rău dacă n-ar ști.
Hai.

Ies amândoi.

Actul 2, scena 2

Intră Regele și Regina, Rosencrantz și Guildenstern și

suita

Regele: Bine-ați venit, dragi Rosencrantz și Guildenstern.

V-am chemat așa în graba mare de dor
Dar și de nevoie. Ați auzit de Hamlet
Și de transformarea lui, cum i s-ar zice
Nemaifiind la fel pe dinafară
Și nici pe dinăuntru și cauza n-o știu
Adică pe lângă moartea tatălui său.
Vă rog pe amândoi, sunteți de-o vârstă
Și-ați crescut cu el, mai rămâneți la curte
Și mai trăgeți-l spre plăceri, poate aflați
 Ce rău ascuns îl afectează, să avem
Cum să-i găsim la rău și un remediu.

Regina: Domnii mei, a vorbit atâta de voi

Și nu cred să mai fie alții pe lume
La care să țină așa. Binevoiți deci
Să rămâneți, să ne ajutați, și primiți
La schimb recunoștința noastră regească.

Rosencrantz: Maiestățile voastre, aveți puterea

Să ne comandați ce vreți, nu să ne cereți.

Guldenstern: Dar ne supunem, vă punem la picioare

Serviciile noastre și-așteptăm comenzi.

Regele: Mulțumim, Rosencrantz și Guldenstern cel blând.

Regina: Mulțumim, Rosencrantz și Guldenstern cel blând.

Și vă implor să-l vizitați cât de curând
Pe fiul meu, ce-atâta-i de schimbat. Mergeți
Unii dintre voi și duceți-i la Hamlet.

Guldenstern: Cerul să ne facă prezența și fapta

Plăcute lui să-i fie și de ajutor!

Regina: Amin!
Rosencrantz și Guildenstern ies împreună cu însoțitori.

Intră Polonius.

Polonius: S-au întors de la norveg ambasadorii

Și-s veseli, stăpâne.

Regele: Tu ai fost mereu tatăl veștilor bune.

Polonius: Am fost? Te-asigur, regele meu, că mă țin

De datorie cum mă țin de suflet
Le țin pentru Dumnezeu și monarhul meu
Și, de nu cumva mi se înșală mintea, cred
Că știu de unde-i nebunia lui Hamlet.

Regele: Ah, te rog, spune-mi, e ceva ce vreau s-aud.

Polonius: Primește-i mai întâi pe-ambasadori.

Vestea mea o să fie desert la ospăț

Regele: Fă-le tu onoarea și adu-i aici.

Polonius iese.
 Draga mea Gertrude, mi-a spus c-a aflat sursa
Purtării cam ciudate a fiului tău.

Regina: Mă îndoiesc că-i alta decât cea ce-o știm -

Tatăl mort și nunta noastră grăbită.

Intră Polonius, Voltemand și Cornelius.

Regele: Mai vedem noi, o să-l descoasem și aflăm.

Bine-ați venit, prieteni dragi.
Spune-mi, Voltemand, ce-a zis fratele norveg?

Voltemand: Îți trimite urări de bine și noroc.

A dat pe loc ordin s-oprească armata
Nepotului său, ce-o crezuse pornită
Împotriva polacilor dar a aflat
Că într-adevăr era împotriva ta
Stăpâne și l-a rănit c-a fost dus de nas
Ca om bătrân și bolnav și-a pus să-i fie
Arestat nepotul, acesta s-a scuzat
Și a jurat că nu te mai atacă.
Bătrânul rege, bucuros, i-a dat cadou
Trei sute de mii de coroane pe an
Și ordin să atace Polonia
Cu soldații deja pregătiți de război
Așa că te roagă să-i permiți să treacă
Pe domeniul tău spre țara de cucerit
 Și-a înșirat aici și amănuntele.

Îi dă o hârtie.

Regele: Suntem mulțumiți.

Și-o să citim când avem timp și răspundem.
Până atunci, vă mulțumim pentru muncă
Mergeți să vă odihniți, la noapte cinăm.
Bine-ați venit acasă!

Voltemand și Cornelius ies.

Polonius: O treabă bună, zic.

Acuma, rege, doamnă, să analizez
Ce e domnia, ce e datoria, ce-i
Și de ce-i ziua zi și noaptea noapte
De ce-i timpul timp, am pierde noapte, zi
Și timp. Cum știm, scurtimea-i istețime
Și vorba lungă plictiseală. Voi fi scurt.
Fiul vostru nobil e nebun. E nebun
Să zic așa, dar nu știm ce-i nebunia
Și-i nebunie să-ncercăm s-o definim.

Regina: Mai mult conținut și mai puțină artă.

Polonius: Madam, mă jur, n-am nici un strop de artă.

Că-i nebun, i-adevărat și-i adevărat
 Că-i păcat și-i păcat că-i adevărat.
O rimă stupidă, adio, rimă
Adio, orice artă. E nebun deci
Clar. Ce cauză să fie la acest efect
Sau, mai bine spus, la acest defect. Fiindcă
Efectul defect pornește de-undeva
Și ne rămâne să aflăm de unde. Am
O fiică, i-a mea până pleacă, din respect
Și datorie mi-a predat o scrisoare.
Iată ce scrie în ea (citește): Idol de suflet
Cerească Ofelie, cea mai frumoasă…
,,Cea mai frumoasă,, e o vorbă proastă…
Dar să mai citesc: Păstrează la pieptu-ți dalb
Aceste rânduri…și așa mai departe

Regina: Vorbe de la Hamlet?

Polonius: Madam, te rog, răbdare, o să lămuresc.

Citește mai departe.

Nu crede stelelor că strălucesc

Nu crede soarelui că-i fierbinte
Nu crede adevărul că nu minte
Dar crede-mă că te iubesc.
Ah, Ofelia, nu mă pricep la versuri, nu pot să număr
silabele
Dintr-un vers cum nu pot să număr de câte ori mi se
strânge inima
Din dragoste pentru tine. Adio.
Al tău pe veci, scumpa mea, cât voi mai fi în viață. Hamlet.

Aceasta, împreună cu alte scrisori

Mi le-a dat fiica mea din obediență
Și mi-a spus și de solicitările lui
Când le-a făcut și unde și-n ce fel.

Regele: Dar ea cum l-a primit?

Polonius: Ce crezi despre mine?

Regele: Că ești loial și de onoare.

Polonius. Bucuros aș fi s-o dovedesc. Ce-ai gândi

Dacă ți-aș spune că odată ce-am aflat
De-amorul lor fierbinte (Și-am aflat cu mult
Mai înainte să-mi spună fiica mea)
Oare ce-ar gândi maiestățile voastre
Dacă v-aș spune c-am stat ca un dulap
Că i-am făcut semn inimii să tacă
Și-am contemplat iubirea lor din depărtări?
Ce-ați crede oare? Nu, i-am spus fetei direct:
 ,,Stăpânul Hamlet e un prinț, e din alt rang
Și-așa ceva nu se poate.,,I-am poruncit
Să se-ascundă de el și să-i refuze
Mesajele și orice dar. Și-a ascultat
Iar el, respins, o spun pe scurt, s-a prăbușit
Cuprins de tristețe a pierdut apetit
Somn și putere, a slăbit, i-a slăbit și
Mintea și-a căzut în nebunie, ceea
Ce ne-a întristat pe toți.

Regele (către Regină): Crezi c-așa e?

Regina: E posibil, foarte, chiar.

Polonius: A fost vreodată un moment, aș vrea să știu

Când am zis ,,i-așa și-așa,, și-a fost altfel?

Regele: Nu-mi amintesc.

Polonius (arată spre cap și umeri): Luați-l de pe umeri,

dacă mă înșel.
Voi merge după adevăr
chiar de-i ascuns
În miezul cel fierbinte
al planetei.

Regele: Cum putem verifica?

Polonius: Știi că uneori se plimbă ore-n șir
Dintr-o parte-n alta pe-aici prin sală.

Regina: Într-adevăr.

Polonius: Când s-o plimba, o să-mi trimit fiica la el.

(spre Rege) Și noi după tapiserie-om sta
ascunși
Și-o s-ascultăm ce-și zic. De n-o iubește și
Nu din dragoste s-a rătăcit, nu-ți mai sunt
Sfătuitor și poți să mă trimiți la vaci.

Regele: Așa facem.

Intră Hamlet, citind dintr-o carte.

Regina: Dar uite ce trist citește sărmanul.

Polonius: Plecați, vă rog pe amândoi, plecați, o să-i

Vorbesc acum, vă rog, lăsați-mă cu el.

Regele și Regina ies cu alaiul.

Ce face tânărul meu stăpân?

Hamlet: Dumnezeu cu mila.

Polonius: Mă cunoști, stăpâne?

Hamlet: Sigur că da, ești un vânzător de pește.

Polonius: Nu-s eu acela, stăpâne.

Hamlet: Atunci mi-aș dori să fii la fel de onest.

Polonius: Onest, stăpâne?

Hamlet: Da, domnule, în lumea noastră doar un om

Din zece mii poate să spună că-i onest.

Polonius: E foarte-adevărat, stăpâne.

Hamlet: Fiindcă dacă soarele sărută un leș

Și naște viermi din el - spune-mi, ai o fiică?

Polonius: Am, stăpâne.

Hamlet: N-o lăsa la soare. Graviditatea
E o binecuvântare dar cum ar fi
Să rămână fiica ta însărcinată?

Polonius (aparte): Ce-nseamnă asta? Încă-i

Obsedat de fata mea. Dar nu m-a
Recunoscut, a spus că-s negustor
 De pește. E dus, e țicnit. Și știu cum e
Și eu, în tinerețe, am suferit cumplit
Din dragoste și-aproape am înnebunit
Ca el. O să-i vorbesc - ce citești, stăpâne?

Hamlet: Vorbe, vorbe, vorbe.

Polonius: Dar ce se-ntâmplă?

Hamlet: Aici?

Polonius: În cartea de-o citești, stăpâne.

Hamlet: Insulte, domnule. Ticălosul ăsta cu minte satirică

spune că bătrânii au bărbi albe, fețe ridate, ochi urduroși și
vâscoși cum e cleiul de pe pruni, că le lipsește umorul dar
au în schimb genunchii moi; toate, domnule, adevăruri în
care cred cu tărie, dar nu mi se pare frumos să fie scrise;
fiindcă și tu, domnule, ai putea ajunge la vârsta mea,
dacă, precum un rac, ai da cu spatele.

Polonius (aparte): E clar nebun dar nebun cu metodă -

Vii de la aer, stăpâne?

Hamlet: Și mă-ntorc în mormânt?

Polonius: Într-adevăr, doar în mormânt nu-i aer. (aparte)

 Ce plin de înțeles răspunde uneori!
Țicneala îl inspiră, cum rar mai vezi
Așa ceva la noi, cei sănătoși la cap.
O să-l las acum și aranjez s-o vadă
Pe fiica mea, Ofelia, cât mai curând.
Stăpâne, îmi iau rămas-bun de la tine.

Hamlet: Ți-l dau să-l iei, bucuros, mai bucuros

Aș fi dacă mi-aș da viața, viața, viața.

Polonius: Rămâi cu bine.

Hamlet (aparte): Bătrânii ăștia plictisitori.

Intră Guildenstern și Rosencrantz.

Polonius: Mergeți să-l vedeți pe prinț.

Rosencrantz (către Polonius): Domnul să vă aibă-n pază.

Polonius iese.

Guildenstern: Stăpâne respectat.

Rosencrantz: Stăpâne iubit.

Hamlet: Prietenii mei excelenți! Ce faci, Guildenstern? Ah,
Rosencrantz! Tovarăși buni, cum sunteți?

Rosencrantz: Ca orice creatură de pe lume.

Guildenstern: Fericiți dar nu prea foarte. Pe căciula

Fericirii nu îi suntem tocmai moțul.

Hamlet: Dar nici talpă la pantofi.

Rosencrantz: Nici, stăpâne.

Hamlet: Dar îi sunteți mai sus de mijloc sau mai jos?

Guldenstern: Prin părțile ei intime, mă jur.

Hamlet: Chiar acolo? Se știe că-i o târfă. Ceva vești?

Rosencrantz: Nu, decât că lumea s-a făcut cinstită.

Hamlet: Înseamnă că i-aproape de sfârșit. Dar nu

Nu-i așa. Hai să vă întreb mai personal:
Cu ce-ați greșit, prieteni, de-ați fost trimiși
În pușcăria asta?

Guildenstern: Pușcărie, stăpâne?

Hamlet: Danemarca-i pușcărie.

Rosencrantz: Lumea toată-i pușcărie.

Hamlet: Una cu mii de turnuri și celule
Și cea mai rea celulă-i Danemarca.

Rosencrantz: Nu credem că-i așa, stăpâne.

Hamlet: Nu-i pentru voi, fiindcă nu-i rău sau bine

Decât ce crede mintea că-i așa. Dar eu
O văd ca închisoare.

Rosencrantz: E prea mică pentru mintea ta, e prea

Măruntă pentru cât ești de-ambițios.

Hamlet: O Doamne, și de-aș fi închis într-o coajă

De nucă m-aș crede rege al spațiului
Infinit. Dar am vise urâte.

Guildenstern: Care vise, într-adevăr, sunt ambiții

Substanța ambiției e umbră de vis.

Hamlet: Și visul însuși nu-i decât o umbră.

Rosencrantz: Așa-i, și-i numai aer în ambiții

Ca umbra unei umbre.
Hamlet: Atunci doar cerșetorii au substanță
Iar regii și eroii le sunt umbre. Hai
Să mergem înăuntru, la curte, aici
Nu pot gândi.

Rosencrantz/Guildenstern: Te ascultăm.

Hamlet: Ba nu, nu vreau să-mi fiți ca servitorii.

Servitorii mei sunt, sincer, cam stângaci.
Ca prieteni vă întreb, de ce-ați venit?

Rosencrantz: Să te vedem, pentru nimic altceva.

Hamlet: Sunt un cerșetor, sărac în mulțumiri

Dar vă mulțumesc, prieteni dragi, spuneți-mi
Totuși, ați fost trimiși încoa sau ați vrut voi?
Mă vizitați doar așa, de plăcere? Hai
Hai, vorbiți cinstit cu mine, hai, hai, vorbiți.

Guildenstern: Stăpâne, ce să spunem?

Hamlet: Orice, doar să-mi răspundeți. Sunteți trimiși

Văd cum mărturisiți cu ochii, n-aveți
Destul talent de mincinoși s-ascundeți.
Bunul rege și regina v-au trimis.

Rosencrantz: În ce scop, stăpâne?

Hamlet: Voi să-mi spuneți și v-o cer ca datorie
Pentru anii când eram copii, pentru noi
Ca prieteni și iubirea dintre noi
Pentru orice-ar putea să invoce altul
Mai convingător ca mine, fiți direcți.

Rosencrantz (către Guildenstern): Ce zici?

Hamlet (aparte): Ah, nu te scap din ochi. (către cei doi):

Dacă mă iubiți, spuneți-mi.

Guildenstern: Am fost trimiși, stăpâne.

Hamlet: Mai bine spun chiar eu, să nu-ncălcați cumva

Secretul ce l-ați fost promis la rege..
Mai nou, nu știu cum, mi-am pierdut bucuria
Nu mai fac nici mișcare, atît sînt de trist
Că locul ăsta minunat, Pământul
Îmi pare-un cîmp uscat, fără culoare
Și cerul, pînza cea mai minunat
Pictată, cupola cea mai maiestuoasă
Cu foc de aur luminată, îmi pare doar
O-mpuțiciune, aburi împuțiți, grețoși.
Ce lucrare rafinată-i omul, nobil
În gândire, infinit în potențial
și-n formă, cît de admirabil, ca un înger
 În acțiuni, în priceperi ca un zeu, cel mai
Mîndru animal, mîndria lumi - dar eu
Nu văd în om decît o mînă de praf
Și nu mi-e mai plăcut nici cînd i-o femeie
Deși după zîmbet vă văd că nu credeți.

Rosencrantz: Stăpâne, nu gândim deloc așa ceva.

Hamlet: Atunci de ce-ați zîmbit cînd am spus de plăcere?

Rosencrantz: M-am gândit, stăpîne, dacă nimic nu ți-e pe

plac
Ce primire o să aibă trupa de actori
Veniți din Lenten, întîlniți de noi pe drum
Și tocmiți să joace pentru tine.

Hamlet: Cel ce joacă Regele-i primit regește

Cavalerul poate să lupte cu arma
Nebunul n-o să fie de nimeni bătut
Clovnul o să-i facă să rîdă pe cei ce rîd
Și Doamna o să vorbească cum vrea, altfel
Opresc piesa. Dar despre ce actori vorbim?

Rosencrantz: Cei pe care-i iubeai mult, trupa din oraș.

Hamlet: De ce-s pe drum, au mai mult câștig la oraș.

Rosencrantz: S-a schimbat moda și le-a scăzut succesul.

Hamlet: Nu mai adună mulțimi cum adunau?

Rosencrantz: Nu, într-adevăr nu mai adună.

Hamlet: De ce, au ruginit?

Rosencrantz: Nu, sunt la fel de buni. Dar concurează

Cu trupe de actori copii ce țipă
De parcă îi omoară cineva
La orice replică și-s foarte-aplaudați.
Așa e moda azi la teatrul public
Cum i se spune teatrului pentru toți
Unde oameni cu stare nici nu mai vin
De teamă să nu se-audă ironizați.

Hamlet: Cum, sunt copii? Cine are grijă de ei?

Ce fac în curând, când li se schimbă vocea
Și nu mai pot să cânte la fel? Și-apoi
Vor fi actori normali, ce altceva să fie
Și-o să le pară rău că primii dramaturgi
I-au pus să-și strice arta lor de mai târziu.
Rosencrantzs: Așa-i, mă jur, au fost dezbateri aprinse
Cu ciocniri de opinii de ambele părți
O vreme nici nu se vindea o piesă
Dacă n-avea o scenă de bătaie
Între un dramaturg și un actor.

Hamlet: E posibil așa ceva?

Guildenstern: O, da, s-au scuturat în cap niște creiere.

Hamlet: Și lumea suportă teatrul cum e acum?

Rosencrantz: O, da, își duc povara bucuroși ca Hercule.

Hamlet: Nu-i ceva nemaivăzut, unchiul meu e rege

Acum, dar cei ce rîdeau de el altcândva
Când era tatăl meu rege, dau douăzeci
Patruzeci, cincizeci, o sută de ducați
Pe un portret al lui, fiindcă e domnitor..
E natural, deși e greu de înțeles.

Se aud trompetele care anunță intrarea actorilor.

Guildenstern: Iată-i pe actori.

Hamlet: Domnilor, bine-ați venit la Elsinore.
Să dăm noroc. Primirea musafirilor
Se face cu ceremonie, s-o facem
Deci ritualic, să nu cumva să credeți
Că-i voi primi pe-actori mai bine, că-i voi primi
Și pe domniile lor ca după obicei.
Sunteți bineveniți. Dar tata-unchiul și
Mătușa-mamă se înșală.

Guildenstern: În ce sens, stăpâne?

Hamlet: Sunt nebun numai spre nord-nord-vest. Când

vântul
Bate dinspre sud, disting un șoim de-o rândunea.

Intră Polonius.

Polonius: Bine v-am găsit, bunii mei domni.

Hamlet: Fii atent, Guildenstern, și tu, Rosencrantz

Vedeți că vine-un bebeluș mare spre noi
Să știți că încă n-a ieșit din scutec.
Rosencrantz: E iarăși bebeluș, fiindcă se zice
Că bătrânii sunt a doua oară copii.
Hamlet: Profețesc că vine la mine să-mi spună
De actorii care sosesc. (către Polonius)- Așa e
Domnule, zici bine, fusese într-o zi de luni.

Polonius: Stăpâne, am vești.

Hamlet: Stăpâne, am vești - la Roma, când Roscius,

actor…

Polonius: Vin actorii.

Hamlet: Bîz bîz.

Polonius: Pe onoarea mea.

Hamlet: Venea actorul pe măgar.

Polonius: Cei mai buni actori din lume, de comedie

De tragedie, de teatru istoric,
De teatru pastoral, pastoral-comic,
Istoric-pastoral, tragic-istoric
Tragi-comico-istoric-pastoral,
Piesă într-un act sau poem epic.
Seneca nu-i prea serios pentru ei
Nici Plautus prea comic. La teatru formal
Sau la teatru liber ei sunt cei mai buni.
Hamlet: O, Ieftah, tu, judecător din Israel
Ce comoară ai avut!

Polonius: Ce comoară a avut, stăpâne?

Hamlet: Păi (cântă): Doar o fată și-a iubit-o mai presus

decât orice.

Polonius (aparte): Tot la fiica mea îi stă mintea.

Hamlet: N-am dreptate, Ieftah, bătrâne?

Polonius: Poți să-mi zici Ieftah, stăpâne, am o fată

Și-o iubesc mai presus de orice.
Hamlet: Nu înțelegi.

Polonius: Stăpâne, dar ce-ar trebui să înțeleg?

Hamlet: Păi, zice așa: ,,ca din întâmplare,, și mai zice

,,s-a întâmplat cum ne-așteptam,,. Dar afli
Mai multe din primul vers al cântecului,
Fiindcă acum mă opresc.

Intră actorii.
Maeștrilor, sunteți bineveniți. (unui actor) Mă bucur să te
văd sănătos. (tuturor) Bine ați venit, prieteni. (unui actor)
A, prieten vechi! Dar ți-a crescut o barbă de când nu ne-
am văzut. Ai venit să-mi pui și mie-o barbă? (unui actor
îmbrăcat în femeie) Domniță și doamnă, domnia ta e mai
aproape de cer decât erai ultima oară. Mai aproape cu un
toc înalt. Mă rog la Dumnezeu ca vocea ta ca un ban de
aur să nu se fi crăpat. Maeștrilor, sunteți bineveniți. Să ne-
aruncăm direct în acțiune, ca șoimii. Să auzim un discurs.
Hai, dați-mi o mostră. Hai, un discurs pasional.

Actor: Ce discurs, stăpâne?

Hamlet: Ți-am auzit o dată un discurs, dar

N-a și fost jucat sau doar o dată. Piesa
N-a plăcut la mulțimi, ca și caviarul
Poporul l-a găsit sofisticat. Dar
Era (mi s-a părut mie și altora
A căror gusturi le respect) o piesă
Excelentă, scenele curgeau, expusă
Modest, cu arta arătată discret.
Un critic spunea că-i lipsește umorul
Și că-i prea simplă în limbaj, dar metoda
Ei mi se părea onestă îndeajuns
Curată și dulce, mai mult frumoasă
Decât rafinată. Un discurs mi-a plăcut
În special, ce-i spunea Enea lui Dido
 Când vorbea de moartea lui Priam.
Dacă o mai ții minte, începe de-aici
Să vedem, să vedem…Pirus cel sălbatic
Fioros ca un tigru…Dar nu, începe
Așa: Pirus cel cumplit, în armură
Neagră ca intențiile sale, stătea
Ascuns în calul troian, mânjit de sânge
Pe față, pe mâini, sângele mamelor și-al
Taților și-al fiicelor și fiilor, sânge
Copt de focul de pe străzi, focul de iad
Ce lumina măcelul. Aprins de ură
Și ars, cu-o crustă de sânge pe el, ochii
Roșii ca de turbat, Pirus cel infernal
Se pornește după bunicul Priam.
De-aici.

Polonius: Mă jur, stăpâne, că bine-ai recitat

Pătimaș, cu distincție.

Primul actor: În curând îl găsește în luptă cu greci

Dar sabia veche deloc nu-l ascultă
Priam nu are șanse și Pirus vine
Spre el și-l atacă nervos dar ratează
Totuși suflul armei când a tăiat aer
Îl pune la pământ pe bătrân și Troia
Parcă-i simte căderea și cade și ea
 Zguduită, se prăbușește în flăcări
Și zgomotul îl face pe Pirus atent
Tocmai cobora sabia spre capul alb
Al bătrânului Priam și Pirus e prins
La mijloc, nemișcat, între impuls și fapt
Ca-ntr-o pictură, dar așa cum furtuna
E de-atâtea ori întreruptă de-o clipă
De calm, când vântul se-oprește și pământul
Pare deodată tăcut ca un mormânt
Și tunetul ce sparge liniștea e și
Mai cumplit, așa și pe Pirus, pauza
L-a înfuriat și mai rău. Nici ciclopii
Când izbeau cu ciocanul să-i facă
Armură lui Marte nu izbeau mai setos
Ca Pirus în capul lui Priam acum. Mori
Zeiță a soartei, a fericirii, mori!
Să se adune toți zeii să-i ia târfei
Puterea, să-i smulgă roțile de la car
Să se ducă-nvârtite din ceruri în iad.

Polonius: E un discurs prea lung.

Hamlet: L-om aranja mai târziu și ție barba.

Mai zi, te rog. Dacă nu-i dans sau nu-i cu sex
Omul ăsta adoarme. Zi cu Hecuba.
Primul actor: Dar, ah, tristețe, cine-ar fi văzut-o
Pe regina mută…

Hamlet: Regina mută?

Polonius: E bun, regina mută sună bine.

Primul actor: …cum alergă desculță și stinge focul

Cu lacrimi și-n loc de coroană i-o cârpă
Și-n loc de mantie o pătură pe-un trup
Slăbit de nașteri și ochii înspăimântați…
Cine-ar fi văzut-o ar fi blestemat
Zeița sorții, zeii înșiși de-o vedeau
Cum urlă cînd Pirus îi taie soțului
Ei membrele, bucăți bucățele, zeii
Înșiși s-ar fi zguduit de plâns cu lacrimi
Grele și fierbinți ca stele, dacă la zei
Le pasă de muritori.

Polonius: S-a albit la față și-l bușește plânsul

Vă rog, încetați.

Hamlet (către primul actor): Foarte bine, o să spui și restul

curând.
(către Polonius) Ai grijă să fie
bine cazați, tratați
 Cât mai bine, fiindcă-s
raportorii noștri
Mai bine după moarte un
epitaf prost
Decât să te vorbească actorii
de rău.

Polonius: Stăpâne, o să le dau ce merită.

Hamlet: Omule, dă-le mai mult! Dac-am primi toți

După merit, cine-ar scăpa nebiciuit.
Dă-le după demnitatea ta, puțin
De merită, cu-atât mai mult tu te cinstești.

Polonius. Haideți, domnilor.

Hamlet: Urmați-l, prieteni, mâine veți juca.

(Pe când ies Polonius cu actorii, Hamlet îi vorbește

Primului actor)

Prieten vechi, știi piesa Omorârea lui Gonzago?

Primul actor: O știu, stăpâne.

Hamlet: Atunci joac-o mâine seară. Dac-aș scrie

 Până în 20 de replici noi, le pui
În text și poți să le înveți pe mâine?

Primul actor: Da, stăpâne.

Hamlet: Foarte bine. Urmează-l pe-acel domn. Te rog

Să nu-l iei peste picior. (iese primul actor)
Prieteni dragi, ne revedem diseară.
Sunteți bineveniți la Elsinore.

Rosencrantz: Mulțumim, stăpâne.

Hamlet: Așa, atunci, la revedere. (Rosencrantz și

Guildenstern ies)
Acum sunt singur. O, ce ticălos mai sunt.
Nu-i monstruos că-ntr-o ficțiune un actor
Poate să-și stoarcă sufletul de lacrimi
Pasiunea visată să-l atingă-ntr-atât
Încât să albească la față, să-i piară
Vocea, îndurerată, și, zguduit de plâns
Tot trupul lui să se supună unui joc.
Pentru nimic! Pentru Hecuba! Cine-i ea
Pentru el sau el pentru ea s-o bocească?
Și cum ar fi de-ar avea motivele mele?
Ar îneca scena în lacrimi, ar rupe
Urechi cu acuze urlate cu ură
 L-ar rușina de moarte pe cel vinovat
I-ar îngrozi pe inocenți și s-ar afla
Ce-a stat ascuns și s-ar șoca cu toții.
Și eu ce fac? Îmi molfăi supărarea
Și umblu-ncolo-ncoace ca un visător
Fără să spun nimic. Fără să-mi apăr tatăl
Și regele prin viclenii învins, ucis
Și jefuit de tot ce-avea mai scump. Sunt eu
Un laș? Să vină cineva să-mi spună
Să-mi dea o palmă, să îmi smulgă barba
Și să mi-o dea s-o-nghit. Să-mi bage până-n gât
Să-mi răsucească nasul și să mă trezesc.
Cine-ar face-o? L-aș primi, fiindcă se pare
Că nu-s capabil să reacționez la rău
Că nu i-am scos cu mâna mea ficații
Și nu i-am aruncat la câini, banditului
Pervers, trădător, nemilos. Răzbunare!
Ah, ce scârbă sunt și eu. Tatăl omorât
Și cerul și iadul îi cer răzbunarea
Și eu numai pălăvrăgesc ca o curvă.
Blestemat să fiu! Dar haideți, creieri, gândiți!
Am auzit că s-a-ntâmplat la piese
Ca spectatori ce ascundeau ticăloșii
Să fie răscoliți de câte-o scenă
Și să se recunoască vinovați.
Crima nu vorbește dar tot o auzi.
O să-i instruiesc pe-acești actori să joace
De față cu unchiul, ceva similar
Cu omorârea fratelui său. Îl privesc
Cât mai atent, de clipește măcar, o să
Știu. O să știu pe loc ce-am de făcut. Duhul
Văzut putea să fie-un diavol, forma lui
Înfățișată unui suflet întristat
În păcate să-l atragă și să fiu pierdut.
O să am dovezi mai tari de-atât, piesa-i
Capcana în care pe rege-o să-l prind
 ACTUL 3

Intră Regele, Regina, Polonius, Ofelia,

Rosencrantz,Guildenstern, curteni

Regele: Și încă n-ați aflat care-i motivul

Purtării sale rătăcite, de nebun?

Rosencrantz: Că nu-i sănătos recunoaște și el

Dar n-a intrat deloc în amănunte.

Guildenstern: Nici nu se dă de gol, se ferește la timp

Când simte că ne-am apropiat de-o
confesiune.
Bolnav la cap dar are o boală cu cap.

Regina: V-a primit bine?

Rosencrantz: Ca un domn.

Guildenstern: Dar s-a forțat să fie vesel.

Rosencrantz: N-a prea întrebat dar a răspuns.

Regina: I-ați propus distracții?

Rosencrantz: Madam, s-a potrivit că ne-a ieșit în cale

 O trupă de actori. Cumva, s-a bucurat
S-audă. Sunt aici, la curte, și-s tocmiți
Să dea diseară un spectacol pentru el.

Polonius: I-adevărat și mi-a cerut să vă propun

Să fiți de față.

Regele: Cu toată inima și-s foarte fericit

S-aud că are și astfel de înclinații.
Domnilor, țineți-l ocupat cu teatru.

Rosencrantz: Așa facem, stăpâne.

Rosencrantz și Guildenstern ies, împreună cu curtenii.

Regele: Dulcea mea Gertrude, pleacă și tu, te rog

Fiindc-am trimis după Hamlet și Polonius
A chemat-o pe fata lui, am conspirat
Ca aparent întâmplător să se vadă
Și să vedem și noi și să ne lămurim
Dacă din dragoste-i așa de tulburat.

Regina: Mă supun.
Cât despre partea ta, Ofelia, chiar sper
Ca ochii tăi frumoși să-l fi făcut sălbatic
Și tot prin frumusețe să îl îmblânzești.
Ofelia: Madam, e ce-mi doresc și eu.

Regina iese.

Polonius: Ofelia, vino aici.

(către Rege) Stăpâne, te rog, să ne-ascundem

(către Ofelia) Fă-te că citești.

Cu-o carte de rugăciuni în mâini, are sens
că umbli nensoțită. De-atâtea ori
Facem la fel, ascundem sub un chip pios
Pe diavol.

Regele (aparte): Ah, cât de-adevărat!

Mi-au biciuit vorbele lui conștiința.
Urâte-s vorbele mele frumoase
Peste fapta mea urâtă, cum urât e
Machiajul gros pe un obraz de curvă.
Ah, ce povară!

Polonius: L-aud venind. Să ne ascundem.

Se ascund. Intră Hamlet.

Hamlet: A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea.
Oare-i mai nobil să suporți atacul
Unei nedrepte vieți, să-i iei tăișu-n piept
Sau să te-arunci în marea de necazuri
Și prin înec să o învingi. Să mori, să dormi
Să nu mai fii. Și doar dormind, să termini brusc
Orice dureri și miile de încercări
La care e supusă carnea. Ce noroc!
Să mori, să dormi - dar somnul e cu vise
Și e o spaimă-aici, ce vise poți să ai
Când mori, de teama lor suporți și viața.
Altfel, de ce-ai lăsa timpul să-și bată joc
De tine și stăpânii aroganți, să duci
În inimă iubire pentru cel ce nu
Te vrea, să rabzi lentoarea legii, disprețul
Funcționarilor, abuzul general al
Lumii, cînd, numai cu pumnalul, simplu
Poți scăpa. Cine-ar duce-atâta trudă
Și durere și sudoare, de n-ar fi
Teama de țara străină de unde nici
Un călător nu s-a întors? Teamă ce ne
Face neputincioși, de teamă preferăm
Rele ce le știm unora necunoscute.
Prea multă gândire ne face niște lași.
Acțiuni importante se sting prin gândire.
Uite-o pe Ofelia cea frumoasă.
(către ea) Nimfă, roagă-te pentru mine.
Ofelia: Cum te-ai simțit în ultima vreme, stăpâne?

Hamlet: Îți mulțumesc de întrebare, bine.

Ofelia: Stăpâne, am de la tine suveniruri

Și vreau să ți le-napoiez.

Hamlet: A, nu, nu ți-am dat niciodată nimic.

Ofelia: Stăpâne onorabil, știi că da. Și-ai

Scris și vorbe să le însoțească, atât
De dulci, că au îmbogățit cadoul.
Dar bucuria lor s-a dus acum. Un dar
Își pierde harul când e rău dăruitorul.
Ia-le.

Hamlet: Ha, ha, ești cinstită?

Ofelia: Stăpâne?

Hamlet: Ești frumoasă?

Ofelia: Ce vrei să spui, stăpâne?

Hamlet: Că nu-i neapărat să fii și frumoasă și pură

Puritatea și frumusețea nu vin în același pachet.
Ofelia: Dar, stăpâne, poate fi frumusețea
legată de-altceva mai bun ca puritatea?

Hamlet: Da, sigur, fiindcă mai degrabă schimbă

Frumusețea pe o fată într-o curvă
Decât purtarea pură pe-o frumusețe
Într-o virgină la loc. Un paradox
Pe care timpul l-a lămurit. Cândva
Te iubeam.

Ofelia: Da, stăpâne, așa mi-ai dat de înțeles.

Hamlet: Nu trebuia să crezi. Oricât am încerca

Să fim de puri, aplecarea spre păcate
Câștigă până la final.. Nu te iubeam.

Ofelia: Atunci eu am fost cea mai rău înșelată..

Hamlet: Du-te la mănăstire. De ce să fii o

Născătoare de păcătoși? Nu-s diferit
De un oricare altul, dar am păcate
Mii, mai bine nu mă năștea mama mea:
Sunt arogant, răzbunător, ambițios
Și am mai multe pofte criminale
Decât imaginație și timp să le urmez.
De ce să se târască pe pământ, sub cer
 Unii ca mine? Suntem ticăloși. Să
Nu ne crezi. Călugărește-te. Unde-i
Tatăl tău?

Ofelia: Acasă.

Hamlet: Așa, să stea închis, să facă pe-a prostul

Numai la el acasă. Rămas-bun.

Ofelia: O, ajută-l, Doamne!

Hamlet: Dacă te măriți, îți dau un blestem cadou:

Chiar pură ca neaua, de bârfă să nu scapi.
La mănăstire! Sau, dacă te măriți
Ia un prost, fiindcă deștepții știu prea bine
Ce monștri faceți voi femeile din ei
Du-te la mănăstire acum, adio.

Ofelia: Doamne, fă-l bine.

Hamlet: Și știu și de machiajele voastre. Domnul

Vă dă o față și voi vă faceți alta.
Pășiți parcă dansați, vă unduiți, vorbiți
Drăgălaș, alintați animăluțele
Lui Dumnezeu și vă prefaceți că nu știți
Ce faceți când seduceți. Gata. Nu mai vreau.
M-am înfuriat. Să nu mai fie nunți. Cele
 Deja măritate să râmână vii.
În afară de una. La mănăstire!

Hamlet iese.

Ofelia: Ah, ce minte nobilă și s-a stricat!

Limbaj de prinț, curaj de soldat, știința
Unui cărturar, roza și speranța
Noastră, model și centru al atenției
Și-acum a decăzut! Și eu, cea mai ștearsă
Femeie, m-am bucurat de vorbele lui
Și-acum parcă aud un clopot spart, stricat.
Un tânăr frumos distrus de nebunie.
Ah, și eu l-am văzut dar ce văd acum.

Regele vine cu Polonius.

Regele: Iubire? Ce-am auzit nu părea deloc.

Și nici nebunie, deși nu-i prea clar.
Are-o tristețe pe suflet și clocește
Și ce-o să iasă din ou i-un pericol
Ce știu să-l previn. Îl trimit la englezi
Să aducă tributul, datoria ce-o au.
Drumul pe mare și țara străină
Și tot ce-o să vadă pe-acolo mai nou
O să-l distreze și-o să-l facă să uite.
Polonius: Foarte bine. Dar în continuare cred
Că-i tulburat din dragoste. (către Ofelia)
Bună, Ofelia. Nu-i nevoie să spui
Ce ți-a spus, am auzit. (către Rege)
Stăpâne, fă cum crezi, dar după piesă
Las-o pe regina mamă să-i vorbească
Să-l întrebe direct de ce-i supărat.
Între timp, cu permisiunea ta, mă ascund
Undeva la ei în preajmă. Dacă nu-i spune
Trimite-l în Anglia sau închide-l
Unde crede înțelepciunea ta.

Regele: Așa fac. La oamenii importanți

Țicneala trebuie controlată.
.

Ies toți.

SCENA 2

Intră Hamlet și trei actori

Hamlet: Te rog, spune discursul cum te-am învățat
De parcă îl visează gura. Nu-l țipa
Ca un zarzavagiu la piață. Și nici nu
Da din mâini prea mult, dă cu delicatețe.
Când ești în miezul furtunii, fii calm. Focul
Patimilor să-l exprimi la rece. Mor
Când aud câte-un actor zdavăn, cu peruci
Cum își urlă pasiunea, bucăți o face
Îți rupe urechea, l-aș biciui pe prost.

Actor: Jur că n-o să fie-așa.

Hamlet: Nu fi nici prea blând, adaptează-ți stilul.

Potrivește acțiunea la vorbe, vorba
La acțiuni, fără să depășești firescul.
Scopul teatrului e să arate o oglindă
Naturii, să-i laude virtuțile
S-o critice, s-arate cum lucrează
Timpul, vârsta. Când se joacă exagerat
Nepriceputul râde, dar cel priceput
Se întristează și-i mai bine să-ți pese
De-un singur om cu gust decât de-o mie
De afoni. Am văzut actori lăudați
Ce nu vorbeau ca niște creștini, n-arătau
Ca niște creștini sau păgâni sau oameni
 Pășeau plini de importanță, le bubuia
Vocea dar nu păreau făcuți de Dumnezeu
Îi cârpise un imitator grosolan.

Actorul: Un defect de care-aproape am scăpat.

Hamlet: Scăpați de tot. Și cei ce fac pe clovnii

Să spună numai ce-au de spus, unii mai râd
Când nu au replici, să-i molipsească de râs
Și pe spectatori și se pierd replici cheie.
Ticăloșii vor să fie priviți
Chiar în dauna piesei. Mergeți, repetați.

Actorii ies.

Intră Polonius, Guildenstern și Rosencrantz.

Hamlet: Care-i vestea? Vine Regele la piesă?

Polonius: Da, și Regina, foarte curând.

Hamlet: Atunci grăbește-i pe actori.

Polonius iese.
 Îl ajutați să-i grăbească?

Rosencrantz: Da, stăpâne.

Rosencrantz și Guildenstern ies.

Hamlet: Bine-ai venit, Horatio.

Horatio intră.

Horatio: Stăpâne drag, îți sunt aproape..

Hamlet: Horatio, tu ești omul cel mai bun

Care-a stat vreodată de vorbă cu mine.

Horatio: O, stăpâne…

Hamlet: Nu te gândi că te flatez, n-am vreun câștig

De la unul ce-și câștigă traiul cu mintea.
De ce-ar fi săracii flatați? Lingușirea-i
BUnă dacă vrei ceva de la bogați.
Mă-nțelegi? Mă pricep la oameni, te-am ales
Să-mi fii aproape fiindcă suferi și suporți
Le-accepți pe toate cu un calm egal. Frumoși
Sunt cei ce-și controlează minte și pasiuni
Și nu-s jucați de mâna sorții. Dă-mi omul
Ce nu-i slugă la pasiuni și-l pun la suflet.
 Dar destul. Se joacă diseară o piesă
Și o să fie Regele prezent. Ți-am spus
Ce am aflat de moartea tatii, i-un moment
În piesă asemănător, te rog, când vezi
Momentul, fii atent. Observă-mi unchiul
Dacă nu-i nimic și fața nu-l arată
Vinovat, atunci fantoma e un demon
Și gândurile mele sunt murdare.
Privește-l atent, o să-l privesc și eu
Și-apoi ne întâlnim să comparăm impresii.

Horatio: O să-l urmăresc atât de-atent

Că dacă fură ceva cât e piesa, mă jur
Stăpâne, de nu-l văd, plătesc eu ce-a furat.

Se aud un marș, trompete. Intră Claudius, Gertrude,

Polonius,
Ofelia, Rosencrantz, Guildenstern și alți nobili, cu gărzile
Regelui purtând
torțe.

Hamlet: Au venit, să mă prefac că stau degeaba.

Caută-ți un loc.

Regele: Ce mai face ruda noastră Hamlet?

Hamlet: Excelent, ca un cameleon, înghit
Mult aer. Nu-i o mâncare de găini
Dar aerul e bun, e plin de promisiuni.

Regele: Nu știu ce spui, Hamlet, dar nu mi-ai răspuns.

Hamlet: Nici pentru mine n-am răspuns. (către Polonius)

Domnule, la universitate jucai teatru, nu?

Polonius. Da, stăpâne, și spuneau că-s actor bun.

Hamlet: Pe cine-ai jucat?

Polonius: Pe Iulius Cezar. Am fost ucis în Capitoliu. Brutus

m–a ucis.

Hamlet: Ce brută, ce capitol urât din viața lui. (către

Rosencrantz)
Actorii sunt gata?

Rosencrantz: Da, stăpâne, îți așteaptă semnul.

Regina: Hai, dragul meu Hamlet, stai lângă mine.

Hamlet: Mulțumesc, mamă, dar văd un aur mai atrăgător.

(se duce lângă Ofelia)
Polonius (către Rege): Ai văzut?

Hamlet: Domniță, pot să stau în poala ta?

Ofelia: Nu, stăpâne.

Hamlet: Cu capul în poală, voiam să spun.

Ofelia: Bine, stăpâne.

Hamlet: Crezi că vorbeam de treburi țărănești?

Ofelia: Nu cred nimic, stăpâne.

Hamlet: I-un gând frumos, să stai între picioarele unei

fecioare.

Ofelia: Ce e, stăpâne?

Hamlet: Nimic.

Ofelia: Ești vesel, stăpâne.

Hamlet: Cine, eu?

Ofelia: Da, stăpâne.

Hamlet: O, Doamne, păpușar suprem. Cum să nu fiu vesel
Când uite ce veselă e mama și tata a murit de
două ore.

Ofelia: Nu, stăpâne, au trecut patru luni.

Hamlet: Așa de mult? Atunci să poarte diavolul haine de

doliu
Eu o să port numai blănuri. Doamne ferește! A
murit
De două luni deja și încă nu-i uitat? Atunci e de
sperat
Că un om mare o să fie ținut minte măcar
jumătate de an.
Dar trebuie să ridice biserici, altfel pățește precum
căluțul
De lemn din cântec - ,,Hei ho, am uitat căluțul de
lemn,,

Sună trompetele. Începe pantomima.

Un rege și o regină intră și se îmbrățișează cu dragoste.

Ea îngenunchiază înaintea lui și își arată devoțiunea. El o
ridică și își lasă capul pe gâtul ei, apoi se întinde pe o
grămăjoară de flori. Ea vede că el doarme și pleacă. În
curând intră alt bărbat, ia coroana de pe capul celui
adormit și o sărută, apoi toarnă otravă în urechea regelui
și iese. Regina se întoarce și îl găsește pe rege mort.
Plânge cu pasiune. Ucigașul se întoarce, împreună cu alții
și pretindă că suferă alături de regină.. Mortul e luat.
Ucigașul îi dă reginei daruri. O vreme ea e rece și îl refuză
dar apoi îi acceptă avansurile.

Actorii ies.

Ofelia: Ce înseamnă asta, stăpâne?

Hamlet: Înseamnă că o să ne distrăm puțin, o distracție

otrăvită.

Ofelia: Pantomima a arătat ceva din subiectul piesei.

Intră actorul ce face introducerea piesei.

Hamlet: O să aflăm de la el adevărul. Actorii nu pot să țină

secrete.

Ofelia: O să ne spună ce a însemnat spectacolul de mai

devreme?
Hamlet: Sau orice spectacol i-arăți. Arată-i ceva nerușinat
și o să-ți spună
Ce înseamnă.

Ofelia: Ești obrăznicuț. Gata, mă uit la piesă.

Actor Prolog: Pentru noi și tragedia noastră

Cerem umili atenția voastră.

Iese.

Hamlet: A fost un prolog sau o inscripție pe un inel?

Ofelia: A fost scurt, stăpâne.

Hamlet: Scurt ca dragostea unei femei.

Intră Actorul Rege și Actrița Regină.

Actorul Rege: Carul soarelui a dat mii de ocoale

Și luna a furat lumină de la soare
30 de ani ca gândul au fugit
De când dragostea și soarta ne-au unit.

Actrița Regină: La fel de mult planetele să se rotească

Până iubirea noastră să se isprăvească.
Dar vai, în ultima vreme îmi pari întristat
 Diferit de felul tău de-a fi minunat.
Dar așa-s femeile, se îngrijorează
Și grija lor numai iubire demonstrează.
Când dragostea-i mare, grijile
neînsemnate
Sunt și ele mari, sunt spaime-ntunecate.

Actorul Rege: Sunt deprimat că în curând o să te las

Mi-e trupul tot mai slab, sunt mai încet în
pas
Mai am puțin și-o să plec de pe pământ
Și cu un altul o să faci legământ.

Actrița Regină: Să-i ia naiba pe-alți bărbați

Cei ce-și trădează iubirea fie blestemați
Numai o femeie ce și-a omorât bărbatul
Se grăbește să se mărite cu un altul.

Hamlet (aparte): Ce lovitură sub centură.

Actrița Regină: Motivul pentru o a doua căsnicie

Nu-i dragostea, e dragostea de avuție
Pe primul soț a doua oară l-am asasinat
Când cel de-al doilea în pat m-a sărutat.
 Actorul Rege: Te cred că așa crezi acum și că nu minți
Dar deseori se-ntâmplă să uităm de
jurăminți.
Intenția se naște-adesea viguros și violent
Dar e adeseori numai vigoare de moment.
E ca un fruct necopt de-o creangă agățat
Ce cade când la coacere s-a înmuiat.

Așa-i cerința vieții, să uităm

Să ne plătim ceea ce nouă înșiși datorăm.
Ceea ce nouă ne promitem la pasiune
Când pasiunea se stinge, uităm de
promisiune.
Tristețea sau bucuria ne pun în mișcare

Dar când ele dispar, mișcarea dispare.

Una pe alta se sufocă, bucuria
Pe tristețe și tristețea bucuria.
Nici soarta nu-i fixă, nici nu-i de mirare
Că și dragostea-i prinsă în aceeași
schimbare.

Și sigur că ne putem oricând întreba

Dacă dragostea schimbă soarta sau soarta
dragostea.
 Omului mare când cade nu-i rămâne nici
iarba sub picioare.
Celui mic când se ridică și dușmanii se
dedică.
La fel depinde dragostea de soartă.

Celui mereu cu bani îi bat mereu prietenii

la poartă.
Cel ce-i cere bani unui prieten împrumut
Își face dușman din prietenul ce l-a avut.
Dorințele și soarta noastră nu se potrivesc.
Știm c-atâtea planuri nu se împlinesc.

Așa-ți zici și tu - a doua oară nu mă mai

mărit.
Dar s-ar putea să te schimbi imediat ce-am
murit.

Actrița Regină: Să nu-mi mai dea pământul de mâncare

Să nu mai văd lumină de la soare
Tot ce-am sperat să cadă-n disperare
Să n-am libertate nici cât la închisoare
Să n-am nici pace cât încă mai trăiesc
Dac-o să fiu văduvă și-o să mă
căsătoresc.

Hamlet: Dar dacă-și rupe jurământul?

Actorul Rege: Ai jurat sincer. Dar ziua de azi m-a obosit
Mă duc să dorm și diseară o să fiu odihnit.

Actorul Rege adoarme.

Actrița Regină: Somnul să-ți legene mintea

Și nici un joc al sorții să nu ne despartă

Actrița Regină iese.

Hamlet: Madam, cum vă place piesa?

Gertrude: Cred că doamna a promis cam mult.

Hamlet: Oh, dar o să se țină de cuvânt.

Regele: Știi intriga? E ceva insultător în ea?

Hamlet: Nu, nu, e doar în glumă. O otrăvire în glumă. Nici

o insultă.

Regele: Cum se numește piesa?

Hamlet: Capcana de șoareci. De ce? E o metaforă.
E vorba de o crimă comisă în Viena. Pe Duce
Îl cheamă Gonzago și pe soția sa Baptista.
O să vedeți curând. E o treabă malefică
Dar și ce? Avem conștiințele curate, putem
Privi cu seninătate. Doar cei vinovați să tresară.

Intră Lucianus.

Hamlet: Acesta e Lucianus, nepotul regelui.

Ofelia: Ai fi bun de cor, stăpâne.

Hamlet: Aș putea să-ți anunț momentele de-amor

Dacă m-ai lăsa să le privesc și eu.

Ofelia: Ești iute la vorbă, stăpâne, tăios.

Hamlet: Ai putea să-mi tocești tăișul

Dar ai începe să gemi.

Ofelia: Glume tot mai bune, maniere tot mai rele.

Hamlet: La bune și la rele, asta juri când te măriți.

Către Lucianus.

Hai, ucigașule! Nu mai fă mutra aia stupidă

Și începe crima! Așteptăm răzbunarea!

Lucianus: Gânduri negre, mâini abile și otrăvuri subtile

Timpul cel mai potrivit, nimeni nu m-a urmărit
Ierburi infectate, blestemate de Hecate
Prin magia voastră-ntunecată
Moartea s-o aduceți deodată!

Toarnă otravă în urechea Regelui.

Hamlet: Îl otrăvește în grădină să-i ia averea.

Numele regelui e Gonzago.
Povestea inițială a fost scrisă în italiană.
O să vezi în curând cum câștigă ucigașul
Dragostea văduvei lui Gonzago.

Regele Claudius se ridică.

Ofelia: Regele s-a ridicat.

Hamlet: Ce, s-a-nfricoșat de gloanțe oarbe?

Gertrude: Stăpâne, cum te simți?

Polonius: Oprește piesa!

Regele: Lumină, mai multă lumină!

Dați-vă din calea mea!

Polonius: Lumină, lumină, lumină!

Toți ies, în afară de Hamlet și Horatio.

Hamlet recită ca la teatru.

Hamlet: Plânge căprioara săgetată

Căprioara nerănită fuge
Așa e peste tot în lumea toată
Pe unii fericirea, pe alții moartea-i ajunge

Domnule, dacă viața se poartă cu nesimțire

Cu mine, nu crezi că aș fi bun de actor? Îmi pun
Niște pene și niște flori și poate primesc și acțiuni
La compania teatrală.

Horatio: O acțiune.
Hamlet: Două.

O dragul meu demon

Regele a plecat din regat
Și-acum îl conduce
Un păun cu pene mari.

Horatio: Nu rimează.

Hamlet: Horatio, pariez pe o mie de coroane

Că fantoma a spus adevărul. Ai văzut?

Horatio: Am văzut foarte bine, stăpâne.

Hamlet: Când a vorbit de otrăvire?

Horatio: L-am urmărit atent.

Hamlet: Aha! Muzica, vă rog! Hai, s-auzim flaute!

Dacă regelui nu i-a plăcut comedia
Ce să facem, asta-i tragedia. Muzica!

Intră Rosencrantz și Guildenstern.

Guildenstern: Stăpâne, o vorbă?

Hamlet: O poveste, dacă vrei.

Guildenstern: Regele, domnule…

Hamlet: Da, ce-i cu el?

Guildenstern: E-n camerele lui, e foarte supărat.

Hamlet: De la băutură?

Guildenstern: Nu, stăpâne, e furios.

Hamlet: Ai fi mai înțelept să-i spui doctorului,

Fiindcă dacă ar fi să-l tratez eu,
S-ar îmbolnăvi și mai rău.

Guildenstern: Stăpâne, te rog încearcă să fii atent

La ce-ți spun și să nu vorbești pe-alături.

Hamlet: Mă supun, domnule, vorbește.

Guildenstern: Regina, mama ta, e foarte necăjită

Și m-a trimis la tine.

Hamlet: Ești binevenit.

Guildenstern: Stăpâne, văd că nu ești serios.
Dacă vrei să fii serios, îți spun
Despre mama ta. Dacă nu, salutări
Și am plecat.

Hamlet: Domnule, nu pot.

Guildenstern: Ce nu poți, stăpâne?

Hamlet: Să-ți dau un răspuns serios. Mi-e mintea

Bolnavă. Dar o să-ncerc să-ți răspund
Cât pot de bine. Nu ție, adică, mamei mele.
Treci la subiect. Mama, spuneai…

Rosencrantz: Comportamentul tău a uimit-o.

Hamlet: O, ce fiu minunat sunt dacă am reușit

S-o impresionez pe mama. Mai dă-mi
Amănunte.

Rosencrantz: Vrea să-ți vorbească în dormitorul ei

Înainte de culcare.
Hamlet: Și mă supun, ca uneia ce mi-ar fi
De zece ori mamă. Mai e ceva?

Rosencrantz: Stăpâne, cândva m-ai iubit.

Hamlet: Și încă te iubesc, jur pe mâinile mele

Cele bune la cules și la furat.

Rosencrantz: Bine, stăpâne. Care-i cauza

Stării tale? Dacă n-o spui prietenilor
Te-nchizi singur într-o celulă.

Hamlet: Domnule, n-am perspective.

Rosencrantz: Cum așa, când regele cu gura lui

Te-a declarat urmaș la tron?

Intră actorii cu flaute.

Hamlet: Da dar știi cum se zice, până crește iarba..

Se-nvechește și zicerea.
O, flautele! Dă-mi unul! (Ia un flaut
Și se întoarce spre Guildenstern) De ce vă
Tot mișcați în jurul meu, ca și cum ați vrea să
Mă capturați?

Guildenstern: Ah, stăpâne, dacă-s prea îndrăzneț, e

 Pentru că-mi pasă prea mult ca să mai fiu
Manierat.

Hamlet: Nu înțeleg prea bine ce spui. Vrei să cânți la

flaut?

Guildenstern: Nu pot, stăpâne.

Hamlet: Te rog.

Guildenstern: Crede-mă, nu pot.

Hamlet: Dar te rog.

Guildenstern: Nu știu nici să-l țin în mâini, stăpâne.

Hamlet: E la fel de ușor ca mințitul. Acoperă găurile

Cu degetele, în ordinea necesară, suflă și
O să scoți cea mai frumoasă melodie.

Guildenstern: Dar nu știu ordinea, n-am deloc pricepere.

Hamlet: Dar uite cum mă faci pe mine să cânt,

Cum mă iei de prost, cum știi exact
Pe ce să apeși să-mi afli secretul.
Crezi că un flaut e mai greu de manevrat
 Ca mine? Sau crezi că-s mai ușor
De cântat și jucat? Poți să sufli cât vrei
N-o să scoți nimic de la mine

Intră Polonius

Domnul să te binecuvânteze, domnule.

Polonius: Stăpâne, regina vrea să-ți vorbească acum.

Hamlet: Vezi pe cer un nor rătăcitor în formă de cămilă?

Polonius: Într-adevăr, arată ca o cămilă.

Hamlet: Mie mi se pare că seamănă cu-o nevăstuică.

Polonius: Are spinarea de nevăstuică.

Hamlet: Sau ca o balenă.

Polonius: Fix ca o balenă.

Hamlet: Atunci o să merg imediat la mama.

(aparte): Vor să mă ia de prost,
Am ajuns la capătul răbdării.
(către Polonius) Vin imediat.
Polonius: O să-i spun.

Hamlet: E ușor de spus ,,imediat,,.

Polonius iese.

Hamlet: Lăsați-mă singur, prieteni.

Ies toți, în afară de Hamlet.

Hamlet: E ora nopții când bântuie vrăjitoare

Mormintele se deschid și iadul răsuflă
Aș putea să beau sânge cald, aș fi în stare
De fapte ce mâine pe toți i-ar înspăimânta.
Dar acum trebuie să mă duc la mama.
Oh, inimă, nu-ți pierde umanitatea
Nu deveni un ucigaș ca Nero.
Să fiu crud, dar nu inuman. O să-i vorbesc
Tăios ca un pumnal, dar n-o s-o înjunghii.
O s-o condamn la iad prin vorbe, dar n-o să pun
Vorbele-n faptă și n-o s-o omor.

Hamlet iese.

Scena 3
Intră Regele, Rosencrantz și Guildenstern.

Regele: Nu-mi place cum e și mă neliniștește

Să-l las aici în nebunia lui. Fii gata
O să-ți pregătesc misiunea, ia-l și pe el
Și mergeți în Anglia, nu ne permitem
Să ținem aproape un pericol ca el.

Guildenstern: O să ne pregătim și noi.

I-o datorie sacră să fie feriți
De orice primejdii cei de care depind cei
mulți
Și mulți depind de maiestatea voastră.

Rosencrantz: Orice viață, oricât de neînsemnată

Vrea să se apere din răsputeri. Cu-atât
Mai mult aceea de care mii și mii depind.
Când moare, trage ca vârtejul ce-i în jur.
Un rege e ca o roată uriașă
Pe un munte înalt, de spițele lui
Stau agățate zece mii de lucruri.
Când cade, cad toate și-s consecințe
 Până departe, în spațiu, și departe
În timp. Un rege nu oftează singur
Cu el geme un regat.

Regele: Înarmează-te, te rog, pentru plecare

Primejdia ce umblă prea în libertate
Cât mai curând în lanțuri o s-o punem.

Rosencrantz/Guildenstern: Ne grăbim.

Cei doi ies, intră Polonius.

Polonius: Stăpâne, se duce la mama lui. O să

M-ascund după tapiserie s-aud ce-și zic.
Sunt convins că o să-l certe. Și, cum spuneai
Și tu și înțelept vorbeai, altcineva
Ar trebui să-i fie public, nu doar mama
Care, ca toate mamele-i de partea lui.
Rămas-bun, stăpâne, vin să-ți povestesc.

Regele: Mulțumesc, domnule.

Polonius iese.

Regele: Crima îmi pute până la cer. E cea mai

Veche crimă, omorârea unui frate.
Nu pot să mă rog. Deși aș vrea din suflet
Vinovăția mi-e prea mare, sunt un om
Tras din două părți, încremenit la mijloc.
Și dacă mâna asta blestemată
E roșie ca sângele de frate
Chiar să nu fie atâta ploaie-n ceruri
S-o spele și s-o înalbească? La ce bună
Mila Domnului dacă nu iartă crime?
Și n-are rugăciunea două scopuri
Să ne oprească din a mai păcătui
Și să ne dea iertare? O să mă rog.
Să las păcatul în trecut. Dar ce rugă
Mi s-ar potrivi? Iartă-mi crima? Nu cred
Fiindcă sunt încă beneficiarul ei:
Am coroana și regina. Poți fi iertat
Și să-ți păstrezi și prada? Aicia jos
Poți cumpăra cu prada și iertarea.
Dar sus nu merge-așa. Acolo-i legea
Cea adevărată și faptele se văd
Direct pe față, îți stau scrise-n ochi.
Și-atunci ce să fac? Să-mi cer iertare. N–are
Ce să-mi strice. Dar nici să m-ajute
Dacă nu mă pocăiesc cu-adevărat.
Oh, ce situație nefericită!
Oh, inimă neagră ca moartea, suflet
Prins în păcat, cu cât încerci mai mult să scapi
 Cu-atât mai mult te-afunzi. Îngeri, ajutor!
Dar să încerc. Îndoiți-vă, genunchi
De fier, înmoaie-te, inimă de oțel
Fii moale ca mușchii unui nou-născut.
Poate că totul o să fie bine.

Îngenunchiază.

Intră Hamlet.

Hamlet: Acum pot s-o fac, acum, când se roagă.

(își scoate sabia) O s-ajungă în rai și eu mă răzbun.
Dar stai. Un ticălos mi-omoară tatăl
Și eu, singurul fiu, îl fac s-ajungă-n rai.
În rai! E ca și cum l-aș răsplăti. L-a ucis
Pe tata nepocăit, după un prânz
Copios, nepregătit prin rugăciune
Plin de păcate. Dumnezeu știe câte
Dar știu și eu câteva. S-ajungă în rai
Ucigașul? Nu! Stai în teacă, sabie
(își pune sabia în teacă)
Și-așteaptă un moment mai păcătos. Când bea
Când petrece, când face sex incestuos
Când înjură sau joacă jocuri de noroc
Sau face orice altceva infernal.
Atunci o să-l lovesc și călcâiele
 I s-or duce spre cer dar sufletul în iad.
Mama m-așteaptă. Claudius, încercarea
Ta de a te curăța prin rugăciune
Ți-a prelungit viața bolnavă doar puțin.

Hamlet iese.

Regele (se ridică): Vorbele se duc la cer dar gândurile îmi

Rămân pe loc. Vorbe goale nu-s destul.

Act 3, scena 4

Intră Gertrude și Polonius.

Polonius: Vine imediat. Să țipi la el. Să-i spui

Că s-a-ntrecut cu gluma și l-ai protejat
Destul. O să stau ascuns aici. Fii dură.

Hamlet (din culise): Mamă, mamă, mamă!

Gertrude: Promit, așa fac. L-aud, ascunde-te.

Polonius se-ascunde după tapiserie.
Intră Hamlet.

Hamlet: Mamă, ce poftești?

Gertrude: Hamlet, l-ai insultat pe tatăl tău.

Hamlet: Mamă, l-ai insultat pe tatăl meu.

Gertrude: Hai, hai, răspunzi cu-o limbă leneșă.

Hamlet: Du-te, du-te, vorbești cu-o limbă vicleană.

Gertrude: Hamlet, ce spui, de ce.

Hamlet: Ce e?

Gertrude: Ai uitat cine sunt?

Hamlet: Pe Sfânta Cruce, nu!

Ești regina, soția fratelui soțului tău
Și deși n-aș vrea, ești mama.

Gertrude: Mai bine chem pe unii pe care să-i asculți.

Hamlet: Stai jos, nu te mișca, să-ți arăt fața

 Fața adevărată, să ți-o oglindesc.

Gertrude: Ce-o să-mi faci? Să mă omori? Ajutor!

Polonius (de după tapiserie): Hei! Ajutor! Ajutor! Ajutor!

Hamlet: Ce se-aude, un șobolan? Pun pariu

Pe un ducat de aur că tace imediat.

Hamlet își înfige sabia prin tapiserie și-l omoară pe

Polonius.

Polonius (de după tapiserie): Ah, am fost ucis!

Gertrude: O, Doamne, ce-ai făcut?

Hamlet: Nu știu. E regele?

Gertrude: Ce act necugetat, sângeros!

Hamlet: Sângeros? La fel de rău, dragă mamă

Ca omorârea unui rege și nunta
Cu fratele lui.

Gertrude: Omorârea unui rege?

Hamlet: Da, doamnă, asta am spus.

Hamlet dă la o parte tapiseria și-l găsește pe Polonius.

Hamlet: Adio, moș băgăcios, fără minte.

Am crezut că ești stăpânul tău.
Știi acum că nu-i prea bine să-ți bagi nasul.

Către Gertrude.

Nu-ți mai frământa mâinile. Pace. Stai jos

O să-ți frământ inima. Dacă-i posibil
Dacă nu cumva e de piatră acum.

Gertrude: Dar oare ce-am făcut de îmi vorbești așa?

Hamlet: Ceva ce-ți strică grația definitiv

Un furt al rozelor ce-ncununează
Fruntea iubirii pure și le-nlocuiește
Cu bube și bășici și face false
Cele ce ca mireasă le-ai promis cândva.
Așa un act îți smulge sufletul din piept
Și-i o minciună tot ce i-ai jurat lui Dumnezeu
Și cerul ne privește-acum cu ură
De parcă-ar pregăti Apocalipsa
 Așa de tare l-a scârbit ce ai făcut!

Gertrude: Vai mie, n-am nici o idee ce-am făcut!

Hamlet: Uită-te la cele două portrete

La cei doi frați, vezi pe unul frumusețea
Bucle de cap antic, frunte de zeu, ochi
Ca ai lui Marte, poruncitori, intenși
O grație de Mercur în zbor printre stele
Pare că fiecare zeu și-a lăsat pe el
Pecetea și-a făcut un bărbat, soțul tău.
Fostul tău soț, uită-te la cel de-acum.
Ai ochi să vezi? I-otrava din urechea
Celuilalt. Sigur vezi bine? Ai lăsat
Un munte fermecat pentru o mlaștină.
Ai ochi? Nici dragoste nu poți să spui că e
La vârsta ta, se stinge focu-n vene
Și guvernează mintea. Dar ce minte
Ar trece de la el la el? Simțuri încă ai
Altfel nu te-ai mișca, dar simțuri stricate
Altfel de unde nebunia? Și simțuri
Tulburate de dorință ar vedea
Ce diferență e între cei doi. Ochi
Fără simțire, simțire fără ochi
Sau numai urechi de-ai avea, numai miros
Și tot ai alege mai bine. Rușine
Unde ți-e roșeața? Dacă și o mamă
 Acționează așa, sub impuls, un tânăr
Ce șanse mai are? Dacă și bătrânii
Sunt conduși de patimi, rațiunea de instinct.

Gertrude: O Hamlet, nu-mi mai spune nimic! Mă obligi

Să mă privesc adânc în suflet și să-mi văd
Păcatul negru greu de curățat.

Hamlet: Și totuși îți place-n cearșafurile

Murdare de păcat, în sudoarea dulce
A desfrâului te simți ca scroafa-n cocină.

Gertrude: O, te rog, nu-mi mai vorbi! Te rog, Hamlet

Îmi intră vorbele-n urechi ca pumnale.

Hamlet: Un ucigaș, un ticălos, un sclav ce nu

Face nici a zecea parte din a zecea
Parte din fratele lui, un rege prost
Un hoț de tron și de regat, de pe un raft
Înalt a luat coroana și-a acuns-o-n sân.

Gertrude: Taci!

Hamlet: Un rege din cârpeli, un rege din bucăți!

Intră Fantoma.
Hamlet: Îngeri cerești, protejați-mă între aripi!

(către Fantomă) Ce vrei să fac, stăpâne?

Gertrude: O, nu! E nebun!

Hamlet: Ai venit să-ți cerți băiatul, întârziatul

Că-și pierde suflul și nu-ți grăbește ordinul?

Fantoma: Am venit să-ți amintesc

Am venit să-ți aprind focul răzbunării.
Dar uite, mama ta e șocată. Apăr-o
De sufletul ei chinuit. În trupuri mici
Se duc cele mai dure lupte. Vorbește-i.

Hamlet: Cum ești, doamnă?

Gertrude: Dar tu cum ești?

Vorbești cu aerul, te uiți în gol! Ai
Ochi turbați și părul ți s-a ridicat
Ca un soldat când s-a pornit alarma.
Ah, fiule, mai liniștește-ți mintea. La ce
Te uiți?

Hamlet: La el! La el! Uite-l ce palid e. Forma

Și motivația lui, dac-ar predica
La pietre, le-ar mișca.
(către Fantomă)

Nu te uita la mine, că mă înmoi.

Și-n loc de sânge, o să vezi doar lacrimi.

Gertrude: Cui îi vorbești?

Hamlet: Nu vezi nimic acolo?

Gertrude: Numai ce-i acolo văd.

Hamlet: Și n-auzi nimic?

Gertrude: Nu, doar pe noi doi.

Hamlet: Uită-te acolo, uite-l cum pleacă

E tatăl meu, îmbrăcat cum îl știu
Uite-l, se duce spre ușă!

Fantoma iese.

Gertrude: E o creație a minții tale

Această creatură fără corp.

Hamlet: Nebunie? Inima îmi bate egal.

 N-am spus nimic nebunesc. Testează-mă.
Pune-mă să spun din nou ce-am spus. Un nebun
N-ar putea. Mamă, pentru Dumnezeu, nu da
Pe nebunie vina pentru ce-ai făcut.
E ca și cum ți-ai bandaja o rană vie
Și ai lăsa infecția pe dedesubt.
Mărturisește. Pocăiește-te, acum.
Și nu mai fă ce faci. Parcă ai arunca
Îngrășământ direct pe plante, nu le crești
Numai le murdărești. Iartă-mă că-s cinstit.
În vremuri necinstite, cinstea-și cere scuze
De la viciu și permisiunea de a fi.

Gertrude: O Hamlet, mi-ai rupt inima-n două!

Hamlet: Aruncă jumătatea rea, trăiește

Numai cu cealaltă. Noapte bună dar nu
Te du în pat cu unchiu. Măcar prefă-te
Virtuoasă și-o să devii, prin obicei.
Refuză-l pe Claudius azi și mâine
O să-ți fie mai ușor și tot așa
Prin obicei poți scoate diavolul și poți
Să-ți schimbi natura ta cu totul. Din nou
O noapte bună îți doresc și dacă vrei
Să-ți dau o binecuvântare c-ai urmat
Tot ce te-am sfătuit, o să te rog și eu
Să-mi dai o binecuvântare și să ierți.
Arată spre Polonius.

Îmi pare rău

Dar a vrut soarta, să fiu cu dânsul pedepsit
Și eu să fiu pedeapsa lui. Așa că-i sunt
Sorții călău și condamnat. O să-l iau
De-aici și-o să explic. Noapte bună, am fost
Rău doar ca să fac un bine. Fac un rău
Dar ce-a fost și mai rău rămâne-n urmă.
Și încă o vorbă, madam.

Gertrude: Ce să fac?

Hamlet: În niciun caz să-l lași pe regele broscoi

Să te ademenească-n pat, să te piște
Să te pupe, să-ți spună șoricelul meu
Și pentru un sărut unsuros și-un alint
Să-i dezvălui că doar mă prefac nebun.
Ce regină bună n-ar dezvălui
Unui porc, unui șobolan, tot ce știe?
Așa, spune-i tot ce știi și o să vezi
Ce bine o să-ți fie.

Gertrude: Stai liniștit, dac-ar depinde viața mea

De scoaterea secretului la aer
 Și tot l-aș ține încuiat.

Hamlet: Trebuie să plec în Anglia, știai?

Gertrude: Ah, nu, uitasem. S-a decis?

Hamlet: S-a semnat, s-a parafat și poartă actul

Cei doi colegi ai mei, în care mă încred
Cum m-aș încrede într-un șarpe veninos
Ei mă vor duce spre capcană. Lasă-i
E amuzant să vezi cum se aruncă-n aer
De unul singur unul cu petarda lui.
O să le umblu la bombă și-o să-i privesc
Cum sar în aer pân-la lună. Doi iepuri
Dintr-un foc.

Arată spre Polonius.

Moartea lui mă forțează să plec mai curând.

O să-i mut mațele în camera de-alături.
Noapte bună, mamă. Acest consilier
Atât de mincinos și moralist cândva
I-acum tăcut, discret și serios. Hai
Domnule spre destinația finală.
Noapte bună, mamă.

Ies, Hamlet îl duce pe Polonius.

5
.
.

.
.
.