Gospodărirea apelor atmosferice

Resursele de apă atmosferică cuprind apa din atmosfera terestră, care

formează componenta ciclului dintre momentul evaporării şi momentul căderii
ei pe suprafaţa Pământului sub formă de precipitaţii.
Gospodărirea apelor meteorice (pluvionomie) are ca drept obiect apele
atmosferice, începând din momentul evaporaţiei până în momentul revenirii lor
pe sol sub formă de precipitaţii. În practică, acţiunile de gospodărire a apelor
atmosferice se concentrează doar asupra apei din atmosferă în formă condensată
(nori, ceaţă).
Gospodărirea apelor meteorice nu poate fi privită izolat de domeniul
meteorologiei aplicate. Trebuie însă să ţinem seama de diferenţierea dintre
resursele de apă atmosferică şi precipitaţii. Precipitaţiile reprezintă doar una din
formele apei atmosferice şi anume aceea care părăseşte stadiul de apă
atmosferică intrând în altă componenţă a ciclului natural al apei.
Din punct de vedere al gospodăririi apelor atmosferice, precipitaţiile
prezintă un interes practic nul, deoarece odată formate, ele nu mai pot fi supuse
unui proces de gospodărire a apelor în cadrul atmosferei. Însă, pe de altă parte,
precipitaţiile reprezintă unul din factorii principali în formarea scurgerii de
suprafaţă; de aceea, analiza precipitaţiilor este foarte importantă. Pentru
gospodărirea apelor însă, precipitaţiile constituie numai un mod indirect de
caracterizare a resurselor de apă ale uscatului.
Pentru satisfacerea cerinţelor de apă ale folosinţelor, studiile din domeniul
apelor atmosferice s-au concentrat asupra producerii forţate de ploaie prin
însămânţarea norilor. Procedeul constă în dispersarea unor substanţe în nori,
care servesc drept nuclele de condensare şi care ajută la producerea de
precipitaţii. Oamenii de ştiinţă au folosit pentru însămânţarea norilor iodura de
argint şi zăpada sau gheaţa carbonică (dioxid de carbon solid). De asemenea, a
fost folosit şi propanul lichid. Însămânţarea norilor presupune ca aceştia să
conţină apa suprarăcită şi substanţa, de exemplu iodura de argint, care are
structura cristalină asemănătoare cu cea a gheţii şi care va induce îngheţarea
nucleică. Gheaţa carbonică sau expansiunea propanului pot răci aerul într-o
asemenea măsură încât cristalele de gheaţă se formează instantaneu.
În domeniul combaterii efectelor dăunătoare ale precipitaţiilor
atmosferice, acţiunile folosite au avut drept scop aplicarea unor măsuri anti-
grindină. Acestea pot fi :
 măsuri pasive, care nu opresc formarea grindinii, dar împiedică
ajungerea ei pe culturile agricole (plase anti-grindină);
 măsuri active, care previn formarea grindinii (rachete anti-grindină,
zboruri anti-grindină, tunuri sonice).
O altă acţiune de combatere a efectelor dăunătoare ale precipitaţiilor
constă în dispersarea ceţii.
Poluarea atmosferică afectează pe lângă calitatea aerului şi cea a
vaporilor de apă din atmosferă, producând efecte dăunătoare în urma antrenării
diferitelor substanţe poluante de către vaporii de apă. Ploaia acidă este un
exemplu de astfel de fenomen, care se produce dacă apa atmosferică conţine
substanţe acide. În astfel de cazuri, sunt iniţiate acţiuni de protecţie a calităţii
precipitaţiilor care constau, de obicei, în împiedicarea pătrunderii acestor
substanţe în atmosferă.