Sunteți pe pagina 1din 38

CLINICA

de Adrian Lustig
PERSONAJELE
Raul Dragobete : actor
Narcis Pasăre : fost boxer
Crinu Săndoi : bancher
Violeta Drăghici : psihiatru
Angelica : bucătăreasă
Directorul

TABLOUL 1

CRINU, DIRECTORUL, RAUL, NARCIS, ANGELICA

Grădina unei clinici, la munte. O bancă şi, eventual, un copac. Bustul lui Freud. În dreapta scenei
se presupune clădirea clinicii. Din stînga intră Directorul şi Crinu, care duce un geamantan într-o
mînă şi în cealaltă, un Samsonite.

CRINU (arată spre culise) : Clinică americană de refacere ?


DIRECTORUL : Americană cu numele. Capitalul e arab, administratorii sînt evrei.
CRINU : Funcţionaţi cu toate motoarele ?
DIRECTORUL : Deocamdată avem doar doi pacienţi.
CRINU : Şi ţineţi tot personalul doar pentru doi pacienţi ?
DIRECTORUL : Cu dumneata, o să fiţi trei. Lucrăm cu personal minimal : o
doctoriţă psihiatră, pe care am luat-o de la şomaj...
Şi-o mai avem pe madam Angelica, care e bucătăreasă, femeie de serviciu,
fizioterapeut, kinestezist, fochist, contabil şi paznic de noapte.
CRINU : Si ca ce o platiti ?
DIRECTORUL : O plătim ca paznic de noapte : sîntem contra cumulului de funcţii
CRINU : Cîte posturi vacante sînt ?

1
DIRECTORUL : Toate sînt vacante. În afară de al meu, bineînţeles. Chiar şi madam
Angelica e angajată de probă, colaborator extern. Ca să nu plătim impozite
inutile.
CRINU : Şi doctoriţa ?
DIRECTORUL : Ea are o situaţie specială. A cîştigat o bursă de specializare în
Spania, condiţionată de prezentarea unei lucrări despre demenţa senilă. Noi
îi oferim posibilitatea să-şi pregătească lucrarea casă şi masă pe deasupra.
CRINU : Recuperaţi orice ?
DIRECTORUL : (pauză) Nu chiar orice : banii de la FNI, nu !
CRINU : Şi nici creditele pe care le-am dat eu.
DIRECTORUL : Nici. În rest, orice. Avem aparatură de ultimul răgnet, second hand
din Elveţia
CRINU (arată spre statuie) : Cine-i tipul, că-mi pare cunoscut ?
DIRECTORUL : Bătrînul Freud.
CRINU : Se ţine bine.
DIRECTORUL : Are soclu solid.
CRINU : Dar pe-ăia doi pacienţi cum i-aţi găsit ?
DIRECTORUL : Unul e actor la pensie. Ni l-a trimis Fundaţia pentru ajutorarea
actorilor care nu l-au jucat pe Hamlet din cauza fizicului.
CRINU : Şi cu ce se ocupă fundatia?
DIRECTORUL : Cu importul maşinilor la mîna a doua fără taxe. Săracii, au avut un
control acum o lună : o anonimă nenorocită, ca de obicei.
CRINU : Ca de obicei...
DIRECTORUL : Aşa c-au trebuit să găsească urgent un actor pe care să-l trimită la
clinică, să-şi justifice obiectul de activitate. Cum trece controlul, cum îi dau
un şut în fund. Pe noi ne aranjează : din banii încasaţi pe el şi pe celălat
pacient, ne plătim apa, lumina, gazul...
Şi-i mai folosim şi la rodarea inventarului : îi culcăm în fiecare noapte în altă
cameră, le dăm să mănînce zilnic din altă farfurie.
CRINU : Şi celălalt, tot de la o fundaţie ?
DIRECTORUL : Celălalt e trimis de un ONG.
2
CRINU : Un ONG ?
DIRECTORUL : Organizaţia non-guvernamentală «Sinucigaşii anonimi». Militează
pentru dreptul la sinucidere.
CRINU : Se intră uşor în organizaţie ?
DIRECTORUL : Trebuie să ai minimum două sinucideri ratate la activ.
Au statut sever : de pildă, la prima încercare de sinucidere reuşită, te exclud.
CRINU : Sînt nemiloşi.
DIRECTORUL : Şi sînt foarte discreţi, ca masonii. Ai să vezi. Ăsta pe care ni l-au
trimis are şapte sinucideri eşuate. A fost boxer.
CRINU : Bătăile încasate în ring se pun la tentative de sinucidere ?
DIRECTORUL : Nici vorbă. În ring a fost campion. A încercat prin alte metode.
CRINU : Să lăsăm prostiile. Ştii de ce am venit.
Spune-mi, cum să procedez ca să mă scoţi nebun ?
DIRECTORUL : V-am mai spus, nu depinde de mine. Pe doctoriţă trebuie s-o
convingeţi. Specialitatea mea e medicina legală. Pot să vă ajut cel mult cu o
autopsie în caz de ceva.
RAUL (intră dinspre clădire ; e îmbrăcat în costumul lui Hamlet, inclusiv sabia la
brîu ; în mînă ţine o geantă de voiaj ; cu emfază) : Bunii mei prieteni ! (către
Director) Cum îţi mai merge, Guildenstern ? (îi întinde o mînă princiară ;
către Crinu) Ah, Rosencrantz ! Ce mai faceţi voi, dragii mei băieţi ? (îi întinde
mîna lui Crinu).
CRINU : Mă confundaţi. Numele meu e Săndoi. Crinu Săndoi.
RAUL (continuînd să interpreteze) : Oh, am trăit s-apuc această veste din Englitera:
Rosencrantz e mort ! L-a răpus Săndoi ! (cu voce normală) Ce nume-i ăsta,
că nu pare danez ?
CRINU : E oltenesc. Asta îşi bate joc de mine?
DIRECTORUL : Credeam că l-aţi recunoscut pe marele nostru actor, Raul
Dragobete.
RAUL (lui Crinu) : Poţi să-mi spui simplu « maestre Raul » odată ce m-ai pomenit
cu măgulitorul apelativ « ăsta ». Nu pun la inimă, sînt un actor popular. (se
apropie de Crinu) M-ai recunoscut, hoţule, nu-i aşa ?
3
CRINU : In primul rînd, nu sînt hoţ : sînt bancher.
RAUL : Chestie de nuanţă. Din Antoniu şi Cleopatra ? (pauză în aşteptarea
recunoaşterii) Eu am fost Antoniu.
CRINU (ironic) : Şi eu Cleopatra. Nu te cunosc, domnule. Nu înţelegi că nu te
cunosc ? Eu îi cunosc pe toţi marii actori români. Sînt cinci cel mult.
RAUL : Care ? Că-i mănânc !
NARCIS (intră dinspre clădire ; are mănuşi de box ; poartă un maieu în dungi ; într-
o mînă ţine un scăunel ; pe umăr are un prosop ; la gît îi atîrnă, pe post de
cravată, un ştreang de spînzurătoare, cu nodul respectiv) : Are nevoie
cineva de-o gardă de corp ?
DIRECTORUL (şoptit) : (tare, lui Narcis) Ce face campionul nostru . În plină formă ?
Daţi-mi voie să vi-l prezint pe multiplul campion naţional Narcis Pasăre.
NARCIS : Şi vicecampion balcanic la Tirana. La categoria cocoş. (se preface că-i
dă un croşeu la ficat lui Crinu). N-ai reflexe. Viaţă sedentară, şpriţu, amanta
care mai are un amant...
DIRECTORUL (lui Raul) : Ia zi, maestre, în cîte paturi ai dormit săptămîna asta ?
RAUL : În opt. Mai am douăsprezece camere şi-am terminat parterul.
DIRECTORUL : Domnule Narcis, cum se desfăşoară “operaţiunea trasul apei”?
NARCIS Operaţiunea se desfăşoară bine, bine, dar ca să mă exprim aşa, trebuie să
mai ai şi după ce să tragi apa, cu mâncarea de aici…
ANGELICA : A îndrăznit cineva să comenteze calitatea mâncării?
DIRECTORUL (lui Crinu) : Doamna Angelica, administratorul clinicii.
ANGELICA : Doamnă pe dracu’ ! Mie să-mi zici madam Angelica. Ca aia, Angelica,
madama îngerilor.
RAUL : Marchiza îngerilor.
ANGELICA : Marchiză, madamă, totuna ! Important e să fii respectată.
RAUL : De îngeri ?
ANGELICA : De îngeri să fii respectat dumneata, eu mai am pînă la ei ! Eu vreau
respect aici, pe pămînt. Cînd îţi fac mîncare de cartofi, mie să-mi lingi farfuria
şi să-mi ceri şi supliment ! Nu să-mi alegi toată cărniţa. Chiar dacă n-am de

4
unde să-ţi dau. Auzi, nea Hamlete, azi o să-ţi dau tot cartofii ăia de ieri, să
te-nveţi minte. O să-i recunoşti după urmele de la proteză.
RAUL : Eu nu port proteză. El poartă proteză de-aia de boxeur.
DIRECTORUL : Potoliţi-vă ! De azi îmbunătăţim substanţial meniul : am primit o
donaţie substanţială. (arată spre Crinu)
ANGELICA : Păi atunci o să facem un ştrudel cu mere că tot e sărbătoare azi.
RAUL : Ce sărbătoare ?
ANGELICA : 50 de ani de acum 50 de ani.
RAUL : Cum trece vremea.
ANGELICA : Să vedem cine îmi curăţă mie merişoarele. Dl. actor, dl. atlet sau
poate dl.
DIRECTORUL : Dl. Director Crinu Săndoi. Madam Angelica, vino, te rog, pînă la
mine-n birou, să stabilim meniul pe săptămîna asta şi să-i alegem o cameră
domnului.... (ezită) Crinu.
RAUL : Vă recomand camera opt, i-am înmuiat grozav arcurile. M-am zvîrcolit toată
noaptea : m-am visat Richard al treilea.
ANGELICA : Al treilea, al nouălea, într-un sfert de oră te-aştept la bucătărie, să
cureţi merele. Richard ! Să nu mă iau după tine !
RAUL (plîngăcios) : Azi e rîndul lui Narcis, eu am cură...
ANGELICA : Gura ! Narcis, azi e rîndul tău. (Directorului, în timp ce ies) În loc să
ascult actul trei din Steaua fără nume, o s-ascult iar repriza a treia a meciului
de la Tirana. (ies amîndoi)
Narcis, ultima repriză !
Domnule director, secunzii afară !

5
TABLOUL 2
RAUL, NARCIS, CRINU, ANGELICA

Raul se aşază pe bancă, îşi deschide valijoara şi scoate diferite obiecte. Narcis face
mişcări de box, din ce în ce mai înfierbîntat.

CRINU : Iertaţi-mă că vă întrerup. Nu v-am reţinut numele, maestre.


RAUL : Raul Dragobete. Dragobete e numele de scenă. În acte mă cheamă Stelian
Gătej. Ce carieră puteam să fac cu numele ăsta ?! Gătej…
CRINU : Ai dreptate, c-aşa, mare carieră ai făcut...
NARCIS : Cred că ăsta-i începutul unei frumoase duşmănii.
RAUL : Asta-i comoara mea, nu plec niciodată fără ea. Peruca lui Danton,(arată
o minge de cauciuc) Cocoaşa lui Richard al treilea. (arată un corn de
berbec) Cornul de rinocer al lui Béranger. (arată o cutie de cremă de ghete)
Pigmentul lui Othello. Batis…chilo…ăştia-s ai Desdemonei. Gheata de
antrenament a lui Narcis. Ce caută javra asta?(arată un nas de carton)
Nasul lui Cyrano. Le port întotdeauna cu mine, niciodată nu ştii cînd se
iveşte ocazia. Păi n-am scăpat eu odată rolul lui Cyrano că n-am avut nasul
la mine ? A vrut un impresar să facă o superproducţie cu Cyrano de
Bergerac. La Bărlad. Era Vijelie. Şi Minune. Ne strecura între ei. Onorariul se
achita în pepeni. Iar eu n-am avut nasul la mine. A jucat impresarul, care era
năsos din naştere.
Pe vremuri, am avut şi craniul lui Yorick. În caz de Hamlet... Dar mi-au
furat valiza în gară la Făurei. Hoţul, cînd a deschis valiza şi a văzut craniul,
s-a speriat şi s-a predat : a crezut că sînt un criminal în serie. Eu eram deja
la poliţie - reclamasem furtul. Hoţului i-au dat drumul imediat. Pe mine m-au
anchetat toată noaptea. Au fost foarte drăguţi, eu n-am mai rezistat bătăilor.
Le-am spus că e craniul lui Yorick. « Yorick şi mai cum ? » m-a întrebat
maiorul. I-am spus să-l întrebe pe Shakespeare. Atît mi-a trebuit. I s-a pus
pata. M-a acuzat că fac parte din reţeaua internaţională de trafic de organe a
lui Shakespeare.
6
CRINU : Cum te-ai scos ?
RAUL : A intervenit un locotenent. De-ăştia şcoliţi recent, care umblă în civil, cu
cagula pe faţă. A observat că e craniu de miel, nu de om.
CRINU : Nu te mai zbate, nu vezi că ţi-au ieşit ochii din cap ?!
NARCIS (se opreşte din boxat) : Ochii mi-au ieşit din cap la sinuciderea din ’86. Îmi
fugise nevasta cu un mijlociu. (începe să plîngă ; se opreşte) Am luat
autobuzul spre pădurea Domneşti şi m-am spînzurat de primul copac. M-au
salvat pionierii... Veniseră cu clasa să culeagă mure. Mure le trebuia.
CRINU : Ai apucat măcar să vezi ceva pe lumea ailaltă ?
NARCIS : Am văzut întîi o culoare verde intens, şi pe urmă una albă, intens.
RAUL : Ăsta-i steagul Ungariei. Eşti sigur că nu erai cumva la vama cu Ungaria ?
NARCIS : Eram la vama cu iadul: acolo nu te controlează nimeni. Toţi sînt siguri că
nu te mai întorci şi se bucură. Au ăştia de afară o bucurie în ei…
CRINU : Uite că tu te-ai întors...
NARCIS : Nu ţi-am zis c-au intervenit pionierii? Mi-au tăiat sfoara. De ce i-or lăsa pe
elevi să umble cu bricege, nu ştiu ! M-am trezit c-o grăsană de profesoară de
lucru manual călare pe mine, imi făcea respiraţie gură la gură. Nu râde. Că
nu le doresc nici duşmanilor mei...
CRINU : Ai duşmani ?
NARCIS : N-am. (se gîndeşte) Nu, n-am. Ce mi-a mai lipsit mie în viaţă, în afară de
duşmani, a fost moralul. N-am avut pe cineva să mi-l ridice. Intram în ring
convins c-o să mănînc bătaie...
CRINU : De ce mai intrai ?
NARCIS : De foame. Pe vremea mea, nu existau firme de bodyguarzi, nici echipe
de recuperatori. Eu m-am angajat la miliţie, să-i fac pe inculpaţi să
mărturisească.
CRINU : Şi mărturiseau ?
Narcis : Când mă vedeau, începeau să râdă. Mi se făcea milă de ei şi nu-i mai
băteam…
CRINU (vădit interesat) : E-adevărat ce se spune, că-n închisoare, dacă scapi
săpunul pe jos, şi te- apleci...
7
NARCIS : Pe vremea aia nu se dădea săpun.Se dadea altceva.
Cred că în miliţie mi s-a accentuat depresia.
CRINU : Şi cu nevasta, cum a rămas ? S-a întors după ce te-ai sinucis ?
NARCIS (izbucneşte în lacrimi) : Ăsta are boală pe mine. Nu. (îşi revine) Dar l-a
părăsit şi pe mijlociu pentru un semigreu. Aşa-i cu femeile : mereu spre o
categorie superioară.
CRINU : De fapt, de cîte ori te-ai sinucis ?
NARCIS : De şapte ori. M-am sinucis din dragoste, de necaz, din respect faţă de
mine, din dispreţ tot faţă de mine, din disperare, de bucurie...
RAUL : De nebuni.
CRINU : Acum îţi mai vine să te sinucizi ?
NARCIS : Am două săptămîni de cînd cureaua de la pantaloni nu-mi mai spune
nimic...
CRINU : Înseamnă că doctoriţa ţi-a ghicit tratamentul...
RAUL : Nici nu era greu. Ne-a prescris la amîndoi Prozac, antidepresivul-minune. Ai
auzit de scandalul cu Prozacul ? În America, unul din şase ia Prozac. La
Hollywood, dacă n-aduci dovadă de la psihiatru că ai luat Prozac, eşti
mâncat. Nu pupi nici rol de figurant în planul trei.
NARCIS : Nu te lasă sindicatul lor.
RAUL : Că ei au. Or, noi, aici, sîntem într-o clinică americană. Deci, ne simţim bine.
NARCIS : Fericiţi.
RAUL : Uşori.
NARCIS : Încrezători, că, odată şi-odată, ne va reuşi o sinucidere, măcar una. Că,
la capătul tunelului, luminiţa pe care-o vom vedea va fi farul unei locomotive
care ne va izbi în plin.
CRINU : Înţeleg că astăzi v-aţi luat Prozacul...
RAUL, NARCIS (într-un glas) : Să ne fie de bine.
CRINU : Şi cum e doctoriţa ?
RAUL : E frumoasă.
NARCIS : E tînără.
RAUL :Îşi iubeşte bolnavii.
8
NARCIS : Mai ales pe mine.
RAUL : De ce te-ar iubi mai mult pe tine ?
NARCIS : Pentru că eu sunt un schizofrenic clasic, pe când tu esti un biet maniaco-
depresiv.
CRINU : E înţelegătoare ?
RAUL, NARCIS (într-un glas) : Tu ce te bagi ?
CRINU : Vreau să iau şi eu Prozac, să văd cum e.
RAUL : E bine.
NARCIS : E foarte bine.
RAUL : Îţi taie legătura cu lumea de-afară.
NARCIS : Îţi taie tot.
RAUL : Nu mai vrei să mori...
NARCIS : Nu mai vrei nimic.
RAUL : Doar să se facă dimineaţă şi să-ţi iei pilula...
NARCIS : Pe urmă, să se facă seară şi să-ţi iei pilula...
RAUL : Şi din nou dimineaţă, ca să-ţi iei pilula.
CRINU : Chiar poţi să uiţi totul ? (pauză) Mai interesant ar fi să te uite ceilalţi cu
totul...
RAUL : Ce motiv ai avea dumneata să te uite ceilalţi ? Esti preşedinte de bancă, ai
un statut.
NARCIS : Chiar eşti preşedinte de bancă ?
CRINU : De ce, n-am moacă ?
NARCIS : N-ai mobil. Dac-ai fi preşedinte, pîn-acum ţi-ar fi ţîrîit.
CRINU (scoate portabilul din buzunar) : Am două, da’ sunt închise. Toţi cred că sînt
plecat din ţară. În Costa Rica. Unde n-am roaming. Chiar poţi să uiţi totul ?
Vreau să iau şi eu Prozac, să văd cum e....

9
TABLOUL 3
RAUL, VIOLETA, NARCIS, CRINU

RAUL (repetă din Hamlet) : Tu poţi să te-ndoieşti de soare, De focul ce scînteie-n


stea, De legile nemuritoare, Dar nu şi de…
VIOLETA (intră din stînga ; e îmbrăcată de călătorie ; a auzit catrenul) : Dar nu şi de
iubirea mea. Bună, Raul.
RAUL : Sărut mîna, Violeta. Cum ai călătorit ?
VIOLETA : Bine, prost, mizerabil. Cine s-a mai sinucis ?
RAUL : Eu nu. Eu am fost cuminte.
VIOLETA : Se vede. Dar Narcis ?
RAUL : Nici Narcis.
VIOLETA : Ţi-ai luat Prozacul azi ?
RAUL : L-am luat şi-am devenit prozaic.
VIOLETA : Ha, ha, ha ! Ce joc de cuvinte excepţional : Prozac – prozaic. (şi-l
notează) Oare cum s-o zice prozaic în spaniolă ?
RAUL : Prozaico.
VIOLETA : Raul, habla espanol?
RAUL : Muy,muy bien. Nu uita ca i-am jucat pe Don Quijote, pe Don Juan, mă uit la
meciurile din Primera Division...
VIOLETA : De-ai şti ce rău îmi pare că plec în Spania... As fi scos din voi nişte
cazuri celebre. Fiecare avem ascuns în noi un dram de nebunie. Trebuie
doar să i se dea ocazia să se pună în valoare... Puţini psihiatri au şansa să i
se declanşeze pacientului criza chiar în faţa lor... Eu vreau să-l văd cu ochii
mei că mă agresează, că mă zgîrie, că mă muşcă, că mă umple de salivă...
RAUL : Eşti sigură că vrei asta ?
VIOLETA : Eu vreau cazuistică. Pentru mine nu eşti actorul Raul Dragobete.
RAUL (visător, ia poză de Hamlet) : Dar cine sînt ?
VIOLETA : Eşti un pacient. De fapt, dumneata nu eşti pînă acum pentru mine nici
măcar un caz clinic. Nu te-ai afirmat prin nimic ca să devii un caz.
RAUL : Deci pentru dumneata sînt un nimic...
10
VIOLETA : Nu mă-nţelege greşit. De fapt, de ce suferi dumneata ? De un pic de
manie a persecuţiei : ai vrut să-l joci pe Hamlet şi l-ai jucat pe Jupîn
Dumitrache. Ce mare catastrofă ? Vrei să ştii părerea mea : cred că ţi se
potriveşte mai bine Jupîn Dumitrache.
RAUL : Crezi ?
NARCIS (intră timid): Bună, Violeta. Ai venit ?
VIOLETA : Da’ ce, ţi-era teamă că nu mai vin ?
NARCIS : Violeta, simt că mă paşte o criză. Trebuie să mă consulţi imediat.
VIOLETA : O să te psihanalizez. Dar acum trebuie să-i facem internarea noului
pacient. Pe urmă te consult şi pe tine.
CRINU (îi întinde mîna) : Săndoi Crinu. Doamna doctor ?
VIOLETA : Violeta Drăghici. V-aţi cazat ? Totul e-n regulă ?
CRINU : Nu seamănă cu Ritz-ul din Londra...
VIOLETA : Dar nici cu Bălăceanca. În plus, aici sîntem mai izolaţi, nu ne ştie
nimeni... Ne putem face treaba pe-ndelete. Vă invit în cabinetul meu peste
zece minute
CRINU : Cu mare plăcere.
VIOLETA : Atunci, vă aştept. (iese ; toţi trei o urmăresc cu privirea)
RAUL : Ce poate fi mai frumos decît o femeie care trece...
NARCIS : O femeie care nu se trece.
ANGELICA (i se aude vocea din afara scenei) : Narcis ! Hai, împieliţatule !
(Narcis iese)
RAUL : Te-ai mai psihanalizat vreodată ?
CRINU : Niciodată. Mi-a fost frică de ce-aş putea afla despre mine.
RAUL : Las că vezi tu !
CRINU : Spune-mi, voi, actorii, nu ieşiţi la pensie ?
RAUL : Niciodată. Doar că ni se oferă din ce în ce mai puţine roluri. Pînă nu ni se
mai oferă deloc. Atunci ieşim din viaţă, da’ nu la pensie.
CRINU : Fii atent, după ce ieşim de-aici, îţi sponsorizez un Hamlet. Dacă treci de
secretara mea, eşti cîştigător.
RAUL : Cum pot să trec de secretară ?
11
CRINU : Baţi un step, spui un cuplet – e moartă după estradă. Vorbesc serios :
dacă scap din rahatul ăsta, fac o faptă bună – îţi dau bani pentru Hamlet.
Joci ce rol vrei. Numai să treci de ea. Crezi c-au trecut zece minute ?
RAUL : Au trecut.
CRINU : Atunci mă duc. (iese)

(Raul se uită după el şi începe să facă paşi de step în timp ce iese.)

TABLOUL 4
VIOLETA, CRINU, ANGELICA

În cabinetul de consultaţii, Violeta stă la birou. Pe o latură a cabinetului se află o


canapea. Crinu intră timid pe uşă.

VIOLETA : Poftiţi, vă aşteptam.


CRINU : Să mă dezbrac ?
VIOLETA : Dezbrăcaţi-vă. (Crinu în cepe să se dezbrace. Violeta îl opreşte) De
complexe. Ha, ha, ha. Nu, e bine aşa cum sînteţi. O să vă palpez doar la
psihic.
CRINU (se întinde pe canapea) : Doare ?
VIOLETA : Depinde de ce ţineţi ascuns... Numele şi prenumele ? (îşi notează toate
răspunsurile într-un carnet)
CRINU : Săndoi Crinu.
VIOLETA : Ce coincidenţă : dumneata Crinu, eu Violeta, mai e şi domnul Narcis.
Parc-am fi într-o seră.
VIOLETA : Vîrsta ?
CRINU : Cinzecişiopt. Neîmpliniţi.
VIOLETA : Ocupaţia ?
CRINU : Bancher.
VIOLETA (îşi notează) : Şi, înainte..., tot bancher ?
12
CRINU : Nu, colonel. De pompieri.
VIOLETA : Nu văd legătura.
CRINU : Am fost în balcon la momentul potrivit. Luase foc Biblioteca Centrală
Universitară şi m-au chemat s-o sting. Atunci i-am cunoscut pe toţi.
VIOLETA : Pojar, scarlatină, oreion?
CRINU : Doar tuse măgărească şi rahitism. De-aia am intrat în armată.
VIOLETA : Din cauza tusei ?
CRINU : Nu, a rahitismului. Am crezut că armata întăreşte organismul.
VIOLETA : Obişnuiţi să vă masturbaţi ?
CRINU : Am o amantă.
VIOLETA : Nu se exclud. Ceva frustrări din armată ? Persecuţii ?
CRINU : Eu pe ei sau ei pe mine ?
VIOLETA : Ambele situaţii.
CRINU : La-nceput, ei pe mine, pe urmă, eu pe ei. Pe măsură ce înaintam în grad.
VIOLETA : Era mai interesant invers. Cînd eşti persecutat, devii mai complex. Cu
tendinţe revanşarde sau, din contră, de suicid.
CRINU : E mai bine să fii complex ?
VIOLETA : La ce să fie mai bine ?
CRINU (bîlbîindu-se) : Ca să devii un caz... Adică pentru cazuistica dumitale.
VIOLETA : E normal să preferăm victima călăului. Victimele sînt mai multe, ai de
unde alege. Pe cînd călăul... e unul singur. Şi se tratează la somităţi. Cînd
se tratează... De obicei, nu se tratează. Nouă nu ne rămîne decît să ne
facem mîna cu victimele. Aveţi vreo fantasmă care vă bîntuie ?
CRINU : (în transă) Visez că ia banca foc. Flăcări mari cuprind arhiva de la subsol.
Sun la pompieri. La pompieri nu răspunde nimeni. Mai fac o dată numărul :
sună ocupat. Între timp, arhivele au ars complet. Ca prin minune, focul
ocoleşte etajul unu, unde e biroul meu, şi urcă la doi, distrugînd sala
calculatoarelor. Focul e acum la etajul trei. Directorul direcţiei credite,
singurul la curent cu toate dedesubturile, în afară de mine, intră în panică.
Sare pe geam. Se face cheeseburger în contact cu asfaltul fierbinte. Tocmai

13
marşase la o şpagă de un kil de brînză pentru un credit de un million de
euro, fără garanţii.
VIOLETA : De oaie sau de vacă ? Telemeaua…
CRINU : Are importanţă ?
VIOLETa : Mare.
CRINU : De oaie, de vacă, nu ştiu că n-am gustat-o.
VIOLETA : Banal a pleurer. Sex c-o statuie sau c-un manechin, aţi făcut?
CRINU : Pardon ?
VIOLETA : Dac-aţi făcut sex c-o statuie?
CRINU : Există oameni care fac aşa ceva ?
VIOLETA : Există, dar, sînt foarte rari. V-aş încadra imediat la pigmalionism. Ar fi la
fix pentru teza mea de doctorat.
CRINU : Vă dezamăgesc : n-am făcut.
VIOLETA : Mă miram să am tocmai eu norocul ăsta... Nici măcar nu v-a trecut prin
cap ?
CRINU (intră în joc) : Prin cap mi-a trecut. La Luvru. Cu una, Venus. Din Milo. A fost
cît p-aci. La început, m-am ruşinat, că era multă lume. Mai ales japonezi,
care fotografiau tot. Unde mai pui că scria peste tot « nu atingeţi
exponatele». Aş fi trecut şi peste asta, dar am observat în ultima clipă că n-
are mîini. După ce că era rece ca o statuie, nici să nu mă strîngă-n braţe ?
VIOLETA (îl crede) :... Amor c-o infirmă... Aş putea combina pigmalionismul cu
sadomasochismul sau paranoia de involuţie... Începi să devii un caz
interesant, domnule Săndoi. Pot să te tutuiesc acum că prezinţi interes
ştiinţific?
CRINU : Da’ tutuiţi-mă cît vreţi ! Pigmalionism, sado-masochism, sună ca o
achitare...
VIOLETA : Cu maniile cum stai ?
CRINU : Cu maniile stau foarte bine. Cea mai mare manie a mea a fost să dau
credite. Cît mai multe credite.
VIOLETA : Cînd erai mic, primeai bani de îngheţată ?

14
CRINU : Nu. Ma dădeam cu capul de pereţi şi tot nu primeam. Ca să nu fac
amigdalită.
VIOLETA : Lipsa banilor în copilărie te-a făcut, la maturitate, să dai credite. Bătrînul
Freud, săracul, cîtă dreptate a avut !
CRINU : Cînd dai un credit, te simţi Dumnezeu. Şi cînd refuzi un credit te simţi si
mai Dumnezeu. Cînd îl vezi pe viermele ăla din faţa ta şi ştii că viaţa lui
depinde de un credit…, i-l dai, sau nu i-l dai. Depinde cu ce iese la… La
garanţii mă refer.
VIOLETA : Să trecem la lucruri serioase.
CRINU : Dar astea ce au fost ?
VIOLETA : Preliminariile. Despre mătuşi…, ceva mai deosebit ? O mătuşă care să-
ţi fi influenţat libidoul ?
CRINU : Aveam o mătuşă dinspre mamă, parc-o văd. Făcea o afinată, te lăsa fără
libidou.
VIOLETA (dă cu pumnul în masă) : Nu aşa ! Te rog să te implici. Nu aşa se
vorbeşte despre mătuşi. Auzi la el, afinată ! Treci în locul meu. (schimbă
locurile ; Violeta se întinde pe canapea şi începe să povestească) Eu am
avut un unchi. Un unchi bătrîn, îi ziceam Dudu. Făcea o ţuică de dude de nu
mai ştiai cum să-ţi ţii libidoul. Mă punea pe genunchii lui puternici şi-mi
spunea poveşti. Cînd se oprea, eu îi ziceam : «Spune, spune, unchi bătrîn»,
şi el începea altă poveste. Mă ridica deasupra capului... Cred că se uita şi
sub fustiţa mea. Aveam două fustiţe preferate : una albă cu buline roşii şi
alta roşie cu buline albe. În funcţie de fustiţă, ştiam ce poveste o să-mi
spună. (pauză) Am fost o fată cuminte : am bifat mai mulţi genunchi decît
aşternuturi. N-am ţinut scorul la bărbaţi şi nu regret mai mult de trei nopţi. (se
gîndeşte) Hai patru. Şapte, până-n douzeci.
CRINU : Cu ce se ocupa unchiul ?
VIOLETA : Era măcelar. Toţi din familie îl divinizau. Mai ales cînd ne aducea
muşchiuleţ. Şi vrăbioare…
CRINU : Cum a sfîrşit-o ?

15
VIOLETA : Tranşînd-o pe nevastă-sa. Cred că de-aia am ales psihiatria, să aflu ce
l-a putut determina pe-un om să facă ceea ce orice bărbat îşi doreşte dar se
abţine.
ANGELICA (intră cu aspiratorul) : Ce faceţi, mămică, vă jucaţi « de-a nenea
doctoru’ » ?
VIOLETA (se ridică precipitat şi-şi aranjează ţinuta) : Ţi-am interzis să intri în
cabinet cînd sînt c-un pacient !
ANGELICA : Păi dumneata păreai pacienta...
VIOLETA : Nu fi obraznică ! E o metodă nouă de psihanaliză, cu inversare de ego.
Ieşi afară !
ANGELICA : Ba s-avem pardon ! E ora şase şi eu la ora şase dau cu aspiratorul.
Aşa mi-a ordonat dom’ director. Şi, pînă una-alta, el mă plăteşte, nu tu. Dacă
mai întîrzii mult, mi se arde şi ştrudelul.
VIOLETA : (pentru sine) De ce trebuie eu să dau explicaţii ? Hai, domnule Săndoi.
Pînă ne edificăm complet de ce suferiţi, luaţi nişte Prozac. O pastilă
dimineaţa, o pastilă seara.
CRINU : Cum ziceaţi că-i zice bolii ăleia cu statuile ?...N-aveţi ceva să mi se
declanşeze... Am văzut c-aveţi o statuie în grădină.
(Crinu şi Violeta ies.)

TABLOUL 5
ANGELICA, RAUL, NARCIS, VIOLETA

ANGELICA (dă cu aspiratorul, pe urmă se opreşte) : Violeta, Violeta… Uită că am


luat-o de la şomaj ? Mare lucru să fii doctor... Mai ales doctor de nebuni...
Chirurg e mai greu că trebuie să ştii ce să tai, ca la noi, la bucătărie. Da’
psihiatru, ce mare brînză ! Îi dai nebunului să ia nişte pastile şi gata ! Se face
bine, norocul lui. Şi-al tău, că ţi-ai tras banul. Dacă nu se vindecă, îi dai alte
pastile că farmaciile-s pline. Pînă la urmă, sau se vindecă, sau s-aruncă pe
geam. Sau ia toate pastilele deodată şi tot ai scăpat de el. Păi se compară
cu arta culinară ? Psihiatru poate fi oricine : faci o facultate şi gata, eşti
16
psihiatru. Da’ există pe lumea asta facultate de cratiţă ? Nu există. Pe
vremea mea valoarea era valoare.« Tovarăşa Angelica, ia fă-ne, te rugăm,
pentru duminică, o fasole cu ciolan. » Aveau restaurantele lor, cu circuit
închis, dar preferau să le gătim noi, tovarăşele bucătărese. (oftează) A fost
frumos... Doar că n-am apucat să ne fixăm şi noi de-un bărbat... Aşa, bărbaţi
de-o noapte, am avut la liber. Dar unul căruia să-i găteşti o fasole cu ciolan
din inimă, în care să-ţi pui tot talentul şi ceapă doar cît să-i dea gust, n-am
găsit. Toată viaţa mea am muncit de dimineaţă pînă seara, să se simtă ăilalţi
bine, şi vine o fetiţa asta şi-mi zice « ieşi afară !». (se linişteşte) Ce mi-ar fi
plăcut şi mie să fiu o psihiatră celebră... Dar nu ca asta, asta habar n-are.Să
vină la mine intelectuali cu operă... Sau oameni de cultură şi artă fără operă,
dar cu nume... Să-i pun să se întindă pe canapea şi să-nceapă să-şi
povestească viaţa. Să-mi spună lucruri pe care nu-ndrăznesc să i le spună
nici nevestei, nici amantei. Cum le e frică de bătrîneţe, de impotenţă, de
pierderea memoriei, de pierderea părului, de pierderea dinţilor... E plină
lumea de nebuni de-şi zic depresivi ! Le cîntă sticleţii, visează colorat, fac
spume la gură... Sau tac. Tac, de-ţi vine să-i iei la palme. Spune mă,
bărbate, ceva ! Vaită-te, urlă ! Dar nu, ei stau şi te privesc fix. Of, cît am visat
eu să am un bărbat normal şi m-au călărit tot felul de haimanale... Eu am
pus suflet, şi-ncă ce suflet. De-abia-mi încăpea în piept. (pauză) Şi toţi m-au
tras în piept ! Le plăcea cum le gătesc, cum îi spăl, cum... (ezită) Doamne,
iartă-mă că suntem în postul Paştelui! La urmă, plecau. Voiau poezie şi eu
aveam doar joia după-masă liberă. Voiau să sufere, voiau să se certe, să
mă-njure. Şi eu nu le dădeam ocazia. Eu eram bună şi ei mă voiau rea. Şi
cînd m-am făcut rea, ei m-au vrut bună. (adoarme pe canapea)
RAUL (intră tiptil în cabinet ; se acomodează cu semiobscuritatea ; o vede pe
Angelica şi crede că e Violeta – amîndouă poartă halat alb ; începe să
recite) : Mereu cu-a ta privire în inimă-mi trezeşti / Virtuţi şi-avînturi nouă !
Începi să desluşeşti / Ce se petrece-n mine ?... Îţi dai tu seama bine ? /
Simţeşti zburînd din umbră tot sufletu-mi spre tine ? / Oh, prea frumoasă-i
noaptea, prea dulce-i visul meu !
17
(speriat, îşi dă seama de confuzie, se întoarce cu spatele şi-şi pune nasul lui
Cyrano) : Madam Angelica, e o confuzie !
ANGELICA (se repede spre el) : Nu e nicio confuzie : simţesc tot ce-ai zis. Năsuc,
cît te-am aşteptat, cît m-am rugat la icoane să vii ! Doamne, retrag tot ce-am
spus despre canapeaua asta. E fermecată. (o sărută) Mîine pun un buchet
de flori la statuia lu’ bărbosu’ ăla din curte. Am auzit că el a inventat-o,
mînca-l-ar mămica de tapiţer !
RAUL : Madam Angelica, să nu mă-nţelegi greşit, eu repetam. Re-pe-tam ! E vorba
de o piesă, Cyrano de Bergerac.
ANGELICA : Năsel, nu trebuie să repeţi nimic, am înţeles din prima. Tu ai ceva ce-
mi lipseşte mie, eu am ceva ce-ţi lipseşte ţie. Să facem schimbul !
RAUL : Ce schimb ?
ANGELICA : Îţi ofer tinereţea mea în schimbul culturii tale. Of, cît am tînjit eu după
cultură ! Şi uite, taman în postul Paştelui, să mă trezesc şi cu cultură, şi cu
iubit. Hai la mămica să te pupe! (încearcă să-l pupe ; Raul se împotriveşte)
NARCIS (îi surprinde) : Scuzaţi-mă, aveam programare la Violeta. Scuzaţi-mă, n-
am ştiut. (vrea să iasă)
RAUL : Narcis, nu pleca ! Rămîi, e o neînţelegere. Nu e ce crezi. Nu e ce vezi.
ANGELICA : Nu, nu e ce vezi ! E mult mai mult ! Sînt beată de fericire. Mă duc, să
nu mi se ardă ştrudelul. (pentru sine) Auzi, tu : te-ntinzi pe canapea şi, hop !,
ţi s-a-mplinit visul. Al dracu’, tapiţerul ! (iese trăgînd aspiratorul după ea)
NARCIS : Mă bucur pentru tine.
RAUL : Nu-nţelegi că e o neînţelegere ?
NARCIS : Mai năsel... (Raul îşi dă jos nasul) De mult voiam să-ţi propun ceva...
RAUL : Ce să-mi propui ?
NARCIS : Iei tu bucătăreasa, iau eu doctoriţa.
RAUL : Ce vorbeşti, băi?
NARCIS : Am impresia că şi tu tragi la doctoriţă...
RAUL : Eu ? Aş putea să-i fiu tată.
NARCIS : Bunic. Eu aş putea să-i fiu tată.
RAUL : Pentru ca ai avut necuviinţa sa ma faci bunic …nu renunţ la Violeta.
18
NARCIS : Măi năsel, te-avertizez : stai departe de Violeta ! Pot deveni violent.
RAUL : Ţi-ai luat Prozacul ?
NARCIS : Foarte violent. Nu mă cunoşti. N-am scăpat eu din atîtea sinucideri ca să
mă-mpiedic de-un clovn !
RAUL ... Plec, nu e seară de artişti. (din uşă) Dar nu renunţ ! (iese)
NARCIS (vrea să se repeadă după el, dar dă nas în nas cu Violeta) Bună seara,
Violeta, te aşteptam.
VIOLETA : Vorbeşti serios ? Care-i necazul ?
NARCIS : Mi-am dat seama, în sfîrşit, ce mi-a lipsit în viaţă. N-am avut pe cineva
să-mi insufle curaj.
VIOLETA : Nici cînd intrai în ring ?
NARCIS : Cînd intram în ring, nu mi-era frică de adversar, mi-era frică să nu mă
bată antrenorul la vestiar dacă pierd meciul. Mă suiam pe dulapuri, să nu m-
ajungă. Boxam de frică. În ultima repriză, nu mai vedeam cu nici un ochi şi
antrenorul îmi striga : «Uita-te in ochii mei !» Şi eu de-abia mă mai ţineam pe
picioare. Am încasat pînă mi-au ieşit ochii din cap. Ai idee ce-nseamnă să
încasezi o serie la figură ?
Îţi simţi creierii lovindu-se de cutia craniană. Vor să iasă, să ţîşnească prin
ochi, prin gură, prin urechi. De fapt, asta vor şi spectatorii. Cînd se strînge
lumea buluc la un accident ? Cînd sînt creierii întinşi pe asfalt. Asta vrea
lumea să vadă : creieri ! Să vadă ce-a fost în capul ăluia de-a murit,
dobitocu’ dracu’ ! (pauză) Dobitocii dracu’.
VIOLETA : Oamenii sînt macabri.
NARCIS : Viaţa e macabră : vrea jertfe.
VIOLETA : Viaţa e frumoasă. La vida e bella. Viaţa e făcută să fie trăită.
NARCIS : Dacă merită să fie trăită. De la 12 la 30 de ani am stat numai în
cantonamente. Luam toată ziua în braţe un sac de box şi săream coarda.
VIOLETA : Ce e mai frumos decît să fii copil şi să sari coarda cu fetele !
NARCIS : Doar că eu săream coarda cu băieţii. Şi nu mai eram de mult copil Cît am
fost speranţă la juniori, m-au ţinut trei ani la vîrsta de opşpe ani. Eu nici

19
acum nu ştiu cîţi ani am, decît cu o aproximaţie de trei-patru ani. Eu aveam
vârsta după cum o cereau interesele partidului.
VIOLETA : Chiar ai încasat atîţia pumni ? Înseamnă că trebuie să suferi de
encefalopatia boxerului. Punch-drunk în limbaj de specialitate. E
premergătoare Parkinsonului. Întinde mîinile ! (Narcis le întinde, dar mîinile
nu-i tremură) Păcat, n-ai. Cum fac unii de dau peste pacienţi fără nicio
legătură cu boxul dar atinşi de punch-drunk, iar eu am un boxer, şi încă
vicecampion, sănătos ?!
NARCIS : Eu, sănătos ?
VIOLETA : Trebuie să suferi de punch-drunk, trebuie ! Şi-o să-ţi apară şi
Parkinsonul. Cît de curînd, numai să ai răbdare. Narcis, îmi promiţi, în
numele prieteniei noastre, că oriunde ai fi, că oriunde aş fi, o să-mi dai un
telefon imediat ce faci Parkinson ?
NARCIS (tremurîndu-şi exagerat degetele) : Şi cum o să formez numărul ?
VIOLETA : Rogi şi tu pe cineva...Îţi dai seama ce confirmare grozavă de diagnostic :
punch-drunk degenerat în Parkinson ? Nici tu n-ai ieşi în pagubă : ai intra în
marea galerie a boxerilor atinşi de Parkinson, alături de Cassius Clay. Ce
şansă ...
NARCIS : Mare şansă… (îşi face curaj) Ce-ar fi să mă ţii sub observaţie toată viaţa?
Toată viaţa mea... Nu mai durează mult...
VIOLETA : Doar ştii că zilele astea eu plec în Spania...
NARCIS : De ce să nu-ţi continui cercetările aici ? Eu nu sînt chiar atît de amărît
cum par. Am revendicat postul de poliţie de la mine din comună, moştenire
de la bunica. Mi-l retrocedează, îl transformăm în clinică psihiatrică. Îmbinăm
agroturismul cu agromedicina.
VIOLETA : M-ai luat pe nepregătite. Trebuie să mă mai gîndesc...
NARCIS : Chiar o să te gîndeşti ?
VIOLETA : Îţi promit. Acum, fii băiat cuminte şi du-te să-ţi iei medicamentul.
NARCIS : Mă duc, dar vreau să-ţi dau ceva de la mine. Un cadou.
VIOLETA : Un cadou ? Ce cadou ?

20
NARCIS (scoate cu grijă o medalie din buzunar şi i-o întinde) : Bunul meu cel mai
de preţ.
VIOLETA (îl lasă cu mîna întinsă) : Ce-i asta ?
NARCIS : Medalia mea de vicecampion balcanic.
VIOLETA : Nu pot s-o primesc, e prea mult.
NARCIS : Te rog, ia-o. Ca semn c-o să te gîndeşti la propunerea mea.
VIOLETA (o ia cu două degete) : Bine, o primesc. Acum, gata, la culcare.
NARCIS (se îndreaptă spre uşă ; din uşă) : Noapte bună. (iese)
(Violeta aşteaptă să închidă Narcis uşa şi dă drumul medaliei în coşul de gunoi)

TABLOUL 6
RAUL, NARCIS, CRINU, VIOLETA, ANGELICA

În grădina clinicii. Intră Violeta, urmată de Raul, Narcis şi Crinu. Raul are
valiza cu recuzita. Narcis cară scăunelul de antrenor. Crinu ţine într-o mînă
un scaun şi în cealaltă, Samsonite-ul. Violeta se aşază pe bancă, cei trei se
aşază în semicerc în faţa ei. Intră şi Angelica, cu o butelie în mâna. Se
aşază pe un balansoar, asteptând să vadă şedinţa de terapie.

RAUL : Ce vreme splendidă !


VIOLETA : De-aia m-am şi gîndit să facem o şedinţă de terapie în aer liber.
Fiecare dintre voi va fi celălalt. Aşa, va vedea cum e în realitate. Se va
înţelege mai bine şi, poate, se va vindeca. După o săptămînă de convieţuire,
vă cunoaşteţi destul de bine ca să vă puneţi unul în pielea altuia. Gîndiţi-vă
la psihanaliză. Care-a fost ideea domnului Freud ? Tu vorbeşti, tu te-asculţi,
tu te-nţelegi, tu te vindeci.
ANGELICA : Şi doctorul îţi ia banii.
VIOLETA (arată spre statuie) : Ieşi afară ! (Angelica iese) În metoda pe care o
propun eu, şansele de vindecare sînt mai mari : cunoscându-l pe celălalt,
care n-are inhibiţiile tale, afli mai multe despre tine. O să-ncep cu Raul. El e
actor şi-o să înţeleagă imediat convenţia.
21
RAUL : E teatru experimental.
VIOLETA : Tocmai asta e, că nu e. Te rog să nu joci, te rog să fii.
RAUL : Cine să fiu ?
VIOLETA : Crinu Săndoi.
RAUL : E rol de figuraţie : duce geanta.
CRINU : Multi ar vrea sa duca geanta asta.......
VIOLETA : Destul cu fiţele : eşti Crinu Săndoi.
RAUL : Îl joc pe Săndoi, preşedinte de bancă. Vreau şi eu, odată în viaţă, să dau
bani la actori.
VIOLETA : Adjudecat : eşti preşedinte de bancă. (se îndreaptă spre Crinu şi
încearcă să-i ia geanta) O să-ţi dăm şi simbolul puterii.
CRINU (refuză să dea geanta) : Nu pot s-o dau. Conţine... nişte amintiri foarte
preţioase pentru mine.
NARCIS : Amintiri de familie ?
CRINU (ezită) : De la marea familie a întreprinzătorilor mici şi mijlocii.
NARCIS : Mijlociul cu care-a fugit nevastă-mea !
VIOLETA (îi smulge servieta) : Destul cu vorbăria, pierdem timpul. (îi dă servieta lui
Raul) Să vedem cine va fi Narcis. Evident, Raul Dragobete.
RAUL : Un mare actor.
VIOLETA : Un mare actor care... poate fi orice. Să zicem, un procuror.
RAUL : « Procurorul » ? De Djagarov ? L-am jucat. Mare succes. N-ai tu treabă.
VIOLETA : Să vedem ce-a mai rămas pentru domnul Săndoi. Gata, ştiu : domnul
Săndoi e un nenorocit de întreprinzător care a luat un credit pe care nu l-a
mai putut da înapoi. Banca i-a vîndut casa ipotecată, nevasta l-a părăsit.
CRINU: Nu m-a părăsit nevasta!
NARCIS: Te-a părăsit dacă mă joci pe mine.
VIOLETA: S-a sinucis, dar a fost salvat.
NARCIS : A lăsat scrisoarea de adio la vedere şi a găsit-o cititorul de contor, care i-
a tăiat sfoara.
VIOLETA : Exact. Intuiţie de procuror. Ce zici, domnule Săndoi ? N-ai lăsat o
scrisoare de adio ?
22
CRINU : Ce scrisoare ?
VIOLETA : Scrisoarea... În care îl acuzi pe preşedintele băncii că ţi-a cerut şpagă
pentru credit... (lui Narcis) Scrisoarea pe care o ai în dosar...
NARCIS : (înţelege ; ia o foaie albă din valiza lui Raul). De scrisoarea asta vorbeşti?
VIOLETA : De care alta ? (Narcis o lasă să-i ia laţul, pe care i-l pune lui Crinu)
NARCIS (lui Raul) : De cînd stă procurorul mai jos ca inculpatul ? (schimbă
scaunele între ei)
RAUL : Nici nu m-am instalat bine în scaunul de preşedinte şi sînt deja inculpat ?
NARCIS : Pentru luare de mită.
RAUL : De la cine ? De la amărîtu’ ăsta ?
RAUL : Zi, investitoru’ lu’ peşte, cum ai trecut de secretara mea ?
CRINU : Am bătut step. (se scoală şi bate step : Raul îl priveşte siderat)
VIOLETA : E bine, bine, e foarte bine. Raul, nu te opri.
CRINU (se opreşte din step şi-i suflă lui Raul) : Nimeni nu poate dovedi că i-a dat
un dolar lui Săndoi.
RAUL (mecanic) : Nimeni nu poate dovedi că i-a dat un dolar lui Săndoi.
NARCIS : Ce vorbeşti, băi ?
CRINU : Violeta, aşa nu se poate ! De ce-l tutuieşte ? Vrea să-l timoreze ! Ai dreptul
la avocat ?
RAUL : Am dreptul la un avocat.
NARCIS : Avocat pe mă-ta ! Cînd l-ai pus să-şi ipotecheze casa de douăzeci de mii
de dolari pentru un credit de cinci mii, i-ai zis să consulte un avocat ? (lui
Crinu) Hai că şi meritai s-o încurci ! Ce credit e ăsta, de cinci mii de dolari ?
(rîde în hohote) Ce voiai să faci cu cinci mii de dolari ? Ce puteai să faci cu
cinci mii de dolari ?
RAUL : De-aia i-am şi cerut să pună ipoteca, să-l descurajez, să-l protejez. Da’ el,
nu, el voia să-nceapă o afacere, el voia să fie patron. Na, ai ajuns patron !
Ţi-ai pierdut casa, ţi-ai pierdut nevasta...
CRINU : Nevasta n-am pierdut-o.
NARCIS : Ai pierdut-o ! Păi dacă mă joci pe mine.
RAUL : Ce mai vrei ? Să mă bagi şi pe mine la apă ?
23
NARCIS : Băieti, asta o lamuriti intre voi, la puscarie. (lui Crinu) Tu te autodenunţi
că ai dat mită (lui Raul), tu recunoşti că ai luat mită.
CRINU : N-aveţi nici o dovadă.
RAUL : N-ai nici o dovadă.
CRINU : De ce-l tutuieşti pe domnul procuror ? Vrei să-l enervezi ? Vrei să-ţi
agravezi situaţia ?
NARCIS : Aşa nu ne mai facem bine niciodată ! Cum vine asta : victima îşi apără
călăul ? (lui Crinu) De-aia ajungeţi toţi să vă puneţi ştreangul de gît. Bine vă
face că vă încalecă. (lui Raul) Nu mă las pînă nu umfli zece ani.
RAUL : Mă ameninţi ? Pe mine ? You are talking to me ? O să-ţi pară rău. Sînt un
om cunoscut, băi ! Pe cînd tu, se vede de la o poştă că eşti labil psihic.
NARCIS : Joci tare, ai ? Douăzeci de ani, treizeci! Păi, talkin’ to me, talkin’ to me !
Ce-mi place asta cu talkin to me’.
CRINU : Nu e corect, nu e drept. Domnule procuror, iertaţi-l, că nu ştie ce face ! E
un actor de mîna a doua.
NARCIS (se preface că ia o altă hîrtie din dosar) : În dimineaţa meciului România-
Slovenia, partida-retur, că nu se mai termina, v-aţi întîlnit la bodega cu
specific francofon Je ne regrette rien,...
CRINU (îl întrerupe) : Fals, fals ! Asta nu e bucătărie franţuzească, la atîta mă
pricep şi eu.
NARCIS : N-am zis cu specific franţuzesc, am zis cu specific « francofon ». (reia
lectura) Ca desert, au luat două porţii de colivă ecologică (ia altă foaie din
dosarul imaginar) Avem nota de plată găsită în contabilitatea firmei tale. Ai
trecut-o la cheltuieli de protocol. De asta ce mai zici ?
RAUL : Două porţii colivă a 48.50, total 97 lei
NARCIS : Te-am lăsat cu gura căscată ? De ce crezi că nu era nimeni în local ?
CRINU : Din cauza preţurilor.
NARCIS : Ca să aranjăm noi flagrantul !
RAUL : Flagrant cu colivă ? De ce nu m-aţi arestat la ieşire ?
NARCIS : Pentru că n-ai pus botul la colivă, ai preferat să-i iei amărîtului ăsta casa.

24
Se aude o explozie puternică. Intră Angelica, despletită.
ANGELICA : Mi-a explodat ştrudelul, mămică !

TABLOUL 7
RAUL, ANGELICA, VIOLETA

Raul intră în cabinet cu un cap de miel în mînă, care îl frige vizibil. Îl trece dintr-o
mînă într-alta. Face eforturi să-şi amintească replica.

RAUL : « Omul, ce mîndru sună acest cuvînt ! » (ezită) Nu, nu e asta. (se plimbă
prin scenă) « Dau regatul meu pe-un cal ! » Sunt un pescarus... Nu, nu e nici
asta. (iluminat) « A fi sau a nu fi ? » (triumfător) Asta-i întrebarea. Sînt sigur
că asta e.
ANGELICA (din culise) : Care-ai furat capul de miel din borş că te omor cu mîna
mea ! (intră în cabinet şi-l vede pe Raul) Dumneata erai ? Năsel, de ce n-ai
răbdare pînă mîine? Ştii că mama o să-ţi pună deoparte ce e mai bun :
creieraşul, limbuţa, ochişorii...
RAUL : Iartă-mă, madam Angelica, repetam.
ANGELICA : Iar începi ? M-ai omorît cu repetiţiile. Şi nu-mi mai spune « madam
Angelica »,mămică, că mă scoţi din sărite. Zi-mi Angi......
RAUL : Ce-o să zică ceilalţi ?
ANGELICA : Gura lumii slobodă ! Eu hotărăsc pentru cine sînt « Angi » şi pentru
cine « madam Angelica ». Spune, de ce te-ascunzi de mine ? De două
săptămîni, de cînd mi-ai spus ce mi-ai spus, pe canapeluţa asta sfîntă, fugi
de mine. Crezi că nu văd ? Crezi că nu observ că-i daţi toţi trei tîrcoale
Violetei, ca nişte motani ? De ce ? Pentru că ea are studii şi eu n-am ?
RAUL : Nu-i vorba de asta. Noi, în lumea teatrului, am avut întotdeauna o admiraţie
deosebită pentru bucătărese. Molière citea întîi piesele bucătăresei şi doar
dacă-i plăceau ei le dădea teatrului.
ANGELICA : Ăla da bărbat ! Da’ de ce-i zicea molier, împăia molii ? Ce găsiţi toţi la
nebuna asta ! Dumneata, la etatea dumitale, ai nevoie de-o închipuită care
25
visează castele în Spania ? Dumneata ai nevoie de-o femeie care să-ţi ducă
plosca.
RAUL : Eu n-am nevoie să-mi ducă nimeni plosca. Sînt încă verde.
ANGELICA : Verde nu e bun nici lemnul de coşciug. De ce-oţi fi voi, bărbaţii, tot mai
nebuni pe măsură ce îmbătrîniţi, zău dacă înţeleg ! De ce să preferi unei
supe de găină, sclipici de fată mare ? Fată mare, vorba vine...
RAUL : Pentru că de supă de găină ţi se acreşte...Şi e plina de grăsime...
ANGELICA (rămîne perplexă ; îi smulge capul de miel din mînă) : Eşti un măgar,
eşti un necioplit!! Eşti o ruşine. Nu mă meriţi ! Mîine am să-ţi dau numai
oase. Am să-i dau lui Narcis şi creierii, şi limba. Ţie, numai zgîrci. Zgîrci
bătrîn !(iese)
RAUL : Trebuia s-o fac, trebuia.
VIOLETA (intră ; se uită la ceas) : Sper că n-am întîrziat ?
RAUL : Nu, deloc. Acum am venit şi eu, de-un minut.
VIOLETA : Îmi explici şi mie de ce era atît de important să te consult primul ?
RAUL : De fapt, nu e vorba de consultaţie. Voiam să te rog ceva.
VIOLETA : Roagă-mă.
RAUL : Nu vrei să-mi dai replica pentru o scurtă repetiţie ? Rolul Ofeliei...
VIOLETA : Aia cu « du-te la mănăstire » ? Îl ştiu pe dinafară.
RAUL : Tocmai de-aia. Am impresia c-am început să-mi uit rolul şi presimt că în
curînd voi juca Hamlet.
VIOLETA : Nu ştiu, Raul, azi parcă nu-mi vine să fiu Ofelia. Nu mă pot gîndi la
mănăstire cînd săptămîna viitoare plec în Spania.
RAUL : De ce nu vrei să te pregătesc să dai la teatru ? Emani talent, emani forţă.
Eşti frumoasă... Crede-mă, mă pricep la actriţe.
VIOLETA : Să îngroş rîndurile şomerelor ? Deocamdată am o bursă.
RAUL : Ca să ce ? Ca să scrii cîteva pagini, pe care n-o să le citească nimeni ?
VIOLETA : Şi care ar fi alternativa ?
RAUL : Mii de oameni pe care să-i faci fericiţi ! Mii de oameni care să te aplaude,
care să te ovaţioneze. Sau cîteva sute. Măcar cîteva zeci... Măcar unul, şi
tot merită. Totul e să joci, să fii pe scenă, să fii acolo. De cîte ori m-a chemat
26
un regizor, am răspuns prezent, numai să fiu acolo. Cîteodată mă întreb
dacă am avut o viaţă dincolo de scenă...
VIOLETA : De ce vrei să mă iei şi pe mine din lumea reală în lumea ta, de
mucava ? De ce tocmai pe mine ? (îşi sprijină coatele de birou şi-şi lasă
capul în palme)
RAUL : De ce tocmai pe tine ? (se scoală de pe canapea şi începe să recite)
...Iată, / Îşi las-acum obrazu-ncet pe mînă... / O, ce n-aş da să fiu mănuşa
ei / Şi să-i ating obrazul... Vorbeşte, încă, înger de lumină, / Că-n noapte tu-
mi străluci de slavă plină / Deasupra mea, ca-naripatul sol / Al cerului, pe
care muritorii / Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol. (are un lapsus şi începe să
amestece versurile ; Violeta porneşte un reportofon şi-l înregistrează) Să-mi
daţi alt cal ! Şi rănile legaţi-mi ! / Isuse, fie-ţi milă ! Nu !... E un vis ! / De ce
mă tem ? De mine ! Alt – nu-i nimeni. / Richard la Richard ţine ! Eu nu-s eu ?
/ E-un ucigaş aici ? Nu-i ! Ba da : eu ! (Violetei) Dacă te măriţi, îţi dau drept
zestre acest blestem : de-ai fi ca gheaţa de curată, ca zăpada de
neprihănită, şi de bîrfeală tot n-ai să scapi. Du-te la mănăstire ! Du-te ! Adio !
Sau, dacă trebuie să te măriţi cu orice preţ, ia un smintit, căci oamenii cu
scaun la cap ştiu prea bine ce dihănii faceţi voi din ei. La mănăstire ! Du-te
cît mai repede. Drum bun ! (se înfierbîntă iarăşi) Sclav josnic, viaţa mea o
joc pe-un zar, / Şi întîmplării eu mă-ncredinţez, / Sînt oare şase Richmonzi în
cîmpie ? / Cinci am ucis eu azi în locul lui. / Un cal ! Un cal ! Regatul meu
pe-un cal ! (se linişteşte) Eu mor acum. Puternicul venin / Îmi stinge mintea.
N-am să mai trăiesc / S-aud ce ştiri ne vin din Englitera. / Dar pot să spun că
Fortinbras e-alesul, / El are glasul meu ce moare-acum. / Aşa să-i spui şi
toată-mprejurarea / Ce m-a-ndemnat la... Restul e tăcere. (se opreşte în
mijlocul scenei, complet epuizat)
VIOLETA (se apropie cu reportofonul) : Nu te opri, Raul, nu te opri ! Cînd mă mai
întîlnesc eu c-o demenţă senilă, c-un Alzheimer la prima mînă ? (îi arată
reportofonul) Cine mă crede c-o criză de trei minute ? Puteai să te prefaci,
să joci teatru, dacă tot zici că eşti un mare actor. Ce te costa ? Mă făceai

27
fericită. Nu ziceai că ăsta e teatrul, să-i faci fericiţi pe spectatori ? Măcar pe
unul. Vorbe, vorbe, vorbe ! Asta e teatrul : vorbe ! (iese)
RAUL (îşi revine) : Am greşit piesa ? Am greşit rolul ? Am greşit viaţa ? (iese)

TABLOUL 8
CRINU, NARCIS, ANGELICA

În curtea clinicii. În timp ce discută cu Narcis, Crinu se va apropia şi se va îndepărta


de cîteva ori de statuia lui Freud.

NARCIS : Uite, eu am încercat să mă spînzur de trei ori şi n-a ţinut. Prima oară,
ştii...
CRINU : Cu grasa , cu profesoara....
NARCIS : Cu pionierii. A doua oară, s-a rupt sfoara, bătea un vînt, mamă, mamă.
Ultima oară m-am atîrnat cu o butelie în braţe. Mi-au furat hoţii butelia. Iar m-
am bălăngănit, şi iar mi s-a rupt sfoara. Îţi dau un sfat : nu te spînzura
niciodată toamna, bate un vînt…
CRINU : De ce să te sinucizi, domnule, de ce ? Doar pentru că ai eşuat în viaţă ?
NARCIS : Eu am eşuat în moarte. Mie viaţa mi-a oferit ocazia celor mai frumoase
sinucideri. Cea mai bine concepută a fost în ’93, sub personalul de Videle.
Doar că ăsta mergea cu douăzeci pe oră. M-a văzut mecanicul şi a frînat
brusc, nenorocitul ! Mă aşezasem perfect pe linie. Toate ziarele mi-ar fi dat
fotografia pe prima pagină. Îţi dai seama, pe prima pagină ! Nu ca atunci
cînd am luat argintul la Tirana şi m-au pus în pagina a opta, lîngă
comemorări. Am fost veşnica mea pomenire.
CRINU : Şi chiar nu puteai să te abţii, trebuia să te sinucizi toată ziua, bună ziua ?
NARCIS : Ce-ai fi făcut în locul meu dacă, de cîte ori te plimbai printr-o poieniţă,
auzeai fiecare cracă şoptindu-ţi: « De mine, de mine, atîrnă-te de mine ! » Zi,
ce-ai fi făcut ?
CRINU : Zici că depresia ţi se trage de cînd ai lucrat la arestul miliţiei ?

28
NARCIS : Aşa cred. Ăla iad, frate ! Intri om şi ieşi neom. Dacă apuci să ieşi. Dacă-ţi
dă zece-doişpe ani, nu mai apuci.
CRINU (începe să se sperie) : Nu există ordine, nu se respectă regulamentele ?
NARCIS : Există un singur regulament : cel mai slab se supune celui mai tare. Şi
ferească Dumnezeu ca ăl mai tare-n pumn să fi luat cinci ani pentru un furt
de pepeni şi să nimerească în celulă cu unul mai slab, care a luat trei ani
pentru c-a devalizat o bancă ! Din prima noapte se reface echitatea.
CRINU : Nu există nici un mod în care să le cîştig simpatia ?
NARCIS : Săpunul.
CRINU (se repede la Narcis şi încearcă să-i ia ştreangul de la gît) Dă-mi-l ! Trebuie
să mi-l dai. N-o să suport, n-o să suport !
NARCIS (aproape sugrumat) : Potoleşte-te ! (îi dă un pumn în ficat) Croşeu la
pateu.
CRINU : N-o să pot suporta dezonoarea, n-o să pot suporta umilinţa ! Mai bine mă
spînzur decît s-aştept procesul. Eu am fost un învingător. Am fost un mic
Dumnezeu. Şi-acum să-ndur umilinţa ? Te rog, dă-mi-l !
NARCIS : Şi crezi că dincolo e mai bine? Eu vin de-acolo... Alţii se laudă c-au fost
de şapte ori în Spania, eu am fost de şapte ori pe lumea ailaltă. Şi să ştii că
e şi durere, şi întristare... Şi nici măcar nu e aşa de plin de verdeaţă cum se
spune.
CRINU : Tocmai tu să mă-mpiedici, care te-ai ales cu ochi de broscoi de la o
spînzurare ?
NARCIS : Cu ochii ăştia m-am ales cînd m-a bătut antrenorul, după finala pierdută
la Tirana. Şi nu sînt de broscoi, sînt doar foarte expresivi.
CRINU : Şi butelia ?
NARCIS : Tu ştii ce-nsemna o butelie pe vremea aia ? Era mai preţioasă ca viaţa.
CRINU : Atunci, nici personalul de Videle...
NARCIS : Eşti copil ? Personalul de Videle e cel mai mare criminal în serie de pe
căile ferate române, nimeni n-a scăpat din faţa lui : beţivi, gravide în luna a
patra, picaţi la bacalaureat, divorţaţi, primari, unul n-a scăpat. Ascultă la
mine : nimic nu e mai pretios ca viaţa... Nici macar banii
29
CRINU : Şi toate poveştile tale ?
NARCIS : Mă mai lipesc şi eu de cîte-o fundaţie, mai fac o cură de Prozac, mănînc
bine de Paşti... Cît ţine, ţine. Cînd nu mai ţine, în faţă la Patriarhie, cu mîna-
ntinsă şi medalia pe piept. Dar, deocamdată, o să-mi fie mai greu, că nu mai
am medalia...
CRINU : Ţi-au retras-o ?
NARCIS : (confidenţial) Am investit-o... Sentimental. Scuză-mă, nu pot intra în
amănunte.
CRINU : Va trebui să-mi port crucea...
ANGELICA (intră) : Aici erai, domn’ Crinu ? Vezi că te caută Violeta. Cică eşti
programat la canapea.
CRINU : Aoleu, am uitat. Fug. (iese)
ANGELICA : Cocoşelule, ai grijă mîine, la masa de Paşti, cînd servesc borşul, nu
întinde primul farfuria, ca de obicei. Rămîi ultimul. Ai să vezi, are să fie bine.
O să mă ocup mai mult de tine. Te-am neglijat în ultima vreme. Ai început să
slăbeşti. Să nu te treacă la categoria muscă.
NARCIS : Parcă te ocupai de Raul?
ANGELICA : Să nu mai aud de el ! E un bădăran. De fapt, niciodată n-am avut
noroc la artişti. Mi-amintesc cînd am fost fată-n casă la un scriitor... Cică şi
ăştia sînt consideraţi artişti.
NARCIS : Mai mult sau mai puţin...
ANGELICA : Ăsta al meu era mai mult, după cît cîştiga. Era un bărbat frumos, dar
avea mici probleme... (duce mîna la gură şi rîde înfundat) Pînă la urmă, s-a
însurat cu asistenta care l-a tratat de... micile lui probleme. Făceau amor în
trei, cu un doctor. El se uita.
NARCIS : Doctorul ?
ANGELICA : Faci pe prostul cu mine ? Scriitorul se uita. Cîteodată, mă mai uitam şi
eu, să-mi treacă timpul. Hai că plec. Mă duc să pudrez cozonacii. (se
întoarce din drum) Era să uit. (scoate din buzunar medalia de la Tirana). Fii
şi tu mai atent unde-ţi laşi amintirile. Am găsit asta în coşul de gunoi. Am

30
dat-o cu spirt. (îi dă medalia şi iese) Dacă n-am eu grijă de voi, într-o zi o să
va pierdeţi şi capul. (iese)

(Narcis ia medalia, se uită lung la ea şi iese cu pas de condamnat.)

TABLOUL 9
VIOLETA, CRINU, ANGELICA, RAUL, NARCIS, DIRECTORUL

În cabinetul de consultaţii. Crinu este întins pe canapea.

CRINU : Nu pot, oricîte medicamente aş lua, nu pot. Cum m-apropii de statuie, cum
mă blochez. Ce păcat că s-a desfiinţat pedeapsa cu moartea. Aş fi comis o
crimă spectaculoasă, l-aş fi împuşcat pe directorul meu de la credite şi aş fi
murit demn, în faţa plutonului de execuţie. S-ar fi scris cărţi, s-ar fi făcut
filme. Şi acum? Nimeni nu ştie unde sînt. Mi-e groază, pur şi simplu groază.
Eu, care am făcut bine la atîţia oameni, să sfîrşesc în închisoare... Şi pentru
ce ? Pentru nişte credite date pe ochi frumoşi, sau pentru un comision
simbolic, ca să nu refuz omul, ca să nu-l jignesc ? Pentru atîta s-ajung la
închisoare ? (pauză) Aş da toţi banii înapoi, dar de unde ? Că cea mai mare
parte am dat-o mai departe. M-aş întoarce la pompieri, orice, numai să se
şteargă cu buretele tot.
ANGELICA (intră ca un torent) : Domnu’ Crinu, vino repede,mămică : s-a sinucis
Narcis ! (Crinu izbucneşte în rîs) Ce-ai, dom’le, ai înnebunit ? N-ai auzit că s-
a sinucis omul !
CRINU : Nu vin. Să se descurce cum s-a mai descurcat. (Angelica iese şi reintră
împreună cu Raul şi Violeta, cărîndu-l pe Narcis, pe care-l întind pe canapea
; Crinu îi spune în şoaptă lui Narcis) Gata cu joaca !

31
VIOLETA (îi ia pulsul ; ţine nişte folii în mînă) A luat treizeci de pastile de Prozac,
nici un bou nu scăpa, boul dracu’ ! (apropie o oglindă de buzele lui Narcis)
Mort.
ANGELICA (ia oglinda, se aranjează şi izbucneşte într-un bocet) : Unde-ai plecat,
cocoşelule ? Cui m-ai lăsat ? Cine-o să-mi mai cureţe mie merişoarele, cine-
o să-mi mai soarbă mie borşuleţul? Pentru cine-am frămîntat eu cozonacii ?
Pentru cine am stafidit eu pasca ?
CRINU (scrîşnit, lui Narcis) : Pasca mă-tii de impostor, scoală cînd îţi spun !
ANGELICA : N-ai milă ? Voi, bancherii, sînteţi chiar atît de fără inimă ? Chiar şi-n
faţa morţii ?
CRINU (îi dă un pumn în ficat lui Narcis) : Dacă nu te ridici imediat, spun tot, auzi ?
Spun tot, destul cu circul !
VIOLETA (îi trage două palme lui Crinu) : Gata, gata! De unde e el acum, nu se mai
poate întoarce.
CRINU (insinuant, la urechea lui Narcis) : Nici dacă ia personalul de Videle ?
VIOLETA : Ai înnebunit ! E clar : ai înnebunit ! (îl împinge spre birou) Aşază-te. Aşa.
Acum ia pastiluţa asta. Aşa, gigea băiatul ! O să ne ocupăm şi de tine. Dar
acum, prioritatea e mortul.
ANGELICA : Frumos vorbeşti ! Şi mai zici că ai studii superioare...
VIOLETA : Dar cum ai vrea să vorbesc ? Nu-ţi dai seama că nenorocitul ăsta mi-a
distrus cariera ? (devine isterică) S-a sinucis de şapte ori în aer liber şi-a
scăpat. Şi vine într-o clinică, americană pe deasupra, specializată în
recuperări nervoase, şi ? Sub observaţie, în plin tratament, se sinucide şi
moare. Moare ! Toată lumea se va întreba : unde-au fost doctorii? Şi doctorii
sînt eu. Toţi vor arăta cu degetul spre mine. Îmi vor lua dreptul de-a profesa,
îmi vor anula bursa... (începe să-l zgîlţîie pe Narcis) Dintre toţi doctorii de
nebuni de pe lumea asta, de ce m-ai ales tocmai pe mine, să mă
nenoroceşti ? De ce mă, bestie, bătăuşule, avortonule ?!
CRINU : (lui Narics) La ce oră pleacă personalul de Videle ?
VIOLETA : Ăsta-i nebun de-a binelea ! Acum o să ne liniştim puţin şi-o să ne gîndim
cum să facem să scăpăm de cadavru.
32
ANGELICA : Faceţi cum ştiţi, dar pe mine să nu mă băgaţi în vreo blestemăţie, că
eu sînt femeie cu frica lui Dumnezeu. Mai bine sunăm la poliţie.
VIOLETA : Opreşte-te ! Tu ştii cine-i de serviciu la poliţie în noaptea de Înviere ? Ăi
mai răi. Pedepsiţii, consemnaţii, retrogradaţii, mutaţii disciplinar. Vrei să ne
ancheteze toată noaptea ? Săracul, n-avea pe nimeni., săracul. (se uită în
carnet) Nici măcar o mătuşă. Cum să scăpăm de cadavru... ? Raul, tu ai
jucat în atîtea tragedii, ce se făcea cu morţii din piese ?
RAUL : Depinde. Câteodată regizorul lasă toţi morţii în scenă şi învie toţi la aplauze.
Să-ncercăm şi noi (încep toţi să aplaude) Ar mai fi o piesă cu o situaţie
similară : Arsenic şi dantelă veche. În piesa asta, două babe...
ANGELICA : Iar eşti măgar !
RAUL : Două doamne în vârstă îi ajută să moară pe bătrînii care nu mai au pe
nimeni pe lume. Şi-i îngroapă în pivniţă.
ANGELICA : E o problemă : noi avem fundaţie de beton.
VIOLETA : Angelica, du-te după lopeţi ! Îl îngropăm aici, in faţa statuii lui Freud,
acolo n-o să-l caute nimeni.
DIRECTORUL (intră tocmai cînd cei trei se pregătesc să iasă) Ce e cu voi ? (se uită
la ceas) Haideţi că întîrziem la Înviere. (îi dă fiecăruia cîte o lumînareş
ajunge în dreptul lui Narcis) Ce e cu el, i s-a făcut rău ?
RAUL : Rău de tot. E mort.
DIRECTORUL : Nu se poate. Vreau o explicaţie !
VIOLETA : A înghiţit treizeci de pastile de Prozac.
DIRECTORUL : Tu ce-ai păzit, unde ţi-a stat capul ?
VIOLETA : Cum puteam să prevăd c-o să se sinucidă ?
DIRECTORUL : Era şi greu : unul care s-a mai sinucis de şapte ori... era greu de
prevăzut... Te-am angajat să-l recuperezi nervos, şi dumneata..., mi-i
omori ?
VIOLETA : Ba pardon ! Nu m-ai angajat. Sînt colaborator extern, n-am nici o
răspundere. Vrei să ştii ceva ? Plec chiar în clipa asta. Descurcă-te cum ştii !
DIRECTORUL : Uiţi că fără recomandarea mea, bursa ta nu mai există !
VIOLETA : Eşti în stare să-mi faci una ca asta ?
33
DIRECTORUL : Uite că sînt, pentru că, din cauza ta, o să dăm faliment. Cine mai
vine la o clinică de recuperare nervoasă în care unul din trei pacienţi se
moare...
VIOLETA : Doamne, de ce, Doamne, dintre atîţia românaşii care au luat drumul
Spaniei, tocmai pe mine te-ai găsit să mă-ntorci din drum ?
DIRECTORUL : Domane, de ce mă prigoneşti ? Tocmai pe mine care ţi-am trimis
atîţia clienţi ?
ANGELICA: Doamne, Tu, care-ai făcut atîtea minuni, mai învie-l o dată pe robul tău,
Narcis. Doamne, dacă m-ai auzit, dă-ne un semn !

Se aude un sunet de fax şi din plafon care un rulou de hîrtie. Directorul trage hârtia
şi începe să citească.

DIRECTORUL : Ministerul Justiţiei. În atenţia domnului Săndoi Crinu Laurean. Vă


comunicăm prin prezenta că, analizînd probele din dosarul dumneavoastră,
s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
CRINU (toate privirile sînt aţintite spre el) : Trăiască justiţia română ! Cîtă încredere
am avut eu în justiţia română !!
TOŢI: Trăiască justiţia !
CRINU : Uite, de faţă cu voi toţi, fac un legămînt : cît voi mai fi preşedinte de bancă,
nu mai dau nici un credit.

(Se aude din nou faxul ; cade un alt sul)


DIRECTORUL : (citeşte) Ministerul Culturii. Începe bine. Către maestrul Raul
Dragobete. Avem plăcerea să vă invităm să jucaţi rolul titular din spectacolul
Hamlet, de William Shakespeare (îi dă faxul lui Raul) Maestre, în sfîrşit,
Hamlet !
RAUL : (reciteşte faxul) : Refuz !
CRINU : Raul, refuzi Hamlet ?
RAUL : Prea tîrziu…

34
CRINU : Hai să te pup ! (îl pupă) Eşti mare ! Să refuzi un rol pe care l-ai aşteptat o
viaţă... eşti mare. Te stimez. Te admir. Eu n-am fost în stare să refuz un
credit şi era să mă distrug. Îţi promit ceva : în prima zi cînd ajung la bancă,
fac o fundaţie de ajutorare a actorilor care au refuzat Hamlet. Vă donez un
miliard.
RAUL : Un miliard ? Nu-i rău, pentru început.
CRINU : Te numesc membru fondator şi preşedinte.
VIOLETA : Destul cu proiectele măreţe. Nu uitaţi c-avem de dus la bun sfîrşit un
proiect mai terre à terre. (arată spre Narcis).
DIRECTORUL : (se aude ţîrîitul faxului ; Directorul îl citeşte în gînd) Ce facem : îl
îngropăm cu el sau îl citim ?
ANGELICA : Citeşte !
DIRECTORUL : (citeşte) : Federaţia română de box. Vă aducem la cunoştinţă, cu o
întîrziere de patruzeci de ani, că Federaţia de box din Albania a hotărît să vă
acorde medalia de aur. (dinspre canapea se aude un geamăt ; toţi se întorc
spre Narcis, care duce încet pumnii la piept)
RAUL : Pentru a opta oară... Să fie cu putinţă ?
ANGELICA (cade în genunchi şi-şi face cruci mari) : Minune, Doamne, minune !
NARCIS (se dă jos cu greu de pe canapea, pipăind aerul ca un orb) : Am ajuns deja
în rai ? (pipăie sabia lui Raul) Sfinte Gheorghe, tu eşti ? (Angelica îi
îmbrăţişează picioarele ; o mîngîie pe creştet) Maria-Magdalena ? (întinde
mîna spre Violeta) Sfîntă Fe... (se întrerupe, o recunoaşte) ferească
Dumnezeu ! Sînt tot pe pămînt !
VIOLETA : Narcis, trăieşti ? Campionul meu ! Trăieşti, după treizeci de pastile de
Prozac ? (se uită mai atent la folii) Termen de expirare : 31 decembrie 1995.
Expirate, domnule director ?
CRINU (îl pupă) : De data asta, chiar te-ai sinucis. Ştii că nu te-am crezut ? Iartă-
mă. (în şoaptă) Nu le-am spus nimic.
DIRECTORUL : Ai auzit scrisoarea ? Ai cîştigat, norocosule, ai cîştigat finala ! Te-
au furat arbitrii...

35
NARCIS (termină de citit) : Eu am simţit c-am cîştigat încă de-atunci. Eu, cînd
intram în ring, începeam să spun în gînd tabla înmulţirii. De obicei, pe la 5
ori 6 mi se rupea filmul. În meciul ăla am ajuns pînă la 7 ori 8. Asta însemna
c-am terminat în picioare. Dar n-am fost sigur de victorie. Niciodată n-am
ştiut exact cît fac 7 ori 8 : 54 sau 56 ?
CRINU : Ce faci de marţi încolo ? Ai vreun angajament pe undeva ?
NARCIS : În faţă, la Patriarhie...
CRINU : Am nevoie de-o gardă de corp.
NARCIS : Plăteşti bine ?
CRINU : Tu ce crezi ?
NARCIS : Da’ ce-i cu voi, cu lopeţile astea
VIOLETA : Ne jucam de-a v-aţi ascunselea : cine nu-i gata, îl iau cu lopata. Te joci
şi tu cu noi ?
NARCIS : (Violetei) Cu tine nu mă joc.
VIOLETA : De ce ? Eşti supărat pe mine că ţi-am dat pastile expirate ? Fii serios.
Eu o să te fac celebru. O să scriu un articol piatră de hotar în psihiatrie :
punch-drunk, moarte clinică, resuscitare şi – bomboana pe colivă –
Parkinson. Se va numi în literatura de specialitate : sindromul Pasăre. Cîţi
boxeri cunoşti care să fi dat numele lor unui sindrom ?
CRINU : Violeta, ce-ar fi să renunţi la Spania şi să te angajezi la mine, la bancă ?
VIOLETA : Pe ce post ?
CRINU : Psihanalist de credite.
VIOLETA : Există un asemenea post ?
CRINU : Îl inventez eu. Cînd vine un client să-mi ceară un credit, îl rog să se întindă
pe canapea şi începem să-l întrebăm : cînd eu de business-plan, cînd tu de
mătuşi. În doi ne dăm seama dacă e de bună-credinţă sau nu.
ANGELICA : Domnu’ Crinu, dacă vă mutaţi toţi la bancă, eu pentru cine mai
gătesc?
CRINU : Te iau şi pe dumneata, la cantina băncii. Te plătesc regeşte. Oricîte
concursuri am dat, n-am reuşit să găsim o bucătăreasă ca lumea.
ANGELICA : Am fost şi am rămas nepreţuite.
36
CRINU : (Directorului) Te angajez şi pe dumneata. Pentru ăia care fac infarct cînd
află ce dobînzi au de plătit. Le faci certificat de deces pe loc.
DIRECTORUL : Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu morţii.

Angelica iese şi revine cu o tavă cu felii de cozonac şi pahare cu vin. Toţi ciocnesc
şi îşi spun unul altuia « Cristos a înviat ». Încep să se îmbrăţişeze, fericiţi.

CRINU: Staţi puţin: avem o problemă...


TOŢI: Ce problemă?
CRINU: Cum treceţi de secretara mea?

Încep să danseze toţi step în afară de Angelica; ea iese cu tava. Euforia este oprită
de un zgomot infernal. Se strâng, speriaţi, într-un colţ al scenei. Din partea
opusă intră Angelica, speriată.

ANGELICA: Mămică, a venit un procuror de la Bucureşti.

Angelica se alatură grupului. Intră un procuror care îi întinde o hîrtie Directorului.

PROCURORUL: Pentru internare.


CORTINA

37
38

S-ar putea să vă placă și