Enciclopedia Zmeilor

de Mircea Cărtărescu
Rezumat

ANATOMIE
Circa aproximativ cincisprezece milioane de ani în urmă, un strămoș al omului,
Ramapithecus, a suferit o mutație datorată de consumul excesiv al
mandragorelor, cunoscute și sub numele de mătrăgune.
Glanda pineală, situată la baza craniului, s-a mărit de aproximativ o sută de ori
în zece milioane de ani. Aceasta a luat forma unei pungi umplute cu lichid
inflamabil de unde sunt azvârlite jeturile de flăcări.
Zmeii se disting de oameni prin trei organe speciale de simț. Primul organ,
prințesoreceptorul, este apropiat ca înfățișare cu două antene violete, ce se
dezvoltă în dosul urechilor. Sunt întrebuințate la detectarea prințeselor, femelele
umane cu care zmeii masculi pot procrea. Al doilea organ este voinicoreceptor,
situat în osul tâmplelor, ce are rolul de a detecta tăria și vigoarea a masculilor
sau a altor zmei în luptă. Ultimul, este simțul cristalomandibular, ce stăpânește
abilitatea de a identifica cristalele de pe alte planete. Zmeii care posedă simțul
cristalomandibular își petrec ziua dormind, iar noaptea ies la suprafață și admiră
cristalele de pe alte planete.
Masculii zmeii au cranii groase, pline de umflături, cea mai mare umflătură
dintre sprâncene corespunde pungii cu venin. Ochii masculilor sunt tari precum
piatra și protejați, pe parcursul luptelor, de o pleoapă fumurie. Femelele se
deosebesc de masculi printr-o țeastă cu numai trei cornițe colorate și glande
lacrimale imense cât portocalele, de ele fiind adeseori suspendați puii. Puii de
zmei se alimentează cu lacrimile mamelor.
Creierul zmeilor nu este separat prin emisfere și este utilizat în mod special
pentru funcțiile de ,,vrăjire” și ,,blestem”. Sarcinile uzuale sunt efectuate de doi
ganglioni cerebrali. Dentiția zmeilor a produs suprafețe de masticație particulare
pentru zdrobirea accesoriilor umane.
Zmeii nu au organe de reproducere, femelele rămân însărcinate prin
îndrăgostire. Puii produși conform procesului sunt sensibili la boli și deseori nu
supraviețuiesc. Prin urmare, zmeii viguroși răpesc prințese și le fecundează prin
vrăjire.
 RASE ȘI VARIETĂȚI
Zmeii se disting în unsprezece specii cu trăsături specifice, obținute datorită
izolării geografice.
Zmeul zmeilor este un exemplar foarte rar, fiind născut numai dintr-un alt
zmeu și o cosânzeană. Specimenul a fost odinioară răspândit în Tibet și este
recunoscut de la distanță din pricina coifului cu clești de homar. Flacăra extinsă
de zmeul zmeilor are aproximativ cincisprezece metri lungime și are culoarea
verde pal.
Zmeul sur de văgăuna este cel mai viclean și vorace, în pofida dimensiunilor
reduse. Poartă permanent două tarantule negre, ce sunt utilizate la prinderea
prăzii. Specimenul are pielea palidă, întrucât, frecvent, își petrece timpul în
văgăune. Zmeul sur de văgăună este bun tovarăș cu câinii de zmeu, evitând să
socializez cu cei din specia lui.
Zmeul cu colți deține dinți îngrozitori și strâmbi, ce au cultivat arta
stomatologiei pe tărâmul zmeilor. Dentiștii acestora au metode eficiente, însă
primitive, precum loviturile năprasnice de pumni sau în cazuri mai grave,
lovituri de buzdugan.
Câinele de zmeu este o varietate particulară, patrupedă, din rasa zmeilor de
câmpie. El nu elimină foc pe nări, ci doar un fum ce miroase a friptură.
Mireasma delicioasă este mai eficace decât focul, întrucât atrage stomacurile
înfometate ale voinicilor. Câinii de zmeu locuiesc în castele comode și ,în
general, se hrănesc cu porci de dine. Specia se înmulțește prin înmugurire.
Muma zmeilor este imensă și se aseamănă la înfățișare cu o bătrânică. Cu toate
acestea, este întotdeauna un mascul, obsedat de răpirea prințeselor.
Zmeul mioritic locuiește în peșterile Adinei de sub munții Carpați. În peșterile
cunoscute și sub numele de Celălalt Tărâm, zmeul mioritic și-a clădit un
imperiu. Lumina spațiului subteran provine de la lacurile de lavă, care
proiectează pe tavan fermecătoarele aurore boreale. Organizarea socială a
acestora este matriarhală, șefa clanului fiind o zmeoaică bătrână. În ciuda
faptului că fesele bogate ale zmeoaicelor atestă că sunt superioare zmeilor,
acestea își răsfață și iartă soții. Zmeul mioritic este deosebit de neghiob, dar
posedă o forță fizică colosală.
Animicștiutorul este o rasă neatestată științific. Urmele gloriosului Toiag cu
Urechi și ale ghetelor de plumb, atribuite tradițional Animicștiutorul, au fost
identificate în Caucaz. Această rasă trăiește în regiuni muntoase neaccesibile,
învăluite de ghețuri veșnice. Focul extras pe nări nu arde și umple inimile cu o
duioșie ucigătoare.
Zmeul zmeelor este o ființă inofensivă, gingașă, ce poate fi observată planând
pajiști. Se asociază în grupuri de trei sau patru masculi, pentru a răpi prințese.
Prințesele răpite sunt măsurate cu un metru de croitorie și dacă depășesc 1,85
metri sunt păstrate.
Zmăul își duce viața în peșterile umplute cu minereuri și cristale de pe Celălalt
Tărâm. Este încăpățânat, războinic și de o viclenie primitivă. Are craniul dotat
cu zece coarne de jur-împrejur, caracteristică de la care primește numele de
zmeul cu coroană. Solzii de pe spinare sunt de aramă coclită, iar pectorali și
pulpele groase. Zmăul are simțul voinicoreceptor bine dezvoltat, drept urmare
poate detecta un om viu de la depărtare de zece kilometri. Împreună cu tovarășul
său, balaurul cu douăsprezece capete provoacă voinicii la luptă. Zmăul este
campion la aruncarea cu buzduganul.
Încălcații erau renumiții proprietari ai Morii de pepite, dar au decedat cu toții în
urma asediului cetății Desp-Air. Denumirea acestora provine de la cizmele de
metal ușor pe care le purtau. În semn de frăție își sărutau unul altuia buricul,
care a fost totodată punctul lor slab. Femelele nășteau câte cinci pui, dintre care
ucideau patru. La majorat, al cincilea primea cizmele și sărutarea pe buric.
Zmeul asiatic sau zombalul este acoperit cu solzi sticloși de culoare galbenă.
Este cel mai adaptabil dintre zmei, cel mai harnic și mai respectuos ierarhic.
Actualmente, mai trăiesc un număr modest de exemplare, aproximativ
paisprezece.

GEOGRAFIE
G. Laardsen a fost un geograf, de origine daneză, care a efectuat primele
expediții în Tărâmul Întunecimii, un spațiu subteran enorm cunoscut în
mitologia și folclorul popoarelor euro-asiatice. Continentul subteran este
împărțit în Walhalla, Agartha sua Shambala și Celălalt Tărâm.
Jurnalul lui Laardsen a adus primele revelații despre tulburătoarea lume
subterană. Între 1907 și 1915 a coborât prin singura intrare cunoscută pe vremea
aceea. Cei unsprezece exploratori au rămas fără provizii și în consecință s-au
hrănit cu păianjeni de stâncă și broaște gelatinoase. Ajunși la culmile disperări
s-au devorat între ei prin tragere la sorți. Laardsen și încă patru tovarăși, care
ulterior au rămas doar doi, s-au întors spre Alpi, unde au descoperit o nouă ieșire
la poalele Mont-Blancului. Din acel punct a pornit a treia expediție în care G.
Laardesen și-a dat duhul.
Din 1915 și până în Al Doilea Război Mondial au fost întreprinse numeroase
alte expediții, care au îndeplinit rolul de a contura spațiul subteran. Mari lacuri
de lavă, de acid sulfuric și de mercur reduc enorm suprafața locuibilă.
Distingem, sub zona europeană, lacurile Laardsen I, II, III, IV și V, marea
Feijenoord şi aşa-zisele Fiorduri ale Devoraţilor, un omagiu colectiv adus
anonimilor pieriţi prin tragere la sorţi. În zona Asiatică avem Pata Argintie, cea
mai întinsă suprafață de mercur și cele 20.000 de Bălți Verniene, denumite astfel
după autorul Călătoriei spre centrul Pământului.
După vestigiile paleontologice și istorice descoperite în această lume subterană,
putem deduce cu oarecare precizie habitatul originar al diverselor rase de zmei.
Zona europeană a cunoscut de-a lungul timpului convieţuirea a patru rase, cele
mai frecvent menţionate în folclorul popoarelor: zmeul zmeilor, zmăul, dinele de
zmeu și zmeul mioritic. Incursiuni de pradă și chiar regate temporare au mai
stabilit aici de-a lungul mileniilor zmeul comun, a cărui patrie e de fapt
Caucazul, şi muma zmeilor. Zona asiatică, mult mai vastă, a fost împărţită între
zombal, zmeul zmeelor, zmeul sur de văgăună, zmeul cu colţi şi muma zmeilor.
Enigmaticul Animicștiutor şi-ar fi plimbat celebrul Toiag cu urechi prin
Chomolugma.
Din vremuri străvechi există șapte așezări umane numite Cele Șapte Bijuterii.
Cetățile componente sunt: Unna, Dowa, Trikkta, Quatr'a, Phiimpha, Shiksta și
Săpata. Cea mai mare dintre ele, şi prima descoperită, sub Kiev, de însuşi
Laardsen, este grandioasa Quatr'a, ce ar fi adăpostit pînă la 25.000 de zmei din
neamul Zmăului. Minusculă este în schimb Dowa, de sub Perpignan, fantezie a
unui singur câine de zmeu, care şi-a clădit în jur de zece case înconjurate de un
zid gros. În piaţeta din faţa casei acesta și-a instalat cortul în care conviețuia cu
cele cinci soții şi cu unicul copil. Marea majoritate a zmeilor a preferat,
dintotdeauna să locuiască în peşteri, în bule de aer din gheţari sau în vizuine
săpate cu ghearele.
În zilele noastre, Tărâmul Întunecimii este exploatat de numeroase societăţi
miniere. De aici se extrag zinc, mercur, aur, beriliu, antimoniu si ojă de unghii.
Zmeii existenți trăiesc în rezervaţii, unde li se garantează tot confortul necesar:
lumină, apă caldă și instalații igienice. Își câștigă existența drept actori în filmele
despre zmei și comercializând diverse produse artizanale. Boli aduse de oameni,
precum banala fobofobie, teama ca nu cumva să ți se facă teamă, fac numeroase
victime în rezervații.
 ISTORIE
Zmeii sunt în totalitate absenți pe alte continente, în afară de Europa și Asia.
Primele mărturii istorice care atestă culturi ale zmeilor pe teritoriul Eurasiei,
începând din mileniul al șaselea înainte de Hristos au fost scoase la lumină în
anul 1905 de către lordul Humphrey. Este vorba de faimoasele coifuri „cu ace de
seringă", care au fost descoperite în peştera Bourrasque din Pirinei. Pe lângă
coifuri, în peștera a fost pentru prima dată găsită o intrare către Celălalt Tărâm.
Exact dedesubtul Kievului a fost găsită o falnică construcţie ruinată. Ruina era
încă locuită de un trib degenerat de zmei cu colţi. Istoricii au descifrat scrierea
aşa-numită șerpuită Z de pe unii monoliţi și au putut scoate la iveală o parte din
istoria străveche a zmeilor. Se povestea despre triburi rătăcitoare, eroi și
masacre. Acum treisprezece mii de ani, Dragg-Onn a unificat triburile de zmei
asiatici. În jurul anului 6500 înainte de Hristos s-a înregistrat revolta lui Killar.
El a reușit să obțină Gemă înaltelor Trăsături de Caracter, drept urmare a ajuns
stăpânul Regatului de Vest şi un semizeu mult cântat în vechile epopei. Urmaşii
lui DraggOnn n-au suportat știrbirea vechiului teritoriu şi au pornit un război
necruțător în opoziție urmașilor lui Killar. La vremea aceea s-au inventat
diversele buzdugane nimicitoare.
Cu patru mii de ani înainte de Cristos, în căutarea de faguri ai albinei palide,
zmeii au descoperit Suprafața. La suprafaţă, cetele au localizat mine de aur şi
antimoniu. Zmeii au construit palate în codri circulari și ulterior, au răpit
prințese.
Au fost întemeiate, conform Vissei de la Saana, trei mari formaţiuni prestatale
zmeieşti, fiecare cu propria ei organizare si religie, numite kook-uri: Noo-kook,
Vann-kook şi Bang-kook (Regatul de Nord, de Vest si de Est). Au trecut secole
până când oamenii, iniţial şocaţi de confruntarea cu noua şi înspăimântătoarea
specie, s-au trezit din șoc și au început contraatacul.
Situaţia s-a dezechilibrat dramatic pentru zmei în clipa care, printr-o nouă
mutaţie, în apropierea anului 1250 după Cristos, a apărut supereroul umanităţii,
Făt-Frumos.
În anul 1400, până la apariția revelației lordului Humphrey, amintirea zmeilor
s-a estompat în așa măsură, încât cei mai mulți oameni erau de părere că zmeul
este doar un produs al imaginației, o frumoasă legendă din folclorul popoarelor.
În prezent, în fața dovezilor zdrobitoare paleontologice, arheologice,
istoriografice și a exemplarelor vii capturate, scepticismul omului de știință este
nevoit să cedeze.
 ARME
Variatele rase de zmei folosesc în bătălie arme distincte. Armele pot fi
clasificate în arme de atac și arme de apărare.
În categoria armelor de atac biologice sunt incluse: jetul de lichid incendiar
împroșcat din nări asupra adversarului, colţii și ghearele năprasnice, scuipatul cu
precizie, loviturile violente de cap în gură, împunsul și trânta. Categoria armelor
biologice verbale cuprinde înjurătura cu efect, blestemul în lung de linie,
imprecația bifurcată, bălmăjeala, gângăveala, imitarea, scălâmbarea și
îmbălarea. Din selecția armelor de atac, artefacturi, fac parte armele propriu-
zise, fabricate de zmei. Acestea sunt de trei feluri: contondente, tăioase și
energizante.
Armele de apărare subiective sunt strategii simple, dar eficiente, la care zmeii
reduc în condițiile defavorabile ale unei lupte. Armele de apărare obiective sunt
scuturile, platoșele și cuirasele.

OCUPAȚII ȘI UNELTE
Zmeii sunt ființe harnice și pricepute. Din timpuri străvechi au dezvoltat
numeroase meserii, în care sau ilustrat după cum urmează:
Zmeul comun sapă pământ în căutarea de mandragore cu ajutorul unei unelte
numite gheară. Gheara este un fel de mănușă de fier cu cinci ciocuri ascuțite.
Zmeul zmeilor ocupă meseria de miner, care este pasată din generație în
generație. El sapă tuneluri subterane cu ajutorul tirbușonului. Pasiunea cea mare
a tuturor zmeilor zmeilor este colecţionarea florilor de mină.
Zmeul mioritic este un zidar vestit. El a clădit cele mai mărețe palate în
mijlocul codrilor circulari. La zidărie este folosit firul cu bășică de porc,
instrument care funcționează după principiul invers firului cu plumb, bășica
fiind umplută cu un gaz mai ușor decât aerul.
Câinii de zmeu cresc porci de câini, cu care ulterior se hrănesc. În vremuri
disperate, aceștia se mai hrănesc cu pisici, pe care le atrag, imitându-le cu
măiestrie mieunatul.
Zmeii suri de văgăună, orbi ca liliecii, împletesc coșuri si fac perii. Ajutați de
tarantule, ei mai vânează insectele cavernicole, străvezii ca sticla, cu care se
hrănesc. Zmeii suri de văgăună folosesc grebla, cu care pieptănă atent crângurile
de licheni fosforescenți.
 Zmeul cu colți practică meseria de felcer din vechime. El scoate dinți, lasă
sânge, spânzură condamnații și torturează dușmanii cu mare dexteritate. Se
cunosc cazuri când războinici de peste șapte lacuri de mercur și șapte mări de
lavă au venit cu prizonierii legați fedeleș ca să fie torturați de zmeii cu colți.
Muma zmeilor împarte dreptate. La acesta vin zmeii care au vreo neînțelegere.
Meseria Animicștiutorului nu este cunoscută, dar se știe din legende că el scrie
sau ar fi scris tot soiul de sfaturi și proverbe înțelepte pe coaja ouălelor
preistorice.
Zmeul zmeelor confecționează zmee. Placaj, hârtie creponată, pap de
tâmplărie, sfoară și panglici colorate sunt îmbinate cu migală pentru ca pasărea
artificială să își poată lua zborul.
Zmăul este foarte ocupat cu arta războiului. Totuși, meșterește scrumiere și
vaze instrumentale din malachită, pe care încearcă să le vândă celorlalți zmei.
Încălcații erau faimoșii proprietari ai Morii de pepite. Femele prindeau borțoși,
un soi de pești cu tentacule verzi și pântece verzi, de pe malul lacurilor de acid
sulfuric.
Zmeii asiatici au părăsit de mult ocupațiile tradiționale pentru a se lansa pe
piața microelectronicii.

ECONOMIE
Industria a fost odinioară înfloritoare. Ramura cea mai dezvoltată a fost
întotdeauna industria minieră. Pretutindeni în spaţiul subteran se află răspândite
mine de fier, plumb, zinc și cărbune. Pe lângă acestea, cunoscute și oamenilor,
zmeii exploatau și zăcăminte speciale, din care extrăgeau pastă de dinți, ketchup,
lapte demachiant și zahăr, toate de cea mai bună calitate. Zăcăminte imense de
sarmale, intens exploatate acum două milenii, existau sub Peninsula Balcanică.
Mercurul se găsește în Imperiul întunecimii din abundență.
Pe partea de agricultură nu se cultivă nimic. Se culeg mandragore, iar singurele
animale domestice sunt porcii de câine.
Vânătoarea este deseori confundată cu războiul, însă scopul ei este procurarea
de hrană și de resurse reproductive. Zmeii devorează cu plăcere prizonierii de
război, indiferent de specie, rasă sau grad de rudenie.
Pescuitul este slab dezvoltat și era practicat în trecut de femelele de încălțați,
care prindeau borțoși cu canciogul.
 Transporturile nu s-a dezvoltat de-a lungul timpului, întrucât zmeii nu
cunoșteau roata și călăria. Zmeii sunt destul de sedentari și dacă sunt nevoiți să
trimită un pachet într-o altă cetate, îl azvârl. Mesajele ușoare sunt transportate de
zmeii zmeelor, prin văzduh.
Comerțul folosea ca monedă de schimb scalpul, adică podoaba capilară a
voinicilor uciși. Valuta forte era scalpelul, coama de aur a Fetilor-Frumoşi.
Curând, moneda a devenit atât de rară pe piață, încât în viața de zi cu zi zmeii au
început să folosească peruca.

CIVILIZAȚIE
Zmeii sunt animale sociabile și inteligente. Viața lor de zi cu zi cuprinde
numeroase reguli de comportare, ritualuri și ceremonii, încălcate însă atât de
frecvent, încât este greu de distins între regulă și excepții.
Principala și cea mai veche instituție a zmeilor este familia. Ea nu este
răspândită și structurată la fel la toate rasele. Câinii de zmeu se grupează după
familii de spirite, entitate ce cuprinde, în general, membrii unui salon sau
cenaclu împreună cu porcii de câine. Zmeul mioritic și zmăul au familii
matriarhale. Muma zmeilor și zmeul zmeilor ucid femelele la naștere și
formează familii doar cu domnițe umane și Cosânzene. Zmeul zmeelor preferă,
în general, să ducă o viată singuratică. Animicștiutorul formează o familie cu
sine însuși, mușcând-și din coadă ca șarpele Ouroboros. Cea mai mare armonie
între masculi si femele s-a întâlnit în societatea încălțaților. Zmeul cu colți și
zombalul, specii asiatice, au dezvoltat haremuri.
Pe lângă familie, zmeii au dezvoltat instituții politice, juridice și administrative
la momentul în care au simțit nevoia unui dușman comun, care să îi țină uniți.
Statul, numit de toate rasele Lew-Yathan, are întotdeauna în frunte, ales de
întreaga colectivitate, pe cel mai ticălos, mai corupt și mai viclean cetățean.
Regele, numit Boss, e ajutat la guvernare de miniștri. Fiecare zmeu trecut de
majorat e numit ministru. Femelele nu pot fi ministru, pentru ele existând numai
funcţia de ministră, moștenită din mamă în fiică. Aproape că nu există zmeu
care să nu fi ajuns, în cursul vieții sale, suveran al neamului din care face parte.
Zmeii cunosc și instituții de sănătate, care sunt de două feluri: spitale unde se
vindecă rănile și bolnițe, în care fiecare zmeu, contra unei mici sume, poate
căpăta o frumoasă boală de piele, un cucui, o cicatrice, un neg, o tumoare sau
orice altă malformație ornamentală. Personalul medical e format exclusiv din
zmeii cu colți. Aceștia sunt vestiți pentru rapiditatea cu care rezolvă definitiv
fiecare caz pe care nu-l pot vindeca.
 Învățământul este general, obligatoriu și gratuit. Zmeii se nasc cu toate
cunoștințele necesar, așadar la școală se duc numai bătrânii, care au uitat
aproape tot. Învățământul începe cu universitatea, continuă cu colegiul şi şcoala
medie. Încununarea studiilor o constituie grădinița, dar puțini sunt zmeii care se
pot lăuda că au ajuns atât de savanți.
Zmeii cred, în general, într-o ființă supremă, făuritoare a Țurțurilor și a
Glodului. Acest zeu nu are cult si altare, pentru că este considerat că întreaga
lume este altarul său. În schimb, zei mai mici, locali, sunt foarte venerați, în
primul rând, fiecare zmeu își divinizează buzduganul. Acesta este așezat seara în
cui, pe peretele de la Apus, iar zmeul, cuprins de frenezie, îl contemplă, îi
ascultă vibrația, îl pipăie, îl miroase și în cele din urmă îl linge pe toată
suprafața, venerându-l și ungându-l contra ruginei în același timp. Ceilalți zei
sunt vechi conducători politici si religioşi, cu o existenţă legendară, ca Dragg-
Onn, Matrak, Kumnene sau Amm — Go-n'na — Dayya. Lor li s-au ridicat, în
vremurile istorice, temple, catedrale, bazilici, capele, domuri, campa-nele,
capiște, sinagogi, moschee, geamii, case de rugăciune și colibe ale bărbaților.

LIMBĂ
Aparatul vocal al zmeilor, cu excepţia zombalului și, fireşte, a
Animicştiutorului, despre care se crede că nu posedă un aparat vocal, este
compus dintr-o limbă groasă, musculoasă și despicată, a cărei lungime poate
varia de la 1,23 m la femelele zmeului comun până la 0,006 m la masculul
zmăului, un bot plin de colți fioroși și un laringe de o formă extrem de
neregulată. Se crede că zmeii gândesc destul de mult, dar că n-au cum dovedi
acest fapt din cauza dificultăților de exprimare. Cu cât o idee e mai abstractă, cu
atât cuvintele care o exprimă sunt mai greu de pronunțat. Atunci intră în joc
limbajul corpului.
Există două mari grupuri lingvistice zmeiești, însoțite de o mulțime de dialecte
si graiuri. Primul, răspândit în zona europeană, specific zmeului zmeilor,
zmeului mioritic, câinelui de zmeu si zmăului, este alcătuit din limbi insinuante.
Al doilea, întâlnit în Asia, respectiv la, zmeul zmeelor, zmeul cu colţi, mumă
zmeilor, zmeul sur de văgăună și zmeul comun, reprezintă limbile aglutinante.
ȘTIINȚE
Autoritatea supremă în domeniul științific, pentru zmei, este Animicștiutorul.
 Fizica zmeiească atestă că spațiul are doar două dimensiuni. A treia, deși o văd
prea bine, o neagă cu încăpățânare. În toată știința fizicii, de altfel desfășurată pe
sute de pagini, nu întâlnești decât o singură formulă: E = mc2 .
Chimia zmeilor nu combină numai substanțe între ele, ci și stări sufletești,
fenomene ale naturii, acțiuni sau pasiuni.
Nu sunt cunoscute matematica și statistica. Numerele sunt considerate
superstiții. Nici un zmeu nu știe câte degete are. În schimb, biologia a luat o
mare amploare, un aspect fiind că preparatele disecate, presărate apoi cu sare și
piper, îi recompensau pe zmei după fiecare lecție plictisitoare de anatomie.

ARTE ȘI LITERATURĂ
Artele plastice au rămas într-un stadiu primitiv în culturile zmeilor. Măreţele
cetăţi din lanţul celor şapte bijuterii nu sunt rodul arhitecților, ci al întâmplării.
Steiuri gigantice de stâncă au fost înfipte din loc în loc și, unde s-a întâmplat să
fie două alături, zmeii au fost tentați să mai adauge, ca să fie grămada mai mare
şi mai vizibilă. S-au format astfel cercuri de menhire, iar în interior şi-au clădit
zmeii case, mai întâi tot din rocă necioplită, apoi din pietre legate cu mortar.
Zidaria este o achiziţie recentă, împrumutată de la oameni. Astfel, sunt
faimoase curțile zmeilor mioritici, cu zidurile lor ornate cu cristale și pirită, cu
melancolicele foișoare din care prințesele lasă să atârne în valuri părul lor de aur
moale. Interioarele acestor construcții sunt atât de labirintice, încât uneori poți
descoperi pe culoar scheletul unui zmeu care n-a mai știut să ajungă la bucătărie.
Când zmeul cântă și dansează este o nenorocire. Fiecare cetate are un loc bine
delimitat pentru astfel de activități, așa-numitul loc sacru Thisko — Tekk.
Cântarea o încep de obicei zmeoaicele, agitând un fel de tamburine din piele
umană și clopoței de aramă. Pe această muzică suavă, numită în general stilul
„casă", dar și „ciocănitură", zmeii se pornesc să joace cu figuri. Serile de dans se
termină cu dărâmări masive ale clădirilor pe o rază de câteva sute de metri.
Zmeul mioritic are dansuri specifice ca sârba și bătuta, dar se abține să le joace.
Despre dansul încremenit al Animicştiutorului, se spune, faptul că este chiar
lumea în care trăim.
Dintre toate artele, zmeii adoră însă literatura, încă de mici ei îi adorm pe
părinți şi bunici spunând-du-le nenumărate basme, legende şi cântece tinerești,
cu care vin pe lume gata ştiute. Le uită însă pe parcurs, astfel că adultul obişnuit
e avid să le asculte mereu şi mereu. Nu toţi nou-născuții au această înzestrare în
aceeași măsură. Faimoşi sunt pruncii zmeului comun, care spun povești în largi
amfiteatre, unde se intră cu plată: de obicei, zece centimetri pătrați de scalp de
persoană. Folclorul zmeiesc vorbește despre o epocă nedeterminată în care
super-eroi, ajutați de cel mai bun prieten al zmeului, balaurul, merg să lupte
contra unor monștri oribili numiți Ros împărat, Verde împărat, Făt-Frumos sau
Presley, în Carpaţi, Prâslea cel Voinic, și să elibereze astfel femelele umane
sechestrate și neîmplinite.
Adevărata literatură este însă cea cultă, care cuprinde câteva genuri înalt
formalizate. Ea nu este înnăscută, în schimb e produsă de zmei atipici, cu o
aplecare naturală spre poezie, numiți, în toate limbile, puah, tradus de obicei prin
poeți. Niciodată nu s-a ivit pe lume un puah din încrucişarea speciei zmeeşti cu
cea umană. Puah-ii se strâng în grupulețe numite Kellturi și ies la suprafață în
nopțile fără lună.
Sunt cunoscute, până în prezent, trei tipuri de cântece epice: Vissele, Zurbele şi
Hrankahrankas. Primele au fost compuse, din timpuri străvechi, de poeţii ieşiţi
din neamul dinilor de zmeu, și se caracterizează printr-o înaltă ţinută academică.
Ele sunt, de fapt, un fel de cronici în versuri, lăudate mai ales pentru
veridicitatea lor istorică, mai puțin pentru realizarea artistică. Câinii de zmeu, de
altfel, sunt cei mai mari amatori de literatură dintre zmei, dar și cei mai
conservatori. Arta lor n-a evoluat de mai bine de cinci mii de ani. Sunt critici
literari înnăscuți și discută nopţi întregi, cu voluptate, despre splendoarea
vreunui epitet clasic, ca şi despre ridicolul „moderniştilor", autori de zurbe.
Acestea din urmă sunt foarte diferite de visse. Pe jumătate fantastice, ele nu dau
doi bani pe realitate, în care nu cred deloc. Sunt creația colectivă a poeților din
neamul zmeului cu colți, şi au o exuberanță barocă în desfășurarea acțiunilor și
în emfaza discursurilor. Aici sunt mult lăudate întorsăturile stilistice neașteptate,
uneori de-a dreptul paradoxale. Personaje mor și învie pe pagina următoare, iar o
cetate este cucerită de dragul unui epitet. Totuşi, printre multe ficțiuni, răzbat în
zurbe şi date istorice neașteptat de precise.
Hrankahrankas sunt un fel de bârfă rimată, răuvoitoare, îndreptată împotriva
altei rase zmeiești. Toate rasele care compun literatură, căci, de pildă, zmeul sur
de văgăună nu o face niciodată, au hrankahrankas despre toți ceilalți zmei, în
care-i batjocoresc, ridicând-se pe ei înșiși în slăvi.
Pe lângă literatura epică si eroică, zmeii au cultivat din vremuri imemoriale și o
avântată poezie lirică. Ea nu constă atât din cuvinte, cât din atitudini corporale și
acțiuni foarte formalizate, așa încât n-a fost cu adevărat pusă pe hârtie niciodată.
Dar au rămas treze în amintire performanțele unor faimoși barzi ai Antichității
precum MmmAcho, Violon si femela Khuffa.
 Ultima specie literară, cultivată în exclusivitate de Animicştiutor, este
aforismul. Dintre cele peste jumătate de milion de aforisme atribuite
Animicștiutorului, aproximativ patru sute nouăzeci şi opt de mii s-au dovedit
apocrife, alte o mie opt sute treizeci și două fiind dubioase. Ele au fost scrise pe
coji de ouă preistorice și formează patrimoniul de înțelepciune al speciei
zmeiești. Multe aforisme au devenit proverbe și zicale populare, rostite în toate
împrejurările vieții.