Reguli și recomandări

I. Regula generală și obligatorie a despărțirii în silabe a cuvintelor în limba română este

interzicerea lăsării la sfîrșit de rînd sau la început de rînd a unei secvențe lipsite de o vocală
propriu-zisă.

II. Reguli bazate pe pronunțare. Se aplică drept reguli unice în toate cuvintele simple și în
majoritatea derivatelor cu sufixe; sînt tolerate în cuvintele compuse, în derivatele cu prefixe
și în unele derivate cu sufixe, precum și în grupurile de cuvinte legate prin cratimă (a se
vedea totuși și recomandările de la final).

1. În succesiunea a două vocale propriu-zise despărțirea se face între cele două vocale:
Gra-al, a-e-ri-an, a-ici, a-or-tă, a-u-zi; be-hă-it, lin-gă-ul; bo-re-al, a-le-e, de-ic-tic, le-o-
nin, le-ul; u-ri-aș, pom-pi-er, fi-in-ță, fa-ni-on, ca-fe-gi-ul; hî-rî-it, pî-rî-ul; cro-at, po-et,
cro-im, al-co-ol, o-ul; po-lu-a-re, con-ti-nu-ă, du-et, hă-lă-du-ind, a-fec-tu-os, con-ti-nu-
u; ke-ny-an, dan-dy-ul etc.

2. În succesiunea vocală + semivocală + vocală despărțirea se face înaintea

semivocalei: a-ce-ea, tă-iat, ploa-ie, du-ios, ro-iul; gă-oa-ce; ro-ua, stea-ua, no-uă, tă-
iai, vo-iau, le-oai-că etc.

Observație. În succesiunea vocală + semivocală + semivocală + vocală despărțirea

se face înaintea primei semivocale: cle-ioa-să, cre-ioa-ne etc.

3. În succesiunea vocală + semivocală + consoană despărțirea se face înaintea

consoanei: mai-că, boj-deu-că, pîi-ne, doi-nă, lu-poai-că etc.

4. Dacă există o singură consoană între vocale despărțirea se face înaintea

consoanei: a-bil, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, le-gic, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ca-să,
ra-zei etc.

Observații:
a. Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează cîte o singură consoană;
de aceea, cuvintele în care apar se despart în silabe conform regulii enunțate: u-
re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial etc.
b. Litera x notează întotdeauna două consoane (fie cs, fie gz); din punctul de
vedere al despărțirii în silabe este însă tratată ca o singură unitate, iar cuvintele în
care apare se despart tot conform acestei reguli: a-xă, e-xa-men etc.

5. În cazul grupurilor de două consoane situate între vocale despărțirea se face

a. în majoritatea situațiilor, între cele două consoane: ic-ni, tic-sit, ac-tiv, caf-tan,
mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, cap-să, as-cet, is-che-mi-e, as-
chi-mo-di-e, as-tăzi etc.

Observație. Cuvintele care conțin consoane duble se despart tot după regula de
mai sus: for-tis-si-mo, wat-tul, în-nop-ta, in-ter-regn.

b. înaintea întregului grup consonantic

- dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t sau v, iar a doua consoană
este l sau r: o-blo-ni, o-braz, a-cla-ma, a-cru, Co-dlea, co-dru, a-fla, A-fri-ca,
a-glu-ti-nant, a-gro-nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet, pa-tru, e-
vla-vi-e, co-vrig etc.
- în cazul succesiunilor de litere sh, th, ts, tz din cuvinte neadaptate: fla-shul,
ca-thar-sis, jiu-ji-tsu, kib-bu-tzuri etc.
 6. În cazul grupurilor de trei consoane situate între vocale despărțirea se face
a. în majoritatea situațiilor, între prima și a doua consoană a grupului: ob-ște, fil-tru,
lin-gvist, cin-ste, con-tra, vîr-stă, as-pru etc.

b. între a doua și a treia consoană, în cazul

grupurilor lpt, mpt, mpț, ncș, nct, ncț, ndv, rct, rtf și stm: sculp-tor, somp-tu-os,
re-demp-ți-u-ne, linc-șii, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic
etc.

Observație.

La această listă pot fi adăugate grupuri

ca ldm, lpn, ltc, ndc, nsl, nsr, nsv, ntl, rbț, rgș, rtb, rtc, rth, rtj, rtm, rtp, rts, rtț, rtv, stb, stc,
std, stf, stl, stn, stp, sts, stt, stv întîlnite numai în cuvinte pentru care despărțirea după a doua
consoană este justificată de regulile bazate pe analiza morfologică: feld-ma-re-șal, alt-ce-va, fi-
ind-că, trans-la-tor, trans-re-nan, trans-va-za, sa-vant-lîc, ab-sorb-ți-e, tîrg-șor, port-ba-gaj, port-
har-tă, port-jar-ti-er, port-man-tou, port-pe-ri-e, port-sa-bi-e, port-ți-ga-ret, port-vi-zit, post-be-lic,
post-cal-cu-la-ți-e, post-di-lu-vi-an, ast-fel, post-lu-diu, post-no-mi-nal, post-pu-ne, post-sin-cro-
ni-za, post-to-nic, post-ver-bal.

7. În cazul grupurilor de patru sau cinci consoane situate între vocale despărțirea se
face
a. de obicei, între prima și a doua consoană a grupului: con-struc-tor, mon-stru etc.
b. foarte rar, între a doua și a treia consoană a grupului: tung-sten, ang-strom, horn-
blen-dă, pentru că grupurile de consoane gst, nbl sînt foarte neobișnuite și greu
de pronunțat în limba română.

Observații:
1. La această listă se pot adăuga și grupuri
ca bstr, nsgr, ptspr, rtdr, rtsc, stpr, stsc, stșc întîlnite numai în cuvinte
pentru care despărțirea după a doua consoană se justifică și prin regulile
morfologice: abs-tract, trans-gre-sa, opt-spre-ze-ce, port-dra-pel, port-scu-lă,
post-pran-di-al, post-sce-ni-um, post-șco-lar.

2. Un caz de despărțire între a treia și a patra consoană este vîrst-nic, care

cade însă sub incidența regulilor morfologice.

III. Reguli bazate pe analiza morfologică

1. În cuvintele compuse din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente de
cuvinte, în derivatele cu prefixe și în unele derivate cu sufixe (derivate de la teme
terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană) se preferă
despărțirea în silabe care ține seama de elementele constitutive atunci cînd cuvîntul
este analizabil sau măcar semianalizabil:

a. compuse: ar-te-ri-o-scle-ro-ză, alt-un-de-va, ast-fel, ci-ne-ma-scop, de-spre, feld-

ma-re-șal, port-a-vi-on, watt-me-tru etc.

Observație. Cînd se confundă într-o singură literă ultimul sunet al primului termen
și primul sunet — identic cu precedentul — al termenului următor, în compusele
formate dintr-un element greco-latin și un cuvînt cu existență independentă în
limba română despărțirea se face în favoarea acestuia din urmă: om-or-ga-nic,
top-o-no-mas-ti-că; în compusele formate din două elemente greco-latine se
 acordă, în general, prioritate ultimului element: bi-op-si-e, mi-o-pi-e.

b. derivate cu prefixe: an-or-ga-nic, dez-e-chi-li-bru, in-e-gal, într-a-ju-to-ra-re, ne-spri-ji-

nit, ne-sta-bil, ne-stră-mu-tat, sub-li-ni-a etc.

Observații:
1. Conform regulii generale nu se separă prefixe monoconsonantice ca r- din
ralia sau s- din spulbera.
2. Cînd se confundă într-o singură literă ultimul sunet al prefixului și primul
sunet — identic cu precedentul — al rădăcinii despărțirea se face acordîndu-
se prioritate rădăcinii: tran-scri-e, ultr-a-lu-min.

3. Adeseori despărțirea în silabe a cuvintelor compuse sau a derivatelor cu prefixe

după regulile morfologice coincide cu cea după regulile fonetice: bu-nă-vo-in-ță,
in-to-le-ra-bil, pre-fa-bri-cat, re-a-ni-ma, su-pra-a-glo-me-rat etc.

c. derivate cu sufixe: sa-vant-lîc, stîlp-nic, tîrg-șor, vîrst-nic etc.

2. De asemenea, în măsura în care nu se poate evita despărțirea, se preferă despărțirea
după elementele constitutive la grupurile ortografice în care cratima leagă două sau
mai multe cuvinte: dintr-un (față de din-tr-un), fir-ar (față de fi-r-ar), într-în-sa (față de
în-tr-în-sa) etc.

Observații:
a. în aceste situații cratima are o funcție ortografică dublă, ceea ce se poate
întîmpla și atunci cînd despărțirea după regulile morfologice coincide cu cea după
regulile fonetice, ca în du-te, du-cîn-du-se, vă-zîn-du-mă etc.

b. Conform regulii generale nu se separă cuvinte reduse la o consoană, ca s- din s-

a, -l din dîndu-l, la o semivocală, ca i- din i-a, sau la o consoană + i semivocalic,
ca mi- din mi-a.

IV. Situații în care nu se face despărțirea la capăt de rînd

1. Nu se despart în rînduri diferite:
- cuvintele compuse din abrevieri literale: UNESCO (nu: U-NES-CO);
- abrevierile unor formule curente: a.c., ș.a.m.d.;
- numeralele ordinale notate prin cifre (romane sau arabe) urmate de formantul
specific: (al) XVI-lea, a 5-a.

2. Se recomandă evitarea despărțirii și în cazul:

- silabelor inițiale și, mai ales, finale constituite dintr-o singură vocală, întrucît
despărțiri ca a-er, vi-a, e-ră, li-ce-e, i-re-al, su-i, o-mis (corecte conform regulilor
fonetice) sau dînd-o, las-o, zis-a (corecte conform regulilor morfologice) sînt
neeconomice;

- abrevierilor literale care reprezintă primii termeni ai unor nume proprii compuse
(prenume abreviate + nume de familie: I. Popescu; substantive comune + nume
proprii: F. C. Argeș, I.H.R. Mangalia);

- cuvintelor compuse și al grupurilor ortografice scrise cu cratimă, cînd locul

despărțirii ar coincide cu locul cratimei: bun-gust, du-te;

- notațiilor abreviate, ca 10 km, art. 3.

- cuvintelor care prin despărțire ar da naștere unor cuvinte de sens diferit, opus,
sau nepotrivite: ne-bun, im-posibil, pro-cur etc.