Sunteți pe pagina 1din 3

Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Facultatea de Inginerie Electrica, Electronica si Tehnologia Informatiei


Programul de master – anul I

Disciplina: Etică și integritate academică


TEMA (2): Abateri de la normele de comportament academic

Plecand de la normele inscrise in Codurile de etica ale universitatilor din


Romania, evidentiati prin raportare la activitatea Comisiilor de Etica (CE) din
aceste institutii, 3 (trei) situaţii in care nu au fost respectate normele de
comportament in mediul academic, menţionând şi sancţiunile dispuse prin
Deciziile CE.

1. Securitatea energetică- componenta principală a securității


naționale” – teza de doctorat a domnului Șandru Ioan -
frauda (plagiat)

În urma unei sesizări în anul 2018, cu privire la suspiciunea de plagiat a tezei


de doctorat, pe care domnul Șandru Ioan a susținut-o în 2011, s-a întocmit un Raport
de Analiză din care reiese faptul că Șandru Ioan a folosit la redactarea celor 286
pagini ale tezei sale, într-un procent foarte mare paragrafe preluate din acte normative
și studii de specialitate fară a le specifica sursa proveniență în corpul textului sau în
bibliografie. Când un autor folosește în lucrarea sa idei, ipoteze, date, texte, etc. ale
altor autori, fară a-I menționa în bibliografie, conduce la plagiat . Plagiatul reprezintă
o abatere grava de la standardele buna – conduita în activitatea de cercetare științifică.
Potrivit Legii 206/2004, Art.14 ,Consiliul Naţional de Etică poate stabili retragerea
titului de doctor, dacă se constată nerespectarea regulilor de bună conduită în
activitatea de cercetare dezvoltare.

Din această cauză Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și


Certificatelor Universitare , prin decizia nr. 16814/15.03.2019, a decis retragerea
titulului științific de doctor în Științe militare și informații al domnului Șandru Ioan
2. Prof. Ilie Parpucea (Universitatea Babes-Bolyai) –
comportament neadecvat – hartuire & luare de mita :

Profesorul a fost trimis în judecată după ce, anul trecut, a fost filmat de o
studentă în timp ce îi cerea să întreţină cu el relaţii sexuale, în schimbul unei note de
trecere la un examen. Astfel o studentă de anul III de la Facultatea de Ştiinţe
Economice şi Gestiunea Afacerilor l-a filmat pe profesorul de matematică Ilie
Parpucea, în vârstă de 61 de ani, cu o cameră ascunsă, într-o cameră de cămin de la
Economica I, acesta fiind dezbrăcat.

In luna octombrie a anului 2012, profesorul Ilie Parpucea, , a fost judecat pentru ca
a cerut favoruri sexuale unei student si a fost condamnat de Tribunalul Cluj, la 3 ani
de inchisoare cu suspendare (pentru luare de mita).

Senatul Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca a aprobat, in iulie 2011,


desfacerea contractului de munca al profesorului Ilie Parpucea de la Facultatea de
Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA).
Parpucea a fost cercetat si de Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Cluj sub
aspectul savarsirii infractiunii de hartuire sexuala, dosarul fiind apoi inaintat
Parchetului

3. Prof. Rudolf Cristian - Universitatea ”Babeș-Bolyai” – luare


de mita :

Universitatea ”Babeș-Bolyai” a decis excluderea lectorului Rudolf Cristian din


comunitatea academică a Centrului UBB Reșița. E vorba de profesorul acuzat de luare
de mită, sute de euro sau după caz zece mii de euro; acesta a fost trimis în judecată de
către DNA și se află în arest preventiv după ce studenții cărora le-a cerut mită l-au
deunțat.
Lectorul Cristian Rudolf a fost inițial suspendat printr-o decizie a rectorului
Daniel David din toate activitățile academice desfășurate în cadrul universității din 22
februarie, după ce acesta a fost reținut de anchetatori.
Concret, inculpatul ar fi pretins de la fiecare masterand o sumă de 600 euro
pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă, 1.200 euro pentru
promovarea aceluiași examen cu nota maximă, și nu mai puțin de 50.000 lei, adică
zece mii de euro, pentru cursurile de doctorat. În 18 februarie Rudolf ar fi și primit
sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în 20 februarie ar mai fi primit suma de 50.000
lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
UBB l-a concediat azi pe lectorul Rudolf Cristian din Centrul Universitar UBB
Reșița, procedând la desfacerea contractului de muncă și excluzându-l astfel din
comunitatea academică a UBB în contextul abaterilor de la etică, integritate și bune
practici academice pentru care este anchetat, ”aspecte care sunt incompatibile cu
valorile UBB și cu buna derulare a activităților academice la UBB”, după cum
precizează universitatea.

BIBLIOGRAFIE :

- https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-valahia-din-targoviste/
etica-si-integritate-academica/cazuri-de-incalcare-a-normelor-privind-buna/
28537719
- https://www.mediafax.ro/social/cazul-profesorului-care-a-cerut-favoruri-
sexuale-unei-studente-ilie-parpucea-condamnat-la-inchisoare-cu-suspendare-
pentru-luare-de-mita-10226789
- https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/video-filmarea-care-ii-poate-incheia-
cariera-profesorul-parpucea-a-fost-suspendat.html
- https://actualdecluj.ro/profesorul-ubb-acuzat-de-luare-de-mita-exclus-din-
universitate/
- https://romania.europalibera.org/a/cristian-rudolf-profesor-universitar-flagrant-
mita/32280805.html
-

Numele și prenumele masterandului

NICOARE FELIX COSTIN

Master- Anul I
Auditul Sistemelor Energetice

S-ar putea să vă placă și