FILOSOFUL PORFIRIE

ÎN ȘIRUL ÎNȚELEPȚILOR ANTICI DE LA VORONEȚ

Monahia dr. Gabriela PLATON,

Sfânta Mănăstire Voroneț, România

Abstract. The study is part of the research of the cultural universe of medieval
Moldavia, illustrated by the Voroneţ Monastery (history, culture, spirituality). In
the exterior frescoes (Jesse Tree), alongside the great philosophers of antiquity
– Aristotle, Plato, Pythagoras and Socrates – has been identified the „Greek
Porfirie”(Ctin Ciobanu). This work demonstrates that the presence of this thinker
in the string of wise men of Voronet has, beyond the theological and philosophical
significance, a value as a history document of Romanian culture.
Keywords: Voroneţ Monastery, philosopher antique Porfirie, the medieval
Romanian culture

Academicianul Andrei Eșanu s-a impus în geografia științifică a neamului nostru

prin cercetarea și valorificarea moștenirii culturale a Țării Moldovei, publicarea
unor importante monumente de cultura scrisă și repunerea acestora în circuitul
actual de valori, includerea lor în tezaurul cultural și spiritual al poporului nostru.
Lucrările sale sunt utile în egală măsură specialiștilor care au astfel la îndemână nu
numai o sursă bibliografică deosebit de generoasă ce cuprinde inclusiv documente
cu o circulație extrem de redusă dar și un model de abordare analitică și sintetică
a fenomenului cultural și publicului larg, cititorului autohton cât și cel european
interesat de istoria și spiritualitatea Moldovei în context românesc și european din
evul mediu până în plină epocă modernă.
Deosebit este interesul domniei sale față de Sfânta Mănăstire Voroneț: „În urma
cercetărilor am scos o lucrare de mare valoare, Pomelnicul Mănăstirii Voroneț.
Când am descoperit aceste informații nu numai referitoare la Mănăstirea Voroneț
ci la întreaga istorie a Țării Moldave, după ce am scris istoria celei mai importante
și cunoscute mănăstiri din Basarabia, Mănăstirea Căpriana, am zis că trebuie să
scriu Istoria Mănăstirii Voroneț. Acum îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ajute să
duc la capăt această lucrare. De atunci au trecut 15 ani. Demersul meu de a reveni
la istoria și începuturile acestui loc frumos, la această importantă ctitorie ștefaniană,
a fost influențat de Maica Stareță, stavrofora Irina Pântescu care a spus că are niște
ani și vrea să vadă o lucrare despre Mitropolitul Grigorie Roșca, despre faptele lui
în Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Și, împreună cu soția mea, am scris lucrarea
solicitată de Maica Stareță. Această carte, deși nu este mare, este truda mai multor
ani, a firicelelor adunate ani și ani cu trudă care au fost puse împreună pentru a
restitui viața și faptele mitropolitului Grigorie Roșca”, a precizat Academicianul
Andrei Eșanu la lansarea de la Voroneț.

696
 Alături de monografie1, de lucrarea despre Mitropolitul Grigorie Roșca2,
de o serie de comunicări științifice3, prezența la noi, la Voroneț, la sărbătorile
Sfintei Mănăstiri face din Academicianul Andrei Eșanu și familia sa, „prieteni al
Voronețului”, pe care Măicuța Stareță și întreaga obște îi prețuiește și-i așteaptă cu
drag.
Pe coperta volumului de studii Univers cultural în Moldova = Cultural universe
in Moldova (sec. XV–XIX)4 este o imagine din pictura exterioară a Voronețului –
un filosof din Arborele lui Iesei rămas neidentificat. Putem interpreta asta și ca un
îndemn pentru a continua studiile ….și într-un astfel de demers se înscrie această
lucrare.
Monumentele medievale în ansamblul lor constituie un cod, un limbaj specific,
un limbaj de imagini cu caracter religios, ca și cel al întregii culturi medievale, iar
temeiul lui îl constituie Tradiția creștină.
Realizate la numai un an de la moartea lui Petru Rareș, frescele de pe pereții
exteriori ai Bisericii Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneț, alături de Probota, Hu-
mor, Moldovița, Arbore și Suceava, aparțin de drept epocii acestui domnitor. Alături
de celelalte monumente medievale din nordul Moldovei, Sfânta Mănăstire Voroneț
dovedește că țara cârmuită de Ștefan cel Mare și Sfânt și Petru Rareș nu a fost un
ținut de margine, fără identitate și viitor, ci un veritabil focar de cultură, iradiind
o spiritualitate robustă, deschisă spre toate orizonturile. Și pentru a primi, dar și
pentru a dărui.
Este evident că cei care au realizat pictura exterioară aveau o dezlegare oficială
de la canoane: planurile iconografice fuseseră zămislite în mintea lui Grigorie Roșca,
eruditul mitropolit al Moldovei, după cuvintele Mitropolitului cărturar Dosoftei,
una dintre cele mai luminate personalități ale Obștilor monahale din Moldova,
În plin ev mediu, când limba sacră în spațiul românesc ortodox era slavona
veche, trebuie să fi simțit acest Mitropolit un puternic sentiment al datoriei față de
credincioși, pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine credința strămoșească ortodoxă.
Este socotit ctitor al Sfintei Scripturi ilustrate în Icoanele exterioare ale Mănăstirilor
din Moldova. Un argument în plus este și acela că, spre deosebire de celelalte
monumente medievale din zonă ce aveau prevăzută camera mormintelor, biserica
mănăstirii Voroneț a fost de la început consacrată numai ca lăcaș memorial. „Faptul
că Voronețul a fost conceput ca un monument memorial ne obligă să-l considerăm
ca atare, adică drept mărturie a epocii. În consecință trebuie să dăm o deosebită
atenție posibilelor încercări ale strămoșilor noștri de a transmite, prin el, anumite
comunicări peste secole”5.
Așa cum se știe, filosofii și scriitorii greci sunt singurii reprezentanți ai lumii
păgâne precreștine care s-au bucurat de cinstea de a fi reprezentați pe pictura
bizantină de exterior, alături de profeții și împărații Vechiului Testament, precum
Moise, Solomon sau David, care n-au făcut parte din Biserică, dar care au dorit-o,
și care, nebulos, au și prevestit-o, pregătind astfel lumea intelectuală a iudeilor
pentru venirea și primirea lui Mesia. Fiindcă Ortodoxia crede și mărturisește că
Harul lui Dumnezeu a infuzat și a luminat mințile omenești întotdeauna, Înțelepții

697
Antichității, au fost luminați de Dumnezeu să creadă aceasta, chiar dacă se prea
poate să le fi ajuns la urechi învățătura din cărțile Sfântului Moise, din care să se fi
inspirat și chiar dacă deschiderea lor către adevăr nu a fost totală.
Tema Filosofilor greci asociată cu aceea a Arborelui lui Iesei își are semnificația
în faptul că înțelepții antichității sunt reprezentați ca cei care au profetizat Întruparea
și totodată genealogia lui Hristos. Sensul ei, „extins de la domeniul istoric la cel
simbolic”6, devine evident pentru că, așa cum afirmă și Paul Henry: „introducerea
acestor filosofi greci a însemnat aducerea unor martori profani pentru adevărul
creștin”7.
Simbolistica figurilor reprezentate înglobează referințe la repere culturale
preexistente epocii medievale. Acoperind varii domenii ale cunoașterii, importanța
acestor contribuții în dezvoltarea spirituală a individului este astfel recunoscută. To-
todată, trebuie afirmată excluderea unei divergențe de subiect între cultura greacă și
principiile de fond ale creștinismului ilustrate prin profețiile Înțelepților Antichității.
Din întreaga lume bizantină, Arborele lui Iesei de la biserica Sf. Gheorghe a
Sfintei Mănăstiri Voroneț este cel mai bine conservat, iar compoziția lui se vădește a
fi și cea mai riguroasă8, Voronețul vădindu-se încă o dată ca o realitate iconografică
cu valoare de simbol și putere de exemplu pentru întreaga pictura murală post-
bizantină.
Dacă luăm în considerare ultimele completări aduse de Constantin I. Ciobanu
rezultă că în pictura exterioară la Voroneț sunt reprezentați filosofii Aristotel, Platon,
Pitagora, Socrate și Porfirie, marii scriitori ai Antichității Homer și Sofocle, istoricul
Tucidide și o Sibilă. Din păcate două nume rămân în continuare neidentificate.
Părintele Wilhelm Nyssen9 este de părere că aceste nume „sunt extrase în chip
amestecat din diferite scrieri ale antichității”, fapt infirmat de studiile realizate de
bizantologi ce indică diferite surse literare medievale. Mai mult chiar, istoricul
Silviu Dragomir vorbește explicit de modalitatea și rostul unei selecții: „coloana
înțelepților antici trebuie privită ca o încercare de selecție și de comunicare către
urmași a celor care au condus umanitatea pe trepte înalte, pline de viață spirituală…
Nu poate fi vorba de o simplă preluare de personalități alese la voia întâmplării”.
Înțelepții Voronețului nu sunt ilustrații ale vreunui text, Prezența acestui Por-
firie alături de înțelepții antici neprescriși de Erminie (Pitagora, Socrate, Euripide,
Porfirie), trebuie înțeleasă ca o recunoaștere pro memoria a culmilor atinse în acest
spațiu de spiritul uman. Aceștia sunt părinții spirituali ai strămoșilor noștri, care se
consideră că pot fi puși alături de Părinții Bisericii și nu întâmplător sunt asociați cu
Arborele lui Iesei. care împărtășea aceeași paradigmă culturală.
Starea de conservare a numelor filosofilor și a inscripțiilor de pe filacterele pictate
pe banda verticală din stânga Arborelui este destul de precară. Seria Înțelepților se
deschide pe banda verticală din stângă, cu enigmaticului ele(n) Zmovagl, identificat
de Grigore Nandriș și Constantin Ion Ciobanu ca Sofocle, continuă apoi cu elin Umirr
identificat de Constantin Ion Ciobanu ca fiind Homer, și elin Pivogor (Pitagora, al
cărui nume, în limba slavonă, se ortografia în forma Pivogor) și două imagini lacunare
neidentificate.

698
 Din numele înțeleptului pictat în registrul inferior al benzii stângi s-au păstrat
doar ultimele trei litere pVe (-rie). Constantin Ioan Ciobanu ne asigură că „putem fi
siguri că aici este vorba de filosoful Porfirie, ale cărui nume și imagine (cu același
text pe filacteră) s-au păstrat excelent în pictura murală exterioară de la Sucevița”10.
Cele mai importante izvoare antice privind biografia lui Porfirie sunt propria sa
scriere Viața lui Plotin, în care întâlnim frecvente referințe autobiografice și Viața
lui Porfir, scrisă de neoplatonicul Eunapios din Sardes. Ambele au fost traduse în
românește (cea din urmă în Addenda, în Porphyrios, Viața lui Pitagora: Viața lui
Plotin, Editura Polirom, Iaşi, 1998). Dintre monografiile moderne rămâne de referință
aceea a lui J. Bidez, Vie de Porphyre, le philosophe neoplatonicien, Gent, 1913.
Porfir se naște la Tyr, în Fenicia. Anul nașterii poate fi calculat din datele pe care
le oferă el însuși în Viața lui Plotin, cap.4. – aproximativ anul 233 d. Hr. Epitetul
„bataneotul», sub care apare în scrierile unor autori creștini, a făcut să se creadă
că localitatea sa de origine ar fi Batanea, în Palestina. în realitate, e vorba de un
cuvânt injurios. Numele său de origine siriacă, ca și al tatălui, era Malchos, adică
„împăratul» (cf. Viața lui Plotin, cap.17). De aceea, în cercurile intelectuale eleniste
el va fi cunoscut sub numele de Basileus, dat de Amelius din Etruria, un discipol
al lui Plotin. Retorul Longinus, însă, va fi cel care îl va numi Porphyrios, după
culoarea purpurei cu care se vopseau veșmintele împărătești.
Născut într-o zona intermediară, tânărul Porfir va asimila dintru început trei
limbi importante, siriaca, greaca și ebraica, purtătoare ale unor fermenți culturali
diferiți, la care se adaugă contactul inevitabil cu un creștinism în ascendență, a
cărui fervoare populară nu-i diminua și nu îl îndepărta, însă, de formele mai subtile
de expresie. Educația lui Porfir va cuprinde, prin urmare, toate datele contextului:
tradițiile populare și cultice orientale, raționalismul grec, avântul mistic al epocii.
În anii 251–262, în Cezareea Palestinei, este la început elevul teologului
alexandrin Origen (mort la Tir în 253), ceea ce înseamnă totodată familiarizarea
cu tradiția platonistă, parte importantă din „programa” de studiu a primului său
profesor. Creștinismul, însă, deși 1-a cunoscut direct, nu 1-a îmbrățișat niciodată,
în ciuda celor spuse mai târziu de istoricii ecleziastici. Lucrarea de mai târziu a lui
Porfir, împotriva creștinilor, pare îndreptată de altfel împotriva lui Origen.
De la Cezareea, Porfir pleacă la Atena, unde printre alții face cunoștință cu
Longinus, elev ca și Plotin al celebrului, dar nu mai puțin misteriosului Ammonius
Saccas. Longinus îl inițiază şi-1 exersează pe Porfir în tradiția filologiei eleniste, adică
a ordonării, interpretării și nu în ultimul rând adnotării și editării de texte. Metoda
predilectă, cea alegorică, permitea recuperarea creațiilor mitologice ale cul¬turii
grecești atât pentru a le acorda cu cele din alte zone culturale, ca depozitare ale
aceluiași sens, cât și ca purtătoare ale unei doctrine adevărate (mai ales platoniste),
fiind susceptibile, deci, de interes filosofic. De altfel, scrierile din acești ani poartă
urmele etapelor pe care tânărul le parcurge: Filosofia oracolelor și Despre statuile
zeilor au un conținut influențat de riturile orientale, iar Chestiunile homerice sunt
comentarii în cheie exclusiv filologică ale poemelor grecești.

699
 Pregătit să se inițieze în sofisticata teorie ontologică plotiniană, Porfir pleacă
la Roma unde îl întâlnește pe Plotin, lumina din epocă a gândirii neoplatonice.
Amelius, discipol favorit al lui Plotin, contribuie și el la edificarea unei educații de
elită. Despre atmosfera de la școala din Roma ne putem face o idee din biografia
pe care i-a scris-o lui Plotin. Destul de curând, Porfir ajunge legatarul filosofic al
magistrului, grație bogatele cunoștințe filosofice care făceau din el cel mai nimerit
continuator al învățăturii neoplatonice, inteligenței sale speculative și capacității
erudiției sale de a integra idei, concepte și categorii metafizice din cele mai diverse.
După o perioadă puțin mai lungă de cinci ani, sejurul roman este întrerupt de o
gravă criză de melancolie soldată cu o tentativă de sinucidere. La sfatul lui Plotin,
Porfir părăsește Capitala pentru Sicilia.
În anii 268–298, instalat în Sicilia la Lilybaeum, Porfir dă la iveală cele mai
importante producții ale sale (motiv pentru care Augustin îl va numi chiar Porphyrius
siculus). Alături de marile comentarii la Platon și Aristotel (se spune că unul din mo-
tivele plecării de la Roma ar fi fost chiar antiaristotelismul lui Plotin), e preocupat și
de exegeza homerică, de data aceasta într-o optică filosofică.
Porfir se stinge pe la 305 sau 306 d. Hr. și, odată cu el, se cam stinge și strălucirea
gândirii antice, rafinamentul argumentativ și suplețea logica trecând într-un fel de
subordonare teologică în raport cu necesitatea creștinismului de a se așeza doctrinar
pe un temei performant11.
Porfir este, alături de Ammonius Saccas, Dexip, gânditorul neoplatonic prin
care se deschide lunga serie a interpretărilor asupra lucrărilor aristotelice. Este cu-
noscută în acest sens, lucrarea Isagoga, care reprezintă o Introducere la Categoriile
lui Aristotel, care în traducerea lui Boethius va avea o contribuție majoră în apariția
Scolasticii deschizând de fapt, celebra problemă a universaliilor: „Întrucât, pentru
a înțelege învățătura lui Aristotel despre categorii, este necesar să știi ce este genul,
ce sunt diferența și specia, ce este propriul și ce este accidentul, și cum, totodată,
cercetarea acestora e de folos pentru a da definiții, și, în general, pentru a înțelege
elementele diviziunii și ale demonstrației, voi încerca pe scurt, sub forma unei
introduceri și făcându-ți o prezentare în puține cuvinte, să parcurg spusele vechilor
filosofi, abătându-mă de la cercetările prea adânci, iar pe cele simple urmărindu-le
cu măsură”12. La Voroneț, în șirul din dreapta filosofului Porfirie îi corespunde Țarul
Aristotel. În timp ce la celelalte mănăstiri moldave, filosoful este prezentat în mod
tradițional, cu calificativul de elen sau elin, numai în reprezentarea de la Voroneț
este desemnat ca țar, echivalent al termenului latin împărat (din Caesar devenit
prin filieră slavă Țesar, rădăcina etimologică a termenului Țar). Motivul atribuirii
demnității de împărat (ţar) filosofului originar din Stagira ar putea fi recunoașterea
importanței gândirii aristotelice și a influenței sale asupra creștinismului medieval,
context în care prezența lui Porfirie dobândește încă o justificare.
Prima versiune în limba română a Introducerii (Isagoga) scrisă de Porfir în
secolul al Ill-lea d.Hr. la Categoriile lui Aristotel îi aparține lui Constantin Noica,
cel mai strălucit filosof al României postbelice și a fost publicată în secțiunea de

700
Texte filozofice inedite în limba română din „Revista de filozofie», 13,3, din 1966.
Este motivul pentru care, din păcate, această versiune a ajuns cunoscută unui public
restrâns, deși importanța scrierii lui Porfir, istorică dar și propedeutică, nu mai
trebuie amintită.
Ajungem acum la o altă temă de cercetare atât de dragă Academicianului Andrei
Eșanu și soției sale – moștenirea Cantemireștilor13. Poziția înțeleptului Porfirie față
de creștinism ca „legea lucrurilor cu neputință” precum și entuziasmul său față
de Evanghelia lui Ioan cu referire expresă la capitolul I îl determină pe Dimitrie
Cantemir14 să declare că „Sublim grăiește barbarul” și să-i accepte fără surpriză
părerea despre creștinism arătând că „filosoful păgân nu a putut percepe și sensul
cuvântului dumnezeiesc” deoarece nici Apostolii nu au putut înțelege până la po-
gorârea Duhului Sfânt anumite învățături ce li se păreau imposibile.
Pr. prof. dr. Ștefan Rescanu15 reia argumentația lui Dimitrie Cantemir pe mar-
ginea comentariului lui Porfirie, la Cartea lui Moise, la Sfânta Evanghelie, la Curan:
„Când păgânul mai sus amintit a citit din curiozitate cu cea mai mare atenție aceste
cărți ale celor trei legislatori și a cercetat stăruitor legile date de ei spre îndreptarea
moravurilor omenești, a pronunțat pentru toate diferite sentințe: despre Legea lui
Moise se povestește că a zis: „Legea iudaică este o lege copilărească“; despre legea
creștină că este o „Lege a lucrurilor cu neputință“; iar despre legea mohamedană că
este o „Lege porcească“.
– Pentru „ca nu cumva cuvintele acestui filosof elin să vatăme urechile cititorului
evlavios”, Dimitrie Cantemir „tâlcuiește” puțin mai pe larg intenția lui Porfirie:
„rostind despre legea iudaică o sentință atât de inferioară, el s-a referit la anumite
rânduieli și ceremonii ale legii care, judecate numai din punct de vedere istoric, se
văd lipsite de orice folos pentru îndreptarea moravurilor…Deci când a văzut elinul
multe ca acestea și altele asemenea în Vechiul Testament și n-a putut pricepe sensul
lor cel tainic, a zis că legea lor este copilărească”.
– Precizează apoi că, atunci „când citea Evanghelia, dar mai cu seamă primul
capitol al sfântului Ioan, La început era Cuvântul și celelalte, se spune că a zis:
„Sublim grăiește barbarul”.
– Afirmația lui Porfirie precum că legea evanghelică este „a lucrurilor cu
neputință” este explicată prin aceea că filosoful elen a văzut că unele porunci și
sfaturi par să depășească puterile omenești, cum ar fi: „De vrea cineva să-și câștige
sufletul, trebuie să și-l piardă”; „De vorbește cineva de rău pe cel credincios, acela
să-l binecuvânteze”; „De-i va lua haina, să-i dea și cămașa”; „De-l va lovi în obraz,
să-l întoarcă și pe celălalt”; „De va greși fratele de șaptezeci de ori câte șapte pe
zi, de atâtea ori să i se ierte, astfel ca oarele să nu apună întru mânia lui” și, în
sfârșit, „De vrea să fie desăvârșit, toate ale sale să le dea săracilor, iar pentru sine
să-și lase numai crucea, adică suferința, răbdarea, ascultarea, disprețul, batjocurile,
clevetirile, prigonirile, și până și sufletul său să și-l pună pentru prieten”. Dimitrie
Cantemir apreciază că „După cercetarea acestor porunci ale Mântuitorului – aspre,
însă impuse de sfatul Domnului –, judecând necredinciosul greutatea lor și făcând o

701
argumentare sofistică de la cele parțiale la cele generale, a încheiat cu un paralogism
și a spus că legea creștină este o lege a lucrurilor cu neputință” și concluzionează:
„Nici nu e de mirare că omul păgân, la prima vedere, n-a putut pătrunde și pricepe
puterea și sensul cuvântului adevărului dumnezeiesc; Evangheliile îi arată chiar pe
apostoli, mai înainte de a primi înțelepciunea turnată prin Harul Preasfântului Duh
ce se pogorâse asupra lor, încercând o greutate egală cu îndoiala cu privire la bogatul
ce avea să se mântuiască sau la trecerea cămilei prin urechile acului. Primind însă
cele mari și minunate în dar de la dumnezeiasca iconomie, ei au înțeles că cele ce li
se par oamenilor a fi cu neputință, la Dumnezeu sunt cu putință”.
– Numindu-l pe Porfirie „mare filosof, deși idolatru necredincios”, Dimitrie
Cantemir îndeamnă cititorii „să judece fără nici o tulburare a minții sau părtinire
lăuntrică și să cerceteze ceva mai adânc de ce a dat el o sentință atât de batjocoritoare
și disprețuitoare despre legea muhammedană și a numit-o lege porcească, adică a
dobitoacelor mai proaste și mai rău puturoase decât toate”. Apreciind că „multe
lucruri caraghioase și fără nici un sens ale legii Curanului l-au putut convinge pe
Porfirie să le aibă într-o considerație atât de inferioară, Dimitrie Cantemir consideră
că „două pricini au fost mai mari și mai de căpetenie.
Cea dintâi „e faptul că în legea muhammedană sunt îngăduite foarte multe –
chiar dacă nu toate – oarecum animalice, lipsite de orice pricepere și sens, dar po-
runcite drept lucruri foarte necesare, așa încât dacă animalele cele necuvântătoare ar
fi avut capacitatea de a grăi și modul de a-și arăta intențiile, cu adevărat și-ar fi bătut
joc de un astfel de legislator, iar legea lui ar fi declarat-o mârșavă și vrednică de
batjocură”: „Căci cine dintre cei cu înțelegere ar socoti că e un merit, ca pe fiecare
om – afară de muhammedan – să-l lipsești de agonisita lui, să-i jefuiești pe toți de
toate fără nici o teamă, să propovăduiești că cea mai bună faptă și de mai mare merit
este să ucizi… Cu un cuvânt, toate și le atribuie lor, nimic nu este îngăduit altora,
nimic nu aparține altora, nimic altceva nu socotesc a fi drept”.
A doua pricină pentru care Dimitrie Cantemir consideră că filosoful Porfirie
s-a arătat atât de scârbit de învățătura Curanului este faptul că „Muhammed pune
binele suprem în simțul extern și comun tuturor animalelor”: „După ce le-a slăbit
discipolilor săi (în lumea aceasta) toate frânele destrăbălării, îmbuibării, plăcerii
pântecelui și a celor de sub pântece, el le făgăduiește și în viața viitoare (unde
oricine care s-a nevoit după lege nădăjduiește să-și ceară de la preadreptul judecător
adevărata fericire și cunună) plăcerile trupului cele fără de osteneală: lupte amoroase,
fapte vitejești, victorii, domnia lui Bachus și orice desfătare și gâdilare a tuturor
simțurilor ca pe un lucru prea dulce, precum porcilor celor buboși noroiul și mocirla
prea împuțită”. Acestea fiind spuse, „pe scurt spuse, dar după cum socotesc destule”
, sunt aduse „spre pildă” pentru ca cititorul „să-l poată cunoaște lesne pe balaur
după trompă. Iar celelalte numeroase capete de șarpe cu atâtea limbi de năpârcă le
va vedea pe urmă în această carte a noastră alcătuită pe scurt” și să aibă posibilitatea
să scoată din plin din adâncul larg al relei cinstiri”16.

702
 Spre deosebire de cercetătorii anteriori care s-au aplecat mai ales asupra
descifrării numelor Înțelepților, Constantin Ion Ciobanu17 a pus accentul pe
coroborarea nume–text scris pe filactere. Merită să facem distincția între trei termeni
care, la prima vedere, par a se topi unul în altul în demersul practic al lui Constantin
Ion Ciobanu. Primul este iconografia propriu-zisă și constituie punctul de pornire
al cercetării. Cel de al doilea este investigația de tip istorico-literar, iar ultimul este
investigația de tip lingvistic. „Ajungem în fapt la o abordare interdisciplinară în care
fiecare tip de cercetare își păstrează individualitatea instrumentelor – surse, metoda
analizei, concluzii – dar care, pe parcursul evoluției demonstrației, se întrepătrund
într-o canava complicată de argumente și contraargumente, de referiri la imagini și
la texte, la riguroase descifrări de inscripții, la comparații între redacțiile diferite,
scrise și plastice, ale uneia și aceleiași teme”18.
Ne continuăm deci prezentarea, beneficiind de lucrările neobositului cercetător
ce cuprind inclusiv o descrierea exhaustivă a profețiilor descifrate de pe filacterele
înțelepților Antichității pictați pe cele două benzi verticale care mărginesc imensa
compoziție a Arborelui lui Iesei de pe peretele de miază-zi al bisericii Voronețului19.
La Sfânta Mănăstire Voroneț, profețiile Înțelepților greci se deschid în coloana
din stânga sus, cu recunoașterea Creației: Cu adevărat Unul Dumnezeu ne-a făcut
pe noi Cerul și pământul Și tot ce este în ele (filacteriul atribuit lui Sofocle), cuvinte
care sunt o afirmație de credință amintind de începutul Bibliei: La început a făcut
Dumnezeu cerul și pământul (Fac. 1,1).
Profeția acestui Porfirie de la Voroneț este următoarea: Slovese(m) / Gnemß
nb/(s)a Átvß(r)/disa i D/Áxo(m) Ástß/ ego v™s´ ... („Cu cuvântul Domnului ce-
rurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată...”)20. Așa cum am menționat deja, nu-
mele și imaginea (cu același text pe filacteră) s-au păstrat excelent în pictura murală
exterioară de la Sucevița.
Încă în anul 1924, colaționând redacția profeției lui Porfirie de la Sucevița (Cu
cuvântul lui Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor,
când va veni...) cu redacția slavonă reprodusă fotografic după originalul manu-
scrisului Psaltirii de la Kiev din anul 1397 (publicată de Gherold I. Vzdornov),
Vasile Grecu a reușit să stabilească că profeția lui Porfirie de la Sucevița nu este
nimic altceva decât traducerea slavonă a versului al 6-lea din cel de al 32-lea psalm
al regelui David21. Constantin Ion Ciobanu, apreciind la rândul său că „în culegerile
grecești sau slavone de profeții ale Anticilor (inclusiv în manuscrisul lui Guri
Tușin) acest citat nu figurează și însușindu-și faptul că „zugravii de la Sucevița au
folosit drept model pentru textul profeției lui Porfirie o redacție slavonă a Psaltirii
caligrafiată în secolele XIV sau XV” este de părere că „motivul atribuirii filosofului
Porfirie a textului biblic al psalmului rămâne neelucidat până în prezent”22.
Considerăm că această atribuire nu este întâmplătoare: „Deşi nici unul din
textele de pe filactere nu conţine extrase din operele Înţelepţilor Antichităţii, totuşi
ele se constituie în fondul în baza căruia gânditorii antici pot fi consideraţi fereastră
deschisă spre creştinism, înregistrându-se un proces nu de atribuire, ci de conversie

703
în itemi religioși a caracterelor definitorii ale fiecărui gânditor”23. În cazul nostru, am
arătat deja entuziasmul lui Porfirie față de Evanghelia lui Ioan cu referire expresă la
capitolul I, La început a fost Cuvântul…
La Liturghie, în ziua Sfintei Învieri se citește începutul Evangheliei lui Ioan
despre Cuvântul cel dumnezeiesc. Când totul se umple de lumina Învierii lui Hristos
și cerurile se unesc cu pământul în proslăvirea Biruitorului morții, Evanghelia ne
vestește Cine este El: „La început era Cuvântul. Ori, despre Cuvânt s-a vorbit încă
din Vechiul Testament: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul
gurii Lui toată puterea lor” (Ps. 32, 6), „Trimis-a Cuvântul Său și i-a vindecat pe
ei” (Ps. 106, 20). Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic și atotputernic. El este mereu
la Dumnezeu.
Cântarea întreit sfântă pe care o intonăm împreună cu îngerii după înălțarea
noastră la cer exprimată simbolic de ritualul Intrării Mici, ne pregătește pentru mo-
mentul culminant al Liturghiei Cuvântului: împărtășirea cu Dumnezeu Cuvântul
prin cuvintele Sale. Prin cuvânt lumea a fost adusă la existentă: „Cu cuvântul
Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmul 32,
6) Așa-dar „prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin Cuvântul lui
Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd” (Evrei 11,3). Cuvântul nu este o
simplă informație ci o energie a persoanei. Cuvântul lui Dumnezeu este un cuvânt
cu putere. El nu mijlocește omului idei ci comunică și descoperă pe Dumnezeu și
lucrarea Sa în lume, în istorie și asupra omului.
Prezența filosofului Porfirie în șirul Înțelepților Voronețului are, alături de
semnificațiile teologice, filosofice și valoarea artistică a reprezentărilor, un sens cul-
tural-istoric.
În primul rând prezintă o valoare cu totul deosebită ca document istoric și mai
ales ca document de istorie a culturii românești deoarece probează, fără echivoc,
faptul că în Moldova, pictorii erau bine informați asupra filosofilor antichității și a
dominantei gândirii lor și, în acel timp exista un mediu cultural care nu numai că
dispunea de informația filosofică necesară ci dovedea și capacitatea de adeziune
la astfel de idei și lucrări24. Putem deci considera prezenţa acestui filosof lângă
Arborele lui Ieseu ca un omagiu de tip renascentist adus Antichităţii păgâne, dar
glorioasă şi plină de viaţă spirituală25.
Izvorul apariției aici a reprezentării filosofului Porfirie este, fără îndoială,
recunoașterea de care se bucurau operele sale filosofice, îndeosebi acele care prezen-
tau oarecare analogie cu învățătura creștină în lumea medievală moldovenească.
Originea acestei adeziuni este identificată adânc în istorie Asemeni celorlalte
biserici mănăstirești, Voronețul „esențializează și transpune în registru vizual,
reînvierea umanismului neo-platonic și a culturii creștine, adăpostite de comunitățile
monahale din Carpați, acolo unde moștenirea bizantină mai putea rodi, nestingherită
de creșterea puterii otomane, ce-și întinsese de puțină vreme dominația și asupra
țărilor române”26.
Ceea ce trebuie accentuat, în încheiere, este extraordinarul echilibru pe care
Mitropolitul Grigorie Roșca l-a impus prin alegerea temelor și personajelor ce vor

704
fi reprezentate pe pereții bisericilor înveșmântate cu pictură exterioară în vremea
păstoririi sale, arătând providențială deschidere către idei și concepte de o veche
circulație europeană, care nu erau foarte specifice tradiției bizantine (vezi însăși
reprezentarea Arborelui lui Iesei cu o oarecare frecvență în vitraliile marilor
catedrale gotice față de rarele reprezentări din spațiul bizantin, precum și prezența
Înțelepților antici pe bisericile noastre, într-un spațiu în care, neavând autonomie
bisericească și nici un cuvânt important de spus în mersul bizantinismului din
care făceam parte prin rădăcini, dar unde această paralelă între tradiția Vechiului
Testament și înțelepciunea Antichității – începută în sec. III-IV de către Origen și
Augustin – nu era prea agreată). Apreciind valoarea Înțelepților antici, Mitropolitul
Grigorie Roșca le recunoaște rolul în îmbogățirea spiritului ne-evreilor, ca un teren
fertil pentru rodirea Cuvântului lui Dumnezeu în neamuri, la vremea prezenței lui
Mesia în lume, dar... nu le acordă nici un loc pentru cuvânt, deoarece singurul cuvânt
care avea să aibă loc pe bisericile noastre este CUVÂNTUL HRISTOS. Așa putem
interpreta faptul că nici unuia dintre filosofi nu i s-au scris pe filacteră cuvintele
propriei gândiri, ci le-au fost atribuite cuvinte din profețiile referitoare la Nașterea
lui Hristos din Fecioară. Geniul capabil de sinteză, trecând marile concepte și stiluri
universale prin propriul filtrul de creație adaptată la propriile izvoare de inspirație
și aspirații a rodit o capodoperă unică în lume, prin truda Mitropolitului voronețean.

Note:
1
Acad. Andrei Eșanu, Dr. Valentina Eșanu,Eșanu, Mănăstirea Voroneţ. Istorie, cultură,
spiritualitate, Editura Pontos, Chişinău, 2010.
2
Idem, Viaţa şi faptele Mitropolitului Grigorie Roşca, 1478–1570, Editura Doxologia
Iași, 2016.
3
Idem, Pomelnicul mănăstirii Voroneț –important izvor de istorie al ctitoriei lui Ștefan
cel Mare și Ascendența și familia lui Luca Arbore în lumina unor izvoare inedite, în „Sfânta
Mănăstire Voroneț, 520 de ani, 25 mai – 14 septembrie 2008, Suceava 2009, p. 59-81 și
p.88-117; Însemnări cronicărești de pe o Psaltire de la Mănăstirea Voroneț și Biblioteca
Mănăstirii Voroneț în lumina unor cercetări recente, în „In honorem Sfânta Mănăstire
Voroneț 25 de ani de la înființare”, p. 217-225 și 340-400, Editura Doxologia Iași, 2016.
4
Andrei Eșanu, Univers cultural în Moldova = Cultural universe in Moldova (sec.
XV–XIX): studii, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie, Chișinău: Lexon-
Prim, 2013.
5
Silviu Dragomir, Voroneţ, canoane care nu sunt obligatorii, în „Noi Tracii”, Anul
XVI. Nr. 152-153, Iulie–August, Centro Europeo di studii traci, Roma, 1987.p. 13.
6
Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale post bizantine, vol II: Umanismul
picturii murale post bizantine din estul Europei, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1985, p. 38-39.
7
Paul Henry, Monumentele din Moldova de Nord. De la origini până la sfârşitul secolului
al XVI-lea. Contribuţie la studiul civilizaţiei moldave, traducere din limba franceză, Les Églises
de la Moldavie du Nord des origines à la fin du XVI siècle, ed. Ernest Leroux, Paris, 1930 de
Constanţa Tănăsescu, prefaţa şi note Vasile Drăguţ, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1984.p. 48.

705
 8
Grigore Nandriş, Umanismul picturii murale post bizantine, vol II: Umanismul picturii
murale post bizantine din estul Europei, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1985, p. 215-216.
9
Wilhelm Nyssen, Pământ cântând în imagini:frescele exterioare ale mănăstirilor din
Moldova, Recomandare de Iustinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Traducere şi
prefaţă pr. prof.dr. Dumitru Stăniloae, EIB, Bucureşti, 1978. p. 112.
10
Constantin Ioan Ciobanu, Programul iconografic al bisericii Sfântul Gheorghe a
mănăstirii Voroneţ, în Arta–2010, seria Arte vizuale, Chişinău, 2010, p. 5–21.
11
Apud Valentin Protopopescu, Porfir și filosofia antichității, postat joi, 2 Aprilie 2015
pe blogul editurii Herald în categoria: „Oameni și cărți”
12
Porfir Fenicianul, discipolul lui Plotin din Lycapolis, Isagoga, Editura Univers
enciclopedic, București, 2002.
13
Acad Andrei Eșanu, dr. Valentina Eșanu, Moștenirea culturală a Cantemireștilor,
Chișinău, 2010 et alt.
14
Dimitrie Cantemir, Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane. în „Opere
complete”, vol.8, tom.2. ediție critică publicata sub îngrijirea lui Virgil Cândea, Editura
Academiei Bucuresti 1987
15
Cf. Pr. prof. dr. Ștefan Rescanu, Dimitrie Cantemir – istoric al religiilor în „Dimitrie
Cantemir – savant de dimensiune europeană: 300 de ani de la plecarea de la domnie.
Simpozion național Târgoviște București Constanța, 2011”, coord. Gheorghe F. Anghelescu,
Edit. Mica Valahie, București, 2012, p. 34 – 35.
16
Apud Dorin Octavian Picioruș Dimitrie Cantemir despre Islam, în lecturi diverse,
www.teologiepentruazi.ro/2010/09/05/dimitrie-cantemir-despre-islam/5 sept 2010,
17
Constantin Ion Ciobanu, Stihia profeticului, Surse literare ale imaginii „Asediul
Constantinopolului” şi ale „Profețiilor” înțelepților antichității din pictura murală
medievală moldavă, Institutul Patrimoniului Cultural, Academia de Ştiinţe a Moldovei,
Chișinău, 2007
18
Tereza Sinigalia, Cuvânt înainte în Constantin Ion Ciobanu, Op. cit., p. 7.
19
Constantin Ion Ciobanu, Profețiile înțelepților antichității de la biserica Sfântul
Gheorghe a Mănăstirii Voroneț, în „Studii și cercetări de istoria artei. Seria Artă plastică”,
serie nouă, tom 1 (45), Bucureşti, 2011p. 11–32.
20
Ibidem, p. 23.
21
Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der
Kirchenmalerei des Morgenlades în „Academie Roumaine, Bull. de la Sect. Hist.”, XI,
1924.p. 19.
22
Ibidem, p. 17.
23
Opinie exprimată de Constantin Ion Ciobanu în comentariul asupra „profeției” lui
Socrate (Stihia profeticului …, p. 21).
24
Ştefan Bârsănescu, Filosofii de la Suceviţa în „Magazin istoric”, anul I, nr.8/1967,
Bucureşti, 1967p. 13.
25
Ştefan Bârsănescu, Pagini nescrise din istoria culturii româneşti (sec. X–XVI), Edit.
Acad. RSR, Bucureşti, 1971, p. 10.
26
Grigorie Nandriş, Umanismul picturii murale post bizantine, vol II: Umanismul
picturii murale post bizantine din estul Europei, Bucureşti, Edit. Meridiane,

706
 Fig. 1. Mănăstirea Voroneţ, Biserica Sf. Gheorghe

Fig. 3. Mănăstirea Voroneţ.

Fig. 2. Elinul [Porfi]rie. Mănăstirea Voroneţ Imagine panoramică

707