Sunteți pe pagina 1din 22

Capitolul 1

”A investi presupune asumarea unui risc, scopul principal fiind acela de a realiza un
profit cât mai ridicat. Practic în cazul unei investiții nu se mai pune problema de a minimiza
riscul, cum este cazul pentru sumele economisite, ci de a maximiza profitul ce poate fi obținut în
condiții acceptabile de risc.”1 Condițiile acceptabile de risc sunt unice pentru fiecare investitor,
unii sunt dispuși să riște o pierdere mai mare pentru ca apoi, dacă condiția este favorabilă să aibă
un profit ridicat. Pe de altă parte există investitori, care nu doresc să-și asume decât un risc mic,
sau mai mic, și se mulțumesc cu profituri mai modeste. Există persoane care investesc în obiecte
de artă, sau metale prețioase, dar cel mai des se investesc în instrumente financiare. ” Practic, în
categoria investițiilor intră cea mai mare parte a tipurilor de plasamente: de la cele cu risc mai
redus cum sunt obligațiunile emise de companii private și până la cele cu risc ridicat de tipul
acțiunilor listate la bursă sau cu risc foarte ridicat cum este cazul contractelor futures și al
opțiunilor.”1
Succesul este direct proporțional cu efortul depus. Acest lucru este adevărat pentru orice
activitate umană, astfel și în cazul investițiilor, cu cât lucrurile sunt luate mai serios, cu atât
profiturile obținute devin mai ridicate. ” În cazul investițiilor efortul ține de activitatea de
informare, de identificare a oportunităților oferite de mediul financiar, de studiere a
mecanismelor pieței și construire a unei strategii proprii de investiție, de analiză a conjuncturii de
moment și a indicatorilor financiari asociați instrumentelor în care se dorește a se investi, de
cuantificare a riscului etc. Dintre toate aceste activități care însoțesc procesul de investire, două
sunt determinante: stabilirea strategiei de plasament și analiza caracteristicilor pieței și
instrumentelor utilizate pentru a investi.”2
Strategia de plasament începe în primul rând cu tipurile de instrumente, care vor fi plasați
în bani, de nivelul de lichiditate adecvat și riscul maxim tolerat. Aceste elemente vor fi îmbinate
în diferite proporții, în funcție de obiectivul fiecărui investitor.
Unii vor investii în obligațiuni, în acțiuni lichide ale unor companii care plătește dividend. O
astfel de investiție este mai puțin riscantă, cu un câștig adecvat, dar relativ sigur, cu avantajul ca
aceste sume plasate pot fi transformate înapoi în bani ușor, fără ca valoarea acestora să scadă.

1
Ghidul investitorului la bursă, Dictum Meum Pactum, 2006, pg.5
2
Ghidul investitorului la bursă, Dictum Meum Pactum, 2006, pg.6

1
Alți investitori vor asuma riscuri ceva mai ridicate, cu speranța ca și câștigul să fie mai mari. Ca
atare, vor include în portofoliu numai acțiuni ale unor companii cu potențial ridicat de dezvoltare
pe termen mediu și lung. La aceste companii dividendele sunt mici, sau inexistente pentru că
resursele sunt investite în dezvoltarea activității, astfel în câțiva ani cifra de afaceri și profitul
acesteia vor crește, prin urmare și prețul de piață a acțiunilor firmei respective crește. În acest
caz, investitorul câștigă din aprecierea prețului acțiunilor și deloc din dividend.
Astfel de investiții sunt mai riscante pentru că există riscul ca politica de dezvoltare a firmei și
investițiile făcute de aceasta să nu dea rezultatele scontate, iar termenul optim de așteptare pentru
un plasament de acest tip este de cel puțin 1 an (în general 2-5 ani).3
Un alt element de bază în strategie este alegerea momentelor de cumpărare și vânzare. Unii
investitori își cumpără gradual pachete mici de acțiuni la companii solide, cu rezultate financiare
bune, fără să le vândă (cumpără și păstrează la termen lung). Alții vor dori însă să speculeze
mișcările pe termen scurt sau mediu ale pieței, și vor cumpăra acțiuni înaintea datelor de
comunicare a rezultatelor financiare sau de anunț al dividendelor, dacă anticipează că aceste știri
vor fi favorabile, ca ulterior acestor evenimente să vândă în profit beneficiind de creșterile de
preț. O altă variantă este urmărirea ciclurilor anuale ale pieței4.
O componentă importantă a strategiei de plasamente o reprezintă diversificarea portofoliului. 5

Strategia de investiții pe bursă


Strategia este practic un plan care ne ajută să alegem acțiunile pe care le cumpărăm sau vindem.
In practică cei care tranzacționează pe piețe de capital care prezintă riscuri mai mari, ca de
exemplu futures sau forex, folosesc trei strategii, poziții deschise mai mult timp, swing și
intraday sau daytrading. Totuși un investitor trebuie să țină cont de mai multe tipuri de strategii
în activitatea sa, însă trebuie avut in vedere că o strategie este bună atâta timp cât este folosită,
aplicată real și nu toate strategiile se aplică la toate piețele de capital, există strategii diferite
pentru piața spot, altele pentru derivate, pentru forex, obligațiuni, etc.
Pentru piața de capital spot (de acțiuni)să menționăm câteva strategii, ca de exemplu buy and
hold (cumpără și păstrează), buying on a dip (cumpără pe scădere), bottom fishing (căutarea

3
Ghidul investitorului la bursă, Dictum Meum Pactum, 2006, pg.7
4
Detaliat în Capitolul 2, Predicțiile lui Gann prin reguli matematice
5
EconomicTimes articles, 4720035, 2014-02-10, Sanket Dhanorkar, 5 tips to diversify your portofolio
http://articles.economictimes.indiatimes.com/2014-02-10/news/47200735_1_portfolio-asset-mix-investments

2
acțiunilor ieftine printre cele evitate de investitori), values investing (investiția pentru valoare),
growth investing (investiția pentru creștere), GARP/ growth at a reasonable price (creștere la un
preț rezonabil), momenum investing (investiția pentru perioada), contrarian investing (investiția
potrivnică)și CANSLIM (o metoda disciplinată de a alege acțiuni)

Obiectivele cercetării:
 Enumerarea celor mai importante strategii, metode și tehnici cunoscute în literatura de
specialitate
 Să aflăm prin studiul de caz cele mai eficiente strategii și tehnici de tranzacționare
 Alcătuirea unui portofoliu cât mai eficient
 Să simulăm tranzacțiile pe piețele financiare
 Să investim în piața Forex sau în piața de capital spot?
Cu referire la tehnici și strategii de tranzacționare, considerăm valoroase sub aspect
informațional următoarele publicații:
 În literatura străină: How To Make Money In Stocks (William J. O'Neil, 2003), Gann
Simplified (Clif Droke, Marketplace Books, 2001), How I make living trading stocks
(Tony Oz, Goldman Brown, 2000), How to Make Money In Stocks (William ONeil,
2009)
 În literatura autohtonă: Ghidul Investitorului la Bursă (B2B Trading, Dictum Meum
Pactum), Piețe financiare (Spătăcean Ioan Ovidiu, Universitatea Petru Maior, 2012)

Capitolul 2
Buy and hold- cumpără și păstrează- este cea mai populară, iar motivul strategiei este că dacă
cumperi o acțiune și o păstrezi cel puțin un an vei realiza profit, cu riscuri minime sau chiar și
inexistente. Astfel investitorul nu trebuie să urmărească permanent evoluția bursei, comisioanele
plătite de acesta către SSIF sunt puține (deoarece nu se tranzacționează des). Însă această
strategie funcționează numai pe o piață bull (în creștere), pe piață bear (scădere) nu se
recomandă.
Buying on a dip- Se aplică când o acțiune scade prețul, iar investitorul crede ca această scădere
este temporară, și cumpără mai multe acțiuni, iar deoarece bursa urcă după timp, acțiunile
cumpărate anterior la prețuri mai mici vor aduce profit. Nu și fără riscuri, de obicei o acțiune nu

3
are o singură scădere, ci mai multe, mai mult de atât s-ar putea ca scăderea prețului să nu fie
temporară.
Bottom fishing- strategia implică căutarea acțiunilor la un preț așa de jos încât investitorul
consideră acesta un minim, ne având unde să mai coboare. Această strategie este printre cele mai
periculoase. Nu se știe niciodată când este minimul atins. Unele dintre aceste societăți pot da și
faliment.
Values investing- Investitorii acestei strategii folosesc analiza fundamentală pentru a alege
acțiuni bune, ieftine în comparație cu ce au în portofoliu. Aceste au P/E (Prețul câștigului per
acțiune), iar câștigurile societății cresc încet.
Growth investing- Cumpărarea societăților cu potențial de creștere. Este una din cele mai folosite
strategii. Investitorii urmăresc emitenții care au creșteri anuale de 15-20% pentru următorii 3-4
ani. Acesta reprezintă un risc, dar rezultatele por fi formidabile pentru investitori.
Momentum investing- Investitorii se bazează pe creștere. Se cumpără la un preț sus, dar
investitorii plănuiesc să le vadă la un preț și mai sus. Este o strategie dificilă, deoarece în condiții
de nestabilitate (cădere sau scădere explozivă) direcția prețului poate să oscileze, chiar și în
direcția nedorită de către investitor.
Contrarian investing- investitorii opuși fac invers de ceea ce fac ceilalți. Investitorii potrivnici
folosesc multe cunoștințe și informații pentru a găsi acțiunile emitenților de calitate cu un P/E
scăzut, pe care alți investitori le abandonează. O subcategorie a acestor investitori este
investoplators, care folosește analiza tehnică și urmăresc minimul acțiunilor nedorite de alți
investitori.
CANSLIM- Această strategie folosește atât analiza financiară cât și cea tehnică. Tehnica este
prezentată în cartea lui William O’Neil cu titlul How to make money in stocks. Denumire vine
din câștiguri trimestriale pe acțiuni (C), creșterea câștigurilor anuale (A), noi produse,
management nou, lucruri noi (N), oferta si cerere (S), conducător-cele mai puternici acțiuni (L),
sponsor instituțional-cumpărarea acțiunilor care sunt proprietatea instituțiilor, băncilor (I) și
direcția pieței (M).

4
Forex 1-2-3 de Mark McRae.6 Această tehnică este folosită de mult, prima dată în piața futures.
Această tehnică poate fi aplicată în orice domeniu, și dă investitorului informații precise despre
punctele de intrare/ deschidere de poziții, atât pentru uptrend cât și pentru un downtrend.

Cele trei elemente de bază sunt:

1. Identificarea direcției trendului (indicatorii Aroon, Williams %R, PPO)


2. Distanța trendului- shape și pattern-uri
3. Speed- intensitatea trendului (Elliott wave)

Daytrading sau traderi de o zi


Acesta este metoda de a fi investitor de o zi. Unele strategii de investiție se refera la un profit
target net de 3-4% /zi. Pentru astfel de tranzacții unele SSIF-uri au introdus oferte COOL pentru
reducerea comisionului la 50% pentru acest gen de tranzacții. Pentru a reuși însă asemenea
profituri, investitorul trebuie să cunoască piața acțiunilor, să aibă experiență, în primul rând ca
swing trader (cumpără la început de săptămână și apoi vinde acțiunile la sfârșitul ei) , și nu în
ultimul rând să fie răbdător și mai ales disciplinat. Punctul de intrare a acestor investitori, să le
numim daytraderi este pullbackul (o mică scădere în trendul accelerat de creștere), care are loc
după un breakout (creștere explozivă) realizat la un volum ridicat. La noi, în România această
metodă nu este cunoscută de mulți, mai puțini practică acesta, în jur de 5000 investitori activi.
Cea mai activă țară, conform Wall Street Journal este India, cu peste 1.5 milioane de traderi,
fiecare tranzacționând în medie 150 de dolari pe zi. Daytradingul are multe avantaje, printre care

6
tradejuice.com/forex/forex-1-2-3-methode
5
putem menționa veniturile mai consistente în comparație cu swing trading sau short trading, o
mulțime de oportunități de a investii sau tranzacționa, iar aceste tranzacșii pot dura foarte puțin,
cât ”focul de pușcă” (gunslingers), în mai puțin de o oră- momentum trading, de la unu la trei
ore- scalp trading ori întreaga zi- daytrading. Cea mai profitabilă fiind daytradingul, deoarece
timpul este foarte scurt, și nu ia în calcul toate oportunitățile zilei, în aceeași timp, acțiunile nu se
păstrează în portofoliu peste noapte, astfel nu există presiunea psihologică dacă mâine va
scade/crește, ce să facem cu ele, etc. Alte avantaje includ libertatea de mișcare, putând alege
orice altă activitate dacă piața nu este atractivă, sau chiar alegând să nu intre deloc în
tranzacționări și nu în ultimul rând, în această situație se poate folosi de circa patru ori mau multe
acțiuni decât în cazul swing trading. Există desigur și dezavantaje acestei forme de
tranzacționări, printre ele enumerăm necesitatea de activitate zilnică mai intensă și accentuată,
accesul la o platformă de tranzacționare performantă, acces online super rapid și sigur, traderul
trebuie să aibă mai multă experiență și există un risc mai mare pentru ca daytraderul să nu prindă
mișcarea prețului.
Short the rallies- scurtarea raliului- această metodă constă din vânzarea acțiunii short, când
acțiunea respectivă a crescut suficient investitorul decide să vândă acțiunea, iar mai apoi, când
prețurile scad o cumpără la un preț mai jos. Această metodă este forate riscantă deoarece
pierderile pot fi foarte mari din cauza faptului că prețurile pot să urce fără limită ceea ce nu este
adevărat în cazul cumpărării (valoare acțiunilor pot să scadă numai la 0).
Tranzacționare pe știre- Se bazează pe principiul ”cumpără pe zvon și vinde pe știre”. Când se
anticipează un eveniment, acțiunea urcă sau coboară conform zvonului, situația este opusă când
zvonul a devenit știre oficială. Din acest motiv este extrem de dificil să tranzacționăm pe această
metodă. De obicei știrile vin din diferite surse, ziare, internet, reviste, TV, etc. există însă și
cazuri în care în mod deliberat se lansează zvonuri false care să influențeze direcția acțiunii.
Astfel mulți pierd bani deoarece au tranzacționat pe o veste falsă.

50% retracement- metoda zonei de retragere 50%- 7Formula este următoarea: VOLUME >
30000 AND CLOSE > 10 AND CLOSE > (MAX20-MIN20)/2+MIN20 AND CLOSE <
(MAX20-MIN20)*.62+MIN20 AND MAX20-MIN20 > 10 AND MIN20 - MIN40 > 0

7
Tony Oz-The Stock Trader: How I Make a Living Trading Stocks, Golden Brown Business
Media, 2000, de la pagina 17.
6
Formula poate fi descompusă în 5 categorii:
1. Volum mai mare ca 30000 înseamnă ca vom avea in vedere numai acele acțiuni care se
tranzacționează cu volume mai mari ca 30000 (poate fi modificat)
2. Preț închidere mai mare ca (MAX20 -MIN20)/2 + MIN20 înseamnă ca prețul de
închidere trebuie să fie mai mare decât 50% (mijlocul punctului) de la cel mai mare preț
din ultimele 20 de zile și de la cel mai mic preț din ultimele 20 de zile (MAX si MIN pot
fi modificați la o perioada mai mare, ex. 40 de zile care trebuie să corespunda ca valoare
peste tot).
3. Preț închidere mai mic ca (MAX20-MIN20)*62% + MIN20, înseamnă că prețul de
închidere trebuie sa fie sub 60% din prețul cel mai mare din ultimele 20 de zile și cel mai
mic din ultimele 20 de zile. In acest caz vom privi acțiunile care sunt in range-ul 50-60%
(se poate modifica range-ul fara a depăși valoarea de 75%)
4. MAX20-MIN20 mai mare ca 10 înseamnă că va trebui să avem acest range dintre cel mai
mare preț și cel mai mic preț de cel puțin 10 puncte deoarece dacă mărimea range-ului
este mai mare vom avea avantajul unor profituri mai mari. Daca range-ul este mai mic
vom avea mai mici profituri potențiale (și acest prag se poate modifica).
5. MIN20-MIN40 mai mare ca 0 înseamnă că prețul cel mai mic din ultimele 20 de zile si
prețul minim din ultimele 40 de zile trebuie să fie pozitiv. Aceasta este pentru a fi siguri
că in viitor există un trend crescător.

DiNapoli Trading8
Cunoscut și sub numele de DiNapoli Levels sau D-Levels oferă bazele investitorului pentru
crearea indicatoare precise necesare analizei financiare. Există două mari tipuri de indicatoare:
1. Indicatoare de întârziere- Lagging indicators- Moving avarages, Stohastics, RSI,
MACD9; se schimbă în urma schimbării prețului
2. Indicatoare de avertizare- Leading indicators- identifică punctele potențiale de suport și
rezistență înainte ca piața să ajungă la aceste nivele (ex. ROC, S&P500, Money Supply-
M2-, etc.); Pentru aplicarea indicatoarelor de avertizare, trebuie să definim în primul rând

8
DiNapoliTrading.com, articol scris de Jason Bone în 2009
9
Mai detaliat în Capitolul 2, analiză tehnică

7
dacă suntem într-o piață în creștere sau scădere, și când așteptăm ca piața să-și schimbă
direcția, apoi să aplicăm indicatorul, pre-calculăm zonele de suport și rezistență, și în
final cumpărăm într-o piață care trage înapoi în uptrend, respectiv vindem într-o piață
care se întinde spre rezistență în downtrend.
Tranzacționarea lui DiNapoli combină indicatoarele de întârziere cu cele de avertizare și în cazul
în care această tehnică este implicată corect, se rezultă o metodologie care:
 Puncte de intrare predefinite
 Stopuri și stop management cu precizie rezonabilă10
 Obiective pre-calculate pentru obținerea profitului
 Procentaj mare a tranzacțiilor câștigătoare
 Libertate în abordarea pieței
Prin urmare, primul pas în elaborarea aceste strategii este definirea trendului de piață cu ajutorul
indicatoarelor de întârziere, după care ne poziționăm în trend, sau în direcția pe care credem că
prețul va trece.
Indicatoarele de întârziere folosite de DiNapoli sunt de două feluri, indicatoare de trend și
indicatoare direcționale. Aceste includ:
 DMAs (Displaced Moving Avarages)
 O combinație specifică de MACD/Stohastic (Moving Avarage Convergence Divergence)
 O serie de 9 modele puternice de inversare a prețului11
Indicatoarele de avertizare folosite în DiNapoli Trading sunt:
 O formă avansată a analizei de tip Fibonacci numită D-Levels
 Oscillator Predictor- care este un derivat al Detrended Oscilator-ului, care este folosit în
identificarea zonelor de preț reprezentate de supra cumpărare sau supra vindere
Aplicarea acestei strategii constă din trei etape:
1. Identificăm o piață care are tendință de creștere (cu ajutorul MACD/Stohastic) într-un
tabel de a săptămână de exemplu
2. Apoi într-un tabel de o zi sau 60 min. identificăm zonele de suport cu analiza Fibonacci
(D-Levels, leading indicator)
3. Folosind aceste zone de preț putem să plasăm punctele de intrare și punctele de stop-loss
10
STP (stop), DSTP (DOM-Triggered stop), STL (stop limit), DSTL (DOM-Triggered stop limit), TSTP (trailing
stop), DTSTP (DOM-Triggered trailing stop), TSTL (trailing stop limit),și DTSTL
11
Ex.Inverse Head and Shoulders, Double Top, Tripple Bottoms, Rounded top etc.

8
Pivot Point Trading12
Punctul de pivot este nivelul unde direcția trendului pieței își schimba direcția zilei.
Folosind câteva calcule aritmetice și prețul maxim, minim și de închidere din ziua anterioara pot
fi derivate seriile acestui punct pivot. Totodată aceste puncte pot fi considerate drept niveluri de
suport și rezistenta critice ale zilei, care in final vor fi nivelurile pivotului. În fiecare zi bursieră
se folosesc prețurile open, close, high și low (piața forex poate fi considerata ca avand 24 de ore,
care in mod general folosește ca preț open/close pe cel de la ora 5 pm Est Standard Time sau 2
pm Pacific Standard Time). Aceste date sunt suficiente pentru a calcula nivelele pivotului.
Nivelele pivotului sunt atât de populare deoarece ele sunt și nivele simple de predicție și
foarte utile pentru luarea deciziei in ziua de tranzacționare folosind datele zilei anterioare pentru
aflarea potențialelor nivele de întoarcere a direcției trendului. Mai trebuie să avem in vedere și
faptul că dacă majoritatea investitorilor știu această metodă se poate aștepta ca piața să fie prea
predictibilă și efectele acestei strategii să fie diminuate sau dimpotrivă. În același timp, printre
micii investitori sunt și investitori mari care aplică această metodă clasică tocmai știind acest
lucru, dar forțând și anticipând aceste mișcări în piață, cu consecințele de rigoare. Tocmai aceste
deducții nivelele pivotului pot fi considerate oportunități de a investi, mai ales pe o piață cu
volatilitate mare zilnica (forex, futures etc.).
Formula de calcul a nivelelor pivotului:
o Resistance 3= High + 2*(Pivot-Low)
o Resistance 2= Pivot + (Resistance1- Support1)
o Resistance 1= 2*Pivot- Low
o Pivot Point= (High + Close + Low)/3
o Support 1= 2* Pivot- High
o Support 2= Pivot- (Resistance 1- Support1)
o Support 3= Low- 2*(High- Pivot)
Dacă piața deschide deasupra punctului de pivot (nivelul acestuia) atunci tendința
trendului zilei este favorabil pentru traderi long13 atâta timp cât prețul rămâne deasupra pivot
point.

12
DayTradingCoach article by Mark McRae, 2014
13
Cumpărare cu speranța ca prețul va crește

9
Daca piața deschide sub acestui nivel de pivot atunci tendința trendului zilei este
convenabilă pentru traderi short14 atâta timp cât piață rămâne sub nivelul punctului de pivot.
Cele mai importante nivele ale pivotului sunt rezistența 1, suportul 1 și actualul nivel al
pivotului. Ideea generala pentru pivot point este de a căuta un reversal sau spargerea nivelului
rezistenței 1 sau suportului 1. În timp ce piața va atinge nivelele rezistență 2, rezistență 3 sau
suport 2 sau suport 3 atunci piața va fi in curând supracumpărată sau supravândută și aceste
nivele de pivot ar trebui să fie folosite mai mult pentru ieșiri decât pentru intrări.
O bună strategie este de deschidere deasupra nivelului de pivot după ce se oprește ușor la
rezistență 1 apoi se merge la rezistență 2. Se poate intra pe o spargere a rezistenței 1 cu ținta
rezistenței 2 și dacă piața a fost strong închisă la jumătatea rezistenței 2 atunci când ținta devine
rezistența 3 cu rămânere pe poziție.

Teoria lui Gann15


William Delbert Gann, trăit între 6 iunie 1878 și 18 iunie 1955, a fost un trader din Texas,
care a început să tranzacționeze în 1902, la vârsta 24. El a dezvoltat uneltele de analiză tehnică,
cunoscute sub numele de Gann Angles, Square of 9, Hexagon, Circle of 360. Tehnicile Gann de
prognoză a pieței sunt bazate pe geometrie, astronomie, astrologie și matematică antică.
Unghiurile Gann- Gann a acordat mare atenție unghiurilor geometrice ce reflectă relația
între timp și preț. Gann era convins ca unele figuri geometrice și unghiuri dețin caracteristici
speciale ce pot fi utilizate la prognozarea dinamicii prețurilor. Gann considera că între timp şi
preţ este formată o corelaţie ideală, dacă preţul creşte sau scade sub un unghi de 45 grade faţă de
axa timpului. Acest unghi se notează „1x1” şi corespunde unei schimbări cu o unitate a preţului
la o unitate de timp. Liniile Gann se trasează sub diverse unghiuri faţă de maxim sau minim. Cea
mai importantă linie a trendului este considerată 1x1, dacă nivelul preţului se află de asupra
acesteia, atunci este semnal de piaţă a taurilor (bull), dacă linia trendului se afla sub, atunci este
semnal de piaţă a urşilor(bear). Gann considera că linia 1x1 reprezintă o linie relevantă de suport

14
Vânzare cu speranța ca prețul va scade
15
Gann Simplified, Clif Droke, Marketplace Books, 2001.

10
în timpul unui trend ascendent, străpungerea căruia era un semnal de viraj. Gann se baza în
analiză pe următoarele unghiuri, dintre care cel mai important era 1x1:
1. 1x8=82,5 grade
2. 1x4= 75 grade
3. 1x3= 71,25 grade
4. 1x2= 63,75 grade
5. 1x1= 45 grade
6. 2x1= 26,25 grade
7. 3x1= 18,75 grade
8. 4x1= 15 grade
9. 8x1= 7,5 grade

Indicatorii lui Gann- Acest indicator constă din două linii, care urmăresc prețul, o linie
verde și una roșie. Când prețul făcea higher highs și lower highs, apărea linia verde, care high-
urile barelor. Când apăreau lower lows și lower highs apărea linia roșie, care unea low-urile
barelor. Ideal este să se cumpără acțiuni când linia verde este activă, deci când atinge higher
highs și higher lows, respectiv să vindem când este activă linia roșie.
3 puncte de cumpărare-
a) Cumpărare la bottom-uri sau top-uri precedente- când un instrument coboară până la un
bottom sau top din urmă, este întotdeauna un punct de cumpărare cu stop loss. În cazul
ideal nu se cumpără niciodată dacă nu se poate pune un ordin stop loss la distanta de 1
sau 3 puncte și, pe instrumente foarte volatile, niciodată la mai mult de 5 puncte distanta.
b) Un punc de cumpărare mai sigur- Se cumpără când un instrument depășește top-uri
precedente, arătând că trendul minor sau principal a devenit bullish, așa cum este indicat
de linia verde de trend.
c) Cel mai sigur punct de cumpărare- Se cumpără la o reacție secundară, după ce
instrumentul a depășit top-uri săptămânale precedente și avansul depășește cel mai mare
raliu din valul bearish precedent.

Cele trei puncte de vânzare sunt exact inverse punctelor de cumpărare.

11
Formațiuni la top-uri și bottom-uri- metoda mecanica Gann- Gann a clasificat formațiunile
de bottom-uri în sharp, double, triple, flat și bottom-uri în ascensiune. Formațiunile le prezint în
cazul bottom-urilor, aceeași scheme apar și la top-uri.
a) Bottom V, ascuțit- o scădere rapidă, abruptă, urmată de un avans rapid, eventual o
scădere lentă urmată de un raliu rapid de la bottom, fără reacții secundare, până când
avansează la nivele mai mari.
b) Bottom-uri U, orizontale- In această formațiune, prețul rămâne pentru 3 - 10 bare sau mai
mult într-un range îngust, făcând aproape aceleași top-uri si bottom-uri de mai multe ori;
apoi, când depășește top-urile intermediare, a format un bottom "U" (sau orizontal) și se
află la punctul de spargere (un bun moment pentru a cumpăra).
c) Bottom W, doubble bottom- Când prețul face un bottom, apoi avansează pentru 2-3 bare
sau mai mult, scade și face un alt bottom in jurul aceluiași nivel, apoi avansează și
depășește top-ul precedent, formând un "W" bottom. Este cel mai bine să cumpăram când
depășește top-ul (mijlocul "W"-ului), care este punctul de breakaway.
d) W V bottom, tripple bottom- Trei bottomuri, aproximativ același nivel. Punctul de
cumpărare este al doilea top al W-ului.
e) W W bottom- Patru bottomuri la aproximativ același nivel.

Predicțiile lui Gann prin reguli matematice:


a) Master time peroid- marele ciclu de 60 de ani- ”Acesta este cel mai important ciclu, care
se repeta la fiecare 60 de ani sau după 3 cicluri de 20 de ani. Se vede importanța acestuia
analizând perioada de război din 1861-1869 și panică ce a urmat după 1869, de
asemenea, 60 de ani mai târziu (1921-1929) cea mai mare piața bullish din istorie și cea
mai mare panică din istorie a urmat după această perioadă.”16
b) Ciclul de 50 de ani- ”Un ciclu major are loc la fiecare 49-50 de ani. O perioadă de ani de
"jubileu" cu prețuri extreme, ce durează intre 5 si 7 ani, apare la sfârșitul ciclului de 50 de
ani. 7 este numărul fatal, care apare de numeroase ori in Biblie. El aduce contracție,
depresiune si panică. 7x7 = 49, anul fatal, care aduce fluctuații extreme” 6

16
Gann on Cycles- tradus în Vamist.ro, topicul 2685

12
c) Ciclul de 30 de ani- "Ciclul de 30 de ani este foarte important, deoarece este jumătate din
ciclul de 60 de ani și conține 3 cicluri de 10 ani. Când faceți o predicție a unei acțiuni,
întotdeauna trebuie să faceți o comparație cu piața din urma cu 30 de ani"17
d) Ciclul de 20 de ani- "Unul dintre cele mai importante cicluri este cel de 20 de ani sau 240
de luni. Majoritatea acțiunilor și a indicilor urmăresc mai îndeaproape acest ciclu decât
oricare altul."7
e) Ciclul de 15 ani- "15 ani înseamnă trei pătrimi dintr-un ciclu de 20 de ani și cel mai
important, deoarece înseamnă 180 de luni sau o jumătate de cerc."7
f) Ciclul de 10 ani- "Următorul ciclu important este cel de 10 ani, jumătate din ciclul de 20
de ani și a șasea parte din marele ciclu de 60 de ani. De asemenea, este foarte important,
pentru că înseamnă 120 de luni sau o treime de cerc. Apar fluctuații de aceeași natură,
care produc high-uri sau low-uri extreme la fiecare 10 ani."7
g) Ciclul de 7 ani- "Acest ciclu este de 84 de luni. Ar trebui să studiați cu atenție perioada
aflată cu 7 ani după un top sau bottom important. 42 de luni, sau o jumătate din acest
ciclu este foarte important. Veți găsi multe culminări in jurul celei de-a 42-a luni. 21 de
luni sau 1/4 din acest ciclu este, de asemenea, important. Faptul că unele acțiuni fac top-
uri sau bottom-uri 10-11 luni de la top-ul sau bottom-ul precedent se datorează faptului că
această perioadă este 1/9 din ciclul de 7 ani. Există și un ciclu de 84 de ani, care este 12 x
ciclul de 7 ani, și este foarte important de studiat. O jumătate din acest ciclu este de 42 de
ani, 1/4 este de 21 de ani, iar 1/8 este de 10.5 ani. Acesta este unul dintre motivele pentru
perioada de aproape 11 ani între bottom-ul lui august, 1921 si bottom-ul din iulie, 1932.
O variație de acest fel apare de multe ori la unghiul de 135 de grade sau in jurul celei de-a
135-a luni sau perioada de 11.25 ani de la orice top sau bottom important."7
h) Ciclul de 5 ani- "Acest ciclu este foarte important, pentru că este jumătate din ciclul de 10
ani și 1/4 din ciclul de 20 de ani. Cel mai mic ciclu complet dintr-o piața este cel de 5
ani."7

17
Gann on Cycles- tradus în Vamist.ro, topicul 2685
13
Reguli pentru urmatoarele cicluri
"Acțiunile se mișca in cicluri de 10 ani, care se împart in doua cicluri de 5 ani - un ciclu de 5 ani
bullish și unul bearish. Începeți cu high-uri sau low-uri extreme pentru a găsi toate ciclurile,
majore sau minore."18
Regula 1
"O campanie bullish durează, in general, 5 ani - 2 ani in sus, 1 an in jos si alți 2 ani in sus.
Sfârșitul campaniei de 5 ani vine in a 59-a sau 60-a luna." (1/6 din cerc) "Întotdeauna fiți
pregătiți pentru o schimbare in a 59-a luna."8
Regula 2
"Un ciclu bearish durează, in general, 5 ani - 2 in jos, 1 in sus, și alți 2 in jos." 8
Regula 3
"Campaniile bullish sau bearish rareori avansează mai mult de 3-3.5 ani în sus sau in jos fără o
mișcare de 3-6 luni sau un an in direcție opusa, cu excepția sfârșitului unui mare ciclu, ca in 1869
sau 1929. Multe campanii culminează in a 23-a luna, fără sa avanseze 2 ani compleți. Urmăriți
graficele weekly si monthly pentru a determina dacă schimbarea va apărea in a 23-a, 24-a, 27-a
sau 30-a luna a mișcării, sau, in campanii extreme, in a 34-35-a sau 41-42-a luna." 8
Regula 4
"Adăugând 10 ani la orice top, veți obține top-ul următorului ciclu de 10 ani, repetând aproape
aceleași fluctuații in medie."8
Regula 5
"Adăugând 10 ani la orice bottom, veți obține bottom-ul următorului ciclu de 10 ani, repetând
aproximativ aceleași mișcări pe timpul anului."8
Regula 6
"Campaniile bearish avansează, de multe ori, in cicluri de 7 ani, sau 3 ani + 4 ani de la orice
bottom complet. La orice bottom complet, adăugați mai întâi 3 ani pentru a obține următorul
bottom, apoi adăugați încă 4 ani pentru a obține bottom-ul ciclului de 7 ani. De exemplu: 1914
bottom - adăugați 3 ani, obținând 1917 - low-ul perioadei de panica; apoi mai adăugați 4 ani,
obținând 1921 - low-ul unei alte perioade de depresiune."8
Regula 7

18
Gann on Cycles- tradus în Vamist.ro, topicul 2685, pg.2
14
"La orice top major sau minor final, adăugați 3 ani pentru a obține următorul top; apoi încă 3 ani,
pentru a obține următorul top; adăugați 4 ani la al treilea top pentru a obține topul final al ciclului
de 10 ani. Uneori, o schimbare de trend de la orice top apare înainte de a se sfârși perioada
obișnuita de timp, de aceea ar trebui să începeți să studiați piața in luna a 27-a, 34-a sau 42-a
pentru un reversal."8
Regula 8
"Adăugând 5 ani la orice top, veți obține următorul bottom al ciclului de 5 ani. Pentru a obține
următorul top, adăugați 5 ani la orice bottom. De exemplu, 1917 a fost bottom-ul unei mari
campanii bearish; adăugați 5 ani și veți obține 1922, top-ul unei campanii bull minore. Spun asta
pentru că sfârșitul campaniei bull a fost in 1929.
1919 a fost top; 1919 + 5 = 1924 care a fost bottom-ul unui ciclu bear de 5 ani. Întoarceți-va la
regulile 1 si 2, care spun că o campanie bull sau bear rareori avansează mai mult de 2 sau 3 ani in
aceeași direcție. Campania bear din 1919 a fost 2 ani in jos (1920 si 1921); astfel, ne așteptam la
un raliu de un an in 1922; apoi 2 ani in jos (1923 si 1924), care completează ciclul bear de 5 ani.
Privind in urma la 1913 si 1914, veți vedea ca 1923 si 1924 trebuie să fie ani bearish, pentru a
completa ciclul de 10 ani de la bottom-urile din 1913-1914. Apoi, observați 1917 (bottom al unui
an bear; Adăugând 7 ani, obținem 1924, alt bottom al unui ciclu bear. Apoi, adăugând 5 ani,
obținem 1929 - top-ul ciclului.8

Analiză tehnică- indicatori tehnici19


Media mobilă simplă (SMA)
Media mobilă simplă , calculat ă pe o anumită perioadă de N zile, este media aritmetică a
acestora. Media mobilă poate fi calculată pentru prețurile de deschidere, minime, maxime, de
închidere ale fiecărei perioade, cele mai folosite fiind mediile mobile bazate pe prețurile de
închidere.
Mediile mobile simple sunt cele mi uzuale fiind cel mai ușor de calculat dar au
dezavantajul de a reacționa de două ori la fiecare perioadă nouă – ea se modifică ca urmare a
intrării unei noi valori dar și ca urmare a ieșirii din medie a celei mai vechi valori.
Media mobilă exponențială (EMA)

19
http://www.forex-romania.ro/invata/analiza-tehnica, indicatori tehnici

15
Media mobilă exponențială este un indicator mai fin decât media mobilă simplă. Ea oferă
o pondere mai mare ultimelor valori ale prețului și reacționează la schimbări mai repede. Dând
ponderi tot mai mici datelor mai vechi acest indicator putem spune că nu se modifică ca urmare a
ieșirii acestora din medie.
O medie exponențială pe o perioada relativ scurtă este mai sensibilă la schimbările de
preț, permite observarea mai rapidă a noilor tendințe și oferă mai multe semnale de
tranzacționare. O medie mobilă exponențială calculata pe o perioadă de timp mai lungă oferă mai
puține semnale de tranzacționare.
MACD- Moving Average Convergence/Divergence
MACD este un indicator folosit la identificarea trendurilor și a schimbărilor de trend. Acest
indicator a fost dezvoltat de Gerald Apple. Versiunea standard a acestui indicator este formată
din două linii:
 MACD- determinată ca diferența a două medii mobile exponențiale
 Linia de semnal- este o medie exponențială a MACD
Este de preferat ca indicatorul MACD să fie utilizat în combinație și cu alți indicatori ai analizei
tehnice pentru a putea exclude semnalele false. Semnale false ale MACD apar de obicei atunci
când linia MACD și linia de semnal se intersectează într-un interval scurt de multe ori – indicând
de fapt că piața nu are un trend ci are o evoluție laterala.
MACD este rezultatul unor medii mobile, mediile mobile fiind ele însele indicatori tehnici
întârziați. De preferat este ca acest indicator să fie utilizat pe frame-uri de timp mai largi, de
preferat chiar săptămânal.
Histograma MACD
Este folosită pentru anticiparea schimbărilor de trend. Histograma MACD este formată din bare
verticale reprezentând diferența dintre linia MACD și linia de semnal a acesteia. Semnalele
furnizate de histograma MACD preced semnalele clasice ale MACD, semnalele fiind date de
direcția histogramei, intersecția acesteia cu zero și divergentele fața de preț ți MACD. Întrucât
histograma MACD este diferența dintre MACD și linia sa de semnal, intersectarea acestora face
ca valoare histogramei MACD să fie egală cu zero, histograma MACD dând de fapt semnale la
intersecția cu nivelul zero concomitent cu intersectarea MACD cu linia de semnal. Acest
indicator este folosit pentru prima data de Thomas Asprey nemulțumit de faptul ca MACD oferă
semnale oarecum întârziate.

16
ROC- Rate of Change
ROC este un indicator oscilator care măsoară viteza mișcări prețului și este un indicator de
anticipare. Oscilatorii sunt indicatori utili atunci când prețul este in nontrend, când prețul are o
evoluție laterală. Dacă indicatorii de trend (medii mobile , MACD, etc) sunt utili atunci când
piața are un trend, oscilatorii sunt folositori într-o piață fără trend. Oscilatorii pot fii utilizați
suplimentar și atunci când piața are trend și în acest caz ei devin indicatori care arată că piața este
supracumpărata (overbought) sau supravândută (oversold).
ROC poate fii folositor întrucât este un indicator de anticipare – ROC își schimba direcția
înaintea prețului.
RSI- Realtive Strenght Indx- Indicele puterii relative
Relative Strength Index (RSI) este unul dintre cei mai populari indicatori și e conceput de Welles
Wilder și măsoară schimbările relative dintre prețurile de închidere în creștere și cele în scădere.
Relative Strength Index (RSI) este un indicator oscilator ce poate avertiza anticipa semnalele de
cumpărare și de vânzare. RSI măsoară puterea relativa interna a unei piețe. RSI este un indicator
de anticipare dar este util de folosit alături și de alți indicatori. Cele mai importante semnale date
de RSI sunt divergentele cu prețul dar și intersecția cu nivelele de 20 , 50 , 70. RSI fiind un
indicator oscilator este de preferat a fii folosit în nontrend.

Momentum Indicator
Momentum măsoară viteza schimbării de preț și este folosit drept un indicator de anticipare al
schimbărilor de trend. Valorile sale pozitive extreme indică o piață supracumpărată iar valorile
sale extreme negative indică o piață supravândută.
Parabolic SAR
Parabolic SAR – Stop And Reversal – este un indicator de trend util în urmărirea trendurilor
secundare și în fixarea ordinelor de stop loss sau traling stop. Este un indicator care funcționează
bine când piața are trend și este mai puțin relevant când piața are o evoluție laterala – nontrend.
Acest indicator a fost dezvoltat de Welles Wilder ca un sistem complementar celorlalți indicatori
de trend. SAR permite traderilor să identifice noile trenduri relativ repede. Wilder a introdus în
formula de calcul a indicatorului Parabolic SAR un factor de accelerare, mișcarea indicatorului
Parabolic SAR începând lent , accelerându-se pe măsura instalării unui trend.
Canalul Keltner

17
Acest indicator a fost prima dată creat de Chester Keltner și rearanjat mai apoi de Linda Raschke
folosind în componenta sa un alt indicator „Average True Range” – ATR. Canalul Keltner este
format din doua benzi care învelesc o medie mobila exponențială calculată pe 20 de perioade.
Acest indicator este sensibil la volatilitatea pieței și poate fi folosit ca o alternativa la benzile
Bollinger.
William’s % R
William’s % R este un oscilator tehnic care a fost creat de Larry Williams și descrie relația dintre
ultimul preț de închidere și maximul și minimul ultimelor N perioade.
Larry Williams considera că indicatorul dezvoltata de el nu funcționează împotriva trendului și
că este foarte important să identificăm direcția trendului : crescător sau descrescător. Acest
indicator ne poate furniza noi momente de intrare în piață dar numai în direcția trendului. Dacă
trendul este crescător vom lua în calcul doar oportunitățile de cumpărare iar dacă trendul este
descrescător vom lua în calcul doar oportunitățile de vânzare.
William’s % R oferă următoarele semnale:
 Cumpărare- când %R ajunge sub nivelul de -80 și întretaie în sus acest nivel, cu condiția
ca trendul să fie crescător
 Vânzare- când %R ajunge peste nivelul de -20 și întretaie în jos acest nivel, cu condiția
ca trendul să fie descrescător
Stohastic (K%D)
Oscilatorul stochastic a fost dezvoltat de George Lane și acest indicator are la baza faptul că într-
o evoluție crescătoare a prețurilor, prețurile de închidere tind să fie crescătoare iar într-o evoluție
descrescătoare prețurile de închidere tind să fie descrescătoare. Ca orice oscilator indicatorul
stochastic este folositor cu succes atunci când piață are o evoluție laterala – nontrend dar si într-o
piață in trend indicatorul poate oferii semnale ca piața este supracumpărată sau supravândută
(stare în care piața poate sta chiar și o perioada mai îndelungată) oferind semnale de terminare a
trendului pe măsură ce indicatorul pierde din putere/momentum înainte ca acest lucru să fie
evidențiat efectiv de preț.
Oscilatorul stochastic este de preferat a se folosi in paralel și cu alți indicatori ai analizei tehnice.
Un bun aliat al acestui indicator este RSI care atinge nivelele de supracumpărare și supravânzare
mai rar decât indicatorul stochastic. Un bun semnal de vânzare este când ambii indicatori
coboară sub nivelele prestabilite de semnal – stochastic sub 80 si RSI sub 70. Un bun semnal de

18
cumpărare este când ambii indicatori urcă peste nivelele prestabilite de semnal – stochastic peste
20 si RSI peste 30.

Analiza Fundamentală
Adepții acestui tip de analiză bursieră identifică și evaluează factorii economici fundamentali
precum și variabilele care afectează cererea și oferta de bază, cu scopul de a explica și anticipa
fluctuațiile cotațiilor bursiere și de a defini strategii de tranzacționare. 20
Principalii indicatori de analiză fundamentală21
Rata de solvabilitate
Rata solvabilității patrimoniale: Exprimă capacitatea de autofinanțare a societății, precum și
măsura în care poate face față obligațiilor sale de plată. O valoare ridicată a acestui indicator
semnifică o sporire a capacitații de autofinanțare a societății.
Rata autonomiei financiare: Exprimă independența financiara a societății. Creșterea ponderii
capitalului propriu al societății în capitalul său permanent, are efecte benefice asupra autonomiei
financiare totale.
Gradul de îndatorare generala: Indicatorul evidențiază proporția finanțării datoriilor totale ale
societății pe seama capitalurilor proprii. O diminuare a nivelului acestui indicator reflectă o
întărire a capacitații de autofinanțare pe termen scurt, mediu și lung. Un nivel superior lui 50%
poate atrage un semnal de alarmă pentru creditorii societății.
Rata solvabilității generale: Exprimă măsura în care activele societății contribuie la finanțarea
datoriilor sale totale.
Rate de lichiditate
Rata lichidității curente (generale): Este o expresie a echilibrului financiar pe termen scurt și
reflectă capacitatea activelor curente disponibile de a se transforma în disponibilități bănești care
să acopere datoriile scadente pe termen scurt. Dacă are valori subunitare indică un dezechilibru
la nivelul trezoreriei societății.
Rata lichidității imediate (intermediare)- testul acid: Reflectă capacitatea activelor circulante ale
societății, concretizate în creanțe și trezorerie de a-și onora datoriile exigibile pe termen scurt.

20
Spătăcean Ioan Ovidiu- Piețe financiare, Universitatea Petru Maior, 2012, pagina 106
21
Spătăcean Ioan Ovidiu- Piețe financiare, Universitatea Petru Maior, 2012, pagina 108-110

19
Rata lichidității efective: Reflecta capacitatea societății de a-și onora obligațiile pe termen scurt
pe baza disponibilităților bănești și a investițiilor financiare pe termen scurt.
Rate de rentabilitate
Rata rentabilității economice: Exprimă eficiența utilizării activelor, respectiv contribuția acestora
la obținerea rezultatelor
Rata rentabilității activelor (ROA): Exprimă eficiența utilizării activelor societății în activitatea
operațională, respectiv gradul de rentabilitate al întregului capital investit în firmă.
Rata rentabilității financiare: Reflectă eficiența utilizării capitalului investit de către acționari
Rata rentabilității generale: Exprimă consumul total de resurse
Rate de piață
Valoarea contabila a acțiunii (valoarea sa intrinseca): Reflectă valoarea activului net pe acțiune,
respectiv suma pe care ar încasa-o un acționar de pe urma valorificării activelor societății și
onorarea datoriilor către creditori.
Rata preț-valoarea contabila P/B (price to book value, rata valorii de piață ): Indicatorul compară
valoarea de piață a unei acțiuni cu valoarea sa contabilă. În cazul unui raport subunitar, se
consideră că acțiunea este subevaluată, generând un semnal de cumpărare pentru investitori. În
situația în care cursul este superior valorii contabile, acțiunea este supraevaluată iar investitorul
primește un semnal de vânzare.
Câștigul pe acțiune EPS: Exprimă randamentul intern al unei acțiuni, prin prisma profitului pe
care acțiunea îl aduce într-un exercițiu financiar și permite investitorului să compare rezultatele
obținute de firma pentru a decide daca păstrează, lichidează sau majorează pachetul de acțiuni
deținute.
Coeficientul de capitalizare bursieră PER (coeficientul de capitalizare): Exprimă randamentul de
piață al unei acțiuni, prin prisma sumei pe care este dispus să o plătească un investitor pentru a
obține o unitate monetară din profitul societății. De asemenea, indică perioada necesară unui
acționar pentru a-și recupera capitalul investit. Indicatorul reprezintă o măsura a încrederii
investitorilor în companie, în sensul că o valoare mare indică un nivel crescut al așteptărilor față
de evoluția profiturilor firmei. Valorile acestui indicator ar trebui interpretate in contextul unor
companii care activează in domenii similare de activitate. Cu cât indicatorul PER este mai redus,
cu atât o acțiune este considerata mai interesantă, fiind recomandabilă cumpărarea și deținerea ei.

20
Cu toate acestea, un PER mic poate fi asociat companiilor cu afaceri riscante, in timp ce firmele
cu perspective bune de dezvoltare pot înregistra un nivel ridicat al PER-ului.
Randamentul acțiunii: Indicatorul reprezintă o măsură a câștigului obținut de acționari, în urma
investiției făcute în acțiunile companiei, prin raportarea venitului adus de acțiuni la costul
acesteia. Investitorii utilizează acest indicator pentru a compara veniturile din investiții în acțiuni,
in cadrul aceluiași sector, sau al unor sectoare de piață diferite, precum și cu veniturile din
investiții în alte tipuri de instrumente financiare - dobânzi aferente investițiilor în instrumente cu
venit fix. Acest indicator nu exprimă în mod necesar performanța unei companii, în special celor
în creștere, care au o politică de capitalizare a profitului obținut.
Rata de distribuire a dividendelor (pay out ratio): Un nivel scăzut al acestui indicator aduce
insatisfacție acționarilor, reflectând o politică de reinvestire a profiturilor, in detrimentul
distribuirii de dividende.

Capitolul 3
Capitolul 4

21
Bibliografie:
1. 100% Forex-Învățăm să câștigăm – Anghel Darajanov, Vassil Banov, Miroslav Kozarov,
Admiral Markets
2. Portofolii Optime sau… Strategii de Investiții? – Darasteanu Catalin Cristian
3. Ghidul Investitorului la Bursă- B2B Trading, Dictum Meum Pactum
4. ABC Bursier- Titu I. Băjenescu- Poliroom, 2002
5. Analiza portofoliului de acțiuni, Universitatea Transilvania Brașov, 2013
6. Gann Simplified- Clif Droke, Marketplace Books, 2001
7. How I make living trading stocks- Tony Oz, Goldman Brown, 2000
8. Methods of Wallstreet Master- Victor Sperando, 1993
9. How to Make Money In Stocks- William ONeil, 2009
10. The street.com- Gary B Smith articles
11. Daytrading.about.com
12. Incertitudinea si portofolii optime- Alina Crețu, Elena Peptan
13. Gestiunea Investitorulor- Marian Stoian
14. EconomicTimes articles, 4720035, 2014-02-10, Sanket Dhanorkar, 5 tips to diversify your
portofolio
15. tradejuice.com/forex/forex-1-2-3-methode
16. Tony Oz-The Stock Trader: How I Make a Living Trading Stocks, Golden Brown
Business Media, 2000
17. DiNapoliTrading.com, articol scris de Jason Bone în 2009
18. DayTradingCoach article by Mark McRae, 2014
19. Gann on Cycles- tradus în Vamist.ro, topicul 2685
20. http://www.forex-romania.ro/invata/analiza-tehnica, indicatori tehnici
21. Spătăcean Ioan Ovidiu- Piețe financiare, Universitatea Petru Maior, 2012

22

S-ar putea să vă placă și