BALISTICA JUDICIARĂ

„Balistique” este cuvântul francez care constituie originea

cuvântului românesc BALISTICĂ.
Vasile Măcelaru, în lucrarea sa intitulată „Balistica Judiciară”,
apărută în 1972, menţionează cele două sensuri ale noţiunii de balistică:
 primul sens desemnează acea „ramură a mecanicii teoretice care
studiază legile mişcării unui corp greu, aruncat sub un unghi faţă
de orizont”;
 cel de-al doilea desemnează studierea mişcării proiectilelor în
interiorul armelor de foc (puşcă, revolver, tun) şi pe curba descrisă
în
exterior (cunoscută sub numele de curbă balistică).
Balistica generală, afirmă acelaşi autor, „studiază construcţia şi
funcţionarea armelor de foc, efectele produse de acestea, construcţia şi
funcţionarea muniţiei, precum şi mişcarea proiectilului”, definiţie cu
care suntem de acord.
Suntem de acord şi cu definiţia dată pentru balistica judiciară ca
fiind o ramură distinctă a tehnicii criminalistice care studiază construcţia
şi funcţionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere şi urmele
determinate de acestea în scopul rezolvării problemelor ridicate de
ancheta penală.
28. Noţiuni generale despre armele de foc şi muniţiile.
 Funcţionarea armelor de foc.
După cum arată denumirea acestora, funcţionarea lor se bazează pe
foc, adică pe puterea gazelor degajate în urma arderii prafului de puşcă de
a arunca proiectilul din ţeavă.
Toate armele de foc au obligatoriu următoarele componente pentru a
funcţiona:
 Fig.15 Pistolul văzut în secţiune
 Ţeavă;
 închizător pentru fixarea muniţiei;
 mecanism de percuţie.
Fără acestea, arma de foc nu poate funcţiona. În funcţie de fabricant
şi de calibrul muniţiei folosite, armele de foc au şi alte accesorii, cum
sunt:
 mecanismul de alimentare;
 dispozitive de ochire;
 patul sau crosa armei.

Fig. 16 Schema părţilor componente

ale revolverului COLT Metropolitan MK 111

O armă de foc doar cu aceste componente rămâne un obiect

inutilizabil. Pentru a putea fi folosită ea are nevoie de muniţie, înţelegând
prin aceasta cartuşele.
Cartuşul se compune din:
 tub;
 proiectil;
 încărcătură.
 Tuburile pot fi, în funcţie de construcţia armelor de foc, în formă
tronconică sau cilindrice, fiind confecţionate din fier, alamă sau carton. În
interior, tubul are o încărcătură din praf de puşcă. În partea opusă
proiectilului, tubul are un orificiu în care se montează capsa, unde
fabricantul a pus o substanţă explozivă care va iniţia încărcătura.

Fig.17 Părţile componente ale cartuşelor de război

pentru armele cu ţeava ghintuită

Funcţionarea oricărei arme de foc poate fi explicată schematic astfel:

 se introduce un cartuş în ţeava armei (se armează);
 se acţionează mecanismul de percuţie, apăsându-se pe trăgaci;
 percutorul este eliberat şi loveşte capsa cartuşului iniţiind pulberea
din tub;
 pulberea care arde degajă o cantitate mare de gaze supraîncălzite,
formând o presiune de mii de atmosfere;
 proiectilul (glonţul) este împins spre exteriorul ţevii, dându-i o
mişcare de rotire în jurul axului său longitudinal;
 la gura ţevii proiectilul este aruncat în exterior pe direcţia axului
ţevii, fiind însoţit de fum, resturi de pulbere nearsă şi o undă de
şoc.

29. Clasificarea armelor de foc.

În practica şi în teoria criminalistică se cunosc mai multe criterii de
clasificare. Noi suntem de acord cu acelea stabilite de Vasile Măcelaru în
lucrarea amintită, clasificarea făcându-se:
  După destinaţie:
- arme militare (luptă): pistoale, puşti, mitraliere, carabine, pistoale
automate;
- arme de vânătoare;
- arme sportive (de tir);
- arme speciale:
- de semnalizare
- cu aer comprimat
- pistoale cu gaze lacrimogene
- arme deghizate
- pistol stilou
- pistol cuţit etc.

Fig.18 Părţile componente ale cartuşului

pentru armele de vânătoare

 După construcţia canalului ţevii:

- cu ţeava lisă (netedă):
- arme de vânătoare cu alice
- pistoale rachetă
- cu ţeava ghintuită (adică goluri şi plinuri dispuse în interiorul ţevii,
longitudinal). Aşa cum am arătat anterior, aceasta imprimă glonţului o
mişcare de rotaţie în jurul axului său longitudinal)
- cu ţevi combinate (cu ghinturi şi lisă)
 După lungimea ţevii:
- cu ţeavă lungă (50-80 cm)
- puştile
- puştile mitraliere
 - armele de vânătoare
- cu ţeavă mijlocie (20-50 cm)
- pistoalele-mitralieră
- cu ţeavă scurtă (3-20 cm)
- pistoale
- revolvere
 După modul de funcţionare:
- arme simple (se încarcă manual cu un singur cartuş);
- arme cu repetiţie, care se încarcă imediat, după tragere, dar manual;
- arme semiautomate (încărcarea se face pentru tragere „foc cu foc”,
prin folosirea energiei gazelor sau forţei de recul);
- arme automate care funcţionează pe acelaşi principiu ca cele
semiautomate, tragerile făcându-se în serii.
 După calibru (acesta fiind mărimea în milimetri a
diametrului interior al ţevii):
- calibru mic, până la 6,35 mm
- calibru mijlociu (6,35 mm - 9 mm)
- calibru mare (peste 9 mm)
La armele de vânătoare cu alice calibrul este dat de un număr
abstract şi invers proporţional cu lărgimea interioară a ţevii (12, 16,
18,20).
 După muniţia folosită, armele se împart în:
- arme cu glonţ
- arme cu alice
- arme mixte.

30. Urmele de împuşcare.

Acestea sunt acele modificări ce apar pe diferite obiecte, inclusiv pe
corpul omenesc, în urma folosirii armelor de foc, ca rezultat al
fenomenelor care însoţesc împuşcătura.
Urmele tragerii cu arma (de împuşcare) pot fi grupate în două
categorii:
 Urme principale;
 Urme secundare;
 Urmele principale
Din categoria acestora fac parte:
 arma abandonată la locul faptei;
 cartuşele;
 gloanţele;
 tuburile arse;
 orificiile produse de gloanţe:
 de intrare;
 de ieşire;
 urmele ricoşeurilor.

Fig.19 Schema producerii orificiilor de intrare şi ieşire:

a) glonţ b) direcţia de mişcare

 Perforările (orificiile de intrare şi ieşire) - au aspectul unei pâlnii,

în sensul că dimensiunile orificiului de intrare sunt mai mici decât
cele ale orificiului de ieşire. În felul acesta se poate stabili direcţia
din care s-a tras.
 Gloanţele (proiectilele) poartă pe suprafaţa lor urmele dinamice
formate prin frecare de ghinturile ţevii. Acestea se numesc striaţii.
Cu ajutorul lor se poate identifica arma cu care s-a tras.
 Fig. 20 Schema producerii urmelor de frecare (striaţii)
pe suprafaţa glonţului

 Tuburile arse găsite la faţa locului poartă pe ele urmele pieselor

armei cu care în procesul încărcării, armării şi executării tragerii au
venit în contact;
 urmele percutorului (pe capsa tubului);
 urmele ghearei extractoare;
 urmele dintelui opritor;
 urmele închizătorului
 Urmele secundare ale împuşcăturii:
Aşa cum am menţionat, ele sunt create de temperatura mare a
gazelor rezultate din arderea pulberii de puşcă, de presiunea acestora,
precum şi de glonţul pe ţintă. Acestea sunt:
 urmele de ardere (pârlire)
 urmele gazelor (de rupere)
 urmele de funingine;
 particule de pulbere arsă şi nearsă;
 inele de metalizare;
 inele de ştergere (particule de unsoare).

Primele patru categorii de urme se formează pe obiectul în care a

pătruns glonţul, atunci când distanţa până la ţeavă a fost sub 1 metru.
Intensitatea lor este invers proporţională cu mărimea distanţei.
Atunci când distanţa a fost nulă, adică ţeava armei a fost lipită de
obiectul în care a pătruns glonţul, în canalul format de acesta pătrund
gazele (flacără, particule de pulbere arsă şi nearsă). Din cauza presiunii
mari, marginile orificiului de intrare sunt crăpate, iar substanţa obiectului
primitor este dislocată (ruptă).
 În cazul urmelor de afumare menţionăm acele urme care se depun pe
mâna trăgătorului, în timpul tragerii.
Inelul de metalizare se formează pe obiectul dur care a fost penetrat
de glonţ: lemn, mase plastice, os etc.
Inelul de ştergere se formează dacă distanţa de tragere este mai mare
de 1 m pe suprafaţa obiectului penetrat de glonţ înaintea orificiului de
intrare (pe îmbrăcăminte, pielea umană etc.). El este format de
substanţele angrenate de glonţ din ţeava armei.

Fig. 21 Jetul de gaze şi fum format la gura ţevii unei arme de foc

31. Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul folosirii

armelor de foc
Urmele armelor de foc sunt descoperite în general pe:
 corpul şi îmbrăcămintea persoanei care a tras cu arma;
 corpul şi îmbrăcămintea persoanei asupra căreia s-a tras cu arma:
 pe armă şi în interiorul ţevii;
 pe tub şi pe glonţ.
În afara acestor urme, de obicei, la locul unde s-a comis o
infracţiune la care s-a folosit arma de foc, se descoperă şi alte genuri de
urme, cum sunt:
 urme plantare sau de încălţăminte;
 urme digitale rămase pe arma cu care s-a tras;
 urme biologice (sânge, păr, substanţă cerebrală, fragment de
Fig. 22 Schema producerii urmelor de pe tuburi trase:
1 - închizător cu gheară extractoare
2 - tubul cartuşului
3 - camera cartuşului