Capitolul 5

Doar gratii

Așa a fost vizita noastră la Zoo.

Pe tot drumul înapoi, până la ieșire, n‑am reușit să
vedem nici un îngrijitor. Era destul de ciudat, însă ni
se mai întâmplase și altădată.
Mama ne‑a reamintit că vara trecută, când o Mara
de Patagonia născuse doi pui, noi am fost cei care am
nimerit primii lângă cușcă și am văzut efectiv anima‑
lul cum naște. Și atunci, tot așa, căutaserăm cu dispe‑
rare un îngrijitor. În cele din urmă, tata venise cu
un nene de undeva dinspre pavilionul reptilelor, iar
bărbatul acesta în salopetă albastră a rămas apoi lângă
cușcă, păzind animalele până a venit veterinarul.
Se adunase multă lume, toți se uitau la „iepurii de
Patagonia“ nou‑născuți, cu blana umedă, care la foarte
scurt timp s‑au ridicat pe picioare și, tremurând, au
O vară cu Isidor 45

pornit la plimbare prin cușcă. Toţi Mara de Patagonia

mergeau pe urmele lor, ca o trenă vie, mișcătoare, flu‑
idă, cu ochii și nările mărite.
În duminica aceea, când am fost la condor, am des‑
cărcat pozele seara.
Într‑adevăr, nu mi‑a ieșit decât cerul cu vârfurile
copacilor în poza unde noi văzuserăm cu ochii un vul‑
tur. Vulturul adevărat. Adică cel liber.
Mi‑au ieșit însă destul de bine fotografiile cu tro‑
tuarul bălțat de pete de lumină și de petale.
Și foarte bine câteva imagini cu câinii de prerie,
fiindcă drăgălașii ăștia stăteau nemișcați, cu burta la
soare. Doar peretele de plastic mai strica pe ici, pe
colo, din cauza dârelor de murdărie.
Însă pozele cu condorul s‑au dovedit a fi un rateu
incredibil.
La început m‑am necăjit foarte tare. Tocmai con‑
dorul să‑mi iasă atât de prost !
Practic, deși apărea în toate pozele, mare, în toată
splendoarea, pasărea nu era decât o ceață, un fundal
neclar. Ce se întâmplase ? Aparatul focalizase pe gardul
din plasă de sârmă, din fața condorului. Astfel că toate
pozele înfățișau un minunat gard, o împletitură de
sârmă în spatele căreia puteai vedea, dacă erai atent,
un condor ca un abur. Silueta i se putea desluși pe
fundalul cuștii – trupul negru, cu aripi mari, strânse
pe lângă corp, cu marginile albe, apoi picioarele cu
46 Veronica D. Niculescu

gheare puternice, capul lipsit de pene, cu gulerașul alb

de puf fin de la gât, ochii ca două boabe de cafea. De
fapt, de cele mai multe ori doar o boabă, fiindcă păsă‑
roiul privea către alee și pădure cu un singur ochi,
stând în profil.
Într‑una din poze mi se părea că se uită țintă la
mine.
M‑am tot întors la fotografiile astea și în zilele urmă­
toare. Privindu‑le iar și iar, am priceput ceva ce era la
mintea cocoșului. Pozele erau reușite. Erau de‑a drep‑
tul grozave.
Spuneau o poveste despre captivitate și gard.
Spuneau singura poveste adevărată de acolo.
Era de parcă aparatul de fotografiat nu putuse trece
dincolo de gard, la fel cum nici pasărea nu putea trece
dincoace.
 Capitolul 6

Alte ştiri, alte întrebări

A trecut și ultima lună de primăvară. Între timp

s‑au mai întâmplat niște lucruri.
Am mers la școală, mi‑am văzut de ce aveam de
făcut. Dar nu mi‑l puteam scoate din minte pe condor.
Cândva, după vizita noastră la Zoo, am căutat pe
internet și‑am văzut că există condor de Anzi și con‑
dor californian. Am tras concluzia că la grădina din
Băneasa e un condor de Anzi. Sau andin. Fiindcă
lângă numele păsărilor, între paranteze, apărea și denu‑
mirea lor științifică, în latină. Condorul californian
era Gymnogyps californianus, iar condorul andin era
Vultur gryphus. Mi l‑am amintit pe băiețelul care
repeta, țopăind pe lângă mine : „Vul‑tur gry‑phus,
vul‑tur gry‑phus“.