Sunteți pe pagina 1din 2

ANATOMIE 1

STRUCTURĂ
Anul de studiu I
Semestrul I
Regimul disciplinei Disciplină obligatorie de specialitate - Știinţe
fundamentale
Nr. de ore / săptămână 2 ore curs, 4 ore lucrări practice
Nr. credite transferabile 6 ECTS

OBIECTIVE
Crearea unui fundament solid teoretic şi practic viitorului medic veterinar bazat pe cunoştinţele dobândite la
cursul şi lucrările practice de anatomie. Înţelegerea rolului stabilirii diagnosticului diferenţial de specie în
vederea examinării în abator, litigii şi încălcări ale legislaţiei. Înţelegerea necesităţii corelării diagnosticului
anatomic cu alte metode de investigaţie (examen ecografic, examen radiologic etc.), în final, diagnosticul fiind
rezultanta muncii în echipă. Conştientizarea nevoii de documentare permanentă şi de exersare continuă a
tehnicilor însuşite. Conştientizarea nevoii de stabilire a unui diagnostic de specie în unităţi de producere şi
comercializare a produselor de origine animală precum şi în situaţii de litigii.

CONȚINUT
Curs Nr. ore
Obiectivul şi importanţa Anatomiei. Obiectul Anatomiei. Relaţiile dintre Anatomie şi practica medicinei veterinare.
Dezvoltarea anatomiei ca ştiinţă în ţara noastră. Rolul studiului anatomic în pregătirea chirurgului veterinar.
Aparatul locomotor. Aparatul locomotor în general, organe active şi pasive. Corelaţia funcţională dintre elementele
aparatului locomotor.
Osteologie .Componenţa şi caracteristicile scheletului. Osul ca organ complex şi element pasiv al aparatului locomotor.
Forma şi configuraţia oaselor. Accidente de suprafaţă. Nomenclatura accidentelor de suprafaţă. Structura osului. Tipuri de
oase. Interdependenţa dintre funcţie şi structură. Cauzalitatea în geneza formaţiunilor anatomice. Notiuni de biomecanica a
oaselor. Oasele membrelor. Morfogeneza centurii scapulare la mamiferele şi păsările domestice. Modificările centurii
12
scapulare în raport cu modul de locomoţie. Animale unguligrade, digitigrade, plantigrade. Sistematica scheletului membrului
toracic. Interpretarea morfo-funcţională şi mecano-structurală a stilopodiului, zeugopodiului, metapodiului şi acropodiului la
mamiferele domestice şi la păsări. Reducerea degetelor în raport cu mediul de viaţă. Morfogeneza centurii pelvine la
mamiferele şi păsările domestice. Sistematica scheletului membrului pelvin. Interpretarea morfo-funcţională şi mecano-
structurală a stilopodiului, zeugopodiului şi autopodiului pelvin în seria animalelor domestice. Diferenţa între oasele
membrelor toracice şi a celor pelvine în raport cu funcţiunea. Scheletul trunchiului. Coloana vertebrală, vertebra tip.
Diferenţe morfo-funcţionale şi mecano-structurale ale vertebrelor pe regiuni, la mamiferele şi păsările domestice. Scheletul
capului. Splanchnocraniul şi neurocraniul. Morfogeneza craniului la mamiferele domestice.
Articulaţiile. Morfologia articulaţiilor (generalităţi), corelaţia morfo-funcţională şi mecano-structurală a articulaţiilor
membrului toracic, membrului pelvin, coloanei vertebrale, coastelor şi craniului. Morfologia articulaţiilor, corelaţia morfo-
4
funcţională şi mecano-structurală a articulaţiilor coloanei vertebrale, coastelor şi craniului. Notiuni de biomecanica a
articulatiilor.
Studiul muşchilor. Morfologia muşchilor, rolul, sistematica şi anexele musculare. Împărţirea muşchilor în raport cu
funcţiunea. Formaţiuni fibroase, fascii, teci. Morfologia, morfogeneza şi sistematica muşchilor membrului toracic.
Morfologia, sistematica regională şi morfogeneza muşchilor trunchiului. Fasciile, tecile tendinoase şi aparatul pasiv al 12
trunchiului şi membrelor. Notiuni de biomecanica musculara. Morfologia şi sistematica muşchilor capului, formaţiunile
pasive. Privire generală asupra corelaţiei morfo-funcţionale a aparatului locomotor la mamiferele şi păsările domestice.

Lucrări practice / seminar Metode de predare Nr. ore


Sistematica regiunilor corporale, nomenclatura anatomică veterinară şi generalităţi
despre oase. Studiul scheletului (osteologia). Studiul membrului toracal. Centura Sistem clasic de predare prin
scapulară, humerusul, radius şi ulna, oasele carpiene, metacarpiene şi falangele. prezentarea pe piese anatomice
Diferenţe şi caracteristicile la speciile de animale domestice. Studiul scheletului preparate de personalul disciplinei, 16
membrului pelvin. Coxalul, femurul, tibia şi fibula, oasele tarsiene, metatarsiene, precum si pe piese conservate si
falangele şi sesamoizii. Diferenţe la diverse specii de mamifere şi păsări domestice. mulaje
Studiul coloanei vertebrale, coastelor şi sternului. Studiul craniului.
Studiul articulaţiilor. Articulaţiile membrului toracal. Articulaţiile membrului pelvin. Sistem clasic de predare prin
Articulaţiile capului, coloanei vertebrale şi coastelor. prezentarea pe piese anatomice
preparate de personalul disciplinei, 8
precum si pe piese conservate si
mulaje

1
Studiul muşchilor (miologia). Disecţia muşchilor capului, gâtului şi trunchiului. Sedinte de disectie pe cadavre
Disecţia muşchilor axilari şi ai membrului toracic. Disecţia muşchilor abdominali proaspete de cabaline si ovine,
superiori şi ventro-laterali şi ai membrului pelvin. disectii realizate de cadrele
didactice intr-o prima etapa si apoi
32
de catre studenti. Sedinte de
prezentare a topografiei
musculaturii superficiale pe
animalul viu.

BIBLIOGRAFIE
Predoi, G., Georgescu, B., Belu, C., Dumitrescu, I., Anca Șeicaru, Petronela Roșu. 2011. Anatomia comparată a animalelor domestice.
Osteologie, artrologie, miologie. Ed. Ceres, București. ISBN 978-973-40-0906-0
König, H.E., Liebich, H.G. 2004. Veterinary Anatomy of Domestic Mammals. Schattauer GmBH, Stuttgart. ISBN 3-7945-2101-3
König, H.E. ; Korbel, R.; Liebich, H.G. 2009. Anatomie der Vögel – Klinische Aspekte und Propädeutik. Schattauer GmBH, Stuttgart. ISBN 978-
3-7945-2578-2
Predoi, G. ş.a. Anatomia comparată a animalelor domestice, vol. I. 1997. Lito. A.M.D.-U.S.A.M.V. Bucureşti.
Predoi G., Belu C. 2001. Anatomie clinică. Ed. ALL, Bucureşti.
Predoi G. ş.a. Anatomia animalelor domestice (osteologie, artrologie, miologie). 2002. Lito. AMD – UŞAMV, Bucureşti.
Paştea, E. ş.a. 1985. Anatomia comparată a animalelor domestice, vol. I şi II, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti.
Paştea, E. ş.a. 1978. Anatomia comparativă şi topografică a animalelor domestice, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti.
Gheţie, V., Hillebrand, A. 1971. Anatomia animalelor domestice, vol. I. Ed. Academiei R.S. România, Bucureşti.
Gheţie, V. ş.a. 1967. Anatomia animalelor domestic. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Gheţie,V., Paştea,E., Riga,I.Th. 1954. Atlas de anatomie comparativă, vol. I. Ed. Agro-Silvică de Stat, Bucureşti.
Barone, R. 2010. Anatomie comparee des mammiferes domestiques. Tome I-Osteologie. Ed. Vigot, Paris. ISBN 978-2711404100
Barone, R. 2000. Anatomie comparee des mammiferes domestiques. Tome II-Arthrologie et myologie. Ed. Vigot, Paris. ISBN 978-
2711481866

EVALUARE
Tip de activitate Criterii de evaluare Metode de evaluare Pondere din nota finală (%)
Test grilă – 4 puncte
Rezolvarea a minim 50% din Colocviu scris – (grila, subiecte de Subiecte de sinteza – 3 puncte
Curs
probele de examen sinteza, scheme anatomice- ) Scheme anatomice (realizarea
legendei) – 3 puncte
Teste finale cu valoare de examen
Lucrări practice / Recunoasterea pieselor anatomice Test practice (oral) – osteologie,
practic (osteologie, artrologie,) –
seminar / proiect (oase, articulatii) artrologie (oral)
admis/respins

Titularul activităţilor de curs Conf.univ.dr. Bogdan GEORGESCU


Titularul activităţilor de seminar / laborator / proiect Conf.univ.dr. Bogdan GEORGESCU, Șef lucr.univ.dr. Petronela Mihaela ROȘU,
Asist. Drd. Sorina Andreea MIHAI, Drd. Adela-Ioana MUSTĂŢEA, Drd. Paul
George STOICULEASĂ

Persoana de contact
Conf.univ.dr. Bogdan GEORGESCU
Splaiul Independentei, nr. 105 – sector 5 – cod postal 050097, Bucureşti
Tel/Fax: 021- 318.04.69 / 021- 318.04.98
Email: bogdan.georgescu@fmvb.usamv.ro

S-ar putea să vă placă și