1.

Orientul Antic (Mesopotamia, Egipt, Palestina)

Mesopotamia (”Țara dintre râuri ” este așezată între fluviile Tigru și
Eufrat).
De-a lungul celor 4000 de ani ai Antichităţii , în Mesopotamia au trăit
popoare felurite precum: sumerienii , akkadienii , asirienii, egiptenii , evreii.

Sumerienii
Ocupă partea de sud a Mesopotamiei în mileniul al IV-lea Î. Hr.
Întemeiază oraşele stat: Ur, Uruk, Nippur, Lagaş și Umma.
În jurul anului 3000 Î. Hr. se vor uni sub forma unei monarhii.
Ocupaţiile principale erau creştera animalelor, agricultura, vânătoarea şi
meşteşugurile.
Erau conduse de regi numiţi patesi, ensi, lugal.
Erau politeişti, ridicând pe terase temple numite zigurate, în jurul cărora se
desfăşura întreaga viaţă politică, economică, religioasă a statului.
Au creat scrierea cuneiformă, epopeea lui Ghilgameș, zigurate.
Cel mai vechi oraș stat a fost Uruk . El ne va da Epopeea lui Ghilgameș. Mai
târziu vor apărea și alte orașe-state , că de exemplu Ur, de unde era patriarhul
Avraam.

Akkadienii
Popor semit , venit din peninsula Arabică , s-a așezat în sudul Mesopotamiei
aproximativ în aceeași perioadă cu sumerienii.
Aveau aceleaşi ocupaţii şi religie ca şi sumerienii.
Oraşe- state Akkad, Kis, Babilon
Sargon I (cca. 2334-2279 Î. Hr.) – cucerește Sumer, părți din Elam ( vestul
Iranului), Anatolia și Siria.
-Întemeiază o dinastie ce va conduce Mesopotamia pentru mai mult de 150 de
ani. Capitala statului său era orașul Akkad.
La începutul mileniului al II-lea î.Hr. alte neamuri numite convențional amoriți
, se înfiltrează în Mesopotamia și întemeiază o serie de dinastii.
Pentru câteva secole se impune hegemonia Babilonului.
Reprezentantul cel mai important al dinastiei amorite din Babilon este
Hammurabi ( 1728-1686 î.Hr.)
Domnia lui este caracterizată printr-o eficientă organizare internă pe toate
planurile și e cunoscută mai ales prin codul de legi care-i poartă numele.

1
Asirienii
Au trăit în nord-estul Mesopotamiei. Au creat un imperiu puternic, fiind unul
dintre cele mai puternice și mai războinice imperii din Orient. Au fost printre
primii care au utilizat cavaleria în război, fiind experți în folosirea carelor de
luptă. De asemenea, au fost comercianți îndrăzneți, profitând de toate căile
comerciale care treceau prin ținuturile lor pentru a se îmbogăți. În mileniul III
î.Hr., pe cursul mijlociu și superior al râului Tigru constituie o serie de orașe-
state: Assur, Ninive, Urbilum (Arbela),Dur-Șarrukin, Nimrud..

Egiptenii , s-au format din amestecul triburilor nomade din nord-estul Africii
( africani , dar şi semiţi veniţi din Asia).Sunt consideraţi un popor de origine
semito-hamită care , în mileniul IV a.chr. au pus bazele unui regat.
Inițial , s-au format două regate: Egiptul de Jos ( ce cuprindea Delta Nilului până
la Meditarană) şi Egiptul de Sus ( ce se întindea de la Memfis până la prima
cataractă a Nilului).
În jurul anului 3200 Î. Hr. Regele Narmer (Menes) a unit cele două regate
devenind astfel primul faraon al Egiptului.
Avea capitala la Memfis.
Egiptenii se ocupau cu agricultura, comerţul, meşteşugurile.
Au creat scrierea hieroglifică și piramidele.

Evreii , popor semit , unii au venit din est aduşi de strămoşul lor Avraam , alţii
au venit din deşertul Arabiei şi s-au aşezat în Canaan.
Datorită sărăciei au migrat în Egipt unde au fost transformaţi în sclavi.
În 1200 a.chr. Moise i-a trecut Marea Roşie spre Peninsula Sinai, eliberându-i
din robie.
Sub conducerea lui Iosua au intrat în Canaan, au cucerit cetăţile canaaneene şi
au creat un stat propriu Israel.
Regele David ( 1004 - 965 î.Hr. ) și urmașul său Solomon ( 965 – 930 Î.Hr. )
transformă Israelul într-o putere importantă în regiune. Regatul este organizat
din punct de vedere administrativ , capitala este fixată la Ierusalim.

2
Egiptul
Egiptul este unul dintre statele orientale cu cea mai îndelungată istorie.
Aceasta începe în jurul anului 3200 î.Hr., odată cu regele Narmer
( Menes) , unificatorul celor două regiuni: Egiptul de Sus ( în sud) și Egiptul de
Jos ( în zona Deltei Nilului).
Istoria Egiptului a fost împărțită încă din secolul III î. Hr.
de către preotul istoric Manethon în 30 de dinastii.
Egiptologii consideră că există mari perioade ale istoriei egiptene: Regatul
Vechi, Regatul Mijlociu, Regatul Nou și Epoca Târzie, despărțite de perioade
intermediare.
Încă din perioada Regatului Vechi , în mileniul al III - lea , epoca primelor
dinastii și a marilor constructori de piramide ( Djoser, Kheops, Khefren,
Mikerinos) s-au cristalizat cele mai importante instituții ale statului egiptean:
regalitatea și ierarhia administrativă.
Faraonul , regele Egiptului,era considerat zeu.
Pentru egipteni , un rege - zeu era singurul care le putea garanta bunăstarea și
chiar supraviețuirea.
Din acest motiv , regele era văzut ca o ființă divină, fiu al zeului Amon-
Re, crescut și educat de către zei și zeițe.
Este un războinic desăvârșit, un stăpân generos care face să domnească
dreptatea.
Este cel care decide acordarea onorurilor și a funcțiilor birocratice,
militare și religioase.
Administrația era foarte complexă în statul egiptean.
Funcționarii se ocupau de organizarea economiei , de construcții , de
funcționarea justiției, de relațiile externe.
Teritoriul era împărțit în regiuni numite nome, cu administrație proprie,
având în frunte un guvernator ( nomarh).
Cei care lucrau pentru administrația locală și centrală erau pregătiți încă
din copilărie pentru a deveni scribi ( persoane specializate în utilizarea scrierii),
deoarece administrația se bazează pe documente scrise.
Cunoştinţele lor erau însă mult mai complexe, incluzând adesea
matematica, astronomia, literatura, legislația.
În fruntea ierarhiei era vizirul , cel mai important dintre funcționarii
faraonului.
În secolele XIV- XI î. Hr. în Epoca Regatului Nou , Egiptul a jucat un rol
important în relațiile de putere din Orientul Apropiat.
Aceasta este epoca marilor regi Tutmes al III- lea , Seti I și Ramses al II -
lea , care au extins puterea egipteană în Etiopia și Canaanul Sudic.
Perioada de glorie a fost urmată de o decădere politică , ceea ce a
favorizat instalarea unor dinastii străine pe teritoriul egiptean.
În 525 î. Hr. vechiul pământ al faraonului a intrat în componența celui
mai tânăr și mai vast dintre statele orientale, Imperiul Persan.

3
2. Lumea greacă (secolele al VI-lea – al IV-lea î.Hr.)

Grecia Arhaică

1.Caracteristici geografice
Grecia face parte din Peninsula Balcanică prin excelenţă pietroasă şi
totodată cea mai săracă din toate peninsulele Mediteranei .
Cele mai răspândite bogăţii ale grecilor sunt: argila, marmura şi
frumuseţile peisajului.
Clima Greciei este mediteraneană cu veri lungi , calde ,secetoase şi ierni
ploioase .
Ocupaţia de bază a grecilor era agricultura.

2. Împărţirea Greciei
Grecia Antică cuprindea o Grecie continentală , una insulară şi una
asiatică.
Cea continentală era şi ea formată din trei părţi principale : Grecia de
Nord, Grecia centrală ( de Mijloc) şi Grecia de Sud.

3. Creta şi Micene
În anul 1600 a.Ch. ia fiinţă Civilizaţia miceniană creată de ahei ( grup
etnic distinct menţinut în Arcadia).
Conducătorii lor aveau mari palate-fortăreţe apărate de ziduri ciclopice
( construite direct pe stâncă , fără fundaţii având peste 8m înălţime ) .
Au fost descoperite la Micene , Tirint , Pilos .
În Insula Creta se dezvoltă Civilizaţia cretană .
Civilizaţia cretană (minoică ) este considerată „ prima civilizaţie cu
adevărat umană din bazinul mediteranean ”.
Creta a fost prima insulă din Marea Egee populată încă din neolitic . În
perioada mileniilor 7-3 vin şi alte populaţii din zona mediteraneană sau de pe
coastele Asiei Mici.
Nu se ştie cărui neam sau familii lingvistice aparţineau cretanii.
Creta este primul imperiu maritim din lume , dominând întreaga Mare
Egee şi impunând tribut localnicilor. Dispune de o flotă puternică .
Bogăţia regilor cretani trezeşte invidia aheilor care vor lua în stăpânire
insula.
În anul 1400 a.Ch. civilizaţia cretană dispare. În 1200 a.Ch. Micene şi
Pilos sunt distruse .
Tăbliţele de lut scrise în liniarul B păstrează urmele unui incendiu
dezastruos.

4
4. Organizarea socială a vechilor greci
Din rândul locuitorilor Greciei s-a desprins o aristocraţie războinică
stăpână pe pământuri şi turme de vite.
În fruntea acesteia se aflau regii ( basileii) , care erau conducătorii cetăţii, ai
armatei şi ai justiţiei, având deci puterea absolută.
Gospodăriile erau ale marilor familii alcătuite din oameni aparţinând mai
multor generaţii ( bunici, părinţi, nepoţi ).
În cadrul lor se desfăşurau activităţile economice cele mai importante
( meşteşuguri, agricultură ). În gospodăriile nobililor se folosea munca sclavilor.

5. Religia vechilor greci

Religia vechilor greci era politeistă .
Panteonul lor ( totalitatea lumii zeităţilor) cuprindea 12 zei principali, în
frunte cu Zeus , stăpânul cerului, şi numeroase divinităţi mai mărunte.
Zeii erau imaginaţi având calităţi şi defecte omeneşti cum ar fi frumuseţea
şi inteligenţa , dar şi laşitatea şi lăcomia.
Alături de zei erau onoraţi eroii pentru fapte deosebite în folosul
oamenilor ( Heracles ).
Zeii erau adoraţi în temple prin rugăciuni , jertfe, ofrande.
În cinstea zeilor aveau loc concursuri artistice , sportive şi sărbători
religioase.
Erau vestite Jocurile Olimpice , care se desfăşurau o dată la patru ani , la
Olimpia, în Pelopones, în onoarea lui Zeus.
La Jocurile Olimpice spectatorii şi concurenţii puteau fi doar bărbaţi.
Tot o dată la patru ani , toată populaţia Atenei participa la Panatenee ,
sărbători dedicate zeiţei înţelepciunii.

5
 Cetăţile poleis. Marea colonizare greacă.
Cetatea greacă , polisul are la bază aşezări simple care , cu timpul au
evoluat spre oraşul stat, forma de organizare social-politică , specifică Greciei
Antice.
Formarea cetăţilor poleis ( 900-600 î.Hr.)
Cetăţile poleis s-au format prin secolul VIII î.Hr şi desemnează oraşul şi
pământul din jurul său, locuit de o comunitate umană cu interese comune ce
constituia corpul civic. Cetăţile poleis au cunoscut aproape toate tipurile de
guvernare , de la regimul politic monarhic la cel aristocratic ( Sparta ) şi
democratic ( Atena ).

Metode de guvernare
În cetăţile-poleis au existat următoarele metode de guvernare:

1.Monarhia ( mono=unul singur; archos=conducător)

Regele deţinea singur puterea sau împreună cu un conciliu de nobili. El
era mare preot , comanda armata , era judecător.

2. Aristocraţia ( sistemul aristocratic)

Nobilii au preluat puterea din mâna regelui şi au guvernat în locul lui.
Când mureau , fiii lor le moşteneau funcţiile. ( aristos= nobil; Kratos=nobil)

3. Tirania
Puterea o deţinea tot un singur om, dar el lua puterea prin forţă. Tiranii
erau susţinuţi de oamenii ce luptau împotriva aristocraţilor .

(TIRANÍE, tiranii, s.f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener.

conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul
a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din
fr. tyrannie.)

4. Oligarhie ( oligos=puţin; archos = conducător)

Puterea era exercitată de puţini oameni , de obicei cei care aveau o mare
avere.Atenienii numeau această formă de conducere „ conducerea celor graşi”.

5. Democraţia ( demos= popor; Kratos=putere)

Toţii bărbaţii luau parte la elaborarea legilor şi puteau ocupa funcţii în
stat. Excepţie făceau femeile şi sclavii care nu erau consideraţi cetăţeni cu
drepturi depline.

6
 Marea colonizare greacă
Colonizarea greacă a fost un proces complex, desfăşurat în etape succesive şi
provocat de mai multe cauze, de natură socială şi economică, între care :
1.Creşterea populaţiei întrucât solul sărac al Greciei nu-i putea hrănii pe toţi
locuitorii;
2. Luptele politice din polisuri , provocate de inegalităţile de avere şi în urma
cărora cei învinşi erau obligaţi să plece;
3. Dezvoltarea navigaţiei şi comerţului , care a avut drept efect deplasarea unui
mare număr de oameni spre alte zone de interes economic.
Colonizarea a avut loc în secolele VIII-VI a.Ch., grecii din metropole
precum Corinth , Megara, Milet întemeind colonii proprii construite după
modelul cetăţii mamă.
Coloniile erau formaţiuni statale de sine stătătoare şi nu depindeau de
metropolă nici din punct de vedere politic, nici economic.
Fiecare colonie avea organizare politică proprie , legislaţie şi judecători
proprii, locuitorii erau cetăţeni ai coloniei nu ai metropolei , avea proprii
dregători şi puteau să bată monedă .
Relaţiile dintre colonie şi metropolă numai în cazuri excepţionale
îmbrăcau formele unei dependenţe politice.
Relaţiile dintre metropolă şi colonie vizează mai ales interese economice.
Coloniile erau legate de metropole prin culte , calendar, magistraturi
comune.
De-a lungul anilor s-a practicat un comerţ intens între colonii şi
metropole.
Comerţul cu grâne înfloreşte imediat ce se organizează coloniile. Atena
importa grâu şi exporta argint , ceramică , vin , ulei de măsline.Fiecare negustor
avea propria sa navă. El călătorea întreaga vară cumpărând şi vânzând în fiecare
port. Toamna se întorcea încărcat de grâne , lemne şi sclavi. Coloniştii făceau
comerţ şi cu indigenii pe care grecii îi numeau barbari.

Colonizarea s-a desfăşurat în 3 direcţii :

-spre vest , în Sicilia şi Italia meridională ( care au fost numite Grecia
Mare) , sudul Galiei ( Franţa ), Spania ;
-spre nord şi NE : Helespont, Pontul Euxin ;
- spre sud în Africa.

7
Coloniile greceşti din Dobrogea
Histria, Tomis ( Constanţa ), Callatis ( Mangalia) au fost întemeiate în
secolele VII-VI î.Hr. Acestea au cunoscut o viaţă economică înfloritoare datorită
comerţului cu geţii.
Grecii cumpărau grâu , peşte, miere, ceară, sclavi şi vindeau mărfuri de
lux.
Bogăţia şi prosperitatea celor 3 colonii sunt dovedite de numeroasele
vestigii scoase la lumină de arheologi: temple, palate, pieţe publice, statui,
monezi etc.

Sparta şi Atena
Sparta
Stat aristocratic , fondat de dorieni , la începutul mileniului 1 a. Chr prin
unirea a 5 cetăţi mai mici din Câmpia Laconiei , aflată la sud-estul
Peloponezului. După cucerirea peninsulei ( secolele VIII-VII a. Chr ) şi
transformarea locuitorilor ( aheii ) în sclavi ( hiloţi ) , scopul principal al
spartanilor era acela de a-şi menţine prin forţă dominaţia asupra acestei regiuni.
Societatea spartană era alcătuită din :
-Egali, în număr de 9000 , cetăţeni ai Spartei , doar ei aveau drepturi
politice , aveau ca principală ocupaţie războiul şi antrenamentele militare
zilnice.
-Hiloţii, sclavii , se ocupau cu agricultura ;
-periecii , oamenii liberi care nu erau cetăţeni ai Spartei , se ocupau cu
meşteşugurile şi comerţul.
Organizarea politică a Spartei a fost stabilită printr-o constituţie
elaborată de legislatorul Licurg, astfel:
- Statul era condus de 2 regi , ereditari ( din tată în fiu ) , cu atribuţii militare şi
judecătoreşti .
-Gerusia , sfatul bătrânilor sau Senatul format din 28 de bătrâni de peste 60 de
ani , numiţi pe viaţă.Se ocupau de treburile comunităţii, îndeplinea funcţia de
tribunal suprem şi de consiliu militar.Adunările lor erau prezidate de regi şi
rezolvau chestiuni publice ( procese penale ).
-Apella , Adunarea poporului, reunea spartanii de peste 30 de ani .Declara
război şi încheia pace , alegea funcţionarii şi se pronunţa prin aclamaţii asupra
legilor făcute de Senat sau de regi.
-Colegiul celor 5 efori , ales anual ,apare în secolul VI a. Chr cu scopul de a
controla activitatea spartanilor.

8
 Modul de viaţă al spartanilor a făcut din ei cei mai buni soldaţi ai Heladei.
Educaţia era foarte dură . De la vârsta de 7 ani fiecare spartan îşi părăsea mama
pentru a locui în munţi, unde făcea exerciţii, învăţa să se lupte şi cunoştea legile
statului. Adulţii locuiau în bărăci şi îşi vizitau soţiile în secret.
Serviciul militar ţinea de la vârsta de 20 de ani până la 30, însă puteau fi
rechemaţi oricând la arme.
Timp de 2 ani făceau parte din poliţia secretă ce depista eventualele
revolte ale hiloţilor , care erau crunt pedepsiţi : bătuţi sau omorâţi- pentru pricini
de nimic.

Atena
–stat democratic , fondat de ionieni în regiunea Attica .Iniţial a fost condusă de
regi .Societatea ateniană era formată din : cetăţenii Atenei , cu drepturi
politice , metecii ( străinii) ; oameni liberi , lipsiţi de drepturi politice ; sclavii.
În secolele VII-VI a. Chr puterea a fost deţinută de aristocraţi numiţi eupatrizi
( nobili ).Cetatea era condusă de Colegiul celor 9 arhonţi , aleşi anual din rândul
eupatrizilor , cu putere executivă. Areopag, ce deţinea puterea judecătorească ;
Adunarea poporului.
În secolul VII a. Chr abuzurile eupatrizilor , creşterea numărului sclavilor
şi datornicilor a determinat frământări sociale şi a impus necesitatea înfăptuirii
unor reforme .Aşa apar primele legi scrise : „ Legile lui Dracon ( 621 a. Chr ).
Legile erau celebre prin asprimea şi cruzimea lor.Textele legilor se referă la
reguli de procedură cu privire la asasinat , infracţiuni penale , omucideri , furturi
, pedepse , proceduri judiciare. Omorul fără premeditare era judecat de un
colegiu special şi era pedepsit cu exilul. Alte legi se refereau la comportarea
cetăţenilor. Demosul s-a revoltat şi Dracon a fost alungat .
594 a. Chr Solon a ajuns arhonte în locul lui Dracon , a scris prima Constituţie a
Atenei şi a făcut primul pas pe calea democratizării cetăţii.
Măsurile luate de Solon au fost : a interzis vânzarea datornicilor ca
sclavi , a anulat datoriile şi a limitat marea proprietate a europatrizilor , a
răscumpărat sclavii atenieni ce se aflau în afara cetăţii , a împărţit populaţia
Atenei în 4 categorii după avere , participarea la conducerea cetăţii era
determinată de avere şi nu de origini. Metecii , femeile şi sclavii nu aveau
drepturi politice. Puterea politică era împărţită între : Ecclesia ( Adunarea
poporului ) a cărei putere a crescut , din care făceau parte toţi cetăţenii Atenei de
la vârsta de 20 de ani , indiferent de avere.
Consiliul celor 9 arhonţi ales prin tragere la sorţi.
Consiliul celor 400 ( bule ).
Tribunalul poporului ( heliaia), organ juridic.
Areopag , tribunal suprem în probleme penale.
561-528 a. Chr , tirania lui Pisistrate , continuată de fii săi până în 510 a. Chr a
pus capăt regimului aristocratic în Atena.

9
În 508 a. Chr arhontele Clistene a înlăturat tirania şi a restabilit constituţia lui
Solon : a slăbit puterea eupatrizilor prin împărţirea populaţiei Atenei , după
criterii teritoriale şi nu după avere ca până atunci , în 100 deme ( circumscripţii )
ceea ce a determinat creşterea puterii poporului ( demos ).
A introdus ostracismul pentru a preîntâmpina instaurarea tiraniei.Membrii
Adunării poporului , o dată pe an , scriu pe un ciob ( ostrakon ) numele celor
bănuiţi că ar aduce prejudicii cetăţii. Cei găsiţi vinovaţi erau exilaţi pe 10 ani.
Metecii au devenit cetăţenii ai Atenei . A dat drepturi egale tuturor cetăţenilor
indiferent de avere. A reorganizat instituţiile statului .A fost creat Colegiul celor
10 strategi şi a transformat Consiliul celor 400 în Consiliul celor 500.
În perioada 443-429 î.Hr , Pericle este ales strateg al Atenei. Atena cunoaşte
democraţia directă , adică statul era condus de demos , nu de reprezentanţii
acestuia .
Reformele lui Pericle : funcţiile erau ocupate prin tragere la sorţi pentru a
asigura drepturi egale tuturor cetăţenilor ; pe timpul mandatelor fiecare
magistrat primea o indemnizaţie , ceea ce permitea şi celor cu resurse limitate să
ocupe funcţii în stat. Au fost lărgite atribuţiile Adunării poporului .
Instituţiile statului în timpul lui Pericle erau : Ecclesia , formată din cei 40000
cetăţeni ai Atenei , vota legile.
Consiliul celor 500 ( bule ) propunea legile .Tribunalul poporului ( Heliaia).
Colegiul celor 10 strategi , format din 10 generali , răspundea de apărarea
Atenei. S-au menţinut Consiliul celor 9 arhonţi ( din 487 î.Hr erau aleşi din
demos ) şi Areopagul , tribunal special ce judeca omuciderile.

10
Războaiele greco-persane ( medice )
Conflictul a izbucnit la începutul secolului V a. Chr când oraşele greceşti din
Asia Mică , în frunte cu Miletul , aflate sub stăpânirea Imperiului Persan , s-au
răsculat datorită tributurilor grele impuse de Darius I . 499 î.Hr. Are loc revolta
grecilor din Asia Mică , susţinută de Atena şi Eretria . Darius şi-a restabilit
autoritatea şi a distrus oraşul Milet , apoi a pregătit o campanie împotriva
Atenei.
Vara anului 490 î.Hr . are loc primul război greco-persan.O armată persană
formată din 20.000 oameni a pornit spre Attica.După ce a cucerit Eretria şi
Naxos a ajuns în Câmpia Maraton unde a avut loc prima mare confruntare cu
atenienii conduşi de strategul Miltiade. Această bătălie s-a încheiat cu
înfrângerea armatei persane care s-a retras.
481-479 î.Hr . are loc al doilea război medic.Xerses , fiul lui Darius a organizat
o nouă expediţie în Grecia.Armatele greceşti puse sub comanda spartanului
Leonida s-au confruntat cu perşii în strâmtoarea Termopile , unde grecii au fost
înfrânţi. Armata persană a pătruns în Attica şi a incendiat Atena. Atenienii s-au
retras la Salamina , unde se afla flota grecească , condusă de atenianul
Temistocle . Confruntarea de la Salamina dintre flota grecească şi cea persană s-
a încheiat cu victoria grecilor. Restul forţelor persane au fost zdrobite la Plateea
şi Micale.

Războiul peloponesiac
După bătălia navală de la Salamina , Atena a devenit cea mai mare putere
maritimă a Greciei. Ea şi-a asumat sarcina de a apăra cetăţile aliate prin Liga ce
îşi avea sediul în Insula Delos ( 447 a. Chr .). Astfel spus , Atena a devenit
hegemonă.
Ea şi-a apărat aliaţii nu numai de atacurile perşilor ci şi de cele ale
cetăţilor ce nu mai iubeau democraţia.
Astfel, Liga de la Delos nu a fost numai un Imperiu maritim , ci şi unul al
democraţiei .Acţiunile Atenei îndreptate împotriva statelor rebele din Ligă au
stârnit opoziţia Spartei şi a cetăţilor aliate acesteia.
Mutarea tezaurului Ligii la Atena în timpurile lui Pericle , creşterea
pretenţiilor imperialiste ale Atenei au dus la acutizarea conflictului cu Sparta.
431 a. Chr . conflictul dintre Corcira şi Corint a constituit pretextul
războiului peloponesiac. Atena a luat apărarea Corcirei iar Sparta a trecut de
partea Corintului.
Cetăţile greceşti s-au divizat în 2 tabere care s-au confruntat timp de 27 de
ani , până în 404 a. Chr . când Atena a fost înfrântă , zidurile au fost dărâmate iar
flota a fost arsă .Astfel , a luat sfârşit războiul peloponesiac.

11
 Bătălia de la Marathon (490 î.Hr)
Deoarece atenienii au sprijinit răscoala grecilor din Asia Mică, Darius I a
decis să-i pedepsească.
Multe dintre cetăţile grecilor i s-au supus, însă Atena și Sparta au refuzat.
În anul 490 î.Hr. perșii au pornit împotriva grecilor pe cale terestră și pe mare.
Istoricul grec Herodot menționează că perșii aveau 600 de trireme care
transportau circa 20.000 de perși și 1000 de călăreți.
Atena a cerut ajutor Spartei , dar spartanii au refuzat pe motiv că nu se
puteau pune în mișcare înainte de a fi lună nouă. Dintre toate cetăţile grecești,
doar Plateea a trimis 1000 de oameni atenienilor , ca ajutor.
Bătălia s-a dat la Marathon , la 42 km de Atena , în al cărui golf ancorase
flota persană. Atenienii aveau aproape 10000 de hopliți.
Planul strategului Miltiade era ca atenienii să lupte în câmp deschis în loc să se
apere în spatele zidurilor cetății.
Miltiade a declanșat atacul în zorii zilei și hopliții au atacat în pas
alergător infanteria persană, care era cel puțin de două ori mai numeroasă.
După ce atenienii s-au pregătit pentru bătălie, s-a dat semnalul. Atenienii
au pornit în fugă și s-au năpustit asupra barbarilor.
Între cele două armate erau aproximativ 1500 metri. Când perșii i-au
văzut pe dușmani atacându-i în fugă mare, s-au pregătit să primească atacul,
cumpănind numărul foarte neînsemnat al atenienilor și atacul la care pornise
aceștia, fără cavalerie și arcași.
Ei au crezut că i-a cuprins nebunia, închipuindu-și că această sminteală a
lor îi va cuprinde cu siguranță. Iată ce socoteli își făceau barbarii.
Iar atenienii , începând încleștarea cu perșii ,se luptară într-un chip
vrednic de amintire. Ei i-au atacat pe dușmani alergând. Și tot așa, au privit ,
fără să tremure veșmântul mezilor. Într-adevăr , până atunci numai rostirea
numelui mezilor îi înspăimânta pe greci.
Bătălia de la Marathon a ținut mult. După ce perșii au fost puși pe fugă,
atenienii i-au urmărit, măcelărindu-i.
Și au făcut aceasta până ce , ajungând la mare, atenienii au cerut să li se
pună la îndemână foc și au atacat chiar corăbiile acestora.
Numeroși atenieni au murit în lupta de la Marathon. Barbarii au pierdut
vreo 6400 de oameni, în vreme ce atenienii doar 192.
O legendă relatează faptul că Phillippide , un mesager atenian , a alergat
distanța de la câmpul de luptă de la Marathon până la Atena pentru a anunța
victoria asupra perșilor. În momentul în care a ajuns , a strigat : Am învins! după
care a murit pe loc.
În amintirea acestui erou, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin, în
programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de maraton la care
se aleargă pe o distanță de 42.195 km( distanța exactă dintre Marathon și
Acropola din Atena).

12
Imperiul macedonean
Regatul Macedoniei a luat naştere în nordul Greciei , în condiţiile în care
cetăţile greceşti se confruntau cu o puternică criză. În scurt timp , statul
macedonean a ajuns un mare imperiu.
359 a. Chr . Filip al II-lea a creat o armată redutabilă
„ falanga macedoneană”( formaţie de soldaţi infanterişti ( pedeştrii) spartani sau
macedoneni care atacau în rânduri compacte) .După ce a cucerit ţinuturile ilirilor
şi tracilor şi-a îndreptat atenţia spre cetăţile greceşti pe care le-a supus pe rând.
338 a. Chr . la Cheroneea, Filip II a reuşit să supună şi Atena .Filip s-a
purtat însă blând cu învinşii săi .A reunit într-un congres cetăţile greceşti şi a
creat Liga de la Corint asupra căreia şi-a instaurat hegemonia.
336 a. Chr . Filip a fost asasinat iar conducerea regatului a revenit fiului
său Alexandru Macedon ( 336-323 a. Chr ) care a împlinit visul tatălui său de
cucerire a Imperiului Persan.Şi-a început cariera militară învingându-l pe Darius
al III-lea în 334 a. Chr la Granicus şi a continuat cucerind pe rând toate
satrapiile Imperiului Persan, până la Indus într-un timp extrem de scurt şi
necunoscând înfrângerea.Ar fi mers probabil să cucerească şi India dacă ostaşii
lui nu s-ar fi revoltat , refuzând să mai lupte.Astfel a ajuns Alexandru cel Mare
să stăpânească cel mai întins Imperiu din câte existaseră vreo dată aducându-i pe
greci în Orient.
13 iunie 323 a. Chr , în Babilon , la vârsta de 33 de ani , Alexandru cel
Mare a murit din pricina unei boli fără a avea timp să-şi vadă proiectele
împlinite. În Imperiul construit de el , Alexandru cel Mare a construit oraşe care
îi poartă numele. Dintre acestea Alexandria din Egipt va deveni cel mai
important centru cultural al vremii , mai mare decât Atena. A construit drumuri
şi porturi , canale şi nave ; a înfiinţat garnizoane militare; a încurajat comerţul şi
a introdus moneda macedoneană , a ajutat la răspândirea culturii greceşti în Asia
şi Egipt.

Epoca elenistică

Perioada de timp cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon şi

formarea Imperiului Roman ( secolul I a. Chr ) poartă numele de Epoca
elenistică.
La moartea lui Alexandru , moştenirea acestuia a fost împărţită între
generalii săi , diadohii, formându-se astfel statele elenistice.
Egiptul a ajuns sub conducerea lui Ptolemeu şi a dinastiei sale , ce va
domnii asemeni faraonilor
Seleucos a luat conducerea Persiei şi Antigonos conducerea Macedoniei.
Însă între ei vor avea loc neîncetate războaie de împărţire şi reîmpărţire a
moştenirii lui Alexandru

13
3. GETO-DACII

Popor de origine indo-europeană , fac parte din ramura nordică a tracilor.

Numiţi „ geţi ” în izvoarele greceşti şi „ daci ” în cele romane , geto-dacii
reprezentau un singur popor şi vorbeau o limbă indo-europeană.
Trăiau organizaţi în triburi şi uniuni de triburi conduse de şefi militari sau de
rege . Triburile stăpâneau un teritoriu cu o aşezare mare , fortificată ( dava )
adevărat centru administrativ .Exemplu: Buridava ( jud. Vâlcea ), Argedava
( Dobrogea ) , Sucidava ( jud. Olt ).
Geto-dacii erau organizaţi în :
1. clasa conducătoare formată din aristocraţia militară şi sacerdotală numită
tarabostes
( pileati ).
2. producătorii liberi ( agricultori , meşteşugari, negustori ) numiţi comati sau
capilati care alcătuiau marea masă a populaţiei.
Geto-dacii au fost creatorii unor înfloritoare civilizaţii a fierului , dovadă
fiind multitudinea şi diversitatea uneltelor de fier , agricole şi meşteşugăreşti , a
armelor şi obiectelor de uz casnic, ca şi a ceramicii lucrate cu mâna sau cu roata
descoperite în întreaga lor arie de locuire.
Limba geto-dacilor e un dialect al limbii traco-dace care face parte din
familia limbilor indo-europene , dintr-un grup care mai cuprinde sanscrita ,
persana , scitica, limba popoarelor baltice. Celălalt grup cuprinde greaca, latina,
celtica, germana.
Religia daco-geţilor
Erau politeişti( credeau în mai mulţi zei ), zeul suprem fiind Zalmoxis
( zeul cerului şi al pământului ).Gebeleizis –zeul fulgerului şi furtunii. Darzelas
sau Derzid- zeul războiului. Bendis – zeiţa vânătorii şi a pădurii, corespundea
zeiţei Artemis la greci sau Diana la romani.
Credeau în nemurire , în viaţa de dincolo de moarte alături de Zalmoxis ,
zeul suprem.De aceea primeau moartea cu seninătate. Morţii erau incineraţi , iar
cenuşa era depusă în urne ce se îngropau în pământ. Cultul consta în slujbe ,
ceremonii şi incantaţii făcute de preoţi , de obicei pe munte.
Cult = ansamblu de ritualuri ale unor religii menite să influenţeze forţele
supranaturale
Rit funerar = ansamblul regulilor şi ceremonialurilor practicate în vederea
înmormântării defunctului
Slujbele religioase aveau loc în sanctuare cum sunt cele descoperite la
Costeşti , Blidaru , Piatra Roşie. La fiecare patru ani comunicau cu Zalmoxis
prin intermediul unui războinic dac sacrificat , ce urma să-i vorbească zeului
suprem despre nevoile lor.

14
BUREBISTA ( 82-44 a. Ch)
A fost primul rege dac.
Politica internă
În 82 î.Hr. ajutat de Marele Preot Deceneu a reuşit să unească toate triburile
geto-dace şi a creat un stat puternic cu centrul în zona Munţilor Orăştie la
Sarmisegetuza Regia. A construit o armată puternică cu care a cucerit teritorii
întinse.
Limitele statului dac în timpul lui Burebista erau: în nord până la Carpaţii
Păduroşi, în sud până la Munţii Balcani ( Haemus ), în est până la Nistru
( gurile Bugului şi Marea Neagră ), în vest până la Dunărea Mijlocie şi Slovacia.
Politica externă
Bazându-se pe o armată puternică, el zdrobeşte în anii 60-59 î.Hr.pe celţii care
ameninţau statul din nord-vest ( regiunea Dunării de Jos ).
După anul 55 a.Ch. cucereşte întregul litoral pontic de la Olbia ( la grurile
Bugului ) până la Apollonia ( Bulgaria ) , stapânind cetăţile greceşti.
Imperiul roman constituia un pericol pentru statul dac, motiv pentru care
Burebista s-a amestecat în războiul civil de la Roma din anul 48 î.Hr dintre
Caesar şi Pompei, ajutându-l pe Pompei. Victoria lui Caesar a fost urmată de
organizarea unei expediţii de pedepsire a lui Burebista întreruptă de moartea
conducătorului roman în 44 a.Ch. ( ucis în Senat de către Iunius Brutus ,
reprezentant al senatorilor republicani).
În anul 44 a.Ch. Burebista a fost ucis, iar marele său regat s-a împărţit în
alte regate mai mici, dintre care cel mai puternic se va dovedi cel ce avea centrul
la Sarmisegetusa.
O mică parte a Transilvaniei rămâne sub stăpânirea lui Deceneu , mare
preot , urmat de Comosicus , Coryllus-Scorilo , Diurpaneus-Duras şi în sfârşit
Decebal.
Urmaşii lui Burebista
Deceneu ( 44 î.Hr.- ? ) – rege şi mare preot a preluat conducerea statului
lui Burebista , dar statul condus de acesta se limita la zona Munţilor Orăştie.
Comosicus –rege şi mare preot al statului dac din Transilvania.
Coryllus-Scorilo ( ?-68/ 69 d.Hr.) a fost rege timp de 40 de ani în statul
dac cu centrul în Munţii Orăştie.
Diurpaneus-Duras ( 68/ 69- 87d.Hr.) a condus statul dac cu centrul în
Munţii Orăştie.
În iarna 85/ 86 d.Hr. în timpul regelui Duras dacii au făcut o incursiune în
provincia Moesia împotriva romanilor pe care îi înfrâng. Domiţian a împărţit
Moesia în Moesia Inferior şi Moesia Superior.

15
Decebal ( 87-106 d.Hr. )
Decebal reface unitatea statului dac care era mai puţin întins decât statul
lui Burebista, dar mai puternic. Statul condus de Decebal , cu capitala la
Sarmizegetusa Regia , cuprindea Transilvania, Banat, Oltenia, centrul şi sudul
Moldovei.
A avut mai multe confruntări cu romanii:
-87 d.Hr. armata romană condusă de gen.Cornelius Fuscus a atacat Dacia şi a
fost înfrântă la Turnu Roşu.
- 88 d.Hr. o armată condusă de gen.Tettius Iulianus a atacat Dacia prin Banat.
- în 89 d.Hr. Decebal este nevoit să încheie pace cu Domiţian. Conform
prevederilor tratatului încheiat , Decebal se recunoştea client al statului roman în
schimbul unor subsidii anuale în bani şi a furnizării de meşteri. În Banat, Oltenia
şi Muntenia au început să staţioneze trupe romane care supravegheau orice
mişcare a regelui dac. Situaţia se schimbă odată cu venirea la conducerea Romei
a împăratului Marcus Ulpius Traianus ( 98-117) care a hotărât să rezolve
definitiv problema dacică. În această perioadă de 12 ani de linişte , Decebal şi-a
consolidat puterea armată , şi-a întărit administraţia şi a asigurat dezvoltarea
economică a ţării şi a pregătit Dacia pentru o nouă confruntare militară.

16
Primul război daco-roman ( 101-102)
Împăratul Traian ( 98-117) îl atacă pe Decebal şi-l învinge la Tapae ,
ocupând Ţara Haţegului , în primăvara anului 101.
Iarna lui 101-102 , dacii conduşi de Decebal , aliaţi cu roxolanii şi
bastarnii trec Dunărea pe gheaţă şi atacă garnizoanele romane din Moesia.
Acestea rezistă până la venirea lui Traian care respinge atacul dacilor.
În primăvara anului 102 , romanii înaintează în Dacia şi pătrund în Munţii
Orăştiei.
Cu capitala ameninţată , Decebal cere pace , care se încheie în condiţii
grele pentru daci. Deşi rămâne stăpân în Dacia , lui Decebal i s-a impus anularea
tuturor prevederilor păcii anterioare , cea cu Domiţian, restituirea tuturor
materialelor de război şi a meşterilor , predarea dezertorilor , dărâmarea
cetăţilor. O armată romană , ca garanţie pentru respectarea condiţiilor , a fost
lăsată ca garnizoană în apropiere de Sarmizegetusa Dacică , pe locul viitoarei
colonii Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Alte garnizoane au fost organizate în
importante puncte ale Transilvaniei.
Al doilea război daco-roman ( 105-106 )
Pacea nu putea fi menţinută multă vreme şi a fost folosită de ambele părţi
pentru refacerea forţelor.
În anul 105 d.Hr. Decebal nemairespectând clauzele tratatului de pace
trece la atacuri surpriză împotriva garnizoanelor romane. Aceste atacuri s-au
dovedit ineficiente iar aliaţii l-au părăsit. Decebal trebuia să înfrunte de unul
singur armata pe care acum Traian i-o opunea. Trecerea trupelor romane peste
Dunăre în anul 105 a fost uşurată de ridicarea între anii 103-104 a faimosului
pod de la Drobeta , opera arhitectului Apollodor din Damasc. În 105-106 a
început cucerirea sistematică a Daciei. Împăratul acţionează cu prudenţă ,
purtând război mai mult cu chibzuinţă decât cu înfocare biruindu-i pe daci după
îndelungi şi grele strădanii. În vara anului 105 romanii distrug cetatea de la
Costeşti.
În 106 romanii reiau ofensiva pe mai multe direcţii, luând cu asalt cetăţile
care apărau Sarmizegetusa. Capitala este supusă unui îndelung asediu. Romanii
distrug conductele de apă care aprovizionau cetatea Sarmizegetusei , ostaşii daci
fiind nevoiţi să se apere în condiţii dramatice. Decebal dispune retragerea în
munţi , încercând o ultimă rezistenţă. Urmărit şi ajuns de călăreţii romani
conduşi de Tiberius Claudius Maximus, el se vede nevoit să-şi pună capăt
zilelor pentru a nu cădea viu în mâinile duşmanului.
Capul şi mâna sa dreaptă sunt prezentate împăratului şi apoi transportate
la Roma ca simbol al victoriei asupra unuia dintre cei mai temuţi adversari ai
romanilor.
Războiul s-a purtat şi în zone mai depărtate, fiind distruse fortificaţiile din
nordul Moldovei şi de pe Tisa Superioară. Până în vara anului 106 , dacii au fost
definitiv înfrânţi şi pe o mare parte a teritoriului lor s-a creat o provincie
romană.

17
4. Statul Roman ( Republica, Principatul , Imperiul,Dominatul )

Regalitatea ( 753-509 a. Chr )

Roma a fost fost întemeiată la 21 aprilie 753 î. Hr.de către Romulus. Acesta a
constituit regalitatea care a durat până în 509 î.Hr. când ultimul rege etrusc ,
Tarquinus Superbus, a fost alungat, în urma unei răscoale a populaţiei, şi s-a
proclamat Republica.
În timpul regalităţii Roma era condusă de un rege , ales de Adunarea Poporului
dintre capii marilor familii aristocratice cu multiple atribuţii: era şef religios,
judecător suprem şi cmdt-ul armatei.
Senatul format din 300 patricieni , şefii familiilor aristocratice , prelua
conducerea Romei când regele murea fără a-şi numi succesorul. Funcţia de
senator era deţinută pe viaţă.
Adunarea Poporului, formată din cetăţenii adulţi alegea regele şi aproba
prin aclamaţii propunerile acestuia.
În această perioadă Roma a fost condusă de 7 regi -4 latini şi sabini şi 3
etrusci . Regele nu avea puteri nelimitate şi nici nu era considerat un zeu printre
oameni ca în Orientul Antic.
Societatea romană era formată din : - patricienii , familiile aristocratice ,
proprietare de pământuri care aveau statut de cetăţeni ai Romei şi aveau drepturi
politice , formau poporul roman.; - plebeii ( „ mulţimea ” ) erau oamenii liberi ,
stabiliţi la Roma , nu erau consideraţi cetăţeni şi nu aveau dreptul să deţină
pământ şi erau lipsiţi de drepturi politice; - sclavii , nu jucau un rol important în
societate ;- clienţii, populaţii învinse , străinii aşezaţi în Roma ,ţărani datornici ,
liberţi ( sclavii eliberaţi ) , oricare dintre aceştia puteau devenii clienţi ai
patricienilor . Făceau parte din ginta protectorilor lor şi aveau obligaţia să-i
servească în războaie sau la munca câmpului. La rândul lor , patronii îi protejau
şi-i ajutau în caz de nevoie .Clienţii erau lăsaţi moştenire urmaşilor la fel ca
bunurile familiei , astfel încât , mai târziu importanţi conducători au fost capabili
să ridice întregi armate de clienţi. Întâlnit numai în Roma Antică acest obicei se
va menţine în societatea romană până la sfârşitul ei .

Republica ( 509- 27 î.Hr )

Republica ( din latinescul res publica ) înseamnă “ treburile poporului”,
fiind o formă de guvernare în care cetăţenii participă la conducerea cetăţii prin
dezbateri în For ( Forum ), unde pledează oratoriu şi prin vot.
Instituţiile Republicii
În această perioadă Roma a fost condusă de : doi consuli , care au luat
locul regelui , erau cei mai înalţi magistraţi , aleşi anual . Ei erau comandanţii
armatei , prezidau Senatul şi Adunarea Poporului . În situaţii de primejdie ,
consulii erau înlocuiţi cu un dictator , ales pe 6 luni, cu puteri nelimitate.
Senatul era compus din 300 de membrii şi era principala instituţie a
statului care rezolva problemele politicii interne şi externe.

18
 Adunarea poporului îi cuprindea pe toţi cetăţenii romani şi alegea
magistraţii.
Plebeii , deşi aveau obligaţii militare şi civice nu vor avea acces la
magistraturile superioare decât în urma unor lupte interne îndelungate.
Lupta plebeilor pentru drepturi a început în cursul sec V î. H.( 494 î. Hr.)
prin retragerea acestora din Roma pe Muntele Sfânt (Aventin) și a purtat
denumirea de secesiune.
Ei obţin în 494 î.Hr. dreptul de a-şi alege propriilor reprezentanţi care să
le apere interesele , numiţi tribuni ai plebei.
Tribunii plebei aveau drept de veto , adică se puteau opune la orice lege
sau măsură luate de magistraţi sau de senat împotriva vreunui plebeu.
În 451 î. Hr. au fost alcătuite “Legile celor XII table”( numite aşa
deoarece acest cod de legi era gravat pe 12 plăci de bronz,aşezate în piaţa
publică pentru a fi cunoscut și dezbătut de toți cetățenii) prin care plebeii obţin
drepturi egale cu cetăţenii romani.
Până în secolul III î.Hr. ( 282 î.Hr. ) plebeii au reuşit să obţină şi alte
drepturi cum ar fi:
-dreptul de a intra prin căsătorii în familiile patriciene;
-dreptul de a devenii consuli;
-dreptul de a obţine pământ din pământul statului;
-dreptul la funcţii religioase.
Încercările de reformă ale statului , precum cele ale fraţilor Gracchus
( Tiberius Gracchus, tribun al poporului în anul 133 î.Hr şi Caius Gracchus,
tribun al poporului în anul 123 şi 122 î.Hr.) nu au succes iar reforma militară a
lui Marius (107 î.Hr.) duce la creşterea puterii generalilor.
Lucius Cornelius Sylla , susţinut de optimaţi a fost folosit pentru a-l
înlătura pe Marius. Acesta devine dictator pe viaţă şi exercită puterea între 82-79
î.Hr. când se retrage din viaţa politică.

Primul triumvirat ( 60 – 53 î.Hr. )

Între 60 -53 î.Hr. se constituie Primul triumvirat , o înţelegere încheiată între

cei mai puternici generali ai Romei Caesar, Pompei şi Crassus , prin care îşi
împărţeau puterea în stat. Aceştia au fost aleşi consuli şi au dominat viaţa
politică .
În anul 53 î.Hr. Crassus moare în Orient .Primul triumvirat s-a destrămat.
În anul 52 î.Hr. Pompei a trecut de partea Senatului şi a fost ales consul .
În anul 51 î.Hr. Pompei i-a cerut lui Caesar , care se afla în Galia , să demobilize
armata.
Intre 49-48 î. Hr. are loc războiul civil între Caesar şi Pompei.
La 9 august 48 î.Hr. la Pharsalos ( Tesalia ) Caesar iese învingător. Pompei ,
învins , a fugit în Egipt unde a fost ucis.

19
În 45 î.Hr. Caesar a devenit dictator pe viaţă , consul unic , tribun al poporului
pe viaţă , primul dintre senatori , a primit titlul de Imperator , adică şef suprem
al armatei şi al provinciilor .
La 15 martie 44 î.Hr. Caesar a fost ucis în Senat, de către Iunius Brutus,
reprezentant al senatorilor republicani.
Succesor al lui Caesar a fost numit , prin testament, nepotul acestuia , Caius
Octavianus, care se afla în Peninsula Balcanică.

Al doilea triumvirat (43-36 î.Hr.)

În 43 î.Hr , Octavianus a venit la Roma unde a forțat preluarea puterii în calitate
de moștenitor al lui Caesar.
A ocupat orașul și a fost ales consul. Alți generali romani urmăreau și ei
recucerirea Italiei.
În aceste condiții a avut loc o apropiere între Octavianus , Marc Antoniu şi
Lepidus şi s-a încheiat al doilea triumvirat prin care cei trei și-au împărțit
puterea.
În 36 î.Hr. , Octavianus l-a obligat pe Lepidus să părăsească triumviratul și să-i
cedeze provinciile deținute.
În 32 î.Hr. s-a declanșat un nou război civil între Marc Antoniu și Octavianus.
În septembrie 31 î.Hr. , în bătălia de la Actium , Marc Antoniu aliat cu
Cleopatra , regina Egiptului, a fost înfrânt.
În 30 î.Hr. , Octavianus a cucerit Alexandria.
Cleopatra , regina Egiptului , și Marc Antoniu s-au sinucis.
Octavianus a rămas singurul conducător al Romei , încheindu-se astfel
perioada războaielor civile. Egiptul a devenit provincie romană.

20
 Imperiul Roman. Principatul lui Augustus
Octavianus , rămas singur conducător al Romei , a înlocuit Republica cu o
nouă formă de stat , Imperiul , instituind un regim politic monarhic , devenind
astfel primul împărat al Romei .
Imperiul cunoaşte în evoluţia sa două perioade distincte : Principatul şi
Dominatul.
Principatul
- în 29 î.Hr. a revenit din Egipt la Roma, unde a refuzat investirea sa cu
puteri dictatoriale, păstrând doar titlurile de Imperator (Comandantul suprem al
armatei) şi Consul.
- în 28 î.Hr. a primit titlul de Princeps (Primul om în senat şi în stat), de aici
şi numele de Principat (ce a fost dat primei perioade din Istoria Imperiului
Roman)
- în 27 î.Hr.. Senatul i-a acordat titlul divin de Augustus, titlu acordat doar
zeilor şi care conferea lui Octavianus o autoritate sprijinită pe protecţia divină.
- s-au menţinut instituţiile republicane Senatul şi Adunarea.

Până în sec. III la conducerea imperiului s-au succedat 4 dinastii:

- Dinastia Iulia Claudia (14- 68 dHr.)
- Dinastia Flaviilor (69- 96 dHr.)
- Dinastia Antoninilor (96- 193 dHr.)
- Dinastia Severilor (193- 235 dHr.)
După asasinarea ultimului împărat din Dinastia Severilor, Severus Alexander,
Imperiul Roman cunoaşte o perioadă de criză numită şi Epoca împăraţilor-
soldaţi.
Criza s-a manifestat în plan economic , social , politic şi militar.
În plan economic asistăm la depopularea oraşelor , abandonarea activităţilor
economice , datorită insecurităţii din imperiu .
În plan social a apărut o nouă categorie de oameni liberi , colonii , recrutată de
statul roman dintre barbari , în special pentru a lucra pământurile abandonate pe
care le primeau în arendă de la stat .
În plan militar , datorită pătrunderii mercenarilor barbari în armată , armata
imperiului manifestă tendinţe de insubordonare , devine incapabilă de a face faţă
atacurilor de la hotare .
În plan politic , Senatul a fost deposedat de atribuţiile sale , principatul
evoluând spre o monarhie absolută , militară . Este o perioadă de anarhie
politică. Repetatele incursiuni ale barbarilor la graniţe au făcut din armată un
factor decisiv în menţinerea statului şi numirea împăratului dintre proprii
candidaţi.

21
Dominatul
Împăratul Diocleţian ( 284-305 ) a instituit un nou tip de regim politic prin
care este instaurată monarhia , de drept divin , de inspiraţie orientală ce modifică
structurile statului roman. Numele acestei perioade derivă din formula
„ dominus et deus ” ( stăpân şi zeu ) ce face din împărat un conducător absolut
al imperiului . Vechile instituţii romane , Senatul şi Adunarea Poporului ,
magistraturile au fost golite de conţinut , un rol important în conducerea statului
având , acum , aparatul administrativ bine organizat la nivel central şi
provincial.
Pentru redresarea Imperiului , Diocleţian a iniţiat o serie de reforme:
- pentru a face faţă presiunilor externe introduce o nouă formă de guvernare ,
diarhia , acordându-i lui Maximilian rangul de august şi încredinţându-i
conducerea părţii occidentale a Imperiului .
- mai târziu , adoptă ca formă de conducere , tetrarhia formată din doi Auguşti şi
doi Cezari , care urmărea împărţirea atribuţiilor militare pentru supravegherea
strictă a întregului imperiu.
- efectuează o nouă împărţire administrativ – teritorială a imperiului în 100 de
provincii grupate în 12 dioceze.
- a fost reorganizată armata prin împărţirea acesteia în trupe de intervenţie
( comitatentes ) şi trupe de graniţă ( limitanei ).
- a fost înfăptuită o reformă fiscală.
În timpul său au avut loc cele mai mari şi cele mai crunte persecuţii ale
creştinilor , împotriva cărora împăratul a emis 4 edicte.
După 20 de ani de domnie , Diocleţian a abdicat ( 305 ) împreună cu
celălalt August şi s-a retras la reşedinţa sa din Dalmaţia. Prin gestul său a dorit
să verifice modul de funcţionare a noii forme de conducere . Adică , în
momentul în care Auguştii se retrăgeau Caesarii le luau locul şi îşi alegeau la
rândul lor alţi Caesari. În felul acesta Diocleţian a încercat să înlăture anarhia ce
se isca la sfârşitul fiecărei domnii şi să pună amestecul armatei în stabilirea
împăraţilor.
Constantin cel Mare ( 306-337 ) este considerat a fi primul împărat creştin ,
deoarece înainte de a murii C-tin a primit botezul creştin. În anul 313 a dat
Edictul de la Milan prin care acorda libertate religioasă creştinilor în cadrul
imperiului . A eliminat sistemul tetrarhiei prin eliminarea lui Maxenţius în
bătălia de la Podul Milvius , pe 28 octombrie 312 şi a lui Licinius în septembrie
324 aducând imperiul sub autoritatea unui singur împărat. S-a conturat o nouă
ideologie imperială fundamentală pe o nouă religie , creştinismul, care a devenit
religia oficială a imperiului.
A continuat opera reformatoare a lui Diocleţian:
- în plan administrativ , a reîmpărţit teritoriul în 117 provincii , 14 dioceze şi 4
prefecturi .
- se definitivează separarea armatei în trupe de graniţă şi trupe de campanie.

22
- se întăreşte legarea de glie a colonilor şi legarea de profesie a celorlalte
categorii profesionale .
- în 325, a prezidat Conciliul Ecumenic de la Niceea unde au fost puse bazele
dogmatice ale bisericii creştine .
- 330 a fost mutată capitala imperiului de la Roma la C-pol , copie fidelă a fostei
capitale .
Sfârşitul Imperiului
Teodosius I ( 379-395 ) sub presiunea popoarelor migratoare care atacau
în mod repetat imperiul , a acceptat stabilizarea acestora în imperiu în calitate de
aliaţi( foederaţi ).
În 391 a dat un edict prin care a interzis cultele păgâne şi a decretat
creştinismul ca unică religie în cadrul imperiului . În 395 , înainte de muri , a
împărţit imperiul între fii săi : Honorius a primit partea occidentală cu capitala
la Roma şi Arcadius a primit partea de est cu capitala la Constantinopol.
A avut loc separarea definitivă a Imperiului Roman în Imperiul Roman de
Apus şi Imperiul Roman de Răsărit ce vor avea evoluţii diferite.
Imperiul Roman de Apus se prăbuşeşte în 476 , ultimul împărat roman
Romulus Augustulus fiind detronat de căpetenia germanilor Odoacru care s-a
proclamat rege şi a trimis însemnele puterii imperiale împăratului Zenon la
Constantinopol.Pe ruinele Imperiului Roman de Apus s-au format regatele
barbare.
Imperiul Roman de Răsărit, devenit Imperiul Bizantin , a supravieţuit încă
1000 de ani.

23
 5. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
Procesul de formare a poporului român şi a limbi române poartă numele de
etnogeneză românească .
Aceasta s-a desfăşurat pe o perioadă lungă de timp ( secolul I î.chr. –
sfârşitul secolului VIII d.chr. ) la nord şi sud de Dunăre , în spaţiul carpato-
danubiano-pontic.
S-a realizat prin simbioza a două elemente : componenta dacică şi
romanică şi asimilarea slavă .
Născută odată cu poporul care o vorbeşte, limba română este fundamental
romanică dar păstrează elemente dacice şi influenţe slave.
Poporul român
După cucerirea romană , dacii s-au integrat în viaţa economică şi socială a
noii provincii.
Dacii au fost supuşi procesului de romanizare , factorii esenţiali ai
romanizării fiind soldaţii şi coloniştii.
Din amestecul lor cu autohtonii au rezultat daco-romanii. Aceştia au
rămas să trăiască la nord de Dunăre şi după retragerea aureliană (271 ),
reprezentând data continuării procesului de romanizare în condiţiile procesului
migrator în secolul VII când vin slavii (602).
Trecerea masivă a slavilor a făcut să crească ponderea elementului
romanic în fosta Dacie şi a adus la asimilarea elementelor slave.
Rezultatul acestui proces a fost apariţia poporului român, proces care s-a
încheiat la sfârşitul secolului VIII.
Limba română
S-a format paralel cu poporul român, este o limbă neolatină ( romanică )
cum sunt şi limba franceză, spaniolă, portugheza, italiana.
Limba română s-a format în două etape:
1. preluarea limbii latine de către daco-geţi. Aceştia au folosit latina populară,
vulgară ( vorbită );
2.transformarea treptată a limbii latine vorbite într-o limbă romanică de factură
orientală , numită româna comună ( străromâna sau protoromâna ).
Influenţa elementelor slave a fost nesemnificativă , nu a schimbat
caracterul latin al limbii române ci a dus la îmbogăţirea vocabularului.
Componentele de bază a limbii române
- substratul lingvistic traco-getic : circa 160 cuvinte cu derivatele lor ( ce
reprezintă 10% din lexicul românesc ) şi structura gramaticală ( regulile de
aşezare a cuvintelor în propoziţie ).
- stratul lingvistic latin ce reprezintă 60% din vocabularul limbii române
- adstratul lingvistic slav, adică influențele slave ce reprezintă circa 20% din
vocabular
- restul de 10 % este reprezentat de împrumuturile din alte limbi.
Torna , torna frate! Este prima menţiune în limba română. Informaţia ne-a fost
dată de Theophanes Confesor în lucrarea sa “Chronografia”.

24
 6. Creștinismul – de la origini până la Marea Schismă

Creștinismul este religia întemeiată pe învățătura și persoana lui Iisus

Hristos.
Iisus Hristos s-a născut , conform tradiției, la Betleem, în Iudeea ocupată
de romani, în anul 4 î.Hr. , când Împărat era Octavian Augustus.
Pentru a scăpa de moartea la care îl hărăzise Irod, regele Iudeii, Iisus,
împreună cu părinții săi, Maria și Iosif, fug în Egipt.
Se întorc în Nazaret doar după ce Irod moare.
Până la vârsta de 30 de ani , Iisus primește educația evreiască.
La 30 de ani , el primește pe malul Iordanului botezul de la vărul său, Ioan
Botezătorul.
Este momentul în care se pogoară asupra lui Iisus, Duhul Sfânt.
Se retrage apoi , timp de 40 de zile, în deșert, unde rezistă ispitelor din
lumea oamenilor: bunurile trecătoare, puterea, gloria.
Apoi începe propovăduirea și chemarea ucenicilor.
Iisus comentează Scripturile în Sinagogi, face miracole, vindecări,
exorcizări, toate în numele dragostei lui Dumnezeu pentru oameni.
Ultimul drum pe care-l face Iisus este acela spre Ierusalim. Aici ia cina cu
apostolii. La această masă sfântă , Iisus le spune ceea ce urmează să se întâmple.
A doua zi este arestat, acuzat de blasfemie ( defăimare a religiei) de către preotul
Caiafa și trimis la judecata lui Ponțius Pilat, guvernatorul roman al provinciei
Iudeea.
Este condamnat la moarte prin răstignire.
După 3 zile de la moartea trupească, Iisus reînvie.
Toate acestea se petrec în anul 30 d.Hr. , în timpul împăratului roman
Tiberiu.

Mesajul creștinismului

Iisus Hristos este înconjurat în timpul vieții sale pe pământ de cei 12

apostoli.
Ei sunt cei care îl însoțesc , care iau parte la minunile pe care el le
săvârșește și care apoi depun mărturie despre faptele sale.
Creștinismul se bazează pe îndeplinirea celor 7 taine de către credincios:
botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonisirea, maslul.
La creștini botezul este făcut cu apă. Prin botez păcatele sunt îndepărtate.
Euharistia ( împărtășania) este săvârșită pentru prima dată de Iisus la
"Cina cea de Taină".
Aici el jertfește propriul trup ( simbolizat de pâine) și varsă propriul sânge
( simbolizat de vin) . El vestește astfel sacrificiul Crucii.
Prin hirotonisire pogoară Duhul Sfânt asupra oamenilor. Iisus coboară
asupra apostolilor Duhul Sfânt prin punerea mâinilor pe capul acestora.

25
 La rândul lor, ei hirotonisesc mai departe episcopi , preoți și diaconi. Se
formează astfel ierarhia Bisericii Creștine.
Liturghia Creștină este alcătuită din ceremonii și rugăciuni ce au la bază
liturghia iudaică.
Ea este fixată în forma actuală în secolul IV d.Hr.
Prin rugăciune creștinul este mai aproape de Dumnezeu. Astfel lumânarea
aprinsă simbolizează o rugăciune continuă.
Semnul Crucii este propriu creștinilor. Prin acest gest ei încep și încheie
rugăciunile. El amintește totodată de jertfa pe care Iisus o face pentru a-i mântui
pe oameni.
Viața religioasă a unui creștin se desfășoară în primul rând în casa lui
Dumnezeu care este biserica. Ea este orientată cu altarul spre est, adică spre
locul de unde răsare lumina mântuitoare.

Răspândirea creștinismului

După ridicarea lui Iisus de-a dreapta Tatălui, cei 12 apostoli anunță
Evanghelia.
Ei sunt cei care duc mai departe cuvântul lui Dumnezeu, întemeind și
organizând comunitățile creștine.
Răspândirea noii religii se face rapid. La aceasta contribuie mesajul
creștin ce propovăduiește egalitatea oamenilor, iubirea aproapelui.
Creștinismul devine un refugiu pentru cei săraci, dar și pentru cei bogați,
totul pe fondul societății romane aflate într-o criză spirituală.
Noua religie propune o relație directă între om și divinitate.
În Imperiul Roman , unde atâtea alte religii erau acceptate , creștinismul
era prigonit iar creștinii erau persecutați.
Deoarece creștinii refuză să aducă sacrificii zeilor romani și împăratului,
se ajunge la masacrarea adepților lui Iisus.
În zilele de sărbătoare creștinii erau aruncați în circuri ca pradă pentru
animalele sălbatice.
Printre persecutorii creștinilor s-au numărat și evreii care l-au omorât cu
pietre pe Sfântul Ștefan și l-au gonit pe Sfântul Paul.
Primele mari persecuții au avut loc în timpul lui Nero (54-68) când
creștinii erau unși cu smoală și li se dădea foc.
Domiţian şi-a omorât rudele care se creştinaseră.
În timpul lui Marcus Aurelius au fost puşi pe scaune de fier înroşit .
Astfel prigoniţi , creştinii îşi făceau rugăciunile pe ascuns, în catacombe.
La Roma , în catacombe (galerii subpământene) se pot vedea şi astăzi
firidele în care erau aşezate sicriele cu trupurile morţilor înfăşurate în pânză,
pietrele de mormânt, sălile de rugăciune, scheletele celor care au fost îngropaţi
de vii de către persecutori, picturi ori inscripţii creştine. Ele stau mărturie
chinurilor îndurate de primii credincioși întru Dumnezeu și Iisus Hristos.

26
 Cu toate acestea , acest lucru nu a împiedicat dezvoltarea bisericii
creştine, creşterea numărului de comunităţi creştine conduse de episcopi.
Prin Edictul de la Serdica din 311 , dat de împăratul Galerius ,
creștinismul este recunoscut în Imperiu.
În 313, prin Edictul de la Milano, Constantin cel Mare (306-337) acordă
libertate de cult creştinilor.
Legenda spune că Împăratul Constantin cel Mare , în timpul unor lupte
pentru tron , are o viziune în care i se arată Chrismonul , simbolul creștinilor. El
ordonă ca acest semn să fie cusut pe stindardele sale. Astfel în ziua bătăliei ,
soldații se luptă sub semnul creștinismului și obține victoria. El este primul
Împărat creștin din Imperiul Roman.
În 325 la Niceea are loc Primul Conciliu Ecumenic. Aici sunt stabilite
canoanele Bisericii și condamnate ereziile. Cea mai puternică erezie era
arianismul.
În 391 , Împăratul Theodosie cel Mare scoate în afara legii celelalte religii
politeiste, creștinismul rămânând astfel singura religie acceptată în Imperiul
Roman.
În secolele VIII și IX , Biserica trece printr-o criză puternică, criză
generată de acceptarea reprezentării lui Iisus Hristos, Fecioara Maria și sfinților.
Apusul se opune icoanelor, în timp ce răsăritul le acceptă prin Conciliul
Ecumenic de la Niceea (787) .
Criza iconoclastă ține până în 843 , când sunt reacceptate icoanele în
cultul creștin.
La începutul secolului al XI lea , Patriarhul Constantinopolului , Mihail
Kerularie , atacă anumite tradiții din Biserica Occidentală : celibatul, folosirea
azimei și Teologia Sfântului Duh.
În 1052 Mihail Kerularie închide bisericile latine din Constantinopol.
Papa Leon al IX lea trimite o delegație la Patriarhul bizantin , dar fără succes de
reconciliere ( împăcare).
În 1054 Papa de la Roma și Patriarhul Constantinopolului se excomunică
reciproc.
Aceasta este data "Marii Schisme" , data la care se separă cele două
Biserici: Ortodoxă și Catolică.

27
7. Geneza şi organizarea statului în spațiul românesc în Evul Mediu

STATUL MEDIEVAL ŞI INSTITUŢIILE SALE

FORMAŢIUNILE POLITICE ROMÂNEŞTI ŞI STATELE VECINE
Cele mai vechi au fost semnalate în interiorul arcului carpatic
( Transilvania ).
Cronica lui Anonimus vorbeşte despre existenţa , la jumătatea secolului
al-IX-lea , a trei formaţiuni politice româneşti:
1.Voievodatul lui Menumorut , situat în Crişana, cu centrul la Biharea.
2. Voievodatul lui Glad, în Banat , cu centrul la Cuvin.
3. Voievodatul lui Gelu, în Podişul Transilvaniei, cu centrul la Dăbâca.
Legenda Sfântului Gerarld menţionează existenţa la jumătatea secolului
al-XI-lea a două voievodate româneşti , ce au opus rezistenţa expansiunii
maghiarilor spre răsărit.
1.Voievodatul lui Ahtum, în Banat ( între Mureş şi Criş ), cu centrul la
Morisena.
2.Voievodatul lui Gyla , în centrul Transilvaniei , cu centrul la Bălgrad.
( Alba –Iulia ).
În Ţara Românească , Diploma cavalerilor ioaniţi din 1247 menţionează
existenţa unor formaţiuni politice prestatale româneşti la sud de Carpaţi :
a. Voievodatele lui Litovoi ( pe Jiu) –între Olt şi Jiu
b. Voievodatul lui Seneslau –pe Argeş , în stânga Oltului
c. Cnezatele lui Ioan ( sudul Olteniei ) şi Farcaş ( nordul Olteniei ).
Denumirile străvechi de ţări , codrii , câmpuri care s-au păstrat până azi în
Moldova , presupun existenţa în aceste locuri a unor formaţiuni politice
prestatale din perioada de început a Evului Mediu : Ţara Sipelniţului, Codrii
Cosminului , Codrii Lăpuşnei, Codrii Orheiului, Codrii Herţei , Câmpul lui
Dragoş.
În Dobrogea este menţionată existenţa unor structuri politice româneşti
între Dunăre şi Marea Neagră. Între cele mai importante sunt cele conduse de
jupanii Gheorghe şi Dimitrie atestate documentar în secolul X.
În opera sa „ Alexiada” Ana Comnena vorbeşte despre existenţa în secolul
XI a trei conducători locali : Tatos, stăpânea Sudul Dobrogei cu reşedinţa la
Dristor ; Satza , stăpânea nord-vestul Dobrogei cu reşedinţa la Vicina ; Sestlav ,
stăpânea nord-estul Dobrogei cu reşedinţa la Preslav .
Ţara Cavarnei , situată între Mangalia şi Varna este menţionată
documentar în 1230 într-o diplomă a ţarului bulgar Ioan Asan II ( 1218-1241 ).
Cnezatul= o uniune a mai multor sate sub conducerea unui şef local numit
cneaz.
Voievodatul era format din unirea mai multor cnezate sub conducerea unui
voievod, unire făcută mai ales în timp de război.

28
Românii şi statele vecine
Apariţia acestor state formaţiuni politice au avut loc în condiţiile
puternicii afirmări în zonă a unor state vecine şi ale trecerii ultimilor migratori
pe teritoriile locuite de români.
În a doua jumătate a secolului XI maghiarii au reuşit să cucerească aceste
ţinuturi şi au organizat în interiorul arcului carpatic voievodatul Transilvaniei.
Au început să treacă şi peste munţi la sud şi est de Carpaţi, dorind să
convertească populaţia la catolicism.
La mijlocul secolului XI în câmpia nord dunăreană sunt atestaţi cumanii,
organizaţi într-un stat ce a durat până în secolul XIII.
Marea invazie mongolă s-a soldat cu apariţia unui stat în nordul Mării
Negre : Hanatul Hoardei de Aur.
Prezenţa cumană şi tătară a împiedicat Ungaria, statele ruse Kiev şi Halici
şi Imperiul Bizantin să-şi extindă dominaţia în zonă.
Stăpânirea bizantină revenită la Dunăre la sfârşitul secolului X a avut
consecinţe multiple: - teritoriile din stânga fluviului au reintrat în sfera de
influenţă a Imperiului;- în Dobrogea s-a organizat şi o provincie bizantină ,
Thema Paristrion; - în teritoriile sud dunărene stăpânirea bizantină a generat o
mare răscoală în urma căreia s-a constituit statul româno-bulgar.

29
 Statele medievale în spațiul românesc – Transilvania , Țara românească ,
Moldova, Dobrogea

TRANSILVANIA DE LA VOIEVODAT LA PRINCIPAT

Formarea voievodatului Transilvaniei s-a realizat în două etape:

1. Etapa voievodatelor româneşti – unificarea formaţiunilor politice cunoscute în
secolele IX-XI.
2. Începe odată cu cucerirea Transilvaniei de către Ungaria ( a doua jumătate a
sec. XI- secolul al XIII-lea).
Voievodatul
Transilvania s-a consolidat ca stat sub forma voievodatului ( instituţia
specifică pentru slavi şi vlahi ). Regatul maghiar a încercat să instituie
principatul , însă până la urmă s-a impus voievodatul. Maghiarii încheie
cucerirea Transilvaniei în secolul XIII , iar voievodatul se va menţine până în
secolul XVI.
Un document din 1111 îl atestă pe Mercurius drept principe al
Transilvaniei. În 1176 este menționat însă Leustachius în calitate de voievod.
Semnificația acestui fapt este că rezistența populației românești a impus ca
formă de organizare voievodatul.
Primul voievod atestat a fost Leustachiu în 1176. El avea atribuţii
judecătoreşti , militare ( cmdt. militar ), administrative ( guvernator ). Avea o
cancelarie proprie. Era ajutat de un vicevoievod.
Vicevoievodul avea următoarele atribuţii: rol consultativ , îndeplinea
funcţii publice sau la curtea suveranului. Conducea Transilvania în lipsa
voievodului. Avea atribuţii uneori administrative , legislative , judecătoreşti.
Voievozii Roland Borş şi Ladislau Kan la sfârşitul secolului XIII-
începutul secolului XIV au întemeiat adevărate dinastii care s-au bucurat de
numeroase drepturi şi libertăţi oferite de regalitatea maghiară. La fel s-a
întâmplat şi cu familiile Lackfi şi Csáki.
În 1541, oastea otomană a lui Soliman Magnificul ocupa Buda
transformând Ungaria în paşalâc ( provincie turcească guvernată de un paşă ),
iar Transilvania se constituie în principat autonom sub suzeranitatea otomană.
Noul principat şi-a păstrat autonomia ( regim politic bazat pe libertatea
deplină în plan intern , fără nici un amestec din afară ) şi instituţiile proprii.
Situaţia de autonomie i-a permis Transilvaniei să joace un rol important în
diferite coaliţii europene , dintre care unele îndreptate fie împotriva
habsburgilor, fie a otomanilor.
În fruntea Transilvaniei autonome era un principe numit de dietă şi
confirmat de sultan.

30
Atribuţiile principelui
- hotăra în probleme de politică externă , declara război şi încheia pace
- primea soli străini
- avea dreptul de a-şi alege colaboratorii dintre marii nobili ( care formau sfatul
principelui- era format din 12 membrii )
Problemele privind politica internă şi externă erau dezbătute şi hotărâte de dietă.
Dieta – formată din reprezentanţii naţiunilor privilegiate ( maghiari ,saşi ,secui ),
hotăra în chestiunile de interes general. Era compusă din 150 membrii. Se
întrunea de două ori pe an.

Organizarea Transilvaniei
a. Structura socială
Stările privilegiate erau:
- Nobilimea maghiară
- clerul catolic
- patriciatul săsesc
- fruntaşii secuilor
- populaţia românească grupată în ţări era condusă de o nobilime cnezială şi
voievodală
Patriciat = pătura bogată ( privilegiată ) a oraşelor
Ţară = limba latină „ terra” , zona delimitată natural sau administrativ , are
elemente cultural tradiţionale specifice ( Ţara Loviştei ).

b. Organizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei

Din punct de vedere administrativ , principatul Transilvaniei cuprindea:
- Comitate maghiare ( reuneau teritoriul din jurul unei cetăţi ) conduse de
comiţi ( comite = dregători regali care administrau comitatele maghiare ). Primul
comitat a fost Bihorul ( Bihar ), Crasna ( Krasna ), Dăbâca ( Doboka ), Cluj
( Kolozs) , Alba ( Feher ) , Satu Mare ( Szatmar) şi Arad.
Saşii şi secuii s-au organizat în scaune.
- scaune secuieşti organizate cu scopuri militare în partea de est a Transilvaniei ,
în număr de 7. Scaunele săseşti erau 7 la număr , cel mai important fiind scaunul
Sibiului.
Organizarea saşilor mai cuprindea şi 2 districte ( Braşov şi Bistriţa ) care s-au
organizat în secolul XV într-o adunare teritorială şi politică autonomă ( scoasă
de sub jurisdicţia voievodului ), numită Universitatea Saşilor.
Românii erau organizaţi în districte situate în regiunile de margine ale
Transilvaniei ( Ţara Haţegului , Făgăraşului, Maramureşului ). Erau conduse de
juzi, cnezi, voievozi. Respectau vechea „ lege românească”. Religia oficială în
Transilvania era cea catolică. În 1366 religia ortodoxă era doar tolerată.

31
c. Statutul politic al românilor din Transilvania
- populaţia majoritară a rămas cea românească
- până în 1355 românii sunt prezenţi în Adunările Generale nobiliare
- în 1366 regele Ludovic de Anjou condiţionează calitatea de nobil la religia
catolică
- după 1437 românii au fost îndepărtaţi definitiv din viaţa politică a
Transilvaniei
- în 1517 apare la Cluj „Tripartitum-ul lui Werböczi ( după răscoala lui
Gheorghe Doja ) ce cuprindea măsuri aspre împotriva ţărănimii dependente şi
consfinţea statutul politic şi religios de inferioritate a românilor
- în 1541 , Transilvania ajunge sub suzeranitatea otomană şi este organizată ca
Principat autonom
- între Principatul autonom al Transilvaniei şi Poarta s-au stabilit raporturi de
vasalitate şi suzeranitate
- Poarta în calitate de putere suzerană era obligată să ocrotească şi să sprijine
ţara vasală
- în schimb aceasta trebuia să plătească un tribut şi să dea daruri ( peşcheşuri ).
Trebuia să asigure provizii şi să acorde sprijin militar.
- tributul Transilvaniei a fost stabilit la 10.000 florini/ an menţinându-se până în
1575 care a urcat apoi la 15.000
- darurile pentru sultan şi înalţii demnitari otomani reprezentau valoarea
haraciului şi a peşcheşurilor
- legăturile dintre Transilvania şi Poartă erau menţinute prin trimişi ocazionali
numiţi de principi şi aprobaţi de dietă sau prin trimişi permanenţi ( capuchehaie)
aleşi de dietă şi confirmaţi de principe

DICȚIONAR:

Comitat = formă de organizare teritorial-administrativă.

Secui = populație de origine turanică, așezată de regalitatea maghiară în Bihor,
apoi în zona Târnavelor, a Subcarpaților răsăriteni.
Sași = populație de origine germanică; au colonizat zona Sibiului, Târnava
Mare, Mediaș, Rodna, Țara Bârsei.
Autonomie = drept (al unui stat, al unei regiuni etc.) de a se administra singur,
în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
Suzeranitate = dreptul unui stat asupra altui stat

32
 FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI
ŢARA ROMÂNEASCĂ , MOLDOVA , DOBROGEA

Este rezultatul unui proces îndelungat . Întemeierea statelor medievale Ţara

Românească şi Moldova a fost favorizată de :
a. Factorii interni: dezvoltarea economică , socială, politică şi religioasă reflectă
unitatea civilizaţiei româneşti
b. Factorii externi : criza dinastică din Ungaria ( stingerea dinastiei arpadiene );
dominaţia tătară scade datorită luptelor pentru putere.

Întemeierea Statului Medieval Țara Românească

Formarea statului medieval Țara Românească a avut loc prin unirea
cnezatelor și a voievodatelor de la sud de Carpați.
O parte dintre ele sunt atestate în Diploma ioaniților (1247) și se aflau
sub controlul regelui Ungariei.
Apariția statului a fost favorizată de stingerea dinastiei conducătoare din
Ungaria (1301), eveniment ce a dus la lupte pentru tron până la instalarea unei
noi dinastii, de Anjou.
De acest fapt au profitat românii, care și-au constituit propriul stat la sud
de Munții Carpați.
Un alt eveniment care a favorizat apariția noului stat a fost slăbirea
Hoardei de Aur, statul invadatorilor mongoli (cunoscuți în Europa cu
denumirea de tătari), care își impusese dominația asupra unor regiuni locuite de
români.

Tradiția istorică
Întemeierea Țării Românești a pornit de la voievodatul de la Argeș.
Conform tradiției populare, păstrate în Letopisețul Cantacuzinesc , legendarul
Negru Vodă (sau Radu Negru), venit de peste munți, din Făgăraș, a „descălecat”
la Câmpulung (1290) și a unificat cnezatele și voievodatele. Negru Vodă nu este
atestat însă de documentele istorice.
Descălecat = termen folosit de cronicari pentru a descrie întemeierea unei țări
românești de către un conducător venit din Transilvania;

Evenimente atestate de documente.

Personalitatea istorică menționată ca unificator al entităților de la sud de

Carpați este Basarab I Întemeietorul (circa 1310-1352).
Un document din 1324 atestă că voievodul român era vasal al regelui
Ungariei.
Cauza neînțelegerilor dintre Basarab și unguri a fost Banatul de Severin.
Pentru a evita distrugerile războiului , Basarab negociază fără succes pacea.
Regele Carol Robert de Anjou refuză oferta , iar maghiarii au invadat Țara

33
Românească. Armata maghiară , aparent învingătoare se întoarce spre
Transilvania , dar într-o trecătoare , nelocalizată cu exactitate , dar intrată în
istorie cu numele Posada ( dat de Nicolae Iorga ) , românii îi surprind pe unguri ,
al căror rege scapă cu greu . Bătălia de la Posada (9-12 noiembrie 1330 ), a
însemnat sfârșitul suzeranității ungare și apariția primului stat românesc
independent.
Urmașul lui Basarab I , Nicolae Alexandru (1352-1364) și-a luat titlul de
„domn singur stăpânitor” și a întemeiat Mitropolia de la Argeș recunoscută de
Patriarhia de la Constantinopol.
Aceasta însemna respingerea oricăror pretenții de dominație din partea
Regatului Ungariei. Titlul de „domn” (din latinescul dominus, adică stăpân)
conferea o mare autoritate conducătorului Țării Românești.
Vladislau Vlaicu ( 1364-1377)
- pe plan intern acordă privilegii comerciale braşovenilor , bate primele
monede , consolidează instituţiile , se dezvoltă economia
- pe plan extern menţine statutul de independenţă
- a respins şi ultima încercare a maghiarilor de a cuceri Ţara Românească.

Formarea statului medieval Moldova

Dublul descălecat: de la Dragoș la Bogdan.

Și la răsărit de Carpați au existat formațiuni politice românești. Un timp,

acestea au fost controlate de tătari.
Dragoș (1352-1359) era un voievod maramureșean, care a fost trimis de
regele Ungariei la răsărit de Carpați pentru a lupta împotriva tătarilor (jumătatea
secolului al XIV-lea). Victoriile obținute de Dragoș au avut ca urmare formarea
aici a unei provincii de margine (o „marcă”), având un rol de apărare a
Regatului Ungariei.
Marca de apărare se afla sub suzeranitatea regalității maghiare și în timpul
urmașilor lui Dragoș, Sas și Balc.
Marca = unitate teritorială politică şi militară creată de statele feudale la
graniţă şi chiar dincolo de ea în vederea stăvilirii atacurilor năvălitorilor.

Un alt voievod din Maramureș, Bogdan , era în conflict cu regele

Ungariei. Bogdan (circa 1359-1365) a trecut la est de Carpați și i-a izgonit pe
urmașii lui Dragoș. Toate încercările regatului maghiar de a-și reinstaura
dominația la răsărit de Carpați au fost respinse. Astfel, în sec. al XIV-lea a
apărut un nou stat românesc, Moldova.

Descălecat = termen folosit de cronicari pentru a descrie întemeierea unei țări

românești de către un conducător venit din Transilvania.

34
Urmașii lui Bogdan

Laţcu – îmbrăţişează religia catolică şi obţine de la Papa Urban I un scaun

Episcopal Catolic la Siret , dependent canonic de Roma.
- stabileşte raporturi cu papalitatea pentru a rezista presiunii exercitate de
Polonia şi Ungaria
- Moldova e recunoscută pe plan internaţional

Petru I Musat ( circa 1375-1391)

- mută capitala la Suceava unde înființează prima Mitropolie Ortodoxă a
Moldovei( 1386 ) , recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401, ceea
ce a determinat recunoaşterea de către Polonia a autonomiei politice şi religioase
- încheie o alianţă cu Polonia împotriva Ungariei (1387);
- organizează administraţia , a stimulat comerțul prin baterea primelor monede
Roman I ( circa 1392-1394)
- în timpul domniei acestuia statul moldav ajunge la limitele sale naturale când
acesta se intitulează domn “ din munţi şi până la mare “. Moldova îşi
desăvârşeşte astfel unitatea teritorială care s-a făcut prin înglobarea
formaţiunilor politice din sudul ţării şi prin înlăturarea ultimelor resturi ale
dominaţiei tătare.
- la un sfert de secol după Ţara românească , Moldova apare pe harta politică a
Europei ca stat independent , deplin constituit teritorial şi instituţional.

Instituții similare.

Țara Românească și Moldova aveau în frunte un domn, care cârmuia țara,

era comandantul armatei, judecătorul suprem, bătea monedă etc.
El era ajutat de dregători care erau boieri și formau Sfatul Domnesc.
Adunarea Țării avea atribuții în ceea ce privește confirmarea domnului.

Formarea statului medieval Dobrogea

Nucleul statului dobrogean a fost reprezentat de Țara Cavarnei

(Cărvunei), situată în sudul Dobrogei (teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră).
La jumătatea secolului al XIV-lea, conducător al statului este atestat Balica
(cca. 1346-1354).
Acesta a fost urmat de Dobrotici sau Dobrotiță (1354-1386), căruia
împăratul bizantin i-a acordat înaltul titlu de despot. În timpul lui Dobrotici
statul a atins maxima întindere teritorială și prosperitate.
După Dobrotici a urmat Ivanco (1386- cca. 1388). Acesta a fost nevoit să
înfrunte pericolul otoman. În împrejurările create de atacul otoman asupra
Dobrogei , domnitorul Țării Românești , Mircea cel Bătrân, a intervenit în
1388 , unind acest teritoriu cu țara sa.

35
Despot = (aici) titlu atribuit în secolul al XIV-lea unui înalt demnitar al
Imperiului Bizantin sau conducătorilor unor provincii bizantine autonome.

Harta țărilor române în jurul anului 1400

36
Importanţa întemeierii statelor medievale româneşti
- Statul medieval românesc are o importanţă fundamentală pentru civilizaţia
românească
- a reflectat procesul de cristalizare şi unificare politică
- prin organizarea sa o asigurat sistemul de ordonare şi ierarhizare internă şi
funcţia de apărare
- îşi afirmă originalitatea prin instituţiile sale
- a contribuit decisiv la stoparea expansiunii otomane spre centrul Europei

Organizarea şi consolidarea politico-instituţională

- atât Ţara Românească cât şi Moldova îşi consolidează independenţa şi îşi
desăvârşeşte organizarea politico – instituţională
- instituţia centrală era Domnia , deţinută de domn care avea şi calitatea de
voievod ( şef suprem al armatei )
- Domnul era ajutat de un sfat domnesc alcătuit din marii boieri şi mai târziu din
boierii cu funcţii
- Adunarea Ţării era organ consultativ dar avea şi atribuţii juridice. Era
convocată periodic din secolele XIV-XV
- din punct de vedere administrativ- teritorial în Ţara Românească se
organizează judeţe , iar în Moldova ţinuturi .

Armata
- baza forţei armate o forma „ oastea cea mare” căreia i se adăuga şi sistemul de
cetăţi
Din punct de vedere religios românii rămân legaţi de Bizanţ , erau ortodocşi .
Întemeiază mitropolii pentru a consolida ortodoxismul.

Justiţia - se păstrează vechiul drept românesc . Din secolul XV apar primele

legi scrise , de origine bizantină.

37
 Diploma Cavalerilor Ioaniţi

Emisă la 2 iunie 1247 de regele maghiar Bela IV al Ungariei în beneficiul

cavalerilor ioaniţi chemaţi să protejeze regatul de atacurile tătare.
Diploma oferă informaţii despre societatea românească de la sud de
Carpaţi , la scurt timp după invazia mongolă.
Din punct de vedere al organizării politice , diploma ne arată existenţa a 5
formaţiuni: - Ţara Severinului ( cuprinde vestul Olteniei şi o parte a Banatului )
- Voievodatul lui Litovoi ( cuprinde Valea Jiului )
- în dreapta Oltului se aflau cnezatele lui Ioan ( Romanaţi ) şi Farcaş ( Vâlcea
spre nord )
- în stânga Oltului se găsea Ţara lui Seneslau , voievodul românilor
În ceea ce priveşte situaţia de drept sau juridică a acestor formaţiuni
documentul stabileşte o deosebire între cnezatele lui Ioan şi Farcaş de o parte şi
cnezatul voievodului Litovoi şi „ Ţara lui Seneslau” de alta.
Primele două au o situaţie inferioară, sunt cedate cavalerilor ioaniţi fără
restricţie. Ultimele două nu sunt cedate şi rămân românilor , deci aveau o
situaţie de drept superioară.
Sub raportul vieţii economice aflăm că se practica agricultura, creşterea
animalelor , pescuitul, exploatarea sării ( din ocnele din Ardeal ). Schimbul de
mărfuri se făcea cu ajutorul monedei metalice.
Din punct de vedere social diploma ne vorbeşte de existenţa în Ţara
Românească la jumătatea secolului 18 unei pături superioare de nobili –majores
terrae ( în textul latin )- noi le spunem boieri, care erau asimilaţi nobililor din
Ungaria având dreptul în caz că se dădea o sentinţă capitală nedreaptă să facă
apel la curtea regelui.
Acest drept nu-l aveau ţăranii ( rusticii ) care erau supuşi jurisdicţiei
cavalerilor ioaniţi. Diploma menţionează şi organizarea militară a românilor
dintre Carpaţi şi Dunăre. Se prevedea că în caz de război ei vor fi obligaţi să-i
ajute pe cavalerii ioaniţi cu oastea lor.

38
8. Lumea bizantină (secolele al VII - lea – al XV -lea)

Imperiul Bizantin
Începuturile Imperiului Bizantin sunt legate de fondarea C-polului în 330
de către Constantin cel Mare ( 306-337 ) şi mutarea capitalei Imperiului roman
de la Roma la Constantinopol , capitală creştină , a unui Imperiu creştin.
Reformele adoptate de împăraţii romani au adâncit contradicţiile dintre
partea de răsărit şi partea de apus a Imperiului roman.
În anul 395 are loc separarea definitivă a Imperiului roman. Cele două
jumătăţi ale imperiului vor avea o evoluţie diferită : în timp ce Imperiul roman
de apus a decăzut , Imperiul roman de răsărit a avut o evoluţie ascendentă .
În 476 Imperiul roman de apus se prăbuşeşte , împăratul bizantin
devenind succesorul cezarilor romani. Toate resursele Imperiului roman s-au
repliat la Constantinopol care a devenit creuzetul în care s-a realizat fuziunea
elementelor romane , greceşti şi creştin-orientale ce au dat naştere civilizaţiei
bizantine.
Justinian ( 527-565 ) a dus o politică de restaurare a vechiului Imperiu
roman prin recucerirea fostelor provincii romane din jurul Mării Mediterane.
În septembrie 533 generalul Belizarie a cucerit rapid regatul vandal din
nordul Africii .Între anii 535-536 a cucerit şi centrul Italiei .Până în 540 a cucerit
întreaga Peninsulă Italică.
Între 542-550 Totila, regele ostrogoţilor , cu sprijinul populaţiei din
peninsulă a recucerit Italia. Între 552-555 , Imperiul a reluat ofensiva şi armata
bizantină condusă de gen. Narses i-a învins pe ostrogoţi.
În 554 , bizantinii au cucerit sud-estul Spaniei vizigote cu oraşele
Cordoba, Sevilia , Cartagena.
Pentru a consolida Imperiul reconstituit , Justinian a conceput un cod de
legi , Corpus Julis Civilis , ce avea la bază norme de drept roman, format din 4
secţiuni : Codul lui Justinian , Pandectele , Institutele, Novelele. Imperiul lui
Justinian nu a rezistat , teritoriile cucerite au fost pierdute după moartea acestuia.
Doctrina politică bizantină a fost concepută de Eusebiu din Cezareea.
Potrivit acesteia Imperiul aparţine lui D-zeu , iar împăratul îl administrează.
Imperiul creştin , copia terestră a împărăţiei cereşti , era unic şi universal.
Puterea imperială era sacră , iar împăratul , alesul divinităţii , era singurul
reprezentant al lui D-zeu pe pământ , egalul Apostolilor , cu misiunea de a
propaga în rândul tuturor popoarelor credinţa creştină de a le cucerii pentru a le
împărtăşii cuvântul lui Dumnezeu.
Puterea împăratului era universală şi absolută. Împăratul , încoronat
solemn de patriarh în Biserica Sfânta Sofia avea o poziţie superioară în raport cu
patriarhul , prezida conciliile ecumenice , decidea în disputele religioase şi
denunţa ereziile . În Imperiul bizantin asistăm la o subordonare a bisericii de
către stat.

39
 În secolul al-VII-lea Imperiul roman de răsărit s-a grecizat şi a devenit
Imperiul Bizantin. În faţa expansiunii arabe şi slave, Imperiul a pierdut o mare
parte a teritoriilor sale , limitându-se la Asia Mică şi o mică parte din Peninsula
Balcanică. Limba greacă a devenit limba oficială iar împăraţii au renunţat la
titlul de Imperator Augusti în favoarea celui de Basileos .
În 629 împăratul Heraklios ( 610-641 ) şi-a luat pentru prima dată titlul de
Basileos. Anii 726-843 este perioada luptelor iconoclaste dintre iconoduli şi
iconoclaşti care s-a încheiat cu victoria iconodulilor. Între 867-1028 are loc
expansiunea politică a statului bizantin.
Nikephor Phocas ( 963-969 ) şi Ioan I. Tzimikles ( 969- 976 ) au
recucerit de la arabi provinciile din Orient ( Siria , Mesopotamia , Egipt ,
Armenia ). Vasile al II-lea Bulgaroctonul ( 976-1025 ) a recucerit Peninsula
Balcanică şi a desfiinţat Ţaratul Bulgar.
Secolele XII- XV are loc declinul Imperiului Bizantin. 1071 are loc
înfrângerea bizantinilor la Mazinkert de către turcii selgiucizi care au ocupat
Asia Mică.
În 1204 are loc cruciada a IV-a . Cruciaţii au cucerit Constantinopolul şi
au creat Imperiul Latin de răsărit .
În 1261 împăraţii bizantini au revenit la Constantinopol , dar Imperiul nu
mai putea fi refăcut.
În 1453 sultanul Imperiului Otoman , Mahomed al II-lea Cuceritorul a
cucerit Constantinopolul şi a pus astfel capăt existenţei Imperiului Bizantin.

40
10. Lumea islamică (secolele al VII- lea – al XVI-lea)

Apariţia islamului a fost pregătită de existenţa , în credinţele arabe

preislamice a concepţiei despre o zeitate principală ( Allah ) , ca şi de influenţa
concepţiilor mozaice şi creştine despre o divinitate unică ( Jahve, D-zeu ).
Creatorul , sub forma unui sistem unitar, al noii religii şi propovăduitorul
ei a fost Mahomed ( circa 570-632 ). Expunerile sale au fost adunate în Coran ,
care cuprinde învăţăturile de bază ale islamului.
Potrivit Coranului , musulmanul este obligat să respecte următoarele
porunci de bază ale islamului: - recunoaşterea divinităţii unice ( Allah ) al cărui
profet este Mahomed ; îndeplinirea rugăciunilor zilnice; ţinerea postului anual în
luna Ramadan ; să facă măcar o dată în viaţă pelerinaj la Mecca ( oraşul sfânt al
musulmanilor ); să fie cumpătaţi , să dispreţuiască bogăţia , să-i ajute pe cei
săraci , văduvele şi orfanii.
Religia musulmană impune supunere deplină credinciosului care a
îmbrăţişat-o. Mahomed şi urmaşii săi au proclamat războiul sfânt ( djihad )
împotriva nemulsumanilor , utilizându-l ca o diversiune menită să abată masele
sărăcite de la lupta socială şi ca un mijloc de a uni pe toţi arabii prin organizarea
unor războaie de cucerire şi pradă de mari proporţii.
Mahomed şi adepţii săi au fost siliţi să se retragă din Mecca la Yathreb ,
numită ulterior Medina ( 16 iulie 622 ). Retragerea lui Mahomed ( hegira ) a fost
adoptată mai târziu ca dată de început a erei musulmane.
Trecerea oraşului Mecca la islamism ( 630 ) a avut un mare efect politic şi
religios , care a grăbit procesul de unire a triburilor arabe şi de adoptare a
islamismului .La moartea lui Mahomed ( 632 ) aproape întreaga Pen. Arabică
era unificată politic şi religios.

Cuceririle arabe

După moartea lui Mahomed au fost aleşi , în calitate de urmaşi ai

profetului ( califi ) şi de conducători religioşi şi politici , Abu Bekr ( 632-634 ) ,
Omar ( 634-644 ) , Ochman ( 644- 650 ) şi Ali ( 656-661 ).
În urma victoriilor repurtate asupra bizantinilor , arabii au cucerit Siria şi
Palestina , inclusiv Ierusalimul ( 635-640 ) şi Egiptul ( 639-642 ). Învingând pe
perşi au cucerit Irakul , iar până la 651 au ocupat în întregime Iranul.
În a doua jumătate a secolului VII au ocupat de la bizantini nordul
Africii , de unde , în 711 , au trecut în Spania. Arabii au fost siliţi să părăsească
asediul C-polului ( 717-718 ) şi să bată în retragere în faţa armatei franceze la
Poitiers
( 732 ) şi a armatei chineze la râul Talas ( 751 ) . În urma acestor cuceriri arabii
au pus bazele imensului stat sau califat arab ,care cuprindea Arabia , Orientul
Apropiat , Iranul ,Africa de Nord şi Spania.

41
 Societatea şi statul arab în perioada califatului Omeiazilor şi Abbasizilor

Cuceririle arabe au avut ca urmare formarea unui întins stat arab sau
califat condus de califi , care cumulau puterea religioasă şi politică .
În întinsul califat arab au intrat ţări cu un nivel de dezvoltare economică
mai înalt decât cel din Peninsula Arabică . Dezvoltarea producţiei agricole şi
meşteşugăreşti a avut ca urmare intensificarea comerţului intern şi extern. De
asemenea califatul arab deţinea un rol important în desfăşurarea comerţului de
tranzit .
Cuceririle arabe au pus în contact societatea arabă , aflată în stadiul
destrămării relaţiilor gentilice , cu societatea , mai evoluată , din ţările cucerite.
Pe ansamblul statului arab , relaţiile feudale s-au format în secolul VII- IX,
păstrându-se încă deseori mari , în ceea ce priveşte ritmul şi nivelul feudalizării ,
între diferitele sale regiuni.
În statul arab , feudalizarea a avut loc în condiţiile existenţei proprietăţii
de stat asupra întregului fond funciar de care putea dispune , în princpiu , numai
califul.
În condiţiile proprietăţii de stat asupra pământului existau categorii
distincte de proprietate :
- califii şi membrii familiei califale aveau întinse proprietăţi care le aparţineau
direct şi puteau fi transmise ereditar , numite savafi;
- instituţiile religioase musulmane stăpâneau întinse proprietăţi cu caracter
inalienabil , numite vakuf ;
- vechii proprietari care-şi păstraseră domeniile le stăpâneau prin confirmare
califală şi le puteau lăsa moştenire sau înstrăina , acest tip de proprietate
purtând numele de mülk ;
- un rol tot mai însemnat a început să aibă proprietatea condiţionată , numită ikta
. Ea era atribuită de calif din proprietatea funciară de stat, pentru slujbe militare
sau civile . Avea un caracter condiţionat de îndeplinirea slujbei pentru care era
acordată.
Din epoca abbasidă a început să se manifeste tot mai mult tendinţa
transformării iktei într-o proprietate viageră şi ereditară.
În 681 , guvernatorul arab al Siriei , Moawia , din tribul Omeia , a preluat
puterea instaurând dinastia Omeiazilor ( 661-750 ). Reşedinţa califatului arab a
fost mutată la Damasc.
O mare răscoală a izbucnit în 747 în Iran , adunând la un loc , sub
conducerea unui sclav eliberat , Abu Muslim , mari mase de ţărani şi orăşeni , ce
s-a extins în anii următori în Siria şi Irak.
De răscoală a profitat un descendent din familia profetului , Abu-Al-
Abbas , care câştigând de partea sa o parte din armată a reuşit să răstoarne pe
califul omeiad Marvan II şi să instaureze o nouă dinastie califală , a Abbasizilor
( 750-1258 ).

42
 Noua dinastie a mutat capitala califatului de la Damasc în noul oraş ridicat
de califul Al Mansur pe malul fluviului Tigru , la Bagdad . Cei mai însemnaţi
califi abbasizi au fost Al Mansur ( 747-775 ) , Aarun Al Raşid ( 786-809 ) şi Al
Mamun ( 813-833 ).
Destrămarea califatului arab a început la mijlocul secolului VII şi s-a
accelerat în cursul secolelor IX-X . Rând pe rând , din stăpânirea califatului s-au
desprins Spania , unde s-a constituit emiratul ( 750 ) , iar apoi califatul omeiad
( 929 ) de Cordoba, Tunisia şi Algeria , conduse de dinastia Aghlabizilor ,
Marocul , condus de dinastia Idrisizilor, Egiptul condus de dinastia Tulunizilor
iar apoi a Fatimizilor .
Arabii au continuat incursiunile şi cuceririle în bazinul occidental şi în cel
oriental al Mediteranei . Flotele de corsari şi ostile din statele arabe din nordul
Africii au cucerit Creta ( 826 ) şi au început cucerirea Siciliei ( 827 ). Regiunile
sudice ale Italiei au avut şi ele de suferit de pe urma incursiunilor corsarilor
arabi. În Mediterana Orientală ofensiva arabă a fost oprită în secolul X de
Imperiul Bizantin care a recucerit Creta ( 961 ). În Mediterana Occidentală ,
normanzii din sudul Italiei au scos până la sfârşitul secolul 11 pe arabi din
peninsulă şi din Sicilia , iar pisanii şi genovezii au înlăturat , tot atunci , din
Marea Tireniană pe corsarii arabi.

43
11. Românii în „cruciada târzie” (secolele al XIV-lea – al XVI-lea)

1. Mircea cel Bătrân ( 1386- 1418 ) în Ţara Românească

În timpul domniei acestuia , Ţara Românească a cunoscut cea mai mare
întindere teritorială. Includerea Dobrogei statului muntean în 1388 ca şi sprijinul
acordat de Mircea creştinilor din Balcani ( 15 iunie 1389-Kossovopolje) au atras
reacţia otomană.
Pericolul venea şi dinspre Ungaria , al cărui rege Sigismund de
Luxemburg nutria veleităţi expansioniste.
În aceste condiţii Mircea promovează politica “ Blocului românesc”, ce
viza o colaborare cu domnii moldoveni ,Petru Muşat şi Alexandru cel Bun.
Astfel , prin intermediul lui Petru Muşat , Mircea cel Bătrân încheie în
condiţii de deplină egalitate cu regale Poloniei , Vladislav Iagello un tratat la
Radom ( 10 decembrie 1389 ) şi ratificat la Lublin la 20 ianuarie 1390. Acest
tratat era îndreptat împotriva lui Sigismund de Luxemburg .
Efectele în plan politic ale acestui tratat ca şi creşterea ameninţării
otomane au avut menirea de a schimba atitudinea regelui maghiar faţă de Ţara
Românească.
Astfel la 7 martie 1395 la Braşov se încheie un tratat între Mircea şi
Sigismund , ce se constituia în prima alianţă antiotomană din istoria sud-estului
European.
Politica de alianţe promovată de Mircea l-a determinat pe sultanul Baiazid
( 1389-1402 ) să organizeze o expediţie la nord de Dunăre pentru eliminarea
principalului său adversar.
Bătălia s-a dat la Rovine ( 17 mai 1395 ) şi s-a încheiat cu victoria
obţinută de Mircea.
Prezenţa turcilor la Dunăre a revigorat idealul cruciadei iniţiate de
Sigismund de Luxemburg şi care s-a bucurat de sprijinul cavalerilor occidentali
şi al lui Mircea cel Bătrân.
Confruntarea decisivă cu oastea otomană condusă de Baiazid a avut loc la
Nicopole ( 26 septembrie 1396 ) şi s-a încheiat cu înfrângerea lui Mircea.
În condiţiile crizei politice a Imperiului Otoman declanşată de înfrângerea
de la Ankara la 20 iulie 1402 , Mircea s-a amestecat în luptele pentru
succesiunea lui Baiazid , susţinând pe rând doi dintre pretendenţi : Musa şi
Mustafa , dar fără succes, întrucât victorios iese Mehmed care devine sultan în
1413.
Mircea a domnit 32 de ani devenind un simbol al stabilităţii şi
înţelepciunii politice. La 31 ianuarie 1418 Mircea moare fiind înmormântat la
mănăstirea Cozia, ctitoria sa.

44
2. Alexandru cel Bun ( 1400- 1432 ) în Moldova
A ajuns domn al Moldovei cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân. Urmează
exemplul acestuia şi organizează cancelaria şi sfatul domnesc precum şi
principalele instituţii administrative - teritoriale ale ţării.
Biserica a avut un rol important în consolidarea ţării. Odată cu
recunoaşterea lui Iosif ca mitropolit al Moldovei , a încheiat un mai lung conflict
cu patriarhia de la Constantinopol.( 1401 ).
Pe plan extern a recunoscut suzeranitatea regelui polonez Vladislav
Iagello , căruia i-a prezentat personal jurământul de vasalitate la Cameniţa în
1404 şi pe care îl va reînnoi în 1407 la Lvov.
Bunele relaţii cu această putere s-au concretizat şi în privilegii comerciale
acordate negustorilor din Lvov ( 1408 ) şi prin participarea unor trupe
moldovene la bătălia de la Grunwald ( 1410) sau la asediul cetăţii Marienburg
( 1422) împotriva cavalerilor teutoni.
În contextul campaniei otomane împotriva Ţării Româneşti apără Cetatea
Albă de un atac al flotei turceşti în 1420.
Spre sfârşitul domniei , relaţiile cu Polonia se deteriorează şi Alexandru
cel Bun participă alături de alte forţe la o campanie prelungită până la Cameniţa,
dar încheiată cu o înfrângere.

45
 3. Iancu de Hunedoara ( 1441-1456 )
A fost ban al Severinului în 1438, voievod al Transilvaniei ( 1441-1446),
guvernator al Ungariei ( 1446-1453 ) şi căpitan suprem al Ungariei şi
Transilvaniei ( 1453- 1456).
Vreme de aproape 15 ani , Iancu a alăturat Ungariei cele 2 state româneşti
extracarpatice într-un efort militar fără precedent în lupta antiotomană.
După înfruntări în Transilvania şi Ţara Românească , a organizat „ Campania
cea Lungă” ( 1443-1444) încheiată cu tratatul de la Seghedin în iulie 1444 foarte
avantajos forţelor creştine, din păcate foarte repede denunţat de regele Vladislav
II , regele Ungariei.
În septembrie 1444 oastea regală , căreia i se alătură forţele militare ale lui
Iancu şi ale lui Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti, trece Dunărea
îndreptându-se spre Nicopole şi Varna.
În bătălia care se dă la 10 noiembrie 1444 la Varna regele moare , cruciaţii
fiind înfrânţi. În 1445 Iancu reia ofensiva pe linia Dunării.
Din 1446 devine guvernator al Ungariei ceea ce reprezintă apogeul carierei sale
politice. În septembrie 1448 oastea creştină condusă de Iancu trece Dunărea , dar
suferă grele pierderi în bătălia de la Kossovopolje ( 17-19 octombrie 1448 ).
Venirea lui Mehmed II pe tronul sultanilor a deschis o nouă etapă în istoria
raporturilor otomano-române , dominată de ofensiva Imperiului soldată cu rezultate
apreciabile.
În 1453, Mehmed II cucereşte Constantinopolul. Încurajat de success , Mehmed
II a reluat ofensiva spre Europa Centrală şi spre Dunăre atacând în 1456 fără success
cetatea Belgradului.
De această ultimă victorie Iancu de Hunedoara nu s-a putut bucura întrucât moare
răpus de ciumă la Zemun ( 11 august 1456 ).Este înmormântat în catedrala de la
Alba Iulia , pe sarcofagul său fiind încrustate cuvintele care ilustrează cel mai
convingător faptele sale : “ S-a stins lumina lumii”.

46
4. Vlad Ţepeş ( 1448, 1456-1462, 1476)
După moartea neaşteptată a lui Iancu de Hunedoara , stindardul luptei
antiotomane a fost preluat de Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti.
El avea să fie supranumit Dracula , nume care a făcut înconjurul lumii
datorită severităţii sale şi ale pedepselor pe care le aplica ( tragerea în ţeapă ).
Această atitudine a reprezentat mijlocul eficace al unei strategii de intimidare a unei
boierimi ostile şi viza punerea la adăpost a ţării de primejdia transformării în
paşalâc.
În 1459 refuză plata tributului , ceea ce atras riposte Porţii Otomane. După
dejucarea unui plan al sultanului de a-l prinde pe domnul roman , acesta a declanşat
în iarna anilor 1461-1462 “Campania de la Dunăre” în cursul căreia a fost distrus
sistemul defensive al otomanilor de la Dunărea de Jos iar aceştia au suferit pierderi
grele pe malul sudic al fluviului.
Această acţiune a atras expediţia sultanului din primăvara anului 1462.
Adoptând tactica pustiirii teritoriului şi hărţuirii inamicului , Vlad Ţepeş a declanşat
în apropiere de Târgovişte celebrul “ atac nocturn” din 16-17 iunie 1462 asupra
taberei sultanului , provocând panică în rândul turcilor.
Sub efectul acestei lovituri , Mahomed al II-lea a ordonat retragerea. Victoria
purtată de Vlad Ţepeş confirma statutul de independenţă pentru Ţările Române.
După trecerea primejdiei otomane , boierimea ostilă îl sprijină pe Radu cel
Frumos. Ajuns în Transilvania , Ţepeş cade victima unor uneltiri şi este întemniţat
până în 1475 , la Buda din ordinul lui Matia Corvin , regale Ungariei. A fost eliberat
şi înscăunat cu sprijinul lui Ştefan cel Mare în 1476, după bătălia de la Vaslui.
Câteva luni mai târziu este ucis de boierii ostili care au uneltit împotriva lui la
îndemnul lui Laiotă Basarab şi a turcilor.

47
5. Ştefan cel Mare ( 1457-1504 )
Pe 4 aprilie 1459 la Overchelăuţi a fost recunoscut domn de către regale
Poloniei Cazimir al IV-lea în schimbul jurământului de vasalitate şi cedării
Hotinului.
În 1462 încheie un nou acord cu Polonia prin care recuperează Hotinul.
În 23-24 ianuarie 1465 a atacat şi a cucerit cetatea Chilia ocupată de unguri şi
Cetatea Albă.
Toamna lui 1467 regele Ungariei , Matia Corvin a întreprins o campanie
în Moldova. Acesta a cucerit Roman, Târgu Neamţ şi s-a îndreptat spre Baia.
14 decembrie 1466- 15 ianuarie 1467 la Baia , trupele maghiare au suferit
o înfrângere zdrobitoare din partea oştilor moldovene.
20 august 1469 la Lipnic , Ştefan a zdrobit hoardele tătarilor ce au invadat
Moldova.
7 martie 1471 la Soci , Ştefan l-a înfrânt pe Radu cel Frumos , domnitorul
Ţării Româneşti , iar în 1473 îl îndepărtează de la tron.
10 ianuarie 1475 are loc bătălia de la Vaslui ( Podul Înalt ) încheiată cu
victoria lui Ştefan.
♦ În această bătălie , armata otomană condusă de Soliman-Paşa a avut un
efectiv de 120.000 de soldaţi la care se adăugau trupele muntene ale lui Laiotă
Basarab. Ştefan cel Mare dispunea doar de 40.000 de moldoveni şi câteva mii de
secui şi polonezi. El a aplicat tactica pustiirii, retrăgându-se spre nord şi alegând
pentru bătălie , un loc mlăştinos, situat în faţa oraşului Vaslui, între două dealuri
împădurite care nu le-a îngăduit adversarilor să se desfăşoare. Înfruntarea
decisivă a avut loc al 10 ianuarie 1475 iar oastea otomană, înconjurată din toate
părţile a suferit o grea înfrângere. ♦
26 iulie 1476 la Valea Albă ( Războieni ) moldovenii au fost înfrânţi , dar
au reuşit să-I alunge pe turci din Moldova şi înfrângerea s-a transformat în
victorie.
15 septembrie 1485 la Calomeea se încheie un tratat de vasalitate cu
regale Poloniei Cazimir IV care a promis sprijin împotriva turcilor.
16 noiembrie 1485 i-a în frânt pe turci la Cătlăbuca. La 6 martie 1486 are
loc victoria împotriva turcilor la Şcheia.
În 1487 încheie tratat cu turcii, reia plata tributului , iar sultanul a
recunoscut independenţa Moldovei. În 1497 are loc campania lui Ioan Albert
regele Poloniei care dorea recucerirea Cetăţii Albe şi a Chiliei.
26 octombrie 1497 polonezii vor suferii o înfrângere dezastruoasă la
Codrii Cosminului.12 iulie 1499 se încheie Pacea de la Hârlău. Prin acest tratat
Ştefan şi Ioan Albert îşi făgăduiau sprijin reciproc în caz de război şi “ linişte şi
pace veşnică” între cele 2 state.
În anul 1500 reizbucneşte războiul împotriva otomanilor. În 1501 , lipsit
de sprijin extern ,Ştefan se vede nevoit să se împace cu turcii.
Pe 2 iulie 1504 Ştefan cel Mare moare , fiind înmormântat la mănăstirea
Putna, ctitoria sa.

48
6. Mihai Viteazul ( 1593-1601 )

Toamna anului 1593, Mihai devine domn al Ţării Româneşti cu ajutorul

unor puternice şi bogate familii boiereşti oltene precum şi al influentelor grupuri
de financiari greci din capitala Imperiului.
13 noiembrie 1594 ucide pe creditorii levantini şi unitatea turcească din
Bucureşti şi îi goneşte pe turci de pe teritoriul ţării.
Decembrie 1594-ianuarie 1595 are loc o campanie împotriva Imperiului
Otoman. Oştile reunite ale celor 3 ţări româneşti i-au înfrânt pe turci la Giurgiu,
Rusciuc, Silistra , Şerpăteşti.
20 mai 1595 se încheie un tratat de alianţă cu Sigismund Bathory pe care
l-a recunoscut ca suzeran în schimbul sprijinului împotriva turcilor, tratat semnat
de boieri.
În 1595 are loc campania turcească împotriva Ţării Româneşti.
Pe 13/ 23 august 1595 în lupta de la Călugăreni , turcii au fost înfrânţi ,
dar Mihai a fost obligat să se retragă şi să aştepte sprijinul aliaţilor. A fost
părăsit de aliaţii din celelalte principate române. Bucureşti şi Târgovişte sunt
cucerite de turci.
La 8 octombrie 1595 Târgovişte este eliberată, apoi Bucureşti , iar la 20
octombrie este cucerită şi cetatea Giurgiu.
În ianuarie 1597 a reluat plata tributului către turci în schimbul păcii şi
recunoaşterii sale de către sultan ca domn al Ţării Româneşti.
În martie 1598 încheie pace cu turcii care au recunoscut independenţa
Ţării Româneşti.
Pe 30 mai / 9 iunie 1598 la Târgovişte încheie un tratat de alianţă cu
Rudolf al II-lea care i-a promis lui Mihai sprijin financiar în schimbul
recunoaşterii suzeranităţii împăratului asupra Ţării Româneşti.

Unirea Principatelor Române

1 mai 1599 Andrei Bathory , principele Transilvaniei a încheiat pace cu
Imperiul Otoman.
Mihai încearcă refacerea frontului antiotoman prin cucerirea Transilvaniei
şi Moldovei conduse de principi care îi erau rivali.
La 18/ 28 octombrie 1599 are loc bătălia de la Şelimbăr încheiată cu
înfrângerea lui Andrei Bathory.
Pe 1 noiembrie 1599 intră în Alba Iulia şi este recunoscut ca principe al
Transilvaniei de către Dietă.
Primăvara anului 1600 are loc campania contra lui Ieremia Movilă şi
recuperarea Moldovei. Se realizează unirea politică a celor 3 ţări româneşti care
aveau acum un singur domn: Mihai Viteazul.
Pe 18 septembrie 1600 la Mirăslău , Mihai a fost înfrânt de nobilii
maghiari ajutaţi de generalul Basta.

49
 20 octombrie 1600 la Bucov , Mihai este înfrânt de polonezi , iar domn al
Ţării Româneşti ajunge Simion Movilă.
În martie 1601 , Mihai a primit sprijin de la împărat pentru reluarea
luptelor în Transilvania şi ocuparea tronului Ţării Româneşti.
Pe 3/ 13 august 1601 la Gurăslău , cu ajutorul generalului Basta , Mihai l-
învins pe Sigismund Bathory , principele Transilvaniei.
Pe 9/19 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat pe câmpia de lângă
Turda din ordinal generalului Basta.
Capul viteazului domnitor este înmormântat la Mănăstirea Dealu de lângă
Târgovişte, de către Radu Buzescu.

Însemnătatea domniei lui Mihai Viteazul.

A participat la coaliţia antiotomană numită Liga Creştină.
A intrat în istorie ca primul unificator de ţară .
S-a integrat Ligii Creştine şi s-a ridicat cu hotărâre pentru apărarea
independenţei ţării sale .
A devenit simbolul unităţii româneşti.

50
12. Renașterea şi Reforma
RENAŞTEREA reprezintă o epocă nouă , de strălucire şi efervescenţă
culturală opusă Evului Mediu care era văzut de umanişti ca o perioadă
întunecată , obscură din istoria omenirii comparativ cu civilizaţia antichităţii.
Perioada Renaşterii este caracterizată prin :
- un nou tip de economie , economia de schimb , care a permis apariţia
relaţiilor capitaliste .
- dezvoltarea oraşelor şi transformarea acestora în centre culturale.
- afirmarea burgheziei , ca o clasă socială nouă , puternică , ce solicita punerea
în valoare a multiplelor calităţi umane necesare afirmării unui nou tip uman
adaptat la noile necesităţi.
Toate aceste transformări au permis afirmarea unui nou mod de gândire ,
opus modului de gândire religios al Evului Mediu - Umanismul.
UMANISMUL este un nou curent cultural ideologic ,specific epocii
Renaşterii , care aduce în centrul atenţiei omul ca o fiinţă complexă , ale cărui
calităţi fizice şi intelectuale ar putea fi puse în valoare prin educaţie şi
cunoaştere .
Astfel , criteriul naşterii a fost înlocuit cu criteriul valorii , al meritului , cu
accent pe inteligenţa umană şi nu pe ascendenţa individului . Pentru a impune
acest nou model , umaniştii au revenit asupra valorilor culturale ale antichităţii
pe care le-au repus în circulaţie.
Umanismul a apărut în Italia în secolul XIV , care moştenea în mod direct
tradiţiile şi spiritul Antichităţii romane şi care beneficia de tot ce crease cultura
greacă veche , pe care Roma o asimilase intens. Artele inspirate de această
concepţie , arte ale imaginaţiei reprezentării spaţiale ( pictura , sculptura ,
arhitectura ) s-au concentrat asupra omului şi a lumii în care trăieşte acesta.

1. Renaşterea intelectuală
S-a afirmat literatura naţională scrisă în limbile vorbite : italiană , spaniolă
, franceză.
În 1456 , Johnnes Gutenberg din Mainz a inventat tiparul. Această
invenţie a permis creşterea numărului cărţilor puse în circulaţie şi apariţia
marilor biblioteci ( Biblioteca Vaticanului la Roma , în 1475 ) , răspândirea
literaturii în limbile naţionale în paralel cu scrierile în limba latină .
În Italia
Dante Alighierii ( 1265-1321) – Divina Comedie , un poem alegoric scris
în limba italiană.
Francesco Petrarca ( 1304-1374 ) a scris sonete şi poeme de dragoste . A
avut o contribuţie foarte mare în studiul şi publicarea manuscriselor antice.

51
În Franţa
François Rabelais , autorul marii satire „ Gargantua şi Pantagruel ” scrie
despre condiţia omului postmedieval.
În Anglia , unul din cei mai mari poeţi şi dramaturgi ai lumii , William
Shakespeare ( 1564-1616 ) autor al sonetelor şi al pieselor de teatru „ Hamlet”,
„Othelo”, „Richard al III-lea” , „ Romeo şi Julieta”, a creat o operă în care sunt
prefigurate toate întrebările pe care şi le pune omul modern.
În Spania, scriitori ca Miquel de Cervantes ( 1547-1616 ) autorul
romanului Don Quijote de la Mancha ( simbol al omului care crede în idealuri )
şi Lope de Vega ( 1562-1635 ) s-au concentrat asupra contrastului dintre ideal şi
realitatea vieţii.
Filosofie
Erasmus din Rotterdam ( 1469-1536 ) - Germania , autorul
„ Elogiului Nebuniei ” , viziune critică asupra vieţii sociale.
Thomas Morus ( 1478-1535 )- Franţa , celebrul autor al „ Utopiei ” ,
parabolă despre societatea ideală.
Ştiinţa a beneficiat de interesul renascentist pentru alcătuirea Universului şi al
fiinţei umane.
Leonardo Da Vinci ( 1452-1519 ) , matematician , inginer, botanist ,
geolog , a studiat anatomia umană , legile mişcării.
Astrologul polonez , Nicolaus Copernicus a formulat teoria heliocentrică
potrivit căreia soarele este centrul sistemului nostru solar.
Giordano Bruno ( 1548-1600 ) a dezvoltat teoria heliocentrică şi a
formulat ideea unui univers infinit cu mai multe sisteme solare . Considerat
eretic pentru ideile sale , a fost ars pe rug de către Inchiziţie .
Ambroise Pare ( 1516- 1590 ) , chirurg , s-a remarcat în medicină.
Miquel Servent a descoperit circulaţia sangvină.

52
2. Renaşterea artistică
Sub influenţa umanismului se asista la laicizarea artei , scoaterea ei de sub
influenţa bisericii . Interesul artiştilor se îndreaptă spre om şi natură , încercând
să redea spiritul uman , armonia formelor.
Temele preferate de artiştii renascentişti sunt : eroii creştinismului , eroii
antichităţii , personalităţi ale epocii.

Pictura
Cea mai importantă inovaţie este perspectiva liniară , crearea impresiei de
apropiat şi depărtat prin tehnici speciale. Temele preferate : portretul şi natura
lucrate în frescă sau în ulei .
Pictorii erau grupaţi în şcoli :
1. Şcoala romană : Michelangelo „ Geneza şi judecata de Apoi ” în Capela
Sixtină .
2. Şcoala veneţiană : Tizian Vecelio „ Răpirea Europei ” , „ Carol V ” .
Tintoretto „ Răstignirea , Autoportret ”
Paolo Veronese –Nunta din Caana.
3.Şcoala din Milano :Leonardo Da Vinci – Gioconda, Fecioara din grotă , Cina
cea de taină.
4. Şcoala florentină : Giotto- frescă
Botticelli – Naşterea lui Venus , Primăvara , frescele de la Vatican.

Arhitectura îmbină elemente de influenţă greco-romană ( coloane ,

frontoane, cornişe, cupole ) cu elemente ale stilului romanic şi ale stilului gotic ,
dând naştere stilului renascentist .
a) Arhitectura religioasă reprezentată prin : Catedrala Santa Maria del
Fiore ( Domul din Florenţa ), realizată de Giotto ( 1267-1337 ) şi Brunellescki
Filippo ( 1337-1446 ) . Catedrala Sf. Petru din Roma realizată de Donato
Bramante (1444- 1514 ) şi Michelangelo Buonarotti (1475-1564 ).
b) Arhitectura civilă ( clădiri publice , palate , vile ) : Palatul Dogilor din
Veneţia , Palatul Signoriei din Florenţa , Palatul Strozzi în Florenţa , Piaţa
Capitoliului din Roma .
Sculptura s-a desprins de arhitectură şi asemenea sculpturii antice
reprezintă omul , frumuseţea corpului uman. Genurile preferate : nudul, bustul,
statuia ecvestră , lucrate în bronz sau în marmură , dar şi bazorelieful.
Sculptorii renascentişti
Andreea Verocchio : David , statuia ecvestră a condotierului Colleoni .
Donatello : Sf. Gheorghe, David
Michelangelo : David, Pieta , Moise.

53
Umanismul în spaţiul românesc

Una din primele manifestări de inspiraţie umanistă în spaţiul românesc a

fost încercarea voievodului Moldovei , Despot Vodă de a crea o şcoală latină la
Cotnari , în 1562. Şcoli şi biblioteci au apărut în Transilvania ( Braşov, Oradea ,
Sighişoara, Cluj, Lugoj ) încă din secolul 14 iar bibliotecile unor boieri cu studii
din Polonia cuprindeau multe lucrări tipărite în Apus . Pătrunderea tiparului în
Ţara Românească ( 1508 ) şi în Transilvania ( 1528 ) a facilitat cărţilor chiar
dacă în Moldova şi ŢR. era folosită slavona sau alfabetul chirilic pentru
imprimarea cărţilor. O operă impregnată de spiritul umanist a fost cea a
voievodului Ţării Româneşti , Neagoe Basarab „ Învăţăturile către fiul său
Theodosie” .
În Ţara Românească , Petru Cercel a încercat să introducă elemente ale
culturii italiene scriind chiar în limba italiană . Constantin Cantacuzino , frate al
domnitorului Şerban Cantacuzino ,care a făcut studiile la Padova , şi-a alcătuit
una din cele mai mari biblioteci din SE Europei , conţinând nenumărate opere
ale umanismului european . Sigismund Bathory , principele Transilvaniei în
secolul 16 , a fost unul dintre suverani care şi-a creat imaginea de prinţ
renascentist cu ajutorul unor intermediari din Imperiul romano - german .Marele
cărturar de origine română Nicolaus Olahus, ajuns regent al Ungariei şi-a scris
opera în limba latină şi a vorbit despre originea latină a românilor . Cronicarii
moldoveni Grigore Ureche şi Miron Costin sau eruditul Nicolae Milescu au
răspândit prin operele lor ideile umanismului . În Transilvania , cărturarii
maghiari şi saşi au difuzat ideile ştiinţifice ale Umanismului şi Renaşterii.

Manifestări artistice
Multe construcţii civile ( palate ) şi religioase ( catedrale şi biserici din
Alba Iulia , Cluj, Sibiu , Sighişoara , Mediaş ) au fost realizate după modelele
oferite de Renaşterea italiană.
În Moldova şi Ţara Românească , influenţa artei Renaşterii s-a manifestat
în domeniul „ artelor minore ”: miniaturile , broderiile , ţesăturile . Construcţiile
civile şi mai ales cele religioase , bisericile şi mănăstirile au beneficiat de
soluţiile tehnice ale artiştilor renascentişti , mai ales în pictura murală .Influenţe
renascentiste târzii pot fi detectate şi în construcţia de edificii civile din timpul
domnitorului Constantin Brâncoveanu .

54
Reforma religioasă şi consecinţele sale

Reforma religioasă este o mişcare ideologică şi social politică de la

începutul secolului 16 îndreptată împotriva corupţiei şi abuzurilor Bisericii
catolice care se depărta tot mai mult de la mesajul iniţial al creştinismului.
Încă din secolul 14 opoziţia faţă de Biserica catolică şi necesitatea
reformei religioase a fost formulată de :
- John Wyclif ( 1328-1384 ) preot şi profesor la Universitatea din Oxford , a
criticat abuzurile Bisericii catolice şi a susţinut că aceasta nu are rol de
intermediar între D-zeu şi credincioşi.
- Jan Hus ( 1371-1415 ) , profesor de teologie la Universitatea din Praga , a
criticat clerul catolic şi i-a îndemnat pe credincioşi să nu se mai supună acestuia.
A fost excomunicat şi ars pe rug.

Reforma luterană
La începutul secolului 16 , în Germania opoziţia faţă de clerul catolic era
generalizată la nivelul tuturor categoriilor sociale .
Martin Luther ( 1483-1546 ) , doctor în teologie , a fost iniţiatorul
reformei în Germania. În 1517 , ridicându-se împotriva imoralităţii clerului , a
publicat la Wittenberg „ Cele 95 de teze împotriva indulgenţelor ” în care îşi
exprimă opoziţia faţă de vânzarea de indulgenţe şi arată necesitatea reformei
religioase. Ideea de bază a reformei lui Luther era mântuirea prin credinţă în
sensul că omul putea să intre în legătură cu D-zeu fără mijlocirea Bisericii, prin
citirea Bibliei .
Reforma lui Luther susţinea crearea unei Biserici noi , pusă sub
autoritatea puterii laice , cu un ceremonial simplificat , reducerea numărului de
sacramente ( s-au menţinut doar botezul , spovedania şi împărtăşania ) , slujba
să fie ţinută în limba vorbită . Adepţii reformei s-au separat de biserica din
Roma şi au trecut la confiscarea bunurilor bisericii .
În anul 1555 împăratul german Carol Quintul catolic , a cedat în cele din
urmă în favoarea protestanţilor şi a recunoscut oficial , prin pacea de la
Augsburg existenţa a două religii : protestantă şi catolică , fiecare principat
urmând să preia religia principelui care-l conducea. Luteranismul s-a răspândit
în Germania , Ungaria, Boemia , Finlanda , Olanda , Peninsula Scandinavă .

55
Reforma zwingliană

Are la bază ideile preotului Ulrich Zwingli ( 1484-1531 ) , iniţiatorul

reformei religioase în Elveţia , expuse la Zürich în „ Cele 67 de teze ” :
comunicarea directă dintre D-zeu şi supuşi , conducerea Bisericii de către
autoritatea laică , înlăturarea ierarhiei ecleziastice , confiscarea bunurilor
Bisericii.
Unele cantoane elveţiene au trecut la înfăptuirea reformei ( 1523-1525 ).
Între cantoanele reformate şi cele catolice s-a ajuns la conflict . Confruntarea a
avut loc la Kappel ( 1531 ) , reformaţii au fost învinşi dar prin Pacea de la
Kappel s-a stabilit că fiecare canton este liber să-şi aleagă religia pe care o
doreşte . A fost o reformă cu caracter local , preluată de unele cantoane
elveţiene.

Calvinismul

Bazele calvinismului au fost puse de Jean Calvin ( 1509-1564 ) originar

din Franţa. Stabilit la Geneva , Calvin a publicat „ Aşezământul religiei
creştine” ( 1536 ) şi „ Despre predestinarea eternă a lui D-zeu ”( 1552 ) unde
îşi expune teoria predestinării divine potrivit căreia omul este predestinat de D-
zeu la mântuire sau chinul veşnic , de care se putea scăpa prin pocăinţă ,
supunere şi muncă .
Organizarea noii biserici , expusă în „ Ordonanţele ecleziastice ” ( 1541 )
este simplă. Biserica calvină este condusă de pastori aleşi dintre credincioşi ,
diaconii şi consistoriu , format din pastori şi laici. Calvinismul s-a răspândit
rapid în Marea Britanie , Franţa , Suedia, Ţările de Jos , Europa Centrală şi de
Est , influenţând mişcarea hughenotă din Franţa şi anglicanismul.

Anglicanismul

Regele Henric VIII ( 1509-1546 ) a luat măsuri pentru limitarea

influenţei papei în Anglia :
În 1534 , Parlamentul a votat „ Actul de supremaţie ” prin care biserica
era scoasă de sub autoritatea papei. Regele s-a proclamat şeful bisericii din
Anglia şi a confiscat pământurile acesteia .
În 1564, în „ Cele 39 de articole ” a fost fixată doctrina Bisericii anglicane
preluând idei calvine.

56
Reforma populară

Preotul Thomas Münzer ( cca. 1490- 1525 ) , în „Predica adresată

principilor ” critica abuzurile nobililor şi clericilor ce trebuiau înlăturaţi prin
violenţă pentru a crea o nouă societate. El a îmbrăcat într-o formă religioasă
propriile concepţii social - politice ce exprimau dorinţa constituirii unei
societăţi, bazată pe egalitate socială şi comunitatea bunurilor , a creării unei
împărăţii pământeşti numită „ împărăţia lui D-zeu ” .
Războiul ţărănesc din Germania s-a declanşat pe fondul nemulţumirilor
provocate de obligaţiile feudale apăsătoare , sub impulsul ideilor reformatorilor
populari în frunte cu Thomas Münzer .
În luna iunie 1524 au izbucnit primele mişcări ţărăneşti în comitatul
Stürhlingen de unde s-a răspândit în Suabia ,Würtemberg , Franconia ,
Thuringia.
În primăvara lui 1525 răscoala a cuprins întreg centrul şi sud-vestul
Germaniei . Martie 1525 a fost întocmit programul răsculaţilor „ Cele 12
articole de la Memmingen ”. În mai 1525 , participarea orăşenilor şi a unor
cavaleri la răscoală a adus modificări programului răscoalei , reformulat în
„ Programul de la Heilbronn ”care prevedea secularizarea averilor mănăstireşti ,
centralizarea statului şi unificarea legislaţiei , desfiinţarea vămilor interne,
răscumpărarea obligaţiilor feudale ale ţăranilor.
Cele mai ample confruntări au avut loc în Thuringia , unde se aflau
centrul mişcării ( oraşul Mühlhausen) şi tabăra militară a răsculaţilor ( oraşul
Frankenhausen ).
În a doua jumătate a lunii mai 1525 prin intervenţia principilor germani şi
în special a principelui Filip de Hessa , războiul ţărănesc german a fost înfrânt ,
iar Thomas Münzer a fost prins şi executat.
Mişcările ţăranilor s-au transformat într-un adevărat război ţărănesc prin
amploarea acţiunilor , organizarea răsculaţilor şi revendicările acestora.

Războaiele religioase din Franţa

Între 1562-1598 în Franţa au avut loc războaie religioase declanşate de

rivalitatea dintre : hughenoţi ( protestanţi ) conduşi de familia Chatillon aliată
cu prinţii de Bourbon ( ce doreau tronul ) susţinuţi de Anglia şi Germania şi
catolici , conduşi de familia de Guise , sprijinită de Spania catolică .
23/ 24 august 1572 are loc masacrul din „ Noaptea Sfântului
Bartolomeu” pus la cale de ducele de Guise , când au fost asasinaţi mii de
hughenoţi.
Henric IV de Bourbon ( 1589-1610 ) a pus capăt războaielor religioase .În
1598 , Edictul de la Nantes , recunoştea libertatea religioasă a protestanţilor.

57
Contrareforma

Contrareforma sau reforma catolică a fost mişcarea iniţiată de Papă cu

sprijinul monarhilor catolici din Spania şi Imperiul Habsburgic , împotriva
Reformei.
Între 1545-1563 Conciliul de la Trento ( Italia ) convocat de către Papa
Paul al III –lea a luat măsuri pentru :
- oprirea răspândirii protestantismului
- înnoirea Bisericii Catolice
- combaterea abuzurilor şi corupţiei
- impunerea unei discipline severe clerului catolic
- reorganizarea inchiziţiei
- interzicerea cărţilor eretice ( consemnate în „ Indexul ” din 1543 )
- crearea de noi ordine religioase care să combată protestantismul
-1540 s-a constituit Ordinul iezuiţilor ( Compania lui Iisus ) condus de nobilul
spaniol Ignatio de Loyola ( 1491-1556 ) aprobat de papa Paul al III –lea ce
lupta împotriva reformei şi ereziilor prin propagarea catolicismului .
Acţiunile întreprinse de Biserica Catolică în cadrul Contrareformei au
readus la catolicism Polonia, parţial Ungaria, sudul Germaniei.

58
13. Marile descoperiri geografice
Până în secolul 16 cunoştinţele geografice ale europenilor se limitau la
continentul european , Orientul Apropiat şi nordul Africii.
Creşterea puterii Imperiului Otoman şi extinderea acestuia în Peninsula
Balcanică ameninţa comerţul Europei cu Occidentul. De aceea europenii au
căutat un nou drum spre Indii , care să ocolească pericolul otoman.
Marile descoperiri au aparţinut portughezilor şi spaniolilor , urmaţi la
scurt timp de englezi , francezi , olandezi.

Descoperiri ale navigatorilor portughezi

1415-1460 Henric Navigatorul ( 1394-1460 ) , principe portughez , a

organizat expediţii , încercând să găsească un nou drum spre Indii, mergând pe
lângă coasta de vest a Africii. Navigatorii săi au ajuns până în Golful Guineei ,
de unde au adus în Portugalia aur şi sclavi.
Un important pas în realizarea circumnavigaţiei Africii îl constituie
expediţia lui Bartolomeu Dias care a ajuns în 1448 , la extremitatea sudică a
continentului , numită iniţial Capul Furtunilor , apoi Capul Bunei Speranţe.
Expediţia condusă de Vasco da Gama a pornit din Portugalia în iulie
1497, cele 4 corăbii ale sale navigând de-a lungul coastei vestice a Africii până
la Capul Bunei Speranţei , apoi de-a lungul coastei estice a continentului , prin
strâmtoarea Mozambic şi Oceanul Indian, până pe coasta de vest a Indiei , în
portul Calicut, unde au ajuns în mai 1498.Portughezii au revenit , pe aceeaşi
cale , în Portugalia în august 1491. Expediţia condusă de Vasco de Gama a avut
ca rezultat realizarea principalului obiectiv urmărit de europeni în expediţiile
lor- găsirea căii maritime directe din Occident spre India.

Imperiul colonial portughez

Era format mai ales din baze maritime şi de aprovizionare şi din factorii
comerciali , semănate de-a lungul ţărmurilor Africii apusene ( Azore, Madeira,
Insulele Capului Verde , coasta Guineei şi Angolei ) şi răsăritene ( Natal ,
Mozambic , Mombasa ) , la intrarea în Marea Roşie ( Aden , Insula Socotra ) şi
în Golful Persic ( Hormuz , Maskat ) , pe coasta apuseană a Indiei ( Diu, Goa ,
Calicut ) , în Peninsula Malacca, Indonezia ( îndeosebi insulele Molucce ).
Încă din anul 1500 portughezii au început explorările şi cuceririle
coloniale şi în America , pe coasta Braziliei .
Imperiul colonial portughez depindea direct de coroană , care îşi exercita
un riguros monopol şi control asupra explorărilor maritime , a cuceririlor şi
organizării coloniale şi a activităţii comerciale , prin intermediul unor organe
subordonate statului .

59
Organul central suprem era Casa de India , o întreprindere maritimă ,
colonială , comercială şi bancară de stat, cu sediul la Lisabona.
Conducerea coloniilor era exercitată de un vicerege al Indiilor , începând
din 1504 şi de guvernatori pentru posesiunile din Africa , India , Malaezia,
Indonezia, Brazilia , ajutaţi de inspectori , comandanţi de forturi , directori de
factorii ,diferiţi funcţionari judiciari , administrativi , vamali.

Descoperiri ale navigatorilor spanioli

Spaniolii , cărora calea spre India prin Oceanul Atlantic , în direcţia

sudică şi estică , le era deschisă de portughezi , şi-au îndreptat eforturile în
direcţia vestică.
Principalul iniţiator al proiectului de a ajunge din Peninsula Iberică în
Asia navigând în Oceanul Atlantic în direcţia vestică a fost Cristofor Columb
( 1451-1506 ). După stăruitoare intervenţii , proiectul său a fost aprobat , în anul
1492 , de regii Spaniei , Ferdinand de Aragon şi Isabela de Castilia , deoarece
reprezenta pentru Spania , care nu putea încălca zona de explorări spre sud şi est
a Portugaliei , singura soluţie de a descoperii calea maritimă spre vest către
Asia. Plecată din Spania în august 1492 , expediţia condusă de Cristofor
Columb , după ce a străbătut Oceanul Atlantic , a ajuns pe 12 octombrie 1492
într-o insulă numită de băstinaşi Guanahani , iar de spanioli San Salvador ,
probabil insula Watling din arhipeleagul Bahamas. Ulterior , Columb a
descoperit mai multe insule , printre care Cuba , denumită de spanioli Juana şi
Haiti , numită de ei Espanola . Convins că a debarcat pe ţărmurile răsăritene ale
Asiei , Columb s-a întors în martie 1493.Pentru a cerceta ţinuturile descoperite ,
pe care a continuat să le considere drept ţărmuri răsăritene ale Asiei , Columb a
mai efectuat 3 expediţii ( 1493-1496 , 1498-1500 , 1502-1504 ) , în cursul cărora
a explorat arhipeleagurile Antilelor Mici şi Antilelor Mari şi insula Jamaica şi
ţărmul estic al Americii Centrale ( Honduras, Nicaragua, Costa Rica , Panama ).
Columb nu şi-a atins scopul propus dar a descoperit un nou continent – America.
Continentul descoperit de Columb a primit numele de „ Lumea Nouă ”
sau Indiile Occidentale iar locuitorii au fost numiţi indieni. Mai târziu , „ Lumea
Nouă ” a primit numele de „ America ” de la numele lui Americo Vespucci.

60
Formarea imperiului colonial spaniol
Prima expediţie a lui Columb a dus la încordarea raporturilor dintre
Spania şi Portugalia . După aprige dispute s-a încheiat tratatul de la Tordessilas
( 1494 ) , prin care cele două ţări îşi împărţeau zonele de explorare geografică şi
de dominaţie maritimă , comercială şi colonială .
De la sfârşitul secolului XV- începutul secolului XVI , navigatorii spanioli
au organizat noi expediţii de explorare a arhipeleagurilor din Marea Caraibilor ,
a coastelor răsăritene ale Americii Centrale şi ale Golfului Mexic şi a ţărmurilor
nordice ale Americii de Sud , creându-se astfel condiţii favorabile pentru
cucerirea regiunilor în care înfloreau civilizaţiile aztecilor ( Mexic ), mayaşilor
( America Centrală ) şi incaşilor ( Peru ).
În urma acestor cuceriri spaniolii au pus bazele unui întins imperiu
colonial în Lumea Nouă .
Descoperirea şi cucerirea de către spanioli a unor întinse teritorii au fost
urmate de un intens proces de colonizare. Întinsele teritorii intrate sub stăpânirea
Spaniei , şi care depindeau direct de coroană , erau conduse de organe centrale
care rezidau în metropolă şi de organe locale care funcţionau în colonii.
Organul central suprem era Consiliul Indiilor , creat în 1511 şi reorganizat
în 1524. De acesta depindea un organ specializat. Casa de Contratacion, cu
sediul la Sevilla. Coloniile erau împărţite în două viceregate, unul cuprinzând
posesiunile din Mexic şi America Centrală, altul pe cele din America de Sud,
conduse de viceregi, numiţi de suveran.

61
Expediţia lui Magellan în jurul lumii
După ce contemporanii şi-au dat seama că ţinuturile descoperite de
Columb aparţineau unui nou continent , spaniolii au continuat să caute o cale pe
care , navigând spre vest , să ajungă în „ insulele mirodeniilor ” .
Meritul găsirii ei a revenit navigatorului portughez stabilit în Spania ,
Fernao da Magalhaes ( 1480-1521 ) , cunoscut sub numele de Magellan.
Escadra comandată de Magellan , pornită din Spania în septembrie 1519 ,
după ce a străbătut Oceanul Atlantic , a descoperit strâmtoarea din sudul
continentului american denumită strâmtoarea Magellan ( noiembrie 1520 ).
După străbaterea ( decembrie 1520-februarie 1521) Oceanului Pacific ,
escadra a ajuns în arhipeleagul numit ulterior Filipine , unde , cu prilejul unei
ciocniri cu localnicii , Magellan a fost ucis în aprilie 1521.
Sub conducerea lui Sebastian el Cano , singura caravelă care mai
rămăsese „ Victoria ”, după ce a străbătut arhipeleagurile Indoneziei , Oceanul
Indian şi Oceanul Atlantic , a revenit în Spania în septembrie 1522.
Expediţia ocolise pământul , străbătând 85.700 km , în 1084 zile , iar din 5
caravele cu circa 250 oameni , se întorsese numai una cu 18 oameni .Dacă se ia
în consideraţie numai realizarea obiectivului iniţial al expediţiei , ea nu a avut
consecinţe practice.
Expediţia lui Magellan a avut însă o deosebită însemnătate pentru
progresul geografiei , dovedind , în mod practic , sfericitatea pământului şi
posibilitatea circumnavigaţiei sale.

62
 Explorările englezilor , francezilor şi olandezilor în regiunile nordice.
Explorările ruşilor

Deoarece regiunile centrale şi sudice ale Oceanului Atlantic erau

dominate de Portugalia şi Spania , de la sfârşitul secolului XV , englezii ,
francezii şi olandezii au încercat să găsească căi maritime spre Asia şi îndeosebi
spre India şi „ insulele mirodeniilor ”fie spre nord-vest , ocolind America de
Nord , fie spre nord-est , ocolind Asia.
Calea maritimă de nord-vest a fost căutată de englezi şi de francezi. John
Cabot a explorat în 1497 şi 1498 , ţărmurile nord-estice ale Americii de Nord
( Noua Scoţie , Terra Nova, Labrador ) , iar Martin Frobisher în 1576-1578 ,
John Davis în 1585-1587, Henri Hudson în 1610 şi William Baffin în 1615-
1616 au explorat regiunea cuprinsă între coastele vestice ale Groelandei ,
insula Baffin şi golful Hudson.
Francezul Jacques Cartier a explorat în 1534-1542 ţărmurile golfului
Sfântului Laurenţiu.Explorările englezilor şi francezilor pe ţărmurile nord-
estice ale Americii de Nord nu au putut duce însă la găsirea căii maritime spre
India prin nord-vest.
Calea maritimă spre nord-est a fost căutată de englezi şi de olandezi.
Expediţia condusă de Hugues Willoughby şi Richard Chancelor , din 1553-
1554, a pătruns în Marea Albă , iar de aici a ajuns pe uscat până la Moscova.
Expediţiile olandezilor conduse de Willem Barents ( 1594-1597 ) au
ajuns numai până în zona maritimă cuprinsă între insulele Spitzbergen şi
Novaia Zemlia , nedepăşind la est Marea Kara , din cauza gheţurilor , astfel
încât englezii şi olandezii au abandonat această rută atât de neprielnică pentru
condiţiile de navigaţie de atunci.
Unificarea şi centralizarea statului rus şi cucerirea hanatelor tătare de
Kazan ( 1552 ) şi Astrahan ( 1556 ) au creat premisele explorării şi luării în
stăpânire de către ruşi a întinselor teritorii de la est de Munţii Urali .
Luarea în stăpânire a Siberiei s-a realizat pe etape şi ţinând seama de
întinderea sa , relativ repede. Până spre sfârşitul secolului XVI , ruşii au ajuns
până la fluviile Irtâş şi Obi , la începutul secolul XVII în regiunea Mangazeia ,
atingând cursul fluviului Enisei , în deceniile 2 şi 3 au străbătut regiunea dintre
Enisei şi Lena , iar până la mijlocul secolului au ajuns pe ţărmurile Mării
Ohotsk şi ale Oceanului Pacific.
Totodată , corăbierii ruşi au reuşit să exploreze o parte însemnată a
litoralului Siberian al Oceanului îngheţat de Nord.

63
 Formarea imperiului colonial olandez .
Descoperirile olandeze în regiunile australe.

Olandezii au trecut la cucerirea treptată a imperiului colonial portughez

din Asia de sud-est , realizată îndeosebi prin mijloacele maritime şi militare ale
Companiei Indiilor Orientale.
Olandezii au ocupat insulele Mauriciu , la est de Madagascar ( 1598 ) şi
au fondat o bază de aprovizionare la Capul Bunei Speranţe ( 1602 ). În anii
următori , ei au început cucerirea coloniilor portugheze din Indonezia, ocupând
Molucele ( 1602 ) , Iava ( 1610 ) , Sumatra , Borneo , Celebes, precum şi sudul
Peninsulei Malacca ( 1641 ) , care le asigura controlul traficului comercial în
Asia de sud – est .Totodată , ei au stabilit relaţii comerciale cu India , China şi
Japonia.În prima jumătate a secolului XVII , olandezii au explorat ţărmurile
Austriei , pe care care au numit-o Noua Olandă şi au descoperit insulele , numite
ulterior , Tasmania şi Noua Zeelandă.

64
14. Absolutismul în secolele al XVI - lea – al XVII - lea (Franța, Anglia,
Rusia)
Instaurată în secolul 16 , monarhia absolută este acea formă de guvernare în care
regele deţine puterea absolută de esenţă divină , ceea ce îi permite să se
identifice cu statul însuşi şi să conducă ca suveran absolut.( Ludovic XIV :
Statul sunt eu ! )

Instituţii

Monarhia
Reprezentată de rege , monarh absolut care deţinea toate pârghiile puterii
avea putere nelimitată : numea funcţionarii statului , iniţia legi , comanda armata
, decidea în chestiuni de politică externă declarând război şi încheind tratate , era
judecător suprem , stabilea impozitele , era şeful bisericii .
Succesiunea la tron avea la bază principiul ereditar .Vechile relaţii
vasalice dintre suzeran şi vasalii săi au fost înlocuite cu relaţia suveran - supuşi.

Consiliul regelui
Prezidat de rege , era format din apropiaţi ai acestuia , consilieri ce se
bucurau de numeroase privilegii ( scutiri de taxe, funcţii ). Cu timpul acest
consiliu a fost împărţit pe secţiuni.
1.Consiliul de stat , format din miniştrii de stat, dezbătea cele mai importante
probleme ale statului .
2.Consiliul de corespondenţă , avea ca atribuţii redactarea actelor oficiale ,
corespondenţa regelui.
3. Consiliul de finanţe , rezolva problemele financiare.
4. Consiliul de justiţie

Adunarea Stărilor privilegiate ( State Generale , Parlamente , Cortesuri ) a fost

menţinută dar importanţa ei a scăzut , fiind convocată tot mai rar , deoarece
regele nu mai avea nevoie de sprijinul acesteia pentru a guverna.

65
Franţa
Pregătită de domnia autoritară a lui Ludovic XI , monarhia absolută a fost
instituită în timpul lui Carol VIII ( 1483-1498 ) şi s-a consolidat în timpul lui
Ludovic XII ( 1498-1515 ) atingând apogeul în secolul 16 în timpul lui
Francisc I ( 1515-1547 ) şi Henric II ( 1547-1559 ).
La începutul celei de a doua jumătăţi a secolului 16 accentuarea monarhiei
absolute a generat nemulţumiri păturilor sociale. Înfrângerea francezilor în
războiul contra habsburgilor a dus la scăderea prestigiului internaţional al
Franţei iar minoratele sau incapacitatea fiului lui Henric II, Francisc II ( 1559-
1560) , Carol IX ( 1560-1574 ), Henric III ( 1574-1581 ) a uşurat declanşarea
crizei autorităţii regale. Opoziţia faţă de absolutism s-a manifestat sub veşmântul
religios al luptei dintre catolici şi calvinişti ( hughenoţi ). Punctul culminant al
războaielor civile l-a constituit „ Noaptea Sf. Bartolomeu ” ( 1572 ) când au fost
atacaţi circa 30.000 de hughenoţi la Paris.
Moartea lui Henric III , lipsit de moştenitori a ridicat o gravă problemă
politică şi religioasă deoarece Henric IV ( 1589-1610 ) era calvinist şi
conducător al hughenoţilor. Prin acţiuni militare şi printr-o politică de tranzacţii
şi concesii Henric al IV-lea a izbutit în perioada 1589-1598 să aducă la supunere
pe cei care i se împotriveau . Conflictului confesional dintre catolici şi calvinişti
i s-a pus capăt prin Edictul de la Nantes (1591).
Războiul cu Spania , declanşat în 1595 a luat sfârşit prin încheierea păcii
de la Vervins ( 1598 ) şi retragerea trupelor spaniole. Anul 1598 marca astfel
încheierea păcii interne şi externe.
După moartea lui Henric IV , profitând de minoratul fiului său Ludovic
XIII , marea nobilime şi Stările Generale au încercat din nou să îngrădească
absolutismul regal .Stările Generale au fost dizolvate prin lege. Ele n-au mai fost
convocate timp de 175 ani până în 1789 ceea ce reflectă că deşi exista ca
instituţie nu mai deţineau nici un rol politic.
Absolutismul s-a consolidat în timpul cardinalului de Richelieu care în
calitatea sa de şef al Consiliului regal a concentrat treptat în mâinile sale
conducerea ţării. Regele i-a cedat conducerea , astfel încât Ludovic XIII domnea
iar cardinalul de Richelieu conducea .Progresele politice interne şi externe a
monarhiei absolute franceze din cel de-al doilea sfert a secolului 17 a generat
lărgirea aparatului birocratic şi militar ce a agravat opoziţia faţă de absolutism.

66
Anglia
Monarhia absolută s-a format la hotarul secolului 15-16 în condiţiile unor
profunde mutaţii economice , sociale şi politice .
Henric VII urcat pe tron în 1485 făcea parte din familia Tudor şi colateral
din Dinastia Lancaster prin căsătoria cu Elisabeta de York . El şi-a îndreptat
eforturile spre instaurarea ordinii în ţără şi spre consolidarea economică , socială
şi politică a Angliei .Henric VII a convocat Parlamentul o singură dată . În
primele decenii ale domniei lui Henric VIII ( 1509-1547 ) conducerea a fost
exercitată de către cardinalul Thomas Wesley.
Pentru a-şi asigura sprijinul politic şi religios , Henric VIII a convocat de
mai multe ori Parlamentul. El a fost proclamat în 1531 drept şef suprem al
Bisericii Angliei iar prin Actul de Supremaţie din 1534 votat de Parlament ,
Biserica a fost subordonată statului iar regele a ajuns şeful Bisericii engleze.
În timpul lui Eduard VI , fiul minor al lui Henric VIII , conducerea era
asigurată de protectorul regatului , Eduard Seymon, apoi de John Dudley .
Tronul a revenit fiicei din prima căsătorie a lui Henric VIII, Maria Tudor , o
catolică intrasigentă . La moartea acesteia , tronul i-a revenit celei de-a doua
fiice a regelui Henric VIII , Elisabeta I ( 1558-1603 )care prin acţiunile ei a
transformat Anglia într-o mare putere . Cu sprijinul noii nobilimi şi orăşenilor ,
prin încurajarea comerţului , a adus prosperitate ţării. În 1588 , prin învingerea
„ Invincibilei Armada ”( flota spaniolă ) a reuşit să pună bazele Imperiului
colonial englez . Iacob I ( 1603-1625 ) şi Carol I ( 1625-1649 ) , din dinastia
Stuard prin modul absolutist de conducere a statului fără convocarea
Parlamentului , au declanşat Războiul civil din 1642.

67
Rusia
Consolidarea monarhiei feudale centralizate s-a realizat în Rusia în timpul
domniei lui Ivan IV ( 1533-1584 ) .El a micşorat puterea pe care o deţineau în
stat marii boieri , luându-le slujbele şi privilegiile.
A numit în posturile de conducători ai celor mai importante provincii ale
Rusiei reprezentanţi ai micii boierimi. În problemele politice se consultă cu
Adunarea Generală a reprezentanţilor clerului , boierimii , negustorilor şi
meşteşugarilor .Pentru a-şi afirma şi mai mult autoritatea şi-a luat titlul de ţar
( împărat ) .
Marea boierime , lovită în interesele sale prin aceste măsuri l-a poreclit
„ cel groaznic . În timpul domniei lui Ivan IV s-a dezvoltat mult viaţa
economică în Rusia.
În urma victoriilor câştigate împotriva tătarilor , au fost alipite la Rusia
teritoriile de pe ţărmul fluviilor Volga foarte bune pentru agricultură . Negustorii
ruşi călătoreau pe apă şi pe uscat spre Caucaz şi Asia Centrală . Colonizarea
Siberiei Apusene a adus mari bogăţii Rusiei.
În ultimii ani ai domniei , Ivan IV , sprijinit de mica boierime şi negustorii
dornici să obţină ieşire la Marea Baltică, a participat la Războiul Livonian
( 1558-1583 ) . Deşi a obţinut unele succese este nevoit să încheie pace din
cauza greutăţilor economice şi militare şi trădării marii boierimi. Rusia pierde
Livonia în favoarea Poloniei şi Lituaniei.
La sfârşitul secolului 16 în Rusia s-au purtat lupte pentru tron care au dus
la o stare de anarhie. În acelaşi timp s-a înrăutăţit situaţia maselor populare în
special a ţărănimii , datorită intensificării exploatării feudale. Au avut loc
răscoale ale ţărănimii şi orăşenilor săraci.
Situaţia Rusiei s-a agravat când panii polonezi aliaţi cu suedezii au
pătruns pe teritoriul ei , ocupând Moscova şi Novgorodul . Masele populare au
pornit lupta de eliberare împotriva cotropitorilor lor, sub conducerea cneazului
Pajarski şi a orăşeanului Minin. Au reuşit să elibereze Moscova ( 1612 ) şi să
alunge trupele străine salvând independenţa statului.
A fost ales ca ţar boierul Mihail Romanov ( 1613 ) încheindu-se astfel şi
luptele pentru tron. Peste câţiva ani , Rusia a încheiat pace cu Polonia şi Suedia,
cedându-le mai multe teritorii. În prima jumătate a secolului 17 au apărut în
Rusia manufacturile , s-a dezvoltat comerţul interior , s-au întărit legăturile
comerciale cu ţările din Apusul Europei , în special cu Olanda şi Anglia.
Clasa dominantă , atrasă de câştigurile pe care le putea obţine din
vânzarea produselor agricole , a înăsprit exploatarea iobagilor , numărul zilelor
de muncă a crescut , s-a interzis prin lege mutarea ţăranilor de pe o moşie pe
alta. În aceste condiţii având nevoie de puterea centrală pentru apărarea
intereselor sale , boierimea a sprijinit absolutismul monarhic , care se va
consolida în Rusia în decursul secolului 17.

68
15. Spațiul românesc - între medieval şi modern (secolele al XVII - lea – al
XIX - lea)

a. Politică şi diplomaţie în secolele XVII-XVIII

- secolul XVIII este caracterizat printr-o mare stabilitate politică
- domnitorii români au renunţat la conflictul deschis cu Imperiul Otoman,
înlocuindu-l cu acţiuni diplomatice menite să strângă legăturile dintre cele trei
ţări române şi să le apropie de puterile europene ostile turcilor ( Imperiul
Habsburgic, Polonia şi Rusia )
- dacă în prima jumătate a secolului XVII, regimul dominaţiei a fost mai uşor în
a doua jumătate a secolului acest regim a devenit tot mai apăsător , culminat la
începutul secolului XVIII cu instaurarea în Ţara Românească şi în Moldova a
regimului fanariot.

1. Matei Basarab ( 1632-1654 ) în Ţara Românească

Politica internă
- cu sprijinul boierilor români a încercat înlăturarea boierilor greci din sfatul
domnesc
- a urmărit dezvoltarea economică a ţării
- a sprijinit construirea de lăcaşuri de cult

Politica externă
- a iniţiat legături cu habsburgii şi cu regele Poloniei cu scopul realizării unei
alianţe antiotomane
- a întreţinut relaţii cu principele Transilvaniei , Gheorghe Rackoczi I ( 1630-
1648 ) cu care a încheiat în 1633 un tratat de alianţă prin care cei doi îşi
promiteau sprijin reciproc
- acest tratat a fost reînnoit în 1635, 1636, 1638, 1640, 1647 şi cu fiul acestuia,
Gheorghe Rackoczi II ( 1648-1660) în 1650 şi 1651
- în 1650 a încheiat o înţelegere de ajutor reciproc cu hatmanul cazacilor ,
Bogdan Hmelnitki
- s-a aflat în conflict cu domnul Moldovei , Vasile Lupu , care urmărea să-i
ocupe tronul

69
2. Vasile Lupu ( 1634-1653 ) în Moldova

Politica internă
- s-a sprijinit pe boierii greci în conducerea ţării ceea ce a nemulţumit pe boierii
pământeni
- om de cultură , a ridicat numeroase biserici şi mănăstiri ( Biserica Trei Ierarhi
din Iaşi )

Politica externă
- în 1639 încearcă să-l îndepărteze de la tron pe Matei Basarab , dar este înfrânt
în luptele de la Ojojeni şi Nenişori ( Ialomiţa )
- în 1638 încheie un tratat de alianţă cu principele Transilvaniei Gheorghe
Rackoczi I
- 1644-1648 se îmbunătăţesc relaţiile cu Matei Basarab
- 1646 încheie o convenţie de bună vecinătate şi de extrădare cu Transilvania
- în 1653, ultima încercare a lui Vasile Lupu de a ocupa tronul Ţării Româneşti
se încheie cu înfrângerea suferită la Finta şi îndepărtarea sa de pe tron

3. Şerban Cantacuzino ( 1678-1688 ) în Ţara Românească

- pe plan intern întăreşte autoritatea domnească pentru a pune capăt anarhiei
provocate de grupările boiereşti
- pe plan extern a urmărit încheierea unei alianţe antiotomane cu Imperiul
Habsburgic
- în 1683 când a avut loc asediul eşuat al turcilor asupra Vienei , chiar dacă a
participat cu trupe alături de Imperiul Otoman la asediu, a ajutat trupele
imperiale oferindu-le informaţii despre acţiunile turceşti
- după înfrângerea armatelor turceşti la Viena , Şerban a intrat în tratative cu
împăratul german în vederea încheierii unei alianţe antiotomane
- 1684-1688 are contacte diplomatice cu habsburgii , aceştia promiţându-i
domnia ereditară şi titlul de baron în cadrul Imperiului
- tratativele nu au fost finalizate datorită morţii domnitorului

70
4. Constantin Brâncoveanu ( 1688-1714 ) în Ţara Românească
- pe plan intern s-a preocupat de întărirea autorităţii domneşti în raport cu
boierii
- a reorganizat sistemul fiscal
- a sprijinit Biserica prin construirea de lăcaşuri de cult şi prin danii acordate
acesteia
- a contribuit la înflorirea culturii prin sprijinul acordat tipăririi de cărţi în
tipografiile de la Târgovişte şi Râmnic
- în 1714 datorită intrigilor boierilor pe lângă sultan , a fost mazilit, apoi
executat împreună cu cei 4 fii ai săi la Istanbul
Mazilire = semn al puterii otomane suzerane constând în destituirea unui domn
sau voievod prin firman al sultanului
- pe plan extern a urmărit permanent menţinerea unor relaţii bune cu Imperiul
Otoman pentru a nu trezii suspiciuni cu privire la politica sa externă antiotomană
- la început relaţiile cu împăratul german au fost încordate, domnitorul român
fiind nevoit să respingă două atacuri ale habsburgilor asupra Ţării Româneşti: în
1689 şi 1690 când domnitorul îi alungă pe habsburgi din Transilvania
- a încercat încheierea unei alianţe cu Polonia îndreptate împotriva turcilor , dar
a renunţat la acest proiect datorită incapacităţii de luptă a Poloniei
- cu Moldova relaţiile au fost încordate . În 1709 între Ţara Românească şi Rusia
lui Petru cel Mare se încheie o convenţie secretă îndreptată împotriva turcilor

5. Dimitrie Cantemir ( 1710- 1711 ) domn al Moldovei

Politica internă
- a luat măsuri pentru întărirea puterii centrale
- s-a sprijinit pe mica boierime şi pe orăşeni în lupta împotriva marilor boieri
- a realizat o reformă fiscală
Politica externă
- s-a orientat spre o alianţă cu Rusia care se afla în plină ascensiune
- la 13 aprilie 1711 , la Luţk a încheiat un tratat de alianţă cu Ţarul Rusiei, Petru
cel Mare , tratat care prevedea ajutor militar reciproc împotriva turcilor
- în iulie 1711, la Stănileşti , oştile ruseşti şi moldovene sunt înfrânte de turci, iar
Dimitrie Cantemir se refugiază la curtea Ţarului Rusiei

Prin Pacea de la Karlowitz , Imperiul Otoman renunţă la pretenţiile de

suzeranitate asupra Transilvaniei.

71
b. Habsburgi şi fanarioţi

Regimul habsburgic în Transilvania

- în 1683 are loc asediul eşuat al Imperiului Otoman asupra Vienei , moment
care marchează intrarea în defensivă a Porţii Otomane şi expansiunea Imperiului
Habsburgic în Ungaria şi Transilvania
- în octombrie 1687 se semnează Tratatul de la Blaj între principele Transilvaniei ,
Mihail Apafi şi împăratul Leopold I prin care Imperiul Habsburgic acorda protecţie
militară Transilvaniei împotriva turcilor şi acceptă instalarea armatei austriece în
12 oraşe din Transilvania
- în 1688 Dieta de la Sibiu , sub presiunea austriecilor , a hotărât acceptarea
protecţiei imperiale austriece împotriva turcilor şi renunţarea la suzeranitatea
otomană
- la 4 decembrie 1691 a fost emisă Diploma Leopoldină, act ce a jucat rol de
Constituţie
Organizarea Transilvaniei a fost reglementată în 18 puncte:
1. Erau menţinute vechile privilegii ale saşilor şi secuilor
2. Se menţinea sistemul celor 3 naţiuni privilegiate
3. Românii erau consideraţi toleraţi în Transilvania şi nu aveau dreptul să participe
la viaţa politică a ţării
4. Nu existau decât 4 religii oficiale: catolică, calvină, luterană şi unitariană,religia
ortodoxă nu era acceptată
5. Guvernatorul , iniţial ales de Dietă , iar mai apoi numit direct de împărat era
ajutat de un guberniu ( guvern provincial ) cu atribuţii politice, administrative şi
juridice. Chiar dacă a fost convocată tot mai rar , s-a menţinut şi Dieta care acum
avea atribuţii limitate
6. Erau menţinute şi vechile legi feudale reglementate prin Tripartitul lui Weboczi ,
Compilatae Constitutiones şi Aprobatae Constitutiones
7. Comandantul forţelor armate era şi el austriac
- în 1694 se înfiinţează la Viena , Cancelaria aulică a Transilvaniei cu scopul
integrării provinciei în Imperiul Habsburgic şi consolidării stăpânirii habsburgice
în Transilvania
Cancelarie aulică = instituţie care în 1694 -1867 a reprezentat pe lângă Curtea de
la Viena principatul Transilvaniei , aflat sub stăpânire habsburgică.
- în 1692- 1701 a fost organizată Biserica Greco - Catolică prin unirea unei părţi a
românilor ortodocşi cu Biserica Catolică , acest lucru contribuind la dezvoltarea
culturii şi a limbii române, la emanciparea românilor din Transilvania
- în 1703-1711 răscoala condusă de Francisc Rackoczi II a cuprins o mare parte a
Transilvaniei
- se urmărea înlăturarea stăpânirii habsburgice din Transilvania
- iniţial răsculaţii au obţinut câteva victorii ce au culminat cu proclamarea lui
Rackoczi ca principe al Transilvaniei

72
- apoi au dus la înfrângerea răscoalei încheiată cu Pacea de la Satu Mare, pace prin
care în schimbul garantării propriei dominaţii, recunoştea stăpânirea habsburgică
- în 1765 Transilvania devine mare principat , păstrându-şi autonomia în cadrul
Imperiului Habsburgic

Instaurarea regimului fanariot

- regimul fanariot se instaurează în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara
Românească
- primul fanariot a fost Nicolae Mavrocordat mai întâi în Moldova şi apoi în Ţara
Românească
- domnii fanarioţi erau numiţi direct de sultan dintre grecii din Cartierul Fanar al
Constantinopolului
- erau consideraţi funcţionari ai Imperiului
- aveau domnii scurte şi erau mutaţi dintr-o ţară în alta
- au avut un rol important în evoluţia economico-socială şi culturală a Ţării
Româneşti şi Moldovei

73
 Regimul fanariot în Ţara Românească şi Moldova

Începând cu anul 1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească , Imperiul

Otoman înlocuieşte domniile pământene cu domniile fanariote.
Primul domnitor fanariot a fost Nicolae Mavrocordat , mai întâi în Moldova ,
apoi şi în Ţara Românească.

Trăsăturile regimului fanariot

Domnitorii erau numiţi de sultan dintre grecii din cartierul Fanar al C-
polului, ce deţinuseră funcţii importante în ierarhia imperiului .Teritoriul
Principatelor Române era considerat parte integrantă a Imperiului Otoman , prin
urmare părţi din teritoriu puteau fi înstrăinate în funcţie de interesele Porţii.
Ţările Române nu aveau dreptul să întreţină o armată proprie. Economia
fiind subordonată Porţii Otomane , au crescut obligaţiile către turci şi s-a
menţinut monopolul acestora asupra economiei . Ţările Române nu aveau
dreptul la o politică externă proprie , în relaţiile cu alte ţări interesele acestora
fiind reprezentate de sultan.
Cu toate acestea Ţările Române aveau un statut separat în cadrul
Imperiului Otoman , acestea menţinându-şi autonomia internă.
Regimul fanariot , prin dominaţia exercitată de Poartă , fiscalitatea
excesivă şi corupţia administraţiei din Ţările Române şi Moldova a avut ca efect
accentuarea sărăciei ce a devenit tot mai apăsătoare pentru români care au iniţiat
o serie de demersuri pe lângă Marile Puteri menite să-i elibereze de sub această
dominaţie.
Pe de altă parte , prin acţiunile lor reformatoare în plan economic , social
şi politic, domnii fanarioţi au contribuit la modernizarea societăţii româneşti în
spiritul ideilor iluministe.

Opera reformatoare a domnilor fanarioţi

1. Constantin Mavrocordat a avut mai multe domnii în Ţara Românească şi

Moldova între 1730-1769. A luat măsuri pentru reformarea administraţiei ,
justiţiei , finanţelor .
Reforma fiscală: a desfiinţat dările înlocuindu-le cu un impozit anual fix , ce
putea fi plătit în 4 rate.
Reforma socială , înfăptuită în 1746 în Ţara Românească şi în 1749 în Moldova
a constat în desfiinţarea şerbiei şi a legăturii de pământ a ţăranilor care se puteau
răscumpăra . Ei au devenit clăcaşi fiind obligaţi să presteze zile de clacă pe
pământul boierului ( 12 zile/ an în Ţara Românească şi 24 zile / an în Moldova).

74
2. Alexandru Ipsilanti , domn în Ţara Românească ( 1774-1782; 1796-1797 ) şi
în Moldova ( 1786-1788 ) a înfăptuit reforme în învăţământ , justiţie şi finanţe.
3.Scarlat Callimachi , domn al Moldovei în 1806, 1807-1810, 1812-1819 , a
tipărit la Iaşi în 1816-1817 „ Codul lui Callimachi ” , o culegere de legi inspirată
din Codul Austriac şi Codul lui Napoleon.
4. Ioan Gheorghe Caragea , domn al Ţării Româneşti ( 1812-1818 ) , a
promulgat în 1818 , un cod de legi ( Legiuirea lui Caragea ) inspirat din Codurile
Occidentale .El a mărit obligaţiile ţăranilor clăcaşi faţă de boieri.

75
 SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE TRADIŢIE ŞI MODERNITATE
( SECOLUL XVIII- PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX)

1. REGIMUL HABSBURGIC ŞI MIŞCAREA DE EMANCIPARE

POLITICO-SOCIALĂ ÎN TRANSILVANIA

Trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic a modificat statutul

politic al principatului , căruia i s-a limitat autonomia.

Unirea cu Biserica Romei

- unirea Bisericii Ortodoxe cu cea Catolică realizată în 1701 se limita la
recunoaşterea a 3 puncte dogmatice ( dogma filique , existenţa purgatoriului alături
de rai şi iad şi împărtăşania cu azimă , pâine nedospită adică ) şi la primatul Papei
- biserica rezultată numită greco-catolică urma să-şi păstreze neschimbat ritul ,
calendarul, sărbătorile şi canoanele ortodoxe
- împotriva unirii cu Roma s-a ridicat călugărul de origine sârbă Visarion Sarai
care a produs un revirement al ortodoxiei în zonele Hunedoara şi Sibiu
- pentru românii din Transilvania condiţiile unirii s-au transformat în revendicări
cu caracter politic :
- ei au cerut să le fie recunoscută egalitatea în drepturi cu celelalte naţiuni
componente ale principatului şi dreptul de a ocupa funcţii politice şi administrative
în stat
- în realitate , însă românii au rămas în continuare o naţiune tolerată
- Inochenţie Micu , episcopul unit al românilor a încercat să folosească
evenimentele ca un argument al luptei sale
- în 1744 Sinodul de la Blaj a ameninţat că dacă revendicările nu aveau să fie
satisfăcute , unirea cu Biserica Catolică avea să fie abandonată
- dar Micu Klein, iniţiatorul luptei politice a românilor din Transilvania , cel care i-
a fixat programul şi argumentarea istorică , a fost înlăturat

76
Răscoala lui Horea , Cloşca şi Crişan ( 1784 )
- răscoala izbucneşte în Transilvania , în momentul alcătuirii înrolării militare
ordonată de Iosif II ( 31 ianuarie 1784 ) pentru întărirea sistemului de apărare
- înscrierea în regimentele grănicereşti trebuia să aducă statutul de libertate pentru
cei ce se înrolau
- în aceste condiţii, un val de înrolări cuprinde întreaga provincie
- văzându-se lipsiţi de braţe de muncă , nobilii reacţionează vehement
- în aprilie 1784, Horea în fruntea unei delegaţii de ţărani merge la Viena obţinând
reluarea înrolărilor
- la 28 octombrie 1784 , la Brad, Crişan cheamă în numele lui Horea pe ţărani
pentru a asculta porunca imperială şi a primii arme
- de asemenea la 31 octombrie 1784 , la Mesteacăn, se adună ţăranii din comitatele
din jur care în numele lui Horea sunt îndreptaţi spre Alba Iulia pentru a primi arme
- ţăranii întrevăd acum posibilitatea de a scăpa de iobăgie
- se răscoală întreaga iobăgime, inclusiv ţăranii maghiari
- mişcarea se radicalizează şi prin ultimatumul de la Deva din 11 noiembrie 1784
ţăranii cer ca nobilii să plătească şi ei dar ca şi poporul, iar pământurile lor să fie
împărţite ţăranilor
- se cere aşadar desfiinţarea nobilimii şi a proprietăţii feudale
- venirea iernii şi trădarea au dus la prinderea capilor răscoalei , iar mai apoi la
execuţia prin tragere pe roată a lui Horea şi Cloşca pe 28 februarie 1785 la Alba
Iulia
- Crişan s-a spânzurat la închisoare
- deşi înfrânţi , ţăranii au obţinut în fapt o victorie prin aceea că în august 1785 o
patentă imperială desfiinţa iobăgia, însă în 1790 , de teama revoluţiei franceze a
fost anulată
- după moartea lui Iosif II , căruia i-a urmat la tron Leopold al II-lea , românii au
înaintat Curţii de la Viena documentul intitulat Supplex Libellus Valachorum , un
act sintetic, elaborat de clerici aparţinând cultului greco-catolic, ce formula
revendicările românilor ardeleni , cel mai important act politic al lor din secolul
XVIII
- documentul a fost respins pe motiv că aplicarea lui ar fi răsturnat ordinea
constituţională stabilită în Transilvania
- revendicările prevăzute în document erau : desfiinţarea denumirii de toleraţi
aplicată românilor; participarea proporţională a românilor la ocuparea funcţiilor
publice; utilizarea toponimelor româneşti alături de cele maghiare şi germane
- după ce documentul a fost respins, lupta pentru dobândirea drepturilor naţionale a
fost mutată pe tărâmul culturii
- aşa a apărut Şcoala Ardeleană creatoarea ideologiei naţionale româneşti

77
2 . Regimul fanariot în Moldova şi Ţara Românească
- acţiunile antiotomane ale lui Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir au
determinat Imperiul Otoman să instaureze domniile fanariote
- regimul fanariot s-a întins pe toată perioada secolului 18 , fiind instaurat în
1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească
- odată cu instaurarea acestui regim , Principatele au fost complet integrate
structurilor politice şi militare otomane fiind lipsite de o politică externă proprie
- regimul de dominaţie este mult mai apăsător din punct de vedere economic şi
politic, domnii devenind simplii funcţionari în cadrul administraţiei otomane
- principalele obligaţii ale Principatelor erau:
tributul , care cunoaşte o creştere permanentă ;
mucarerul , suma plătită cu ocazia numirii şi reînnoirii domnului;
peşcheşurile , darurile oferite cu diverse ocazii sultanului;
obligaţia de a aproviziona Imperiul Otoman cu mari cantităţi de grâne, vite,
cherestea neplătite sau plătite la un preţ derizoriu care era impus
- monopolul asupra comerţului impunea ca anumite produse să fie vândute cu
precădere negustorilor otomani, exportul către alte ţări realizându-se doar cu
acordul Porţii
- o trăsătură a regimului au reprezentat-o desele schimbări de domni la intervale
scurte de timp survenite ca urmare a neîncrederii turcilor în aceştia , care au
atras după sine şi o sporire neîncetată a birurilor
- în perioada 1711/ 1716-1821 au fost numiţi 40 de domni în Ţara Românească
şi 36 în Moldova
- pierderea iniţiativei Principatelor în politica externă s-a soldat cu transformarea
acestora în teatru de război între cele 3 mari imperii : Austria, Rusia şi Imperiul
Otoman , care urmăreau să-şi impună supremaţia asupra lor
- astfel, între 1711-1821 , pe teritoriul Ţării Româneşti şi Moldovei se desfăşoară 6
războaie între cele 3 puteri , soldate cu pierderi teritoriale grave: Bucovina era
anexată în 1775 de Austria şi Basarabia în 1812 de Rusia
- regimul fanariot a însemnat totuşi şi iniţierea unor reforme ce vizau modernizarea
mai ales în domeniul fiscal, al legislaţiei, al învăţământului şi culturii
- unul dintre domnii fanarioţi preocupaţi de înfăptuirea marilor reforme a fost
Constantin Mavrocordat care a domnit în perioada 1730-1769 de 6 ori în Ţara
Românească şi de 4 ori în Moldova
- a desfiinţat rumânia ( 1746) şi vecinicia ( 1749 ) şi a introdus claca fixată la 12
zile / an în Țara Românească şi la 24 zile/ an în Moldova , a înfăptuit reforma
administrativă şi judecătorească
- în ciuda situaţiei grele Ţările Române şi-au păstrat instituţiile proprii şi
autonomia, deşi ştirbită , şi nu au fost transformate în păşalâcuri
- pe plan extern , în ciuda dependenţei faţă de otomani şi a restrângerii activităţii
diplomatice , domnii fanarioţii au promovat o diplomaţie personală , informând
Imperiul Otoman despre situaţia în statele europene

78
3. Chestiunea Orientală şi Principatele Române
- Ţările Române au constituit în secolul 18 piatra de încercare în sud-estul
Europei , în relaţiile internaţionale
- Transilvania , ajunsă sub ocupaţia Imperiului Habsburgic a încetat să mai
reprezinte un principat autonom, în timp ce Ţara Românească şi Moldova
continuă să fie reprezentate pe scena politică internaţională
- aflate la confluenţa intereselor contradictorii ale imperiilor vecine, Ţara
Românească şi Moldova au fost nevoite să accepte pe teritoriul lor desfăşurarea
a 6 războaie între 1711-1821, să întreţină unităţile militare beligerante , să sufere
distrugeri şi pierderi teritoriale
- în 1802 , Principatele Române având sprijinul Rusiei, obţin din partea
Imperiului Otoman introducerea principiului alegerii domnilor pe o perioadă de
7 ani , cu acordul celor 2 mari puteri
- încălcarea acestuia în 1806, prin înlocuirea lui Constantin Ipsilanti , domnul
Ţării Româneşti , de către turci avea să declanşeze un nou război ruso-turc,
încheiat în 1812 cu Pacea de la Bucureşti şi pierderea Basarabiei în favoarea
Rusiei
- în 1815 lua naştere Sfânta Alianţă ce reunea Rusia, Austria şi Prusia al cărei
obiectiv era reprimarea mişcărilor cu caracter revoluţionar din Europa
- în ciuda obiectivelor propuse de această alianţă , în sud-estul Europei ,
societatea secretă Eteria începea lupta de eliberare a grecilor de sub stăpânirea
Imperiului Otoman iar în 1821 izbucnea revoluţia condusă de Tudor
Vladimirescu , printr-un apel cunoscut sub numele de Proclamaţia de la Padeş
- Vladimirescu a imprimat mişcării un caracter social atrăgând de partea lui atât
ţăranii cât şi locuitorii nemulţumiţi ai oraşelor
- programul adevărat al revoltei va fi cunoscut sub numele „Cererile norodului
românesc” iar revendicările sale principale prevedeau: desfiinţarea privilegiilor
deţinute de boierii greci , promovarea în funcţii după merit, înfiinţarea armatei,
schimbarea regimului fiscal şi autonomia internă reală
- mişcarea lui Tudor Vladimirescu , desfăşurată în perioada ianuarie-mai 1821
avea un caracter moderat
- acţiunea românească s-a desfăşurat în strânsă legătură cu Eteria, în acest scop
încheindu-se înţelegerea cu căpeteniile ei care urmărea lupta împotriva
dominaţiei otomane
- ostilitatea Austriei, Rusiei şi a Imperiului Otoman precum şi neînţelegerile cu
Alexandru Ipsilanti , conducătorul Eteriei au dus la înăbuşirea mişcării şi
uciderea lui Tudor Vladimirescu
- în ciuda înfrângerii acestei revoluţii anul 1821 marca sfârşitul regimului
fanariot în Principatele Române şi revenirea la domniile pământene
- în 1822, prin numirea lui Ioniţă Sandu Sturdza ( 1822- 1828 ) în Moldova şi a
lui Grigore Ghica ( 1822- 1828 ) în Muntenia, sunt restabilite domniile
pământene

79
- în 1826 , Turcia şi Rusia semnează Convenţia de la Akkerman ce prevedea :
alegerea de către divan a domnilor pământeni pe 7 ani ( cu aprobarea ţarului şi
sultanului ); suspendarea tributului pe 2 ani şi libertatea comerţului , cu condiţia
asigurării aprovizionării cu grâu a Porţii
- internaţionalizarea conflictului greco-turc a făcut însă ca principatele să devină
teatrul unui nou război între Rusia şi Turcia încheiat cu Pacea de la Adrianopol
( 1829) prin care se instituie în fapt protectoratul rusesc asupra Principatelor
- Ţării Româneşti îi erau restituite raialele Giurgiu , Brăila, Turnu
- libertatea comerţului devenea totală , iar domnia era prevăzută pe viaţă
- începând de acum chestiunea orientală devine din ce în ce mai prezentă ,
destinul Imperiul Otoman şi al popoarelor aflate sub stăpânirea lui urmând să
agite întreg secolul 196 , ba chiar şi începutul secolului 20

80
 Anul 1821 în istoria românilor

- În primăvara anului 1821, Ţara Românească s-a înfruntat cu o situaţie

extrem de complexă, determinată de amplificarea mişcării sociale şi
naţionale.
- După moartea domnului fanariot Alexandru Şuţu, izbucneşte în Oltenia o
mişcare preponderent ţărănească în fruntea căreia s-a aflat Tudor
Vladimirescu.
- Ţelul său era să aducă unele prefaceri politico-economice în folosul micii
boierimi şi a ţăranilor.
- Urmărind aceste obiective a ajuns într-o stare conflictuală cu marea
boierime.
- Tudor a stabilit legături cu Eteria , dar nu a acceptat subordonarea
mişcării sale faţă de cea grecească iniţiată de Alexandru Ipsilanti.
- Pentru a câştiga adeziunea poporului Tudor a lansat „ Proclamaţia către
ţară” la Padeş ( 23 ianuarie 1821 ) prin care promitea tuturor celor care se
înrolau în tabăra sa calitatea de membru al Adunării Norodului , organ
reprezentativ, împuternicit să funcţioneze spre binele poporului
- Dezavuarea ( neacceptarea ) celor două mişcări de către ţarul Alexandru I
a adâncit neînţelegerile dintre Vladimirescu şi Ipsilanti
- Ajuns la Bucureşti , Tudor spera în înfăptuirea unor reforme sociale şi
economice formulate în „Cererile norodului românesc” principalul
document pragmatic al revoluţiei
- Revendicările sale principale prevedeau desfiinţarea privilegiilor deţinute
de boierii greci, promovarea în funcţii după merit , înfiinţarea armatei ,
schimbarea regimului fiscal şi autonomie internă reală
- Intervenţia trupelor otomane a pus capăt acestor tendinţe reformatoare
- Suspectat de o colaborare cu turcii , Tudor va fi arestat din ordinul lui
Ipsilanti , dus la Târgovişte şi executat la 27 mai 1821
- Moartea conducătorului a grăbit sfârşitul revoluţiei

81
 Regulamentele organice
Sunt primele Constituţii Româneşti care au jucat rol de legi fundamentale până
în 1858. Se bazau pe principiul democratic , modern al separării puterilor în stat.
Au fost introduse la 1 iulie 1831 în Ţara Românească şi la 1 ianuarie 1832 în
Moldova.
Acestea prevedeau:
Puterea executivă era exercitată de domn, ales pe viaţă de o Adunare Obştească.
Domnul numea şi revoca miniştrii, iniţia şi sancţiona legi. El era ajutat de un sfat
format din 6 miniştrii. Avea puterea să dizolve Adunarea Obştească cu acordul
puterilor suzerană şi protectoare.
Puterea legislativă era deţinută de Adunarea Obştească prezidată de mitropolit, era
formată din boieri şi avea rolul de a adopta legi.
Puterea judecătorească era deţinută de tribunale şi de Înaltul Divan Domnesc ,
care era instanţa supremă.
Divan = consiliu al domnitorilor alcătuit din dregători cu atribuţii administrative,
legislative şi juridice.
A fost instituit bugetul ţării. A fost stabilit un impozit unic: capitaţia, pentru
ţărani şi patenta pentru negustori şi meseriaşi. A fost înfiinţată miliţia pământeană,
s-a dezvoltat învăţământul.
Patentă = act normativ emis de împăratul austriac fără concursul parlamentului
ţării , pentru a evita opunerea corpului legislativ.

82
 Domniile Regulamentare
Primele două domnii regulamentare au încălcat Regulamentele. Astfel
Alexandru Dimitrie Ghica ( 1834-1842 ) în Ţara Românească şi Mihail Sturdza
( 1834-1849 ) au fost numiţi şi nu aleşi.
Influenţa rusească a crescut şi mai mult prin introducerea în Regulamente în
ciuda opoziţiei Adunării Obşteşti , a aşa numitului articol adiţional care interzicea
principatelor să facă reforme interne dacă acestea ar fi fost în defavoarea Rusiei şi
Turciei.
Această ştirbire a autonomiei principatelor a avut o puternică influenţă
asupra politicii purtate în timpul domniilor regulamentare aflate mereu sub dubla
presiune a boierilor liberali şi a consulilor ruşi.
În Ţara Românească , domnia lui Alexandru Ghica a fost puternic contestată
de boierimea liberală. În fruntea acesteia se găsea partida naţională al cărei şef era
Ion Câmpineanu. El a fost însă arestat şi închis în 1840.
Aceeaşi soartă a avut-o şi complotul condus de boierul Mitică Filipescu care
dorea instituirea unui regim democratic.
În 1842, Alexandru Ghica este destituit , dar şi urmaşul acestuia Gheorghe
Bibescu s-a confruntat cu acţiunile societăţii secrete „ Frăţia” care îi reunea pe
boierii liberali cu studii în occident şi care avea legături cu societăţi similare în
Moldova şi din Franţa.
În Moldova , opoziţia împotriva domniei lui Mihai Sturdza a fost constituită
de Conjuraţia Confederativă ( 1839 ), de tineretul revoluţionar din preajma
revistelor Dacia şi Propăşirea sau de cei din jurul Asociaţiei patriotice.

83
16. Iluminismul - ideologie şi acțiune (Marea Britanie, SUA, Franța)

ILUMINISMUL
Ce este Iluminismul?
Este o mişcare filosofică şi culturală apărută în secolul 18 în Franţa şi care
considera că raţiunea umană este cea capabilă să realizeze iluminarea către
fericirea umană.
Iluminismul a venit să scoată în evidenţă tendinţele societăţii moderne din
secolul 18: cercetarea ştiinţifică , spiritul inventiv, credinţa în progres,
enciclopedismul.
Noi principii şi valori în societate
- religia promovată de iluminişti era raţiunea prin care omul trebuie să fie fericit
în timpul vieţii, fapt ce contrazice dogma bisericii catolice , aceea că omul este
trecător şi fericirea este obţinută în viaţa veşnică.
- iluminiştii acceptau existenţa lui D-zeu primordial creator al universului după
care lumea era condusă de legile naturii iar divinitatea nu a mai intervenit.
- religia era considerată ca garant al ordinii sociale necesară oamenilor de rând
cu scopul de a-i supune.
- această concepţie religioasă era numită deism iar rolul bisericii catolice a fost
minimalizat deoarece o considerau o sursă de fanatism şi ignoranţă.
- pe plan politic iluminiştii au acceptat două tipuri de guvernare : monarhia şi
republica

Reprezentanţi ai Iluminismului
Principalii filozofi au fost francezii: Montesquieu( 1689-1755), Voltaire
( 1694-1778), Jean-Jacques Rousseau( 1712- 1778), Denis Diderot ( 1713-
1784)
Voltaire( pe numele său adevărat François-Marie Arouet) -consideră că
relele pot fi îndreptate printr-o alianţă între monarhi şi filosofi, realizându-se o
simbioză între puterea primilor şi înţelepciunea ultimilor.
Charles de Montesquieu -a pledat pentru monarhia constituţională drept forma
optimă (luminată) a statului şi pentru sistemul parlamentar (,,Spiritul legii”în
1748).
Inspirându-se din Anglia propunea separarea puterilor în stat , respectarea
drepturilor oamenilor , egalitatea în faţa legii, proprietatea privată, alegeri pentru
Parlament.

Jean Jacques Rousseau (1712-1778) şi-a expus convingerile în opera sa

fundamentală „Despre contractul social” unde susţine că între monarh şi popor
se încheie un contract care garantează fiecărui individ drepturile, libertăţile şi
egalitatea. Dacă monarhia nu respectă contractul, poporul are dreptul să-l
rezilieze

84
Denis Diderot (1713-1784) a scris „Principiile politicii suveranilor”; „Eseu
asupra domniilor lui Claudius şi Nero”.
Jean le Rond d’Alambert ( 1717-1783 ) filosof şi matematician , a scris
„ Elemente de filosofie ”.

Absolutismul luminat , formă de guvernare din statele Europei Centrale şi de

Est , specifică secolului 18 , în cadrul căreia monarhii absolutişti au iniţiat o
serie de reforme în spiritul ideilor iluministe.

Frederic al II-lea cel Mare ( 1740-1786 ) „ regele filosof ” , rege al Prusiei a

luat măsuri pentru centralizarea internă a statului , a făcut din Prusia o mare
putere a Europei , a protejat Academia din Berlin.
În 1748 a introdus Codul de justiţie care garanta egalitatea cetăţenilor în faţa
legii , drepturile civile.
În 1763 a organizat sistemul de învăţământ de 7 ani , a luat măsuri pentru
îmbunătăţirea situaţiei şerbilor prin menţinerea taxelor la 40% din venituri.

Iosif al-II-lea ( 1780-1790 ) , împărat al Imperiului Habsburgic.

Născut în 1741, devine în 1764 împărat coregent alături de mama sa
regina Maria Tereza.Apoi domneşte singur timp de 10 ani ( 1780-1790 ).
În 1781 a dat „ Edictul de toleranţă ” ce acorda libertate şi egalitate
religioasă tuturor supuşilor săi , a secularizat averile mănăstirilor şi i-a
transformat pe preoţi în salariaţi ai statului , încercând astfel să subordoneze
Biserica catolică statului.
A luat măsuri pentru desfiinţarea organismelor locale ( diete ) controlate de
nobili şi a înfăptuit o reformă administrativă care viza împărţirea statului în
circumscripţii , conduse de funcţionari fideli împăratului , încercând să creeze o
administraţie centralizată , aflată sub controlul împăratului.
Tot în 1781 a desfiinţat şerbia de pe domeniile coroanei dar opoziţia
nobilimii a determinat anularea acestei reforme.
În 1784 limba germană a devenit limba oficială a statului iar învăţământul a
devenit obligatoriu , cu tendinţa de germanizare a populaţiei imperiului.

85
Ecaterina a II-a cea Mare ( 1762-1796 ) , împărăteasa Rusiei, în 1775 a
înfăptuit o reformă administrativă : a împărţit statul în 50 de provincii conduse
de guvernatori şi consilii locale. În 1767 a elaborat un Nakaz ( dispoziţii ) ce
avea la bază concepţii iluministe , pentru revizuirea legilor , a unificat legislaţia ,
a încercat să amelioreze situaţia ţăranilor aserviţi , fără succes.
Plecând de la ideile iluminiştilor francezi , monarhul Frederic al II-lea
cel Mare al Prusiei, Ecaterina a II-a cea Mare, împărăteasa Rusiei şi Iosif al-
II-lea , împărat al Imperiului Habsburgic au încercat să impună reforme însă
păstrându-şi puterile absolute.
Reformele iniţiate au fost : modernizarea sistemului fiscal, a învăţământului ,
investiţii în economie , desfiinţarea iobăgiei, susţinerea culturii şi a artei ,
toleranţă religioasă. Reformele nu au avut succes deoarece monarhul nu era
dispus să renunţe la puterile sale iar nobilimea privilegiată nu dorea să-şi piardă
statutul social.

86
17. Apariția lumii moderne. Revoluția industrială

REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ
A avut loc pentru prima dată în Anglia la începutul secolului XVIII , ceea
ce a făcut din Anglia cea mai mare putere economică a lumii.
Revoluția industrială constă în saltul produs de descoperirile științifice și
tehnice care au determinat înlocuirea muncii manuale cu cea a mașinilor și
trecerea de la producția de manufactură la producția de fabrică.
Simbolul revoluției industriale a fost mașina cu aburi inventată de
inginerul mecanic scoțian James Watt în 1765 și perfecționată de el până în
1784.
* Această mașină era de fapt un motor care-și producea motrice ( ce
determină o mișcare) prin consumul de cărbuni și apă.*
Revoluția industrială a fost însoțită de revoluția agriculturii, revoluția
transporturilor.
S-a extins construcția șoselelor și au apărut căile ferate și primele vapoare.
Fabrica în care lucrau sute și apoi mii de muncitori ( ce formau
proletariatul) a devenit simbolul dezvoltării capitalismului.
Fabricile au fost înființate în orașe unde dispuneau de mână de lucru
numeroasă , de bănci, de piețe, de o rețea de șosele și căi ferate, dar și în regiuni
în care există zăcăminte de cărbune și minereuri.
Revoluția industrială a schimbat caracterul economiilor țărilor în care s-au
desfășurat și a transformat structura societății.
Ea a modificat locul și rolul omului în producție.
Producția nu mai depindea de talentul și îndemânarea sa, ci de modul în
care punea în funcțiune, supraveghea și întreținea mașinile.
Centrul de greutate al activității economice s-a deplasat de la sat la oraș.

Vocabular:
Proletariat= categorie socială lipsită de proprietate și care își vindea forța de
muncă în schimbul unui salariu.
Capitalism= sistem economic întemeiat pe proprietatea privată asupra
mijloacelor de producție, pe piața liberă și pe obținerea profitului.
Profit= surplus al capitalului investit, care reprezintă diferența dintre încasări și
cheltuieli și este însușit de întreprinzător.
Capital = suma de bani investită pentru a aduce profit , bogăție acumulată
( mașini, fabrici).

87
Invenții tehnice

1698- Denis Pepin a inventat cazanul cu aburi sub presiune.

1712- Thomas Newcomen a construit un motor cu aburi prevăzut cu piston și
cilindru.
1784- James Watt a inventat motorul cu aburi perfecționat. Constituie
momentul decisiv al revoluției industriale.

Industria textilă
1733- John Kay a inventat suveica zburătoare care permitea realizarea unor
țesături mai late.
1765- a apărut mașina de tors , inventată de James Hargreaves.
1768- a apărut mașina de tors a lui Richard Arkwright.
1789- a apărut războiul de țesut inventat de Edmund Cartwright.

Metalurgie
1710- Abraham Darby a inventat fonta de cocs.
1784- Cort a obținut un oțel mai bun prin îndepărtarea carbonului din fier.
1785- Wilkinson a inventat laminarea oțelului.

A doua revoluție industrială

A avut loc la sfârșitul secolului XIX , datorită descoperirii unor noi surse de
energie ( electricitate, petrol, gaze naturale) ceea ce a permis dezvoltarea unor
ramuri industriale precum industria electronică, chimică, a automobilelor.

Principalele invenții

1814- George Stephenson a inventat locomotiva.

1816- Nicéphore Niepce a inventat fotografia.
1840- Samuel Morse a inventat telegraful prin fir.
1856- Henry Bessemer a inventat convertizorul pentru producerea oțelului.
1863- Louis Pasteur a inventat pasteurizarea alimentelor.
1867- Alfred Nobel a inventat dinamita.
1876- Alexander Graham Bell a inventat telefonul.
1876- H. G. Lawson a inventat bicicleta
1877- Thomas Edison a inventat fonograful.
1879- Thomas Edison a inventat becul electric.
1885- Gottlieb Daimler și Karl Benz au inventat automobilul.
1895- frații Lumière au inventat cinematograful.
1895-Guglielmo Marconi a inventat telegraful fără fir.

88
18. Secolul al XIX - lea – „secolul națiunilor”
ITALIA

Idealul unificării Italiei a început să se realizeze în momentul când

Piemontul , cu ajutorul Franţei a eliberat de sub stăpânirea austriacă Lombardia
în 1859 iar în 1866 cu ajutorul Prusiei, Veneţia.
În Modena , Parma , Toscana şi în Statul Papal , poporul s-a răsculat în
1860 şi a proclamat alipirea la Piemont.
Expediţia lui Giuseppe Garibaldi a dus la alungarea Bourbonilor din
regatul celor 2 Sicilii şi apoi la unirea acestuia cu Piemontul.
În martie 1861 , Parlamentul italian unificat l-a proclamat pe regele
piemontez Victor Emanuel al II-lea rege la Italiei.
Unificarea a fost desăvârşită în 1870 când a fost integrat noul stat şi Roma
în timp ce papa s-a retras în statul Vatican.
În august 1871 Roma devenea oficial capitala regatului Italiei unificate.

JAPONIA

La jumătatea secolului XIX , Japonia se mai afla practic în evul mediu

într-o autoizolare impusă de şoguni încă din 1603.
Această izolare a fost întreruptă în 1854, când sub ameninţarea flotei
americane , japonia a acceptat să-şi deschidă porturile .
În continuare a fost obligată să semneze o serie de tratate economice cu
SUA , Anglia , Franţa , Rusia , care ameninţau să transforme Japonia în
Colonie.
În aceste condiţii s-a produs reacţia naţională a Japonezilor. Sub presiunea
populară , în 1867 , ultimul şogun a renunţat la funcţiile sale.
În 1868 , tânărul împărat Mutsushito ( 1867-1912 ) a decretat preluarea
puterii şi abolirea şogunatului.
A urmat aşa numita perioadă Meidji ( Guvernarea Luminată ) în care
printr-o politică de reforme , Japonia s-a transformat într-o mare putere.
În această perioada a fost desfiinţată Casta privilegiată a Samurailor şi a
fost proclamată egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii
. În 1889 a fost promulgată prima Constituţie a Japoniei.Domeniile
samurailor au fost vândute ţăranilor şi burghezilor.
Statul a sprijinit prin credite crearea şi dezvoltarea industriei grele şi
construcţia căilor ferate, în scopul întăririi capacităţii de apărare şi absorbţiei
forţei de muncă fără ocupare.
În domeniul militar a fost introdus principiul recrutării generale, Japonia
creându-şi o armă naţională.

89
Germania

Unificarea Germaniei s-a făcut pe calea războiului , în 3 etape: 1864, 1866,

1870-1871.

1. În 1864 , Prusia s-a aliat cu Austria și împreună au înfrânt Danemarca. Ca

urmare , cele două provincii stăpânite de Danemarca ( Schleswig și Holstein) au
revenit Prusiei, respectiv Austriei.

2. În 1866 Prusia declară război Austriei.

Mai întâi au fost cucerite Saxonia, Hanovra, Bavaria.
Victoriile Prusiei au culminat cu înfrângerea trupelor austriece la Sadova în
Boemia la 3 iunie 1866.
La sfârșitul războiului Prusia a organizat Confederația Germană de Nord
formată din 21 de state reunite în jurul Prusiei.

3. În 19 iulie 1870 Prusia declară război Franței, dorind să câștige statele

germane aflate la sud de râul Main.
Pe 2 septembrie 1870 , la Sedan , Franța a fost înfrântă definitiv iar împăratul
francez a fost luat prizonier.
Parisul asediat de trupele prusace a cedat în ianuarie 1871.
La 18 ianuarie 1871 , în Sala Oglinzilor a Palatului de la Versailles , regele
Prusiei , Wilhelm I s-a proclamat împărat ( Kaiser) al Germaniei Unificate
(1871-1888) .
Astfel s-a încheiat unificarea prin " fier și sânge" , în urma căreia , în centrul
Europei s-a constituit un stat puternic , în fapt un stat - imperiu, care a schimbat
raportul de forțe pe arena internațională.
Forța acestui stat a sporit în urma păcii de la Frankfurt ( 10 mai 1871) care
punea capăt războiului cu Franța.
Germania primea de la francezi provincia Alsacia și o parte din provincia
Lorena și o despăgubire de război de 5 miliarde de franci aur.

90
Austro-Ungaria, Imperiu multinațional ce cuprindea în granițele sale un
teritoriu imens este locuit de aproximativ 12 naționalități: germani, cehi,
maghiari, polonezi, slovaci, italieni, români, sârbi, croați, sloveni, ucraineni.
În secolul XIX Imperiul Habsburgic a încercat să impună un mod de guvernare
absolutist în condițiile manifestării tot mai accentuate a forțelor centrifuge
naționaliste.
În prima jumătate a secolului al XIX lea principala preocupare a fost menținerea
ordinii impuse prin Congresul de la Viena și înăbușirea oricăror manifestări
naționaliste din Europa.
A doua jumătate a secolului al XIX lea a fost marcată de lunga guvernare a
Împăratului Franz Joseph I (1848-1916).
Evenimentele din această perioadă au impus schimbarea atitudinii politice a
Imperiului Habsburgic în funcție de evoluția evenimentelor.

Astfel se pot distinge 3 etape:

1. Neoabsolutismul (1849-1860)
Revoluția de la 1848 a zdruncinat din temelii Imperiul.
Pe 4 martie 1849 a fost adoptată o nouă Constituție Imperială prin care Imperiul
a fost reorganizat.
În ceea ce privește teritoriile românești, Transilvania, a fost transformată în
provincie a imperiului Habsburgic ce depindea direct de Viena.
Banatul a fost inclus în Voievodina sârbească constituindu-se o provincie nouă
cu centrul la Timișoara, " părțile ungurești" ( Arad, Bihor, Maramureș) au fost
atașate Ungariei iar Bucovina a devenit Mare Ducat aflat sub autoritatea Vienei.
Monarhia habsburgică a adoptat o politică dură, de centralizare, germanizare,
catolicizare și reprimare a manifestărilor revoluționare.

2. Liberalismul (1860-1867)
Manifestările naționaliste și unificarea germanilor și italienilor au determinat
monarhia habsburgică să ducă o politică mai relaxată în raport cu minoritățile
din Imperiu.
În 1861 a fost adoptată o nouă Constituție. A fost permisă participarea românilor
la viața politică și obținerea unor drepturi de către aceștia: recunoașterea națiunii
române și a religiei ortodoxe în Transilvania , limba română devenea limbă
oficială alături de maghiară și germană, participarea acestora la Dieta de la
Sibiu.

91
3. Dualismul austro-ungar ( 1867-1918)
Austro-Ungaria s-a orientat către Sud-Estul Europei datorită înfrângerilor
suferite și separării germanilor și italienilor de Imperiu.
Slăbit, Imperiul Habsburgic a recurs la soluția dublei monarhii , a dualismului
austro-ungar pentru menținerea Imperiului și controlul mai riguros a teritoriilor
ce aparțineau Imperiului.
Imperiul era format acum din 2 părți, despărțite de râul Leitha Cisleithania
( Austria) și Transleithania (Ungaria), fiecare având autonomie în raport cu
cealaltă.
În Transleithania , guvernul Tisza a dus o politică de maghiarizare forțată ceea
ce i-a nemulțumit pe români, sârbi, slovaci.
Românii au protestat împotriva anexării Transilvaniei , la Ungaria și împotriva
politicii de maghiarizare prin Pronunciamentul de la Blaj (1868) și mișcarea
memorandistă (1881-1895).

92
 ANUL 1848 ÎN EUROPA
Revoluţia din 1848-1849 din Europa

Cauze :
- dezvoltarea de tip capitalist era pretutindeni privatǎ de vestigiile vechiului
regim;
- monarhii şi înalta nobilime se opuneau înnoirilor;
- fărâmiţarea politică şi economică stânjeneau dezvoltarea industriei şi a
comerţului
- afirmarea culturii naţionale etc.

Forte participante :
- burghezia, nobilimea liberalǎ, ţǎrǎnimea, lucrǎtorii industriali.
Obiective :
- revoluţia europeană urmăreşte :liberalismul politic, dreptatea socială şi
afirmarea naţională.
- doreau doborârea regimurilor politice absolutiste
- doreau înlăturarea vechilor rânduieli , înfăptuirea unei revoluţii democratice

Desfasurarea revolutiei:
Franţa
-Principala cauză a fost de natură politică : monopolul politic exercitat de marii
bancheri în vremea Monarhiei din Iulie împiedica accesul la putere a burgheziei
- Pe 22 februarie 1848 la Paris a fost declanşată revoluţia.
- Ludovic Filip a fost înlǎturat şi la 25 februarie a fost instaurată Republica.
- În iulie 1848 a izbucnit un conflict între socialiştii conduşi de Louis Blanc şi
guvernul provizoriu care încetinea înfăptuirea reformelor.
- socialiştii au fost înfrânţi iar preşedinte al Republicii a fost ales Ludovic
Napoleon Bonaparte, nepotul împăratului Napoleon Bonaparte.
- la 2 decembrie 1852, Ludovic Napoleon Bonaparte s-a proclamat împărat sub
numele de Napoleon al III-lea şi a instaurat un al II-lea Imperiu, un regim
autoritar.

93
Imperiul habsburgic :
-cauze :politice, sociale si nationale.
- la 13 martie ?/ 13 Mai 1848 revoluţia a început şi la Viena ( Austria ).
- Cancelarul Metternich a fost obligat să demisioneze.
- pentru a câştiga timp împăratul Franz Joseph ( 1848-1918) a promis o
constituţie , a acordat o serie de libertăţi.
- manifestanţii nu au fost de acord cu propunerile împăratului care este forţat să
părăsească capitala.
- 31 octombrie 1848 trupele imperiale au reuşit să-i înfrângă pe revoluţionarii
din Viena.
Italia
Regele Piemontului, Carol Albert , a declarat război Austriei. Statele italiene
Veneția , Neapole și Milano au alungat trupele austriece.
La Roma, Giuseppe Mazzini a creat Republica Romană , sprijinit de ”cămășile
roșii” conduse de Giuseppe Garibaldi.
În martie 1849 armatele austriece au reușit să cucerească Piemontul. Pe rând ,
toate statele italiene au cedat în fața austriecilor. Mazzini și Garibaldi au reușit
să fugă , iar revoluția italiană a fost înăbușită.

Statele germanice
Revoluționarii aveau ca scop unificarea Germaniei.
18 martie , regele Frederic Wilhelm al IV –lea a promis o Constituție și a
convocat o Adunare Constituantă pentru ziua de 21 mai .
18 mai , s-a întrunit Parlamentul de la Frankfurt , format din 580 de deputați.
Parlamentul a propus regelui coroana Germaniei unificate , dar regele a refuzat
și a dizolvat adunarea.

94
19. Constituirea României moderne

Revoluţia română
Cauzele revoluţiei române au fost atât de natură externă cât şi internă.
Contextul internaţional favorabil a fost creat prin izbucnirea revoluţiei în spaţiul
european.
Printre cauzele de natură internă se numără:
1. Asuprirea străină în cele 3 ţări române.
a) suzeranitatea otomană şi protectoratul rusesc ştirbeau autonomia Ţării
Române şi Moldovei .
b) Pericolul de maghiarizare în Ţara Românească şi Banat prin anexarea la
Ungaria .
c) Românii din Bucovina erau ameninţaţi de politica de germanizare dusă de
Curtea de la Viena.
2. Menţinearea privilegiilor marii boierimi în detrimentul micii boierimi .
3. Agravarea problemei agrare şi înrăutăţirea situației ţăranilor dependenţi
4. Lipsa unor instituţii moderne.
5. Menţinerea clăcii şi iobăgiei.
Programele revoluţionare de la 1848
1.Petiţiunea Proclamaţiune-Moldova ( 27 martie 1848 )
2.Proclamaţia de la Islaz- Ţara Românească ( 9 iunie 1848 )
3.Petiţiunea Naţională –Transilvania ( 3-5 mai 1848 , Marea Adunare Naţională
de la Blaj )
4.Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova ( Cernăuţi ) – Bucovina ( 7 iulie /
august 1848 )
5.Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei – Braşov ( 24 mai 1848 )

Printre cererile formulate în programele revoluţionare se numără :

înlăturarea regimului politic introdus de Regulamentele Organice,desfiinţarea
iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor cu pământ , recunoaşterea drepturilor
românilor din Transilvania , egalitate în drepturi , independenţa naţională.
Desfăşurarea revoluţiei

În Moldova , revoluţia a debutat la 27 martie 1848 , printr-o întrunire a

revoluţionarilor la Iaşi , la hotelul Petersburg , unde este dat publicităţii
programul revoluţiei „Petiţiunea- Proclamaţie”, un program moderat conţinând
35 de puncte care cuprindea revendicările tinerilor progresişti între care
„ grabnica îmbunătăţire a situaţiei ţăranilor ”, alegera unei alte Adunări Obşteşti
din care să nu facă parte oamenii domnitorului şi formarea unei gărzi civile.
Somat să accepte petiţia fără nici o modificare , Mihail Sturdza înăbuşă
acţiunea , arestând căpeteniile. Astfel, 13 revoluţionari sunt arestaţi şi trimişi în
exil la Constantinopol. La Galaţi 6 dintre aceştia evadează şi se refugiază în
Transilvania participând la revoluţia din această provincie.

95
 În Ţara Românească mişcarea se declanşează în două locuri : la Islaz pe
9 iunie unde se citeşte şi programul revoluţiei ce prevedea emanciparea
( eliberarea ) şi împroprietărirea ţăranilor , desfiinţarea ( abolirea )
protectoratului rusesc , alegerea unui principe pe 5 ani , emanciparea evreilor şi
ţiganilor şi la Bucureşti pe 11 iunie 1848 unde domnitorul Gheorghe Bibescu
deşi iniţial a fost de acord cu programul revoluţionarilor abdică două zile mai
târziu.
După abdicarea lui Bibescu se constituie un guvern provizoriu ,care a luat
o serie de hotârâri , cum ar fi : înfiinţarea unei gărzi civile , încercarea rezolvării
problemei agrare. Mişcarea va fi înfrântă la 13 septembrie 1848 în urma
intervenţiei Imperiului Otoman la cererea Rusiei.
În Transilvania , revoluţia română a intrat în conflict cu cea maghiară ca
urmare a proclamării anexării Transilvaniei la Ungaria de către Dieta de la Cluj.
La 3-5 mai 1848 are loc o Mare Adunare Naţională la Blaj , în cadrul
căreia se dă citire programului revoluţiei , Petiţiunea Naţională care prevedea :
-egalitatea în drepturi a naţiunii române cu celelalte naţiuni din Transilvania ,
-oficializarea limbii române
- desfiinţarea iobăgiei
- egalitatea Bisericii Ortodoxe cu celelalte biserici.
Cererile au fost refuzate de maghiari . În aceste condiţii Avram Iancu
organizează o armată revoluţionară în Munţii Apuseni şi instaurează chiar o
administraţie românească în Transilvania. Ofensiva trupelor maghiare condusă
de generalul Iosif Bem restrânge această arie la Munţii Apuseni .
Împăcarea celor două părţi este realizată de către Nicolae Bălcescu , dar
survine prea târziu ,în condiţiile în care are loc intervenţia armatelor ruseşti şi
austriece , acestea reuşind să înfrângă armata maghiară la Şiria la 13 august
1849.
Revoluţia de la 1848 a cuprins şi teritoriile Bucovinei şi Banatului .
În Bucovina se desfăşoară o Adunare Naţională sub conducerea lui Eudoxiu
Hurmuzaki, fiind elaborat programul intitulat Petiţia Ţării , care cerea autonomia
provinciei şi a Bisericii Ortodoxe , o dietă care să cuprindă reprezentanţi ai
tuturor stărilor şi o conducere proprie.
Banatul , integrat Ungariei la sfârşitul secolului 18, cerea în cadrul unei adunări
desfăşurate la 15 iunie 1848 la Lugoş , autonomia provinciei şi recunoaşterea
naţiunii şi a limbii române.
Anul 1848 a însemnat apariţia unui program coerent care va duce la constituirea
României Moderne şi la crearea unor simboluri importante ale românilor , imnul
şi tricolorul.
Urmări :
-desi revolutiile sunt infrânte, au elaborat un program de dezvoltare în sens
democratic, capitalist şi naţional şi au reprezentat un eveniment fundamental în
evoluţia generală a societăţilor europene.

96
- revoluţia din 1848 a constituit un pas înainte pe drumul formării naţiunii
române moderne-strângerea legăturilor dintre românii din cele 3 ţări româneşti
în vederea intensificării luptei pentru independenţă şi unitatea naţională.

Unificarea Principatelor Române

În perioada 1853-1856 are loc Războiul Crimeei care s-a încheiat cu

înfrângerea Rusiei.
Acest război a adus în atenția Marilor Puteri " Chestiunea Principatelor".
13/25 februarie - 18/30 martie 1856 la Congresul de la Paris s-a semnat Tratatul
de Pace de către Marile Puteri Europene ( Franța, Anglia, Austria, Prusia,
Regatul Sardiniei, Rusia și Turcia) prin care se hotăra :
- Principatele Române erau scoase de sub protectoratul Rusiei și erau puse sub
garanția colectivă a Marilor Puteri
- sudul Basarabiei revenea Moldovei
- Convocarea în Țările Române a unor Adunări Ad-hoc reprezentative care să-și
exprime poziția cu privire la unire și la revizuirea Regulamentelor Organice
- 22 septembrie /4 octombrie 1857 a fost convocată Adunarea Ad-hoc de la
Moldova
- 30 septembrie / 12 octombrie 1857 a fost convocată Adunarea Ad-hoc în Țara
Românească.
Adunările ad-hoc formate din reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale
au adoptat rezoluții asemănătoare în ambele țări care cuprindeau :
- unirea principatelor într-un singur stat numit România
- prinț străin dintr-o familie domnitoare a Europei
- autonomia statului român
- guvern care să reprezinte interesele țării
În perioada 10/22 mai - 7/19 august 1858 are loc Conferința de la Paris ,
desfășurată cu participarea reprezentanților celor 7 puteri garante.
7/19 august 1858 a fost adoptată Convenția de la Paris ce stabilea Statutul
Internațional al Principalelor și organizarea internă a acestora:
- unirea celor două principate sub numele de " Principatele Unite ale Moldovei
și Valahiei"
- cele două state urmau să fie conduse separat de doi domni , două guverne ,
două adunări legiuitoare
- erau înființate la Focșani o comisie centrală pentru elaborarea legilor comune
celor 2 țări și o Înaltă Curte de Casație
- desființarea Regulamentelor Organice
- alcătuirea de adunări elective pe baza votului cenzitar care să aleagă domnii
principatelor

97
Dubla alegere a lui Cuza
Pe 5 ianuarie 1859 Adunarea electivă a Moldovei a ales ca domn al
acesteia pe Alexandru Ioan Cuza.
Pe 24 ianuarie 1859 Adunarea electivă de la București a ales ca domn al
Țării Românești tot pe Alexandru Ioan Cuza.
Alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova și Țara
Românească a însemnat Unirea Țărilor Române , Marile Puteri fiind puse în fața
faptului împlinit și constrânse să recunoască Unirea Principatelor Române într-
un singur stat.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza
Dubla alegere nu era însă recunoscută de Marile Puteri. La Iaşi şi
Bucureşti funcţionau două guverne şi două adunări , iar organizarea
administrativă era lipsită de unitate. În cadrul Conferinţei din Martie 1859,
Franţa , Anglia , Rusia şi Sardinia au recunoscut actul de la 24 ianuarie 1859.
Austria şi Turcia şi-au dat acordul în septembrie 1859 dar numai pentru perioada
domniei lui Cuza.
În plan intern , primele măsuri luate de noul domn au vizat consolidarea
statului şi desfăşurarea unei ample activităţi reformatoare . Cuza unifică
administraţia , vama , stema, cursul monetar , adunările , guvernul şi armata şi se
dedică apoi înfăptuirii marilor reforme.
În 1863 era adoptată legea secularizării , prin care averile mănăstirilor
trec în proprietatea statului prin despăgubire .Opoziţia pe care a întâmpinat-o în
martie 1864 la dezbaterea problemei rurale îl determină pe Cuza să recurgă la o
lovitură de stat , în 2 mai 1864 prin care a dizolvat Adunarea dominată de
conservatori , a instaurat un regim autoritar şi a adoptat Statutul Dezvoltător al
Convenţiei de la Paris , care reprezenta noua Constituţie.
- 14/26 august 1864 a fost adoptată Legea rurală care prevedea împroprietărirea
țăranilor prin exproprierea a 2/3 din pământurile moșierilor. Răscumpărarea era
eșalonată pe 15 ani. Pământurile nu puteau fi înstrăinate timp de 30 de ani.
- se desființau claca și dijma
- a organizat armata
- învățământul primar a devenit obligatoriu și gratuit
- au fost înființate Universitatea de la Iași și București
- în 1864 au fost adoptate legile de organizare administrativă ce prevedeau
organizarea teritoriului în comune rurale ( conduse de un primar) , plăși
( subprefect) și județe ( prefect)
Pe 1 mai 1865 este adoptat Codul de Procedură Penală care excludea
pedeapsa cu moartea.
Pe 1 decembrie 1865 Codul civil prevedea obligația căsătoriei și a
divorțului civil.
În 1865 a fost reorganizată justiția prin înființarea unor instanțe
judecătorești: judecătoriile de plasă, tribunalele județene , Curțile de Apel ,
Curțile de Jurați, Curtea de Casație.

98
 Politica autoritară a lui Cuza a determinat formarea " monstruoasei
coaliții" care grupa pe liberali și conservatori , cu scopul înlăturării
domnitorului.
Pe 11 februarie 1866 a fost organizată o lovitură de stat , în urma căreia
Cuza a fost silit să abdice și să urmeze calea exilului.
Conducerea a fost preluată de o locotenență domnească formată din
Lascăr Catargiu , Nicolae Golescu, colonelul Nicolae Haralambie și un guvern
condus de Ion Ghica.
Adunare Ad-hoc = întrunire a reprezentanților desemnați pentru a discuta și
hotărau problemele Unirii în Principatele Române.
Locotenență domnească = organ politico-administrativ care ținea locul
domnitorului și exercita atribuțiile acestuia.

99
 Începuturile vieţii politice moderne în România
Studiu de caz: Constituţia de la 1866
Înlăturarea lui Cuza a atras reacţia puterilor europene. În rândul acestora ,
întrunite în cadrul Conferinţei de la Paris din martie 1866,se auzeau voci care
cereau desfacerea unirii , Poarta insistând pentru organizarea unor noi alegeri
sub supravegherea comisarilor otomani. Între timp, guvernul provizoriu acţiona
pentru aducerea unui principe străin pe tronul României.
S-a convenit cu acordul tacit al lui Napoleon al III-lea şi cu acceptul
Prusiei asupra venirii la Bucureşti ca domn al ţării a prinţului Carol de
Hohenzollern Sigmaringen. Acesta a fost proclamat domn al României în urma
plebiscitului din aprilie 1866.
10 mai 1866 a depus în faţa Parlamentului jurământul în calitate de domn
al României.
Marile Puteri , dezbinate de interese contradictorii l-au acceptat în mod
formal pe Carol. În urma vizitei făcute la Istanbul în octombrie 1866 el a primit
firmanul de confirmare din partea sultanului.
1 iulie 1866 a fost adoptată Constituţia prin care România devenea
monarhie constituţională. A fost prima constituţie românească. A fost concepută
după modelul constituţiei belgiene din 1831.Numele oficial al ţării era România.
Potrivit acestei constituţii succesiunea la tron era reglementată pe baza
principiului transmiterii ereditare, pe linie direct bărbătească , cu excluderea
femeilor. Moştenitorii tronului trebuiau crescuţi în religia ortodoxă a ţării.
Constituţia avea la bază principiul separării puterilor în stat.
Puterea executivă era reprezentată de domn , împreună cu guvernul.
Domnul avea prerogative largi: numea şi revoca miniştrii , putea dizolva
Adunarea Deputaţilor şi Senatul ; era şeful armatei , avea drept de veto , putea
declara război şi încheia tratate; avea dreptul de a bate monedă , de a acorda
amnistii şi graţieri. Guvernul , condus de un prim-ministru care era acceptat de
Parlament.
Puterea legislativă reprezentată de domn şi Parlament.
Parlamentul era ales prin vot cenzitar , format din două camere : Adunarea
Deputaţilor şi Senatul, avea rolul de a iniţia şi sancţiona legile , discuta şi aproba
bugetul. Domnul sancţiona şi promulga legi, avea drept de veto.
Puterea judecătorească era reprezentată de Tribunale şi Curţi de Justiţie.
Cea mai înaltă instanţă era Curtea de Casaţie.
Constituţia consacră drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ; dreptul la proprietate,
libertatea cuvântului , a conştiinţei , a presei , a întrunirilor , egalitatea în faţa
legilor. A fost adoptată o nouă lege electorală care menţinea sistemul de vot
censitar, alegătorii fiind împărţiţi în 4 colegii după avere. Promulgarea
Constituţiei de către domn fără a mai aştepta acordul puterilor europene , era o
dovadă a aspiraţiei românilor către independenţă .Această lege fundamentală ,
rămasă în vigoare până în 1923 , a contribuit la consolidarea şi modernizarea
statului român.

100
 Cucerirea independenţei de stat
Între 1859-1877, năzuinţa României către independenţă s-a afirmat prin
înfiinţarea Agenţiilor diplomatice de peste hotare , a adoptării Statutului
Dezvoltător al Convenţiei de la Paris.
În 1875-1876 a început o nouă criză orientală , prin declanşarea luptei
antiotomane dusă de Bosnia Herţegovina , Bulgaria , Serbia şi Muntenegru. Ele
au fost susţinute de Imperiul Rus. România a încercat zadarnic , până în 1876, să
obţină recunoaşterea independenţei sale, pe căi diplomatice. Pe lângă aceasta
exista pericolul de înfruntare a armatelor ruse şi otomane , pe teritoriul ţării
noastre. O delegaţie guvernamentală română a plecat la ţarul Alexandru al-II-lea
pentru purtarea de tratative , privind viitoarea poziţie pe care o va adopta
România în cazul unui conflict ruso-otoman.
La Bucureşti , pe 4 aprilie 1877 se semnează Convenţia româno-rusă ,
care îngăduia trecerea „ armatelor amice ” prin ţară . Rusia bazându-se pe
neutralitatea Austro-Ungariei, declară Porţii război la 12 aprilie 1877. Imediat ,
ruşii trec cu armata graniţele ţării şi otomanii , văzând că România şi-a mobilizat
armata fac incursiuni de pradă la nord de Dunăre , bombardând în mod sălbatic
oraşele româneşti , de pe malul fluviului : Bechez, Islaz, Corabia, Calafat ,
Giurgiu.
Ca răspuns la provocările otomanilor , românii bombardează Vidinul şi
Turtucaia. Practic războiul începuse.
În acest context , la 9 mai 1877 , ministrul de externe , Mihail
Kogălniceanu a declarat că statul român era hotărât să rupă orice legătură cu
Imperiul Otoman.
În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a votat o moţiune prin care se lua act de
ruperea relaţiilor cu Poarta şi de independenţa absolută a României.
Independenţa , salutată cu entuziasm de populaţie , a fost receptată de Marile
Puteri în mod diferit , în funcţie de propriile interese. Rusia a acceptat-o ca pe un
fapt împlinit , Italia şi-a arătat simpatia , în timp ce Franţa, Germania şi Austro-
Ungaria au rămas în expectativă , Marea Britanie a privit-o cu ostilitate iar
Poarta riposta prin război.
La începutul războiului , Rusia a refuzat cooperarea cu armata română ,
deoarece nu dorea să-şi creeze „ obligaţii ” faţă de o ţară de la care urmărea să
răpească cele 3 judeţe din sudul Basarabiei ( Cahul, Belgrad, Ismail ).
Iunie 1877, ruşi trec Dunărea , înaintează repede , trecând Balcanii o lună
mai târziu.
Osman Paşa soseşte la Plevna cu trupe aduse din cetatea Vidinului şi rupe
legătura trupelor ţariste cu Rusia. După retragerea în pasul Şipka şi ultimul
asediu nereuşit , marele duce Nicolae adresează o telegramă prinţului Carol ,
cerând , în mod insistent , intervenţia armatei române. Deşi prinţul Carol
considera că oraşul Plevna trebuie supus unui asediu continuu , ofiţerii superiori
ruşi au dorit să ofere cadou ţarului Alexandru II victoria, de ziua sa onomastică.

101
 30 august 1877 ostaşii români , aparţinând Diviziei a IV-a , în condiţii de
ceaţă şi noroi , au cucerit reduta Griviţa I. A fost singurul succes din acea zi , în
toate celelalte puncte de luptă , ruşii au fost respinşi. Au căzut eroic în luptă
maiorul George Şonţu , cpt. Valter Mărăcineanu şi aproape 1000 de ostaşi
români.
Punctul de vedere al prinţului Carol s-a impus , iar Plevna , supusă unui
continuu asediu , începând din septembrie 1877, a căzut în octombrie.
La 9 noiembrie 1877 românii cuceresc Rahova .Osman Paşa după o lungă
rezistenţă , cu proviziile pe sfârşite , a încercat ruperea încercuirii , dar atacul
său a fost respins. Fiind rănit , a fost nevoit să se predea cu întreaga oştire,
gen.Mihai Cerchez la 28 noiembrie / 10 decembrie 1877.
În condiţiile unei ierni deosebit de aspre , ruşii şi-au continuat înaintarea.
Armata română a atacat cetatea Vidinului , zdrobind în calea lor rezistenţa
duşmană , aşa cum s-a întâmplat şi la Smârdan la 12 ianuarie 1878.Otomanii
sunt nevoiţi să încheie un armistiţiu pe 19 ianuarie 1878 , ceea ce determină şi
căderea Vidinului în faţa românilor la 12 februarie 1878.
După cucerirea Plevnei , Rusia a arătat o atitudine neprietenoasă ,
comunicând autorităţilor române că doreşte să obţină cele 3 judeţe din sudul
Basarabiei. Acest fapt a atras în ianuarie 1878, protestul Parlamentului
României.
Pacea încheiată la San Stefano la 19 februarie 1878 fără participarea
României prevedea: Independenţa României , Muntenegrului şi Serbiei ; Crearea
unui Mare Principat al Bulgariei sub tutelă rusească , Rusia „ oferea” României
Dobrogea în schimbul celor 3 judeţe din sudul Basarabiei ; trupele ruseşti ,
rămase pe teritoriul Bulgariei urmau să treacă pe teritoriul României.
România a respins cererea Rusiei de ocupare a judeţelor basarabene.
Aceasta a ameninţat cu intervenţia armată .Marile Puteri au intervenit ,
convocând un congres internaţional de pace.
Congresul de la Berlin , din iunie-iulie 1878 nu a permis participarea
României , deoarece nu era recunoscută independenţa de către Marile Puteri
europene. După lungi insistenţe , primul ministru Ion C. Brătianu şi ministrul de
externe Mihail Kogălniceanu au fost primiţi într-o şedinţă unde au prezentat un
memoriu prin care solicitau recunoaşterea independenţei şi a integrităţii
naţionale , garantarea neutralităţii ţării , acordarea unor despăgubiri de război.
Prin Tratatul de la Berlin din 1 iulie 1878 era recunoscută internaţional
independenţa României în schimbul acordării cetăţeniei române tuturor
supuşilor fără deosebire de religie. Statul român primea Dobrogea , Delta
Dunării şi Insula Şerpilor dar pierdea sudul Basarabiei luat de Rusia.

102
 Cucerirea independenţei de stat şi unirea Dobrogei

Contextul proclamării Independenţei de stat

Încă de la începutul domniei , Carol I şi-a exprimat dorinţa de a modifica

raporturile cu Imperiul Otoman şi de a câştiga independenţa ţării. Aspiraţiile lui
Carol erau în deplină concordanţă cu cele ale clasei politice din România.
Ceea ce diferea erau însă metodele pe care ţara trebuia să le folosească pentru a
obţine statutul politico-juridic de stat independent.
În timp ce liberalii erau favorabili unei alianţe cu Rusia , conservatorii
militau pentru strângerea legăturilor cu Germania şi Austro-Ungaria.
Redeschiderea problemei orientale prin declanşarea luptei antiotomane a
popoarelor din Balcani , Bosnia –Herţegovina ( 1875) , Bulgaria , Serbia şi
Muntenegru ( 1876) şi adoptarea unei noi Constituţii a Imperiului Otoman
( 1876) în care România era considerată provincie privilegiată din cadrul
acestuia , la care se adaugă dorinţa Rusiei de a porni un nou război împotriva
Turciei au pregătit terenul proclamării independenţei de stat.

Etapele participării României la război

Negocierile privind încheierea unei convenţii militare cu Rusia au fost
iniţiate în 1876 la Livadia .La 4 aprilie 1877 era încheiată Convenţia româno-
rusă , prin care trupele ruseşti obţineau dreptul de a trece pe teritoriul României
în drum spre Balcani cu condiţia respectării integrităţii teritoriale a acesteia , iar
la 9 mai 1877, Parlamentul proclama independenţa de stat a
României .Intervenţia României în război se va produce în urma solicitării
venite din partea marelui duce Nicolae, cmdt-ul trupelor ruseşti , pe fondul
înfrângerii suferite de acesta în faţa redutei de la Plevna.
La Plevna se afla un puternic sistem de fortificaţii , condus de Osman-
Paşa , care controla drumurile Vidin-Târnovo şi Nicopole-Sofia-
Constantinopol. August –noiembrie 1877 trupele române sub comanda lui
Carol I participă la asediul Plevnei, care va capitula la 28 noiembrie
1877.Armistiţiul dintre Rusia şi Imperiul Otoman se va semna la 19 ianuarie
1878.

Tratatele de pace
Primul tratat s-a încheiat la 19 februarie 1878 la San-Stefano, între Rusia
şi Imperiul Otoman , însă nu a fost recunoscut de Marile Puteri , deoarece sporea
considerabil poziţia Rusiei în Balcani. Prin acest tratat Rusia hotăra reanexarea
judeţelor din sudul Basarabiei pierdute în favoarea Moldovei în urma hotărârilor
Congresului de la Paris ( 1856), declarând că-şi rezervă dreptul de a le schimba
cu Dobrogea. Acest fapt reprezenta o încălcare a prevederilor Convenţiei
româno-ruse referitoare la garantarea integrităţii teritoriale a României.

103
 În lunile iunie-iulie 1878 se desfăşoară un nou Congres de pace la Berlin
prin ale cărui hotărâri se recunoştea şi independenţa de stat a României.
Recunoaşterea acestei independenţe era însă condiţionată de modificarea
articolului 7 al Constituţiei din 1866 referitor la acordarea cetăţeniei tuturor
supuşilor şi de cedarea celor 3 judeţe din sudul Basarabiei Rusiei. Statul român
primea Dobrogea , Delta Dunării şi Insula Şerpilor .Prin tratatul final încheiat la
1 iulie 1878 independenţa era recunoscută de Rusia, Imperiul Otoman, Austro-
Ungaria, Serbia şi abia în 1881 de Franţa, Anglia şi Germania.

Urmările războiului de independenţă

Odată cu obţinerea independenţei, România îşi putea promova o politică

externă proprie , creştea prestigiul naţional al statului şi se schimba orientarea
economică către o politică protecţionistă care viza dezvoltarea şi consolidarea
independenţei economice.

104
20. Societate, ideologii, viață politică în România până la Primul Război
Mondial

Ideologii şi viaţă politică până la Primul Război Mondial

10 mai 1881 România s-a transformat în regat iar Carol I a fost încoronat ca
rege.
1.Partidul Liberal se pronunţa pentru „ domnia legilor ” şi dezrobirea ţării de
sub influenţa capitalului străin.
2.Partidul Conservator se alinia vechii vieţi politice.
Ambele partide s-au abătut de la liniile politice fiind nevoite , în condiţiile
concrete de guvernare să adopte reformele necesare dezvoltării societăţii. Din
cele două partide naţionale din Transilvania şi Banat se formează P.N.R.( 1881)
a cărui activitate a rămas pasivismul.
În 1892 se înaintează un Memorandum împăratului de la Viena şi ca
urmare autorităţile au intentat la Cluj un proces. Au fost condamnaţi la temniţă
grea, până la 5 ani, cei care au cutezat o asemenea iniţiativă : Ion Raţiu ,
părintele Vasile Lucaciu, Ghe.Pop de Băseşti. De la pasivism s-a trecut la
activism , românii militând pentru introducerea votului universal , de pe urma
căruia putea beneficia un popor lipsit de drepturi.
În Bucovina , Mitropolitul Silvestru Morariu este cel care regenerează
viaţa bisericească. Lui i s-a adăugat şi lupta tinerilor intelectuali : Iancu
Flondor , Gheorghe Popovici.
În Basarabia , autorităţile ţariste au dus o activitate puternică de
rusificare , încurajând emigrările românilor peste Nistru , în Caucaz, pe Volga.

Politica externă a României.

Până în 1880, politica externă a avut de suferit din cauza condiţiilor
tratatului de pace de la Berlin. Ministerul de Externe ridică misiunile
diplomatice la rangul de delegaţii. Se îngrijeşte de lărgirea relaţiilor cu alte
ţări .Statul român devine membru al Comisiei Europene a Dunării.
Guvernul român , sub impulsul răcelii relaţiilor cu Rusia şi influenţa lui
Carol I, încheie o alianţă secretă cu Germania, Austro-Ungaria şi Italia, aderând
la Tripla Alianţă un bloc politico-militar( noiembrie 1883).România a dus o
politică de bune relaţii cu statele vecine, Serbia şi Bulgaria. Situaţia din
Peninsula Balcanică s-a înrăutăţit în urma celor două războaie balcanice din anii
1912-1913 .Amestecul Austro-Ungariei, care dorea o Bulgarie Mare , a venit în
contradicţie cu dorinţa Angliei de a crea o Serbie Mare.
La cererea Marilor Puteri, România a înaintat în iunie-iulie 1913, la sud
de Dunăre, până la 20km de Sofia fără nici o piedică. Pierderile de vieţi
omeneşti ale românilor s-au datorat unei grave epidemii de holeră. Pacea de la
Bucureşti , din 1913 stabileşte următoarele : România primeşte Cadrilaterul cu o
suprafaţă de peste 7300km, libertatea şcolară şi religioasă a românilor de la sud
de Dunăre.

105
Viaţa politică a fost dominată de Partidul Naţional Liberal constituit în 1875 şi
de Partidul Conservator , înfiinţat în 1880.

1.Liberalii
Reprezentând îndeosebi burghezia , liberalii îi aveau ca reprezentanţi de
seamă pe I.C.Brătianu , C.A.Rosetti , D.A Sturdza , Ion I.C Brătianu .Ei se
pronunţau pentru respectarea regimului parlamentar constituţional şi „ domnia
legilor ” , fiind adepţii politicii „ prin noi înşine ” .Deosebirile de opinii au
determinat cristalizarea unor grupări sau dizidenţe .Astfel s-au afirmat liberalii
radicali conduşi de Ion I.C.Brătianu şi C.A Rosetti care susţineau libertatea
presei , lărgirea dreptului de vot prin formarea unui colegiu unic de alegători ,
reforma agrară radicală.
După 1884 s-a desprins gruparea condusă de Gheorghe Panu care milita
pentru introducerea votului universal, impozit progresiv pe venit , reformă
agrară şi o legislaţie eficientă a muncii . În 1886 s-au desprins tinerii liberali
conduşi de Nicolae Flava.După 1890, odată cu afirmarea tinerilor politicieni în
frunte cu Ion I.C.Brătianu ,partidul şi-a consolidat poziţia.În 1913 , în programul
liberal au fost înscrise două reforme importante: reforma agrară ( vizând
crearea unei proprietăţi mijlocii puternice ) şi reforma electorală ( acordarea
dreptului de vot pentru ştiutorii de carte).Principalele publicaţii liberale erau
„ Românul ” ; „Voinţa naţională ”şi „ Viitorul ”.

2.Consevatorii

Din rândul acestora făceau parte marii proprietari de pământ , intelectualii ,

elemente ale burgheziei comerciale şi bancare. Adepţi ai politicii „ paşilor
mărunţi ” ei se străduiau să menţină vechile tradiţii politice şi marea proprietate.
Între liderii de seamă s-au remarcat Lascăr Catargiu , Titu Maiorescu , Petre
P.Carp , Gh.Gr. Cantacuzino .Publicaţiile centrale conservatoare erau Timpul,
Conservatorul şi Epoca. Acest partid nu a fost ocolit de fuziuni sau plecări: în
1907, conservatorii s-au unit cu junimiştii conduşi de Petre Carp iar peste un an
Take Ionescu a părăsit partidul şi a înfiinţat Partidul Conservator Democrat ,
promotor al accelerării ritmului de modernizare a ţării.

Alte orientări politice

Pe scena politică au apărut şi alte orientări politice , dar de mai mică întindere.
După 1890 s-a încercat constituirea unui Partid Ţărănesc evidenţiindu-se
Constantin Dobrescu, Ion Mihalache .În 1893 s-a înfiinţat Partidul Social
Democrat al Muncitorilor din România care susţinea introducerea votului
universal , garantarea drepturilor politice şi economice ale muncitorilor ,
răscumpărarea marilor proprietăţi şi arendarea lor la ţărani.

106
Principalul teoretician al mişcării socialiste era Constantin Dobrogeanu Gherea,
iar ca organe de presă erau folosite : Lumea Nouă, Emanciparea ,
Contemporanul.
În 1899 , acest partid a cunoscut plecarea unora dintre liderii care s-au orientat
spre liberali.

Activitatea guvernamentală
La guvernare s-au succedat Partidul Naţional Liberal şi Partidul
Conservator . Activitatea liberalilor , îndeosebi în timpul guvernelor din 1876-
1888 şi 1895-1899 s-au concretizat în diversele legi şi măsuri vizând :
organizarea comunală ( 1878, 1882), învăţământul ( 1878,1883), armata
( 1878,1883) , creşterea responsabilităţii ministeriale ( 1878) , recunoaşterea
internaţională a independenţei , proclamarea României ca Regat ( 1881) ,
adoptarea legii Domeniilor Coroanei ( 1884) adoptarea legii meseriilor ( 1882)
şi a legii băncilor populare ( 1903).
În timpul guvernării conservatoare ( cea mai lungă fiind în 1888-1895) au
fost adoptate legi , care priveau problema agrară , bogăţiile naturale , statutul
clerului,legea pentru vânzarea proprietăţilor statului la ţărani ( 1889) , legea
minelor ( 1895) .

107
Societate şi cultură în România modernă în secolul al XIX –lea

În sec.19 , învăţământul este unul din domeniile cu dezvoltarea cea mai

dinamică în cadrul societăţii româneşti aflate în proces de modernizare. La
început , şcolile apar în oraşe iar în capitalele principatelor apar şi instituţii de
învăţământ superior ce se vor transforma în universităţi. Apoi o dată cu reforma
instrucţiunii din timpul domniei lui Cuza ( 1864) învăţământul primar devine
gratuit şi obligatoriu. Carol I întăreşte această prevedere dându-i substanţă: în
vremea sa , numărul şcolilor creşte continuu , ca şi cel al elevilor , atât la oraşe
cât şi la sate.
Prin legea asupra învăţământului secundar şi superior promovată de
ministrul instrucţiunii publice , Spiru Haret în 1898 , legislaţia şcolară este
definitiv aşezată pe baze moderne.

Învăţământul în epoca modernă

Şcolile
Apariţia şi dezvoltarea atelierelor manufacturiere , creşterea interesului
pentru producţia agricolă ca urmare a dezvoltării comerţului au făcut necesară
încă de la începutul sec.19 apariţia unei elite capabile să organizeze aceste
activităţi , precum şi a unui învăţământ superior în limba română.
Pionerii acestuia au fost Gheorghe Asachi în Moldova şi Ghe. Lazăr în
Ţara Românească întemeietorii Şcolii de la Trei Ierarhi din Iaşi şi respectiv al
celei de la Sf. Sava din Bucureşti. Mai târziu în Moldova , la Iaşi ia fiinţă în
1835 Academia Mihăileană , după numele ctitorului său domnul Mihail
Sturdza .După unirea din 1859 apar primele universităţi la Iaşi ( 1860) şi la
Bucureşti( 1864).În 1896 ,Petru Poni iniţiază Legea Casei Şcoalelor , menită să
sprijine construirea de noi şcoli editarea manualelor şi a altor publicaţii
şcolare.În teritoriile aflate sub dominaţie străină şcolile româneşti erau finanţate
mai ales de către biserici .În Transilvania , Bucovina şi Basarabia obiectivul
principal al luptei de emancipare a românilor a fost apărarea şcolilor cu predare
în limba naţională.

Legislaţia şcolară
Prima lege şcolară a statului român a fost Legea lui Cuza din 1864 care
organiza desfăşurarea învăţământului de toate gradele .Învăţământul primar era
decretat obligatoriu şi gratuit. Legea a avut în timp importante consecinţe pe
planul ridicării nivelului extrem de scăzut al instrucţiei , mai cu seamă în mediul
rural. Cea mai valoroasă lege şcolară a fost cea din 1898 concepută de Spiru
Haret. Ea se referea la învăţământul secundar ce cuprindea gimnazii , licee
pentru băieţi şi şcoli secundare pentru fete , şi la cel universitar constituit din
universităţi.

108
În perioada 1901-1904 în al doilea ministeriat al său Spiru Haret a îndreptat din
nou atenţia clasei politice spre învăţământul primar rural. Învăţătorul trebuie , în
concepţia lui să devină factorul central din viaţa satului şi să desfăşoare o
activitate extraşcolară constând în alfabetizare , organizarea obştilor săteşti,
răspândirea cunoştinţelor de cultură generală. Această mişcare este cunoscută
sub numele de Haretism.
Înfăptuirea dualismului austro-ungar ( 1867) a făcut ca Transilvania să-şi
piardă autonomia politică .În aceste condiţii , legile şcolare adoptate în Ungaria
erau valabile şi în Transilvania. Aşa se face că un şir de legi şcolare , începând
cu cea din 1868 şi culminând cu celebra lege a lui Appony au impus limba
maghiară în şcoli în dauna limbii române.

Învăţământul naţionalităţilor conlocuitoare

Învăţământul naţionalităţilor maghiară şi germană a fost în sec. 19 mai
organizat şi mai dezvoltat în Transilvania decât cel românesc. Cei mai
remarcabili pedagogi au fost Farkas Bolyai şi Laszlo Sámi ( între maghiari),
Stefan Ludwig Roth şi Franz Oberth ( între germani).Învăţământul superior era
reprezentat de Universitatea din Cluj înfiinţată iniţial în 1581 şi reînfiinţată în
1867.
După trecerea în acelaşi an , a Transilvaniei sub nemijlocita stăpânire a
Ungariei , învăţământul maghiar din Transilvania ia o tentă naţionalistă vizând
asimilarea culturală a românilor.

Literatura
Gustul pentru lectură a fost trezit în perioada paşoptistă de apariţia presei
care a vehiculat mai toate ideile ce au generat mentalităţile veacului. Primele
publicaţii în limba română –Curierul românesc al lui I .E. Rădulescu şi Albina
românească al lui Asachi apar în 1829.
În 1837 apare la Bucureşti primul cotidian din istoria presei româneşti numit
România. În 1838 , la Braşov apare Gazeta de Transilvania a lui George Bariţiu,
primul ziar românesc din Transilvania .În această etapă îşi au începutul creaţiile
literare propriu-zise .La baza lor stă programul din 1840 al revistei Dacia
Literară . Dintre genurile literare , cel mai cultivat este poezia lirică şi epică de
factură romantică. Acum scriu Vasile Cârlova , Grigore Alexandrescu şi Vasile
Alecsandri.
Proza literară cunoaşte un debut strălucit prin Costache Negruzzi şi Nicolae
Filimon. Începuturile teatrului sunt şi ele legate de numele lui Alecsandri. Apoi
după 1870, creaţia literară izbucneşte literalmente : poezia lui Eminescu,
amintirile , povestirile şi basmele lui Creangă, nuvelele şi romanele lui Slavici,
teatrul şi proza scurtă a lui Caragiale ridică dintr-o dată literatura pe culmi
nebănuite. Toţi aceşti clasici ai literaturii române frecventează la Iaşi şi apoi la
Bucureşti ,cenaclul Junimea condus de Titu Maiorescu care joacă rolul unui
adevărat spirit director în cultura română a veacului.

109
 Spre sfârşitul sec.19 îşi face apariţia în literatura română curente noi ( ex.
Simbolismul) nemijlocit legate de evoluţia literaturii apusene , franceze
îndeosebi care prefigurează sincronizarea culturii române cu cea occidentală şi
aportul pe care scriitorii de origine română îl vor aduce prefacerilor petrecute în
literatură după primul război mondial.

Arta
Secolul 19 a reprezentat şi o perioadă de puternic avânt constructiv. Este
perioada în care chipul marilor oraşe româneşti , Bucureşti şi Iaşi, se schimbă
din temelii adoptând stilul ecletic francez. Perioada în care au fost clădite
numeroase edificii publice ( ministere, bănci , tribunale) lăcaşuri de învăţământ
şi de cultură ( biblioteci, teatre, atenee) sau clădiri cu rost economic ( hoteluri,
gări ).
Teatrul , introdus în principate la începutul secolului începe după 1830 să
fie tot mai des jucat în limba română.
Strălucite generaţii de actori şi de regizori între care Matei Millo şi Mihail
Pascaly joacă în cele două săli ale Teatrelor Naţionale ridicate la Iaşi şi
Bucureşti.
Pictura modernă , începută cu artiştii legaţi de evenimentele arzătoare ale
epocii paşoptiste , se desprinde de alegorismul şi evocarea istorică , pătrunzând
în intimitatea familiilor burgheze ( Th. Aman) sau apropiindu-se de lumea
târgurilor şi a satelor ( N. Grigorescu ).După 1878, Ion Andreescu consacră în
pictura românească peisajul iar Ştefan Luchian naturile moarte.
Sculptura are reprezentanţi iluştrii în Ion Georgescu şi Constantin Brâncuşi
care în această epocă îşi începe cariera artistică.
O dată cu secolul 19 muzica devine laică şi capătă din ce în ce mai mult
caracter naţional. Ciprian Porumbescu compune prima operetă românească
„Crai Nou ” şi tot acum îşi începe strălucita carieră muzicală , George Enescu.
La începutul secolului 20 îşi face debutul şi cinematografia : primul film
românesc a fost unul istoric „ Independenţa României ” ( 1912) .

Spiritul critic în cultura română

Un prim moment al spiritului critic în cultura română îl reprezintă apariţia în
1840 a revistei Dacia Literară editată de Mihail Kogălniceanu. Ideile majore ce
guvernau revista au fost expuse în articolul program „ Introducţie ” în care
articolul milita pentru originalitate , arătând că izvorul acesteia este realitatea
autohtonă, istoria şi folclorul. O altă direcţie pe care şi-o propunea editorul
revistei era efortul de a asigura unitatea limbii şi literaturii tuturor românilor şi
promovarea criticii literare. „ Lecţia ” a fost repede însuşită de scriitorii vremii .
Dimitrie Bolintineanu scrie legendele istorice , Costache Negruzzi publică
nuvela Alexandru Lăpuşneanu , Alexandru Odobescu scrie Mihnea Vodă cel
Rău , iar B.P.Haşdeu scrie drama Răzvan şi Vidra.

110
Junimea şi alte direcţii în cultura română

Junimea ia fiinţă în 1863 la Iaşi .A avut un rol determinant în orientarea

literaturii române spre adevărate valori estetice. Prin operele şi prin articolele
critice pe care le publică revista societăţii Junimea, Convorbiri Literare ,
devine promotoarea unei noi direcţii în literele româneşti – artă pentru artă –
care subordonează frumosului toate valorile purtate de o operă artistică. Dar
Junimea este în egală măsură nucleul unei noi direcţii în întreaga cultură
românească- junimismul , mentorul ei Titu Maiorescu , fiind socotit adevăratul
întemeietor al spiritului critic în cultura română. Fiindcă departe de a se limita la
literatură critica lui Maiorescu a atins punctele nevralgice ale societăţii
româneşti aflate într-un accelerat proces de modernizare. Aşa au apărut articole
critice la adresa „ beţiei de cuvinte ” sau a „ formelor fără fond ” care sancţionau
deformările generate de adoptarea prea rapidă a instituţiilor şi moravurilor
apusene.
O altă direcţie , deopotrivă estetică şi politică , opusă junimismului , a fost
aceia care a luat naştere în jurul periodicului socialist Contemporanul, dominat
de personalitatea lui Constantin Dobrogeanu Gherea. El susţinea că arta este
produsul mediului social şi ca atare animată în chip necesar de o tendinţă ce
prevalează asupra esteticului.Studiile dedicate de Gherea marilor scriitori
români ai vremii căutau să arate şi alte direcţii estetice , cum este cea din jurul
revistei Liberatorul condusă de Alexandru Macedonski, care dorea să scoată
cultura română din sfera de influenţă a culturii germane şi s-o reinstaleze în zona
spiritualităţii latine.

Junimea
Gruparea literar-culturală şi politică iniţiată în 1863 de Titu Maiorescu ,
Theodor Rosetti, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Petre Carp şi-a desfăşurat
activitatea prin prelegeri publice şi prin revista Convorbiri Literare, mai întâi la
Iaşi şi apoi la Bucureşti. Situată din punct de vedere politic pe poziţiile
conservatorismului moderat, junimea a combătut în viaţa culturală
superficialitatea şi pseudocultura , etimologismul latinist şi italienismul.
Subliniind rolul factorului estetic în producerea şi aprecierea operei de artă şi
recomandând folclorul ca sursă de inspiraţie „ junimea ” a avut mari merite în
afirmarea unor scriitori ca M.Eminescu , Ion Creangă , Ion Luca Caragiale, Ion
Slavici, care şi-au citit operele în cenaclul societăţii şi le-au publicat în revista
Convorbiri Literare.
Principalul ideolog al curentului a fost Titu Maiorescu
( 1840-1917) una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii române.
Junimiştii sunt în primul rând o instanţă critică , principiile lor călăuzitoare
fiind: 1. Răspândirea spiritului critic în cultură ; 2. Încurajarea culturii naţionale

111
3. Combaterea imitaţiei de la străini. Revista Convorbiri Literare va deveni în a
doua jumătate a secolului XIX cea mai importantă revistă românească.
Istoriografia. Etapele istoriografiei moderne.
Istoriografia românească începe cu Şcoala Ardeleană .Pentru românii
ardeleni supuşi discriminării politice şi religioase de către celelalte naţiuni ale
Transilvaniei , istoria era menită să afirme autohtonia poporului român în raport
cu popoarele venite mai târziu să afirme întâietatea lui în acest spaţiu geografic
şi să stabilească originea lui nobilă. Ea trebuia să fie o armă naţională şi nu o
preocupare ştiinţifică .Atunci a apărut ideea greşită a originii exclusiv romane a
poporului român cu ignorarea totală a elementului dacic sau a celui slav.La
începutul epocii moderne , locul ideologiei iluministe e luat de romantism.
Revoluţiile burgheze moderne cu accentul pus de ele asupra naţiunii i-au
determinat pe istorici să se aplece asupra ideei naţionale şi să abordeze întreaga
istorie din această perspectivă. Mulţi dintre istoricii noştrii politici din perioada
numită paşoptistă ( cca 1830-1862) ca şi mulţi istorici ai epocii romantice , sunt
de altfel şi oameni politici : M Kogălniceanu, N Bălcescu, August Treboniu
Laurian , Al. Papiu Ilarian, Gh. Bariţiu.
O dată cu stingerea avântului romantic şi sub influenţa unui nou curent de
gândire , pozitivismul , istoriografia românească trece la etapa sa critică. Astfel
la sfârşitul sec. 19 , istoria începe să abordeze şi celelalte aspecte ale dezvoltării
poporului nostru: economicul, socialul, instituţiile, influenţa mediului. Apoi , o
dată cu Junimea în istoriografia românească începe o reacţie antiromantică , ce
denunţă superficialitatea şi naţionalismul exagerat al abordării precedente.
Istoricii din jurul societăţii culturale ieşene cer pentru prima dată abordarea
istoriei pe baza izvoarelor. Între ei A.D.Xenopol a realizat prima sinteză
modernă de istorie a românilor , Istoria românilor din Dacia Traiană .La
tranziţia dintre romantism şi criticism îl aflăm pe B.P.Haşdeu , savant şi scriitor ,
ştiutor a 26 limbi străine , care lansează ideea studiului interdisciplinar.

Istorici şi operele lor principale

Gheorghe Şincai a scris prima istorie unitară şi completă a poporului român:
Hronicul românilor şi a mai multor neamuri.
Petru Maior , abordează pentru prima dată în monografia sa , Istoria pentru
începutul românilor din Dachia , naşterea poporului român.
Primul istoric romantic important este Mihail Kogălniceanu.El iniţiază în 1843
cursul de istorie de la Academia Mihăileană , a cărui introducere a rămas până
astăzi un model de discurs patriotic. Cel mai original istoric romantic este însă
Nicolae Bălcescu. Principala sa operă , Istoria românilor supt Mihai Vodă
Viteazul , a avut o influenţă considerabilă în epocă. Bălcescu a abordat însă în
egală măsură probleme de istorie economică şi militară.
Alţi istorici importanţi ai secolului XIX sunt transilvănenii Al.Papiu Ilarian şi
August Treboniu Laurian. Şcoala critică de inspiraţie maioresciană îi dă pe
Dimitrie Onciu şi Ioan Bogdan.

112
21. Românii din afara granițelor (secolul al XIX - lea și începutul secolului
al XX - lea)
Românii din afara României: Basarabia, Bucovina şi Transilvania

După 1848, un număr mare de români au continuat să trăiască în afara

graniţelor în Ungaria, Rusia şi Austria. În aceste teritorii , aflate sub ocupaţie
austro-ungară sau rusească , obiectivele principale ale românilor au fost
păstrarea limbii române şi a credinţei. Treptat , apar partide politice care-şi
exprimă tot mai clar dezideratele în faţa autorităţilor.

Transilvania
Programele politice din Transilvania au susţinut ideile Supplexului
( 1791) printre care recunoaşterea naţiunii şi a limbii române , precum şi a
Bisericii Ortodoxe, însă niciuna din aceste cereri nu a fost soluţionată de Curtea
de la Viena. Singura concesie a fost ridicarea Episcopiei unite de la Blaj la rang
de Mitropolie în 1854.
În perioada 1861-1866 , românii au putut să influenţeze direct activitatea
legislativă şi să aducă modificări instituţionale datorită prezenţei lor în Dieta
Transilvaniei. În 1863 , sunt elaborate cele două legi de importanţă deosebită
pentru românii din Transilvania şi anume legea cu privire la egala îndreptăţire a
naţiunii române şi a confesiunilor ei şi legea care proclama limba română ca
limbă oficială în Transilvania.
Constituirea dualismului austro-ungar în 1867 avea să provoace
nemulţumirea românilor şi să aibă efecte nedorite.
În 1881 se constituia P.N.R care a adoptat tactica pasivismului politic
refuzând să participe la alegerile pentru Parlamentul de la Budapesta,
manifestându-şi astfel nemulţumirea legată de actul uniunii din 1867.
În 1892, P.N.R.din Transilvania adopta un amplu memoriu , care făcea o
critică aspră a politicii guvernelor de la Budapesta, urmând a fi înaintat
împăratului.
Memoriul numit Memorandum a fost adoptat în momentul împlinirii a 25
de ani de la crearea dualismului austro-ungar şi se dorea un bilanţ al asupririi
naţionale duse de guvernanţi. În introducerea lui se arătau , cu argumente de
ordin istoric , cauzele împotrivirii poporului român faţă de anexarea
Transilvaniei la Ungaria. Erau analizate legile antiromâneşti printre acestea
numărându-se legea electorală ( 1874) care stabilea un cens de 9 ori mai ridicat
în Transilvania decât în Ungaria şi legea învăţământului( 1879) prin care limba
maghiară era introdusă în şcoli ca limbă obligatorie. Documentul a fost semnat
de Ioan Raţiu, Ghe.Pop de Băseşti , Vasile Lucaciu. Respins de Curtea de la
Viena , Memorandumul a ajuns la Budapesta , autorităţile maghiare intentând
autorităţilor un proces la Cluj în 1894 , principalii lideri români fiind întemniţaţi.
Memorandiştii au fost graţiaţi în 1895 în urma unei cereri formulate de regele
Carol I împăratului Franz Iosif.

113
 Basarabia
Aflată sub controlul Rusiei, a fost organizată ca o regiune de graniţă şi
apoi ca o simplă provincie. Imperiul a încurajat colonizarea germanilor şi
bulgarilor Politica de rusificare forţată s-a manifestat şi prin asimilarea şi
promovarea limbii ruse în şcoală , biserică şi în instituţiile statului. În 1828 ,
autonomia Basarabiei este desfiinţată , iar provincia este anexată Imperiului
Rus , pentru ca în 1871 să capete statut de gubernie.

Bucovina
Anexată în 1775 de Imperiul Habsburgic , a fost integrată în 1786 ducatului
Galiţiei , pentru ca în 1849 să se constituie în ducat autonom, egal în drepturi cu
celelalte provincii.
Politica de deznaţionalizare s-a manifestat în Biserică şi în şcoală , unde a fost
interzisă folosirea limbii române. Colonizările succesive au dus la creşterea
populaţiei ucrainiene în detrimentul celei româneşti.

114
22. Primul și al Doilea Război Mondial. Statele lumii în timpul celor două
războaie mondiale

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Cauze:
- apariția celor 2 blocuri politico-militare : Antanta ( Franța, Anglia și Rusia și
Puterile Centrale ( Germania, Austro-Ungaria)
- împărțirea coloniilor;
- nevoia de materii prime ieftine din colonii ;
- acceptarea de noi piețe de desfășurare;
- apariția noilor mari puteri;
- rivalitatea privind dominația Sud-Estului european;
- controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele;
- apariția ideii rasei superioare germane;
- lupta națiunilor pentru independență;
- dezvoltarea industrială și înarmarea excesivă a statelor.

Începutul războiului

La 28 iunie 1914 , la Sarajevo , în Bosnia , un student sârb , l-a asasinat pe

prinţul moştenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand.
La 28 iulie 1914 , Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, acuzând-o că a
pregătit atentatul.
Membrii celor două blocuri politico-militare au intrat pe rând în război:
- 30 iulie , Rusia a declarat mobilizare generală
- 1 august, Germania a declarat război Rusiei
- 3 august , Germania a declarat război Franţei
- 3 august , Marea Britanie a declarat război Germaniei care a atacat Belgia ,
încălcând neutralitatea acesteia
- 23 august , Japonia , aliata Angliei a declarat război Germaniei
- Italia şi România , aliate ale Triplei Alianţe şi-au declarat neutralitatea
La război au mai participat:
- alături de Puteri Centrale : Turcia (din noiembrie 1914 ), Bulgaria ( din
septembrie 1915)
- alături de Antanta: Italia ( din mai 1915), România ( din august 1916), SUA
( din aprilie 1917)

115
Desfăşurarea războiului . Marile Bătălii
a) 1914-1915
Fronturile principale
•frontul de vest- Germania obţine o victorie rapidă asupra Franţei adoptând
tactica „războiului fulger”( de scurtă durată):
- august 1914, a atacat prin surprindere Belgia şi a pătruns în NE Franţei
înaintând spre Paris.
-6-12 septembrie 1914 , bătălia de la Marna s-a încheiat cu victoria francezilor ,
germanii fiind obligaţi să se retragă
- noiembrie 1914 , s-a stabilizat linia frontului de vest pe o lungime de 800 de
km între Marea Nordului şi graniţa elveţiană, până în 1918.
•pe frontul de est:
- august 1914, Rusia a atacat în Polonia şi Prusia Orientală
- 27-30 august 1914 , ruşii au fost înfrânţi la Tannenberg
- 8-10 septembrie 1914 , ruşii au fost înfrânţi la Lacurile Mazuriene
- sfârşitul anului 1914, s-a stabilizat şi linia frontului de est.
Pe fronturile principale s-a trecut la războiul de uzură ( 1915-1917).
Fronturile secundare
•frontul din Peninsula Balcanică: sârbii au rezistat trupelor austriece dar au fost
repede înfrânţi după intrarea Bulgariei în război
•frontul din nordul Italiei- octombrie 1917 , austriecii au provocat italienilor
„ dezastrul de la Carporetto”
•frontul din Orientul Mijlociu- deschis după intrarea Turciei în război , a adus
englezilor victorii şi ocuparea Ierusalimului şi Mesopotamiei ( 1917)

b) 1916
- ofensiva germană a fost oprită în urma bătăliei de la Verdun
- ofensiva germană pe râul Somme a eşuat, Germania fiind oprită cu eforturi
mari din partea francezilor
- august 1916, în urma cererii aliaţilor , România a intrat în război , atacând din
Transilvania
- ofensiva bulgară din sudul României a scos România din război. Două treimi
din teritoriul ţării, inclusiv Bucureştiul , a fost ocupat de germani.

c) 1917
- aprilie 1917, intrarea SUA în război de partea Antantei , a schimbat soarta
războiului
- vara anului 1917, România a reluat ofensiva şi a câştigat bătăliile de la
Mărăşti , Mărăşeşti şi Oituz
- octombrie 1917, izbucnirea revoluţiei bolşevice a scos Rusia din război,
România a capitulat

116
d) 1918 , victorii ale antantei , sfârşitul războiului
- martie 1918, Tratatul de la Brest - Litovsk între URSS şi Germania, capitularea
URSS
- 18 iulie 1918, victoria aliaţilor de la Marna a oprit ofensiva germană . Aliaţii
au trecut la contraofensivă şi în scurt timp au eliberat teritoriul Franţei.
Debarcarea şi ofensiva aliaţilor în Peninsula Balcanică. Germanii au început să
se retragă pe toate fronturile.
Aliaţii Germaniei au ieşit pe rând din război:
- 29 septembrie 1918, Bulgaria
- 30 octombrie 1918, Turcia
- 3 noiembrie 1918 , Austro-Ungaria
- 11 noiembrie 1918, la Compiegne , Germania a semnat armistiţiul care a pus
capăt războiului.
Bilanţul primului război mondial
Pierderi umane : 10 milioane de morţi şi 22 milioane de răniţi
Pierderi materiale : aproximativ 400 milioane de dolari.

117
23. Participarea României la cele două conflicte mondiale
România în Primul Război Mondial
La 21 iulie/3august 1914 Consiliul de Coroană din Sinaia a hotărât
neutralitatea țării cu toate că avea un tratat de alianță încheiat cu Tripla Alianță.
La 27 septembrie/ 10 octombrie 1914 moare Regele Carol I. Rege al României
devine Ferdinand I.
Între 1914-1916 au avut loc dezbateri privind participarea României la război, s-
au format mai multe tabere:
1. Antantofilii ( Nicolae Iorga, Octavian Goga) care doreau implicarea României
în război alături de Antanta pentru eliberarea Transilvaniei.
2. Germanofilii (P.P. Carp , Titu Maiorescu) erau pentru intrarea României în
război alături de Puterile Centrale.
3. Guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu considera că România trebuie să
intre în război într-un moment care să permită realizarea unității naționale.

Între 1915-1916 au loc tratative ale Românilor cu Antanta, privind intrarea

României în război.
La 4 august 1916 România încheie Tratatul de Alianță cu Antanta ( Franța,
Anglia, Rusia , Italia).
La 14 august 1916 România declară război Austro-Ungariei.
După o scurtă înaintare victorioasă în Transilvania , armata română este înfrântă
la 24 august 1916 la Turtucaia de către o armată germano-bulgară.
În cursul toamnei anului 1916 sudul țării ( Oltenia, Muntenia și Dobrogea) a
intrat sub ocupația Puterilor Centrale.
În zona controlată , Puterile Centrale au instituit un aspru regim de ocupație și
exploatare.
Moldova nu a putut fi cucerită , astfel că orașul Iași a devenit noua capitală a
României.
În prima parte a anului 1917, armata română s-a refăcut cu ajutorul misiunii
militare franceze.
În vara anului 1917 , încercarea Puterilor Centrale de a ocupa Moldova a fost
oprită de trupele române în urma victoriilor de la Mărăști ( 24 iulie - 1 august
1917), Mărășești (6-19 august 1917) și Oituz (8-22 august 1917).
În 1918 , România rămasă singură pe frontul de est a semnat Tratatul de Pace de
la București la 7 mai 1918 cu Puterile Centrale, care a impus condiții grele
României:
- Dobrogea a fost anexată Bulgariei
- Austro-Ungaria a preluat o suprafață de 5600 km2 din Munții Carpați, cu
vârfurile Negoiu, Caraiman, Ceahlău.
- Germania a instituit monopol asupra țițeiului, comerțului cu cereale,
exploatării și prelucrării lemnului.
- armata română a fost demobilizată

118
La 28 octombrie/ 10 noiembrie 1918 România a reintrat în război alături de
Antanta, cerând trupelor germane să evacueze teritoriul ocupat.
Ultimul an al războiului a adus însă îndeplinirea principalului obiectiv național ,
Marea Unire , realizată prin deciziile locuitorilor din Basarabia, Bucovina și
Transilvania de a se alătura României.

119
 24. Marea Unire de la 1918. Constituirea statului național unitar român

S-a realizat într-un cadru extern favorabil , în condiţiile victoriilor repurtate de

Antantă asupra Puterilor Centrale la sfârşitul primului război mondial .La
aceasta se adaugă schimbarea de regim politic din Rusia în urma revoluţiei din
1917 , precum şi proclamarea principiului autodeterminării popoarelor şi
dezintegrarea monarhiei austro-ungare.

Unirea Basarabiei cu România

Prima provincie care s-a unit cu România a fost Basarabia. Unirea a fost
favorizată de mai mulţi factori:1. dispariţia Rusiei imperiale a creat condiţii
favorabile proclamării autodeterminării Basarabiei. 2. la iniţiativa Partidului
Naţional Moldovenesc, Basarabia se proclamă autonomă ( octombrie 1917) şi îşi
alege ca organism conducător Sfatul Ţării.
La 2 decembrie 1917 , Sfatul Ţării proclamă Republica Democratică
Moldovenească , menţinând-o deocamdată în cadrul Federaţiei Ruse. În ianuarie
1918 Republica îşi declară independenţa iar la 27 martie 1918 era votată la
Chişinău unirea Basarabiei cu România. Drept răspuns la opţiunea exprimată de
români , Rusia a rupt legăturile diplomatice cu România şi a sechestrat întreg
tezaurul românesc, încredinţat spre păstrare guvernului rus în 1917 de teama ca
acesta să nu cadă în mâna Puterilor Centrale care înaintau către Moldova.

Unirea Bucovinei cu România

A doua etapă în formarea statului naţional unitar român a constituit-o unirea

Bucovinei cu România. În condiţiile în care Bucovina era revendicată atât de
habsburgi cât şi de ucrainieni la 14 octombrie 1918 se constituie la Cernăuţi ,
sub conducerea lui Iancu Flondor , Consiliul Naţional Român. La 28 noiembrie
1918 se întruneşte Congresul General al Bucovinei care decidea unirea
provinciei cu România.

Unirea Transilvaniei cu România

Într-o ultimă încercare de a salva Imperiul Habsburgic , împăratul Carol I lansa

manifestul „ Către popoarele mele credincioase ” prin care susţinea ideea
federalizării monarhiei. În aceste condiţii , PNR răspunde printr-o declaraţie de
autodeterminare ( 29 septembrie) prezentată în Parlamentul de la Budapesta de
Alexandru Vaida Voievod.
În octombrie 1918 se formează Consiliul Naţional Român Central
( C.N.R.C) , alcătuit din 6 reprezentanţi ai PNR şi 6 ai PSD, care preia treptat
controlul provinciei , extinzându-l asupra întregii Transilvanii.

120
C.N.R.C va organiza o Mare Adunare Naţională la Alba Iulia la 1 decembrie
1918 , la care vor participa 1228 delegaţi şi 100.000 participanţi , care se vor
pronunţa pentru unirea cu România.
Se va constitui Marele Sfat Naţional ( ca parlament provizoriu) şi Consiliul
Dirigent ( ca guvern provizoriu )condus de Iuliu Maniu.
Unirea a fost recunoscută în perioada 1919-1920 prin tratatele de pace încheiate
cu : Austria ( Saint Germain, septembrie 1919), Neuilly ( Bulgaria , noiembrie
1920), Trianon ( Ungaria, iunie 1920).
Prin actul de la 1918 se asistă la înfăptuirea obiectivului naţional al românilor :
unirea tuturor teritoriilor româneşti într-un singur stat, dar şi la dublarea
suprafeţei teritoriului şi a populaţiei precum şi a capacităţii industriale.

Studiu de caz
Rezoluţia de la Alba Iulia

Prin cei 1228 de delegaţi care au participat la ea , Adunarea de la Alba

Iulia a fost o adunare reprezentativă a întregii populaţii româneşti din
Transilvania . Ea a decretat unirea cu România fără vreo influenţă externă ,
armata română intrând în Alba Iulia abia la 19 decembrie 1918.
Rezoluţia Adunării conţinea 9 articole:
Art.I decreta unirea cu România , dar art.II stabilea o autonomie provizorie ,
adică o conducere de sine stătătoare a Transilvaniei până la deplina ei contopire
cu ţara mamă.
Art.III proclama principiile fundamentale ale noului stat , libertatea naţională ,
confesională , regim democratic , libertatea presei , de asociere şi conştiinţă ,
reforma agrară radicală , ca şi o legislaţie muncitorească înaintată .Erau
principiile pe care Adunarea voia să întemeieze statul rezultat din unire.
Art.IV-VIII prezentau concepţia privind noua aşezare a lumii după sângerosul
război care tocmai se terminase .
Art.IX declara constituirea Marelui Sfat Naţional ce trebuia să fie un parlament
provizoriu al Naţiunii Române din Transilvania.
A doua zi , Marele Sfat Naţional compus din 250 persoane a ales
Consiliul Dirigent ( alcătuit din 15 persoane ) organul său executiv care a
guvernat Transilvania timp de 496 de zile.

121
TRATATELE DE PACE ȘI RELAȚIILE INTERNAȚIONALE
INTERBELICE

Conferința de Pace de la Paris 1919-1920

La 19 ianuarie 1919 s-au deschis lucrările Conferinței de Pace. Conferința a fost
dominată de "Consiliul celor patru" format din reprezentanții statelor
învingătoare: - David Lloyd George, premierul Marii Britanii; - George
Clemenceau , premierul Franței, Thomas Woodrow Wilson , președintele SUA,
Vittorio Emanuele Orlando, președintele guvernului italian.
Hotărârile congresului au fost inspirate din "Cele 14 puncte", elaborate de
președintele Wilson (ianuarie 1918), care afirmau principii noi de organizare a
lumii:
- principiul autodeterminării popoarelor și trasarea frontierelor în funcție de
acesta;
- crearea unei organizații internaționale care să vegheze la respectarea tratatelor
de pace și menținerea păcii.

Tratatele de pace semnate de aliați cu fiecare stat învins în parte, alcătuiesc

Sistemul de la Versailles ce stabilește o nouă ordine internațională:
- Tratatul de la Versailles, 28 iunie 1919 , cu Germania;
- Tratatul de la Saint-Germain, 10 septembrie 1919, cu Austria;
- Tratatul de la Neuilly , 27 noiembrie 1919, cu Bulgaria;
- Tratatul de la Trianon , 4 iunie 1920 , cu Ungaria;
- Tratatul de la Sevres , 10 august 1920 , cu Turcia;
- Tratatul de la Paris , 10 august 1920 , semnat de Marea Britanie, Franța, Italia,
Japonia și SUA prin care erau recunoscute frontierele Cehoslovaciei,
Iugoslaviei, Poloniei și României.
Prevederile tratatelor semnate la Paris.
- Germania pierdea coloniile din Africa, Oceanul Pacific, China.
Pierdea Alsacia și Lorena în favoarea Franței. Pierdea o parte a Prusiei
Occidentale și Poznan în favoarea Poloniei.
- Polonia primea un coridor de trecere spre Danzing ( Gdansk)- coridorul
polonez , ce-i asigura ieșirea la Marea Baltică.
- Se interzicea realizarea Anschluss-ului , unirii cu Austria pentru a împiedica
formarea unui stat germanic puternic în Europa.
- S-a prevăzut constituirea unei zone demilitarizate ( zona renană) , ce cuprindea
o fâșie lată de 50 km pe malul drept al Rinului, ocupată de armatele aliaților.
- Germania era obligată să desființeze armata și să-și limiteze armamentul.
- Germania era obligată să plătească reparații de război în valoare de 132
miliarde mărci-aur.
- A fost înființată o Comisie a reparațiilor de război de către Germania și aliații
ei.

122
- Cehoslovacia , Iugoslavia, Polonia și România au primit recunoaștere
internațională.
- Gdansk și Fiumé au primit statut de zone libere aflate sub protecția Societății
Națiunilor.
- Se recunoștea independența Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Finlandei.
- Înființarea Societății Națiunilor , organism internațional , pentru a supraveghea
aplicarea și respectarea tratatelor de pace.

Tratatele de pace de la Paris au consacrat dezmembrarea imperiilor

multinaționale ( Austro-Ungar, Otoman) și apariția de noi state.

1. Tratatul cu Germania
S-a semnat la 28 iulie 1919 în Sala Oglinzilor din Palatul de la
Versailles. În prezenţa lui George Clemenceau , Woodrow Wilson şi David
Lloyd George , contele Ulrich von Brackdorff Rantzau a semnat tratatul ce
consemna înfrângerea Germaniei, proclamată principala şi unica responsabilă de
declanşarea războiului.
Cele 440 de articole erau împărţite în 15 părţi. Prima parte cuprinde „
Statutul Ligii Naţiunilor ” iar celelalte fixau frontierele Germaniei , clauzele
militare , navale şi aeriene , chestiunea reparaţiilor , garanţiilor de executare.

2. Tratatul de pace cu Austria

A fost semnat la 10 septembrie 1919 la Saint Germain en Laye .
Se recunosc : prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi constituirea Republicii
Austriei pe o suprafaţă de 84000 km2 şi o populaţie de 6,7 milioane
locuitori .Boemia , Moravia, Slovacia au intrat în componenţa Republicii
Cehoslovacia şi Galia era încorporată Poloniei .
Slovenia , Dalmaţia , Bosnia şi Herţegovina au revenit Regatului Sârbilor,
Croaţilor şi Slovenilor. Italia a primit Tirolul de sud şi Istria, oraşul Zara şi o
serie de insule din Marea Adriatică .
Tratatul consemna de asemenea unirea Transilvaniei , Bucovinei şi
Banatului cu România.Armata austriacă era redusă la 30.000 militari. În baza
răspunderii declanşării războiului, a pierderilor şi pagubelor cauzate aliaţilor ,
Austria a fost obligată să plătească reparaţii de război şi să cedeze flota
comercială şi militară. Se interzicea Anshluss-ul iar independenţa Austriei era „
alienabilă numai cu consimţământul Consiliului Societăţii Naţiunilor ”.

123
3.Tratatul de pace cu Bulgaria
A fost semnat la 27 noiembrie 1919 la Neuilly Sur Seine . Documentul a
consemnat teritoriile cedate vecinilor de către Bulgaria. Tracia Occidentală a
revenit Greciei , oraşele Ţaribrod, Basilograd şi Strumiţa au intrat în
componenţa Regatului Sârbilor , Croaţilor şi Slovenilor.
Frontiera româno-bulgară a fost fixată conform prevederilor Tratatului de
la Bucureşti din august 1913. Serviciul militar obligatoriu a fost interzis ,
efectivele militare reduse la 20.000 militari, recrutaţi pe bază de voluntariat.
Bulgaria nu mai avea dreptul de a avea aviaţie militară şi flotă de război. A fost
de asemenea obligată să plătească despăgubiri de război.

4.Tratatul de pace cu Ungaria

A fost semnat la 4 iunie 1920 la Trianon. Tratatul fixa graniţele Ungariei
cu România, Austria , Cehoslovacia , Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor.
Ungaria recunoştea intrarea în componenţa statelor vecine a teritoriilor pe
care la cucerise după aşezarea ungurilor în Câmpia Panonică şi organizarea
statală . Efectivele militare erau limitate la 35.000 militari. Serviciul militar
obligatoriu era desfiinţat iar Ungaria nu mai avea voie să deţină aviaţie, tancuri
şi artilerie grea. Flota a fost predată aliaţilor . De asemenea Ungaria a fost
obligată la plata reparaţiilor .
5. Tratatul de pace cu Turcia
A fost semnat la 10 august 1920 la Sevres de către guvernul sultanului care
era lipsit de autoritate.
Turcia devenea „ stat sub protectorat ”cu un teritoriu restrâns la zona
centrală a Asiei Mici şi Istanbulului. Celelalte teritorii pe care Imperiul
Otoman le cucerise de-a lungul istoriei au fost trecute sub mandat englez ,
francez ori au fost preluate de Italia şi Grecia. S-a fixat un nou regim al
Strâmtorilor Bosfor şi Dardanele .
O comisie internaţională ( Marea Britanie , Franţa , Italia , SUA, Japonia ,
Rusia Sovietică , România , Grecia, Bulgaria şi Turcia ) controla respectarea
regimului Strâmtorilor.
Prevederile Tratatului de la Sevres nu au fost acceptate de patrioţii turci
conduşi de Mustafa Kemal.
În urma unor lupte susţinute cu forţe intervenţioniste în 24 iulie 1923 s-a
semnat un nou tratat la Lausanne.
Tratatul a stabilit că Turcia îşi păstra Tracia Orientală , inclusiv oraşul
Adrianopol . Turciei i s-a recunoscut suveranitatea asupra Istanbulului , a
insulelor Imbros şi Tenedos.
Frontiera cu Grecia şi Bulgaria era demilitarizată . Capitulaţiile erau
abolite, precum şi privilegiile economice acordate unor puteri şi societăţi
străine. Tratatul nu a prevăzut îngrădiri militare pentru Turcia. O problemă
extrem de importantă discutată la Lausanne a fost cea a strâmtorilor.

124
 După discuţii şi compromisuri s-a adoptat programul delegaţiei engleze
referitor la strâmtori .Convenţia referitoare la regimul strâmtorilor asigura
trecerea liberă a navelor comerciale şi militare, cu restricţia ca flota celui mai
puternic stat suveran să atingă maxim 30.000 tone.
Zona strâmtorilor a fost delimitată . Turcia trebuia să distrugă fortificaţiile
de coastă. Pentru controlul navigaţiei s-a instituit Comisia Internaţională.

125
 22. AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ( 1939-1945)
Cauzele războiului
Germania , Italia și Japonia erau nemulțumite de prevederile Conferinței
de Pace de la Paris.
După mai multe contacte diplomatice , cele 3 state au hotărât să-și
coordoneze politica externă.
Ele au format alianța numită Axa Roma –Berlin-Tokio.
Scopul acestei alianțe era acela de a modifica prin forță ordinea stabilită în
1919 la Versailles și de a realiza o nouă expansiune teritorială.
Germania nazistă a fost prima care a încălcat tratatele de pace , în dorința
de a-și extinde așa numitul spațiu vital. Ea a profitat de dezinteresul și de
slăbiciunea politică a Franței și Marii Britanii ca și de retragerea SUA în
izolaționism.
Acest lucru i-a permis lui Hitler să anexeze Austria în 1938 și
Cehoslovacia în 1938-1939.
După Martie 1939 , Franța și Marea Britanie au anunțat că nu vor mai
admite nici o anexiune germană.
Pentru a nu risca un război pe două fronturi și pentru a izola Polonia ,
Germania s-a înțeles cu Uniunea Sovietică prin Tratatul Ribbentrop –Molotov
pe 23 august 1939.

Pactul Ribbentrop- Molotov

În seara zilei de 23 august 1939 la Kremlin , în prezenţa lui Stalin
,Ribbentrop şi Molotov au semnat pe 10 ani cu posibilitatea de prelungire ,
Tratatul de neagresiune şi anexa sa secretă.Documentul a intrat în istorie
sub denumirea de Pactul Ribbentrop- Molotov . În primul document ce a fost
dat publicităţii , părţile semnatare se angajau să se abţină de la orice violenţă ,
de la orice acţiune agresivă una contra celeilalte. În cazul când una din părţi
era antrenată în război , cealaltă nu acorda sprijin inamicilor partenerului , de
asemenea să nu participe la nici o coaliţie îndreptată contra celeilalte părţi, să
se consulte , iar problemele litiginoase să le rezolve prin arbitraje.Protocolul
secret rezultat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale a realizat
împărţirea zonelor de interes în Europa Răsăriteană .Hitler şi-a intensificat
pregătirile pentru declanşarea operaţiunilor militare de invadare a Poloniei.
Dintre consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov cea imediată a fost atacarea
Poloniei la 1 septembrie 1939 ceea ce a însemnat deschiderea de către
Germania a primului teatru de operaţiuni militare al celui de-al II-lea război
mondial în Europa Răsăriteană.

126
Primele succese germane : Polonia și Franța.
Războiul a început prin invadarea Poloniei de către Germania la 1
septembrie 1939. În replică la 3 septembrie 1939 Franța și Marea Britanie au
declarat război Germaniei dar, fiind nepregătite , nu au întreprins nici o acțiune
militară împotriva armatelor germane , perioada ( octombrie 1939- aprilie 1940 )
purtând numele de războiul ciudat.
Al doilea război mondial a fost unul total deoarece statele implicate s-au
folosit de toate resursele materiale, umane , ideologice.
În război au fost folosite toate armele cunoscute. Războiul s-a purtat pe
uscat , în aer, pe apă, în apă.
În aprilie 1940 , trupele germane au atacat prin surprindere Danemarca și
Norvegia. În cel mai scurt timp , cele două țări au fost ocupate.
În mai 1940 , armata germană a invadat Belgia și Olanda , reușind să
pătrundă rapid în nordul Franței ( Paris ).
În vara-toamna anului 1940 Hitler a declanșat operațiunea Leul de
Mare , adică bombardarea și invadarea Angliei.
26 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul
Herța fără a ține cont de trecutul istoric și fără a avea acordul guvernului român.
30 august 1940 prin Dictatul de la Viena , României îi era impusă
cedarea către Ungaria a teritoriului aflat în nordul Transilvaniei.
O altă cedare teritorială a avut loc pe 7 septembrie 1940 prin Tratatul de
la Craiova când sub presiunea lui Hitler , România era nevoită să cedeze
Bulgariei , Cadrilaterul.
La 6 septembrie 1940 regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului
său Mihai I , iar conducerea a fost preluată de generalul Ion Antonescu.
În aprilie 1941 Germania intervine în ajutorul Italiei în Balcani unde
cucerește Iugoslavia și Grecia și pregătește Campania din Rusia.
De asemenea un corp german de armată condus de Erwin Rommel a
intervenit în ajutorul italienilor cucerind Libia.

Invadarea Uniunii Sovietice

22 iunie 1941 Germania a atacat URSS și a reușit să cucerească vestul
Rusiei în scurt timp.
În decembrie 1941 , ofensiva germană a fost oprită în fața Leningradului
și Moscovei.
Primăvara 1942 Germania a reluat ofensiva în direcția Stalingrad.

127
Extinderea războiului în Pacific. Constituirea Coaliției Națiunilor Unite.
Pe 7 decembrie 1941 , Japonia atacă prin surprindere baza militară
americană din insulele Hawai distrugând o parte a flotei americane.
Intrarea SUA în război , provocată de agresiunea japoneză , va modifica
rapid raportul de forțe dintre puterile Axei și adversarii săi.
SUA aveau un potențial economic uriaș care reprezenta un factor decisiv
într-un război modern. Încă înainte de atacul japonez , președintele Roosevelt a
reușit să sprijine , în mod indirect Marea Britanie și Uniunea Sovietică , prin
împrumuturi financiare și livrări de material militar.
Pe 15 august 1941 , la baza Argentia din Insulele Newfondland , la
bordul navei Prince of Wales , Roosevelt semnează Charta Atlanticului ,
împreună cu premierul britanic Winston Churchill.
Acest document stabilea principiile viitoarei colaborări americano-
britanice.
El va sta la baza creării Declarației Națiunilor Unite , semnată de 26 de
state la 1 ianuarie 1942 , state care se angajau să lupte până la capăt cu puterile
Axei- formarea coaliției antihitleriste.

* La 15 august 1941 , Roosevelt şi Churchill la bordul navei „ Prince of Wales

”au semnat Charta Atlanticului prin care SUA şi Marea Britanie se angajau să
respeste următoarele principii:
- să nu recunoască anexarea prin forţă a unor teritorii
- să respecte dreptul popoarelor la autodeterminare naţională , suveranitate şi
alegerea formei de guvernământ
-toate statele , indiferent de mărime vor beneficia de un tratament egal
-la baza relaţiilor internaţionale urmează să stea colaborarea dintre state.
Principiile Chartei Atlanticului vor fi preluate în Declaraţia Naţiunilor Unite din
ianuarie 1942.

La 1 ianuarie 1942 s-a semnat la Washington de către Roosevelt ,

Churchill , Litvinov şi Soong ( China ) „ Declaraţia Naţiunilor Unite ” , la care
au aderat numeroase ţări. Reluând ideile expuse în Charta Atlanticului , statele
semnatare îşi exprimau decizia fermă de a crea o „ ordine internaţională ” bazată
pe principiile dreptului păcii , securităţii, libertăţii şi bunăstării generale a
omenirii.
Aşadar , cele 2 documente publice exprimau angajamentele ferme ale
Marilor Puteri ale coaliţiei antihitleriste pentru:
- înlăturarea diplomaţiei secrete
- restabilirea suveranităţii popoarelor cotropite
- respectarea opţiunilor popoarelor în ceea ce priveşte forma de guvernare
şi de organizare economică şi socială
- neacceptarea nici unei schimbări teritoriale fără acordul popoarelor
interesate

128
 - clădirea unei lumi postbelice pe principiile dreptului internaţional ,
egalităţii , dreptăţii , libertăţii tuturor statelor.

Marile bătălii din 1942-1943

Primăvara lui 1942 , armata germană atacă sudul Uniunii Sovietice.
Armata Roșie va reuși să oprească înaintarea germană la Stalingrad pe
Volga la 4 septembrie 1942.
Pe 2 februarie 1943 , armata germană este înfrântă , fiind obligată să
capituleze.
Tot în 1942 ( mai –iunie) flota americană reușește să stopeze ofensiva
japoneză din Oceanul Pacific , în bătăliile din Marea Coralilor și de la
Midway.
În iulie 1943 la Kursk , Armata Roșie a provocat o înfrângere gravă
Germaniei.
Până în vara anului 1944 Armata Roșie a eliberat teritoriul URSS.
Anglo - americanii eliberează nordul Africii și în vara anului 1943 au
debarcat în nordul Italiei.
Anul 1943 a adus transformări importante și în relațiile dintre cei 3 mari
aliați. Churchill , Roosevelt și Stalin se întâlnesc la Teheran ( 28 noiembrie – 1
decembrie 1943). A fost stabilită strategia militară de eliberare a Europei de sub
influența nazistă. Churchill dorea ca anglo-americanii să deschidă al doilea front
în Balcani. Roosevelt s-a alăturat opiniei lui Stalin care dorea ca aliații
occidentali să debarce în vestul Franței. Această decizie a făcut însă ca estul
Europei să ajungă după război , sub controlul militar și politic al sovieticilor.

Capitularea Germaniei
În 1944 ofensiva sovietică ajungea aproape de Varșovia. Va izbucni o
insurecție antigermană condusă de polonezii care simpatizau cu Occidentul, iar
Stalin va opri ofensiva lăsându-i pe germani să înăbușe revolta poloneză.
Pe 6 iunie 1944 anglo-americanii debarcă în Normandia printr-o
operațiune navală și aeriană. Reușesc să elibereze Franța, Belgia și Olanda iar în
1945 pătrund adânc în Germania.
În paralel , ofensiva sovietică din 1944 -1945 traversează teritoriile
Poloniei , României, Ungariei și Cehoslovaciei, îndreptându-se spre Berlin.
Distrusă economic și militar , Germania capitulează pe 8 mai 1945 după
ce la 30 aprilie 1945 Hitler s-a sinucis.

129
Capitularea Japoniei
S-a produs la 2 septembrie 1945.
Americanii au suferit mari pierderi datorită rezistenței japoneze. Deoarece
japonezii refuzau să capituleze președintele american Harry Truman a considerat
că singura soluție de scurtare a războiului o reprezintă folosirea bombei
atomice , o nouă armă cu o putere de distrugere imensă.
Pe 6 august 1945 americanii au lansat prima bombă atomică asupra
Hiroshimei.
După ce americanii au lansat și cea de-a doua bombă atomică la 9 august
1945 la Nagasaki , Japonia a acceptat capitularea.
2 septembrie 1945 se sfârșește cel de-al Doilea Război Mondial.

Conferința de Pace de la Paris (29 iulie - 15 octombrie 1946) a fost urmată de

Tratatele de Pace de la Paris semnat pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și
statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.

Părțile implicate
De partea aliaților erau: Statele Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și al
Irlandei de Nord, Franța, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, China,
Australia, Belgia, Republica Sovietică Socialistă Belarusă, Brazilia, Canada,
Cehoslovacia, Etiopia, Grecia, India, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Polonia,
Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, Uniunea Africii de Sud și Republica
Populară Federativă Iugoslavia.
De partea țărilor de partea ai Axei se aflau: Italia, România, Ungaria,
Bulgaria și Finlanda.
Au fost semnate tratate separate între aliați și fiecare din țările care
colaboraseră cu axa. Astfel, deși între România și Ungaria a existat o situație de
conflict armat, nu a existat niciun tratat de pace direct între România și Ungaria,
terminarea stării de război fiind menționată separat în tratatele semnate cu aliații.
Cu toate că toate statele aliate au fost prezente la Paris, nu toate au
participat la negocierile cu toate puterile de partea axei și nu toate au semnat
tratatele de pace respective.
Astfel, tratatul de pace cu România a fost semnat de: Statele Unite,
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Uniunea Republicilor
Socialiste Sovietice, Australia, Republica Sovietică Socialistă Belarusă, Canada,
Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană
și Uniunea Africii de Sud.
Tratatele le-au permis Italiei, României, Ungariei, Bulgariei și Finlandei
să își reasume responsabilitățile ca state suverane în relațiile internaționale.
Au fost incluse o serie de clauze care defineau despăgubirile de război,
drepturile minorităților și ajustări teritoriale incluzând sfârșitul imperiului
colonial al Italiei din Africa și modificări ale frontierelor: Ungaro-Cehoslovace,
Româno-Ungare, Sovieto-Române, Bulgaro-Române și Sovieto-Finlandeze.

130
 Clauzele stipulau că semnatarii vor lua toate măsurile necesare "pentru a
asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicția sa indiferent de rasă, sex, limbă sau
religie, drepturile umane și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de
expresie, a presei, a religiilor, a opiniei politice și a întâlnirilor publice".
Fiecare guvern se obliga să împiedice renașterea fascismului sau a oricărei
organizații "politice, militare sau semi-militare, al căror scop ar fi acela de a
împiedica accesul la drepturile democratice."

Transferuri teritoriale
Finlanda pierdea aproximativ 10% din suprafața sa în favoarea Uniunii
Sovietice. Această cerere a sovieticilor a fost privită ca o mare nedreptate în
rândul aliaților, deoarece în acest caz URSS era agresorul (în cadrul pactului
Hitler-Stalin) și datorită simpatiei de care se bucura Finlanda mulțumită
victoriilor din 1939-1940.
România, mulțumită contribuției sale militare de partea Aliaților după 23
august 1944, primea înapoi Transilvania de Nord transferată de Hitler Ungariei
prin Dictatul de la Viena, dar pierdea Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul
Herța în favoarea Uniunii Sovietice, și Dobrogea de Sud (Cadrilaterul) în
favoarea Bulgariei.
Italia ceda localitățile Tende și La Brigue Franței, Zadar (actual, pe
teritoriul Croației) și regiunea Istria (actual, pe teritoriul Croației și Sloveniei)
Iugoslaviei și arhipelagul Dodecanez Greciei.

Daunele de război
Uniunea Sovietică a emis pretențiile maxime din partea adversarilor, cu
excepția Bulgariei, cu care avea cea mai bună relație dintre vechii adversari. În
cazurile României și a Ungariei însă, pretențiile au fost foarte mari. Daunele de
război, la valorile din 1938:

$360.000.000 de la Italia;
$115.000.000 către Iugoslavia;
$105.000.000 către Grecia;
$100.000.000 către Uniunea Sovietică;
$25.000.000 către Etiopia;
$5.000.000 către Albania;
$300.000.000 de la Finlanda către Uniunea Sovietică;
$300.000.000 de la Ungaria:
$200.000.000 către Uniunea Sovietică;
$100.000.000 către Cehoslovacia și Iugoslavia.
$300.000.000 de la România către Uniunea Sovietică;
$70.000.000 de la Bulgaria;
$45.000.000 către Grecia;
$25.000.000 către Iugoslavia.

131
Urmări
Destrămarea Uniunii Sovietice și a Iugoslaviei la începutul anilor 1990 nu
a dus la nici o renegociere a Tratatelor de pace de la Paris. Cu toate acestea, în
1990 Finlanda a anulat unilateral restricțiile pe care tratatul le impusese armatei
sale.

CONFERINȚELE INTERALIATE ȘI PACEA DE LA PARIS

Victoriile aliaților împotriva axei i-au determinat pe Winston Churchill (premier

britanic ), Theodore Roosevelt ( președintele SUA) și I.V. Stalin ( conducătorul
URSS ) să organizeze întâlniri la ”nivel înalt” pentru a discuta despre
organizarea lumii postbelice.

Conferința de la Teheran ( 28 noiembrie – 1 decembrie 1943 )

La Teheran a avut loc la 28 noiembrie - 1 decembrie 1943 , Conferinţa

Tripartită la care au participat Stalin , Roosevelt şi Churchill însoţiţi de
miniştrii lor de externe . Pe lângă problemele militare legate de mersul
războiului în deschiderea celui de al II-lea front în Europa , cei 3 au luat în
discuţie chestiunile legate de organizarea postbelică a lumii , lăsând cu totul la o
parte principiile Chartei Atlanticului , rămase chiar din momentul formulării
lor , un simplu deziderat.
Astfel Roosevelt a propus dezmembrarea Germaniei în 5 state autonome ,
Churchill a propus constituirea unei Confederaţii danubiene între Austro-
Ungaria şi teritoriile sudice ale Germaniei.
În ceea ce priveşte Polonia , partea sovietică a susţinut „ restabilirea ”
acesteia dar frontiera ei de est rămânea cea din înţelegerea secretă cu Hitler iar
cea de vest pe Oder . Stalin a mai cerut Porturile Konigsberg şi Memel pentru
că ele nu îngheţau iarna. De asemenea Stalin nu şi-a ascuns dorinţa de a avea
„ mâinile libere ” în Europa balcanică şi de a accede la Mările Calde din
Extremul Orient.
În conformitate cu planurile stabilite , anglo-americanii au deschis al II-
lea front în Europa , efectuând debarcarea în Normandia în iunie 1942 , pe când
pe frontul de est ofensiva sovietică se desfăşura rapid în direcţia Prusia
Orientală, Polonia, Statele baltice şi România.
August –septembrie 1944 , România , Finlanda şi Bulgaria au capitulat ,
războiul continuând pe teritoriile Ungariei , Austriei şi Germaniei.

132
Conferința de la Moscova ( 9 octombrie 1944)

S-au întâlnit Stalin, Churchill, Eden și Molotov .

Au încheiat ”Acordul procentajelor” care stabilea , în procente, influența rusă în
Europa de după război.

Conferinţa de la Ialta ( 4-11 februarie 1945 ) a dezbătut problemele cooperării

militare şi ale organizării lumii postbelice, a stabilit condiţiile capitulării şi
modul de administrare a teritoriului german , s-au stabilit condiţiile cooperării în
lupta contra Japoniei , s-au precizat măsurile referitoare la conferinţa care
trebuia să pună bazele O.N.U. Conferinţa a ajuns la statuarea regimului politic al
Europei de după război , acceptându-se împărţirea Europei în ţări libere şi ţări
supuse împotriva voinţei lor, influenţei sovietice ( în centrul şi estul
continentului ).

Conducătorii Marilor Puteri aliate ( Stalin - URSS, Harry Truman - SUA,

laburistul Clement Attlee – Anglia ) întruniţi la Conferinţa de la Potsdam ( 17
iulie – 2 august 1945 ) au delimitat zonele de ocupaţie în Germania , au instituit
Comisia Aliată de Control ( CALC ) şi au stabilit graniţa germano-polonă pe
râurile Oder şi Neisse . S-au afirmat principiile colaborării şi organizării lumii
postbelice , au luat măsuri pentru pregătirea tratatelor de pace , s-a cerut
Japoniei să capituleze, S-a creat Tribunalul Militar Internaţional care a
judecat la Nürnberg pe marii criminali de război. Procesul a dezvăluit
monstruoasele crime ale nazismului şi a apărat principiile democraţiei şi
libertăţii.

Conferința de Pace de la Paris

Și-a deschis lucrările la 26 iulie 1946 la Palatul Luxemburg. Au participat 26 de
state.
La 10 februarie 1947 s-au semnat Tratatele de Pace cu România, Bulgaria,
Finlanda , Ungaria, Italia.

a. Tratatul cu România
- Era obligată să achite URSS reparații de război de 300 milioane de dolari
în 8 ani;
- URSS își rezerva dreptul de a menține trupele pe teritoriul României până
la achitarea integrală a datoriei de război;
- România primea N-V Transilvaniei pierdut prin Dictatul de la Viena;
- Pierdea Basarabia și nordul Bucovinei în favoarea URSS și Cadrilaterul în
favoarea Bulgariei.

133
b. Tratatul cu Bulgaria
- Avea obligații de război față de Grecia ( 45 mil. de dolari ) și Iugoslavia
(25 mil. dolari)
- Susținută de URSS , Bulgaria și-a mărit teritoriul pe seama statelor
vecine.
c. Tratatul cu Italia
- A fost fixată frontiera cu Franța;
- Triest a fost declarat zonă liberă pusă sub jurisdicția Consiliului de
Securitate ONU;
- Renunța la coloniile Libia, Eritreea, Somalia și recunoștea independența
Albaniei.
d. Tratatul cu Ungaria
- Renunța la N-V Transilvaniei;
- Trebuia să plătească despăgubiri de război URSS ( 200 mil. dolari),
Cehoslovaciei și Iugoslaviei ( câte 50 mil. dolari)
e. Tratatul cu Finlanda
- Trebuia să plătească URSS 300 mil dolari ca despăgubiri de război;
- Ceda provincia Petsamo URSS-ului;
- Provincia Petsamo a fost o provincie finlandeză din 1921 până în 1922,
când a fost fuzionată cu provincia Oulu . Acest panou dădea Finlandei
acces la Oceanul Arctic , până când a fost anexat de Uniunea Sovietică în
1944.
Prin Tratatele de Pace , țările Europei de Est au fost lăsate în sfera de
influență a URSS.
Tratatele de Pace cu Japonia și Austria s-au semnat mai târziu , în 1951,
respectiv în 1955.

134
 Tratate şi conferinţe
Conferinţa de la Montreaux
La 22 iunie 1936 la Montreaux se întâlneau URSS, Marea Britanie ,
Franţa , Bulgaria , Turcia, Grecia , România şi Iugoslavia.
Turcia a prezentat în cadrul Conferinţei un proiect prin care se pronunţa
pentru desfiinţarea comisiei strâmtorilor fiind susţinut de Nicolae Titulescu.
La 22 iulie 1936 s-a semnat Convenţia de la Montreaux . În preambulul
Convenţiei se făceau referiri la Securitatea Turciei şi a Statelor din bazinul
Mării Negre .
Documentul prevedea deplina libertate de navigaţie a navelor comerciale
indiferent de pavilion şi încărcătură . În caz de război se prevedea că navele
comerciale pot să navigheze prin strâmtori numai dacă Turcia e neutră.
Se limita trecerea navelor de război atât în timp de pace cât şi în timp de
război .Nu se putea trece prin strâmtori cu un tonaj militar mai mare de
15.000 tone la o singură trecere şi cu condiţia să nu se depăşească 30.000
tone. Se putea ajunge la 40.000 tone în cazul flotei unui stat riveran . În caz
de război şi dacă Turcia se declara neutră , aceasta se obligă să nu admită
trecerea navelor beligerante.
Pactul Ribbentrop- Molotov
În seara zilei de 23 august 1939 la Kremlin , în prezenţa lui Stalin
,Ribbentrop şi Molotov au semnat pe 10 ani cu posibilitatea de prelungire ,
Tratatul de neagresiune şi anexa sa secretă. Documentul a intrat în istorie
sub denumirea de Pactul Ribbentrop - Molotov . În primul document ce a fost
dat publicităţii , părţile semnatare se angajau să se abţină de la orice violenţă ,
de la orice acţiune agresivă una contra celeilalte. În cazul când una din părţi
era antrenată în război , cealaltă nu acorda sprijin inamicilor partenerului , de
asemenea să nu participe la nici o coaliţie îndreptată contra celeilalte părţi, să
se consulte , iar problemele litiginoase să le rezolve prin arbitraje. Protocolul
secret rezultat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale a realizat
împărţirea zonelor de interes în Europa Răsăriteană .Hitler şi-a intensificat
pregătirile pentru declanşarea operaţiunilor militare de invadare a Poloniei.
Dintre consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov cea imediată a fost atacarea
Poloniei la 1 septembrie 1939 ceea ce a însemnat deschiderea de către
Germania a primului teatru de operaţiuni militare al celui de-al II-lea război
mondial în Europa Răsăriteană.

La 24 iunie 1940 , guvernul Petain a semnat acordul de armistiţiu cu

Italia, care dădea dreptul lui Musolini să folosească portul Djibouti şi obliga
Franţa să demilitarizeze linia Mareth şi o zonă adâncă de 200 km la frontiera cu
Tripolitania . Cea de-a III-a Republică se prăbuşea neputincioasă .

135
 La 5 iunie 1947 secretarul de stat George Marshall a propus „ Planul
Marshall ” care avea în vedere o acţiune americană de redresare a Europei ,
implicând atât livrări de produse cu titlu gratuit cât şi credite cu dobânzi mici
finanţate de Trezoreria americană. În contra-partidă ţările europene erau obligate
să acţioneze pentru stabilitatea monetară. Ajutorul american de peste 10.000
milioane dolari s-a împărţit între 16 ţări dar mai mult de jumătate s-a dat
Germaniei de vest , Italiei , Franţei şi Marii Britanii. Ele au constituit O.E.C.E. –
Organizaţia Europeană de Cooperare Economică.

La 15 august 1941 , Roosevelt şi Churchill la bordul navei „ Prince of

Wales ”au semnat Charta Atlanticului prin care SUA şi Marea Britanie se
angajau să respecte următoarele principii:
- să nu recunoască anexarea prin forţă a unor teritorii
- să respecte dreptul popoarelor la autodeterminare naţională , suveranitate şi
alegerea formei de guvernământ
-toate statele , indiferent de mărime vor beneficia de un tratament egal
-la baza relaţiilor internaţionale urmează să stea colaborarea dintre state.
Principiile Chartei Atlanticului vor fi preluate în Declaraţia Naţiunilor Unite din
ianuarie 1942.

La 1 ianuarie 1942 s-a semnat la Washington de către Roosevelt ,

Churchill , Litvinov şi Soong ( China ) „ Declaraţia Naţiunilor Unite ” , la care
au aderat numeroase ţări. Reluând ideile expuse în Charta Atlanticului , statele
semnatare îşi exprimau decizia fermă de a crea o „ ordine internaţională ” bazată
pe principiile dreptului păcii , securităţii, libertăţii şi bunăstării generale a
omenirii.
Aşadar , cele 2 documente publice exprimau angajamentele ferme ale
Marilor Puteri ale coaliţiei antihitleriste pentru:
- înlăturarea diplomaţiei secrete
- restabilirea suveranităţii popoarelor cotropite
- respectarea opţiunilor popoarelor în ceea ce priveşte forma de guvernare
şi de organizare economică şi socială
- neacceptarea nici unei schimbări teritoriale fără acordul popoarelor
interesate
- clădirea unei lumi postbelice pe principiile dreptului internaţional ,
egalităţii , dreptăţii , libertăţii tuturor statelor.

În ianuarie 1943 la Casablanca , o conferinţă anglo-americană a decis să

nu se încheie nici o pace cu Axa sau cu sateliţii acesteia din Balcani decât cu
condiţia unei „ capitulaţii necondiţionate ” a acestora . Această condiţie asupra
căreia a insistat Roosevelt , încerca să asigure popoarelor tuturor ţărilor
combatante :- că nu se vor forma nici un fel de negocieri cu reprezentanţii
fascismului şi nazismului ; că nu se va face nici un fel de târg care să le permită

136
salvarea vreunei rămăşiţe din puterea lor; că înainte de prezentarea condiţiilor
definitive de pace popoarelor Germaniei, Italiei şi Japoniei conducătorii lor
militari trebuie să recunoască în faţa întregii lumi înfrângerea definitivă şi totală.

Între 17-24 august 1943 la Quebeck , o conferinţă anglo-americană a

discutat planurile de acţiune împotriva Japoniei precum şi alte aspecte ale
strategiei militare şi diplomatice.

În octombrie 1943 la Moscova s-au întâlnit miniştrii de externe ai Marii

Britanii ( Anthony Eden ) , SUA ( Cordel Hull ) şi URSS ( Molotov ) . Ei şi-au
reafirmat sprijinul faţă de politica prin care se urmărea capitularea
necondiţionată ,au solicitat să se pună capăt fascismului în Italia şi să se
restabilească independenţa Austriei. În interesul păcii au susţinut colaborarea
postbelică dintre puterile aliate.

22 noiembrie 1943 la Cairo , Roosevelt şi Churchill s-au întâlnit cu

Chiang Kai Shek pentru a se pune de acord cu privire la condiţiile ce urmăreau
a fi impuse Japoniei , inclusiv renunţarea la câştigurile teritoriale de pe urma
agresiunilor anterioare.

La Teheran a avut loc la 28 noiembrie -1 decembrie 1943 , Conferinţa

Tripartită la care au participat Stalin , Roosevelt şi Churchill însoţiţi de
miniştrii lor de externe . Pe lângă problemele militare legate de mersul
războiului deschiderea celui de al-II-lea front în Europa , cei 3 au luat în discuţie
chestiunile legate de organizarea postbelică a lumii , lăsând cu totul la o parte
principiile Chartei Atlanticului , rămase chiar din momentul formulării lor , un
simplu deziderat.
Astfel Roosevelt a propus dezmembrarea Germaniei în 5 state autonome ,
Churchill a propus constituirea unei Confederaţii danubiene între Austro-
Ungaria şi teritoriile sudice ale Germaniei.
În ceea ce priveşte Polonia , partea sovietică a susţinut „ restabilirea ”
acesteia dar frontiera ei de est rămânea cea din înţelegerea secretă cu Hitler iar
cea de vest pe Oder . Stalin a mai cerut Porturile Konigsberg şi Memel pentru
că ele nu îngheţau iarna. De asemenea Stalin nu şi-a ascuns dorinţa de a avea
„ mâinile libere ” în Europa balcanică şi de a accede la Mările Calde din
Extremul Orient.
În conformitate cu planurile stabilite , anglo-americanii au deschis al II-
lea front în Europa , efectuând debarcarea în Normandia în iunie 1942 , pe când
pe frontul de est ofensiva sovietică se desfăşura rapid în direcţia Prusia
Orientală, Polonia, Statele baltice şi România.
August –septembrie 1944 , România , Finlanda şi Bulgaria au capitulat ,
războiul continuând pe teritoriile Ungariei , Austriei şi Germaniei.

137
 Conducătorii Marilor Puteri aliate ( Stalin- URSS, Harry Truman- SUA,
laburistul Attle – Anglia ) întruniţi la Conferinţa de la Potsdam ( 17 iulie – 2
august 1945 ) au delimitat zonele de ocupaţie în Germania , au instituit Comisia
Aliată de Control ( CALC ) şi au stabilit graniţa germano-polonă pe râurile
Oder şi Neisse .S-au afirmat principiile colaborării şi organizării lumii
postbelice , au luat măsuri pentru pregătirea tratatelor de pace , s-a cerut
Japoniei să capituleze, S-a creat Tribunalul Internaţional care a judecat la
Nurnberg pe marii criminali de război. Procesul a dezvăluit monstruasele crime
ale nazismului şi a apărat principiile democraţiei şi libertăţii.

Conferinţa de la Ialta ( 4-11 februarie 1945 ) a dezbătut problemele

cooperării militare şi ale organizării lumii postbelice, a stabilit condiţiile
capitulării şi modul de administrare a teritoriului german , s-au stabilit condiţiile
cooperării în lupta contra Japoniei , s-au precizat măsurile referitoare la
conferinţa care trebuia să pună bazele O.N.U. Conferinţa a ajuns la statuarea
regimului politic al Europei de după război , acceptându-se împărţirea Europei
în ţări libere şi ţări supuse împotriva voinţei lor, influenţei sovietice ( în centrul
şi estul continentului ).

La 25 aprilie -26 iunie 1945 a avut loc Conferinţa de la San Francisco

unde s-au pus bazele Organizaţiei Naţiunilor Unite ( O.N.U.).
O.N.U. a fost constituită cu scopul menţinerii păcii prin mijloace paşnice ,
cooperare internaţională şi respectarea drepturilor omului. A fost elaborată
Carta ONU , semnată de cele 51 de state prezente la Conferinţă ce cuprindea
111 articole. Aceasta prevedea constituirea a 6 organisme principale , care
aveau să asigure funcţionarea organizaţiei şi care există până azi.
Adunarea Generală cuprinde toţi membrii ONU . Adunarea are funcţiile
unui Parlament , adoptând hotărâri prin întrunirea majorităţii voturilor .
Consiliul de Securitate este forul executiv şi de decizie al ONU.El este
format din 5 membrii permanenţi : China, Franţa, Marea Britanie, Rusia,
SUA şi 10 membrii nepermanenţi aleşi pe 2 ani, dintre membrii ordinari al
ONU.
Consiliul Economic şi Social este format din 18 membrii desemnaţi de
Adunarea Generală şi coordonează activităţile de profil ale organizaţiei.
Consiliul de Tutelă supraveghea iniţial regimul şi tratamentul aplicat în
colonii de către puterile coloniale . Rolul său a scăzut pe măsura dispariţiei
coloniilor. Avea 15 membrii.
Curtea Internaţională de Justiţie emite decizii bazate pe dreptul
internaţional. Ea nu are însă decât rolul de a face recomandări, care nu sunt
obligatorii.
Secretariatul ONU asigură funcţionarea administrativă a organizaţiei ,
fiind condus de un Secretar General , ales pentru un mandat de 5 ani.

138
 La Conferinţa de la Potsdam, din 1945 cele 3 puteri învingătoare au
hotărât să amâne tratatele de pace cu Germania şi Japonia . Ele au însărcinat
Consiliul Miniştrilor de Externe ( din care mai făceau parte , cu rol
consultativ , reprezentanţii Chinei şi Franţei ) să pregătească doar tratatele de
pace cu ţările satelite ale Germaniei naziste .
În anul 1946 , la Paris , s-a desfăşurat Conferinţa de Pace prin încheierea
tratatelor cu Bulgaria, Finlanda , Italia ,România şi Ungaria. Acestor state li
s-au stabilit frontierele , li s-au impus restricţii în ceea ce priveşte
capacităţile militare , precum şi despăgubiri pe care trebuiau să le plătească
statelor agresate. Tratatele au fost semnate în 1947.

139
23. Participarea României la cele două conflicte mondiale
Anul 1940
A avut pentru integritatea teritorială a României urmări deosebit de grave.
23 august 1939 s-a semnat între Germania şi URSS , Pactul Ribbentrop-
Molotov prin care cele două state îşi împărţeau sferele de influenţă în Europa şi
prin care Stalin ridica pretenţii asupra teritoriilor româneşti din Basarabia şi
nordul Bucovinei.
1 septembrie 1939 Germania a atacat Polonia, izbucnind cel de-al II –lea
război mondial. România s-a declarat neutră.
22 iunie 1940 Franţa capitulează în faţa Germaniei .România rămâne fără
nici un sprijin în faţa pretenţiilor revizioniste ale Ungariei şi Bulgariei .
28 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul
Herţa fără a ţine cont de trecutul istoric şi fără a avea acordul guvernului român.
30 august 1940 prin Dictatul de la Viena , României îi era impusă cedarea
către Ungaria a teritoriului aflat în nordul Transilvaniei. O altă cedare teritorială
a avut loc în 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova când sub presiunea
lui Hitler, România este nevoită să cedeze Bulgariei ,Cadrilaterul.
Consecinţele acestor pierderi teritoriale au fost deosebit de grele. România
pierdea astfel 33.8% din suprafaţa ţării şi 33.3 % din populaţie. În perioada
imediat următoare, în speranţa refacerii unităţii statale, România va participa
alături de Germania la războiul împotriva URSS.
Deteriorarea regimului democratic , declanşarea celui de-al II-lea război
mondial , succesele obţinute de Germania şi URSS au influenţat semnificativ
evoluţia regimului politic din România.
Fărâmiţarea integrităţii teritoriale a ţării în urma cedărilor din 1940 avea
să accentueze criza regimului lui Carol II şi să grăbească venirea la conducerea
guvernului a generalului Ion Antonescu. Acesta avea să-l forţeze pe rege să
abdice la 6 septembrie 1940.

140
România în al doilea război mondial

Regimul antonescian ( 1940-1944).

Imediat după abdicarea regelui Carol II, generalul Antonescu şi-a arogat
puteri dictatoriale , instituind funcţia de „ Conducător al statului ” .
Tânărului rege Mihai ( de numai 19 ani ) îi rămâneau totuşi şefia armatei
şi dreptul de a-l numi pe primul ministru.
În prima perioadă a dictaturii sale ( septembrie 1940-ianuarie 1941)
Antonescu s-a sprijinit pe legionari , formând guvernul cu aceştia şi proclamând
România stat naţional regional. Relaţiile dintre România şi Germania cunosc
acum o semnificativă lărgire: România aderă la Pactul Tripartit şi primeşte pe
teritoriul ei importante forţe militare germane .
Însă cooperarea dintre Antonescu şi legionari a eşuat din cauza
instabilităţii provocate de excesele în aplicarea măsurilor luate de guvern
împotriva evreilor şi de permanentele răfuieli între foştii adversari pe care
potrivit doctrinei lor, legionarii voiau să-i elimine fizic.
Astfel , în noaptea de 26-27 noiembrie 1940 au fost asasinaţi la Jilava, 66
de deţinuţi politici, în aceeaşi zi fiind asasinaţi şi reputatul economist ţărănist
Virgil Madgearul ( în pădurea Snagov) şi marele istoric, prim ministru, Nicolae
Iorga ( în comuna Strejnic).
Cu acordul lui Hitler care dorea la Bucureşti un guvern capabil să asigure
aprovizionarea maşinii de război germane ,îndeosebi cu petrol , Antonescu îi
înlătură pe legionari ,după o încercare nereuşită a acestora de a da o lovitură de
stat ianuarie 1941.
Începe acum cea de-a doua etapă a dictaturii , cea militară ( ianuarie 1941-
august 1944).Statul este subordonat economic Germaniei,dar Antonescu
condiţionează aprovizionarea Reichului de plata tuturor produselor livrate.
În politica internă , se iau măsuri de asanare a administraţiei dar se
continuă şi măsurile discriminatorii împotriva evreilor în etapa anterioară a
guvernării. Relaţiile cu Germania foarte strânse şi în plan militar , îl determină
pe Antonescu să i se alăture lui Hitler în lupta cu bolşevismul sovietic , pentru
eliberarea teritoriilor estice ocupate în 1940.

141
 De la războiul din est la cel din vest.

Antonescu a ordonat trecerea Prutului la 22 iunie 1941.După circa o lună

Basarabia şi Bucovina de nord erau recucerite. Pentru a combate influenţa
comunistă în aceste teritorii , guvernul înăspreşte măsurile luate împotriva
evreilor de acolo ( socotiţi toţi agenţi bolşevici) şi-i deportează în masă dincolo
de Nistru, circa 100.000 dintre ei pierind ( morţi sau dispăruţi).În acelaşi timp
însă, regimul refuză să-i predea pe evrei pentru a fi exterminaţi în lagărele
germane , aşa cum a făcut regimul fascist maghiar.
După cucerirea teritoriilor româneşti , armata română a continuat războiul
dincolo de Nistru , cucerind Crimeea ( 1941-1942) participând la bătălia de la
Stalingrad ( 1942-1943) şi în luptele din Kuban ( 1943) în ciuda avertismentelor
lansate de aliaţi şi de politicienii români.
Schimbarea soartei războiului a silit-o să se retragă apoi pe direcţia
inversă , în defensivă. În această dezastruoasă campanie au murit circa 600.000
români. În aceste condiţii , opoziţia condusă de Iuliu Maniu hotăreşte să scoată
România din război. Au loc negocieri diplomatice , cu anglo-americanii la
Ankara şi cu sovieticii la Stockholm.
Dar, în condiţiile în care Armata Roşie intrase în ţară , regele Mihai sfătuit
de cercurile palatului, ordonă arestarea lui Antonescu la 23 august 1944.Armata
română întoarce armele împotriva foştilor aliaţi luptând către vest.
Un armistiţiu cu Naţiunile Unite se încheie abia la 13 septembrie 1944.
România trebuia să pună economia ţării la dispoziţia sovieticilor , să
întreţină armata de ocupaţie şi să plătească o despăgubire de 300 milioane
dolari. Pe frontul de vest românii luptă în Ungaria , Cehoslovacia şi Austria ,
pierzând 170.000 oameni şi cheltuind circa 1.2 miliarde dolari.
România intră însă în sfera de influenţă sovietică mai ales după acordul
anglo-sovietic din 9 octombrie 1944 de la Moscova.

142
25. Lumea interbelică. România între cele două războaie mondiale

România interbelică. România după Marea Unire

Economia
Agricultura a rămas şi după 1918 baza economiei ţării. Prin reforma agrară din
1921 cca 1,4 milioane de ţărani au primit aproape 6 milioane ha de pământ. A
avut loc consolidarea proprietăţilor mici şi mijlocii .Reforma agrară nu a dus la
sporirea producţiei. Producţia agricolă începe să crească abia după criza din anii
1929-1933 datorită interesului Germaniei pentru produsele agricole româneşti.

Industria a fost grav afectată de război. În 1919 a realizat doar 25% din
producţia anului 1913.Progresul ei a fost însă continuu, astfel încât
impulsionată de liberali , producţia a cunoscut o puternică dezvoltare, atingând
cota maximă în 1938.Industria românească producea avioane , locomotive ,
vagoane , autobuze. Au apărut noi ramuri industriale : industria electrotehnică
producea aparate de radio , motoare electrice , becuri.
Industria chimică producea cauciuc sintetic , cosmetice şi rafina 95% din ţiţeiul
produs în ţară , ceea ce asigura independenţa energetică a României. Producţia
de petrol a crescut şi ea spectaculos ocupând în această perioadă locul I în
Europa.

Comerţul românesc a fost orientat iniţial spre Anglia şi Franţa , iar după 1933
Germania a devenit principalul partener comercial.
S-au modernizat căile ferate şi şoselele. Căile ferate s-au dezvoltat de la 4300km
la 11.000 km.
Telecomunicaţiile au inaugurat radiofonia şi telefonia. În 1933 Planul de la
Geneva a impus control străin asupra finanţelor ţării. Va fi denunţat în 1934.

Integrarea provinciilor româneşti şi statutul minorităţilor

După Marea Unire din 1918 au fost luate măsuri pentru integrarea
provinciilor româneşti care s-au unit cu ţara , pentru realizarea unificării
administrative şi politice. A apărut o nouă problemă , cea a minorităţilor , ceea
ce presupunea respectarea drepturilor acestora prin legislaţia adoptată ,
acordarea de drepturi egale ca ale românilor.
Conform recensământului din 1930 , la o populaţie totală de 18 milioane
de locuitori 71,9% erau români şi 28,1% minorităţi: 7,2% maghiari, 4,1%
germani, 4% evrei, 1,5% ţigani.
În 1930 populaţia rurală reprezenta 78,9% , iar cea urbană 20,1% din
totalul populaţiei. Măsurile adoptate ,folosirea limbii române , care a devenit
limba oficială în administraţie şi învăţământ au nemulţumit minorităţile
naţionale , în special minoritatea maghiară. Au apărut partide ale

143
minorităţilor :Partidul Maghiar ( 1922), Partidul German ( 1919), Partidul
Evreiesc.
În 1920 s-a realizat unificarea monetară , pentru a scoate din circulaţie
celelalte monede care circulau pe teritoriul ţării alături de leul românesc.
17 iulie 1921 Legea pentru definitivarea reformei agrare , viza redimensionarea
loturilor ţărăneşti.
30 iulie 1921 a fost adoptată legea pentru reforma agrară din provincii, pentru
realizarea actului reformei şi în teritorii nou integrate României.
28 martie 1923 a fost adoptată Constituţia care prevedea reorganizarea şi
consolidarea statului naţional, realizarea unor reforme democratice precum cea
agrară şi electorală.
23 iunie 1924 – Legea privind organizarea armatei.
26 iulie 1924 – Legea învăţământului care prevedea organizarea unitară a
învăţământului , obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar.
14 iunie 1925 , Legea unificării administrative teritoriale prevedea organizarea
administrativă unitară a teritoriului României şi integrarea teritoriilor unite cu
ţara.
Teritoriul ţării a fost împărţit în judeţe , conduse de prefecţi. Fiecare judeţ
era împărţit în plăşi, conduse de pretori care erau numiţi de prefecţi , iar plasa
era împărţită în comune rurale şi urbane conduse de primari aleşi.
27 martie 1926 se dă Legea electorală potrivit căreia partidul care câştiga 40%
din totalul voturilor primea 70% din mandate. Mandatele rămase erau împărţite
între partidele care depăşeau pragul electoral de 2% proporţional cu voturile
câştigate.

144
 Monarhia şi partidele politice în România interbelică

Monarhia

A reprezentat una dintre instituţiile fundamentale ale statului român. Avea

un Caracter constituţional stabilit prin Constituţia din 1866 şi consolidat prin
Constituţia din 1923.
În 1881 , România devenea regat , iar Carol I , primul rege al României.
Domnia lui Carol I ( 1866-1914) a reprezentat un monument important pentru
istoria ţării , prin cucerirea independenţei de stat în 1878 şi proclamarea
regatului în 1881.
La moartea lui Carol I , rege al României a devenit nepotul acestuia
Ferdinand I ( 1914-1927).De numele lui Ferdinand se leagă participarea
României la primul război mondial, desăvârşirea unităţii statale şi reformele
realizate în perioada 1918-1923.Instituţia monarhică s-a bucurat de o
popularitate sporită în perioada participării României la Războiul pentru
întregirea naţională , însă aceasta va scădea odată cu declanşarea crizei dinastice
( 1926-1930), prin care prinţul moştenitor Carol II a renunţat la tron.
La moartea lui Ferdinand , puterea a revenit lui Mihai ( 1927-1930) ,fiul
prinţului Carol II şi care minor fiind , a domnit sub autoritatea unei Regenţe
formată din Principele Nicolae de Hohenzollern , Miron Cristea –patriarhul
României , Ghe. Buzdugan- preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie.
În perioada 1930-1940 la conducerea României revine Carol II ( 8 iunie
1930) care a profitat de susţinerea oferită de anumiţi oameni politici ai vremii
pentru a impune un regim monarhic autoritar. Acesta s-a instaurat după alegerile
desfăşurate în 1937 al căror rezultat a fost indecis , niciunul dintre partidele
politice nereuşind să obţină majoritatea necesară pentru a prelua conducerea
ţării.

Partidele politice
După 1918, sistemul partidelor politice din România a cunoscut
modificări importante , determinate de constituirea statului naţional unitar ,
reformele înfăptuite , în special cea electorală , influenţa unor factori externi.
După Marea Unire , introducerea votului universal în 1918 nu a rămas fără
urmări.
Ţărănimea devine forţa electorală principală , se asistă la o dinamică a
partidelor politice , caracterizată prin dispariţia unor partide şi apariţia altora noi,
provenind din provinciile unite cu România.
Partidul Conservator , dispare de pe scena politică pe fondul adoptării reformei
agrare ( 1921) şi a adoptării votului universal , reforme care scădeau
semnificativ rolul economic şi politic al moşierimii.
Partidul Naţional Liberal , cel mai puternic partid al perioadei interbelice al
cărui prestigiu se leagă de personalitatea lui I.IC.Brătianu ( 1909-1927) a

145
guvernat în două perioade 1922-1928 şi 1937-1938.De numele lui se leagă
adoptarea Constituţiei din 1923 şi a legii electorale din 1926.
Partide de dreapta
Liga Poporului ( Partida Poporului) , format la sfârşitul primului război mondial
( aprilie 1918) s-a impus în viaţa politică a ţării datorită popularităţii de care se
bucura generalul Alexandru Averescu, de numele căruia se lega victoria obţinută
în 1917 la Mărăşti. În 1920 îşi schimbă denumirea în Partidul Poporului de
numele lui legându-se înfăptuirea reformei agrare.
Partidul Naţional Ţărănesc s-a format la 10 octombrie 1926 prin fuzionarea
PNR din Transilvania , condus de Iuliu Maniu cu Partidul Ţărănesc condus
de Ion Mihalache.Acest partid a fost condus de Iuliu Maniu ( 1926-1933), Ion
Mihalache ( 1933-1937), Iuliu Maniu ( 1937-1947).
Partide de stânga
Partidul Social Democrat din România s-a format la 7 mai 1927 şi a avut ca
lideri pe George Grigorovici şi Constantin Titel-Petrescu.Nu a jucat un rol
politic important în perioada interbelică.
Partide extremiste
De dreapta : Liga Apărării Naţional Creştine a fost înfiinţată la 4 martie 1923
de profesorul A.C.Cuza care a promovat o politică antisemită şi naţionalistă ,
încurajând violenţa în plan social.
Legiunea Arhanghelului Mihail , înfiinţată la 24 iunie 1927 a avut ca lider pe
Corneliu Zelea Codreanu , care-şi schimbă ulterior numele în Garda de Fier
( iunie 1930) iar în 1935 se organizează sub numele de „ Totul pentru ţară ” , a
practicat asasinatul politic, printre victime numărându-se şi prim-miniştrii I.G.
Duca şi Armand Călinescu.
De stânga: Partidul Comunist Român , instrument al intereselor Uniunii
Sovietice , s-a format la 8 mai 1921 .Avea ca lider pe Ghe.Cristescu şi Ştefan
Foriş .În 1924 PCR a fost scos în afara legii , deoarece susţinea ideea
dezmembrării României.
Între 1918-1938 s-au succedat 24 de guverne , perioada de stabilitate politică
alternând cu cele de instabilitate.
Guvernarea liberală : 1922-1928, 1937-1938.
În timpul guvernării liberale au fost adoptate o serie de legi cum au fost :
Constituţia, Legea electorală, Legea învăţământului, Legea pentru unificare
administrativă.
Guvernarea ţărănistă: 1928-1933, a coincis cu criza economică mondială .Au
fost luate măsuri pentru redresarea economică a ţării: stabilizare monetară ,
împrumuturi la bănci străine, legi pentru conversiunea datoriilor agricole.
După 1930 a avut loc o ascensiune a extremismului de dreapta care a reuşit să
câştige tot mai mulţi adepţi. La alegerile parlamentare din 1937, legionarii au
ocupat locul III cu 15,58% din voturi.

146
 Constituţia din 1923
Numită şi Constituţia Unificării a fost adoptată la 28 martie 1923 , în
timpul regelui Ferdinand şi a guvernării PNL. Conţinutul Constituţiei din 1923
includea 8 titluri şi 138 art. spre deosebire de cea din 1866 care avea 128 art.
Au fost înlocuite sau modificate radical 21articole , fiind incluse 24
articole noi .
De asemenea au fost reformulate sau au primit adausuri 25 articole , în
timp ce 76 articole ale vechii Constituţii au rămas neschimbate.
Potrivit noii Constituţii , România era un stat independent şi unitar şi o
monarhie constituţională. Principiile fundamentale erau separarea puterilor în
stat şi garantarea drepturilor şi libertăţilor individuale.
Puterea executivă era încredinţată regelui care o exercita prin intermediul
guvernului, actele monarhului având valabilitate dacă erau contrasemnate de un
ministru. Printre atribuţiile regelui se numără dreptul de a dizolva Parlamentul ,
sancţionarea şi promulgarea legilor , numirea şi revocarea miniştrilor.
Puterea legislativă deţinută de Parlamentul bicameral ales pe 4 ani format
din Adunarea Deputaţilor şi Senat avea dreptul de a controla activitatea
guvernului.
Puterea judecătorească deţinută de instanţe şi Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Constituţia din 1923 conţinea numeroase prevederi democratice printre
care : egalitatea în faţa legii , votul universal , libertatea presei, drepturi egale cu
ale românilor pentru naţionalităţile conlocuitoare, învăţământ primar obligatoriu.
Ea introducea astfel principiile unei democraţii reale .Dar în condiţiile în
care în Europa au început să se instaureze regimuri autoritare,
totalitare ,Constituţia din 1923 făcea o notă discordantă consolidând democraţia
şi statul unitar românesc. Înlocuită în 1938 prin lovitura de stat carlistă ea va fi
repusă în vigoare în 1944 şi apoi abrogată definitiv la 30 decembrie 1947 cu
constituirea Republicii Populare Române.

147
 Dictatura regală

La 11 februarie 1938 , Carol II înlocuia guvernul Goga-Cuza cu cel al

Patriarhului Miron Cristea, prezentat ca un guvern de uniune naţională , dar care
era în fapt o expresie a voinţei regale, Carol însuşi privindu-l ca pe o alternativă
la o posibilă guvernare legionară.
Apoi a fost alcătuită o nouă Constituţie , supusă unui referendum , prin
care regele îşi atribuia atât puterea executivă cât şi pe cea legislativă ,
parlamentul fiind menţinut formal.
Partidele politice au fost desfiinţate , locul lor fiind luat de Frontul
Renaşterii Naţionale ( FRN), primul partid de masă din istoria ţării ( avea 3.5
milioane membrii).Legionarii a căror activitate politică fusese cel puţin ignorată
până atunci ,atât de monarh cât şi de către celelalte partide , au devenit ţinta unei
prigoane nediferenţiate , care a culminat cu asasinarea lui Codreanu în
noiembrie 1938 .
Potrivit ideologiei lor , ei au reacţionat printr-un nou asasinat căruia i-a
căzut victimă primul ministru Armand Călinescu ce ajutase Polonia invadată de
nazişti. Întreaga politică a regelui faţă de legionari nu a făcut decât să ducă la
creşterea sprijinului de care se bucurau în rândul populaţiei care-i putea socoti
acum martiri.
În planul politicii externe , regele Carol II a văzut mai întâi prăbuşirea
Micii Înţelegeri incapabilă să se opună planurilor lui Hitler de a destrăma
Cehoslovacia. România cedează atunci presiunilor Germaniei cu care încheie un
acord economic , devenind furnizorul ei de petrol şi cereale. Aceasta în ciuda
garanţiilor date de Franţa şi de Anglia privind independenţa ţării ( nu însă şi
privind integritatea sa teritorială) , garanţii care se vor dovedii fără nici o valoare
în anul următor 1940, când în urma numeroaselor cedări teritoriale , Carol îl
numeşte prim-ministru pe Ion Antonescu şi ulterior se vede silit să abdice.( 6
septembrie 1940).

148
 Constituţia din 1938

La 27 februarie 1938 a fost promulgată o nouă Constituţie care consfinţea

regimul de dictatură regală. Aceasta menţinea unele principii ca suveranitatea
naţională , separaţia puterilor în stat , responsabilitatea ministerială alături de
unele libertăţi ca: libertatea conştiinţei , a învăţământului , muncii , presei ,
întrunirilor , de asociaţie , libertatea individuală , înviolabilitatea domiciliului ,
egalitatea în faţa legii.
Puterea politică a fost concentrată în mâinile regelui care era declarat
„ capul statului ” şi în această calitate exercita puterea legislativă prin
Reprezentanţa Naţională şi puterea executivă prin guvern. Acesta era numit de
suveran şi răspundea numai în faţa sa .
Miniştrii nemaiavând o bază parlamentară deveneau simplii secretari ai
suveranului. El putea refuza , fără motivare , sancţiunea legilor adoptate de
parlament.
În timpul cât Adunările legiuitoare erau dizolvate şi în intervalul dintre
sesiuni , regele putea să facă decrete cu putere de lege.
Semnarea tratatelor politice şi militare cu statele străine nu mai avea
nevoie de acordul parlamentului. Era capul oştirii .Avea dreptul de a declara
război şi a încheia pace, conferea grade militare şi decoraţii române, acredita
ambasadorii şi miniştrii şi miniştrii plenipotenţiari, putea bate monedă. Erau
totodată menţinute drepturile pe care suveranul le avusese prin Constituţia
anterioară , convocarea adunărilor legiuitoare, deschiderea sesiunii prin mesaj,
pronunţarea încheierii sesiunii , amânarea convocării şi decizia de dizolvare a
acestora.
Potrivit articolului 46 regele avea dreptul de a micşora pedepsele în
materii criminale şi confirma în funcţii publice .Regele avea dreptul de a numi
jumătate din numărul membrilor Senatului, la care se adăugau senatorii de drept,
în rândul cărora au fost incluşi toţi principii majori ai familiei regale.
Parlamentul a devenit un organ mai mult decorativ , despuiat de
principalele lui atribuţii . Deputaţii şi senatorii aveau dreptul de a adresa
întrebări miniştrilor ,la care aceştia erau obligaţi să răspundă dar nu puteau da
vot de blam unui ministru sau guvernului .Deputaţii şi senatorii aveau dreptul de
iniţiativă legislativă dar numai pentru legile de interes general care puteau fi
respinse prin veto-ul opus de rege. Constituţia intră în vigoare la 30 martie
1938 . Sunt dizolvate partidele politice. 14 august 1938 a fost adoptată o nouă
lege administrativă .16 decembrie 1938 a fost creat Frontul Renaşterii Naţionale,
ca partid unic, au fost introduse cenzura şi starea de asediu.

149
26. Lumea postbelică - de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial la
începutul mileniului al III - lea

Războiul Rece
După cel de-al doilea război mondial s-au organizat în 2 tabere opuse ,
grupate în jurul a două mari puteri : SUA şi URSS, formându-se astfel
sistemul bipolar. Între cele 2 puteri a început un conflict ideologic care s-a
materializat într-un război numit „ războiul rece ”
Primul semnal al Războiului Rece a fost refuzul URSS-ului de a
beneficia de planul de reconstrucţie a Europei ( Planul Marshall ) obligând
statele aflate sub ocupaţia Armatei Roşii să adopte aceeaşi atitudine. Un an
mai târziu ( 1948 ) , sovieticii au instituit blocada Berlinului . Problema
Germaniei a provocat o criză majoră .În 1948 SUA , Marea Britanie şi Franţa
hotărăsc să unifice zonele lor de ocupaţie din vestul Germaniei şi să
introducă o monedă unică .Sovieticii vor riposta prin Blocada asupra
Berlinului.
După încheierea acestei crize , aria de conflict se extinde şi în Asia unde
URSS a sprijinit forţele comuniste iar SUA pe cele democrate în China,
Coreea de Nord şi Coreea de Sud.
Pe 4 aprilie 1949 , SUA, Canada , Franţa şi Marea Britanie şi un număr
de alte 8 ţări europene au semnat Tratatul Atlanticului de Nord ( NATO )
alianţă militară creată cu scopul apărării colective a statelor membre.
Blocul sovietic funcţiona deocamdată în absenţa unui tratat general de
alianţă . În realitate însă , ţările est-europene comunizate erau complet
subordonate Moscovei , având trupe sovietice pe teritoriul lor , precum şi
guverne devotate Uniunii Sovietice. Ele erau legate prin participarea la
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc ( C.A.E.R .) , organizaţie de
cooperare economică , înfiinţată pe 25 ianuarie 1949.

1953-1963 perioada destinderii relative

După moartea lui Stalin , în 1953 se creează condiţiile destinderii relaţiilor
internaţionale .În 1955 , preşedintele american Eisenhower se întâlnea cu
liderul sovietic Hruşciov la Geneva . Destinderea din această perioadă a fost
însă limitată . În 14 mai 1955 , statele comuniste au creat şi ele o alianţă
militară sub conducerea Moscovei , numită Pactul de la Varşovia.
În 1956 , trupele sovietice reprimau violent revolta anticomunistă din
Ungaria. În anii următori perioadele de destindere vor alterna cu cele de
maximă tensiune , situaţie datorată şi temperamentului schimbător al lui
Hruşciov .
În 1961 după ce vizitase SUA , el provoacă o nouă criză gravă a
Berlinului ordonând construirea unui zid, care să împiedice cetăţenii din zona
comunistă a oraşului să fugă în zona controlată de occidentali.

150
 În 1962 Hruşciov încearcă să doteze guvernul comunist din Cuba , situată
la porţile SUA cu rachete nucleare. Va renunţa însă la acest plan care risca să
provoace un nou război mondial , în urma intervenţiei energice a
preşedintelui J.F. Kennedy.
Perioada 1963-1985
Perioada a fost dominată de amplificarea cursei înarmărilor. Cele două
superputeri au acum la dispoziţie zeci de mii de încărcături nucleare gata să
fie lansate asupra inamicului. Se creează un echilibru nuclear al terorii
deoarece nimeni nu îndrăznea să-şi atace rivalul.
SUA duc o politică de descurajare nucleară , adică îi determină pe
sovietici să se abţină de la o confruntare militară directă , de teama distrugerii
reciproce într-un război atomic.
Pe 26 mai 1972 şi 18 iunie 1979 , SUA şi URSS au semnat două acorduri
prin care se angajau să limiteze armamentul strategic nuclear ( tratatele
SALT ). Cei 2 rivali se confruntă însă în războaie din zone de importanţă
secundară. SUA sprijină regimul anticomunist din Vietnamul de sud , între
1964-1973 iar Uniunea Sovietică pe cel comunist din Afganistan din
perioada 1979-1989 . Ambele conflicte , foarte sângeroase s-au soldat cu
eşecuri militare ale celor 2 superputeri şi au fost puternic contestate de opinia
publică internă şi internaţională.

Conferinţa de la Helsinki
Pe 1 august 1975 s-a semnat Actul final al Conferinţei de la Helsinki
pentru Securitate şi Cooperare în Europa ( CSCE ) de către 35 state
printre care SUA şi URSS , privind recunoaşterea graniţelor statelor
existente.
Statele semnatare comuniste şi occidentale se angajau să respecte
frontierele şi să nu recurgă la forţa militară. Occidentul recunoştea regimurile
politice instaurate de sovietici în Europa de Est , iar aceştia promiteau să
respecte drepturile fundamentale ale omului. Deşi promisiunea nu va fi
respectată , Conferinţa de la Helsinki a constituit o încurajare pentru
populaţiile dominante de comunişti.

Decolonizarea, adică desfiinţarea imperiilor coloniale , a reprezentat una

dintre cele mai importante transformări înregistrate pe plan mondial după
1945. Prin decolonizare , popoare care numărau mai multe sute de milioane
de oameni şi care populau teritorii imense în Africa , Asia de Sud şi Oceania
şi-au obţinut independenţa. Principala cauză care a declanșat acest proces a
fost dorinţa de emancipare naţională a populaţiilor respective. La aceasta s-a
adăugat experienţa războiului , la care popoarele coloniale participaseră din
plin . SUA au manifestat o atitudine în mod constant favorabilă emancipării
coloniilor iar Uniunea Sovietică a acţionat în acelaşi sens în finalul procesul
de decolonizare.

151
Destrămarea imperiilor coloniale
Marile imperii coloniale aparţineau unor state cum erau Marea britanie,
Franţa sau Olanda care luptaseră în război în numele dreptăţii umane,
împotriva forţelor Axei. În plus unele colonii se alăturaseră efortului de
război .
În aceste condiţii , statele metropolă nu vor putea refuza coloniilor
aplicarea principiilor democratice care triumfaseră la sfârşitul războiului.
Unele metropole , cum a fost Marea Britanie au înţeles rapid acest lucru şi
au acceptat secesiunea coloniilor care s-a produs în mod paşnic. Alte
metropole , cum erau Franţa sau Olanda nu au oferit acestora decât un statut
de autonomie. O asemenea propunere va fi refuzată de popoarele respective.
Algeria şi ţările din Indochina îşi vor obţine independenţa în urma unor
războaie purtate cu Franţa. Indonezienii se vor revolta împotriva Olandei .
Procesul de decolonizare a început în Asia la sfârşitul anilor ’40
continuând în următoarele două decenii , în Africa .
Secesiunea Indiei , Perla Imperiului Colonial Britanic marca începutul
procesului. Încă din 1942 , guvernul britanic recunoştea dreptul la
independenţă al Indiei printr-un acord încheiat la Congresul Naţional
Indian. Independenţa va surveni în 1947 .
Fosta colonie se va separa însă în 2 state : India , locuită de hinduşi şi
Pakistan, locuit de musulmani. Ulterior , îşi vor proclama independenţa şi
alte colonii britanice din Asia cum vor fi Birmania. În 1948, Malaezia şi
Singapore în 1957. Unele vor rămâne o vreme dominioane britanice .
În urma unor războaie , Franţa va recunoaşte şi ea independenţa ţărilor din
regiune , Laos, Cambodgia şi Vietnamul de Nord . În 1945 în Africa nu
existau decât 3 state independente : Egipt, Liberia, Etiopia.
În 1990 când şi-a obţinut independenţa ultima colonie , Namibia ,
numărul lor se ridica la 52. Pe acest continent , procesul decolonizării a
început în teritoriile aflate sub dominaţie franceză , cum erau Maroc, Tunisia.
Între anii 1954-1962 algerienii vor purta un război sângeros de eliberare
contra francezilor . Ulterior îşi vor proclama independenţa coloniile britanice
de exemplu: Nigeria, Kenya. Ultimul imperiu colonial , cel portughez se
prăbuşea în 1975.

152
 RĂZBOIUL RECE
După 1945, situaţia Marilor Puteri s-au schimbat radical , SUA şi URSS au
devenit superputeri , Marea Britanie şi Franţa şi-au pierdut imperiile coloniale ,
iar Germania , Italia şi Japonia şi-au pierdut temporar acest statut.
Cauza principală a războiului rece a fost neînţelegerea Sovieto-americană
referitoare la viitorul relaţiilor internaţionale .Occidentalii doreau să promoveze
la nivel politic mondial liberalismul şi să desfiinţeze toate barierele comerciale ,
în timp ce URSS urmărea vechea politică de expansiune a ţărilor .
Războiul rece , caracterizat printr-o încordare politico-diplomatică , a
încorporat alianţe şi blocuri militare , presiuni psihologice , embargou economic
şi cursa înarmărilor .Teama de un conflict nuclear generalizat a făcut însă ca în
cele din urmă , al III-lea război mondial să nu aibă loc.
În istoria războiului rece s-au succedat 3 perioade:
1. Perioada Maximei Confruntări ( 1947-1953 ), în cursul căreia s-a declanşat
problema Germaniei ( intenţia SUA, Marea Britanie şi Franţei de a-şi unifica
zonele a determinat riposta URSS şi Blocada Berlinului ), comuniştii au preluat
puterea în China şi a avut loc războiul din China.În 1949 s-a constituit Pactul
Atlanticului de Nord ( NATO ).
2. Perioada destinderii relative ( 1953-1963 ), când unele acţiuni în sensul
destinderii ( precum întâlnirile sovieto- americane) alternează cu stări repetate
de tensiune.Constituirea Pactului de la Varşovia este urmată de reprimarea
violentă a revoluţiei anticomuniste din Ungaria ( 1956 ) şi de criza rachetelor
din Cuba ( 1962 ).
3. Perioada competiţiei şi cooperării ( 1963-1985 ) dominată de amplificarea
cursei înarmărilor şi de echilibrul nuclear al terorii.Acordurile SALT 1 ( Tratatul
americano- sovietic de limitare a armamentului strategic nuclear)din anul 1972
şi SALT 2 ( Tratatul americano-sovietic de limitare calitativă a armelor
nuclerare ) din anul 1979 , precum şi Conferinţa de la Helsinki ( iulie 1975 ) ,
care a creat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa , oferă
speranţe pentru destindere şi pace . Superputerile se înfruntă indirect :
americanii în Vietnam ( 1964-1975) şi sovieticii în Afganistan ( 1979-1989 )
ambele intervenţii încheindu-se cu răsunătoare eşecuri.
Sfârşitul războiului rece
Lansarea „ Iniţiativei de apărare strategică ” a însemnat pentru URSS o
provocare căreia nu-i putea face faţă. Învinsă în competiţia tehnologică această
superputere a fost obligată să renunţe la confruntare şi să se angajeze pe calea
dialogului cu SUA a destinderii şi reconcilierii . Este ceea ce a înţeles şi a dus la
capăt liderul sovietic Mihail Gorbaciov în perioada în care s-a aflat în fruntea
URSS ( 1985-1991) .Războiul rece lasă loc unei epoci de cooperare şi de pace.

153
27. Cultura română - evoluție și particularități în cultura universală
(secolele al XVIII - lea – al XX - lea)

Specificul național și deschiderea către cultura europeană în perioada

interbelică
Evoluția culturii românești interbelice poate fi definită prin 2 mari tendințe:
- căutarea și valorizarea specificului național românesc , prin apelul la tradiție și
arta populară
- sincronizarea cu spațiul cultural european
După Marea Unire din 1918 , în cultură, specificul național a fost evidențiat
prin:
- operele istoriografice ale lui Nicolae Iorga , Vasile Pârvan, Gheorghe Brătianu
- cercetările de etnografie și folclor ( în care s-au remarcat printre alții și Tache
Papahagi, George Breazul sau Constantin Brăiloiu)
- opere literare inspirate de lumea satului ale lui Liviu Rebreanu, Mihail
Sadoveanu, Octavian Goga.
Deschiderea spre cultura europeană , fără a nega valoarea specificului național ,
urmărea integrarea culturii române în patrimoniul universal.
De la studiile de istorie universală ( datorate lui Nicolae Iorga și Gheorghe
Brătianu) la literatură, dramaturgie, muzică sau arte plastice, diferitele domenii
culturale au fost reprezentate de personalități care , prin operele lor, au îmbogățit
patrimoniul cultural național și universal.

Literatura română și spațiul european

Medii intelectuale propice deschiderii către cultura europeană au fost, în
perioada interbelică, grupările din jurul revistelor Sburătorul ( sub îndrumarea
criticului Eugen Lovinescu) sau Contemporanul.
Scriitori precum Ion Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu,
George Bacovia, criticii Eugen Lovinescu, Tudor Vianu și George Călinescu s-
au remarcat prin operele lor moderne , în pas cu ideile europene ale epocii.
Tristan Tzara și Sașa Pană au fondat , la Zurich , și apoi au dezvoltat curentul
cultural dadaist.
Lucian Blaga și Al. Philippide au ilustrat curentul expresionist , iar Ion Vinea ,
suprarealismul.
În dramaturgie , Eugen Ionescu a devenit celebru ca reprezentantul cel mai de
seamă ( alături de Samuel Beckett) al teatrului absurdului , operele sale fiind
puse în scenă și în zilele noastre pe toate marile scene europene.
Mircea Eliade s-a remarcat ca scriitor , dar mai ales ca strălucit cercetător al
istoriei religiilor.
Prozator și eseist stabilit la Paris , Emil Cioran a devenit unul dintre cei mai de
seamă scriitori de limbă franceză.

154
 Arta , arhitectura și muzica
În artele plastice, perioada interbelică a fost ilustrată de o pleiadă de artiști
( pleiadă - grup de persoane cu aceleași preocupări) , ale căror creații s-au
încadrat în tendințele europene:
- pictorul Victor Brauner a reprezentat curentul suprarealist în artă.
- Nicolae Dărăscu a creat opere de inspirație cubistă și expresionistă
- Marcel Iancu a ilustrat avangardismul și cubismul.
Sculptura a fost dominată de personalitatea lui Constantin Brâncuși, pionier al
artei abstracte ( artă care nu-și propune să reprezinte elementele care compun
realitatea obiectivă) , iar unele dintre cele mai apreciate lucrări ale sale în
Europa și în lume sunt " Poarta Sărutului" , "Coloana fără sfârșit" , "Masa
Tăcerii", " Pasărea Măiastră" etc.
Arhitectura a îmbrățișat influențele cubismului , evidente cu deosebire în
mediul urban.
Construcții moderne, masive și funcționale , datorate unor arhitecți precum
Horia Creangă și Marcel Iancu se înalță în București și în alte orașe din
România.
În muzică , s-au remarcat :
- personalitatea de anvergură europeană a lui George Enescu a cărui operă
"Oedip"(1936), a fost prezentată în premieră mondială la Paris.
- compozitorul și pianistul Dinu Lipatti
- dirijorii Ionel Perlea și George Georgescu

Legături culturale europene în zilele noastre

După al Doilea Război Mondial , legăturile culturale dintre România și restul

Europei au intrat într-un con de umbră, regimul politic comunist limitând
accesul oamenilor de cultură români în spațiul european occidental.
Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, dirijorul Sergiu Celibidache, aflați
în exil , au continuat să reprezinte cu strălucire cultura românească.
După înlăturarea regimului comunist , cultura română a revenit în rândul marii
familii a culturii europene , iar literatura , muzica , arta sau cinematografia
românească sunt cunoscute azi în Europa prin traduceri , expoziții sau
participarea la festivaluri.

155
8. Regimul comunist din România
Începuturile regimului comunist.

Deoarece după înlăturarea lui Antonescu , PNŢ condus de Iuliu Maniu a

refuzat puterea , regele Mihai a apelat la guverne formate din militari şi
tehnicieni conduse între 1944-1945 de gen. Constantin Sănătescu ( august –
decembrie 1944) şi gen. Nicolae Rădescu ( 6 decembrie 1944-28 februarie 1945)
, care urmau să pregătească alegeri libere.
6 martie 1945 vine la putere guvernul Petru Groza ( 6 decembrie 1945- 30
decembrie 1947).Politica lui Groza a fost în întregime îndreptată spre
comunizarea ţării. A realizat o reformă agrară cerută de soldaţi şi ţărani mai mult
din dorinţa de a-şi spori popularitatea , la sate .Apoi a trecut la epurarea şi
schimbarea radicală a componenţei aparatului de stat şi la crearea primelor
lagăre de deţinuţi politici. Au fost înfiinţate sovromurile. Au fost suprimate
ziarele de opoziţie .Au fost înfiinţate tribunalele populare.
20 august 1945-8 ianuarie 1946 , ” greva regală” declanşată de rege ca
protest împotriva guvernului Groza , s-a sfârşit prin introducerea în guvern a doi
reprezentanţi PNL şi PNŢ.
Groza a anunţat şi organizat alegeri libere. Primele alegeri parlamentare
postbelice au avut loc în noiembrie 1946.Ele au fost departe însă de a fi libere:
au loc arestări în rândul opoziţiei, are loc obstrucţionarea campaniei electorale a
opoziţiei. Comuniştii au fost sprijiniţi de armata sovietică , poliţia şi jandarmeria
comunistă. Electoratul a votat pentru partidele politice. Comuniştii au obţinut
victoria falsificând alegerile parlamentare. Tratatul de pace semnat cu România
la 10 februarie 1947 la Paris recunoştea drepturile ţării asupra Transilvaniei de
nord , însă legaliza raptul sovietic al Basarabiei din 28 iunie 1940 şi prezenţa
trupelor sovietice în România .Comuniştii au trecut apoi la înlăturarea
adversarilor politici. Partidul comunist din România rămâne partid politic unic.
Ultimul obstacol rămas în calea comuniştilor spre putere era monarhia .
La 30 decembrie 1947 regele Mihai I este silit să abdice şi este proclamată
Republica Populară Română , în frunte cu un prezidiu alcătuit din 5 persoane.

156
Regimul lui Gheorghe-Gheorghiu Dej.

Crearea statului totalitar.

Proclamarea R.P. Populare Române în 1947 a creat condiţiile realizării

statului totalitar. Februarie 1948 s-a înfiinţat Partidul Muncitoresc Român prin
unirea PCR cu PSD în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker şi Vasile
Luca.
13 aprilie 1948 a fost adoptată Constituţia R.P.R Comunistă după modelul
celei sovietice din 1936.
A fost instituit regimul democraţiei populare .Consfinţea sistemul
monopartinic , întreaga putere aparţinând P.M.R. A fost desfiinţat principiul
separării puterilor în stat.
Prin desfiinţarea Parlamentului , organul legislativ suprem devenea Marea
Adunare Naţională ( M.A.N ) ai cărei membrii erau desemnaţi de către membrii
partidului unic . Organele de conducere a statului erau : Prezidiul Marii Adunări
Naţionale ( preşedinte a fost numit C.I Parhon ) şi Consiliul de Miniştrii condus
de dr.Petru Groza , Ghe. Gheorghiu Dej îndeplinind funcţia de vicepreşedinte al
Consiliului . Pentru impunerea noului regim politic comuniştii s-au sprijinit pe
poliţia politică : Securitatea înfiinţată la 30 august 1948.Au fost desfiinţate
partidele politice .
Foştii oameni politici sunt exterminaţi în lagăre de muncă , închisori.
( Gherla , Sighet )
La Piteşti se practica „ reeducarea ” prin torturi fizice şi presiuni
psihologice a elevilor şi studenţilor. În cultură s-a încercat modificarea culturii
naţionale şi a fost folosit modelul sovietic „ proletcultismul ”.
În 1948 a fost adoptată Legea învăţământului ,modificată după modelul
celei sovietice. Religia ca obiect de studiu a fost înlocuită cu istoria Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice, cu geografia URSS.
A fost introdusă cenzura şi au fost desfiinţate publicaţiile necomuniste. A
fost promovat ateismul ştiinţific şi a început prigoana împotriva bisericii.
Biserica a fost subordonată autorităţilor statului totalitar. Biserica Greco-
Catolică a fost silită să se unească cu cea Ortodoxă.
24 septembrie 1952 a fost adoptată a doua constituţie comunistă -
consfinţea rolul conducător al partidului comunist .Prezidiul Marii Adunări
Naţionale a fost desfiinţat .A fost creat Consiliul de stat ca organ suprem , aflat
sub controlul M.A.N. Preşedintele consiliului a devenit Gh.Gheorghiu Dej.

157
Politica externă

25 ianuarie 1949 România participă la constituirea Consiliului de Ajutor

Economic Reciproc ( C.A.E.R.) .
14 mai 1955 România a semnat „ Tratatul de prietenie , cooperare şi
asistenţă mutuală ” , alături de celelalte state comuniste , cu prilejul Conferinţei
ţărilor comuniste de la Varşovia ”.
S-a creat astfel , sub tutela URSS, un bloc politico-militar al statelor
comuniste , instrument de menţinere a acestor state în sfera de influenţă
sovietică NATO ( Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord ).
27 iulie 1956 România devine membră Unesco. Iunie 1958 trupele
sovietice s-au retras din România .
România a început să se detaşeze de URSS. România a respins Planul
Valev care urmărea să facă o regiune economică agricolă, cu teritorii din URSS ,
România şi Bulgaria.
1965 moare Ghe.Gheorghiu Dej.

Regimul naţionalist – comunist : Nicolae Ceauşescu.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej , la conducerea României a

urmat N. Ceauşescu , care a instaurat un regim naţional- comunist ( 1965-16
decembrie 1989) ce a îmbrăcat forma neostalinismului şi apoi a socialismului
dinastic.
Regimul a parcurs trei etape :
1. 1965-1971 este o perioadă de destindere relativă în plan intern, economic,
extern.
În plan intern sistemul poliţienesc slăbeşte. Este permisă circulaţia
persoanelor peste graniţă.
Literatura a fost mai puţin cenzurată. Au fost construite locuinţe în
proprietatea personală. A început construcţia unor obiective industriale
grandioase( canalul Dunăre-Marea Neagră, combinate siderurgice, Casa
Poporului).
Aprilie 1968 sunt reabilitate victimele din perioada lui Dej.
Învăţământul este reorganizat pe baze naţionale , iar limba rusă este
aproape eliminată din şcoală.
22 martie 1965 Ceauşescu a fost ales prim-secretar al Comitetului Central
al PCR.
19-24 iulie 196 5are loc Congresul al-IV-lea al PMR unde s-a hotărât
schimbarea denumirii partidului , fiind adoptată denumirea de PCR. Are loc
transformarea funcţiei de prim-secretar în cea de secretar general al partidului.

158
 21 august 1968 se dă o a treia Constituţie comunistă : a fost proclamată
R.P. Socialistă România.
9 decembrie 1967 Ceauşescu a devenit Preşedinte al Consiliului de stat.
Martie 1974 M.A.N l-a ales pe Nicolae Ceauşescu preşedinte la R.P. Socialiste
România.
În plan economic , PC şi-a impus realizarea unor importante obiective : Canalul
Dunăre –Marea Neagră, combinate siderurgice , petrochimice , fără a ţine seama
de posibilităţile reale ale ţării îndreptând-o treptat spre o situaţie de autarhie.
În plan extern .
21 august 1968 într-un miting , la Bucureşti, a condamnat intervenţia
militară în Cehoslovacia a statelor semnatare a Pactului de la Varşovia. România
a refuzat intervenţia militară şi a câştigat simpatia Occidentului.
1967 au fost reluate relaţiile cu RFG. A fost vizitat de lideri occidentali :
Charles de Gaulle ( 1968), Richard Nixon ( 1969), Gerarld Ford ( 1975).
1-9 iunie 1971 a vizitat China şi Coreea de Nord.
6 iulie 1971 a lansat „ Tezele din iulie” în care se pronunţa pentru
orientarea naţionalistă .

1974-1987 Socialismul dinastic

1974 N.Ceauşescu devine primul preşedinte al RP Socialiste

România .Regimul prezidenţial avea la bază cultul personalităţii, guvernarea de
familie , opresiunea.
N.Ceauşescu ia decizii economice greşite care au pregătit criza economică
din anii 1980.
Au apărut semnele crizei economice determinată de : dezvoltarea forţată a
industriei , lipsa de valută, construirea de complexe industriale ce consumau
multă energie , criza petrolului , seceta din 1983, criza alimentară determinată de
plata datoriilor în alimente şi înfometarea populaţiei.
Au fost luate măsuri care au accentuat starea de nemulţumire : demolarea
unor biserici, sistematizarea satelor, decizia de a achita datoria externă de 11
miliarde de dolari, introducerea cartelelor şi a raţiilor alimentare.
Valul de nemulţumiri în interior creşte .Apar disidenţi şi au loc chiar
greve antidictatoriale în Valea Jiului ( greva minerilor din august 1977) iar la 15
noiembrie 1987 mişcarea de la Braşov.

1987-1989-Sfârşitul dictaturii comuniste

Criza regimului s-a adâncit , nivelul de trai a scăzut , propunerile lui Gorbaciov
de democratizare şi restructurare ( Perestroika).
1989 În Europa au căzut regimurile comuniste .Ceauşescu nu a renunţat la
putere.Congresul al XIV –lea al PCR l-a reales în funcţia de Secretar General .

159
29. România: 1989 - la începutul mileniului al III - lea

Decembrie 1989. Context şi revoluţie

Cauza principală a căderii lui Ceauşescu a fost eşecul economic al

regimului politic totalitar.
Motivele sociale ale revoluţiei: alimentaţia raţională ( pe cartelă );
interzicerea contactelor cu străinii ; preamărirea cuplului prezidenţial ( cultul
personalităţii); suprimarea libertăţii de gândire ; dărâmarea multor biserici.
Revoluţia începe la 16 decembrie 1989 la Timişoara şi a avut ca pretext
evacuarea pastorului Laszlo Tokes .17 decembrie 1989 Ceauşescu a cerut
intervenţia în forţă contra demonstraţiilor din Timişoara, după care a plecat în
Iran.
În Timişoara forţele de ordine au provocat un masacru soldat cu 122
morţi.
20 decembrie 1989 Ceauşescu s-a întors din Iran. Într-un discurs televizat
a catalogat demonstranţii de la Timişoara drept huligani şi fascişti.
21 decembrie 1989 mitingul din faţa Comitetului Central al PCR s-a întors
împotriva lui Ceauşescu.
21/ 22 decembrie 1989 noaptea s-a tras în mulţime , au fost operate
arestări.
22 decembrie 1989 Ceauşescu convoacă un nou miting însă la ora 12:00
este nevoit să fugă. Sunt prinşi şi arestaţi la Târgovişte.
22 decembrie 1989 conducerea a fost preluată de FSN ( Frontul Salvării
Naţionale ) în frunte cu Ion Iliescu .
25 decembrie 1989 cuplul Ceauşescu a fost executat.
Din 9 februarie 1990 conducerea a fost preluată de Consiliul Provizoriu de
Uniune Naţională ( CPUN) în frunte cu Ion Iliescu.
Revoluţia de la 1989 a înlăturat regimul comunist .S-a realizat pe cale
violentă şi a avut 1104 morţi.

160
Revenirea la democraţie

Postcomunismul 1990-1996

La 20mai 1990 au loc primele alegeri parlamentare câştigate de FSN. Este ales
preşedinte Ion Iliescu .
Fenomenul „ Piaţa Universităţii ”( manifestări anticomuniste ) este stopat de
mineriada din 13-15 iunie 1990.
În septembrie 1991 are loc o nouă mineriadă la Bucureşti care determină căderea
guvernului condus de Petre Roman ( 1990-1991).
21 noiembrie 1991 a fost adoptată Constituţia . a intrat în vigoare abrogând
Constituţia din 1965.Este supusă referendumului naţional din 8 decembrie 1991.
Este elaborată de o putere constituţională aleasă prin alegeri generale , vot
universal , egal, direct, secret, liber exprimat.

Caracteristicile statului

România este stat naţional, suveran, independent , unitar , indivizibil.

Forma de guvernământ este Republica.
Funcţia supremă în stat este deţinută de preşedintele României ales prin vot
universal , direct şi secret pe o perioadă de 4 ani.
Puterea legislativă este deţinută de un Parlament bicameral : Senatul şi Camera
Deputaţilor.
Puterea executivă aparţine unui Guvern condus de un prim-ministru propus de
preşedinte şi aprobat de Parlament.
Constituţia garantează libertatea conştiinţei , libertatea individuală , învăţământ
de stat gratuit , dreptul de proprietate , dreptul la asociere.
La alegerile din 1992 este votat preşedinte din nou, Ion Iliescu şi câştigă
alegerile PSDR.Prim-ministru este ales Nicolae Văcăroiu.
Guvernul Văcăroiu declanşează procesul de privatizare .Nivelul de trai a scăzut,
au apărut multimiliardarii îmbogăţiţi prin corupţie.
Pe plan extern.
România semnează acordul de aderare la Uniunea Europeană în 1993.
România aderă la Parteneriatul pentru pace în vederea intrării în NATO.
România semnează tratate cu Ungaria şi Ucraina.
3 noiembrie 1996 alegerile sunt câştigate de Convenţia Democratică , preşedinte
fiind ales Emil Constantinescu. S-a încheiat un acord de guvernare între CDR.
PD şi UDMR.
Au loc divergenţe în coaliţie privind retrocedarea proprietăţilor şi modalităţile de
privatizare .Se reiau relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca
Mondială.
Guvernarea Victor Ciorbea 12 decembrie 1996-30 martie 1998
Guvernarea Radu Vasile 17 aprilie 1998 -13 decembrie 1999

161
Guvernarea Mugur Isărescu 1999-2000
Noiembrie 2000 alegerile sunt câştigate de PSD , preşedinte fiind ales Ion
Iliescu .Prim-ministru este ales Adrian Năstase ( 2000-2004)
În 2004 preşedinte este ales Traian Băsescu.Prim-ministru este ales Călin
Popescu Tăriceanu ( 28 decembrie 2004-22 decembrie 2008).
30 noiembrie 2008 au loc alegeri parlamentare în urma cărora PSD iese
învingător.Prim-ministru este ales Emil Boc în ianuarie 2009.

162
 Studiu de caz
Constituţia din 1991

21 noiembrie 1991 s-a adoptat Constituţia actuală a României .Ea a fost validată
printr-un referendum la 8 decembrie 1991 .Legea fundamentală a ţării cuprinde
7 titluri şi 152 articole.
În Titlul I statul român este definit ca un stat suveran , naţional, unitar şi
indivizibil ( art.1) şi ca un stat de drept în care este asigurată supremaţia legii.
Titlul II cuprinde toate drepturile şi libertăţile care consfinţea despărţirea de
trecutul totalitar: libertatea de gândire , de mişcare , a presei.
Titlul III consacră separarea puterilor în stat şi defineşte Parlamentul drept cea
mai importantă autoritate publică , cu o structură bicamerală ( Senat şi Adunarea
Deputaţilor ) .Preşedintele poate avea 2 mandate a câte 4 ani , ales prin vot
direct. Regimul politic în România este un regim semiprezidenţial în care
preşedintele este ales prin vot direct şi universal dar Parlamentul are rolul foarte
important de a vota guvernul şi legile propuse de acesta.Articolul 124 arată că
judecătorii sunt inamovibili, ceea ce reprezintă garanţia independenţei justiţiei
faţă de factorul politic.
Titlul IV defineşte economia României ca economie de piaţă.
Titlul V introduce instituţia Curţii Constituţionale menită să asigure supremaţia
Constituţiei în sistemul juridic normativ.
Potrivit Constituţiei , principalele instituţii ale statului sunt:
1. Parlamentul- instituţie legislativă bicamerală aleasă prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat pe o perioadă de 4 ani.Principala atribuţie este
aceea de a adopta legi.Parlamentul trebuie să apere interesele cetăţenilor ca
organ reprezentativ al acestora.
Alte atribuţii: adoptarea bugetului, stabilirea sistemului taxelor şi impozitelor ,
organizarea armatei , organizarea administrativ-teritorială, aprobarea
programului guvernului.
2. Preşedintele , ales prin vot direct, egal, secret , pe o perioadă de 4
ani.Reprezintă statul şi este garantul independenţei naţionale , al unităţii şi
integrităţii.
Veghează la respectarea Constituţiei. Este mediator între puterile statului.
Numeşte primul ministru şi Guvernul.Conferă decoraţii, acordă amnistii şi
graţieri .
Conduce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.Acordă gradele de general,
mareşal, amiral.
Încheierea de tratate internaţionale şi supunerea acestora spre ratificarea
Parlamentului.
Acreditează reprezentanţii diplomatici ai ţării la propunerea Guvernului.

163
3.Guvernul
Instituţia care se ocupă de punerea în aplicare a legilor având libertatea să
folosească şi mijloace coercitive. Este alcătuit din primul ministru , miniştrii ,
miniştrii secretari de stat.
Primul ministru este propus de preşedinte şi are sarcina de a cere Parlamentului
votul de încredere după prezentarea componenţei guvernului şi a programului de
guvernare.
Are sarcina de a conduce administraţia publică .Poate emite hotărâri de guvern
şi ordonanţe.
4.Administraţia publică .
Este structurată la nivel central şi local .
La nivel central are următoarele atribuţii : organizarea ministerelor , a armatei ,
a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
La nivel local este realizată de primării şi consilii locale .
În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti guvernul desemnează câte un prefect
pentru conducerea serviciilor publice.
5.Autoritatea judecătorească .
Veghează la respectarea legilor.
Reprezentată prin tribunale şi prin Curtea Supremă de Justiţie .Judecătorii sunt
independenţi şi se supun numai legii.
6. Avocatul poporului .
Numit de către Senat pentru apărarea drepturilor şi libertăţile cetăţenilor.
7.Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor.

164
 România, de la statul totalitar la statul de drept

După al Doilea Război Mondial, România, aflată în sfera de influență sovietică,

a cunoscut un regim politic totalitar comunist:
- a fost adoptată o constituție nouă , comunistă , conform căreia puterea politică
aparținea Partidului Muncitoresc Român, partid unic, și liderul acestuia,
Gheorghe Gheorghiu Dej;
- a fost anulat principiul separării puterilor în stat iar prin desființarea
Parlamentului, organul legislativ suprem devenea Marea Adunare Națională, ai
cărei membri erau desemnați de către membrii partidului unic;
- pentru impunerea noului regim politic, comuniștii s-au sprijinit pe poliția
politică ( Securitatea) și pe Miliția"Populară";
- partidele politice , Partidul National Țărănist și Partidul Național Liberal, au
fost desființate;
- lideri politici și oameni de cultură au murit în numele luptei de clasă împotriva
burgheziei: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Lucian Blaga, Radu Rosetti;
- foștii demnitari români au fost închiși , judecați ca "dușmani ai poporului" și
exterminați în lagăre de muncă și închisori , la Sighet, Pitești, Gherla, Aiud ,
Râmnicu Sărat;
- la Pitești au fost"reeducați" prin tortură elevi, studenți și reprezentanți ai elitei
intelectuale;
- a fost adoptată Legea pentru naționalizarea întreprinderilor industriale ,
miniere, bancare, de asigurări și de transport care urmărea distrugerea
proprietății private și constituirea proprietății comuniste, a întregului popor;
- naționalizarea întreprinderilor, etatizarea băncilor , cooperativizarea
agriculturii au fost acțiuni menite să subordoneze întreaga economie națională
statului comunist;
- au fost introduse planurile, mai întâi anuale (în 1949 și 1950) , apoi cincinale ,
primul plan cincinal fiind aplicat între 1951-1955, pentru controlul economiei;
- a început un proces de industrializare forțată , fără a se ține cont de specificul
economiei românești;
- în cadrul procesului de colectivizare 96% din suprafața arabilă a țării a fost
inclusă în gospodării agricole , concepute după model sovietic;
- colectivizarea forțată a agriculturii a fost însoțită de arestări și deportări ; peste
80.000 de țărani au fost încarcerați în închisori comuniste;
- productivitatea agricolă scăzută , munca ineficientă , inventarul agricol folosit,
dezinteresul țăranilor și migrarea acestora la oraș au avut ca efect agravarea
problemelor economiei românești;
- preluarea puterii de către Nicolae Ceaușescu, în 1965, a avut ca efect adâncirea
crizei regimului comunist din România.

165
În anii '80 , au apărut semnele crizei economice determinată de:
- dezvoltarea forțată a industriei
- lipsa de valută
- construirea de complexe industriale ce consumau multă energie
- criza petrolului
- seceta din 1983
- criza alimentară determinată de plata datoriilor în alimente
- înfometarea populației
- nivelul de trai scăzut.

Au fost luate măsuri care au accentuat starea de nemulțumire:

- demolarea unor biserici
- sistematizarea satelor
- decizia de a achita datoria externă de 11 miliarde de dolari
- introducerea cartelelor și a rațiilor alimentare.

Au avut loc manifestări de protest:

- fenomenul disidenței - intelectuali precum Doina Cornea, Mircea Dinescu,
Paul Goma au criticat cultul personalității și politica lui Ceaușescu.
Au fost redactate scrisori de protest citite la postul de radio " Europa Liberă";
- greve și demonstrații : greva minerilor din Valea Jiului (august 1977). mișcarea
de la Brașov (15 noiembrie 1987).

Anul 1989 a însemnat desființarea regimului comunist în România:

- încercările de reformă Perestroika și Glasnost , propuse de liderul sovietic
Mihail Gorbaciov, în 1985, au fost respinse de Ceaușescu;
- cauza principală a căderii regimului comunist a fost eșecul economic al
regimului politic totalitar;
- în Europa , s-au prăbușit pe rând guvernele comuniste din Polonia, Ungaria ,
R.D.Germania, Bulgaria și Cehoslovacia.
În România , regimul comunist a fost înlăturat prin revoluție:
- 16 decembrie 1989 , la Timișoara s-a declanșat o revoltă , având ca pretext
evacuarea pastorului Laszlo Tokes;
- 17 decembrie 1989 , Ceaușescu a cerut intervenția în forță, împotriva
demonstranților, după care a plecat în Iran ;
- în Timișoara forțele de ordine au provocat un masacru , soldat cu 122 morți;
- 20 decembrie 1989 , Ceaușescu s-a întors din Iran. Într-un discurs televizat i-a
catalogat pe demonstranții de la Timișoara drept huligani și fasciști;
- 21 decembrie 1989 , mitingul organizat de Ceaușescu în fața Comitetului
Central al PCR s-a întors împotriva sa.
- 21/22 decembrie 1989, noaptea s-a tras în mulțime, au fost operate arestări;
- 22 decembrie 1989, Ceaușescu a organizat un nou miting însă la ora 12:00 a
fost nevoit să părăsească Comitetul Central cu un elicopter.

166
La televiziune se anunța căderea regimului Ceaușescu.
Au avut loc confruntări între demonstranți și autorități în orașele Brașov, Sibiu,
Cluj, Arad.
22 decembrie 1989 , conducerea a fost preluată de Frontul Salvării Naționale
( F.S.N);
Cuplul Ceauşescu au fost arestaţi şi predaţi unei unităţi militare din Târgovişte
unde în urma unui proces sumar, au fost acuzaţi de genocid şi condamnaţi la
moarte.
Sentinţa a fost executată imediat la 25 decembrie 1989.
Din 9 februarie 1990 , conducerea a fost preluată de Consiliul Provizoriu de
Uniune Națională ( C.P.U.N.) în frunte cu Ion Iliescu.
Revoluția anticomunistă din România a fost violentă, în urma căreia au murit
1104 oameni.

Revenirea la democrație
În 1990 , în România s-au făcut primii pași către democrație;
- s-a constituit un "guvern revoluționar" , condus de Petre Roman;
- au fost înființate partide politice în număr foarte mare, în jur de 80 de partide;
- la 20 mai 1990 au fost organizate primele alegeri parlamentare , câștigate de
FSN , este ales președinte Ion Iliescu.
- au avut loc manifestații anticomuniste în Piața Universității din București;
- prima mineriadă , din 13-15 iunie 1990 , a pus capăt fenomenului "Piața
Universității";
- în septembrie 1991 are loc o a doua mineriadă la București care a determinat
căderea guvernului Petre Roman (1990-1991);
- mineriadele au pus în pericol încercările de instaurare a statului de drept.

La 21 noiembrie 1991 a fost adoptată o Constituție Democratică pentru

organizarea României după principiile statului de drept:
- a intrat în vigoare abrogând Constituția Comunistă din 1965;
- a fost elaborată de o putere constituțională aleasă prin alegeri generale, vot
universal, egal , direct , secret , liber exprimat;
- a fost supusă referendumului național , la 8 decembrie 1991.

Caracteristicile statului român conform Constituției:

- România este stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil;
- forma de guvernământ este Republica;
- consacră principiul separării puterilor în stat;
- funcția supremă în stat este deținută de președintele României, ales prin vot
universal, direct și secret pe o perioadă de 4 ani;
- puterea legislativă este deținută de un Parlament bicameral: Senatul și Camera
Deputaților.

167
- puterea executivă aparține unui guvern condus de un prim-ministru propus de
Președinte și aprobat de Parlament ;
- Constituția garantează libertatea conștiinței , libertatea individuală, învățământ
de stat gratuit, dreptul la proprietate, dreptul la asociere,etc.

Au fost luate măsuri pentru consolidarea democrației și trecerea la economia de

piață.
În 1992 , alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu (PDSR) , iar prim-ministru a
devenit Nicolae Văcăroiu.
Guvernul Văcăroiu declanșează procesul de privatizare. Nivelul de trai a scăzut.
Au apărut multimiliardarii îmbogățiți prin corupție peste noapte.
Alegerile din 3 noiembrie 1996 au fost câștigate de Convenția Democrată ,
președinte fiind ales Emil Constantinescu.
-S-a realizat astfel prima alternanță la guvernare, după căderea totalitarismului.
S-a încheiat un acord de guvernare între C.D.R. , Partidul Democrat și Uniunea
Democratică a maghiarilor din România ( UDMR).
- Au apărut divergențe în coaliție privind retrocedarea proprietăților și
modalitățile de privatizare;
- s-au relansat relațiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca
Mondială.
- problema corupției nu a fost rezolvată în guvernările Victor Ciorbea (12
decembrie 1996-30 martie 1998)și Radu Vasile (17 aprilie 1998-13decembrie
1999).
În perioada 1999 - 2000 are loc guvernarea Mugur Isărescu.
În urma alegerilor din anul 2000(noiembrie) a redevenit președinte Ion Iliescu
( PSD). Prim-ministru a fost numit Adrian Năstase.
- o nouă guvernare social-democratică nu a rezolvat problemele legate de
privatizare, retrocedarea proprietăților;
- problema corupției s-a acutizat;
- sărăcia a devenit o prezență permanentă în România;
- nu au fost înfăptuite reformele așteptate în plan economic.

Alegerile legislative şi prezidenţiale din decembrie 2004 au adus la conducere

pe Traian Băsescu (21 decembrie 2004- 21 decembrie 2014) şi guvernul alianţei
D.A. ( liberali şi democraţi ) la care s-au mai adăugat UDMR şi Partidul
Conservator . Prim-ministru este ales Călin Popescu Tăriceanu (28 decembrie
2004-22 decembrie 2008).
La 30 noiembrie 2008 au loc alegeri parlamentare în urma cărora PSD iese
învingător . Prim-ministru este ales Emil Boc(22 decembrie 2008 - 6 februarie
2012).

168
În plan extern :
Relaţiile cu Occidentul au adus puncte noi României, care a susţinut lupta
împotriva terorismului, alăturându-se SUA în Afganistan şi Irak şi a găzduit
vizita preşedintelui George W. Bush la Bucureşti în 23 noiembrie 2002.
S-a încercat integrarea statului român în structurile NATO și UE:
- România depunea oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană în iunie
1995;
- România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO
de la Praga din 2002.
- La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de aderare pentru 7 state – Bulgaria,
Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia.
- La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea
instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al
Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
- la 29 martie 2004 devine stat membru NATO.
- s-a semnat Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană 25 aprilie
2005 , iar la 1 ianuarie 2007 România devine stat membru al Uniunii Europene.

169
 Constituţiile din România
Constituţia de la 1866
- a fost adoptată la 1 iulie 1866 în timpul lui Carol I
- este prima constituţie românească, întocmită de reprezentanţii legitimi
ai naţiunii române
- a fost concepută după modelul constituţiei belgiene din 1831
- avea 8 titluri şi 128 de articole
- potrivit acestei constituţii România devenea o monarhie constituţională
ereditară
Constituţia avea la bază principiul separării puterilor în stat:
1. Puterea executivă era reprezentată de domn , împreună cu guvernul.
Domnul avea prerogative largi:
-numea şi revoca miniştrii
-putea dizolva Adunarea Deputaţilor şi Senatul
- era şeful armatei
-avea drept de veto
- putea declara război şi încheia tratate
- avea dreptul de a bate monedă
- acorda amnistii şi graţieri.
Guvernul , condus de un prim-ministru care era acceptat de Parlament.
2. Puterea legislativă reprezentată de domn şi Parlament.
Parlamentul : -era ales prin vot cenzitar
-era format din două camere : Adunarea Deputaţilor şi Senatul
- avea rolul de a iniţia şi sancţiona legile
-discuta şi aproba bugetul.
Domnul sancţiona şi promulga legi, avea drept de veto.
3. Puterea judecătorească era reprezentată de Tribunale şi Curţi de Justiţie. Cea
mai înaltă instanţă era Curtea de Casaţie.
Constituţia consacră drepturile şi libertăţile cetăţeneşti :
- dreptul la proprietate
- libertatea cuvântului , a conştiinţei , a presei , a întrunirilor
- egalitatea în faţa legilor.
- a fost adoptată o nouă lege electorală care menţinea sistemul de vot
censitar, alegătorii fiind împărţiţi în 4 colegii după avere
- Constituţia va rămâne în vigoare până în 1923.

170
Importanța
-a fost un act de afirmare politică;
-a fost promulgată de domn fără a ține seama de suzeranitatea otomană, sau
garanția colectivă a celor 7 mari puteri;
-a fost esențială în stabilirea și consolidarea instituțiilor statului, punerea bazelor
partidelor politice și a sistemului democratic al vieții politice;
-reglementează drepturile fundamentale ale cetățenilor, libertatea cuvântului, a
presei, a întrunirilor, drepturi politice;
-realizează un echilibru stabil între puterea executivă exercitată de monarh,
reprezentat de guvern, și puterea legislativă;
-reprezintă pentru România momentul de început al constituirii instituțiilor sale
interne;
-introducea principii de organizare internă diferite de ceea ce existase până
atunci; făcea o trecere hotărâtă la sistemul politic liberal;
-a fost mai bine de un secol un instrument juridic eficient, pe baza căruia a fost
guvernată România modernă.

171
Constituţia din 1923
Numită şi Constituţia Unificării a fost adoptată la 28 martie 1923 , în
timpul regelui Ferdinand şi a guvernării PNL.
Conţinutul Constituţiei din 1923 includea 8 titluri şi 138 art. spre deosebire de
cea din 1866 care avea 128 art.
Au fost înlocuite sau modificate radical 21articole , fiind incluse 24
articole noi .
De asemenea au fost reformulate sau au primit adausuri 25 articole , în
timp ce 76 articole ale vechii Constituţii au rămas neschimbate.
Potrivit noii Constituţii , România era un stat independent şi unitar şi o
monarhie constituţională.
Principiile fundamentale erau separarea puterilor în stat şi garantarea
drepturilor şi libertăţilor individuale
1.Puterea executivă era exercitată de rege prin intermediul guvernului,
actele monarhului având valabilitate dacă erau contrasemnate de un ministru.
Printre atribuţiile regelui se numără :
-dreptul de a dizolva Parlamentul ,
- sancţionarea şi promulgarea legilor
- numirea şi revocarea miniştrilor.
2.Puterea legislativă deţinută de Parlamentul bicameral ales pe 4 ani
format din Adunarea Deputaţilor şi Senat avea dreptul de a controla activitatea
guvernului.

3.Puterea judecătoreacă deţinută de instanţe şi Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie.
Constituţia din 1923 conţinea numeroase prevederi democratice printre
care :
- egalitatea în faţa legii
- votul universal
- libertatea presei
- drepturi egale cu ale românilor pentru naţionalităţile conlocuitoare
- învăţământ primar obligatoriu.
Constituţia reglementa noua situație socială, economică și politică a țării,
după Unirea, din 1918 a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România.
Prin Constituţia din 1923 minorităţile se bucurau de drepturi egale cu ale
românilor , ceea ce a dat posibilitatea apariţiei partidelor minorităţilor şi
reprezentării acestora în Parlamentul României.
Înlocuită în 1938 prin lovitura de stat carlistă Constituţia va fi repusă în
vigoare în 1944 şi apoi abrogată definitiv la 30 decembrie 1947 cu constituirea
Republicii Populare Române.

172
Importanța
-s-au consacrat hotărârile luate de poporul român, în 1918, privind unirea Basarabiei,
Bucovinei și Transilvaniei cu România;
-a avut un rol important în consolidarea statului român unitar, a independenței și
suveranității sale;
-a facilitat manifestarea liberă a tuturor cetățenilor, grupărilor și formațiunilor
politice și accesul la viața politică pentru categoriile sociale foarte largi;
-a consfințit monarhia și continuitatea ei.

173
Constituția din 1938
- a fost promulgată la 27 februarie 1938 în timpul domniei lui Carol al
II-lea
- consfinţeşte regimul de dictatură regală
- Conţinutul Constituţiei includea8 titluri şi 100 de articole
- menţine unele principii ca: suveranitatea poporului, libertatea
conştinţei , a învăţământului, muncii, presei , libertatea individuală ,
egalitate în faţa legii,separarea puterilor în stat , însă în realitate regele
devenea posesor al celor 3 puteri în stat: legislativă, executivă şi
judecătorească.
- Parlamentul avea doar un rol decorativ fiind despuiat de principalele
sale atribuţii
Printre măsurile adoptate de Carol II se numără:
-se introduce votul universal, de la vârsta de 21 până la 30 de ani, inclusiv
pentru femei și doar pentru știutorii de carte
-dizolvă sindicatele şi partidele politice
- înfiinţează partidul unic ( Frontul Renaşterii Naţionale ) condus direct de rege
Regele:
-putea să facă decrete cu putere de lege
- putea semnaa tratate politice şi militare cu statele străine fără a avea nevoie de
acordul Parlamentului
- era cmdt-ul armatei
-a vea dreptul de a declara război şi a încheia pace
- conferea grade militare
- acredita ambasadorii şi miniştrii şi miniştrii plenipotenţiari
-putea bate monedă .
Erau susţinute drepturile pe care suveranul le avusese prin constituţia
anterioară : convocarea adunărilor legiuitoare , deschiderea sesiunii prin mesaj ,
pronunţarea încheierii sesiunii , amânarea convocării şi decizia de dizolvare a
acestora.
Potrivit articolului 46 regele avea dreptul de a micşora pedepsele în
materii criminale , a numi şi confirma în funcţii publice.
Constituţia rămâne în vigoare până în 1940.
Semnificația
-a urmărit să consolideze puterea instituției regale și autoritatea personală a
monarhului;
-să reconcilieze națiunea;
-să salveze țara de revizionism, de pierderi teritoriale

174
Constituţia din 1948
- a fost promulgată la 13 aprilie 1948 Constituţia Republicii Populare
România Comunistă
- este prima constituţie comunistă
- a fost concepută după modelul celei sovietice din 1936
- a fost instituit regimul democraţiei populare
- consfinţea sistemul monopartidic , întreaga putere politică aparţinând
Partidului Muncitoresc Român
- a fost desfiinţat pricipiul separării puterilor în stat
- organul legislativ suprem devine Marea adunare Naţională
( M.A.N) ai cărei membrii erau desemnaţi de către membrii partidului
unic
- organele de conducere a statului erau: Prezidiul Marii Adunări
Naţionale ( preşedinte al prezidiului a fost numit C.I.Parhon) şi
Consiliul de Miniştrii condus de dr. Petru Groza , Gheorghe Gheorghiu
Dej îndeplinind funcţia de vicepreşedinte al Consiliului
- dreptul de vot scade de la 20 la 18 ani.
- Constituţia rămâne în vigoare pâă în 1952
Constituţia din 1952
- la 24 septembrie 1952 a fost adoptată a doua constituţie comunistă
- consacra modelul stalinist în organizarea statului român
- este întărit rolul conducător al partidului comunist
- Prezidiul Marii Adunări Naţionale a fost desfiinţat
- a fost creat Consiliul de stat ca organ suprem , aflat sub controlul M.A.N.
- preşdinte al Consiliul de stat a devenit Gheorghe Gheorghiu Dej
Constituţia prevedea : dreptul la muncă , dreptul la odihnă , dreptul la
pensie , dreptul la învăţătură , egalitatea în faţa legii , drepturile minorităţilor ,
egalitatea în drepturi a sexelor , libertatea de conştiinţă.
O modificare minoră a Constituţiei din 24 septembrie 1952 s-a făcut
prin legea din 29 ianuarie 1953 pentru organizarea unor ministere şi includerea
preşedintelui Comitetului de Miniştrii al Republicii Populare Române. Se
modifică articolul 45 şi 50 din Constituţia Republicii Populare Române .
Constituţia din 1965
- la la 21 august 1965 s-a adoptat o nouă constituţie , ce proclama ţara
noastră „ Republica Socialistă România ” .
- libertăţi şi drepturi cetăţeneşti: încurajarea propriietăţii particulare ,
deplasarea persoanelor în străinătate , regim poliţienesc mai relaxat
- în 1978 s-au înfiinţat: Departamentul Securtăţii –înstituţie autonomă , în
cadrul ministerului de Interne, Misiunea Securităţii – combaterea şi anihilarea
adversarilor , reali sau potenţiali, ai regimului comunist

175
 Constituţia din 1991
-21 noiembrie 1991 s-a adoptat Constituţia actuală a României .
- Ea a fost validată printr-un referendum la 8 decembrie 1991 .
- Legea fundamentală a ţării cuprinde 7 titluri şi 152 articole.
- În Titlul I statul român este definit ca un stat suveran , naţional, unitar şi
indivizibil ( art.1) şi ca un stat de drept în care este asigurată supremaţia legii.
- Titlul II cuprinde toate drepturile şi libertăţile care consfinţea despărţirea de
trecutul totalitar: libertatea de gândire , de mişcare , a presei.
- Titlul III consacră separarea puterilor în stat şi defineşte Parlamentul drept cea
mai importantă autoritate publică , cu o structură bicamerală ( Senat şi Adunarea
Deputaţilor ) .
- Preşedintele poate avea 2 mandate a câte 4 ani , ales prin vot direct.
- Regimul politic în România este un regim semiprezidenţial în care preşedintele
este ales prin vot direct şi universal dar Parlamentul are rolul foarte important de
a vota guvernul şi legile propuse de acesta.
- Articolul 124 arată că judecătorii sunt inamovibili, ceea ce reprezintă garanţia
independenţei justiţiei faţă de factorul politic.
-Titlul IV defineşte economia României ca economie de piaţă.
-Titlul V introduce instituţia Curţii Constituţionale menită să asigure supremaţia
Constituţiei în sistemul juridic normativ.
Potrivit Constituţiei , principalele instituţii ale statului sunt:
1. Parlamentul- instituţie legislativă bicamerală aleasă prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat pe o perioadă de 4 ani.
2. Preşedintele , ales prin vot direct, egal, secret , pe o perioadă de 4 ani.
Reprezintă statul şi este garantul independenţei naţionale , al unităţii şi
integrităţii.Numeşte primul ministru şi Guvernul.Conferă decoraţii, acordă
amnistii şi graţieri .Conduce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.Acordă
gradele de general, mareşal, amiral.
Încheierea de tratate internaţionale şi supunerea acestora spre ratificarea
Parlamentului.
Acreditează reprezentanţii diplomatici ai ţării la propunerea Guvernului.
3.Guvernul
Instituţia care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită
conducerea generală a administraţiei publice . Poate emite hotărâri de guvern şi
ordonanţe. Este alcătuit din primul ministru , miniştrii , miniştrii secretari de
stat.
4.Administraţia publică .
Cuprinde autorităţile publice centrale aflate în subordinea guvernului , cât şi
autorităţile publice locale ( la nivelul oraşelor, judeţelor, comunelor, satelor)
5.Autoritatea judecătorească .
Veghează la respectarea legilor.

176
Reprezentată prin tribunale şi prin Curtea Supremă de Justiţie .Judecătorii sunt
independenţi şi se supun numai legii.
6. Avocatul poporului .
Numit de către Senat pentru apărarea drepturilor şi libertăţile cetăţenilor.
7.Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor.

Importanța
-a asigurat revenirea la regimul democratic și avansarea țării spre „statul de
drept”;
-restabilește o serie de principii fundamental democratice și introduce noi
principii constituționale europene;
-garantează drepturile omului;
-respectarea drepturilor omului sunt vegheate de stat și de societatea civilă;
- a asigurat suportul instituțional al unei dezvoltări democratice;
-procesul de integrare europeană, a arătat imperfecțiunea sistemului
constituțional, ceea ce a dus la revizuirea Constituției în 2003, cu scopul
introducerii unor modificări care să permită adaptarea mecanismelor românești
la cele europene.-a creat cadrul juridic în care să se dezvolte democrația
postdecembristă

Dicționar:

A abroga = A anula, a suprima, a aboli o lege, un regulament ;

A promulga = a dispune printr-un act oficial ca o lege să intre în vigoare, să
devină executorie.;
A sancționa = a confirma o lege sau o dispoziție;
Avocatul Poporul = Ca instituţie de tip ombudsman, Avocatul Poporului
contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile
administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere, prin dialog;
Colegiu electoral = categorie electorală care cuprinde cetățenii cu aceeași avere
sau rang social;
Curtea Constituțională = Curtea Constituţională este unica autoritate de
jurisdicţie constituţională în România, independentă faţă de orice altă autoritate
public;
Convenție = denumire dată unor tratate internaționale;
Constituționalitate = însușirea unei legi, a unui act , a unei acțiuni de a fi în
conformitate cu Constituția;

177
 INSTITUȚIILE STATULUI MODERN ȘI PARTIDELE POLITICE
( SEC. XIX - XX)
Dacă până în anii '30 ai secolului XIX , ”partida națională” s-a exprimat
în conformitate îndeosebi cu interesele boierimii pământene , în perioada
prepașoptistă , membrii mișcării au început să se afirme ca reprezentanți ai
intereselor naționale și vectori ai modernizării.
În timpul Revoluției de la 1848-1849, ”partida națională” s-a exprimat
prin intermediul documentelor programatice propunând modernizarea
Principatelor , unirea și independența lor.
După înfrângerea revoluției , grupările politice din Țara Românească și
Moldova s-au aflat la originea mișcării unioniste. Treptat , s-au conturat
orientările politice principale: liberală și conservatoare, care s-au manifestat în
timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Pe baza celor două mari orientări politice s-au format partidele politice
care au guvernat România până la Primul Război Mondial: Partidul Național
Liberal și Partidul Conservator.

Monarhia și partidele politice în România interbelică

Monarhia a fost reprezentată de membrii familiei de Hohenzollern –
Sigmaringen. A persistat din 1866 până în 1947.
A cunoscut , în perioada interbelică , mai multe etape:
a. 1914-1927 rege al României a fost Ferdinand I
Prestigiul monarhiei a crescut datorită prezenței suveranilor pe front în
primul război mondial, desăvârșirea unirii (1918) , înfăptuirii reformei agrare
( 1921).
La 15 octombrie 1922 , regele Ferdinand și regina Maria au fost încoronați la
Alba Iulia , ca suverani ai României Mari.
Prințul Carol al II-lea , căsătorit cu Elena , fiica regelui Greciei , era
prințul moștenitor al României. În 1925 a rămas cu Elena Lupescu în Anglia,
iar în 1926 a renunțat la prerogativele de prinț moștenitor.
În perioada 1926-1930 are loc ”criza dinastică” , determinată de renunțarea
la tron a lui Carol II. Prinț moștenitor a devenit Mihai , fiul lui Carol. A scăzut
prestigiul ( autoritate , influență ) monarhiei.
La 20 iulie 1927 moare regele Ferdinand.
b. 1927-1930 , rege al României a devenit Mihai care era minor, motiv pentru
care prerogativele regale erau exercitate de o regență (Guvernare
provizorie, exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul
minoratului) formată din Principele Nicolae de Hohenzollern ( fratele mai
mic al lui Carol II) , Miron Cristea – Patriarhul României, Gheorghe
Buzdugan – președintele Înaltei Curți de Casație.

178
c. 8 iunie 1930 , Restaurația Carlistă , revenirea lui Carol în țară .
Carol al II –lea a devenit rege al României iar ”criza dinastică” a încetat.
Până în 1938 acesta a întreprins acțiuni pentru discreditarea partidelor
politice și instaurarea unui regim de dictatură personală în 1938.
Carol al II –lea ( 1930 – 1940) a încercat să instaureze un regim de dictatură
personală:
- S-a înconjurat de o camarilă regală ( un grup de susținători care-i
influențau deciziile politice);
- A compromis partidele politice;
- A încercat să formeze guverne de uniune națională ( guvernul Iorga -
Argetoianu 1931-1932) ;
- Guvernul Tătărăscu a fost un instrument al regelui ;
- A guvernat prin decrete-legi;
- La alegerile parlamentare din decembrie 1937 nici unul din partidele
politice nu a reușit să câștige peste 40 % pentru a putea guverna;
- La 28 decembrie 1937 , regele l-a însărcinat cu formarea guvernului pe O.
Goga , om politic lipsit de personalitate;
- În ianuarie 1938 , Parlamentul a fost dizolvat;
- La 10 februarie 1938 are loc o lovitură de stat. Guvernul O. Goga a fost
înlăturat și a fost instaurat regimul de autoritate monarhică al lui Carol al
II-lea.
- 11 februarie 1938, s-a constituit un nou guvern ”de uniune națională”
condus de patriarhul Miron Cristea;
- La 27 februarie 1938 , a fost adoptată o nouă constituție potrivit căreia
regelui îi reveneau atât puterea executivă , cât și cea legislativă,
Parlamentul având doar un rol decorativ.
- La 30 martie 1938 au fost dizolvate partidele politice;
- La 14 august 1938 , a fost adoptată o nouă lege administrativă,
- La 16 decembrie 1938 , a fost creat Frontul Renașterii Naționale ca partid
unic;
- Au fost introduse cenzura și starea de asediu;
- La 6 septembrie 1940 , dictatura lui Carol al II-lea s-a prăbușit datorită
pierderilor teritoriale suferite de România în 1940. Carol abdică în
favoarea fiului său Mihai I, părăsind apoi România.

179
Partidele politice
Principalele partide interbelice au fost Partidul Național Liberal
(înființat la 24 mai 1875 ) și Partidul Național Țărănesc ( înființat la 10
octombrie 1926 , prin unirea Partidului Național Român din Transilvania ,
condus de Iuliu Maniu , cu Partidul Țărănesc , condus de Ion Mihalache).
Partidul Național Liberal a fost înființat sub acest nume la 24 mai 1875.
Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali.
De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai
importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei
constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea
României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea
României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică
după criza din 1929–1933.
În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe
care s-a construit România modernă.
Partidul Conservator dispare de pe scena politică datorită realizării
reformei agrare din 1921.
Au apărut partide etnice : Partidul Maghiar , Partidul German etc.
Au fost creat partide:
 De extremă stângă – Partidul Comunist Român , instrument al
intereselor Uniunii Sovietice s-a format la 8 mai 1921. Avea ca
lideri pe Gheorghe Cristescu, Ștefan Foriș. În 1924 , Partidul
Comunist a fost scos în afara legii.

 De extremă dreapta:
- Liga Apărării Național Creștine , condusă de A.C. Cuza (1923);
- Legiunea Arhanghelui Mihail a fost înființată la 24 iunie 1927, având ca
lider pe Corneliu Zelea Codreanu, este redenumit în 1930 ”Garda de
Fier” și apoi în 1934 reapare sub numele de ”Partidul Totul pentru Țară”
condusă de gen. Cantacuzino-Grăniceru.
Alte partide au fost :
- Partidul Poporului ( Liga Poporului ) fondat la 1 aprilie 1918 de
mareșalul Alexandru Averescu. S-a bucurat de succes datorită
popularității conducătorului statului. Popularitatea acestui partid a scăzut
datorită măsurilor luate grevelor și manifestaților.
- Partidul Social Democrat , reînființat în 1927, reprezenta interesele
muncitorilor.
- Partidul Naționalist Democrat, condus de Nicolae Iorga , grupează mica
burghezie , intelectualitatea democrată , se pronunță pentru sprijinirea
tronului.

180
 Activitatea parlamentară și guvernamentală
Politica în perioada interbelică a fost dominată de lupta dintre democrație
și autoritarism:
- Opțiuni democratice: liberalismul , țărănismul.
- Opțiuni autoritare: comunismul, fascismul.

Liberalismul :
Doctrina P.N.L. a susținut făurirea unei economii capitaliste prin forțe
proprii. Rolul predominant trebuia să aparțină burgheziei. Politica ”prin
noi înșine” viza protejarea burgheziei românești, protejarea bogățiilor
țării, limitarea pătrunderii capitalului străin. P.N.L. a guvernat între 1922-
1928 și 1937-1938.
Țărănismul:
Doctrina P.N.Ț. a susținut că baza economică a țării este proprietatea
țărănească. Țărănimea trebuia să conducă societatea. A susținut politica
”porților deschise” capitalului străin. Guvernările P.N.Ț. din perioada
1929-1933 au coincis cu marea criză economică și au vizat reducerea
efectelor crizei economice.

Între 1918-1938 s-au succedat 24 de guverne , perioade de stabilitate

politică alternând cu cele de instabilitate:

Guvernarea liberală : 1922-1928 și 1937-1938.

În timpul guvernării liberale au fost adoptate o serie de legi cum au
fost Constituția, Legea Electorală , Legea Învățământului, Legea pentru
unificare administrativă.

Guvernarea țărănistă : 1928-1933, a coincis cu criza economică

mondială.
Au luat măsuri pentru redresarea economică a țării: stabilizare
monetară , împrumuturi la bănci străine , legi pentru conversiunea
datoriilor agricole.
După anul 1930 a avut loc o ascensiune a extremismului de dreapta
care a câștigat tot mai mulți adepți. La alegerile parlamentare din 1937
legionarii au ocupat locul al III-lea cu 15.58% voturi.

181
 ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL.
MAREA UNIRE DIN 1918

Politica externă a României (1878-1914)

Principalele momente ale politicii externe a României până la Primul Război
Mondial au fost:
1. aderarea la Tripla Alianţă, în 1883, printr-un tratat secret, cu caracter
defensiv ;
2. neutralitatea în timpul primului război balcanic (1912), desfăşurat între
Serbia, Grecia, Bulgaria şi Muntenegru pe de o parte, şi Turcia pe de altă
parte ;
3. implicarea în al doilea război balcanic împotriva Bulgariei ; prin Pacea de
la Bucureşti (1913), România obţinea Cadrilaterul (sudul Dobrogei).

România în timpul Primului Război Mondial (1914-1918)

În războiul declanşat în 1914 s-au confruntat două alianţe politico-

militare : Puterile Centrale sau Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania,
Turcia, Bulgaria) şi Antanta sau Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia
ş.a.).
La 21 iulie/3august 1914 Consiliul de Coroană din Sinaia a hotărât
neutralitatea țării cu toate că avea un tratat de alianță încheiat cu Tripla Alianță.
La 27 septembrie/ 10 octombrie 1914 moare Regele Carol I. Rege al
României devine Ferdinand I (1914-1927).
În perioada 1914-1916 au avut loc dezbateri privind participarea
României la război, s-au format mai multe tabere:
1. Antantofilii ( Nicolae Iorga, Octavian Goga) care doreau implicarea
României în război alături de Antanta pentru eliberarea Transilvaniei.
2. Germanofilii (P.P. Carp , Titu Maiorescu) erau pentru intrarea
României în război alături de Puterile Centrale.
3. Guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu considera că România
trebuie să intre în război într-un moment care să permită realizarea unității
naționale.
Între 1915-1916 au loc tratative ale Românilor cu Antanta, privind
intrarea României în război.
La 4 august 1916 România încheie Tratatul de Alianță cu Antanta
( Franța, Anglia, Rusia , Italia).
În noaptea de 14 -15 august 1916, România declară război Austro-
Ungariei, iar la 16 august Germania a declarat război României , fiind urmată
de Bulgaria și Turcia.

182
Campania din 1916

După o scurtă înaintare victorioasă în Transilvania , armata română este

înfrântă la 24 august 1916 la Turtucaia de către o armată germano-bulgară.
În cursul toamnei anului 1916 sudul țării ( Oltenia, Muntenia și Dobrogea)
a intrat sub ocupația Puterilor Centrale.
În zona controlată , Puterile Centrale au instituit un aspru regim de
ocupație și exploatare.
După înfrângerea de la Turtucaia și pătrunderea armatelor inamice prin
sudul ţării, la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, Bucureștiul era ocupat.
În aceste momente dificile, s-a stabilit o capitală temporară la Iași, unde
s-au retras administraţia centrală, guvernul, armata, familia regală și
Parlamentul, iar tezaurul României a fost depus la cel mai apropiat aliat, adică
Rusia.

Campania din 1917

În prima parte a anului 1917, armata română s-a refăcut cu ajutorul

misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Berthelot.
În vara anului 1917 , încercarea Puterilor Centrale de a ocupa Moldova a
fost oprită de trupele române în urma victoriilor de la Mărăști ( 24 iulie - 1
august 1917), Mărășești (6-19 august 1917) și Oituz (8-22 august 1917).

Anul 1918
În 1918 , România rămasă singură pe frontul de est a fost nevoită să
semneze Tratatul de Pace de la București la 7 mai 1918 cu Puterile Centrale,
care a impus condiții grele României:
- Dobrogea a fost anexată Bulgariei
- Austro-Ungaria a preluat o suprafață de 5600 km2 din Munții Carpați, cu
vârfurile Negoiu, Caraiman, Ceahlău.
- Germania a instituit monopol asupra țițeiului, comerțului cu cereale,
exploatării și prelucrării lemnului.
- armata română a fost demobilizată
Pacea de la Bucureşti nu a fost recunoscută de regele Ferdinand I, iar la
28 octombrie/ 10 noiembrie 1918, România a reintrat în război de partea
Antantei, cerând trupelor germen să evacueze teritoriul ocupat.
Ultimul an al războiului a adus însă îndeplinirea principalului obiectiv
național , Marea Unire , realizată prin deciziile locuitorilor din Basarabia,
Bucovina și Transilvania de a se alătura României.

183
 Marea Unire de la 1918. Constituirea statului național unitar român

S-a realizat într-un cadru extern favorabil , în condiţiile victoriilor

repurtate de Antantă asupra Puterilor Centrale la sfârşitul primului război
mondial .
La aceasta se adaugă schimbarea de regim politic din Rusia în urma
revoluţiei din 1917 , precum şi proclamarea principiului autodeterminării
popoarelor şi dezintegrarea monarhiei austro-ungare.

Unirea Basarabiei cu România

Desfășurarea revoluției bolșevice din Rusia, prăbușirea Imperiului țarist și
războiul civil care a urmat între comuniști și adepții fostului regim au creat
condiții pentru ca fostele provincii ale Imperiului să-și decidă singure soarta.
Prima provincie care s-a unit cu România a fost Basarabia.
Unirea a fost favorizată de mai mulţi factori:
1. dispariţia Rusiei imperiale a creat condiţii favorabile proclamării
autodeterminării Basarabiei.
2. la iniţiativa Partidului Naţional Moldovenesc, Basarabia se proclamă
autonomă ( octombrie 1917) şi îşi alege ca organ legislativ reprezentativ Sfatul
Ţării , condus de Ion Inculeț.
La 2 decembrie 1917 , Sfatul Ţării proclamă Republica Democratică
Moldovenească , menţinând-o deocamdată în cadrul Federaţiei Ruse.
În ianuarie 1918 Republica îşi declară independenţa iar la 27 martie /9
aprilie 1918 era votată la Chişinău unirea Basarabiei cu România.
Printre militanții basarabeni pentru unire s-au numărat Pantelimon
Halippa, Constantin Stere, Elena Alistar.
Drept răspuns la opţiunea exprimată de români , Rusia a rupt legăturile
diplomatice cu România şi a sechestrat întreg tezaurul românesc, încredinţat
spre păstrare guvernului rus în 1917 de teama ca acesta să nu cadă în mâna
Puterilor Centrale care înaintau către Moldova.

Unirea Bucovinei cu România

A doua etapă în formarea statului naţional unitar român a constituit-o

unirea Bucovinei cu România.
În condiţiile în care Bucovina era revendicată atât de habsburgi cât şi de
ucrainieni la 14/27 octombrie 1918 se constituie la Cernăuţi , sub conducerea lui
Iancu Flondor , Consiliul Naţional Român.
Consiliul a militat pentru unirea provinciei cu România, măsură susținută
și de o adunare națională a românilor.

184
 La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, organ
reprezentativ întrunit la Cernăuți, a votat unirea Bucovinei cu România. Mari
militanți pentru unire au fost, între alții, Sextil Pușcariu, Ion Nistor, Ilie Lazăr.

Unirea Transilvaniei cu România

Principiul democratic al autodeterminării popoarelor a stat la baza

reorganizării Europei, la sfârșitul Primului Război Mondial.
Faptul că Austria s-a proclamat republică a dus la intensificarea activității
unioniste a românilor.
Inițiativa a fost preluată de Partidul Național Român, condus de Iuliu
Maniu.
Acesta a format, împreună cu Partidul Social Democrat, Consiliul
Național Român Central.
A fost convocată Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1
decembrie 1918.
O Rezoluție ce prevedea unirea cu România, citită de Vasile Goldiș, a fost
adoptată în unanimitate de cei 1 228 de delegați desemnați de populația din cele
27 de comitate ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului.
Ulterior, decizia a fost aclamată de cei circa 100 000 de români veniți din
toate părțile la Alba Iulia .
Un rol însemnat în realizarea unirii l-au avut și Alexandru Vaida Voevod,
Gheorghe Pop de Băsești, Ștefan Cicio Pop, episcopul ortodox Miron Cristea,
episcopul greco-catolic Iuliu Hossu.
Unirea a fost un act de voinţă naţională, iar participarea la Primul Război
Mondial alături de Antanta a avut rolul hotărâtor în recunoașterea actelor de
unire din 1918.
Regele Ferdinand I a devenit regele tuturor românilor și la 29 decembrie
1919 primul Parlament al României Mari a votat legile prin care era ratificată
unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu patria-mamă.
Pe plan internațional, Marea Unire a fost recunoscută în cadrul
Conferinței de pace de la Paris (1919-1920) și a fost prevăzută în tratatele de
pace semnate de România cu statele învinse sau succesoare ale acestora.
Unirea României cu Bucovina a fost prevăzută prin tratatul semnat cu
Austria la Saint Germain (septembrie 1919). Apartenența Cadrilaterului la
România a fost confirmată prin tratatul cu Bulgaria, la Neuilly (noiembrie
1919). Unirea Transilvaniei și Banatului cu România a fost recunoscută prin
Tratatul de la Trianon (iunie 1920), semnat cu Ungaria. Tratatul de la Paris din
28 octombrie 1920 a recunoscut unirea Basarabiei cu România.

185
DICȚIONAR autodeterminare = principiul conform căruia o națiune are dreptul
să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și
culturală.

186
TEMA 5. România şi concertul european; de la “criza orientală” la marile
alianţe ale secolului al XX-lea

I. “Criza orientală” şi spaţiul românesc

Spaţiul românesc în contextul relaţiilor cu marile puteri, în prima

jumătate a secolului al XIX-lea.
 Criza orientală declanşată spre sfârşitul secolului al XVII-lea a afectat
Principatele Române, prin consecinţele negative ale războaielor ruso-austro-
otomane, inclusiv prin pierderile teritoriale din secolului al XVIII-lea
(Banatul şi Bucovina, ocupate de Imperiul Habsburgic), cărora li s-a adăugat
Basarabia, ocupată de Imperiul Rus în 1812.
 Primele decenii ale secolului al XIX-lea s-au caracterizat printr-un context
extern complicat, marcat de adâncirea crizei orientale, de care Ţara
Românească şi Moldova au fost nevoite să ţină seama.
 După revenirea la domniile pământene în Principate, în anul 1822, Rusia s-a
implicat din nou în problemele acestora.
 În anul 1826, Rusia a impus Imperiului Otoman încheierea unei convenţii, la
Akkerman (Cetatea Albă), act adiţional tratatului de pace de la Bucureşti, din
anul 1812, pentru a îngrădi posibilitatea sultanului de a se amesteca în
Principate. Nerespectarea Convenţiei de la Akkerman de către otomani a dat
posibilitatea Rusiei să desfăşoare un nou război împotriva turcilor (1828 –
1829).
 Acesta a început cu ocuparea Principatelor şi, chiar dacă războiul s-a încheiat
cu victoria Rusiei, Moldova şi Ţara Românească s-au aflat sub ocupaţia
trupelor ţariste până în anul 1834. La încheierea războiului, statutul
internaţional al Principatelor s-a schimbat. Acestea rămâneau sub
suzeranitatea Porţii, dar intrau sub protectoratul Rusiei. Tratatul de pace de
la Adrianopol (1829) conţinea şi un Act separat cu privire la Prinţipaturile
Moldova şi Valahia.

Transformarea problemei româneşti în problemă europeană.

 Generaţia care a pregătit Revoluţia de la 1848 a urmărit înlăturarea regimului
impus Principatelor de marile puteri, realizarea unirii şi obţinerea
independenţei.
 Marile puteri conservatoare vecine Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus şi
Imperiul Otoman s-au implicat în înfrângerea revoluţiei din Ţările Române.
 În aprilie 1849, Rusia şi Imperiul Otoman au încheiat Convenţia de la Balta-
Liman, prin care se restrângea autonomia Principatelor.
 După anul 1848, foştii participanţi la evenimentele revoluţionare au
popularizat cauza românească în Occident.
 Declanşarea Războiului Crimeei, în anul 1853, şi ocuparea militară a
Principatelor de către trupele ruse, apoi de cele otomane şi austriece, a

187
 determinat abordarea problemei româneşti la Congresul de pace de la Paris
(1856).
 Unirea Principatelor a deschis ulterior procesul constituirii şi consolidării
statului român modern.
 Necesitatea obţinerii independenţei României a fost discutată, în anul 1873,
de principele Carol I (1866-1914), în cadrul unei şedinţe a Consiliului de
Miniştri. Declanşarea unui nou război ruso-otoman, în 1877, a creat cadrul
favorabil proclamării acesteia.
 Rusia nu a acceptat, la început, ca România să participe la războiul
antiotoman, fapt menţionat în întâlnirea dintre ţarul Alexandru al II-lea şi
cancelarul Gorceakov cu o delegaţie română din care au făcut parte prim-
ministrul Ion C. Brătianu şi ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu.
 Totuşi, Rusia a fost interesată să semneze o convenţie de reglementare a
trecerii trupelor pe teritoriul românesc, în drumul lor spre Balcani (4
/16aprilie 1877).
 După încheierea războiului prin înfrângerea otomanilor, Rusia nu a respectat
angajamentul cu privire la integritatea teritorială a României, asumat prin
convenţia din aprilie 1877.
 Astfel, prin tratatul de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878),
Rusia şi-a rezervat dreptul de prelua sudul Basarabiei de la România, în
schimbul Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor, primite de la Imperiul
Otoman. Tratatul de la Berlin (1/13 iulie 1878) reconfirma independenţa
României, dar şi pierderea sudului Basarabiei şi revenirea în graniţele ţării a
Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor.

II. Relaţiile externe ale României până la Primul Război Mondial

Acţiunile diplomatice ale României înainte de recunoaşterea

independenţei de stat.
 Ministerul Afacerilor Străine al Principatelor Unite a început să
funcţioneze în anul 1863. Astfel, deşi nu erau încă independente,
Principatele Unite au realizat legături speciale cu alte ţări: în 1863, a
fost încheiată cu Serbia o convenţie de extrădare, iar în 1865, cu
Austro-Ungaria, o convenţie privind sistemul poştal şi cel de telegraf.
 După anul 1866, legăturile externe ale ţării noastre s-au intensificat,
astfel că numărul convenţiilor comerciale încheiate cu alte state a
crescut.
 În 1875, a fost încheiată o convenţie comercială şi de navigaţie pe 10
ani cu Austro-Ungaria, iar în 1876 a fost parafată o astfel de convenţie
şi cu Rusia.

188
 Relaţiile externe ale României după obţinerea independenţei de stat.

 Prin tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin, din anul 1878, a fost
recunoscută independenţa de stat a României.
 Imediat după semnarea tratatului de pace de la Berlin, Austro-Ungaria, Rusia
şi Turcia au recunoscut independenţa României, iar Italia, în 1879. Germania
şi alte ţări a condiţionat recunoaşterea independenţei României de
modificarea articolului 7 din Constituţie cu privire la acordarea cetăţeniei
române celor de altă religie decât cea creştină şi de răscumpărarea de către
statul nostru a acţiunilor concernului falimentar Strousberg. În aceste
condiţii, independenţa României a fost recunoscută şi de Germania, Franţa şi
Anglia, în anul 1880.
 După recunoaşterea independenţei, România a putut să stabilească relaţii
diplomatice cu alte state bazate pe suveranitate şi egalitate.
 Ţara noastră a deschis primele reprezentanţe diplomatice, care se numeau
legaţii, în alte capitale sau a ridicat la nivel de legaţie fostele agenţii
diplomatice care funcţionau în ţările respective.
 Astfel, au început să funcţioneze legaţii la Constantinopol (1878), Viena
(1878), Belgrad (1879), Paris (1880) etc.
 Prin urmare România a putut să promoveze mult mai eficient acţiuni de
politică externă în conformitate cu interesele sale politice şi economice. De
exemplu, pentru a-şi proteja economia de concurenţa mărfurilor din Austro-
Ungaria, România a dorit să negocieze, în 1886, o nouă convenţie comercială
cu acest stat, ceea ce a determinat un adevărat război vamal între cele două
ţări.
 În politica externă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul
secolului al XX-lea, România trebuia să ţină cont de raporturile dintre marile
puteri. Teama de Rusia, care răpise României sudul Basarabiei, în 1878, a
determinat apropierea ţării noastre de Germania şi de Austro-Ungaria. La
rândul lor, aceste mari puteri considerau România un avanpost în politica lor
de consolidare a poziţiilor în sud-estul Europei.
 În 1883, România devenea, astfel, membră a Triplei Alianţe ( Germania,
Austro-Ungaria și Italia).
 Situaţia internaţională s-a schimbat la începutul secolului al XX-lea, iar
România a acţionat ca un factor de stabilitate în sud-estul Europei, pentru
menţinerea statu-quo-ului în Peninsula Balcanică.
 România s-a implicat în al doilea război balcanic (1913), împotriva Bulgariei,
numai în momentul în care situaţia de la sud de Dunăre a devenit periculoasă
pentru securitatea ţării.
 În urma înfrângerii Bulgariei , prin Tratatul de Pace de la Bucureşti (10
august 1913), România a obţinut Cadrilaterul (partea de sud a Dobrogei,
compus din județele Durostor și Caliacra ) .

189
 După înfiinţarea celui de-al doilea bloc politico-militar european, Antanta, şi
în condiţiile apropierii războiului, România şi-a intensificat acţiunile
diplomatice pentru realizarea obiectivului naţional, Marea Unire. Austro-
Ungaria şi Germania nu au mai putut menţine România în sfera lor de
influenţă.
 Prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a negociat, în secret, cu Antanta,
participarea la Primul Război Mondial alături de aceasta, obţinând
recunoaşterea drepturilor Românei asupra Transilvaniei, Banatului şi
Bucovinei. Intrată în război după doi ani de neutralitate, în 1916, România şi-
a îndeplinit obiectivul naţional, realizarea statului unitar român.

III. România în relaţiile internaţionale în secolul al XX-lea

Relațiile internaționale ale României în timpul Primului Război

Mondial

 Față de declanșarea Primului Război Mondial , România a adoptat , în

Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie / 3 august 1914 , atitudinea
de neutralitate , în așteptarea momentului potrivit pentru implicarea
militară.
 În perioada neutralității ( 1914-1916):
 Guvernul condus de Ion I.C.Brătianu a fost supus presiunilor atât
din partea Puterilor Centrale cât și din partea Antantei , pentru ca
România să intre în război de partea uneia sau alteia dintre cele
două alianțe.
 A fost semnată o convenție cu Rusia ( 18 septembrie/1 octombrie
1914) care recunoștea României drepturile asupra teritoriilor
stăpânite de Austro-Ungaria ( Transilvania, Banat , Bucovina ), iar
România promitea o ”neutralitate binevoitoare” față de Imperiul
Țarist.
 Armata română s-a pregătit pentru momentul intrării în război.

 În anul 1916 , s-a luat decizia intrării împotriva Austro-Ungariei, pentru

eliberarea provinciilor românești stăpânite de aceasta.
 La 4 august 1916, România a semnat cu Antanta două convenții ( una
politică și una militară) , care prevedeau în principal:
 Recunoașterea de către Antanta a dreptului României de a se uni ,
la sfârșitul războiului , cu provinciile românești stăpânite de
Austro-Ungaria.
 Intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei la 14/27
august 1916.

190
  Sprijinul armatei pentru România , atât prin livrări de armament și
muniție , cât și prin acțiuni pe front, în sud , la Salonic (Grecia) , și ,
în nord, în Galiția.
 La sfârșitul războiului ( 1918) , România și-a îndeplinit
obiectivul național, iar pentru aceasta diplomația română a
acționat atât în timpul conflictului, cât și la Conferința de Pace
de la Paris ( 1919-1920), în privința negocierii conținutului
articolelor din documentele referitoare la statul național român.
 În urma semnării tratatelor de la Conferința de Pace de la Paris (
cu Germania, Austria, Bulgaria, Ungaria și Turcia ), granițele
României au fost recunoscute pe plan internațional.

Politica externă a României în perioada interbelică

 În urma semnării tratatelor de la Conferinţa de pace de la Paris, 1919-

1920 (cu Germania, Austria, Bulgaria, Ungaria şi Turcia), graniţele
României au fost recunoscute pe plan internaţional.
 Membră a Societăţii Naţiunilor (1919) , România a acţionat pentru
menţinerea păcii, stabilităţii pe continent şi în lume şi pentru păstrarea
statu-quo-ului teritorial.
 În perioada interbelică, au fost semnate tratate de alianţă cu diferite
state (precum cel cu Franţa, din anul 1926, prin care se garanta
sprijinul acesteia în cazul unui conflict împotriva României).
 De asemenea, au fost încheiate tratate şi alianţe regionale cu Polonia,
Cehoslovacia şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven (din 1929, denumit
Iugoslavia). Cu ultimele două, România a constituit, în anul 1921,
alianţa Mica Înţelegere.
 Pentru instituirea unui climat de încredere şi colaborare internaţională,
statul român a semnat Pactul Briand-Kellogg, propus în 1928 de
Franţa şi S.U.A., de interzicere a războiului pentru rezolvarea
conflictelor internaţionale; în anul 1929, a semnat Protocolul de la
Moscova, prin care România, U.R.S.S., Polonia şi Letonia se angajau
să pună imediat în vigoare, în relaţiile dintre ele, prevederile Pactului
Briand-Kellogg;
 De asemenea România a participat, cu diferite propuneri, la
pregătirea Conferinţei asupra dezarmării (1926 – 1932) şi la lucrările
acesteia, la Geneva, în anii 1932 – 1935.

191
 Politica externă a României în perioada 1930 - 1944.
 Chiar în condiţiile agravării relaţiilor internaţionale, în anii ’30 ai secolului al
XX-lea, România a continuat să desfăşoare acţiuni de colaborare cu toate
statele. În anul 1933, Nicolae Titulescu a elaborat textul documentelor cu
privire la definiţia agresiunii în relaţiile internaţionale.
 Legăturile diplomatice cu statul sovietic au fost reluate, în anul 1934,
deschizându-se legaţii la Bucureşti şi Moscova, iar România a susţinut
admiterea U.R.S.S. în Societatea Naţiunilor.
 Totodată, la iniţiativa statului român, s-a putut realiza alianţa cu Iugoslavia,
Grecia şi Turcia, numită Înţelegerea Balcanică (1934).
 Dezmembrarea Cehoslovaciei, în anii 1938 - 1939, şi izbucnirea unui nou
război mondial, în anul 1939, au adus schimbări în atitudinea României pe
plan internaţional.
 Teritoriul românesc a fost vizat de statele revizioniste prin înţelegeri secrete,
precum Pactul Ribbentrop-Molotov, de la 23 august 1939, încheiat de
Germania şi U.R.S.S..
 În anul 1940, după ce alianţele ţării noastre au devenit inoperabile (Franţa a
capitulat în faţa Germaniei, Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică nu au
mai putut funcţiona etc.), România s-a găsit izolată pe plan extern.
 În urma a două note ultimative adresate la 26 şi 28 iunie 1940, autorităţile de
la Bucureşti au acceptat cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord Uniunii
Sovietice, ocupaţia sovietică instituindu-se, cu acest prilej, şi în ţinutul Herţa.
 Prin arbitrajul Germaniei şi al Italiei, la 30 august 1940, Dictatul de la Viena,
obliga România să cedeze nord-vestul Transilvaniei Ungariei.
 La 7 septembrie 1940, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul.
 Pentru a-şi recupera teritoriile pierdute, ţara noastră a intrat în războiul
antisovietic la 22 iunie 1941, eliberând teritoriile ocupate de U.R.S.S.
 Continuarea războiului peste Nistru, nu a fost susţinută de cea mai mare parte
a societăţii româneşti.
 În condiţiile contraofensivei sovietice din anii 1943 – 1944, atât Ion
Antonescu, cât şi regele Mihai I şi opoziţia au iniţiat acţiuni diplomatice la
Ankara, Cairo, Stockholm etc., pentru ieşirea României din războiul
împotriva Naţiunilor Unite.
 România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste, la 23 august 1944, şi
a semnat armistiţiul cu Uniunea Sovietică, la 12 septembrie 1944. Prin luptă,
întregul teritoriu al Transilvaniei a fost eliberat la 25 octombrie 1944.

192
 TEMA 8. România postbelică

I. Stalinism şi naţional-comunism

A. Etapele instaurării regimului politic comunist în România

 La 23 august 1944 mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat de la putere.

Armata sovietică, intrată pe teritoriul României în iulie 1944, va susţine în
perioada următoare ascensiunea la putere a P.C.R. ( Partidul Comunist
Român ).
 Septembrie 1944 - martie 1945: România este condusă de guverne având în
frunte pe generalii Constantin Sănătescu şi respectiv Nicolae Rădescu, în
care sunt incluşi şi reprezentanţi ai P.C.R.
 În urma înţelegerii sovieto-britanice de la Moscova (9 octombrie 1944),
România intră în sfera de influenţă sovietică.
 6 martie 1945: supus presiunilor Moscovei, regele Mihai este obligat să
accepte formarea guvernului condus de dr. Petru Groza, aflat sub controlul
total al P.C.R.
 Greva regală, manifestată prin refuzul regelui Mihai I de a sancţiona actele
guvernului (1945-1946), s-a dovedit ineficientă, nefiind sprijinită efectiv pe
plan extern de statele democratice.
 Noiembrie 1946: au fost organizate primele alegeri parlamentare postbelice
care au avut scopul de a legitima prin vot puterea comunistă. Deşi au fost
câştigate de partidele democratice de opoziţie, rezultatul a fost falsificat
pentru ca P.C.R. să deţină controlul complet al Parlamentului şi guvernului.
 1947: partidele politice democratice (P.N.L., P.N.Ţ.) au fost desfiinţate,
liderii lor arestaţi şi condamnaţi la închisoare.
 30 decembrie 1947: regele Mihai I a fost obligat să abdice. România a fost
proclamată Republică Populară, procesul preluării puterii politice de către
P.C.R. fiind încheiat.
 În această perioadă, până în 1947 , în conducerea P.C.R. s-au manifestat
două grupuri:
- cel "naţional", care activase înainte de 1944 în ţară (Gh. Gheorghiu-Dej,
Lucreţiu Pătrăşcanu)
- grupul "moscovit" format din cei care activaseră în URSS (Ana Pauker,
Vasile Luca).

193
 B. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965).
De la 30 decembrie 1947, România devine un stat totalitar, de tip stalinist.
Regimul politic este bazat pe concentrarea puterii în mâna unui singur partid:
Partidul Comunist Român (care între 1948 şi 1965, în urma fuziunii din 1948 cu
Partidul Social-Democrat, a purtat numele de Partidul Muncitoresc Român).
Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al partidului a fost primul dictator
comunist român.

Politica internă
Statul a fost organizat prin Constituţiile de inspiraţie stalinistă din anii 1948
şi 1952.
Potrivit acestora:
- monopolul puterii aparţinea partidului unic;
- principalul organ de conducere al statului era Prezidiul Marii
Adunări Naţionale;
- toate domeniile vieţii sociale se aflau sub controlul statului;
- principiul separării puterilor era desfiinţat;
- drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau îngrădite, nefiind permisă
nici o formă de opoziţie politică.
La nivelul conducerii de partid au apărut aprige lupte pentru putere şi
rivalităţi, marcate de:
- înlăturarea în 1952 a "grupării moscovite";
- executarea în 1954 a lui Lucreţiu Pătrăşcanu (liderul "grupării
naţionale").
-
Monopolul ideologic comunist s-a manifestat prin:
- înlăturarea vechii elite politice şi intelectuale;
- întreruperea relaţiilor cu lumea occidentală;
- promovarea proletcultismului (cultura care se bazează pe ideea
luptei de clasă şi negarea valorilor tradiţionale);
- organizarea după sistem sovietic a învăţământului şi culturii;
- supravegherea de către stat a cultelor religioase; interzicerea
Bisericii greco-catolice (1948);
- falsificarea istoriei naţionale în conformitate cu interesele
politice sovietice.
După retragerea trupelor sovietice din România (1958) s-a trecut la o
relativă îmbunătăţire a situaţiei interne, caracterizată prin:
- desovietizarea şi destalinizarea treptată a vieţii sociale şi
culturale;
- eliberarea deţinuţilor politici;
- încurajarea legăturilor în domeniile culturii şi ştiinţei cu statele
occidentale;
- promovarea unei orientări "naţionale" în cultură.

194
 C. Naţional–comunismul – regimul politic al lui Nicolae Ceauşescu
(1965-1989).

Politica internă
 1965: se desfăşoară Congresul Partidului Muncitoresc Român, care stabileşte
revenirea la vechea denumire de P.C.R. şi alegerea în funcţia de secretar
general al partidului a lui Nicolae Ceauşescu.
 Este adoptată noua Constituţie, prin care România devenea Republică
Socialistă (R.S.R.).
 1967: Nicolae Ceauşescu este ales preşedinte al Consiliului de Stat.

Perioada 1965-1971 s-a caracterizat prin:

 continuarea procesului de desovietizare şi destalinizare început de Gh.
Gheorghiu-Dej (după 1958);
 relativa îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale populaţiei;
 atenuarea politicii represive a Securităţii, eliberarea şi reabilitarea unora
dintre deţinuţii politici;
 creşterea popularităţii regimului, mai ales în urma exploatării sentimentelor
naţionale;
 apropierea de statele occidentale, reluarea legăturilor politice, economice,
culturale cu acestea;
 distanţarea faţă de URSS, evidenţiată în mod special prin refuzul ca România
să intervină alături de statele membre ale Tratatului de la Varşovia, în 1968,
împotriva mişcării democratice din Cehoslovacia.

Perioada 1971-1989 debutează cu "revoluţia culturală", de inspiraţie chineză

şi nord-coreeană , manifestată prin :
- exacerbarea culturii comuniste, şi a cultului personalităţii lui N. Ceauşescu;
- proiectarea trecerii la o nouă treaptă a socialismului - societatea socialistă
multilateral dezvoltată.

Din 1971 , regimul politic s-a caracterizat prin :

 instaurarea dictaturii personale a lui N. Ceauşescu (preşedinte al Republicii
din 1974);
 promovarea în funcţiile de conducere a membrilor familiei Ceauşescu
(socialismul dinastic);
 reluarea industrializării forţate şi realizarea marilor construcţii cu scop
propagandistic (Canalul Dunăre - Marea Neagră, Casa Poporului - Bucureşti)
care au provocat secătuirea resurselor ţării şi creşterea rapidă a datoriei
externe a României;
 achitarea datoriei externe (începând din 1980) prin restrângerea drastică a
consumului populaţiei;
 scăderea accelerată a nivelului de trai;

195
 politica de teroare internă exercitată de securitate şi alte instituţii ale statului
asupra populaţiei, reprimarea drastică a revoltelor (greva minerilor din Valea
Jiului - 1977, manifestaţiile muncitoreşti de la Braşov - 1987);
 iniţierea programului de sistematizare urbană şi rurală care a dus la
distrugerea bisericilor, a centrelor istorice urbane şi a satelor româneşti;
 încălcarea flagrantă ( evidentă ) a drepturilor omului;
 izolarea ţării în relaţiile cu statele occidentale;
 respingerea oricăror sugestii de schimbare a politicii interne (în special după
1985, când Mihail Gorbaciov, în URSS, iniţiază programul său de reforme
politice şi economice).

II. Disidenţa anticomunistă

1. Represiunea politică în timpul regimului comunist.

 Încă din 1945, controlul asupra populației și a întregii vieți cotidiene ,

instituirea unui sistem de teroare asupra propriei populații , manipularea
internă prin mijloace de comunicare în masă au fost caracteristici specifice
statului și puterii comuniste , atât în România , cât și în alte țări care au
cunoscut același regim politic.
 În primi ani ai perioadei postbelice , sub acuzaţiile de "colaboraţionism",
"duşmani de clasă", "duşmani ai poporului", "fascişti", au fost arestaţi şi
închişi :
- membrii guvernului antonescian ;
- membrii ai P.N.L. şi P.N.Ţ.;
- foşti demnitari din perioada interbelică;
- bancheri, industriaşi.
 Securitatea, înfiinţată în 1948 după modelul poliţiei politice sovietice, a
instaurat un regim de teroare internă, îndreptată împotriva tuturor celor
socotiţi indezirabili de către puterea comunistă şi a celor bănuiţi că ar putea
opune cea mai mică rezistenţă faţă de sovietizarea ţării.
 Opozanţi sau intelectuali de marcă (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Radu
Rosetti, Mihail Manoilescu, Ioan Lupaş, Mircea Vulcănescu, Gheorghe
Brătianu, dar şi mulţi alţii) au fost condamnaţi la închisoare sau la muncă
forţată în lagăre, un mare număr de persoane pierzându-şi viaţa în detenţie.
 Sistemul penitenciar românesc a cunoscut o dezvoltare fără precedent,
acoperind, practic, întregul teritoriu al ţării.
 În închisori precum Sighet, Aiud, Miercurea-Ciuc, Piteşti, Gherla sau
Râmnicu-Sărat ori la muncă forţată, la Canalul Dunăre - Marea Neagră, s-au
aplicat măsuri de tortură, execuţii, sau aşa-numita “reeducare”.

196
 Represiunea politică din perioada 1948-1964 s-a mai caracterizat prin :
- utilizarea deportării împotriva unor comunităţi întregi (germanii
din Transilvania, sârbii din Banat);
- controlul strict al întregii societăţi (prin intermediul reţelelor de
informatori) pentru a fi preîntâmpinată orice formă de opoziţie.
 Ulterior, la începutul anilor 1960 , în condițiile începerii procesului de
desovietizare și destalinizare , s-a trecut la eliberarea deţinuţilor politici, fără
a se renunţa însă la supravegherea populaţiei şi reprimarea opozanţilor.
 Represiunea politică din perioada regimului condus de Nicolae Ceauşescu s-a
manifestat prin :
 impunerea domiciliului obligatoriu;
 supravegherea foştilor deţinuţi politici, a foştilor membri ai partidelor
democratice;
 utilizarea spitalelor de psihiatrie ca locuri de recluziune a persoanelor
bănuite de opoziție împotriva regimului politic.
Recluziune = Pedeapsă privativă de libertate, aplicată pentru crime.

2. Forme de rezistenţă anticomunistă.

 Principalele manifestări ale luptei anticomuniste au fost:
- rezistenţa armată a grupurilor din munţi,
- cea a ţăranilor,
- revoltele muncitoreşti,
- activitatea disidenţilor.
 Rezistenţa armată din munţi:
 a fost specifică anilor 1944-1960;
 a fost organizată de grupurile înarmate de partizani alcătuite din :
- foste cadre militare;
- foşti legionari;
- membri ai partidelor de opoziţie, desființate în 1947;
- Ţărani;
- intelectuali.
 A acționat în special în zonele de deal și de munte ( Banat, Bucovina,
Munții Apuseni , Muscel etc.)
 A fost lichidată cu o violență extremă de organele de represiune ale
regimului comunist.
 Printre grupurile armate acestea s-au numărat:
- grupurile din Banat şi Oltenia;
- cel din zona Muscel-Făgăraş (grupul “Haiducii Muscelului” al
colonelului Arsenescu şi al fraţilor Arnăuţoiu);
- rezistenţa din Bucovina, reprezentată de Vladimir Macoveiciuc,
Gavril Vatamaniuc, Cozma Pătrăucean, Dimitrie Rusu.
 La rândul lor, femeile au susţinut mişcarea de rezistenţă, plătind uneori cu
viaţa. Sunt cunoscute numele Mariei Plop şi al Mariei Jumbleanu,
197
 membre ale grupului Arsenescu-Arnăuţoiu, ca şi cel al Elisabetei Rizea
din Nucşoara (Muscel).
 Rezistenţa din mediul rural a corespuns cu deosebire perioadei
colectivizării forțate a agriculturii ( 1949-1962) , manifestându-se prin :
- refuzul înscrierii în formele colective de asociere;
- refuzul predării cotelor obligatorii de produse agricole;
- atacarea şi devastarea sediilor locale ale P.C.R.;
- revolte spontane.
 A fost reprimată prin arestări , deportări și execuții ale participanților.
Conform unor estimări, peste 80 000 de ţărani au căzut victime
represiunii.
 Revoltele muncitoreşti
- au apărut în anii '70-'80, ca formă de reacţie a populaţiei faţă de
scăderea nivelului de trai în timpul regimului național-comunist
al lui Nicolae Ceaușescu;
- au avut loc în Valea Jiului (revolta minerilor din anul 1977) şi
Braşov (manifestaţiile din 1987). În urma unui proces trucat,
dintre cele peste 300 de persoane arestate la Braşov, 88 au fost
deportate în alte zone ale ţării sau li s-a instituit domiciliul
obligatoriu.
 Activitatea disidenților :
- A reprezentat o formă individuală de protest , specifică
regimului național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu;
- A fost ilustrată de activitatea politică a intelectualilor Paul Goma
(1977), Mircea Dinescu, Ana Blandiana , Doina Cornea , Dan
Petrescu sau a unor foști demnitari comuniști , care s-au
exprimat împotriva politicii duse de regimul Ceaușescu prin
Scrisoarea celor şase( martie 1989).

Disident = Persoană care are păreri sau opinii deosebite față de

colectivitatea, organizația etc. din care face parte.

198
III. Construcția democrației postdecembriste

1. Înlăturarea regimului politic comunist

Anul 1989 a însemnat desființarea regimului comunist în România:

- încercările de reformă Perestroika și Glasnost , propuse de liderul sovietic
Mihail Gorbaciov, în 1985, au fost respinse de Ceaușescu;
- cauza principală a căderii regimului comunist a fost eșecul economic al
regimului politic totalitar;
- în Europa , s-au prăbușit pe rând guvernele comuniste din Polonia, Ungaria ,
R.D.Germania ( Germania de Est ) , Bulgaria și Cehoslovacia.
În România , regimul comunist a fost înlăturat prin revoluție:
- 16 decembrie 1989 , la Timișoara s-a declanșat o revoltă , având ca pretext
evacuarea pastorului Laszlo Tokes;
- 17 decembrie 1989 , Ceaușescu a cerut intervenția în forță, împotriva
demonstranților, după care a plecat în Iran ;
- în Timișoara forțele de ordine au provocat un masacru , soldat cu 122 morți;
- 20 decembrie 1989 , Ceaușescu s-a întors din Iran. Într-un discurs televizat i-a
catalogat pe demonstranții de la Timișoara drept huligani și fasciști;
- 21 decembrie 1989 , mitingul organizat de Ceaușescu în fața Comitetului
Central al PCR s-a întors împotriva sa.
- 21/22 decembrie 1989, noaptea s-a tras în mulțime, au fost operate arestări;
- 22 decembrie 1989, Ceaușescu a organizat un nou miting însă la ora 12:00 a
fost nevoit să părăsească Comitetul Central cu un elicopter.
La televiziune se anunța căderea regimului Ceaușescu.
Au avut loc confruntări între demonstranți și autorități în orașele Brașov, Sibiu,
Cluj, Arad.
-22 decembrie 1989 , conducerea a fost preluată de Frontul Salvării Naționale
( F.S.N);
Cuplul Ceauşescu au fost arestaţi şi predaţi unei unităţi militare din Târgovişte
unde în urma unui proces sumar, au fost acuzaţi de genocid şi condamnaţi la
moarte.
Sentinţa a fost executată imediat la 25 decembrie 1989.
- Din 9 februarie 1990 , conducerea a fost preluată de Consiliul Provizoriu de
Uniune Națională ( C.P.U.N.) în frunte cu Ion Iliescu.
Revoluția anticomunistă din România a fost violentă, în urma căreia au murit
1104 oameni.

Principalele consecințe ale evenimentelor din decembrie 1989 desfășurate în

România au fost :
 Înlăturarea regimului totalitar comunist
 Revenirea la regimul politic democratic

199
  Demararea procesului de reformare și restructurarea economiei ( trecerea
la economia de piață)
 Integrarea României în ansamblul statelor democratice europene.

2. Pluralismul politic și Construcția democrației postdecembriste în

România , după 1989

Principalele trăsături ale schimbării regimului politic în România după 1989 ,

la fel ca și în alte state europene foste comuniste au fost:
 Revenirea la pluralismul politic;
 Organizarea alegerilor libere;
 Manifestarea neîngrădită a societății civile.

După prăbușirea regimului comunist:

 Au fost reînființate vechile partide – Partidul Național Țărănesc,
Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat;
 Au apărut partide și alianțe politice noi;
 Au fost organizate alegeri parlamentare și prezidențiale libere : 20 mai
1990 câștigate de FSN și Ion Iliescu pentru funcția de președinte; În
1992 , alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu și PDSR; 3 noiembrie
1996 au fost câștigate de Convenția Democrată , președinte fiind ales
Emil Constantinescu; În urma alegerilor din anul 2000 (noiembrie) a
redevenit președinte Ion Iliescu ( PSD);Alegerile legislative şi
prezidenţiale din decembrie 2004 au adus la conducere pe Traian
Băsescu (21 decembrie 2004- 21 decembrie 2014) şi guvernul alianţei
D.A. ( liberali şi democraţi ) la care s-au mai adăugat UDMR şi
Partidul Conservator .
 Reformele economice au urmărit , în principal , trecerea de la
economia centralizată , de tip comunist, la cea de piață , bazată pe:
- Proprietatea privată;
- Libera inițiativă.
Statul a fost organizat pe baza Constituției de la 1991 ( revizuită în 2003 ,
în perspectiva aderării la Uniunea Europeană).

200
 România în perioada “Războiului rece”

POLITICA EXTERNĂ ÎN PERIOADA REGIMULUI COMUNIST

A. Elemente generale

 Războiul Rece , declanșat după al Doilea Război Mondial a caracterizat

perioada postbelică până la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa
Centrală și de Sud - Est , respectiv până la desființarea în 1991, a
organizației politico-militare a statelor comuniste, Pactul Tratatului de la
Varșovia.
 Războiul Rece a cuprins , în principal două etape:
 Perioada maximei confruntări (1947-1962);
 Perioada destinderii relative și a coexistenței pașnice ( după
1962);

B. România în relaţiile internaţionale, în perioada maximei confruntări

din timpul Războiului Rece.
 Deoarece, din 1945, a intrat în sfera de influenţă sovietică, România nu a mai
putut desfăşura legăturile tradiţionale de politică externă avute în perioada
interbelică.
 Prin tratatul de pace, semnat la Conferinţa de la Paris, la 10 decembrie 1947,
recunoştea anularea dictatului de la Viena, din 1940, dar consfinţea şi juridic
ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către
U.R.S.S.
 România a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1955.
 După al Doilea Război Mondial, U.R.S.S. a impus României orientarea
politicii sale externe mai cu seamă către Est şi restrângerea relaţiilor cu
lumea occidentală la minimum.
 România avea aceeaşi poziţie faţă de evenimente cu cea a U.R.S.S. şi a
lagărului comunist.
 Statul român a devenit, în 1949, membru fondator al Consiliului de Ajutor
Economic Reciproc (organizaţia economică a ţărilor comuniste, C.A.E.R.),
cu sediul la Moscova, şi a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, creată în
1955, alianţa militară a statelor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice,
opusă N.A.T.O.
 Abia la câţiva ani după moartea lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a
început să promoveze o politică de distanţare faţă de U.R.S.S., mai ales după
1958, când trupele sovietice au fost retrase din România.
 Însă nu s-a pus niciodată problema să fie părăsite C.A.E.R. şi Organizaţia
Tratatului de la Varşovia.
 România s-a pronunţat, în anul 1964, pentru limitarea amestecului sovietic în
treburile interne ale altor ţări comuniste, pe fondul neînţelegerilor dintre

201
 sovietici şi chinezi. Tot în 1964, România a condamnat şi planul Valev, de
integrare economică a ţărilor socialiste, prin care se propunea ca zone din
sud-estul României, nord-estul Bulgariei şi părţi din U.R.S.S. să se
specializeze în producţia agricolă .
 Ţara noastră a început, după 1960, să dezvolte relaţii şi cu state democratice
din Occident, pentru a importa tehnologie necesară industrializării.

C. Politica externă a României în perioada destinderii şi a coexistenţei

paşnice.
 Rezolvarea crizei rachetelor sovietice din Cuba (1962), care adusese
omenirea pe marginea conflictului nuclear a fost urmată de o perioadă de
destindere în relaţiile internaţionale şi de coexistenţă paşnică între ţările cu
sisteme social-politice diferite (comunist şi democratic).
 În această etapă, România, după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu în
1965, a continuat politica începută în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de
distanţare de linia sovietică, dar de menţinere în tabăra comunistă.
 Statul român a continuat să-şi extindă colaborarea cu statele occidentale şi a
stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania (1967).
 Conducătorul român a efectuat vizite în diferite ţări, precum S.U.A., Franţa,
Republica Federală Germania, Marea Britanie etc., iar mulţi şefi de stat
(Charles de Gaulle preşedintele Franţei, Richard Nixon, preşedintele S.U.A.)
au vizitat România.
 Nicolae Ceauşescu a fost apreciat pentru atitudinea sa, mai ales după ce, în
1968, conducerea României a condamnat intervenţia militară a armatelor
Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, pentru a înlătura conducerea
comunistă adeptă a unor reforme interne.
 România a devenit membră a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar
Internaţional, din 1972, şi a semnat, în 1975, Actul final al Conferinţei pentru
Securitate şi Cooperare în Europa, de la Helsinki.
 În anii ’80, schimbarea climatului politic internaţional (mai ales după 1985,
când Mihail Gorbaciov a preluat conducerea U.R.S.S.), deschiderea
dialogului Est –Vest , dar şi politica internă rigidă şi abuzivă promovată de
Nicolae Ceauşescu, au dus la izolarea României pe plan extern. Abia după
1989, statul român a putut relua legăturile normale cu statele occidentale.

202