Monica este o prezență adorabilă și plină de viață în fragmentul dat, caracterizată

printr-un amestec de inocență și maturitate. Deși are doar zece ani, comportamentul ei
este descris ca fiind vioi și plin de energie. Încă de la coborârea din tren, ne este
prezentată ca o fire iute, cu un entuziasm asemănător celui cu care sărea dimineața din
pat pe covor.
Relația sa cu doamna Deleanu evidențiază o legătură specială. Doamna Deleanu o
întâmpină cu îngrijire și afecțiune, iar întrebarea sa despre bucuria de a veni la ei aduce
la lumină natura prietenoasă și deschisă a Monicăi. Răspunsul ei prompt, un simplu
"Da," reflectă modestia și recunoștința copilului care, deși a trecut prin momente
dificile, încă păstrează o inimă pură și deschisă.
Descrierea aspectului său fizic, cu părul auriu și ochii mari, contribuie la crearea unei
imagini de copil gingaș și plin de curiozitate. Pălăria de pai și râsul Doamnei Deleanu la
privirea părului descoperit adaugă o notă de căldură și bucurie în povestea Monicăi.
Interacțiunea cu Olguța și Dănuț arată relațiile apropiate pe care le are în cadrul familiei
Deleanu. Jocurile lor și izbucnirile de râs dezvăluie spiritul ludic și inocent al Monicăi.
Fragmentul relevă, de asemenea, o latură mai melancolică a Monicăi, ilustrată de rochia
neagră pe care o poartă pentru ultima oară în semn de doliu pentru bunică. Dialogul cu
doamna Deleanu cu privire la culoarea preferată dezvăluie încă o dată sensibilitatea și
dorința sa de a păstra o umbră de inocență în viața sa, chiar și în fața pierderilor.
În final, imaginea Monicăi plutind în trăsură, cu picioarele care nu ating podeaua,
sugerează fragilitatea și nevinovăția copilăriei, în timp ce drumul către cerul apropiat
simbolizează speranța și visurile sale, oferind cititorului o imagine complexă a Monicăi,
un personaj profund și emoționant.