Dokumen - Tips Robert Ludlum Operaiunea Lazarus

8/18/2019 Robert Ludlum Operațiunea Lazarus
http://slidepdf.com/reader/full/robert-ludlum-operaiunea-lazarus 1/660
ROBERT LUDLUM
& Patrick Larkin
OPERAŢINEA LAZARUS
Traducător: Cătălin Croitorul
www.virtual-project.eu
8/18/2019
Prolog
Robert Ludlum Operațiunea Lazarus
Sâmbătă, 25 septembrie
Undeva în Zimbabwe, în apropierea văi
râului Tuli
Ultimele raze ale soarelui dispăruseră ş
elele începuseră să pâlpâie slab pe cerul negru
are se boltea deasupra terenului arid. O
giune din Zimbabwe extrem de săracă, chia
după standardele extrem de modeste al
cestei ţări cu probleme. Nu se vedeau pre
ulte lumini care să înfrunte întunericul, ia
rumurile pavate care să facă legătura dintr
atele izolate din sudul regiunii Matabeleland ş
stul lumii erau şi mai rare.
Două faruri apărură brusc în întuneric făcân
ă iasă la iveală, pentru câteva secunde, copaci
scaţi şi tufişurile ţepoase. O furgonetă Toyot
ablagită se chinuia să păstreze direcţia de -
ungul unui drum din pământ bătătorit plin d
ropi. Atrase de fasciculul mişcător al farurilor
oiuri de insecte zburau în jurul maşinii, cel
ai multe dintre micile vieţuitoare sfârşin
drobite de parbrizul plin de praf al furgonetei.
— Merde! înjură printre dinţi Gilles Ferrand
uptându-se din greu să stăpânească volanu
ncruntat, francezul înalt, cu barbă, se aplec
este volan, încercând să vadă drumul prin
orul de praf şi de insecte din faţă. Ochelarii cu

ntile groase îi alunecaseră în jos pe nas. Îş
uă o mână de pe volan ca să şi -i pună la loc ş
mediat trase o nouă înjurătură fiindcă maşin
proape că ieşise de pe drum la o curbă apărut
e neaşteptate.
— Ar fi trebuit să fi plecat mai repede de l
ulawayo, mârâi el în direcţia femeii suple, cu
ăr cărunt, care şedea în dreapta lui. Aceast
şa-zisă şosea e groaznică chiar şi pe timp de zi
cum, noaptea, e un adevărat coşmar. Ar fi fos
ne ca avionul să nu fi ajuns aşa de târziu.
Susan Kendall ridică din umeri.
— Dacă dorinţele noastre ar fi peşti, Gilles
tunci am fi cu toţii morţi din cauza intoxicăr
u mercur. Proiectul nostru are nevoie d
eminţele şi de uneltele care ne -au fost trimis
atunci când te afli în slujba Mamei, trebuie s
ccepţi şi anumite inconveniente.
Ferrand se strâmbă, sătul până peste cap să
udă pe colega lui americancă dându-i lecţi
rau amândoi veterani în Mişcarea Lazarus
uptând pentru salvarea planetei în faţ
comiei nesăbuite a capitalismului global. Nu-
ăcea deloc să fie tratat ca un şcolar neinstruit
Fasciculul de lumină al farurilor dezvălu
necunoscuta stâncă aflată chiar lângă drum
rancezul răsuflă uşurat. Mai aveau foart

uţin până să ajungă la destinaţie – o mic
şezare preluată cu trei luni în urmă de cătr
işcarea Lazarus. Nu-şi aducea aminte car
usese numele iniţial al satului. Primul lucru p
are el şi Kendall îl făcuseră, fusese să botez
cul Kusasa. Asta însemna Mâine în dialectu
cal. Era un nume foarte potrivit sau cel puţin
şa li se păruse lor. Locuitorii din Kusas
useseră de acord cu schimbarea şi acceptaser
utorul oferit de Mişcare cu scopul de a s
toarce la metode naturale şi ecologice d
ultivare a pământului. Ambii activişti credeau
u tărie că munca lor avea să conducă la
devărată renaştere a agriculturii africane p
aze ecologice, o renaştere în totală opoziţie cu
losirea de pesticide toxice, îngrăşămint
himice şi seminţe modificate genetic, susţinut
e Occident. Americanca era convinsă c
scursurile sale pline de pasiune reuşiseră s
ucerească inima locuitorilor mai în vârstă a
atului. Ferrand, mult mai cinic ca structură
ănuia că mult mai multă greutate avuseser
umele de bani pe care Mişcarea le oferise cu
enerozitate. La urma urmei, nici nu conta pre
ult, îşi spunea francezul, din moment c
zultatele aveau să justifice pe deplin
ijloacele folosite.
Ieşi de pe drumul principal şi continuă s
onducă, cu viteză redusă, spre pâlcul d
arăci, colibe şi ţarcuri pentru animale
nconjurat de dealuri domoale, satul Kusasa s
la într-o vale îngustă, mărginită de o perde
e tufişuri înalte. Francezul încetă să ma
ainteze şi claxonă uşor.
Nimeni nu ieşi în întâmpinarea lor.
Ferrand opri motorul, dar lăsă faruril
prinse. Rămase nemişcat pentru o clipă, cu
rechile ciulite. Se auzeau numai câţiva câin
are urlau. Simţi cum i se ridică părul de p
eafa.
Susan Kendall se încruntă.
— Unde or fi dispărut cu toţii?
— Habar n-am. Îngrijorat, Ferrand se dădu jo
n maşină. În mod normal, maşina ar fi trebui
ă fie imediat înconjurată de o gloată gălăgioas
are să vocifereze încântată la vederea sacilor cu
eminţe şi a stivei de unelte din spatel
urgonetei. Printre colibele cufundate în
tuneric din Kusasa nu se vedea însă nici
işcare.
— Alo? strigă francezul. Rosti apoi cele câtev
uvinte pe care le ştia în dialectul Ndebele
tshone Njani? Bună seara?
Se auzeau numai câinii care urlau parcă ma

are către cerul negru.
Îl trecu un fior. Îşi băgă capul înapoi în cabin
aşinii.
— Ceva nu e în regulă aici, Susan. Trebuie s
i legătura cu ai noştri. Acum. Ca o măsură d
revedere.
Americanca îl privi fix o secundă, cu ochi
rusc măriţi. Apoi încuviinţă cu o mişcare
apului şi se dădu jos din maşină. Cu mişcăr
apide montă antena de satelit şi sistemul d
lefonie cu laptop, pe care îl aveau la ei. Acest
permitea să comunice cu birourile din Paris
ar era folosit, în primul rând, pentru
ansmite imagini şi rapoarte privind progresel
registrate către site-ul de pe internet a
işcării Lazarus.
Ferrand o privea în tăcere. În cea mai mar
arte a timpului, femeia îl enerva teribil, îns
ia că atunci când trebuie, tipa dădea dovad
e un curaj deosebit. Probabil că avea mult ma
ult curaj decât el. Francezul oftă şi se aplec
ub scaun unde se afla fixată lanterna. Dup
n moment de reflecţie, îşi atârnă pe umă
ureaua aparatului foto digital.
— Ce vrei să faci, Gilles? întrebă ea, în timp c
troducea codul telefonic al Parisului.
— Vreau să mă duc să arunc o privire

ăspunse el pe un ton iritat.
— Bine. Dar ar trebui să aştepţi întâi să obţin
gătura, îi zise Kendall. Ţinea receptoru
lefonic la ureche. Buzele i se strânseră şi ma
ult.
— Nu mai e nimeni la birou. Nu răspund.
Ferrand se uită la ceas. Franţa era doar cu
ră în urmă faţă de ei, însă era weekend. Nu
veau cui să ceară ajutor.
— Încearcă pe internet, sugeră el.
Femeia încuviinţă cu o mişcare a capului.
Ferrand se strădui să se pună în mişcare. Îş
mflă pieptul şi începu să înainteze cu paşi mic
direcţia colibelor. Mişca lanterna într-un ar
rg, încercând să străpungă întunericul din
ţa lui. O şopârlă, trezită de lumină, trecu în
ugă prin faţa lui, speriindu-l. Înjură printr
nţi şi continuă să meargă mai departe.
În ciuda vântului rece al nopţii, fruntea i s
coperise de sudoare. Ajunse în spaţiul liber din
ijlocul satului. Era locul favorit de adunare a
ătenilor la sfârşitul zilei. Francezul descrise un
rc cu lanterna pe deasupra solului bătătorit…
rămase împietrit.
Locuitorii din Kusasa nu aveau să se bucur
e sosirea seminţelor şi a uneltelor pe care l
duseseră ei. Nu aveau să mai fie în avangard

naşterii agriculturii africane. Pentru că erau
orţi. Toţi fuseseră ucişi.
Francezul rămăsese pe loc, incapabil să ma
că vreo mişcare, paralizat de groază. Oriund
e uita, nu vedea decât cadavre. Spaţiul acel
eschis era plin de grămezi de cadavre. Deş
ontorsionate, ca în urma linei teribile agonii
ajoritatea trupurilor păreau intacte. Unel
ntre ele erau cumva micşorate, ca şi cum ar f
st mistuite de ceva dinăuntru. Câteva fuseser
duse la nişte resturi de oase învelite într -
ubstanţă vâscoasă de culoare roşie. M ii d
uşte uriaşe se învârteau pe deasupr
adavrelor, un adevărat ospăţ pe care îl savurau
e îndelete. Un căţeluş împingea cu botu
adavrul contorsionat al unui copil, încercân
van să-l trezească la viaţă.
Gilles Ferrand înghiţi cu greu, abi
ăpânindu-se să nu vomite. Cu mâin
emurânde, puse jos pe pământ lanterna, îş
uă aparatul foto digital care îi atârna pe umă
începu să facă poze. Cineva trebuia să dea d
ire lumii întregi despre grozăvia petrecută aici
ineva trebuia să povestească despr
asacrarea unor nevinovaţi, despre masacrare
nor oameni a căror singură vină fusese că s
tuaseră de partea Mişcării Lazarus.

Patru bărbaţi aşteptau culcaţi la pământ p
ulmea unuia dintre dealurile care mărgineau
atul. Erau îmbrăcaţi în ţinută militară d
amuflaj, în culorile deşertului şi aveau pe e
este antiglonţ. Binoclurile cu vedere pe timp d
oapte le permiteau să urmărească fiecar
işcare din centrul satului, iar senzorii montaţ
colo îi ajutau să audă în căşti orice sunet.
Unul dintre bărbaţi privea cu atenţie un
onitor ecranat cu o apărătoare. Individu
toarse capul.
— Au stabilit legătura cu satelitul. Am intra
e conexiunea lor.
Şeful celor patru, un uriaş roşcat cu och
erzi, zâmbi din colţul gurii.
— Foarte bine. Se întoarse spre omul său
entru a putea urmări mai bine ceea ce se afiş
e monitor. Pe ecran defilau imagini terifiante
otografiile făcute cu câteva minute înainte d
illes Ferrand – care se încărcau încet pe site-u
işcării.
Bărbatul cu ochii verzi urmărea imaginile cu
tenţie. Brusc, spuse cu o mişcare fermă
apului:
— E destul. Întrerupe-le legătura.
Subordonatul său execută ordinul, acţionân
tastatură alfanumerică. Introduse un set d

strucţiuni codate spre satelitul de comunicaţ
e deasupra lor. O secundă mai târziu
maginile din Kusasa dispărură de pe monitor.
Bărbatul cu ochii verzi întoarse capul spr
eilalţi doi întinşi lângă el. Amândoi erau
armaţi cu puşti cu lunetă Heckler Koch PSG1
— Omorâţi-i.
Îşi îndreptă binoclul spre cei doi activişti a
işcării Lazarus. Francezul şi americanc
riveau dezamăgiţi aparatura de comunicaţ
are părea că nu mai vrea să funcţioneze.
— Ţinta încadrată, murmură unul dintr
unetişti. Bărbatul apăsă pe trăgaci. Glonţul d
alibru 7.62 îl lovi pe Ferrand în frunte
rancezul căzu pe spate şi se prăbuşi l
ământ, împroşcând cu sânge şi bucăţi d
reier aripa Toyotei.
Cel de-al doilea lunetist trase o secundă ma
ârziu. Glonţul său o lovi pe Susan Kendall într
meri. Femeia se prăbuşi lângă colegul său.
Bărbatul înalt cu ochi verzii se ridică în
cioare. Din întuneric îşi făcuseră apariţia alţ
ameni de-ai săi, care, îmbrăcaţi în echipamen
e protecţie împotriva contaminării, începuser
ă coboare spre sat ducând cu ei mai mult
paratură. Şeful îşi activă microfonul fixat lâng
ură şi, cu ajutorul unei legături cifrate prin

atelit, raportă superiorilor săi:
— Aici este Numărul Unu. Câmpul Unu est
ata. Evaluarea, colectarea şi analiza s
esfăşoară conform planului. Bărbatul îşi aţint
rivirea asupra celor doi activişti.
— A fost, de asemenea, iniţiat SPARK… aş
um aţi ordonat.
Partea I
1
Marţi, 12 octombrie
Institutul Teller pentru Tehnologi
Avansate, Santa Fe, New Mexico
Locotenent-colonelul medic Jonathan („Jon”

mith părăsi şoseaua Old Agua Fria şi s
dreptă spre intrarea principală a Institutulu
i îngustă ochii ca să vadă mai bine prin ceaţ
mineţii. Departe, în stânga, soarele tocma
cepuse să se ivească peste falnicele culm
zăpezite ale munţilor Sangre de Cristo. Raze l
ale luminau acum pantele abrupte, acoperit
u stejari, plopi şi pini. Mai jos, la picioarel
asivului, arborii făceau loc tufelor de iarb
ălbatică cu care era presărat terenul c
conjura Institutul.
Câţiva dintre protestatarii ce campaseră de-
ungul drumului îşi ridicară capetele din saci
e dormit şi urmăreau maşina care trecea p
osea. Unii chiar începură să agite în aer col
ari de hârtie pe care scriseseră de mână
PRIŢI ŞTIINŢA CARE UCIDE, NU
ANOTEHNOLOGIEI sau LAZARUS TREBUIE
Ă CONDUCĂ. Cei mai mulţi rămaseră însă în

ontinuare nemişcaţi în adăposturile lor, pentru
nu fi nevoiţi să înfrunte frigul dimineţii d
ctombrie. Santa Fe se află la o altitudine d
este 2000 de metri şi nopţile deveneau din c
ce mai reci.
Smith fu cuprins de un subit acces d
mpatie faţă de protestatari. Chiar şi cu
ăldura pornită în maşină, colonelul putea s
mtă frigul de afară chiar dacă peste haina d
amuflaj kaki purta o geacă de aviator din piel
aro.
La poartă, un gardian îmbrăcat în uniform
ri îi făcu semn să se oprească. Jon cobor
eamul de la portieră şi-i întinse legitimaţia d
iţer în cadrul US Army. În fotografia de p
gitimaţie se putea vedea un bărbat d
atruzeci de ani ai cărui pomeţi înalţi şi pă
egru îl făceau să semene cu un ţanţoş cavale
paniol. În realitate, sclipirea jucăuşă din och
e un albastru închis ai lui Smith anul
omplet senzaţia de aroganţă creată d
tografie.
— Bună dimineaţa, domnule colonel, îl salut
ardianul, fost sergent-major la rangeri, p
ume Frank Diaz. După ce verifică legitimaţia
cesta se aplecă şi cercetă interiorul maşinii
entru a se asigura că Smith este singur

olonelul remarcă faptul că mâna dreaptă a lu
iaz rămase tot timpul foarte aproape d
volverul Bereta de 9 mm pe care gardianul
vea la şold. Butonul tocului era desfăcut, astfe
cât revolverul să poată fi folosit imediat în ca
e nevoie.
Smith ridică întrebător o sprânceană. D
bicei, măsurile de securitate de la Institutu
eller nu erau nici pe departe la fel de stricte c
cazul laboratoarelor ultrasecrete de lângă Lo
lamos, unde se desfăşurau cercetări în
omeniul armelor nucleare. În mai puţin de tre
le, urma însă să sosească aici Samuel Adam
astilia, preşedintele Statelor Unite. O uriaş
cţiune de protest antitehnologie fuses
rganizată astfel încât să coincidă cu discursu
e care preşedintele urma să-l ţină la Institut
emonstranţii întâlniţi de Smith de-a lungu
oselei în dimineaţa aceea nu erau decât primu
al din miile de oameni care aveau s
mpânzească zona, în următoarele zile, venin
n toate colţurile lumii.
— Te pregăteşti să foloseşti artileria gre
mpotriva tipilor ăştia, Frank? întrebă colonelul
rătând cu degetul spre corturile de pe şosea.
— Sper să nu fie cazul, răspunse Diaz şi ridic
n umeri. Ni s-a ordonat să fim cu ochii în

atru. Protestul ăsta i-a scos din minţi pe tip
e la administraţie. Au primit informaţii de l
BI că se îndreaptă încoace o grămadă d
urbagii din ăia care abia aşteaptă un prilej c
ă arunce cu cocktailuri Molotov şi să sparg
eamuri.
Smith se încruntă. Acţiunile de protest d
cest gen exercitau o adevărată atracţie pentru
t felul de anarhişti violenţi, puşi pe distrugere
enova, Seattle, Cancun şi alte câteva oraşe din
verse zone ale lumii fuseseră deja scena uno
ribile lupte de stradă între demonstranţ
ascaţi şi forţele de ordine.
Îngândurat, colonelul schiţă un salut în
recţia lui Diaz şi trecu de poartă
dreptându-se spre locul de parcare
erspectiva de a se trezi în mijlocul unei acţiun
iolente, tocmai aici, nu-l încânta deloc. Ma
es că se afla în New Mexico într-un fel d
acanţă.
„Oricum, era o vacanţă de lucru”, îşi spus
mith în gând şi zâmbi amar. Ca medic milita
specialist în biologie moleculară, colonelul îş
esfăşura activitatea la U. S. Army Medica
vea legătură şi cu munca sa. Cuvântu
anotehnologie posedă o paletă incredibil d

rgă de înţelesuri. Simplificând lucrurile, est
orba despre crearea unor dispozitive ce pot f
ăzute numai cu microscopul electronic. Un
anometru este a miliarda parte dintr-un
etru, aproximativ de zece ori mărimea unu
tom. Chiar dacă nu reuşeşti să faci un
spozitiv de un nanometru, ci numai unul d
ece nanometri, tot este vorba despre ceva ma
ic decât a zecea mia parte din diametrul unu
r de păr uman. Nanotehnologia înseamn
ginerie la nivel molecular, tehnologii car
mplică fizică cuantică, chimie, biologie ş
upercalculatoare.
Autorii de cărţi de ştiinţă pentru publicul lar
făţişaseră deja în culori atrăgătoare o lume
itorului apropiat în care roboţi nu mai mar
ecât câţiva atomi îşi croiesc drum prin
teriorul corpului omenesc vindecând boli ş
făcând organe afectate. Sau îşi rugaser
titorii să-şi imagineze unităţi de stocare
formaţiei de mărimea unui grăunte de sare, în
are să poată fi înmagazinate toate cunoştinţel
manităţii. Sau la minuscule fire de praf care s
e, de fapt, un fel de mineri ai atmosferei
utind în tăcere prin văzduhul poluat ş
urăţând mizeria de acolo.
Pe parcursul săptămânilor petrecute l

nstitutul Teller, Smith văzuse destule pentru a
da seama că unele dintre aceste realizări greu
e închipuit se aflau deja foarte aproape d
raniţa dintre imaginar şi realitate.
Colonelul reuşi să-şi bage maşina între dou
mense 4x4. Acestea aveau parbrizul acoperit cu
romoroacă, semn că oamenii de ştiinţă sau
hnicienii care veniseră cu de rămăseseră l
borator peste noapte. Smith dădu din cap
dmirativ. Aceştia erau cei care făceau
iracolele posibile, nişte indivizi neobosiţi car
e hrăneau numai cu cafea neagră, coca-cola ş
psuri de la tonomat.
Smith ieşi din maşină şi-şi trase până su
rmoarul de la jacheta din piele pentru a s
păra de răcoarea aerului dimineţii. Tras
dânc aer în piept şi reuşi să simtă m iresmel
duse de vânt din direcţia focurilor aprinse d
rotestatari pentru gătit. Tot mai multe maşin
i croiau drum pe şoseaua ce ducea la Institut
upă ce părăsiseră autostrada 25. Colonelul s
cruntă. Mulţimea se aduna încetul cu încetul
Din păcate, nanotehnologia avea şi
otenţială parte întunecată care aliment
maginaţia activiştilor ce se strângeau lâng
ardul Institutului. Aceştia erau îngroziţi d
eea existenţei unor maşini atât de mici, încâ

ă poată să pătrundă nestingherite în celulel
orpului omenesc şi atât de puternice, încât s
odifice structura atomilor. Apărători radica
drepturilor omului avertizau în legătură cu
ericolul unor „molecule spion”, care să mişun
evăzute în orice spaţiu public sau privat
bsedaţi de teoria conspiraţiei, umpleau
rumurile de discuţii de pe Internet cu poveşt
espre existenţa unor minuscule maşini secret
e ucis. Alţii se temeau de posibilitatea c
ceste nanomaşinării să o ia razna şi să înceap
ă se reproducă singure şi să mărşăluiasc
semenea măturilor fermecate din Ucenicu
ăjitor devorând, în final, tot Pământul ş
eţuitoarele de pe el.
Jon Smith ridică din umeri. Asemenea idei nu
uteau fi combătute decât prin rezultat
angibile. Numai după ce oamenii aveau să vad
u ochii lor beneficiile oneste al
anotehnologiei, spaimele acestea lipsite d
rice raţiune vor începe să dispară. Sau ce
uţin aşa spera el. Se răsuci pe călcâie într-
işcare bruscă şi se îndreptă cu paşi mari spr
trarea în Institut, nerăbdător să vadă ce no
inuni mai făcuseră în timpul nopţii bărbaţii ş
meile de acolo.
La două sute de metri depărtare de gardul din

asă de sârmă, Malachi MacNamara stătea cu
cioarele încrucişate pe o pătură indiană viu
olorată, întinsă lângă un arbust de ienupăr
chii săi de un albastru-deschis erau lar
eschişi, însă bărbatul respira încet, fără să s
işte. Activiştii din Mişcarea Lazarus ce îş
stalaseră corturile în apropiere erau convinş
ă suplul canadian, cu faţa sa bătută de vânt
editează, îşi adună energiile mentale şi fizic
entru bătălia crucială ce avea să vină. Biologu
are lucrase pentru Serviciul Forestier din
ritish Columbia2 reuşise deja să le câştig
dmiraţia prin forţa cu care cerea realizare
biectivelor Mişcării prin „acţiune imediată”.
Planeta noastră este pe moarte, spunea el cu
oce gravă. Planeta noastră se sufocă, îngropat
ub pesticide şi poluare. Ştiinţa nu o poate salva
ehnologia îi face mai mult rău. Aceştia sun
devăraţii săi inamici, adevărata sursă d
ontaminare şi distrugere. Trebuie să acţionăm
mpotriva lor. Acum. Nu mâine. Acum! Cât ma
Columbia Britanică, provincie în vestul Canade

u deschidere la Oceanul Pacific. Capitala provincie
te Victoria, iar Vancouver cel mai m are oraş.
ste timp…
MacNamara îşi reprimă un mic zâmbet cân

i aduse aminte de feţele strălucitoare al
scultătorilor însufleţiţi de retorica sa. Talentu
ău ca orator era mult mai mare decât îş
utuse imagina vreodată.
Observă cu atenţie activitatea care s
esfăşura în preajma sa. Îşi alesese cu grij
cul de meditaţie. De aici putea vedea foart
ne cortul mare, din pânză verde, unde fuses
abilit punctul de comandă al Mişcării Lazarus
n jur de douăzeci dintre cei mai importanţ
ctivişti ai Mişcării atât pe plan naţional, cât ş
ternaţional se agitau în interiorul cortulu
ucrând febril la calculatoarele conectate la site
rile de pe Internet ale Mişcării, înregistrându -
e noii sosiţi, pregătind bannere şi pancarte
oordonând planurile pentru desfăşurare
cţiunii de protest. Şi celelalte grupuri, cum a
TechStock, Sierra Club sau Earth First îş
abiliseră propriile centre de comandă în
verse puncte ale taberei, însă MacNamara şti
ă se afla în locul care trebuie.
Mişcarea era adevărata forţă din spatel
cestei acţiuni de protest. Celelalte organizaţ
e protecţie a mediului şi de antitehnologie s
lau aici doar ca să fie văzute, încercând cu
sperare să stăvilească declinul constant a
umărului membrilor lor şi al influenţei pe car

exercitau. Din ce în ce mai mulţi dintr
embrii lor devotaţi abandonau organizaţiil
spective în favoarea Mişcării Lazarus, atraş
e claritatea viziunii Mişcării şi de curajul cu
are aceasta înfrunta cele mai puternic
orporaţii şi guverne din lume. Chiar şi recent
ăcelărire a adepţilor Mişcării din Zimbabwe nu
usese nimic altceva decât un apel pentru
tărirea rândurilor acestei organizaţii
otografiile reprezentând masacrul din Kusak
emonstrau faptul că „oligarhiile corporatist
ondiale” şi guvernele marionetă care l
erveau interesele începeau să se teamă din c
ce mai mult de Mişcare şi de mesaju
cesteia.
Canadianul cu faţa arsă de soare îşi îndrept
rusc spinarea.
Remarcase mai mulţi tineri cu înfăţişare dur
e se îndreptau din mai multe direcţii spr
ortul verde, croindu-şi neabătuţi drumul prin
ulţime. Fiecare dintre ei ducea atârnat p
măr un sac pentru efecte, lung şi cilindric
ecare dintre ei se mişca cu agilitate
ericuloasă a unui animal de pradă.
Unul câte unul, tinerii ajunseră la cort ş
spărură înăuntru.
— Ia uite ce chestie, murmură Malach

acNamara fără să-l audă nimeni. C
teresant!
2
Casa Albă, Washington. D. C.
Eleganta pendulă din secolul al XVIII -lea

şezată lângă
iroul Oval unul
bătu uşordintre pereţii curbaţi
ora douăsprezece. din
Afară
ploaie rece ca gheaţa se revărsa în valuri din
orii întunecaţi şi izbea cu putere în ferestrel
alte care dădeau spre peluza sudică
ndiferent
trase dejade ce spune
în drepturi calendarul, iama îş
în capitală.
Lumina din tavan se reflecta în ochelarii cu
amă de titan ai preşedintelui Samuel Adam
astilia, care citea o evaluare a riscurilo
tocmită
fusese de serviciile de
prezentată. Pe informaţii,
măsură ce care tocma
citea, s
tuneca la faţă. După câteva secunde, îş
runcă privirea spre celălalt capăt al mese
ungi din lemn de pin care îi servea drept birou
ocea lui era periculos

— Domnilor, nu ştiu de calmă.
dacă v-am înţeles bin
au nu. Chiar vorbiţi serios când îmi propuneţ
ă renunţ la discursul de la Institutul Teller

ând mai sunt trei zile până când urmează să -
ostesc?
— E corect, domnule preşedinte. Ca să fiu ma
rect, riscurile implicate de călători
umneavoastră la Santa Fe sunt inacceptabil d
ari, spuse calm David Hanson, noul directo
CIA. Spusele sale fură imediat confirmate ş
e Robert Zeller, directorul FBI.
Castilia îşi plimbă repede privirea de la unul l
tul, dar se concentră asupra lui Hanson. Şefu
IA era cel mai tare dintre cei doi, în ciud
ptului că era foarte mic de înălţime şi ave
spectul şi manierele unui profesor de colegiu
n anii ’50, cu papionul de rigoare. Nu s-ar
s deloc că acest om putea avea atâta putere d
onvingere când venea vorba despre acţiun
andestine şi operaţiuni speciale.
Şeful FBI, Bob Zeller, deşi un om deosebit, nu
uşise încă să cunoască în profunzime agitat
aţă politică din Washington. Înalt, cu umer
rgi, Zeller arăta foarte bine pe ecranu
levizoarelor, însă, după părerea celor ma
ulţi, acest lucru nu era un motiv suficient d
un pentru a ajunge, din funcţia de procuro
ef în Atlanta, în postul în care se afla acum
ici măcar temporar, până când şeful d
ersonal de la Casa Alba avea să găsească p

neva potrivit. Bine măcar că acest fost jucăto
e fotbal în echipa Marinei era conştient d
ăbiciunile sale. Prefera să-şi ţină gura închis
timpul şedinţelor şi, în final, accepta punctu
e vedere cel mai bine argumentat.
Situaţia era cu totul alta în cazul lui Hanson
u exista altceva mai pasionant pentru aces
eteran al Agenţiei decât intrigile pe scena mar
olitici. Ocupase multă vreme funcţia de şef a
irecţiei Operaţii din CIA şi reuşise să -şi creez
tot acest timp o puternică bază de sprijin
rintre membrii comisiilor de supraveghere
erviciilor de informaţii atât de la Camer
eprezentanţilor, cât şi de la Senat. Mulţ
ongresmeni şi senatori influenţi aveau o părer
arte bună despre el. Asta îi oferea foarte mul
paţiu de manevră, chiar şi în relaţiile cu
reşedintele care tocmai îl promovase l
onducerea întregii Agenţii.
Castilia lovi uşor documentul cu degetu
rătător.
— O mulţime de speculaţii în analiza asta
oastră. Ceea ce nu reuşesc să văd aici sun
ovezile concrete. Preşedintele începu s
tească cu voce tare una dintre frazel
ocumentului: „Interceptarea unor comunicaţ
e o natură nespecifică, dar semnificativă indic

ptul că e posibil ca elemente radicale
mplantate printre demonstranţii din Santa Fe
ă plănuiască o acţiune violentă împotriv
nstitutului Teller sau chiar împotriv
reşedintelui”.
Castilia îşi scoase ochelarii şi ridică privirea.
— Eşti bun să-mi traduci asta în engleză
avid?
— Am constatat o creştere a numărului d
emnale, atât pe Internet, cât şi în convorbiril
lefonice monitorizate. Apar în permanenţ
celeaşi elemente care ne-au atras atenţia ş
ate în legătură cu demonstraţia de acolo. S
orbeşte mereu despre „marele eveniment” sau
espre „acţiunea de la Teller”, continuă şefu
IA. Mai mulţi dintre oamenii mei din
răinătate mi-au transmis acest lucru. Aceleaş
formaţii şi de la cei de la NSA. FBI -ul
onstatat aceeaşi mişcare şi aici, acasă. Nu-
şa, Bob?
Zeller încuviinţă grav cu o mişcare a capului.
— Şi din cauza asta au intrat în alert
naliştii voştri? Castilia clătină din cap
ezamăgit. Diverşi indivizi care îşi trimit e-mail
ri în legătură cu o acţiune de pro test
reşedintele pufni pe nas, nervos. Pentru
umele lui Dumnezeu, o demonstraţie care e în

are să atragă treizeci sau patruzeci de mii d
ameni până la Santa Fe, ăsta chiar e un
veniment important! Statul New Mexico e fiefu
eu electoral, însă mă îndoiesc că vre
uvântare de-a mea a reuşit vreodată să adun
ăcar jumătate din numărul ăsta.
— Atunci când auzim vorbind aşa pe nişt
embri ai Clubului Sierra sau ai Federaţie
entru apărarea animalelor sălbatice nu n
grijorăm, spuse Hanson cu o voce scăzută
nsă chiar şi cele mai simple cuvinte pot ave
te înţelesuri atunci când sunt rostite d
numiţi indivizi sau de anumite grupăr
ericuloase. Înţelesuri fatale.
— Te referi la aceste aşa-numite „element
adicale”?
— Da, domnule.
— Şi poţi să-mi spui şi mie cine sunt indiviz
ştia periculoşi?
— Cei mai mulţi dintre ei sunt legaţi, într-un
l sau altul, de Mişcarea Lazarus, domnul
reşedinte, răspunse Hanson precaut.
Castilia se încruntă.
— Ăsta e un refren pe care mi -l repeţi de mult
avid.
Hanson ridică din umeri.
— Ştiu, domnule preşedinte. Însă un adevă

u se transformă în ceva mai puţin adevăra
umai fiindcă e vorba despre un lucru neplăcut
rivite ca un întreg, ultimele informaţii pe car
avem în legătură cu Mişcarea Lazarus sun
xtrem de alarmante. Mişcarea a ajuns l
etastază şi, ceea ce era odată o organizaţi
aşnică de protecţie a mediului, se transform
apid în ceva mult mai periculos şi învăluit în
ister.
Hanson îl privi pe preşedinte drept în ochi.
— Ştiu că aţi citit rapoartele conţinân
terceptările. Ştiu, de asemenea, că aţi lua
unoştinţă şi de analizele noastre.
Castilia încuviinţă încet din cap. FBI-ul, CIA ş
te agenţii federale de informaţii ţineau sub
upraveghere o mulţime de organizaţii şi d
divizi izolaţi. În condiţiile radicalizăr
rorismului mondial şi al proliferăr
hnologiilor de producere a armelor chimice
ologice şi nucleare, nimeni de la Washington
u mai voia să rişte şi să fie atacat pe la spat
e cine ştie ce inamic, până mai ier
ecunoscut.
— Daţi-mi voie să vorbesc pe şleau, domnul
reşedinte. Conform analizelor noastre rezult
ă Mişcarea Lazarus a decis să-şi ating
biectivele prin violenţă şi terorism. Retorica lo

ste din ce în ce mai violentă, paranoică şi plin
e ură la adresa celor pe care îi consider
amici. Şeful CIA puse pe masa de pin o alt
aie de hârtie. Iată un exemplu.
Castilia îşi puse la loc ochelarii şi începu s
tească în tăcere. Imediat gura i se strâmbă d
ezgust. Documentul era o pagină scoasă l
mprimantă, de pe site-ul Mişcării, plină cu
tografii de mici dimensiuni reprezentân
adavre contorsionate. Titlul din partea de sus
ii atrăgea imediat privirea: INOCENŢ
ĂCELĂRIŢI ÎN SATUL KUSASA. Textu
grămădit printre fotografii înfiera masacrare
nui întreg sat din Zimbabwe de cătr
scadroane ale morţii” plătite de maril
orporaţii sau de către „mercenari înarmaţi d
uvernul american”. Se pretindea că omoruril
ceau parte dintr-un plan secret ce avea c
biectiv distrugerea eforturilor Mişcării Lazaru
e revitalizare a agriculturii organice africane
orturi ce puneau în pericol monopolul Americ
domeniul cerealelor modificate genetic şi a
esticidelor. Documentul se încheia cu
demnul la luptă împotriva celor care vor s
distrugă Pământul şi pe toţi cei care iubes
ceastă planetă”.
Preşedintele aruncă hârtia pe masă.

— Ce grămadă de rahat!
— Aveţi dreptate, zise Hanson băgând foaia d
ârtie înapoi în servietă. Este totuşi un raha
arte eficient, cel puţin pentru o anumită part
publicului.
— Aţi trimis o echipă în Zimbabwe să afle ce s
întâmplat cu adevărat în satul acela? întreb
astilia.
Directorul CIA clătină din cap.
— Ar fi extrem de dificil să facem aşa ceva
omnule preşedinte. Fără permisiune
uvernului de acolo, care ne este ostil, ar trebu
ă pătrundem sub acoperire. Chiar şi aşa, nu
red că am reuşi să aflăm prea multe. În
mbabwe e un haos total. Oamenii acei
uteau fi ucişi de oricine, de la trupel
uvernamentale până la bandiţii care cutreier
ona.
— Fir-ar să fie, murmură Castilia. Şi dac
amenii noştri sunt prinşi că îşi bagă nasu
colo fără permisiune, toată lumea va trag
oncluzia că noi am fost implicaţi în ace
asacru şi că acum încercăm să ne acoperim
rmele.
— Asta e problema, domnule preşedinte
cuviinţă Hanson cu voce scăzută. Indiferen
e s-a întâmplat acolo, un lucru e sigur

onducerea Mişcării Lazarus se foloseşte d
cest incident pentru a-şi radicaliza adepţi
entru a-i pregăti în vederea unor acţ iuni din c
ce mai violente împotriva noastră şi a aliaţilo
oştri.
— La naiba, nu-mi place deloc ce se întâmplă
ormăi Castilia. Preşedintele se aplecă în faţ
pre Hanson. Nu uitaţi că i-am cunoscut pe ce
ai mulţi dintre bărbaţii şi femeile care au
ndat Mişcarea Lazarus. E vorba despr
ctivişti respectaţi în domeniul protecţie
ediului, oameni de ştiinţă, scriitori… chiar ş
âţiva politicieni. Voiau să salveze Pământul
ă-l aducă din nou la viaţă. Nu eram de acor
u multe puncte din agenda lor, însă era vorb
espre oameni de valoare. Oameni de onoare.
— Şi unde sunt acei oameni acum, domnul
reşedinte? întrebă încet şeful CIA. Mişcare
azarus a fost fondată de nouă activişti. Şas
ntre ei sunt morţi, unii de moarte naturală
ţii în nişte accidente suspecte. Ceilalţi trei au
spărut fără urmă. Inclusiv Jinjiro Nomura
dăugă Hanson, încercând să surprindă vre
chimbare în expresia feţei preşedintelui.
— Ştiu, spuse acesta pe un ton egal.
Castilia aruncă o privire spre una dintr
tografiile îngrămădite într-un colţ al mesei d

ucru. Instantaneul, realizat în timpul primulu
ău mandat în calitate de guvernator al statulu
ew Mexico, îl înfăţişa pe preşedinte făcând un
chimb de plecăciuni cu un japonez mai scun
mai în vârstă, Jinjiro Nomura. Acesta fuses
n important membru al Dietei, parlamentu
ponez. Prietenia celor doi, bazată pe pasiune
omună pentru scotch-ul simplu din malţ ş
uvintele fără ocolişuri, supravieţuise retrager
n politică a lui Nomura şi orientării acestui
pre domeniul mult mai puţin plăcut, a
rotecţiei mediului.
Cu douăsprezece luni în urmă, Jinjiro Nomur
spăruse în timp ce se deplasa prin Thailanda
entru a participa la o acţiune sponsorizată d
işcarea Lazarus. Fiul lui Nomura, Hideo
reşedinte şi director executiv al companie
omura Pharmatech, solicitase ajutor american
entru găsirea tatălui dispărut. Castili
acţionase rapid. Timp de mai mult
ăptămâni, o echipă specială formată din ofiţer
e teren ai CIA periase străzile şi aleile dosnic
n Bangkok. Preşedintele chiar urgentas
stalarea unor sateliţi ultrasecreţi ai NSA
cmai pentru a ajuta la căutarea prietenulu
ău. Nu reuşiseră însă să descopere nimic. Nu
usese cerută nici o răscumpărare. Nu fuses

escoperit cadavrul. Nimic. Ultimul dintr
ndatorii Mişcării Lazarus dispăruse fără urmă
Fotografia rămasă pe biroul lui Castilia nu
cea decât să-i amintească preşedintelu
tatelor Unite cât de limitate erau puterile sale.
Castilia oftă şi îşi întoarse privirea spre cei do
ărbaţi sobri aşezaţi în faţa sa.
— OK, aveţi dreptate. Şefii pe care î
unoşteam şi în care aveam încredere sunt cu
ţii ori morţi, ori dispăruţi.
— Exact, domnule preşedinte.
— Ceea ce ne îndreptăţeşte să ne întrebăm
ne conduce Mişcarea Lazarus acum, spus
astilia abătut. Dar hai să revenim la subiect
avid. După ce a dispărut Jinjiro, am aprobat
ciuda convingerilor mele, acţiunea combinat
e supraveghere a Mişcării. Au reuşit oamen
oştri să avanseze în identificarea noii conducer
organizaţiei?
— Nu prea mult, admise Hanson abătut. Nic
hiar după atâtea luni de muncă intensă. Şefu
IA îşi puse mâinile pe masă dezarmat.
— Suntem aproape siguri că în vârfu
ramidei se află un bărbat, un bărbat care îş
pune Lazarus, însă n-am reuşit să descoperim
are e numele său adevărat, cum arată sau d
nde operează.
— Rezultatele nu sunt prea satisfăcătoare
omentă Castilia acru. Mai bine aţi înceta să-m
puneţi ce nu ştiţi şi aţi insista mai mult asupr
ceea ce ştiţi, zise preşedintele privindu-l p
anson drept în ochi. S-ar putea să vă ia ma
uţin timp.
Hanson zâmbi slugarnic. Zâmbetul se opre
să la nivelul ochilor săi duri.
— Am alocat acestei operaţii foarte mult
surse, atât umane, cât şi tehnologice. La fel
cut şi MI6, DGSE-ul din Franţa şi alte câtev
genţii occidentale de informaţii. Numai că în
ltimul an, Mişcarea Lazarus a fost supus
eliberat unui proces de transformare, tocma
entru a descuraja operaţiunile d
upraveghere.
— Spuneţi mai departe, zise Castilia.
— Mişcarea s-a reorganizat sub forma une
uccesiuni de cercuri concentrice din ce în c
ai securizate şi mai secrete pe măsură ce t
propii de centru, continuă Hanson. Majoritate
depţilor sunt cuprinşi în inelul exterior
ceştia operează în mod deschis, participă l
truniri, organizează demonstraţii, public
uletine de ştiri pe Internet şi lucrează l
verse proiecte sponsorizate de Mişcare. To
ci intră şi birourile pe care Mişcarea le ar

este tot în lume. Însă fiecare nivel care s
uprapune peste acest inel de bază este din c
ce mai mic şi mai secretos. Foarte puţin
embri ai eşaloanelor superioare cunos
umele real al celorlalţi sau i-au întâlnit în
ersoană pe aceştia. Comunicaţiile la nivel d
onducere se realizează aproape exclusiv prin
termediul Internetului, atât prin mesaj
frate, cât şi prin comunicate postate pe unu
ntre site-urile Mişcării.
— Cu alte cuvinte, o structură celular
asică, spuse Castilia. Ordinele sunt transmis
u uşurinţă în josul lanţului ierarhic îns
imeni din afara grupului nu poate penetra în
ucleu.
Hanson aprobă cu o mişcare a capului.
— Aveţi dreptate. Este, de asemenea, vorb
espre structura adoptată de cele mai mult
ntre grupările teroriste de-a lungul anilor. Al
aeda, Jihadul Islamic, Brigăzile Roşii din
alia, Armata Roşie japoneză, doar ca să l
enţionez pe câteva.
— Şi nu aţi reuşit deloc să pătrundeţi în
şaloanele superioare? întrebă Castilia.
Şeful CIA clătină din cap.
— Nu, domnule preşedinte. Şi n-au reuşit nic
ritanicii, nici francezii, nici altcineva. Am

cercat cu toţii, dar fără succes. Şi, una dup
ta, am pierdut şi cele mai bune surse din
teriorul mişcării. Unii au renunţat pur ş
mplu. Alţii au fost îndepărtaţi. Câţiva au
spărut, pur şi simplu şi se presupune că au
st ucişi.
Castilia se încruntă.
— Se pare că în organizaţia asta chestia cu
spărutul a devenit un adevărat obicei.
— Da, domnule preşedinte. Mult prea mult
spariţii.
Dezagreabila concluzie trasă de directorul CIA
ămase plutind în atmosfera din Salonul Oval.
Cincisprezece minute mai târziu, directoru
IA părăsi cu paşi repezi Casa Albă pe sub
orticul aripii din sud şi se îndreptă spr
muzina neagră care îl aştepta. Se strecură în
ompartimentul din spate, aşteptă ca un ofiţe
n Serviciul Secret, în uniformă, să închid
ortiera maşinii şi apoi apăsă pe un buton a
terfonului.
— Du-mă înapoi la Langley, îi ordonă e
oferului.
Hanson îşi sprijini spatele de spătaru
anchetei din piele, în timp ce limuzina acceler
n pe alee. Maşina încetini din nou şi, cotind l
ânga, intră pe Seventeenth Street. Şeful CIA

runcă o privire spre bărbatul solid, cu faţ
ătrată, ce şedea pe bancheta din faţa lui.
— Eşti foarte tăcut în seara asta, Hal.
— Mă plătiţi ca să prind sau să ucid terorişti
puse Hal Burke. Nu ca să fac conversaţie.
În ochii şefului CIA se aprinse o licărir
muzată. Burke era ofiţer superior în secţi
ntiterorism a Agenţiei. Fusese desemnat s
onducă echipa care se ocupa de Mişcare
azarus. Cei douăzeci de ani de activitate su
coperire pe teren îl marcaseră cu o cicatrice d
onţ în partea dreaptă a gâtului şi -i conferiser
viziune profund cinică asupra naturii umane
n punct de vedere pe care Hanson î
mpărtăşea pe de-a întregul.
— Aţi avut succes? întrebă Burke într-un
ârşit.
— Deloc.
— Fir-ar să fie. Supărat, Burke rămase cu
rivirea lipită pe geamul scăldat de ploaie a
muzinei. Kit Pierson o să fie teribil de fericită.
Hanson încuviinţă cu o mişcare a capului
atherine Pierson era omoloaga lui Burke de l
BI. Cei doi lucraseră împreună pentru
regăti analiza care tocmai fusese prezentat
reşedintelui.
— Castilia vrea să intensificăm investigaţiil

e care le facem în legătură cu Mişcare
azarus, însă nu îşi anulează vizita planificat
Institutul Teller. Cu excepţia cazului în car
uşim să-i prezentăm o dovadă clară
ericolului.
Burke întoarse capul spre interiorul limuzinei
vea buzele strânse.
— Mai bine zis, nu vrea ca The Washingto
ost, The New York Times şi Fox News să zic
espre el că e slab de înger.
—Tu ai fi de acord să se spună asta despre el?
— Nu, fu nevoit să recunoască Burke.
— În cazul ăsta, ai la dispoziţie 24 de ore, Hal
rebuie neapărat ca, împreună cu Kit Pierson
ă obţii nişte dovezi solide cu care să mă po
rezenta din nou la Casa Albă. În caz contrar
am Castilia va pleca la Santa Fe ca să -
frunte pe protestatarii ăia. Doar ştii cum
reşedintele.
— Încăpăţânat până la Dumnezeu, mârâ
urke.
— Exact.
— Asta e situaţia, spuse Burke şi ridică din
meri. Sper să nu păţească nimic nici de dat
sta cu încăpăţânarea lui.
8/18/2019
3
Institutul Teller pentru Tehnologi

Avansate
Jon Smith urca la etajul Institutului, sărin

âte două trepte odată. Urcatul şi coborâtu
cestor trepte ajunsese în ultima vreme să fi
ngurul exerciţiu fizic pentru care mai ave
mp. Programul prelungit, precum şi nopţile p
are le petrecea uneori în vreunul dintr
boratoarele de aici făceau imposibil
spectarea programului de exerciţii pe care l
cea de obicei.
Ajuns sus, se opri pentru o clipă pentru
onstata satisfăcut că nici respiraţia, nici pulsu
u i se acceleraseră. Razele soarelui car
ătrundeau prin ferestrele înguste din cas
cărilor îi încălzeau în mod plăcut umerii. Smith
i privi ceasul. Peste cinci minute urma să s
tâlnească cu cercetătorul şef de la Harcour
iosciences, care îi promisese „o demonstraţi
arte serioasă” a celor mai recente realizări al
chipei sale.
Aici sus, zumzetul continuu de la nivelul d
s – telefoane care sunau, tastaturi acţionat
u febrilitate, oameni care discutau – er
locuit de o tăcere ca de catedrală. În Institutu
eller, spaţiile administrative, cantina, centru

e calcul, birourile personalului şi biblioteca s
lau la parter. Nivelul de sus fusese rezerva
boratoarelor în care îşi desfăşurau activitate
versele echipe de cercetători. La fel ca şi rival
ăi din Institut sau de la Nomura Pharmatech
arcourt avea laboratorul situat în aripa d
ord a clădirii.
Smith o luă la dreapta şi pătrunse într-un
oridor larg care străbate întreaga lungime
ădirii în formă de I. Plăcile maro de teracot
e podelei se îmbinau liniştitor cu pereţii din
ărămizi gălbui. La intervale regulate, în nişe cu
artea superioară rotunjită, se vedeau portret
e unor oameni de ştiinţă celebri – Ferm
ewton, Feynman, Drexler, Einstein şi alţii
xecutate de pictori locali. Între nişe se aflau
aze înalte din ceramică pline cu flori sălbatice
acă ignorai dimensiunile uriaşe ale sălii, s
ândi Smith, te-ai fi putut crede în holul d
trare al unei case obişnuite din Santa Fe.
Ajunse în faţa uşii încuiate care protej
boratorul Harcourt şi-şi trecu legitimaţia prin
nta lacătului electronic.
Luminiţa roşie din partea de sus
spozitivului se stinse făcând loc celei verzi ş
e auzi clicul încuietorii. Legitimaţia lui Smith
ra una dintre puţinele care permiteau accesu

toate zonele interzise. Oamenii de ştiinţ
vali nu aveau aprobarea de a pătrunde în
ritoriul celorlalţi. Cei care încercau să forţez
ătrunderea nu-şi riscau viaţa, însă erau
mediat îndepărtaţi din Santa Fe. Institutu
ata cu maximă seriozitate obligaţiile sale în
eea ce priveşte proprietatea intelectuală.
Smith trecu de uşă şi intră imediat într-o lum
u totul diferită de cea de dinainte. Aici, lemnu
cărămizile de lut nears, specifice vechiulu
anta Fe, făceau loc metalului strălucitor ş
aterialelor compozite ale secolului XXI
leganţa naturală a razelor soarelui şi
mpilor discrete cedase în faţa tuburilor d
eon. Lumina acestora avea o component
ltravioletă foarte intensă în scopul de
struge germenii de suprafaţă. Un curent d
er îi lipi cămaşa de trup şi-i răvăşi firele d
ăr. Zona laboratoarelor era ţinută sub
resiune pozitivă pentru a micşora riscu
ontaminării cu vreun microb aerob proveni
n zonele publice ale clădirii. Un filtru de ae
arte eficient menţinea atmosfera purificată l
temperatură şi umiditate constante.
Laboratorul Harcourt era alcătuit sub form
nor inele concentrice de spaţii din ce în ce ma
erile şi mai bine izolate. Inelul acesta exterio

prezenta o zonă de birouri, plină de mese d
ucru pe care erau instalate calculatoare. Pest
t stive de cărţi ştiinţifice, cataloage d
chipamente şi produse chimice, dosare cu
zultate. De-a lungul peretelui dinspre est
luzelele acopereau în totalitate fereastr
riaşă ce oferea o imagine spectaculoasă asupr
unţilor Sangre de Cristo.
Mai departe, în interior, urma o zonă d
ontrol şi de pregătire a mostrelor. Aici se aflau
ese de laborator, mai multe calculatoare, dou
asive microscoape electronice, precum şi alt
chipamente necesare proiectării minusculelo
spozitive.
Adevărata „minune a minunilor” era îns
ima laboratorului, o incintă vizibilă numa
rin nişte nişe de observaţie sigilate, tăiate în
erete. Era o cameră în care se vedeau cuv
rălucitoare din inox, mai multe cărucioare cu
paratură, pline cu pompe, valve şi senzor
cinte pentru filtrare osmotică; cilindri în car
e vedeau geluri de purificare, toate aste
onectate prin tuburi transparente.
Smith ştia că în incinta din centru nu s
utea ajunge decât printr-o succesiune de uş
rmetice şi camere de sterilizare. Toţi cei car
ucrau în camera de producţie trebuiau s

oarte o salopetă perfect sterilă, mănuşi ş
zme de protecţie, precum şi o glugă cu masc
e împiedica pătrunderea respiraţiei în incintă
on nu se putu abţine să nu zâmbească. Dac
ctiviştii Mişcării Lazarus campaţi dincolo d
ardul institutului ar fi putut să vadă c
chipament purtau cercetătorii de aici, în mod
gur asta nu ar fi făcut decât să le confirm
merile referitoare la toxinele mortale pe care l
anevrau oamenii de ştiinţă iresponsabili.
Bineînţeles că lucrurile stăteau exact pe dos
n universul nanotehnologiei, oamen
prezentau adevăratul pericol de contaminare
bucăţică de piele moartă, un fir de păr
articulele umede împrăştiate în aer în timpu
nei conversaţii obişnuite sau şocul unu
rănut, toate astea ar fi putut produce un
devărat haos la scară nanometrică, eliberân
leiuri, acizi, baze şi enzime ce puteau da pest
ap procesul de producţie. Oamen
prezentau, de asemenea şi o importantă surs
e bacterii: organisme ce se puteau răspândi ş
ezvolta foarte rapid, consumând mediile d
ultură necesare, filtrele şi care puteau să atac
hiar şi dispozitivele nanometrice.
Din fericire, cea mai mare parte a munc
utea fi realizată de la distanţă, din exterioru

amerei din centru. Roboţi de manipulare
ărucioare cu motor controlate computerizat
recum şi alte inovaţii reduceau considerab
ecesitatea prezenţei oamenilor în camerel
erile. Incredibilul nivel de automatizare din
boratoarele sale era una dintre cele ma
preciate caracteristici ale Institutului Teller
are permitea oamenilor de ştiinţă ce lucrau
colo o mult mai mare libertate de mişcar
ecât în alte centre de cercetare.
Smith trecea printre mesele de lucru din
cinta exterioară, îndreptându-se spre dr
hilip Brinker, cel mai apreciat om de ştiinţă d
Harcourt Biosciences. Bărbatul înalt şi slab
alid la faţă, stătea cu spatele la intrare ş
rmărea atât de atent imaginile de pe monitoru
nuia dintre cele două microscoape electronice
cât nu auzi paşii lui Smith.
Asistentul lui Brinker, dr. Ravi Parih, era îns
ai vigilent. Biologul ridică brusc capul. Er
ult mai scund decât şeful său şi pielea îi trăd
riginea indiană. Deschise gura pregătindu-s
ă-şi avertizeze şeful, dar o închise imediat
tr-un zâmbet timid, în clipa în care Smith
cu semn cu ochiul că vrea să -l ia prin
urprindere pe Brinker.
Jon se opri la un metru în spatele celor do

ercetători şi rămase acolo fără să scoată un
uvânt.
— Să mor eu dacă nu arată ca lumea chesti
sta, Ravi, spuse Brinker cu ochii la imagine
e pe ecran. Pot să pun pariu că spionul de l
părare o să rămână cu gura căscată când o s
adă asta.
Smith nu se putu stăpâni să nu zâmbească
rinker i se adresase de la început cu apelativu
pion. Omul de ştiinţă considera însă asta drep
glumă, având în vedere rolul de observator din
artea Pentagonului pe care îl juca aici Smith
robabil că nici nu bănuia cât de aproape d
devăr se afla numindu-l aşa.
Adevărul era că Jon era ceva mai mult decâ
n simplu ofiţer din Forţele Terestre şi om d
iinţă. Din când în când, era implicat în
isiuni primite de la Covert-One, o agenţie d
pionaj ultrasecretă, ce raporta direc
reşedintelui. Covert-One îşi desfăşur
ctivitatea sub o acoperire atât de bună, încâ
u se ştia despre existenţa ei nici în Congres
ici în agenţiile oficiale de informaţii. Din
ricire, activitatea pe care Smith o desfăşura l
nstitutul Teller avea o natură pur ştiinţifică.
Jon se aplecă şi aruncă o privire peste umăru
mului de ştiinţă.
— Şi ce anume crezi tu că o să m
mpresioneze atât de tare, Phil?
Speriat, Brinker făcu un salt în aer.
— Dumnezeule! exclamă el şi se întoarse spr
mith. Colonele, dacă mai faci chestia asta înc
dată, jur că mor în faţa ta! Să te văd atunci c
ai zici!
— O să zic probabil că-mi pare rău, râs
mith.
— Normal că o să-ţi pară rău, mârâi Brinke
cruntat, apoi se lumină la faţă. Dar fiindcă n
m murit încă, în ciuda eforturilor tale, îţi dau
oie să arunci o privire la ceea ce Ravi şi cu
ine am reuşit să realizăm azi. Clăteşte -ţi şi tu
chii cu imaginea nanofagului Mark II Brinker
arih, dispozitiv nepatentat încă, dar garanta
ă distrugă celule canceroase, bacter
ericuloase, precum şi alte nenorociri interne…
cele mai multe cazuri, cel puţin.
Smith se apropie de monitor şi se uită cu
tenţie la imaginea alb-negru. Pe ecran, s
edea mărită o carapace sferică de care erau
pite mai multe structuri moleculare complexe
n indicator de scară dispus pe una dintr
turile ecranului îi spunea că are în faţă un
nsamblu ce nu măsura mai mult de două sut
e nanometri în diametru.
Smith se familiarizase mai demult cu
onceptele generale ale echipei de cercetare d
Harcourt. Brinker, Parih şi ceilalţi cercetător
rau preocupaţi de obţinerea unor dispozitiv
edicale cu dimensiuni de ordinul nanometrilo
aşa numiţii „nanofagi” – capabili să vâneze ş
ă ucidă celule canceroase şi bacter
ericuloase pentru organismul uman. Interioru
erei la care se uita era, fără îndoială, plin cu
ubstanţe biochimice necesare pentru
etermina celulele ţintă să se autodistrugă, or
entru a le marca în vederea eliminării lor d
ătre propriul sistem imunitar al organismului.
Primul model, denumit Mark I, nu dădus
zultate în testele efectuate pe animale
anofagii fuseseră distruşi de către sistemu
munitar înainte de a apuca să-şi facă treaba
on ştia că, după acest eşec, cercetătorii de l
arcourt evaluaseră diferite alte materiale ş
onfiguraţii pentru membrana care acoper
apul dispozitivului, străduindu-se să descoper
combinaţie care să treacă neobservată d
ijloacele naturale de apărare ale organismulu
man. Luni de zile, formula magică păruse cev
mposibil de găsit.
Smith ridică privirea spre Brinker.
— Arată aproape exact la fel ca Mark I. Ce aţ

chimbat?
— Uită-te mai atent la membrana car
coperă capul fagului, îi sugeră cercetătorul d
Harcourt.
Smith dădu din cap şi apăsă câteva tast
entru a mări o secţiune a membranei.
— OK, zise el. Văd că nu e netedă, ci are nişt
dicături. E vorba despre un strat format din…
on se încruntă. Structura mi se pare foart
unoscută… unde am mai văzut eu aşa ceva?
— Ideea i-a venit lui Ravi într-un moment d
spiraţie, începu să explice Brinker. Şi ca toat
eile măreţe este incredibil de simplă şi a naib
e evidentă… asta după ce o ai, continu
ondul cercetător şi ridică din umeri. I
ândeşte-te puţin la una dintre cele ma
unoscute bacterii, rezistenta Staphylococcu
ureus. Cum reuşeşte să treacă nevăzutul d
stemul imunitar?
— Îşi înveleşte membrana în polizaharide
ăspunse prompt Smith. Colonelul se uită din
ou spre ecran. Oh, pentru numele lu
umnezeu…
Parih încuviinţă cu o mişcare a capului.
— Dispozitivele Mark II sunt, pur şi simplu
coperite cu zahăr. La fel ca majoritate
edicamentelor.
Smith fluieră uşor.
— Sunteţi nemaipomeniţi! Pe bune, sunteţ
rozavi!
— Cu toată modestia, trebuie să recunosc c
dreptate, zise Brinker. Cercetătorul arătă cu
n deget spre monitor. Acest minunat Mark I
e care îl vezi aici ar trebui să reuşească să fac
mecheria. Cel puţin în teorie.
— Şi în practică? întrebă imediat Smith.
Ravi Parih îi făcu semn să se uite la un al
splay de înaltă rezoluţie, de dimensiunile unu
cran mare de televizor.
Pe monitor se vedea o cutie de sticlă cu pereţ
ubli, fixată pe o masă de laborator într-una din
cintele sterile.
— Tocmai asta ne pregătim să aflăm, domnul
olonel. Am lucrat aproape fără nici o pauză în
ltimele 36 de ore pentru a produce destu
anofagi din noul model, ca să putem desfăşur
n test.
Smith încuviinţă cu o mişcare a capulu
ispozitivele nanometrice nu erau realizate un
âte una folosind pensete microscopice ş
cături minuscule de adeziv. Nanofagii erau
roduse în serii de zeci de milioane, sute d
ilioane sau poate chiar miliarde, folosin
rocese biochimice şi enzimatice, preci

ontrolate, în condiţii specifice de pH
mperatură şi presiune. Elementele chimice d
ază se combinau, în condiţiile stabilite d
ercetători şi dădeau moleculele dorite
tructura de bază era realizată într-o cuvă din
ox, urmând eliminarea surplusului şi apo
zultatul era mutat într-o altă baie chimică
nde se forma următorul element a
nsamblului. Întreg procesul necesita
onitorizare constantă, precum şi
ncronizare perfectă.
Cei trei bărbaţi se apropiară de monitor. O
uzină de şoricei albi ocupau containerul cu
ereţi transparenţi din sticlă. Jumătate din
oareci erau letargici, din cauza unor tumor
duse în mod artificial de către cercetători
eilalţi şase, grupul de control, format din
nimale sănătoase, alergau dintr-un colţ într
tul al incintei, căutând o cale de ieşire. Fiecar
nimal era identificat printr-o etichetă colorată
utia era înconjurată de camere video şi alţ
feriţi senzori, gata să înregistreze şi cel ma
eînsemnat eveniment din momentul în car
vea să înceapă experimentul.
Brinker făcu un semn spre o mică canistră din
etal, fixată de un perete al incinte
ansparente.
— Acolo sunt, Jon, cincizeci de milioane d
anofagi Mark II, plus sau minus cinc
ilioane, gata să treacă la atac. Cercetătorul s
toarse spre unul dintre tehnicienii aflaţi în
propiere. Prietenii noştri cu blăniţă şi-au
rimit toţi injecţiile, Mike?
Tehnicianul încuviinţă cu o mişcare a capului
— Da, domnule dr. Brinker. Eu le-am făcu
jecţiile acum zece minute. O înţepătur
raşnică pentru fiecare dintre ei.
— Nanofagii intră în organism în stare inertă
xplică Brinker. Bateria lor ATP nu poat
sigura prea mult timp energie, aşa că trebui
ă acoperim zona respectivă cu o pelicul
rotectoare.
Smith înţelese care era explicaţia. ATP sau
denozintrifosfatul era o moleculă care furniz
nergie pentru majoritatea proceselo
etabolice. ATP-ul începea însă să eliberez
nergia înmagazinată de îndată ce intra în
ontact cu un lichid. Şi toate creaturile vii erau
cute în cea mai mare parte din lichide.
— Deci injecţia este ca un fel de şoc pentru
ornirea procesului?
— Ai dreptate, confirmă Brinker. Injectăm un
ngur semnal chimic în fiecare subiect a
stului. Imediat ce un senzor pasiv din

omponenţa nanofagului detectează prezenţ
emnalului, pelicula protectoare se dă la o part
lichidul înconjurător activează ATP-ul. Micil
oastre maşini îşi pornesc motoarele şi pornes
vânătoare.
— Pelicula protectoare acţionează, aşadar ş
a o măsură de protecţie suplimentară, gândi cu
oce tare Smith. Pentru cazul în care vreunu
ntre Mark II ajunge acolo unde n-ar trebui s
ungă, în corpul unuia dintre voi, de exemplu.
— Exact, recunoscu Brinker. Nu exist
emnătură chimică… nu se face activare
anofagului.
Parih nu era chiar aşa de sigur ca şeful său.
— Nu trebuie excluse riscurile, avertiz
ologul. Există întotdeauna şi o marjă d
roare în procesul de producere a nanofagilor.
— Asta înseamnă că, uneori, pelicul
rotectoare nu se formează aşa cum trebuie
au că senzorul lipseşte, ori este programat s
etecteze un alt semnal decât cel montat? Sau
oate că în interiorul membranei nu sun
ocate substanţele care trebuie?
— Cam aşa ceva, spuse repede Brinker. Îns
rocentajul de eroare este foarte mic. Aproap
e zero. Cercetătorul ridică din umer
epăsător. În plus, chestiile astea sun

rogramate să ucidă celule canceroase ş
acterii periculoase. Cui îi pasă dacă vreo dou
ntre ele ajung din greşeală unde nu trebuie ş
oinăresc pe acolo inofensive, câteva minute
ainte să se dizolve?
Smith ridică mirat din sprânceană. Brinke
orbea oare serios? Indiferent dacă riscuril
rau aşa scăzute cum le prezenta el, atitudine
rincipalului cercetător de la Harcourt i s
ărea ciudat de iresponsabilă. Ştiinţa era art
e a lua în calcul chiar şi cele mai neînsemnat
scuri.
Brinker remarcă imediat expresia de pe faţ
ui Jon şi începu să râdă.
— Nu fi aşa disperat, Jon. Doar nu sun
ebun. Sau cel puţin nu complet. Să ştii că n
nem nanofagii destul de strâns în lesă. Se afl
totalitate sub controlul nostru. În afară d
sta, îl am aici pe Ravi ca să aibă grijă de min
ă nu o iau razna. OK?
Smith dădu împăciuitor din cap.
— Voiam să fiu sigur, Phil. Să zicem că e
eformaţie profesională. Tu însuţi spuneai c
unt spion.
Brinker îi aruncă un scurt zâmbet obosit. Apo
privi pe rând pe toţi tehnicienii care aşteptau
faţa monitoarelor.
— Gata toată lumea?
Colegii săi confirmară pe rând.
— Foarte bine, zise Brinker. Ochii să
răluceau de emoţie. Experimentul număru
nu cu nanofagi Mark II asupra subiecţilor vii
a semnalul meu… trei, doi, unu… acum!
Dinspre canistra metalică se auzi un fel d
sâit.
— Nanofagii au fost eliberaţi, murmură unu
ntre tehnicienii care urmărea pe display-u
ău informaţii captate de la canistra metalică.
Timp de câteva minute Smith avu senzaţia c
u s-a întâmplat nimic. Şoriceii sănătoş
ontinuau să se mişte încoace şi-ncolo. Ce
olnavi stăteau nemişcaţi.
— Ciclul de funcţionare a bateriilor ATP s-
cheiat, anunţă alt tehnician. Nanofagii şi -au
rminat misiunea. Testul a luat sfârşit.
Brinker răsuflă uşurat. Întoarse capul şi-
rivi triumfător pe Smith.
— Asta a fost, colonele. Acum îi vom anestezi
e prietenii noştri cu blăniţă, îi vom deschide ş
om vedea ce procent din celulele canceroase
st distrus. Eu sunt gata să declar că e vorb
e aproape sută la sută.
Ravi Parih rămăsese însă cu privirea ţintă l
oriceii din cutia de sticlă. Deodată, cercetătoru

e încruntă.
— Cred că unele dintre maşinăriile noastre au
căpat de sub control, Phil, zise el încet. Ia uită
la subiectul numărul cinci.
Smith se aplecă pentru a putea vedea ma
ne. Şoricelul numărul cinci era unul dintr
nimalele sănătoase, un membru al grupului d
ontrol. Animalul se mişca acum dezordonat, s
mpiedica şi se lovea de ceilalţi şoareci
eschidea şi închidea mereu gura. Brusc
nimalul se prăbuşi pe o parte, se mai zbătu d
âteva ori, ca şi cum ar fi fost în agonie şi apo
ămase nemişcat.
— La dracu’, exclamă Brinker, holbându-se l
nimalul mort. În mod sigur, aşa ceva nu
ebuia să se întâmple.
Jon Smith se încruntă, convins dintr-odată c
ebuie neapărat să verifice de urgenţ
rocedurile şi măsurile de siguranţă luate d
arcourt Biosciences. Spera din tot sufletul c
cestea să fie foarte stricte, aşa cum pretindeau
arih şi Brinker, astfel încât ceea ce ucises
oricelul acela perfect sănătos să rămână izola
interiorul laboratorului.
Era aproape de miezul nopţii.
La aproape doi kilometri distanţă spre nord
uminile din Santa Fe făceau să străluceasc

erul limpede şi rece al nopţii. În faţă, se vede
umina de la ferestrele de la etaj ale Institutulu
eller, ce reuşea să evadeze prin jaluzelele trase
eflectoare puternice, montate pe acoperişu
ădirii, desenau zone de lumină şi umbră p
renul ce înconjura Institutul. De-a lungu
turii dinspre nord a gardului ce mărgine
cinta, pâlcurile de pini pitici şi ienuperi erau
ufundate în întregime în întuneric.
Paolo Ponti se furişă mai aproape de gard prin
rba înaltă şi uscată. Bărbatul se lipi d
ământ, având grijă să rămână în umbră, unde
atorită tricoului negru şi jeanşilor închişi l
uloare, era aproape invizibil. Italianul ave
ouăzeci şi patru de ani, era suplu şi bin
ădit. Cu şase luni în urmă, plictisit de viaţa d
udent bursier, se alăturase Mişcării Lazarus.
Mişcarea oferise un nou sens vieţii sale, car
evenise mult mai palpitantă decât îşi putus
magina vreodată. La început, jurămintel
ecrete prin care se angaja să protejeze Mam
erra şi să-i distrugă pe inamicii care
meninţau i se păruseră destul d
elodramatice şi prosteşti. De atunci, îns
onti îmbrăţişase doctrina şi principiile Mişcăr
u un zel care uimise pe toţi cei care î
unoşteau, inclusiv pe el însuşi.

Paolo aruncă o privire peste umăr, cătr
lueta care se târa în urma sa. O întâlnise p
udrey Karavites cu o lună în urmă, la
emonstraţie a Mişcării Lazarus organizată l
tuttgart. Americanca în vârstă de douăzeci ş
atru de ani călătorea prin Europa, un cadou
rimit din partea părinţilor, cu ocazia absolvir
cultăţii. Plictisită de muzee şi biserici, s
usese la acea demonstraţie dintr-un capriciu
e moment. Un capriciu care îi schimbas
treaga viaţă şi în urma căruia ajunsese în
atul lui Paolo şi, împreună cu el, în Mişcare
azarus.
Italianul întoarse capul, zâmbind satisfăcut în
nea lui. Audrey nu era frumoasă, însă ave
urbele acelea pe care fiecare femeie ar trebui s
aibă. Şi ceea ce era mai important decât asta
ărinţii ei bogaţi şi naivi îi dăduseră o sum
eneroasă de bani, bani cu care ea şi Paol
utuseră să cumpere biletele de avion până l
anta Fe, ca să participe la această acţiune d
rotest împotriva nanotehnologiilor şi
apitalismului corupt din America.
Paolo continuă să înainteze spre gard, pân
ând degetele sale atinseră metalul rece. S
hemui şi privi prin plasa de sârmă. Cactuşi
âlcurile de iarbă şi florile sălbatice plantate în

urul clădirii aveau să-i asigure protecţie
runcă o privire spre cadranul luminos a
easului. Gardienii Institutului Teller car
atrulau pe afară nu aveau să treacă prin
unctul acela mai devreme de o oră. Perfect.
Activistul italian atinse din nou gardul, d
ata asta trăgând de ochiurile de sârmă pentru
le verifica rezistenţa. Dădu din cap satisfăcu
e ceea ce descoperise. Foarfeca de cuie pe car
adusese cu el avea să vină rapid de ha
ârmei nu prea groase.
În urma lui se auzi o trosnitură puternică, un
unet brusc, strident, asemănător celui făcut d
creangă de copac frântă de nişte mâin
uternice. Ponti se încruntă. Uneori, Audrey s
işca cu graţia unui hipopotam ieşit la pensie
ntoarse capul peste umăr, gata s-o certe cu
rivire supărată.
Audrey Karavites stătea culcată pe o parte în
rba înaltă. Capul era întors într-o poziţi
udată. Avea ochii larg deschişi, îngheţaţi într-
rivire îngrozită. Gâtul îi fusese rupt. Er
oartă.
Uimit, Paolo Ponti se ridică în şezut
ereuşind să înţeleagă la început ceea ce vedea
eschise gura ca să ţipe… O mână imensă î
coperi faţa, dându-i capul pe spate ş

mpiedicându-l să scoată vreun sunet. Ultimu
ucru pe care îl mai simţi italianul fu durere
ribilă produsă de o lamă de cuţit rece c
heaţa, care îi reteză gâtul.
Uriaşul cu păr roşu îşi scoase cuţitul din gâtu
alianului şi apoi îl şterse de tricoul lui Pont
chii săi verzi scânteiară scurt.
Aruncă o privire spre locul unde zăcea întins
ta pe care o omorâse mai înainte. Două siluet
tunecate cercetau în sacul de spate pe car
ceasta îl cărase după ea.
— Ei?
— Exact ceea ce te aşteptai tu, Prime, veni în
oaptă răspunsul. Echipament pentru căţărat
uburi cu vopsea fluorescentă. Şi un banner a
işcării.
Bărbatul cu ochi verzi clătină din cap amuzat
— Amatori!
Un alt individ din echipa sa se lăsă în
enunchi lângă el.
— Care sunt ordinele tale?
Uriaşul ridică din umeri.
— Curăţaţi locul ăsta. După aia aruncaţ
adavrele în altă parte. Undeva unde să fi
ăsite.
— Vrei să fie găsite mai devreme sau ma
ârziu? întrebă calm subordonatul uriaşului.

Roşcatul rânji dezvelindu-şi dinţii care îi lucir
întuneric.
— Mâine dimineaţă e perfect.
4
Miercuri, 13 octombrie
Analizele preliminare
ontaminare în primelenu patru
au identificat nici
băi chimice
alorile temperaturii şi ale pH-lui se încadrează
e asemenea, în limitele stabilite…
Jon Smith se lăsă pe spate, recitind ceea c
cmai scrisese.
etrecuse Parcădeavea
mai bine plumb din
jumătate în pleoape
noapt
erificând, împreună cu Phil Brinker, Ravi Parih
restul echipei de cercetători, formulel
ochimice şi procedurile de obţinere
uanofagilor.
Mark II săEroarea
eşuezecare făcuse
întârzia să ca primul
iasă tes
la iveală
mith era convins că cercetătorii de la Harcour
iosciences continuau şi la ora aceea s
nalizeze cu atenţie datele înmagazinate în
emoria
vând în calculatoarelor
vedere faptul căşipreşedintele
rezultatele testelor
Statelo
nite se pregătea ca, în mai puţin de 48 de ore
ă sosească la Santa Fe, pentru a încuraj

ctivitatea lor – şi a celorlalte echipe care lucrau
Institutul Teller – tensiunea crescuse l
aximum. Nimeni din conducerea firme
arcourt nu dorea ca media să prezinte modu
care noua tehnologie, destinată să salvez
eţi, reuşea să ucidă şoricei.
— Sir?
Jon Smith se întoarse de la calculator
cercând cu greu să-şi ascundă iritarea pentru
ptul că fusese întrerupt din muncă.
— Da?
Un bărbat solid, îmbrăcat într-un costum gri
chis, cu cravată de un roşu-pal, rămăsese în
adrul uşii. Avea în mână o listă trasă la xerox.
— Sunteţi dr. Jonathan Smith?
— Da, eu sunt, răspunse Smith. Îşi îndrept
pinarea remarcând umflătura produsă de un
c de pistol purtat sub haină de cel din faţa lui
ra ceva ciudat. În perimetrul Institutului er
utorizat să poarte arme numai personalul d
ecuritate îmbrăcat în uniformă.
— Şi dumneavoastră cine sunteţi?
— Agentul special Mark Farrows, domnule
erviciul Secret al Statelor Unite.
Aşa se explica, aşadar, arma ascunsă. Smith
e relaxă un pic.
— Cu ce vă pot ajuta, domnule Farrows?

— Îmi pare rău, dar trebuie să vă rog s
ărăsiţi biroul pentru scurtă vreme, dr. Smith
arrows zâmbi precaut, anticipând următoare
trebare a colonelului. Nu, domnule, nu
unteţi arestat. Fac parte din Secţia Protecţie
e aflăm aici ca să efectuăm o verificare d
ecuritate.
Smith oftă. Institutele de cercetări dădeau
are importanţă vizitelor prezidenţiale pentru
ă, de cele mai multe ori, acestea le aduceau
cunoaştere la nivel naţional şi fondur
uplimentare din partea Congresului. Nu er
să un secret pentru nimeni că aceste vizit
rau, în acelaşi timp şi teribil de deranjante
erificări de securitate ca acestea, ce urmăreau
ră îndoială să descopere eventuale dispozitiv
xplozive, locuri unde s-ar fi putut ascunde un
otenţial asasin sau alte pericole, nu făceau
ecât să perturbe activitatea normală a oricăru
borator.
Pe de altă parte, Smith era conştient c
erviciul Secret avea misiunea dificilă de
roteja viaţa preşedintelui. Fără îndoială c
entru agenţii implicaţi, sarcina de a asigur
rotecţia şefului Executivului în această clădir
asivă, plină de substanţe chimice toxice, cuv
late sub presiune şi la temperaturi înalte, cu

nii de înaltă tensiune capabile să alimentez
n întreg orăşel, reprezenta un adevăra
oşmar.
Se primise deja un comunicat din parte
onducerii Institutului, prin care era anunţa
n control amănunţit ce urma să fie realizat d
ei din Serviciul Secret. Toată lumea fusese îns
onvinsă că acest lucru avea să se întâmple în
ua următoare, mai aproape de sosire
reşedintelui. Probabil că armata d
rotestatari de lângă gardul Institutului, care s
ărea încontinuu, îi determinase pe cei din
erviciul Secret să acţioneze mai devreme.
Smith se ridică în picioare, îşi luă jacheta d
e spătarul scaunului şi-l urmă pe Farrows p
oridor. Zeci de oameni de ştiinţă, tehnicieni ş
embri ai personalului administrativ se mişcau
aceeaşi direcţie, cei mai mulţi dintre ei având
ub braţ dosare sau laptopuri, ca să continu
ă lucreze până când membrii echipei de l
erviciul Secret aveau să le permită să s
toarcă în laboratoarele şi birourile lor.
— Personalul Institutului este rugat să aştept
cantină, domnule doctor, spuse politico
arrows, indicând direcţia. Inspecţia noastră n
r trebui să dureze prea mult. Cel mult o oră
upă estimările noastre.

Era aproape ora unsprezece dimineaţa
erspectiva de a se îngrămădi la cantină alătur
e ceilalţi nu i se păru deloc atrăgătoare lu
mith. Deja se afla în clădire de prea multe or
era foarte greu pentru cineva să respire pre
ult timp acelaşi aer reciclat şi să bea cafe
ce fără să-şi piardă minţile. Se întoarse cătr
gent.
— Dacă nu aveţi nimic împotrivă, aş vrea ma
egrabă să respir nişte aer curat.
Agentul din Serviciul Secret întinse mâna c
ă-l oprească.
— Îmi pare rău, domnule, dar nu se poate
rdinele pe care le-am primit sunt foarte clare
oţi angajaţii Institutului trebuie să se adune l
antină.
Smith îl străfulgeră cu privirea. Nu avea nimi
mpotrivă ca oamenii din Serviciul Secret să-ş
că datoria, însă nu putea admite să se las
ălcat în picioare fără motiv. Rămase nemişcat
şteptând ca agentul să ia mâna de pe el.
— Ordinele pe care le-aţi primi
umneavoastră nu se aplică şi în cazul meu
puse el calm. Eu nu sunt angajat a
nstitutului Teller. Zicând acestea, Smith îş
esfăcu portofelul pentru a scoate la iveal
gitimaţia militară.
Farrows o cercetă rapid. Agentul ridică dintr-
prânceană.
— Sunteţi colonel în Forţele Terestre? Am
rezut că vă număraţi printre oamenii de ştiinţ
Institutului.
— Sunt şi una şi alta, răspunse Smith. Am
st detaşat aici de către cei de la Pentagon. Jon
cu un semn spre lista din mâna agentului
incer să fiu, sunt surprins să descopăr c
formaţia asta nu se regăseşte pe list
umneavoastră.
Agentul ridică din umeri.
— Se pare că cineva din Washington a făcut
reşeală. Se mai întâmplă. Bărbatul lovi uşor cu
egetul în receptorul radio pe care îl avea l
reche. Daţi-mi voie să lămuresc situaţia cu
eful meu.
şteptă răbdător până când Farrows explic
uperiorului său ceea ce se întâmpla.
Într-un sfârşit, agentul îi făcu semn spr
şire.
— Sunteţi liber să plecaţi, domnule colonel
ar nu vă îndepărtaţi prea mult. Ciudaţii acei
n Mişcarea Lazarus nu sunt într-o dispoziţi
rea bună în dimineaţa asta.
Smith trecu pe lângă el şi ajunse în holu

are de la intrarea în Institut. În stânga sa s
la una dintre cele trei scări ale clădirii, car
ucea la etaj. De o parte şi de alta se vedeau uş
are dădeau spre diverse birouri administrative
n capătul opus al holului de la intrare se afl
ona de recepţie şi de înregistrare a vizitatorilor
eparată de restul spaţiului printr-un zid d
armură înalt de un metru. Spre dreapta, cel
ouă uşi mari, cu panouri din lemn, erau lar
eschise.
După câteva trepte joase, de culoare
isipului, se ajungea într-o alee largă. Dou
aşini 4x4 mari şi negre, cu plăcuţe d
matriculare guvernamentale, erau parcate l
arginea aleii, chiar în locul de unde porneau
eptele. Un alt agent din Serviciul Secre
mbrăcat în civil stătea de pază în cadrul uşii
upraveghind în acelaşi timp holul şi maşinil
arcate afară. Avea ochelari de soare şi ţinea în
raţe un pistol automat de 9 mm Heckler Koch
ndividul îl urmări cu o mişcare scurtă
apului pe Smith când acesta trecu prin dreptu
ui, dar după aceea continuă să supraveghez
olul.
Ajuns afară, Smith se opri în capul scărilor ş
ămase nemişcat pentru o clipă, bucurându-s
e atingerea razelor soarelui pe faţa lu

ronzată. Aerul începuse să se încălzească ş
orişori albi pluteau leneş pe cerul azuriu. Er
zi perfectă de toamnă.
Trase adânc aer în piept, încercând să elimin
xinele acumulate în organismul său obosit.
„LĂSAŢI MIŞCAREA LAZARUS SĂ CONDUCĂ
U NANOTEHNOLOGIEI! LĂSAŢI MIŞCAREA
AZARUS SĂ CONDUCĂ! NU
ANOTEHNOLOGIE”
Smith se încruntă. Sloganurile repetate ritmi
loveau timpanele ca nişte ciocane, făcând s
spară imediat senzaţia iluzorie de linişte
rotestatarii erau mult mai zgomotoşi decâ
useseră cu o zi în urmă. Parcurse cu privire
asa de demonstranţi lipiţi de gardul c
conjura terenul Institutului. Şi numărul lo
rescuse foarte mult. Probabil că erau acolo în
ur de zece mii de oameni.
O mare de pancarte şi de bannere colorate în
oşu-aprins sau în verde-strălucitor se ridica ş
obora în ritm cu fiecare strigăt a
rotestatarilor. Organizatorii demonstraţiei s
gitau pe o tribună montată ad-hoc, nu depart
e ghereta de la poarta Institutului şi strigau în
egafoane.
Poarta principală era închisă. În spatele ei s
la o mică formaţie de gardieni în uniforme gri

are priveau nervoşi mulţimea dezlănţuită. P
oseaua de acces, la o distanţă apreciabilă faţ
e poartă, Smith văzu şi câteva maşini d
oliţie, două, în culorile alb şi negru ale Poliţie
tatului New Mexico, restul, în alb cu albastru
eschis şi dungi aurii, aparţinân
epartamentului Şerifului din Santa Fe.
— Se pare că situaţia se complică, domnul
olonel, se auzi o voce cunoscută în spatele lui.
Era Frank Diaz care venise spre el de la postu
e pază de la uşa de intrare în Institut. Fostu
ubofiţer de la rangeri avea pe el o vest
ntiglonţ destul de voluminoasă. Într-o mân
nea o cască de protecţie, iar de umărul celălal
ra atârnată o puşcă Remington. La bandulier
i băgase o colecţie de proiectile cu gaz iritan
cartuşe pentru puşcă.
— De ce sunt oamenii ăştia atât de agitaţi
trebă Smith. Preşedintele Castilia ş
prezentanţii mass-media nu sunt aşteptaţ
ci decât poimâine. De ce sunt aşa de furioşi?
— Doi activişti ai Mişcării au fost uciş
oaptea trecută, răspunse Diaz. Poliţia din
anta Fe a găsit cadavrele într-un container d
unoi. În spatele mall-ului de pe Cerrillos Road
nul fusese înjunghiat, iar celălalt avea gâtu
ânt.
— La naiba.
— Asta e situaţia. Fostul soldat îşi curăţ
gomotos gâtul şi scuipă. Şi nebunii ăştia n
cuză pe noi.
Smith se întoarse cu faţa spre Diaz şi-l priv
u atenţie.
— Cum?
— Se pare că indivizii găsiţi morţi plănuiau s
că o spărtură în gardul nostru noapte
ecută, explică Diaz. Probabil, în vederea unu
ct măreţ de nesupunere civică. Şi acum
adicalii pretind că noi i-am prins pe cei doi şi i
m ucis. Ceea ce bineînţeles că e o mar
âmpenie…
— Bineînţeles, fu de acord Smith cu o voc
bsentă. Colonelul parcurse cu privirea gardu
n plasă de sârmă. Plasa părea intactă. Îns
divizii sunt morţi şi voi sunteţi băieţii cei răi
u?
— La naiba, domnule colonel, izbucni supăra
stul ranger. Credeţi că dacă aş ucide nişt
unkişti ecologi din ăştia, aş fi chiar aşa d
rost încât să-i arunc într-un tomberon d
unoi de lângă un mall?
Smith clătină din cap, neputându-şi reprim
n zâmbet.
— Nu, sergent Diaz. Nu cred că ai putea f
hiar aşa de prost.
— Vă mulţumesc.
— Ceea ce nu mă poate opri să mă întreb: cin
fost atât de prost, încât să facă aşa ceva?
Ravi Parih se concentra asupra imaginii mul
ărite de pe monitor. Sfera semiconductoare p
are o analiza se încadra foarte bine în
pecificaţiile tehnice. Cercetătorul măr
maginea şi mai mult şi începu să cercetez
umătatea din faţa a nanofagului.
— Nu reuşesc să găsesc nici o problemă în
ona asta cu senzori, Phil, i se adresă el lu
rinker. Toate elementele par a fi la locul lor.
Brinker dădu obosit din cap.
— Asta înseamnă că putem să mai tăiem un
e pe listă, zise el frecându -se la ochi. Singur
onă defectă pe care am găsit-o până acum nic
ăcar nu era cu senzori, aşa că nu ar fi avu
um să declanşeze sursa de energie internă.
— O eroare care nu avea cum să fie fatală
puse gânditor Parih.
— Da, cel puţin pentru gazdă, adăugă Brinke
rivind supărat la imaginea de pe monitor
roblema e că ceea ce nu a funcţionat cum
ebuie în şoarecele nr. 5 a fost fatal pentru
etul animal. Cercetătorul îşi stăpâni cu greu

n căscat.
— Dumnezeule, Ravi, e ca şi cum am căuta un
c într-un car cu fân de mărimea planete
upiter.
— Poate avem noroc, încercă Parih să-i ridic
oralul.
— Da… în cele patruzeci şi şapte de ore ş
eizeci de minute pe care le avem la dispoziţie.
Brinker se răsuci în scaun. La mică distanţ
e ei se afla şeful echipei Serviciului Secret c
vea misiunea să verifice laboratorul în vedere
zitei preşedintelui. Era un bărbat înalt ş
usculos, ocupat să supravegheze modul în
are alţi doi membri ai echipei instalau în
verse puncte din laborator „detectoare d
ubstanţe periculoase”.
Omul de ştiinţă pocni din degete, încercân
ă-şi amintească numele agentului. Fitzgerald
’Connor? Oricum, era ceva irlandez.
— Hmm, agent Kennedy?
Bărbatul înalt şi roşcat întoarse capul.
— Mă numesc O’Neill, domnule docto
rinker.
— A, da. Vă rog să mă scuzaţi, spuse Brinke
dicând din umeri. Nu voiam decât să v
ulţumesc încă o dată fiindcă ne-aţi lăsat s
ămânem aici cât timp lucraţi dumneavoastră.

O’Neill îi răspunse cu un zâmbet. Ochii să
erzi rămaseră însă la fel de reci.
— Nu e nevoie să ne mulţumiţi, domnul
octor Brinker.
LĂSAŢI MIŞCAREA LAZARUS SĂ CONDUCĂ
U MORŢII! NU NANOTEHNOLOGIILOR
ĂSAŢI MIŞCAREA LAZARUS SĂ CONDUCĂ!
Malachi MacNamara se afla în picioare, nu
eparte de platforma pe care se perindau
orbitorii. La fel ca şi cei din jurul lui şi el ridic
tmic pumnul în aer şi striga cât putea de tare
nsă ochii lui albastru-deschis cercetau în
ermanenţă mulţimea.
Mai mulţi voluntari îşi croiau acum drum
rintre protestatari şi împărţeau nişte pancart
oi. MacNamara îşi făcu loc cu coatele pentru
une şi el mâna pe una. Era vorba despre
tografie color în care apăreau Paolo Ponti ş
udrey Karavites, o fotografie se pare destul d
centă, fiindcă în spatele lor se puteau zăr
ârfurile înzăpezite ale munţilor Sangre d
risto. Deasupra chipurilor zâmbitoare ale celo
oi era scris cu litere mari roşii: EI AU FOST
CIŞI! DAR MIŞCAREA LAZARUS TRĂIEŞTE!
Continuând să strige alături de ceilalţ
ărbatul cu ochi deschişi la culoare nu se putu
bţine să nu dea din cap aprobator. „O chesti

eşteaptă. Foarte deşteaptă”, îşi spuse el în
ând.
— Dumnezeule, domnule colonel, murmur
iaz, ascultând strigătele pline de ură ale celo
dunaţi lângă gard. Parcă am fi la grădin
oologică când vine îngrijitorul cu mâncarea!
Smith încuviinţă cu buzele strânse. Pentru
ipă regretă faptul că nu este înarmat. Alung
să imediat acest gând. Dacă lucrurile o luau
azna, cele cincisprezece gloanţe dintr-un
cărcător de Bereta n-ar fi avut nici un efect în
ţa unei asemenea mulţimi de demonstranţi
us că nu intrase în Forţele Terestre american
a să tragă în demonstranţi neînarmaţi.
Atenţia îi fu brusc atrasă de apariţia uno
emnale luminoase pe şoseaua de acces. Un mi
onvoi format din câteva maşini 4x4 de culoar
eagră încerca să-şi croiască drum prin
ulţimea de protestatari. Chiar de la distanţ
ceea, Smith reuşi să distingă pumnii furioşi a
emonstranţilor agitaţi prin faţa celor din
utovehicule.
— Aşteptaţi întăriri, Frank? întrebă e
torcând capul spre Diaz.
Gardianul clătină din cap.
— Nu. În afară de Garda Naţională, avem aic
ate forţele disponibile pe o rază de optzeci d

lometri. Diaz cercetă cu atenţie grupul d
ehicule care se apropia. Maşina din faţă tocma
prise lângă poartă. Şi ăştia cu siguranţă nu
unt de la Garda Naţională.
Aparatul de emisie recepţie al veteranulu
tră brusc în funcţiune.
— Domn’ sergent? se auzi o voce precipitată
ici e Battaglia, de la poartă.
— Zi ce s-a întâmplat, răspunse Diaz.
— Au mai venit nişte agenţi federali. Însă cred
ă se întâmplă ceva foarte ciudat…
— Cum adică?
— Păi indivizii ăştia pretind că ei sunt echip
e la Serviciul Secret. Că n-au mai trimis alta
aportă încurcat celălalt gardian. Şi şeful lor
nul O’Neill care fierbe de mânie că nu -
eschidem mai repede porţile.
Diaz lăsă uşor în jos aparatul de emisie
cepţie de la ureche. Îl privi pe Smith neştiin
e să creadă.
— Două echipe de la Serviciul Secret? Cum
aiba pot să fie două echipe în acelaşi timp?
Jon simţi un fior rece de-a lungul şire
pinării.
— Aşa ceva nu e posibil.
Băgă imediat mâna în buzunarul interior de l
aină şi-şi scoase telefonul mobil. Era un mode

pecial şi toate semnalele transmise sau
cepţionate de aparat erau criptate. Apăsă
ngură tastă ceea ce declanşă formare
utomată a unui număr de urgenţă.
Telefonul de la capătul celălalt sună o singur
ată.
— Aici Klein, răspunse o voce calmă. Er
ocea lui Nathaniel Frederick Klein, misteriosu
ef de la Covert-One.
— Ce pot să fac pentru tine, Jon?
— Există posibilitatea ca oamenii tăi să intr
sistemul intern de comunicaţii de la Serviciu
ecret? întrebă grăbit Smith.
După o foarte scurtă pauză Klein răspunse:
— Da. Putem face asta.
— Atunci intraţi acum! spuse Smith
recipitat. Trebuie neapărat să aflu care est
caţia exactă a echipei trimise pentru
regătirea vizitei preşedintelui la Institutu
eller!
— Aşteaptă o secundă.
Smith îşi sprijini telefonul între umăr ş
reche eliberându-şi astfel mâinile. Se uită l
rank Diaz, care îl privea uimit.
— Şeful tău le-a comunicat celor din prim
chipă de la Secret Service care sunt frecvenţel
adio pe care le folosiţi voi?

— Da. Normal.
— În cazul ăsta, sergent Diaz, continuă Smith
u o voce rece, o să am nevoie de o armă.
Fostul subofiţer încuviinţă cu o mişcare
apului.
— Am înţeles, domnule colonel, zise el şi î
tinse pistolul Bereta. Diaz îl urmări pe Smith
um verifică încărcătorul, cum îl bagă la loc în
at, cum introduce glonţ pe ţeavă şi cum ridic
edica, totul foarte rapid, într-o serie d
işcări fluide. Fostul militar ridică uimit din
prâncene.
— Ar fi trebuit să-mi dau seama că sunteţ
ai mult decât un simplu doctor.
Fred Klein reveni la telefon.
— Echipa antemergătoare, condusă de agentu
homas O’Neill se află în prezent în faţa porţ
nstitutului Teller. Raportează că personalul d
ecuritate de acolo refuză să le dea drumu
ăuntru. Şeful Covert-One făcu o pauză. Ce s
tâmplă acolo, Jon?
— Nu am acum timp să-ţi explic în detaliu
ăspunse Smith. Se pare că e un fel de joc de-
alul troian şi afurisiţii de greci sunt dej
ăuntru.
Brusc, Smith îşi dădu seama că avea l
spoziţie mult mai puţin timp decât îş

maginase.
Falsul agent pe care îl întâlnise la uşa de l
trare ieşise acum afară din clădire. Individu
i îndreptase spre ei ţeava pistolului mitralieră
Smith reacţionă instantaneu, aruncându-s
tr-o parte. Ateriză culcat pe burtă cu pistolu
mână, gata de tragere. Diaz sărise şi el în
ealaltă parte.
Pentru o fracţiune de secundă, bărbatu
armat ezită, încercând să ghicească care din
ei doi reprezenta o ameninţare mai mare. Apo
dreptă pistolul mitralieră spre gardianul în
niformă.
Ai făcut o mare greşeală, îşi spuse în gân
mith. Trase siguranţa armei şi apăsă p
ăgaci. Reculul împinse pistolul în sus
eaduse rapid arma pe direcţie şi mai trase
ată.
Ambele lovituri îşi atinseră ţinta. Lovit în piep
e cele două gloanţe de 9 mm, falsul agent s
răbuşi. Pistolul mitralieră căzu cu zgomot p
epte. Un fir de sânge începu să se scurgă din
upul prăbuşit.
Smith auzi cum se deschide o portieră d
aşină în spatele lui. Întoarse imediat privirea.
Un alt bărbat în costum negru îşi făcus
pariţia din una dintre cele două maşini 4x4

egre, parcate pe alee. Individul avea în mân
n pistol SIG-Sauer îndreptat direct spre capu
ui Jon.
Smith se răsuci fulgerător, într-o încercar
sperată de a-şi aduce arma în direcţi
dversarului. Ştia însă că nu are nici o şansă
e mişca mult prea încet, era într -o poziţie tota
ezavantajoasă faţă de bărbatul care dej
cepuse să apese pe trăgaci…
Frank Diaz trase în plin. Proiectilul cu ga
itant pornit din puşca sa îl lovi pe falsul agen
hiar sub bărbie şi-i frânse gâtul. Micu
cipient ricoşă apoi în capota maşinii negre ş
xplodă în aer, eliberând un norişor gri ce fu
us imediat de vânt spre est, în direcţia opus
ădirii.
— Fir-ar să fie, murmură Diaz. Cică asta
uniţie nonletală! Fostul ranger îşi reîncărc
mediat puşca, de data asta cu cartuş
bişnuite.
— Acum ce facem, domnule colonel?
Smith mai rămase întins câteva secunde
şteptând să vadă dacă nu mai sunt şi alţ
amici la uşa de la intrare. Nu se vedea nici
işcare.
— Acoperă-mă.
Diaz dădu scurt din cap. Luă poziţie de lupt

genunchi, cu puşca aţintită spre uşă.
Smith începu să se târască pe burtă în sus p
epte, spre locul unde zăcea primul individ. Î
unse la nas mirosul cald al sângelu
mestecat cu cel pătrunzător al măruntaielo
ârtecate. Nu te gândi la asta acum, îşi zise e
ohorât. Mai întâi, trebuie să câştigăm şi abi
upă aia voi avea timp de regrete. Pus
guranţa la revolverul Bereta şi-l băgă l
entură, la spate. Mai înaintă puţin şi pus
âna pe pistolul mitralieră.
Privirea îi căzu asupra aparatului de emisie
cepţie aflat asupra individului. Ar putea să fi
arte folositor ca să aflăm ce pun la cale băieţi
ei răi, îşi zise el.
Desfăcu aparatul de la centura celui căzut şi
băgă casca în ureche.
— Delta Unu? Delta Doi? Răspundeţi, se auz
voce aspră în cască.
Smith îşi ţinu răsuflarea. Aceasta era aşada
ocea inamicului. Dar cine naiba erau aceşt
ameni?
— Echipa Delta? Răspundeţi, repetă vocea
upă câteva secunde, glasul se auzi din nou, d
ata asta dând un ordin: Aici e Prime. Delt
nu şi Doi nu mai răspund. Toate echipele
receţi pe legătura secundară. Acum.

Vocea dispăru brusc, fiind înlocuită d
araziţi. Smith înţelese ce se întâmplase. Dup
e îşi dăduseră seama că legătura radio
ompromisă, intruşii din clădirea Institutulu
ecuseră pe un alt canal, probabil, după un
an prestabilit, ceea ce făcea ca aparatul radi
e care pusese mâna să devină inutil.
Smith fluieră uşor. Nu reuşea să înţeleagă c
e petrecea acolo, însă un lucru era foarte clar
şi Diaz se aflau în faţa unei echipe d
rofesionişti.
5
Bărbatul înalt şi roşcat se încruntă. Se afla în
teriorul cufundat în tăcere al laboratorulu
rmei Harcourt Biosciences. Sosirea echipe
erviciul Secret înainte de ora programată era
osibilitate pe care o anticipase atunci când îş
regătise planul de acţiune. Pierderea celor do
ameni pe care îi lăsase să păzească intrarea în
nstitut reprezenta însă o complicaţie mult ma
erioasă. Bărbatul începu să vorbească încet în
icrofonul fixat de gulerul sacoului.
— Sierra Unu, aici e Prime. Acoperiţi scările
cum.
Roşcatul se întoarse apoi spre oamenii aflaţ
ub comanda lui directă.

— Cât mai durează?
Un bărbat scund şi solid, cu pronunţat
ăsături slave, ridică privirea de pe cilindru
etalic la care monta un circuit de control de l
stanţă. Cilindrul fusese fixat pe un birou
şezat chiar lângă ferestrele înalte al
boratorului.
— Încă două minute, Prime. Tehnicianu
urmură ceva în propriul său microfon şi apo
scultă cu atenţie răspunsul.
— Echipele din celelalte laboratoare confirm
ă şi ei sunt aproape gata, raportă el.
— E vreo problemă, agent O’Neill?
Roşcatul se răsuci pe călcâie şi văzu că dr
avi Parih îl fixa întrebător cu privirea. Colegu
cestuia, Brinker, era prea preocupat s
escopere din ce cauză eşuase testul cu
anofagii, însă biologul indian începuse s
evină suspicios.
Bărbatul îi răspunse cu un zâmbet larg
niştitor.
— Nu e nici o problemă, domnule doctor
uteţi să vă continuaţi liniştit activitatea.
Parih ezită.
— Ce aparatură e aceea? întrebă el într-un
ârziu, arătând cu degetul spre cilindrul lâng
are stătea aplecat tehnicianul. Nu pre

eamănă cu un „detector de substanţ
ericuloase”, pe care spuneaţi că vreţi să -
stalaţi în laboratorul nostru.
— Vai, vai, domnule doctor Parih… aveţi un
mţ de observaţie foarte dezvoltat, spus
recaut bărbatul cu ochi verzi. Roşcatul s
propie de indian şi, cu o mişcare aproap
rească, îl lovi puternic pe omul de ştiinţă în gâ
u muchia palmei drepte.
Parih se prăbuşi la podea.
Alertat de zgomotul neobişnuit, Brinke r s
ăsuci de la masa de lucru. Îl descoperi şocat p
sistentul său prăbuşit.
— Ravi? Ce naiba…
Roşcatul pivotă şi îi aplică o lovitur
ulgerătoare cu piciorul în piept. Omul de ştiinţ
u izbit de birou şi de monitorul calculatorului
âtul lui Brinker se frânse cu un pocnet
ărbatul alunecă pe podea şi rămase nemişcat.
Smith roti în mai multe poziţii unul dintr
utoanele de control ale aparatului de emisi
cepţie pe care-l capturase, încercând s
ăsească frecvenţa pe care comunicau acum
amicii. Se auzeau însă numai nişte fâşâituri
ăror intensitate varia. Nici o voce. Nici un ordin
e care să poată să-l interpreteze.
Îşi scoase abătut casca din ureche şi pus

eoparte aparatul devenit inutil. Era timpul s
e pună în mişcare. A rămâne în aceeaşi poziţi
chivala cu a ceda adversarului iniţiativa. Aces
ucru putea fi periculos chiar şi dacă ar fi avu
e înfruntat nişte amatori. În cazul uno
rofesionişti aşa cum se dovediseră a fi intruşi
tuaţia putea deveni de-a dreptul catastrofală
hiar în clipa aceea, falşii agenţi de la Serviciu
ecret îşi puneau, probabil, în aplicare în mo
etodic un plan diabolic în interioru
nstitutului. Oare ce urmăreau indivizii aceştia
ă întreprindă un act de terorism? Să i
statici? Să saboteze realizările Institutului?
Smith clătină din cap. Nu avea cum să afl
eocamdată despre ce era vorba. Indiferent îns
e făceau ei acolo, acum era momentul să aplic
resiune asupra lor, înainte ca indivizii să poat
ă reacţioneze. Se ridică precaut într-un
enunchi, cercetând intrarea în Institut
ufundată în umbră.
— Unde vreţi să vă duceţi, domnule colonel
opti Diaz.
— Înăuntru.
Gardianul făcu ochii mari, nevenindu-i s
readă.
— Asta e curată nebunie! De ce să nu
şteptăm aici să primim ajutoare? Mai sunt ce

uţin zece ticăloşi din ăştia în clădire.
Smith aruncă o scurtă privire înapoi, spr
ardul de incintă şi spre poartă. Mulţime
urioasă scăpase de sub control şi se împinge
gardul de plasă. Maşinile celor din Serviciu
ecret erau blocate şi încasau lovituri de pumn
de picior. Nedorind să provoace şi mai mul
oata dezlănţuită, agenţii federali se încuiaser
interiorul vehiculelor. Chiar dacă gardienii le
r fi dat drumul înăuntru, protestatarii ar
rofitat de deschiderea porţii ca să năvălească ş
în curtea Institutului.
— Uită-te şi tu, Frank. Nu cred că o să ne vin
avaleria în ajutor. Nu de data asta.
— Păi, atunci haideţi să-i aşteptăm aici, spus
iaz arătând cu degetul spre maşinile 4x
arcate în spatele lor. Pe aici este calea lor d
căpare. Îi aşteptăm să vină spre noi.
Smith clătină din cap.
— E prea riscant. În primul rând, e posibil c
divizii să fie nişte terorişti sinucigaşi, care nu
u de gând să plece. În al doilea rând, tipii ştiu
eja că noi îi aşteptăm aici. Nu e vorba delo
espre nişte amatori. Şi-au planificat făr
doială rute de scăpare alternative, posibil un
icopter care să aterizeze pe acoperişul plat d
colo sau mai multe vehicule care îi aşteapt

ncolo de gard. În al treilea rând, armele aste
continuă el arătând spre pistolul mitralier
apturat şi spre puşca lui Diaz – nu ne ofer
uficientă putere de foc pentru a opri un ata
otărât din partea lor. Dacă îi lăsăm pe indiviz
ă poarte lupta aşa cum vor ei, fără îndoială c
or trece fluierând peste noi.
— Fir-ar să fie, oftă veteranul, numărându-ş
artuşele pe care le mai avea la bandulieră. Nu
i place deloc chestia asta stil John Wayne
entru banii pe care îi iau nu merită s-o fac p
roul.
Smith zâmbi arătându-şi dinţii.
— Nici eu nu am chef s ă-mi las oasele pe aici
nsă am intrat în horă şi acum trebuie s
ucăm. Aşa că îţi sugerez să nu te mai vaieţ
tâta şi să te porţi ca un adevărat soldat. Jon
ase adânc aer în piept. Eşti gata?
Negru la faţă, dar hotărât să lupte alături d
olonel, Diaz ridică degetul mare de la mână.
Ţinând pistolul mitralieră la piept, Smith ţâşn
pre tocul din dreapta al uşii de la intrare. În
mp ce alerga, muşchii abdominali i s
ontractară în aşteptarea unui glonţ tras din
teriorul holului de la intrare. Nu se întâmpl
să nimic. Doar linişte. Respirând precipitat
olonelul se lipi de peretele bătut de soare.

Diaz îl urmă o secundă mai târziu.
Smith se răsuci în jurul tocului uşii, mişcând
stolul mitralieră într-un arc controlat, cu
egetul pe trăgaci, gata să tragă. Nimic. Uriaş
căpere părea goală. Părăsi uşa şi, mergân
plecat, se ascunse în spatele unei tejghele d
armură înaltă până la brâu. Din cauz
urentului produs de uşile deschise, mai mult
i de hârtie zburaseră de pe biroul de l
cepţie şi acum se mişcau leneşe pe deasupr
odelei acoperite cu gresie.
Colonelul începu să-şi ridice capul deasupr
jghelei.
— Rămâneţi culcat! urlă Diaz.
Smith simţi că ceva se mişcă pe coridorul afla
stânga lui. Se aruncă la podea exact în clip
care trăgătorul deschise focul cu un pistol d
mm. Gloanţele muşcară din placa d
armură de deasupra sa făcând să sară în ae
şchii ascuţite. Un asemenea fragment cu
uchii ascuţite îi provocă lui Smith o tăietur
e dosul palmei drepte.
Culcat pe burtă, cu patul pistolului mitralier
prijinit de umăr, Jon răspunse la atac trăgând
âteva serii de câte trei lovituri bine ţintite. Dia
cepu şi el să tragă dinspre uşă. Fiecare glon
ecat din puşca sa făcea găuri mari în pereţ

n cărămidă nearsă ai Institutului.
Smith se rostogoli pe podea, îndepărtându -s
e tejgheaua din marmură. Un glonţ de pisto
ecu chiar prin dreapta capului său. La naiba
e roti mai repede şi se opri apoi brusc
unsese din nou pe burtă, însă de data ast
vea o vedere de ansamblu asupra întregulu
oridor.
Jon îl putu vedea pe trăgător. Omul se uit
ntă la el. Distanţa până la individ nu era ma
are de 15 metri. Era vorba despre bărbatu
cela solid, cu figură serioasă care s
rezentase drept Farrows. Falsul agent avea un
enunchi sprijinit de podea şi continua să trag
c după foc dintr-un pistol SIG-Sauer, pe car
ţinea cu ambele mâini întinse. Un alt glon
vi podeaua foarte aproape de capul lui Smith
âteva aşchii de gresie atinseră obrazu
olonelului.
Acesta ignoră durerea şi-şi opri respiraţia
ătarea pistolului mitralieră se fixase p
ăgătorul din faţa lui. Apăsă pe trăgaci. Tre
curi. Primele două îşi ratară ţinta. Cel de -a
eilea îl nimeri pe Farrows drept în faţă şi -
roduse o gaură imensă în ceafa.
Smith se ridică imediat în picioare şi alerg
ână la baza scării în formă de U care duce

pre primul etaj al Institutului. Am reuşit s
oborâm trei inamici, îşi zise el. Câţi se ma
lau oare în clădire?
Diaz traversă şi el în fugă holul de la intrare ş
e întinse pe burtă, nu departe de Smith, astfe
cât să aibă prima porţiune a scării în raza d
cţiune a puştii sale.
— Unde mergem de aici, domnule colonel
trebă el în şoaptă.
Lată o întrebare foarte bună, îşi spuse în gând
mith. Foarte multe depindeau de intenţiil
truşilor. Dacă aceştia erau hotărâţi să-i i
statici pe cercetători, atunci probabil că s
lau la cantină, situată pe coridorul în capătu
ăruia căzuse Farrows. Dacă însă era cu
devărat o luare de ostateci, un atac frontal nu
utea duce decât la uciderea multor oamen
evinovaţi.
Smith se îndoia însă că luarea de ostatici er
biectivul atacatorilor. Operaţiunea fusese pre
aborată şi prea perfect sincronizată pentru
eva atât de simplu. Mai mult ca sigur c
eghizarea intruşilor în agenţi federali veniţi s
aute materiale explozive avusese drept scop
ătrunderea nestingherită în interioru
boratoarelor.
Colonelul luă hotărârea şi făcu un semn cătr

avan.
Diaz încuviinţă cu o mişcare a capului.
Mişcându-se în salturi alternative, unul dintr
fiind gata în permanenţă să execute foc d
prijin, în timp ce celălalt se mişca, Jon Smith
fostul ranger începură să urce scara ce duce
etaj.
„LAZARUS TRĂIEŞTE! NU NANOTEHNOLOGIILOR
AZARUS TRĂIEŞTE! NU MAŞINILOR ADUCĂTOAR
E MOARTE! LAZARUS TRĂIEŞTE!”
Malachi MacNamara era împins din ce în c
ai aproape de gardul ce mărginea terenu
nstitutului, purtat de mulţimea care striga
anadianul dispreţuia astfel de manifestăr
olente de descătuşare a emoţiilor. Era un om
are prefera să stea singur în sălbăticie decât s
e prins într-o astfel de maree umană. Ştia îns
ă în momentul de faţă nu avea altă soluţi
ecât să se lase purtat de val. Dacă ar f
cercat să reziste presiunii, exista riscul să fi
ăsturnat şi călcat în picioare de ceilalţi.
Asta nu însemna că trebuia să se comporte c
simplă marionetă.
Începu să-şi mişte coatele aplicând o serie d
vituri scurte, dar dureroase în coastele celo
laţi chiar lângă el. Speriaţi de privirea rece
anadianului, cei loviţi se dădură la o parte

cându-i suficient loc ca să aibă posibilitate
e a întoarce capul spre tribuna de und
ulţimea fusese îndemnată la revoltă. Locul er
cum pustiu. Ochii săi deschişi la culoare s
gustară în timp ce bărbatul încerca s
ţeleagă ce se întâmplă. Radicalii Mişcăr
azarus, activiştii, care cu discursurile lo
useseră în mişcare această mulţime de pest
ece mii de demonstranţi, dispăruseră cu toţii.
Unde?
Chiar dacă se afla în mijlocul mulţimi
anadianul era suficient de înalt ca să vadă c
e petrece dincolo de mulţimea d
emonstranţi. Două dintre vehiculele celor de l
erviciul Secret se retrăgeau încet pe şoseau
e acces. Capotele şi portierele îndoite, oglinzil
trovizoare sparte stăteau mărturie despr
uria mulţimii. Se vedeau şi câteva grupuri d
oliţişti, care încercau să se ţină deoparte
entru a nu declanşa o revoltă totală a mulţimii
umai echipele de cameramani de la cele câtev
osturi locale de televiziune care sperau să de
vitura cu imagini de impact la nivel naţiona
ăteau în apropierea masei de demonstranţi.
MacNamara îşi mută privirea. Îi căuta în
ontinuare pe activiştii din conducerea Mişcări
ără nici un rezultat. Din ce în ce mai curios, îş

se el. Să fie oare vorba despre şobolanii car
ărăsesc corabia ce se scufundă? Sau despr
nimalele de pradă care se retrag ca să ucidă în
tă parte?
Presiunea pe care mulţimea o exercita asupr
ardului devenea tot mai puternică. Ca urmare
mai multe locuri, plasa de sârmă s
eformase. Gardienii în uniforme de culoare gr
laţi de cealaltă parte a gardului, începuser
eja să se retragă spre siguranţa relativă oferit
e clădirea Institutului. Canadianul nu er
urprins de această atitudine. Nimeni nu pute
atât de nebun încât să se aştepte ca o mic
rţă formată din câţiva gardieni cu jumătate d
ormă să se opună furiei a zece mii d
emonstranţi. Rămânerea pe poziţie ar fi fos
nucidere curată.
Canadianul deveni brusc atent, fiindcă zăris
âţiva bărbaţi cu figuri dure care se deplasau
otărâţi printre demonstranţi. Era vorba despr
nerii aceia pe care îi văzuse în ziua precedentă
ecare dintre ei purtând un sac lung atârnat d
măr.
Feriţi de privirile poliţiştilor de mulţimea car
înconjura, tinerii ajunseră lângă gard. Îş
ădură jos de pe umăr sacii şi scoaseră de acol
işte cleşti cu mânere lungi. Indivizii începur

ă taie rapid plasa din sârmă. În scurt timp
ecţiuni întregi din gardul care proteja terenu
nstitutului fură tăiate şi date la o parte. Prin
ăurile respective pătrunseră imediat sute, apo
ii de demonstranţi ce se îndreptară spr
riaşa clădire de culoarea nisipului.
„LAZARUS TRĂIEŞTE! LAZARUS TRĂIEŞTE
AZĂR TRĂIEŞTE!” strigau demonstranţii. „NU
ANOTEHNOLOGIILOR! NU MAŞINILOR
DUCĂTOARE DE MOARTE!”
Incapabil să se împotrivească mulţimii
alachi MacNamara începu să alerge şi el
rlând ca toţi ceilalţi.
Smith avansa spre nord pe coridorul de l
rimul etaj al Institutului Teller. Merge
proape lipit de perete şi avea pistolul mitralier
roptit în umăr gata să tragă. Frank Dia
ainta lipit de celălalt perete.
Ajunseră la o uşă masivă din metal, un
ntre cele câteva care dădeau în holul centra
care se aflau ei. Conform etichetei de pe uşă
colo se afla laboratorul firmei VOSS. Diaz făcu
n semn cu puşca în direcţia uşii.
— Intrăm? întrebă el în şoaptă.
Smith clătină repede din cap. În Institut îş
esfăşurau activitatea aproape douăzeci d
chipe de cercetare, toate la fel de valoroase în

omeniile respective. Ar fi fost imposibil să le i
e toate la rând.
Aşa că Jon se hotărâse să se bazeze p
tuiţie. Vizita pe care preşedintele ar fi trebui
o întreprindă la Institutul Teller avea drep
biectiv scoaterea în evidenţă a eforturilo
epuse în domeniul nanotehnologiilor d
arcourt, Nomura Pharmatech şi un alt grup
dependent afiliat Institutului. Deghizându-s
agenţi ai Serviciului Secret, atacator
bţinuseră un acces nerestricţionat în toat
boratoarele. Jon era mai mult ca sigur c
teresul intruşilor era concentrat asupr
boratoarelor firmelor menţionate, toate aflat
aripa de nord a clădirii.
Continuând să înainteze pe coridor, Jon ş
iaz ajunseră la o intersecţie în formă de T
rept în faţa lor se vedea o altă scară ce duce
parter. Tot în faţă, peste casa scării, se afl
şa din oţel ce dădea spre laboratorul ocupat d
omura Pharmatech. Spre dreapta, se ajunge
spaţiul în care lucra echipa Institutului, iar în
ânga se vedea uşa laboratorului celor de l
arcourt Biosciences, echipă condusă de Ph
rinker.
Smith ezită o secundă. În ce direcţie s -o apuc
cum?
Brusc, culoarea luminii de avertizare d
easupra uşii laboratorului celor de la Nomur
e schimbă din roşu în verde.
— Jos! şuieră Jon şi se lăsă într-un genunch
u arma gata de tragere.
Uşa se deschise uşor. Pe coridor îşi făcur
pariţia trei bărbaţi. Doi dintre ei, unul cu păru
ond, celălalt aproape chel, purtau salopet
bastre. Ambii mergeau încovoiaţi din cauz
nor cutii grele pe care le duceau pe umeri. Ce
e-al treilea, mai înalt şi albit înainte de vreme
ra îmbrăcat cu o jachetă închisă la culoare ş
antaloni kaki. În braţe avea un mic pisto
itralieră Uzi.
Smith simţi cum i se accelerează pulsul. Ar f
utut foarte uşor să-i doboare pe indivizii acei
u câteva focuri de armă. Fără îndoială că ast
r fi fost opţiunea cea mai sigură şi cea ma
mplă. Odată morţi însă, indivizii nu ar mai f
vut cum să-i spună ce se petrece în interioru
nstitutului Teller. Oftă în sinea lui. Deşi ceea c
oia să facă însemna asumarea unor riscur
uplimentare, avea mult mai multă nevoie d
işte prizonieri pe care să-i interogheze, decâ
e nişte cadavre nefolositoare.
Se ridică în picioare şi îndreptă pistolu
itralieră spre cei trei bărbaţi.

— Aruncaţi armele! se răsti el. Şi apoi mâinil
us!
Luaţi prin surprindere, indivizii înlemniră.
— Faceţi ce-a spus domnul, spuse calm Frank
iaz cu ţeava puştii aţintită în direcţia lor
nainte de a vă lipi maţele pe uşa aia lucioas
n spatele vostru.
Vizibil uimiţi de întorsătura pe care o luaser
ucrurile, cei doi bărbaţi în salopete îşi lăsar
s lăzile cu echipamente şi ridicară mâinile
eşi schimonosit la faţă de furie, bărbatu
armat se supuse şi el comenzii. Pistolu
itralieră căzu cu zgomot pe plăcile de gresie.
— Acum veniţi aici, ordonă Smith. Încet. Cât
nul pe rând. Tu primul!
Jon îşi îndreptă ţeava pistolului mitralier
pre bărbatul înalt, cu părul grizonat. Intrusu
u se grăbea însă să execute ordinul.
Pentru a-l face să se mişte mai repede, Jon
rivi în interiorul intersecţiei formate de cel
ouă coridoare. Cu coada ochiului reuşi s
ărească ceva mişcându-se în stânga. Se răsuc
apid în direcţia aceea, cu degetul deja apăsân
e trăgaci. Acolo nu se afla nimeni. Reuşi îns
ă vadă mica sferă metalică ce descria un arc d
erc prin aer în direcţia lui. Pentru o fracţiun
e secundă, Smith păru incapabil să creadă c

eea ce se întâmplă e adevărat. Imediat însă
nii de antrenament, reflexele testate în luptă ş
ica animalică îşi spuseră cuvântul.
— Grenadă! urlă el. Se aruncă la podea şi-ş
coperi capul cu mâinile.
Grenada explodă cu un zgomot asurzitor.
Suflul exploziei îi sfâşie hainele şi-l rostogo
e-a lungul podelei. Schije fierbinţii de meta
ecură şuierând pe deasupra capului lui ş
roduseră găuri mari în pereţi.
Pe jumătate asurzit de explozie, Smith s
dică încet în capul oaselor, uimit să descoper
ă scăpase neatins. Pistolul mitralieră se afla p
odea, la mică distanţă de el. Îl apucă repede în
ână. În ciuda celor câtorva găuri în patul din
astic, arma părea a fi în stare de funcţionare.
Ţiuitul din urechi devenea tot mai slab. Pute
uzi acum clar gemetele răniţilor. Cei do
ărbaţi în salopete fuseseră sfâşiaţi de zeci d
chije ascuţite şi acum agonizau, în timp c
ângele li se scurgea pe podea. Cel de-al treile
ărbat, mai norocos sau probabil mai rapid
ecât tovarăşii săi, scăpase şi el neatins şi s
tindea acum ca să apuce pistolul Uzi, pe care
scăpase din mână.
Smith ochi rapid şi trase trei gloanţe în
divid. Bărbatul grizonat se prăbuşi cu faţa p

odea şi rămase nemişcat.
Jon se întoarse spre Diaz. Fostul ranger er
ort. Vesta antiglonţ pe care o purta reuşise s
prească cea mai mare parte din schije, dar s
ovedise neputincioasă în faţa unei bucăţ
scuţite de metal care îi retezase gâtul. Smith
jură încet, considerându-se vinovat pentru că
târâse după el pe fostul militar.
O altă grenadă fu aruncată pe coridor şi, dup
e făcu două salturi prin aer, se rostogoli pân
proape de capătul scării. De data ast
roiectilul nu explodă, ci începu să fâsâie şi s
ibereze în atmosferă şerpi groşi de fum d
uloare roşie. În câteva secunde, în locul und
e intersectau coridoarele nu se mai vede
imic.
Privind de-a lungul ţevii pistolului său
itralieră, Smith încerca cu disperare s
ărească ceva, chiar şi cea mai mică mişcare
acă ar fi început să tragă la întâmplare nu a
făcut altceva decât să-şi trădeze poziţia. Ave
evoie de o ţintă.
De undeva din faţă, din mijlocul norului d
um, două pistoale Uzi începură să tragă la fo
utomat, împrăştiind o ploaie de gloanţe p
oridor. Gloanţele de 9 mm, cu cămaşă d
upru, produceau noi găuri în pereţi sau

coşau din uşile de oţel. Vazele din ceramic
ură sparte în mii de cioburi. Prin aer s
vârteau acum şi resturi de flori sălbatice
etale galbene şi mov. Smith rămase culcat p
urtă, încercând să se facă una cu podeaua
loanţele îi treceau chiar pe deasupra capului.
Împuşcăturile încetară brusc şi locul lor fu
uat de o tăcere nefirească.
Smith mai rămase întins o secundă, cu
rechile ciulite.
I se păru că aude un zgomot de paşi car
oborau pe scări, un zgomot din ce în ce ma
ab. Se strâmbă înciudat. Băieţii cei ră
ugiseră. Rafalele de pistol mitralieră avuseser
rept scop să-l ţină pe el lipit de podea în timp
e ei se retrăgeau. Se pare că planul lo
uncţionase perfect.
Jon se ridică cu greu şi începu să înaintez
rin norul roşu. Nu reuşea deloc să vadă ce s
la în faţa lui. Călca peste tuburi goale ş
oburi de faianţă şi cărămidă. Capul scărilor îş
cu brusc apariţia din fumul de culoare roşie.
Se ghemui şi încercă să vadă ce era jos. Dac
truşii lăsaseră pe cineva care să le acoper
tragerea, scara se putea dovedi a fi o capcan
ortală. Nu mai era însă timp să bată to
rumul înapoi până la scările centrale. Trebui

ă se hotărască, ori să încerce să coboare, ori s
ămână acolo şi să tremure de frică.
Ţinând pistolul mitralieră la îndemână, Smith
cepu să coboare precaut treptele. În urma lui
oridorul se umplu brusc de o lumină albă
rbitoare. Scările începură să se zdruncin
olent sub acţiunea unei serii de explozi
uternice dinspre laboratorul firmei Nomur
harmatech, care fură urmate imediat d
etonaţii în celelalte laboratoare din arip
estinată nanotehnologiilor.
Reacţionând instinctiv, Smith se aruncă în jo
e scări, în timp ce, în spatele lui, întreag
ădire erupea ca un vulcan.
6
Dr. Ravi Parih se lupta din greu să înving
tunericul şi să-şi recapete cunoştinţa. Reuş
ă deschidă ochii. Era întins cu faţa în jos p
odea. Sub el, plăcile de gre sie rece, de culoar
aro, începură din nou să salte şi să s
buciume, semn că încărcăturile explozibil
ontinuau, transformând în flăcări şi ruine ş
elelalte laboratoare din aripa de nord
nstitutului. Specialistul în biologie molecular
emu încercând să facă faţă unui nou val d
reaţă şi durere care îi venea dinspre stomac.

Ud de sudoare din cauza efortului, reuşi să s
dice în genunchi sprijinindu-se cu mâinile în
ţă. Îşi înălţă încet capul. În faţa lui se aflau
restrele largi, din podea până în tavan, car
ărgineau o întreagă latură a laboratorulu
arcourt. Jaluzelele, care de obicei nu lăsau s
ătrundă nici o rază de lumină de afară, erau
cum complet trase în lături.
Aproape de capul său, cilindrul acela ciuda
n metal pe care îl remarcase şi mai înainte er
xat de un birou aşezat lângă fereastră. La un
apăt, cilindrul avea un afişaj numeric car
ipea ritmic: 10… 9… 8… 7… 6… 5…
O serie de mici încărcături explozive fixate d
icla ferestrelor ce dădeau în afară fur
etonate într-o succesiune rapidă de flăcări roş
portocalii. În acelaşi moment, geamul s
parse în mii de cioburi şi explodă în afară. C
rmare a schimbării bruşte de presiune, zeci d
i de hârtie de pe mese fură absorbite prin
aura din geam şi începură să zboare prin aer.
În continuare ameţit, Parih privi foile de hârti
ră să reuşească să înţeleagă ce se petrece
euşi să tragă adânc aer în piept.
3… 2… 1. Afişajul numeric se stinse. O valv
cţionată de un releu făcu un clic în interioru
lindrului. Imediat, cu un şuierat ca de şarpe

cipientul începu să elibereze în atmosfer
onţinutul său ucigător.
Un imens nor de nanofagi, invizibil şi tăcut, s
ăspândi prin ferestrele sparte. Erau acolo zec
e miliarde de nanofagi, fiecare dintre e
eocamdată inert, fiecare aşteptând un semna
are să îl pună în funcţiune. Minusculel
articule erau aruncate în afară de diferenţa d
resiune menţinută în laboratorul firme
arcourt şi, după ce se împrăştiară duse d
ânt, începură să cadă încet pe pământ.
Ploaia nevăzută de particule căzu peste miil
e protestatari ai Mişcării Lazarus care s
priseră brusc, luaţi prin surprindere de seri
e explozii declanşate la etajul clădir
nstitutului. Milioane de nanofagi fură inhalaţ
ajunseră în plămânii demonstranţilor. Alt
ilioane pătrunseră în trupurile lor prin
embranele mucoasei nazale sau filtrate prin
suturile moi din jurul ochilor.
Timp de câteva secunde, nanofagii rămaser
activi şi se răspândiră tot mai adânc în
teriorul trupurilor lor, prin intermediul vaselo
e sânge sau prin pereţii celulelor. La fiecar
ută de mii de particule exista însă una ma
are, cu o alcătuire mai sofisticată decâ
elelalte. Aceşti nanofagi de control intrară în

cţiune din prima clipă. Ei începură să s
eplaseze prin organismele gazdă purtate d
ropriile lor surse de energie, în căutarea unei
ntre cele câteva semnături biochimice pe car
enzorii lor erau capabili să le recunoască
epistarea unei astfel de substanţe declanş
utomat eliberarea de către nanofagii de contro
unor fluxuri codate de molecule mesager.
Nanofagele obişnuite, plutind inerte prin
teriorul organismului, erau dotate cu un
ngur tip de senzori, capabili să detectez
oleculele mesager, chiar şi când acestea ar
st diluate la proporţia de unu la câtev
ilioane. Minusculele creaturi erau alintate d
reatorii lor cu numele de rechinaşi, din cauz
semănării cu fiarele rapace care erau în star
ă depisteze şi cele mai mici urme de sânge în
rgul mării. Comparaţia nu se oprea însă doa
acest aspect. Fiecare nanofag reacţiona l
etectarea moleculelor mesager exact ca un
chin care simte gust de sânge în apă.
Prins în mijlocul mulţimii, bărbatul suplu, cu
ţa asprită de vânt, fu printre primii car
escoperiră îngroziţi teroarea ce se abătus
supra lor. La fel ca şi ceilalţi, se oprise din
rigat şi urmărea seria de explozii. Mare
ajoritate a încărcăturilor explozive fuseser

etonate de-a lungul laturilor de nord şi de ves
e clădirii institutului Teller, făcând să se ridic
aer adevăraţi stâlpi de foc şi împroşcând
ână departe cu cioburi şi praf. Malachi reuş
să să audă şi o altă serie de explozii, de ma
ică intensitate, undeva în interiorul clădirii.
Femeia aflată în imediata lui apropiere,
ondină cu faţă dură, ce purta o cămaşă kak
u mânecile suflecate, începu brusc să geamă
e prăbuşi apoi în genunchi şi începu s
omite. MacNamara se uită în jos la ea ş
marcă urmele de înţepături care îi marcau
raţele. Cele mai de sus păreau foart
roaspete.
Îşi dădu seama că femeia era dependentă d
eroină şi o privi cu un amestec de milă şi d
ezgust. Probabil fusese atrasă în aceast
cţiune a Mişcării Lazarus de promisiunea unu
veniment măreţ şi excitant care s-o facă să uit
e viaţa nenorocită pe care o ducea. Depăşis
are doza, în încercarea de a trăi mai intens
ftând, Malachi se aplecă spre femeie, ca s
adă dacă o poate ajuta cu ceva.
În clipa aceea văzu reţeaua de fisuri roşietic
are se răspândea cu rapiditate pe faţ
spăimântată a femeii şi de-a lungul braţelo
unctate de înţepături. Îşi dădu seama că acol

e petrecea ceva mult mai îngrozitor. Femei
emu din nou, mai mult ca un animal decât c
fiinţă omenească. Fisurile se măriseră. Piele
cepea să i se desprindă de pe faţă şi se dizolv
apid devenind un fel de gelatină translucidă.
Îngrozit, MacNamara putu să vadă că ş
suturile ce se aflau sub piele – muşch
ndoane şi ligamente – începuseră să s
zolve. Ochii femeii se lichefiară şi se scurser
n orbite. Întreaga faţă devenise o masc
ângerie care lăsa să se vadă în câteva locur
bul palid al oaselor.
Oarbă acum, femeia întinse disperată braţel
a nişte gheare. Din gaura diformă ce s
eschidea în locul unde fusese gura ieşi un va
e lichid sângeriu. Scârbit şi înspăimântat
acNamara se dădu înapoi. Femeia se prăbuş
faţă şi rămase întinsă pe pământ, scuturat
e spasme. Chiar sub ochii lui MacNamara
eea ce mai rămăsese din femeie se dezintegr
apid.
MacNamara nu-şi putea desprinde privirea d
scena îngrozitoare ce se desfăşura în faţa lui
ra ca şi cum trupul nenorocitei ar fi fos
âncat de ceva din interior. În cele d in urmă
baterea încetă şi în faţa lui nu mai rămaser
ecât nişte haine îmbibate cu sânge c

făşurau câteva oase.
Sări în picioare şi putu să audă un adevăra
or de urlete şi de gemete ce venea de peste to
n jurul lui. Sute de alţi protestatari din mas
ghesuită în jurul lui începuseră să se clatin
e picioare şi se pipăiau disperaţi în timp c
upurile lor erau consumate de ceva din
terior.
Timp de câteva clipe neînchipuit de lung
iile de activişti ai Mişcării Lazarus, înc
eafectaţi de misterioasa epidemie distrugătoar
ămaseră nemişcaţi, ţintuiţi locului de groaz
rovocată de ceea ce se petrecea în jurul lor
omentul de hipnoză se sfârşi însă brusc ş
rotestatarii valizi începură să alerg
spăimântaţi în toate direcţiile, fără să le ma
ese de cei aflaţi în agonie. Printre ei se afla ş
acNamara. Alerga şi se întreba câte minut
ai are de trăit.
Locotenent-colonelul Jon Smith zăcea într-
oziţie chinuită la baza scărilor din aripa d
ord a clădirii. Timp de câteva secunde durer o
e lungi, nu reuşi cu nici un chip să se mişte. Î
urea întreg corpul şi avea senzaţia că fiecar
uşchi a fost răsucit şi smuls de la locul lui.
Institutul Teller fu zguduit de o nouă explozi
arte puternică produsă undeva la etaj. Un va

e praf şi bucăţi de cărămidă ajunse până jo
e scări. Bucăţi de hârtie aprinse de foc pluteau
rin aer ca nişte torţe.
E timpul s-o iau din loc, îşi zise Smith. Ast
acă nu cumva voia să rămână unde se afla ş
ă fie zdrobit de clădirea ce avea probabil să s
răbuşească până la urmă. Se răsuci cu grijă ş
e ridică în picioare. Se strâmbă de durere
rimii cinci metri pe care îi parcurs
ostogolindu-se pe trepte fuseseră cei mai uşori
i zise el încercând să facă haz de necaz. Cee
e urmase după aceea fusese un adevăra
oşmar pentru trupul său.
Cercetă cu grijă locul în care se afla. Ultimel
ămăşiţe ale norului roşu produs de grenad
umigenă se risipeau lent, însă pe coridoarele d
parter îşi făcuse apariţia acum un fum gros ş
egru, datorat fără îndoială incendiilor car
bucniseră în clădire. Ridică privirea spr
avan. Aspersoarele nu funcţionau, ceea c
semna că sistemul de stingere a incendiilo
usese afectat de una dintre explozii.
Smith se încruntă muşcându-şi buzele. Pute
ă pună pariu că fusese ceva deliberat. Ce s
tâmplase la Institutul Teller nu putea fi
mplă acţiune de spionaj industrial ce luase
torsătură nefericită sau un act de sabotaj; er

ar că avea de-a face cu un act de terorism
omis cu sânge rece.
Făcu şchiopătând câţiva paşi până în locul în
are zăcea pistolul mitralieră. Prin nu ştiu c
iracol, arma nu se descărcase singură atunc
ând se rostogolise cu ea pe scări, îns
cărcătorul cu treizeci de cartuşe era îndoit ş
ăpătase o formă ciudată. Lovi cu puter
ârghia şi încercă să scoată încărcătorul. Nu
uşi fiindcă recipientul de metal se blocase în
caş.
Lăsă jos pistolul mitralieră şi-şi scoase pistolu
ereta. Arma părea intactă însă durere
scuţită pe care o simţi la spate îi întări lu
mith convingerea că a două zi dimineaţă o s
escopere o vânătaie de toată frumuseţea în
cul unde ţinuse pistolul.
Asta dacă mai trăieşti până mâine-dimineaţă
i zise el îngrijorat.
Cu pistolul în mână, gata să deschidă focul în
rice clipă, Jon începu să-şi croiască drum spr
şirea din clădirea cuprinsă de flăcări. Er
estul de uşor să urmeze drumul pe care s
trăseseră teroriştii. Calea parcursă de aceşti
ra presărată cu cadavre.
Trupurile contorsionate, înşirate de-a lungu
oridorului erau ale unor persoane pe care l

unoscuse, cel puţin din vedere. Pe unii dintr
, cum ar fi Takashi Ukita, şeful echipei d
ercetători de la Nomura Pharmatech, îi şti
hiar foarte bine. Japonezul fusese ucis cu dou
oanţe trase în cap. Jon trecu mai departe cu
ufletul pustiit.
Dick Pfaff şi Bill Corimond zăceau într-o balt
e sânge, câţiva metri mai încolo, pe acelaş
oridor. Amândoi fuseseră ucişi cu mai mult
oanţe trase de la mică distanţă. Cei do
onduceau propria echipă de cercetători
nstitutului. Eforturile lor fuseseră îndreptat
pre dezvoltarea unor dispozitiv
utoreproducătoare care să cureţe petele d
etrol din mare.
Cu fiecare pas pe care îl făcea, Jon Smith
evenea din ce în ce mai furios. Parih, Brinker
aff, Corimond, Ukita şi ceilalţi fuseseră cu toţ
putaţi oameni de ştiinţă. Rezultatel
ercetărilor lor ar fi putut aduce benefici
norme întregii omeniri. Era normal ca toţ
ceştia să piară ucişi de nişte ticăloşi d
rorişti şi rezultatele multor ani de muncă s
e distruse într-o clipă? Smith se hotărî să fac
t ce stătea în puterea lui pentru ca nenorociţ
ceia să plătească scump pentru crimele lor.
Începu să alerge. Îşi încordă toate simţurile

ndeva în faţa lui se aflau indivizii pe care er
otărât să-i captureze sau să-i ucidă.
Trecu pe lângă alte cadavre. Fumul devenis
ai dens. Ochii începuseră să-i lăcrimeze şi-
stura gâtul. Simţea căldura incendiilo
bucnite în birourile aflate de-o parte şi de alt
coridorului. Unele uşi începeau să s
pească. Smith alergă mai repede.
Într-un târziu ajunse lângă o uşă lateral
sată întredeschisă. Îngenunche rapid, căutân
reun fir care ar fi putut declanşa vre
cărcătură explozivă. Negăsind nimic, împins
şa şi ieşi afară din clădire.
În faţa lui se desfăşura o scenă ce şi -ar fi găsi
arte bine locul într-una dintre acele pictur
espre iad şi diavoli atât de apreciate d
reştinii din Evul Mediu. Mii de activişti a
işcării Lazarus alergau înspăimântaţ
depărtându-se de clădirea Institutului. Unii s
ătinau, se împiedicau şi cădeau în genunch
coţând ţipete disperate. Cei căzuţi se frângeau
e mijloc cuprinşi de o suferinţă imensă. Smith
e uita îngrozit nevenindu-i să creadă ceea ce s
tâmpla sub ochii lui. Sute de oameni s
ezintegrau pur şi simplu în faţa lui, tru puril
r dizolvându-se într-un fel de gelatin
oşiatică. Alte câteva sute fuseseră deja reduş

nişte grămezi de oase acoperite de hain
ătate în acel lichid roşiatic.
Pentru o clipă se luptă cu impulsul de a o lu
el la goană. Ceea ce se întâmpla în faţa sa er
tât de îngrozitor, atât de inuman, încât se simţ
uprins de o teamă ancestrală pe care o crezus
emult vindecată prin antrenament, disciplin
voinţă. Nimeni nu merita să moară aşa
imeni nu merita să asiste la propria s
evorare din interior.
Cu un efort supraomenesc, Smith reuşi să -ş
ute privirea de la marea de trupuri care s
ezintegrau pe peluza Institutului Teller. Cu
stolul în mână, începu să cerceteze mulţime
are alerga îngrozită, încercând să descoper
rintre ei pe cei care nu dădeau semne d
anică, pe cei care se mişcau disciplinat, sigur
e ei. Reuşi să descopere un grup de şas
ărbaţi ce se îndreptau cu paşi hotărâţi spr
ardul de incintă. Se aflau la mai bine de o sut
e metri în faţa lui. Patru dintre ei erau
mbrăcaţi în salopete albastre şi cărau nişt
ontainere grele. Aceştia erau probab
pecialiştii care plantaseră bombele în interioru
nstitutului, îşi zise Smith. Ceilalţi doi, c
eneau la câţiva paşi în urma primilor, purtau
ostume identice, închise la culoare. Erau

armaţi cu pistoale mitralieră Uzi cu ţeav
curtă. Cel mai scund dintre ei era cam d
ălţimea lui Jon şi avea părul negru, tun
curt. Atenţia îi fusese însă atrasă de celălalt
n bărbat solid cu părul roşu, ce părea că s
lă la comanda grupului şi era cu cel puţin un
ap deasupra celorlalţi.
Smith începu să alerge din nou. Ieşi în câmp
eschis şi, sărind peste rămăşiţele sinistr
resărate din loc în loc, începu să se apropie d
roriştii care se retrăgeau. Ajunsese la ma
uţin de cincizeci de metri de ei când şeful lor
torcându-şi capul pentru a mai arunca
ltimă privire satisfăcută spre clădire
evastată a Institutului Teller, îl văzu venind.
— Acţiune! În spate! strigă uriaşul
vertizându-şi oamenii. Individul se roti în
celaşi timp spre Smith cu pistolul mitralier
nut în ambele mâini. Deschise focul imediat
u rafale scurte, în direcţia americanului car
erga.
Jon se aruncă spre dreapta şi se rostogo
este umăr. Se ridică apoi imediat sprijinit într
n genunchi cu pistolul îndreptat în direcţi
roriştilor. Fără să mai aştepte să ia ţinta, tras
ouă cartuşe. Nici unul dintre acestea nu
unse până la terorişti, însă uriaşul fu nevoi

ă se arunce în spatele unui tufiş.
O altă rafală de Uzi pulveriză solul din spatel
ui Smith ridicând un nor de praf. Jon se răsuc
ă vadă ce se întâmplă. Teroristul cu păru
egru se apropia de el din flanc, trăgând din
ergare.
Jon îşi deplasă pistolul într-un arc larg şi
pri în direcţia bărbatului care alerga. Scoas
alm aerul din piept trase de trei ori. Prim
vitură îşi rată ţinta. Cea de-a doua cea de-
eia îl nimeriră pe individ în picior şi îi zdrobir
mărul drept.
Urlând de durere, bărbatul se împiedică şi s
răbuşi la pământ. Doi dintre colegii lu
mbrăcaţi în salopete îşi lăsară lăzile şi alergar
a să-l ajute. Imediat, uriaşul cu părul roşu ieş
n spatele tufişului şi începu să tragă din nou.
Un glonţ trecu prin căptuşeala jachetei d
ele pe care o purta Jon. Căldura glonţului î
rse coastele.
Smith se rostogoli din nou, încercând cu
sperare să iasă din cătarea uriaşului. Alt
oanţe făcură să sară în aer bucăţi de vegetaţi
de praf în jurul lui. Aşteptându -se să fie lovi
orice clipă, colonelul trase la întâmplar
âteva focuri într-o încercare disperată de a-
rţa pe celălalt bărbat să intre din nou în

scunzătoare.
Continuând să se rostogolească, Jon ajunse în
patele unui bolovan mare, îngropat p
umătate în pământ şi având în faţă un petic d
rbă. Rămase întins pe burtă. Gloanţel
dversarului său începură să rupă aşchii din
olovanul după care se ascunsese.
Zgomotul produs de motorul unei maşin
uternice îl acoperi pentru o clipă pe cel a
stolului automat. Jon ridică puţin capul ca s
runce o privire. Un Ford Excursion de culoar
erde-închis accelerase printr-una din găuril
ăiate în gard. SUV-ul coti imediat spre stânga
dreptându-se spre locul unde se desfăşur
chimbul de focuri. Protestatarii săreau speriaţ
n faţa maşinii care gonea printre ei.
Frânele scârţâiră şi vehiculul se opri lâng
icul grup de terorişti. Norul de praf ridicat d
auciucurile maşinii atârnă pentru o clipă în
er, apoi începu încet să se disperseze, purta
e vânt. Protejaţi de corpul maşinii, cei patru
ărbaţi în salopete îşi aruncară echipamentul în
pate, îl urcară pe trăgătorul rănit pe unu
ntre locurile din spate şi apoi se înghesuiră ş
înăuntru. Continuând să tragă rafale scurt
bine ţintite în direcţia lui Smith, uriaşul cu
ărul roşu începu şi el să se retragă cu spatel

pre vehiculul cu care voiau să fugă. Individu
âmbea satisfăcut.
Ticălosul! Furia rece a lui Jon se transform
rusc într-o ură dezlănţuită, ce anulă şi cel ma
ementar simţ de conservare. Fără să ma
ştepte să se mai calmeze, colonelul se ridică în
cioare, ţinând pistolul în ambele mâini, gat
e tragere.
Surprins de curajul său, uriaşul renunţă s
ai tragă rafale scurte şi trecu pe foc automat
stolul mitralieră lătra sălbatic şi fiecare glon
e apropia tot mai mult de Smith.
Gloanţele şuierau pe lângă Jon. Colonelul l
noră şi îşi concentră întreaga atenţie asupr
ărbatului aflat în faţa lui. Cincizeci de metr
ra aproape de bătaia maximă efectivă
stolului, deci concentrarea era vitală. Cătare
stolului Bereta se fixă pe pieptul uriaşului.
Smith apăsă rapid pe trăgaci, trăgând ma
ulte focuri şi încercând să nu piardă ţinta din
ătare. Primul glonţ făcu o gaură în portiera din
ţă a maşinii, la câţiva centimetri de şoldu
riaşului. Cel de-al doilea sparse geamul d
ngă cotul individului.
Jon se încruntă. Pistolul trăgea spre stânga
ută puţin cătarea şi trase din nou. Glonţu
vi pistolul mitralieră Uzi şi-l aruncă din mân

riaşului, până într-un tufiş, într-un loc d
nde acesta nu-l mai putea recupera rapid
celaşi glonţ ricoşă în capota SUV-ulu
roducând un nor de scântei.
Speriat de gloanţele care îi ciuruiau vehiculul
oferul apăsă pe pedala de acceleraţie
auciucurile maşinii se învârtiră în gol pentru
ecundă şi apoi dădură de teren mai ferm. SUV
l ţâşni de pe loc, întoarse brusc, într-o curb
arte strânsă şi porni în trombă spre gard
sându-l pe bărbatul cu părul roşu într-un no
e praf.
Pentru o clipă, uriaşul rămase nemişcat
rmărindu-i cu privirea pe camarazii care î
bandonaseră acolo. Apoi, spre uimirea lu
mith, individul ridică din umerii săi uriaşi ş
toarse capul, gata să-l înfrunte pe american
aţa individului era lipsită de orice expresie.
Jon înaintă, făcu câţiva paşi, ţinând pistolu
dreptat spre el.
— Mâinile sus!
Individul nu reacţionă în nici un fel şi rămas
aceeaşi poziţie de aşteptare.
— Am spus să ridici mâinile! se răsti Smith
olonelul continua să înainteze. Se opri l
proximativ 15 metri de individ, distanţă de l
are ştia că putea trimite fiecare glonţ exac

colo unde voia.
Uriaşul cu părul roşu continua să aştepte făr
ă zică nimic. Ochii săi de un verde -deschis s
gustaseră. Privirea individului îi amintea lu
on de cea a unui tigru care, închis în cuşca sa
u poate ajunge la prada de dincolo de gratii.
— Şi ce ai de gând să faci dacă refuz? M
cizi? întrebă într-un târziu uriaşul.
Vocea sa era mai puţin dură decât îş
maginase Smith, iar engleza în care puses
trebarea era perfectă, lipsită de orice urmă d
ccent.
Smith încuviinţă cu o mişcare a capului şi zis
u răceală:
— Dacă trebuie, o voi face.
— Atunci fă-o, zise celălalt. Fără să ma
ştepte, individul făcu un pas înainte cu graţi
nui animal de pradă. În acelaşi timp, mâna s
reaptă scoase din interiorul hainei un cuţit d
uptă cu lama ascuţită ca briciul.
Smith apăsă pe trăgaci. Pistolul se ridică din
auza impactului şi manşonul fu împins înapo
xtrăgând tubul de pe ţeavă. Manşonul rămas
colo şi nu mai reveni înapoi. Smith înjur
rintre dinţi. Tocmai trăsese ultimul cartuş din
ele cincisprezece aflate în încărcător.
Glonţul de 9 mm îl lovi pe uriaş în parte

ângă a pieptului. Pentru o clipă, individul fu
prit pe loc de forţa impactului. Coborî privire
pre micul orificiu din haina sa. Sângele puls
rană şi începuse să se împrăştie p
aterialul de culoare închisă a costumului
riaşul îşi flexă degetele mâinii drepte ş
rânse cuţitul cu dreapta. Buzele sale s
chimonosiră într-un rânjet plin de cruzime. Îş
ătină capul batjocoritor.
— N-ai tras prea bine. După cum vezi, n-am
urit.
Rânjind în continuare, uriaşul se apropie înce
e Smith, mişcându-şi cuţitul înainte şi înapoi
upă o traiectorie sinuoasă, aproape hipnotică
ama mortală a cuţitului scânteia în soare.
Disperat, Smith aruncă spre individ pistolu
evenit inutil.
Uriaşul se aplecă pentru a se feri de lovitură ş
mediat după aceea atacă, ţintind gâtul lui Jon.
Smith sări într-o parte. Lama cuţitului trecu l
ai puţin de doi centimetri de faţa sa. Colonelu
cu un pas înapoi, răsuflând din greu.
Bărbatul cu ochii verzi veni după el. Se repez
n nou cu cuţitul, de data asta mai jos.
Jon se răsuci într-o parte şi lovi puternic cu
tul palmei, încercând să-i rupă uriaşulu
cheietura mâinii. Fu ca şi când ar fi lovit

ară de oţel. Aproape că nu-şi mai simţea mân
e durere. Se retrase din nou câţiva paşi şi îş
cutură degetele, încercând cu disperare să l
aducă la viaţă. Cu ce monstru avea oare de -
ce?
Uriaşul se repezi la el pentru a treia oară
ânjetul parcă i se lăţise şi mai mult, se vede
ar că individul savura această luptă inegală
e data asta, individul făcu o fentă cu cuţitul ş
poi îl pocni pe Smith în coaste cu pumnu
âng.
Forţa loviturii îl lăsă pe Jon fără respiraţie
ăcu câţiva paşi împleticiţi în spate
răduindu-se din greu să-şi menţină echilibru
să-şi recapete respiraţia.
— Poate că ar fi fost mai bine să fi păstra
ltimul glonţ pentru tine, spuse bărbatul cu
chii verzi, fluturându-i cuţitul prin faţă. Ai f
vut parte de o moarte mult mai rapidă şi ma
şoară decât cea care te aşteaptă acum.
Smith continua să dea înapoi, căutând cu
sperare în jur după ceva ce i-ar fi putut sluj
rept armă. Din păcate, în jurul lui nu se afl
ecât praf şi pământ bătătorit. Simţi că încep
ă intre în panică.
Nu te lăsa, îşi zise el în gând. Dacă cedezi în
ţa acestui ticălos, eşti ca şi mort. La naiba

hiar dacă te va ucide până la urmă, măcar s
e nevoit să lupte pentru asta.
Undeva în depărtare se auzeau sirenel
oliţiei. Din ce în ce mai aproape. În faţa lu
să se afla bărbatul cu ochii verzi, hotărât să -
cidă.
7
Două sute de metri mai departe, la margine
nui pâlc de arbuşti pinon şi ienuperi, tre
ărbaţi stăteau întinşi pe pământ, ascunşi în
rba înaltă şi uscată. Unul dintre cei trei, mul
ai înalt decât tovarăşii săi, urmărea cu
utorul unui binoclu puternic lupta dintr
mericanul suplu, cu părul închis la culoare ş
dversarul, mult mai înalt şi mai puternic, a
cestuia. Bărbatul cu binoclul se încrunt
unând în balanţă opţiunile pe care le avea l
spoziţie. Lângă el stătea întins un lunetis
are, cu un ochi lipit de lentila aparatului opti
xat de o puşcă ciudată, îşi regla în permanenţ
nta.
Cel de-al treilea bărbat, expert în
ansmisiuni, manevra un echipament d
omunicaţii sofisticat. După ce ascultase în
ăcere, cu atenţie, timp de câteva clipe, vocile p
umătate acoperite cu paraziţi din căşti, acest

puse cu o voce lipsită de orice intonaţie:
— Autorităţile încep să se mişte, Terce. Ma
ulte maşini de poliţie, ambulanţe şi unităţi d
ompieri se deplasează cu viteză în direcţi
oastră.
— Am înţeles. Terce, bărbatul cu binoclu
dică din umeri. Prime a făcut o eroar
gretabilă.
— Şoferul lor nu a acţionat cum trebuie
urmură lunetistul de lângă el.
— Şoferul va fi pedepsit, răspunse bărbatul cu
noclul. Însă Prime ştia foarte bine care sun
erinţele misiunii. Lupta asta este pur şi simplu
utilă. Ar fi trebuit să părăsească locul atunc
ând a avut posibilitatea, nu să lase ca setea d
ânge să-i tulbure judecata. Este foarte posib
ă reuşească să-l ucidă pe cel cu care se luptă
să n-are nici o şansă să scape din incintă
ărbatul cu binoclul luase deja decizia.
— Marchează-l.
— Şi pe celălalt? întrebă lunetistul.
— Da.
Lunetistul mişcă din cap în semn că a înţeles
e uită prin lunetă, re glându-şi ţinta pentru
ltima oară.
— Ţinta fixată. Lunetistul apăsă pe trăgac
uşca cu înfăţişare ciudată scoase un sune

semănător unui strănut înfundat.
— Ţinta a fost marcată.
Smith se aplecă din nou pentru a se feri din
alea cuţitului mânuit de bărbatul cu ochi verz
e mai dădu câţiva paşi înapoi, conştient c
mpul trecea în defavoarea lui şi că nu ave
căpare. Mai devreme sau mai târziu, maniacu
n faţa lui avea să-l străpungă cu cuţitul.
Deodată, bărbatul cu părul roşu se plezn
ervos peste gât, aşa cum ai face dacă te-a
ţepa o viespe. Mai făcu un pas înainte şi apo
e opri, privindu-şi mâna cu ochii măriţi d
roază. Deschise gura şi se întoarse p
umătate, de parcă ar fi vrut să se uite pest
măr la pâlcul de copaci din spatele său.
Şi atunci, sub privirea îngrozită a lui Smith
ărbatul înalt, cu ochii verzi, începu să s
escompună. O reţea de crăpături sângerânde
n ce în ce mai largi, îi apăru pe faţă şi p
âini. În câteva secunde, pielea i se transform
tr-o masă translucidă de culoare roşie. Och
ăi verzi se topiră şi i se scurseră pe faţă
ărbatul scoase un urlet înfiorător. Strigând ş
vârcolindu-se, gigantul se prăvăli la pământ
cercând cu disperare să lupte cu forţ
evăzută ce îl mânca de viu.
Jon nu avu puterea să privească până l

ârşit spectacolul înfiorător din faţa sa. S
ăsuci cu spatele, se împiedică şi, căzând în
enunchi, începu să vomite. Chiar în ace
oment, ceva trecu şuierând pe lângă ureche
a şi se înfipse în pământ.
Instinctiv, Smith se aruncă imediat într-
arte şi apoi începu să se târască cu
peziciune spre cea mai apropiată ridicătură d
ământ care i-ar fi putut oferi protecţie.
În apropierea pâlcului de copaci, lunetistul îş
oborî încet ţeava armei.
— Cea de-a doua ţintă a dispărut la nivelu
olului. Nu o mai am în vizor.
— Nu contează, zise cu răceală bărbatul cu
noclul. Un om în plus sau în minus nu ar
um să schimbe situaţia. Se întoarse spr
ărbatul cu căştile la urechi. Ia legătura cu
entrul. Informează-i că operaţiunea Câmpu
oi este în desfăşurare şi totul merge conform
anului.
— Da, Terce.
— Ce facem cu Prime? întrebă încet lunetistul
um ai să motivezi moartea lui?
Pentru o clipă, bărbatul cu binoclul rămas
emişcat, cumpănind răspunsul la întrebare
poi întrebă la rândul lui:
— Ştii legenda celor trei Horaţii?

Lunetistul clătină din cap.
— Este o istorie foarte veche, îi spuse Terce
e pe vremea romanilor, cu mult înainte d
mperiu. Trei fraţi identici, fiecare numi
oraţiu, au fost trimişi să se dueleze cu tre
ampioni dintr-un oraş vecin. Doi dintre ei s-au
uptat cu vitejie, însă au fost ucişi. Cel de -a
eilea Horaţiu a învins, însă nu prin forţ
rmelor, ci prin viclenie şi iscusinţă.
Lunetistul nu mai zise nimic.
Bărbatul cu binoclul îşi întoarse capul ş
âmbi cu răceală. O rază de soare se reflectă în
ărul lui roşcat şi făcu să-i strălucească och
e un verde ciudat.
— La fel ca Prime şi eu sunt unul dintre ei
pre deosebire de Prime însă, am de gând s
upravieţuiesc şi să câştig recompensa promisă
Partea a II-a
8
Hoover Building, Washington, D. C.

Asistenta directorului adjunct al FBI
atherine („Kit”) Pierson se afla la fereastr
roului său de la etajul cinci şi prive
cruntată pavajul spălat de ploaie de p
ennsylvania Avenue. La semaforul din
propiere aşteptau doar câteva maşini, în timp
e pe trotuarele largi ale bulevardului nu s
edeau decât câţiva turişti rătăciţi, ce s
gribuleau pe sub umbrele. Până la exodul în
asă al funcţionarilor federali, care umpleau
eară de seară scena, mai erau câteva ore bune
Femeia rezistă tentaţiei de a se uita încă
ată la ceas. A aştepta şi a-i lăsa pe alţii s
cţioneze, nu fusese niciodată unul dintr
unctele ei tari.
Kit Pierson ridică privirea şi surprinse p
icla geamului reflexia feţei sale. Timp d
âteva secunde studie la rece faţa care o prive
e dincolo de sticlă şi avu din nou senzaţia c
chii cenuşii sunt ai unei străine. Chiar şi l
atruzeci şi cinci de ani, pielea ei de culoare
deşului îşi păstra netezimea, iar părul şaten

chis, tuns scurt, încadra o faţă pe care mulţ
ărbaţi o considerau atrăgătoare.
Nu că le-ar fi dat prea multe ocazii să-i declar
cest lucru, gândi ea cu răceală. O căsnici
atată, urmată de un divorţ ce-i lăsase un gus
mar îi demonstraseră faptul că nu avea cum s
mbine o viaţă de familie împlinită cu cariera în
adrul FBI. Interesele naţionale ale Biroului ş
e Statelor Unite se situau întotdeauna p
rimul loc.
Pierson era conştientă că agenţii şi analişt
n subordinea ei o poreclise ră Regina d
heaţă. Nu îi păsa. Ştia că munceşte mult ma
ult decât oricare dintre ei. Şi prefera să fi
onsiderată rece şi distantă decât slabă sau
eficientă. Secţia Antiterorism de la FBI nu er
n loc pentru cei obişnuiţi să lucreze între nou
cinci, care se gândesc mai degrabă la pensi
ecât la inamicii din ce în ce mai periculoşi a
aţiunii.
Inamici de tipul Mişcării Lazarus.
De câteva luni bune, ea, împreună cu Ha
urke de la CIA, îşi avertizau superiorii c
işcarea Lazarus devenea din ce în ce mai mul
ameninţare directă asupra intereselor vital
e Statelor Unite şi ale aliaţilor săi. Insistaser
supra semnalelor clare ce indicau faptul c

işcarea îşi radicaliza retorica şi se orienta spr
cţiuni violente. Prezentaseră dovezi concre t
onstând în manifeste politice şi orice alt
ocumente pe care putuseră pune mâna.
Nimeni însă dintre cei aflaţi pe treptel
uperioare ale ierarhiei nu fusese dispus s
cţioneze cu suficientă tărie împotriva une
semenea ameninţări. Şeful lui Burke
rectorul CIA, David Hanson, se arătas
eosebit de interesat, dar chiar şi el o lăsas
ai moale până la urmă. În cazul celor ma
ulţi politicieni, situaţia era şi mai rea. Aceşti
u reuşeau să vadă dincolo de aparenţe, luau în
onsiderare numai camuflajul, organizaţia car
interesată numai de problemele mediului. Ki
erson se temea tocmai de ceea ce se ascunde
ub acest camuflaj.
„Imaginaţi-vă un grup terorist cum e Al
aeda, însă condus de americani, de europen
au asiatici, de oameni care arată exact ca vo
au ca mine, sau ca vecinii drăguţi de pe Mapl
ane”, obişnuia ea să le spună subordonaţilo
ăi. „Ce fel de răspuns avem faţă de o astfel d
meninţare?”
Hanson era unul dintre primii care îşi dădus
eama că Mişcarea Lazarus reprezenta un
ericol foarte clar şi iminent. Directorul CIA

sista însă ca lupta să se ducă în limitele leg
după regulile stabilite de politicieni. Pierson
urke şi alţi câţiva oameni responsabili aflaţi în
verse colţuri ale lumii ştiau că era prea târziu
entru a mai juca „după reguli”. Aceştia erau
otărâţi să distrugă mişcarea printr-o acţiun
gresivă folosind toate mijloacele posibile.
Telefonul de pe biroul ei începu să sune
erson plecă de la fereastră, traversă încăpere
n patru paşi rapizi şi ridică receptorul imedia
upă ce aparatul sună a doua oară.
— Pierson.
— Burke la telefon. Era apelul pe care
ştepta, însă vocea omologului ei de la CIA sun
udat de tensionată. Linia pe care vorbeşti
gură?
Pierson acţionă un comutator de pe aparatu
lefonic şi declanşă astfel o procedur
utomată de verificare a eventualelor încercăr
e intruziune electronică. O mare parte din
mpul FBI-ului şi din banii pe car
ontribuabilii îi plăteau se duceau pe asigurare
ecurităţii reţelelor de comunicaţii pe care l
losea. O lampă de culoare verde începu s
ipească. Pierson dădu din cap.
— Suntem în siguranţă.
— Bun, zise Burke repede. În fundal, se auze

gomotul traficului. Probabil că suna de l
lefonul din maşină. Pentru că s-a întâmpla
eva îngrozitor în New Mexico, Kit. Mult ma
rav decât ne aşteptam. Deschide televizorul ş
ă pe oricare dintre canalele de ştiri. Transmi
continuu de acolo.
Uimită, Pierson se aplecă peste birou şi apăs
âteva taste pentru ca pe monitoru
alculatorului să apară imagini TV. Rămas
ăcută în timp ce pe ecran se derulau imagini în
rect luate din imediata apropiere a Institutulu
eller. Chiar în timp ce privea, în interioru
ădirii cuprinse de flăcări izbucniră alte câtev
xplozii. Coloane groase de fum negru
tunecaseră cerul senin. Nu departe d
omplexul de clădiri, mii de demonstranţi a
işcării Lazarus alergau disperaţi, călcându-s
picioare. Camera se focaliză asupra lor şi p
cran apărură imagini terifiante în care oamen
e topeau într-un fel de ceară sângerie.
Pierson trase adânc aer în piept, încercând să
revină.
— Doamne Dumnezeule, Hal. Ce s-a întâmpla
colo? întrebă ea strângând cu puter
ceptorul.
— Încă nu e clar, răspunse Burke. Primel
apoarte indică faptul că demonstranţ

uşiseră să treacă prin gard şi tocma
ăvăliseră în clădire când s-a declanşat iadu
xplozii, incendiul şi toate celelalte.
— Şi cauza?
— Există speculaţii în legătură cu o scurger
xică apărută în zona laboratoarelor. Câtev
urse consideră ceea ce s-a întâmplat drept un
ccident tragic. Alţii acuză un sabotaj pus l
ale de nişte indivizi neidentificaţi care au
ătruns în Institut. Se pare că asta e variant
ea mai plauzibilă.
— Deci nu s-a confirmat nimic până acum
trebă Pierson cu o voce tăioasă. N-a fos
imeni arestat?
— Nimeni până acum. Nu am reuşit să iau
gătura cu oamenii noştri însă sper să aflu
eva concret cât mai repede. Sunt în drum spr
ew Mexico acum. Un avion sanitar urmează s
ecoleze de pe Andrews în treizeci de minute ş
ei de la Langley au obţinut pentru mine un lo
colo.
Pierson clătină din cap nervoasă.
— Nu aşa era planul, Hal. Credeam că avem
tuaţia sub control.
— Mda, aşa credeam şi eu, răspunse Burke
erson şi-l imagină ridicând din umer
eputincios. Dar ştii doar, Kit, că nu exist

peraţiune în care să nu se întâmple ceva greşi
un moment dat.
— Dar nu ceva aşa de groaznic, se încrunt
a.
— Nu, recunoscu Burke cu răceală. De obice
u se întâmplă aşa ceva. Bărbatul îşi dres
asul. Astea sunt cărţile pe care le-am tras ş
u ele trebuie să jucăm, nu?
— Da. Pierson întinse mâna şi întrerups
işarea imaginilor TV pe monitoru
alculatorului. Nu avea chef să vadă mai mult
el puţin nu acum. Ceea ce văzuse era suficien
a să-i strice somnul pentru multe nopţi de aic
ainte.
— Kit?
— Da, sunt aici, răspunse ea cu o voce moale.
— Ştii care este următoarea mutare?
Pierson dădu aprobator din cap, încercând s
e concentreze asupra viitorului imediat.
— Da, ştiu. Eu va trebui să conduc echipa d
vestigatori din Santa Fe.
— Crezi că va fi vreo problemă? întreb
iţerul de la CIA. Ca să -l convingi pe Zeller
reau să zic.
— Nu, nu cred că va fi vreo problemă. Sun
gură că-mi va încredinţa mie sarcina asta. Eu
unt expertul Biroului în problema Mişcăr

azarus. Directorul ştie foarte bine asta. În
urând, va deveni foarte clar pentru toţi
cepând cu Casa Albă, că atrocităţile astea au
gătură cu activitatea Mişcării Lazarus.
— Foarte bine, spuse Burke. În timpul ăsta
u voi continua să conduc operaţiunea TOCSIN
— Crezi că e bine? întrebă Pierson îngrijorată
oate ar trebui să ne oprim.
— E prea târziu, răspunse Burke hotărât. Dej
ucrurile s-au pus în mişcare, Kit. Dacă nu n
enţinem pe val, riscăm să fim traşi la fund.
9
Casa Albă
Membrii echipei de securitate naţională
reşedintelui, aşezaţi în jurul mesei din
ituation Room, erau cu toţii abătuţi ş
grijoraţi.
upărat Sam n-au motive
NiciCastilia. să nou
Fiecare fie altfel,
raportîşi car
zis
osea de la Institutul Teller nu făcea decât s
mplifice dimensiunile dezastrului.
Preşedintele aruncă o privire spre cel ma
propiat el.ceas.
rezuse Era mult
În spaţiul acelamai târziu
închis, decâ
ilumina
rtificial, timpul avea parcă o altă dimensiune
recuseră deja câteva ore de când Fred Klein

formase în legătură cu primele evenimente c
vuseseră loc la Institut.
Sam Castilia îi privi nervos pe cei din juru
esei.
— Deci vreţi să spuneţi că încă nu avem
stimare clară a pierderilor, atât a celor din
teriorul Institutului, cât şi a celor de afară
n rândul demonstranţilor?
— Nu, domnule preşedinte, nu avem
cunoscu Bob Zeller. Directorul FBI păre
capabil să-şi mai ţină spatele drept şi stăte
covoiat deasupra mesei.
— Mai mult de jumătate din oamenii de ştiinţ
personalul administrativ de la Institutu
eller sunt declaraţi dispăruţi. Majoritate
ntre ei, probabil, sunt morţi. Nici nu putem
imite echipele de salvare înainte de stingere
cendiilor. Iar în ceea ce priveşt
emonstranţii… vocea lui Zeller se stinse.
— Este posibil să nu aflăm niciodată câţi au
urit acolo, domnule preşedinte, interven
mily Power-Hill, consilierul pe probleme d
ecuritate naţională. Aţi văzut imaginile luate în
urul Institutului. Va fi nevoie de luni de zil
entru a identifica ceea ce a rămas din oamen
ceia.
— Agenţiile de ştiri spun că, sunt cel puţin

ouă mii de morţi, spuse Charles Ouray, şefu
e personal de la Casa Albă. Şi estimează c
umărul ar putea fi chiar şi mai mare. Chia
ei sau patru mii de morţi.
— Şi pe ce se bazează estimările astea? s
ăsti preşedintele. Au ghicit ei că ăsta
umărul?
— Au preluat declaraţii ale purtătorului d
uvânt al Mişcării Lazarus, spuse Ouray încet
rganizaţia se bucură acum de mult mai mult
redibilitate în faţa presei şi a publicului. Ma
ultă decât noi.
Castilia dădu amărât din cap. Ouray ave
reptate. Primele imagini de la faţa loculu
useseră transmise în direct şi neprelucrate d
ai multe agenţii de presă. Zeci de milioane d
ameni în America şi sute de milioane în lume
treagă văzuseră cu ochii lor acele imagin
ocante. Acum, reţelele dădeau dovadă de ma
ultă discreţie şi scenele în care protestatar
işcării Lazarus erau mâncaţi de vii apăreau
ceţoşate. Era însă prea târziu. Răul fuses
cut.
Se părea că toate protestele vehemente al
işcării Lazarus în legătură cu pericolel
enerate de nanotehnologii fuseseră justificate
onform declaraţiilor purtătorului lor d

uvânt, Mişcarea lansa acum pe piaţă o teorie ş
ai paranoică, ce devenise deja subiect d
ezbatere pe site-ul lor şi pe alte grupuri d
scuţie de pe Internet. Conform acestei teorii
laboratoarele de la Teller, armata american
ezvolta în secret arme bazate p
anotehnologie. Cu ajutorul unor fotograf
nistre luate din ambele locuri, organizaţi
cea legătura între ororile din Santa Fe ş
asacrul din Zimbabwe. Cei care lansaser
ceastă poveste spuneau că imaginil
emonstrează că „elemente din interioru
dministraţiei americane” şterseseră de pe faţ
ământului acel sat paşnic, ca un prim t est d
erificare a armelor lor bazate p
anotehnologii.
Castilia se încruntă. În isteria generală
rgumentele oamenilor de ştiinţă aveau s
eacă neobservate. La fel şi discursu
oliticienilor responsabili. Sub presiune
egătorilor înspăimântaţi, mai mulţi membri a
ongresului ceruseră deja o interzicere totală, l
ivel federal, a cercetărilor în domeniu
anotehnologiilor. Şi naiba ştie câte alt
uverne aveau să ia de bună povestea cu
programul secret bazat de nanotehnologii” a
mericii.
Castilia se întoarse spre David Hanson, car
ătea în capătul cel mai îndepărtat al mesei d
onsiliu.
— Ai ceva de adăugat, David?
Directorul CIA ridică din umeri.
— În afară de observaţia că ceea ce s-
tâmplat la Institutul Teller este aproape sigu
n act de terorism, perfect calculat? Nu
omnule preşedinte. Nu mai am nimic d
dăugat.
— Nu vă cam pripiţi când faceţi aceast
irmaţie? interveni fără menajamente Emil
owell-Hill. Fostul general al Forţelor Terestr
u îl avea la inimă pe directorul CIA. Power-Hi
ra de părere că Hanson avea mereu tendinţ
e a aplica soluţii extreme la orice problemă d
ecuritate naţională.
În sinea lui, preşedintele era şi el de aceeaş
ărere, însă, din păcate, predicţiile neortodox
e lui Hanson se confirmau în ge neral şi cel
ai multe dintre operaţiile clandestine pe car
cesta le susţinea erau încununate de succes
n cazul acesta, ceea ce spunea şeful CIA s
otrivea perfect cu ceea ce preşedintele auzis
eja de la Fred Klein.
— Consideraţi că au făcut aceste speculaţ
ainte de a avea la dispoziţie toate elementele

veţi dreptate, recunoscu Hanson privindu-
spreţuitor pe consilierul pe probleme d
ecuritate naţională pe deasupra rame
chelarilor. Însă nu înţeleg de ce trebuie să n
erdem timpul cu alte variante, Emily. Ast
umai dacă nu cumva crezi cu adevărat că ce
are au pătruns în interiorul Institutului nu au
imic de-a face cu exploziile ce s-au produs l
ai puţin de o oră după aceea. Sincer să fiu
hestia asta mi se pare o dovadă de naivitate.
Emily Power-Hill se înroşi imediat la faţă.
Castilia interveni înainte ca disputa să scap
e sub control.
— Să presupunem că ai avea dreptate, David
ă spunem că dezastrul de la Teller est
zultatul unui act de terorism. Cine sunt în
cest caz teroriştii?
— Mişcarea Lazarus, răspunse reped
rectorul CIA. Pentru motivele pe care le-am
rezentat la şedinţa de analiză, domnul
reşedinte. Ne puneam atunci întrebarea c
oate fi acel „mare eveniment” prevăzut să aib
c în Santa Fe. Ei bine, acum am aflat.
— Chiar vorbiţi serios când sugeraţi că lideri
işcării Lazarus au pus la cale moartea a ma
ne de două mii dintre proprii lor susţinători
trebă Ouray neîncrezător.

— Dacă uciderea susţinătorilor a fost un ac
eliberat? Hanson clătină din cap. Nu pot să-m
au seama. Şi nici nu vom afla până nu vom şt
u exactitate ce anume i-a ucis pe acei oameni
nsă sunt mai mult ca sigur că Mişcare
azarus a fost implicată în atacul terorist.
— De ce? întrebă Castilia.
— Gândiţi-vă la modul în care a fos
ncronizat totul, domnule preşedinte, suger
rectorul CIA şi începu să-şi prezint
rgumentele cu precizia unui profesor aflat în
ţa studenţilor. Unu: cine a organizat
emonstraţie de masă lângă Institutul Teller
işcarea Lazarus. Doi: de ce se aflau în afar
cintei gărzile de la Institut atunci când
părut falsa echipă de la Serviciul Secret şi nu
u putut să intervină împotriva lor? Pentru c
rau blocaţi afară din cauza aceluiaşi protest
rei: Cine i-a împiedicat pe adevăraţii agenţi d
Serviciul Secret să intre în clădire? Aceiaş
emonstranţi ai Mişcării Lazarus. Şi, în fina
atru: De ce n-a fost în stare poliţia din Sant
e să-i prindă pe intruşi după ce aceştia au
ărăsit Institutul? Pentru că toţi oamenii erau
ocaţi încercând să stăpânească haosul produ
jurul Institutului.
Aproape împotriva voinţei sale, Castili

cuviinţă cu o mişcare a capului. Pledoari
efului CIA, deşi nu se baza pe nişte dovez
oncrete, era destul de convingătoare.
— Domnule preşedinte, nu putem ieşi în
ublic cu asemenea acuzaţii lipsite de prob
mpotriva Mişcării Lazarus! izbucni Ouray. Ar
adevărată sinucidere politică. Presa ne -a
une la zid chiar şi numai dacă am sugera aş
eva!
— Charley are absolută dreptate, domnul
reşedinte, spuse şi Emily Powell-Hill. Înaint
e a continua, consilierul pe probleme d
ecuritate naţională îi aruncă o privire şefulu
IA. Dacă am acuza acum Mişcarea Lazaru
entru ce s-a întâmplat nu am face decât s
ăm apă la moară tuturor amatorilor de teor
e conspiraţiei din lume. Nu ne putem permit
ă le oferim mai multă muniţie acestor indivizi
u acum.
În încăpere, se aşternu o linişte apăsătoare.
— Un lucru e sigur, spuse deodată Davi
anson, rupând tăcerea. Mişcarea Lazarus est
ea care profită de pe urma martirajului unu
umăr atât de mare de susţinători. Peste tot în
ume, sute de mii de noi voluntari şi-au depu
umele pe listele de pe internet. Foarte mulţi au
cut donaţii substanţiale în conturile bancar

e organizaţiei.
Şeful CIA îl privi pe preşedinte drept în ochi.
— Înţeleg reţinerea dumneavoastră de
cţiona împotriva Mişcării Lazarus fără dovez
are în legătură cu activităţile ei teroriste
omnule preşedinte. Înţeleg implicaţiile politice
per din tot sufletul ca echipa FBI trimisă l
nstitutul Teller să găsească dovezile de car
veţi nevoie. Este însă de datoria mea să v
vertizez că orice amânare poate ave
onsecinţe teribile asupra securităţii naţionale
u fiecare zi care trece, Mişcarea va deveni ş
ai puternică. Cu fiecare zi pierdută
apacitatea noastră de a acţiona cu succe
mpotriva ei se va micşora.
Centrul mobil de comandă al Mişcări
Lazarus
Bărbatul care îşi spunea Lazarus se afl
ngur într-un compartiment mic, elegan
obilat. Jaluzelele erau trase, întrerupând oric
gătură cu lumea de afară. Pe monitorul din
ţa lui se derulau imagini televizate al
arnagiului de la Institutul Teller.
Lazarus dădu satisfăcut din cap. Planuril
ale, atent şi cu răbdare pregătite timp de ma
ulţi ani, dăduseră în sfârşit roade. O mar

arte din muncă, precum cea legată d
depărtarea selectivă a fostei conduceri
rganizaţiei, fusese dificilă, dureroasă şi plin
e riscuri. Cei trei care purtau numele d
oraţiu, extrem de puternici din punct d
edere fizic, antrenaţi perfect în art
sasinatului şi deosebit de cruzi, îl serviser
arte bine în acest efort.
Pentru o clipă, o umbră de regret îi trecu pest
ţă. Îi părea rău în mod sincer că fusese nevoi
ă elimine atâţia bărbaţi şi femei pe care î
dmirase cândva, oameni a căror singură vin
usese incapacitatea de a înţelege necesitate
nor măsuri mai dure pentru atingere
biectivelor lor comune. Lazarus ridică din
meri. Lăsând la o parte aceste regrete
venimentele demonstraseră corectitudine
ziunii sale. În ultimele douăsprezece luni, sub
onducerea sa, Mişcarea realizase mult ma
ult decât în toţi anii precedenţi la un loc
efacerea purităţii lumii necesita acţiun
urajoase, nu retorică plicticoasă şi protest
psite de vlagă.
Aşa cum sugera şi numele, mişcarea trebui
ă aducă o nouă viaţă chiar din moarte.
ârghii ale puterii. Orice acţiune pe care ar f
treprins-o împotriva Mişcării nu ar fi avut al

zultat decât întărirea poziţiei lui.
Venise momentul să-i determine pe aliaţi
tădată fideli, să sară unul la gâtul celuilalt
umea era şi aşa foarte suspicioasă în legătur
u puterea militară şi ştiinţifică a Americii şi cu
biectivele administraţiei de la Washington. Prin
anipularea mass-media era foarte uşor c
umea să fie convinsă că America, singur
uperputere existentă, se juca de-a Creatorul ş
aliza noi arme la nivel nanometric, pentru a-ş
tinge obiectivele sale egoiste. Planeta avea s
e în curând divizată. Într-o parte cei car
cceptau ideile Mişcării Lazarus, în cealaltă ce
are nu aderau la ele. Iar guvernele, supus
nei presiuni crescânde din partea propriilo
etăţeni, aveau să se întoarcă în număr din c
ce mai mare împotriva Statelor Unite.
Starea de confuzie, haosul şi tulburările c
veau să rezulte de aici erau tocmai ceea c
rmărea el. Obţinerea unui răgaz în care să-ş
ucă la bun sfârşit proiectul său grandios, un
roiect ce avea să transforme în totalitate viaţ
e pe planetă.
8/18/2019
10
Noaptea se lăsa repede peste ţinutul arid din

urul oraşului Santa Fe. Spre nord-vest
ârfurile Munţilor Jemez scăldaţi în ultimel
aze ale soarelui
onele mai joasecăpătaseră
dinspreo nuanţă roşiatică
est erau dej
ufundate în întuneric. În sudul oraşului, acol
nde se aflase Institutul Teller, se vedeau înc
mbi de foc ce dansau printre ruinel
ontorsionate
obilierul distrus, deirii.
ale clăd Focul de
grinzile erasusţinere,
alimentat d
ubstanţele chimice care se scurseseră pest
t, precum şi de trupurile celor prinş
ăuntru, aşa că flăcările îşi schimbau mereu
uloarea,
alben. Undemiros
la portocaliu,
greu de fumla persista
roşu şi în
apoi l
aeru
ce al înserării.
La faţa locului sosiseră mai multe maşini d
ompieri, însă nu li se permisese să treac
ncolo de cordonul păzit de poliţie şi de militar
n Garda Naţională. Nu mai existau speranţ
ă fie găsiţi supravieţuitori în interiorul clădiri
şa că nimeni nu voia să-şi asume riscul de
xpune şi alţi oameni la acţiunea nanoroboţilo
căpaţi de sub control, care uciseseră atât d
ulţi dintre susţinătorii Mişcării Lazarus.
Jon Smith stătea nemişcat în picioare lâng
ordonul de protecţie şi privea flăcările scăpat

e sub control. Pe faţa lui se citea oboseala ş
vea umerii căzuţi. La fel ca mulţi alţi soldaţi, l
cheierea unor acţiuni ce îl solicitaseră inten
tât din punct de vedere fizic , cât şi psihic
usese cuprins de un sentiment de melancolie
e data asta lucrurile stăteau mai rău
olonelul nu era obişnuit să piardă. Chiar dac
mpreună cu Frank Diaz omorâse sau scoses
n luptă mai bine de jumătate din terorişt
are atacaseră Institutul Teller, bombel
antate de aceştia îşi făcuseră efectul. Smith
u putea, de asemenea, scăpa de imagine
ribilă a mii de oameni reduşi la o simplă past
fragmente de oase.
Telefonul mobil din buzunarul interior a
chetei începu să vibreze. Scoase aparatul din
uzunar şi răspunse.
— Smith.
— Vreau mai multe detalii, colonele, spus
ră nici o introducere Fred Klein. Preşedintele
continuare în şedinţă cu echipa de securitat
aţională, însă aştept să mă sune din nou din
ipă în clipă. I-am transmis raportul tău
reliminar, însă cu siguranţă că o să vrea ma
ult. Spune-mi exact ce ai văzut şi ce crezi c
a întâmplat acolo.
Smith închise ochii, simţind brusc oboseala.

— Am înţeles, zise el cu greutate.
— Eşti rănit, Jon? întrebă îngrijorat şeful de l
overt-One. N-ai spus nimic mai înainte şi am
rezut…
Smith clătină din cap. Mişcarea bruscă îl făcu
ă simtă toate loviturile.
— Nu e nimic serios, spuse el tresărind
âteva zgârieturi.
— Înţeleg. Klein făcu o pauză, convins c
mith nu-i spune adevărul. Bănuiesc că ast
seamnă că acum nu mai sângerezi.
— Crede-mă, Fred, n-am nimic, spuse Smith
itat. Sunt şi doctor, ai uitat?
— Bine, bine, făcu Klein împăciuitor. Hai s
edem. În primul rând, eşti în continuar
onvins că teroriştii care au atacat Institutu
rau profesionişti?
— Fără nici o urmă de îndoială. Indivizii acei
rau foarte buni, Fred. Cunoşteau proceduril
n Serviciul Secret, aveau aceleaşi arme şi act
e identitate ca şi ei. Dacă adevărata echipă d
Serviciul Secret nu şi-ar fi făcut apariţia ma
pede, tipii ar fi putut să intre în Institut şi s
ece fără ca nimeni să bage de seamă că s
tâmplă ceva necurat.
— Până când ar fi început să explodez
ombele.
— Da, până când ar fi început să explodez
ombele.
— Ceea ce ne conduce la problem
rotestatarilor care au murit, spuse şeful de l
overt-One. Conform celei mai vehiculat
ersiuni, aici se presupune că exploziile au du
eliberarea în atmosferă într-unul din
boratoare ori a unei substanţe toxice ori, ma
egrabă, a unei creaţii a nanotehnologiilor car
scăpat de sub control. Tu ai avut misiunea s
upraveghezi laboratoarele de acolo ş
ercetările lor. Ce s-a întâmplat după părere
a?
Smith se încruntă. Încă din primul moment d
ăgaz, imediat după ce împuşcăturile şi ţipetel
cetaseră, se chinuise să găsească un răspun
auzibil la această întrebare. Ce ar fi putut s
cidă atât de mulţi protestatari într-un tim
tât de scurt şi într-un mod atât de brutal?
— Un singur laborator lucra la ceva care ar f
utut avea legătură cu ţesuturile umane.
— Care din ele?
— Harcourt Biosciences, răspunse Smith
olonelul îi povesti pe scurt lui Klein realizăril
ui Brinker şi ale lui Parih concretizate în
anofagii Mark II, inclusiv ultimul lo
xperiment, cel în urma căruia murise un

oarece perfect sănătos.
— Una dintre cele mai mari explozii s-
rodus chiar în interiorul laboratorulu
arcourt, concluzionă el. Atât Phil, cât şi Rav
unt daţi dispăruţi. Probabil, au murit.
— Deci asta e, spuse Klein, cumva liniştit
ombele au fost plantate în mod deliberat
oartea celor de afară a fost însă cev
eintenţionat, probabil, un fel de acciden
dustrial.
— Eu nu sunt convins, spuse Smith făr
enajamente.
— De ce nu?
— În primul rând, şoarecele pe care l-am
ăzut murind nu prezenta nici un fel d
egenerare celulară, răspunse Smith. Modul în
are a murit nu semăna nici pe departe cu
ezintegrarea pe scară mare la care am fos
artor în după-amiaza asta.
— E posibil să fie vorba despre efecte diferit
e acţiunii acestor nanofage în organismu
oarecilor şi în cel uman? întrebă Klein precaut
— E foarte puţin probabil, răspunse Smith
rincipalul motiv pentru care se folosesc şoarec
aceste teste îl constituie asemănăril
ologice dintre organismul acestora şi cel a
amenilor. Smith oftă, apoi continuă: Nu pot s

ag mâna în foc, în orice caz, nu înainte de
ce şi alte investigaţii, însă sunt aproape sigu
ă nu nanofagii de la Harcourt sun
sponsabili de moartea demonstranţilor.
Timp de câteva clipe lungi, în casca telefonulu
e lăsă tăcerea.
— Cred că-ţi dai seama ce spui, zise Klein
tr-un sfârşit.
— Da, admise Smith oftând. Dacă teoria mea
ustă şi activiştii nu au fost omorâţi din cauza
eva din interiorul Institutului, înseamnă c
roriştii au adus ceva acolo care a fos
eclanşat în mod deliberat ca parte a unui plan
us la cale cu sânge rece de a masacra mii d
ctivişti ai Mişcării Lazarus. Şi toată chesti
sta pare lipsită de sens.
Smith închise ochii pentru o clipă. Simţea că
pierde echilibrul şi durerea îi cuprinde
raţul.
— Jon?
Cu efort, Smith reuşi să-şi revină.
— Sunt aici, răspunse el.
— Rănit sau nu, se cunoaşte că eşti epuizat
puse Klein. Trebuie să mergi să te odihneşt
are e situaţia ta acolo?
În ciuda oboselii, Smith nu-şi putu reprim
n zâmbet.
— Nu e prea grozavă. Nu cred că pot pleca d
ci prea curând. Am dat deja o declaraţie, îns
genţii FBI locali îi ţin aici pe toţ
upravieţuitorii care se aflau în Institut, în
şteptarea marii şefe albe care trebuie s
osească de la Washington. Şi asta nu urmeaz
ă se întâmple mai devreme de mâine
mineaţă.
— Nu mă surprinde, spuse Klein. Însă nu
ne pentru tine. Lasă-mă să văd ce pot face
ămâi la aparat.
Smith rămase cu ochii aţintiţi asupr
ărbaţilor în ţinută de camuflaj, cu vest
ntiglonţ şi căşti de protecţie, care patrulau de
lungul cordonului ce izola clădirea în flăcări
arda Naţională îşi trimisese aici o întreag
ompanie pentru a izola zona din juru
nstitutului Teller. Soldaţii primiseră ordin s
agă în cei care ar fi încercat să treacă d
ordon.
Din câte auzise Smith, alte unităţi ale Gărzi
aţionale erau staţionate în Santa Fe, und
rotejau instituţiile statale şi federale ş
enţineau deschise autostrăzile pentru
tuaţiile de urgenţă. Unul dintre şerifii locali î
pusese că mii de locuitori ai oraşului fuseser
vacuaţi, unii spre Albuquerque, alţi mai sus, în

unţi, în jurul oraşului Taos.
Poliţia era, de asemenea, ocupată cu
upravegherea activiştilor Mişcării Lazarus car
upravieţuiseră măcelului. Cea mai mare part
ntre ei părăsise deja zona, însă câteva sut
oinăreau fără nici o ţintă pe străzile din Sant
e. Nimeni nu putea spune cu certitudine dac
rau în stare de şoc sau dacă nu cumva s
regăteau să producă noi tulburări.
Fred Klein reveni la telefon.
— Am aranjat, colonele, spuse el calm. A
ermisiunea de a părăsi zona de securitate şi
întoarce la hotel.
Smith îi era profund recunoscător. Îi înţelege
e cei de la FBI care voiau să securizeze zona ş
ă păstreze controlul asupra martorilo
sponibili. Nu i se părea însă deloc atrăgătoar
erspectiva de a petrece o noapte lungă şi rec
e un pat pliant într-unul din corturile Cruc
oşii sau ghemuit pe bancheta din spate
reunei maşini de poliţie. Ca de atâtea or
ainte, nu se putu abţine să nu se minunez
entru o clipă cum reuşeşte Klein – un om car
cţiona numai din umbră – să tragă atâtea sfor
ră ca să-şi pericliteze acoperirea. La fel ca d
ecare dată, întrebarea nu stărui prea mult în
ândurile lui Smith. Cel mai important lucru

ra că Klein reuşea să obţină ce voia.
Douăzeci de minute mai târziu, Smith se afl
e bancheta din spate a unei maşini de poliţi
are se îndrepta spre nord, pe Autostrada 84, c
ecea prin centrul oraşului Santa Fe. Pe lâng
treceau şiruri lungi de maşini ce înaintau cu
teză de melc spre sud, acolo unde se afl
tersecţia cu Autostrada Interstatală 25
rincipala cale de acces spre Albuquerque
esajul era clar. Cea mai mare parte dintr
calnici nu dădeau crezare variantei oficiale
onform căreia pericolul era limitat la o zon
lativ restrânsă din jurul Institutului.
Smith se încruntă, însă recunoscu în sinea lu
ă aceşti oameni aveau toate motivele să s
amă pentru vieţile lor. Ani de zile li se spuses
ă nanotehnologiile sunt ceva sigur, lipsit d
ericole, pentru ca azi să deschidă televizoarel
să vadă cum protestatarii Mişcării Lazaru
unt dezintegraţi de nişte roboţi mititei fără c
ă fie văzuţi ori auziţi.
Vehiculul ieşi de pe Autostrada 84 şi intră p
aseo de Peralta, bulevardul care înconjur
entrul istoric al oraşului Santa Fe. Smith zăr
n Humvee aparţinând Gărzii Naţionale, c
oca o intersecţie în dreapta lor. Mai mult
ehicule militare, trupe şi poliţişti se aflau p

oziţii pe fiecare stradă ce dădea în centru.
Colonelul aprobă în sinea lui măsurile luat
e autorităţi. Dacă ar fi trebuit să aleagă un lo
e care să-l apere cu resursele lor limitate
cesta era centrul oraşului. Existau, bineînţele
alte muzee, galerii, magazine şi locuinţe d
aloare în Santa Fe, însă inima şi sufletu
raşului se aflau în centrul istoric oficial, un
birint de străduţe cu sens unic, ce înconjurau
umoasa Plaza mărginită de copaci precum ş
ădirea veche de patru secole a Palatulu
uvernatorilor.
Străzile oraşului vechi nu erau trasat
onform unei grile, ci urmăreau traseel
tortocheate ale vechilor drumuri străbătute d
ăruţe. Cele mai multe dintre casele car
ărgineau aceste străzi reprezentau un ameste
e vechi şi nou în stilul Pueblo spaniol, cu
ereţi din cărămidă în culorile pământului
coperişuri plate, ferestre mici şi grinzi din
mn. Altele, precum Tribunalul Federal, afişau
ţadele de cărămidă şi coloanele alb
aracteristice stilului teritorial datând din
erioada imediat următoare Războiulu
mericano-Mexican. Cea mai mare parte din
toria, arta şi arhitectura ce făceau din Sant
e un oraş unic în galeria oraşelor american

rau concentrate în această zonă relativ redus
a întindere.
Smith se încruntă văzând străzile părăsite. D
bicei, Plaza era plină de turişti şi meşteşugar
cali. Fără îndoială că o să treacă multă vrem
ână când lucrurile aveau să revină la normal.
Colonelul era cazat la cinci străzi distanţă d
aza, la Hotelul Fort Marcy. Când primis
isiunea de observator pe lângă cercetătorii d
Institutul Teller fusese amuzat să constate c
rmează să locuiască într-un hotel al căru
ume avea rezonanţă militară. Descoperise îns
ă armata nu era în nici un fel implicată
otelul avea optzeci de apartamente, situate în
ai multe clădiri cu unul şi două etaje, aşezat
e panta unui deal ce oferea o privelişt
cântătoare asupra oraşului şi a munţilor din
propiere.
Poliţistul îl lăsă în faţa hotelului. Smith î
ulţumi şi porni şchiopătând de-a lungul ale
pre apartamentul său, aflat în spatele une
erdele de arbuşti. Se vedeau foarte puţin
umini aprinse. Probabil că majoritatea celo
are fuseseră cazaţi aici îşi luaseră tălpăşiţa d
dată ce văzuseră la televizor înfiorătoarel
iri.
Jon reuşi să găsească în portofel cartela d

trare şi pătrunse în apartament. Abia după c
chise uşa, simţi că începe cu adevărat să s
laxeze pentru prima dată în atâtea ore. Îş
coase cu grijă jacheta din piele sfâşiată d
oanţe şi se târî până la baie. Îşi aruncă nişt
pă rece peste faţă, apoi rămase cu ochii aţintiţ
oglindă.
Ochii bărbatului care îl privea de acolo erau
bosiţi şi plini de tristeţe.
Mai mult din obişnuinţă decât dintr -o real
evoie de a mânca ceva, deschise frigiderul
esturile cinei din ziua precedentă, acoperite cu
lie de aluminiu, nu erau însă deloc apetisante
i luă o sticlă de Tecate, îi scoase capacul şi
use pe masa din sufragerie.
Se uită la sticlă câteva momente. Apoi se lăs
e spate în fotoliu şi rămase cu privirea aţintit
fereastră. Prin faţa ochilor obosiţi i se derulau
să încontinuu ororile la care fusese martor în
ua aceea.
11
Malachi MacNamara se opri abia după c
ecu de uşile bisericii Cristo Rey. Rămas
emişcat câteva clipe, cercetând locul. Lumin
alidă a lunii era filtrată de ferestrele tăiate sus
pereţii masivi de cărămidă nearsă. În faţa lu
e deschidea o navă cu tavan foarte înalt
eparte, în faţă, la altar, se vedea un ecran
are, numit reredos, format din trei secţiun
rgi din piatră albă. Fiecare din aceste secţiun
ra acoperită cu basoreliefuri. Printre strane s
edeau grupuri de oameni obosiţi. Unii dintre e
ângeau. Alţii stăteau nemişcaţi, cu ochii în
ol, îngroziţi de ororile la care fuseseră martori.
MacNamara începu să înainteze încet de -
ungul unui culoar lateral trăgând cu urechea l
ei pe lângă care trecea. Era aproape sigur c
ersoanele pe care le căuta nu se aflau aici
să voia să fie sigur înainte de a pleca în alt
arte. Îl dureau picioarele. Umbla de mai mult
re pe străzile întortocheate ale acestui oraş
rmărind câteva grupuri de susţinători a
işcării Lazarus care supravieţuiseră. S-ar
escurcat mult mai bine cu o maşină, însă ar f
şit în evidenţă. Vehiculul cu care venise în
ew Mexico trebuia să mai rămână ascun
entru o perioadă.
O femeie de vârstă mijlocie, cu o înfăţişar
ăcută şi prietenoasă se apropie de el. Făr
doială că era vorba despre una dintr
noriaşele bisericii, care deschiseseră locaşu
entru adăpostirea celor aflaţi în nevoie. Dec
u toată lumea din Santa Fe intrase în panică ş
ugise în munţi. Putea vedea că femeia er
ncer îngrijorată.
— Vă pot ajuta cu ceva? îl întrebă ea. Aţ
articipat la manifestaţia de la Institut?
MacNamara încuviinţă trist cu o mişcare
apului.
— Da, am participat.
Femeia îi atinse braţul.
— Îmi pare rău. A fost îngrozitor şi aşa, văzu
e la distanţă, la televizor vreau să spun. Îm
au seama că trebuie să fi suferit teribil să…
emeia se opri brusc. Îl privea speriată, cu och
ăriţi.
MacNamara îşi dădu brusc seama că
voluntar, faţa sa căpătase o expresie dură
rorile pe care le văzuse erau încă prea vii în
mintirea sa. Cu oarecare efort, reuşi să alung
maginile acelea îngrozitoare. Oftă.
— Vă rog să mă iertaţi, spuse el cu o voc
ândă. N-am vrut să vă sperii.
— Aţi pierdut… femeia se opri ezitând

ăutaţi… pe cineva? Pe cineva în mod deosebit.
MacNamara încuviinţă cu o mişcare a capului
— Da, caut pe cineva. De fapt, e vorba despr
ai mulţi oameni, zise el şi-i descrise femeii p
ne voia să găsească.
Femeia îl ascultă cu atenţie, însă nu putu să-
ute în nici un fel.
— Mi-e teamă că nu se află nimeni aici care s
orespundă acestei descrieri. Femeia oftă. Da
ţi putea încerca la templul budist Upaya, afla
e deal, pe şoseaua Cerro Gordo. Şi călugării d
colo oferă adăpost supravieţuitorilor. Dac
oriţi, vă pot spune pe unde să o luaţi.
Bărbatul îi mulţumi cu un zâmbet.
— Sunteţi foarte amabilă, zise el şi se ridică în
cioare. Mai ai mult drum de bătut până s
puci şi tu să dormi, îşi zise el în gând. Şi
robabil, fără nici un rezultat. Cei pe care î
ăuta dispăruseră fără îndoială de mult.
Femeia aruncă o privire spre ghetele lui plin
e praf.
— Aş putea să vă duc eu cu maşina pân
colo, zise ea ezitând. Cred că sunteţi mort d
boseală, după ce aţi umblat pe jos toată ziua.
Malachi MacNamara zâmbi pentru prima dat
upă mai multe zile.
— Da, zise el în şoaptă. Sunt foarte obosit. Ş

i-ar prinde foarte bine un drum cu maşina.
Undeva, în apropiere de Santa Fe
Casa conspirativă în care se instalase echip
OCSIN era situată sus, pe unul dintr
ealurile ce anunţau Munţii Sangre de Cristo
u departe de şoseaua care ducea la pârtiile d
chi. Drumul până acolo, blocat de un lan
ngă care se afla un semn mare de interdicţie
erpuia printre plopi aurii, stejari cu frunz
uginii, printre care se ivea ici şi colo câte un
unchi semeţ de conifer.
Hal Burke ieşi de pe şosea şi coborî geamu
ortierei. Închiriase un Chrysler imediat dup
osirea pe aeroportul din Albuquerque. Rămas
aşteptare, având grijă să ţină mâinile l
edere pe volan.
O siluetă îşi făcu apariţia de după un copac
n lumina farurilor, putu vedea faţa cu trăsătur
spre a unui bărbat ce îl privea cu suspiciune
ărbatul îşi ţinea mâna în mod vizibil aproap
e pistolul Walther de 9 mm aflat într-un to
rins la şold.
— Acesta este un drum privat, domnule.
— Ştiu că este, răspunse Burke. Şi eu sunt
ersoană privată. Numele meu este Tocsin.
Santinela se apropie de maşină, satisfăcut d

tilizarea corectă a parolei. Îndreptă o lantern
ilou spre faţa lui Burke şi spre bancheta din
pate a maşinii, ca să se convingă că ofiţeru
IA era singur.
— OK. Arătaţi-mi un act de identitate.
Burke îşi scoase cu mişcări lente legitimaţi
IA din buzunar şi i-o întinse bărbatului.
Santinela se uită cu atenţie la poza de p
gitimaţie. Apoi mişcă scurt din cap, îi dădu
gitimaţia înapoi lui Burke şi se duse s
esfacă lanţul care bloca drumul.
— Puteţi trece, domnule Tocsin. Sunteţ
şteptat sus, în casă.
Casa, situată la vreo cinci sute de metri ma
eparte, era o cabană cu etajul din lemn, clădit
stil elveţian, cu acoperişul în pantă. Zăpad
are se acumula într-o iarnă obişnuită pe acest
ante putea ajunge la peste doi metri grosime.
Burke parcă pe o platformă de beton, crăpat
n cauza intemperiilor şi situată nu departe d
cările ce duceau la intrarea principală în
abană. Lumina slabă care reuşea să străbat
rin obloanele trase ale ferestrelor accentu
arcă şi mai mult întunericul. Pădurea din ju
ra cufundată în tăcere şi nici o creangă nu s
işca.
Uşa de la intrare se deschise imediat după c

oborî din maşină. Fără îndoială că santinel
nunţase prin radio sosirea sa. Un bărbat înal
u părul roşcat şi ochii verzi îl aştepta în cadru
şii.
— Aţi ajuns foarte repede, domnule Burke.
Ofiţerul CIA încuviinţă cu o mişcare a capulu
îl privi cu atenţie pe uriaş. Care dintre cei tre
are purtau numele de Horaţiu era oare acesta
e întrebă el neliniştit. Cei trei bărbaţi nu erau
aţi. Se spunea că ajunseseră să arate exact l
l, să aibă aceeaşi putere şi agilitate ca urmar
mai multor intervenţii chirurgicale dureroase
upă ani de antrenamente intensive. Burke î
dusese în conducerea operaţiunii TOCSIN l
ugestia celui care îi crease. Deşi trecuse destu
e multă vreme de când lucra cu ei, nu reuşis
că să-şi reprime în totalitate sentimentul d
ică amestecată cu uimire pe care îl încerca or
e câte ori se afla în prezenţa unuia dintre ce
ei, imposibil de deosebit.
— Am avut toate motivele să mă grăbesc
rime, răspunse Burke, numindu-l la nimereal
e interlocutorul său.
Bărbatul cu ochii verzi clătină din cap.
— Eu sunt Terce. Din păcate, Prime a murit.
— A murit? Cum? întrebă Burke nervos.
— A fost omorât în timpul operaţiuni

ăspunse Terce calm. Bărbatul se dădu la
arte, invitându-l pe Burke să intre în cabană
scară cu treptele acoperite cu mochetă duce
etaj. La parter, un culoar lung, pavat cu dal
n piatră şi cu lambriuri întunecate din lemn
e pin, ducea spre interiorul casei. În fund,
şă deschisă dădea într-un spaţiu puterni
uminat.
— Adevărul e că aţi sosit la timp pentru a n
uta să ne hotărâm într-o problemă legată d
oartea lui Prime.
Ofiţerul CIA îl urmă pe uriaş dincolo de uş
eschisă şi ajunse într-o verandă închisă cu
iclă, care se întindea pe toată lăţimea casei
odeaua din beton, uşor înclinată, scurgere
etalică din centru, precum şi stelajele de p
ereţi indicau faptul că această încăpere era în
od obişnuit folosită pentru păstrarea ş
scarea obiectelor vestimentare şi
chipamentelor aduse de afară pline cu zăpadă
cum, noii proprietari ai cabane
ansformaseră această încăpere în spaţiu d
etenţie.
Aproximativ în mijlocul încăperii, chia
easupra scurgerii, pe un scaun fără spătar, er
şezat un bărbat micuţ, cu piele măslinie şi cu
merii căzuţi. Avea un căluş la gură şi mâinil

gate la spate. Picioarele îi erau legate d
cioarele scaunului. La intrarea celor doi
ărbatul îi privi speriat cu ochii săi căprui
chis.
Burke întoarse capul spre Terce şi ridic
ntr-o sprânceană.
— Prietenul nostru care şade acolo, Antonio
ra şoferul de rezervă al echipei de asalt, spus
cet uriaşul. Din păcate, individul a intrat în
anică în timpul fazei de extracţie. L-
bandonat pe Prime.
— Şi ai fost nevoit să-l elimini pe Prime
trebă Burke. Ca să eviţi capturarea lui?
— Nu a fost chiar aşa. Prime a fost…
onsumat, răspunse Terce. Bărbatul cu och
erzi îi aruncă o privire dură interlocutorulu
ău. Ar fi trebuit să ne avertizezi în legătură cu
ectul pe care aveau să-l producă bombel
oastre, domnule Burke. Sper din tot sufletul c
fost vorba de o scăpare din parte
umneavoastră şi nu de ceva intenţionat.
Ofiţerul CIA se încruntă, sesizân
meninţarea din vocea uriaşului.
— Nimeni nu a avut de unde să ştie cât d
ericuloase pot fi afurisitele astea d
anomaşinării! spuse el rapid. Nimic din ce am
tit în rapoartele clasificate de la Harcourt

omura sau de la Institut nu sugera că s-a
utea întâmpla aşa ceva!
Terce îl studie cu atenţie timp de câtev
omente. Apoi dădu aprobator din cap.
— Foarte bine. Vă cred. Cel puţin deocamdată
ărbatul ridică din umeri. Misiunea nu şi-
tins însă obiectivul. Mişcarea Lazarus va f
cum mai puternică, nu mai slabă. Având în
edere acest lucru, doriţi să mergem ma
eparte? Sau ar trebui să ne strângem
atrafusele şi să ne facem nevăzuţi cât ma
vem timp?
Burke se încruntă. Mersese mult prea depart
entru a da acum înapoi. În lumina noilo
venimente, devenise mai imperativ ca niciodat
ă acţioneze pentru distrugerea Mişcării
lătină hotărât din cap.
— Mergem mai departe. E gata echipa t
entru punerea în aplicare a planului sub
coperire?
— Suntem gata.
— Perfect, spuse ofiţerul CIA. Înseamnă c
om avea posibilitatea să aflăm ce s -a întâmpla
Institut cu membrii Mişcării. Declanşaţ
peraţiunea în noaptea asta.
— Aşa vom face, zise Terce încet. Apoi arăt
pre bărbatul legat. Până atunci însă, trebuie s

zolvăm această problemă disciplinară. C
ugeraţi să facem cu Antonio?
Burke se uită mirat la Terce.
— Nu e clar? Dacă individul a cedat o dat
ub presiune, există toate şansele ca aces
ucru să se repete. Nu ne putem permite aş
eva. TOCSIN a devenit, oricum, o operaţiun
arte riscantă. Terminaţi cu el şi aruncaţi-
adavrul într-un loc unde să nu poată fi găsi
âteva săptămâni.
Şoferul gemu slab şi se încovoie şi mai mult.
Terce încuviinţă din cap.
— Motivaţia dumneavoastră este impecabilă
omnule Burke, zise uriaşul privindu-l uşo
muzat. Având însă în vedere că este vorb
espre raţionamentul dumneavoastră şi despr
erdictul dumneavoastră, mă gândesc că ar
ormal să executaţi chiar dumneavoastr
entinţa. Terce îi întinse ofiţerului CIA un
umnal de luptă cu lamă lungă.
Era vorba despre un test, înţelese supăra
urke. Uriaşul voia să vadă în ce măsură ave
de gând să se implice în activitatea murdară
cestei operaţiuni. Asta era. Ţinerea sub contro
unor asemenea mercenari nu fusese niciodat
n lucru prea uşor şi fusese de mai multe or
evoit să ucidă pentru a se impune, crime p

are le ascunsese cu grijă faţă de superiorii să
e acum. Încercând să-şi ascundă dezgustu
iţerul CIA îşi scoase haina şi o agăţă de unu
e suporturile pentru schiuri. Apoi îşi suflec
ânecile cămăşii şi luă pumnalul din mâna lu
erce.
Fără să stea pe gânduri, Burke tăcu câţiv
aşi până în spatele bărbatului aşezat p
aburet, îi trase acestuia capul pe spate şi î
cu o tăietură adâncă de-a curmezişu
eregatei. Sângele ţâşni în aer, roşu-aprins în
umina crudă a becului din tavan.
Bărbatul începu să se zbată violent, încercând
ă scape din frânghiile care îl ţineau fixat d
caun. Apoi se prăbuşi în faţă, în continuar
gat de scaun şi rămase acolo zvâcnind l
tervale neregulate, în timp ce sângele i s
curgea pe podeaua de beton.
Burke se întoarse spre Terce.
— Eşti satisfăcut? se răsti el. Sau vrei să-i sa
groapa?
— Nu e nevoie, răspunse calm uriaşul şi făcu
n semn cu capul spre un obiect înfăşurat în
ânză, aflat în capătul cel mai îndepărtat a
erandei. Am pregătit deja un mormânt pentru
ărmanul Joachim. Antonio poate să intre şi e
colo.
Ofiţerul CIA înţelese că se uita la un al
adavru, învelit într-un giulgiu de astă dată.
— Joachim a fost rănit când ne retrăgeam d
Institut, explică Terce. A fost lovit în umăr ş
picior. Rănile sale nu erau mortale, însă în
curt timp ar fi necesitat o îngrijire medical
emnificativă. Am făcut ceea ce trebuia.
Burke dădu încet din cap, înţelegând despr
e era vorba. Uriaşul cu ochii verzi şi tovarăş
ăi nu-şi riscau securitatea ca să caute un
edic în caz că cineva era prea grav rănit ca s
ai continue lupta. Cei din echipa TOCSIN
chidau pe oricine ar fi putut pune în perico
isiunea, indiferent dacă era vorba despr
roprii lor tovarăşi.
12
Casa Albă
Era trecut de miezul nopţii şi draperiile grel
olorate în roşu şi alb, în stil Navajo, protejau
timitatea Biroului Oval de orice privir
coditoare. Nu era
lau în apropie reanevoie
aripii ca
de persoanele care s
vest a clădirii
ie că preşedintele Statelor Unite încă lucra l
ra aceea sau se afla în compania cuiva.

Sam Castilia era în cămaşă şi studia ma
ulte ordine executive de urgenţă. Lampa gre
e alamă de pe biroul mare din lemn de pin
esena un cerc de lumină în jurul hârtiilor.
Din când în când, preşedintele făce
semnări pe marginea documentelor sau tăi
âte o frază care nu suna cum trebuie.
Într-un sfârşit, cu o mişcare rapidă a stiloului
i puse semnătura în partea de jos a câtorv
rdine. Putea să semneze şi mai târziu
ariantele corectate pentru publicare
eocamdată era important să facă în aşa fe
cât complicatele roţi ale maşinărie
uvernamentale să se mişte mai repede.
Charles Ouray, şeful personalului şi Emil
owell Hill, consilierul pe probleme de securitat
aţională, stăteau în cele două fotolii din piel
late în faţa biroului. Erau foarte obosiţi din
auza drumurilor făcute între Casa Albă ş
elelalte sedii ale cabinetului pentru a pregăt
rdinele în vederea semnării. Nu era lucru uşo
ă aduci la acelaşi numitor mai mult
epartamente ale administraţiei, fiecare cu
riorităţile şi agenda sa.
— Mai este şi altceva? îi întrebă Castilia dup
e termină de semnat.
Cel care vorbi primul fu Ouray.

— Au început să sosească ziarele de dimineaţ
n Europa, domnule preşedinte, zise el cu
gură sumbră.
— Lasă-mă să ghicesc, făcu preşedintel
upărat. Dau în noi, nu?
Emily Power-Hill încuviinţă din cap. Privire
meii era foarte îngrijorată.
— Majoritatea cotidianelor importante din
uropa, din Franţa, Germania, Italia, Mare
ritanie, Spania şi din celelalte ţări. Opini
enerală pare a fi că, indiferent ce atac a avu
c în interiorul Institutului Teller, nouă n
vine în cea mai mare măsură răspundere
entru carnagiul petrecut afară.
— Şi pe ce se bazează? întrebă preşedintele.
— Există tot felul de speculaţii în legătură cu
n aşa-zis program secret de arme bazate p
anotehnologii care a scăpat de sub control
puse Ouray încet. Asta e prima pagină în toat
arele din Europa, în timp ce dezminţiril
oastre oficiale sunt înserate undeva la sfârşit.
— Dar ce fac ăştia? se strâmbă Castilia
epetă cuvânt cu cuvânt declaraţiile de pres
e Mişcării Lazarus?
— Este foarte convenabil pentru ei, spus
owell-Hill. Versiunea lor conţine toat
ementele pe care le adoră europenii: o Americ

are, rea, secretoasă şi stângace care trateaz
e pe poziţii de forţă cu o organizaţie paşnică
ar curajoasă, ce nu urmăreşte decâ
unăstarea planetei. Şi, după cum vă puteţ
magina, toate greşelile de politică externă p
are le-am făcut în ultimii cincizeci de ani au
st puse din nou pe tapet.
— Care crezi că vor fi consecinţele pe plan
olitic? întrebă preşedintele.
— Nu prea bune, răspunse Powell-Hil
ineînţeles că unii dintre „prietenii” noştri de l
aris şi de la Berlin abia aşteptau un astfel d
rilej ca să ne atace. Dar chiar şi adevăraţi
oştri aliaţi sunt nevoiţi să trateze problema cu
are atenţie. Asocierea cu singura superputer
n lume nu a trezit niciodată prea mult
mpatii şi guvernele prietene sunt destul d
grijorate. Poziţia lor poate fi pusă foarte uşo
pericol de o schimbare a opiniei publice.
Ouray dădu şi el din cap.
— Emily are dreptate, domnule preşedinte
m vorbit cu oamenii de la Departamentul d
tat. Au primit, pe căi neoficiale, mai mult
trebări din partea celor din Europa şi din
aponia. Prietenii noştri doresc să primeasc
işte asigurări ferme că teoriile astea sunt fals
, mai ales că suntem în stare să dovedim aces

ucru.
— Să dovedim că nu suntem vinovaţi? Castili
ădu supărat din cap. Nu e deloc uşor.
— Nu, domnule preşedinte, recunoscu Emil
ower-Hill. Însă suntem nevoiţi să facem to
osibilul. În caz contrar, alianţele vor începe s
cârţie şi Europa se va îndepărta şi mai mult d
oi.
După plecarea consilierilor, Castilia ma
ămase la birou câteva minute, încercând s
ăsească o cale prin care să alunge temeril
ublicului european. Din păcate, opţiunile p
are le avea la dispoziţie erau foarte limitate
hiar dacă ar fi permis accesul publicului în
ate laboratoarele şi bazele militare, tot nu a
utea fi sigur că va reuşi să calmeze isteri
ceasta creată cu ajutorului internetului
vonurile răuvoitoare, exagerările, fotografiil
ucate şi minciunile aveau posibilitatea s
ungă în orice colţ al globului cu viteza luminii
ădărnicind orice încercare de prezentare
devărului.
Se auzi o bătaie uşoară în uşă şi preşedintel
dică fruntea.
— Da?
Secretara îşi băgă capul pe uşă.
— Au sunat cei de la Serviciul Secret

omnule preşedinte. A sosit domnul Nomura. A
trat în clădire şi-l aduc la dumneavoastră.
— Cu toată discreţia, Estelle, îi atrase atenţi
astilia.
Pe faţa, de obicei, impasibilă a femeii trecu
rmă de zâmbet.
— Au intrat prin bucătărie, domnul
reşedinte. Bănuiesc că e un mod suficient d
scret.
Castilia râse uşor.
— Ar trebui să fie. Să sperăm că nu dau pest
reunul dintre ziariştii din schimbul de noapte
ăruia i s-a făcut brusc foame. Preşedintele s
dică în picioare, îşi îndreptă cravata şi-şi pus
acoul. Încerca să suplinească prin ţinută ş
oliteţe faptul că fusese nevoit să-l primească în
ceste condiţii pe Hideo Nomura.
Câteva minute mai târziu, domnişoara Pike
ecretara, deschise din nou uşa pentru a -i fac
c în încăpere preşedintelui companiei Nomur
harmatech. Castilia făcu câţiva paşi spr
usafirul său, zâmbindu-i cordial. Urmă un
chimb de plecăciuni în stil japonez, apoi cei do
ărbaţi îşi strânseră mâinile.
Preşedintele îşi invită oaspetele să se aşeze p
anapeaua mare din piele ce trona în mijlocu
căperii.
— Vă sunt foarte recunoscător că aţi reuşit s
ungeţi atât de repede, Hideo. Am înţeles că aţ
enit direct din Europa, nu?
Nomura îi răspunse preşedintelui la zâmbet.
— N-a fost un efort chiar aşa de mare
omnule preşedinte. Funcţia îmi permite s
eneficiez de avionul cu reacţie al companiei
devărul e că eu ar trebui să vă mulţumesc
acă nu m-ar fi contactat secretaru
umneavoastră, v-aş fi solicitat, oricum,
trevedere.
— Din cauza catastrofei de la Institutul Teller?
Japonezul încuviinţă cu o mişcare a capulu
chii săi negri exprimau încordarea.
— Compania noastră nu va putea uita pre
urând acest act de terorism, de o cruzim
emaiîntâlnită.
Castilia îi înţelegea supărarea. Laboratoru
ompaniei Nomura Pharmatech ce funcţiona în
adrul Institutului fusese distrus în întregime
r o estimare sumară arăta că pierderil
uferite de firma cu sediul la Tokyo se ridicau l
este 100 de milioane de dolari. În aceast
umă nu intrau costurile necesare reluării de l
ero a cercetărilor ce se duseseră pe ap
âmbetei odată cu laboratorul. Costurile uman
rau şi mai mari. Cincisprezece din ce

ptsprezece cercetători valoroşi care lucrau în
borator fuseseră daţi dispăruţi şi, probabil, îş
erduseră viaţa în catastrofa de la Institut.
— O să-i găsim şi o să-i pedepsim pe cei car
oartă răspunderea pentru acest atac, promis
astilia. Am ordonat agenţiilor de informaţii ş
ructurilor naţionale de securitate să tratez
ceastă tragedie ca pe prioritatea lor număru
nu.
— Apreciez eforturile dumneavoastră
omnule preşedinte, spuse încet Nomura. Şi am
enit aici să vă ofer şi eu umilul meu ajutor
aponezul ridică uşor din umeri. Bineînţeles, nu
prinderea teroriştilor. Compania mea nu ar
xpertiza necesară pentru aşa ceva. Însă putem
eri un alt fel de asistenţă.
Castilia ridică o sprânceană.
— Da?
— După cum ştiţi, compania mea are l
spoziţie o echipă de intervenţie medicală d
rgenţă destul de însemnată. În câteva ore
vioanele ar putea fi gata să-şi ia zborul spr
ew Mexico.
Preşedintele dădu din cap. Nomura Pharm
ech cheltuia în fiecare an sume considerabil
e activităţi medicale caritabile peste tot în
ume. Era vorba despre o acţiune iniţiată d

rietenul său Jinjiro, chiar de la fon dare
ompaniei, în anii ’60. După ce acesta s
ensionase şi intrase în politică, opera sa fuses
usă mai departe şi chiar dezvoltată de cătr
ul său. Banii de la Nomura Pharmatech s
găseau acum în majoritatea proiectelor d
cest tip, de la campanii de vaccinare în masă ş
e eradicare a malariei din Africa până l
roiecte de alimentare cu apă a unor regiuni din
rientul Mijlociu sau Asia. Însă ceea ce atrăses
primul rând atenţia opiniei publice şi a mass
edia era activitatea dusă de companie î
omeniul intervenţiei în situaţiile de criză şi d
ezastru.
NomuraPharmaTech deţinea o flotilă d
vioane ruseşti de transport, de tip Antonov 124
ondor. Un astfel de avion, mai mare decâ
riaşul C-5, folosit de americani, pute
ansporta chiar şi 150 de tone de echipament
e la baza lor din Insulele Azore, aceste avioan
uteau deplasa adevărate spitale mobile – cu
paţii operatorii şi laboratoare de diagnostic – în
rice loc în care era nevoie de asistenţ
edicală de urgenţă. Compania se mândrea cu
ptul că spitalele sale puteau fi instalate ş
use în funcţiune în mai puţin de douăzeci ş
atru de ore, oriunde în lume unde avea loc un

utremur, taifun, inundaţie sau izbucnea vre
pidemie.
— Este o ofertă foarte generoasă, zise înce
astilia. Mi-e teamă însă că nu există răniţi l
nstitut. Nanomaşinile acelea i-au ucis pe toţ
ei pe care i-au atacat. Nu a mai rămas nimen
are să fie tratat de serviciile medicale.
— Oamenii mei pot acorda sprijin şi în al
od, sugeră cu delicateţe Nomura. Avem dou
boratoare mobile de analiză a ADN-ului. Am
utea contribui la îndeplinirea rapidă a sarcini
eloc plăcute de a…
— De identificare a morţilor, termină Castili
aza în locul lui. Preşedintele se gândea l
erta japonezului.
FEMA3 estimase că ar fi fost nevoie de luni d
le pentru a identifica miile de rămăşiţ
mprăştiate în apropierea ruinelor Institutulu
eller. Orice ajutor care ar fi putut grăbi aces
roces dureros era de apreciat, indiferent cât d
ulte ar fi fost complicaţiile politice ş
rocratice.
Federal Emergency Management Agency – Agenţi

ederală de Management a Situaţiilor de Criză.
Preşedintele încuviinţă cu o mişcare a capului
— Aveţi absolută dreptate, Hideo. Orice sprijin

acest domeniu este mai mult decât binevenit
Castilia oftă.
— E târziu şi au fost nişte zile foarte grele
incer să fiu, aş bea ceva tare. Vă pregătesc ş
umneavoastră un pahar?
— Vă rog, răspunse Nomura. Ceva tare mi-a
rinde bine.
Preşedintele se duse până la o măsuţă plasat
ngă uşa ce ducea spre camera de studiu
omnişoara Pike lăsase acolo, pe o tavă, ma
ulte sticle şi câteva pahare. Preşedintele pus
âna pe o sticlă în care se afla un lichid d
uloarea chihlimbarului.
— Scotch? Am o sticlă de Caol Ila, vechi d
ouăzeci de ani, una dintre băuturile favorit
e tatălui dumneavoastră.
Nomura îşi coborî privirea, vizibil stânjenit d
moţiile răscolite de oferta preşedintelui. Îş
clină apoi capul într-o plecăciune rapidă.
— Mă onoraţi, domnule preşedinte.
În timp ce turna băutura în pahare, Castilia î
udie cu atenţie pe fiul prietenului său
marcând schimbările produse în înfăţişare
cestuia de la ultima întâlnire. Deşi Hide
omura avea aproape cincizeci de ani, păru
uns scurt nu începuse deloc să încărunţească
ra un bărbat înalt pentru un japonez, aşa că î

utea privi drept în faţă pe majoritate
terlocutorilor săi europeni sau american
axilarul său era ferm şi doar la colţurile guri
ale ochilor îi apăruseră câteva riduri. De l
stanţă, Nomura putea fi confundat foarte uşo
u cineva mai tânăr cu zece sau chiar cu
ncisprezece ani. Numai de aproape îţi put ea
a seama de efectele trecerii timpului şi d
ortul de a-şi ascunde durerea.
Castilia îi întinse un pahar lui Nomura, apo
e aşeză şi sorbi din al său. Lichidul dens î
vălui gura într-o căldură plăcută. Era dulce ş
vea o subtilă urmă de sare şi de gust de stejar
reşedintele observă că invitatul său nu fuses
fel de impresionat de calităţile băuturii. Nu
oţi cere fiului să fie aidoma tatălui său, s
ândi Castilia cu tristeţe.
— Am avut şi un alt motiv pentru care v -am
vitat aici, spuse într-un târziu Castilia
trerupând tăcerea apăsătoare care se lăsas
încăpere. Deşi cred că are cumva legătură cu
agedia de la Institut. Preşedintele făcu o pauz
entru a-şi alege cuvintele cele mai potrivite.
— Vreau să vă întreb ce ştiţi despre Jinjiro…
Mişcarea Lazarus.
Nomura îşi îndreptă spatele.
— Despre tatăl meu? Şi despre Mişcare

azarus? A, înţeleg, murmură el. Japonezu
use paharul pe masă. Băutura rămăses
proape neatinsă. Bineînţeles. Vă voi spune to
e ştiu.
— Ştiu că v-aţi opus implicării tatălu
umneavoastră în Mişcare, nu? întrebă Castili
recaut.
Japonezul încuviinţă din cap.
— Da, zise el şi-l privi pe preşedinte drept în
chi. Nu ne-am duşmănit niciodată. Dar nici nu
i-am ascuns opiniile pe care le aveam.
— Şi care erau acele opinii?
— Că obiectivele Mişcării Lazarus sunt într
devăr înălţătoare, nobile, spuse Nomura încet
ine nu şi-ar dori să aibă o planetă purificată
ră poluare, pe care să domnească pacea? Da
e pune problema modului în care doresc ei s
bţină toate astea. Japonezul ridică din umeri
unt lipsite de orice raţiune. Lumea se află într
n echilibru extrem de precar. Pe de-o parte
amete, haos şi barbarism, de cealaltă parte
n fel de utopie. Tehnologia e cea care menţin
cest echilibru delicat. Dacă am renunţa l
hnologiile noastre avansate, aşa cum cer
işcarea Lazarus, nu am face altceva decât s
ondamnăm întreaga planetă la moarte ş
strugere, un coşmar din care este foart

osibil să nu-şi mai revină niciodată.
Castilia dădu încet din cap. Punctul de veder
japonezului era foarte asemănător cu al său.
— Şi ce părere avea Jinjiro în legătură opiniil
umneavoastră?
— La început, tatăl meu a fost de acord cu
ine. Chiar dacă după părerea lui, ritmu
chimbărilor tehnologice era prea rapid
ezvoltarea rapidă a donării, a manipulăr
enetice şi a nanotehnologiilor îl nemulţumea. Î
ra teamă de viteza acestor schimbări, nutre
onvingerea că ştiinţa oferea prea multă puter
nor oameni imperfecţi asupra celorlalţi ş
supra naturii. Atunci când a contribuit l
ndarea Mişcării Lazarus, tatăl meu spera s
losească această organizaţie ca pe un mijlo
rin care să poată fi înfrânat progresul pre
apid al ştiinţei, nu ca pe o armă de stopare în
talitate a acestui progres.
— Şi atitudinea lui s-a schimbat? întreb
astilia.
Nomura se încruntă.
— Da, s-a schimbat. Japonezul ridică paharu
privi pentru o clipă lichidul auriu, fără să s
tingă de băutură. Mişcarea a început să-
chimbe. Vederile sale au devenit mai radicale
uvintele pe care le spunea au devenit ma

ridente.
Preşedintele asculta cu atenţie, fără să spun
imic.
— Iar când ceilalţi membri fondatori a
işcării au început să moară sau să dispară
ziunile tatălui meu au devenit şi mai sumbre
ontinuă Nomura. A început să afirme c
işcarea era atacată… că devenise ţinta unu
ăzboi secret.
— Unui război? întrebă Castilia mirat. Purta
e cine?
— De corporaţii. Anumite guverne. Sau d
emente ale serviciilor de informaţii. Probab
hiar şi de unii agenţi CIA, spuse înce
ponezul.
— Dumnezeule.
Nomura încuviinţă trist.
— La vremea respectivă, credeam că paranoi
ceasta era o dovadă în plus a degenerări
entale a tatălui meu. L-am implorat s
ccepte un tratament medical. A refuzat
etorica sa a devenit şi mai violentă şi ma
aranoică.
— Apoi a dispărut în timp ce se afla în drum
pre Thailanda. Faţa japonezului exprim
urerea. A dispărut fără urmă şi fără vreun
uvânt. Fără să lase vreun indiciu cum că ar f

st răpit sau că ar fi dispărut pentru că aşa
rut el. Nu ştiu dacă este viu sau mort.
Nomura îl privi în ochi pe preşedinte.
— Acum, după ce toţi acei protestatari paşnic
u fost ucişi lângă Institutul Teller, am începu
ă-mi pun întrebări. Tata vorbea despre un
ăzboi secret purtat împotriva Mişcării Lazar us
i eu râdeam de el. Dar dacă avea dreptate?
La scurtă vreme după plecarea lui Hide
omura, Sam Castilia se duse către uşa c
ădea spre camera de studiu, bătu o singur
ată şi apoi intră în încăperea slab luminată.
Chiar lângă uşă şedea un bărbat palid, cu na
ung, îmbrăcat într-un costum boţit, de culoar
ri. Din spatele ochelarilor cu ramă subţire
cesta îl privi pe preşedinte cu ochi scăpărători
— Bună dimineaţa, Sam, zise Fred Klein, şefu
e la Covert-One.
— Ai auzit toată discuţia? întreb
reşedintele.
Klein încuviinţă cu o mişcare a capului.
— Am auzit cea mai mare parte. Klein avea în
ână un teanc de hârtii. Şi am citit ş
anscrierea discuţiilor de la întâlnirea d
seară cu membrii Consiliului de Securitat
aţională.
— Şi? Ce părere ai?

Klein se lăsă pe spate în fotoliu şi -şi trecu
âna prin părul care începuse să se rărească
e părea că odată cu fiecare an care trecea
untea i se mai ridica cu un centimetru. Er
reţul pentru stresul indus de faptul că se afl
fruntea celei mai secrete agenţ
uvernamentale.
— David Hanson nu e prost deloc, spuse e
tr-un târziu. Îi cunoşti dosarul la fel de bin
a şi mine. Are un nas care îl duce direct spr
cul unde e pericolul şi este destul de deştep
de perseverent pentru a ajunge exact acol
nde îi spune flerul.
— Ştiu asta, Fred, spuse preşedintele. L
aiba, altfel nu l-aş fi numit la CIA în ciud
biecţiilor repetate ale lui Emily Powell -Hill, a
utea să adaug. Dar vreau să ştiu care est
ărerea ta în legătură cu concluziile la care
uns. Crezi şi tu că nenorocirea de la Santa F
ste opera Mişcării Lazarus?
Klein ridică din umeri.
— Argumentele lui sunt destul de solide. Îns
u cred că mai era nevoie să-ţi spun şi eu asta.
— Nu, nu era nevoie.
Castilia traversă încăperea şi se lăsă să cad
alt fotoliu, plasat lângă cămin.
— Însă cum se potriveşte teoria celor de la CIA

u ce ai aflat tu de la colonelul Smith?
— Nu prea se potriveşte, recunoscu şefu
overt-One. Smith mi-a spus cât se poate d
ar că indiferent cine ar fi fost atacatorii, erau
işte adevăraţi profesionişti bine antrenaţi
erfect echipaţi, luptători care ştiau foarte bin
e au de făcut. Klein se juca cu pipa pe care
vea în buzunar şi se stăpânea cu greu să n -
coată de acolo. Din păcate, Casa Albă era
ădire în care fumatul fusese interzis cu
esăvârşire. Adevărul e că asta nu se potriveşt
u puţinele informaţii pe care le avem în
gătură cu Mişcarea Lazarus…
— Dar… îl îndemnă preşedintele să continue.
— Dar nu e imposibil, îşi încheie Klein fraza
işcarea are bani. E posibil să fi angaja
rofesioniştii de care avea nevoie. Numa
umnezeu ştie câţi mercenari taie frunză l
âini zilele astea. Este foarte probabil c
divizii aceia să fi fost ex-Stasi, din fost
ermanie de Est, sau ex-KGB, din Rusia. Sau
n fostele comandouri din oricare altă ţară
actului de la Varşovia, din Balcani, ori din
rientul Mijlociu.
— Cea mai tare chestie e afirmaţia lui Smith
otrivit căreia nici una dintre aplicaţiile aflate în

ezvoltare la Institut nu ar fi fost în măsură să -
cidă pe protestatari. Dacă omul nostru ar
reptate, atunci teoria lui Hanson cade
ineînţeles că acest lucru este valabil şi pentru
elelalte variante.
Preşedintele rămase cu privirea aţintită în
olul şemineului. Apoi se scutură şi zise pe un
n gutural:
— Este plauzibil, Fred, mai ales când t
ândeşti la ceea ce Hideo Nomura tocmai mi-
pus. Numai că nu îmi place modul în care atâ
ei de la CIA, cât şi cei de la FBI s
oncentrează numai asupra unei singure teor
legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Santa Fe
xcluzând orice altă posibilitate.
— E de înţeles, spuse Klein lovind cu palm
rocesul-verbal al şedinţei NSC. Trebuie s
cunosc că şi eu am aceleaşi îndoieli. Cel ma
ău lucru în activitatea de analiză
formaţiilor se petrece atunci când începi s
deşi lucruri pătrate în găuri rotunde doa
entru a face să se potrivească piesele din
oteza pe care o susţii. Citind transcrierea ast
arcă-i şi văd pe cei de la CIA şi de la FB
răbindu-se să acopere golurile, în conformitat
u această teorie.
Preşedintele încuviinţă încet din cap.

— Exact asta e problema, zise el şi întoars
apul spre Klein. Ai auzit despre metoda d
naliză echipa A/echipa B, nu?
Şeful Covert-One îi zâmbi preşedintelui.
— Normal că am auzit. La urma urmei, asta
na dintre justificările activităţii mele. În 1976
eorge Bush Sr., care avea să devină unu
ntre iluştrii tăi predecesori şi care pe atunc
ra director la CIA, nu a fost satisfăcut d
naliza pe care oamenii săi o făceau asupr
tenţiilor sovieticilor. Aşa că a angajat în
aralel o altă echipă – echipa B – formată din
rofesori universitari, foşti generali şi experţ
dependenţi pentru a efectua o analiz
eparată în legătură cu aceeaşi problemă.
— Exact, spuse Castilia. Ei bine, începând din
omentul ăsta, Fred, vreau să mobilizez
ropria ta echipă B pentru a găsi soluţia l
ată nebunia asta. Ai grijă să nu te intersectez
u cei de la CIA sau de la FBI decât dacă est
bsolut necesar. Am nevoie de cineva în care s
m încredere absolută.
Klein dădu din cap.
— Se poate aranja, zise el bătând cu pip
eaprinsă pe genunchi. După câteva clipe, Klein
i ridică privirea. Colonelul Smith est
andidatul cel mai potrivit. Se află deja la locu

ptei şi cunoaşte destule despr
anotehnologie.
— Foarte bine, încuviinţă Castilia. Pune-l l
urent, Fred. Stabileşte de ce autorizaţii ar
evoie şi voi avea grijă ca hârtiile să ajung
colo unde trebuie în dimineaţa asta.
13
Undeva printre dealurile Cerrillos, la sud
vest de Santa Fe
O Honda Civic veche, de culoare roşie, înaint
pre sud pe County Road 57, lăsând în urmă un
or
ici mare de praf.
o lumină caleÎn de
orice direcţie,întregi.
kilometri nu se vede
Doa
rălucirea palidă a unei bucăţi de lun
găduia ochiului să distingă pantele abrupt
e dealurilor printre care şerpuia drumu
epavat. La volanul
fuz se afla maşinii umplute
Andrew Costanzo. Bărbatulpână
privel
intervale regulate kilometrajul şi mişca din
uze, atent la distanţa străbătută de cân
ărăsise autostrada interstatală 25
nstrucţiunile
recise. pe care le primise erau foart
Pe faţa palidă şi buhăită a lui Costanzo er
tipărită o expresie de exaltare amestecată cu

anică, pe care puţini din cunoscuţii săi o ma
ăzuseră.
În viaţa de fiecare zi, Costanzo era un individ
mbufnat în permanenţă din cauza frustrărilo
a resentimentelor acumulate. Era un bărba
ras, de patruzeci şi unu de ani, necăsătorit ş
arginalizat de o societate care nu-i aprecia nic
telectul, nici idealurile. Muncise din greu
entru a obţine un doctorat în legislaţi
ediului. Studiile ar fi trebuit să-i deschid
şile lumii academice. Visase de ani de zile s
ungă să lucreze într-una din echipele d
pecialişti din Washington, gata să elaborez
chiţele unor reforme esenţiale pe plan social ş
e protecţie a mediului. În loc de asta, munce
art time într-o librărie. O slujbă nenorocită
are abia îi permitea să plătească chiria unu
partament modest, situat într-unul din cel
ai sărăcăcioase cartiere din Albuquerque.
Costanzo desfăşura însă şi un alt fel d
ctivităţi, secrete şi această parte a vieţii lui er
ngura pe care o considera interesantă
ărbatul îşi linse nervos buzele. Invitaţia de
ce parte din structurile de conducere al
işcării Lazarus fusese foarte onorantă, da
ptul că acceptase implica riscuri serioase
rivind ştirile din după-amiaza aceea înţeleses

ult mai clar totul. Dacă superiorii săi din
adrul organizaţiei nu i-ar fi dat ordine foart
ricte să rămână acasă, fără îndoială că ar f
articipat la demonstraţia de la Institutul Teller
r fi fost unul dintre miile de demonstranţi uciş
e maşinăriile create de corporaţiile ce îşi aveau
boratoarele acolo.
Simţi că-l năpădeşte un val de furie, mult ma
uternică decât amărăciunea datorat
cisitudinilor zilnice ale vieţii sale mizere. Îş
cleştă mâinile pe volan. Maşina viră brus
pre dreapta, gata să intre în malul de nisip ş
egetaţie uscată.
Speriat şi transpirat, Costanzo expulză aeru
n piept. Fii atent cum conduci, îşi zise e
ervos. Mişcarea o să aibă grijă să-şi răzbun
depţii.
Mai parcurse încă un kilometru. Se apropia d
cul de întâlnire. Încetini şi se aplecă în faţ
olbându-se prin parbriz la dealurile care s
ălţau în stânga. Acolo!
Semnalizând din obişnuinţă, Costanzo ieşi d
e drumul de ţară şi începu să înaintez
recaut printr-un mic canion ce şerpuia adân
interiorul dealurilor Cerrillos. Cauciucuril
aşinii scrâşneau peste suprafaţa acoperită cu
etre aduse la vale după topirea zăpezii. Din lo

loc, pe versanţii abrupţi ai canionului, s
edeau pâlcuri de arbuşti piperniciţi şi tufe d
egetaţie.
La cinci sute de metri după ieşirea de p
rumul de ţară, canionul cotea spre nord. Er
cul unde se deschideau mai multe vâlcel
guste ce veneau din direcţii diferite. Se vedeau
luetele contorsionate ale câtorva copaci uscaţ
e reuşiseră să supravieţuiască printre stânci ş
dicăturile de pietriş. De o parte şi de alta s
lau pereţi înalţi de stâncă marcaţi de stra tur
ternative de gresie şi argilă.
Costanzo opri motorul. Nu se mai auzea nic
n zgomot. Ajunsese oare prea devreme? Sau
târziase? Ordinele pe care le primise fuseser
arte clare în ceea ce priveşte importanţ
spectării orei de întâlnire. Îşi tre cu mânec
este frunte pentru a şterge broboanele d
udoare care îi intrau în ochi.
Se târî afară din cabina maşinii, trăgând dup
o mică valiză. Rămase în picioare lâng
ehicul, aşteptând, fără să ştie prea bine c
ebuie să facă în continuare.
Din direcţia unei vâlcele laterale se aprinser
ntr-o dată nişte faruri puternice de maşină
uat prin surprindere, Costanzo se răsuci spr
umină, ferindu-şi ochii cu mâna şi încercân

ă vadă ceva în direcţia aceea. Nu reuşi s
stingă decât conturile unui vehicul de mar
mensiuni şi două sau trei forme ce ar fi putu
ale unor bărbaţi ce aşteptau în picioare de -
arte şi de alta a maşinii.
— Lasă geanta jos, ordonă o voce amplificat
e un megafon. Apoi îndepărtează-te de maşină
ne mâinile la vedere!
Tremurând, Costanzo execută ceea ce i s
rdonase. Făcu ţeapăn câţiva paşi, în timp c
mţea că i se pune un nod în gât. Ridic
âinile, cu palmele în faţă.
— Cine sunteţi? întrebă el încercând să-ş
scundă emoţia.
— Agenţi federali, domnule Costanzo, se auz
ocea, de data asta fără megafon.
— Dar n-am făcut nimic rău! N-am încălca
ici o lege! zise el incapabil să-şi stăpâneasc
emurul vocii şi furios că acesta îi trăda frica.
— Nu? se auzi din nou vocea. Sprijinirea une
rganizaţii teroriste reprezintă o crimă, Andrew
gravă încălcare a legii. Nu ştiai asta?
Costanzo îşi trecu din nou limba peste buze
nima îi bătea gata să-i spargă pieptul. Petele d
udoare de la subraţ i se întindeau cu
peziciune.
— Acum trei săptămâni, un bărbat a căru

escriere se potriveşte cu a ta a comandat dou
UV-uri Ford Excursion la doi dealeri din
lbuquerque. Două maşini negre 4x4. A plăti
aşinile cu bani gheaţă. Bani gheaţă, Andrew
şti atât de bun să-mi spui de unde are cinev
a tine o sumă de o sută de mii de dolari ban
heaţă?
— Nu eram eu acela, protestă Costanzo.
— Vânzătorii te pot identifica, Andrew, î
aminti vocea. Toate tranzacţiile în bani gheaţ
e depăşesc zece mii de dolari trebuie raportat
genţiilor federale. Nu ştiai asta?
Costanzo rămase cu gura căscată. Aş fi trebui
ă-mi dau seama de asta, îşi spuse el. Cerinţ
e a raporta tranzacţiile făcute cu bani gheaţ
cea parte din măsurile luate pentru stopare
aficului de droguri, însă, în realitate, în
ziunea lui, nu reprezenta decât o altă măsur
rin care Washingtonul monitoriza oric
otenţiali disidenţi. În agitaţia produsă de faptu
ă primise o misiune specială pentru Mişcare
azarus, uitase cu desăvârşire de aceast
revedere legală. Cum de putuse să fie atât d
âmpit? Începuseră să-i tremure genunchii.
Una dintre siluetele din faţa lui făcu câţiv
aşi în direcţia lui. Era vorba despre un bărba
arte înalt şi solid.

— Haideţi să nu ne mai ascundem dup
egete, domnule Costanzo, spuse acesta cu
oce uşor amuzată. Aţi fost tras pe sfoară.
Activistul Mişcării Lazarus rămăsese ţintui
cului. Omul din faţa lui avea dreptate, îş
puse el furios. Fusese trădat. Dar de ce er
are aşa de surprins? Avusese mereu parte d
şa ceva – la început, acasă, după aceea, l
coală – şi acum i se întâmpla din nou.
— Pot să-l identific pe cel care mi-a dat banii
e oferi el disperat. Am o memorie vizuală foart
ună…
Un glonţ de 9 mm îi pătrunse printre ochi, î
ârtecă creierul şi îi distruse partea din spate
raniului.
Bărbatul înalt cu părul roşu, în mâna cărui
e afla pistolul cu amortizor, se uită dispreţuito
pre cadavrul activistului.
— Da, domnule Costanzo, spuse Terce încet
unt sigur că puteţi.
Jon Smith alerga disperat ca să-şi salvez
aţa. Asta e tot ce ştia. Pe lângă el alergau ş
ţi oameni. Cu toate că aceştia urlau disperaţi
utea să audă un bâzâit puternic. Aruncă
rivire peste umăr şi văzu un roi imens d
secte ce cobora spre ei cu viteză. Încercă s
erge şi mai repede şi inima îi bătea să-i sparg

eptul.
Bâzâitul se auzea acum şi mai tare, ma
sistent şi mai ameninţător. Ceva i se lipise d
ât şi încercă cu disperare să scape de lucru
cela. I se lipi însă de mână. Se uită în jos ş
ăzu că era vorba despre o viespe.
Brusc, viespea începu să se tr ansforme într-
reatură artificială făcută din oţel şi titan
chipată cu dinţi ascuţiţi ca de ferăstrău şi ţep
a nişte burghie. Viespea-robot îşi întoarse înce
apul triunghiular spre el. Ochii ei cu mii d
ţete străluceau hămesiţi. Rămase ţintui
cului, incapabil să reacţioneze, privind îngrozi
um dinţii şi ţepii viespii se puseră în mişcare ş
cepură să-i sfârtece carnea.
Se trezi brusc şi se ridică în şezut, respirând
acadat. Acţionă din reflex şi-şi scoase rapid d
ub pernă pistolul SIG-Sauer. Apoi se opri. Nu
usese decât un vis, îşi spuse el tulburat.
Telefonul mobil bâzâi din nou, de pe noptier
nde îl pusese înainte de a adormi. Afişaju
easului deşteptător arăta că abia trecuse d
ra trei dimineaţa. Smith înşfăcă telefonu
ainte ca acesta să mai apuce să mai bâzâie
ată.
— Da. Ce s-a întâmplat?
— Îmi pare rău că te -am trezit, colonele, spus

red Klein, fără însă ca vocea lui să exprim
rea mult regret.
Însă s-a întâmplat ceva şi am considerat că a
ebui să vezi şi tu… şi să auzi.
— Da? făcu Smith coborând din pat.
— Misteriosul Lazarus şi-a făcut în sfârşi
pariţia, spuse şeful Covert-One. Sau cel puţin
şa se pare.
Smith fluieră uşor. Era un lucru cu adevăra
teresant. În informările despre Mişcare
azarus la care participase, i se spusese foart
ar că nici un serviciu de informaţii occidenta
u reuşise să afle cine conducea cu adevăra
peraţiunile organizaţiei.
— Lazarus în persoană?
— Nu, răspunse Klein. Cred că cel mai bine a
să-ţi arăt ce avem. Ai laptopul la îndemână?
— Stai puţin.
Smith lăsă telefonul pe pat şi aprinse lumina
alculatorul portabil se afla în geantă, lâng
ulap. Cu mişcări rapide, colonelul pus
paratul pe pat, îl conectă la mufa din perete şi
porni.
Smith introduse codul de securitate şi parolel
are îi permiteau să intre în reţeaua Covert
ne. După aceea ridică din nou telefonul.
— M-am conectat.
— Aşteaptă o clipă, zise Klein. Îţi trimi
aterialul imediat.
După câteva secunde, pe monitor apăru faţ
ăcută a unui bărbat de vârstă mijlocie, car
rivea fix în direcţia camerei de luat vederi.
Smith se aplecă spre monitor pentru a studi
e aproape faţa individului. Era un chip care
e părea ciudat de cunoscut. Fiecare trăsătură
e la părul castaniu, uşor ondulat şi puţin
cărunţit pe la tâmple, la ochii albaştri, nasu
asic şi bărbia fermă, crea impresia de puter
înţelepciune.
„Eu sunt Lazarus”, spuse calm bărbatul de p
onitor. „Mă adresez atât adepţilor Mişcării, câ
întregii omeniri. Vreau să spun adevăru
espre cei puternici şi corupţi”.
Smith asculta cu atenţie vocea sonoră, perfec
cordată a lui Lazarus. În scurtul său discurs
cesta solicită prinderea şi judecarea celo
novaţi de masacrul de la Institutul Teller
erea, de asemenea, interzicerea totală ş
mediată a tuturor cercetărilor din domeniu
anotehnologiilor. Lazarus se adresă apo
embrilor Mişcării, îndemnându-i să facă tot c
ra necesar pentru a păzi omenirea de pericolu
anotehnologiilor.
— Mişcarea noastră, o mişcare a tuturo

amenilor, indiferent de rasă, sex sau credinţ
ligioase, a avertizat de mai mult timp în
gătură cu această ameninţare, spuse solemn
azarus. Avertismentele noastre au fost îns
norate sau luate în derâdere. Vocile noastr
u fost reduse la tăcere. Ieri, întreaga omenire
utut să vadă în sfârşit adevărul, un adevă
ribil şi înfiorător.
După terminarea discursului, pe ecranu
onitorului rămase un fundal neutru.
— Un exemplu de propagandă foarte eficientă
se încet Smith la telefon.
— Într-adevăr foarte eficientă, recunoscu
lein. Materialul ăsta este destinat marilo
ţele de televiziune din Statele Unite şi Canada
ei de la NSA l-au interceptat acum două ore, în
uxul de semnale ale unui satelit d
omunicaţii. Toate agenţiile de informaţ
ucrează acum la analizarea lui.
— Bănuiesc că nu avem cum să interzicem
fuzarea materialului, spuse gânditor Smith.
— După ce s-a întâmplat ieri? pufni Klein. În
ici un caz, colonele. Mesajul de la Mişcare
azarus va fi prima ştire din buletinele d
mineaţă şi, probabil, va fi transmis dup
ceea toată ziua.
Smith încuviinţă din cap. Nici un director d

anal de televiziune nu era nebun să dea cu
ciorul la şansa de a transmite un mesaj din
artea liderului Mişcării Lazarus, în special, din
auza misterului în care era înconjurat aces
ersonaj.
— A reuşit NSA să descopere surs
ansmisiei?
— La asta lucrează acum, însă nu va fi
eabă prea uşoară. Mesajul a sosit sub form
nui semnal comprimat şi cifrat ataşat de un
t semnal-sursă. Odată ajuns la satelit
esajul a început să se decomprime şi să s
ecodifice singur şi apoi a fost emis spre New
ork, Los Angeles, Chicago…
— Foarte interesant, spuse Smith gânditor. Nu
se pare o metodă ciudat de sofisticată pentru
organizaţie ce pretinde că se opun
hnologiilor modeme?
— Ba da, recunoscu Klein. Însă ştiam deja c
işcarea foloseşte foarte mult calculatoarele ş
ternetul pentru a realiza comunicările interne
şa că n-ar trebui să fim atât de surprinşi c
tilizează aceleaşi metode pentru a se adres
stului lumii.
Klein făcu o pauză şi oftă.
— Mai mult ca sigur că, în cazul în care NSA
uşeşte să descopere sursa transmisiei, se v

ovedi că e vorba despre un DVD anonim
rimit de un mic post independent, împreun
u o sumă considerabilă pentru a fi transmis.
— Bine măcar că ştim acum cum arat
dividul ăsta, spuse Smith. Acum putem să -
lăm adevărata identitate. Sunt sigur c
ndeva, în bazele noastre de date sau al
iaţilor noştri se găseşte un fişier care să s
otrivească cu poza individului.
— Cred că te cam grăbeşti, colonele, zise Klein
itat. Ăsta n-a fost singurul mesaj intercepta
e NSA în dimineaţa asta. Uită-te şi la ăsta…
Pe ecran apăru un asiatic, un bărbat cu păru
b, cu o frunte înaltă, fără riduri şi cu nişt
chi negri, fără vârstă. Figura lui îi adus
minte lui Smith de picturile ce înfăţişau
ţelepţii din vechime. Bărbatul începu s
orbească în japoneză. În partea de jos
cranului se scurgea subtitrarea în limb
ngleză.
„Eu sunt Lazarus. Mă adresez atât adepţilo
işcării, cât şi întregii omeniri…”
Următoarea imagine fu cea a unui african,
ţă care emana forţa unui rege sau a unu
aman. Bărbatul vorbea în dialectul swahili
să cuvintele erau aceleaşi, transmiteau acelaş
esaj. După ce termină africanul, apăru din

ou bărbatul cu trăsături europene, dar de dat
sta vorbea în franceză.
Smith putu să urmărească uimit cum p
cran defilează diferite imagini ale lui Lazarus
ecare dintre ele transmiţând acelaşi mesa
umai că într-o altă limbă.
După ce ultima imagine dispăru de pe ecran
olonelul fluieră uşor.
— Asta da găselniţă! E posibil ca două treim
n populaţia omenirii să primească simultan
esajul Mişcării Lazarus. De la nişte indiviz
are arată ca ei şi vorbesc aceeaşi limbă.
— Se pare că ăsta e planul, zise şeful Covert
ne. Însă indivizii sunt mult mai deştepţi. Ma
ită-te o dată la prima imagine a lui Lazarus.
Imaginea apăruse din nou pe monitor ş
gheţase chiar în clipa în care bărbatul s
regătea să vorbească. Smith se uita cu atenţi
faţa bărbatului de vârstă mijlocie. De ce i s
ărea oare atât de cunoscută?
— Mă uit la ea, Fred. Dar îţi mărturisesc c
u prea ştiu ce anume să caut.
— Nu e o faţă reală, colonele, îi spuse Klein
otărât. Nici una dintre celelalte imagini ale lu
azarus nu este.
Smith ridică dintr-o sprânceană.
— Şi atunci ce sunt?
— Imagini generate pe calculator, îi răspuns
lein. Trăsături ale unor oameni rea
mestecate pentru a crea un set de feţe diferite
ocile sunt şi ele generate pe calculator.
— Deci nu avem cum să-i identificăm, îşi dădu
eama Smith. Sau să aflăm dacă Mişcarea
ondusă de un singur individ sau de mai mulţi.
— Exact. Şi nu numai atât, spuse Klein. Am
ăzut o analiză făcută de cei de la CIA
pecialiştii lor sunt convinşi că aceste imagini ş
oci sunt create cu mare atenţie că el
prezintă adevărate arhetipuri, figuri idealizat
e culturilor cărora li se adresează Lazarus.
Prin urmare, se explica de ce i se păruse atâ
e familiară prima imagine. Smith văzuse
gură ce aducea foarte bine cu imaginea pe car
au occidentalii despre eroii lor.
— Indivizii ăştia sunt foarte pricepuţi, zise e
mărât.
— Exact.
— Să ştii că încep să le dau dreptate celor d
CIA şi FBI, când îi acuză pe indivizii ăşti
entru ce s-a întâmplat ieri.
— Nu ştiu. Faptul că sunt experţi în
ropagandă şi că ştiu să se protejeze nu
seamnă în mod obligatoriu că au intenţ
roriste. Încearcă să nu te laşi influenţat

olonele. Nu uita că în această investigaţi
overt-One joacă rolul echipei B. Misiunea t
ste să joci rolul avocatului diavolului, să t
siguri că nu sunt ignorate anumite probe, doa
entru că nu se potrivesc cu anumite ide
reconcepute.
— Nu-ţi fie teamă, Fred, spuse Smith. Voi fac
t ce depinde de mine pentru a descoper
devărul.
— Cu discreţie, te rog, îi reaminti Klein.
— Discreţia este calitatea mea cea mai de preţ
puse Smith zâmbind.
— Da? Nu ştiam, zise ironic şeful Covert-One
ucces, Jon. Dacă ai nevoie de ceva, informaţii
prijin, permise de acces, orice, sunt gata să t
ut.
Zâmbind în continuare, Smith închis
lefonul şi calculatorul şi începu să s
regătească pentru ziua lungă care abi
cepea.
14
Emeryville, California
Pe vremuri
egrabă prinun orăşel adormit,
depozitele părăsitecaracterizat ma
şi magazinel
u maşini de gătit ruginite, Emeryville înfloris
rusc şi devenise unul din promiţătoarele centr
e biotehnologiei din Bay Area. Corporaţ
rmaceutice multinaţionale,
inginerie genetică firme specializat
sau antreprenori în căutar
e noi oportunităţi, cum ar fi nanotehnologia
oncurau în găsirea de spaţii pentru birouri ş
boratoare de-a lungul aglomeratului corido
aralel cu Preţul
akland. autostrada 80, ce lega
terenurilor Berkeleyerau
şi taxele d
xorbitante aici, însă se pare că investitorilor l
ăsa prea puţin de acest aspect, fiind mai mul
teresaţi de proximitatea unor universităţi d
rim rang, a aeroporturilor
tercontinentală de importanţ
şi, probabil, mai presus d
rice, de priveliştea extraordinară care s
eschidea de aici asupra oraşului San
rancisco, a Golfului şi asupra podului Golden
ate.
Spaţiile dedicate cercetărilor în domeniu
anoelectronicii
8/18/2019
aparţinând firmei Telo Robert Ludlum Operațiunea Lazarus
orporation ocupau un etaj întreg într-una din

ădirile din oţel şi sticlă ce se înălţa nu depart
e intrarea spre Bay Bridge. Interesaţ i, în
rimul rând, de obţinerea de profit de pe urm
vestiţiilor de multe milioane de dolari în
chipamente, materiale şi personal şi mai puţin
e publicitatea ieftină, cei de la Telo
orporation preferau discreţia. Prezenţa firme
clădire nu era anunţată prin nici o firm
rălucitoare şi scumpă. Nu se organizau vizit
entru grupuri de şcolari, politicieni sau presă
cţiuni consumatoare de timp preţios. Chiar ş
ecuritatea era asigurată printr-un singur post
asat în interior, chiar lângă uşa de la intrare.
Paul Yiu, de la Pacific Security Corporation
edea pe un scaun în interiorul postului de paz
citea un roman poliţist. Trecu la o pagin
ouă şi fu surprins să descopere acolo moarte
nui alt suspect despre care el bănuia că a
utea fi criminalul. Gardianul lăsă cartea p
jghea, căscă şi se întinse. Miezul nopţi
ecuse de mult, însă mai erau două ore pân
ând avea să-i vină schimbul. Încercă să-ş
ăsească o poziţie mai bună în scaunu
votant, îşi aranjă arma purtată într-un to
rins la centură şi se întoarse la romanul său
oliţist. I se închideau pleoapele.
O bătaie uşoară în uşile de sticlă îi alung

morţeala. Yiu ridică privirea, convins că
orba despre unul dintre ciudaţii vagabonz
are, plecaţi din Berkeley, ajungeau uneori pân
ci din greşeală. În loc de asta, la uşă se afla
oşcată mignonă, care îl privea cu o expresi
grijorată. Noaptea aducea o ceaţă rece dinspr
olf şi femeia nu se simţea, probabil, prea bin
sacoul subţire, de sub care se vedea o bluz
bă de mătase.
Gardianul împinse scaunul în spate, îşi aranj
niforma kaki şi se îndreptă spre uşă. Tânăr
âmbi uşurată văzându-l că vine spre ea ş
cercă uşa. Aceasta vibră uşor însă rămas
ai departe încuiată.
— Îmi pare rău, doamnă, spuse gardianul prin
şile de sticlă. Clădirea este închisă.
Privirea femeii redeveni îngrijorată.
— Vă rog, am nevoie de un telefon să sun l
ervice, zise aceasta cu o voce plângăcioasă. M
a stricat maşina nu departe de aici şi acum
-a lăsat şi mobilul!
Yiu rămase pe gânduri pentru o clipă. Regulil
rau suficient de clare: nici un vizitato
eautorizat în afara orelor de program. Pe d
tă parte, nu era nevoie ca vreunul dintre şef
ă afle vreodată că se hotărâse să o facă p
unul samaritean faţă de femeia de afară. S

cem că e fapta mea bună pe săptămâna asta
e hotărî el. În afară de asta, femeia era destu
e drăguţă şi el avusese dintotdeauna
ăbiciune pentru roşcate.
Gardianul îşi scoase cardul de acces din
uzunarul de la piept al cămăşii ş i îl trecu prin
nta încuietorii. Se auzi un bâzâit şi clinchetu
cuietorii. Yiu trase de uşa grea de sticl
âmbind binevoitor.
— Poftiţi doamnă. Telefonul este…
Jetul de substanţă paralizantă îl lovi drept în
chi şi în gura deschisă. Gardianul se frâ nse d
ijloc, orbit, incapabil să scoată vreun sunet
ici nu apucă să ducă mâna la pistol, că fu
ântit pe podeaua lucioasă de uşa împinsă cu
rţă. Mai multe persoane năvăliră în holu
ădirii. Fu prins de nişte braţe puternice şi apo
âinile îi fură imobilizate la spate cu ajutoru
ătuşelor pe care le avea el la centură. Altcinev
trase o glugă de pânză peste cap.
O femeie se aplecă peste el pentru a-i şopti l
reche:
— Să nu uiţi asta! Lazarus trăieşte!
Atunci când Yiu fu în sfârşit eliberat, intruş
ecaseră de mult din clădire. Din laboratoarel
rmei Telos se alesese însă praful, vase din
iclă sparte, microscoape electronice arse

zervoare din inox găurite şi chimicale vărsat
este tot. Sloganurile Mişcării Lazarus scrise cu
pray pe pereţi, pe uşi şi pe ferestre arătau cla
ne se făcea responsabil de toate distrugeril
celea.
Zurich, Elveţia
În timp ce soarele palid de toamnă cobora spr
enit, mii de protestatari se înghesuiau p
răzile în pantă, mărginite cu arbori, car
ădeau în Oraşul Vechi şi în Limmat. Mulţime
oca străzile din jurul Institutului Federa
lveţian de Tehnologie şi al Universităţii din
urich, instituţii ale căror campusuri s
vecinau. Pe deasupra capetelo
emonstranţilor fluturau steaguri roşu-verzi al
işcării Lazarus şi pancarte prin care se cere
terzicerea proiectelor de cercetare în domeniu
anotehnologiilor, în curs de desfăşurare în
lveţia.
Mai multe escadroane de poliţişti echipaţi cu
astoane de cauciuc şi scuturi din plexigla
şteptau pe loc repaus la câteva cvartal
stanţă de grosul protestanţilor. Lângă ei s
lau maşini blindate echipate cu tunuri cu ap
ecât păcat, e o ruşine. Profesorul se uit
ervos în ochii celuilalt. Aproape că-mi vine s

red că simpatizaţi cu ignoranţii ăştia.
Ofiţerul de poliţie îi înfruntă privirea fără s
ipească.
— Să ştiţi că nu sunt membru al Mişcăr
azarus, dacă asta încercaţi să sugeraţi, spus
încet. Însă am văzut ce s-a întâmplat în
merica. Nu vreau ca o astfel de catastrofă să s
roducă şi aici, la Zurich.
Directorul laboratorului se înroşi la faţă.
— Aşa ceva e imposibil! În nici un caz
ctivitatea noastră este total diferită de ceea c
ceau americanii şi japonezii la Institutu
eller! Orice comparaţie este exclusă!
— Asta e foarte bine, spuse calm poliţistul cu
urmă de zâmbet sardonic în colţul gurii. Î
tinse lui Kaspar un megafon şi-i spuse: Poat
ă dacă le povestiţi demonstranţilor ce mi-aţ
pus mie, reuşiţi să-i faceţi să înţeleagă că au
reşit şi se dispersează de bună voie.
Kaspar rămase cu ochii holbaţi la el, uimit s
escopere atâta ignoranţă şi insolenţă la un
uncţionar public.
8/18/2019
15
Aeroportul Internaţional Albuquerque

New Mexico
Având soarele abia răsărit şi roşu în spate
riaşul Condor trecu bubuind peste lini
terioară de balize de semnalizare
eroportului şi atinse greoi asfaltul de pe Pist
pt. Cele patru turbine montate de pilon
ugiră în clipa în care pilotul inversă sensul d
şire a gazelor. Avionul ricoşă câţiva centimetr
apoi în aer, apoi se aşeză pe suprafaţa d
sfalt şi, decelerând, parcurse aproape în
tregime cei patru kilometri ai pistei. Uriaş
eronavă trecu pe lângă hangarele unde erau
dăpostite avioanele de vânătoare F-16 al
scadrilei 50 New Mexico a Gărzii Naţionale
recum şi pe lângă buncărele camuflate în care
e timpul războiului rece, fuseseră adăpostit
umeroase arme nucleare tactice şi strategice.
Aproape de capătul vestic al pistei, enormu
vion de producţie rusească coti spre zon
epozitelor de marfa şi, mergând din ce în c
ai încet, se opri complet lângă un mic avion
u reacţie privat. Zgomotul ascuţit al motoarelo
e stinse. Condorul era imens faţă de grupul d
porteri şi cameramani care îi aşteptau sosirea
Rampa din spate a avionului, înaltă de 1
etri, se deschise cu un şuierat şi se propti p

etonul pătat cu ulei şi benzină. Doi bărbaţi în
ostume de zbor îşi făcură apariţia din
teriorul calei, ţinând mâna la ochi ca să s
rească de lumina soarelui. Odată ajunşi p
ol, cei doi se întoarseră cu spatele şi, folosind
n sistem de semnalizare cu ajutorul braţelor
cepură să-i dirijeze pe şoferii aflaţi la volanu
ai multor vehicule din pântecele uriaşulu
ondor. Laboratoarele mobile promise de Hide
omura sosiseră în New Mexico.
În mijlocul jurnaliştilor, se afla însuşi Nomura
are urmărea împreună cu aceştia modul rapi
calm în care tehnicienii şi echipele de sprijin
regăteau convoiul pentru drumul scurt p
osea până la Santa Fe. Japonezul era mândru
plăcut impresionat de eficienţa de car
ădeau dovadă oamenii săi.
După ce se convinse că echipele medi
maseră suficient de mult, Nomura le solicit
tenţia printr-un gest. Cameramanii avur
evoie de mai multe secunde pentru a-ş
focaliza aparatura şi a-şi potrivi microfoanele
aponezul aşteptă cu răbdare până ce toat
umea fu gata.
— Doamnelor şi domnilor, vreau să vă anun
ă am luat o decizie foarte importantă, începu
omura. Nu mi-a fost deloc uşor. Însă cred c

ste cea mai bună decizie posibilă, mai ales în
ondiţiile teribilei tragedii la care am fost cu toţ
artori ieri. Japonezul se opri pentru a mări ş
ai mult tensiunea. Începând chiar din aces
oment, Nomura Pharmatech suspendă toat
rogramele sale de cercetări în domeniu
anotehnologiilor, atât cele din propriile noastr
boratoare şi capacităţi de producţie, cât şi cel
e care le sponsorizam în alte institute din
ume. Vom invita observatori în laboratoarel
oastre pentru a confirma că am sis tat toat
ctivităţile din acest domeniu.
Nomura ascultă politicos valul de întrebăr
recipitate declanşate de anunţul său
urprinzător şi apoi începu să răspundă la cel
are se potriveau cel mai bine scopurilor sale.
— Dacă decizia mea a fost influenţată d
olicitările Mişcării Lazarus, din aceast
mineaţă? Japonezul clătină din cap. În nici un
az. Deşi respect motivaţia şi idealurile aceste
rganizaţii, nu sunt de acord cu atitudinea lo
ţă de ştiinţă şi tehnologie. Această oprir
mporară este dictată, pur şi simplu, d
rudenţă. Până nu vom şti cu exactitate ce s -
tâmplat la Institutul Teller, ar fi o nesăbuinţ
ă punem în pericol şi alte locaţii.
— Dar ce se va întâmpla cu competitor

umneavoastră? întrebă fără menajamente un
t reporter. Există şi alte firme, universităţi ş
hiar guverne care au investit deja miliarde în
ercetări privind utilizarea nanotehnologiilor în
omeniul medical. Ar trebui să vă urmez
xemplul şi să oprească şi ei cercetările?
Nomura zâmbi politicos.
— Nu cred că am autoritatea de a le indic
tora ce cale trebuie să urmeze. Este
hestiune care depinde de judecata lor sau
oate, chiar mai mult, de conştiinţa fiecăruia
u nu pot decât să vă asigur că Nomur
harmatech nu va pune niciodată profituril
aintea vieţilor unor oameni nevinovaţi.
Boston, Massachusetts
Masivul James Severin, directorul executiv a
ompaniei Harcourt Biosciences, urmăre
ltimele secvenţe ale interviului lui Hide
omura transmis în buletinul de ştiri de l
NN.
— Ticălosul ăsta de japonez, murmură e
dmirativ şi furios în acelaşi timp. Ştie doar c
roiectele firmei lui sunt cu mult în urm
uturor ceilalţi, astfel că nu au nici cea ma
ică şansă să ne egaleze!
Bărbatul de lângă el, la fel de înalt, da

ântărind probabil cu vreo treizeci de kilogram
ai puţin, îl aprobă cu o mişcare a capului.
— Din câte ştim noi, oamenii lui Nomura sun
urma cercetătorilor noştri cu cel puţin
ptsprezece luni. Indivizii bâjbâie încă printr
ementele teoretice, în timp ce echipele noastr
ezvoltă deja aplicaţii utile în medicină. Este
ursă pe care Pharmatech nu are cum s-
âştige.
— Da, mârâi Severin. Ştim asta. Şi prietenu
ostru Hideo o ştie foarte bine. Însă cine poat
ă spună cu adevărat ce are omul de gând? În
rice caz, nu presa. Directorul se încruntă
preşte proiectele astea la care a dat greş şi, în
celaşi timp, o face pe cavalerul altruist, gata s
nunţe la profiturile firmei sale pentru binel
menirii! Drăguţ, nu-i aşa?
Severin îşi trase scaunul şi se ridică greoi în
cioare. Făcu câţiva paşi şi se opri mohorâ
ngă peretele de sticlă ce mărginea biroul său.
— Acţiunea asta a lui Nomura nu face decâ
ă sporească presiunea publicului şi
oliticienilor asupra noastră, a celorlalţi. Dej
m suferit destul din cauza mizeriei de la Sant
e. Acum o să se amplifice totul.
— Am putea reduce niţel presiunea dacă ne
m alătura şi noi moratoriului autoimpus d

harmatech, sugeră precaut celălalt bărbat
oar până când reuşim să dovedim că nu
boratorul nostru de la Teller a fost de vin
entru dezastrul de acolo.
Severin pufni nervos.
— Şi cât va dura asta? Câteva luni? Un an
oi ani? Chiar crezi că ne putem permite s
nem o armată de oameni de ştiinţă străluciţ
tâta vreme, doar ca să taie frunză la câini
irectorul îşi lipi fruntea de sticla groasă. Jos
depărtare, apa din Portul Boston avea
uanţă rece de gri verzui.
— Nu uita că foarte mulţi, atât din Congres
ât şi din presă, vor sugera că suspendare
roiectelor va însemna practic recunoaştere
reşelii noastre.
Celălalt bărbat din cameră nu mai zise nimic.
Severin se răsuci de la fereastră şi îşi lovi cu
gomot palmele la spate.
— Nu. Nu vom juca aşa cum vrea Nomura
om ieşi singuri din situaţia asta, chiar dacă n
a fi greu. Pregăteşte imediat un comunicat d
resă. Vom declara că Harcourt Bioscience
spinge cu hotărâre cererile Mişcării Lazarus
u vom ceda în faţa unor ameninţări ale une
rganizaţii extremiste. Şi haide să organizăm
entru mass-media nişte vizite în celelalt

boratoare ale noastre în care se fac cercetăr
domeniul nanotehnologiilor. Trebuie să l
rătăm oamenilor că noi nu avem absolut nimi
e ascuns şi că nu e cazul să se teamă de ceva.
16
Institutul Teller
Jon SmithTeller.
nstitutului păşeaAvea
cu pe
atenţie printre gros
el un costum ruinel
d
rotecţie din plastic, mănuşi, mască şi glug
gilate şi prevăzute cu propria rezervă d
xigen. Peste glugă purta şi o cască albastră d
rotecţie.
e o grindăSe lăsă într-o de
înnegrită parte
fumca ce
să atârna
se fereasc
din
avan. Trebuia să aibă grijă să nu -şi sfâşi
ostumul în vreunul dintre cuiele ce ieşeau din
mnul carbonizat. Nu se ştia dacă nanofag
are
ctivi uciseseră
sau nu. mii
Pânăde acum,
protestatari eraunuîncs
nimeni
cumetase să verifice acest lucru pe pielea sa
ragmente de cărămidă şi cioburi de sticl
osneau strident sub tălpile groase al
ocancilor.
Ajunse într-o zonă mai aerisită, acolo unde s
tlase cantina pentru angajaţi. Încăperea er
proape intactă, cu excepţia urmelor lăsate d

xplozie pe doi pereţi şi a contururilor desenat
u cretă pe podea, acolo unde fuseser
depărtate rămăşiţele umane.
Echipa de la FBI care investiga dezastrul îş
abilise aici locul de adunare şi centrul d
omandă operativ. Două calculatoare portabil
useseră instalate pe o masă din centru
căperii deşi era clar că agenţilor care încercau
ă le folosească le venea foarte greu s
troducă date cu mănuşile acelea groase.
Smith se îndreptă spre un colţ unde se afla un
ărbat ce avea pe cap o cască de protecţie d
uloare neagră şi care studia un set de planş
tinse pe o masă. Pe ecusonul prins d
ostumul de protecţie scria LATIMER, C.
Agentul întoarse capul auzindu-i paşii.
— Cine sunteţi dumneavoastră? întrebă el
ocea îi suna înfundat din cauza măştii d
rotecţie.
— Doctor Jonathan Smith. Lucrez pentru
entagon. Jon bătu uşor cu degetul în casca d
rotecţie de culoare albastră. Aceasta er
uloarea menită să-i diferenţieze pe observator
consultanţii ce aparţineau altor agenţii. Am
rimit misiunea de a observa cum se desfăşoar
vestigaţiile şi de a acorda ajutor ori de câte or
cest lucru e posibil.

— Sunt agentul special Charles Latimer, s
rezentă celălalt bărbat. Era suplu, cu pă
eschis la culoare şi vorbea cu un puterni
ccent sudist. Şi cum anume ne puteţi ajuta
omnule doctor, întrebă el curios.
— Am destul de multă experienţă practică în
omeniul nanotehnologiilor, spuse pruden
mith. Şi cunosc destul de bine modul d
mplasare a laboratoarelor. Eram detaşat l
nstitut când a avut loc atacul terorist.
Latimer îl privi uimit.
— În cazul ăsta, domnule doctor, ar trebui s
ţi mai degrabă martor decât observator.
— Ieri am fost într-adevăr martor, spus
mith zâmbind. Azi însă am fost promovat în
uncţia de consultant independent. Îmi dau
eama că nu e prea regulamentar, zise e
dicând din umeri.
— Nu, nu prea e, zise agentul. Ştiţi ce vreau
ă vă întreb? Aveţi aprobare din partea şefilo
ei să umblaţi pe aici?
— Sunt sigur că toate aprobările necesare au
uns pe biroul doamnei Pierson, răspuns
mith împăciuitor. Ultimul lucru de care ave
evoie acum era să se pună rău cu conducere
peraţiunii. Nu se întâlnise cu Kit Pierson pân
tunci şi avea presimţirea că femeia nu avea s

e deloc prea încântată să descopere că cinev
n afara FBI-ului îşi bagă nasul în investigaţi
ondusă de ea.
— Cu alte cuvinte, încă nu aţi vorbit cu ea
puse Latimer clătinând nemulţumit din cap
gentul ridică însă imediat din umeri. Asta e
ricum, nimic din ce se află pe locul ăst
enorocit nu se desfăşoară conform
gulamentului.
— Condiţiile de lucru de aici sunt foarte dure
e grăbi să recunoască Smith.
— Cred că dure e puţin spus, remarcă agentu
BI zâmbind amar. Nu e de-ajuns că trebuie s
ăutăm printre ruinele astea. Necesitatea de
e proteja de nanofagi sau ce naiba or fi fac
unca aproape imposibilă. Agentul arătă cu
âna spre costumele de protecţie pe care l
urtau amândoi. Din cauza rezervei limitate d
xigen şi a căldurii nu putem sta mai mult d
ei ore în costumele astea de cosmonauţi. Şi
umătate de oră din astea trei trebuie s -
erdem cu decontaminarea. Aşa că înaintăm cu
aşi de melc, deşi cei de la Washington ne to
sează la cap să obţinem rapid rezultate. În
us, din cauza contaminării ne este aproap
mposibil să identificăm nişte probe ca lumea.
Smith îl privi cu compasiune pe agent.

— Cred că înţeleg la ce vă referiţi. Nu puteţi s
coateţi nimic din clădire pentru analizele d
borator fără ca obiectul respectiv să fi
econtaminat. Şi după decontaminare probab
ă nu mai există nimic care să merite să fi
nalizat.
— Nasoală situaţie, nu?
— E posibil ca pericolul de contaminare să nu
e chiar atât de mare, spuse Smith. Cele ma
ulte nanodispozitive sunt proiectate să-ş
esfăşoare activitatea în medii specifice. În mo
ormal, ar trebui să se dezintegreze foarte rapid
acă sunt expuse la condiţii atmosferice, d
resiune sau de temperatură care nu se înscriu
parametrii de bază. Este foarte posibil c
cul acesta să fie foarte sigur în momentul d
ţă.
— Teoria dumneavoastră pare foart
teresantă, domnule doctor, spuse agentul FBI
ă oferiţi voluntar să fiţi primul care îşi scoat
asca şi inspiră aerul de aici?
Smith zâmbi.
— Eu sunt medic, nu şoarece de laborator
ar după douăzeci şi patru de ore s -ar putea s
cerc să-mi scot masca.
Smith se uită în jos, spre planşele pe care l
udia agentul. Era vorba despre planurile celo

ouă niveluri ale Institutului Teller. Pe planş
e vedeau nişte cercuri de culoare roşie. Cel
ai multe cercuri se concentrau în zona aripi
e nord, acolo unde se aflau laboratoarele c
esfăşurau cercetări în domeniu
anotehnologiilor.
— Astea sunt locurile unde au fost plasat
ombele?
Latimer încuviinţă din cap.
— Cele pe care am reuşit să le identificăm
ână acum.
Smith începu să examineze planşele cu ma
ultă atenţie. Ceea ce vedea acolo îi confirm
ărerile pe care le avea deja în legătură cu
recizia cu care îşi pregătiseră teroriştii atacul
âteva încărcături explozive distruseser
omplet camera de comandă a gardienilor, locu
care se păstrau arhivele cu imaginile captat
e camerele de supraveghere video plasate atâ
exteriorul cât şi în interiorul Institutului. O
tă bombă distrusese sistemul de protecţi
mpotriva incendiilor. Alte încărcături exploziv
useseră plasate în centrul de calcul pentru
struge fişierele păstrate acolo, de la fişele cu
ate personale ale cercetătorilor până la listel
u materiale şi echipamente folosite în
boratoare.
La prima vedere, se părea că amplasare
ombelor din laboratoarele destinat
anotehnologiilor demonstra aceeaşi hotărâr
e a produce cât mai multe pagube. Mai mult
ercuri concentrice fuseseră trasate pe planur
zona unde fuseseră laboratoarele Institutulu
ale celor de la Nomura. Era clar că acol
cărcăturile explozive fuseseră plasate pentru
struge toate echipamentele, de la incintele c
onţineau mediile de cultură biochimice până l
omputere. În modul de amplasare a bombelo
interiorul laboratorului Harcourt era îns
eva care îl punea pe gânduri.
Smith se aplecă peste masă. Ce nu era în
gulă? Colonelul urmărea cu degetu
mănuşat modul de dispunere a bombelo
colo. Se părea că, deşi încărcăturile exploziv
useseră plasate în diverse locuri din laborator
ancurile de producere a nanofagilor scăpaser
tenţiei atentatorilor. Era vorba despre
roare? se întrebă el. Sau fusese cev
tenţionat?
Smith ridică privirea pentru a-l întreba p
atimer dacă remarcase şi el aceeaşi anomalie
rivirea agentului FBI era însă absentă, fiindc
dividul asculta cu atenţie ceea ce i se spune
casca pe care o avea în ureche.

— Am înţeles, spuse în cele din urmă Latimer
orbind în microfon. Da, doamnă. Îi vo
ansmite mesajul şi o să am grijă să facă cee
e mi-aţi spus. Bărbatul se întoarse spre Smith
ra Pierson. Se pare că a dat peste documentel
umneavoastră. Vrea să vă întâlniţi la centru
e comandă.
— Acum?
Latimer încuviinţă cu o mişcare a capului.
— Chiar mai devreme, dacă asta ar mai f
osibil, spuse el zâmbind. Şi aş minţi dacă a
pune că vă aşteaptă acolo o primire pre
ălduroasă.
— Ce drăguţ! încercă Jon să glumească.
Agentul FBI ridică din umeri.
— Aveţi grijă când vorbiţi cu ea, domnul
octor. Regina de Gheaţă este o adevărat
rofesionistă, însă nu e o persoană pre
găduitoare. Dacă îşi formează convingerea c
rezenţa dumneavoastră aici ar putea s
ăuneze în vreun fel investigaţiei noastre, ma
ult ca sigur că o să găsească ea o metodă prin
are să vă izoleze până ce terminăm noi. Da
neînţeles, o să spună că nu e vorba decât de
detenţie preventivă” sau de „custodie din
otive de securitate”, dar vă asigur că poziţi
umneavoastră nu va fi deloc de invidiat.

Smith se uita cu atenţie la faţa lui Latimer
onvins că acesta exagerează ca să-
mpresioneze. Spre dezamăgirea lui, agentul nu
âmbea deloc.
Casa conspirativă era situată pe un deal ce s

ălţa deasupra periferiilor sudice ale oraşulu
anta Fe. Pe dinafară, părea o casă tipică din
ărămidă nearsă construită, în stil Pueblo, în
urul unei curţi umbrite. În interior însă, totu
ra modern, inox, crom şi mobilă funcţională în
b şi negru. Câteva antene de satelit de mic
mensiuni fuseseră montate discret într-un
olţ al acoperişului plan al clădirii.
Câteva dintre ferestrele dinspre vest al
ădirii ofereau o vedere directă asupr
nstitutului Teller, aflat la o distanţă d
proximativ trei kilometri. Camerele respectiv
useseră umplute cu aparatură de recepţi
adio, camere de luat vederi şi aparate d
tografiat prevăzute cu teleobiective puternic
dispozitive de vedere pe timp de noapte. L
ceasta se adăugau o reţea locală d
alculatoare şi o legătură cifrată prin satelit.
Echipa de supraveghere era formată din şas
ameni ce monitorizau toate comunicaţiile din
teriorul zonei îngrădite ce înconjura Institutu

eller. Unul dintre ei, un tânăr cu piele
ăslinie şi cu nişte ochi căprui adumbriţi d
isteţe, stătea pe un scaun în faţa unu
alculator şi fredona o melodie, în timp c
ştepta cu căştile pe urechi.
Brusc, tânărul deveni atent.
— Am semnal, anunţă el cu o voce calmă, în
mp ce introduse o serie de comenzi de l
astatură. Pe monitorul din faţa lui începură s
efileze mai multe informaţii, atât text, cât ş
rafice şi fotografii.
Şeful echipei, un bărbat mult mai în vârstă
u părul alb tuns scurt, se apropie şi studi
onitorul în tăcere timp de câteva secunde
ădu din cap satisfăcut.
— Ai făcut o treabă excelentă, Victor. Bărbatu
u părul alb se întoarse spre un alt membru a
chipei. Ia legătura cu Terce. Informează -l c
peraţiunea din Câmpul Doi pare completă şi c
vem acum acces la toate datele echipei d
vestigatori. Raportează-i, de asemenea, c
cepem să transferăm aceste informaţii cătr
entru.
Îmbrăcat în continuare în greoiul costum d
rotecţie, Jon Smith se supuse procedurilo
guroase de decontaminare prin care trebuiau
ă treacă toţi cei ce ieşeau din zona de protecţi

n jurul Institutului. Asta presupunea trecere
rintr-un lanţ de containere legate unul d
elălalt şi în care se aflau mai multe duşur
himice sub presiune, băi de aerosoli încărcat
ectrostatic şi sisteme de absorbţi
acuumatice de mare putere. Echipamentele
mprumutate de la armată, erau destinat
entru decontaminarea nucleară, chimică ş
ologică a trupelor. Nimeni nu putea fi sigur c
celeaşi proceduri se dovedeau eficiente şi în
azul nanofagilor. Era însă cel mai bun sistem
are putuse fi găsit şi instalat în timp util
vând în vedere faptul că nu mai fuses
registrat nici un deces, Smith era gata s
arieze că procedurile de decontaminar
uncţionau perfect sau că nu mai existau
anodispozitive active în zona înconjurată d
ordonul de protecţie.
Procesul îndelungat de decontaminare
erea suficient timp să se gândească la ceea c
ăzuse în interiorul Institutului Teller şi s
rmuleze o ipoteză ce contrazicea teoriil
xpuse de cei de la FBI şi CIA.
Ajuns în ultimul container, Smith se dezbrăc
e greoiul echipament de protecţie, îl depus
tr-un container special destinat acestui scop
îşi puse hainele sale obişnuite. Primi ş

stolul de la un caporal din Garda Naţional
are se afla la punctul final de control şi ieş
ară.
Era mijlocul amiezii. Adia un vânt uşo
nspre munţii împăduriţi aflaţi în stânga. Jon
ase adânc aer în piept, savurând mirosul d
onifere şi încercând să scape de izul d
himicale care i se impregnase în nări.
Un tânăr îmbrăcat la costum se îndrept
rect spre el. Avea acea faţă lipsită de oric
xpresie atât de preţuită de ultimele promoţii d
bsolvenţi ai Academiei FBI.
— Domnul doctor Smith?
Jon îşi înclină politicos capul.
— Chiar el.
— Doamna director Pierson vă aşteaptă l
entrul de comandă. Vă rog să-mi permiteţi s
ă conduc acolo.
Smith îşi reprimă cu greu un zâmbet ironic
ra clar, femeia căreia i se spunea Regina d
heaţă luase hotărârea de a nu-l mai scăpa din
ână. În mod sigur urma să afle ce părer
veau cei de la FBI despre celelalte agenţii car
e amestecau în investigaţiile lor.
Având în minte recomandarea lui Klein de
cţiona cu maximă prudenţă, Smith îl urmă p
ânăr fără să zică nimic. Traversară o zonă plin

e trailere şi de corturi de mari dimensiun
onectate între el prin cabluri de tensiune şi d
omunicaţii. Din loc în loc, se vedeau antene d
atelit. Câteva generatoare portabile zumzăiau
apropiere, completând sursele de energi
cale.
Smith era impresionat. Centrul de comand
ra aproape la fel de mare ca punctele d
omandă de divizie pe care le văzuse în timpu
peraţiunii Furtună în Deşert şi funcţiona mul
ai eficient. Chiar dacă Kit Pierson nu excela l
apitolul relaţii interumane, ştia, în schimb
um să organizeze eficient o operaţiune.
Zona personală de lucru a directoarei er
mplasată într-un cort mic aşezat aproape d
arginea centrului de comandă. În cort, s
lau o masă, un scaun, o sursă de alimentar
entru laptop, un telefon securizat şi un pa
iant.
Smith făcu tot posibilul să-şi ascund
urpriza provocată de descoperirea patului
emeia asta chiar intenţiona să-şi petreac
oaptea acolo?
— Da, domnule doctor Smith, spuse Pierson
u răceală, observând scânteia aproap
mperceptibilă din ochii colonelului. Am de g ân
ă dorm aici.
Un zâmbet slab traversă o fracţiune d
ecundă faţa palidă a femeii care ar fi putut f
trăgătoare dacă n-ar fi fost atât de rece ş
erioasă.
— Probabil că vi se pare cam spartan pentru
meie, însă cortul acesta este total inaccesib
resei, ceea ce reprezintă un avantaj major
emeia se adresă peste umăr tânărului car
ămăsese în picioare lângă intrarea în cort: Ast
tot, agent Nash. Voi avea o discuţi
articulară cu domnul locotenent-colone
mith.
Începem, îşi zise Smith, remarcând modul în
are Pierson evidenţiase gradul pe care îl ave
armată. Se hotărî să încerce să ia iniţiativa ş
ă contracareze obiecţiile femeii în legătură cu
rezenţa lui acolo.
— În primul rând, vreau să ştiţi că nu mă aflu
ci ca să îmi bag nasul în investigaţia pe care
onduceţi dumneavoastră.
— Chiar aşa? Ochii gri ai lui Pierson erau rec
a gheaţa. Acest lucru mi se pare destul de greu
e crezut… în afară de cazul că aţi fi un simplu
urist trimis de armată. Caz în care prezenţ
umneavoastră aici ar fi la fel de nedorită.
Deci se cam terminase cu politeţurile, îş
puse Smith în gând, strângând din dinţi

iscuţia era mai degrabă un duel.
— Doamnă, sunt sigur că aţi citit ordinele ş
probările în baza cărora mă aflu aici. Sarcin
ea este să observ şi să acord asistenţă.
— Cu tot respectul pe care îl port acesto
stituţii, vă rog să mă credeţi că nu am nevoi
ici de ajutorul Comitetului întrunit al Şefilo
e State Majore, nici de cel al Serviciului d
formaţii al Forţelor Terestre sau al cui se afl
u adevărat în spatele aprobărilor acestea
puse fără menajamente Pierson. Ca să fiu
nceră, nu cred că există altcineva în clipa ast
are ar putea să-mi creeze mai multe problem
ecât dumneavoastră.
Smith reuşi cu greu să-şi păstreze cumpătul.
— Zău? În ce fel aş putea eu să vă cree
robleme?
— Prin simpla dumneavoastră prezenţă aici
ăspunse ea. Poate nu ştiţi, dar internetul ş
abloidele sunt pline de zvonuri potrivit căror
nstitutul Teller era baza unui program milita
ecret ce urmărea crearea de arme bazate p
anotehnologii.
— Zvonurile astea sunt total nefondate, zis
mith hotărât.
— Chiar aşa?
Smith dădu viguros din cap.

— Am văzut cu ochii mei rezultatel
ercetărilor efectuate aici. Nici unul dintr
ercetătorii de la Institutul Teller nu lucra l
eva care ar fi putut avea aplicaţii militare.
— Tocmai faptul că vă aflaţi aici, la Institut
prezintă o problemă pentru mine, domnul
olonel, spuse cu răceală Pierson. Cum credeţ
ă puteţi explica misiunea dumneavoastră de
onitoriza aceste proiecte în domeniu
anotehnologiilor?
Smith ridică din umeri.
— Foarte simplu. Sunt doctor şi specialist în
ologie moleculară. Interesul meu faţă d
reocupările celor de la Institutul Teller era doa
e natură medicală şi ştiinţifică.
— Doar de natură medicală şi ştiinţifică? Nu
itaţi că am citit atât declaraţia pe care aţi dat-
upă masacru, cât şi informaţiile pe care le ar
iroul despre dumneavoastră, ripostă Pierson
rebuie să recunosc că pentru un simplu
octor, vă pricepeţi să ucideţi foarte bine. Am
enzaţia că utilizarea armelor şi artele marţial
u prea fac parte din programa obişnuită
cultăţilor de medicină, sau greşesc?
Smith nu zise nimic, pentru că nu avea d
nde să ştie cât de multe ştia Kit Pierson în
gătură cu cariera lui. Era imposibil ca femei

ă fi aflat ceva din ceea ce făcuse pentru Covert
ne, însă activitatea sa în slujba serviciului d
formaţii al Forţelor Terestre lăsase făr
doială anumite urme. Acelaşi lucru era valab
pentru rolul pe care îl avusese în rezolvare
rizei Factorului Hades4.
— Ca să fiu mai explicită, continuă Pierson
robabil că există câţiva oameni care înţele
gătura dumneavoastră cu medicina. Toţ
eilalţi, în special, cei mai nebuni, nu sunt în
are să vadă decât uniforma pe care o aveţi în
ulap. Din cauza asta, zise Kit Pierson, lovindu
uşor cu degetul în piept pe Smith, nu vreau s
ă implic în investigaţia pe care o conduc eu. E
uficient ca unul dintre reporterii ăia curioşi s
escopere cine sunteţi şi am încurcat-o. Cazu
sta e şi aşa destul de complicat. Nu am d
ând să provoc o altă demonstraţie violentă
işcării Lazarus.
— Nici eu, o asigură Smith. De aceea vreau s
u cât mai discret. Jon făcu un semn spr
ainele civile pe care le purta. Cât tim p mă aflu
Factorul Hades – un alt roman de aventuri al căru

ersonaj principal este lt. col. Jon Smith.
ci, sunt un simplu doctor Smith… şi nu stau
eloc de vorbă cu ziariştii.

— Nu e suficient, replică ea inflexibilă.
— Va trebui să fie, spuse încet Jon. Er
otărât să facă tot ce depindea de el pentru
otoli iritarea lui Kit Pierson însă nu a vea d
ând ca de dragul ei să renunţe la misiunea p
are o primise. Uitaţi cum stă treaba, zise el
acă doriţi să reclamaţi la Washington, foart
ne. Până una alta însă, trebuie să m
uportaţi… aşa că de ce nu acceptaţi sprijinu
e care m-am oferit să vi-l ofer?
Ochii lui Kit Pierson se îngustară periculos
entru o secundă, Smith se întrebă dacă nu
umva îl aştepta acea „detenţie preventivă
espre care îi vorbise agentul Latimer. Femei
dică însă din umeri. O mişcare aproap
mperceptibilă, pe care Smith fu cât pe ce să n-
bserve.
— Foarte bine, domnule doctor Smith, spus
a cu răceală. Vom juca aşa cum doriţ
umneavoastră, deocamdată. Însă de îndată c
bţin permisiunea de a vă alunga de aici, aţi ş
ecat.
— Mi se pare corect, încuviinţă Smith.
— Atunci, dacă asta a fost tot, sunt sigură c
eţi reuşi să găsiţi şi singur drumul înapo
puse ea privindu-şi ceasul de la mână. Am
arte mult de lucru.

Smith se hotărî să întindă un pic coarda.
— Aş vrea să vă pun mai întâi câtev
trebări.
— Dacă e absolut necesar.
— Ce părere au oamenii dumneavoastr
espre modul ciudat în care au fost instalat
cărcăturile explozive în interioru
boratorului Harcourt? întrebă el.
Pierson ridică dintr-o sprânceană.
— Continuaţi, vă rog.
Femeia ascultă cu atenţie observaţiile făcut
e Smith care conduceau la concluzia c
ombele fuseseră puse în aşa fel încât să nu
strugă complet laboratorul. După ce e
rmină, Pierson clătină din cap uşor amuzată.
— Deci sunteţi şi expert în materiale explozive
omnule doctor?
— Am văzut de multe ori ce efecte ar
tilizarea lor, recunoscu el. Dar nu, nu pot s
pun că sunt expert.
— Hai să presupunem că ipotez
umneavoastră ar fi corectă, zise Pierson
umneavoastră sugeraţi că măcelul din afar
nstitutului a fost o acţiune deliberată, c
roriştii au plănuit dinainte să eliberez
anofagii din laboratorul Harcourt asupr
emonstranţilor. Ceea ce înseamnă că Mişcare

azarus a venit aici hotărâtă să-şi martirizez
ropriii susţinători.
— Nu chiar, o corectă Smith. Vreau să sugere
ă cei care au organizat operaţiunea au vrut c
tul să pară aşa cum aţi spus dumneavoastră
olonelul clătină din cap. M-am gândit foart
ult la asta şi vă asigur că nu există nici
osibilitate ca nanodispozitivele la care lucrau
rinker şi Parih să fie responsabile pentru cee
e s-a întâmplat. E imposibil.
Faţa lui Pierson părea împietrită.
— Trebuie să-mi explicaţi. Cum adic
mposibil?
— Fiecare dintre nanofagii creaţi în
boratorul Harcourt era purtătorul uno
ubstanţe biochimice menite să elimine anumit
elule canceroase, nu să distrugă în întregim
suturi vii. În plus, aceste dispozitive e rau
xtrem de mici. Ar fi fost nevoie de milioane
hiar zeci de milioane pentru a provoca unu
ngur om distrugeri asemenea celor la care am
st martor. Înmulţiţi asta cu numărul d
ameni care au fost ucişi şi veţi vedea că
evoie de miliarde de nanofagi, posibil chiar d
eci de miliarde. Este ceva mult pest
apacităţile de producţie ale laboratorulu
arcourt. Nu uitaţi că oamenii aceştia erau

teresaţi, în primul rând, de proiectarea ş
starea a ceea ce sperau ei să constituie un
iracol în medicină. Nu aveau în nici un ca
apacitatea de a realiza o producţie de masă
celor dispozitive.
— Puteţi să dovediţi asta? întrebă Pierson
hipul ei era impenetrabil.
— Fără datele din calculatoare? Smith clătin
n cap. Bănuiesc că mărturia mea nu poate
uficient de solidă pentru a fi folosită într -o sal
e tribunal. Însă am fost în laboratorul acel
proape zilnic şi ştiu ce am văzut acolo şi ce nu
m văzut, încheie colonelul şi o privi curios p
meia din faţa lui să vadă dacă îi împărtăşeşt
unctul de vedere.
Ea nu spunea însă nimic. Ţinea buzel
rânse şi privea ţintă într-un punct fixa
ndeva departe.
— Vă daţi seama ce înseamnă toate astea
trebă Smith exasperat. Înseamnă că terorişt
u venit la Institutul Teller cu propriile lo
anodispozitive, pregătite, în prealabil, pentru
ăcelărirea a mii de demonstranţi. Nu ştiu cin
unt oamenii ăştia, însă e foarte clar că nu fa
arte din Mişcarea Lazarus, asta dacă nu
umva organizaţia are propriile ei laboratoare în
are fabrică nanofagi!

Pierson îşi îndreptă într-un târziu din nou
rivirea asupra lui. Îi zvâcnea muşchiu
brazului drept. Femeia se încruntă.
— Dacă supoziţiile dumneavoastră sun
orecte, s-ar putea să aveţi dreptate, domnul
octor, zise ea. În clipa următoare, Pierson
ătină din cap. Însă avem aici un dacă foart
are şi eu nu sunt pregătită să renunţ la toat
elelalte dovezi privind implicarea Mişcăr
azarus.
— Care sunt celelalte dovezi? întrebă Smith cu
sprime. Aţi reuşit să stabiliţi identitate
roriştilor pe care i-am ucis eu şi sergentu
iaz? Date despre ei mai mult ca sigur că s
ăsesc în dosarele vreunei agenţii de informaţii
pii ăia erau profesionişti. Mai mult, aveau
cces la procedurile celor din Serviciul Secret
stfel de oameni nu aşteaptă pe la colţuri d
radă să găsească ceva de lucru.
Pierson nu răspunse nimic.
— OK, atunci ce-aţi aflat despre vehiculel
r? continuă Jon s-o preseze. Acele SUV-ur
ari şi negre cu care au venit. Cele parcat
ngă clădire. N-au reuşit încă agenţ
umneavoastră să le dea de urmă?
Femeia schiţă un zâmbet rece.
— Eu conduc această operaţiune într-un mo

rganizat, domnule colonel Smith. Ast
seamnă că nu mă reped să dau publicităţ
ate premature referitoare la diverse element
e investigaţiei. Acum, până reuşesc să-
onving pe şefi să vă ia de aici, sunteţi bineveni
toate informările care se vor face. Când vo
vea ceva să vă comunic, acesta va fi cadrul în
are o voi face. Până atunci, vă recomand s
veţi răbdare.
După ce Smith părăsi cortul, Kit Pi erson

ămase câteva clipe în picioare, gândindu -se l
eea ce auzise de la el. Oare avea dreptat
iţerul acesta încrezut? Era posibil ca oamen
ui Hal Burke să fi eliberat în mod intenţiona
aşinile alea ucigaşe? Femeia dădu hotărât
n cap, alungând acest gând. Acest lucru er
mposibil. Trebuia să fie imposibil. Moarte
elor aflaţi lângă Institut fusese un accident
imic mai mult.
Şi moartea celor din interior? întreb
onştiinţa ei. Ce se putea spune despre aceştia
erderi colaterale, îşi răspunse tot ea
cercând din răsputeri să şi creadă acest lucru
u câştiga însă nimic dacă îşi pierdea timpu
cercând să-şi reprime aceste sentimente d
novăţie. Avea de rezolvat probleme mult ma

rgente, una dintre ele fiind locotenent
olonelul Jonathan Smith. Nu îi lăsase delo
mpresia cuiva dispus să stea deoparte
diferent câte avertismente îi dăduse.
Pierson se încruntă. Totul depindea d
bilitatea ei de a menţine controlul asupr
vestigaţiei. A avea pe cineva ca Smith care s
e învârtă pe acolo cu teorii care veneau în
ontradicţie cu linia oficială stabilită de ea er
eva de neacceptat şi foarte periculos, atâ
entru ea, cât şi pentru Hal Burke şi întreag
peraţiune TOCSIN.
Femeia era, de asemenea, convinsă c
isiunea de observator în probleme ştiinţifice ş
iţer de legătură cu USAMRIID era numai
coperire pentru Smith. Omul acesta s
ricepea la prea multe, se vedea că fuses
erfect antrenat şi pentru altceva. În plus
xistau prea multe pete albe în dosarul pe car
avea la FBI. Deci cine erau adevăraţii şefi a
ui Smith? Agenţia de Informaţii a Apărării
erviciul de Informaţii al Forţelor Terestre? Sau
na din agenţiile guvernamentale de informaţii?
Pierson ridică receptorul telefonului său
ecurizat şi formă un număr din şapte cifre.
— Burke la telefon.
— Aici e Kit Pierson, spuse ea. Avem

roblemă. Vreau să verifici toate informaţiile p
are le ai în legătură cu un anume locotenent
olonel Jonathan Smith din Forţele Terestre.
— Parcă am mai auzit undeva de numele ăsta
puse nervos ofiţerul CIA.
— Normal, zise ea. E vorba despre doctoraşu
cela care a reuşit să ucidă jumătate din echip
e asalt pe care ai trimis-o tu la Institut.
17
Laboratorul secret din interioru
Centrului
Nimic din ce
interiorul se petrecea
zonelor afară
protejate nu pătrunde
ale Centrului. Ce
e lucrau înăuntru nu puteau să simtă mirosu
ărat al Oceanului ale cărui valuri se spărgeau
apropiere sau să audă zgomotul motoarelo
u reacţie ale avioanelor care se pregăteau s
ecoleze.
În interior domnea tăcerea şi o curăţeni
erfectă. Chiar şi în spaţiile periferice al
riaşului complex de laboratoare secrete
amenii de ştiinţă
erile, măşti şi laboranţii
de protecţie purtau nasul
ce le acopereau halat
ura şi bărbia, ochelari de protecţie şi bonete d
oliester. Toată lumea vorbea încet

ocumentele circulau numai în forma
ectronic. În interiorul zonelor sterile nu erau
ermise notiţele făcute pe bucăţi de hârtie sau
anuale. Riscul contaminării era considera
rea mare.
Pe măsură ce te apropiai de centru
omplexului, acolo unde se aflau capacităţile d
roducţie, măsurile de protecţie erau din ce în
e mai stricte. La intrarea în fiecare zonă, s
lau suprafeţe de presiune ridicată şi un sistem
omplicat de filtrare a aerului. Lângă fie car
ouă uşă erau afişate instrucţiuni detaliate ş
n gardian înarmat se asigura că cei care intrau
spectau întocmai procedurile. Totul era în aş
l organizat, încât să nu existe nici un risc d
ontaminare a tancurilor de producţie
anofagilor. Aceştia erau extrem de sensibili l
ea mai mică schimbare a condiţiilor de mediu
care se dezvoltau, condiţii ţinute sub un
rict control. De asemenea, nici unul dintre ce
are lucrau în complex nu dorea să intre în
ontact cu nanofagii.
Într-una din încăperile de la periferi
omplexului, trei bărbaţi discutau în jurul une
ese de şedinţe. Subiectul era analiza datelo
dunate până în momentul acela, referitoare l
venimentele” din Zimbabwe şi din Nex Mexico

oi dintre ei erau specialişti de renume mondia
domeniul nanotehnologiilor. Cel de-al treilea
ult mai înalt şi mai solid decât interlocutor
ăi, avea o specializare complet diferită. Aces
ărbat, al treilea Horaţiu, era cunoscut sub
umele de Nones.
— Rapoartele preliminare primite de la Sant
e indică faptul că dispozitivele noastre Model
au activat în organismele a douăzeci sau
eizeci la sută dintre cei expuşi, spuse cel ma
ânăr dintre oamenii de ştiinţă. Bărbatu
troduse câteva comenzi de la o tastatură şi p
onitorul cu plasmă din faţa lor apăru un
rafic. După cum vedeţi, acesta a depăşit cu
ult estimările noastre. Concluzia este c
odificările aduse au dat rezultate.
— Exact, interveni şi colegul său. Este, d
semenea, clar că încărcăturile biochimic
losite la Modelul 2 au fost mult mai bin
chilibrate decât cele utilizate la Kasusa
bţinându-se, astfel, o rată mult mai ridicată d
soluţie a ţesuturilor şi a oaselor.
— Puteţi mări această rată de ucidere? întreb
ones fără menajamente. Ştiţi care sun
erinţele celui care ne-a angajat. Cerinţe car
ebuie respectate cu orice preţ. O armă car
zolvă mai puţin de o treime din victime nu s

dică la înălţimea acestor cerinţe.
La adăpostul măştilor de protecţie, amb
ameni de ştiinţă se strâmbară dezgustaţi. Î
eranjau cuvintele dure folosite de Nones. E
referau să se considere un fel de chirurg
ngajaţi într-o operaţie, care, deşi neplăcută
ra absolut necesară pentru însănătoşire
acientului. Asemenea referinţe brutale l
ptul că, în esenţă, munca lor avea ca obiecti
ciderea unui imens număr de fiinţ
evinovate, li se păreau inutile.
— Ei, ce aveţi de zis? întrebă Nones. Ochii să
erzi sclipeau în spatele ochelarilor de protecţie
tia cât de mult le displăcea celor doi oric
ferinţă directă la rezultatul final al activităţ
r ştiinţifice. Se amuza însă ca din când în
ând să-i scoată din turnurile lor de fildeş şi s
pună faţă în faţă cu realitatea crudă.
— Ne aşteptăm ca designul nanofagilor Mode
şi al elementelor de control să conducă la
icienţă mult sporită, îl asigură omul de ştiinţ
ai în vârstă. Zonele cu senzori al
spozitivelor Model 2 erau destul d
udimentare. Prin adăugarea unor senzor
uplimentari configuraţi pentru o arie mai larg
e semnături biochimice, putem mări foart
ult numărul de ţinte potenţiale.

Bărbatul cu ochii verzi dădu din cap
demnându-i pe cei doi să continue cu
xplicaţiile.
— Am reuşit, de asemenea, să mărim putere
urselor interne de energie a nanofagilor
terveni cel mai tânăr. Ne aşteptăm, din
ceastă cauză, la o mărire proporţională
uratei efective de viaţă şi a razei de acţiune.
— Ce se aude în legătură cu problemele d
ontaminare a zonei? întrebă Nones. Aţi văzu
e măsuri de protecţie s-au luat la Institutu
eller.
— Americanii sunt întotdeauna exagerat d
rudenţi, răspunse dispreţuitor savantu
ătrân. Până acum, majoritatea nanofagilor şi
u pierdut fără îndoială orice putere.
— Nu mă interesează câtuşi de puţin temeril
mericanilor, ripostă cu răceală Nones. Tot c
ontează sunt pretenţiile patronului nostru. V
a cerut să produceţi un mecanism d
utodistrugere viabil pentru Modelul 3, nu-
şa?
Omul de ştiinţă tânăr dădu stingherit din cap
esizând ameninţarea din vocea lui Nones.
— Da, bineînţeles. Şi am reuşit. Cu ajutoru
astaturii, făcu să apară pe ecran o succesiun
e schiţe. Găsirea spaţiului necesar în interioru

embranei a fost o problemă dificilă, însă, în
nal, am reuşit să…
— Nu mă interesează detaliile tehnice, spus
ăios cel de-al treilea Horaţiu. Puteţi să l
ansmiteţi patronului nostru dacă doriţi. P
ine mă preocupă doar aspectele practice. Dac
rmele pe care le creaţi sunt în măsură să ucid
apid şi eficient, nu mă interesează deloc cum
uncţionează.
18
Chicago, Illinois
Reflectoarele
Centrului de puternice
Cercetări făceau ca noua clădir
Interdisciplinare (CEI)
n cadrul Universităţii din Chicago, să fi
uminată ca ziua. Era o structură masivă, cu
nci niveluri, care însuma peste 40 000 d
etritărilor.
erce pătraţi Barăcile
de laboratoare şi spaţii destinat
constructorilor ocupau
că o mare parte din trotuare şi din spaţiu
erde ce se întindeau de-a lungul Străzii 57 ş
e latura estică a bulevardului Drexel. Luminil
rau aprinse
chipele peste tot
de electricieni, în clădire,
tâmplari şi zidari fiindc
lucrau
onstop pentru a termina la timp proiectul.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din

hicago jucaseră un rol crucial în majoritate
alizărilor ştiinţifice şi tehnologice ale secolulu
X-lea, de la metoda de stabilire a datei cu
utorul carbonului, până la folosirea controlat
fisiunii nucleare. Universitatea era hotărât
ă-şi păstreze competitivitatea şi în noile ştiinţ
e secolului XXI. CEI reprezenta piatra d
melie a acestui efort. După punerea în
uncţiune a Centrului, facilităţile sale de ultim
ră aveau să fie împărţite între biologi ş
zicieni. Se spera astfel că lucrul în comun ave
ă permită depăşirea barierelor ce încă ma
eparau cele două discipline tradiţionale.
Aproape un miliard de dolari, proveniţi atâ
n donaţii individuale, cât şi din partea uno
rme, fuseseră adunaţi pentru realizare
onstrucţiei, pentru cumpărare
chipamentelor şi finanţarea primului val de no
roiecte. Una dintre cele mai consistent
ontribuţii financiare venise din parte
ompaniei Harcourt Biosciences, care dorea s
staleze aici unul dintre cele mai modern
boratoare în domeniul nanotehnologiilor. C
rmare a dezastrului de la Institutul Teller
onducerea firmei îşi punea toate speranţele în
boratorul de la CEI, unde urma să continu
ercetările întrerupte în New Mexico, acest

nd şi un semn al hotărârii de a nu renunţa l
vansul obţinut în acest domeniu. Echipele d
hnicieni care lucrau în interiorul laboratorulu
e aflau în faza de instalare a calculatoarelor,
icroscoapelor electronice, a sistemelor d
anipulare de la distanţă, a sistemelor d
trare şi de presurizare a aerului.
Jack Rafferty îşi începuse schimbul plin d
ună dispoziţie. Tot drumul pe care -
arcursese până aici din suburbia La Grange, în
are locuia, micuţul electrician nu se gândise l
tceva decât la banii pe care avea să-i câştige în
us datorită orelor suplimentare pe care urmau
ă le presteze cei implicaţi în acest proiect
alculase că după ce plătea şcoala parohial
entru cei doi gemeni ai săi tot îi mai rămâneau
uficienţi bani pentru motocicleta aceea Harle
e care o admira în vitrină de mai bine de un
n.
Zâmbetul încrezător de pe faţă îi pieri însă în
omentul în care intră în spaţiul destina
boratorului. Chiar de la uşă putu să vadă c
neva îşi bătuse pur şi simplu joc de cabluril
e care le terminase de instalat cu o zi în urmă
ai multe panouri de rigips fuseseră date la
arte, lăsând să se vadă mănunchiuri d
abluri colorate smulse de la locul lor. Din găur

eacoperite din tavan atârnau noi fire legat
andala.
Rafferty înjură printre dinţi. Porni cu paş
otărâţi spre şeful de tură, un uriaş pe num
oslov.
— Tommy, ce naiba e cu mizeria asta? Iar ne
u schimbat schemele de instalare?
Şeful de tură îşi verifică planurile pe care l
vea fixate pe clipboard şi clătină din cap.
— Nu, Jack. Din câte ştiu eu, nu.
Rafferty se încruntă nervos.
— Atunci poate îmi spui de ce şi-a bătut Lev
c de munca mea şi a lăsat în urma lui şi toată
izeria asta?
Koslov ridică din umeri.
— N-a fost Levy. A sunat că e bolnav. Au veni
işte tipi noi în locul lui. Şeful de tură aruncă
rivire prin încăpere. I-am văzut pe amândo
cum cincisprezece minute. Probabil că au
ecat mai devreme.
Electricianul îşi dădu ochii peste cap.
— Foarte frumos. Probabil din ăştia care nu
c parte din sindicat. Îşi aranjă centura cu
cule şi-şi potrivi casca de protecţie de pe cap.
— O să-mi ia jumătate din schimb numai c
ă repar ce au făcut ei, Tommy. Aşa că nu vreau
ă aud nici o văicăreală că nu suntem în grafi

u lucrările.
— De la mine te asigur că nu ai să auzi
romise Koslov, ducând mâna dreaptă la inimă
Calmat pentru moment, Rafferty trecu imedia
treabă, încercând, mai întâi, să descâlceasc
ablurile pe care înlocuitorii lui Levy l
coseseră de după panourile din perete.
Îşi băgă capul în locul de unde fusese dat jo
n panou şi lumină cu lanterna un spaţiu
gust plin cu cabluri, conducte şi ţevi de ma
ulte mărimi şi forme.
Un cablu de culoare verde care nu era legat în
ănunchi împreună cu celelalte îi atras
mediat privirea. Unde duce cablul ăsta
lectricianul trase uşor de fir. Întâmpină
zistenţă. Încet, începu să scoată firul
anevrându-l cu dibăcie cu degetele sale subţir
rin labirintul de fire coturi. Capătul cablulu
şi în cele din urmă la iveală. Era înfipt într-un
oc solid, de culoare gri, făcut dintr-
ubstanţă maleabilă ca plastilina.
Uimit, Rafferty rămase cu privirea aţintită spr
biectul respectiv timp de mai multe secunde
trebându-se ce ar putea fi. Apoi îşi dădu
eama. Se albi imediat la faţă.
— Dumnezeule… ăsta e exploziv plastic…
Cele şase bombe plantate atât în interiorul câ

în jurul laboratorului explodară simultan
ntregul spaţiu fu umplut de o lumină alb
rbitoare. Prima undă de şoc îi pulveriză p
afferty, Koslov şi pe ceilalţi muncitori care s
lau în interiorul laboratorului. Un val d
ăcări şi de aer supraîncălzit se năpusti p
oridoarele clădirii pe jumătate terminate
cendiind tot ce întâlnea în calea sa. Sub
mpactul exploziei, structura de oţel şi beton
ădirii cedă asemenea unor beţe de chibrit.
Încet la început, apoi din ce în ce mai repede
întreagă secţiune din CEI se zgâlţâi într-un
gomot infernal de fiare contorsionate şi, dup
e se lăsă mai întâi într-o rână, se prăbuşi cu
tul la pământ. Un nor gros de fum şi de pra
e ridică deasupra zonei, luminat straniu din
terior de reflectoarele care supravieţuiser
xploziei.
O oră mai târziu, la zece străzi distanţă d
niversitate, cei trei lideri ai celulei M işcăr
azarus din Chicago se adunaseră în grabă într
n apartament de la ultimul etaj al unei clădir
umoase, cu pereţii placaţi cu piatră. Cei trei
oi bărbaţi şi o femeie, toţi sub treizeci de ani
riveau tulburaţi ecranul televizorului din
ving, pe care se derulau imaginile transmise în
rect de toate agenţiile locale şi naţionale d

iri.
Pe masa din sufrageria alăturată erau aşezat
ai multe salopete de constructor, căşti d
rotecţie şi truse de scule. Acestea, împreun
u câteva legitimaţii false, fuseseră procurate p
arcursul celor patru luni de când începuser
ă planifice operaţiunea. Deasupra salopetelo
ona un plic din hârtie maro. Înăuntru se aflau
ai multe planuri ale clădirii IRB, pe care l
escărcaseră de pe site-ul Universităţii. Jos, p
odea, erau mai multe cutii de carton c
onţineau bannere ale Mişcării, cutii cu vopse
bidoane cu lichide urât mirositoare.
— Cine ar fi putut face aşa ceva? întreb
ervoasă Frida Mefadden. Femeia îşi băgas
ră să-şi dea seama în gură capătul unei şuviţ
e păr. E imposibil ca exploziile astea să fi
pera oamenilor noştri. Ordinele noastre au
enit de sus, direct de la Lazarus.
— Nu am nici o idee, răspunse mohorâ
ubitul ei. Bill Oakes se chinuia să-şi închei
ltimii nasturi de la cămaşa pe care o aruncas
e el în clipa în care sunase telefonul şi fuses
nunţat în legătură cu explozia.
Bărbatul îşi îndepărtă cu o mişcare grăbit
ărul din ochi şi zise:
— Un lucru e sigur însă: trebuie să scăpăm d

ate materialele astea pe care urma să l
losim în misiunea noastră. Şi asta foart
pede. Înainte să ne trezim cu poliţiştii la uşă.
— Fir-ar să fie, murmură cel de -al treilea, un
p solid şi îndesat. Rick Avery se scărpină în
arbă. Dar unde am putea arunca toate astea
n lac?
— Ar fi găsite imediat acolo, se auzi o voc
atjocoritoare venind din spatele lor. Ca să nu
ai vorbim de faptul că v-ar putea vedea cinev
ând faceţi asta.
Speriaţi, cei trei activişti se întoarseră spre ce
are vorbise. Nici unul dintre ei nu auzise uş
e la intrare. În holul care separa livingul d
ufragerie stătea un bărbat solid şi foarte înalt
mbrăcat într-un pardesiu de lână.
Primul care îşi reveni fu Oakes. Făcu un pa
ainte cu dinţii încleştaţi.
— Cine naiba mai eşti şi tu?
— Puteţi să îmi spuneţi Terce, zise calm
ărbatul cu ochi verzi. Şi am ceva pentru vo
n cadou. Individul îşi scoase încet mâna din
uzunar şi cei trei putură vedea că ţinea în e
n pistol Walther de 9 mm cu amortizor, cu
ava îndreptată spre ei.
upuri prăbuşite, încercând să detecteze vreun
emn de viaţă. Satisfăcut, se duse la uşa de l

trare şi o deschise. Afară aşteptau doi dintr
amenii săi. Fiecare ducea câte o pereche d
alize grele.
— Gata, s-a terminat, le zise uriaşul, lăsându
să intre. Nici unul dintre ei nu părea pre
mpresionat la vederea cadavrelor. Pentru ce
are lucrau sub conducerea celor care s
umeau Horaţiu, moartea era ceva obişnuit.
Cu mişcări rapide, cei doi începuseră s
coată din valize şi să aşeze pe masa din
ufragerie calupuri de exploziv şi detonatoare
nul dintre ei, solid şi cu trăsături slave
trebă arătând cu mâna spre lucrurile care s
lau deja acolo:
— Ce facem cu astea, Terce?
— Lăsaţi salopetele, căştile şi legitimaţiile
estul îl luăm cu noi.
Bărbatul cu trăsături slave ridică din umeri.
— Cred că-ţi dai seama că asta nu o să ţin
rea mult. Poliţia o să facă analize şi n -o s
ăsească resturi chimice în nici unul dintr
adavre.
Roşcatul încuviinţă.
— Ştiu, zise el zâmbind cu răceală. Timpul
să de partea noastră, nu a lor.
Lămpile din barul Aeroportului Internaţiona
’Hare dădeau o lumină foarte slabă, ceea c

ontrasta puternic cu neoanele orbitoare de p
oridoarele şi din sălile de aşteptare de alături
hiar şi la ora aceea târzie, barul era destul d
in, călători ce nu ţineau seama de fusele orar
care îşi găseau alinarea în alcool.
Hal Burke şedea mohorât la una dintre mesel
e lângă perete şi sorbea din paharul cu rom ş
ola pe care îl comandase cu o jumătate de or
ainte. Îmbarcarea în avionul care urma să -
ucă la Dulles trebuia să înceapă din clipă în
ipă. Ridică privirea în momentul în care Terc
e aşeză pe scaunul din faţa lui.
— Deci?
Uriaşul zâmbi satisfăcut, arătându-şi dinţii.
— N-a fost nici o problemă, zise el. Informaţiil
oastre au fost corecte în toate privinţele
elula Mişcării din Chicago a rămas făr
onducători.
Burke zâmbi nervos. Sursele pe care creatoru
r le avea în interiorul celor mai înalte cercur
e Mişcării Lazarus fuseseră principalul moti
entru care îi indusese pe ciudaţii numiţ
oraţiu în TOCSIN. Burke era nevoit s
cunoască faptul că sursele acelea erau mul
ai valoroase decât orice reţea de informator
ştia ca să treacă la atac pe toate fronturile. Cu
uţin noroc, preşedintele va include în sfârşi

işcarea în rândul organizaţiilor teroriste.
Terce se mulţumi să zâmbească enigmatic.
— Probabil.
Burke strânse din dinţi. Vechea cicatrice de p
ât se înroşi.
— Avem însă o altă problemă, mult ma
rgentă, zise el. În Santa Fe.
— O problemă? întrebă Terce.
— Locotenent-colonelul care este şi medic
onathan Smith, răspunse ofiţerul CIA. A
ceput să pună nişte întrebări foarte ciudate.
— O echipă de-a noastră se află încă în New
exico, răspunse Terce.
— Perfect. Burke sorbi ultima înghiţitură din
ahar şi se ridică în picioare. Anunţă-mă cân
unt gata. Vreau să se mişte repede şi să -
cidă pe Smith înainte ca acesta să apuce s
tragă atenţia cuiva situat mai sus.
19
Vineri, 15 octombrie
Santa Fe
Razele soarelui
ătrunseseră care ferestrei
prin jaluzelele răsăreacamerei
tocmad
otel, când telefonul mobil al lui Jon Smith
cepu să sune. Colonelul lăsă cana de cafea p

asa din bucătărie.
— Da?
— Uită-te la ştiri, îi spuse Klein fără alt
troducere.
Smith dădu la o parte farfuria pe care se afl
icul dejun mâncat pe jumătate, deschis
ptopul şi se conectă la internet. Începu s
tească titlurile care apăreau pe ecran
ovestea era pe prima pagină a site -urilo
uturor agenţiilor de Ştiri. PROBELE CULESE
E FBI INCRIMINEAZĂ MIŞCAREA LAZARUS
tra una dintre ele. ACTIVIŞTII LAZARUS SUNT
EI CARE AU CUMPĂRAT MAŞINILE! declar
ta.
Toate articolele spuneau în mare cam acelaş
ucru. Surse de nivel înalt din echipa FBI car
vestiga masacrul de la Institutul Telle
onfirmaseră faptul că un vechi activist a
işcării Lazarus, din Albuquerque, era cel car
umpărase vehiculele folosite de falşii agenţi din
erviciul Secret, folosind pentru asta aproape
ută de mii de dolari bani gheaţă. Apoi, l
umai câteva ore după ce avusese loc atacu
supra Institutului, Andrew Costanzo fuses
ăzut de către vecini cum plecase în grabă d
casă cu maşina, luând cu el o valiză
otografia lui Costanzo fusese trimisă tuturo

rourilor agenţiilor federale, precum şi al
rţelor statale de poliţie.
— Interesant, nu-i aşa? se auzi în recepto
ocea şefului de la Covert-One.
— Se poate spune şi aşa, răspunse Smith
ohorât. Eu n-aş fi atât de elegant în
xprimare.
— Presupun că acum auzi pentru prima dat
espre această dezvăluire? murmură Klein.
— Presupunerea e foarte corectă, spuse Smith
cruntându-se. Trecu rapid în revistă toat
edinţele FBI la care participase. Nici Pierson
ici vreunul dintre ajutoarele sale nu
enţionase vreodată ceva atât de incendiar.
— Este o scurgere de informaţii de la FBI sau
vorba doar de imaginaţia vreunui reporter?
— Se pare că e o informaţie corectă, răspuns
lein. Biroul nici măcar nu s-a deranjat să neg
ovestea asta.
— Se ştie ceva despre sursă? E vorba despr
neva de aici din Santa Fe sau de cineva din
Washington?
— N-am nici cea mai mică idee, răspunse şefu
e la Covert-One. După o scurtă pauză, acest
ontinuă: Aş îndrăzni să spun că nimeni de aic
n Washington nu pare deosebit de supărat c
formaţia a fost făcută publică.

— Eram sigur. Având în vedere încăpăţânare
u care Kit Pierson ignorase întrebările pe care
pusese în ziua trecută, Smith îşi imagina câ
e fericiţi erau cei de la FBI că găsiseră
ovadă clară care lega distrugerea Institutulu
eller de Mişcarea Lazarus. Lucrurile se legau ş
ai bine după atacurile teroriste din Californi
din Chicago. Informaţiile despre aces
ostanzo fuseseră, probabil, o adevărată man
erească pentru FBI.
— Tu ce crezi, colonele? întrebă Klein.
— N-au reuşit să mă convingă, răspuns
mith clătinând din cap. Cel puţin, nu de tot
rea se potrivesc toate ca să fie adevărat. În
ară de asta, nimic din povestea cu Costanz
u explică cum a reuşit Mişcarea să intre în
osesia unor asemenea nanofagi proiectaţi s
cidă sau de ce ar fi provocat în mod delibera
ăspândirea lor în rândurile propriilo
usţinători.
— Nu, nu explică, recunoscu Klein.
Smith rămase tăcut câteva clipe, deoarec
arcurgea unul dintre cele mai recente articol
ostate pe internet. Era prezentat punctul d
edere în legătură cu Andrew Costanzo al unu
urtător de cuvânt al Mişcării Lazarus, o femei
e nume Heather Donovan. Smith examină cu

tenţie argumentele femeii. Chiar dacă numa
umătate din ceea ce susţinea ea ar fi fos
devărat, tot rezulta că cei de la FBI urmăreau
stă falsă, o pistă special pregătită pentru a-
duce în eroare. Smith se hotărâse. Era cev
are merita să fie cercetat.
— Aş vrea să stau de vorbă cu aceast
urtătoare de cuvânt a Mişcării, îi spuse el lu
lein. Dar am nevoie de o acoperire, probabil c
arist. Cu nişte documente de identitate care s
ziste la o cercetare mai atentă. Bănuiesc c
imeni din Mişcare nu e prea dornic acum s
ea de vorbă cu un ofiţer sau cu un om d
iinţă din Forţele Terestre.
— Când ai nevoie de documente? întreb
lein.
Smith se gândi un pic înainte de a răspunde
rogramul din ziua aceea avea să fie foart
cărcat. Noaptea trecută, câţiva membri din
chipa de investigatori FBI riscaseră să lucrez
ră echipamentul greoi de protecţie. Nici unu
ntre ei nu păţise nimic. Ca urmare, echip
edicale de la spitalele locale şi de la Nomur
harmatech începuseră să adune cadavrele ş
sturile de cadavre de la locul carnagiului
mith dorea să participe la câteva dintr
nalizele pe care aceşti medici doreau să le fac

speranţa că avea să găsească răspuns l
nele din întrebările care încă îl mai tulburau.
— Cred că spre seară, se hotărî el. O să încer
ă aranjez o întâlnire într-un restaurant sau
tr-un bar din centru. Panica a dispărut ş
umea se întoarce în oraş.
— Spune-i acestei doamne Donovan că eşt
arist independent, îi propuse Klein
orespondent al revistei Le Monde şi al alto
âteva ziare europene mai puţin cunoscute, cu
şoară orientare spre stânga.
— Mi se pare o idee foarte bună, zise Smith
tia Parisul ca pe propriul său buzunar, iar L
onde era cunoscut pentru simpatia faţă d
eile promovate de Mişcarea Lazarus.
— Voi face aranjamentele necesare pentru c
achetul conţinând legitimaţia ta d
orespondent la Le Monde să ajungă la hote
rin curier în după-amiaza asta.
Kit Pierson stătea la masa pliantă ce îi serve
rept birou şi citea documentul CIA „stri c
ecret” pe care îl primise prin fax de la Ha
urke. Cei de la Langley nu aveau prea mult
te date despre Jonathan Smith decât cel
late în posesia Biroului. Existau însă în fişa d
CIA anumite referiri la prezenţa colonelului în
ele mai neaşteptate locuri fierbinţi ale planetei

e obicei în legătură cu situaţii de criză, datel
spective fiind culese din rapoartele de misiun
imise de diverşi ofiţeri ai Agenţiei.
Femeia citea îngrijorată lista locurilor în car
cest personaj îşi făcuse apariţia p
eaşteptate. Moscova, Paris, Shanghai. Ş
cum, acelaşi om se afla aici, în Santa Fe. Da
e fiecare dată exista o scuză foarte plauzibil
entru prezenţa lui Smith acolo, fie că era vorb
espre ajutarea unui prieten rănit, d
articiparea la o conferinţă pe teme medical
au chiar pur şi simplu despre desfăşurare
uncii pentru care era pregătit. La suprafaţă
dividul era exact ce pretindea că este, un
edic şi om de ştiinţă militar care se nimere
n când în când în locuri total nepotrivite.
Pierson clătină din cap. Prea erau numeroas
ceste coincidenţe, prea multe scuze plauzibile
a să reuşească să o convingă. Apariţiile lu
mith se încadrau într-un anumit tipic, un tipi
are nu-i plăcea deloc. Deşi acesta era plătit d
SAMRIID, se părea că Smith avea
xtraordinară libertate în a-şi alege misiunile ş
pleca în concediu oricând dorea. Femeia er
gură acum că Smith lucra sub acoperire şi c
rimea ordinele de la un nivel foarte înalt. Cee
e o îngrijora însă cel mai mult era faptul că nu

uşea să descopere pentru cine lucra cu
devărat colonelul. Orice încercare de a pun
trebări despre acest individ prin intermediu
analelor oficiale se împotmolise într-un hăţi
e tergiversări birocratice. Era ca şi cum cinev
lat într-o poziţie foarte suspusă ar fi ştampila
u un INTERZIS mare adevărata viaţă şi carier
locotenent-colonelului medic Jonathan Smith
Acest lucru reuşise să o enerveze la culme
in cauza asta stabilise ca o echipă, format
n doi oameni, să-l ţină în permanenţă su
upraveghere. În clipa în care drăguţul d
octor făcea un singur pas peste limitele pe car
le stabilise, era hotărâtă să-l dea afară din
chipa de investigaţie, nu înainte de a-l tăvă
ne în smoală şi în pene.
Băgă fişa primită de la CIA într -un tocător ş
şteptă până ce toate fâşiile de hârtie ajunser
tr-un coş de gunoi pe care scria Material d
rs. Telefonul securizat de pe masă începu s
une înainte ca ultima bucăţică de hârtie s
terizeze în coş.
— Burke la aparat, se auzi o voce gut urală l
elălalt capăt al firului. Oamenii tăi îl ma
rmăresc încă pe Smith?
— Da, confirmă Pierson. La ora asta individu
la spitalul St. Vincent’s şi lucrează în

boratorul de patologie de acolo.
— Spune-le să vină înapoi, spuse Burke făr
ici o intonaţie.
Femeia se îndreptă brusc de spate, surprins
e cererea ofiţerului CIA.
— Cum?
— Cum ai auzit. Cheamă-ţi înapoi agenţii car
unt pe urmele lui Smith. Acum.
— De ce?
— Ai încredere în mine, Kit, răspunse Burk
u răceală. Mă îndoiesc că ai vrea să ştii.
În receptor se auzi tonul şi Pierson rămas
gheţată, incapabilă să facă vreo mişcare. S
treba, nu pt prima oară, dacă exista vreo cal
rin care ar fi putut să scape din cursa pe car
simţea închizându-se implacabil în jurul ei.
Jon Smith împinse uşa batantă ce dădea în
icul vestiar de lângă laboratorul de patologie
u se afla nimeni înăuntru. Căscând, se aşez
e bancă şi îşi scoase mănuşile şi masca. L
runcă într-un container deja plin ochi. Urm
poi salopeta de spital. Era aproape îmbrăcat cu
ainele de stradă, când sună Fred Klein.
— Ai aranjat interviul cu domnişoar
onovan? întrebă acesta.
— Da. Colonelul se aplecă pentru a-şi pun
antofii. Mă întâlnesc cu ea la ora nouă în sear

sta. La o cafenea din Plaza Mercado.
— Foarte bine, spuse Klein. Care e situaţia cu
utopsiile? Aţi descoperit ceva?
— Foarte puţin, răspunse Smith. Însă nu
uşesc cu nici un chip să îmi dau seam
espre ce e vorba. Colonelul oftă. Avem l
spoziţie foarte puţine cadavre intacte pe car
ă le studiem. Marea majoritate a rămăşiţelo
ste reprezentată de un fel de mediu de cultur
rganic.
— Continuă, te rog.
— Ei bine, există anumite tipare ciudate în
gătură cu autopsiile pe care am fost în măsur
ă le facem. Este prea devreme şi dimensiunil
rmelor sunt prea mici pentru a afirma ceva cu
ertitudine, însă bănuiesc că aceste tipare vor f
onfirmate şi de rezultatele ulterioare.
— Ce tipare? întrebă nerăbdător Klein.
— Indicaţii semnificative ale consumului d
roguri sau ale existenţei unor boli cronic
rintre cei ucişi, spuse Smith ridicându -se d
e bancă şi apucându-şi cu o mână jacheta d
oaie. Asta nu e valabil în toate cazurile. Îns
tr-un procentaj foarte mare, mult mai mar
ecât norma statistică.
— Aţi descoperit din ce cauză au muri
amenii aceia?
— Cu precizie? Nu.
— Spune-mi atunci ce presupui tu, colonele
sistă calm Klein.
— Tot ce am până acum se bazează p
resupuneri, răspunse precaut Smith. Cre
să că majoritatea distrugerilor a fost cauzat
e substanţele chimice distribuite de aceşt
anofagi, în scopul distrugerii legăturilor dintr
eptide. Dacă acest lucru se repetă de suficien
e multe ori rezultatul poate fi identic cu mediu
e cultură organic pe care l-am găsit acolo.
— Dar aceste dispozitive nu au ucis pe toţi ce
are au fost infestaţi, remarcă Klein. Din c
auză?
— Presupunerea mea e că acţiune
anofagilor a fost declanşată de anumit
emnale biochimice…
— Cum ar fi cele prezente în organismul cuiv
are se droghează. Sau care suferă de o boal
ardiacă. Sau o altă boală cronică, îşi dădu
eama brusc Klein.
— Fără aceste semnale, dispozitivele ar f
ămas inactive.
— Bingo.
— Dar asta nu explică de ce a murit individu
cela cu ochi verzi cu care te luptai tu, remarc
eful Covert-One. Doar aţi trecut amândoi prin

orul de nanofagi şi nici unul nu a fost afectat.
— Individul acela a fost marcat, Fred
ăspunse trist colonelul şi-şi închise ochi
cercând să alunge din memorie imagine
ribilă a duşmanului care se dizolva în faţa sa.
— Sunt aproape sigur că cineva l-a înţepat cu
n ac muiat într-o substanţă ce a declanşa
cţiunea nanofagilor pe care îi inspiras
nterior.
— Asta ar însemna că a fost trădat de propri
ăi tovarăşi pentru a se preveni o eventual
apturare a sa, spuse Klein.
— Aşa cred şi eu. Smith se strâmb
mintindu-şi acel fâsâit sinistru şi rece car
ecuse şi pe lângă urechea sa. Şi bănuiesc c
u încercat să mă lovească şi pe mine.
— Ai grijă de tine, Jon, spuse Klein dintr-
ată. Nu ştim deocamdată cu precizie cine est
uşmanul cu care avem de-a face şi nu reuşim
ă înţelegem ce planuri are acesta. Până când
u vom fi în stare să facem acest lucru, trebui
ă ne aşteptăm ca orice persoană, inclusi
neva ca domnişoara Donovan, să reprezinte
meninţare pentru tine.
Casa conspirativă
8/18/2019
a echipei d Robert Ludlum Operațiunea Lazarus
supraveghere, undeva la periferia oraşulu

Santa Fe
În casa conspirativă a echipei d
upraveghere, situată spre
epărtare de Institutul est, laera
Teller, treilinişte.
kilometr
S
uzea numai zumzetul ventilatoarelo
alculatoarelor ce primeau în continuare dat
e la senzorii orientaţi spre zona din juru
nstitutului.
onitorizau Cei doi bărbaţi
în tăcere aflaţi înradio
transmisiile schimb
ş
rmăreau fluxul de informaţii de pe monitoare.
Unul dintre ei deveni brusc atent la vocile p
are le auzea în cască. Operatorul se întoars
pre
ărul şeful său, un
alb, numit olandez
Willem mai în vârstă, cu
Linden.
— Echipa de pe teren raportează. Smith
cmai a intrat în Plaza Mercado.
— E singur?
Operatorul încuviinţă cu o mişcare a capului.
Linden zâmbi dezvelindu-şi dinţii pătaţi cu
utun.
— Mi-ai dat o veste excelentă, Abrantes
nunţă echipa să rămână în aşteptare. Apoi i
gătura cu Centrul şi informează-i că totul s
esfăşoară conform planului. Spune-le că vom
aporta din nou după ce Smith va fi eliminat.
Abrantes îi aruncă o privire îngrijorată.

— Eşti sigur că va fi chiar atât de simplu? Am
tit fişa cu datele americanului. E un indivi
arte periculos.
— Nu intra în panică, Vitor, îl linişti bărbatu
u părul alb. Nici un bărbat, oricât de viteaz a
el, nu poate să facă faţă unui glonţ sau une
me de cuţit aplicate unde trebuie.
20
Smith se opri pentru o secundă în uş
afenelei Longevity şi îşi plimbă privirea pest
ienţii aşezaţi la micile mese rotunde. O
dunătură destul de bizară, gândi el amuzat
ei mai mulţi, în special perechile, nu ieşeau
rea mult în evidenţă, funcţionari şi oameni d
aceri îmbrăcaţi cu gust, plus câţiva studenţ
erioşi. Alţii însă, îşi etalau tatuajele ş
ercingurile. Se vedeau şi turbane sau şuviţe î
il jamaican. Câteva perechi de ochi s
toarseră curioase să vadă cine intra în local
ei mai mulţi clienţi îşi continuară îns
onversaţiile fără să-l bage în seamă.
Cafeneaua ocupa cea mai mare parte din
ajul clădirii Plaza Mercado şi avea feres tr
ari ce dădeau spre West San Francisco Street
ereţii coloraţi oarecum strident într-un
mestec de roşu-aprins, portocaliu şi galben s

otriveau cu podeaua albastră şi sculpturil
udate ce copiau teme asiatice, hinduse sau
en.
Smith se îndreptă direct spre o masă la car
e afla o singură femeie, una dintre persoanel
e întorsese capul la intrarea lui în local. Er
eather Donovan. Fred Klein pusese în
achetul ce conţinea legitimaţia falsă de la L
onde şi o fotografie a ei însoţită de câteva da t
ografice. La cei treizeci şi cinci de ani ai săi
urtătoarea de cuvânt locală a Mişcării Lazaru
vea o faţă îngustă, ca de băiat. Şuviţele blond
tr-un aranjament aparent dezordonat, och
erzi şi câţiva pistrui la rădăcina nasulu
tregeau portretul femeii.
Heather Donovan îl urmărea amuzată p
ărbatul care se oprise la masa ei.
— Vă pot ajuta cu ceva? întrebă ea.
— Mă numesc Jon Smith, răspunse el înce
dicându-şi politicos de pe cap pălăria neagră
red că pe mine mă aşteptaţi, domnişoar
onovan.
O sprânceană blondă şi fin desenată se ridic
trebător.
— Eu aşteptam un ziarist, nu un cowboy
urmură ea într-o franceză perfectă.
Smith zâmbi şi îşi admiră cu o min

atisfăcută hainele pe care le purta: jachetă be
n catifea reiată, cravată subţire din piele
anşi şi cizme.
— Încerc şi eu să mă adaptez obiceiurilo
cale, replică el în aceeaşi limbă. Ştiţi cum s
ce, când eşti în Roma trebuie să te porţi c
omanii.
Femeia îi zâmbi şi îi spuse în engleză:
— Vă rog să luaţi loc, domnule Smith.
Smith îşi puse pălăria pe masă, îşi scoas
ntr-un buzunar al blugilor un carneţel şi un
x şi se aşeză în faţa femeii.
— Vă mulţumesc mult că aţi acceptat să n
tâlnim în condiţiile astea. La ora asta târzie
reau să spun. Ştiu că aţi avut o z i foarte grea.
Purtătoarea de cuvânt a Mişcării Lazaru
cuviinţă încet din cap.
— Da, într-adevăr a fost o zi foarte lungă. Ma
ne zis, au fost nişte zile foarte lungi. Înaint
e a începe aş vrea să văd totuşi un act d
entitate, o simplă formalitate, desigur.
— Bineînţeles, răspunse Smith cu o voc
gală. Îi întinse legitimaţia şi femeia o cercetă în
umină.
— Întotdeauna sunteţi aşa de precaută cân
veţi de-a face cu ziarişti, domnişoară Donovan
— Nu întotdeauna, recunoscu ea şi ridică din

meri. Am început să devin mai precaută dup
ele petrecute în ultimele zile. Cred că ş
umneavoastră aţi păţi la fel dacă aţi vedea cum
âteva mii de oameni sunt ucişi de propriu
umneavoastră guvern.
— Vă înţeleg perfect, spuse Smith cu o voc
almă. Conform fişei primite de la Covert-One
eather Donovan intrase de puţină vreme în
işcarea Lazarus. Înainte de asta lucrase în
apitala statului pentru mai multe organizaţ
e protecţie a mediului, printre care Sierra Club
World Wildlife Federation. Era o femei
eşteaptă, luptătoare şi familiarizată cu
ăţişurile politicii.
— OK, se pare că legitimaţia dumneavoastră
ună, zise ea într-un târziu, dându-i lui Smith
ocumentul înapoi.
— Cu ce pot să vă servesc? îi întrerupse o voc
oleşită. Unul dintre chelneri, un tânăr slăbu
u mai multe inele în sprâncene, se oprise l
asa lor şi aştepta răbdător să ia comanda.
— O cană cu ceai verde, spuse purtătoarea d
uvânt a Mişcării Lazarus.
— Şi un pahar de vin roşu pentru mine, zis
mith. Remarcă însă imediat privirea plină d
ompasiune pe care i-o aruncă Heather. Nu vin
tunci nişte bere poate?

Femeia dădu din cap parcă cerându -şi scuze
est repetat şi de chelner.
— Îmi pare rău, dar nu servesc băutur
coolice aici, zise ea zâmbind. Aţi putea încerc
nul dintre elixirele faimoase de aici.
— Elixir? întrebă el bănuitor.
— Un amestec de plante chinezeşt
adiţionale şi sucuri naturale de fructe
terveni chelnerul însufleţit brusc. V
comand Adevăratul Buddha. E o băutură cu
devărat fortifiantă.
— Poate altă dată. Acum o să iau la fel ca ş
omnişoara, o cană cu ceai verde.
În timp ce chelnerul se îndepărta pentru a l
duce comanda, Smith se întoarse spr
urtătoarea de cuvânt şi îşi desfăcu
ocnotesul.
— Acum că am stabilit statutul meu d
porter cu acte în regulă…
— Puteţi să începeţi să-mi adresaţi întrebările
ompletă Heather Donovan fraza privindu-l p
mith drept în ochi. Întrebări care, dacă am
ţeles bine, au legătură cu ideea grotesc
nsată de FBI, cum că Mişcarea ar fi cumv
sponsabilă de distrugerea Institutului Teller ş
e uciderea atâtor oameni nevinovaţi.

Smith încuviinţă cu o mişcare a capului.
— Aveţi dreptate. Am citit ziarele de azi şi m-
trigat ceea ce aţi declarat în legătură cu
ndrew Costanzo. Trebuie să recunosc că omu
u se potriveşte deloc cu imaginea cuiva pe car
aş alege pentru o conspiraţie secretă.
— Aşa şi este.
— Puteţi să dezvoltaţi ideea?
— Andy mai mult vorbeşte decât face, începu
a să explice. Da, într-adevăr, nu lipseşte de l
ici o adunare a Mişcării şi are mereu foart
ulte de spus, mai bine zis de criticat
roblema e că nu l-am văzut niciodată să fac
eva concret! E în stare să critice ore întregi
să dacă-i arăţi nişte plicuri care trebuie scris
au nişte pliante ce trebuie distribuite, dintr
dată devine foarte ocupat sau i se face rău. S
rede un fel de filosof ale cărui viziuni sunt pre
alte pentru nişte simpli muritori ca noi.
— Da, cunosc genul, zise Smith zâmbind uşor
n fel de Platon ce zace nedescoperit într-un
epozit de carte.
— Exact aşa e Andy Costanzo, confirm
eather. Din cauza asta e atât de absurd
ugestia celor de la FBI. Era o persoan
cceptată de toţi, însă nimeni din organizaţie nu
ar fi încredinţat vreo treabă serioasă, cu atâ

ai puţin nu i-ar fi dat pe mână o sută de mi
e dolari bani gheaţă!
— Cineva a avut totuşi încredere în el, î
trase atenţia Smith. Dealerii aceia de maşin
n Albuquerque l-au identificat fără nici un
ubiu.
— Ştiu asta! spuse femeia supărată. Sunt gat
ă cred că cineva a putut să -i dea banii lui And
a să cumpere maşinile alea. Şi mai sunt gat
ă cred că el a fost destul de prost sau destul d
rogant ca să accepte şi să facă ceea ce i s -
erut. Însă banii aceia nu aveau cum să provin
e la Mişcarea Lazarus! E adevărat că nu
untem o organizaţie săracă, însă nu operăm cu
semenea sume de bani gheaţă!
— Deci dumneavoastră credeţi că ceea ce i s -
tâmplat lui Costanzo a fost o înscenare?
— Sunt sigură, spuse hotărâtă Heather
entru a distruge reputaţia Mişcării şi
ealurilor pe care le reprezintă. Mişcare
azarus este în întregime adepta protestelo
onviolente. Noi nu am fi niciodată în stare s
omitem crime sau acte de terorism!
Pentru o clipă Smith se simţi tentat să spun
ă distrugerea aparaturii de laborator însemn
utomat trecerea graniţei în zona violenţei, îns
uşi să se abţină. Venise la această întâlnir

entru a găsi anumite răspunsuri nu pentru
e lansa în dezbateri pe teme politice. În afar
e asta, era acum sigur că femeia spune
devărul cel puţin în legătură cu acele element
e activităţii Mişcării pe care le cunoştea. Pe d
tă parte, Heather era doar o activistă de nive
ediu, echivalentul unui căpitan sau maior în
rmată. Cât de multe ar fi putut ea să şti
espre mişcările secrete ce aveau loc l
ivelurile superioare ale organizaţiei?
Sosirea chelnerului care le aduse cănile cu
eai îi permise purtătoarei de cuvânt a Mişcări
ă-şi recapete calmul.
Femeia sorbi precaută o gură de ceai şi apoi
rivi ţintă pe Smith printre aburii care s
dicau din cană.
— Vă întrebaţi desigur dacă nu e posibil c
anii să fi provenit de la nivelurile superioar
e Mişcării, nu?
— Nu vă supăraţi, domnişoară Donovan. Îns
olegii dumneavoastră au înconjurat cu
ortină extrem de compactă conducerea Mişcăr
azarus. Este normal să ne întrebăm ce s
scunde în spatele ei.
iţel. Dacă dumneavoastră aţi conduce
peraţiune ultrasecretă, a cărei dezvăluire a

utea distruge tot ce aţi realizat până acum…
ţi fi în stare să folosiţi un om ca Andy Costanz
e post de agent?
— Nu, nu aş face aşa ceva, recunoscu Smith
oar dacă nu aş vrea să fie prins.
Asta ce îl deranjase de la început, de cân
tise pentru prima dată rapoartele care s
curseseră de la FBI. Acum, după ce o ascultas
pe femeia din faţa lui, era din ce în ce ma
onvins că povestea cu maşinile scârţâia rău d
t. A te baza pe un individ ca Andy Costanzo s
umpere maşinile ce urmau să fie folosite dup
n atac terorist, reprezenta un risc enorm. Un
ct care nu se potrivea deloc cu
rofesionalismul rece şi nemilos la care fuses
artor în timpul atacului împotriva Institutului
eea ce însemna că cineva manipul
vestigaţia întreprinsă de FBI.
La o stradă distanţă de Plaza Mercado
alachi MacNamara aştepta răbdător, ascun
umbra unui trotuar acoperit. Se făcus
ârziu, iar străzile din centrul oraşului Santa F
eveniseră aproape pustii.
Bărbatul îşi duse la ochi dispozitivul de veder
e timp de noapte şi mai cercetă încă o dat
mprejurimile. O jucărie foarte utilă, îşi zise el în
ând. Aparatul, de producţie britanică, era uşo

e manipulat şi oferea o imagine clară, mărit
e patru ori. Fără el, i-ar fi fost foarte greu s
escopere mişcările celor pe care îi urmărea.
Se uită, mai întâi, la bărbatul care stăte
emişcat în spaţiul de la intrarea unei galerii d
rtă, aflată la aproximativ cincizeci de metr
stanţă de locul unde se afla el. Era ras în ca
purta blugi, ghete şi o jachetă militară. Ori d
âte ori trecea o maşină, bărbatul îşi îngust
chii pentru a-şi păstra capacitatea de
stinge obiectele pe întuneric. Stătea nemişcat
ciuda faptului că se făcea din ce în ce ma
ig. Un tânăr bine antrenat şi disciplinat, îş
se MacNamara.
Alţi trei indivizi erau postaţi în diverse locur
e-a lungul străzii. Doi dintre ei se aflau la ves
e Plaza Mercado. Doi stăteau ascunşi în parte
e est. Poziţiile lor erau greu de depistat pentru
persoană care nu poseda un echipament d
edere pe timp de noapte şi care nu fuses
ntrenată pentru aşa ceva.
Indivizii făceau parte din grupul pe care î
rmărea MacNamara încă înainte de producere
atastrofei de la Institutul Teller. Îi pierduse în
anica ce urmase măcelului, însă reuşise să-
escopere din nou imediat ce protestatar
işcării Lazarus se regrupaseră şi-şi stabiliser

abăra în afara cordonului instituit de Gard
aţională. În seara aceea, la scurtă vreme dup
pusul soarelui, cei patru bărbaţi pe care î
upraveghea acum părăsiseră tabăra şi
orniseră pe jos spre nord, ajungând până l
răduţele din centrul oraşului Santa Fe.
Îi urmărise păstrând o distanţă rezonabilă. În
mpul urmăririi, aflase destul de mult
emente în legătură cu oamenii aceia. Nu er
orba despre nişte simpli răufăcători atraşi d
cţiunea Mişcării Lazarus, aşa cum crezuse l
ceput. Mişcările lor erau prea precise, pre
ne planificate şi prea bine executate
euşiseră să se strecoare uşor prin cordonul d
upraveghere impus de FBI şi de poliţie în juru
aberei. Şi de mai multe ori MacNamara fuses
evoit să se lipească de pământ pentru a nu f
escoperit de cel pe care indivizii îl desemnaser
ă le asigure spatele.
Urmărirea lor fusese asemenea unei acţiun
mpotriva unui comando inamic aflat pe un
ritoriu necunoscut. Dintr-un anumit punct d
edere, MacNamara savura această nou
rovocare. Era acelaşi joc care punea l
cercare simţurile şi talentele, joc pe care î
ucase de atâtea ori în diverse locuri din lume
n acelaşi timp însă, canadianul era conştien

ă oboseala pusese stăpânire pe el şi că îi alter
ercepţiile şi reflexele. Aceasta se datora
robabil, stării permanente de încordare în car
ăise în ultimele luni şi care îl afectase ma
ult decât bănuise.
Brusc, bărbatul ras în cap îşi îndreptă trupul
cordându-se dintr-odată. Individul şopt
âteva cuvinte în microfonul pe care îl avea fixa
e guler, aşteptă să primească răspunsul şi apo
e aplecă şi scoase capul cu grijă din
scunzătoarea sa.
MacNamara îi cercetă rapid şi pe ceilalţ
ărbaţi şi observă şi la ei aceleaşi semnale d
ertă. Canadianul începu să respire regulat
cercând să regularizeze fluxul de adrenalin
are îi pregătea trupul pentru acţiune. Senzaţi
e oboseală dispăruse.
Începe balul, îşi zise el în gând. Aşteptare
relungită în frig şi întuneric se terminase.
Cercetând din nou împrejurimile cu aparatu
e vedere pe timp de noapte, MacNamara zăr
n bărbat şi o femeie care tocmai ieşiseră din
aza Mercado. Cei doi se opriseră pe trotuaru
n faţa clădirii şi continuau o discuţie animată
recunoscu imediat pe femeie. Era tipa acee
ăbuţă şi atrăgătoare pe care o văzus
gitându-se în tabăra Mişcării Lazarus. Numel

era Heather Donovan. Era o activistă locală c
păruse la conferinţa de presă a Mişcării.
Dar cine să fie bărbatul cu care stătea d
orbă? Hainele, cizmele şi pălăria sugerau că a
vorba despre un localnic, însă MacNamar
vea sentimentul că nu aşa stăteau lucrurile
eva în ţinuta şi modul în care se mişc
ărbatul acela lat în umeri i se părea ciudat d
miliar.
Bărbatul întoarse capul făcând un gest în
recţia unui loc de parcare situat în stânga
ai jos pe stradă. Pentru o clipă, Namara reuş
ă vadă foarte bine faţa individului. Imediat îns
mul întoarse capul.
Malachi MacNamara lăsă în jos aparatul d
edere pe timp de noapte. Ochii săi albaştr
xprimau atât uimirea, cât şi un uşo
muzament.
— Fir-ar să fie, murmură el. Colonelul are un
devărat talent de a-şi face apariţia acolo und
aştepţi mai puţin.
21
Plaza, locul deschis din chiar centrul oraşulu

anta Fe, era străbătută de alei pavate cu
ărămidă ce şerpuiau printre monumente ş
rintre pâlcurile de arbori. Se înălţa acolo

devărată colecţie de pini, arţari şi ulmi. Din lo
loc, pe alei, se aflau bănci din fier forja
opsite în alb. Un strat subţire de frunze căzut
coperea peticele de iarbă.
Chiar în mijlocul pieţei, înconjurat de un gard
etalic, se înălţa un obelisc ce comemor
uptele desfăşurate în New Mexico în timpu
ăzboiului Civil. Puţini erau cei care îşi ma
minteau că sângerosul război purtat într
ordul şi Sudul Satelor Unite ajunsese atât d
eparte în vest. În câteva puncte, lumin
mpilor de neon care înconjura Plaza reuşea s
eacă printre frunzele arborilor, însă în res
cul acesta încărcat de istorie era cufund at în
tuneric.
Jon Smith o privea cu coada ochiului p
meia slăbuţă care mergea lângă el
remurând, Heather Donovan îşi strâns
cheta în jurul corpului. Ori de câte ori treceau
rintr-un loc luminat, Smith putea vedea că î
şeau aburi din gură. Temperatura scăzus
arte mult. Nu era ceva neobişnuit pentru
anta Fe ca diferenţa de temperatură dintre zi ş
oapte să fie mai mare de treizeci de grade.
După ce îşi băuseră ceaiul la Longevity Cafe
mith se oferise s-o conducă până la locul und
i parcase maşina, o străduţă laterală, nu

eparte de Palatul Guvernatorilor. Deşi puţin
urprinsă de acest act de cavalerism oarecum
emodat, Heather acceptase cu vădită uşurar
erta lui. În mod obişnuit Santa Fe era un ora
arte sigur, îi explică ea, însă, după ce văzus
rozăviile din curtea Institutului Teller, s
mţea neliniştită.
Se aflau la doar câţiva metri de obeliscul din
ăzboiul Civil când Smith se opri brusc
imţurile sale îi semnalizaseră că ceva nu era în
gulă. Acum că se opriseră, putu să aud
estul de clar cum alte câteva persoane – dou
au trei, judecă el – se mişcau fără să facă pre
ult zgomot pe aleea pe care veniseră ei. Nu
stinsese decât scrâşnetul uşor produs d
hetele grele pe aleea de cărămidă. În acelaş
oment, observă alte două siluete vagi car
unecau prin umbra arborilor din faţă
propiindu-se de ei.
Purtătoarea de cuvânt a Mişcării Lazaru
ărise şi ea umbrele care înaintau spre ei.
— Cine sunt oamenii aceştia? întrebă e
periată.
Pentru o fracţiune de secundă, Smith rămas
emişcat, ezitând. Să fie vorba despre nişt
genţi FBI trimişi de Kit Pierson? Fusese sigu
ă se aflau pe urmele lui când plecase să s

tâlnească cu Heather. Când însă încercase din
ou să-i descopere pe urmăritori, cu puţin tim
ainte de a ajunge la Longevity Cafe, nu ma
ăzuse pe nici unul. Oare reuşiseră să-
ăcălească?
Tocmai în clipa aceea, unul dintre bărbaţ
are veneau din faţă ajunse într-o zon
uminată. Era ras în cap şi purta o jachetă kaki
mith se încordă zărind pistolul cu amortizor p
are bărbatul îl avea în mână. Deci nu era vorb
espre FBI, îşi spuse el.
Erau înconjuraţi într-un spaţiu deschis din
aza. Instinctele îi spuneau că trebuie să treac
acţiune. Trebuiau să scape din cursa în car
ăzuseră înainte de a fi prea târziu.
Reacţionând rapid, Smith o apucă de mână p
eather Donovan şi o trase spre el, în dreapta
direcţia opusă obeliscului. În acelaşi timp, îş
coase pistolul din tocul de piele pe care îl ave
e sub haina din catifea reiată.
— Pe aici! murmură el. Haide!
— Ce faci? protestă femeia cu voce tare. Er
rea şocată de mişcarea lui bruscă pentru
cerca să-şi elibereze mâna. Dă-mi drumul!
— Dacă vrei să trăieşti, vino cu mine! se răst
mith la ea, în timp ce continua s-o tragă din
paţiul deschis din jurul monumentului spr

ona întunecată dintre copaci.
Unul dintre bărbaţii care veniseră din spatel
r se opri, ochi rapid şi deschise focul. Phu
mortizorul fixat la pistol reduse zgomotu
rodus de foc la un tuşit înăbuşit. Glonţul trecu
e lângă capul lui Smith şi se înfipse în
unchiul unui copac înalt, aflat nu departe d
. Un alt glonţ rupse o ramură de copac c
târna chiar deasupra lor. Asupra celor doi căzu
ploaie de aşchii şi de frunze.
Smith o împinse pe purtătoarea de cuvânt
işcării Lazarus la pământ.
— Stai culcată!
Colonelul îşi propti un genunchi în iarbă
dreptă pistolul spre cel care deschisese focu
trase. Zgomotul împuşcăturii se auzi pân
eparte şi se întoarse reflectat de clădirile c
conjurau Plaza.
Pentru că trăsese fără să ochească prea bine
onţul rată ţinta. Zgomotul împuşcăturii îi făcu
să pe trei dintre atacatori să se arunce l
ământ. Toţi începură să tragă rapid, foc dup
c, din poziţia culcat.
Heather Donovan începu să ţipe disperată
pindu-se de iarba care nu-i oferea nici
rotecţie.
Gloanţele şuierau din ce în ce mai aproape d

. Unele se înfigeau în trunchiurile copacilor
tele ricoşau din părţile metalice ale băncilor
ulverizând vopseaua şi scoţând scântei. Smith
ignoră şi se concentră asupra singurulu
ăgător care nu se trântise la pământ.
Era bărbatul ras în cap pe care îl zăris
rimul. Acesta, mergând aplecat, încerca să s
urişeze prin dreapta lor, ca să-i ia prin
urprindere, la adăpostul copacilor.
Jon ochi şi trase trei gloanţe într-o succesiun
apidă.
Bărbatul ras în cap se poticni. Pistolul îi căzu
u zgomot pe aleea din cărămidă. Mai făcu un
as, apoi se prăbuşi în genunchi şi se sprijin
u mâinile pe pământ. Din gură începuse să -
urgă sânge.
Tovarăşii celui rănit nu se opriră şi continuar
ă tragă asupra lui Smith. Un glonţ îi atins
ălăria şi i-o aruncă de pe cap. Trag din ce în c
ai bine, îşi spuse el furios.
Se aruncă pe burtă şi mai trase trei focuri
cercând să-i facă să lase capul în jos sau ce
uţin să le deregleze tirul. Apoi se rostogol
apid spre locul în care Heather Donovan stăte
u faţa lipită de pământ. Femeia nu mai ţipa
să tremura toată şi plângea înfundat.
Cei trei trăgători valizi observaseră mişcar e

e care o făcuse Smith. Trăgeau mai jos acum ş
cheau cu grijă. Gloanţele muşcau din pământ
n ce în ce mai aproape de Jon şi d
urtătoarea de cuvânt a Mişcării Lazarus.
Smith se încruntă. Trebuiau să plece de acol
asta foarte repede. O atinse uşor pe ceafă p
meia care tremura. Heather tresări, da
ămase lipită de pământ.
— Trebuie să plecăm de aici! zise el. Haide
ncearcă să te târăşti! Până la copacul acel
are. Sunt doar câţiva metri până acolo!
Femeia întoarse capul spre el. Ochii ei m ăriţ
e spaimă străluceau în întuneric. Smith nu er
onvins că femeia auzise ceea ce-i spusese.
— Trebuie să plecăm! spuse el din nou, d
ata asta mai tare. Dacă rămâi lipită d
ământ, reuşim!
Heather dădu disperată din cap şi îşi lipi din
ou obrazul de pământ. Smith îşi dădu seam
ă femeia era paralizată de spaimă, incapabil
ă facă vreo mişcare.
Jon se încruntă. Dacă o lăsa aici şi se târa d
nul singur la adăpostul copacului, femeia er
a şi moartă. Dacă rămânea cu ea aici, în locu
cesta deschis, fără îndoială că aveau să moar
mândoi. Cea mai înţeleaptă mişcare ar fi fos
ă o lase aici şi să-i atragă pe indivizi asupr

ui. Se îndoia însă că femeia ar fi fost lăsată în
ace. Indivizii nu păreau a fi din aceia care las
viaţă eventualii martori. Existau însă nişt
mite peste care nu putea trece şi din cauz
ărora îi era imposibil să o abandoneze acolo p
meia aceea pentru a-şi salva el pielea.
Patul închizător al pistolului rămase tra
apoi. Cele treisprezece cartuşe din încărcăto
e terminaseră. Scoase încărcătorul şi îl băgă în
at pe ultimul pe care îl mai avea.
Smith văzu că doi dintre trăgători ţâşniser
nul în dreapta, celălalt în stânga. Se pregăteau
ă-l înconjoare. Odată ajunşi pe poziţie, l -ar
upus unui foc încrucişat, fără îndoial
imicitor. Chiar dacă ar fi ajuns la adăpostu
nui copac, arborii de aici erau prea rari pentru
putea oferi adăpost din toate unghiurile. În
mpul acesta, cel de-al treilea trăgător continu
ă tragă foc după foc pentru a-l face pe Jon s
nă capul în jos şi a-i acoperi astfel pe tovarăş
ăi.
Smith înjură printre dinţi. Aşteptase mult pre
ult. Căzuseră în capcană.
Trebuia aşadar să continue să lupte şi să i
ât mai mulţi dintre inamici în mormânt odat
u el. Un alt glonţ intră în pământ doar la câţiv
entimetri distanţă de capul lui. Jon scuip

agmentele de iarbă şi bucăţelele de pămân
are îi intraseră în gură şi ochi cu grijă
cercând să-l nimerească pe individul care voi
ă se apropie din dreapta.
Înainte să apuce să tragă, se auzi o serie d
mpuşcături al căror ecou umplu zona
răgătorul care încerca să ajungă în dreapta lo
coase un ţipăt. Individul se prăbuşi gemând în
rbă, ţinându-se de umăr. Tovarăşii lu
ămaseră blocaţi timp de o secundă şi apoi s
ăsuciră încercând să descopere cine trăsese.
Smith făcu ochii mari. Nu el trăsese. Ş
divizii foloseau arme cu amortizor. Cin
tervenise oare în lupta lor?
Împuşcăturile continuară, mai multe gloanţ
figându-se în copacii din spatele celor do
ăgători ce scăpaseră neatinşi. Se părea că er
ai mult decât puteau suporta indivizii
răgătorii începură să se retragă spre nord
spărând spre strada care trecea prin faţ
alatului Guvernatorilor. Unul dintre ei îl ajut
ă se ridice pe cel rănit în umăr şi -l trase dup
. Celălalt se repezi spre bărbatul ras în cap, p
are-l lovise Jon, însă fu nevoit să se retrag
upă ce mai multe gloanţe ricoşară de pavaju
e lângă picioarele lui.
Smith văzu o siluetă mişcându-se la margine

âlcului de copaci aflat în dreapta sa.
Un bărbat suplu, cu păr cărunt ieşi de dup
opaci şi începu să alerge în direcţia lor
ontinuând să tragă cu un pistol pe care îl ţine
u amândouă mâinile. Se opri lângă obelisc şi
adăpostul monumentului, băgă un al
cărcător în pistol, un Browning Hi-Power de
m.
În Plaza se lăsase din nou tăcerea.
Noul venit se uită la Smith şi ridică din umeri
arcă cerându-şi scuze.
— Te rog să mă scuzi pentru întârziere, Jon
puse el încet. Mi-a luat mai mult timp decâ
redeam să ajung în spatele indivizilor acelora.
Era Peter Howell. Smith fu luat prin
urprindere de apariţia neaşteptată a vechiulu
ău prieten. Fostul ofiţer SAS şi agent MI
urta blugi şi o haină din piele peste o cămaş
carouri. Părul său cărunt, de obicei, tun
arte scurt, era acum lung şi ondulat. Och
baştri şi faţa brăzdată şi tăbăcită de vânt ş
oare erau însă exact aşa cum le ştia Smith.
Cei doi auziră o maşină care porni în tromb
partea din nord a pieţei. Frânele scârţâiră ş
ehiculul se opri brusc pentru o secundă, apo
orni din nou, îndreptându-se spre est, de-
ungul bulevardului Palace Avenue.

— La dracu’! mormăi Peter. Ar fi trebuit să m
ândesc că băieţii ăştia au şi în spate pe cinev
o metodă de a spăla putina dacă lucrurile nu
erg bine. Ceea ce s-a şi întâmplat. Englezul îş
dică Browningul cu ţeava în sus.
— Rămâi tu de pază aici, Jon, până mă duc eu
tr-o scurtă recunoaştere.
Înainte ca Smith să apuce să spună ceva
nglezul dispăru în întuneric.
Purtătoarea de cuvânt a Mişcării Lazarus îş
ălţă temătoare capul din iarbă. Plângea ş
crimile se amestecau cu murdăria de pe faţă.
— S-a terminat? întrebă ea în şoaptă.
— Sper din toată inima că da, zise e
ontinuând să cerceteze împrejurimile.
Cu multă greutate, tremurând, femeia reuşi s
e ridice în şezut. Rămase cu ochii fixaţi p
stolul din mâna lui Jon.
— Nu sunteţi reporter, nu-i aşa?
— Nu, răspunse el încet. Din păcate, nu.
— Atunci, cine…
Femeia fu întreruptă de întoarcerea lui Pete
owell.
— Au şters-o ca potârnichile, zise el supărat
rivirea englezului căzu asupra individului ra
cap pe care-l împuşcase Smith. Bine că au
st nevoiţi să-l lase pe ăsta aici.

Peter se lăsă în genunchi şi întoarse trupu
elui căzut cu faţa în sus. După câteva secund
ătină din cap şi anunţă:
— Bietul băiat e mai mort chiar şi decât Iud
cariotul. L-ai lovit cu două gloanţe. Aş zice c
şti neaşteptat de bun la aşa ceva, tu, un
mplu medic de ţară.
Englezul începu să caute prin buzunarel
ortului, sperând să găsească vreun portofe
au vreo hârtie care să ajute la identificare
dividului.
— Ai găsit ceva? întrebă Smith.
Peter clătină din cap.
— Cei care l-au angajat pe băiat s-au asigura
ă e curat înainte de a-l trimite să te ucidă.
— Asta nu e prea grozav, spuse Jon
cruntându-se.
— Da, e neplăcut când adversarii sunt atât d
revăzători, spuse şi Peter. Însă nu este totu
erdut.
Zicând acestea, fostul ofiţer SAS scoase dintr
n buzunar un aparat de fotografiat minuscul ş
ase câteva prim-planuri ale feţei individulu
olosea un film de sensibilitate foarte mare
are nu necesita lumina bliţului. Puse deopart
paratul de fotografiat şi scoase din buzunar un
t dispozitiv ciudat, de data asta de mărime

nei cărţi de format mic. Avea un ecran d
iclă pe o parte şi câteva butoane de contro
nglezul observă că Jon îl priveşte fascinat.
— E un scanner digital pentru amprente
xplică el. Face exact aceeaşi treabă însă fără
ai folosi cerneala aia enervantă. Englezu
âmbi larg dezvelindu-şi dinţii care străluciră în
tuneric.
— Oare ce le-o mai trece prin cap să ma
venteze?
Cu mişcări rapide, englezul apăsă degetel
ortului pe suprafaţa scannerului, mai întâi
ele de la mâna dreaptă, apoi şi cele de la mân
ângă. Ecranul se lumina de fiecare dată ş
spozitivul bâzâia uşor, înregistrând în cardu
e memorie imaginile celor zece degete.
— Strângi amintiri pentru pensie? întreb
muzat Smith, convins că prietenul lui lucreaz
n nou pentru guvernul Maiestăţii Sale. Deşi în
od oficial se pensionase, Peter era în mod
eriodic chemat din nou în activitate, în cel
ai multe cazuri de MI6, serviciul de informaţ
xterne britanic. Era un individ independent
ăruia îi plăcea să lucreze singur şi care t
ucea cu gândul la acei aventurieri din vechim
are contribuiseră la edificarea Imperiulu
ritanic.
Englezul zâmbi fără să răspundă.
— Nu aş vrea să te zoresc, spuse Smith. Da
-ar trebui s-o ştergem de aici? Asta dacă nu
umva doreşti să explici poliţiştilor din Santa F
e s-a întâmplat aici. Jon făcu un gest larg cu
âna, arătând atât spre cadavrul din faţa lo
ât şi spre copacii sfârtecaţi de gloanţe.
Englezul îl privi cu atenţie.
— E foarte curios, zise el ridicându-se în
cioare şi lovind uşor cu degetul casc
inusculă pe care o avea în ureche. Receptoru
sta e fixat pe frecvenţa poliţiei. Pot să-ţi spun
ă toate echipajele au fost foarte ocupate în
ltimele minute; au trebuit să răspundă la to
lul de apeluri de urgenţă… venite din cele ma
depărtate colţuri ale oraşului. Cea ma
propiată maşină de poliţie se află la cel puţin
ece minute distanţă de locul ăsta.
Smith clătină din cap nevenindu-i să creadă.
— Dumnezeule! Indivizii ăştia nu se joac
eloc!
— Nu, Jon. Nu se joacă. De aceea, te sfătuies
ă-ţi găseşti un alt loc în care să stai în noapte
sta. Undeva unde să treci neobservat.
— O, Doamne! se auzi o voce slabă în spatel
r.
Cei doi bărbaţi se întoarseră. Heathe

onovan se ridicase în picioare şi se uit
grozită la mortul întins pe jos.
— Îl cunoşteai? o întrebă Smith cu blândeţe.
Femeia dădu din cap nesigură.
— Nu personal. Nu ştiu cum îl cheamă. Însă l
m văzut în tabără şi la demonstraţia de l
eller.
— Şi în cortul unde se afla punctul d
omandă, completă necruţător Peter. Ştiţi foart
ne asta.
Femeia roşi.
— Da, recunoscu ea. Bărbatul acesta făce
arte dintr-o echipă de activişti la care au
pelat organizatorii din conducere pentru… cee
e spuneau ei că sunt „anumite misiun
peciale”.
— Cum ar fi tăierea gardului Institutului, î
aminti Peter.
— Da, aveţi dreptate, recunoscu femei
păsită. Dar nu mi-aş fi imaginat vreodată că au
arme asupra lor. Sau că vor încerca să ucid
e cineva. Heather le aruncă celor doi o privir
novată.
— Nimic din ceea ce s-a întâmplat n-ar
ebuit să se întâmple!
— După părerea mea există mai multe lucrur
legătură cu Mişcarea Lazarus pe care nici nu

bănuiţi, domnişoară Donovan, spus
nglezul. Şi mai cred că aţi avut mare noroc c
ţi scăpat cu viaţă.
— Nu poate să se întoarcă în tabără, Peter
terveni Smith. Ar fi prea periculos pentru ea.
— Cred că da, spuse şi Peter. Prietenii noştr
armaţi au şters-o fără îndoială, însă s-a
utea să fie alţii acolo care să nu fie prea fericiţ
o vadă pe domnişoara Donovan atât de vie ş
evătămată.
Faţa femeii se albi de groază.
— Aveţi un loc unde să vă ascundeţi o vreme
a cineva care să nu aibă nici o legătură cu
işcarea Lazarus? întrebă Smith. De preferinţ
ndeva departe?
Femeia dădu încet din cap.
— Am o mătuşă în Baltimore.
— Perfect, spuse Smith. Cred că ar trebui s
ecaţi direct acolo. Chiar în seara asta, dacă
osibil.
— Mă ocup eu de asta, Jon, spuse Peter
gura şi numele tău sunt acum pre
unoscute. Dacă apari la aeroport cu
omnişoara Donovan e ca şi cum i -ai desena
ntă pe spate.
— Şi dumneavoastră aţi participat l

emonstraţie! zise deodată femeia, uitându-s
u atenţie la faţa lui Peter Howell. Însă spuneaţ
ă vă cheamă Malachi. Malachi MacNamara!
Englezul încuviinţă zâmbind uşor.
— Un nom de guerre, domnişoară Donovan. O
inciună regretabilă, dar necesară.
— Cine sunteţi cu adevărat? întrebă ea. Îş
uta privirea de la faţa bătută de vânt
nglezului la cea a lui Smith şi înapoi.
— Sunteţi de la CIA? De la FBI? De unde?
— Cu cât ne puneţi mai puţine întrebări, cu
tât aveţi mai multe şanse de a nu auz
inciuni de la noi, spuse Peter. Ochii lu
baştri o priveau cu simpatie. Ce trebuie s
iţi dumneavoastră e faptul că vă suntem
rieteni. Puteţi fi sigură de asta. Expresia de p
ţa englezului se schimbă însă imediat. Ceea c
u pot spune despre foştii dumneavoastr
varăşi din Mişcarea Lazarus.
22
Sâmbătă 16 octombrie
Sediul CIA de la Langley, Virginia
Era cu puţin trecut de miezul nopţii ş
rectorul CIA, David Hanson, intră cu paş
răbiţi în încăperile care îi serveau drept birou

tuate la etajul şase al clădirii. În ciud
ptului că se afla la sfârşitul unei zile de lucru
e optsprezece ore, directorul arăta ca scos din
utie. Costumul îi venea perfect, cămaşa er
crobită şi papionul arăta impecabil. Ochii să
tenţi se opriră asupra bărbatului cu hainele în
ezordine, cu o înfăţişare obosită, ce îl aştept
colo.
— Trebuie să stăm de vorbă, Hal, spuse e
pede. Între patru ochi.
Hal Burke, şeful secţiei din CIA care se ocup
e Mişcarea Lazarus încuviinţă cu o mişcare
apului.
— Da, trebuie să stăm de vorbă.
Directorul CIA o luă înainte spre camera sa d
ucru şi-şi aruncă servieta pe unul dintre cel
ouă fotolii din piele aflate în faţa biroului. Î
cu semn lui Burke să se aşeze în celălalt. Apo
anson îşi împreună degetele şi-şi sprijin
oatele pe masa mare de lucru. Îşi studi
ubordonatul pe deasupra vârfurilor degetelor.
— Vin de la Casa Albă. După cum îţi poţ
magina, preşedintele nu e mulţumit deloc d
ctivitatea noastră şi a celor de la FBI.
— L-am avertizat doar ce se poate întâmpl
acă Mişcarea Lazarus scapă de sub contro
puse Burke fără menajamente. Ce s -

tâmplat la Institutul Teller, la laboratoarel
elos din California şi explozia de la Chicago nu
fost decât introducerea. Trebuie să încetăm s
e mai învârtim în jurul cozii. Este necesar s
vim dur Mişcarea acum, înainte de a face ş
ai mult rău. Unii dintre activiştii de nive
ediu ai Mişcării sunt în continuare sub
upravegherea noastră. Dacă i-am interoga aş
um trebuie şi i-am face să spună tot ce ştiu
oate am avea o şansă să penetrăm până în
ucleul de conducere. Doar aşa putem distrug
işcarea din interior.
— Este exact punctul de vedere pe care l-am
usţinut şi eu cu toată tăria, spuse Hanson. Ş
u sunt singurul. Castilia aude acelaşi lucru ş
n partea mai multor congresmen
roeminenţi, reprezentanţi ai ambelor partide.
Burke încuviinţă din cap. Se aflase în CIA c
anson îşi petrecuse cea mai mare parte din z
e Capitol Hill, în întâlniri private cu şef
omisiilor de control ale serviciilor de informaţ
n Senat şi din Camera Reprezentanţilor
recum şi cu liderii de partide din ambel
amere. Ca urmare a acestor întâlniri
reşedintele Castilia primise mai multe cerer
rivind desemnarea oficială a Mişcării Lazaru
rept organizaţie teroristă. După ce ar fi lua

ceastă decizie, s-ar fi putut renunţa l
enajamente şi agenţiile federale ar fi fost liber
ă acţioneze în forţă împotriva Mişcării, să-
resteze liderii, să-i blocheze conturile ş
analele de comunicaţii.
Hanson se juca însă cu focul forţând mân
reşedintelui cu ajutorul Congresului. Director
IA nu aveau voie să folosească astfel d
ijloace pentru a influenţa politic
reşedintelui pe care îl serveau. Hanson er
să un tip căruia îi plăcea să rişte atunci când
iza era mare şi se baza pe faptul că sprijinu
e care îl avea în Cameră şi în Senat er
uficient de puternic pentru a-l proteja de furi
reşedintelui.
— Şi aţi avut succes? întrebă Burke.
Hanson clătină din cap.
— Până acum nu.
Burke se schimonosi de mânie.
— Ce naiba mai aşteaptă?
— După masacrul de la Institutul Teller, a fos
emnalat un uriaş val de simpatie faţă d
işcare şi adepţii ei. În special, în Europa ş
sia, îi reaminti directorul CIA şi ridică din
meri.
— Aceste ultime acte de violenţă au şifona
uţin imaginea organizaţiei, însă sunt destu

ameni dispuşi să înghită versiunea Mişcăr
azarus, cum că atacurile de la Telos şi din
hicago nu au fost decât nişte înscenări menit
ă o discrediteze. Aşa că au crescut presiunil
plomatice din partea guvernelor străine. N
er să lăsăm în pace Mişcarea Lazarus şi n
vertizează că represaliile împotriva organizaţie
ot declanşa mişcări antiamericane violente în
ările lor.
Burke pufni dezgustat.
— Şi vreţi să spuneţi că preşedintele este gat
ă lase Parisul, Berlinul sau altă puter
semănătoare de mâna a doua să ne impun
ouă ce politică să ducem în lupta contr
rorismului?
— Bineînţeles că nu. Însă nu va acţion
ecisiv decât atunci când vom fi în măsură s
ovedim fără putinţă de tăgadă că Mişcare
azarus se află în spatele acestor acte teroriste.
Timp de câteva secunde Burke rămas
emişcat, cu ochii ţintă la şeful său. Apoi dădu
n cap.
— Se poate aranja.
— Dovezi clare, Hal, îl avertiză şeful CIA
apte care să reziste oricărei cercetări, oricât d
mănunţite. Mă înţelegi?
Din nou, Burke încuviinţă cu o mişcare

apului. O, te înţeleg perfect, David, îşi spuse e
gând, poate chiar mai bine decât înţelegi tu.
Ofiţerul CIA era însă mult mai preocupat d
ăsirea unei modalităţi de a ţine sub contro
tuaţia care degenerase într-o catastrofa l
nstitutul Teller.
Undeva în zona rurală a Virginiei, mult î
afara autostrăzii de centură
Mai erau trei ore până la răsăritul soarelui ş
aluri de ploaie rece cădeau neîntrerupt
otopind câmpurile şi pădurile deja îmbibate d
pă. În această zonă a Statelor Unite, toamn
ra, de obicei, un anotimp mai uscat, ce urm
urtunilor tropicale din lunile de vară, însă în
nul acela vremea nu mai ţinea seama de nic
n tipar.
La aproximativ şaizeci de kilometri sud vest d
Washington, D. C., se afla o fermă ridicată pe
ică înălţime ce permitea vederea asupr
âtorva pâlcuri izolate de copaci, a unu
eleşteu neîngrijit şi a şaisprezece hectare d
ăşune, împânzite acum de buruieni şi de tuf
ese de vegetaţie sălbatică. În apropierea casei
e aflau ruinele înnegrite de fum ale unu
ambar rămas fără acoperiş, probabil în urm
nui incendiu. Terenul sălbăticit al fermei er

conjurat de rămăşiţele unui gard, la fel d
eîngrijit ca şi domeniul pe care ar fi trebuit să -
rotejeze. Un drum pavat cu pietriş urca pân
locul unde se afla casa plecând de la şoseau
e ţară care mergea paralel cu gardul. Drumu
e oprea într-un loc de parcare betonat, păta
u ulei, în imediata apropiere a uşii de intrar
clădire.
La prima privire, mica antenă de satelit de p
coperiş şi turnul pe care se afla un releu radi
ăreau a fi singurele semne ce indicau vre
gătură dintre ferma dărăpănată şi civilizaţie
n realitate, ferma era protejată cu sisteme d
armă de ultimă generaţie, iar în interior er
revăzută cu cele mai avansate eleme nte d
hnică de calcul şi echipamente d
ansmisiuni aflate în dotarea CIA.
Hal Burke se afla în biroul său şi asculta cum
ădea ploaia pe acoperişul casei pe car
bişnuia s-o numească ironic „cuibuşorul său
e la ţară”. Unul dintre unchii tatălui său s
hinuise câteva zeci de ani să scoată ceva din
renul acela sărăcăcios înainte de a-şi d
uhul din cauza epuizării fizice şi a frustrărilor
upă moartea sa, proprietatea trecuse prin
âinile mai multor verişori tâmpiţi înainte de
unge, cu zece ani în urmă, în posesi

iţerului CIA, ca parte din plata unor vech
atorii în familie.
Burke nu avea nici banii, nici timpul să s
puce să cultive acolo ceva însă aprecia izolare
e care i-o oferea această fermă. Nici un oaspet
einvitat nu venise vreodată să bată la uş
cestei locuinţe izolate, nici măcar adepţii loca
Martorilor lui Iehova. Se afla atât de depart
e zonele circulate, încât până şi tentaculele în
ontinuă extindere ale suburbiilor din nordu
irginiei ocoliseră zona. Atunci când era frumo
ară, Burke obişnuia să iasă noaptea din cas
să privească în depărtare zona de culoar
ortocalie creată de luminile din Washington, D
. Şi suburbiile sale. Lumina aceea neplăcut
e înălţa într-un arc vast spre nord şi nord-est
a o ilustrare a vieţii dintr-un muşuroi d
urnici şi a birocraţiei pe care le dispreţuia atâ
e mult.
Drumul de la şi până la Langley era destul d
nevoios pe drumurile proaste de ţară şi p
utostrăzile aglomerate, însă echipamentul d
omunicaţii securizate – instalate la fermă p
heltuiala statului – îi permitea să lucreze d
colo într-o situaţie de criză. Sistemul funcţion
uficient de bine pentru rezolvarea problemelo
zuale ale CIA. Un alt set de aparatură d

omunicaţii, mult mai sofisticată, îi permitea s
nă sub control, în totală siguranţă, elementel
sparate ale operaţiunii TOCSIN. Dup
trevederea avută cu Hanson, Burke venis
rect aici. Evenimentele se precipitau şi trebui
ă stea mai mult timp în contact cu agenţii săi.
Dinspre calculatorul de pe masă de auzi un
unet uşor ce semnaliza primirea unui rapor
frat de la unitatea ce opera în New Mexico
urke se încruntă. Oamenii săi întârziaseră.
Se frecă la ochi şi tastă parola. Amestecul d
tere şi cifre imposibil de înţeles la începu
ăpătă dintr-o dată sens. Pe ecran apărur
uvinte şi apoi fraze întregi, pe măsură c
rogramul de decodificare îşi făcea treaba
urke parcurse mesajul în tăcere, din ce în c
ai alarmat.
— Fir-ar să fie, murmură el. Cine dracu’
călosul ăsta? Ridică precipitat receptoru
lefonului securizat aflat lângă calculator şi
ună pe colega sa de la FBI.
— Kit, te rog să mă asculţi cu atenţie, începu
nervos. A apărut o problemă şi am nevoie d
ne ca s-o rezolvi. Trebuie să facem să dispar
n cadavru. De urgenţă şi definitiv.
— Cadavrul colonelului Smith? întreb
erson pe un ton egal.

Burke se încruntă.
— Aş fi vrut eu.
— Spune-mi ce s-a întâmplat. După zgomotu
e fundal, Burke îşi dădu seama că-şi trăge
ainele pe ea. Şi fără divagaţii inuti le. Doa
ptele.
Ofiţerul CIA o informă rapid în legătură cu
şuarea ambuscadei pe care oamenii săi i-
regătiseră lui Smith. Pierson îl ascultă în
ăcere.
— M-am cam săturat să tot curăţ mizeria p
are o lasă în urmă armata ta privată, Hal, zis
a furioasă după ce Burke termină de povestit.
— Smith a fost ajutat de cineva, se răst
urke. A fost ceva la care nu ne aşteptam. Am
rezut cu toţii că operează ca un lup singuratic.
— Ai vreo descriere a celui care l-a ajutat
trebă femeia.
— Nu, recunoscu ofiţerul CIA. Era pre
tuneric pentru ca oamenii mei să reuşeasc
ă-i vadă faţa.
— Grozav, zise cu răceală Pierson. Din ce în c
ai bine, Hal. Acum Smith va şti cu siguranţ
ă este ceva necurat în legătură cu cumpărare
aşinilor acelora pe care am atribuit-
ctiviştilor Mişcării. De ce nu vii aici să-m
esenezi o ţintă direct în frunte?

Burke se abţinu cu greu să nu trânteasc
ceptorul telefonului.
— Să ştii că nişte propuneri constructive ar f
ult mai bine-venite, Kit, zise el într-un târziu.
— Anulează operaţiunea TOCSIN, răspuns
a. Întreaga afacere a fost un dezastru chiar d
început. Şi cu Smith încă în viaţă ş
dulmecând prin jurul meu nu am spaţiul d
anevră necesar pentru a îndrepta investigaţi
pre Mişcarea Lazarus.
Burke clătină din cap.
— Nu pot să fac asta. Oamenii noştri deja au
rimit noile ordine. Pericolul ar fi mai mar
acă încercăm să renunţăm acum decât dac
ergem mai departe.
La capătul celălalt al firului se aşternu
ăcerea.
— Hai să lămurim foarte bine un lucru, Ha
se Pierson printre dinţi. Dacă TOCSIN se duc
racului, aşa cum am eu impresia, să ştii că n -
ă cad numai eu, ai înţeles?
— Asta a fost o ameninţare? întrebă Burk
cet.
— Ia-o mai degrabă ca pe o promisiune
plică ea şi închise telefonul.
Hal Burke rămase câteva minute cu och
roniţi pe ecranul monitorului, gândindu-se l

e avea de făcut în continuare. Îşi pierduse oar
it Pierson curajul? Spera din tot sufletul să nu
e adevărat. Nu o plăcuse niciodată cu adevăra
e această femeie însă îi respectase mereu
urajul şi dorinţa de a învinge, indiferent d
osturi. Fără aceste calităţi Pierson n-ar fi fos
imic altceva decât un handicap, un handica
e care operaţiunea TOCSIN nu şi l-ar fi putu
ermite.
Luă o decizie şi începu să scrie rapid l
astatură, elaborând un nou set de instrucţiun
entru echipa din New Mexico.
Videoconferinţa conducătorilor Mişcări

Lazarus
În mai multe locuri din lume, mici grupuri d
ărbaţi şi femei aparţinând tuturor raselor s
dunaseră în secret. Întâlnirea lor avea loc cu
utorul monitoarelor şi camerelor de luat veder
onectate la sisteme de transmisie prin satelit
ceşti oameni reprezentau elita Mişcăr
azarus, erau liderii celor mai importante celul
e acţiune ale organizaţiei. Toţi păreau foart
cordaţi, nerăbdători să lanseze operaţiunile p
are le planificau de luni de zile.
Bărbatul numit Lazarus stătea însă foart
alm şi bine dispus în faţa unui monitor uriaş

e care putea vedea imaginile transmise d
ecare grup. Ştia că nici unul dintre ei nu-
utea vedea adevărata faţă sau auzi vocea. C
e obicei, un software complicat recrea o seri
e imagini idealizate, care să se potriveasc
ecărei celule a Mişcării. Echipamente la fel d
ofisticate realizau şi traducerea simultană
uvintelor sale.
— A sosit clipa, începu el. Lazarus zâmb
muzat văzând nerăbdarea cu care îi erau
şteptate cuvintele. Milioane de oameni din
uropa, Asia, Africa şi cele două Americi s
ătură cauzei noastre. Puterea politică ş
nanciară a Mişcării creşte pe zi ce trece. În
curtă vreme, guvernele şi corporaţiile se vo
clina în faţa puterii Mişcării.
Afirmaţiile sale îndrăzneţe fură primite cu
urmure de aprobare de către liderii Mişcării.
Lazarus ridică însă o mână în semn d
vertizare.
— Nu uitaţi însă că inamicii noştri nu stau
ici ei degeaba. Războiul lor secret împotriv
oastră a dat greş. A început acum lupta p
ţă, pe care am prezis-o de multă vreme
ăcelurile din Santa Fe şi din Chicago nu sun
ecât primele dintr-o lungă serie de atrocităţi p
are au plănuit-o aceştia.

Lazarus se uită fix la camera de luat vederi
iind că membrii fiecărei celule vor ave
mpresia că sunt priviţi drept în ochi.
— Războiul a început, repetă el. Nu avem alt
pţiune. Trebuie să răspundem la lovituri
apid, cu precizie şi fără remuşcări. Acolo und
ste posibil, în operaţiunile pe care le veţ
rganiza trebuie evitate pierderile de vieţ
meneşti, însă este necesar să distrugem cu
rice preţ aceste laboratoare al
anotehnologiilor – aceste adevărate uzine al
orţii – înainte ca duşmanii noştri să apuce s
nseze noi atacuri ucigaşe asupra oamenilo
evinovaţi, asupra noastră.
— Cum procedăm cu laboratoarele firme
omura Pharmatech? întrebă şeful celulei din
okyo. Această firmă este singura care
cceptat să se conformeze cererilor noastre
ctivitatea de cercetare de acolo a luat sfârşit.
— Să cruţăm Nomura Pharmatech? spuse cu
ăceală Lazarus. Nu cred că e bine. Hide
omura este un tânăr şiret, mult prea şiret. Un
divid care ştie să se încline atunci când vântu
ate cu putere, dar care nu se frânge. Zâmbetu
ui este ca rânjetul unui rechin. Nu vă lăsaţ
ăcăliţi de Nomura. Îl cunosc mult prea bine.
Şeful celulei din Tokyo înclină capul

cceptând reproşurile conducătorului.
— Vom face precum spui, Lazarus.
Când, într-un târziu, imaginile de pe ecran
spărură, cel ce îşi spunea Lazarus se ridică în
cioare şi-şi savură în singurătate momentu
e triumf. Anii lungi de planificare şi pregătir
ădeau acum roade. În curând, urma s
ceapă lupta dură şi periculoasă care avea s
ucă la cucerirea lumii. Şi tot în curând
acrificiile dure, dar nemiloase pe care fuses
evoit să le facă aveau să fie iertate.
Pentru o clipă ochii i se înceţoşară, plini d
urerea amintirilor. Bărbatul recită în şoaptă
oezie japoneză, un haiku, care îi însoţea clipel
e veghe, ca o obsesie:
Părerea de rău cade ca o ceaţă

Asupra tatălui părăsit
De fiul său necredincios.
23
Undeva, la nord de Santa Fe
Soarele
ătat ici şicecolo
se cu
înălţa
norirapid
pufoşipepărea
cerulcăalbastru
dădus
c dealului ce se ridica deasupra clădirilor car
rmau Rancho de Chimayo. Pe coamă ieşeau
cum foarte clar în evidenţă pinii şi ienuperi
umina ajunsese
mbre lungi în şi pe pantele
livada de meriabrupte
şi înşi curţil
form
aciendei.
Jon Smith traversă sala de mese destul d
glomerată şi ieşi într-o curte interioară pavat
uoaptea
lespezi de piatră.înEra
precedentă, îmbrăcat,
blugi, cizme şicajachet
şi în
n catifea reiată.
Situat la poalele munţilor, la aproximativ 4
m nord de Santa Fe, Rancho de Chimayo er
nul dintre
exico. cele maisăi
Proprietarii vechi
eraurestaurante din New
urmaşii coloniştilo
panioli care se stabiliseră acolo în 1680, în
mpul revoltei sângeroase a indienilor Puebl
mpotriva dominaţiei iberice.
Peter Howell
cu semn îl aştepta la una dintre mese şi î
cu mâna.
— Ia loc, Jon, îl invită el. Arăţi cam răvăşit.
Smith ridică din umeri, stăpânindu-şi cu greu

n căscat.
— Am avut o noapte foarte lungă.
— Probleme?
Jon clătină din cap. Recuperarea laptopului ş
celorlalte obiecte pe care le avea în
partamentul de la Fort Marcy se dovedise a f
eaşteptat de uşoară. De frică să nu fie urmări
e terorişti sau de cei de la FBI, se folosise d
ate trucurile pe care le ştia pentru a s
onvinge că nu are vreo coadă. Până la urmă, s
ovedise că nu-l urmărea nimeni, însă asta î
uase o grămadă de timp. Ceea ce însemna c
u reuşise să ajungă în noul său adăpost,
ameră ieftină de motel de la periferia oraşului
ecât cu puţin înainte de răsărit. Îl sunase apo
e Fred Klein şi-i povestise despre atac. Abi
vusese timp să închidă ochii înainte să -l sun
eter şi să-l invite la masă.
— Şi nu te-a urmărit nimeni? Nici atunci, nic
cum? întrebă englezul după ce ascultase cu
tenţie relatarea lui Smith.
— Nimeni.
— Foarte ciudat, zise Peter, arcuindu-şi
prânceană. Chestia asta mă cam îngrijorează.
Smith încuviinţă. I se părea şi lui ciudat c
upă ce echipa de oameni de la FBI îi urmăris
ate mişcările în prima parte a zilei, ei

saseră brusc în pace cu câteva ore înainte c
tacatorii aceia să încerce să-l ucidă. Era posib
a agenţii lui Kit Pierson să fi tras concluzia c
e retrăsese la hotel ca să se culce, însă nu
utea să creadă că putuseră fi atât d
eprofesionişti.
— Cum te-ai descurcat tu cu Heathe
onovan? întrebă Jon. Ai avut vreo problemă?
— Nici una, răspunse Peter vesel. Englezul îş
rivi ceasul. La ora asta, simpatica domnişoar
onovan se află în avion şi se îndreaptă spr
cuinţa mătuşii sale, pe malul Golfulu
hesapeake.
— N-ai crezut nici o clipă că s-ar afla în
ericol, nu-i aşa? întrebă Smith încet.
— Vrei să spui, după ce au înceta
mpuşcăturile, nu? Englezul ridică din umeri
u, Jon. Tu erai ţinta indivizilor ălora, nu ea
omnişoara Donovan este exact ceea ce pare,
ânără inteligentă şi cu o inimă mare, dar destu
e naivă. Având în vedere că nu are acces l
şaloanele superioare ale Mişcării şi că nu şti
e se coace acolo, nu cred că reprezintă
meninţare prea mare pentru ei. Atâta vrem
ât stă departe de tine, n-ar trebui să se team
e ceva.
— Uite cam aşa se desfăşoară viaţa me

moroasă, zise Smith zâmbind.
— Riscurile meseriei, fără îndoială, ripost
eter. A meseriei de doctor, bineînţeles. Cred c
r trebui să te orientezi spre activitatea d
formaţii. Am auzit că spionii sunt foarte l
odă, sezonul ăsta.
Smith nu luă în seamă înţepătura. Ştia c
nglezul e convins că el lucrează pentru un
erviciu de informaţii, însă avusese mereu
eganţa de a nu pune prea multe întrebări. Jon
ăspundea cu aceeaşi monedă şi nu -l agasa p
eter cu întrebări în legătură cu activităţil
cazionale pe care le desfăşura pentru guvernu
ajestăţii Sale.
Peter ridică privirea fiindcă lângă masa lo
păruse o chelneriţă zâmbitoare ce avea în
âini o tavă pe care se vedeau mai mult
rfurii şi o cană mare plină cu cafea fierbinte.
— Ah, a venit haleala, zise el vesel. Sper că nu
superi că mi-am permis să comand pentru
mândoi.
— Deloc, răspunse Smith, simţind brusc c
u mai mâncase de un secol.
Cei doi începură să înfulece. Ochiuri cu felii d
horizo, fasole neagră şi pico de gallo, un so
asul în oala Mişcării Lazarus.
„Vechea cunoştinţă” era fără îndoială MI6

erviciul britanic de informaţii, gândi Smith.
— Mi s-a părut o chestie amuzantă, aşa că mi
m lăsat părul să crească, mi -am schimba
umele, astfel încât să sune mai prezentabil ş
m încercat să avansez cât mai sus în Mişcare
ându-mă drept un specialist forestier canadian
e nu priveşte cu ochi buni ştiinţa şi tehnologia
— Şi ai reuşit?
— Să pătrund în nivelurile superioare al
işcării? Nu, din păcate, răspunse Peter
xpresia de pe faţa lui devenise brusc serioasă.
— Conducerea este extrem de strictă în cee
e priveşte securitatea. N-am reuşit niciodată s
ec de anumite bariere. Am aflat însă destul
are să mă îngrijoreze. Marea majoritate
usţinătorilor Mişcării sunt oameni cu scaun l
ap, însă în organizaţie există şi câţiva indiviz
psiţi de scrupule care îi manipulează pe ceilalţ
n spatele cortinei.
— Aşa ca ticăloşii aceia care au încercat să m
mpuşte noaptea trecută?
— Da, cam aşa ceva, murmură Peter gânditor
eşi aş zice că au mai degrabă muşchi decâ
reier. Pusesem ochii pe ei cu câteva zile înaint
ă te atace pe tine. Mai bine spus, chiar de când
i făcuseră apariţia în tabăra Mişcării.
— Şi ce te-a determinat să-i iei în vizor?

— La început, modul în care se mişcau
xplică Peter. Erau ca nişte lupi ce se furişeaz
pre o turmă de oi ce pasc liniştite. Cred c
ţelegi ce vreau să spun. Prea vigilenţi, pre
ontrolaţi… prea atenţi la ce se petrece în jur în
rice moment.
— Aşa ca noi, nu?
— Exact.
— Şi „prietenii” tăi din Londra n-au descoperi
imic din materialele pe care le-ai trimis tu
trebă Jon gândindu-se la fotografiile ş
mprentele bărbatului ras în cap pe care î
cisese el şi la amprentele luate de Peter.
— Din păcate nimic, răspunse Peter cu regret
nglezul îşi băgă mâna în buzunar şi scoase d
colo un CD pe care îl împinse către Smith. Din
ceastă cauză m-am gândit că poate încerci tu
ă-l identifici pe individul pe care l-ai doborât cu
tâta precizie noaptea trecută.
Smith se uită uimit la prietenul lui.
— N-are rost s-o faci pe nevinovatul, îi spus
eter amuzat. Sunt sigur că ai şi tu prieteni sau
rieteni ai unor prieteni, care pot să caute prin
azele lor de date… aşa ca o favoare personal
ţă de tine, bineînţeles.
— S-ar putea să ai dreptate, admise Smith ş
uă discul. Însă trebuie să găsesc un loc und

ă mă conectez.
Pe faţa englezului apăru un zâmbet larg.
— Am plăcerea să te informez că gazdel
oastre oferă acces la un nod internet wireless
fi hacienda asta veche de câteva secole, îns
roprietarii actuali conduc afacerea într-un mo
ât se poate de modern. Peter îşi trase scaunu
se ridică în picioare. Sunt sigur că ai nevoi
e puţină intimitate acum, aşa că eu, ca un bun
âine de pază, mă duc să adulmec puţin p
ară.
Jon îl privi cum pleacă, neputându-şi stăpân
dmiraţia pentru abilitatea englezului de
bţine ceea ce voia aproape de la oricine
fiţerul CIA Randi Russell, o cunoştinţ
omună a amândurora, obişnuia să spun
espre britanic: „Peter Howell e în stare s
onvingă un trib de canibali să devin
egetarieni. Şi apoi să le mai ceară şi ban
entru bunele lui sfaturi.”
Continuând să zâmbească amuzat, Smith î
ună pe Fred Klein.
— Da, colonele, se auzi imediat vocea şefulu
overt-One.
Smith îi povesti despre solicitarea lui Peter.
— Am în mână discul cu fotografiile ş
mprentele, încheie el.

— Cât de multe ştie Howell? întrebă Klein.
— Despre mine? Nu m-a întrebat, răspuns
mith cu hotărâre. Peter bănuieşte că lucre
entru un serviciu militar de informaţii, însă nu
încercat să afle detalii.
— Bine, zise Klein şi-şi drese glasul. E în
rdine, Jon. Trimite-mi fişierele şi o să văd ce s
oate face. Poţi să rămâi pe loc, acolo unde t
li? S-ar putea să dureze ceva timp.
Smith aruncă o privire de jur împrejur. Teras
ra aproape pustie acum. Soarele se ridicas
uficient de mult şi-l încălzea în mod plăcut
erul proaspăt era plin de mirosul florilor. Î
cu semn chelneriţei să mai aducă un vas cu
afea.
— Nu te grăbi, Fred, spuse el în cască. O s
ămân aici şi o să sufăr.
Şeful Covert-One îl sună înapoi în mai puţin

e o oră.
— Avem o problemă foarte serioasă, colonele
se el fără nici o introducere.
Smith îl zări pe Peter Howell apropiindu-se d
şa ce dădea spre terasă şi-i făcu semn să ma
ştepte puţin.
— Te ascult. Sunt numai urechi.
— Bărbatul pe care l-ai ucis era american şi s

umea Michael Dolan. Omul a luptat în Forţel
peciale din Forţele Terestre. Un veteran cu
ulte decoraţii. A ieşit la pensie acum cinci ani
u gradul de căpitan.
— Fir-ar să fie, zise încet Jon.
— Şi încă nu am terminat, îl avertiză Klein
upă ce a ieşit din armată, Michael Dolan
cercat să intre la Academia FBI din Quantico
fost respins.
— De ce oare? se trezi Smith întrebând cu
oce tare. Foştii ofiţeri din armată erau foart
reţuiţi de FBI, datorită pregătirii lor, rezistenţe
zice şi pentru că erau disciplinaţi.
— A căzut la testarea psihologică, răspuns
lein. Se pare că testele au scos în evidenţ
numite tendinţe sociopate. O dorinţă crudă d
ucide, fără regrete sau mustrări de conştiinţă
— Exact genul de persoană căreia să-i dai
signă şi o armă în mână, nu?
— Ai dreptate.
— OK, deci nu l-au primit în FBI, continu
răbit Smith. Atunci în slujba cui era? Cum
uns să fie implicat în afacerea asta cu
işcarea Lazarus?
— Acum vine partea cea mai tare. Se pare c
ăposatul domn Dolan lucra pentru CIA.
— Dumnezeule, făcu Smith nevenindu-i s

readă. A fost angajat de cei de la Langley?
— Nu în mod oficial, replică Klein. Cei de l
genţie şi-au luat măsuri de precauţie. P
ârtie, Dolan era angajat pe post de consultan
dependent pe probleme de securitate. Da
ecurile pe care le primea proveneau de la firm
tilizate de CIA drept paravan. L-au folosit d
ai multe ori, în special în operaţiun
ntiteroriste riscante, în America Latină şi în
frica.
— Drăguţ. Deci CIA ar fi putut oricând neg
ă era pe statul lor de plată dacă vre
peraţiune dădea greş.
— Exact, spuse Klein.
— Şi aseară tot în solda CIA era? întreb
mith nervos, sperând din tot sufletul să n-o
at în bară. Fusese oare schimbul acela d
curi rezultatul unui teribil accident în car
useseră implicate două agenţii ce operau în
ceeaşi zonă şi între care nu existase
omunicare adecvată?
— Nu, nu cred, răspunse şeful Covert -One
in informaţiile pe care le deţin, se pare c
ltima dată când a fost plătit de Agenţie, a fos
cum şase luni.
Smith simţi că i se relaxează niţel muşch
ţei şi respiră adânc.

— Ce uşurare să aud asta.
— Nu am terminat, colonele, îl avertiză Klein
nformaţiile acestea provin din baza de date d
Covert-One, dosare pe care le-am alcătuit cu
utorul materialelor clasificate, sustrase de l
IA, FBI, NSA şi alte agenţii. Fără ştirea lor
neînţeles.
Smith zâmbi în tăcere. Abilitatea lui Klein de
une cap la cap informaţii provenind de l
verse agenţii din comunitatea de informaţii c
oncurau unele cu altele era unul dintr
otivele pentru care preşedintele Castilia pune
tâta preţ pe activitatea Covert-One.
— Am comparat fotografiile şi amprentele p
are mi le-ai trimis tu cu ceea ce există în bazel
e date ale FBI şi CIA, continuă Klein. N-am
uşit să găsesc nimic. Dacă ar fi să te iei dup
e se află la ei, Michael Dolan n-a participa
iciodată la examenul de la FBI şi nu a lucra
iciodată pentru CIA. Bazele lor de date nu
omenesc deloc numele individului.
— Cum? exclamă Smith puţin cam tare. Î
ăzu pe Peter că ridică mirat dintr -o sprâncean
-şi coborî imediat vocea. E imposibil!
— După cum vezi, e posibil, spuse Klein încet
i acest lucru îmi dă fiori.
— Vrei să spui că fişierele au fost şterse, zis

mith simţind că i se ridică părul pe ceafa. Aş
eva poate fi făcut numai de cineva aflat la un
ivel foarte înalt.
— Mi-e teamă că asta e situaţia, colonele. E
ar că cineva şi-a asumat nişte riscuri foart
ari pentru a şterge fişierele acelea. Pentru ce
i cine este acea persoană?
Laboratorul de producere a nanofagilor

în interiorul Centrului
Tehnicienii care lucrau în zona de producţie
anofagilor purtau costume de protecţi
revăzute cu butelii de oxigen. Costumel
comode şi mănuşile groase le îngreunau
işcările. Cu toate acestea, specialiştii s
chitau perfect de delicata misiune de a încărc
ute de miliarde de nanofagi în patru cilindr
etalici.
După ce se termină umplerea cilindrilor
ceştia fură deconectaţi cu grijă de la vanele d
roducţie. Câte doi tehnicieni aşezară fiecar
lindru pe câte un cărucior automat, destina
ă le transporte printr-un tunel îngust, sigilat l
mbele capete cu valve masive, până în alt
ameră complet izolată. Acolo, cilindrii fur
uaţi în primire de altă echipă.
Recipientele cu nanofagi fură introduse în

işte tuburi metalice mai mari, goale p
năuntru. Peste deschizăturile acestor cilindr
ură sudate capace menite să izoleze perfec
cărcătura dinăuntru. Cilindrii fură apoi băgaţ
tr-o ladă mare, spaţiul dintre ei fiind umplu
u spumă. Peste ladă fură lipite mai mult
ichete pe care scria: APROVIZIONARE CU
XIGEN. DE UZ MEDICAL: AVERTIZARE
ONŢINUT SUB PRESIUNE!
Bărbatul înalt care răspundea la numele d
ones aştepta în afara spaţiului de producţie ş
rmărea procesul prin ferestrele groase d
bservaţie. Uriaşul întoarse capul spre omul d
iinţă care se afla lângă el.
— Această nouă metodă de răspândire
anofagilor va contribui la creşterea eficienţei
şa cum ni s-a cerut?
— Sigur. Nanofagii Model III au o durată d
aţă mai mare şi rezistă la o variaţie mai mar
condiţiilor externe. Vrem să profităm d
mbunătăţirile aduse şi să desfăşurăm
rmătorul test prin lansarea de la o altitudin
ult mai mare.
Simularea pe calculator a arătat că dispersi
anofagi lor este mult mai eficientă în acest caz
— Şi rata de ucidere este considerabil ma
are? întrebă fără menajamente Nones.

Omul de ştiinţă încuviinţă stingherit din cap.
— Bineînţeles, zise el înghiţind din greu. M
doiesc că vor exista prea mulţi supravieţuitor
zona ţintă.
— Perfect, zise zâmbind bărbatul cu och
erzi. La urma urmei, ăsta este scopu
ercetărilor pe care le faceţi aici, nu?
Partea a III-a
24
Tokyo, cartierul Shinjuku

Având în vedere că era o corporaţi
ultinaţională cu o valoare estimată de aproap
0 de miliarde de dolari, Nomura Pharmatech
eţinea fabrici, laboratoare şi depozit
mprăştiate peste tot în lume, însă continua să
menţină o prezenţă semnificativă în Japonia
omplexul de clădiri deţinut de companie l
okyo forma un campus cu o suprafaţă de pest
aisprezece hectare, localizat în aglomeratu
artier Shinjuku. Spaţiile administrative ş
boratoarele în care îşi desfăşurau activitate
âteva mii de angajaţi ai companiei erau
mplasate în trei zgârie-nori identici. Noaptea
uminile oraşului se reflectau în pereţii de sticl
blocurilor, care păreau nişte stâlpi cu faţet
ntr-o piatră preţioasă pe care se sprijine
treaga boltă cerească. Restul campusului er
să ocupat de un parc minunat, plin de copaci
âraie ce susurau liniştit vărsându-se în mic
eleşteie ce te îmbiau la odihnă. Pe vreme
ând era preşedinte al companiei, Jinjir
omura, tatăl lui Hideo, insistase să fie creat
ceastă oază de frumuseţe naturală şi pace în

urul turnurilor în care se afla sediul central
diferent cât ar fi costat acest lucru.
Campusul era înconjurat de un zid şi accesu
interior se făcea prin trei porţi principale. D
fiecare poartă, se putea ajunge la câte unu
ntre cele trei blocuri prin drumuri de acces c
veau piste special destinate pentru pietoni
utomobile ale angajaţilor şi camioane d
provizionare.
Mitsuhara Noda lucra pentru Nomur
harmatech de când se ştia. De-a lungul celo
ouăzeci şi cinci de ani, bărbatul slab şi mic d
atură, cu o adevărată pasiune pentru ordin
rutină, avansase încet, dar deloc spectaculos
e la postul de paznic simplu în tura de noapte
ână la funcţia de şef al securităţii la Poart
rei. Poziţia pe care o ocupa acum era la fel d
sipidă, ca şi cea de la care plecase. În afară d
ptul că trebuia să aibă grijă ca gardienii aflaţ
subordinea sa să verifice legitimaţiil
ngajaţilor, atribuţiile zilnice ale lui Nod
onstau în verificarea respectării orarului d
osire a transporturile cu mâncare, rechizite d
rou şi substanţe de laborator şi dirijare
spectivelor vehicule spre spaţiile d
escărcare corespunzătoare. Venea întotdeaun
ai devreme de intrarea în schimb, ca să aib

mp să memoreze orele de sosire şi de plecare ş
cărcătura fiecărui vehicul ce urma să treac
rin poarta sa în următoarele opt ore.
Din această cauză, zgomotul neaşteptat făcu
e un camion uriaş care schimba vitezele dup
e părăsise şoseaua şi cotise spre poarta aflat
grija lui îl făcu pe Mitsuhara Noda să ias
pede afară din micuţul său birou. Dup
alculele sale, nici un transport nu era aştepta
următoarele două ore şi douăzeci şi cinci d
inute. Micuţul japonez privea îngrijorat spr
aşina uriaşă care se apropia şi al cărei moto
ugea din ce în ce mai tare pe măsură c
rindea viteză.
În spatele lui, ceilalţi gardieni de la poart
scutau nervoşi în şoaptă, întrebându-se ce a
ebui să facă. Unul dintre ei îşi desfăcu
utonul de la tocul armei, gata să scoat
stolul la nevoie.
Noda îşi miji ochii. Drumul de acces prin
oarta Trei ducea direct spre turnul în care s
lau secţiile de cercetare ale firmei Nomur
harmatech în domeniul nanotehnologiilor. Ma
ulte circulare emise de conducere, afişate şi în
roul său, avertizau angajaţii companiei în
gătură cu ameninţările venite din parte
işcării Lazarus. Nici pe cabina camionului

ici pe trailerul din spate nu se vedea nici un fe
e marcaj care ar fi putut ajuta la identificare
aşinii.
Japonezul luă în sfârşit o decizie.
— Coborâţi poarta! strigă el. Hoshiko, sună l
roul central şi anunţă un posibil incident d
ecuritate.
Noda coborî apoi în mijlocul căii de acces
cându-i semn şoferului să oprească maşina
n spatele lui, o bară solidă de oţel cobora înce
u un zumzet electric şi se opri în poziţia închis
eilalţi gardieni duseră mâinile la arme.
Camionul continua însă să se apropie. Roţil
nţate din cutia de viteze scrâşniră când
aşina acceleră din nou, ajungând la aproap
5 de kilometri pe oră. Parcă nevenindu-i s
readă că ceea ce se întâmplă este adevărat
icuţul şef de poartă rămase pe loc, continuând
ă agite disperat braţele şi să ţipe către cabin
amionului.
Prin parbrizul uşor înnegrit, reuşi să vadă pre
e o secundă faţa omului aflat la volan. Era
ţă lipsită de orice expresie, nişte ochi car
riveau fără să vadă. Un kamikaze! îşi spus
grozit Noda.
Mult prea târziu, japonezul se întoarse
cercând s-o ia la fugă.

Bara din faţă a uriaşului camion îl lovi cu
rţă nimicitoare zdrobindu-i fiecare os din
artea de sus a corpului. Nereuşind nici măca
ă urle din cauza plămânilor săi striviţi, Noda fu
uat pe sus şi izbit de bara de oţel. Forţ
mpactului îi rupse în două coloana vertebrală
aponezul era deja mort în clipa în car
amionul trecu mai departe de poartă într -un
crâşnet de fiare contorsionate.
Doi dintre gardieni reuşiră să reacţionez
uficient de rapid şi deschiseră focul. Gloanţel
u făceau însă altceva decât să ricoşeze în tabl
roasă a cabinei. Camionul continua s
onească, îndreptându-se direct spre turnul d
iclă în care se aflau laboratoarele rezervat
anotehnologiilor.
La mai puţin de treizeci de metri de intrarea în
urn, camionul se izbi de un şir de bariere din
el şi beton ridicate din ordinul conduceri
mediat după atacul terorist de la Institutu
eller. Bucăţi mari de beton săriră în toat
ărţile, însă barierele rezistară.
Uriaşul camion se îndoi de la mijloc şi apo
xplodă.
O minge enormă de foc portocalie se înălţă în
er. Unda de şoc sparse toate ferestrel
omplexului. Mii de cioburi de sticlă ascuţite c

işte lame căzură pe pavaj şi pe pajiştea bin
grijită. Bucăţi deformate din camion zburar
rin aer şi produseră găuri mari în pereţ
urnului şi retezară vârfurile câtorva copaci.
Laboratoarele destinate nanotehnologiilor
ustii, cu uşile sigilate de reprezentanţ
uvernului japonez, rămăseseră însă intacte. În
ară de şoferul sinucigaş şi de la nefericitu
itsuhara Noda, nu se înregistrară alte victime
Treizeci de minute mai târziu, un e-ma
ansmis de Mişcarea Lazarus ajunse în
rourile fiecărui ziar şi post de televiziune din
okyo. Celula din Tokyo a Mişcării revendic
eea ce numea „o misiune de sacrificiu eroi
entru apărarea planetei şi a omenirii”.
Casa a conspirativă
echipei d
supraveghere, undeva la periferia oraşulu
Santa Fe
Două camioane mari erau trase lângă intrare
casa izolată de pe deal. Uşile din spate erau
eschise lăsând să se vadă grămada de lăzi ş
utii cu echipamente înghesuite în fiecar
aşină. Cinci bărbaţi stăteau lângă camioane ş
i aşteptau şeful.
Linden, olandezul cu păr alb, se afla înc
ăuntru şi cerceta fiecare cameră ca să s

sigure că nu lăsaseră acolo nimic care ar f
utut să-i încrimineze. Ceea ce văzu sau ma
egrabă ce nu văzu păru să-l mulţumească p
andez. Casa fusese curăţată perfect. În afar
e câteva minuscule găuri în pereţi, nu exist
ici o urmă care să indice faptul că acol
uncţionase, doar cu câteva ore în urmă, o gam
arte variată de aparate de supraveghere, d
chipamente de calcul şi de comunicaţii menit
ă ţină sub control investigaţia ce se derula l
nstitutul Teller. Toate suprafeţele de lemn sau
e metal străluceau, fiindcă fuseseră frecate cu
ădejde pentru a se îndepărta orice amprentă.
Linden ieşi în cele din urmă din casă şi dus
âna la ochi ca să se apere de lumin
uternică a soarelui.
— Totul e încărcat în maşini, Abrantes?
trebă el pe unul dintre subordonaţi.
— Suntem gata, confirmă tânărul.
— Foarte bine, Vitor, zise Linden şi-şi priv
easul. Atunci hai să mergem. Avem nişt
vioane pe care trebuie să le prindem.
Olandezul îşi dezveli într-un zâmbet rapi
nţii pătaţi de tutun.
— Termenele stabilite de Centru pentru nou
isiune sunt foarte strânse, însă e grozav c
utem părăsi, în sfârşit, deşertul ăsta şi că n

toarcem în Europa.
25
Santa Fe
Departamentul Municipal de Poliţie din Sant
e îşi avea sediul pe Camino Entrada, în parte
estică a oraşului, nu departe de închisoare ş
hiar lângă
ârziu, după tribunal. O jumătate
ce intrase de oră Jon
pe uşa clădirii, ma
mith se afla în biroul ofiţerului cel mai înalt în
rad. Pe doi dintre pereţii încăperii se vedeau
ai multe fotografii din care zâmbea o soţi
răguţă oşi acuarelă
găţată cei trei copii mici. Pe
ce înfăţişa unun
sataltul er
pueblo
ai multe dosare erau frumos aranjate, chia
ngă calculator. Prin uşa deschisă ce dăde
tr-o încăpere mai mare, unde se aflau ceilalţ
etectivi, venea
lefoane care un dezumzet
sunau, continuu
conversaţii d
şi tastatur
cţionate frenetic.
Locotenentul Carl Zarate aruncă o privire spr
gitimaţia militară a lui Smith şi apoi i-
apoie
— nedumerit.
Şi ce anume doriţi de la mine, domnul
olonel?
Smith fusese adus în biroul lui Zarate de un

ergent transpirat care fusese foarte deranjat d
trebările pe care i le pusese.
— Vreau să aflu câteva informaţii, domnul
cotenent, spuse Jon calm. În legătură cu
chimbul de focuri care a avut loc noapte
ecută în Plaza.
Faţa îngustă şi osoasă a lui Zarate îşi pierdu
rusc orice expresie.
— Despre ce schimb de focuri e vorba? întreb
precaut, privindu-l cu atenţie pe colonel.
Smith îşi lăsă capul într-o parte şi îl privi şi e
e poliţist drept în ochi.
— Ştiţi, zise el într-un târziu, la început am
st puţin cam surprins când am descoperit c
presă n-a apărut nici o referire l
mpuşcăturile auzite chiar în centrul oraşului
poi m-am gândit că, probabil, cineva
comandat ziarelor şi posturilor locale de radi
televiziune să păstreze tăcerea asupra acestu
ubiect doar pentru puţin timp, până s
rmină investigaţia. Având în vedere că situaţi
ste atât de tensionată după dezastrul de l
nstitutul Teller, bănuiesc că acest lucru ar f
estul de normal. Însă aş fi foarte surprins s
escopăr că şi dumneavoastră, poliţiştii, jucaţ
celaşi joc ciudat.
Locotenentul de poliţie rămase în continuar

u ochii aţintiţi în cei ai lui Smith. Apoi ridic
n umeri.
— Presupunând că un asemenea ordin d
ăstrare a tăcerii ar fi în vigoare, domnul
olonel Smith, să fiu al naibii dacă ştiu de ce a
ebui eu să-l încalc pentru dumneavoastră.
— Probabil pentru că acest ordin nu se aplic
în cazul meu, domnule locotenent Zarate
ăspunse repede Jon şi-i întinse poliţistulu
ârtiile ce conţineau autorizaţia de a efectu
vestigaţii, pe care i le pusese la dispoziţie Fred
lein. Colonelul făcu un gest cu capul în
recţia hârtiilor. Conform ordinelor primite, am
isiunea de a observa şi de a raporta în
gătură cu orice aspect al investigaţiei de l
nstitutul Teller. Orice aspect. Şi dacă vă uitaţ
e ultima pagină, veţi observa semnătur
reşedintelui Comitetului întrunit al Şefilor d
tate Majore. Doriţi cumva să fiţi prins la mijlo
meciul dintre Pentagon şi FBI, când ar trebu
ă fim cu toţii de aceeaşi parte a baricadei?
Zarate răsfoi rapid foile de hârtie, din ce în c
ai încruntat. Într-un târziu, i le întins
ezgustat înapoi lui Smith.
— Tare mult mi-aş dori, domnule colonel, c
uvernul federal să nu-şi mai bage coada în
urisdicţia mea.
Smith încuviinţă cu o mişcare a capului plin
e compasiune.
— Aveţi dreptate. Cei mai mulţi dintr
uncţionarii din capitală au graţia şi tactul une
orile de două sute de kilograme şi mintea unu
opil de doi ani.
Pe faţa lui Zarate apăru, în sfârşit, un zâmbet
— Cuvinte cam dure, domnule colonel. A
ebui să aveţi grijă cum vorbiţi în faţ
rocraţilor ăştia. Am înţeles că nu le pasă pre
ult de soldaţii care ies din pluton.
— Eu sunt, în primul rând, medic şi om d
iinţă şi abia după aceea ofiţer în Forţel
erestre, spuse Smith şi ridică din umeri. Şi nu
red că numele meu apare pe vreo listă d
itori generali.
— Da, sigur. De aia umblaţi la dumneavoastr
u hârtii semnate de şeful Comitetului întrunit
arate desfăcu mâinile în lături renunţând să s
ai opună.
— Din păcate, nu prea am ce să vă spun. Da
fost un fel de schimb de focuri în Plaz
oaptea trecută. Unul dintre tipi a fost ucis. E
osibil să fi fost şi alţii loviţi de gloanţe. Tocma
erificam urmele de sânge când echipei mele d
gişti i s-a ordonat să înceteze cercetările.
— I s-a ordonat să înceteze cercetările

trebă Smith uimit.
— Mda, răspunse dezgustat Zarate. Şi-au
cut apariţia cei de la FBI şi au prelua
cţiunea. Cică ar fi o problemă de securitat
aţională ce intră în jurisdicţia lor.
— Când s-a întâmplat asta? întrebă Jon.
— Cam la o oră după sosirea noastră la locu
cidentului, răspunse ofiţerul de poliţie. Nu
umai că ne-au alungat de acolo, dar ne-au ş
onfiscat toate tuburile găsite, toat
ocumentele preliminare întocmite şi toat
tografiile făcute la locul crimei. Au venit chia
la dispecerat şi au luat casetele audio pe car
useseră înregistrate convorbirile cu echipajel
e se îndreptau spre locul crimei!
Smith fluieră uşor parcă nevenindu-i s
readă. Aici era vorba despre ceva mai mul
ecât o simplă dispută în legătură cu
urisdicţia. FBI-ul eliminase toate dovezil
iciale.
— Şi cine a autorizat toate astea? întrebă e
pede.
— Ordinele erau semnate de Katherin
erson, asistenta adjunctului directorulu
ăspunse Zarate. Ofiţerul de poliţie îşi strâns
uzele. Vă rog să mă credeţi că nu sunt eu omu
are să ia imediat poziţia de drepţi şi să accept

ate porcăriile, însă nimeni de la primărie sau
n Consiliul local nu doreşte să se pună rău cu
genţii federali în situaţia asta.
Jon dădu din cap înţelegător. Din cauz
ezastrului de la Institutul Teller
unicipalitatea din Santa Fe se baza în mar
ăsură pe ajutoarele băneşti şi asistenţa d
pecialitate a guvernului federal. Era una dintr
tuaţiile în care mândria locală făcea loc uno
onsiderente mai pragmatice.
— Mai am o singură întrebare, îi promise el lu
arate. Aţi spus că aţi găsit un cadavru. Ştiţ
umva ce s-a întâmplat cu el? Sau cin
ectuează autopsia?
Ofiţerul de poliţie dădu din cap încurcat.
— Aici, situaţia se împute şi mai rău, zise e
cruntându-se. Am dat câteva telefoane pe l
verse spitale şi morgi, doar aşa, ca să -m
atisfac propria curiozitate. Din câte ştiu
imeni nu a făcut nimic ca să încerce s
entifice cadavrul. Se pare că cei de la FBI au
uit trupul într-o ambulanţă şi l-au dus direc
o firmă de pompe funebre din Albuquerque
entru a fi incinerat de urgenţă. Ofiţerul d
oliţie se uită direct în ochii lui Smith. Şi acum
ă aţi aflat toate astea, ce o să faceţi, domnul
olonel?
Jon reuşi cu greu să-şi controleze mimica ş
ă păstreze o expresie impasibilă.
Ce făcea oare cu adevărat Kit Pierson aici, în
anta Fe? se întrebă el. Pe cine acoperea e
are?
Era aproape miezul zilei când Smith părăs
ediul poliţiei şi porni agale pe Camino Entrada
eşi cercetase rapid strada atât în stânga, cât ş
dreapta la ieşirea din clădire, colonelul nu
ărea prea interesat de ce se petrece în juru
ui. După ce făcu câţiva paşi, aparent cufunda
gânduri, ajunse lângă Mustangul coupe d
uloare gri pe care îl închiriase şi se urcă în
aşină. Plecă imediat şi după câteva străz
unse la cel mai mare centru comercial a
raşului, Villa Linda Mall. Acolo, trecu înce
rin dreptul mai multor şiruri de maşini, ca ş
ând ar fi vrut să găsească un loc de parcare
ntr-un târziu, ieşi din parcarea mall -ului, intr
e Wagon Road şi parcă la umbra unor copac
e creşteau lângă o vâlcea, care pe harta lu
urta numele de Arroyo de las Chamisos.
Două minute mai târziu, un Buick de culoar
bă cu patru uşi trase chiar lângă el. Din
aşină coborî Peter Howell care se întinse să s
ezmorţească. În timp ce-şi rotea braţele
nglezul cerceta cu atenţie împrejurimile

atisfăcut de faptul că nu erau supravegheaţi
eter se apropie cu paşi rari de Mustang şi intr
maşină, aşezându-se lângă Smith.
De când se despărţiseră după micul dejun
nglezul îşi găsise timp ca să se tundă scurt. Îş
chimbase şi hainele, abandonând blug
onosiţi şi cămaşa groasă pe care le purtase în
alitate de Malachi MacNamara, în favoare
nor pantaloni kaki şi a unui sacou sport
anaticul adept al Mişcării Lazarus dispăruse
cul său fiind luat de un britanic suplu şi ar
e soare, ieşit la cumpărăturile de după-amiază
— Ai văzut ceva? îl întrebă Jon.
Peter clătină din cap.
— În afară de un cap care s -a întors mirat
imic. Eşti curat.
Smith se destinse niţel. Prietenul său jucas
olul unei acoperiri de la distanţă, însoţindu -
e la o oarecare depărtare atât pe drumul spr
ecţia de poliţie, cât şi după aceea, pent ru
edea dacă nu-l urmăreşte cineva.
— Tu ai reuşit să afli ceva? se interesă Peter
au întrebările tale de bun-simţ s-au lovit de un
d impenetrabil?
— O, am aflat foarte multe, răspunse Jon
upărat. Chiar mai multe decât mă aşteptam.
Peter ridică mirat dintr-o sprânceană, dar nu

se nimic şi aşteptă răbdător ca prietenul său
ă-i povestească ce aflase de la poliţie. Cân
uzi că trupul lui Dolan a fost incinerat
nglezul dădu din cap, uşor amuzat:
— Ei, ei, ei… cenuşă la cenuşă şi ţărână l
ărână. Şi nici o amprentă sau urmă dentar
are să poată fi verificată cu ceea ce e la dosar
ănuiesc că, oricât de bine şi -ar fi curăţat CIA
FBI-ul bazele de date, tot ar fi fost posibil c
neva, într-o bună zi, să-l recunoască pe tip.
— Exact. Jon bătea darabana cu degetele p
olan. Neplăcută situaţie, nu-i aşa?
— Nu numai că-i neplăcută, dar ridică ş
âteva întrebări dificile, zise Peter şi începu s
umere pe degete.
— Pentru cine lucrează cu adevărat aceşt
pecialişti cum era defunctul Michael Dolan a
ostru? Pentru Mişcarea Lazarus, aşa cum s -a
ărea la prima vedere? Sau, în secret, pentru
tă organizaţie? Poate chiar pentru CIA? Totu
ste destul de confuz, nu crezi?
— Un lucru e sigur, spuse Smith. Kit Pierson
ăgată până în gât în rahatul ăsta. Bănuiesc c
vea autoritatea necesară pentru a prelu
vestigaţia din Plaza. Însă sub nici un motiv nu
re cum să justifice incinerarea cadavrului lu
olan, ceva care contravine normelor ş

rocedurilor standard ale FBI.
— Crezi că e posibil să fie în slujba Mişcăr
azarus? întrebă încet Peter. Să acţioneze astfe
cât să saboteze din interior investigaţi
esfăşurată de FBI?
— Kit Pierson cârtiţa Mişcării Lazarus? Jon
ădu hotărât din cap. Nu cred. Dacă nu din alt
otive, atunci pentru simplul fapt că a făcut to
osibilul ca să acuze Mişcarea pentru tot cee
e s-a întâmplat la Institutul Teller.
Peter încuviinţă din cap.
— Ai dreptate. Deci dacă nu lucrează pentru
rganizaţie, înseamnă că e împotriva lor ş
mplicit că acţiunile ei încearcă să ac opere
peraţiune ilegală dusă împotriva Mişcăr
azarus de FBI, de CIA sau de amândouă.
Smith îl privi pe englez drept în ochi.
— Crezi că ar putea desfăşura o operaţiun
tât de delicată fără aprobarea preşedintelui?
Peter ridică din umeri.
— Astfel de lucruri se întâmplă, Jon şi tu şt
arte bine asta, zise englezul zâmbind ironic. Îţ
duci aminte de săracul Henric al II-lea? S
nervează puţin mai tare într-o seară şi strigă
Chiar nu mă poate scăpa nimeni de popa ăst
urbulent?”. Şi apoi, practic, chiar înainte s
puce să-şi vină în fire, sângele era deja vărsa

e lespezile catedralei din Canterbury. Thoma
ecket devenise brusc martir. Şi regele a trebui
poi să-şi pună cenuşă în cap.
Smith dădu încet din cap.
— Da. Ai dreptate. Serviciile de informaţii îş
epăşesc deseori atribuţiile. Însă e un joc a
aibii de periculos.
— Bineînţeles că este, spuse Peter. Carier
romiţătoare pot fi distruse, chiar şi şefii ce
ari pot ajunge la închisoare. Fără îndoială c
n cauza asta au decis să te elimine.
Jon se încruntă.
— Pot să înţeleg o operaţiune ilegală a CIA sau
BI menită să saboteze din interior Mişcare
azarus. Ar fi ceva prostesc şi complet în afar
gii, însă aş putea s-o înţeleg. Pot, d
semenea, să înţeleg încercarea Mişcării de
abota cercetările din laboratoarele Institutului
eea ce nu se potriveşte însă deloc în nici unu
ntre cele două scenarii este eliberarea valulu
e nanofagi care a măcelărit pe toţi protestatar
ceia.
— Da, zise încet Peter, în timp ce prin faţ
chilor i se perindau din nou imaginile acele
utremurătoare. E o piesă ce nu vrea deloc s
e potrivească în puzzle. O piesă a naibii d
râtă.
Smith se lăsă brusc pe spate şi -şi scoas
lefonul mobil.
— Cred că ar trebui să încetăm să mai facem
tâtea supoziţii, când avem posibilitatea s
lăm mult mai repede adevărul, zise el şi form
n număr. Aici este locotenent-colonelu
onathan Smith, agent Latimer. Vreau s
orbesc cu asistenta directorului adjunct. Chia
cum.
— Vrei s-o înfrunţi pe leoaică chiar în vizuin
? murmură Peter. Nu e o mişcare prea subtilă
cunoşti Jon?
Smith rânji spre prietenul său acoperin
lefonul cu mâna.
— M-am hotărât să las subtilităţile pe seam
oastră, a britanicilor, Peter. Câteodată e ma
ănătos să-ţi pui baioneta la umăr şi să lansez
nul dintre atacurile acelea frontale de mod
eche.
Pe măsură însă ce asculta ce i se spunea în
lefon, zâmbetul lui Jon se stingea.
— Am înţeles, spuse el într-un târziu. Şi cân
fost asta?
Colonelul închise telefonul.
— Probleme? întrebă Peter.
— Posibil, răspunse nervos Smith. Kit Pierson
plecat la Washington pentru nişte consultăr

rgente. O aşteaptă un avion pe aeroportul din
lbuquerque.
— Deci păsărica a părăsit cuibul, nu
nteresant moment şi-a ales, nu crezi? întreb
eter cu o strălucire amuzată în privire. Încep
ă am bănuieli că doamna Pierson a primit d
urând un telefon alarmant de la sediul poliţie
cale.
— Probabil că ai dreptate, spuse Smith
mintindu-şi privirea nervoasă a poliţistulu
are îl dusese în biroul lui Zarate. Fără îndoial
ă sergentul comunicase la FBI că un
cotenent-colonel pe nume Jonathan Smith
cuse săpături în legătură cu un incident p
are Biroul se străduia din răsputeri să-
groape. Jon întoarse capul spre englez. Ce zic
e o deplasare rapidă până în capitală? Ştiu c
Washingtonul nu este în aria ta de operaţii din
omentul de faţă, însă mi-ar prinde bine
ână de ajutor. Kit Pierson este deocamdat
ngura pistă pe care o am şi nu intenţionez s
nunţ chiar aşa de uşor la ea.
— Poţi să te bazezi pe mine, răspunse Pete
ânjind la rândul lui. N-aş rata aşa ceva pentru
imic în lume.
8/18/2019
26
Casa Albă
— Vă înţeleg perfect, domnule preşedinte5
ârâi în receptor preşedintele Samuel Adam
astilia. Charles Ouray, şeful de cabinet, îş
ăgase capul pe uşa Biroului Oval. Castilia î
ăzu, îi făcu semn cu mâna să intre şi relu
onvorbirea telefonică. Acum e momentul să m
scultaţi şi dumneavoastră pe mine. Nu mă vo
sa cu nici un chip influenţat să declanşez
cţiune pe care nu o consider justificată. Nici d
IA, nici de FBI. Nici de Senat. Şi nici d
umneavoastră. E clar? Foarte bine atunc
ună ziua, domnule.
Castilia închise telefonul, rezistând cu greu
ntaţiei de a trânti receptorul în furcă. Dup
ceea, îşi frecă cu palmele faţa obosită.
— Se spune că odată Andrew Jackson6 l-
meninţat pe un individ că-l biciuieşte p
eluza Casei Albe. Am fost convins mereu că er
orba doar despre nişte cuvinte spuse la mâni
În original Speaker – Preşedintele Camere

eprezentanţilor.
Andrew
eşedinte Jackson (17671845).
al Statelor Cel
Unite (1829 de-al Cunoscu
-1837). şaptele
ub porecla de „Old Hickory” (Copacul bătrân).
e Old Hickory. Însă acum, sincer să fiu, dac
u simt nevoia să fac şi eu la fel ca el.

— Aţi primit iar nişte sfaturi binevoitoare de l
ongres? întrebă Ouray îngrijorat, arătând cu
apul spre telefon.
Preşedintele se strâmbă dezgustat.
— Era preşedintele Camerei Reprezentanţilor
are mi-a sugerat delicat să semnez un ordin
xecutiv prin care să desemnez Mişcare
azarus drept organizaţie teroristă.
— Şi în caz contrar?
— În caz contrar, Camera şi Senatul vo
romova legea din propria lor iniţiativă.
Ouray ridică dintr-o sprânceană.
— Bazându-se pe o majoritate care să fac
mposibil vetoul dumneavoastră?
Preşedintele ridică din umeri.
— Poate. Sau poate că nu. Oricum, noi avem
e pierdut. Atât din punct de vedere politic, câ
ca imagine pe plan internaţional.
Şeful de cabinet încuviinţă trist cu o mişcare
apului.
— Bănuiesc că nici nu are prea mar
mportanţă dacă moţiunea anti-Lazarus devin
ge sau nu. Dacă trece prin Congres, oricum
a afecta grav relaţiile noastre cu aliaţii, destu
e slăbite şi aşa.
— Ai dreptate, Charlie, spuse Castilia oftând
lege ca asta va fi considerată de toată lume

a o nouă dovadă a faptului că reacţionăm
sproporţionat, că am intrat în panică şi am
evenit paranoici. Sunt convins că puţinii noştr
rieteni, cei cu adevărat îngrijoraţi de exploziil
e tipul celor din Chicago sau Tokyo, vo
plauda o asemenea măsură, însă restul opinie
ublice va considera că nu facem altceva decâ
ă înrăutăţim situaţia. Că forţăm în acest mod
rganizaţie eminamente paşnică să răspund
olent sau că încercăm în acest mod să n
coperim propriile noastre crime.
— Suntem într-o situaţie foarte dificilă, spus
uray.
— Da, ai dreptate, oftă din nou Castilia. O
tuaţie pe cale să se înrăutăţească şi mai mult
emaiputând suporta să stea la birou
reşedintele se ridică şi se duse la fereastră
mp de câteva clipe rămase cu privirea pironit
e peluza sudică, unde se vedeau mai mulţ
ardieni cu căşti şi veste de protecţie. Dup
tacul din Tokyo al Mişcării Lazarus, Serviciu
ecret insistase asupra întăririi măsurilor d
ecuritate în jurul Casei Albe.
Preşedintele se uită peste umăr spre Ouray.
— Înainte de a primi ultimatumul acela de l
reşedintele Camerei, m-a sunat ambasadoru
ichols de la ONU.
Şeful de cabinet se încruntă brusc.
— Se pregăteşte ceva în Consiliul d
ecuritate?
Castilia încuviinţă din cap.
— Nichols a aflat ceva în legătură cu
zoluţie pe care au de gând să o propun
âteva dintre ţările nealiniate ce fac parte din
onsiliu. În principiu, se doreşte să permitem
spectarea tuturor laboratoarelor noastre car
c cercetări în domeniul nanotehnologiilor, atâ
celor aparţinând instituţiilor publice, cât ş
rmelor private, inclusiv examinarea proceselo
supra cărora deţinem patentul. Cică asta ar f
ngura cale prin care ar putea fi convinşi că nu
esfăşurăm un program secret de înarmar
azat pe nanotehnologii. Şi Nichols e convins c
ocul ţărilor nealiniate are suficiente voturi în
onsiliu pentru ca rezoluţia să treacă.
— Nu putem permite aşa ceva, spuse nervo
uray.
— Bineînţeles că nu. Ar însemna pur ş
mplu să ne batem joc de avansul pe care -
vem în domeniul nanotehnologiilor. Firmele ş
niversităţile noastre au cheltuit miliarde d
olari pentru aceste cercetări. Nu pot permite c
ate eforturile lor să se ducă pe apa sâmbetei.
— Nu putem să convingem pe vreunul dintr

eilalţi membri permanenţi ai Consiliului d
ecuritate să se opună acestei rezoluţii în locu
ostru? întrebă Ouray.
Castilia ridică din umeri.
— Nichols spune că Rusia şi China abi
şteaptă să voteze pentru. Vor să descoper
stfel cât de departe am ajuns în aces
omeniu. Am fi norocoşi dacă francezii s
otărăsc să se abţină. Aşa că ne rămâne doa
area Britanie. Şi nu sunt deloc sigur în
rivinţa sprijinului pe care ni-l poate oferi d
ata asta prim-ministrul. Relaţia lui cu
arlamentul este destul de precară în momentu
e faţă.
— Atunci, va trebui să ne opunem prin vet
hiar noi, spuse Ouray şi strânse din fălci. Ş
cest lucru nu va da bine deloc.
Castilia încuviinţă mohorât.
— Nu cred că există un mod mai bun prin
are am putea să confirmăm temerile celorlalt
ări în legătură cu cercetările secrete pe car
hipurile le-am face. Dacă ne opunem prin vet
zoluţiei Consiliului de Securitate, toat
cuzaţiile Mişcării Lazarus capătă dintr-odat
redibilitate.
Baza Kirtland a Forţelor Aeriene di
Albuquerque, New Mexico

După ce trecu de controlul de la Truman Gate
mith îşi continuă drumul prin uriaşa baz
ilitară, pe
aseball, trecând peagitau
care se lângămai
câteva terenuri
multe echipe d
d
tici, încurajaţi frenetic de părinţii aflaţi în
ibune. Turul meciurilor din Little League s
propia de sfârşit şi ultimele meciuri erau în
ină desfăşurare.
Urmând instrucţiunile primite de l
ersonalul de securitate al bazei aeriene
olonelul parcurse câteva străzi şi ocol i ma
ulte clădiri până când ajunse într-o mic
arcare,
uick-ul aflată nu Howell
lui Peter departetrase
de pista
chiarde aterizare
lângă el.
Smith ieşi din maşină şi-şi atârnă de umă
ptopul şi geanta în care îşi avea lucrurile
runcă cheile pe banchetă şi lăsă maşin
escuiată. Peter îi urmă exemplul. Dup
ecarea lor, unul dintre curierii lui Fred Klein
vea să aranjeze returnarea celor două maşin
chiriate.
Pe deasupra lor treceau zgomotos avioan
omerciale multicolore ce decolau sau aterizau
intervale foarte scurte. Baza aeriană ş
eroportul internaţional din Albuquerqu
loseau în comun aceleaşi piste de aterizare

aluri de aer fierbinte loveau pistele de beton
r în atmosferă plutea un miros înţepător d
ombustibil.
Un avion de transport C-17 Globemaste
opsit în culoarea gri-pal a Forţelor Aerien
ştepta pe pistă cu motoarele pornite. Jon ş
eter se îndreptară direct spre aparat.
Responsabilul cu încărcătura, un subofiţe
uperior cu o faţă pătrăţoasă şi cu sprâncenel
mpreunate ameninţător veni în întâmpinare
r.
— Este cumva unul dintre dumneavoastră
cotenent-colonelul Jonathan Smith? întrebă e
upă ce aruncă mai întâi o privire spr
ipboardul din mână ca să se asigure că
ţinut corect numele şi gradul.
— Eu sunt acela, domnule sergent, spuse Jon
r el este domnul Howell.
— Atunci vă rog să mă urmaţi, domnilor
puse subofiţerul după ce aruncă o privire plin
e suspiciune spre hainele civile ale lui Smith.
— Avem la dispoziţie numai cinci minut
entru decolare şi maiorul Harris a spus că nu
re chef să piardă ocazia asta şi să stea dup
a la coadă după cine ştie câte avioane d
stea, comerciale, pline cu turişti.
Smith îşi stăpâni cu greu un zâmbet. Era ma

ult ca sigur că pilotul avionului avusese mul
ai multe de comentat când aflase că va f
evoit să execute, în afara programului normal
n zbor prin care să traverseze aproape to
ontinentul, numai ca să ducă până l
Washington un oarecare colonel din Forţel
erestre însoţit de un cetăţean străin. Fre
lein îşi folosise din nou bagheta magică ş
usese în mişcare contactele pe care Covert-On
avea în interiorul Pentagonului. Cei doi î
rmară pe sergent prin cala uriaşului aparat d
ord până la puntea de zbor.
Pilotul şi copilotul îi aşteptau în cabină ş
eceau în revistă ultimele proceduri d
erificare înainte de decolare. Amândoi îş
oborâseră deja în faţa ochilor display-uril
xate de căşti. Pe consola din faţa lor se aflau
atru monitoare mari de calculator pe care erau
işate tot felul de date privind stare
otoarelor, a sistemelor hidraulice şi electronic
a celorlalte elemente de control.
Maiorul Harris, pilotul, întoarse capul când ce
oi îşi făcură apariţia în cabină.
— Gentlemenii sunt gata de plecare? întreb
printre dinţi, accentuând cuvântu
entlemeni”, pentru a da de înţeles că nu er
cmai termenul pe care ar fi vrut să-

losească.
Smith îşi ceru scuze din priviri.
— Suntem gata, domnule maior. Îmi pare ră u
ă aţi fost luat prin surprindere de aceast
isiune. Dacă vă poate consola cumva, vă ro
ă mă credeţi că este vorba despre o misiune cu
devărat importantă, nicidecum despr
apriciul cuiva.
Pe jumătate îmbunat, Harris arătă cu degetu
pre cele două locuri de observator, aflate chia
spatele lui.
— Puneţi-vă centurile, vă rog, zise el ş
toarse capul spre copilot. Hai să punem rabl
sta în mişcare, Sam. Am reuşit să ne încadrăm
orarul stabilit.
Cei doi aviatori începură să acţionez
ementele de control şi puseră în mişcar
riaşul avion care porni încet spre pist
rincipală. Zgomotul celor patru motoare crescu
intensitate după ce Harris acţionă cu mân
ângă maneta de acceleraţie.
După ce Jon şi Peter îşi fixară centurile d
guranţă, sergentul le întinse la fiecare câte
ască de protecţie prevăzută cu o pereche d
ăşti audio.
— Audierea transmisiilor radio dintre avion ş
ol sunt cam singura distracţie pe care ne-

ermitem aici, spuse el ridicând vocea ca s
copere vuietul motoarelor.
— Cum? Vreţi să spuneţi că nu aveţ
ewardese, şampanie sau caviar? întrebă Pete
rivindu-l îngrozit.
Sergentul nu-şi putu stăpâni un rânjet.
— Nu, domnule. Doar eu şi cafeaua mea, din
ăcate.
— Sper că măcar cafeaua e proaspătă!
— Nu. Avem doar instant, replică subofiţeru
âmbind şi mai mulţumit de sine. După car
spăru, grăbindu-se să-şi ocupe locul, situa
ndeva în uriaşa cală a aparatului.
— Doamne, Dumnezeule! Câte sacrific
ebuie să fac pentru regină şi pentru patrie
urmură el aruncându-i lui Smith o privir
omplice.
Avionul cu reacţie coti şi se înscrise pe pist
rincipală. În faţa lor, un Boeing 73
parţinând companiei Southwest Airlines s
dică de la sol şi se îndreptă apoi spre nord.
— Air Force Charlie One-Seven, aveţ
ermisiunea de decolare, auzi brusc Smith în
ască vocea controlorului de trafic.
— Roger, Tower, răspunse Harris. Charli
ne-Seven începe procedura de decolare. Pilotu
mpinse până la refuz manetele de accelerare.

Avionul începu să ruleze pe pistă, câştigând
apid viteză. Jon simţi că este presat d
pătarul scaunului. În mai puţin de un minu
e aflau în aer şi urcau rapid peste casele
oselele şi parcurile din Albuquerque.
Se aflau la unsprezece mii de metri înălţime ş

burau deasupra Texasului când copilotul s
toarse şi-i atinse uşor genunchiul lui Smith.
— Am primit un apel secretizat pentru
umneavoastră, domnule colonel. Vă fa
mediat transferul în cască.
Smith mulţumi cu o mişcare a capului.
— Am sunat să-ţi spun ultimele noutăţ
olonele, se auzi vocea familiară a lui Fre
lein. Ţinta voastră se află, de asemenea, în ae
se îndreaptă spre est, spre baza Andrews
paratul ei se găseşte la aproximativ 650 d
lometri înaintea voastră.
Jon calculă rapid în gând. Avionul C-17 zbur
u o viteză de croazieră de aproximativ 92
lometri pe oră, ceea ce însemna că aparatu
ui Kit Pierson avea să ajungă la Andrews cu ce
uţin 45 de minute înaintea lor. Colonelul s
cruntă.
— Nu ai nici o posibilitate de a o întârzi
uţin? Poate aranjezi cu cei de la siguranţ

borurilor să-i mai ţină în aer până ajungem ş
oi.
— Din păcate, nu am cum, spuse hotărâ
lein. Ar însemna să ne dăm de gol de tot. Ş
şa a fost extrem de greu să-ţi aranjez plecare
e acolo.
— Fir-ar să fie.
— Situaţia nu e chiar atât de proastă cum
rezi, spuse Klein. Femeia trebuie să s
tâlnească mai întâi cu cineva de la sediu şi l
eroport aşteaptă o maşină oficială, gata s-
ucă la Hoover Building. Indiferent care sun
anurile ei, individa nu poate să acţionez
ecât după întâlnirea asta, ceea ce îţi las
uficient timp ca să-i dai de urmă în
Washington.
Smith reflectă o secundă asupra informaţiilo
rimite de la Klein. Şeful Covert -One avea
robabil, dreptate, decise el. Deşi era convins c
otivul real al întoarcerii precipitate l
Washington a lui Kit Pierson nu îl constitui
ici pe departe informarea şefilor, probabil c
meia urma să facă în aşa fel încât să salvez
parenţele.
— Ce se aude cu vehiculele şi echipamentul p
are ţi l-am cerut? întrebă el într-un târziu.
— O să le găseşti la sosire, promise Klein

ocea acestuia se înăspri însă imediat. Să şt
ă am în continuare îndoieli serioase în legătur
u implicarea atât de profundă a lui Howell în
ceastă operaţie, colonele. Prietenul tău este un
divid foarte isteţ… poate prea isteţ, a căru
ialitate nu are în vedere pe primul lo
teresele ţării noastre.
Smith întoarse capul spre Peter. Englezu
rivea pe fereastră, părând a fi absorbit d
ontemplarea priveliştii norilor şi a vaste
tinderi plate deasupra cărora treceau.
— Trebuie să ai încredere în mine, zise Jon
cet. Atunci când mi-ai încredinţat misiune
sta, mi-ai spus că ai nevoie de persoan
dependente, de indivizi care nu se potrives
tr-o diagramă obişnuită de personal. Oamen
are să fie gata să se opună sistemului dacă
evoie pentru a obţine rezultate, îţi aminteşti?
— Îmi amintesc, răspunse Klein. Şi nu am
umit.
— Ei bine, tocmai asta fac eu acum: mă opun
stemului, zise Smith hotărât. Peter est
teresat de aceleaşi probleme ca şi noi. În plus
m de gând să folosesc în interesul nostru toat
alentele şi inteligenţa acestui om.
La celălalt capăt al firului se aşternu tăcere
mp de câteva secunde.
— Să zicem că ai reuşit să mă convingi
olonele, zise Klein într-un târziu. Foarte bine
ooperează în continuare cu Howell, însă nu
ita un lucru: el nu trebuie să afle cu nici un
hip despre Covert-One. Niciodată. Ai înţeles?
— Jur cu mâna pe inimă, şefule, promis
mith solemn.
Klein pufni.
— Bine, Jon. Şeful Covert-One îşi drese glasu
ă mă anunţi când aterizaţi, da?
— Aşa o să fac, promise Smith şi se aplecă în
ţă ca să poată citi datele de pe monitorul d
avigaţie, care indicau poziţia, distanţa până l
ndrews şi viteza cu care zburau.
— Cred că ajungem cam pe la 9 seara, or
Washingtonului.
27
La Courneuve, un cartier de la periferi
Parisului
Blocurile triste, impersonale din periferiil
ărace ale Parisului, aşa-numitele cites s
ălţau sinistre
masive, şi negre
supărător în noapte.
de urâte Formelesteril
şi intenţionat lor
reprezentau un monument dedicat idealurilo
roteşti ale arhitectului elveţian Le Corbusier

are gândise totul în termeni foarte reci
tilitarişti. Proiectele urbane ale acestor zon
rau, totodată, o dovadă a zgârceniei birocraţilo
ancezi care nu fuseseră interesaţi decât s
grămădească cât mai mulţi dintre emigranţ
edoriţi ai naţiunii, cei mai mulţi dintre e
usulmani, pe o suprafaţă cât mai mică.
Foarte puţine lumini mai erau aprinse în juru
durilor acoperite cu graffiti din Cite des Quatr
ille, oraşul celor patru mii, o zonă faimoas
rin criminalii, hoţii, traficanţii de droguri ş
adicalii islamici ce-şi făceau veacul pe acolo
ineînţeles că vieţuiau în acel loc şi foarte mulţ
ameni cinstiţi, însă aceştia erau prinşi ca într
închisoare condusă de criminali şi terorişti
area majoritate a lămpilor de pe străzi erau or
parte, ori aveau becurile arse. Pe margine
răzilor pline de gropi se vedeau mai mult
arcase de maşini abandonate. Cele câtev
agazine care reuşeau să supravieţuiască în
artier aveau uşile şi ferestrele baricadate cu
are de oţel.
Ahmed ben-Belbouk păşea pe strad
ufundată în întuneric, ca o umbră printr
tâtea alte umbre. Un pardesiu lung îl apăra d
ăcoarea nopţii. Pe cap purta un fes. Era un
ărbat de înălţime medie şi avea o barb

otundă ce îi masca unele dintre urmele lăsat
e acnee. Francez prin naştere, provenind din
ărinţi algerieni şi adept al radicalismulu
lamic, ben-Belbouk era unul dintre cei car
cruta luptători pentru jihadul purtat de drept
redincioşi împotriva Americii şi a Occidentulu
ecadent. Îşi stabilise sediul în încăperea din
pate a uneia dintre moscheile locale, unde î
rimea pe cei care erau atraşi de chemarea l
ăzboiul sfânt. Celor care dădeau dovad
redinţei adevărate le furniza paşapoarte false
ani, bilete de avion şi îi trimitea la centre d
regătire din afara Franţei.
După o zi grea de muncă, ben-Belbouk s
torcea, în sfârşit, la apartamentul sărăcăcio
e care îl primise de la stat.
Având în vedere fondurile secret
onsiderabile la care avea acces, bărbatul ar f
utut foarte bine locui undeva mai confortabi
en-Belbouk nutrea însă convingerea că er
ult mai bine să trăiască printre cei a căro
ialitate încerca s-o obţină. Văzându-l cum
mparte cu ei aceeaşi viaţă grea şi lipsită d
peranţă, tinerii musulmani ascultau cu ma
ultă atenţie chemarea sa la lupta împotriv
e cei ce locuiau în cartier?
Bărbosul îşi miji ochii şi scuipă nervos într -

arte. Presupunerea sa era ridicolă
eprezentanţii guvernului francez nu
drăzneau decât foarte rar să intre în aces
artier. Poliţiştii erau imediat înconjuraţi d
neri furioşi. BAISE LA POLICE, „să-i ia dracu
e poliţişti”, scria pe toate zidurile. Chiar ş
ompierii care veneau să stingă frecventel
cendii ce izbucneau în cartier erau
tâmpinaţi cu pietre şi cocteiluri Molotov
rebuiau de cele mai multe ori să fie escortaţ
e maşini blindate. Cu siguranţă că nici un
ectrician întreg la minte nu avea cum s
drăznească să vină în La Courneuve. În nic
n caz nu noaptea şi fără un detaşament d
oliţişti bine înarmaţi care să-l protejeze.
Deci cine erau indivizii aceia şi ce făceau e
colo? Ben-Belbouk îşi încordă privirea şi reuş
ă distingă faptul că tehnicianul de pe scar
ărea că instalează ceva în vârful stâlpului,
ică cutie rectangulară.
Ben-Belbouk îşi aruncă privirea şi spre alţ
âlpi de iluminat de pe stradă. Spr
urprinderea lui, observă acelaşi tip de cuti
ontată pe mai mulţi dintre stâlpi, la interval
gulate. Deşi era destul de greu să vadă pre
ulte detalii în lumina slabă, reuşi să disting
ai multe deschideri circulare tăiate în pereţ

utiilor. Să fie vorba oare despre camere de lua
ederi? Suspiciunile sale se transformară în
ertitudini. Porcii de francezi puneau iar ceva l
ale – un nou sistem de supraveghere făr
doială – care să ducă la întărirea controlulu
uvernului asupra zonei. Nu putea să permit
a acest lucru să se întâmple fără să i
titudine.
Pentru o clipă se întrebă dacă nu cumva ar f
st mai nimerit să se îndepărteze în tăcere şi s
ea alarma Frăţiei islamice din cartier. Alung
pede acest gând. Până se trezeau tovarăşii lui
căloşii şi-ar fi putut termina odioasa activitat
ar fi dispărut. În afară de asta, indivizii erau
eînarmaţi.
Ar fi mult mai sigur şi mai merituos să rezolv
e unul singur această situaţie.
Ben-Belbouk îşi scoase pistolul din buzunar ş
şi din ascunzătoare. Se opri la câţiva paşi d
rupul de tehnicieni, ţinând pistolul lip it d
orp.
— Hei, voi de colo! strigă el. Ce faceţi aici?
Luaţi prin surprindere, cei doi care ţineau
cara întoarseră capul spre el. Cel de -al treile
să, ocupat să strângă şuruburile care fixau
utia de stâlp, îşi continuă activitatea fără să-
corde nici o atenţie.

— Am spus, ce faceţi aici? strigă din nou ben
elbouk, mai tare de data aceasta.
Unul dintre cei care ţineau scara ridică din
meri.
— Ce facem noi aici nu vă priveşte p
umneavoastră, m’sieur, spuse el. Vedeţi-vă ma
ne de drum şi lăsaţi-ne în pace.
Extremistul văzu roşu în faţa ochilor. Strâns
n dinţi şi scoase pistolul la vedere.
— Ba mă priveşte, urlă el şi se apropie şi ma
ult. Răspundeţi la întrebarea pe care v -am
us-o, ticăloşilor, până nu-mi pierd de to
ăbdarea!
Bărbosul nu mai apucă să audă împuşcătur
asă dintr-o armă cu amortizor care îl ucise p
c.
Glonţul de calibrul 7, 62 mm îl lovise p
hmed ben-Belbouk în spatele urechii stângi,
aversase cutia craniană şi ieşise afar
roducând o gaură imensă în partea stângă
avajul fu împroşcat de bucăţi de os şi d
aterie cerebrală.
Ascuns în umbra unei alei pline cu gunoaie

ărbatul înalt şi solid care îşi spunea Nones î
ătu uşor cu mâna pe umăr pe lunetistul care-
xecutase pe ben-Belbouk.
— A fost o lovitură destul de bună.
Trăgătorul îşi lăsă în jos carabina Heckle
och PSG-1 şi zâmbi recunoscător. Cuvintele d
udă din partea unuia dintre cei trei Horaţi
rau ceva foarte rar.
Nones îşi acţionă aparatul de emisie-recepţi
luă legătura cu ceilalţi doi observatori pe car
postase pe acoperişurile unor case din
propiere pentru a asigura protecţia echipei d
hnicieni.
— Aţi mai văzut şi altă mişcare pe undeva?
— Nu, răspunseră amândoi. Linişte peste tot.
Bărbatul cu ochii verzi dădu mulţumit din
ap.
Incidentul fusese neplăcut, însă nu reprezent
ici o ameninţare pentru siguranţa operaţiunii
rimele şi dispariţiile erau ceva la ordinea zile
această parte a cartierului La Courneuve. Un
m mai mult sau mai puţin nu avea nici
mportanţă. Trecu pe frecvenţa tehnicienilor.
— Cât mai durează? întrebă el.
— Aproape am terminat, raportă şeful echipe
ai avem nevoie de încă două minute.
— Perfect. Nones se întoarse către lunetist.
— Tu rămâi pe poziţie. Eu şi Shiro ne vom
cupa de cadavru, zise uriaşul făcându-i semn
ă-l urmeze celuilalt bărbat care aştept

hemuit lângă el.
La aproximativ o sută de metri de locul în car

e prăbuşise Ahmed ben-Belbouk, o femei
ătea întinsă pe burtă la adăpostul carcase
cendiate a unui Renault. Era îmbrăcată în
egru din cap până în picioare, într-un costum
e sport şi avea pe cap o bonetă care î
scundea părul blond. Femeia urmărise toat
cena cu ajutorul unui binoclu cu dispozitiv d
edere pe timp de noapte.
— Ticăloşii dracului! spuse ea printre dinţ
poi în microfonul radio de la guler: Ai văzu
sta, Max?
— Da, am văzut, confirmă celălalt, posta
ndeva mai în spate, la adăpostul unui pâlc d
opaci. Încă nu-mi vine să-mi cred ochilor, da
e văzut am văzut foarte bine.
Ofiţerul CIA Randi Russell îşi focaliză binoclu
supra celor trei bărbaţi grupaţi lângă stâlpu
e iluminat. Observă în tăcere cum alţi doi – un
divid foarte înalt, celălalt mai scund, cu
ăsături asiatice – traversează strada şi s
ătură grupului. Cu mişcări rapide şi precise
ei doi nou-veniţi înfăşurară cadavrul lui ben
elbouk într-o folie de plastic şi-l ridicară d
colo.
Randi scrâşni din dinţi. Odată cu moarte
ărbosului se duceau pe apa sâmbetei eforturil
ai multor luni de urmărire plină de riscuri. O
ctivitate ce începuse din momentul în car
chipa ei din staţia CIA din Paris primis
isiunea de a descoperi modul în care se făce
crutarea viitorilor terorişti din Franţa
entificarea lui ben-Belbouk fusese o adevărat
ană cerească. Prin monitorizarea contactelo
e care le avea individul, echipa ei începuse s
ompleteze mai multe dosare cuprinzătoare cu
ate referitoare la o întreagă serie de fanatici
ata oricând să ucidă mii de nevinovaţi.
Printr-un singur foc tras dintr-o armă cu
mortizor, întreaga operaţiune era acum
strusă.
Randi îşi frecă nervoasă nasul cu degetu
mănuşat.
— Cine dracu’ sunt indivizii ăştia? murmur
a.
— Să fie oare de la DGSE? Sau de la GIGN
ugeră Max, referindu-se la serviciul francez d
formaţii externe şi la specialiştii în
ontrainformaţii.
Randi se gândi că acest lucru putea fi posibil
erviciile franceze de informaţii erau cunoscut
entru duritatea lor. Să fi asistat oare la un

sasinat ordonat de guvern, destinat să ducă l
iminarea unei ameninţări la adresa securităţ
aţionale fără inconvenientele unei arestări şi
nui proces public?
Era posibil, îşi zise ea din nou. Însă dacă aces
ucru era adevărat, fusese o mare prostie din
artea lor. Cât timp fusese în viaţă, Ahmed ben
elbouk reprezentase o adevărată fereastr
ătre lumea subterană a terorismului islamic,
ume în care serviciile de informaţii americane ş
n alte ţări reuşeau să pătrundă cu foart
ultă greutate. Mort, bărbosul nu mai era d
los nimănui.
— Indivizii se retrag, şefa, se auzi în casc
ocea lui Max.
Randi îi urmări cu atenţie pe cei trei indivizi în
alopete cum pliază scara, o bagă în partea din
pate a furgonetei, se suie în maşină şi pleacă
âteva clipe mai târziu, alte două maşini, un
MW şi un Ford Escort mai mic, îşi făcur
pariţia şi porniră după furgonetă.
— Ai reuşit să reţii numerele de înmatricular
e acelor vehicule? întrebă ea.
— Da, le-am reţinut, confirmă Max. Erau toat
umere locale.
— Foarte bine, o să le verificăm în baza d
ate după ce terminăm aici. Poate reuşim s

escoperim cine sunt ticăloşii ăştia care ne -au
as clapa, spuse ea nervoasă.
Randi mai rămase câteva clipe pe poziţie
calizându-şi acum binoclul asupra cutiilo
stalate din loc în loc pe stâlpii de iluminat. Cu
ât studia mai mult cutiile respective, cu atât
e păreau mai ciudate. Semănau mai degrab
u nişte containere cu senzori, decise ea
revăzute cu nişte deschideri pentru lentilel
nor camere de luat vederi, cu găuri pentru
ătrunderea probelor de aer şi cu nişte anten
xate deasupra.
O chestie foarte ciudată, îşi zise ea în gând. D
e să cheltuiască cineva bani pentru instalare
nor astfel de echipamente scumpe într-
uburbie sărăcăcioasă ca La Courneuve? Cutiil
rau destul de discrete însă nu invizibile. D
dată ce aveau să fie observate de cătr
calnici, speranţa lor de viaţă şi
chipamentelor scumpe dinăuntru putea f
ăsurată în secunde. Şi de ce îl uciseser
tunci pe Ben-Belbouk? Doar pentru că făcus
rea multă gălăgie? Femeia dădu frustrată din
ap. Îi lipseau prea multe piese din acest puzzl
a să înţeleagă ceva din ceea ce se întâmplase în
ţa ochilor ei.
— Şti ce Max, cred că ar trebui să aruncăm

rivire mai atentă asupra cutiilor pe care l
stalau indivizii ăia, îi spuse ea subordonatulu
ău. Pentru asta însă avem nevoie de o scară.
— Nu cred că noaptea asta mai putem fac
eva, o avertiză celălalt. Vânzătorii de droguri ş
ăieţii cu jihadul trebuie să-şi facă apariţi
ntr-o clipă în alta, şefa. Trebuie să plecăm d
ci cât mai e încă linişte.
— Da, ai dreptate. Randi îşi dădu jos binoclu
e la ochi şi se ridică agilă din spatele maşin
bandonate. Mintea îi lucra cu repeziciune. Cu
ât se gândea mai mult, cu atât i se părea ma
uţin probabil ca uciderea lui ben-Belbouk să
st obiectivul principal al indivizilor car
stalau acele cutii ciudate. Era foarte posibil c
ciderea lui să nu fie decât un incident nedorit
pierdere colaterală. Atunci cine erau indivizi
ceia şi ce puneau la cale?
28
Duminică, 17 octombrie
Zona rurală a Virginiei
Farurile
ăruia puternice
se afla ale Passatului
Kit Pierson, la volanu
asistenta directorulu
djunct al FBI, luminară indicatorul ruginit
ARDSCRABBLE HOLLOW – 500 m. Acesta er

rmătorul reper. Femeia apăsă pedala de frână
u voia să rateze locul unde trebuia să coteasc
entru a ajunge la ferma lui Hal Burke.
Zona rurală a Virginiei prin care trecea er
proape în totalitate cufundată în întuneric
una nouă lumina slab prin straturile de nor
are acopereau cerul. Existau câteva ferme ş
cuinţe împrăştiate printre dealuril
mpădurite, însă era trecut de miezul nopţii ş
roprietarii lor se duseseră demult la culcare
ai ales că a doua zi îi aştepta slujba de l
serică.
În faţă apăru drumul cu pietriş care duce
pre locuinţa de weekend a colegului ei de l
IA şi Pierson încetini şi mai mult. Înainte de
oti, femeia mai privi încă o dată în oglind
trovizoare. Nimic. Nu se vedeau farurile nic
nei alte maşini care să se aventureze pe ace
rum de ţară. Era singură.
Satisfăcută de rezultat, Pierson intră p
rumul cu pietriş şi începu să urce spre casă
rintre draperiile trase se vedea că lumina er
prinsă. Burke o aştepta.
Parcă Passatul lângă maşina lui Burke, un
echi Mercury Marquis şi porni cu paşi grăbiţ
pre uşă. Aceasta se deschise înainte ca femei
ă apuce să bată. Masivul ofiţer CIA era în

ămaşă şi arăta foarte obosit, cu o mină abătut
cu ochii injectaţi.
Burke aruncă, mai întâi, o privire de ju
mprejur în afara casei ca să se asigure c
meia e singură şi abia după aceea se dădu un
as înapoi pentru a-i permite să intre în hol.
— Ai avut ceva probleme? întrebă el cu
rutalitate.
Kit Pierson aşteptă ca bărbatul să închidă
ai întâi, uşa şi abia după aceea răspunse.
— Pe drumul până aici? Nu, spuse ea cu
ăceală. La întâlnirea cu directorul şi ceilalţ
efi? Da.
— Ce fel de probleme?
— Nu au fost deloc încântaţi să mă vadă în
Washington, când locul meu ar fi trebuit să fi
colo, pe teren, zise ea fără ocolişuri. Ba chia
i-au spus foarte clar că raportul meu
reliminar este mult prea „subţire” ca s
ustifice întoarcerea mea în capitală.
Ofiţerul CIA ridică din umeri.
— Tu ai vrut să vii, Kit, îi reaminti el. Nu er
evoie să ne întâlnim aici. Puteam foarte bin
ă rezolvăm problema la telefon dacă ţi-ai
ăstrat calmul.
— Cu Smith suflându-mi în ceafă? izbucni ea
u prea cred, Hal, continuă Pierson clătinând

n cap. Nu îmi dau seama cât de multe a reuşi
ă afle omul ăsta, însă a devenit foart
ericulos. Eliminarea probelor pe care le ave
oliţia din Santa Fe a fost o greşeală. Ar
ebuit, pur şi simplu, să-i lăsăm să încerce s
entifice cadavrul.
Burke clătină din cap.
— Ar fi fost prea riscant.
— Fişierele noastre au fost şterse, spus
otărâtă Pierson. Nu aveau nici o posibilitate d
face legătura dintre acest Dolan şi vreunu
ntre noi. Nici măcar cu Agenţia sau cu Biroul
— Chiar şi aşa era riscant. Şi alte agenţii au
aze de date, baze de date asupra cărora noi nu
vem nici un control. Astfel, armata are, d
xemplu, propriile ei fişiere. La naiba, Kit, parc
uitat cât de panicată erai din cauza lui Smith
a misterioşilor săi şefi! Ştii la fel de bine ca ş
ine că, odată ce s-ar fi descoperit că Dolan
cut cândva parte din Forţele Speciale
trebările incomode n-ar fi întârziat să apară.
Burke îi făcu semn să meargă în birou. În
icuţa încăpere cu lambriuri închise la culoar
e afla o masă de lucru cu calculator, dou
tolii, câteva rafturi cu cărţi şi un stelaj cu
chipamente de comunicaţii. Pe masă se vede
sticlă de Jim Beam pe jumătate goală. În ae

utea un miros de transpiraţie amestecat cu ce
e vase nespălate şi casă neîngrijită.
Pierson strâmbă din nas. TOCSIN nu merg
eloc aşa cum ar trebui şi Burke face din ce în
e mai greu faţă presiunii, îşi zise ea în gând.
— Vrei ceva de băut? mârâi Burk
răbuşindu-se greoi într-unul din cele dou
tolii şi făcându-i semn să ia loc în celălalt.
Femeia clătină din cap şi-l privi cum îşi toarn
un pahar. Lichidul depăşi margine
aharului şi se scurse pe birou. Burke ignor
ata şi dădu paharul peste cap, dintr-o singur
ghiţitură. Trânti apoi paharul pe masă şi
rivi drept în ochi.
— OK, Kit, vrei acum să-mi spui de ce ai veni
ci?
— Ca să te conving să anulezi operaţiune
OCSIN, spuse ea fără nici o ezitare.
Colţurile gurii ofiţerului CIA se lăsară în jos.
— Am mai discutat despre asta şi altădată
ăspunsul meu rămâne acelaşi.
— Situaţia nu mai este însă aceeaşi, Hal! s
ăsti Pierson. Buzele femeii se strânseră d
urie. Şi tu ştii foarte bine acest lucru. Atacul d
Institutul Teller ar fi trebuit să-l forţeze p
reşedinte să acţioneze împotriva Mişcăr
azarus înainte de a fi prea târziu. Trebuia s

e un fel de avertisment fără prea multă vărsar
e sânge. În nici un caz nu masacrul acela car
u a făcut decât să întărească poziţia Mişcăr
azarus. Şi care a declanşat valul acesta d
xplozii şi crime peste tot în lume şi pe care nu-
ai putem opri!
— Orice război are şi consecinţe nedorite
puse Burke printre dinţi. Şi noi suntem în
ăzboi cu Mişcarea Lazarus. Poate că ai uita
are este miza acestei lupte.
Femeia clătină din cap.
— N-am uitat nimic. Însă TOCSIN este numa
alea pentru a ne atinge scopul, nu un scop în
ne. Toată afurisita asta de operaţiune se duc
aibii şi tu nu eşti în stare s-o mai controlez
şa că eu zic să ne retragem cât mai putem. I
gătura cu echipele de pe teren. Spune -le s
nuleze misiunile aflate în derulare şi să s
toarcă în ascunzători. Abia apoi, după ce s-
otolit totul, putem să ne planificăm în linişt
rmătoarea mişcare.
Pentru a câştiga ceva timp înainte de
ăspunde, Burke apucă sticla de whisky şi-ş
ai turnă un pahar. De data asta însă lăs
eatins paharul pe masă.
— Nu putem da acum bir cu fugiţii, Kit, zise e
rivind-o drept în ochi. Am mers prea depart

a să facem aşa ceva. Chiar dacă oprim TOCSIN
cum şi ne chemăm oamenii înapoi, prietenu
ău dr. Jonathan Smith tot va continua să pun
trebări la care nu vrem să se răspundă.
— Ştiu asta, spuse ea nervoasă. Încercarea d
l ucide pe Smith a fost o greşeală. Eşecu
cestei tentative a fost însă un dezastru.
— Ce-a fost a fost, zise Burke ridicând din
meri. Una dintre echipele mele îl vânează p
olonel. De îndată ce îi vor da de urmă
dividul nu mai are scăpare.
Pierson îl privi exasperată pe ofiţerul CIA.
— Asta înseamnă că nu ai nici cea mai mic
ee unde se află acum omul acesta.
— E din nou undeva pe teren, admise Burke
m trimis câţiva oameni la secţia de poliţie din
anta Fe, după ce mi-ai zis tu că dă târcoale p
colo, însă individul dispăruse înainte ca s
ungă ei.
— Grozav.
— Ticălosul nu poate ajunge prea departe, Kit
puse ofiţerul CIA sigur pe el. Am agenţi car
upraveghează terminalele aeroporturilor atâ
n Santa Fe, cât şi din Albuquerque. Şi mai am
pe cineva la securitatea zborurilor interne
are are acces la toate listele de pasageri de p
vioanele comerciale. Vom afla imediat cum ies

suprafaţă. Şi în clipa aceea, oamenii mei vo
une mâna pe el. Burke încercă să zâmbească
i încredere în mine, te rog! Zilele lui Smith
unt numărate.
Şoferii celor două automobile închise l
uloare ce mergeau încet, cu farurile stinse
priră motoarele nu departe de locul de und
ornea drumul cu pietriş. Având în continuar
xat pe faţă aparatul de vedere pe timp d
oapte AN/PVS 7, care îi permisese să conduc
u farurile stinse, Jon Smith coborî din cea de-
oua maşină şi se duse cu paşi repezi spr
ehiculul din faţă.
Peter Howell coborî geamul portierei. Avea faţ
coperită de un dispozitiv de vedere pe timp d
oapte la fel ca şi cel al lui Smith şi nu i s
edeau decât dinţii albi, dezgoliţi într-un zâmbe
rg.
— A fost o cursă pe cinste, nu, Jon?
Smith dădu din cap ironic.
— O adevărată plăcere, zise el şi începu să -ş
işte capul şi umerii încordaţi. Ultimel
ncisprezece minute ale drumului fuseseră un
devărat coşmar.
Deşi aparatura de vedere pe timp de noapt
ra de ultimă generaţie, imaginile produse erau
eparte de a fi perfecte, monocromatice, cu

ntă verzuie şi cu mulţi paraziţi. Aparatura îţ
ermitea să conduci cu farurile stinse, îns
ebuia să te concentrezi destul de serios pentru
nu ieşi de pe şosea sau pentru a evit
oliziunea cu vehiculul aflat în faţă.
Spre deosebire de această ultimă porţiune
rumului, urmărirea sedanului care o duses
e Kit Pierson acasă de la sediul FBI fuses
oare la ureche. Chiar la ora aceea târzie
răzile Washingtonului erau pline de maşin
usese foarte simplu pentru ei să o urmăreasc
e femeie de la două sau trei maşini distanţă
ră nici un pericol de a fi observaţi.
Cei doi nu fuseseră prea surprinşi s-o vadă p
erson părăsindu-şi locuinţa după numa
âteva minute şi plecând cu propria maşin
tr-o direcţie necunoscută. Amândoi erau
onvinşi că şedinţa intempestivă de la sediu
BI nu fusese decât o perdea de fum, o scuz
entru adevăratul motiv pentru care plecas
tât de precipitat din New Mexico. Din nou
arcina de a o urmări fusese destul de uşoară
el puţin la început. Lucrurile începuseră să s
chimbe abia după ce Pierson ieşi de p
utostradă şi ajunse pe nişte şosele lateral
nde traficul era mult mai slab. Ofiţerul FBI nu
ra deloc un novice. Şi-ar fi dat imediat seam

ă ceva nu e în regulă dacă ar fi observat mereu
oglinda retrovizoare aceleaşi două perechi d
ruri, urmărind-o pe drumurile pustii de ţară.
Aşa că Smith şi Peter Howell fuseseră nevoiţ
ă-şi pună aparatura de vedere pe timp d
oapte şi să stingă farurile. Chiar şi cu faruril
inse trebuiau să păstreze o distanţă suficien
e mare între maşina lui Pierson ş
utovehiculele lor şi trebuiau să fie foarte atenţ
a să nu rateze locul unde femeia avea s
otească sau să oprească pentru a ajunge l
tâlnire.
Smith aruncă o privire în lungul drumului cu
etriş. În vârful dealului se vedea o mic
ădire. Lumina era aprinsă şi se puteau vede
ouă maşini parcate în faţă. Părea a fi locu
nde ajunsese cea pe care o urmăriseră ei.
— Ce părere ai? îl întrebă el încet pe Peter.
Englezul îi arătă cu degetul un punct de p
arta desfăşurată pe scaunul din dreapta lui
arta făcea parte din echipamentul care
ştepta la baza aeriană Andrews. Lămpile cu
fraroşu de pe aparatele de vedere pe timp d
oapte le permiteau să vadă harta.
— Drumul ăsta se înfundă la ferma de pe deal
se el. Şi nu cred că şi-ar fi băgat doamn
erson limuzina prin cine ştie ce coclauri ca s

eargă mai departe.
— Deci care e planul? întrebă Smith.
— Îţi propun să ne întoarcem cam jumătate d
lometru, spuse Peter. Am văzut un pâlc d
opaci unde am putea să ne ascundem
aşinile. După aceea putem merge până l
rmă pe jos.
Englezul îşi dezgoli din nou dinţii.
— Să ştii că ard de nerăbdare să aflu pe cin
zitează doamna Pierson la ora asta atât d
ârzie. Şi ce anume discută.
Smith dădu din cap mohorât. Era şi el sigu
ă cel puţin o parte din răspunsurile pe care l
ăuta se aflau acolo, în căsuţa de pe deal.
29
Undeva în apropiere de Meaux, la est d
Paris
Ruinele castelului de Montceaux, cunoscut ş
ub numele de Castelul Reginelor, erau
conjurate de pădurea cu acelaşi nume ce s
tindea deasupra malului sudic al râulu
arna, la aproximativ 50 de kilometri la est d

aris.
Ridicat pe la mijlocul secolului al XVI-lea l
rdinul puternicei Caterina de Medici, soţie

nui rege al Franţei şi mamă a altor trei
egantul castel şi vastul său domeniu d
ânătoare fuseseră abandonate în jurul anulu
650. Rămăsese foarte puţin din măreţia d
dinioară după secole de nepăsare, ceva din
mpozantul pavilion de intrare din piatră, şanţu
e apărare şi câteva secţiuni de zid în care s
iniau golurile fostelor ferestre.
Aburi de umezeală se ridicau de pe tulpinil
opacilor pe măsură ce soarele se ridica
lopotele Catedralei St-Etienne din Meaux
lată la opt kilometri distanţă de castel
cepură dintr-o dată să bată, chemân
redincioşii la slujba de duminică. L
ăspunseră imediat şi alte clopote ale ma
icilor biserici parohiale din satele din
mprejurimi.
Două camioane cu remorcă erau trase într-
oiană largă, nu departe de ruinele castelului
upă inscripţiile de pe prelate, vehiculel
parţineau unei instituţii numite Group
’Apercu Meteorologique – Grupul d
upraveghere Meteo.
Mai mulţi tehnicieni trebăluiau în juru
morcilor. Deja înălţaseră două rampe d
nsare înclinate şi orientate spre vest. Fiecar
ampă de lansare includea un sistem pneumati

e catapultare. Alţi tehnicieni se aflau lâng
ouă avioane fără pilot, sau UAV-uri, cu elice
ecare măsurând aproximativ un metru ş
umătate lungime, cu o deschidere a aripilor d
oi metri şi jumătate.
Activitatea tehnicienilor era supravegheată d
n bărbat înalt, cu părul roşu, cunoscut su
umele de Nones. Din când în când primea în
ască rapoarte din partea santinelelor postate în
ădure. Nu existau semne că fermierii din
mprejurimi ar fi fost interesaţi de activitate
n poiană.
Unul dintre tehnicienii care trebăluiseră în
urul avioanelor fără pilot, un asiatic încovoia
e spate, cu părul rar, se înălţă în picioare şi s
toarse spre Nones cu o privire satisfăcută.
— Încărcătura a fost fixată. Toate sistemele d
bor şi de control au fost testate. Traiectoria d
bor prin GPS a fost configurată şi confirmată
mbele aparate sunt gata de zbor.
— Foarte bine, replică Nones. Puteţi s
cepeţi procedura de lansare.
Uriaşul se dădu într-o parte pentru a l
ermite oamenilor săi să ridice cu grij
paratele, care cântăreau în jur de 50 d
lograme fiecare şi să le ducă spre rampele d
nsare.
Ochii săi verzi urmăreau cu admiraţie cel
ouă UAV-uri. Aparatele fuseseră copiate dup
odelele folosite de Forţele Terestre american
misiuni de recunoaştere, bruiere
omunicaţiilor sau de detectare a armelo
ucleare, biologice sau chimice. Nones ş
amenii săi aveau să fie primii care vor folos
ceste aparate într-un tip de misiune tota
ferită.
Nones schimbă frecvenţa şi intră în legătur
u echipa de supraveghere pe care o ave
stalată la Paris.
— Aţi început să primiţi informaţii din zon
ntă, Linden? întrebă el.
— Da, am început, confirmă olandezul. Toţ
enzorii şi camerele de luat vederi sunt în
uncţiune.
— Şi condiţiile atmosferice?
— Temperatura, presiunea aerulu
miditatea, direcţia şi viteza vântului, toate s
cadrează în parametrii stabiliţi, raport
nden. Centrul recomandă să începeţi când
unteţi gata.
— Am înţeles, spuse încet Nones. Uriaşul s
toarse spre tehnicienii care aşteptau lâng
ampele de lansare.
— Puneţi-vă măştile şi mănuşile de protecţie

rdonă el.
Oamenii săi se conformaseră, punându -ş
ăştile de gaze şi mănuşile groase de protecţi
e le permiteau să părăsească teferi zona în
azul în care vreunul dintre cele două aparat
ar fi zdrobit la lansare. Nones îşi puse şi e
chipamentul de protecţie.
— Catapultele au fost presurizate şi sunt gat
e lansare, îi spuse lui Nones tehnicianul cu
ăsături asiatice. Individul se ghemuise lângă
onsolă de control fixată între cele două ramp
e lansare şi aştepta cu degetele oprit
easupra unor comutatoare.
Nones zâmbi.
— Continuă.
Tehnicianul dădu aprobator din cap şi acţion
ouă comutatoare.
— Motoarele au fost pornite.
Elicele celor două UAV-uri se puseră brusc în
işcare şi începură să se rotească.
Zgomotul produs de rotirea palelor era ca un
umzet slab, ce nu putea fi distins de la ma
ult decât câţiva metri depărtare.
— Motoarele au ajuns la puterea maximă.
— Lansaţi! ordonă bărbatul cu ochii verzi.
Cu un fâşâit uşor, prima catapultă fu
cţionată şi împinse brusc avionul de -a lungu

ampei de lansare şi, de acolo, în aer, într -un
rc larg.
Pentru o clipă, ajuns la capătul arcului
vionul fără pilot păru că vrea să s
răbuşească la pământ, însă îşi reveni imedia
începu să se înalţe, purtat acum de forţ
scensională dată de aripile şi elicea sa
ontinuând să se înalţe, aparatul depăşi nivelu
opacilor şi se îndreptă spre vest, încadrându-s
cursul prestabilit.
Zece secunde mai târziu, cel de-al doile
parat se afla şi el în aer. Ambele avioane făr
lot, acum aproape invizibile de la nivelu
olului şi prea mici pentru a fi înregistrate p
cranul radarelor, continuară să urce până la
titudine de croazieră de aproximativ 900 d
etri şi porniră spre Paris, zburând cu o vitez
e 160 de kilometri pe oră.
Mergând aplecat, Jon Smith îl urma pe Pete
owell spre vest, de-a curmezişul unui vas
âmp acoperit cu buruieni şi pâlcuri de arbuşti
atorită aparatelor de vedere pe timp de noap t
mprejurimile aveau o ciudată strălucire verzuie
a câteva sute de metri spre stânga, se vede
oseaua asfaltată, ca o dungă luminoasă c

aversa terenul mai închis la culoare. Înainte
r, terenul începuse să se înalţe uşor, în tim
e în dreapta rămânea pata întinsă
eleşteului. Drumul cu pietriş pe care cotise Ki
erson şerpuia până în vârful micului deal din
ţă.
Smith intră cu umărul în ceva ascuţit care î
ătrunse prin haine şi îl făcu să sângereze
olonelul strânse din dinţi şi îşi continu
rumul. Peter făcea tot posibilul ca să găseasc
rumul cel mai bun printre tufele încâlcite, da
neori erau nevoiţi să treacă de-a dreptu
rintre spinii tăioşi ai vegetaţiei sălbatice car
e agăţau de hainele lor negre.
Ajuns la jumătatea pantei, englezul se lăs
tr-un genunchi. Cercetă cu atenţie terenul din
ur şi apoi îi făcu semn lui Jon să vină lângă e
asa de pe culmea dealului continua să fi
uminată.
Amândoi erau echipaţi pentru o misiune d
ercetare pe timp de noapte, pe teren
ccidentat. În afară de aparatele de vedere p
mp de noapte, fiecare purta o vestă de lupt
otată cu tot felul de echipamente d
upraveghere – camere de luat vederi ş
spozitive acustice – pe care le primiseră l
aza aeriană Andrews. Smith avea la şol

stolul SIG-Sauer, fixat într-un toc, în timp c
eter era înarmat cu un Brown-ing Hi-Power
mândoi purtau în plus, de-a curmezişu
patelui, pentru cazuri de urgenţă, câte un
stol mitralieră Heckler Koch MP5.
Peter îşi scoase mănuşa şi ridică un dege
mezit în prealabil cu limba pentru a verific
recţia din care bătea briza răcoroasă a nopţi
ădu din cap mulţumit de rezultat.
— Avem un pic de noroc. Vântul bate dinspr
est.
Smith nu zise nimic, neştiind ce să creadă
rietenul său petrecuse ani de zile pe teren, l
ceput în cadrul trupelor SAS, apoi ca angaja
MI6. Peter Howell era mult mai familiariza
ecât el cu deplasarea într-un teren potenţia
stil.
— Vântul nu va duce spre ei mirosul nostru
xplică englezul. Dacă există vreun câine ac olo
u ne va simţi că ne apropiem.
Peter îşi puse la loc mănuşa şi porni din nou
drum. Mergeau din ce în ce mai aplecaţi p
ăsură ce se apropiau de culmea dealului
unseseră la câţiva metri de minele unu
ambar fără acoperiş, mai degrabă o grămad
e scânduri putrezite decât o construcţi
ropriu-zisă. Dincolo de el, se vedeau maşinil

arcate: Volkswagenul Passat al lui Kit Pierson
încă una, mai veche, de producţie americană
umina care reuşea să străbată printr
raperiile lăsate ale micii clădiri cu un singu
ivel, ţinta lor, ieşea puternic în evidenţă cu
utorul aparatelor de vedere pe timp de noapte
Smith observă că în jurul clădirii vegetaţia d
mensiuni mai mari fusese îndepărtată în
tregime. Îl urmă imediat pe Peter care s
ulcase pe burtă. Amândoi se târâră cu mişcăr
nergice prin iarba scurtă, pentru a ajunge câ
ai repede la adăpostul celor două maşini.
— Şi acum ce facem? întrebă apoi colonelul.
Peter arătă cu capul în direcţia unei ferestr
ari, nu departe de uşa de intrare.
— Ar trebui să mergem până acolo, spuse e
cet. Cred că am văzut o umbră mişcându -s
spatele draperiilor. Oricum, merită s
runcăm o privire. Vrei să mă acoperi, Jon?
Smith îşi scoase pistolul din toc.
— Sunt gata.
Prietenul său dădu din cap şi traversă apo
apid suprafaţa de beton pe care erau parcat
aşinile şi dispăru într-o tufa de iarbă înaltă c
reştea chiar lângă peretele fermei. Dacă n-ar
vut ochelarii de vedere pe timp de noapte
mith nu şi-ar fi putut da seama und

spăruse tovarăşul său. Pentru cineva nedota
u un asemenea dispozitiv, Peter nu era altcev
ecât o umbră care dispăruse în noapte.
Englezul se ridică într-un genunchi şi cercet
u atenţie fereastra de deasupra. Satisfăcut, s
să din nou jos la pământ şi -i făcu semn lu
on să vină lângă el.
Smith traversă în goană spaţiul deschis
mţindu-se foarte expus. Se aruncă apoi în
rbă şi rămase nemişcat, respirând din greu.
Peter se aplecă şi-i şopti la ureche făcând un
emn către fereastră:
— Pierson e cu siguranţă înăuntru.
Smith zâmbi uşor.
— Mă bucur să aud asta. Mi-ar fi fost tar
udă dacă aş fi aflat că mi-am julit genunch
egeaba. Colonelul se răsuci pe spate şi -ş
coase dintr-unul din buzunarele vestei un
spozitiv portabil de ascultare cu laser. Îşi pus
ăştile la urechi, acţionă un comutator ce pus
funcţiune laserul în infraroşu şi apoi îndrept
spozitivul spre geamul aflat deasupra lor.
Reflexia fasciculului laser îndreptat spr
reastră ar fi trebuit să înregistreze vibraţiil
roduse de cei care vorbeau în interior. Dac
tul funcţiona cum trebuie, componentel
ectronice ale dispozitivului urmau s

ansforme apoi aceste reflexii în sunet
teligibile în casca din ureche.
Aproape spre surprinderea sa, sistemu
uncţionă din prima încercare.
— Fir-ar să fie, Kit, auzi el vocea mânioasă
nui bărbat. Nu poţi să te retragi din operaţiun
cmai acum. Vom merge mai departe
diferent dacă îţi convine sau nu. Nu exist
te opţiuni. Ori reuşim noi să distrugem
işcarea Lazarus, ori ne distruge ea pe noi!
30
Biroul privat al lui Lazarus
Bărbatul numit Lazarus şedea calm în spatel
esei solide, din lemn de tec, închis la culoare
n biroul său privat. Încăperea era cufundat
tăcere, răcoroasă şi luminată discret
istemulînăuntru
ducea de ventilaţie
un aercare bâzâiadeuşor
curăţat oriceînurmă
funda
umii înconjurătoare.
Cea mai mare parte din masă era ocupată d
n display mare de calculator. Cu o uşoar
păsare a degetului
maginile ce apăreaupe o pe
tastă, Lazarusluate
monitor, schimb
cu
verse camere instalate în diferite colţuri al
umii. Una, montată se pare la bordul unu

vion, urmărea de la o înălţime de o mie d
etri defilarea unui peisaj rural dominat d
ursul întortocheat al unui râu. Sate, drumur
e ţară, poduri şi pâlcuri de pădure apăreau
rusc în imagine şi dispăreau apoi pe măsur
e aeronava mergea mai departe. O altă camer
relua imagini de pe o stradă murdară plină cu
arcase de maşini vandalizate. De o parte şi d
ta se înălţau blocuri urâte din beton
erestrele de la parter erau baricadate cu bar
e oţel.
Sub imaginile primite de la camerele de lua
ederi, pe monitor erau afişate ora locală, or
arisului şi ora de pe Coasta de Est a Statelo
nite. Lângă calculator se afla receptorul unu
stem de telefonie prin satelit. Două leduri d
uloare verde, ce clipeau intermitent, indicau
gături în aşteptare cu două dintre echipele lu
peciale.
Lazarus zâmbi, savurând pe deplin senzaţi
xtraordinară pe care i-o produce
esfăşurarea, sub ochii săi, într-o sincronizar
erfectă, a unui plan deosebit de complet ş
inuţios elaborat. Cu o singură comandă
usese în mişcare ultimul experiment de teren
e care avea nevoie pentru a aduce l
erfecţiune instrumentele pe care le aleses

entru salvarea planetei. Cu o alta, urma s
eclanşeze o serie de acţiuni menite să aduc
IA, FBI-ul şi Serviciul Secret de Informaţ
ritanic într-o stare de haos autodistructiv.
În curând, îşi spuse el în gând, foarte curând
ând soarele avea să se înalţe mai sus asupr
misferei vestice, întreaga lume va putea s
adă îngrozită că cele mai rele temeri în legătur
u ipocrizia Statelor Unite se confirmă. Alianţel
or suferi o lovitură foarte puternică. Rănil
echi vor fi redeschise. Rivalităţi mult timp
scunse vor ieşi din nou la suprafaţă. Şi în
omentul în care adevărata semnificaţie a cee
e se întâmpla avea să devină clară pentru toat
umea, nimeni nu va mai putea să-l oprească.
Telefonul de pe linia internă sună o singur
ată. Lazarus apăsă pe butonul interfonului.
— Da?
— Avioanele fără pilot se află la mai puţin d
ncizeci de kilometri de ţintă, se auzi voce
efului echipei de tehnicieni. Amândou
uncţionează perfect şi se încadrează în
arametrii stabiliţi.
— Foarte bine. Continuaţi aşa cum am
abilit, ordonă Lazarus şi întrerupse legătura
u o altă mişcare uşoară a degetului, stabi
gătura prin satelit cu una dintre echipele sal

e pe teren.
— Operaţiunea din Paris este în curs d
esfăşurare, îi spuse el bărbatului de la celălal
apăt al firului, care aşteptase răbdător apelu
ău. Fii gata să execuţi cele stabilite l
rmătorul meu semnal.
Trei maşini de teren erau ascunse în spatel
nui pâlc de copaci crescut pe o mic
dicătură, la câteva sute de metri distanţă d
rma lui Burke, spre vest. Doisprezece bărbaţ
mbrăcaţi în haine închise la culoare aşteptau l
dăpostul copacilor. Patru dintre ei fuseser
ostaţi ca santinele în diverse puncte ale limite
xterioare a zonei cu vegetaţie şi supravegheau
mprejurimile cu ajutorul unor aparate d
edere pe timp de noapte de producţie britanică
lţi şapte stăteau ghemuiţi în interiorul pâlculu
e copaci şi făceau ultimele verificări al
ogatului sortiment de arme cu care erau
otaţi.
Cel de-al doisprezecelea, bărbatul înalt, cu
chii verzi, numit Terce, şedea în cabina unei
ntre maşini.
— Am înţeles, spuse el la telefonul mobi
ecurizat. Suntem gata.

Terce închise telefonul şi îşi concentră din nou
tenţia asupra conversaţiei aprinse pe care
uzea în cască. O voce furioasă tocmai spunea
Ori reuşim noi să distrugem Mişcarea Lazarus
ri ne distruge ea pe noi!”.
— Rolul ăsta melodramatic nu ţi se potriveşt
eloc, Hal, se auzi o voce rece de femeie. Eu nu
pun că trebuie să renunţăm la lupta împotriv
işcării. Însă operaţiunea TOCSIN nu ma
erită preţul pe care îl plătim sau riscurile p
are trebuie să ni le asumăm. Şi am vorbi
arte serios atunci la telefon: dacă operaţiune
sta nenorocită se duce dracului, n-o să fiu
ngura care o încasează.
Terce putea asculta discuţia dintre cei do
atorită unui micro emiţător pe care îl plantas
fermă înainte de sosirea lui Burke. Ofiţeru
IA avusese dreptate. Nu se mai puteau baza p
erson. Noroc că acest lucru nu mai ave
bsolut nici o importanţă, se gândi el amuzat.
Terce verifică din obişnuinţă încărcătoru
Waltherului, îi înşurubă amortizorul şi pus
poi pistolul în buzunarul hainei. Îşi privi apo
adranul luminos al ceasului. Mai erau doa
âteva minute până la momentul în care avea s
tre în acţiune.
Un beep slab, dar insistent îi anunţă primire

nui apel din partea uneia dintre santinele
omută imediat frecvenţele.
— Raportează.
— Aici e McRae. Am văzut ceva mişcându -s
ngă casă, îl avertiză santinela care vorbea cu
ccent scoţian.
— Vin imediat, zise Terce. Uriaşul sări din
aşină, aplecându-şi capul ca să nu s
vească şi începu să alerge spre limita bariere
e copaci. Îl găsi pe McRae ghemuit în spatel
nui trunchi de copac căzut la pământ şi s
şeză lângă el.
— Uită-te şi tu. În tufişul acela, nu departe d
şa din faţă, spuse scoţianul arătând cu
egetul. Nu se mai vede nimic acum, însă îţi ju
ă am văzut ceva mişcând acum câteva clipe.
Bărbatul cu ochii verzi îşi duse la och
ropriul său binoclu şi începu să cerceteze înce
tura sudică a casei lui Burke. Două siluet
meneşti ieşiră imediat în evidenţă, albe p
ndul gri al vegetaţiei dense în care s
scunseseră.
— Ai ochi foarte buni, McRae, spuse calm
erce. Funcţionarea aparatelor de vedere p
mp de noapte folosite de santinelele sale s
aza pe amplificarea tuturor surselor de lumin
mbientală. Ele transformau noaptea într-o z

eală, de culoare verde, dar nu puteau detect
ăldura”, aşa cum făcea echipamentul pe car
folosea el. Cântărind peste două kilograme ş
alorând aproape şaizeci de mii de dolar
noclul cu imagine termală, de producţi
anceză, pe care îl avea la ochi era mult ma
icace, fiind ultimul răcnet în materie. Într-
oapte cu cer acoperit ca aceea, cele mai bun
steme bazate pe intensificarea luminii aveau
ază de acţiune de cel mult trei sau patru sut
e metri. Prin contrast, folosind binoclul său cu
magine termală, Terce avea posibilitatea s
etecteze căldura unui trup uman aflat la pest
atru kilometri distanţă.
Terce se întrebă dacă era o simplă coincidenţ
ptul că cei doi spioni îşi făcuseră apariţia l
curtă vreme după sosirea la fermă a lui Ki
erson. Nu cumva femeia îi adusese cu ea
onştient sau nu? Uriaşul ridică din umeri
ndcă acest lucru nu avea deloc importanţă
l, oricum, nu credea în coincidenţe. La fel ca ş
eful lui.
Uriaşul trecu rapid în revistă opţiunile pe car
avea la îndemână. Pentru o clipă regret
ecizia Centrului de a-l transfera pe cel mai bun
unetist al său în echipa de securitate aflată în
aris. Ar fi fost mult mai simplu şi mai puţin

ericulos să-i elimine pe cei doi inamici cu dou
oanţe bine ţintite trase de la distanţă. Îşi dădu
să imediat seama că regretele sale nu aveau
um să modifice condiţiile concrete cu care ave
e-a face. Echipa sa de aici era echipată ş
ntrenată pentru lupta de la mică distanţă, aş
ă se vedea nevoit să aplice tacticil
orespunzătoare.
Terce îi întinse binoclul său lui McRae.
— Ţine-i sub urmărire pe cei doi, ordonă el cu
ăceală. Anunţă-mă imediat dacă fac vre
işcare neaşteptată.
Uriaşul îşi scoase apoi telefonul mobil şi form
n număr din memoria aparatului.
Telefonul de la celălalt capăt sună o singur
ată.
— Aici Burke.
— Terce la aparat, spuse uriaşul încet. Nu
acţiona în nici un fel la cele ce urmează să -ţ
pun. Ai înţeles?
La capătul celălalt al firului se aşternu tăcere
reţ de câteva secunde.
— Da, te-am înţeles, răspunse Burke într-un
ârziu.
— Perfect. Acum ascultă-mă cu atenţie
chipa mea de supraveghere a detectat
ctivitate ostilă în preajma casei tale. Eşti ţinu

ub observaţie. De la foarte mică distanţă. De l
âţiva metri.
— Ceea ce-mi spui e… foarte interesant, spus
ervos ofiţerul CIA şi făcu o pauză ezitând
amenii tăi sunt în stare să rezolve situaţi
sta?
— Bineînţeles, îl asigură Terce.
— Şi poţi să-mi indici şi un interval de timp în
are se va încheia operaţiunea?
Ochii verzi ai uriaşului străluciră în
tunericul nopţii.
— În câteva minute, domnule Burke. În câtev
inute.
— Înţeleg. Din nou Burke ezită. Într-un târziu
trebă: Să înţeleg că e vorba despre o problem
tre agenţii?
Terce îşi dădu seama că celălalt voia să afl
acă Kit Pierson era cumva responsabilă d
rezenţa spionilor lângă casa sa. Zâmbi amuzat
n acel stadiu al evenimentelor avea foart
uţină importanţă dacă Kit Pierson era vinovat
au nu.
— Cred că ar fi înţelept să crezi acest lucru, î
ăspunse el lui Burke.
— Asta e foarte grav, spuse nervos ofiţeru
IA. Foarte grav.
— Da, aşa este, încuviinţă uriaşu

eocamdată rămâi pe loc, îi mai spuse el lu
urke şi închise telefonul.
Terce îşi recupera binoclul de la McRae.
— Du-te la maşini şi adu-i şi pe ceilalţi aic
pune-le să nu facă zgomot.
Uriaşul rânji satisfăcut.
— Ne pregătim de vânătoare.
— Cine era la telefon, Hal? întrebă îngrijorat
it Pierson.
— Ofiţerul de serviciu de la Langley, răspuns
urke rostind distinct fiecare cuvânt. Vocea lu
ra tensionată şi nu suna deloc natural.
— Cei de la NSA tocmai au trimis un curier cu
âteva interceptări referitoare la Mişcare…
Jon Smith ascultă cu atenţie şi se încruntă
ontinuând să ţină microfonul cu lase
dreptat spre fereastra de deasupra, colonelu
toarse capul spre Peter Howell.
— S-a întâmplat ceva, spuse el în şoaptă
urke tocmai a primit un telefon şi şi -
chimbat brusc atitudinea. Acum vorbeşt
espre cu totul altceva.
— Crezi că e posibil să ne fi descoperit
trebă Peter.
— S-ar putea. Deşi nu-mi dau seama cum.
— E posibil să-l fi subestimat pe individu
sta, spuse Peter lăsându-şi înciudat colţuril

urii în jos.
— Un păcat de neiertat în meseria noastră
ănuiesc că acest domn Burke de la CIA are l
spoziţie mult mai multe resurse decâ
ănuiam noi.
— Vrei să spui că are întăriri?
— Foarte posibil. Englezul îşi scoase harta din
uzunarul vestei şi începu s-o studieze
rmărind cu degetul liniile de contur şi formel
e teren. Se opri asupra înălţimii împădurit
late nu departe, spre vest.
— Dacă aş vrea să am o vedere bună asupr
cestei case, aici mi-aş instala punctul d
bservaţie.
Smith simţi că i se ridică părul de pe ceafa
eter avea dreptate. Culmea aceea oferea
edere clară asupra celei mai mari părţi
renului din jurul fermei, inclusiv asupr
cului în care se aflau ei în clipa aceea.
— Ce propui?
— Să ne retragem imediat, răspunse cu
oiciune englezul, băgându-şi repede hart
apoi în buzunar. Îşi petrecu apoi peste cap
ureaua cu care era fixat la spate pistolu
itralieră şi trase de pârghie, băgând glonţ p
avă.
— Nu ştim ce forţe avem în faţă şi nu cred c

re rost să aşteptăm aici ca proştii ca să aflăm
cest lucru pe pielea noastră. Am obţinu
formaţii foarte importante, Jon. Hai să nu n
rţăm norocul în seara asta.
Smith încuviinţă cu o mişcare a capului ş
să jos aparatura de ascultare cu laser.
— Ai dreptate, zise el şi-şi pregăti pistolu
itralieră.
— Atunci vino după mine. Peter se ridică în
cioare şi apoi, alergând aplecat, se retrase în
patele celor două maşini parcate în apropiere
asei. Smith îl urmă la scurt timp, mişcându-s
ât putea de repede şi încercând în acelaşi timp
ă rămână cât mai aproape de pământ. Aştept
orice moment să audă un strigăt sau s
mtă impactul unui glonţ. Nu se întâmplă îns
imic şi singurul lucru care se auzea er
ângele care îi pulsa puternic în tâmple.
De acolo, cei doi trecură printre ruinel
ambarului şi coborâră panta care ducea spr
âmpul plin cu buruieni, căutând să menţin
tre ei şi înălţimea dinspre vest de und
useseră reperaţi, ridicătura de pământ pe car
e afla casa lui Burke. Peter mergea în faţă
eschizând drumul printre buruienile înalte ş
ufişurile dese cu o pricepere căpătată în ani d
le de practică.
Ajunseseră aproape de malul heleşteulu
ând englezul se lăsă brusc pe burtă în noroiu
n spatele unei tufe. Smith se aruncă şi el l
ământ şi apoi începu să se târască spre englez
losindu-se de coate şi de genunchi şi ţinând
râns la piept pistolul mitralieră. Încerca să nu
agă prea mult aer în piept. Se aflau sub
ivelul la care bătea briza aceea răcoroasă p
easupra câmpului şi aerul era stătut, cu miro
e alge şi fructe putrezite.
— Dumnezeule, murmură Peter. Ne-am ars
scultă.
Smith ciuli urechile şi auzi zgomotul stins a
otorului unei maşini care creştea în
tensitate. Îşi înălţă precaut capul pe deasupr
uruienilor. La aproximativ două sute de metr
stanţă, o maşină mare de teren înainta p
rumul de ţară, îndreptându-se spre est
ehiculul mergea cu farurile stinse.
— Crezi că o să ne găsească maşinile? întreb
în şoaptă.
Peter încuviinţă supărat. Micul pâlc de copac
u oferea o ascunzătoare prea grozavă în faţ
nor inamici hotărâţi.
— Mai mult ca sigur, spuse el. Şi când vor d
e ele, să vezi ce iad o să se dezlănţuie pe aici
acă nu cumva s-a şi dezlănţuit. Englezu

runcă o privire peste umăr. Din păcate, s-a ş
ezlănţuit, murmură el. Uită-te în spate, Jon
ar fă-o încet de tot.
Smith întoarse cu grijă capul şi văzu o lini
rmată din cinci bărbaţi cu aparate de veder
e timp de noapte la ochi ce coborau înce
anta din spatele lor. Fiecare dintre ei avea în
âini un pistol mitralieră sau o carabină d
salt.
Jon simţi că i se usucă gura. În scurtă vreme
ei care îi vânau aveau să ajungă la mai puţin
e o sută de metri depărtare de ei. Erau prinş
capcană.
— Ai vreo idee? întrebă el în şoaptă.
— Da. Îi facem pe cei cinci să se culce l
ământ şi după aia o luăm la fugă ca iepurii
ăspunse Peter. Nu te apropia de drum. Nu
vem destulă acoperire în direcţia aceea
rebuie să ne îndreptăm spre nord.
Englezul se răsuci şi se ridică într-un
enunchi cu pistolul mitralieră gata de tragere
nd urmat, o secundă mai târziu, de Smith.
Jon ezită pentru o clipă, cu degetul pe trăgac
eştiind dacă e cazul să tragă pentru a ucid
au doar pentru a-i speria pe adversari. Făceau
are aceştia parte din echipa care încercase dej
ă-l ucidă? Erau aliaţi ai acelora? Sau era vorb

espre oameni de la CIA, ori gardieni dintr-
rmă privată de securitate care aveau misiune
ă asigure protecţia proprietăţii lui Burke?
Mişcarea lor bruscă atrase atenţia unui
ntre bărbaţii care coborau pe panta dealului
cesta rămase ţintuit locului.
— Contact, în faţă! strigă el într-o engleză cu
n puternic accent străin. Imediat după aceea
dividul deschise focul şi trimise o salvă d
oanţe de 9 mm în direcţia celor doi.
Îndoielile lui Smith se risipiră imediat c
oanţele începură să şuiere în jurul lu
ndivizii aceia erau mercenari şi nu aveau d
ând să ia prizonieri. Atât el, cât şi Pete
ăspunseră cu câte o serie de trei focuri bin
ntite, mişcând pistoalele automate MP5, din
teral spre centrul liniei de trăgători. Unu
ntre cei cinci atacatori scoase un strigăt şi s
ânse de mijloc, lovit în stomac. Ceilalţi s
runcară imediat la pământ.
— S-o ştergem! ţipă scurt Peter, lovindu-l p
mith cu palma pe umăr.
Săriră amândoi în picioare şi începură s
erge spre nord, îndepărtându-se de drumul d
ară. Englezul era din nou în frunte, însă d
ata asta nu mai pierdea timpul ocolind tufel
crengile. Acum alerga drept înaint

emaiţinând seama de foşnetul vegetaţiei. Nu
ai trebuiau să se ascundă, ci să fugă cât ma
pede şi să ajungă cât mai departe înainte c
divizii aceia să-şi revină din surpriză şi s
ceapă să tragă din nou.
Smith îşi dădea toată silinţa să nu rămână în
rmă. Ţinea mâinile şi arma ridicate în faţ
entru a-şi feri figura de ramurile şi ţep
scuţiţi din calea lor. Hainele şi mănuşile p
are le purta nu ofereau o protecţie pre
rălucită şi, în scurt timp, se umplu d
gârieturi şi de înţepături. Transpiraţia care i s
curgea pe antebraţe îi provoca usturimi în
curile rănite.
Împuşcăturile izbucniră din nou în urma lor
loanţele şuierau pe lângă ei şi pătrundeau
rin vegetaţia deasă, aruncând în toate părţil
unze, aşchii şi bulgări de pământ.
Se lăsară la pământ şi se răsuciră cu faţa spr
recţia de unde veniseră. Se târâră până într -
ică adâncitură făcută de apa care se scurgea
tunci când ploua, de pe dealul din faţă.
— Nu se lasă ticăloşii, comentă Peter în timp
e gloanţele treceau pe deasupra capetelor lor
ameni hotărâţi, adăugă englezul şi rămase cu
rechile ciulite.
— Trag numai doi. Pe unul l-am nimerit no

nde sunt ceilalţi doi?
— Se apropie de noi, răspunse Smith cu
oce îngrijorată. În timp ce tovarăşii lor l
sigură acoperirea.
— Cred că ai dreptate. Pe faţa lui Peter apăru
n zâmbet. Hai să le arătăm că nu e o idee pre
ună, ce zici?
Jon încuviinţă cu o mişcare a capului.
— Perfect, spuse calm Peter. Să-i dăm drumul
Ignorând gloanţele care secerau vegetaţia din
urul lor, cei doi se ridicară în picioare ş
cepură să tragă din nou aceleaşi serii de cât
ei focuri trase în evantai, ca să acopere între
âmpul de luptă din faţa lor. Smith avu senzaţi
ă aude nişte strigăte înăbuşite şi că vede nişt
luete aruncându-se în buruieni. Mai mult
rme începură să latre în direcţia lor, semn c
ăgătorii pe care îi forţaseră să se arunce l
ământ îşi reveniseră din surpriză ş
eschiseseră la rândul lor focul.
Smith şi Peter se lăsară înapoi în şanţ ş
cepură să se târască rapid de-a lungul lu
anţul scădea în adâncime spre est, urmân
anta câmpului abandonat. După c
arcurseseră cam cincizeci de metri, cei do
drăzniră să ridice capul pentru a aruncă din
ou o privire în direcţia inamicilor lor. Unu

ntre urmăritori continua să tragă rafale scurt
direcţia unde se presupunea că încă se ma
lă ei, pentru a-i determina să stea culcaţi l
ământ. Ceilalţi trei trăgători se puseseră î n
işcare şi se îndreptau şi ei spre est
spersându-se din alergare pentru a forma
nie de tragere pe toată lăţimea câmpului.
— La dracu’, zise Peter printre dinţi. Ce naib
ai pun la cale acum?
Smith îşi miji ochii. Inamicii nu mai păreau
teresaţi să se apropie de ei. În loc de asta
divizii încercau să stabilească un cordon car
ă le taie orice posibilitate de retragere spr
osea şi spre vehiculele pe care le ascunseser
upă pâlcul de copaci.
— Suntem hăituiţi ca la o partidă d
ânătoare! observă el.
Englezul se holbă la el o secundă. Apo
rânse din fălci şi dădu din cap.
— Ai dreptate, Jon. Ar fi trebuit să -mi fi da
eama mai devreme. Indivizii acţionează exac
a nişte hăitaşi care împing vânatul spre lanţu
e trăgători. Englezul mişcă dezgustat din cap
e tratează ca pe un stol de potârnichi sau d
repeliţe.
Fără să vrea, Smith zâmbi, reuşind cu greu s
e stăpânească să nu izbucnească în râs

rietenul său era indignat fiindcă inamic
drăzniseră să-l insulte.
Peter întoarse capul cercetând câmpul, car
pre nord era plin de tufişuri dese.
— Sunt sigur că ne-au pregătit o frumuseţe d
mbuscadă undeva în direcţia asta, spuse e
coţând încărcătorul gol de la armă şi fixân
nul plin. Va fi destul de dificil să trecem de ei.
— Bineînţeles, spuse Smith. Însă avem ce
uţin un avantaj.
Peter ridică surprins dintr-o sprânceană.
— Da? Vrei să-mi spui şi mie care e acela?
— Sigur, făcu Smith calm lovindu-şi uşor cu
alma pistolul mitralieră. Din câte ştiu eu, nic
otârnichile nici prepeliţele nu au posibilitate
ă tragă în vânători.
De data asta fu rândul lui Peter să se abţin
entru a nu izbucni în râs.
— Ai dreptate, zise el încet. Foarte bine, Jon
ai să mergem să vedem dacă reuşim să n
ansformăm din vânat în vânători.
Părăsiră şanţul şi începură să înainteze spr
ord. Drumul prin vegetaţia deasă era foart
nuos. Mergeau pe urmele lăsate de micil
nimale care îşi aveau vizuinile pe câmp
mândoi încercau să stea cât mai aproape d
ământ şi îşi foloseau cu prisosinţă picioarele

enunchii şi coatele pentru a înainta cât ma
pede, fără a face însă prea mult zgomot şi
işca prea tare vegetaţia de deasupra lor. În
ondiţiile în care, undeva, în întuneric, î
ştepta un inamic nevăzut, deplasarea în
nişte, fără a fi observaţi, devenise tot atât d
tală, ca şi viteza.
Fruntea lui Smith se umpluse de broboane d
udoare. Se şterse repede pentru a împiedic
anspiraţia amestecată cu praf să ajungă p
ntilele aparatului de vedere pe timp de noapte
u reuşea să vadă mai mult de câţiva metri în
ţă prin vegetaţia deasă prin care înaintau
erul era greu şi mirosea a pământ ş
xcremente de animal.
Din când în când, gloanţele şuierau p
easupra lor sau retezau crengile arbuştilor d
e flancuri. Toţi cei patru mercenari ce înaintau
linie în spatele lor începuseră să tragă, în
copul de a îndrepta prada pe care nu o vedeau
direcţia ambuscadei.
Smith respira din ce în ce mai greu din cauz
ortului de a se deplasa atât de repede în
oziţia aceea incomodă. Se străduia să rămân
ât mai aproape de Peter şi urmărea cu atenţi
cul unde tovarăşul său punea piciorul pentru
nu mişca prea tare din loc vegetaţia printr

are se strecurau.
Peter se opri brusc. Timp de câteva secund
arte lungi, englezul rămase total nemişcat
rivind cu atenţie şi ciulindu-şi urechile. Apo
u o mişcare abia vizibilă, îi făcu semn cu mân
ui Jon să se uite într-o parte.
Smith îşi ridică precaut capul şi studie terenu
n faţă prin perdeaua de buruieni. Se aflau nu
eparte de marginea nordică a câmpului
esturile unui gard din uluci se întindeau spr
st şi vest. Imediat după gard, terenul cobor
tr-o mică vâlcea pentru a se ridica apoi spre
ulme joasă ce înainta spre nord-est. În afară d
âteva tufe de iarbă şi doi trei copăcei, panta nu
erea prea mult adăpost celui care ar fi vrut s-
rce.
Peter făcu un semn în direcţia ridicăturii d
ământ, indicându-i colonelului că acolo s
lau inamicii.
Smith dădu din cap. Înălţimea părea locul ce
ai potrivit pentru ambuscada spre car
useseră împinşi. Cei care stăteau pe culm
veau o poziţie foarte favorabilă de observaţie ş
e tragere asupra a tot ceea ce mişca în aceast
arte a terenului fermei. Şansele lor d
upravieţuire deveneau din ce în ce mai mici.
Peter îi remarcă privirea îngrijorată şi ridic

n umeri.
— Nu avem ce face, murmură el. Englezul îş
coase un încărcător gol dintr-un buzunar a
estei şi aşteptă până când Jon făcu şi el acelaş
ucru.
— Foarte bine, spuse Peter în şoaptă. Uit
are e planul, continuă el ţinând încărcătoru
ol în mână. Ca să le distragem atenţia
runcăm astea spre dreapta cât mai depart
osibil. Apoi ne năpustim peste culme, ajungem
e partea cealaltă şi pornim spre dreapt
ăgând în tot ce mişcă.
Smith rămăsese cu gura căscată.
— Asta e tot?
— N-avem timp pentru altceva ma
pectaculos, Jon, spuse englezul încercând să-
niştească. Trebuie să-i lovim rapid şi în forţă
iteza şi îndrăzneala sunt singurele noastr
tuuri. Dacă unul dintre noi e rănit, celălal
ebuie să continue acţiunea pe cont propriu
e acord?
Smith încuviinţă cu o mişcare a capului. Nu î
ăcea deloc această întreprindere, îns
varăşul său avea dreptate. În situaţia în car
e aflau, orice întârziere putea fi fatală
nferioritatea numerică în care se aflau era atâ
e copleşitoare, încât singura lor şansă d

alvare era să-şi croiască drum printre cei aflaţ
faţă şi apoi să-şi continue goana.
Cu încărcătorul gol în mâna stângă ş
rângând pistolul mitralieră cu dreapta, Smith
e ridică încet într-un genunchi, pregătindu-s
ă ţâşnească peste gard şi să traverseze apo
renul deschis din spatele acestuia. Lângă el
eter făcu acelaşi lucru.
O altă salvă de gloanţe trase la întâmplar
ecu pe deasupra lor. Apoi se lăsă din nou
ăcerea.
— Pregăteşte-te, şopti Peter. Fii gata. Acum!
Cei doi bărbaţi aruncară în acelaşi timp, câ
e departe putură, spre dreapta, încărcătoarel
oale. Containerele curbate din metal aterizar
u zgomot în liniştea nopţii.
În aceeaşi clipă, Smith sări în picioare ş
cepu să alerge. Sări peste gardul prăbuşit, s
ostogoli pe panta din spatele acestuia şi apoi s
dică imediat, în timp ce Peter îl urma la câţiv
etri distanţă.
Colonelul auzi mai multe strigăte mânioase c
eneau din spatele lor şi din dreapta, da
amicul îi descoperise prea târziu. Cei do
rcară în fugă mica pantă şi trecură de parte
ealaltă.
Smith se întoarse imediat spre dreapta, ţinând

stolul mitralieră cu ambele mâini, căutând
ntă în spaţiul verzui creat de aparatul d
edere pe timp de noapte. Acolo! Văzu o siluet
are se mişca sub crengile aplecate până l
ământ ale unui mesteacăn, aflat la mai puţin
e zece metri în faţă. Era un bărbat car
şteptase întins pe burtă, cu capul ridicat s
adă ce se petrece peste creastă. Acum individu
cerca disperat să se rotească şi să -şi îndrept
rma – un pistol mitralieră Uzi – în direcţia lor.
Reacţionând mai rapid, Jon îşi aţinti pistolu
P5 asupra lui şi trase trei gloanţe. Toate tre
i loviră ţinta. Impactul îl trânti pe trăgăto
apoi şi-l lipi de trunchiul copacului.
Cei doi nu se opriră nici o secundă ş
ontinuară să alerge de-a lungul malului, car
otea spre nord-est. Se separară, astfel încâ
cul inamicului să nu-i lovească pe amândo
anta de pe partea aceea a malului er
coperită cu zone de arbuşti, întrerupte de mic
paţii libere. Dezorientaţi din cauz
mpuşcăturilor, cei patru mercenari folosiţi p
ost de hăitaşi începuseră să tragă l
tâmplare, lovind în panta de pe parte
ealaltă a malului. Unele gloanţe ricoşau şi s
figeau în trunchiurile arborilor de deasupr
r.
Smith tocmai înainta precaut într-un mi
uminiş când zări cu coada ochiului drept cev
işcându-se. Se răsuci imediat şi văzu ţeav
nui carabine de asalt M16 care ieşea dintr
sturile unui trunchi de copac prăbuşit l
ământ. Ţeava era îndreptată direct spre el
olonelul se aruncă la pământ exact în
omentul în care trăgătorul invizibil apăsă p
ăgaci. Un glonţ calibru 5, 56 mm îi atins
mărul stâng, pătrunzând prin haine şi piele
lte două gloanţe se înfipseră în pământ, l
âţiva centimetri de el.
Jon se rostogoli într-o parte, încercân
sperat să iasă din cătarea trăgătorulu
loanţele individului îl urmăreau îns
mplacabil, ridicând praful la numai câţiv
entimetri de capul lui. Continua să s
ostogolească şi căuta ceva după care să s
dăpostească. Nu găsea nimic. Era prins făr
căpare acolo, în spaţiul acela descoperit.
Îşi făcu însă apariţia Peter care deschise focu
începu să tragă metodic, rafale controlate, în
unchiul de copac. Bucăţi de lemn săreau în
er în toate direcţiile. Trăgătorul ascuns ţipă
ată scurt şi apoi se lăsă tăcerea.
— Eşti teafăr, Jon? întrebă încet Peter.
Smith îşi verifică rana. Tăietura de la umă

ângera puternic şi în curând avea să-l doar
grozitor. În mod miraculos, aceea era îns
ngura rană cu care se alesese.
— N-am nimic, răspunse el respirând cu greu
ncă nu-şi revenise din şocul produs de faptu
ă fusese cât pe ce să fie ucis atât de uşor
ăcuse o mare greşeală atunci când ieşise în
paţiul acela descoperit, o greşeală pe care
omiteau numai noii recruţi, îşi zise el furios.
— Atunci du-te să vezi dacă ticălosul acela
ort cu adevărat. Te acopăr eu, zise Peter. Fă-
să foarte repede.
— Am plecat. Smith se ridică în picioare şi ieş
mediat din luminiş. Ocoli locul printre ramuril
rbuştilor şi ajunse lângă trunchiul de copac
vând grijă să nu fie în bătaia armei englezului
ădu cu grijă la o parte un smoc de iarbă ş
ăzu un bărbat întins pe burtă. Carabina er
runcată ceva mai încolo.
Individul era oare mort sau doar se prefăcea
entru o clipă, se gândi să tragă câteva gloanţ
trupul întins pe jos ca să termine treaba
enunţă însă imediat încruntându-se. În
âltoarea luptei era în stare să ucidă fără nici
zitare, însă nu putea să tragă în cineva întin
ră apărare la pământ. Ar fi fost ceva împotriv
urămintelor pe care le făcuse când îşi aleses

ariera de medic şi, probabil, mult ma
mportant, împotriva tuturor convingerilor sale.
Se apropie şi mai mult, ţinând pistolu
itralieră în poziţie de tragere. De sub trupu
răbuşit la pământ se lăţea o baltă de sânge
ndividul era mic de înălţime şi slăbuţ. Jon s
propie şi mai mult, pregătindu-se să se aplec
a să vadă dacă trăgătorul mai avea puls.
Mai multe focuri de armă se auziră dintr
dată, trase de cineva aflat nu departe de locu
care stătea el. Li se răspunse imediat printr -
afală scurtă trasă din arma lui Peter.
Surprins, Smith îşi întoarse capul ca să vad
e unde veneau împuşcăturile. În acelaşi timp
olonelul se lăsă pe vine pentru a se adăposti.
Exact în clipa aceea, „mortul” prinse brus
aţă, se ridică în genunchi şi se repezi cu capu
ainte spre Jon. Acesta primi lovitura în
bdomen şi se prăbuşi la pământ. Pistolu
itralieră îi zbură din mâini şi ateriză într-un
ufiş.
Smith se ghemui de durere şi văzu lama unu
uţit ce pornea spre el. Se rostogoli într -o part
ajunse pe burtă, reuşind să pareze la timp
tă lovitură, în braţul stâng. Lama pătruns
rin mâneca hainei şi ajunse până la os
urerea era groaznică. Colonelul se feri într-

arte şi lovi cu putere cu latul palmei pest
cheietura atacatorului.
Cuţitul căzu din degetele paralizate al
dividului.
Smith îşi continuă mişcarea şi, răsucindu -ş
uţin trupul lovi cu cotul drept în nasu
dividului. Simţi cum oasele feţei şi craniu
cestuia sunt zdrobite de forţa lovituri
ndividul se prăbuşi la pământ şi nu mai făcu
ici o mişcare. De data asta era mort de -
nelea.
Jon se ridică în şezut, trăgând adânc aer în
ept. Simţea cum îi curge sângele din rana d
braţul stâng. Ar fi mai bine să -mi leg acum
ana, îşi spuse el în gând. N-are nici un rost s
s o urmă de sânge după mine. Îşi scoase un
ul de bandaj dintr-un buzunar al vestei şi-
făşură rapid în jurul braţului rănit.
Dinspre copaci se auzi un fluierat uşor. Ridic
rivirea şi-l văzu pe Peter.
— Îmi pare rău pentru asta, zise englezul. Un
t individ şi-a ridicat capul şi a început s
agă spre mine.
— L-ai doborât?
— O, da, spuse Peter satisfăcut. N-a avut nic
şansă.
Englezul se lăsă într-un genunchi şi întoars

adavrul bărbatului pe care îl ucisese Smith cu
ţa în sus. Peter făcu ochii mari când văzu faţ
dividului.
— Îl cunoşti pe tipul ăsta? întrebă Jon
bservându-i reacţia.
Peter dădu aprobator din cap. Îl privi pe Jon
u o expresie îngrijorată pe faţă.
— Numele individului este McRae, spuse e
cet. Când l-am cunoscut eu era soldat în SAS
vea reputaţia unui scandalagiu, foarte bun în
uptă, dar mereu pus pe harţă. După câţiva ani
urma unor încălcări repetate al
gulamentului, a fost dat afară din regiment
lterior, se pare că a lucrat ca mercenar în
verse locuri din Africa şi Asia, fiind angaja
n când în când şi de diverse servicii d
formaţii.
Englezul se ridică în picioare şi se duse s
cupereze pistolul mitralieră al lui Smith.
— Inclusiv de M16? întrebă încet Jon, în timp
e primea arma de la prietenul său şi încerca s
e ridice în picioare.
Evident împotriva voinţei lui, Peter încuviinţ
ână la urmă dând din cap.
— În câteva ocazii.
— Crezi că s-ar putea ca şi câţiva dintr
amenii tăi de la Londra să fie implicaţi în

ăzboiul secret purtat de Pierson şi Burke?
Peter ridică din umeri.
— În clipa de faţă zău dacă mai ştiu ce s
red, Jon. Englezul întoarse capul în direcţi
n care începuseră din nou să se audă rafal
e armă automată. Deocamdată, singurul lucru
are contează este că prietenii noştri aflaţi d
ealaltă parte a malului au început să-şi piard
ăbdarea. Mai mult ca sigur că în scurtă vrem
r să-şi facă apariţia în forţă în direcţia asta
red că ar fi bine să ne îndepărtăm cât putem
ai repede. Trebuie să găsim un loc de unde s
hemăm ajutoare care să ne scoată de aici.
Smith dădu aprobator din cap. Prietenul lu
vea dreptate. Mai mult ca sigur că inamic
ăsiseră maşinile cu care veniseră de l
ndrews. A încerca să recupereze acele vehicul
u însemna altceva decât să intre din nou în
apcana din care de-abia scăpaseră.
Colonelul îşi pipăi bandajul, ca să vadă dac
u cumva se îmbibase deja de sânge. Bandaju
ra încă uscat la exterior.
— OK, mergi tu înainte, Peter. Eu o să -ţ
sigur spatele.
Cei doi bărbaţi începură să alerge spre nord ş
spărură curând în întuneric. În urma lor
gomotul focurilor de armă se auzea din ce în c

ai slab.
31
Prima salvă de armă automată care se auz
ară o făcu pe Kit Pierson să sară în picioare
coţându-şi imediat pistolul de serviciu, un
mith Wesson de 9 mm, femeia se duse rapid l
reastră şi încercă să vadă ce se petrece afar
rin spaţiul îngust dintre draperii. Nu reuşi s
stingă nimic, însă împuşcăturile continuau
ulburând cu zgomotul lor zona aceea rurală, d
bicei, atât de liniştită. Pierson se lăsă pe vine
timp ce inima îi bătea cu putere. Chiar dac
u vedea nimic, toate acele sunete indicau
ptul că se dădea o luptă în imediata apropier
clădirii.
— Necazuri, Kit? Vocea lui Hal Burke avea în
a ceva foarte neplăcut.
Femeia întoarse capul şi-l privi peste umăr
chii i se măriră imediat de groază. Fălcosu
iţer de la CIA îşi scosese şi el arma, un pisto
ereta. Acesta era îndreptat spre ea.
— Ce joc mai e şi ăsta, Hal? întrebă Pierson
ră să se mişte conştientă că, beat sau nu
ărbatul din faţa ei nu avea cum să rateze ţint
e la distanţa aceea. Gura i se uscase d
paimă. Putea vedea că şi pe fruntea lui Burk

păruseră picături de sudoare. Ochiul drept a
ărbatului zvâcnea abia vizibil.
— Nu e nici un joc, se răsti acesta la ea. Sun
gur că ştii despre ce e vorba. Burke făcu
işcare cu pistolul. Lasă pistolul pe podea uşor
arte uşor. Şi după aceea aşează-te înapoi în
toliul tău. Şi ţine-ţi mâinile în aşa fel încât s
le pot vedea.
— Ia-o încet, Hal, şopti Pierson, încercând din
reu să-şi ascundă frica. Era acum convinsă c
urke pierduse orice contact cu realitatea. Nu
iu ce-ţi închipui tu că am făcut, însă îţi promi
ă…
Cuvintele ei fură acoperite de zgomotu
uternic al unei noi salve de arme automate
asă din apropiere.
— Fă ce ţi-am spus, la naiba! mârâi ofiţeru
IA. Degetul acestuia apăsa în mod
meninţător trăgaciul pistolului. Mişcă!
Simţind că-i îngheaţă sângele în vine, Pierson
e aplecă încet şi puse arma pe podea cu patu
pre Burke.
— Acum împinge-l cu piciorul spre mine, da
u atenţie! îi ordonă Burke.
Femeia se conformă, împingând pistolul cu
ciorul pe podeaua pătată din scânduri.
— Stai jos!
Furioasă, atât pe bărbatul din faţa ei, cât şi p
ne însuşi pentru că fusese atât de fricoasă
erson se aşeză pe scaunul cu spătar. Rămas
u palmele deschise şi întoarse în sus, astfe
cât el să poată vedea că nu reprezintă nici
meninţare.
— Vreau totuşi să aflu ce crezi tu că am făcu
ce e cu împuşcăturile alea afară.
Burke ridică amuzat dintr-o sprânceană.
— De ce vrei s-o faci pe nevinovata, Kit? E
rea târziu pentru aşa ceva. Doar nu eşt
roastă. Şi ştii că nici eu nu sunt. Chiar credea
ă poţi aduce o echipă de supraveghere FBI p
roprietatea mea fără ca eu să-mi dau seama?
Femeia scutură din cap privindu-l disperată.
— Nu ştiu ce tot spui acolo. N-a venit nimen
u mine. Nimeni nu m-a urmărit pe tot drumu
e la Washington!
— Minciuna nu te ajută deloc, zise Burke cu
ăceală. I se zbătea din nou ochiul drept. B
hiar mă face să mă enervez şi mai tare.
Telefonul de pe birou sună o singură dată
ără să-şi ia privirea de la ea, cu pistolul aţinti
continuare spre capul ei, Burke întins
ealaltă mână şi ridică receptorul.
— Da? întrebă el cu o voce încordată. Ascult
tăcere câteva clipe şi apoi clătină din cap. Nu

tuaţia e sub control. Poţi să vii. Uşa
eschisă. Burke puse receptorul la loc în furcă.
— Cu cine ai vorbit?
Pe faţa lui Burke apăru un zâmbet rece, ce nu
revestea nimic bun.
— Cineva care ţine foarte mult să t
tâlnească.
Furioasă din cauză cu un avusese curajul să-
frunte pe Burke când i se oferise ocazia, Ki
erson încerca să găsească o cale prin care s
să din această situaţie îngrozitoare, însă toat
ariantele erau sinucidere curată. Auzi cum uş
e la intrare se deschide şi apoi e închisă la loc.
Făcu ochii mari când în încăpere pătrunse un
ărbat foarte înalt şi lat în umeri, care se mişc
u graţia unei feline. Ochii săi ciudaţi, d
uloare verde, străluceau în lumina slab
rodusă de lampa de pe biroul lui Burke
entru o clipă, se gândi că e vorba despr
ărbatul pe care îl descrisese colonelul Smith
raportul întocmit după dezastrul de l
nstitutul Teller, conducătorul grupei d
erorişti”. Apoi clătină din cap, respingân
ceastă ipoteză. Era imposibil. Conducătoru
tacului căzuse victimă nanofagilor eliberaţi d
ombele care distruseseră laboratoarele.
— Acesta este Terce, zise brusc Burke. Se afl

comanda uneia dintre echipele TOCSIN
amenii lui erau de pază afară. Ei sunt cei car
u descoperit echipa ta de supraveghere care s
urişa pe lângă casă.
— Nu ştiu cine se află afară, însă n-are nic
ea mai mică legătură cu mine, spuse din nou
erson, cu o voce pe care şi-o dorea cât ma
onvingătoare posibil. În orice manual FB
rivind psihologia conspiratorilor era descris
e larg teama inerentă şi copleşitoare a acestor
ă ar putea fi trădaţi de propriii lor tovarăşi. C
efă a Direcţiei antiterorism, ea se folosise d
ulte ori în activitatea ei de această fric
uşind să dezbine diverse fracţiuni al
resupuselor celule teroriste, aţâţându-i pe un
mpotriva altora ca pe nişte şobolani prinşi într
cursă. Pierson îşi muşcă buza de jos pân
mţi gustul sărat al sângelui. Acum, aceleaş
rţe paranoice ale suspiciunii lucrau împotriv
şi îi puneau viaţa în pericol.
— Degeaba, Kit, spuse Burke cu răceală. Nu
red deloc în coincidenţe, aşa că ori eşti
incinoasă, ori o fraieră care a fost dusă d
as. Şi în operaţia asta nu au ce căuta nic
incinoşii, nici fraierii.
Bărbatul care fusese prezentat sub numele d
erce ascultase fără să spună nimic. Se aplec

ridică de jos pistolul lăsat acolo de Pie rson. Î
ăgă într-unul din buzunarele jachetei negre p
are o purta şi apoi se întoarse spre Burke.
— Vă rog acum să-mi daţi şi dumneavoastr
stolul, domnule Burke, spuse el încet.
Ofiţerul CIA clipi de câteva ori, nevenindu -i s
readă.
— Ce?
— Daţi-mi arma, repetă Terce făcând un pa
pre Burke, pe care îl domina fizic. Este mai…
gur aşa… pentru noi toţi.
— De ce?
Bărbatul cu ochii verzi făcu un gest cu capu
pre sticla cu Jim Beam de pe birou, golită p
umătate.
— Pentru că aţi băut un pic mai mu lt decâ
ebuia, domnule Burke şi, în momentul de faţă
u mă pot baza în totalitate nici pe judecata
ici pe reflexele dumneavoastră. Puteţi st
niştit. Oamenii mei sunt stăpâni pe situaţie.
Afară se auziră alte împuşcături, de data ast
ult mai departe de casă.
Pentru o clipă, Burke rămase nemişcat, cu
chii ţintă la bărbatul din faţa lui. Privirea lu
ăda o furie pe care şi-o stăpânea cu greu. Apo
cu ceea ce-i ceruse Terce şi-i întinse încrunta
stolul.
Kit Pierson simţi că tensiunea care îi apăsas
merii începe să se disipeze. Răsuflă uşurată
eful echipei TOCSIN nu era chiar un individ d
uzină. Dezarmarea atât de rapidă a lui Burk
usese un act foarte curajos. Un act care
utea ajuta să rezolve această situaţie ridicolă
e aplecă în direcţia lui Burke şi spuse:
— Uite ce e, hai să vedem ce putem face ca s
zolvăm această neînţelegere ca doi oamen
aţionali. În primul rând, dacă cineva de la FB
-a urmărit până aici, cu certitudine a făcu
cest lucru fără ştirea sau consimţământu
eu.
— Vă rog să tăceţi din gură, doamnă Pierson
puse cu răceală bărbatul cu ochii verzi. Nu m
teresează câtuşi de puţin cum sau de ce aţ
st urmărită până aici. Nici motivaţia, nic
ompetenţa dumneavoastră nu contează.
Kit Pierson rămase cu ochii holbaţi la bărbatu
n faţa ei, brusc conştientă că se bucuras
egeaba că scăpase de ameninţarea lui Burke
ndividul cu ochii verzi era probabil mult ma
ericulos decât ofiţerul CIA.
Undeva în apropiere de Paris
Cu motoarele torcând uşor, cele două avioan

ră pilot îşi continuau drumul, zburând l
000 de metri înălţime. Sub ele, treceau în
teză păduri,
erdeau rapidşosele şi mici
în ceaţa localităţi
uşoară care s
a dimineţi
oarele, care îşi făcea apariţia deasupra văilo
erpuitoare ale râurilor Sena şi Marna, era ca
inge roşie de foc desenată pe cortina subţir
ePeceaţă.
măsură ce se apropiau de Paris, peisaju
cepu să se schimbe, devenind din ce în ce ma
glomerat. Locul satelor înconjurate de pădur
terenuri agricole fu luat de suburbii tăiate d
osele
rimeleşi blocuri
de căi ferate. În depărtare,
ce anunţau apărură dş
aglomerarea
ădiri a oraşului propriu-zis.
Deasupra celor două avioane robot se vedeau
e cer urme lungi şi albe ce marcau trecere
arilor aeronave de pasageri. Cele două aparat
e apropiau de traseele de zbor ce duceau spr
ele două aeroporturi ale capitalei: Le Bourget ş
harles de Gaulle. Având în veder
mensiunile lor foarte reduse, şansele ca acel
ouă avioane fără pilot să fie detectate de rada
rau foarte reduse, însă cei care le dirijau nu
oiau să-şi asume nici un risc. Conform
omenzilor preînregistrate, cele două aparat

oborâră până la 150 de metri şi îşi reduser
teza până la aproximativ 160 de kilometri p
ră.
În interiorul Centrului, în Camera d
Comandă a Operaţiunilor
Camera de comandă era amplasată în
teriorul complexului, fiind protejată de ma
ulte incinte în care se pătrundea printr -o seri
e uşi încuiate, accesibile numai acelora car
eneficiau de autorizaţii de nivelul cel ma
dicat. În încăperea fără ferestre, tehnicieni ş
pecialişti stăteau în faţa unor console mari ş
onitorizau imaginile şi datele care veneau d
Paris, atât de la senzorii plantaţi în divers
uncte ale oraşului, cât şi de la cei aflaţi l
ordul avioanelor fără pilot. Informaţiil
feritoare la direcţia şi viteza vântului
miditatea şi presiunea aerului erau introdus
mod automat într-un program sofisticat d
onducere la ţintă. Pe două ecrane de mar
mensiuni se putea vedea terenul di n faţa şi d
ub cele două avioane fără pilot. Cifrele din
olţul din dreapta jos al fiecărui ecran indicau
stanţa până la ţintă. Cele două distanţ
cădeau mereu deşi, din când în când, cifrele s
odificau ca urmare a ajustărilor pe care l

cea programul pe baza datelor primite
ersonalul din camera de comandă urmărea cu
încordare şi o emoţie crescută cum numerel
are indicau distanţa până la ţintă se apropiau
mplacabil de zero.
0,4 km, 0,3 km, 0,15 km… comanda „Iniţiere
păru cu litere mari roşii pe ambele ecrane
nstantaneu, programul de conducere la ţint
ansmise un semnal radio cifrat spre un sateli
lat pe o orbită staţionară deasupr
ământului şi, de acolo, în jos, spre cele dou
vioane, aflate undeva în zbor în nordu
arisului.
La Courneuve
Din ce în ce mai mulţi oameni îşi făceau
pariţia pe străzile mizere din La Courneuve
nii se îndreptau grăbiţi spre staţia de metrou
n apropiere, pentru a se duce la slujbă. Ce
ai mulţi, în marea lor majoritate femei
mame, soţii sau bunici – ieşiseră cu sacoşe ş
oşuri pentru a face cumpărături. Câteva famil
ecaseră de dimineaţă pentru o scurtă excursi
pre parcurile din nordul suburbiei. Duminic
prezenta una dintre rarele ocazii în care l
uteau oferi copiilor lor ocazia de a petrec
âteva ore la aer, departe de străzile pline d

unoaie din Cite des Quatre Mille. Hoţi
riminalii şi traficanţii de droguri dormeau l
ra aceea, baricadaţi în apartamentele de beton
Zburând acum paralel, cele două avioane făr
lot urcară din nou până la trei sute de metr
ălţime. Continuând să zboare cu 16
lometri pe oră, aparatele trecură peste
utostradă şi intrară în spaţiul de deasupr
artierului La Courneuve. La bordul celor dou
vioane, intrară în funcţiune relee c
omandară deschiderea orificiilor canistrelo
xate sub aripi. Cu un sâsâit sinistru, cele dou
ontainere începură să-şi deverseze conţinutu
tr-un şuvoi invizibil.
Sute de miliarde de nanofagi Model III fur
runcaţi peste La Courneuve, căzând uşor din
ăzduh ca un nor invizibil aducător de moarte
parte dintre nanofagi căzură peste miile d
ameni aflaţi pe străzi şi fură imediat inhalat
e către aceştia. Alte zeci de miliarde fur
spirate de uriaşele guri de ventilaţie al
ocurilor turn şi împrăştiate prin tuburile d
erisire spre toate apartamentele. Curenţii d
er purtau minusculii nanofagi peste cei car
ormeau sau care apucaseră să se trezească.
Majoritatea nanofagilor rămaseră în star
ertă, conservându-şi resursele limitate d

nergie, răspândindu-se în tăcere în interioru
rganismului celor infectaţi, aşteptând semnalu
are avea să le trezească la viaţă. La fel ca şi în
azul nanodispozitivelor Model II, folosite l
nstitutul Teller, la aproximativ fiecare sută d
ii de dispozitive obişnuite exista un nanofa
e control, o sferă mai mare din siliciu plină cu
enzori biochimici. Aceste dispozitive de contro
eveniră active imediat. În drumul lor prin
rganismele în care ajunseseră, ele căutau un
ntre zecile de condiţii prestabilite, boli, alerg
au alte anomalii. La primul răspuns pozitiv a
reunuia dintre senzori, dispozitivele de contro
iberau imediat un val de molecule mesage
estinate să trezească la viaţă nanofag
bişnuiţi.
La câţiva kilometri spre sud-vest de L
ourneuve, o echipă de supraveghere, format
n şase oameni, fusese amplasată la ultimu
aj şi în mansarda unei vechi clădiri din piatră
tuată în inima cartierului Marais. Pe acoperiş
useseră instalate mai multe antene, atât pentru
nde radio, cât şi pentru microunde, menite s
apteze informaţiile transmise de senzorii din
utiile montate în jurul zonei ţintă. De acolo
atele erau preluate şi stocate într -o reţea local
e calculatoare, aflată la nivelurile inferioare al

ădirii. După evaluare şi prelucrare
formaţiile urmau să fie transmise, printr-
nie securizată de comunicaţii prin satelit, pân
îndepărtatul Centru. Datorită lăţimii limitat
e bandă şi pentru a păstra securitate
peraţiunii, numai informaţiile extrem d
mportante aveau să fie transmise în timp real.
Bărbatul cu părul alb ce răspundea la numel
e Linden privea peste umărul unuia dintr
peratorii săi, care urmărea datele ce se derulau
e ecranul monitorului. Linden nu se uita l
onitorul ce afişa imagini captate pe străzile c
ăiau Cite des Quatre Mille. Are cine să-
rivească opera, îşi spuse el strângând din
nţi. El avea alte sarcini. Privea acum un
onitor pe care se vedeau imagini primite de l
ele două avioane fără pilot. Acestea îş
rminaseră turul pe deasupra cartierului L
ourneuve şi se îndreptau acum spre est
rmând traiectoria canalului l’Ourcq.
Acţionă microfonul ataşat la cască pentru
ua legătura cu Nones, care se afla la locul d
nsare de lângă Meaux.
— Experimentul de teren numărul trei s
esfăşoară normal. A început colectarea datelor
vioanele s-au înscris pe cursul prestabilit şi s
eplasează cu viteza convenită. Urmează s

osească în aproximativ douăzeci de minute.
— Vreun semn că am fi fost detectaţi? întreb
alm Nones.
Linden întoarse capul spre Vitor Abrantes
ânărul portughez fusese însărcinat cu
onitorizarea frecvenţelor folosite de poliţie
ompieri şi de controlorii de trafic aerian. Er
utat de câteva calculatoare setate să caut
numite cuvinte cheie.
— Ai descoperit ceva?
Tânărul clătină din cap.
— Nimic până acum. Dispecerii de la serviciil
e urgenţă din Paris au primit câteva apelur
n zona ţintă, însă nu şi-au dat seama despr
e e vorba.
Linden dădu din cap. El şi oamenii să
cuseră un scurt instructaj în legătură cu
ectele nanofagilor Model III suficient ca să şti
ă ţesuturile moi din jurul gurii şi limba erau
rintre primele care se dizolvau. Acţionă din
ou microfonul.
— Nimic până acum, îi raportă el lui Nones
utorităţile încă nu s-au trezit.
Nouria Besseghir o trăgea după ea pe Tasa
tiţa sa în vârstă de cinci ani, îndemnând-o s
eacă mai repede strada. Femeia avea och
ăprui, părul şaten, era încă suplă şi nu-ş

erduse farmecul. Ştia că fetiţa, curioasă cum
ra ar fi fost în stare să rămână priponită în
ijlocul străzii ca să analizeze crăpăturile din
avaj sau cine ştie ce graffiti pe vreun perete din
propiere. Era adevărat că la ora aceea treceau
arte puţine maşini pe stradă, însă siguranţ
etonilor nu conta în La Courneuve. Cazuril
e accidente urmate de fuga şoferilor de la locu
ptei erau mult mai frecvente decât încercăril
oliţiei de a investiga astfel de „accidente”.
Un alt motiv, aproape la fel de important
entru care Nouria dorea să plece cât ma
pede de acolo era faptul că nu voia deloc s
tragă atenţia indivizilor lipsiţi de scrupule car
i făceau veacul pe străzile acelea. Cu şase lun
urmă, soţul ei se întorsese în Algeria ca s
zolve o aşa-zisă „problemă de familie”. Acum
ărbatul era mort, ucis într-o înfruntare dintr
rţele de securitate algeriene şi rebelii islamişt
are se răzvrăteau periodic împotriv
uvernului. Veştile în legătură cu moartea lu
osiseră aici cu o întârziere de câteva săptămân
nu reuşise să afle nici până acum cin
useseră ucigaşii.
Nouria Besseghir devenise astfel văduvă,
ăduvă care datorită faptului că se născuse în
ranţa, avea dreptul la o modestă alocaţie din

artea statului. În ochii hoţilor şi ai peştilor car
ontrolau viaţa din La Courneuve, acea mic
umă pe care o primea săptămânal
ansforma automat într-o marfa deosebit d
aloroasă. Oricare dintre ei era gata să-i ofer
protecţie” pentru a putea beneficia de banii sau
e nurii ei.
Femeia îşi strânse dezgustată buzele. Numa
llah ştia că soţul ei, Hakkim, nu fusese nici e
ne ştie ce model de tandreţe, însă mai bine s
mora decât să cadă pradă paraziţilor car
işunau în jurul ei. Aşa că, de fiecare dat
ând ieşea din micul ei apartament, Nouri
ergea repede, fără să ridice capul din pământ
ot pentru a nu atrage atenţia, atât ea, cât ş
tiţa erau înveşmântate în hijab, acele vălur
ungi, care acopereau şi capul.
— Mama, uite! exclamă brusc Tara arătând cu
egetul undeva spre cer. O pasăre mare! strig
tiţa emoţionată. Uite ce pasăre mare e acol
us! E uriaşă. O fi un condor? Sau e pasăre
oc din poveste? O, ce tare i-ar fi plăcut lui tat
acă ar fi văzut-o!
Supărată, Nouria îi făcu semn fiicei sale s
acă. Ultimul lucru de care avea nevoie acum
ra să atragă atenţia asupra lor. Continuând s
eargă repede, femeia ţinea strâns fetiţa d

ână şi o trăgea după ea de -a lungu
otuarului ciobit. Prea târziu.
Un beţiv bărbos şi cu faţa pătată de acnee îş
cu apariţia de pe o alee laterală, tăindu -l
alea. Nouria îşi duse mâna la nas pentru a s
ri de izul de băutură ieftină şi de hain
espălate care venea dinspre individ. Dup
rima privire îngrozită pe care i-o arunc
eţivului, femeia lăsă capul în jos şi încercă s
eacă mai departe ocolindu-l.
Individul veni clătinându-se şi mai aproape d
a, forţând-o să dea înapoi. Cu ochii ieşiţi din
rbite, tuşi greoi, scuipă şi apoi gemu scoţând
n sunet gutural ce te ducea cu gândul ma
egrabă la un animal.
Nouria se strâmbă dezgustată şi făcu încă un
as înapoi, trăgând-o pe Tasa după ea. I s
ângea inima de durere că fetiţa ei era nevoit
ă asiste la o asemenea scenă. Porcul era atâ
e beat că nici nu mai putea să vorbească
emeia se întreba disperată ce ar fi trebuit s
că pentru a scăpa de bruta din faţa ei. S -o i
braţe pe Tasa şi să traverseze rapid strad
apoi? Nu cumva în felul acesta ar atrage ş
ai mult atenţia asupra lor?
— Mamă! murmură fetiţa. Ceva groaznic s
tâmplă cu el. Vezi? Sângerează peste tot!

Nouria ridică privirea şi constată că Tasa ave
reptate. Beţivul se prăbuşise pe trotuar şi s
prijinea acum în palme şi în genunchi. Î
urgea sânge din gură şi din nişte răni teribil
e se măreau de-a lungul braţelor şi a
cioarelor. Fâşii de carne i se desprinseră de p
ţă şi căzură pe trotuar, unde se prefăcur
mediat într-un fel de gelatină roşiatică
ndividul gemu din nou, cuprins de spasm
olente, în timp ce trupul său continua să s
ezintegreze.
Stăpânindu-şi cu greu propriile ţipete d
roază, Nouria se îndepărtă oripilată d
ărbatul aflat în agonie, acoperind cu palm
chii fetiţei, pentru a o feri de oribila imagine
uzind şi alte ţipete în spatele ei, femeia s
ăsuci pe călcâie. Mulţi dintre bărbaţii, femeil
copiii care se aflaseră pe stradă căzuseră în
enunchi sau se zvârcoleau pe jos în agonie
rlând disperaţi, cutremuraţi de spasme. Chia
timp ce îi privea, alte zeci se prăbuşeau ş
ădeau pradă molimei invizibile care le afectas
artierul.
Timp de câteva secunde, Nouria nu fu în star
ecât să privească neputincioasă scena d
oşmar care se desfăşura în jurul ei, reuşin
bia într-un târziu să înţeleagă magnitudine

ezastrului. Abia atunci se repezi la Tasa, o lu
braţe şi începu să alerge spre cea ma
propiată uşă, încercând să se adăpostească.
Era însă mult prea târziu.
Nouria Besseghir simţi primele valuri d
urere fierbinte cum i se revarsă din plămâni ş
ătrund tot mai adânc în tot corpul cu fiecar
spiraţie. Ţipând înspăimântată, femeia s
mpiedică şi căzu străduindu-se inutil să-ş
rotejeze fetiţa cu braţele care începuseră dej
ă se dezintegreze.
Mai multe cuţite de foc îi pătrunseră în ochi
ederea i se înceţoşă şi apoi dispăru cu totul
u ultimele rămăşiţe de terminaţii nervoase d
e ceea ce rămăsese din faţa ei altădată atât d
trăgătoare, simţi cum i se scurge c eva din
rbite. Se prăbuşi pe trotuar rugându-se să fi
uată mai repede de moarte pentru a scăpa d
urerea pe care o simţea în fiecare părticică
upului ce se dezintegra. Se ruga, d
semenea, disperată pentru fetiţa ei, sperând c
icuţa să fie ferită de suferinţa care o măcin
e ea.
Cu puţin înainte de a se cufunda în nefiinţă
meia înţelese că ruga sa nu fusese ascultată.
— Mamă, o auzi ea gemând pe Tasa. Mamă
ă doare… mă doare foarte tare…

32
Undeva în zona rurală a statului Virginia

Terce se sprijini de peretele acoperit cu
mbriuri închise la culoare. Stătea relaxat îns
rivirea sa urmărea şi cea mai neînsemnat
işcare a celor doi. Continua să ţină în mân
volverul
IA. Bereta
Pistolul pe care9 îlmm
de calibrul luase
părde la ofiţeru
ea foarte mi
mâna sa dreaptă. Individul zâmbea satisfăcu
e încordarea celor doi americani ce şedeau
emişcaţi în faţa sa. Nici Hal Burke, nici Ki
erson nu erau
econdiţionat voinţeiobişnuiţi să seTerce
cuiva. Pentru supun er
arte amuzant să ţină sub control doi ofiţeri d
ang înalt din cele mai importante servicii d
formaţii ale Americii.
Se
roulmai
lui uită o dată
Burke. la ceasul
Trecuseră de minute
câteva epocă de p
bun
e când se auziseră ultimele împuşcături. Făr
doială că spionii pe care îi depistaseră oamen
ăi erau de acum morţi. Oricât de bine pregătiţ
rrobleme
fi fost aceştia,
echipei doi
sale,agenţi FBIdin
formată nu foşti
puteau cre
membr
trupelor de comando.
Se auzi o voce în casca pe care o avea în

reche.
— Aici Uchida. Avem o problemă.
Terce se încordă, încercând cu greu să-ş
scundă surprinderea. Uchida, fost paraşutis
ponez, era unul dintre cei cinci oameni car
rimiseră misiunea de a-i împinge pe cei do
truşi spre ambuscada pregătită de-a lungu
arginii de nord a proprietăţii lui Burke. Terc
e aşteptase ca raportul să vină de la ce
mplicaţi în ambuscadă.
— Te ascult, zise el printre dinţi.
Terce asculta în tăcere raportul japonezulu
uşind cu mare greutate să-şi stăpâneasc
uria. Patru din oamenii săi erau morţi, inclusi
cRae, cel mai bun cercetaş al său. Ambuscad
e care o plănuise fusese dată peste cap din
anc. Dar vestea cea mai rea era c
upravieţuitorii echipei sale pierduseră comple
ontactul cu cei doi americani. Faptul c
amenii săi descoperiseră şi scoseseră din u
utomobilele cu care ajunseseră acolo intruş
u reprezenta o consolare prea mare. Făr
doială că cei doi reuşiseră între timp să intr
legătură cu colegii lor şi solicitaseră ajutor.
— Să continuăm căutarea lor? întrebă Uchid
final.
— Nu, se răsti Terce. Mergeţi la maşini ş

şteptaţi acolo instrucţiunile mele. Fusese pre
crezător şi, drept urmare, echipa sa plătise un
reţ mult prea mare. Pe întuneric, şansele de a -
ăsi pe cei doi americani înainte ca aceştia s
rimească ajutoare erau foarte mici. Şi chiar ş
această zonă rurală, slab populată, zgomotu
tâtor împuşcături nu se putea să nu atrag
ână la urmă atenţia. Era timpul să părăseasc
cul ăsta înainte ca FBI -ul sau poliţia s
staleze un cordon în jurul lui.
— Necazuri? întrebă batjocoritor Kit Pierson
emeia simţise furia şi nesiguranţa din voce
ui şi se îndreptase în scaun.
— O mică întârziere, minţi Terce, străduindu
e să-şi ascundă iritarea şi nerăbdarea. În
ursul procesului de pregătire la care fuses
upus se deprinsese să nu se lase prad
moţiilor. Îi făcu un semn cu pistolul femeii s
e aşeze la loc în fotoliu.
— Calmaţi-vă, doamnă Pierson. Totul se v
muri în scurt timp.
Terce cercetă din nou ceasul de pe birou
alculând în minte care era ora la Paris. Bănui
ă apelul pe care îl aştepta avea să vină în scur
mp. O să sosească însă la timp? Sau ar fi fos
ai bine să acţioneze fără să mai aştept
rdinele? Alungă imediat această variantă

nstrucţiunile pe care le primise fuseseră foart
are.
Brusc, telefonul mobil începu să bâzâie. Terc
ăspunse imediat.
— Da?
La capătul celălalt se auzi o voce calmă, uşo
storsionată din cauza utilizării unui softwar
e criptare şi a trecerii prin mai multe relee d
ansmisie prin satelit.
— Experimentul de teren numărul trei
ceput. Poţi să acţionezi aşa cum am stabilit.
— Am înţeles, zise Terce. Terminat.
Închise telefonul şi o privi zâmbind pe Ki
erson.
— Sper că îmi veţi accepta scuzele în avans
oamnă Pierson.
Femeia se încruntă nedumerită.
— Scuzele dumitale? Pentru ce?
Terce ridică din umeri.
— Pentru asta.
Cu o mişcare rapidă, individul ridică pistolu
e care îl confiscase de la Burke şi apăsă p
ăgaci de două ori. Primul glonţ o nimeri în
ijlocul frunţii. Cel de-al doilea îi pătrunse în
imă. Cu un oftat uşor, femeia se prăbuşi în
toliul plin de sânge. Ochii săi cenuş
ămăseseră larg deschişi şi continuau să-l fixez

imiţi pe Terce.
— Dumnezeule! Hal Burke îşi înfipses
egetele în cotierele fotoliului. Se albise la faţă
i întoarse cu greu privirea de la femeia ucisă ş
dică ochii spre uriaşul din faţa sa.
— Ce… ce naiba faci? se bâlbâi el.
— Execut ordinele pe care le-am primit,
ăspunse simplu Terce.
— Nu ţi-am cerut niciodată s-o ucizi! ţip
iţerul CIA. Burke înghiţi de câteva ori, abi
ăpânindu-se să nu vomite.
— Nu, nu mi-ai cerut, recunoscu bărbatul cu
chii verzi. Puse revolverul Bereta pe podea ş
coase din buzunar pistolul Smith Wesson al lu
it Pierson. Zâmbi din nou şi spuse: Problema
ă dumneata nu înţelegi ce se petrece, domnul
urke. Aşa-zisa voastră operaţiune TOCSIN er
umai o acoperire pentru ceva mult ma
mportant. Şi dumneata nu eşti şeful aici. Nu
şti decât un pion şi, din păcate, unul dintr
onii de care trebuie să ne debarasăm.
Burke făcu ochii mari. Înţelesese în sfârşit
ncercă să se ridice, să facă ceva, să se lupte
rea târziu.
Terce îi trase trei gloanţe în abdomen de l
stanţă foarte mică. Fiecare lovitură îi produs
gaură imensă în spate, împroşcând sânge

agmente de os şi bucăţi de organe pe spătaru
toliului şi pe birou.
Burke se prăbuşi înapoi în fotoliu. Degetel
ale încercau în van să acopere teribilele răn
n abdomen. Deschidea şi închidea gura ca un
eşte prins în plasa unui pescar.
Terce împinse cu piciorul fotoliul ş
uribundul se prăbuşi pe podea. Roşcatul făcu
poi un pas şi lăsă să cadă pistolul Smith
Wesson în poala plină de sânge a lui Ki
erson.
Se întoarse apoi şi-l văzu pe Burke agonizân
emişcat pe podea. Uriaşul băgă din nou mân
buzunar şi scoase de acolo un pachet mi
făşurat în plastic, de care era ataşat un
etonator cu afişaj numeric. Cu mişcări precise
erce fixă detonatorul la douăzeci de secunde, î
orni şi aşeză pachetul pe birou, chiar lâng
alculatorul lui Burke. Cifrele de pe afişa
rătau că începuse numărătoarea inversă.
Terce ocoli cu grijă trupul ofiţerului CIA ş
unse în hol. În spatele lui cronometru
unsese la zero. Cu un flash orbitor însoţit d
n fluierat scurt, dispozitivul incendiar pe car
pusese pe birou detonă. Satisfăcut, uriaşu
şi din casă şi închise uşa în urma sa.
După câţiva paşi se întoarse să mai priveasc

dată spre casă. Prin draperiile lăsate s
edeau flăcările ce începuseră să danseze şi s
ăspândeau rapid în interiorul clădirii. Form
n număr de telefon apăsând o singură tastă
obilului.
— Raportează, se auzi aceeaşi voce calmă d
nainte.
— Ordinele dumneavoastră au fost executate
puse Terce. Americanii vor găsi numai fum ş
enuşă. Plus dovada complicităţii lor. Aşa cum
ţi ordonat, mă întorc la Centru împreună cu
chipa mea.
Aflat într-o cameră cu lumina stinsă, perfec
olată, la mii de kilometri distanţă de locul în
are se găsea Terce, bărbatul numit Lazaru
âmbi.
— Foarte bine, spuse el încet.
Apoi se răsuci în fotoliu ca să urmăreasc
uxul de date ce începuse să fie recepţionat d
Paris.
Partea a IV-a
33
Paris
Şeful echipei de supraveghere la faţa locului
Willem Linden, urmărea imaginile care s
uccedau rapid pe monitorul mare din faţa lui
rau imagini transmise de camerele de lua
ederi montate pe stâlpii de iluminat din L
ourneuve. Imagini aproape identice. Străz
arcate peste tot de grămăjoare de haine pătat
e o vâscozitate roşiatică, din care ieşeau oas
be, complet curăţate de ţesuturi. De la câtev
amere de luat vederi, plasate la limita zone
ntă, veneau imagini cu maşini de poliţie, d
ompieri şi de salvare ce se opriseră brusc
nele dintre ele cu motoarele încă mergând ş
u luminile de semnalizare aprinse. Era vorb
espre echipele care răspunseseră apelurilo
sperate prin care li se solicita ajutorul ş
imerind direct în norul invizibil de nanofag
vuseseră acelaşi sfârşit tragic, ca şi cei pe car
tenţionaseră să-i salveze.
Linden începu să vorbească în microfon
aportând primele rezultate către Centru.
— Se pare că nu există supravieţuitori printr
ei prinşi în spaţii descoperite.

— O veste excelentă, se auzi vocea uşo
storsionată a bărbatului cunoscut sub numel
e Lazarus. Şi nanofagii?
— O clipă, făcu Linden şi introduse mai mult
oduri numerice de la tastatură. Imaginil
spărură de pe ecran şi locul lor fu luat de
erie de grafice, câte unul pentru fiecare senzo
stalat pe teren. În fiecare cutie se găsea un ki
e colectare menit să culeagă o mostr
prezentativă din nanofagii care cădeau spr
ol. Liniile continue ale graficelor fură brus
trerupte de un vârf ascuţit. Secvenţa d
utodistrugere tocmai a fost activată, raport
nden.
Membrana semiconductoare sferică a fiecăru
anofag Model III conţinea un mecanism d
utodistrugere care dezafecta miezul activ a
spozitivului, încărcătura chimică ce distruge
găturile dintre peptide. Era vorba despre nişt
cărcături explozive infinitezimale, care atunc
ând detonau determinau o creştere bruscă
mperaturii. Detectoarele în infraroşu din
utiile montate pe stâlpi înregistraseră tocma
ceste creşteri de temperatură.
Linden văzu că pe fiecare grafic, liniil
rizontale reveniseră din nou la zero.
— Autodistrugerea nanofagilor este finalizată

nunţă el.
— Foarte bine, spuse Lazarus. Executaţi faz
nală a experimentului.
— Am înţeles, zise Linden şi începu s
troducă de la tastatură o nouă serie d
omenzi. Pe monitor apăru scris cu litere roş
are pâlpâiau: încărcăturile au fost activate.
La câţiva kilometri mai la nord de locul und
e afla bărbatul îmbrăcat în halat alb
cărcăturile plasate la baza fiecărei cutii cu
enzori explodară simultan. Fosforul alb s
prinse şi începu să ardă eliberând o lumin
rbitoare. În câteva milisecunde, temperatur
n mijlocul fiecărei coloane de foc ajunse l
âteva mii de grade şi toate elementele din
utiile cu senzori se topiră şi se amestecară cu
etalul din care erau făcuţi stâlpii de lumină
upă ce flăcările se potoliră şi se împrăştie ş
umul, nu mai rămăsese nici o urmă din
strumentele de măsură, camerele de lua
ederi şi aparatura de comunicaţii ce fuseser
stalate acolo pentru a înregistra masacrul din
a Courneuve.
Casa Albă
Ţârâitul persistent al telefonului îl trezi p

reşedintele Sam Castilia dintr-un somn
hinuit. Întinse mâna după ochelari ş i-i puse l
chi şi văzu
umătate că era
dimineaţa. aproape
Afară ora patru
era întuneric, nimiş
u anunţa încă răsăritul soarelui. Apuc
ceptorul telefonului.
— Aici Castilia.
— Vădomnule
sta, rog să mă scuzaţi că se
preşedinte, vă auzi
deranjez
voceala or
lu
mily Powell-Hill. Vocea consilierulu
reşedintelui pe probleme de siguranţ
aţională era obosită şi deprimată. S-
ătâmplat
aflaţi şiînsă ceva la Paris despre
dumneavoastră. Tocmaicare
au trebui
apăru
rimele buletine de ştiri. CNN-ul, Fox News
BC-ul, toţi transmit aceleaşi detal
grozitoare.
Castilia se ridică în capul oaselor. Din
bişnuinţă aruncă o privire vinovată spre parte
ângă a patului, dar îşi aminti brusc că soţi
a Cassie nu putea fi deranjată de acest telefon
miez de noapte fiindcă se afla în Asia, într-un
urneu internaţional. Se simţi dintr-odată foart
ngur şi foarte trist. Îndatoririle unu
reşedinte sunt inexorabile, îşi spuse el. Nu l
oţi ignora. Singurul lucru pe care poţi să-l fac

ste să încerci să le faci faţă şi să onorez
crederea pe care ţi-au acordat-o atâţi
ameni. Chiar dacă, printre altele, ast
seamnă că trebuie să accepţi periodic lipsa d
ngă tine a femeii pe care o iubeşti.
Acţionă telecomanda televizorului şi ales
nul dintre canalele de ştiri. Pe ecran apărur
magini dintr-o suburbie pustie a Parisulu
mate dintr-un elicopter care se rotea p
easupra. Brusc, imaginea fu mărită, dând l
eală sute de băltoace groteşti de carne şi oas
zolvate, singurul lucru care mai rămăsese din
işte oameni la fel ca el.
„… se bănuieşte că mii de o ameni au murit în
cest masacru, deşi guvernul francez refuz
eocamdată să facă vreun comentariu în
gătură cu cauzele sau cu dimensiunil
ezastrului. Diverşi comentatori au atras îns
mediat atenţia asupra asemănărilor dintr
odul oribil în care şi-au pierdut viaţa cei d
ci şi efectul produs, se pare, de nanofag
iberaţi din interiorul Institutului Teller pentru
ehnologii Avansate din Santa Fe, New Mexico
u câteva zile în urmă. Deocamdată, este pre
evreme ca suspiciunile lor să fie confirmate
oar câteva echipe de apărare civilă
orespunzător echipate au primit aprobarea s

tre în La Courneuve în încercarea de a-i găs
e eventualii supravieţuitori”.
Profund tulburat, Castilia închise televizorul.
— Doamne Dumnezeule, murmură el. S-
tâmplat din nou.
— Da, domnule preşedinte, replică Powell-Hil
i-e teamă că au lovit din nou.
Continuând să ţină receptorul la ureche
astilia se dădu jos din pat şi-şi trase un hala
este pijama.
— Adună-i pe toţi aici, Emily, spuse e
rţându-se să pară mult mai calm şi ma
ăpân pe sine decât era în realitate. Vreau s
ă întâlnesc cu toţi membrii Consiliului d
ecuritate Naţională în Situation Room cât ma
urând posibil.
Preşedintele întrerupse legătura şi formă un
t număr. La celălalt capăt al firului telefonu
ună o singură dată înainte de a fi ridica
ceptorul.
— Aici Klein, domnule preşedinte.
— Fred, tu nu dormi niciodată? întreb
astilia.
— Când pot şi eu, Sam, replică şeful Covert
ne. Adică mult prea rar faţă de cât aş vrea eu
nul dintre riscurile meseriei, la fel ca şi în
azul tău.
— Ai văzut ştirile?
— Da, le-am văzut, confirmă Klein. Sincer s
u, tocmai mă pregăteam să te sun.
— În legătură cu ororile astea din Paris
trebă preşedintele.
— Nu chiar, răspunse Klein încet. Deşi mi-
amă că există o legătură. Una pe car
eocamdată nu o înţeleg prea bine. Şefu
overt-One îşi drese glasul. Tocmai am primi
n raport foarte straniu de la colonelul Smith
i aduci aminte ce zicea Hideo Nomura despr
ănuiala tatălui său cum că CIA ar duce un
ăzboi clandestin împotriva Mişcării Lazarus?
— Da, îmi amintesc, răspunse Castilia. Hide
cea că a crezut la început că este vorba despr
dovadă a tulburării mentale a tatălui său. Ş
m fost amândoi de acord cu asta.
— Da, aşa am crezut atunci. Îmi pare rău c
ebuie să-ţi spun, dar se pare că Jinjir
omura avea dreptate, zise Klein cu o voc
nistră. Şi că ne-am înşelat amândoi. Ne-am
şelat teribil, Sam. Mi-e teamă că persoane cu
uncţii de răspundere din CIA, FBI şi, posibil
te servicii, au desfăşurat o campanie ilegală d
abotaje, crime şi terorism menită s
screditeze şi să distrugă Mişcarea.
— Este o acuzaţie foarte gravă, Fred, spus

ervos Castilia. O acuzaţie foarte gravă. Te ro
ă-mi spui imediat tot ce ştii.
Preşedintele ascultă uimit raportul asupr
escoperirilor făcute de Jon Smith şi Pete
owell, atât în New Mexico, cât şi la reşedinţ
ui Hal Burke.
— Unde se află acum Smith şi Howell? întreb
reşedintele după ce şeful Covert-One îş
cheie expunerea.
— Se îndreaptă spre Washington, răspuns
lein. Au reuşit să scape acum o oră d
ercenarii care voiau să-i ucidă. Le-am asigura
maşină de îndată ce Jon a izbutit să i
gătura cu mine.
— Foarte bine, zise Castilia. Ce facem cu
urke, Pierson şi ucigaşii plătiţi de ei? Trebui
ă-i arestăm şi să vedem cine a mai fos
mplicat în mizeria asta.
— Din păcate, veştile proaste nu se opres
ci, spuse Klein încet. Oamenii mei au intrat p
ecvenţele poliţiei locale şi ale pompierilor din
ona aceea a Virginiei. Ferma lui Burke e în
ăcări. Incendiul nu a putut fi stins până acum
in mesajele celor din biroul şerifului, reiese c
u au găsit pe cei răspunzători de schimbul d
curi. De asemenea, n-au găsit nici un cadavru
jurul casei.
— Au fugit, zise Castilia.
— Da, cineva a fugit. Însă despre cine e vorb
cât de departe a reuşit să ajungă, ast
ămâne de văzut.
— Până unde se întinde complotul ăsta
trebă furios preşedintele. Până la Davi
anson? E posibil ca directorul Agenţie
entrale de Informaţii să ducă un războ
andestin chiar sub nasul meu?
— Aş vrea să-ţi pot răspunde la întrebare
sta, Sam, spuse încet Klein. Din păcate nu pot
imic din ceea ce a descoperit Smith nu indic
mplicarea sa. Şeful Covert-One făcu o pauză
egându-şi cu grijă cuvintele. Din păcate
ărerea mea e că Burke şi Katherine Pierson nu
veau cum să organizeze de capul lor
peraţiune ca TOCSIN. În primul rând, totul
ostat foarte mulţi bani. Dacă luăm în calcu
umai puţinul pe care îl ştim şi tot e vorb
espre milioane de dolari. Nici unul dintre ei nu
vea posibilitatea de a obţine fonduri atât d
ari.
— Individul acesta, Burke, este unul dintr
amenii de bază ai lui Hanson, nu? întreb
ânditor preşedintele. De pe vremea când se afl
conducerea Direcţiei Operaţii, nu-i aşa?
— Da, admise Klein. Eu nu m-aş grăbi îns

rea tare cu concluziile. CIA îşi controleaz
arte bine cheltuielile. Nu prea îmi dau seam
um ar putea cineva din interiorul Agenţiei s
eturneze asemenea sume fără să lase urm
arte vizibile. Chiar dacă eu am reuşit să obţin
neori nişte date din sistemul lor informatic
sta nu înseamnă că auditorii lor pot fi păcăliţ
şa de uşor.
— Poate că banii provin din alte surse, suger
astilia. Ai auzit ce credea Jinjiro Nomura, c
ai multe corporaţii şi servicii de informaţi
tele decât CIA, erau deranjate de Mişcare
azarus. Poate avea dreptate şi în privinţa asta.
— Posibil, admise Klein. Mai există încă
esă de puzzle la care trebuie să luăm aminte
m făcut o trecere rapidă în revistă a celor ma
cente misiuni la care a participat Burke. Un
ntre ele mi-a atras imediat atenţia. Înainte d
fi numit în fruntea secţiei care se ocupă d
işcarea Lazarus, Hal Burke a condus un
ntre echipele care l-au căutat pe Jinjir
omura.
— Fir-ar să fie, murmură Castilia. Am pu
upul să păzească stâna fără să ne dăm
eama…
— Mi-e teamă că da, spuse Klein. Ceea ce nu
uşesc cu nici un chip să înţeleg este c

gătură poate să existe între eliberare
anofagilor de la Santa Fe – şi acum, probabi
Paris – şi această operaţiune TOCSIN. Dac
urke, Pierson şi alţii ca ei încearcă să distrug
işcarea Lazarus, de ce să orchestrez
semenea masacre care nu pot duce decât l
rângerea rândurilor organizaţiei? Şi cum
osibil să aibă aceşti oameni acces la asemene
rme ultrasofisticate?
Preşedintele îşi trecu nervos mâna prin păr.
— Totul e foarte încurcat. Şi nu mă pot baz
ici pe CIA, nici pe FBI ca să aflu adevărul. Fir
r să fie, va trebui să-l scutur bine pe Hanson ş
e oamenii lui, precum şi pe toţi şefii din Birou
asta înainte ca opinia publică să afle despr
ăzboiul clandestin împotriva Mişcării. Pentru
ă va afla până la urmă. Preşedintele oftă. Ş
ând o să se afle, furtuna declanşată de medi
de Congres va face ca afacer ea Iran-Contra s
ară o simplă furtună într-un pahar cu apă.
— Poţi să te bazezi în continuare pe Covert
ne, spuse Klein.
— Ştiu asta, zise Castilia cu greutate. M
azez pe tine şi pe oamenii tăi, Fred. Trebuie s
li răspunsuri la toate întrebările astea.
— Vom face tot ce stă în puterea noastră, î
sigură şeful Covert-One.

Chiltern Hills, Anglia
Traficul în acea dimineaţă de duminică er
estul de redus pe autostrada M40, care făce
gătura dintre Londra şi Oxford. Jaguaru
rgintiu al lui Oliver Latham gonea pe banda d
sfalt ce trecea printre dealuri verzi cu pant
omoale, sate minuscule adunate în juru
sericilor de piatră de pe vremea normanzilo
au petice de pădure. Englezul slab, cu obraj
upţi, care se afla la volan nu acorda însă nic
ea mai mică atenţie frumuseţii peisajului. Şefu
ecţiei de la MI6 care răspundea de Mişcare
azarus era absorbit în totalitate de grozăvi
irilor de la radio.
„În primele declaraţii ale guvernului francez s
ce o legătură între ceea ce s-a întâmplat la L
ourneuve şi masacrul de lângă Institutul din
atul american New Mexico” spune
rezentatorul BBC.
„Se pare că zeci de mii de locuitori din
uburbiile Parisului şi-au părăsit panicaţ
cuinţele blocând ieşirile din oraş. Unităţi al
rmatei au fost deplasate în zonă pentru
sigura ordinea şi a înlesni evacuarea…”.
Latham întinse mâna şi închise radioul
bservând cu surprindere că îi tremurau

egetele. Se odihnea în reşedinţa sa de weekend
e lângă Oxford când începuseră să sun
lefoanele de la sediul M16. De atunci
viturile nu încetau să curgă. Mai întâi
escoperise că îi este imposibil să ia legătura cu
al Burke, ca să afle ce se petrecea cu adevăra
Paris. Tocmai când operaţiunea TOCSIN
ădea toate semnele că scăpase de sub control
i găsise şi americanul să se dea la fund
rmase apoi descoperirea îngrozitoare
ptului că superiorul său, sir Gareth
outhgate, îşi băgase în Mişcarea Lazaru
ropriul agent, un anume Peter Howell, fără să -
pună şi lui lucrul acesta. Ca şi cum asta n-ar
st de-ajuns, şeful M16 solicitase de urgenţ
n raport despre Ian McRae şi alţi foşt
ombatanţi pe care Latham obişnuia să -
losească în diverse misiuni.
Englezul se strâmbă nervos, încercând să-ş
ântărească şansele. Cât de multe ştia Howell
e îi raportase lui Southgate? Dacă TOCSIN
usese într-adevăr deconspirată, ce minciun
utea să scornească pentru a ascund
mplicarea sa alături de Burke?
Adâncit în gânduri, Latham apăsă şi mai mul
e pedala de acceleraţie şi depăşi un camion
mens ce gonea în aceeaşi direcţie. Jaguaru

veni brusc pe banda iniţială chiar în faţ
amionului. Şoferul acestuia semnaliză iritat cu
rurile, apoi apăsă puternic de câteva ori p
axon. Sunetul ascuţit al acestuia făcu s
uiască valea prin care trecea autostrada.
Latham ignoră gesturile furioase ale şoferulu
ândindu-se numai cum să ajungă mai reped
Londra. Cu puţin noroc putea să iasă destu
e puţin şifonat din toată încurcătura asta
acă acest lucru nu era posibil, credea că ar f
utut ajunge totuşi la o înţelegere, dezvăluire
formaţiilor pe care le avea în legătură cu
OCSIN în schimbul promisiunii că nu va fi pu
ub acuzare.
Dintr-o dată, Jaguarul fu zgâlţâit de o serie d
ici explozii. Cauciucul din dreapta faţă s
cuse bucăţi. Maşina devie brusc spre dreapta
Ud de sudoare, Latham prinse volanul cu
mândouă mâinile şi încercă să redresez
aşina. Nici un rezultat. Exploziile care î
părseseră cauciucul îi scoseseră din funcţiun
sistemul de direcţie. Englezul scoase un urle
e groază. Mâinile sale continuau să strâng
olanul devenit inutil.
Scăpată complet de sub control, maşina s
bi cu putere de balustrada ce separa sensuril
e mers, apoi făcu o tumbă prin aer şi s

ăsturnă. După altă sută de metri, Jaguarul s
pri în sfârşit. Se transformase într-o grămad
e fiare contorsionate. După mai puţin de
ecundă, altă încărcătură explozivă aprins
enzina care se scurgea din rezervor şi epava s
ansformă într-un rug funerar.
Camionul trecu pe lângă maşina incendiat
ră să oprească şi îşi continuă drumul spr
ondra. Şoferul, un bărbat de vârstă mijlocie cu
ăsături slave, băgă înapoi telecomanda în
acul ce se afla pe bancheta de lângă el. Se lăs
poi pe spate, satisfăcut de rezultatul munci
n dimineaţa aceea. Lazarus avea să fie făr
doială foarte mulţumit.
34
Washington, D. C.
Lt.-col.deJonathan
treet, Smith
la fereastra privea
camerei în de
sale jos,laspre
etajuK
optulea al hotelului Capital Hilton. De-abi
ăsărise soarele şi primele raze ale acestui
cepuseră să alunge umbrele de pe străzil
Washingtonului.
e aprovizionareDubitele cu ziare şivehicule
erau singurele camioanelc
ulburau liniştea dimineţii de duminică.
În uşă se auzi o bătaie uşoară. Smith s

ăsuci cu spatele la fereastră şi străbătu rapi
căperea. Aruncă precaut o privire prin vizor ş
ări binecunoscuta figură a lui Fred Klein.
— Mă bucur să te reîntâlnesc, colonele, zis
eful Covert-One, după ce intră în încăpere ş
chise uşa în urma sa. Klein aruncă o privir
rin cameră şi remarcă faptul că patul er
edesfăcut, iar televizorul, cu sonorul oprit
ergea pe un canal de ştiri. Tocmai s
ansmiteau imagini în direct din zon
ordonului ridicat de poliţie şi de armată în
urul cartierului La Courneuve. În spatel
aricadelor se strânseseră deja destul de mulţ
arizieni care strigau ceva la unison. Dup
ancartele pe care le agitau, era clar că î
cuzau pe „les americaines” şi ale lor „arme
aboliques” pentru dezastrul în care, după cel
ai recente estimări, muriseră cel puţin
ouăzeci de mii de oameni.
— Tot nu poţi dormi? întrebă Klein ridicând
prânceană.
Smith zâmbi chinuit.
— O să am timp să dorm în avion, Fred.
— Aşa deci? făcu Klein fără să pară surprins
i de gând să pleci într-o călătorie?
Smith ridică din umeri.
— Nu crezi că ar trebui să plec?

Klein renunţă la şarade. Îşi puse servieta p
at şi se aşeză şi el pe margine.
— Adevărul e că te-ai gândit foarte bine, Jon
cunoscu el. Vreau să pleci la Paris.
— Când?
— Cât mai repede. La zece pleacă un avion
ufthansa spre Charles de Gaulle. Biletele ş
ocumentele de transport sunt în servietă.
Klein făcu un gest spre bandajul care înfăşur
raţul stâng al lui Smith. Ai probleme cu rana?
— Mi-ar prinde bine nişte copci, răspuns
mith. Şi ar fi bine să iau şi nişte antibiotic
reventiv.
— Mă ocup eu de asta, promise Klein
rivindu-şi ceasul de la mână. O să te aştept
n doctor la aeroport înainte de plecare
vionului. E un tip discret cu care am ma
ucrat şi altădată.
— Şi Peter Howell? întrebă Smith. Aş ave
evoie de ajutorul lui în misiunea pe car
resupun că mi-ai pregătit-o în Paris.
Klein se încruntă.
— Howell va trebui să se descurce singur
puse el cu o voce fermă. Nu o să ris
escoperirea Covert-One făcând aranjamente d
ansport pentru un agent britanic. În afară d
sta, trebuie să păstrăm aparenţele că lucrez

entru Pentagon.
— Ai dreptate, spuse Smith. Şi acoperirea me
entru această misiune?
— Nici una, răspunse Klein. Vei călători ca dr
onathan Smith de la USAMRIID. Am aranjat
creditare temporară la Ambasada american
n Paris. Din cauza isteriei care i-a cuprins p
ancezi, continuă Klein făcând un gest cu capu
pre ecranul televizorului, unde se vedeau
âţiva protestatari ce dăduseră foc unui drape
merican, guvernul de la Paris nu-şi asum
scul de a lăsa să se descopere că lucrează cu
reun serviciu american de informaţii sau cu
ilitarii din Statele Unite. Au fost însă de acord
ă permită unor experţi în medicină sau în arm
ologice care să „observe”. Cu condiţia să o fac
u „maximă discreţie”. Bineînţeles, dacă intr
umva în bucluc, vor nega că ai fi primit vre
vitaţie oficială să te duci acolo.
— Normal, pufni Smith. Se duse din nou l
reastră. Nervozitatea nu îi dispăruse în
talitate când îl întrebă pe Klein: Doreşti să fa
eva anume, după ce ajung acolo? Sau trebui
ur şi simplu să trag cu urechea şi să văd ce s
ai întâmplă?
— Vreau să faci ceva anume, răspunse Klein
proape în şoaptă. Întinse mâna şi scoase un

osar din servietă. Aruncă o privirea la astea.
Smith deschise dosarul. Înăuntru se aflau
oar două foi de hârtie, copii ale unor telegram
OP SECRET, transmise de la staţia CIA din
aris către sediul central de la Langley.
Ambele telegrame fuseseră trimise în ultimel
ece ore. În prima se raportau mai mult
bservaţii uimitoare făcute de o echipă d
upraveghere ce urmărea un suspect d
rorism în interiorul cartierului La Courneuve
mith simţi cum i se zbârleşte părul de pe ceaf
ând citi descrierea „cutiilor cu senzori” c
useseră montate pe stâlpii de iluminat din
artier. Cea de-a doua telegramă conţine
formaţiile obţinute prin identificare
ăcuţelor de înmatriculare ale vehiculelo
losite de cei implicaţi. Terminând de citit
mith ridică uimit privirea spre Klein.
— Dumnezeule! Ce scrie aici e dinamit
urată. Ce măsuri au luat cei de la Langley?
— Nici una.
Smith rămase perplex.
— Nici una?
— Agenţia, explică Klein, este prea ocupată în
ipa asta cu investigaţiile interne legate d
călcări grosolane ale legii, crimă, spălare d
ani, sabotaj şi terorism. În exact aceeaş

tuaţie sunt şi cei de la FBI.
— Din cauza lui Burke şi a lui Pierson, dedus
mith.
— A lor şi a altora, după cum se pare. Exist
dicii că cel puţin un şef din MI6 a fost implica
TOCSIN. Şeful echipei lor de supraveghere
işcării Lazarus a murit acum câteva ore într
n accident de maşină… un accident considera
arte suspect de către poliţia locală. Klein făcu
pauză şi-şi privi vârfurile degetelor. Trebuie
e asemenea, să-ţi spun că au fost găsiţi Ha
urke şi Kit Pierson.
— Morţi, presupun, făcu Smith mohorât.
Klein încuviinţă cu o mişcare a capului.
— Cadavrele lor au fost descoperite printr
uinele carbonizate ale fermei lui Burke
onform analizelor preliminare ale medicilo
gişti, se pare că s-au împuşcat unul pe celălal
ainte de izbucnirea incendiului. Klein pufn
n nas. Prea se potrivesc toate. Cineva îşi bat
c de noi.
— Minunat.
— Situaţia e critică, Jon, concluzionă supăra
eful Covert-One. Prăbuşirea acestei operaţiun
egale a paralizat trei dintre cele mai bun
ervicii de informaţii din lume şi asta chiar în
omentul în care este cea mai mare nevoie d

xpertiza şi resursele lor. Klein reuşi s
escuiască, din buzunarul de la haină, pipa ş
unga de tutun, dar, zărind semnul cu fumatu
terzis plasat la loc vizibil pe uşă, le îndes
cruntat înapoi. Curios, nu?
— Tu crezi că toate astea au fost planificate d
început, nu? De către cei cu adevăra
ăspunzători de atacurile cu nanofagii?
— Cam aşa ceva. Dacă nu, atunci e vorb
espre o coincidenţă foarte suspectă.
— Eu nu prea cred în coincidenţe, zise Smith.
— Nici eu. Şeful Covert-One se ridică în
cioare. Ceea ce înseamnă că avem de -a fac
u un adversar foarte periculos, Jon. Cinev
are are la dispoziţie resurse enorme şi care
otărât să folosească fără să şovăie orice fărâm
e putere de care dispune. Şi, ceea ce e mai rău
ontinuă Klein cu o voce scăzută, este un
uşman a cărui identitate ne e comple
ecunoscută. Asta înseamnă că nu avem nici
osibilitate de a ne da seama care sun
copurile sale şi de a ne apăra împotriva lor.
Smith dădu aprobator din cap, înfiorat d
uvintele lui Klein. Se duse din nou la fereastră
are era adevăratul motiv din spatele acelo

tacuri cu nanofagi din Santa Fe şi din Paris
ra adevărat, ambele atacuri cauzaseră moarte
mii de civili nevinovaţi, însă existau mijloac
ai lesnicioase – şi mai ieftine – de a comit
rime în masă la scara aceasta
anodispozitivele folosite în cele două locur
rau rezultatul unui nivel incredibil de evolua
bioingineriei şi al tehnologiilor de producţie
ezvoltarea unor astfel de dispozitive trebuie s
costat zeci de milioane de dolari, posibil sut
e milioane.
Colonelul clătină din cap. Nimic din ce s
tâmpla nu avea sens, cel puţin în aparenţă
rupările teroriste care ar fi avut la dispoziţi
semenea sume ar fi putut cumpăra mult ma
şor arme nucleare, chimice sau biologice de p
aţa neagră. De asemenea, ar fi fost foart
ficil pentru nişte simpli terorişti să aibă acce
echipamentele de laborator ultrasofisticate ş
spaţiile necesare producerii acesto
spozitive ucigaşe.
Smith îşi îndreptă brusc spinarea, convin
ntr-odată că acest inamic necunoscu
rmărea un scop mult mai profund şi ma
umplit, un obiectiv spre care se îndrepta cu
teză şi precizie. Măcelurile din New Mexico ş
n Franţa fuseseră numai începutul, se gând

îngrozit. Nişte repetiţii ale unor acte mult ma
abolice şi distructive.
Capitolul 35
Laboratorul de producţie a nanofagilor
din interiorul Centrului
O succesiune nesfârşită de informaţ
umericelent
efilau şi grafice sosite prin
pe ecranul maresatelit de la Pari
al monitorulu
estul încăperii era cufundat în întuneric ş
atele de pe ecran erau reflectate de sticl
roasă a ochelarilor de protecţie purtaţi de ce
oioleculară,
oameni cei
de doi
ştiinţă.
erau Specialişti în biologi
artizanii programulu
e dezvoltare a nanofagilor.
— Este clar că eliberarea nanofagilor de l
ălţime a fost extrem de eficientă, remarcă ce
ai nanofagii
n în vârstă.de
Îmbunătăţirea
control a dus,zonelor cu senzor
de asemenea, l
zultate optime. La fel de bine s-a comportat ş
oul sistem de autodistrugere.
Bărbatul mai tânăr dădea aprobator din cap
eajoritatea problemelor
proiectului fuseseră apărute în Dispozitivel
rezolvate. primele faz
odel III nu mai aveau nevoie de anumit
emnături biologice bine stabilite pentru a-ş

ege ţintele. Cu ajutorul câtorva îmbunătăţiri
ata de ucidere crescuse semnificativ de l
umai o treime a celor contaminaţi până l
proape de sută la sută. În plus, încărcăturil
himice ale fiecărei membrane îşi dovediseră p
eplin eficienţa. Între resturile de oase care ma
ămăseseră pe străzile din La Courneuve ş
orpurile numai pe jumătate distruse din
usasa era o uriaşă diferenţă.
— Vă propun să declarăm armele perfec
peraţionale şi să trecem imediat la producere
r la capacitate maximă, spuse hotărâ
ărbatul mai tânăr. Orice alte modificări l
utem face şi mai târziu.
— De acord, zise bărbatul mai în vârstă
azarus va fi încântat.
Lângă Centru
Flancat de doi bodyguarzi îmbrăcaţi în hain
port, Jinjiro Nomura fusese scos afară din
ădire pentru prima oară după aproape un an
entru o clipă, micuţul japonez rămas
emişcat. Clipi de mai multe ori, uşor ameţit d
rălucirea soarelui urcat sus pe cer. Briz
ăcoroasă ce bătea dinspre mare îi răvăşea firel
be de păr.
— Dacă doriţi să mergem, e timpul, sir

urmură politicos unul dintre cei doi gardieni
erindu-i o pereche de ochelari de soare. N
şteaptă. Primul prototip din seria Thanato
rmează să sosească dintr-o clipă în alta.
Jinjiro Nomura încuviinţă calm cu o mişcare
apului. Luă ochelarii şi îi puse la ochi.
În spatele lui, masiva uşă glisantă fix închisă
ocând accesul spre coridorul principal car
ucea spre spaţiile de locuit din interior, spr
entrul de comandă, spre birouri şi, nu în
ltimul rând, spre zona de producţie
anofagilor, aflată adânc în interiorul uriaşe
ădiri. De afară şi din aer, întregul complex nu
ărea a fi nimic altceva decât un depozit cu
ereţi de beton şi acoperiş metalic, identic cu
iile de depozite ieftine construite în scopur
dustriale în toate colţurile lumii. Sistemu
omplicat de stocare a substanţelor chimice
onductele, filtrele de aer, inelele concentrice d
căperi din ce în ce mai sterile, precum ş
upercalculatoarele legate în reţea erau comple
amuflate de exteriorul obişnuit, afectat de plo
ars de soare al clădirii.
Urmat de cei doi gardieni, Nomura porni pe
ee de pietriş ce ducea spre o zonă betonată c
ărginea o pistă de aterizare care se întindea d
nord la sud pe câteva mii de metri. L

arginile zonei betonate se vedeau hangar
entru avioane, rezervoare de combustibil
recum şi câteva aeronave cu reacţie atâ
entru transport marfă, cât şi pentru pasageri
erodromul şi clădirile adiacente erau
conjurate de un gard metalic înalt, protejat în
artea superioară cu spire de sârmă ghimpată
pre vest, se vedeau valurile mării care s
veau înspumate de coastă. Spre est, s
tindeau câmpuri verzi punctate de oi şi vac
late la păscut. Câmpia se înclina uşor spre
ulme împădurită aflată la margine
rizontului.
Japonezul se opri lângă un grup de oameni d
iinţă îmbrăcaţi în halate albe care cercetau cu
tenţie orizontul spre nord.
— Mai este foarte puţin, spuse unul dintr
ceştia, verificându-şi ceasul. Inginerul întoars
apul, verificând poziţia soarelui cu och
rânşi pentru a se feri de lumina puternică
istemul de alimentare cu energie solară a
eronavei funcţionează perfect. Şi celulele d
ombustibil de la bord au intrat în standby.
— Uite-l! exclamă emoţionat un alt inginer
rătând cu mâna spre nord. O linie subţire, l
ceput abia vizibilă pe fundalul albastru a
erului, devenea din ce în mai mare pe măsur

e se apropia de pista de aterizare.
Jinjiro Nomura privea cu atenţie cum ciudatu
ehicul aerian, numit Thanatos de cătr
roiectanţii săi, se apropia de locul în care s
lau ei. Era un enorm vehicul tip arip
burătoare, fără fuzelaj şi fără coadă. Anvergur
ripii era însă mai mare decât cea a unu
oeing 747. Paisprezece mici motoare cu elice
ontate de-a lungul uriaşei aripi bâzâiau
proape imperceptibil, purtând aeronava prin
er cu o viteză ce scăzuse sub 50 de kilometr
e oră. În clipa în care aeronava se înclină uşo
entru a se alinia cu axul pistei, cele 60 000 d
elule solare instalate pe suprafaţa superioară
ripii reflectară orbitor razele astrului.
Specialiştii din spatele lui începuseră să s
gite. Nomura rămase nemişcat, privin
normul aparat de zbor care venea la aterizare
entru prima dată, toate schemele şi desenel
ginereşti pe care le studiase, prindeau form
imaginaţia sa.
Având drept model un prototip realizat d
ASA, Thanatos era o aeronavă tip aripă ultr
şoară, construită din materiale compozite c
bsorbeau undele radar. Chiar şi cu încărcătur
ompletă, aparatul cântărea mai puţin de 90
e kilograme. Putea atinge însă altitudini d

proape 30 000 de metri şi avea capacitatea d
rămâne în aer fără alimentare săptămân
tregi, survolând continente şi oceane. În cinc
ontainere cu o formă aerodinamică, fixate sub
ripă, se aflau calculatoarele care controlau
borul, instrumentele de zbor, celulele cu
ombustibil de rezervă care asigurau zborul p
mp de noapte, precum şi locaşurile pentru
lindrii ce urmau să transporte încărcătura s
tală.
NASA pusese aparatului pe care îl folosise l
ste numele de Helios, după cel al zeului gre
are întruchipa în vechime Soarele. Era un
ume foarte potrivit pentru un aparat care s
ălţa în văzduh cu ajutorul energiei solare
njiro se încruntă. Thanatos, personificare
reacă a morţii, devenise apelativul perfec
entru scopul în care urma să fie folosit
asărea mecanică.
— Frumos, nu-i aşa? şopti în urechea sa
oce mult prea familiară. Atât de mare. Ş
tuşi, atât de delicat… atât de graţios… uşor c
pană. E normal să vezi în Thanatos ma
egrabă un norişor purtat în aer de suflare
eilor decât o creaţie a neciopliţilor pământeni.
Jinjiro încuviinţă grav cu o mişcare a capului.
— Aşa este. Aparatul acesta e într-adevă

inunat. Japonezul întoarse posomorât capu
pre cel ce stătea în spatele lui.
— Însă scopurile tale diabolice i-au altera
umuseţea, aşa cum se întâmplă cu toat
ucrurile pe care le atingi tu… Lazarus.
— Mă onorezi numindu-mă aşa… tată, replic
ideo Nomura zâmbind batjocoritor. Să ştii c
t ce am făcut a fost pentru a atinge obiectivel
oastre comune, visurile pe care le împărtăşim
mândoi.
Bătrânul clătină furios din cap.
— Obiectivele noastre nu sunt comune. Eu ş
rietenii mei doream să readucem la viaţ
ământul, să salvăm planeta de pericolel
ezvoltării necontrolate a ştiinţei. Su
onducerea noastră, Mişcarea era în slujb
eţii, nu a morţii.
— Tu şi prietenii tăi aţi făcut o greşeal
undamentală, tată, spuse Hideo încet. Aţ
ţeles greşit natura crizei care ameninţă lume
oastră. Ştiinţa şi tehnologia nu ameninţ
upravieţuirea Pământului. Acestea nu sun
tceva decât nişte unelte. Unelte pe care numa
ameni ca mine, cu destul curaj şi claritate d
ziune, le pot folosi cu pricepere.
— Pe post de arme de distrugere în masă! s
ăsti Jinjiro. Cu toate vorbele tale frumoase, nu

şti decât un criminal nenorocit!
— Voi face ceea ce trebuie, tată, replică Hide
u răceală. În momentul de faţă, duşmanii sun
hiar oamenii, adevăratul pericol care ameninţ
umea pe care o iubim amândoi. Sunt convin
ă în adâncul sufletului tău îmi dai dreptate
maginează-ţi şapte miliarde de animale lacom
violente mişunând pe planeta asta fragilă
amenii sunt la fel de periculoşi pentru Pămân
um este cancerul pentru un organism. Planet
u mai poate suporta această povară. Din cauz
ceasta, la fel ca orice cancer, o mare parte din
ameni trebuie eliminaţi, oricât de dureroasă ş
eplăcută ar fi această sarcină.
— Folosind nanofagii, aceste arme al
avolului! se răsti mânios tatăl său.
Hideo Nomura încuviinţă.
— Imaginează-ţi zeci de aparate ca Thanatos
maginează-ţi cum plutesc la înălţime foart
are, tăcute, imposibil de detectat de radare
in ele va cădea o ploaie blândă, cu picătur
tât de fine, încât nu vor fi observate… decâ
ând va fi prea târziu.
— Unde? întrebă Jinjiro alb la faţă de furie ş
eputinţă.
Hideo zâmbi larg, arătându-şi dinţii.
— Mai întâi? Thanatos şi tovarăşii săi vo

bura spre America, o ţară coruptă şi rea. O
ară care trebuie distrusă pentru a face loc no
rdini mondiale. Va urma Europa, o altă surs
mercantilismului contagios. Apoi nanofag
ei vor curăţa Africa şi Orientul Mijlociu, acest
devărate cloace ale terorismului, bolilor
ametei, violenţei şi fanatismului religios
hina, cea atât de dornică să ajungă din nou l
ăreţia de odinioară, trebuie şi ea lovită.
— Şi câţi oameni trebuie să moară ca să fii tu
ulţumit? întrebă în şoaptă tatăl său.
Hideo ridică din umeri.
— Cinci miliarde? Şase? Cine poate spune cu
xactitate? Importat este că oamenii rămaşi în
aţă vor înţelege foarte repede valoarea darulu
are le-a fost oferit: o lume al cărei echilibru
st restabilit. O lume ale cărei resurse ş
frastructură au rămas intacte, eliberate d
ericolul războaielor sau al lăcomiei.
Timp de câteva clipe, bătrânul se holb
grozit la cel care îşi spunea acum Lazarus.
— M-ai făcut de ruşine, zise el într-un târziu
i ai făcut de ruşine şi numele strămoşilo
oştri. Bătrânul se întoarse către gardieni.
— Duceţi-mă înapoi în celulă, le spuse e
cet. Apropierea de acest monstru îmi face rău
Hideo Nomura dădu uşor din cap.

— Duceţi-l pe bătrân, zise el scurt şi-l urmăr
e tatăl său cum se îndepărtează.
Încă o dată Jinjiro reuşise să-l dezamăgească
u îngustimea sa de gândire şi cu lipsa sa d
uraj. Tatăl său era prea orb ca să poată apreci
adevărata lor valoare realizările propriulu
ău fiu. Sau, probabil, îşi zise Hideo, retrăin
n vechi resentiment din copilărie, bătrânul er
rea gelos şi prea încăpăţânat ca să-l laud
entru rezultatele sale.
Nişte laude care ar fi fost pe deplin meritate
ră îndoială.
Ani de zile, muncise zi şi noapte, aproape făr
auză, pentru a face ca viziunea sa despre
ume mai curată, mai puţin aglomerată şi ma
aşnică să devină realitate. Pentru început, c
rmare a unei planificări minuţioase, reuşise s
onstruiască şi să pună în funcţiune aces
borator fără să atragă atenţia. Nici unul dintr
ompetitorii săi nu reuşise să afle că Nomur
harmatech, în aparenţă rămasă în urmă în
ursa dezvoltării aplicaţiilor din dome niu
anotehnologiilor, se afla, de fapt, cu luni sau
hiar cu ani înaintea celorlalţi.
Urmase apoi operaţiunea delicată prin car
uşise să erodeze Mişcarea Lazarus, făcând-
ă ajungă încetul cu încetul sub controlul său

onducătorii organizaţiei care se opuseser
tenţiilor sale fuseseră îndepărtaţi sau ucişi, d
bicei, de unul dintre cei trei care aveau numel
e Horaţiu, grupul de asasini a cărui creare ş
rmare le sponsorizase. Spre norocul lui, toat
cele morţi inexplicabile nu făcuseră decât s
adicalizeze şi mai mult organizaţia.
Organizarea dispariţiei propriului său tată
ltimul dintre cei nouă fondatori ai Mişcării
usese o joacă de copii. Odată acest lucru
alizat, Hideo fusese liber să preia în totalitat
âiele organizaţiei în mâinile sale. În sfârşit
peraţiunea de căutare a lui Jinjiro, condusă d
IA, îl pusese în contact cu Hal Burke. Er
ltima piesă a jocului de puzzle şi se potrivis
erfect.
Hideo râse în barbă gândindu-se cât de uşo
usese să-l păcălească pe ofiţerul CIA şi, prin
termediul lui, pe alţii din serviciile d
formaţii americane şi britanice, cântându-le în
rună în frica lor paranoică de terorism
urnizându-le informaţii contrafăcute în
gătură cu Mişcarea, reuşise să-i manipulez
e Burke şi pe asociaţii săi, astfel încât s
nseze acel război nebunesc şi ilegal. Din ace
oment, toate evenimentele se derulaser
onform voinţei lui.

Rezultatele nu întârziau să apară: publicul er
n ce în ce mai speriat şi căuta ţapi ispăşitori
rmele concurente, ca Harcourt Biosciences
useseră reduse la tăcere, îngropate de
valanşă de restricţii guvernamentale care l
ocau cercetările. Mişcarea Lazarus devene
n ce în ce mai puternică şi mai violentă. Ş
cum, serviciile de spionaj americane ş
ritanice îşi pierduseră orice putere din cauz
candalului şi a valului de suspiciuni. Er
mposibil ca cineva să mai descopere adevăru
scurtul interval de timp care mai rămăses
ână când primul val de nanofagi avea să cad
supra oraşelor Washington, New York, Chicag
au Los Angeles.
Hideo Nomura zâmbi satisfăcut. Ce putea f
ai grozav decât să te afli într-un joc de ambel
ărţi ale fileului?
36
Apelul televizat al lui Lazarus
Noul apel video al lui Lazarus fusese transmi
e în
organizaţie urmându
cazul primei -se aceleaşi
cuvântări de dupăproceduri
masacruc
e la Institutul Teller. Reţelele de televiziune din
treaga lume primiseră în acelaşi timp câte

registrare a cărei origine era imposibil d
epistat şi în care apărea o imagine construit
gital a lui Lazarus, astfel încât să s
otrivească perfect audienţei.
„Adevărul nu mai poate fi ascuns, spunea tris
azarus. Ororile la care am fost martori sun
ărturie a faptului că omenirea a fost atacat
u o nouă armă, o armă ce reprezintă rodu
emiloaselor realizări ale ştiinţei. Omenirea s
lă acum la o răscruce. Într-o direcţie şi anum
ea trasată de organizaţia noastră, se află
ume a păcii şi a înţelegerii. În cealaltă, trasat
e indivizi lacomi şi însetaţi de putere, s
ăseşte o lume sfâşiată de războaie şi genocid.”
Ochii lui Lazarus priveau fix spre camera d
uat vederi.
„A sosit momentul să alegem calea pe car
orim s-o urmăm, spuse el. Descoperiril
ericuloase din domeniul nanotehnologiilor
anipulării genetice şi al donării trebuie să fi
bandonate înainte să provoace distrugere
tregii omeniri. Acesta este apelul pe car
işcarea Lazarus îl adresează tuturo
uvernelor şi, în special, celor din aşa-zisel
aţiuni civilizate din vest.”.
Faţa lui Lazarus căpătase o expresie hotărâtă
„În cazul în care guvernele nu răspund l

pelul nostru, va trebui să ne luăm soarta în
ropriile mâini. Va trebui să acţionăm. Avem
atoria să ne salvăm familiile, să salvăm
ământul pe care îl iubim. Este o luptă justă
entru viitorul omenirii, o luptă pe care nu
ai putem amâna. Neutralitatea nu mai est
osibilă. În acest conflict, cine nu se alătur
uptei noastre este împotriva noastră. Sper din
ată inima ca toţi oamenii raţionali ai planete
ă înţeleagă însemnătatea acestui mesaj!”.
Berlin
Mii de demonstranţi se adunaseră pe Unte
en Linden, faimosul bulevard din centru
erlinului. Numărul lor creştea cu fiecar
inut. În faţa coloanei care plecase de la Poart
randenburg şi se deplasa spre est erau
uturate bannerele roşii şi verzi ale Mişcăr
azarus. În spatele lor, erau arborate divers
te steaguri, pancarte şi postere. Ecologiştii ş
te grupuri germane de protecţie a mediului s
ăturaseră Mişcării Lazarus într-o adevărat
emonstraţie de forţă.
Scandările demonstranţilor făceau să răsun
ţadele din piatră ale instituţiilor publice c
ărgineau bulevardul.
NU NANOTEHNOLOGIILOR! OPRIŢI NEBUNIA

PRIŢI MAŞINA DE RĂZBOI AMERICANĂ
ĂSAŢI MIŞCAREA LAZARUS ÎN PACE!
Membrii echipei de la CNN care transmiteau
e la faţa locului fură nevoiţi să se urce p
eptele clădirii Operei de Stat, sau Staatsoper
clădire elegantă din secolul al XIX-lea, ce ave
intrare un şir de coloane masive. Făcuser
ceastă mişcare nu numai pentru a avea un
unct de observaţie mai bun, ci şi pentru a s
ri de furia demonstranţilor. Reportera,
ânără suplă şi brunetă, trebuia să strige în
icrofon pentru a fi auzită peste tumultul din
apitala germană.
— Se pare că demonstraţia a luat aproape în
tregime prin surprindere autorităţile de aici
ohn! Ceea ce acum două ore nu era decât
ică trupă de protestatari scoşi în stradă d
ltimul mesaj al lui Lazarus s-a transforma
tr-una dintre cele mai mari adunări politice d
căderea Zidului! Şi am înţeles că asemene
işcări spontane împotriva nanotehnologiilor ş
politicii americane au loc acum în mai mult
raşe din întreaga lume, la Roma, Madrid
okyo, Cairo, Rio de Janeiro, San Francisco ş
ulte altele.
Femeia se opri o secundă şi privi spre şiruril
e demonstranţi care treceau prin dreptu

perei.
— Până în acest moment, protestatarii de aici
n Berlin, au demonstrat paşnic îns
utorităţile se tem că este foarte posibil c
narhiştii să înceapă să atace magazinele ş
rourile diferitelor corporaţii americane
orporaţii pe care activiştii Mişcării Lazarus l
onsideră ca făcând parte din „maşinări
orţii”. Vă vom ţine la curent cu ultimel
voluţii ale situaţiei de aici.
Undeva lângă Cape Town, Africa de Sud
La douăzeci şi cinci de kilometri sud de Cap
own, coloane groase de fum negru se ridicau
easupra Parcului Tehnologic şi de Afacer
apricorn. Mai multe dintre clădiril
ltramoderne ale complexului fuseser
cendiate. Mii de demonstranţi se înghesuiau
e aleea circulară din jurul lacului. Aruncau cu
etre în ferestre, răsturnau maşinile parcate ş
eclanşau noi incendii. La început, mulţime
ezlănţuită îşi concentrase eforturile numa
supra laboratoarelor deţinute de firm
mericane. Acum însă, furia lor nu mai ţine
eama de nimic şi se descărca asupra tuturo
boratoarelor de cercetări, distrugând făr
scriminare echipamente ce valorau zeci d

ilioane de dolari.
Forţele de poliţie, mult depăşite numeric ş
edorind să provoace victime în rându
emonstranţilor, se retrăseseră şi apărau acum
n perimetru aflat la o distanţă apreciabilă d
arcul tehnologic, sperând să opreasc
xtinderea distrugerilor şi în suburbiile din
propiere. Alte coloane de fum începură să s
dice dintre ruinele parcului tehnologic p
ăsură ce vântul care se înteţise declanşa no
cendii în clădirile vandalizate.
„Războiul secret al Americii”
Programele obişnuite de televiziune american
useseră înlocuite în ziua aceea de buletine d
iri care se succedau unele după altele. Toat
ţelele de televiziune se străduiau să-şi ţin
bonaţii la curent cu ultimele evoluţii al
venimentelor.
Pe măsură ce violenţa se răspândea cu
peziciune în tot mai multe ţări, nici chiar ş
el mai respectat şi profesionist comentator d
CBS nu mai era în stare să-şi ascund
moţia.
„Ţineţi-vă bine pălăriile pe cap, oameni bun
punea el lungind silabele în stil sudist. Curs
sta sălbatică întrece orice închipuire

eleviziunea franceză tocmai a aruncat o nou
ombă, declarând că CIA şi FBI-ul, împreună cu
erviciile de informaţii britanice, au desfăşura
e mai multă vreme o campanie secretă d
rime şi sabotaje împotriva Mişcării Lazarus
eporteri aflaţi în Paris au confirmat că sunt în
osesia unor dovezi potrivit cărora foşt
uptători în trupele de comando americane ş
ritanice sunt răspunzători de moartea ma
ultor lideri şi simpli activişti ai Mişcări
azarus, în diverse locuri din lume, inclusiv d
ci din Statele Unite. Francezii pretind, d
semenea, că aceste atacuri nu puteau
utorizate decât la «cele mai înalte nivelur
uvernamentale americane şi britanice».”.
Comentatorul ridică privirea şi se uită direc
camera de luat vederi, cu o expresie gravă p
ţă.
„Toate încercările reporterilor noştri de a afl
eva de la oficialităţile din Washington şi Londr
au lovit de un zid impenetrabil. Toţi cei d
asa Albă sau de la Downing Street 10 refuz
ă vorbească. Nu putem şti dacă e vorba despr
bişnuita reţinere de a face declaraţii în
gătură cu activitatea serviciilor de informaţ
au dacă nu cumva chiar există un foc în
patele acestui nor de fum. Un lucru însă

gur. Indivizii furioşi, care ard peste tot în lum
rapelele americane şi distrug firmel
mericane, nu mai au răbdare.”.
Casa Albă, în Situation Room
— Ascultă-mă cu atenţie, domnule Hanson
u vreau să mai aud nici o altă scuză, nici
otivaţie birocratică. Vreau să aflu imedia
devărul! spuse răstit preşedintele Sam Castilia
e cealaltă parte a mesei stătea directorul CIA
eobişnuit de tăcut de data asta.
Îngrijit îmbrăcat şi pus la punct chiar şi în
ele mai dificile situaţii, David Hanson arăt
cum groaznic. Sub ochi avea cearcăne adânci
r costumul boţit arăta de parcă ar fi dormit în
. În mâna dreaptă ţinea strâns un stilou, într
încercare inutilă de a ascunde faptul că î
emurau mâinile.
— V-am spus tot ce ştim, domnule preşedinte
ăspunse Hanson precaut. Căutăm prin toat
azele noastre de date, însă până acum nu am
uşit să găsim nimic cât de cât legat de aceast
peraţiune numită TOCSIN. Dacă Hal Burke
st implicat în ceva ilegal, sunt sigur că a făcu
cest lucru pe cont propriu fără autorizaţie sau
prijin din partea cuiva din CIA.
Emily Power-Hill se aplecă peste masă în

recţia lui.
— Cât de proşti ne crezi tu pe noi, David
trebă ea pe un ton sever. Ai impresia că v
rede cineva că Burke şi Pierson plăteau din
uzunarul lor o operaţiune sub acoperire de ma
ulte milioane de dolari din economiile lor ş
n salariile primite de la guvern?
— Ştiu că e greu de crezut! izbucni nervo
anson. Dar lucrăm la asta fără pauză, cu toat
rţele pe care le avem. Tot personalul de l
ecuritate internă verifică acum dosarele fiecăre
peraţii în care a fost implicat Burke, în
ăutarea vreunui indiciu. În plus, îi testăm cu
etectorul de minciuni pe fiecare dintre ofiţer
analiştii din echipa condusă de Bu rke, car
e ocupa de Mişcarea Lazarus. Dacă a mai fos
neva din CIA implicat, vom afla cu siguranţă
să pentru asta am nevoie de timp.
Am transmis, de asemenea, ordine ca toat
aţiile CIA din lume să înceteze imediat oric
peraţiune care vizează Mişcarea. În momentu
e faţă, nici o echipă de supraveghere n -ar ma
ebui să se afle în apropierea vreunei clădir
au persoane aparţinând Mişcării.
— Nu e suficient, interveni din nou Power-Hil
eja avem necazuri foarte mari din cauza ast
tât acasă, cât şi peste hotare.

Majoritatea celor aşezaţi în jurul mesei d
edinţă din Situation Room încuviinţar
ohorâţi. Momentul apariţiei în presă, imedia
upă masacrul produs de nanofagi în L
ourneuve, a articolelor referitoare la
peraţiune clandestină împotriva Mişcăr
azarus, fusese perfect ales pentru a afecta câ
ai mult credibilitatea Statelor Unite în lume
usese la fel ca aruncarea unui chibrit aprin
tr-o cameră plină cu canistre cu benzină. Ia
işcarea se afla în poziţia de a profita l
aximum de explozia de mânie şi ură pe car
formaţia o declanşase. Ceea ce până d
urând nu fusese decât o problemă minor
entru majoritatea guvernelor şi a companiilo
ultinaţionale se transforma rapid într-o forţ
ajoră în politica globală. Tot mai multe ţăr
derau la punctul de vedere al Mişcării referito
interzicerea imediată şi totală a cercetărilor în
omeniul nanotehnologiilor.
— S-a ajuns ca orice nebun care afirmă că no
untem cei care testează o armă de ucidere în
asă bazată pe nanotehnologie să fie ascultat ş
atat cu respect de agenţiile de presă, de BBC
e celelalte agenţii europene, al-Jazeera ş
stul, continuă consilierul pe probleme d
ecuritate naţională al preşedintelui. Francez

-au rechemat deja ambasadorul pentru aşa
se consultări. O sumedenie de alte ţări s
regătesc să facă acelaşi lucru în zilel
rmătoare. Dacă se prelungeşte aceast
onfuzie, vor avea de suferit credibilitate
oastră în cadrul alianţelor şi capacitate
tatelor Unite de a influenţa evenimentel
ternaţionale.
Castilia încuviinţă supărat. Convorbire
lefonică pe care o avusese cu preşedintel
ranţei fusese plină de acuzaţii dure ş
terlocutorul său nu încercase deloc să-ş
scundă antipatia.
— Nici în parlament situaţia nu e mai bună
puse oftând Charles Ouray. Practic, fiecar
ongresman sau senator care ne cerea înaint
ă punem Mişcarea Lazarus cu botul pe labe
cut o întoarcere de 180 de grade. S-au unit cu
ţii şi vor să voteze alcătuirea unui comitet d
nchetă, stil Watergate. Cei mai înfierbântaţ
scută deja despre o posibilă punere sub
cuzare a preşedintelui şi chiar şi cei ma
propiaţi sprijinitori ai noştri tac chitic ş
şteaptă să vadă din ce parte va bate vântul în
nal.
Preşedintele Castilia se încruntă şi strânse din
uze. Ştia prea bine că cei mai mulţi dintr

ărbaţii şi femeile din Congres nu erau decâ
işte oportunişti. Când un preşedinte se bucur
e popularitate, se îngrămădeau cu toţii în juru
ui, sperând să se înfrupte şi ei din glorie. L
rimul semn de necaz sau slăbiciune însă, erau
ata să treacă în haita celor care abia aşteptau
ă-i sugă sângele.
Casa Albă
Estelle Pike, secretara aflată de mai mulţi an
slujba preşedintelui, deschise uşor uş
iroului Oval.
— Domnul Klein este aici, anunţă ea în
oaptă. Întrevederea cu el nu era programată
să susţine că îl veţi primi oricum.
Castilia stătea în picioare şi se uita p
reastră. Se întoarse către secretară. Faţa lu
ra obosită şi brăzdată de riduri. Părea c
mbătrânise cu zece ani în ultimele douăzeci ş
atru de ore.
— Se află aici pentru că l-am chemat eu
stelle. Te rog să-l inviţi înăuntru.
Femeia pufni dezaprobator, însă făcu ceea ce
e spusese.
Klein trecu pe lângă ea adresându -i un
mulţumesc” la care nu primi nici un răspuns
ămase în picioare aşteptând ca femeia s

chidă uşa după ea. Apoi ridică din umeri.
— Nu cred că doamna Pike mă place pre
ult, Sam.
Preşedintele se chinui să zâmbească.
— Estelle nu e o persoană chiar aşa d
răguţă cum cred unii. Toţi cei care nu respect
inuţioasa ei agendă zilnică se bucură d
celaşi tratament. Nu are nimic special cu tine.
— Mi-ai luat o piatră de pe inimă, încerc
lein să glumească. Îl privi apoi cu atenţie p
echiul său prieten. Să înţeleg din expresi
durerată de pe faţa ta că şedinţa cu cei din
onsiliul de Securitate Naţională te -
ezamăgit?
Castilia pufni nervos.
— Asta e ca şi cum ai întreba-o pe doamn
ncoln dacă i-a plăcut piesa.
— Chiar aşa de rău?
Preşedintele încuviinţă mohorât. Îi făcu semn
ui Klein să se aşeze într-unul din fotoliile din
ţa mesei mari ce îi servea drept birou.
— Toţi şefii din CIA, FBI, NSA şi celelalt
genţii sunt acum preocupaţi să găsească scuz
entru acest fiasco uriaş numit TOCSIN. Nimen
u ştie cât de sus pe scară ierarhică au ajun
rele conspiraţiei, aşa că nimeni nu se ma
crede în nimeni. Toţi aşteaptă să vadă cin

ade primul.
Klein încuviinţă în tăcere, fără să fie pre
urprins. Chiar şi în vremuri normale, lupt
urdă din interiorul comunităţii de informaţ
ra o realitate. De altfel, aceste conflict
atricide reprezentaseră principalul moti
entru care preşedintele Castilia îi ceruse s
rganizeze Covert-One. Acum, când izbucnis
cest imens scandal în care erau implicate cel
ai importante servicii de informaţii, tensiune
rescuse foarte mult. În aceste circumstanţe
ând toţi nu se gândeau decât cum să-şi salvez
ariera, nu te puteai aştepta ca cineva s
drăznească să iasă în evidenţă.
— Colonelul Smith e în drum spre Paris
trebă într-un târziu Castilia, rupând tăcerea.
— Da, răspunse Klein. Trebuie să ajung
colo în noaptea asta.
— Şi tu chiar crezi că Smith are vreo şansă s
escopere ce se ascunde în spatele tuturo
cestor nenorociri?
— O şansă? spuse gânditor Klein. Şefu
overt-One ezită înainte de a răspunde. Cred c
a, zise el şi se încruntă. Cel puţin, asta sper.
— Dar măcar, este cel mai bun om pe care î
? întrebă Castilia nervos.
De data asta Klein nu mai ezită nici

acţiune de secundă.
— Pentru misiunea asta? Da, absolut. Jon
mith este cel mai potrivit om pentru misiune
sta.
Preşedintele îşi scutură capul exasperat.
— Nu aşa că-i ridicol?
— Ridicol?
— Uită-te la mine, comandantul celor ma
uternice forţe armate din istoria omenirii
etăţenii americani mi-au încredinţat aceast
rţă ca s-o folosesc pentru a-i proteja. Şi eu nu
ot. Nu de data asta. Sau cel puţin deocamdată
merii laţi ai preşedintelui se prăbuşiră. Toat
ombardierele, rachetele, tancurile ş
ubmarinele din lume nu valorează doi ban
acă nu le poţi indica ţinta în care să tragă. Ş
cmai ăsta-i lucrul pe care nu-l cunosc.
Klein se uită ţintă în ochii prietenului său. Nu
invidiase niciodată pe preşedinte pentru
rivilegiile poziţiei sale. Acum simţea doar mil
entru bărbatul obosit, cu ochii trişti, din faţ
a.
— Covert-One îşi va face datoria, promise el. O
ă-ţi găsim ţinta de care ai nevoie.
— Sper din tot sufletul să ai dreptate, spus
cet Castilia. Fiindcă ne-a mai rămas foart
uţin timp.
37
Luni 18 octombrie
Paris
Jon Smith privea prin geamul taxiului, un
ercedes de culoare neagră ce plecase în
ombă din faţa Aeroportului Internaţiona
harlescare
raşul de Gaulle şi gonea
dormea. acum
Mai erau spre sud,
câteva spr
ore bun
ână să răsară soarele şi, în lumina difuză
mpilor cu neon ce mărgineau autostrada A1
ădirile şi copacii din zona suburbană păreau
işte siluete
proape pustie lafantomatice. Autostrada
ora aceea, aşa că şoferul, er
un
ancez scund, cu o faţă mohorâtă şi cu och
jectaţi, depăşise cu mult viteza legală.
Aveau peste 120 de kilometri la oră cân
unseră
ărora în dreptul
se înălţau spreunor
cerulcartiere dinmai
negru, în mijlocu
mult
curi, flăcări roşii şi portocalii. În zonel
spective, ieşirile de pe autostradă erau blocat
u sârmă ghimpată şi bariere din beton armat
a fiecare
oldaţi în punct
ţinutăde de
control se vedeau
campanie. Pe poliţişti
margineş
utostrăzii, în diverse puncte strategice
şteptau maşini blindate prevăzute cu

runcătoare de grenade fumigene şi mitraliere
ansportoare pentru trupe, ba chiar şi câtev
ancuri Leclerc de 50 de tone.
— Les arabes! pufni dispreţuitor şoferu
ingându-şi ţigara într-o scrumieră plină pân
refuz. S-au revoltat din cauza celo
tâmplate în La Courneuve, continuă bărbatu
dicând din umerii săi înguşti. Şi ca de obice
-au dat foc la case şi la magazine. Bleah!
Individul făcu o pauză pentru a-şi aprinde
ouă ţigară fără filtru. Pentru operaţiunea ast
e folosea de ambele mâini aşa că puternic
aşină germană era manevrată cu ajutoru
enunchilor.
— Sunt nişte idioţi. Nimănui nu-i pasă cu
devărat de ce se petrece înăuntrul acelo
uiburi de şobolani. E suficient însă să pună un
cior afară şi ppffft. Bărbatul făcu un gest cu
âna de-a curmezişul gâtului. Mitralierele intr
mediat în acţiune!
Smith aprobă în tăcere cu o mişcare
apului. Nu era cine ştie ce secret faptul c
ate acele ansambluri rezidenţiale aflate în
ecinătatea Parisului, supraaglomerate şi cu un
alt grad de criminalitate, fuseseră proiectat
aşa fel încât să poată fi rapid blocate ş
olate în eventualitatea izbucnirii uno

ulburări serioase.
Mercedesul ieşi de pe autostradă şi intră p
oulevard Peripherique care înconjura parte
e sud şi de est a labirintului oraşului. Şoferu
ombănea în continuare, supărat pe guvernu
are îl obliga să plătească taxe pentru a-
treţine pe toţi criminalii, hoţii şi pe „le
rabes”. La Porte de Vincennes părăsir
ulevardul de centură şi o luară spre vest
nconjurară Place de la Nation, străbătură rapi
ue du Faubourg St. Antoine, traversară Pl ac
e la Bastille şi apoi pătrunseră pe una dintr
răduţele cu sens unic din cartierul Marais, din
el de-al treilea arondisment.
Pe vremuri, o mlaştină insalubră, aceast
ică porţiune din Paris era una dintre puţinel
one care scăpaseră neatinse de g randioasel
roiecte de reconstrucţie a oraşului, iniţiate în
ecolul al XIX-lea de Baronul Haussmann, l
rdinul împăratului Napoleon al III-lea. Mult
ntre clădirile cartierului datau din Evu
ediu. Dacă în urmă cu cincizeci de ani, zon
u atrăgea pe nimeni, în ultima perioadă
artierul Marais renăscuse şi devenise un
ntre cele mai apreciate zone rezidenţiale
uristice şi comerciale ale oraşului. Reşedinţ
egante cu pereţi din piatră, muzee şi librării

e învecinau cu baruri la modă, mici maga zin
e antichităţi şi buticuri în care se vindeau
aine scumpe de firmă.
Cu o ultimă mişcare amplă a mâinilor pătat
u tutun, şoferul trase maşina la intrarea în
otel des Chevaliers, o clădire cochetă, aflată l
ică distanţă de vechea Place de Vosges.
— Am ajuns, m’sieur! În timp record! anunţ
oferul. Probabil că ar trebui să mulţumim
entru asta demonstranţilor, ce ziceţi? continu
ânjind individul. Fără îndoială că des flics sun
rea ocupaţi acum cu spartul capetelor ca s
ai aibă timp să amendeze cetăţeni onorabili c
ine!
— Probabil, zise Smith, bucuros că reuşise s
ungă întreg la destinaţie. Îi întinse şoferulu
ai multe bancnote, apucă geanta şi trusa d
oiaj pe care o ridicase de la Dulles înainte de
e urca în avion şi coborî din maşină. Imedia
um închise portiera, Mercedesul porni în
ombă şi se pierdu în noapte.
Smith rămase nemişcat câteva clipe, savurân
niştea care se lăsase imediat după plecare
aşinii. Plouase de curând şi aerul nopţii er
urat şi reconfortant. Se întinse pentru a ieş
n amorţeala provocată de orele lungi de zbo
trase aer în piept de mai multe ori pentru

căpa de gustul neplăcut de tutun ieftin lăsa
e şoferul de taxi. Înviorat, îşi atârnă geanta d
măr şi se întoarse cu faţa spre hotel. Lumin
e la intrare era aprinsă şi recepţionerul – p
are-l sunase în prealabil de la aeroport –
eschise imediat uşa.
— Bine aţi venit la Paris, domnule docto
mith, îl întâmpină acesta într-o englez
uentă. Intenţionaţi să staţi mai mult la noi
omnule doctor?
— Câteva zile, probabil, răspunse Jon precaut
e ce? E vreo problemă?
Recepţionerul, un bărbat de vârstă mijlocie
erfect îmbrăcat şi pus la punct în ciuda ore
atinale, nu-şi putu reţine un oftat.
— În vremurile bune ar fi fost, zise el ridicând
n umeri. Din păcate, nenorocirea care s-
tâmplat în La Courneuve a dus la o groază d
ontramandări şi plecări înainte de termen. Aş
ă nu va fi nici o problemă.
Smith semnă în registru şi verifică rapi
umele de deasupra în căutarea unui eventua
ement suspect. Nu descoperi nimic care să-
grijoreze. În hotel se aflau foarte puţini clienţi
ajoritatea francezi sau din alte ţări europene
ei mai mulţi călătoreau, se pare, neînsoţiţi, l
l ca el. Era vorba probabil despre persoan

enite la Paris cu afaceri sau de cercetător
traşi de muzeele şi arhivele istorice aflate în
propiere. Cuplurile dornice să se bucure de
ipă de romantism fuseseră fără îndoial
rimele care părăsiseră Parisul de teama unu
ou atac cu nanofagi sau a tu lburărilor c
bucniseră după aceea.
Recepţionerul scoase de sub tejghea o cutie d
arton.
— Pachetul acesta a venit pe numel
umneavoastră acum o oră. Bărbatul citi c
cria pe eticheta lipită pe cutie. Firma medical
acLean din Toronto. Bănuiesc că îl aşteptaţ
u?
âmbind în sinea lui. Atunci când Fred Klein
romite ceva, poţi fi sigur că se ţine de cuvânt
e gândi el cu recunoştinţă. MacLean era un
ntre firmele subsidiare de care Covert-One s
losea pentru a trimite agenţilor ce operau în
verse colţuri ale lumii lucrurile de care aveau
evoie.
Ajuns în camera sa mică, dar elegan
obilată, Smith rupse sigiliul şi desfăcu band
e înfăşura cutia. Înăuntru se găsea o caset
n plastic ce conţinea un pistol SIG-Sauer de
m nou-nouţ, o cutie cu cartuşe şi tre

cărcătoare pline. Împachetat separat, se afl
colo şi un toc de umăr din piele.
Colonelul se aşeză pe marginea confortabilulu
at dublu, desfăcu pistolul în bucăţi, curăţă cu
tenţie fiecare piesă şi apoi montă arma la loc
atisfăcut, montă un încărcător la armă şi apo
use pistolul în toc. Se duse la fereastră, c
ădea într-o curte mică, aflată în spatel
otelului. Pe deasupra acoperişurilor negre din
rdezie ale clădirilor vechi din zonă, ceru
cepuse să se lumineze spre răsărit. La câtev
restre se aprinsese lumina. Oraşul începea s
e trezească.
Smith formă pe mobil numărul de telefon a
ui Klein şi-i raportă că ajunsese cu bine l
aris.
— S-a mai întâmplat ceva pe acolo? întrebă el
— Nimic, răspunse şeful Covert-One. Se par
să că echipa CIA din Paris a urmărit un
ntre maşinile depistate în La Courneuve pân
o adresă situată nu departe de locul unde t
li tu acum.
Smith sesiză imediat nesiguranţa din vocea lu
lein.
— Se pare?
— Au fost foarte discreţi, explică Klein
ltimul lor raport către Langley menţion

uşita acţiunii, dar nu conţinea şi locaţi
xactă.
Smith se încruntă.
— Ciudat.
— Da, spuse Klein pe un ton egal. Foart
udat. Şi nu am nici o explicaţie satisfăcătoar
entru această omisiune.
— Şi cei de la Langley nu solicită detalii de l
aţia din Paris?
Klein pufni.
— Şeful CIA şi ceilalţi din conducere sun
ult prea ocupaţi cu anchetarea Direcţie
peraţii pentru a mai acorda atenţie ofiţerilo
perativi de pe teren.
— Şi atunci ce te face să crezi că echipa lo
upraveghează o clădire din Marais sau din
propiere? întrebă Jon.
— Pentru că şi-au stabilit principalul lor RV în
ace des Vosges, răspunse Klein.
ţelegând modul în care raţionas
terlocutorul său. Punctul de rendez-vous
au RV – al unei echipe de supraveghere sub
coperire ce opera în interiorul unui oraş s
abilea aproape de fiecare dată la mică distanţ
e ţintă. De obicei, era vorba despre un lo
ublic, o zonă suficient de aglomerată pentru

amufla întâlnirile dintre agenţii care schimbau
formaţii sau preluau noile ordine. Place d
osges, construită în 1605, era cea mai vech
aţă din Paris şi reprezenta un loc perfec
entru aşa ceva. Restaurantele aglomerate
afenelele şi magazinele aliniate pe toate cel
atru laturi ale pieţei ofereau o acoperire ideală
— Are sens ceea ce spui, recunoscu Smith
nsă asta nu ne ajută prea mult, nu? E posibi
a cei de la CIA să aibă în vedere oricar e din
ele câteva sute de clădiri din cartier.
— E într-adevăr o problemă, admise Klein. D
ceea, va trebui să iei legătura cu echipa CIA.
Smith ridică uimit o sprânceană.
— Aşa? Şi cum propui tu să fac chestia asta
trebă el. Mă plimb prin Place des Vosges cu
ancardă pe care scrie că vreau să mă întâlnes
u echipa CIA.
— Cam aşa ceva, răspunse Klein serios.
Din ce în ce mai surprins şi amuzat, Smith
scultă explicaţiile şefului Covert-One. După c
rminară convorbirea, colonelul formă un al
umăr de telefon.
— Aici „Deliciile Parisului”, se auzi la celălal
apăt o voce profundă, cu accent britanic. Nic
n serviciu nu este neglijat. Nici un pat lăsa
efăcut. Nici o cerere rezonabilă refuzată.

— Te gândeşti să-ţi schimbi meseria, Peter
trebă zâmbind Smith.
Peter Howell râse uşor.
— Nici pe departe. Pur şi simplu e o posibil
etodă prin care să-mi suplimentez modest
ea pensie. Bănuiesc că ai ceva noutăţi, nu
trebă englezul devenind brusc serios.
— Am, confirmă Smith. Unde eşti?
— La o pensiune drăguţă pe malul stâng. Nu
eparte de bulevardul Saint-Germain. Am ajun
ci abia de cinci minute, aşa că sincronizare
a e perfectă.
— Ai reuşit să faci rost de echipament?
— Nici o problemă, îl linişti englezul. După c
m ajuns la aeroport, l-am sunat pe un vech
mic de-al meu.
Smith zâmbi în sinea lui. Se părea că Pete
owell avea legături peste tot în Europa, vech
rieteni şi camarazi de arme, gata să-i furnizez
rme, echipamente şi sprijin fără să pună pre
ulte întrebări.
— Deci, unde şi când ne întâlnim? întreb
pede Peter. Şi ce avem de făcut?
Smith îl puse la curent transmiţându-
formaţiile primite de la Klein, deşi îi spus
nglezului că le avea de la „un prieten” cu
gături în interiorul CIA. În timp ce vorbea

esiză uimirea interlocutorului de la capătu
elălalt al firului.
— Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, Jon
u-i aşa? spuse Peter într-un târziu. Trăim în
ceeaşi lume mică.
— Ai dreptate, zise Smith zâmbind. Zâmbetu
pieri repede de pe faţă când se gândi l
rozăviile ce stăteau în faţa acestei lumi mici ş
terconectate, în cazul în care el şi englezul nu
uşeau să ajungă nici de data asta la un
zultat. Undeva în această lume, cei car
roduseseră nanofagii pregăteau fără îndoial
n nou atac cu armele lor teribile. Dacă aceşt
divizi nu erau găsiţi şi opriţi – şi asta foart
pede – un mare număr de oameni nevinovaţ
veau din nou să cadă victime maşinăriilo
cigaşe, prea mici pentru a fi văzute.
38
Paris
O adiere de vânt tulbura puţinele frunze ce s
căpăţânau să rămână agăţate de crengil
astanilor ce mărgineau
ântânile arteziene Place împrăştiau
din piaţă des Vosges
erdea fină de stropi pe pavajul strălucitor
ântul dansa printre faţadele galeriilor. P

esele din răchită ale braseriei Ma Bourgogn
n colţul nord-vestic al pieţei, şervete din pânz
uturau în bătaia vântului, ţintuite însă d
upe pentru apă.
Jon Smith stătea singur la o masă chiar su
rcade. Se lăsase pe spate într-unul din
onfortabilele fotolii capitonate cu piele roş ie al
staurantului. Privirea sa era însă îndreptat
pre trecătorii din piaţă.
— Un cafe noir, monsieur, se auzi o voc
orocănoasă.
Smith ridică privirea.
Chelnerul îi adusese cafeaua pe care
omandase. Era un bărbat mai în vârstă, serios
ră urmă de zâmbet pe faţă, cu papion şi cu un
orţ negru inscripţionat cu emblema localulu
a Bourgogne.
— Merci, zise politicos Smith şi întinse p
asă câţiva euro.
Chelnerul luă banii mormăind ceva în barbă ş
e îndreptă spre altă masă unde se aflau do
ameni de afaceri ce păreau că se pregătesc s
ărbătorească încheierea unei afaceri printr-un
rânz servit destul de devreme. Din locul und
ătea, Smith putea simţi foarte bine mirosu
rfuriilor pline cu saucisson de Beaujolais ş
ommes frites. Îi lăsa gura apă. Trecus

uficient de mult timp de când luase micu
ejun la Hotel des Chevaliers şi cele două ceşt
e cafea tare pe care le băuse deja îi făcuser
oftă de mâncare.
Pentru o clipă fu cât pe ce să -l cheme înapo
e chelner, însă renunţă până la urmă
onform informaţiilor obţinute de Klein, acest
ra principalul loc de întâlnire a echipei CIA. Cu
uţin noroc, poate că nu avea să aştepte pre
ult timp în piaţă.
Jon continuă să-i urmărească pe trecătorii din
aţă. Chiar şi la ora aceea a dimineţii, Place d
osges era destul de animată. Elevi şi profesor
e la şcolile din apropiere aflaţi în pauză, tiner
ămici cu cărucioare, copilaşi care săpau plin
e entuziasm într-o groapă cu nisip plasată în
mbra unei statui ecvestre a lui Ludovic al XIII
a. Grupuri de bătrâni antrenaţi în dezbater
prinse, pe teme diverse, de la politică la spor
şansele de câştig la loterie.
Înainte de Revoluţia Franceză, când piaţa s
umea Place Royal, locul acesta deschis fuses
cena a nenumărate dueluri. Acolo und
cuitorii Parisului se bucurau acum de soarel
e toamnă şi îşi lăsau liberi căţeii, pe vremuri
coafură elaborată, o faţă ridată, un nas acvilin
roeminent şi o privire rea, de animal de pradă

ăzând că Smith nu reacţionează imediat
meia ridică dintr-o sprânceană, aparen
ezgustată de stupiditatea lui.
— Nu vorbiţi englezeşte, m’sieur? Pardon
prechen Sie Deutsch?
Înainte ca Smith să apuce să zică ceva, femei
e întoarse spre căţelul ce o însoţea, un pudel l
l de bătrân ca şi ea, ce părea că-i pusese gân
ău unuia dintre fotoliile libere de la masa lu
mith. Femeia trase brusc de lesa cu care er
gat căţelul.
— Fii cuminte, Pascal! Lasă în pace afurisit
sta de mobilă! se răsti ea în franceză.
Resemnată cu gândul că Smith era probab
urd sau tâmpit, femeia se aşeză de cealalt
arte a mesei, gemând uşor din cauza durerilo
e oase care-i trosneau. Jon îşi întoarse privire
nat.
— Ce naiba cauţi pe terenul meu, Jon? auzi e
voce extrem de cunoscută. Te rog frumos s
u începi să-mi vinzi cine ştie ce gogoşi cum c
venit să admiri frumuseţile Parisului!
Smith se întoarse uimit spre femeie. În ciud
ărului cărunt şi a ridurilor, Jon reuşi până l
rmă să recunoască trăsăturile lui Rand
ussell, o veche cunoştinţă de -a sa din CIA
imţi că i se adună sângele în obraji. Randi

ora logodnicei sale decedate, era o bun
rietenă de-a sa. De câte ori se nimereau să fi
mândoi în Washington, obişnuiau să iasă în
raş şi să ia masa împreună. Îi era ruşin
entru că, deşi o cunoştea atât de bine şi ştia c
rezenţa sa la locul de întâlnire avea să atrag
ână la urmă atenţia, se lăsase păcălit.
Pentru a câştiga ceva timp, Smith luă ma
tâi o gură de cafea. Apoi se întoarse spr
iţerul CIA cu un zâmbet larg.
— Te-ai deghizat foarte bine, Randi. Acum ştiu
xact cum o să arăţi peste patruzeci de an
ăţelul ţi se potriveşte de minune. Este al tău
au face parte din dotarea CIA?
— Pascal este al unei prietene, o colegă de l
mbasadă, spuse repede Randi. După aceea
meia continuă printre dinţi: Să ştii că pudelu
sta mă enervează aproape la fel de mult ca ş
ne, Jon. Aproape, dar nu la fel de mult. Aşa c
u mai trage de timp şi răspunde-mi l
trebare.
Jon ridică din umeri.
— OK. E destul de simplu, să ştii. Am ajun
ci ca urmare a rapoartelor pe care tu şi echip
a le-aţi trimis acasă în ultimele 24 de ore.
— Şi asta spui tu că e simplu? izbucni Rand
evenindu-i să creadă. Rapoartele noastre sun

rict secrete şi destinate să circule numai în
teriorul CIA.
— S-a cam schimbat situaţia, răspuns
mith. La Langley e o adevărată harababur
cum din cauza războiului clandestin împotriv
işcării Lazarus. La fel e şi la FBI. Poate aţ
uzit.
Ofiţerul CIA încuviinţă cu o mişcare nervoas
capului.
— Da, am auzit. Veştile proaste circulă foart
pede. Din cauza tâmpitului ăstuia de Burke
genţia primeşte acum nişte pumni cum n-
ai primit niciodată. Femeia îşi îngustă ochii
nsă asta tot nu explică pentru cine lucrezi d
ata asta. Sau măcar pentru cine pretinzi c
ucrezi, zise ea după o pauză.
Smith înjură în gând din cauza interdicţiei d
dezvălui secretul legat de Covert-One. Îi er
udă că trebuia să ţină ascunse atâtea aspect
e activităţii sale faţă de prieteni precum Pete
owell şi Randi Russell, prieteni în care avea
credere deplină. Cu Randi colaborase în ma
ulte acţiuni în Irak, Rusia, aici în Paris şi ce
ai recent, în China. De fiecare dată îns
ebuise să pareze cumva întrebările e
comode.
— Nu e cine ştie ce secret, Randi, minţi el. Şti

ă am mai lucrat şi în trecut pentru Serviciul d
nformaţii al Forţelor Terestre. Ei bine
entagonul m-a solicitat din nou pentru aceast
isiune. Cineva a dezvoltat o armă bazată p
anotehnologie şi Comitetul întrunit al Şefilo
e State Majore este foarte îngrijorat.
— Dar de ce tocmai tu? întrebă ea.
Smith o privi pe Randi drept în ochi.
— Pentru că mă aflam la Institutul Teller când
avut loc masacrul, spuse el încet. Aşa că ştiu
xact ce efect poate avea o asemenea arm
supra oamenilor. Am văzut cu ochii mei.
Privirea lui Randi se îmblânzi.
— Cred că a fost groaznic, Jon.
Smith încuviinţă, încercând să îndepărtez
mintirile înfiorătoare care continuau să-
ulbure somnul.
— Da, a fost groaznic. Dar bănuiesc că aici, în
a Courneuve, a fost şi mai rău.
— Au fost mult mai mult morţi şi nici un
upravieţuitor, spuse Randi. Conform relatărilo
n presă, ceea ce li s -a întâmplat oamenilo
celora nevinovaţi a fost pur şi simplu
fiorător.
— Atunci cred că înţelegi de ce vreau să -
ercetez mai îndeaproape pe cei pe care i-aţ
urprins voi instalând anumite echipamente d

ăsură acolo, în noaptea de dinaintea atacului
— Crezi că există vreo legătură între cele dou
venimente?
Smith ridică o sprânceană.
— Tu nu?
După o scurtă ezitare, Randi încuviinţă.
— Ba da şi eu, oftă ea. Am reuşit să depistăm
ea mai mare parte a vehiculelor pe care l
losesc indivizii ăştia. Femeia citi întrebare
n ochii lui Jon şi îi răspunse înainte ca el s
puce să o formuleze. Da, ai ghicit: toat
aşinile duc la o singură adresă de aici, din
aris.
— O adresă pe care ai evitat cu grijă s-
recizezi în telegramele pe care le-ai trimi
casă, îi atrase atenţia Smith.
— Am avut motivele mele, ripostă Rand
cruntându-se. Te rog să mă ierţi pentru că m
m înfuriat aşa. Însă nu reuşesc deloc s
sociez ceea ce am aflat cu o explicaţie logică ş
sta mă calcă pe nervi.
— Păi poate te ajut eu să-ţi explici anumit
nomalii, se oferi el.
Pentru prima dată de la începutul discuţiei, p
ţa lui Randi apăru o urmă de zâmbet.
— Armata americană? făcu Peter îngrozit
lavă Domnului nu, fată dragă! E vorba numa

espre o acţiune de colaborare între doi prieten
aliaţi vechi. Jon şi cu mine ne-am făcu
pariţia aici pur şi simplu ca să vedem dacă nu
şti şi tu interesată să aderi la micul nostru
act.
— Grozav. Sunt nespus de fericită! Femei
ătină din cap. OK, mă predau. O să vă spun
e informaţii am, însă chestia asta trebuie s
uncţioneze în ambele sensuri. Punem toţ
ărţile pe masă. Clar?
Englezul zâmbi cu bunăvoinţă.
— E clar ca bună ziua. Nu-ţi fa probleme. Îţ
om spune tot ce ştim la momentul potrivit. Poţ
ă ai încredere în unchiul Peter.
— Sunt convinsă, izbucni Randi. Oricum, s
are că nu prea am de ales, având în veder
tuaţia. Randi se ridică încet de pe scaun
vând grijă să păstreze iluzia că ar fi o femei
ecută de şaptezeci de ani. Trase de lesă şi-ş
coase pudelul de sub masă, unde animalul îş
ăsise de lucru cu pantoful lui Smith.
— Vino, Pascal. Să nu-i mai deranjăm p
omnii, zise ea tare în franceză, revenind l
ocea aceea nazală, răguşită. Imediat însă
andi spuse cu o voce scăzută, astfel încât s
e auzită numai de cei doi: Uitaţi cum facem
upă ce plec eu de aici, aşteptaţi cinci minut

apoi îndreptaţi-vă spre clădirea de la număru
ase, casa lui Victor Hugo. Vă prefaceţi c
unteţi turişti sau critici literari. Un Audi alb cu
ortiera din spate îndoită va trage lângă voi. V
rcaţi în maşină fără să atrageţi prea mul
tenţia. Aţi înţeles?
Jon şi Peter încuviinţară ascultători.
Încruntată, Randi se îndepărtă imediat fără s
e mai uite la ei. Se îndreptă înţepată spre ce
ai apropiat colţ al pieţei, o adevărată grand
ame pariziană care-şi face plimbarea d
mineaţă însoţită de mult îndrăgitul ei pudel.
Zece minute mai târziu, cei doi bărbaţi s
lau în faţa casei lui Victor Hugo şi priveau
urioşi spre ferestrele de la etaj, locul und
arele scriitor, autor al romanelor Mizerabilii ş
ocoşatul de la Notre-Dame, îşi petrecus
aisprezece ani din lunga sa viaţă.
— Un tip foarte ciudat, remarcă gândito
eter. Cu accese de nebunie spre bătrâneţe
ineva povestea că l-a găsit odată încercând s
oadă mobila cu dinţii.
— La fel ca Pascal, spuse Smith.
Peter îşi privi uimit prietenul.
— Faimosul filosof şi matematician?
— Nu, răspunse Smith zâmbind. Câinele lu
andi.
— Dumnezeule, făcu Peter ironic. Câte chest
udate se petrec aici la Paris. Englezul arunc
privire peste umăr şi zise: Cred că ne -a sosi
ehiculul.
Smith se întoarse şi văzu într-adevăr maşin
bă cu portiera îndoită ce se oprise la margine
otuarului. Urcă pe bancheta din spate, urma
mediat de Peter. Maşina porni imediat, ocol
ace de Vosges şi apoi făcu stânga pe Rue d
urenne. Urmă o serie, aparent întâmplătoare
e ocoluri prin labirintul de străzi cu sens uni
n districtul Marais.
Jon urmări câteva clipe cu atenţie mişcăril
oferului, un bărbat solid, galben la faţă, cu un
s pe cap.
— Bună, Max, zise el într-un târziu.
— Bună dimineaţa, domnule colone
ăspunse şoferul zâmbind în oglind
trovizoare. Mă bucur să vă reîntâlnesc.
Jon şi Max petrecuseră mai multe or
mpreună, în urmărirea unui grup de terorişt
rabi de la Paris până pe coasta spaniolă. Chia
acă agentul CIA nu era una dintre cele ma
rălucitoare stele de pe firmamentul Agenţiei
e dovedise a fi foarte competent.
— Suntem urmăriţi? întrebă Smith, văzân
um plimbă privirea în permanenţă, cercetân

curile pe unde treceau.
Max clătină din cap sigur pe el.
— Nu. Doar o măsură de precauţie. Am
evenit foarte atenţi. Randi este extrem d
ervoasă în ultima vreme.
— Poţi să-mi spui şi mie de ce?
Agentul CIA pufni.
— O să afli imediat, domnule colonel.
Maşina intră într-un pasaj foarte îngust. De
arte şi de alta se înălţau clădiri masive, c
mpiedicau razele soarelui să pătrundă acolo
oferul opri chiar în spatele unei furgonet
enault de culoare gri, ce bloca drumul.
— Ultima oprire, domnilor, spuse el.
Smith şi Jon coborâră din maşină.
Portierele din spate ale furgonetei se dădură în
turi, lăsând să se vadă interiorul plin cu
paratură audio, video şi tehnică de calcul
năuntru se afla Randi Russell, deghizată în
ontinuare şi un alt bărbat, pe care Jon nu
uşi să-l recunoască. Pudelul Pascal dispăruse
Smith se urcă în furgonetă, urma
deaproape de englez. Închiseră portierele din
pate ale maşinii şi rămaseră ghemuiţi în
paţiul strâmt al cabinei.
— Mă bucur că aţi reuşit să ajungeţi, îi salut
andi zâmbind. Femeia făcu un gest cu mân

pre echipamentul montat pe stative în ambel
ărţi ale furgonetei. Bine aţi venit în umilu
ostru adăpost, centrul nervos al operaţiunii d
upraveghere. În afară de observatori umani
m reuşit să montăm câteva camere de lua
ederi în puncte cheie din jurul ţintei. Femei
cu un semn către celălalt membru al echipei
are stătea pe un scăunel în faţa unui monitor
ai să le arătăm ce avem, Hank. Pune, ma
tâi, imaginile de la Camera Doi. Sunt sigur
ă oaspeţii noştri ard de nerăbdare să vadă c
cem noi aici.
Subordonatul ei se conformă şi introdus
âteva comenzi de la tastatură. Pe monitorul din
ţa lui apăru imaginea foarte clară a unu
coperiş acoperit cu plăci de ardezie de culoar
ri-albăstruie. Acoperişul era înţesat de tot felu
e antene, care variau atât în dimensiuni, cât ş
n punct de vedere al tipului de und
ectromagnetice pentru care erau construite.
— Da, zise Randi. Indivizii ăştia sunt pregătiţ
ă trimită şi să recepţioneze aproape orice fel d
emnal. Radio, microunde, pulsaţii laser
omunicaţii prin satelit… tot ce vrei şi ce nu
rei.
— Şi care e problema? întrebă Jon nereuşin

ă înţeleagă. De ce n-ai comunicat la Langle
ate datele?
Randi zâmbi superior. Se aplecă şi-l bătu p
pate pe bărbatul care manevra echipamentele.
— Treci pe Camera Unu, Hank. Randi întoars
poi capul spre Smith şi Peter. Aici este intrare
clădirea pe care aţi văzut-o înainte. Uitaţi-v
u atenţie.
Pe ecran se vedea o clădire cu cinci niveluri
aţada simplă din piatră era înnegrită din cauz
câteva sute de ani de poluare şi capricii al
aturii. La fiecare etaj erau dispuse, la interval
gulate, ferestre înalte şi înguste. Ultimul rân
e ferestre era chiar sub acoperiş şi probabil c
colo se aflau mai multe mansarde.
— Acum măreşte, te rog, îi spuse Rand
sistentului ei.
Imaginea se mări rapid şi se centră într-un
ârşit pe o mică placă din bronz prinsă p
erete, chiar lângă uşa de la intrare. Pe plac
cria cu litere adânci:
18 RUE DE VIGNY
PARTI LAZARE
— Dumnezeule! murmură Peter.
Randi încuviinţă nervoasă, cu o mişcare
apului.
— Exact. Din întâmplare, clădirea aceea

cmai sediul din Paris al Mişcării Lazarus.
39
O oră mai târziu, Jon Smith se afla în faţa uşi
amerei sale de la Hotel des Chevaliers
ngenunche ca să verifice „martorul” – un fir d
ăr întins între uşă şi toc, cam la 30 d
entimetri înălţime faţă de mochetă. Firul er
colo, neatins.
Mulţumit că încăperea era sigură, colonelul î
vită înăuntru pe Randi şi pe Peter. În Renault
l echipei CIA nu puteau purta o discuţie ma
ungă din cauza înghesuielii dinăuntru, ia
afenelele şi restaurantele din apropiere erau
rea aglomerate şi expuse. Aveau nevoie de un
c mai retras, în care să încerce să găsească
oluţie de ieşire din situaţia delicată în care s
lau. Pentru moment, Hotel des Chevaliers er
ea mai bună casă conspirativă pe care o aveau
Nici după ce intră în cameră, Randi nu reuş
ă-şi găsească locul şi continuă să se mişt
ervoasă de colo-colo. Revenise la înfăţişarea e
bişnuită. Avea părul blond tuns scurt şi purt
n compleu negru, strâns pe corp. Din cauz
cioarelor lungi şi a trupului suplu, mulţ
ntre cei care o vedeau pentru prima oară erau
onvinşi că au de-a face cu o dansatoare. Acum

să, o asemenea eroare nu ar mai fi fos
osibilă. Femeia se mişca prin încăpere ca un
nimal sălbatic prins într-o cuşcă. Era profun
arcată de paralizia ce cuprinsese organizaţi
n care făcea parte, paralizie ce o priva d
prijinul şi expertiza celor din Centrală, tocma
ând ar fi avut mai multă nevoie de ele
ncertitudinile în legătură cu ceea ce ar f
ebuit să întreprindă după descoperire
luitoare pe care o făcuse echipa ei îi creau
are de nesiguranţă şi suspiciune, chiar şi faţ
e nişte vechi prieteni şi aliaţi ca Jon şi Peter.
După ce cercetă dispreţuitor interiorul elegan
camerei de hotel, Randi i se adresă lui Smith
este umăr:
— Nu e rău deloc pentru cineva car
ălătoreşte pe spezele Armatei americane, Jon.
— Ce utilizare mai bună decât asta a banilo
bţinuţi din taxele pe care le plăteşti şi tu
postă Smith, cu o urmă de zâmbet pe buze.
— Soldatul yankeu tipic, interveni şi Peter
âzând uşor. Plătit bine, hrănit bine, echipa
ne.
— Linguşeala nu-şi are rostul, ripostă Smith
onic şi se lăsă să cadă în cel mai apropia
toliu. Îşi privi tovarăşii şi zise împăciuitor: Uit
e e, cred că ar trebui să renunţăm să ne ma

ţepăm unul pe celălalt şi să începem s
scutăm serios ce avem de făcut în continuare
Cei doi se întoarseră cu faţa spre el.
— Ei bine, trebuie să recunosc că poziţi
oastră este destul de dificilă, zise rar Peter
şezându-se şi el într-un fotoliu.
Randi se holbă uimită la faţa tăbăcită
nglezului.
— Destul de dificilă? repetă ea. La naiba
hiar nu poţi renunţa nici o secundă la bravad
sta, Peter? Poziţia este imposibilă şi tu o şt
arte bine.
— „Imposibilă” este mult spus, Randi, zis
mith forţându-se să zâmbească.
— Nu şi din poziţia în care mă aflu eu acum
postă ea. Femeia clătină din cap descurajată
ontinuând să patruleze prin încăpere. OK, dec
ai întâi voi, eroii, vă duceţi şi demonstraţi c
nii dintre oamenii noştri duceau un războ
urdar şi foarte secret împotriva Mişcăr
azarus. Ceea ce face ca toată lumea, inclusi
reşedintele nostru şi primul-ministru de la vo
ă intre în panică. Şi să înceapă să lovească în
erviciile de informaţii, ordonând încetare
uturor acţiunilor sub acoperire ce vizau
işcarea Lazarus. Ca să nu mai vorbesc despr
vestigaţiile comisiilor parlamentare, ce se po

ungi luni întregi sau chiar şi ani de zile.
Cei doi bărbaţi încuviinţară în tăcere.
Randi îi privi încruntată.
— Fiţi liniştiţi, că nu asta e problema. Toţi ce
uficient de tâmpiţi să li se alăture lui Ha
urke, Kit Pierson şi altora asemenea lor merit
ă fie crucificaţi. Randi făcu o pauză şi trase ae
piept. Şi după toate astea, acum, când toat
umea e cu ochii pe noi şi se trage din toat
recţiile, voi ce vă propuneţi să faceţi? S
traţi ilegal într-un sediu al Mişcării Lazarus
i, bineînţeles că nu în orice sediu, ci în sediu
entral pentru toate activităţile din Franţa!
— Normal, făcu Peter calm. Cum altfel crezi c
m putea afla ce pun la cale acolo?
— Dumnezeule! exclamă Randi şi se răsuc
pre Smith. Şi tu eşti de aceeaşi părere?
Jon dădu aprobator din cap fără s
âmbească.
— Sunt mai mult ca sigur că Burke şi ceilalţ
u fost manipulaţi de cineva din afara serviciilo
e informaţii. De cineva care s-a folosit d
ăzboiul lor secret pe post de acoperire pentru
eva mult mai groaznic, o crimă de tipul celo
e la Institutul Teller şi de aici, de la Paris…
umai că amplificată la o scară mult mai mare
rebuie să aflăm cine joacă acest joc şi de ce. Ş

sta înainte ca indivizii sau individul să-şi pun
anurile în aplicare.
Randi îşi muşcă buza şi rămase pe gânduri
e oprise în faţa ferestrei ce dădea spre curte
n spatele hotelului.
— Indiferent dacă lucrează pentru Mişcare
azarus sau nu, cel puţin câţiva dintre cei car
ucrau în clădirea de la nr. 18 de pe Rue d
igny ştiau despre atacul cu nanofagi ce urm
ă lovească La Courneuve, continuă Smith
olonelul se aplecă în faţă. De asta instalau e
enzorii pe care i-aţi văzut voi. De aceea, erau
ata să ucidă pe oricine le-ar fi stat în cale.
— Dar Mişcarea a luat atitudine împotriv
hnologiei, a nanotehnologiilor în primul rând
bucni Randi furioasă. De ce ar ajuta membr
işcării Lazarus pe cineva să comită crime în
asă şi asta cu ajutorul unor mijloace faţă d
are se opun cu atâta vehemenţă? Nu are nici
gică!
— Poate că persoana asta misterioasă la car
e gândeşte Jon – vă propun să-l denumim
omnul X, ca să ne fie mai uşor – se foloseşte d
işcare ca o acoperire pentru adevăratele lu
anuri, interveni Peter. Tot atât de bine cum s
folosit şi de câţiva tâmpiţi din CIA sau FBI. Ş
n M16, din păcate.

— Am senzaţia că îl creditaţi pe domnul X ăst
u o putere foarte mare, spuse ironic Randi. S
toarse de la fereastră şi-i privi de sus pe ce
oi. Poate cam prea mare.
— Nu cred că ai dreptate, zise Smith cu
gură foarte serioasă. Ştim deja că X, indiferen
acă e vorba despre o singură persoană sau d
n grup, are la dispoziţie resurse enorme. Nu a
um să proiectezi şi să produci sute de miliard
e nanofagi fără bani. Cel puţin o sută d
ilioane de dolari. Chiar dacă ar folosi o mic
arte din banii ăştia pentru mită, tot ai pute
umpăra loialitatea a destui oameni din
teriorul Mişcării Lazarus.
Colonelul se ridică brusc în picioare, conştien
e faptul că timpul trece fără ca ei să avansez
reun pic. Se duse lângă Randi şi o apucă blân
e braţ.
— Ai tu o altă soluţie care să ne permită s
unem cap la cap piesele disparate pe care l
eţinem? o întrebă el încet.
Ofiţerul CIA rămase tăcut câteva clipe lung
poi, încet, Randi clătină din cap şi oftă. Toat
uria ei de dinainte părea că dispăruse.
— Ei bine, nici eu nu am, spuse Smith. D
sta e necesar să intrăm în clădirea aceea
rebuie să descoperim ce informaţii culegeau

enzorii aceia montaţi în La Courneuve. Şi
oate mult mai important, trebuie să aflăm ce s
întâmplat cu informaţiile colectate. Tehnicien
oştri n-au reuşit să capteze nimic din ceea c
e vorbeşte înăuntru?
Randi fu nevoită să dea din nou din cap
cunoscându-şi neputinţa.
— Nu. Locul pare a fi extraordinar de bin
rotejat. Au chiar şi un sistem de vibraţie
iclei geamurilor, pentru a împiedic
upravegherea cu laser.
— La toate ferestrele? întrebă Peter curios.
Femeia ridică din umeri.
— Nu. Doar la cele de la ultimul etaj şi de l
ansardă.
— Drăguţ din partea lor să lase un semn
entru noi, murmură englezul privindu-l în och
e Jon.
— Foarte convenabil.
Randi se încruntă.
— Mi se pare prea convenabil. Dacă e o cursă?
— Va trebui să riscăm, zise rar Peter. Nu est
eaba noastră să punem întrebări, ci doar s
cţionăm. Înainte ca Randi să apuce s
posteze, Peter arboră o mină mai serioasă
nsă mă îndoiesc. Asta ar însemna că băieţ

ştia v-au lăsat dinadins să-i descoperiţi cum
uneau pe stâlpi cutiuţele alea. Dar de ce s
şte atâta, doar ca să pună mâna pe doi soldaţ
amoliţi?
— Plus un ofiţer CIA de primă clasă, zis
andi după o scurtă ezitare.
Pentru că cei doi o priveau miraţi, Randi lăs
chii în jos cu modestie.
— Eu aş fi ofiţerul ăla.
Smith ridică dintr-o sprânceană.
— Te gândeşti să vii şi tu?
— Trebuie să fie şi cineva responsabil acolo
are să aibă grijă de doi bătrâni cu minte d
opil ca voi.
— Îţi dai seama ce se va alege din cariera t
acă suntem prinşi? întrebă încet Smith.
Ea îi răspunse cu un zâmbet chinuit.
— Hai, Jon, ce naiba! Doar ştim cu toţii c
acă suntem prinşi, cariera mea va fi ultim
roblemă care să mă preocupe!
Decizia fiind luată, Randi începu să aşeze p
odea, în faţa celor doi bărbaţi, mai mult
tografii ale sediului Mişcării Lazarus. Clădire
eche din piatră fusese surprinsă din toat
nghiurile posibile, la diferite ore din zi şi din
oapte. Femeia desfăcu, de asemenea şi o hart
etaliată a cartierului.
Îngenuncheară cu toţii pe podea şi cercetar
u atenţie harta şi fotografiile, căutând o cale d
trare care să nu provoace descoperirea lo
mediată şi, implicit, eşecul acţiunii. Dup
âteva momente, Peter îşi îndreptă spinarea ş
e aşeză în fund pe podea. Îi privi pe Randi şi p
on cu un zâmbet uşor.
— Mi-e teamă că există o singură opţiun
alabilă, zise el ridicând din umeri. N-o fi e
eosebit de elegantă sau originală, însă a
ebui să meargă.
— Te rog nu-mi spune că te gândeşti la un
tac frontal pe uşa din faţă, urmat de urcare
apidă a scărilor până la ultimul etaj, îl implor
andi.
— O, nu. Nu e stilul meu. Peter puse degetu
e hartă, într-un punct unde se afla un bloc cu
partamente, lipit de clădirea de la nr. 18 p
ue de Vigny. Ca să-l parafrazez pe Hamlet
xistă mai multe căi de a intra într-o clădire
ta mea, decât poţi să-ţi imaginezi tu.
Smith se uită mai atent la locul de pe hart
dicat de englez şi înţelese la ce se refere
eter. Îşi ţuguie buzele gânditor.
— Vom avea nevoie de un echipament special
tii pe cineva care ar putea să ne facă rost d
şa ceva, Peter?
— S-ar putea să mai am chiar eu câteva pies
e echipament ascunse pe undeva prin Paris
puse calm Peter. Reminiscenţe ale anilo
etrecuţi în slujba Maiestăţii Sale. Sunt sigur c
rietenii domnişoarei Russell ne pot ajuta cu
eea ce mai avem nevoie. Asta dacă îi roag
umos, bineînţeles.
Încruntată, Randi se aplecă din nou asupr
ărţii şi a fotografiilor. Deodată, ridică din
prâncene.
— A, grozav, lăsaţi-mă să ghicesc. Plănuiţ
răşi una dintre acţiunile alea de „sfidare a legi
ravitaţiei”, nu?
Peter o privit aparent şocat.
— De sfidare a legilor gravitaţiei? repetă e
ătinând din cap. În nici un caz. De fapt,
orba chiar despre respectarea normelo
ravitaţiei, continuă englezul zâmbind uşor. L
rma urmei, tot ceea ce urcă trebuie să ş
oboare la un moment dat.
40
Deşi era trecut de miezul nopţii, străzile bin
uminate continuau să fie destul de animate, în
pecial datorită perechilor care se întorceau

casă după ce cinaseră în oraş. Chiar şi pe ru
e Vigny, izolată oarecum de zona cafenelelor
raseriilor şi cluburilor din cartierul Marais, s
edeau câţiva pietoni întârziaţi.
Unul dintre ei, o femeie bătrână înfofolită bin
a să suporte răcoarea nopţii de toamnă
ergea şchiopătând de-a lungul străzi
gomotul produs de tocurile încălţărilo
roducea un ecou puternic în zidurile de piatră
nea strâns sub un braţ o sacoşă de pânză
zibil hotărâtă să-şi apere cu orice pre
roprietatea de atacul eventualilor hoţi
bosită, femeia se opri pentru o clipă lâng
ădirea de la numărul 18, ca să -şi recapet
ăsuflarea. Se vedea lumină numai la ferestrel
e la ultimul etaj, cele situate imediat su
coperişul puternic înclinat. Etajele inferioar
e clădirii erau cufundate în întuneric.
Mormăind ceva în barbă, bătrâna îşi târşâ
cioarele până la intrarea în clădirea alăturată
e la numărul 16, un bloc cu apartamente, cu
ei etaje. Femeia zăbovi destul de mult timp în
mbra porticului de la intrare, mai întâi, ca s
aute prin sacoşa de pânză şi apoi ca s
otrivească cheia în broască. Într-un târziu
uşi să descuie uşa. Cu destulă greutate
ătrâna împinse uşa grea şi intră înăuntru.

Strada se cufundă în tăcere.
Câteva minute mai târziu, doi bărbaţi, unul cu
ărul negru şi celălalt cărunt îşi făcură apariţi
e rue de Vigny. Amândoi erau îmbrăcaţi cu
ardesie închise la culoare şi aveau atârnat d
măr câte un sac cilindric ce părea destul d
reu. Cei doi sporovăiau animat în francez
espre vreme şi despre măsurile mult pre
rastice de securitate de pe aeroporturi. Păreau
oi cetăţeni obişnuiţi şi lipsiţi de griji care s
torceau acasă după un weekend prelungit.
Se opriră în dreptul numărului 16. Cel ma
ânăr deschise uşa şi-l invită pe colegul său
ărunt să intre:
— După tine, Peter, zise el încet.
— Vârsta înaintea frumuseţii, nu? glum
elălalt şi intră într-un mic hol întunecos, und
salută politicos pe bătrâna care aştepta acolo.
Jon Smith pătrunse şi el în clădire, dar nu
ainte de a îndepărta bucata de bandă adeziv
e care „bătrâna” o lipise peste orificiul din
cul uşii pentru a împiedica încuiere
utomată a acesteia.
— Te pricepi destul de bine la descuiatu
şilor, o complimentă Jon pe bătrâna car
ştepta alături de Peter Howell.
Randi Russell îi răspunse cu un zâmbet. Deş

odul în care se deghizase o făcea să pară cu
atruzeci de ani mai în vârstă decât era în
alitate, ochii îi rămăseseră la fel de vioi ş
rălucitori.
— Păi am absolvit cursurile de la Fermă cu
otele cele mai mari din clasă, spuse e
ferindu-se la Camp Perry, baza d
ntrenament a CIA de lângă Williamsburg
irginia. Asta înseamnă că perioada petrecut
colo n-a fost chiar o pierdere de timp.
— Unde mergem acum? întrebă Smith.
Randi arătă cu capul spre un coridor care s
edea dincolo de holul de la intrare.
— Pe aici. Spre casa scărilor. Există o scară p
are se poate ajunge până la ultimul etaj. L
ecare nivel are o platformă cu uşi ce dau în
partamente.
— Vreun locatar care nu are somn? întreb
eter.
Randi clătină din cap.
— Nu. Se vede lumină sub câteva uşi, dar în
st e linişte. Şi sper să rămână aşa şi în
ontinuare, de acord, băieţi? Nu am nici un che
ă-mi petrec următoarele douăzeci şi patru d
re în nu ştiu ce secţie de poliţie dând tot felu
e explicaţii.
Cu Randi în frunte, cei trei începură să urc

u grijă scara, ocolind tot felul de biciclete
ndouri şi cărucioare pentru cumpărături. O
tă uşă încuiată, de data asta la ulti mul nive
clădirii, cedă imediat instrumentelor d
părgător ale lui Randi. În spatele ei se afla un
ntre acele grădini de acoperiş, atât d
drăgite de parizieni. Cei trei se găseau acum
partea din spate a clădirii cu apartamente
ederea spre rue de Vigny fiindu-le blocată d
n şir de coşuri de fum şi de o pădure d
ntene de televiziune.
Suflarea rece a vântului de toamnă aducea cu
a zgomotele nocturne ale oraşului, claxoanel
aşinilor de pe bulevardul Beaumarchais
umzetul scuterelor ce goneau pe străzil
guste, muzica ce răzbătea din când în când p
şa deschisă a unui club de noapte din
propiere. Domurile albe, scăldate în lumină al
sericii Sacre Coeur străluceau în depărtare
easupra pantelor din Montmartre.
Smith înaintă precaut până la balustrada din
er forjat şi aruncă o privire în jos. Nu reuşi s
adă decât un şir de tomberoane de guno
iniate pe marginea unei alei înguste.
În cealaltă parte se afla zidul unei alte clădir
echi, de asemenea transformată în bloc d
cuinţe. Din spatele perdelelor şi al draperiilo

e la câteva ferestre răzbătea lumina. Colonelu
e întoarse apoi şi se alătură prietenilor să
laţi lângă ghivecele cu arbuşti ai micuţe
rădini.
În dreapta lor se înălţa masiva clădire în car
e găsea sediul din Paris al Mişcării Lazarus
ele două clădiri erau lipite una de cealaltă îns
ea de la numărul 18 era mai înaltă cu un nivel
n perete de piatră, fără nici o deschidere, înal
e 6 metri, îi separa de acoperişul înclinat und
oiau să ajungă.
— Perfect, şopti Peter şi îngenunche lâng
acul pe care îl avusese în spate. Hai să trecem
treabă.
Mişcându-se repede în aerul rece al nopţii, ce
ei începură să se transforme din civi
bişnuiţi în nişte luptători complet echipaţi. Ma
tâi, Randi îşi scoase peruca ce îi acopere
ărul blond. Apoi renunţă la masca ridată car
făcuse să arate cu zeci de ani mai în vârstă.
Toţi îşi scoaseră pardesiele şi rămaseră în
ostume de trening negre, închise pe gât. Îş
aseră pe cap cagule negre. Îşi mânjiră apo
ţele cu vopsea de camuflaj. Încălţămintea d
radă fu înlocuită de ghete pentru căţărat. P
âini îşi traseră mănuşi groase de protecţie. S
mbrăcară cu vestele antiglonţ din Kevlar şi îş

rinseră în tocuri fixate la şold armele favorite
stol SIG-Sauer pentru Smith, Browning Hi
ower pentru Peter şi un Bereta de 9 mm
entru Randi. Apoi îşi puseră hamuri pentru
oborârea în rapel şi îşi atârnară de umăr colac
e frânghie.
Peter distribui fiecăruia şi alte gadgeturi
rintre ele şi câte două recipiente cilindrice
am de mărimea unui tub cu spumă d
ărbierit.
— Grenade flash/bang, le explică el calm
oarte potrivite pentru a crea confuzie printr
amici. Am auzit că sunt de mare efect şi l
etreceri.
— Parcă trebuia să facem cât mai puţin
gomot, le reaminti Randi cu severitate. Nu s
cepem să tragem ca nebunii şi de parcă am
rea să declanşăm cel de-al Treilea Războ
ondial.
— Ai dreptate, zise Peter. Dar mai bine s
ângă mama lor decât mama noastră, nu
redeţi? Este foarte posibil ca indivizii de acolo
ontinuă englezul arătând cu capul spre sediu
işcării Lazarus, să reacţioneze destul d
olent dacă descoperă că cineva îi spionează.
Peter inspectă apoi modul în care s
chipaseră tovarăşii săi, retuşând acolo und

ra nevoie, astfel încât toate să fie bine fixate ş
ă nu-i împiedice în mişcări. După ce termină
e supuse unei examinări similare din partea lu
mith.
— Acum să vedem ce putem face în legătur
u bucăţica asta de zid, zise Peter şi -şi băg
âna în sac. Scoase de acolo un pistol cu ae
omprimat încărcat cu o săgeată din titan
taşată la un colac de frânghie din nailon. Cu
şoară plecăciune, englezul i le întinse lu
andi:
— Eşti drăguţă să faci onorurile?
Randi se dădu înapoi câţiva paşi şi căută cu
rivirea un loc potrivit de ancorare pe zidul din
ţa lor. Privirea îi fu atrasă de o crăpătur
gustă. Ochi cu grijă şi apăsă pe trăgac
stolul scoase un zgomot înfundat şi azvâr
ica săgeată de titan legată de firul de nailon
u un clang uşor, dinţii săgeţii pătrunseră în
d şi rămaseră fixaţi acolo.
Smith întinse mâna şi trase puternic de cablu
e nailon. Săgeata rămase ferm fixată în perete
— Sunteţi gata? întrebă el întorcându-se spr
eilalţi.
Peter şi Randi încuviinţară printr-o mişcare
apului.
Unul câte unul, cei trei escaladară zidul şi s

stalară pe acoperişul din ardezie al clădirii d
numărul 18.
Centrul de comandă al lui Lazarus di
Azore
Aşezat la masa din lemn de tec din biroul său
rivat, Hideo Nomura urmărea satisfăcu
mularea pe calculator a zborului primului va
e avioane Thanatos. Pe ecranul monitorului er
işată o hartă digitală a Emisferei Vestice
eplasarea fiecărui aparat Thanatos decolat d
baza sa din Azore – la circa 4000 de kilometr
epărtare de coastele estice ale Statelor Unite
ra indicată prin mici pictograme ce se mişcau
e ecran.
După ce fiecare pictogramă traversă Atlanticu
ajunse deasupra Americii, zone întinse al
ărţii Statelor Unite începură să-şi schimb
uloarea, indicând suprafaţa afectată de nor
e nanofagi Model IV, eliberate de la mar
titudine din avioanele fără pilot. Procentaju
alculat al deceselor era indicat prin divers
ulori şi nuanţe. Cu roşu-aprins erau colorat
onele în care se prognoza anihilarea totală
elor aflaţi în interiorul lor.
Nomura privea pe ecran cum zonel
etropolitane New York, Washington, D. C

hiladelphia şi Boston se colorau în roşu
emnalizând moartea prognozată a peste 35 d
ilioane de americani. Japonezul dădu din cap
atisfăcut. Morţii aceştia nu reprezentau decât
cătură în carnagiul ce avea să urmeze. Îns
mportanţa acestui prim masacru era foart
are. Distrugerea rapidă a atâtor centre d
utere economică şi politică avea să arunc
tatele Unite într-o criză majoră. Chiar dacă a
supravieţuit atacului, liderilor acestei ţări le
r fi fost imposibil să descopere origine
tacurilor îndreptate împotriva naţiunii lor.
Interfonul începu să sune, trezindu-l din
sare.
Nomura îşi dezlipi cu greu privirea de l
mularea ce se desfăşura în faţa sa.
— Da? Ce s-a întâmplat? întrebă el după c
păsă un buton.
— Am primit toate informaţiile de care aveam
evoie de la punctul de colectare din Paris, s
uzi vocea seacă şi pedantă a şefului echipei d
ercetători. Conform rezultatelor experimentulu
e teren numărul trei, consider că nu est
evoie să mai operăm nici un fel de modificăr
structura nanofagilor.
— Mi-aţi dat o veste excelentă, spuse Nomur
privi din nou pe ecranul unde continu

mularea. Suprafeţele colorate în roşu s
ăreau rapid şi ocupau acum o mare parte din
ona continentală a Statelor Unite. Şi când va f
ata primul lot de nanofagi Model IV?
— În aproximativ douăsprezece ore, promis
recaut omul de ştiinţă.
— Foarte bine. Vă rog să mă ţineţi la curent.
Nomura opri simularea şi trecu pe un program
are urmărea evoluţia lucrărilor ce s
esfăşurau în uriaşele hangare de lângă pist
e aterizare. Echipele care asamblau flotila d
vioane Thanatos erau în grafic. În clipa în car
rimele containere pline cu nanofagi Model IV
veau să iasă din laborator, trei avioane făr
lot urmau să fie gata să-şi primeasc
cărcătura.
Nomura îşi scoase telefonul mobil şi formă un
umăr pe care îl avea în memoria aparatului.
Nones răspunse imediat:
— Care sunt ordinele, Lazarus?
— Activitatea ta din Paris a luat sfârşit, spus
omura. Revin-o aici la Centru cât mai curân
osibil. Biletele şi celelalte documente necesar
entru tine şi echipa de securitate le veţi ridic
e la ghişeul Air France de pe Orly Sud.
— Ce ordonaţi în legătură cu Linden şi echip
ui de supraveghere? întrebă încet Nones.

Nomura ridică din umeri.
— Linden şi ceilalţi şi-au îndeplinit în mo
icient sarcinile primite. Însă nu cred să ma
vem vreodată nevoie de serviciile lor. Înţelegi l
e mă refer? întrebă japonezul cu răceală.
— Înţeleg, confirmă interlocutorul său. Ş
chipamentul din clădirea din Paris?
— Distrugeţi-l, ordonă Nomura zâmbin
emilos. Să demonstrăm din nou omenir
grozite că spionii americani şi britanic
ontinuă să ducă acelaşi război ilegal împotriv
obilei Mişcări Lazarus!
41
Paris
Smith înainta târâş pe coama acoperişulu
uternic înclinat al clădirii de la numărul 18
ărefera
facă să se folosească
zgomot de forţa
cu ghetele sale braţelor decâ
pe plăcile d
rdezie crăpate. Înainta încet fiindcă ave
evoie de timp ca să găsească puncte de sprijin
e suprafaţa alunecoasă.
Sediul
ele maiMişcării
înalte Lazarus
clădiri se într-una
dinaflaacea parte din
artierului Marais, aşa că nu prea exista nimi
are să blocheze vântul rece care sufla pest

aris dinspre răsărit. O pală mai puternică d
ânt se abătu brusc asupra acoperişului şi Jon
mţi că începe să alunece de pe coamă. Strâns
n dinţi şi încercă cu disperare să-şi menţin
chilibrul.
Dacă nu reuşea, risca o cădere de la pest
eizeci de metri înălţime, fără nimic care s
tenueze impactul. Jos îl aştepta un gard din
ăbrele ascuţite de oţel, câteva maşini parcate ş
ăcile pavajului. Nu mai auzea nimic altcev
ecât sângele care pulsa puternic în tâmple. Ud
e sudoare în ciuda frigului de afară, se lipi câ
utu mai bine de acoperiş, aşteptând să s
otolească vântul. Apoi, tremurând uşor, îş
veni şi continuă să se târască.
Un minut mai târziu, Smith ajunse în dreptu
odestului adăpost oferit de un coş mare d
um din cărămidă. Randi şi Peter îl aşteptau
eja acolo. Cei doi înfăşuraseră o frânghie în
urul bazei coşului de fum. Jon se prinse reped
e ea cu o clemă a echipamentului său şi
ăsuflând uşurat, se aşeză la fel ca tovarăşii săi
tr-o poziţie incomodă pe coama acoperişului.
Peter râse uşor privindu-i pe ceilalţi doi.
— Stăm aici ca trei ciori triste şi ude de ploaie
— Mai bine zis ca două ciori triste şi o lebăd
raţioasă, îl corectă Randi zâmbind la rându

ău. Femeia apăsă pe butonul de transmisie a
paratului radio.
— Vreo mişcare acolo jos, Max?
Din poziţia sa camuflată, undeva mai jos p
ue de Vigny, subordonatul său îi raportă:
— Nimic, şefa. Linişte totală. S-a aprins
umină la etajul doi acum câteva minute. În
ară de asta nici un semn că cineva ar vrea s
tre sau să iasă din clădire.
Satisfăcută, Randi le făcu semn celorlalţi.
— Drumul e liber.
— Foarte bine, zise Smith. Să trecem l
eabă.
Cei trei îşi mai verificară încă o dat
chipamentul de coborâre în rapel şi s
grămădiră în jurul coşului de fum.
— Cine vrea să coboare primul? întrebă Randi
— Eu, se oferi Smith privind în jos cătr
arginea acoperişului. Nebunia asta a fos
eea mea strălucită, ai uitat?
— Bineînţeles că nu. Deşi „strălucită” nu ştiu
acă este calificativul cel mai potrivit. Rand
use însă imediat mâna pe umărul lui Jon ş
se cu blândeţe, privindu-l îngrijorată: Ai grij
e tine, Jon.
El îi zâmbi şi îi promise:
— O să fac tot posibilul.

Colonelul trase adânc aer în piept de câtev
ri ca să se calmeze. Apoi se întoarse cu spatel
începu să coboare încet de-a lungul pante
coperişului, controlând viteza de înaintare cu
âna fixată pe frânghie. Bucăţele de ardezi
esprinse din acoperiş trecură răpăind pe lâng
şi se prăbuşiră în hăul întunecat d
edesubt.
Nones ieşi din biroul de la etajul doi al clădiri
e la numărul 18 pe rue de Vigny, încăpere p
are o ocupase imediat după sosirea la Paris
iroul, rezervat, de obicei, şefului programelo
e ajutorare şi de educaţie a popoarelo
ricane, era cel mai mare şi cel mai bin
chipat din clădire. Activiştii locali ai Mişcăr
u îndrăzniseră însă să se opună hotărârii sal
e a se instala acolo sau să pună întrebăr
comode. La urma urmei, Nones ave
ocumente semnate de însuşi Lazarus
orinţele sale trebuiau îndeplinite. Uriaşu
âmbi cu răceală. În scurt timp, adepţii Mişcăr
veau să regrete obedienţa lor absolută, îns
tunci avea să fie mult prea târziu.
Cinci bărbaţi din echipa sa de securitat
şteptau răbdători pe palierul din faţa biroulu
agajele şi armele erau pregătite şi aşezate jos
picioare. Se ridicară cu toţii la apariţia lu

ones.
— Lazarus a transmis ordinele, zise el scurt.
— Sunt ordinele pe care le aşteptaţi? întreb
alm Shiro, un bărbat scund, cu trăsătur
siatice.
— Până la ultimul detaliu, încuviinţă Nones
i scoase pistolul, îl verifică şi apoi îl băg
apoi în tocul de umăr. Oamenii săi procedar
fel cu armele lor şi apoi se aplecară să-ş
dice genţile.
Doi dintre ei porniră în jos pe scări spre micu
araj din spatele clădirii. Ceilalţi îl urmară p
ones spre încăperile de la ultimul etaj, ocupat
e echipa de supraveghere a experimentului.
Smith se opri din coborâre şi, când ajunse l
arginea acoperişului, începu să se balanseze
nând strâns de frânghie, se aplecă atât cât î
ermitea legătura şi cercetă ferestrele de l
ansardă. Aşa cum văzuseră şi în fotografiile p
are le studiaseră înainte de începerea misiunii
restrele erau toate acoperite cu obloane.
Jon se lămurise. Nu aveau cum să pătrund
rin obloanele solide de lemn, cel puţin nu făr
face un zgomot îngrozitor. Trebuiau s
ăsească o altă cale de a intra în clădire.
Dădu drumul la puţină frânghie şi cobor
âţiva centimetri ca să cerceteze peretel

ădirii. Ferestrele de la etajul patru al clădiri
rau luminate şi aveau obloanele trase în lături
olonelul începu să coboare în rapel cu saltur
ici. Nu se auzea aproape nimic, doar un uşo
cârţâit al frânghiei care se freca de clem
etalică şi zgomotul înfundat produs de talp
hetelor care se lovea de perete. După c
oborâse mai bine de şase metri, Smith strâns
n nou frânghia cu mâna, oprindu-se lâng
na dintre ferestrele luminate.
Aruncă o privire în sus.
Randi şi Peter se aflau la margine
coperişului, două siluete negre proiectate p
erul înstelat. Cei doi aşteptau de la el semnalu
ă pot să coboare în siguranţă.
Smith le făcu semn să mai aştepte puţin. Îş
tinse apoi gâtul, încercând să vadă cât ma
ult posibil din ceea ce se afla în spatel
restrei cele mai apropiate. Era vorba despre
căpere foarte lungă şi îngustă, care s
tindea pe cel puţin jumătate din lungime
cestei laturi a clădirii. O încăpere în care s
eschideau şi alte câteva din ferestrele de l
cest etaj.
Înăuntru, pe un şir de mese lipite de peretel
pus ferestrelor, se aflau mai mult
alculatoare, monitoare, receptoare radio ş

paratură de comunicaţie prin satelit. Alt
alculatoare erau aşezate pe mese dispuse în
nghi drept faţă de şirul lipit de perete
căperea fiind astfel împărţită în mai mult
uncte de lucru. Cablurile fuseseră întins
rect pe podeaua din lemn. Pereţii erau pătaţ
coşcoviţi.
Într-un colţ întunecat, Smith reuşi să vad
ase paturi pliante aşezate unul lângă celălalt
atru dintre ele erau ocupate. Se vedeau
cioarele în ciorapi ieşind de sub pături.
Cel puţin doi dintre ocupanţii camerei erau
să treji şi în plină activitate. Unul dintre ei, un
ărbat mai în vârstă, cu părul alb şi cu o barb
eîngrijită, introducea rapid tot felul de date d
o tastatură. Imaginile de pe monitorul din
ţa lui se derulau cu repeziciune. Cel de -a
oilea bărbat avea un set de căşti pe urechi ş
edea în faţa unui sistem de comunicaţii prin
atelit. Era aplecat în faţă şi asculta aten
unetele din căşti. Din când în când, acţion
utoanele de reglare a frecvenţei. Era mai tână
ecât celălalt, proaspăt ras, iar ochii săi căpru
tenul măsliniu sugerau o origin
editeraneană. Să fi fost oare un spaniol
alian?
Smith ridică din umeri. Spaniol, italian sau

merican din Bronx. Conta oare aşa de mult
işcarea Lazarus îşi recruta adepţii în toat
olţurile lumii. În clipa aceea, un singur lucru
onta. Nu aveau cum să intre neobservaţi pe l
ajul acela al clădirii. Aşa că se uită mai jos
xaminând şirul de ferestre cufundate în
tuneric de la etajul de dedesubt.
Jon surprinse cu coada ochiului o mişcare în
amera pe care o studiase. Întoarse capul şi -
ăzu pe bărbatul cu părul alb cum se răsuceşt
n faţa monitorului şi se ridică în picioare
ărea surprins fără a fi însă din cale -afară d
armat de faptul că în încăpere pătrunseră
rintr-o uşă cu arcadă, alţi patru bărbaţi.
Smith îi privi cu atenţie pe noii veniţi. Toţ
veau feţe dure şi erau îmbrăcaţi în negru, cu
işte saci atârnaţi de umăr. Doi erau înarmaţ
u pistoale. Al treilea ţinea în braţe o carabină
el de-al patrulea, mult mai înalt decât ceilalţ
în mod evident conducătorul grupului, l
puse ceva oamenilor săi. Aceştia se puser
mediat în mişcare, îndreptându-se fiecare cătr
ferite locuri din încăpere. Uriaşul, care ave
ărul roşu, aruncă o privire spre şirul d
restre şi apoi se întoarse cu spatele. Individu
i scoase apoi cu o mişcare precisă pistolul din
cul de umăr.
Jon căsca ochii nevenindu-i să creadă. Între
upul îi fu scuturat de un fior. Mai văzus
ndeva aceeaşi faţă şi ochii aceia înfricoşători
n urmă cu şase zile. Aparţineau teroristulu
are fusese cât pe ce să-l ucidă în lupta acee
e lângă Institutul Teller. Nu putea fi cu
utinţă, îşi zise el disperat. Imposibil. Cum er
osibil ca un om devorat în totalitate d
anofagi să se ridice din mormânt?
42
Jones se întoarse spre Willem Linden şi ridic
cet pistolul. Cu un deget acţionă piedica d
guranţă a armei.
Olandezul se holba la pistolul îndreptat spr
untea sa. Se albise la faţă.
— Ce vrei să faci? întrebă el bâlbâindu-se.
— Acesta este cadoul de despărţire. Serviciil
ale nu ne mai sunt necesare, spuse cu duritat
ones. Lazarus m-a rugat să-ţi mulţumes
entru efortul pe care l-ai depus. La revedere
err Linden.
Uriaşul aşteptă, mai întâi, ca bărbatul din faţ
ui să înţeleagă în sfârşit ceea ce i se întâmpla
ucru dovedit de groaza ce i se citea în priviri
bia atunci apăsă de două ori pe trăgaci. Din
apul lui Linden, lovit în plin de la un metru

stanţă, săriră pe peretele din spate bucăţ
ari de os şi de creier amestecate cu sânge
ărbatul se prăbuşi mort la podea.
În aceeaşi clipă, din colţul cufundat în umbr
încăperii, se auzi un alt foc de armă, urma
mediat de încă trei. Nones întoarse capul în
recţia aceea. Bărbatul înarmat cu carabin
cmai îi lichidase pe cei patru membri a
chipei de supraveghere care dormeau
urprinşi în paturile lor, aceştia fusese o prad
arte uşoară. Trase de la o distanţă mai mic
e doi metri, gloanţele cu alice de calibru mar
transformaseră pur şi simplu într-o masă d
arne însângerată şi de oase zdrobite.
Uriaşul auzi dintr-odată un strigăt înăbuşit d
paimă ce venea din stânga sa. Se răsuc
ulgerător pe călcâie şi-l văzu pe Vitor Abrantes
el mai tânăr membru al echipei lui Linden, un
ortughez expert în comunicaţii, care se ridicas
emurând în picioare. Abrantes încerc
sperat să scape de casca de pe urechi însă s
curcase în cablul legat la receptorul radio.
Nones trase rapid două gloanţe în direcţia lui
rimul îl lovi pe tânăr în piept. Cel de -al doilea
imeri în umărul stâng şi-l făcu pe portughez s
e rotească într-un cerc complet. Alb la faţă din
auza şocului, Abrantes fu izbit cu spatele d

paratul de emisie-recepţie. Tânărul se prăbuş
poi pe podea şi rămase acolo ghemui
păindu-şi umărul rănit.
Încruntat şi furios din cauza lipsei sale d
demânare, Nones făcu un pas înainte spr
ânărul rănit şi ridică din nou pistolul. De dat
sta era hotărât să ţintească mult mai bine
nchise un ochi şi privi cu atenţie de -a lungu
vii. Degetul i se fixase deja pe trăgaci…
În acea clipă însă fereastra de lângă el explod
se transformă într-un nor de cioburi tăioase.
Atârnat de frânghia sa, Jon Smith urmăris
imit măcelul cu sânge rece care se desfăşur
interior. Înţelese brusc că ticăloşii aceia îş
cideau propriii oameni, se debarasau de toat
ovezile şi de martorii incomozi. Adică de cee
e căuta el cu disperare. Cuprins de un val d
urie, colonelul acţionă instantaneu, îşi scoas
stolul din tocul de la şold şi trase în direcţi
restrei.
Cele trei gloanţe trase de sus în jos sfărâmar
reastra făcând ca mii de cioburi ascuţite s
boare prin încăpere. Înainte ca ultimele ciobur
ă aterizeze pe podea, Smith îşi băgă înapo
stolul în toc şi-şi scoase una dintre cele dou
renade flash/bang din buzunarul fixat în
xteriorul pantalonului. Trase de inel cu degetu

are de la mâna dreaptă. Siguranţa grenadei s
dică imediat.
Colonelul aruncă cilindrul de culoare neagr
rin golul unde fusese fereastra şi împins
uternic cu picioarele în perete, astfel încât s
e îndepărteze de deschidere. Ajuns la limita d
endulare, împinse din nou cu putere în peret
o porni cu viteză înapoi spre fereastră.
Chiar în acea clipă grenada explodă într-
erie rapidă de şocuri orbitoare şi asurzitoare în
celaşi timp, menite să surprindă şi s
ezorienteze pe cei aflaţi în raza ei de acţiune
n nor dens de fum începu să se rostogoleasc
n interiorul încăperii, zvâcnind la fiecare nou
etonare.
Jon ateriză în încăpere intrând pe fereastră cu
cioarele înainte. Se ghemui la podea, apoi s
ostogoli într-o parte şi rămase întins pe burtă
i scoase imediat pistolul şi începu să-şi caut
nta prin norul gros de fum.
Era interesat, în primul rând, de bărbatul cu
chii verzi. În locul în care se aflase uriaşul
tunci când explodase fereastra, se vedeau p
odea câteva urme de sânge, dar asta era tot
ără îndoială că individul fugise la adăpos
tunci când aterizase grenada în încăpere
rmele de sânge duceau către arcada sub car

e afla uşa.
Se auziră în apropiere nişte paşi împleticiţi
ndeva de cealaltă parte a unei mese încărcat
u aparatură.
Smith îşi înălţă capul şi-l văzu pe unul dintr
ăgători venind clătinându-se spre el prin noru
e fum care se împrăştia rapid. Deşi încă ameţi
e zgomotul şi lumina orbitoare a grenade
dividul ţinea pistolul în faţă cu ambele mâini
ata de tragere. După ce clipi rapid de câteva or
a să-şi recapete vederea, bărbatul zări capu
ui Smith iţindu-se deasupra mesei şi se răsuc
e călcâie pentru a-l lua în bătaia armei.
Colonelul trase de două ori şi-l nimeri în piep
în gât.
Individul se frânse de mijloc şi se prăbuş
ort pe podea.
Jon se lăsă înapoi jos în spatele mesei şi s
ostogoli în cealaltă direcţie, acţionând rapi
ama de siguranţă a hamului de coborâr
entru a se elibera de frânghia pe car
oborâse. Aceasta nu ar fi făcut decât să-
ânjenească mişcările şi să indice duşmanilo
cul în care se afla. Reuşi într -un târziu să s
ibereze şi începu să se târască pe podeaua din
mn.
De unul scăpase. Luându-l în calcul şi p

riaşul cu ochi verzi, mai rămăseseră tre
uşmani pe care trebuia să-i înfrunte, număr
în gând încercând să se calmeze. Unde s
laseră oare ceilalţi trăgători în clipa în car
xplodase grenada? Şi, mult mai important
nde erau ei acum?
Îşi scoase precaut capul de după tăblia mese
văzu cadavrul bărbatului cu părul alb. I s
cu greaţă la vederea băltoacei de sânge ş
reier care se formase pe podea sub craniu
drobit al bărbatului. Un bărbat care ar fi putu
ă le ofere informaţiile de care aveau nevoie.
Începu să se târască pe lângă cadavru
dreptându-se spre colţul întunecat a
căperii, acolo unde văzuse că era improviza
paţiul de odihnă.
De undeva din spatele său, un pistol lătră d
ei ori într-o succesiune foarte rapidă. Primu
onţ îi trecu pe deasupra capului. Cel de -a
oilea făcu să sară aşchii ascuţite din picioru
ros de masă, aflat chiar lângă faţa sa. Cel de-a
eilea glonţ de 9 mm îl nimeri în spate şi fu
spins de vesta din Kevlar pe care o purta. Er
a şi cum un catâr l -ar fi lovit cu copita într
moplaţi.
Înnebunit de durere, trăgând cu greu aer în
ămânii ce păreau că fuseseră aplatizaţi cu

vitură de baros, colonelul reuşi să s
ostogolească într-o parte. Alte două gloanţ
viră unul după altul podeaua, exact în locul în
are se aflase cu o secundă în urmă. Smith s
ăsuci pe burtă, încercând disperat să-şi de
eama de unde trăgea inamicul său.
Acolo!
Cu ochii înceţoşaţi din cauza durerii provocat
e lovitura în spate, reuşi să distingă o form
fuză ce parcă se mişcase puţin. Unul dintr
ăgători era îngenuncheat în spatele unei mes
late cam la şase metri distanţă şi îşi lua calm
nta. Jon îndreptă pistolul în direcţia lui ş
păsă rapid de mai multe ori pe trăgaci. Trebui
ă ţină foarte bine arma ca să nu sară în su
n cauza reculului. Gloanţele muşcară din
mnul mesei şi loviră calculatorul afla
easupra. Aşchii de lemn şi bucăţi de plastic
iclă şi metal săriră în toate părţile. Luat prin
urprindere, trăgătorul se lăsă în jos şi dispăru
n raza vizuală a lui Smith.
Colonelul se rostogoli pe podea încercând s
e îndepărteze cât mai repede de locul acela ş
unse în dreptul a trei mese lipite una d
ealaltă în forma literei U. Abia acolo riscă s
runce precaut o privire înapoi, în direcţia d
nde venise. Nimic.

Pe masa din faţa sa se afla un monitor TV
mith înlemni văzându-şi propria moart
flectată în sticla întunecată.
Cel de-al treilea trăgător se ridicase din
dăpostul oferit de masa din spate şi-ş
dreptase ţeava carabinei spre ceafa lui.
Încercând să-şi păstreze echilibrul pe coam
coperişului, Peter şi Randi fură luaţi prin
urprindere de primele împuşcături, auzir
xplozia asurzitoare a grenadei şi-l urmăriră p
mith cum pătrunde în interiorul clădirii. S
itară unul la altul îngroziţi.
— Deci cam asta a fost discreţia de care ar f
ebuit să dăm dovadă, murmură Peter şi-ş
coase pistolul din toc.
Zgomotul unei alte serii de împuşcături umplu
paţiul dintre clădiri într-un crescend
meninţător.
— Vino după mine! strigă Randi care începus
eja să coboare în rapel în salturi scurte ş
apide. Peter sări după ea, mişcându-se la fel d
gil.
Convins că e prea târziu, ştiind că degetu
uşmanului începuse deja să apese trăgaciu
arabinei, Smith se răsuci disperat, încercân
ă-şi aducă pistolul pe direcţie. Adrenalina car
se răspândea pulsând în tot trupul părea c

prise şi timpul în loc şi întârzia clipa în car
onţul avea să-i sfărâme ţeasta…
O altă fereastră se transformă subit în mii d
oburi sub acţiunea mai multor gloanţe de
m trase de la foarte mică distanţă. Lovit în
ai multe locuri în piept, în gât şi în cap
dividul cu carabina se aplecă, mai întâi, într-
arte, apoi se prăbuşi peste o masă. Carabin
e dezlipi dintre degetele sale lipsite de viaţă ş
ăzu cu zgomot pe duşumea.
Randi, urmată imediat de Peter, intrară prin
reastra spartă şi se lăsară în jos pe podea. Îş
esfăcură rapid frânghiile şi luară poziţie de
arte şi de alta a lui Jon, cercetând înfriguraţ
teriorul încăperii.
Smith zâmbi obosit, în continuare marcat d
ericolul pe lângă care tocmai trecuse.
— Mă bucur că aţi reuşit să veniţi, zise el în
oaptă. Deşi aş fi preferat să rezolv singu
tuaţia de aici.
— Ce prost poţi să fii, murmură Rand
rivindu-l cu duioşie.
— Eu nu vreau să ratez nici o petrecere, spus
Peter. Câţi ai mai lăsat şi pentru noi?
— Unul cu siguranţă, răspunse Smith. E
upă ce putu să vadă suficient de bine pentru
sigură.
— Du-te şi verifică să vezi dacă a mai răma
neva în viaţă, îi sugeră Smith ridicându-se cu
reutate în picioare.
— În timpul ăsta, noi ar trebui să ne ducem
upă celălalt individ, îi zise el lui Peter.
— Cel despre care spuneai că s -a retras spr
şă?
— Exact, spuse Jon şi-i povesti prietenulu
ău despre asemănarea uimitoare dintre acest
teroristul ce murise în faţa ochilor săi în New
exico.
Peter fluieră uşor.
— O coincidenţă cu adevărat ciudată.
— Tocmai asta e problema, spuse Smith încet
ă nu cred că e deloc o coincidenţă.
— Probabil că ai dreptate. Dar trebuie să n
răbim, Jon. Or fi cei mai mulţi poliţişti masaţ
cum în afara Parisului, însă toată hărmălai
sta nu a avut cum să nu atragă atenţia.
Cu armele pregătite, cei doi începură s
ainteze precauţi spre arcada sub care se afl
şa. Smith făcu un gest în direcţia petelor d
ânge de pe podea, care duceau spre uşă. Pete
ădu din cap în semn că a înţeles. Cel pe care -
rmăreau fusese rănit.
Smith se opri în pragul uşii deschise. Arunc
privire în afară şi văzu o bucată din podeau

coperită cu plăci de gresie alb şi negru ş
ărginită de un grilaj din fier forjat înalt pân
brâu.
Urmele de sânge continuau şi în spatele uşii
ucând spre treptele din marmură care coborau
pre etajele inferioare ale clădirii. Uriaşul p
are îl urmăreau era gata, probabil, să scape
otărât să-i vină de hac, Jon ţâşni pe sub
rcadă, ignorând încercarea lui Peter de a-l opri
Jon îşi dădu seama brusc că urmele de sâng
e opreau două trepte mai jos. Făcu ochii mari
acă nu cumva reuşise să zboare, bărbatul cu
chii verzi se întorsese fără îndoială lângă uşă…
Smith fu tras cu putere într-o parte
erzându-şi echilibrul, colonelul alunecă şi s
bi cu umărul de grilajul din fier forjat. Pistolu
ău SIG-Sauer căzu cu zgomot pe podeau
coperită cu plăci de gresie. Timp de câtev
ipe, colonelul rămase cu privirea pironită în
ăul ameţitor de dedesubt printre barele de fie
rjat.
Ameţit din cauza impactului, reuşi totuşi s
udă un ţipăt scurt şi apoi îl văzu pe Pete
ecând în zbor pe deasupra lui. Englezul s
răbuşi cu capul înainte în golul scării. Dispăru
mediat din raza vizuală a lui Jon îns
omponente ale echipamentului său se ma

uziră încă multă vreme zdrăngănind pe scări.
Zâmbind cu cruzime, gigantul cu părul roşu
e întoarse din nou spre Smith. Faţ
dividului, tăiată de mai multe cioburi ascuţit
e sticlă, era ca o mască sângerie. Una dintr
rbite era goală şi uriaşul îl privea acum fioro
u un singur ochi strălucitor.
Jon încercă să se ridice în picioare, perfec
onştient de prezenţa hăului care se deschide
oar la câţiva centimetri în spatele său. Îş
coase cu mişcări grăbite pumnalul pe care î
vea într-o teacă la şold şi se aplecă gata d
uptă.
Fără să fie deloc impresionat de vedere
umnalului, uriaşul începu să se apropie de el
almele lui mari descriau cercuri înşelătoare
ata în orice clipă să aplice o lovitur
imicitoare. Rânjetul de pe faţa individulu
evenea din ce în ce mai larg.
Smith îl urmărea cu ochii mijiţi cum s
propie. Încă puţin, ticălosule, îşi spuse el în
ând. Înghiţi cu greu, luptându-se cu teama p
are i-o producea înaintarea implacabilă
riaşului. Nu îşi făcea nici un fel de iluzii în
gătură cu rezultatul unei înfruntări corp l
orp cu individul din faţa lui. Chiar dacă era p
umătate orbit, inamicul său era mult mai înalt

ai puternic şi, fără îndoială, mult mai bin
regătit pentru astfel de lupte decât el.
Uriaşul cu părul roşu citi teama din ochii lui
ncepu să râdă şi-şi îndepărtă cu o mân
ângele care i se scurgea de pe frunte spr
ngurul ochi valid.
— Ce s-a întâmplat? Nu ai curaj să te lupţ
ră un pistol în mână? întrebă el batjocoritor.
Refuzând să se lase atras într-o acţiun
rematură, Jon rămase nemişcat, gata s
acţioneze rapid la orice mişcare greşită
amicului său. Îşi ţinea privirea fixată p
ngurul ochi valid al individului, ştiind c
cesta avea să-i trădeze intenţiile.
Într-adevăr, ochiul verde se însufleţi brusc
sta era!
Smith era pregătit.
Mişcându-se cu o viteză ameţitoare, trupu
riaşului se răsuci într-un arc strâns cu
tenţia de a aplica o lovitură nimicitoare de co
faţa lui Jon. Acesta îşi dădu la timp capu
tr-o parte. Lovitura ucigătoare îşi rată ţint
oar cu câţiva milimetri.
Smith blocă o altă lovitură puternică cu
ntebraţul stâng. Durerea îl făcu să vadă roşu
faţa ochilor şi simţi că-i cedează toate copcil
u care era fixată rana de acolo. Forţ

mpactului îl trimise din nou cu spatele în
rilajul de fier forjat. Răsuflând cu greutate
olonelul se aplecă şi mai mult.
Cu un rânjet victorios pe faţă, uriaşul s
propie şi mai mult. Una dintre mâini er
regătită să pareze o eventuală lovitură de cuţit
ealaltă se dădu puţin înapoi, gata să loveasc
n nou ca un baros, o lovitură destinată ori să
arunce pe Smith peste balustradă, ori să-
drobească craniul.
Fără să mai aştepte, Jon se aruncă înainte
rect între picioarele uriaşului. Se răsuci rapid
se ridică la timp ca să pareze o altă serie d
vituri. Forţa acestora îl proiectă cu spatele d
erete şi-l lăsă fără respiraţie. Începu dispera
ă-şi mişte prin aer mâna în care ţinea cuţitul
rţându-şi adversarul să se dea câţiva paş
apoi. Uriaşul ajunsese cu spatele l
alustrada din fier forjat.
Acum ori niciodată, îşi făcu curaj Smith.
Cu un urlet sălbatic, colonelul îşi scoas
ltima grenadă flash/bang din buzunarul de l
cior şi o aruncă, cu toată forţa de care mai er
stare, în faţa inamicului său. Reacţionând
stinctiv, uriaşul îşi folosi ambele mâini ca s
e ferească de grenada care ni ci nu avea cuiu
guranţei scos, oferindu-i lui Smith

osibilitatea să atace pentru prima dată de l
ceputul luptei.
Jon nu stătu pe gânduri şi ţâşni înainte cu
uţitul. Vârful acestuia reuşi să atingă singuru
ob ocular pe care îl mai avea uriaşul. F u de
uns. Sângele şi fluidele din globul ocula
cepură să se scurgă din teribila rană.
Orbit acum în totalitate, gigantul scoase un
rlet de furie amestecată cu durere. Îşi arunc
raţul înainte şi lovitura îl făcu pe Smith s
cape pumnalul din mână. Se aruncă apoi cu
raţele deschise într-o ultimă încercare de a-ş
rinde şi strivi adversarul.
Jon se furişă rapid pe sub braţele deschise al
riaşului şi-i aplică o lovitură puternică în gât
ărâmându-i laringele. Colonelul se retras
poi imediat, hotărât să stea în afara razei d
cţiune a uriaşului.
Respirând cu greutate, incapabil să mai trag
er în piept, uriaşul căzu încet în genunchi
elea începuse să i se învineţească. Individu
ai întinse încă o dată mâna, într-o ultim
cercare de a-l prinde pe cel care îl învinsese
poi mâna îi căzu neputincioasă. Uriaşul s
răbuşi pe podea şi rămase întins pe spat
rivind spre tavan cu orbitele sale goale.
Epuizat, Smith căzu la rândul său în

enunchi.
De undeva de jos, se auzi un nou schimb d
curi, al căror ecou umplu casa scărilor. Smith
e ridică cu greu în picioare, îşi recuper
stolul din locul unde căzuse şi începu s
erge în jos pe scări.
Se opri când îl văzu pe Peter urcând
chiopătând spre el.
— A fost o căzătură a naibii de urâtă, Jon
puse englezul văzând îngrijorarea din ochii lu
mith. Noroc că am reuşit să-mi păstre
rowningul, fiindcă am picat exact peste alţi do
divizi care voiau să urce la tine.
— Bănuiesc că nici unul dintre ei n -o să n
ai deranjeze, nu? întrebă Smith.
— Cel puţin nu în viaţa asta!
— Jon! Peter! Veniţi aici! Repede!
La auzul vocii lui Randi cei doi bărbaţi s
ăsuciră pe călcâie şi începură să alerge spr
căperea în care o lăsaseră.
Ofiţerul CIA era îngenuncheat lângă unu
ntre trupurile întinse pe podea. Femeia ridic
pre ei o privire plină de speranţă.
— Tipul ăsta trăieşte!
8/18/2019
43
Smith, urmat îndeaproape de Peter, se grăb

ă ajungă în locul unde se afla Randi ş
genunche lângă ea pentru a-l examina p
ngurultânărul
espre supravieţuitor
pe care îlalvăzuse
măcelului.
când Era vorbl
se afla
reastră, cel care asculta semnalele transmis
rin satelit. Fusese lovit de două gloanţe, în
ept şi în umăr.
— VeziPeter.
ugeră ce poţi face
Află tot ce pentru bietul
poţi de la el. Întbăiat,
re timpî
u dau o raită să văd dacă mai găsesc cev
lositor printre resturile astea.
Englezul începu imediat să cercetez
stematic echipamentele
hnica de calcul, ca să vadădedacăcomunicaţii
a mai rămaş
eva neatins în cursul schimbului de focuri. În
mpul acesta, Smith îşi scoase mănuşile ş
cercă mai întâi să vadă dacă tânărul mai ave
uls. Avea, însă era foarte slab şi se stinge
cet. Pielea tânărului era foarte palidă şi rece l
tingere. Ţinea ochii închişi şi abia mai respira.
Smith întoarse capul spre Randi.
— Ridică-i picioarele câţiva centimetri, o rug
încet.
Femeia încuviinţă cu o mişcare a capului ş
dică puţin picioarele rănitului. Ca să l
enţină în poziţia aceea, Randi luă un manua

ros de calculatoare de pe o masă din apropier
-l băgă sub pulpele tânărului.
Colonelul începu să cerceteze rănil
ărbatului, desfăcându-i hainele ca să poat
edea mai bine locul de intrare şi de ieşire
oanţelor. Lucra rapid, dar având grijă să nu
rovoace şi mai multă durere rănitului. Smith
e încruntă. Umărul zdrobit arăta foarte rău
rice chirurg ar fi recomandat amputare
mediată a braţului. Cealaltă rană era însă mul
ai urâtă. Colonelul se posomorî şi mai mult l
ţă după ce pipăi locul pe unde ieşise glonţu
are îl lovise pe tânăr în piept. Deplasându-s
u viteza sunetului, glonţul de 9 mm produses
işte distrugeri enorme la trecerea prin pieptu
ărbatului.
Jon nu prea avea ce să facă. Mai întâi, scoas
ntr-unul din buzunarele vestei un kit de prim
utor. Printre altele, acesta conţinea două fo
e plastic înfăşurate şi introduse într -o pung
e plastic sigilată. Colonelul rupse cu dinţ
unga, desfăşură foile de plastic şi le apăsă apo
este locurile de intrare şi de ieşire a glonţulu
n piept, pentru a nu mai permite aerului s
tre sau să iasă din rană. După aceea, înfăşur
n sul de bandaj pe deasupra plasticului, într
n efort de a opri sângerarea.

Ridică privirea şi văzu că Randi se uit
trebător la el.
Smith clătină uşor din cap. Tânărul era p
oarte. Eforturile lui nu aveau alt scop decâ
cetinirea procesului, nu evitarea acestuia. Pu
simplu, rana era mult prea gravă, hemoragi
ternă mult prea puternică. Chiar dacă ar f
uşit să ajungă cu el la un spital în
rmătoarele câteva minute, soarta tânărului er
ecetluită.
Randi oftă şi se ridică în picioare.
— Atunci mă duc să arunc şi eu o privire, zis
a şi bătu uşor cu degetul peste cadranu
easului. Nu o lungi prea mult, Jon. Mai mul
a sigur că cineva din zonă a sunat deja l
oliţie în legătură cu hărmălaia de aici. Max n
a anunţa de îndată ce prinde ceva pe scanner
să noi trebuie să ne depărtăm înainte de
unge ei aici.
Smith dădu aprobator din cap. Arestarea unu
iţer din Forţele Terestre americane şi a unu
gent CIA în interiorul sediului din Paris a
işcării Lazarus, la scurtă vreme dup
ezvăluirile în legătură cu războiul secret purta
e Pierson şi Burke, nu ar fi făcut decât s
onfirme cele mai paranoice suspiciuni al
depţilor teoriei conspiraţiei.

Randi îi întinse un portofel pătat cu sânge.
— Am găsit asta într-unul din buzunarele lui
posibil ca documentele de identitate să fi
lse, însă în acest caz au fost executate cu
recizie deosebită.
Smith deschise portofelul. În el se afla un
arnet de conducere cu valabilitat
ternaţională pe numele lui Vitor Abrantes, cu
omiciliul în Lisabona. Abrantes. Colonelul cit
umele cu voce tare.
Pleoapele muribundului se mişcară uşor ş
poi se ridicară. Pielea feţei tânărului devenis
enuşie.
— Eşti portughez? întrebă Smith.
— Sim. Da. Eu sou portuguese, spuse înce
brantes.
— Ştii cine te-a împuşcat?
Tânărul portughez se cutremură.
— Nones, şopti el. Unul dintre cei trei Horaţiu
Horaţiu? Smith nu ştia ce să creadă. Numel
cesta, cu rezonanţe latine, îi aducea aminte d
eva din trecut. Ceva ce văzuse sau auzis
ândva aici, la Paris, dar de care nu reuşea să
amintească. Cel puţin nu în momentul acela.
— Jon! se auzi vocea emoţionată a lui Rand
uită-te aici!
Smith ridică privirea. Femeia se afla în faţ

alculatorului la care îl văzuse lucrând p
ărbatul cu părul alb. Randi întoarse monitoru
pre el. Intrat într-un fel de buclă d
rogramare ce se relua la nesfârşit, calculatoru
işa mereu aceeaşi secvenţă: imaginea uno
răzi destul de animate, captată şi transmisă
e pare, de la bordul unui avion ce zbura l
ică înălţime. În partea de jos a imagin
ipeau câteva cuvinte scrise cu litere roşii
ANSAREA NANOFAGILOR A FOST ÎNFIINŢATĂ
— Dumnezeule! îşi dădu seama brusc Smith
u lovit cartierul La Courneuve din aer.
— Se pare că da, spuse şi Randi. Bănuiesc c
ste mult mai uşor şi mai eficient decât s
eclanşezi aceste arme oribile de pe sol.
— Mult mai eficient, murmură Smith gânditor
ansând nanofagii de la altitudine nu ma
ebuie să te bazezi doar pe vânt sau p
resiunea internă a containerului pentru
aliza împrăştierea lor. Ai, de asemenea, ma
ult control şi poţi să acoperi o zonă mult ma
tinsă cu acelaşi număr de dispozitive.
Colonelul se întoarse din nou spre Abrantes
ănitul îşi trăia ultimele clipe şi probabil că nu
ra pe deplin conştient de ceea ce petrecea în
urul lui. Smith spera că, în starea în care s
la, rănitul nu mai avea puterea să refuze s

ăspundă la întrebările pe care abia aştepta să
pună.
— Ce poţi să-mi spui despre nanofagi, Vitor
trebă el cu blândeţe. Care este scopul pentru
are au fost produşi?
— Imediat după finalizarea testelor, nanofag
or curăţa lumea, spuse anevoie muribundul ş
cepu să tuşească. La colţul gurii îi apărur
ropi de sânge. În ochi avea însă o strălucir
natică. Cu un efort extraordinar, tânăru
cepu să vorbească din nou. Ele vor salv
ământul de plaga care îl macină. Vor salv
aneta de oamenii care şi-au bătut joc de ea.
Smith se cutremură de groază în clipa în car
ţelese pe deplin semnificaţia vorbelor lu
brantes. Masacrele de la Institutul Teller şi din
a Courneuve nu fuseseră decât nişte teste
eci moartea a zeci de mii de oameni fuses
anificată de la început ca parte a uno
xperimente, a unor teste menite să sporeasc
icacitatea nanofagilor.
Colonelul se uita fără să vadă spre imaginil
e se derulau întruna pe ecran. Nanofagii nu
prezentau o simplă armă în mâinile uno
rorişti. Ei fuseseră proiectaţi ca instrument
e unui genocid ce urma să se desfăşoare la
cară inimaginabilă, nemaiîntâlnită în istorie.

Simţi că se sufocă de furie. Ideea că cineva a
utea fi de acord cu măcelul îngrozitor de felu
elui la care fusese martor lângă Institutu
eller îl făcea să-şi iasă din minţi. Pentru
xtrage însă informaţiile de care avea nevoie
ra foarte important ca tânărul portughez s
udă vocea unui prieten, a cuiva care î
mpărtăşea punctul de vedere. Cu mar
reutate, Jon reuşi să-şi stăpânească emoţiile ş
ă se calmeze.
— Şi cine va face această curăţenie, Vitor? s
uzi el întrebând cu blândeţe. Cine va refac
ământul?
— Lazarus, răspunse simplu Abrantes
azarus va aduce viaţă din moarte.
Smith se dădu înapoi îngrozit. O imagin
ribilă căpăta contur în faţa ochilor săi. Er
maginea unui păpuşar fără chip care s
regătea să declanşeze o dramă îngrozitoare p
are o regizase chiar el. Lazarus denunţas
anotehnologia ca fiind un pericol morta
entru omenire. Acelaşi Lazarus însă se folose
e nanotehnologie pentru a-şi pune în aplicar
anurile criminale, o utiliza pentru a-ş
ăcelări susţinătorii cei mai devotaţi, ca şi cum
r fi fost nişte şoareci de laborator. Cu o mână
dividul acesta manipula ofiţeri cu funcţii d

ăspundere din CIA, FBI şi MI6 pe care î
onvingea să pornească un război secre
mpotriva Mişcării pe care o controla. Cu
ealaltă, făcea ca lupta aceea secretă şi ilegal
ă se întoarcă împotriva celor care
eclanşaseră, astfel încât cei care ar fi putut s
se opună să fie reduşi la tăcere, fără putinţ
e a acţiona într-un moment critic.
— Şi unde este acum Lazarus? întrebă el.
Abrantes nu apucă să răspundă. Fu cuprin
e un nou acces de tuse şi începu să vomite
ânărul se îneca în propriul sânge, incapabil să
mai cureţe plămânii.
Smith îi întoarse repede capul într-o parte
entru a permite aerului să intre din nou. Un fi
ubţire de sânge începu să se scurgă din gur
ortughezului. Tusea se mai potoli.
— Vitor! Unde este Lazarus? repetă Smith
andi părăsise şi ea monitorul calculatorului ş
enise lângă muribund.
— Os Acores, şopti Abrantes şi începu din nou
ă tuşească şi să scuipe sânge. Tânărul reuşi s
agă puţin aer în piept. O console de sol. Sant
aria. De data aceasta, efortul fusese mult pre
are. Portughezul se smuci brusc şi fu scutura
e un şir lung de convulsii. După câtev
ecunde, totul se sfârşi brusc. Tânărul era mort

— Ce a fost asta, o rugăciune? întrebă Randi.
Smith se încruntă.
— Dacă a fost într-adevăr o rugăciune, m
doiesc că l-a ascultat cineva. Colonelul se uit
jos spre trupul contorsionat şi clătină din
ap. Cred mai degrabă că încerca să răspund
întrebarea pe care i-o pusesem.
La câţiva metri distanţă de cei doi, Peter s
plecase deasupra cadavrului individului p
are îl împuşcase Randi. Englezul căută prin
uzunarele mortului şi găsi un portofel şi un
aşaport. Începu să răsfoiască paginil
aşaportului, remarcând cele mai recente viz
e intrare aplicate, Zimbabwe, Statele Unite ş
ranţa, în ordinea aceasta şi toate în ultimel
atru săptămâni. Ochii săi albaştri se îngustar
timp ce se gândea la traseul străbătut d
ercenar.
Îşi vârî documentele în buzunar şi se duse s
erceteze un pachet voluminos pe care î
marcase de mai mult timp. Era acoperit cu
ânză de sac de culoare verde şi părea că fuses
itat într-un colţ. Gândindu-se mai bine, Pete
i aminti că mai văzuse în încăpere alte dou
achete asemănătoare.
Desfăcu clapeta şi se uită înăuntru.
Rămase cu gura căscată la vederea celor dou

ărămizi din exploziv plastic legate împreună
asticul era conectat la un detonator prevăzu
u un ceas digital. Englezul înţelese în sfârşit c
ra vorba despre o bombă Semtex, de producţi
ehă sau de C4, făcută de americani, prevăzut
u un detonator artizanal. Indiferent de tipu
ombei, se afla acolo suficient exploziv ca s
runce în aer toată şandramaua. Uitându-s
ai bine, văzu că cifrele de pe cadranu
easului pâlpâiau ritmic, apropiindu-s
mplacabil de zero.
44
Casa Albă
— La telefon este ambasadorul Nichols
omnule preşedinte, anunţă respectuo
helnerul. Pe linia securizată.
— ÎţiCastilia
am mulţumesc, John,
împingând la ospuse
parte preşedintel
farfuria din
are nu apucase încă să ia nici o îmbucătură
eoarece soţia sa era plecată, iar criza Mişcăr
azarus se accentua din oră în oră, preşedintel
unsese
cum, pe să mănânce
o tavă adusăsingur, de Oval.
în Biroul obicei, la fel c
Castilia ridică receptorul.
— Ce s-a întâmplat, Owen?

Owen Nichols, ambasadorul Statelor Unite l
NU era unul dintre cei mai apropiaţi aliaţ
olitici ai preşedintelui. Cei doi rămăseser
rieteni din facultate. Nici unul dintre ei nu er
deptul folosirii unor formule de salut pre
eremonioase. Sau al menajamentelor l
ansmiterea veştilor proaste.
— În Consiliul de Securitate s-au încheia
ate pregătirile pentru votarea rezoluţie
rivind nanotehnologiile, Sam. Cred că votul v
exprimat în mai puţin de o oră.
— Aşa de repede? întrebă surprins Castilia
aţiunile Unite nu acţionau decât foarte rar aş
e rapid. Organizaţia prefera consensul ş
proape nici o decizie nu se lua decât dup
scuţii foarte lungi, aproape interminabile
usese convins că va mai dura cel puţin încă
sau două până când Consiliul se va hotărî s
eacă la vot.
— Aşa de repede, confirmă Nichols
ezbaterile au fost numai pro forma. Toat
umea ştie că rezoluţia va fi votată în
nanimitate, în afară de cazul în care n
punem noi prin veto.
— Şi Marea Britanie? întrebă şocat Castilia.
— Ambasadorul lor, Martin Rees, spune că nu
i pot permite să se opună consensulu

ternaţional în legătură cu această problemă
ai ales după ce s-a aflat despre implicarea MI
războiul secret purtat împotriva Mişcăr
azarus. Englezii afirmă că, de data asta, sun
evoiţi să ia atitudine împotriva noastră. Ree
i-a spus că şi aşa poziţia prim-ministrulu
târnă de un fir de aţă.
— Fir-ar să fie, murmură Castilia.
— Şi aş fi vrut ca asta să fie singura vest
roastă pe care ţi-o dau, zise încet Nichols.
Preşedintele îşi încleştă mâna pe receptor.
— Spune-mi despre ce e vorba.
— Rees m-a rugat să-ţi transmit ceva ce
uzit de la Foreign Office7. Cică Franţa
ermania şi alte câteva state europene lucreaz
culise şi ne pregătesc o altă surpriză. În cazu
etoului nostru din Consiliul de Securitate, au
e gând să ceară suspendarea noastră imediat
n toate organismele politice şi militare al
ATO pe motiv că am fi în stare să folosim
sursele Organizaţiei în cadrul războiului ilega
e care îl purtăm împotriva Mişcării Lazarus.
Castilia expulză cu greu aerul din piept
Ministerul de Externe britanic.

cercând să-şi ţină furia sub control.
— Vulturii au început să se învârtă p

easupra, nu?
— Da, ai dreptate, Sam, spuse obosit Nichols
oate masacrele astea din Zimbabwe, Santa F
Paris, împreună cu poveştile despre crimel
ponsorizate de CIA, au făcut ca prestigiu
ostru peste hotare să ajungă la cel mai jo
ivel posibil. E momentul cel mai potrivit pentru
şa-zişii noştri prieteni să-şi arate colţii.
După ce termină de vorbit cu Nichols ş
chise telefonul, Castilia rămase nemişca
âteva clipe, cu capul încovoiat sub greutate
venimentelor care se derulau fără nici
osibilitate de control din partea sa. Îşi arunc
poi privirea spre pendula de lângă perete. Fre
lein îi spusese că e posibil ca Smith să fi da
este ceva important la Paris. Colţurile gurii i s
sară în jos. Indiferent ce făcea colonelul Smith
colo, era bine ca operaţiunea să fie încununat
e succes şi asta cât mai repede.
Paris
Peter continua să privească încărcătur
xplozivă, neputându-şi stăpâni un sentimen
e admiraţie faţă de inamicii împotriva căror
upta. Când trebuiau să-şi acopere urmele
divizii ăştia nu umblau cu jumătăţi d
ăsură. În fond, de ce s -ar fi mulţumit cu

mpla ucidere a potenţialilor martori, cân
uteau să arunce în aer întreaga clădire
ronometrul anunţă trecerea unei alte secunde
ontinuând să măsoare inexorabil puţinul tim
ămas până la sfârşitul lor.
Englezul sări în picioare şi începu să alerg
pre Jon şi Randi, sărind peste aparatura aflat
e jos.
— Afară! strigă el, arătând spre ferestre. Ieşiţ
ară în clipa asta!
Cei doi se holbau la el, neînţelegând ce î
pucase pe prietenul lor.
Peter ajunse lângă ei şi se opri brusc.
— Există cel puţin o bombă ce urmează să fi
etonată în clădirea asta! le explică el repede
nglezul îi luă de umăr şi-i împinse spre cel
ouă ferestre pe care le spărseseră pentru
ătrunde în încăpere.
— Haideţi odată! Cu puţin noroc, s-ar pute
ă mai avem la dispoziţie vreo treizeci d
ecunde!
Expresia speriată de pe feţele celor do
emonstra că îşi dăduseră, în sfârşit, seam
espre ce era vorba.
Fiecare apucă una dintre cele trei frânghii car
târnau în dreptul ferestrelor.
— Nu mai avem timp să ne legăm de hamuril

e coborâre, strigă Peter. Daţi-vă drumul direc
e afurisitele astea de frânghii!
Sări pe blatul din piatră al ferestrei şi îş
făşură frânghia, mai întâi în jurul şoldurilor
poi o trecu în diagonală peste umăr, o duse din
ou către şold şi de-a lungul braţului până l
âna care avea să acţioneze ca o frână. Văzu c
Peter şi Randi făcuseră acelaşi lucru cu
ropriile lor frânghii.
— Gata? întrebă Peter.
— Gata, confirmară cei doi.
— Atunci, daţi-i drumul!
Smith se aplecă în faţă şi se aruncă în gol
sând pur şi simplu gravitaţia să facă treaba, e
ărginindu-se să împingă din când în când cu
cioarele în perete, pentru a păstra distanţa
ământul începu să se apropie de el cu o vitez
meţitoare. Mirosea a ars din cauza frecăr
ânghiei de nailon de mănuşa groasă de piele
imţea, de asemenea, cum îl arde atingere
ânghiei de umăr şi de şold.
Peter şi Randi îl urmau îndeaproape ş
oborau în viteză pe lângă peretele clădirii.
În clipa în care socoti că ajunsese la mai puţin
e şase metri de aleea pavată cu dale din piatr
e trecea prin spatele clădirii. Smith strâns

uternic frânghia cu mâna care asigur
ânarea şi apoi, cu o mişcare bruscă, îşi dus
celaşi braţ de-a curmezişul pieptului. Nu voi
ă rişte aterizarea pe suprafaţa dură de piatră l
asemenea viteză, aceasta fiind singur
osibilitate de a se opri. Rămase agăţat l
proximativ trei metri deasupra aleii.
Chiar în clipa aceea, mai multe exploz
uternice izbucniră la etajele superioare
guduind clădirea, de la un capăt la celălalt
mbi uriaşe de foc îşi făcură apariţia prin
ecare fereastră transformând noaptea în z
entru câteva momente. Mii de bucăţi de piatr
de ardezie fură aruncate sus în aer ş
uminate de dedesubt de infernul de foc car
uprinsese sediul Mişcării Lazarus.
Smith simţi că frânghia de care era atârna
edează, retezată de una dintre schijele produs
e explozie. Căzu, se lovi de pavaj şi se rostogo
e câteva ori. Randi şi Peter căzură şi ei cu un
gomot înfundat lângă el. Se ridicar
mpleticindu-se în picioare şi începură să alerg
ât puteau de repede pe aleea întunecoasă
ucăţi mari de piatră şi de zidărie cădeau pest
t în jurul lor.
Cei trei ajunseră la capătul aleii şi ieşiră într-
radă mai mare. Reuşiră să se ascundă în

paţiul de la intrarea unei tutungerii. Un nou
al de resturi arzânde se revărsa peste clădiril
străduţele din apropiere, făcând găuri în
coperişuri şi declanşând noi incendii acol
nde cădeau. Sunetul strident al alarmelor d
aşină declanşate de impactul resturilor căzut
n cer făcea şi mai mare vacarmul c
uprinsese acest cartier atât de liniştit.
— Are cineva vreo idee? întrebă Randi. S
uzeau deja sirenele şi sunetul creştea în
tensitate cu fiecare secundă care trecea.
— Trebuie s-o ştergem de aici şi să ne facem
evăzuţi, spuse Smith. Şi asta cât mai repede
u poţi să chemi după ajutor cu aparatul acel
e emisie-recepţie al tău?
Femeia clătină din cap.
— Radioul meu e mort, zise ea şi -şi scoas
ezgustată casca din ureche. Probabil că am
ăzut peste el când mi-au rupt bombele ale
ânghia.
Un Volvo albastru îşi făcu apariţia în vitez
ând colţul de după rue de Vigny. Frânel
aşinii scârţâiră puternic şi bolidul porni direc
pre ei. Erau prinşi fără scăpare în lumin
uternică a farurilor. În spate, se afla uş
aricadată a tutungeriei. Nu aveau unde să fug
au să se ascundă.
Disperat, Smith duse mâna la pistol îns
andi îl prinse de braţ şi clătină din cap.
— Nici mie nu-mi vine să cred, Jon, zise e
imită, dar asta e una dintre maşinile noastre.
Sedanul frână brusc la câţiva centimetri de ei
eamul de la portieră începu să coboare ş
utură să vadă faţa uimită a lui Max. Acest
cepu să zâmbească.
— Iisuse! După ce a sărit în aer clădirea aia
u credeam să vă mai văd vreodată, cel puţin
u într-o singură bucată.
— Cred că asta a fost ziua noastră norocoasă
ax, zise Randi urcându-se repede în dreapt
ui. Jon şi Peter se aruncară pe bancheta din
pate.
— Unde mergem? întrebă agentul CIA.
— Oriunde numai să scăpăm de aici, spus
andi precipitat. Să ne îndepărtăm cât ma
pede de… aia! adăugă ea arătând cu degetu
este umăr spre stâlpul de foc şi de fum care s
dica sus în noapte.
— Am înţeles, şefa, răspunse Max şi răsuc
apid volanul într-un semicerc şi reveni p
radă. Apoi, cu ochii în oglinda retrovizoare, s
depărtă de locul exploziei, având grijă să nu
pese prea tare pe pedala de acceleraţie.
În clipa în care pe rue de Vigny îşi făcur

pariţia primele echipaje de poliţie şi maşini d
ompieri, cei patru se aflau deja la mai bine d
n kilometru depărtare şi se îndreptau spr
uburbiile Parisului.
Pădurea Rambouillet se întindea l
proximativ 50 de kilometri sud-vest de Paris
n mijlocul ei se afla castelul cu acelaşi nume,
ădire construită cu peste şase secole în urmă
e fusese folosită pe post de reşedinţă d
acanţă de către mai mulţi regi ai Franţei. Acum
ra utilizată în acelaşi scop de către preşedinţ
epublicii.
Partea nordică a pădurii era însă puţi n
rculată, un adevărat sanctuar pentru
ăprioare şi porci mistreţi. Câteva drumeagur
guste şerpuiau printre copaci, permiţân
ccesul amatorilor de drumeţii şi lucrătorilo
restieri.
Într-o poieniţă situată nu departe de unu
ntre aceste drumeaguri, locotenent-colonelu
on Smith, aşezat pe trunchiul căzut al unu
opac, îşi bandaja rana de la antebraţul stân
are se deschisese din nou în timpul luptei
upă ce termină, Smith îşi puse în buzuna
anda adezivă şi feşele rămase. Apoi test
andajul rotindu-şi de câteva ori braţul înaint
înapoi, ca să vadă dacă rezistă la o mişcar

ruscă.
Colonelul era conştient că avea nevoie de alt
opci, însă cel puţin bandajul avea rostul de
pri sângerarea. După ce se convinse c
andajul rezistă, Jon îşi trase pe el o cămaş
urată, strâmbându-se ori de câte ori ţesătur
e bumbac atingea noile tăieturi sau vânătăi.
Se ridică în picioare şi îşi roti de câteva or
unchiul şi braţele, într-o încercare de a-ş
ibera, în primul rând, creierul de tensiune
cumulată în ultimele ore. Luna nouă atârna l
ică înălţime spre vest, abia vizibilă pest
ârfurile copacilor. Spre răsărit, o nuanţă palid
e lumină anunţa apariţia iminentă a soarelui
n câteva ore astrul zilei avea să fie sus pe cer.
Colonelul aruncă o privire spre tovarăşii săi
eter dormea pe bancheta din faţă a Volvoului
ucuros să profite de orice moment de pauză c
n adevărat soldat. Randi era în picioare lâng
n mic Peugeot de culoare neagră, parcat l
arginea poienii şi discuta cu voce scăzută cu
ax şi cu un alt agent CIA, un ofiţer mai tână
e răspundea la numele de Lewis şi care l
dusese de la Paris hainele civile pe care l
olicitaseră. Fără îndoială că femeia făce
ranjamentele necesare pentru dispariţi
mediată a echipamentului, armelor, hainelo

are ar fi putut indica vreo legătură între ei ş
arnagiul de la sediul Mişcării Lazarus.
Smith îşi scoase telefonul mobil, trase adân
er în piept şi formă numărul de la Covert-One.
Fred Klein ascultă în tăcere relatarea lu
mith în legătură cu evenimentele din noapte
ceea. După ce colonelul termină, Klein oftă din
reu.
— Ai fost la un pas de catastrofa, colonele
să bănuiesc că nu e momentul cel mai potrivi
cum să-ţi ţin o predică.
— Nu, nu e, spuse Smith.
— Eşti convins că individul acela, Abrantes
punea adevărul? Vreau să spun despr
gătura dintre Lazarus şi nanofagi? Nu cumv
cerca să te trimită pe o pistă greşită?
— Nu, tipul spunea adevărul. Omul era p
oarte, Fred. Vedea în mine un fel de înge
oborât din Rai ce urma să-l conducă pân
colo. Nu, Vitor Abrantes spunea adevărul
ndiferent care este adevărata identitate
cestui Lazarus, ticălosul s-a aflat de la începu
originea acestor atacuri. În plus, a reuşit s
runce praf în ochii tuturor, jucând la ambel
apete în acest război dintre Mişcare şi serviciil
e informaţii.
La capătul celălalt urmă o lungă pauză.

— Şi care a fost scopul lui, Jon? întrebă Klein
tr-un târziu.
— Lazarus încerca pur şi simplu să câştig
mp, explică Smith. Timp care să-i permită s
esfăşoare nenorocitele alea de „teste de teren”
mp pentru a analiza rezultatele şi a efectu
odificări asupra nanofagilor astfel încâ
cestea să devină mai puternice şi ma
cigătoare. Timp ca să pună la punct no
etode de trimitere a acestora asupra ţintelor
n timp ce noi băteam pasul pe loc, Lazarus îş
edea nestingherit de treabă în dezvoltarea ş
starea unei arme care poate distruge cea ma
are parte din omenire.
— În Zimbabwe, la Institutul Teller şi acum în
a Courneuve, înţelese în sfârşit Klein. Toat
curile care apar în paşapoartele ş
ocumentele de transport găsite de Pete
owell.
— Exact.
— Şi crezi că armele acestea sunt gata pentru
fi folosite? întrebă încet Klein.
— Da, răspunse Smith. Nu văd alt moti
entru care să fi distrus oamenii ş
chipamentul folosit pentru monitorizare
cestor experimente. Lazarus face curăţenie p
unte şi se pregăteşte pentru atac.

— Şi ce propui să facem?
— Trebuie să descoperim unde se află Lazaru
laboratorul sau fabrica în care produc
hestiile astea. Apoi îl capturăm şi punem mân
e stocurile de nanofagi înainte ca acestea să fi
spersate în cadrul unui atac pe scară largă.
— Scurt pe doi, colonele. Nu prea subti
tuşi.
— Ai vreo idee mai bună? întrebă Smith.
Şeful Covert-One oftă din nou.
— Nu, nu am. Problema e că trebuie să -
ăsim pe Lazarus înainte de a fi prea târziu. Ş
ici un serviciu de informaţii occidental n-
uşit până acum să dea de urma lui.
— Sunt convins că Abrantes mi-a dat toat
formaţiile de care am nevoie. Problema e că
acă cu spaniola mă mai descurc, portughez
u ştiu absolut deloc. Am nevoie de o traducer
ceea ce mi-a spus băiatul când l-am întreba
nde se află Lazarus.
— Cred că pot să fac rost de cineva care s
ricepe, promise Klein. Vocea lui scăzu uşor în
tensitate, apoi se auzi un uşor clic în fundal
K, sunt gata să te înregistrez colonele. Dă-
rumul.
— Imediat.
Încercând să folosească aceeaşi pronunţie c

muribundul, Smith începu să repete ultimel
uvinte ale lui Vitor Abrantes. Os Acores. O
onsole de sol. Santa Maria.
— Am înregistrat. Altceva?
— Mda, spuse Smith încruntându-se
brantes mi-a spus că a fost ucis de un bărba
care s-a referit ca fiind „unul dintre cei car
oartă numele de Horaţiu”. Dacă nu mă înşel
red că am avut de-a face deja cu doi dintre ei
u unul lângă Institutul Teller, cu celălalt aici
Paris. Aş vrea să aflu ce înseamnă chesti
sta cu tipii identici… şi câţi dintre ei mai sun
că în viaţă!
— O să văd ce pot face, Jon. Însă s-ar pute
ă dureze niţel. Poţi să mai rămâi puţin acol
nde te afli?
Smith dădu aprobator din cap şi se uită de ju
mprejur spre copacii cufundaţi în umbră.
— Da. Însă mişcă-te te rog cât de repede poţi
red. Presimt că nu mai avem prea mult timp l
spoziţie.
— Am înţeles, colonele. Stai pe loc.
Legătura se întrerupse.
Smith patrula încoace şi încolo prin poieniţă
ensiunea creştea din clipă în clipă. Nervii î
rau întinşi la maximum. Trecuse mai bine de
ră de când vorbise cu Klein şi acesta tot nu

venise. Lumina gri dinspre răsărit devenis
ult mai puternică acum.
Zgomotul brusc produs de motorul une
aşini îl luă prin surprindere. Se răsuci p
ălcâie şi văzu că micul Peugeot părăsea poiana
ăltând şi hurducându-se pe drumul forestier.
— I-am trimis pe Max şi pe Lewis înapoi l
aris, explică Randi. Femeia şezuse calmă pe un
unchi de copac, urmărindu-l cum se agită.
— Nu mai aveam nevoie deocamdată de ei aic
am vrut să aflu mai multe despre ce a găsi
oliţia la sediul Mişcării Lazarus.
Smith încuviinţă cu o mişcare a capului
andi avea dreptate.
— Cred că…
Telefonul mobil începu să vibreze. Smith
eschise imediat.
— Da?
— Eşti singur? întrebă Klein cu o voc
grijorată.
Jon se uită în jur. Randi şedea pe trunchiul d
opac la mai puţin de doi metri distanţă. Peter
rândul lui, se trezise, probabil din cauza unu
l de-al şaselea simţ care îi spusese că s
etrece ceva foarte important.
— Nu, nu sunt, recunoscu Smith.
— Nu prea e bine, spuse Klein. Apoi, după c

zită o secundă, şeful Covert-One se hotărî s
ontinue: în cazul ăsta va trebui să fii foart
tent ce spui tu la telefon. Ai înţeles?
— Da, spuse încet Smith. Ce ai aflat?
— Să începem cu Horaţii. Numele vine de la
eche legendă romană, trei fraţi identici trimiş
ă lupte cu reprezentanţii unui oraş vecin. Erau
numiţi pentru curajul, puterea, agilitatea ş
ialitatea lor.
— Se potriveşte, spuse Smith rememorân
ele două întâlniri cu uriaşii cu ochi verzi. În
mbele situaţii fusese foarte norocos că reuşis
ă scape cu viaţă. Colonelul se cutremur
ândindu-se că mai exista încă un individ cu
ceeaşi forţă şi iscusinţă, pe care va fi nevoit să
nfrunte.
— Există o pictură celebră a lui David8
ontinuă Klein, numită Jurământul Horaţilor.
— Şi care e expusă la Luvru, spuse Smith
ducându-şi brusc aminte de ce i se părea atâ
e cunoscut numele acela.
David, cunoscut
ancez Jacques Louis (1748-l825)
pentru – pictor
ataşamentul săuneoclasi
faţă d
eile Revoluţiei Franceze.
— Ai dreptate, confirmă Klein.
Smith clătină mohorât din cap.

— Grozav. Deci amicul nostru Lazarus are
asiune pentru clasici şi un simţ al umorulu
el puţin ciudat. Însă bănuiesc că asta nu n
ută prea mult în găsirea locului unde
scuns. Smith trase adânc aer în piept. A
uşit să traduci ultimele cuvinte ale lu
brantes?
— Da, spuse încet Klein.
— Şi? întrebă Smith nerăbdător. Ce încerc
ă-mi spună?
— A spus următoarele: „Azore. Insula soarelui
anta Maria”.
— Azore? făcu surprins Smith. Insulele Azor
ra un arhipelag alcătuit din câteva mici insul
eţinut de portughezi în Oceanul Atlantic
proximativ la aceeaşi latitudine cu Lisabona ş
ew Yorkul. Dacă pe vremuri, arhipelagu
usese un avanpost strategic al Imperiulu
ortughez, în prezent, insulele trăiau din turism
exportul de produse lactate şi carne de vită.
— Santa Maria este una dintre insulele din
zore, explică Klein. Denumită se pare de un
calnici „insula soarelui”.
— Şi ce naiba ce se află pe insula asta
trebă Smith reuşind cu greu să-şi ascund
itarea din voce.
Fred Klein nu avea de obicei nevoie de atât

mp ca să ajungă în miezul problemei.
— Nu prea multe în partea estică a insule
oar câteva sate izolate, atâta tot.
— Şi în vest?
— Ei bine, aici se complică situaţia, admis
lein. Se pare că partea vestică a insulei Sant
aria este închiriată de Nomura Pharmatech
entru activităţile medicale de binefacere p
are le desfăşoară în întreaga lume împreună cu
pistă de aterizare foarte lungă, câteva hangar
norme şi un complex uriaş de stocare
roduselor medicale.
— Nomura, spuse Jon încet, înţelegând în
ârşit de ce era atât de încordat şeful său
iedo Nomura este Lazarus. Are la dispoziţi
anii, know-how-ul, spaţiile şi relaţiile necesar
entru a organiza aşa ceva.
— Se pare că da, recunoscu Klein. Însă mi -
amă că asta nu e de ajuns. Nimeni nu o să s
se convins de cuvintele unui necunoscut afla
pragul morţii. Fără nişte dovezi solide, dovez
e care să le poţi prezenta şi aliaţilor, nu pre
ăd cum ar putea aproba preşedintele un ata
supra facilităţilor lui Nomura din Azore
ituaţia de aici este mult mai proastă decât îţ
oţi tu imagina, Jon, continuă Klein. Alianţe l
oastre militare şi politice se rup una după alta

ATO e împotriva noastră. Adunarea generală
NU se pregăteşte să ne declare drept naţiun
roristă. Un număr considerabil d
ongresmeni se pregăteşte în mod serios să-
cuze pe preşedinte. În aceste circumstanţe, un
tac aparent nemotivat asupra unei firm
cunoscute pe plan mondial pentru activităţil
ale caritabile ar fi picătura care umple paharul
Smith ştia că şeful său are dreptate. Însă ast
u făcea cu nimic mai acceptabilă situaţia în
are se aflau.
— S-ar putea într-adevăr să fim acuzaţi dacă
cem. Însă dacă nu o facem o să murim cu
ţii, spuse el.
— Ştiu asta, Jon, zise înţelegător Klein. Îns
vem absolută nevoie de dovezi înainte de a n
imite bombardierele şi rachetele.
— Există o singură cale prin care se pot obţin
stfel de dovezi, spuse Smith mohorât. Cinev
ebuie să se ducă în Azore şi să vadă despre c
vorba.
— Da, spuse încet Klein. Când poţi să pleci l
eroport?
Smith privi pe deasupra telefonului spre Rand
Peter. Prietenii săi păreau la fel de furioşi ş
e hotărâţi ca şi el. Auziseră suficient de mul
n ce îi spusese el lui Klein, ca să înţeleagă c

e întâmplă.
— Chiar în clipa asta, spuse el simplu. Plecăm
mediat.
45
Centrul de comandă din insula Santa
Maria
Soarele
azele tocmai
sale parcă răsărise
dăduserădin
focapele Atlanticului
stâncilor abrupt
n golful Sao Laurenco şi teraselor acoperite cu
ţă-de-vie din satul Maia. De acolo, lumina zile
e rostogoli impetuos spre vest, peste pădurile ş
ăşunile
isipul albdeal plajei
un verde
de la aprins, se reflectă
Praia Formosa în
şi, într
n târziu, alungă şi ultimele umbre ale nopţi
are se întindeau pe platoul de calcar pe care s
la terenul de aterizare al firmei Nomura.
Aflat în interiorul
tea ultimele mesajeCentrului,
primite deHideo Nomur
la agenţii să
n Paris. Conform unor date de la informator
ătiţi din interiorul poliţiei, rezulta că Nones ş
chipa sa pieriseră împreună cu ceilalţi în şiru
explozii ce devastase clădirea de pe rue d

eigny.
Nomura se încruntă, îngrijorat şi uimit în
celaşi timp din cauza acestor veşti. Nones ş

chipa sa ar fi trebuit să fie demult plecaţi din
ădire în momentul exploziilor. Ceva nu
ersese cum trebuie, dar despre ce era vorb
are?
Câţiva martori raportaseră că văzuseră ma
ulţi „bărbaţi în negru” părăsind în fugă zona
mediat după declanşarea exploziilor. Poliţi
anceză, deşi neîncrezătoare la început, trat
cum cu foarte multă seriozitate aceste rapoart
cuzând misterioasele forţe care se pare că s
puneau Mişcării Lazarus pentru ceea ce păre
fi un atac terorist major asupra sediulu
cestei organizaţii.
Nomura clătină din cap. Acest lucru i se păre
mposibil. Singurii terorişti care acţionau
mpotriva Mişcării erau oamenii aflaţi sub
omanda sa.
Brusc, japonezul se opri şi începu să analizez
roblema mult mai atent.
Dar dacă altcineva îşi băgase într -adevă
asul în ceea ce se petrecea în interioru
ediului Mişcării Lazarus? Era adevărat c
unerea în aplicare a planurilor sale perfect
uşise să creeze confuzie în cadrul CIA, FB
au M16. Însă în lume existau şi alte servicii d
formaţii şi oricare dintre acestea ar fi da
ricât să afle ce se ascunde în spatel

ctivităţilor Mişcării Lazarus. Era posibil să f
ăsit aceştia ceva în interiorul clădirii care s
că legătura dintre el şi operaţiunea d
upraveghere a testului din La Courneuve
omura îşi muşcă nervos buza de jos
trebându-se dacă nu cumva fusese prea sigu
e sine.
Japonezul căzuse pe gânduri. Deşi era foart
robabil ca acoperirea sa să fi rămas în
ontinuare intactă, poate că ar fi fost cazul să i
numite măsuri de precauţie. Planul său iniţia
revedea un atac asupra Statelor Unite executa
multan cu cel puţin zece aparate Thanatos
samblarea unei flotile atât de numeroase d
vioane fără pilot putea necesita însă cel puţin
că trei zile de muncă susţinută din parte
hnicienilor săi. La fel de important, hangarel
e care le avea la dispoziţie aici nu puteau
scunde un număr atât de mare de aparate.
Nu, îşi spuse el calm, trebuia să atace acum
ât timp mai era sigur că acest lucru e posibil
loc să aştepte momentul ideal care probabi
ă nu avea să vină niciodată. Imediat dup
rimele milioane de morţi, americanii şi aliaţ
r aveau să fie prea speriaţi ca să reuşească s
posteze contra inamicilor lor nevăzuţi. În lupt
entru soarta lumii, flexibilitatea era o virtute

u o slăbiciune.
Japonezul apăsă pe una din tastel
terfonului.
— Trimite-l pe Terce la mine. Cât mai repede.
Ultimul Horaţiu îşi făcu apariţia câteva clip
ai târziu.
Umerii săi masivi umplură cadrul uşii, ia
apul părea că atinge tavanul. Uriaşul făcu
ecăciune respectuoasă şi apoi rămas
emişcat în faţa mesei de lucru a lui Nomura, în
şteptarea ordinelor pe care urma să i le dea ce
are contribuise atât de mult la formarea sa.
— Ştii că ceilalţi doi m-au dezamăgit? întreb
omura.
Bărbatul cu ochi verzi încuviinţă cu o mişcar
capului.
— Aşa am auzit, spuse el cu răceală. Eu îns
-am dat niciodată greş.
— E adevărat, recunoscu Nomura. Drep
rmare, recompensele pe care le-am promis lo
i revin acum ţie. Când va veni vremea, tu vei f
âna mea dreaptă şi vei exercita dominaţia în
umele meu, în numele lui Lazarus.
Ochii lui Terce străluciră. Nomura plănuia s
ansforme lumea şi să creeze un paradi
entru cei câţiva care, după părerea lu
eritau să rămână în viaţă. Cele mai mult

aţiuni şi popoare aveau să piară, devorate d
aluri nevăzute de nanofagi. Cei lăsaţi s
ăiască urmau să fie forţaţi să asculte ordinel
ale şi să-şi modifice viaţa, cultura şi credinţ
onform viziunii sale idilice. Nomura şi cei car
serveau aveau să dispună de puteri nelimitat
supra supravieţuitorilor măcelului.
— Care sunt ordinele dumneavoastră? întreb
erce.
— Vom ataca mai devreme decât prevăzusem
iţial, spuse Nomura. Trei avioane Thanato
rmează să fie gata pentru lansare în şase pân
opt ore. Informează echipele de producere
anofagilor că am nevoie de suficiente recipient
ine ca să încarc aceste trei avioane imedia
um se execută verificările de dinainte
ecolării. Primele ţinte vor fi oraşel
Washington, D. C., New York şi Boston.
Aeroportul de pe insula Terceira, Azore
Printre călătorii ce coborau din cursa tocma
osită de la Lisabona a companiei Air Portuga
e afla şi un grup format din doi bărbaţi şi
meie. Neavând prea multe bagaje care să-
curce, cei trei se strecurară rapid printr
eilalţi călători, în marea lor majoritate turişti ş
e îndreptară spre terminalul aeroportului.

Odată ajunşi înăuntru, Randi Russell se opr
rusc în faţa panoului pe care erau afişate orel
e plecare şi de sosire ale avioanelor.
— Fir-ar să fie, murmură ea furioasă după c
e mai uită o dată la ceasul de pe perete şi la
anoul de afişaj. Există un singur zbor pe z
pre Santa Maria şi avionul tocmai a plecat.
Ajungând lângă ea, Jon clătină din cap.
— Nu zburăm cu avionul, spuse e
onducându-i spre ieşire. Lângă trotuar erau
arcate câteva taxiuri şi maşini particulare ce -
şteptau pe pasagerii care tocmai sosiseră.
Randi ridică dintr-o sprânceană.
— Santa Maria se află la peste 300 d
lometri depărtare. Ai de gând să ne duci înot?
Smith îi aruncă un zâmbet peste umăr.
— Asta numai în cazul în care Peter şi -
erdut de tot îndemânarea.
Randi întoarse capul spre englezul car
ergea lângă ea.
— Tu ştii despre ce vorbeşte individul ăsta?
— N-am nici cea mai mică idee, răspuns
eter vioi. Însă am remarcat că a dat câtev
lefoane de la Paris, în timp ce aşteptam
vionul spre Lisabona. Aşa că bănuiesc că ar
tuşi ceva ascuns în mânecă.
Continuând să zâmbească, Smith împinse uş

e sticlă şi ieşiră cu toţi afară din clădire
rminalului. Colonelul ridică o mână în direcţi
nui Humvee vopsit în culori de camuflaj, car
ştepta puţin mai jos pe stradă. Maşina porn
mediat spre ei.
— Domnul colonel Smith şi însoţitorii săi
trebă sergentul de aviaţie care se afla la volan
— Noi suntem, zise Smith, apoi deschis
ortiera din spate şi le făcu semn prietenilor să
ă urce.
După ce Jon sări şi el în maşină, vehiculu
ilitar porni imediat. După mai puţin de un
lometru, ajunseră la o poartă mare metalică
colo, doi gardieni cu feţe impasibile, înarmaţ
u carabine M16 le verificară documentele d
entitate, comparând cu atenţie figurile din
tografie cu cele din realitate. Satisfăcuţ
oldaţii îi lăsară pe cei trei să pătrundă în baz
orţelor Aeriene de la Lajes.
Vehiculul lor coti spre stânga şi se îndrept
rect spre pista de aterizare. Mai multe avioan
e transport C-17, vopsite în culori de camufla
recum şi avioane uriaşe de alimentare în zbo
E-10 erau aliniate lângă pistă. Pe una dintr
turile suprafeţei betonate terenul se termin
u arătat dispuşi să încalce nişte regulament
entru noi.
Randi se întoarse spre englez.
— Şi presupun că tu eşti ăla care ştie s
loteze un Black Hawk, nu?
— Ei, o să aflăm imediat dacă mai ştiu sau
u, răspunse Peter vesel.
46
Aerodromul
insula Santa companiei
Maria Pharmatech de p
Hideo Nomura se plimba agale de-a lungu
mensei piste de aterizare. Vântul, care băte
nspre est, îi răvăşea părul negru tuns scurt
riza aducea
rburilor înaltecuce eacreşteau
mirosulpe puternic
platoul da
ncolo de gard. Japonezul ridică privirea
oarele se afla încă sus pe cer şi se pregătea să
înceapă alunecarea spre orizont. Departe spr
ord,
b pe treceau încet câţiva nori, pete solitare d
cerul albastru.
Nomura zâmbi mulţumit. Vremea era perfectă
e răsuci pe călcâie. La câţiva metri depărtar
spate se afla tatăl său, încadrat de doi dintr
amenii cu feţeladure
âinile legate ai lui Terce. Bătrânul ave
spate.
— Ce ironie a sorţii! zise Hideo zâmbindu -
ătrânului.
Jinjiro îi aruncă o privire severă, dezgustată.
— Sunt mai multe aspecte care ar îndreptăţ
bservaţia ta, Lazarus, spuse el batjocoritor
vitând să i se adreseze trădătorului său fiu p
ume. La care te referi?
Fără să ia în seamă tonul ironic al tatălui său
ideo arătă cu capul spre pista de aterizare din
ţa lor.
— Aerodromul acesta, explică el. Americanii l
u construit în 1944, în timpul războiulu
mpotriva Germaniei şi a iubitei noastre patri
ombardierele lor foloseau insula asta drep
ază de realimentare în timpul lungului zbor p
easupra Atlanticului, până în Anglia. Astăz
să, eforturile depuse de ei se vor întoarc
mpotriva lor. Aerodromul acesta este pe cale s
evină punctul de plecare în operaţiunea d
nihilare a Americii.
Jinjiro nu zise nimic.
Hideo ridică din umeri şi îşi întoarse privire
altă parte. Îl ţinuse în viaţă pe tatăl său
umai datorită unui sentiment exagerat d
etate filială. De îndată ce primele avioan
hanatos aveau să se ridice în aer, poate că îş
ăsea niţel timp să se ocupe şi de sfârşitu
ătrânului nebun. Oamenii săi de ştiinţă lucrau
eja la câteva variante de nanofagi Model IV

oate că ar fi indicat un test efectuat pe un om
u.
Japonezul se îndreptă cu paşi repezi spre un
rup de ingineri de zbor şi de controlori de trafi
are aşteptau lângă pistă.
— Aţi pregătit totul? întrebă el cu o voc
spră.
Cel mai în vârstă controlor de trafic încuviinţ
u o mişcare a capului.
— Echipele din hangarul principal raporteaz
ă sunt gata să scoată avioanele pe pistă. Toat
cipientele au fost montate.
— Perfect, zise Nomura şi întoarse capul spr
eful inginerilor. Şi cele trei avioane?
— Toate sistemele funcţionează în parametr
abiliţi, spuse inginerul sigur pe el. Celulel
olare, rezervoarele de combustibil, elementel
e control şi programele de atac au fos
erificate de mai multe ori.
— Excelent, spuse Nomura şi se adresă din
ou controlorului de trafic: Vreo aeronav
eidentificată care să ne creeze probleme?
— Nu, spuse controlorul. Radarele nu au
uşit să găsească nimic pe o rază de o sută d
lometri.
ea a unui Boeing 747, ieşi din hangar. Aripil
paratului ocupau aproape întreaga deschider

uşii. Avionul era pus în mişcare d
aisprezece elice care se roteau silenţios. În cel
nci puncte de fixare de sub aripi se aflau ma
ulţi cilindri din plastic.
— Puneţi-vă măştile şi mănuşile de protecţie
rdonă Nomura. Controlorii de zbor şi inginer
e conformară imediat şi-şi puseră pe e
chipamentul ce era destinat să ofere o anumit
rotecţie în cazul în care s-ar fi întâmplat cev
eprevăzut în timpul decolării.
Terce veni lângă el şi-i întinse o mască şi
ereche de mănuşi. Hideo le luă mulţumindu -
riaşului cu o scurtă mişcare din cap.
— Cu prizonierul ce facem? întrebă Terce cu
oce înfundată din cauza măştii de gaze.
— Cu tatăl meu? Hideo întoarse capul spr
njiro care aştepta cu capul descoperit în
oare, demn şi greu de încovoiat între cei do
ardieni cu măşti de gaze pe faţă. Japonezu
âmbi rece şi clătină din cap. Nu-i daţi nici
ască. Lăsaţi-l în voia sorţii.
— Cel de-al doilea avion a pornit spre pistă
aportă şeful inginerilor.
Nomura întoarse capul spre pista de decolare
rimul aparat Thanatos parcursese deja dou
ute de metri şi accelera uşor îndreptându-s
pre nord pe pista de decolare. Cea de-a dou

ripă zburătoare tocmai ieşea din uriaşu
angar în timp ce cea de-a treia se vede
ndeva în spate. Japonezul nu se mai gândi l
ârşitul iminent al tatălui său şi îşi îndrept
treaga atenţie asupra aparatelor care s
regăteau să-şi ia zborul.
Terce se îndepărtă câţiva metri şi luă în mâin
arabina de asalt Heckler Koch G36 pe care
vusese atârnată de umăr. Se uită de ju
mprejur, verificând gărzile înarmate pe care l
ostase la intervale regulate de-a lungul piste
e aterizare. Toţi erau pe poziţie.
Uriaşul era puţin îngrijorat. Numărându-i ş
e cei doi care îl păzeau pe Jinjiro, avea l
spoziţie zece oameni cu care să aper
erodromul. Ar fi trebuit să fie de două ori ma
ulţi, însă pierderile neaşteptate pe care l
uferiseră, mai întâi în New Mexico şi apoi în
irginia, nu putuseră fi suplinite în timp util
oartea lui Nones şi a echipei lui la Paris nu
cuse decât să accentueze şi mai mult lips
cută de luptători.
Terce ridică din umeri, privind spre largu
ceanului care se întindea spre vest. La urm
rmei, nu avea prea multă importanţă pe câţ
ameni se putea baza. Nomura avea dreptate
aptul că nimeni nu ştia despre existenţa lo

ci pe insulă era mult mai important decâ
uterea de foc a oamenilor săi. Indiferent câţ
oldaţi, avioane, bombe şi rachete ar fi avut l
spoziţie, americanii nu puteau ataca o ţintă d
cărei existenţă nu aveau habar.
Uriaşul înlemni. Văzuse ceva mişcându-s
easupra oceanului, aproape de limita razei sal
zuale. Îşi încordă privirea. Era într-adevă
eva acolo, ceva care se apropia cu repeziciune
entilele groase ale măştii de gaze îl împiedicau
să să distingă prea bine detaliile obiectului d
easupra apei.
Înjurând printre dinţi, Terce îşi scoase furio
asca de pe figură şi o aruncă în iarbă. Acum
utea să vadă într-adevăr mai bine. Un punc
e culoare verde-închis care zbura la joas
ălţime, chiar deasupra valurilor. Aparatu
oborî puţin şi îşi modifică uşor traiectoria
enea acum drept spre el. Razele soarelui s
flectară pentru o fracţiune de secundă în
alele unei elice orizontale.
Şezând pe scaunul copilotului, Smith cercet
erodromul care se vedea în depărtare cu
utorul unui binoclu puternic.
— OK, strigă el suficient de tare ca să acoper
gomotul puternic al motoarelor elicopterulu
e văd două avioane AN-124 Condor în

propiere de limita nordică a pistei de aterizare
hiar lângă un hangar. Tot acolo se află şi un
vion mai mic, probabil un Gulfstream.
— Ce se mişcă acolo, aproape de capătul sudi
pistei? îi strigă Randi în ureche. Femei
ătea ghemuită chiar în spatele scaunului lu
mith şi se chinuia să-şi păstreze echilibru
licopterul sălta şi trepida din toat
cheieturile. Asta pentru că Peter se strădui
ă menţină aparatul la o înălţime de numai 1
etri pe deasupra valurilor în timp ce zbura cu
viteză de aproape 200 kilometri pe oră
burau atât de jos pentru a nu fi detectaţi d
adarele aerodromului.
Smith îşi mută privirea spre dreapta. Zăr
entru prima oară, cele trei uriaşe aparate d
bor, aliniate unul în spatele celuilalt pe pist
e beton. Avionul din faţă se mişca din ce în c
ai repede, pregătindu-se de decolare. În prim
acţiune de secundă, mintea sa obosită refuz
ă accepte că un astfel de obiect, atât de mar
, în acelaşi timp, cu un aspect atât de fragil
oate reuşi să se ridice în aer.
Apoi însă, bucăţi disparate de informaţii şi d
mintiri începură să se lege între ele. Cu câţiv
ni în urmă, citise despre experimentele pe car
făcea NASA cu un avion fără pilot, alimenta

u celule solare, destinat să zboare un tim
delungat, la mare altitudine. Nomura furas
ră îndoială tehnologia respectivă şi o folose
cum în scopurile sale malefice.
— Dumnezeule! strigă el, zguduit de propri
a revelaţie. Acestea sunt avioanele de atac al
ui Nomura!
Colonelul îi puse rapid la curent pe ceilalţi do
legătură cu detaliile tehnice ale aparatelor d
bor.
— Şi nu le putem doborî cu avioanele noastr
e vânătoare? întrebă Randi cu o voce gravă.
— La o altitudine de 30 000 de metri? Smith
ătină din cap. E cu mult peste raza de acţiun
oricărui avion de vânătoare din dotare
rţelor noastre. Nici F-16, nici F-15 nu po
cţiona la o asemenea altitudine!
— Dar rachetele Patriot? sugeră Peter.
— 30 000 de metri depăşeşte şi raza lor d
cţiune, replică supărat Smith. În plus, sun
onvins că afurisitele astea de avioane fără pilo
unt construite în aşa fel încât să nu poată f
etectate de radare. Colonelul scrâşni din dinţ
dată ajunse la mare altitudine, aceste aparat
unt invulnerabile şi aproape imposibil d
etectat. De îndată ce avioanele sale vor deven
peraţionale, Nomura va avea posibilitatea să n

tace după bunul lui plac. Va putea să-ş
runce nanofagii asupra oricărui oraş din lume
Îngrozit de pericolul care ameninţa Statel
nite, Jon îşi îndreptă binoclul spre un mi
rup de oameni aflat chiar lângă pistă
olonelul trase adânc aer în piept. Toţi purtau
ăşti de gaze.
Imaginea se înceţoşă brusc şi timpul parcă s
pri în loc. De ce purtau măşti de gaze
rozăvia răspunsului, a singurului răspun
osibil îl năuci.
— Cu toată viteza spre avioanele de pe pistă
eter! strigă el. Drept înainte!
Englezul îl privi surprins.
— Asta nu e o misiune de atac, Jon. Din cât
mi amintesc eu, trebuia doar să aruncăm
rivire, nu să ne năpustim spre ei cu săbiil
dicate.
— Misiunea tocmai a fost schimbată, spus
mith cu o voce sugrumată. Avioanele alea sun
cărcate cu nanofagi. Ticălosul de Nomura
eclanşat deja atacul!
47
Peter înclină uşor elicopterul făcându-l s
oboare în direcţia aerodromului. Conturu
ărmului insulei Santa Maria se vedea din ce în

e mai bine, pe măsură ce se apropiau, cu
teză de peste 200 kilometri pe oră. Englezu
toarse capul spre Randi.
— Cred că ar trebui să pregăteşti armele.
Femeia încuviinţă cu o mişcare a capului. Toţ
ei aveau pe ei veste antiglonţ din Kevlar, ia
icopterul fusese echipat cu trei carabine M4,
ersiune mai redusă a puştii de asalt M16
tilizată de armata americană. Randi se duse în
ompartimentul pentru transportul trupelor
colo unde se aflau armele, având grijă să s
nă cu cel puţin o mână de proeminenţele din
teriorul aparatului.
Brusc, Peter înclină din nou elicopterul, d
ata asta spre nord, pentru a zbura paralel cu
sta.
— Hai să ne gândim puţin, zise el. De ce n
runcăm cu capul înainte? De ce să nu
oborâm pur şi simplu avioanele astea fără pilo
easupra mării?
Smith căzu pe gânduri. Ideea părea foart
gică. Se înroşi.
— Ar fi trebuit să mă gândesc şi eu la asta
dmise el într-un târziu.
Peter zâmbi.
— Păi normal, tu studiai medicina când ar f
ebuit să înveţi tactică.

Englezul trase de manetă. Elicopterul începu
ă ia înălţime, ridicându-se mai mult de o sut
e metri în câteva secunde.
— Fii cu ochii pe primul avion fără pilot
nunţă-mă când a ajuns în aer.
Smith încuviinţă cu o mişcare a capului. S
să pe spate pentru a avea vizibilitate pest
mărul lui Peter. O scurtă străfulgerare urmat
e o ridicare a prafului într-un punct de lâng
stă îi atrase atenţia. Un obiect mic, în form
e săgeată, aflat în vârful unui stâlp de foc, s
drepta în viteză spre ei. Pentru o fracţiune d
ecundă, privi fără să înţeleagă. Instinctul d
upravieţuire îl avertiză însă imediat.
— Rachetă! Rachetă! strigă el.
— Dumnezeule! exclamă Peter. Englezul tras
u putere de manete apăsă pedalele şi acţion
ick-ul pentru a face elicopterul să coboar
rusc spre racheta care venea înspre ei. În
celaşi timp, acţionă şi un buton de pe panou
e control, activând aruncătorul de flăcări a
icopterului.
Mai multe flăcări se împrăştiară într-un ar
rg în urma elicopterului ce cobora cu
peziciune. Privind în sus, Smith văzu cum
acheta trece pe lângă ei şi îşi curbează brus
aiectoria urmărind una dintre flăcăril

omeală care se îndrepta spre ocean. Colonelu
ăsuflă uşurat.
— Probabil că avea cap de ghidare dup
ăldură, zise el încercând să-şi ascund
emurul vocii.
Peter încuviinţă cu o mişcare a capului. Ave
uzele strânse.
— Cele mai multe rachete portabile au astfe
e sisteme de ghidaj, zise el oftând. Mi-e team
ă trebuie să renunţăm la planul meu. Nu n
utem permite să facem prea multe acrobaţii l
ălţime cu rachete ca aceea pe urmele noastre.
— Deci atacăm?
— Exact! spuse Peter dezvelindu-şi dinţii într
n rânjet feroce. Englezul aduse elicopterul atâ
e jos încât trenul de aterizare părea că s
eacă de valuri. Aerodromul, aflat acum drep
faţă, se apropia cu repeziciune.
— Trebuie să lovim repede şi cu forţă, Jon. Tu
ureţi partea stângă. Eu curăţ partea dreaptă
i Randi, Dumnezeu s-o binecuvânteze, se v
cupa de ce rămâne în urma noastră!
— Mi se pare un plan grozav! spuse Randi din
patele lui. Femeia îi întinse lui Smith un
ntre carabinele M4 împreună cu tre
cărcătoare cu câte treizeci de cartuşe. Având
avă mai scurtă şi pat rabatabil, carabina M4

ra mai uşoară şi mai comod de folosit decâ
rma după care fusese adaptată, puşca de asal
16. Colonelul băgă unul dintre încărcătoare în
rmă şi le îndesă în buzunare pe celelalte două
ea de-a treia carabină îi era destinată lu
eter, care o aşeză lângă el.
— Mulţumesc! Acum prinde-ţi centura! strig
eter peste umăr la ea. Aterizarea va fi un pi
am dură!
Câţiva dintre mercenarii aflaţi lângă pist
cepură să tragă asupra lor. Mai multe gloanţ
alibru 5. 56 mm ricoşară în blindajul cabine
au pătrunseră în părţile neprotejate al
uzelajului.
Smith văzu cum prima aripă zburătoare s
dică de la sol şi începe să urce. Lovi furios cu
umnul în marginea scaunului.
— La naiba!
— Mai sunt încă două pe pistă! Ne ocupăm
ai târziu de ăla! îl linişti Peter. Asta dac
uşim să supravieţuim, adăugă el printre dinţi
Elicopterul traversă zăngănind pista, se rot
apid într-un semicerc şi se lăsă greoi în iarb
easă de lângă pistă. Alte gloanţe loviră cabin
ricoşară într-o ploaie de scântei. Smith îş
esfăcu repede centura de siguranţă, îşi înşfac
rma şi porni spre ieşire, trecând prin

ompartimentul destinat transportului trupelor
eter îl urmă imediat, după ce apucase s
cţioneze câteva comutatoare pe panoul d
ontrol. Palele elicei îşi micşorară brusc vitez
e rotaţie însă nu se opriră în totalitate.
Randi deschise deja uşa de pe partea stângă
emeia se ghemuise în golul uşii şi ţine
arabina în poziţie de tragere.
— Sunteţi gata? întrebă ea privind pest
măr.
Jon dădu aprobator din cap.
— Să mergem!
Cu Randi în spate pentru a-i asigur
coperirea, colonelul sări din elicopter şi ţâşn
pre sud de-a lungul marginii pistei. Mai mult
oanţe trecură pe deasupra capului său, tras
e doi gardieni care traversau în fugă pista în
recţia lor. Smith se aruncă în iarba înaltă ş
cepu să tragă în rafale scurte, mişcându-ş
arabina într-un arc de la stânga la dreapta.
Unul dintre gardieni scoase un ţipăt şi s
răbuşi înainte, aproape tăiat în jumătate d
ouă gloanţe de mare viteză. Celălalt se culcă p
stă şi continuă să tragă.
Din poziţia în care se afla, puţin mai l
reapta faţă de Smith, Randi ochi cu grijă
şteptă până când cătarea carabinei s

uprapuse perfect peste una dintre lentilel
ăştii de gaze pe care o purta individul şi abi
poi apăsă uşor pe trăgaci. Capul bărbatulu
xplodă.
Jon simţi că i se face greaţă şi se uită reped
altă parte. Începu să cerceteze împrejurimile
e aflau într-un punct situat cam la o treim
n lungimea pistei de aterizare faţă de capătu
udic al acesteia, la câteva sute de metr
stanţă de un hangar masiv. Un depozit enorm
u acoperiş din tablă era amplasat nu depart
e ei, spre est. Pe partea unde se aflau ei s
edea o singură intrare în depozit, o uşă de oţe
arte solidă, cu încuietoare cu tastatur
umerică. Nimeni nu instalează o asemenea uş
un depozit obişnuit, îşi zise el privind cu
tenţie intrarea. Mai mult ca sigur c
boratorul secret al lui Nomura se afla undev
interior. În spaţiul acela uriaş puteai s
scunzi foarte bine zece unităţi de producţi
ochimice şi încă îţi mai rămânea destul loc.
Cel de-al doilea avion fără pilot îşi începus
rumul pe pista de decolare în direcţia lor ş
teza sa devenea din ce în ce mai mare, p
ăsură ce elicele se învârteau tot mai repede
on putea vedea canistrele mortale fixate sub
orpul uriaşei aripi. Cel de-al treilea avion făr

lot se oprise chiar la ieşirea din hangar
şteptând să intre şi el în secvenţa automată d
omenzi de decolare.
Spre nord, de cealaltă parte a elicopterului, s
uziră alte focuri de armă. Un alt gardian gemu
se prăbuşi pe spate lovit de gloanţele trase d
eter. Înainte de a cădea la pământ, individu
uşi să amorseze racheta rusească SA-16 p
are se chinuise să o trimită spre ei. Racheta
orni drept în sus, lăsând în urmă un nor den
e fum cenuşiu cu alb, apoi se întoarse spre es
în final se prăbuşi inofensivă pentru
xploda pe câmp, dincolo de gard.
Smith remarcă mai multe siluete în mişcar
pre sud, nu departe de cel de-al doilea avion
lţi trei trăgători, conduşi de un bărbat mul
ai înalt decât ei, avansau de-a lungul margin
estice a pistei de aterizare încercând s
ăstreze aceeaşi viteză cu pasărea mecanică c
i începuse drumul. Indivizii se apropiau în
alturi, doi câte doi, acoperindu-se unul p
elălalt.
Jon nu-şi putu stăpâni un fior. Grozav, îşi zis
în gând. Indivizii erau profesionişti. Şi erau
onduşi de către cel de-al treilea Horaţiu.
— Ai grijă în faţă, Jon! îi strigă Randi. Aceast
făcu semn cu capul spre câmpul deschis d

e cealaltă parte a pistei de aterizare. Un grup
e bărbaţi cu măşti de gaze pe figură s
propiau din partea aceea, speriaţi de lupt
are se dădea lângă pista de aterizare. Ce i ma
ulţi păreau a fi neînarmaţi. Se vedea clar îns
ă doi aveau atârnate la umăr pistoal
itralieră. Aceştia trăgeau după ei un bărba
ai în vârstă, cu părul alb. Un bărbat care nu
urta mască de gaze. Un bărbat cu cătuşe l
âini.
— Eu mă ocup de avioane, spuse Smith. Î
cu semn lui Randi spre grupul de bărbaţi car
e retrăgea. Ocupă-te tu de indivizii aceia!
Randi încuviinţă cu o mişcare a capului ş
utu să-l vadă pe Jon pornind spre capătu
stei, îndreptându-se spre uriaşa arip
burătoare ce se mişca spre nord. Un nor d
um provenit de la racheta prăbuşită trecu p
easupra pistei, împiedicând-o să-l mai vadă p
mith.
Rămasă singură, Randi sări în picioare ş
cepu să alerge de-a curmezişul benzii d
eton pătată cu ulei a pistei de aterizare. Unu
ntre bărbaţii care se retrăgeau o văzu. Acest
rigă cuprins de panică pentru a-şi avertiz
varăşii. Indivizii se aruncară cu toţii pe burtă
ei doi bărbaţi înarmaţi îl traseră pe bătrân în

patele lor şi apoi se întoarseră spre ea, cu
stoalele mitralieră gata de tragere.
Randi începu să tragă din mişcare, cu serii d
âte trei focuri, ţinând pistolul mitralieră l
old. Unul dintre bărbaţii înarmaţi se răsuci ş
e prăbuşi greoi la pământ, sângerând din ma
ulte răni. Celălalt răspunse însă la focul lu
andi, trăgând un încărcător întreg cu douăzec
e cartuşe.
Aerul din jurul lui Randi se umplu imediat d
oanţe şi de fragmente de beton desprinse din
sta de aterizare. Se aruncă într-o parte. Cev
lovi cu putere în braţul stâng, făcând-o s
adă pe spate. Era un glonţ care ricoşase în
eton şi care o lovise suficient de tare cât să -
upă mâna din cot. Lovitura parcă o paralizase
euşi să se rostogolească şi se strădui să -ş
nă în fire înainte ca trăgătorul să o ţinteasc
n nou.
Uimit să o vadă că se mai mişcă, trăgătorul îş
runcă încărcătorul gol şi începu să caute altul
Strângând din dinţi, Randi duse la och
arabina şi trase o nouă serie de trei gloanţe
ouă dintre acestea îşi loviră ţinta şi bărbatu
e prăbuşi pe spate într-o baltă de sânge.
Randi se strădui să se ridice în picioare şi
orni din nou şontâc-şontâc de-a curmezişu

stei. Bărbaţii neînarmaţi săriră în picioare ş
cepură să fugă speriaţi, în toate direcţiile. Toţ
rătau la fel cu glugile acelea şi măştile de ga
e figură. Deodată, bărbatul cu cătuşe îi pus
edică celui care îl trăgea după el. Acesta căzu
bătrânul, cu un strigăt victorios, se lăsă pest
, forţându-l să rămână cu faţa în iarbă.
Randi se apropie cu precauţie, ţinân
arabina cu mâna teafără.
— Cine naiba mai eşti şi tu? se răsti ea.
Bătrânul îi zâmbi mulţumit.
— Eu sunt Jinjiro Nomura, zise el încet. Ş
cesta, continuă bătrânul, arătând spre cel c
bătea sub el, este Lazarus, trădătorul care
st cândva fiul meu, Hideo.
Încântată de norocul ce dăduse peste ea
andi îi zâmbi la rândul ei bătrânului.
— Îmi pare bine de cunoştinţă, domnul
omura. În timp ce japonezul se ridica nesigu
e picioare, Randi rămase cu carabina aţintit
pre bărbatul culcat la pământ.
— Acum ridică-te în picioare şi scoate-ţ
asca, ordonă ea. Fă asta foarte încet
ltminteri s-ar putea să mă sperii şi să-ţi tra
n glonţ drept în cap.
Individul făcu exact ce i se ordonase. Încet, cu
exagerată precauţie, acesta îşi scoase masc

gluga de pe cap, dând la iveală trăsăturil
ăvăşite şi şocate ale lui Hideo Nomura.
— Ce ai de gând să faci cu el? întrebă curio
njiro.
Randi ridică din umărul teafăr.
— Cred că o să-l duc înapoi în Statele Unite c
ă fie judecat. Se auzi o nouă salvă de focuri d
rmă, de data asta dinspre nord. Fiindcă ven
orba despre plecarea în Statele Unite, v
ropun s-o pornim imediat spre elicopter. S
are că zona asta devine din ce în ce ma
esănătoasă.
Peter înainta prin perdeaua de fum, cu patu
arabinei sprijinit de umăr. Deodată, auzi în
propiere un clic metalic şi se lăsă fără zgomo
e un genunchi, încercând să descopere car
ra sursa zgomotului.
În norul de fum care se disipa încet îşi făcu
pariţia silueta unui trăgător. Mâna acestui
ra pe siguranţa pistolului mitralieră d
roducţie germană, pe care voia să-l treacă d
e foc cu foc la serii scurte, de câte trei gloanţe
ndividul rămase cu gura căscată când îl văzu
e englez cu arma îndreptată spre el.
— N-ai fost deloc prevăzător, zise Peter încet ş
păsă pe trăgaci.
Lovit în plin de toate cele trei gloanţe

ardianul se prăbuşi în iarba plină de sânge.
Peter mai aşteptă câteva momente ca fumul s
e îndepărteze în întregime dus de briza uşoară
are bătea spre ocean. Cercetă cu atenţi
paţiul deschis din faţa sa. Nici o mişcare.
Satisfăcut, se răsuci pe călcâie şi începu s
erge spre elicopter.
Albă la faţă din cauza durerii provocată d

raţul rupt, Randi îşi împingea prizonierul spr
icopter. Nomura se împiedică o dată ş
toarse capul spre ea. Pe faţa l ui se citea ura
andi clătină din cap şi ridică ţeava carabinei
ţintind arma direct spre pieptul lui.
— N-aş încerca aşa ceva. Astă dacă nu cumv
hiar crezi că poţi să învii dintre cei morţi. S
ii că trag foarte bine chiar şi cu o singur
ână. Hai, hopa sus!
În spatele ei, Jinjiro chicoti uşor, încântat d
odul în care era tratat fiul său.
Bărbatul care îşi spunea Lazarus se întoars
se căţără în interiorul elicopterului. Rămas
uşă, Randi îi făcu semn să se aşeze pe unu
ntre scaunele orientate spre partea din spat
aparatului. Individul o privi încruntat, însă s
upuse ordinului.
Peter îşi făcuse apariţia lângă ea. Aruncă

rivire în interiorul aparatului şi văzu
rizonierul. Ridică încântat dintr-o sprânceană.
— Bine lucrat, Randi. Foarte bine lucrat. Apo
e uită de jur împrejur îngrijorat. Dar und
umnezeu este Jon?
48
Smith alergă în direcţia celor patru trăgător
are avansau împreună cu aparatul de zbor
ceştia continuau să se mişte în perechi. În
rice moment, doi dintre ei erau culcaţi p
urtă gata să declanşeze foc de protecţie pentru
varăşii lor. Atenţia lor era în principal atras
e lupta care se dădea în jurul elicopterulu
lat la sol, însă era sigur că aveau să -
escopere în curând şi pe el.
Pentru o fracţiune de secundă îi trecu prin
inte că atacul acela frontal pe care îl încerca e
cum nu era nimic altceva decât o metod
rostească de sinucidere, însă îndepărt
mediat furios această idee. Nu avea alt
pţiuni. Trebuia să-i lovească pe duşmani rapid
ainte ca aceştia să-l depisteze, să-l imobilizez
pământ cu puterea lor de foc superioară şi s
e apropie apoi de el ca să-l ucidă.
Singura lui şansă împotriva acestor indiviz
ra să preia iniţiativa şi să o menţină. Tactic

r demonstra că erau profesionişti, probabi
ţi foşti militari recrutaţi ca mercenari să fac
eaba murdară în operaţiunile dirijate d
omura. În condiţii normale, se putea baza p
apacitatea sa de a scoate din luptă unul dintr
ei patru luptători, poate chiar doi, îns
cercarea de a lupta cu toţi patru odată era în
od clar doar o metodă prin care îşi grăbe
oartea. Era conştient că prezenţa celui de -a
eilea Horaţiu printre inamici reprezent
ementul care făcuse să se încline balanţa în
voarea unei asemenea soluţii ce i gnor
ericolul.
Smith se aflase deja de două ori în faţa unu
semenea ucigaş. În ambele ocazii, avuses
ansa să rămână în viaţă. De data asta nu îş
ai putea permite să se bazeze doar pe noroc
e data asta trebuia să-şi facă singur norocu
eea ce însemna să rişte.
Continuă să alerge prin iarba înaltă car
reştea de-a lungul marginii dinspre est a piste
istanţa până la avionul fără pilot şi cei patru
amici scădea văzând cu ochii, pentru că ş
ceştia se mişcau din ce în ce mai repede.
Două sute cincizeci de metri. Două sute. O
ută cincizeci. Jon simţea că îi ard plămânii din
auza efortului. Îşi ridică arma la umăr ş

ontinuă să alerge.
O sută de metri.
Aripa zburătoare se apropia bâzâind de el
oate cele 14 elice se învârteau acum, descriind
rin aer tot atâtea cercuri strălucitoare.
Acum!
Smith apăsă trăgaciul carabinei, trăgând salv
curte din mişcare în direcţia inamicilor luaţ
rin surprindere. Bucăţi de beton şi apoi fire d
rbă începură să sară în aer.
Cei patru se aruncară pe burtă şi începură ş
să tragă.
Jon sări spre stânga şi se îndepărtă în zigza
e pistă. Mai multe gloanţe muşcară din iarb
easă din spatele lui şi altele îi trecură şuierând
este cap. Se aruncă în faţă, îşi propti umăru
pământ şi se rostogoli înainte, apoi se ridic
mediat în picioare şi alergă mai departe. Tras
n nou o salvă, după care sări spre dreapta.
Gloanţele continuau să şuiere prin apropiere
ui. Unul trecu la câţiva centimetri de faţa lui
azele fierbinţi îi împinseră capul pe spate. Un
tul îl lovi în vesta de protecţie şi-l trânti în
rbă. Disperat, Smith se rostogoli într-o parte
timp ce gloanţele se înfigeau în pământ în
u pistolul mitralieră proptit în umăr şi cu
egetul lipit de trăgaci. Îşi ţinu respiraţia ş

mţi cum îi bate pulsul în urechi. Haideţi, s
ugă el în gând, faceţi o greşeală.
Şi cei doi îi îndepliniră rugămintea.
Prea nerăbdători sau mânaţi din spate d
rdinele uriaşului cu părul roşu, ambii trăgător
şiră din spatele avionului în aceeaşi clipă.
Smith deschise focul spre cei doi indivizi car
ămaseră ţintuiţi locului, privindu-l îngroziţ
eculul pistolului mitralieră îi împinge
uternic umărul înapoi. Cartuşele goale cădeau
u zgomot pe pista de beton. În faţă, la cincizec
e metri distanţă, cei doi trăgători urlau d
urere şi se prăbuşiră în iarbă, după c
aversaseră pista. Mai multe proiectile de 5. 5
m îi loviseră din plin.
În aceeaşi clipă, Smith primi în piept, din
reapta, o lovitură ca de baros. Era prima dintr
serie rapidă de izbituri năucitoare oprite doa
e vesta de protecţie din Kevlar. Forţ
mpactului îl făcu pe Smith să se răsucească p
umătate şi să se prăbuşească în genunch
euşi totuşi să rămână cu carabina în mână.
Ameţit de durere, izbuti să privească în
recţia de unde veniseră loviturile.
La patruzeci de metri depărtare, de cealalt
arte a pistei de aterizare, un bărbat înalt, cu
chii verzi, ţinea îndreptată spre el o puşc

utomată de asalt. Într-o fracţiune de secundă
on înţelese ce greşeală făcuse. Ultimul Horaţi
nunţase la doi dintre oamenii să
acrificându-i la fel cum un jucător de şah
nunţă la pioni pentru a câştiga o poziţi
vantajoasă. În timp ce Jon era ocupat să trag
supra lor, uriaşul cu ochi verzi se furişas
ână în faţa avionului fără pilot şi-l atacase din
anc.
Şi Smith nu putea face nimic ca să-şi salvez
aţa.
Zâmbind în continuare, bărbatul cu ochi verz
dică puţin ţeava puştii, ochind de data ast
pre capul neprotejat al lui Smith. Privindu-
grozit, Jon reuşi să vadă cu coada ochiulu
artea din faţă a aparatului de zbor fără pilot
ripa sub care erau înşirate acele containere din
astic din care urma să se răspândeasc
oartea.
Zona creierului lui Jon în care se concentrau
stinctele primare era paralizată de groaz
orţii. Colonelul se strădui din răsputeri s
nore semnalele venite din acea parte şi s
sculte numai ceea ce îi spuneau raţiunea ş
ntrenamentul.
Fii atent la vânt. Vântul bate dinspre est.
Fără să mai stea pe gânduri, Smith se arunc

tr-o parte. Exact în aceeaşi clipă declanş
cul şi rămase cu degetul apăsat pe trăgaci
uşca automată începu să latre sacadat şi nu s
pri decât când se terminară toate cele treizec
e cartuşe din încărcător. Gloanţele găuriră în
ai multe locuri uriaşa aripă zburătoare
tezând cablurile de comandă, distrugând ma
ulte computere de bord şi retezând câtev
alete ale elicelor.
Avionul fără pilot începu să se rotească spr
est, îndreptându-se spre marginea pistei.
Terce asistă la încercarea disperată
mericanului fără nici o urmă de îngrijorare sau
e milă. Un colţ al gurii i se ridicase într-un
ânjet fioros. Îl privea pe Smith ca pe un anima
rins într-o cursă. Era o scenă ce trebuia să fi
avurată. Stătea nemişcat şi-şi urmărea prad
u ţeava puştii. În scurtă vreme, cătarea arme
vea să se suprapună peste capul victimei
riaşul nu acordă nici o atenţie gloanţelor c
uierau undeva în dreapta sa. De la distanţ
sta, americanul nu putea spera să-
imerească cu această salvă trasă fără s
chească.
Roşcatul auzi însă imediat schimbarea de ton
n zumzetul celor paisprezece motoare al
vionului fără pilot. Era ca şi cum şi -ar fi redu

rusc puterea. Bucăţi de plastic şi fibră d
arbon se împrăştiaseră de pistă.
Terce văzu cum uriaşul avion se roteşte uşo
pre el, deviind de la traseul programat. S
cruntă. Prin ultima mişcare pe care o făcuse
mericanul nu reuşise să-şi salveze viaţa îns
eteriorase unul dintre cele trei preţ ioas
parate de zbor, ceea ce avea să -l înfurie făr
doială pe Nomura.
Roşcatul privi nervos spre cilindrii din plasti
xaţi sub aripa uriaşă şi remarcă găuril
roduse de gloanţe.
Abia atunci simţi şi adierea blândă a vântulu
are îi mângâia faţa. Ochii săi verzi se măriră d
roază.
Înspăimântat, se dădu câţiva paşi înapoi
uşca de asalt îi scăpă din mână şi căzu cu
gomot pe suprafaţa de beton.
Bărbatul cu părul roşcat scoase un urlet d
ară. Simţea deja cum nanofagii au început s
ucreze în interiorul organismului său. Milioan
e dispozitive hămesite îşi croiau drum din
dâncul plămânilor, răspândindu-şi otrăvuril
tr-o zonă din ce în ce mai extinsă cu fiecar
spiraţie. Carnea de sub mănuşil
ansparente deveni mai întâi roşie, apoi s
esfăcu lăsând să iasă la iveală tendoanele ş

asele.
Ceilalţi doi luptători pe care îi mai avea î
riveau îngroziţi din spatele măştilor de gaze
ndivizii se ridicară din poziţiile lor de tragere ş
cepură să se retragă mergând cu spatele.
Disperat, Terce ridică spre ei faţa care i s
ezintegra şi încercă să strige.
— Omorâţi-mă! voia el să spună, însă din gur
are se topea nu ieşi decât un şuierat. Omorâţi
ă! Vă rog!
În loc de asta, cei doi, cuprinşi de panică, îş
runcară armele şi o luară la fugă spre ocean.
Ultimul Horaţiu se prăbuşi gemând la pământ
âşiat în interior de o durere insuportabil
rodusă de nanofagi care îl devorau de viu.
Smith alerga spre nord de-a lungul piste
cercând să se îndepărteze cât mai repede, în
uda oboselii şi a loviturilor nimicitoare pe car
încasase. Ţinea dinţii strânşi şi încerca să nu
în seamă durerea produsă de cele câtev
oaste rupte care scrâşneau pe sub vesta d
rotecţie. Se împiedică gata să cadă, trase
jurătură printre dinţi şi continuă să alerge.
Nu te lăsa, continuă să alergi, îşi spunea el în
ând. Aleargă dacă nu vrei să mori.
Nu se uita deloc în urmă. Ştia ce imagin
ribilă ar fi văzut acolo. O imagine la car

ontribuise şi el. Spera din tot sufletul ca noru
e nanofagi să se fi deplasat deja spre vest, spr
cean.
În faţa lui apăru elicopterul. Elicele continuau
ă se rotească încet. Brazdele de iarb
ăsturnate şi fumul care se risipea înce
minteau de lupta în care fusese implica
paratul. Peter şi Randi îl văzură şi ei. Privir il
r îngrijorate fură înlocuite de zâmbete şi ce
oi începură să alerge spre el.
— Urcaţi-vă înapoi! urlă Jon, făcându-le semn
ă se întoarcă la elicopter. Porniţi imedia
otoarele!
Peter văzu avionul fără pilot care ieşise de p
stă şi înţelese.
— În 30 de secunde am plecat! răspunse el.
Englezul se urcă rapid în elicopter şi s
recură pe locul pilotului. Mâinile sale începur
ă danseze de-a lungul panoului de control
cţionând rapid elementele de comandă al
paratului. Mai multe indicatoare luminoase s
prinseră succesiv şi motoarele se puseră în
uncţiune. Elicele începură să se învârtă din c
ce mai repede.
Smith ajunse lângă aparat şi se opri
ecundă ca să-şi tragă sufletul. Remarc
mediat modul nefiresc în care atârna braţu

âng al lui Randi. Femeia era albă la faţă d
urere.
— Cât de rău este? întrebă el.
Ea încercă să zâmbească.
— Doare ca naiba, dar n-o să mor eu din asta
i timp s-o faci pe doctorul altă dată. Înainte c
să apuce să zică ceva, Randi îl privi drept în
chi şi-i spuse: Şi să nu te prind că faci cine şti
e comentarii din alea idioate. Ai auzit?
— Am auzit, spuse Smith încet. Ascunzându
propria durere, o ajută pe Randi să urc
apoi în elicopter. Apoi se sui şi el. Privirea î
ăzu peste cei doi pasageri aflaţi acolo. Î
cunoscu imediat pe cei doi Nomura, tatăl ş
ul, pe care-i ştia din fotografiile pe care i l
imisese Klein în Santa Fe. Avea senzaţia c
ecuse o veşnicie de atunci. Deşi nu era vorb
ecât de şase zile. Şase zile cât o viaţă.
Randi se lăsă să cadă pe unul din locurile din
pate, de unde putea să-l supravegheze p
ideo Nomura. Tresărind de durere, îşi propt
arabina în poală, aţintind ţeava spre pieptu
ponezului. Jon se aşeză lângă ea.
— Ţineţi-vă bine! le strigă Peter din cabina d
ontrol. Plecăm!
Cu motoarele urlând, elicopterul se înclin
uţin în faţă spre pista de aterizare şi apo

cepu să se ridice şi să se îndepărteze d
eroport.
49
La 90 de metri înălţime, Peter încetă să ma
rce. Ajunseseră suficient de sus acum pentru
mai fi afectaţi de norul de nanofagi care s
ăspândise pe deasupra aerodromului ş
omplexului de clădiri ale firmei Nomur
harmatech. Sau cel puţin aşa spera. Englezu
e încruntă amintindu-şi că între speranţă ş
ertitudine distanţa era de multe ori foart
are. Acţionă rapid manetele şi elicopterul ma
rcă treizeci de metri.
Oarecum mai liniştit acum, Peter începu s
escrie un cerc pe deasupra pistei presărate cu
adavre. Englezul aruncă o privire în spate, spr
ompartimentul pentru transportul trupelor.
— Unde mergem acum, Jon? întrebă el. Dup
rimul avion al prietenului nostru Lazarus? Ce
are a apucat să se ridice în aer?
— Nu încă. Colonelul îşi scoase încărcătoru
ol şi introduse unul plin în locaşul carabinei
ai avem câteva lucruri de rezolvat pe aici.
Smith se ridică de pe scaun şi se aşeză p
urtă pe podeaua elicopterului, privind de -

ungul ţevii carabinei pe care o scosese pe uş
eschisă.
— Du-mă până în dreptul celui de-al treile
vion fără pilot, Peter, strigă el. Aparatul s
regăteşte să decoleze.
Drept răspuns la solicitarea lui Smith, Pete
clină uşor elicopterul spre sud. Smith s
plecă un pic mai mult în faţă şi se concentr
supra aripii zburătoare care devenea din ce în
e mai mare în cătarea carabinei sale. Apăsă p
ăgaci trăgând mai multe serii de focuri bin
ntite în avionul fără pilot care rula inexorab
e pistă. Reculul armei făcea ca patul să -
vească ritmic umărul.
Elicopterul trecu huruind peste avionul făr
lot şi apoi începu să urce brusc şi să s
otească în aer descriind un cerc complet.
Jon scoase încărcătorul gol şi introduse altu
ltimul pe care îl mai avea la dispoziţie. Tras
apid de pârghia închizătorului. Carabina er
cărcată şi gata din nou de tragere.
Elicopterul îşi terminase rotaţia şi acum s
drepta din nou spre nord, gata să mai treac
că o dată pe deasupra avionului fără pilot.
Smith cerceta cu atenţie aparatul aflat p
pargere, ceea ce nu cred că e şi cazul tău. Vre
ă încercăm, să vedem cine are dreptate?

Hideo nu mai zise nimic, mărginindu -se s-
rivească furios.
Jinjiro Nomura întoarse capul şi privi zâmbin
alm pe fereastră. Faptul că era martor l
răbuşirea visurilor bolnave ale fiului său î
rovoca o deosebită plăcere. Pentru toat
uferinţele sale din cele douăsprezece luni d
rizonierat, plătea acum cu vârf şi îndesat fiu
ău.
Îndrumat de Jon, Peter conduse elicopteru
pre capătul de nord al pistei şi trecu la mic
ălţime pe deasupra avioanelor de transport ş
avionului cu reacţie privat parcate acolo.
Ieşind din nou cu capul afară pe uşă, Smith
eceră cabinele aparatelor de zbor cu o alt
erie de rafale, distrugându-le geamurile ş
ablourile de bord.
— Nu vreau ca vreun supravieţuitor s
ărăsească insula înainte să ajungă aici Forţel
peciale şi echipele de decontaminare, explic
. Randi îi întinse unul dintre încărcătoarel
ale.
Peter începuse deja să înalţe elicopterul. Tim
e câteva minute ce păreau că nu se ma
rmină, toţi Căutară prin aer avionul fără pilot
andi îl văzu prima, o scânteiere aurie sus
easupra lor.
— Uite-l acolo! strigă ea, arătând cu mân
rin uşa laterală. În dreapta noastră. Şi s
dreaptă spre vest!
— Spre Statele Unite, completă Smith.
Hideo zâmbi cu răutate.
— Spre Washington, D. C. Şi suburbiile sale
a să fim mai precişi.
Elicopterul fu zgâlţâit uşor din cauza une
anevre a lui Peter care aduse aparatul pe un
urs paralel cu avionul fără pilot. Englezu
rivea îngrijorat prin parbrizul elicopterului.
— Afurisitul acela de avion e deja al draculu
e sus, spuse el. A ajuns probabil la trei mii d
etri şi continuă să urce.
— Care e înălţimea maximă la care
peraţional elicopterul nostru? întrebă Smith
xându-şi centura de siguranţă.
— Ajunge până undeva în jur de şase mii d
etri, răspunse Peter încruntat. Însă aerul
arte rarefiat la altitudinea aia. Probabil mul
rea rarefiat.
— Aţi întârziat prea mult, le spuse Hide
ubilând. Ochii japonezului străluceau
ctorioşi. Nu mai puteţi să-mi opriţi avionul! Ş
bordul lui se află destui nanofagi pentru
cide milioane de oameni. Chiar dacă m -aţi lua
rizonier, tot am reuşit să aplic o lovitur

ribilă ţării voastre lacome şi interesate numa
e bani!
Nimeni nu era însă atent la aberaţiile lu
ideo Nomura. Cel mai important lucru acum
ra să ajungă din urmă avionul Thanato
ainte ca acesta să se înalţe prea sus.
Peter ridica aparatul cât de repede putea
cercând să ajungă punctul acela aflat în
epărtare. Elicopterul urca acum cu cinci sut
e metri pe minut. Cei aflaţi în cabină simţeau
um aerul devine din ce în ce mai rece şi ma
arefiat.
La 3700 de metri, clănţăneau cu toţii din dinţ
respirau cu dificultate. Densitatea aerului din
urul lor era doar cu puţin mai mare decâ
umătate din cea la nivelul mării. Oamenii po
ăi şi lucra la această altitudine, însă în mo
bişnuit după o îndelungată perioadă d
climatizare. Hipoxia, boala înălţimilo
prezenta acum o ameninţare serioasă.
Avionul fără pilot se afla mult mai aproap
cum, însă era tot deasupra lor şi continua s
rce. Aripa sa uriaşă se înclina uşor din când în
ând, atunci când dispozitivele automate d
ontrol al zborului făceau mici corecţii în funcţi
e modificările vitezei şi direcţiei vântului
recum şi ale presiunii barometrice. În afară d

sta, aparatul de zbor îşi menţinea neabătu
ursul, îndreptându-se spre capitala Statelo
nite.
Peter forţă elicopterul să urce şi mai sus. Î
ureau capul şi plămânii şi îi venea din ce în c
ai greu să se concentreze. Începuse să aib
robleme şi cu vederea. Clipi repede de câtev
ri, ca să-şi revină.
Altimetrul arăta 4200 de metri. La aceast
titudine, elicele elicopterului asigurau din c
ce mai puţină forţă ascensională. Viteza d
rcare scădea. 4500 de metri. Şi uriaşul avion
ră pilot se afla tot deasupra lor, atât d
proape şi totuşi imposibil de atins.
Mai trecuse un minut, un minut în care frigu
epuizarea ajunseseră din ce în ce mai greu d
uportat.
Peter ridică din nou privirea prin geamul d
iclă securizată din faţă. Nimic. Avionul făr
lot dispăruse.
— Hai drace, mârâi el. Nu te mai juca cu
ine! Unde ai dispărut acum? Brusc, fu orbi
e lumina soarelui, reflectată de câteva mii d
elule solare aflate undeva sub ei. Am reuşit
untem deasupra bestiei! strigă Peter. Englezu
cepu să tuşească şi încercă să tragă mai mul
er în plămâni.
— Dar trebuie să te mişti repede, Jon. Foart
pede. Nu pot să menţin aparatul aşa de su
rea multă vreme!
Smith îşi desfăcu rapid centura de siguranţ
se aruncă din nou pe burtă lângă uş
eschisă. Fiecare piesă de metal pe care
tingea era atât de rece încât frigea ca un fie
cins. Temperatura aerului de afară era cu
ult sub zero.
Jon suflă în mâini, pentru a-şi protej
egetele. Se aplecă în faţă cu carabina în mână
ântul rece îi ardea faţa.
Reuşi să vadă aparatul fără pilot. Se afla l
proximativ 60 de metri sub ei acum
licopterul îşi reduse puţin viteza ca să s
enţină deasupra aripii zburătoare.
Ochii lui Smith se umpluseră de lacrimi din
auza frigului. Îi închise de câteva ori şi -ş
depărtă lacrimile înainte ca să apuce s
gheţe. Se uită prin cătarea carabinei
uprafaţa superioară a aripii zburătoare s
işcă puţin, apoi rămase într-o poziţie fixă.
Colonelul apăsă pe trăgaci.
Gloanţele loviră din plin aparatul fără pilot
ansformând în aşchii sute de celule solare
ragmente de sticlă şi plastic se răsuciră în
erul rarefiat şi apoi dispărură imediat.

Pentru o clipă, aripa zburătoare se înclin
ericulos şi începu să coboare.
Jon îşi ţinu respiraţia. Imediat însă
alculatoarele de bord făcură corecţiile necesar
eterminate de pierderea bruscă de putere ş
ăriră turaţia motoarelor. Avionul fără pilot s
dresă şi începu din nou să urce.
Smith înjură printre dinţi şi băgă mâna în
uzunar după un nou încărcător.
Randi se chinuia din răsputeri să rămân
onştientă în aerul acela atât de rarefiat şi rece
a durerea ascuţită din braţul rupt se adăugas
cum o stare de greaţă. Tâmplele îi zvâcneau ş
durea capul. Avea senzaţia că vede roşu în
ţa ochilor.
Epuizată, îşi pierdu pentru o clipă cunoştinţ
capul îi căzu înainte.
În acel moment, Hideo Nomura atacă.
Cu o mână îi îndepărtă carabina. Cu cealaltă
vi puternic pe Randi peste claviculă. Osu
ocni ca un băţ uscat.
Cu un geamăt înfundat, femeia se prăbuşi p
pate şi apoi se aplecă din nou în faţă. Numa
entura de siguranţă o împiedică să s
răbuşească la podea.
Nomura înşfacă puşca şi o îndreptă spre capu
.
Auzind zgomot, Smith aruncă o privire pest
măr. Neputând să vadă prea bine ce s
tâmplă, colonelul se răsuci şi îşi înălţă capu
nţelese dintr-o privire ce se petrecuse.
— Aruncă arma pe uşă, ordonă Nomura. Och
scânteiau ca două bucăţi de gheaţă. Sau î
bor creierii femeii.
Jon înghiţi cu greu, cu privirea fixată p
upul lui Randi. Nu reuşea să-i vadă faţa.
— E deja moartă, zise el încercând cu
sperare să câştige ceva timp.
Nomura începu să râdă.
— Nu încă, spuse el. Fii atent. Japonezul îş
fipse mâna în părul lui Randi şi îi trase capu
apoi. Femeia gemu încet. Clipi uşor din
eoape apoi ochii rămaseră închişi. Hideo î
ădu drumul şi capul i se prăbuşi din nou în
ţă. Ai văzut? Acum fă ce ţi-am ordonat!
Învins, Smith lăsă carabina să-i cadă din
ână. Arma se răsuci de câteva ori prin ae
poi dispăru.
— Foarte bine, spuse bine dispus Nomura
ăd că ai învăţat foarte repede să te supui
aponezul se dădu un pas înapoi ţinând arm
ui Randi aţintită spre pieptul lui Jon. Rânjetu
e pe faţa sa dispăru brusc.
— Acum ordonă-i pilotului să se îndepărtez

e avionul meu.
Smith ridică vocea.
— Ai auzit ce vrea omul ăsta să faci, Peter?
Englezul aruncă o privire peste umăr. Och
ăi albaştri erau lipsiţi de orice expresie.
— L-am auzit, spuse el cu răceală. Se pare c
u avem altă soluţie. Cel puţin după cum stau
ucrurile acum.
— Nu, recunoscu Smith. După cum stau
ucrurile, mai adăugă el accentuând cuvântu
au şi aplecând uşor capul.
Englezul făcu un semn aproape imperceptib
n ochiul stâng şi se întoarse spre manetele d
ontrol. Nomura începu din nou să râdă.
— Vezi, tată, îi spuse el lui Jinjiro. Vezi cât d
abi sunt occidentalii ăştia! Vieţile lor sun
totdeauna pe primul plan!
Bătrânul nu răspunse. Faţa lui ca de piatr
scundea dezamăgirea provocată de brusc
ăsturnare de situaţie.
Smith rămăsese aşezat lângă uşa deschisă
icopterului şi aştepta încordat ca Peter s
cţioneze.
Brusc, englezul întoarse elicopterul pe parte
reaptă. Nomura îşi pierdu echilibrul şi căzu p
pate. Se izbi de peretele din spate a
ompartimentului pentru trupe şi apoi alunec

e podea. În cădere, apăsă fără să vrea p
ăgaciul armei. Trei gloanţe ieşiră prin
coperişul cabinei şi ricoşară de palele elicei.
De îndată ce elicopterul se înclinase, Smith s
runcase într-o parte, îndepărtându-se de uşă
cum se aruncă spre Nomura cu capul înainte
smulse acestuia carabina din mână şi
runcă pe podeaua aparatului de zbor. Arm
unse zdrăngănind departe de japonez.
Elicopterul se redresă şi începu să urce din
ou.
Cu un icnet, Nomura îl lovi pe Jon cu picioru
-l răsturnă pe spate. Cei doi bărbaţi s
dicară în picioare clătinându-se. Hideo atac
rimul, atât cu braţele, cât şi cu picioarele.
Jon pară două lovituri ale japonezului cu
ntebraţele, se îndoi din cauza unei a trei
rimită în plin şi apoi făcu un pas spr
dversarul său. Îl prinse pe Nomura de o mână
trase un pumn în figură şi apoi îl trânti pest
ândul de scaune.
Japonezul ateriză chiar lângă uşa deschisă
eşi ameţit, cu sângele şiroindu-i pe faţă din
asul spart, Hideo încerca să se ridice din nou
picioare.
Smith se prinse ferm cu mâinile de scaun ş
rigă:
— Peter! Acum! Pe partea cealaltă!
Englezul se execută şi înclină din nou
icopterul, de data asta spre stânga. Pentru
ipă, aparatul păru agăţat în văzduh deasupr
ceanului. Avionul fără pilot apăru dedesubt, l
ai puţin de 15 metri de ei, continuându -ş
exorabil drumul spre misiunea sa ucigaşă.
Hideo Nomura făcu un salt disperat şi reuşi s
e prindă cu mâna de piciorul unui scaun
cioarele îi atârnau însă în aer şi încercau din
ăsputeri să găsească un punct de sprijin car
u exista.
Încordându-şi muşchii, japonezul începuse s
e ridice încet înapoi în elicopter. Înălţă privire
-l văzu pe tatăl său care se uita de sus la el.
Jinjiro Nomura privi în adâncul ochilor celu
are fusese odată fiul său preaiubit.
— I-ai judecat greşit pe aceşti american
puse el încet şi oftă trist. La fel de greşit cum
-ai judecat şi pe mine.
Spunând aceste cuvinte, bătrânul se aplec
ainte şi strivi cu piciorul degetele cu care fiu
ău se ţinea de piciorul scaunului.
Cu o privire îngrozită pe faţă, Hideo Nomur
cepu să alunece prin uşa deschisă
icopterului. Degetele sale încercau zadarnic s
e agaţe de ceva. Apoi, cu un ţipăt, japonezul s

răbuşi în gol spre avionul fără pilot care plute
hiar sub elicopterul întors pe o parte.
Bărbatul care îşi spunea Lazarus se izbi d
uprafaţa fragilă a uriaşei aripi zburătoare
vionul fără pilot se zgudui puternic din cauz
mpactului. Apoi, din cauza greutăţ
uplimentare şi a stricăciunilor produse d
oanţele trase de Smith, aparatul se rupse pu
simplu în două. Cele două jumătăţi ale arip
burătoare se lipiră ca paginile unei cărţ
chise. Bucăţi din fuzelaj, elice şi cilindri plin
u nanofagi începură să se desprindă şi să cad
gol.
Încet, încet, apoi din ce în ce mai repede
riaşa epavă începu să se roteasc
ostogolindu-se prin aer spre valurile flămând
e mării.
Epilog
Începutul lunii noiembrie
Casa Albă
Deşi era încă devreme, în primele ore al
upă-amiezii, preşedintele Samuel Adam
astilia părăsise Biroul Oval şi se retrăsese în
timitatea camerei sale de la etajul Aripii d
st.care
Era oscăpase
încăperede aparţine a în întregim
ce îitransformările la car
useseră supuse celelalte camere ale Casei Alb
onform gusturilor soţiei sale. Se găseau aici un
orp simplu de bibliotecă plin cu cărţi tocite d
tâta folosire,
coperea un covor
podeaua mare
din lemn în stil
lăcuit, Navajo
o sofa marc
n piele neagră, două fotolii comode şi un
levizor cu ecran mare. Pe pereţi se aflau
âteva reproduceri ale unor picturi semnat
9 10
rederic Remington şi Georgia O’Keeffe
Frederic Remington (1861-1909) – artist şi jurnalis
merican cunoscut în special pentru picturile ş
ulpturile sale ce au ca subiect Vestul American.
0 Georgia faimoasă
mericancă O’Keeffeprin (1887 -1986)sale luxuriant
tablourile – pictoriţ
u flori.
recum şi fotografii cu peisaje din munţii din
propiere de Santa Fe.

Mâna lui Castilia se întinse spre sticla de p
ăsuţă.
— Ce-ai zice de un pahar de scotch, Fred
trebă el zâmbind.
Fred Klein şedea pe sofa şi zâmbi la rându
ui.
— Ar fi grozav, domnule preşedinte.
Castilia turnă în două pahare şi îi dădu unu
ui Klein.
— E Caol Ila, băutura favorită a lui Jinjiro.
— O alegere cum nu se putea mai potrivită
am, zise Klein încet. Şeful Covert -One făcu un
est cu capul spre ecranul televizorului. Trebui
ă apară în câteva clipe.
— Da. Şi n-aş pierde aşa ceva pentru nimic în
ume. Castilia puse pe măsuţă paharul şi apăs
n buton de pe telecomandă. Ecranul se lumin
apărură imagini din uriaşa sală de şedinţe
dunării Generale a ONU. La tribună s
regătea să vorbească Jinjiro Nomura. Er
arte calm, deşi ştia că imaginea şi cuvintel
ale aveau să fie urmărite în direct de mai bin
e un miliard de oameni din întreaga lume. Faţ
a purta încă urmele adânci lăsate de trădare
de moartea fiului său.
— Mă aflu în faţa dumneavoastră în calitat
e reprezentant al Mişcării Lazarus, începu

omura. O mişcare ale cărei nobile idealuri ş
usţinători devotaţi au fost trădate de reau
oinţă a unui singur om. Acest om, propriu
eu fiu Hideo, mi-a ucis prietenii şi colegii, ia
e mine m-a ţinut închis. I-a eliminat astfel p
ţi cei care au fondat Mişcarea şi a preluat e
uterea. A folosit apoi organizaţia noastr
entru a-şi duce la îndeplinire propriil
biective monstruoase, obiective total opus
ealurilor pentru care militează Mişcare
azarus…
Castilia şi Klein ascultau în tăcere cum
omura prezenta toate detaliile trădării fiulu
ău, dezvăluind atât producerea în secret
anofagilor, cât şi planurile sale de a îi utiliz
entru distrugerea unei părţi importante
menirii, astfel încât să devină stăpânul absolu
supravieţuitorilor înspăimântaţi. Anunţaţi în
realabil de Jinjiro, aliaţii Statelor Unite îş
xprimaseră profunda uşurare pentru faptul c
uspiciunile lor se dovediseră nefondate şi s
răbiseră să restabilească relaţiile cu
mericanii, asta chiar înainte ca adevărul s
evină cunoscut de publicul larg. Discursul d
ONU era prima acţiune dintr-o campani
enită să dezvăluie complotul şi să refac
putaţia Statelor Unite.

Cei doi erau conştienţi că pentru a repara rău
cut era nevoie de timp şi de multă energie îns
rau convinşi că rănile lăsate de înşelătoria lu
ideo Nomura aveau să se vindece. Câţiv
natici izolaţi aveau să continue fără îndoial
ă susţină vinovăţia Americii, însă mare
ajoritate vor accepta adevărul datorit
utorităţii ultimului fondator al Mişcării c
upravieţuise, precum şi difuzării documentelo
apturate în laboratoarele din Azore. Mişcare
azarus începuse să se zguduie din temelii
rofund afectată de primele dezvăluiri al
inciunilor şi planurilor monstruoase ale celu
e se instalase la conducerea ei. Dacă rezist
cestei furtuni, organizaţia avea şanse d
upravieţuire numai dacă se întorcea l
ealurile iniţiale ale lui Jinjiro şi redevenea
rţă ce militează paşnic pentru apărare
ediului.
Pentru prima dată în ultimele săptămân
reşedintele Castilia se simţea relaxat. Americ
întreaga lume fuseseră la un pas d
atastrofă. Oftă şi observă că Fred Klein se uit
ntă la el.
— S-a terminat, Sam, spuse încet şefu
overt-One.
Castilia încuviinţă cu o mişcare a capului.

— Ştiu, zise el şi înălţă paharul. Pentru
olonelul Smith şi toţi ceilalţi.
— Pentru ei, zise şi Klein.
Bulevardul Mall, Washington, D. C.
Un vânt rece de toamnă însoţit de stropi fin
e ploaie mişca puţinele frunze ce s
căpăţânau să reziste agăţate de crengil
opacilor ce mărgineau bulevardul. Razel
oarelui îşi făceau din când în când apariţi
rintre ramuri, desenând pete de lumină p
rba acoperită cu frunze ruginii.
Jon Smith se îndrepta spre o femeie ce aştept
picioare lângă o bancă. Părul ei blond tun
curt strălucea în lumina amiezii. Smith nu s
utu abţine să nu admire silueta femeii, subţir
graţioasă în ciuda faptului că avea un corse
n gips care îi ţinea fixat umărul şi braţu
âng.
— Aşteptaţi pe cineva?
Randi Russell se răsuci spre el. Avea un
âmbet uşor pe buze.
— Dacă tu eşti tipul care mi-a lăsat un mesa
e robot cu o invitaţie la cină, înseamnă că p
ne te aştept, răspunse ea. Dacă nu eşti tu
seamnă că o să mănânc singură.
Lui Smith îi veni să râdă. Unele lucruri nu s

chimbau niciodată.
— Ce-ţi mai face braţul? întrebă el.
— E mai bine. Doctorii mi-au spus că în
âteva săptămâni o să-mi scoată ghipsul. Dup
e mi se vindecă clavicula trebuie să fa
mnastică de recuperare pentru a reveni l
ctivitatea de teren. Trebuie să-ţi spun că de
bia aştept. Nu sunt deloc făcută pentru munc
e birou.
Jon încuviinţă din cap.
— La Langley care mai e situaţia?
Randi ridică din umeri.
— Lucrurile s-au mai liniştit. Pe baz
ocumentelor găsite în Azore au fost descoperiţ
ţi cei implicaţi în TOCSIN. Ai auzit că Hanson
i dă demisia?
irectorul CIA nu fusese direct implicat în
peraţiunile ilegale desfăşurate de Burke ş
erson. Din cauza greşelilor pe care le făcuse în
precierea subordonaţilor şi a uşurinţei cu car
chisese ochii la acţiunile acestora era direc
ăspunzător pentru cele întâmplate. Demisia s
din motive personale” era menită să anticipez
concediere iminentă.
— Despre Peter ai mai auzit ceva? întreb
andi.
— M-a sunat săptămâna trecută, răspuns
mith. Cică s-a retras la căsuţa sa de la ţară
entru totdeauna, zice el.
Randi ridică dintr-o sprânceană.
— Şi tu îl crezi?
Smith începu să râdă.
— Nu prea. Nu mi-l pot imagina pe Pete
owell stând prea mult timp în balansoarul d
e verandă.
Randi îl privi pe Jon drept în ochi.
— Şi tu? Tot o mai faci pe spionul pentru
rmată?
— M-am întors la Fort Detrick, la postul meu
e la USAMRIID, răspunse Smith.
— Înapoi la lupta împotriva epidemiilor?
Jon clătină din cap.
— Nu chiar. Am iniţiat un program d
onitorizare la nivel global a cercetărilor în
omeniul nanotehnologiilor ce se pot doved
ericuloase.
Randi îl privi mirată.
— L-am oprit pe Nomura, începu Jon s
xplice, însă duhul a fost eliberat din sticlă
ste posibil ca într-o bună zi şi altcineva s
cerce ceva asemănător sau chiar ma
structiv.
Randi nu-şi putu stăpâni un fior.

— Mi-e teamă să mă gândesc la aşa ceva.
Privirea lui Smith era foarte serioasă.
— Cel puţin acum ştim ce să căutăm
roducerea de astfel de nanodispozitive necesit
ari cantităţi de substanţe biochimice, aşa c
u ne rămâne decât să urmărim traseul acesto
ubstanţe.
Randi oftă.
— Poate ar fi mai bine să facem pur şi simplu
eea ce dorea Mişcarea Lazarus. Să interzicem
omplet nanotehnologiile.
Smith clătină energic din cap.
— Şi să renunţăm la toate beneficiile aduse d
ceste tehnologii? Cum ar fi vindecare
ancerului? Reducerea poluării? Este la fel c
rice altă tehnologie avansată. Dacă o folosim în
copuri bune sau nu, asta depinde numai d
oi.
— Acum a vorbit omul de ştiinţă din tine
puse ea ironică.
— Asta şi sunt, zise încet Smith. În cea ma
are parte a timpului, oricum.
— Da, sigur, replică Randi zâmbind ironic
K domnule doctor Smith mi ai promis o cină

Dokumen - Tips Robert Ludlum Operaiunea Lazarus

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips Robert Ludlum Operaiunea Lazarus

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

8/18/2019 Robert Ludlum Operațiunea Lazarus

Traducător: Cătălin Croitorul

orul de praf şi de insecte din faţă. Ochelarii cu

rancezul răsuflă uşurat. Mai aveau foart

Se auzeau numai câinii care urlau parcă ma

— Vreau să mă duc să arunc o privire

duseseră ei. Nu aveau să mai fie în avangard

tuaseră de partea Mişcării Lazarus.

tastatură alfanumerică. Introduse un set d

ură şi, cu ajutorul unei legături cifrate prin

Locotenent-colonelul medic Jonathan („Jon”

Ă CONDUCĂ. Cei mai mulţi rămaseră însă în

entru a se asigura că Smith este singur

n umeri. Ni s-a ordonat să fim cu ochii în

anotehnologie posedă o paletă incredibil d

Pe parcursul săptămânilor petrecute l

eea existenţei unor maşini atât de mici, încâ

La două sute de metri depărtare de gardul din

Columbia Britanică, provincie în vestul Canade

MacNamara îşi reprimă un mic zâmbet cân

umărului membrilor lor şi al influenţei pe car

— Ia uite ce chestie, murmură Malach

Eleganta pendulă din secolul al XVIII -lea

ocea lui era periculos

ă renunţ la discursul de la Institutul Teller

ersonal de la Casa Alba avea să găsească p

e o natură nespecifică, dar semnificativă indic

umele lui Dumnezeu, o demonstraţie care e în

— Ştiu, domnule preşedinte. Însă un adevă

biectivele prin violenţă şi terorism. Retorica lo

Preşedintele aruncă hârtia pe masă.

e s-a întâmplat acolo, un lucru e sigur

tografiile îngrămădite într-un colţ al mesei d

usese cerută nici o răscumpărare. Nu fuses

ci intră şi birourile pe care Mişcarea le ar

ritanicii, nici francezii, nici altcineva. Am

ânga, intră pe Seventeenth Street. Şeful CIA

— Castilia vrea să intensificăm investigaţiil

Institutul Teller pentru Tehnologi

Jon Smith urca la etajul Institutului, sărin

eller, spaţiile administrative, cantina, centru

ra una dintre puţinele care permiteau accesu

erile şi mai bine izolate. Inelul acesta exterio

ucrau în camera de producţie trebuiau s

utea fi realizată de la distanţă, din exterioru

Jon se opri la un metru în spatele celor do

— Arată aproape exact la fel ca Mark I. Ce aţ

rocese biochimice şi enzimatice, preci

stului. Imediat ce un senzor pasiv din

epăsător. În plus, chestiile astea sun

oriceii din cutia de sticlă. Deodată, cercetătoru

uminile din Santa Fe făceau să străluceasc

unoşteau, inclusiv pe el însuşi.

âlcurile de iarbă şi florile sălbatice plantate în

coperi faţa, dându-i capul pe spate ş

ârziu? întrebă calm subordonatul uriaşului.

ă sosească la Santa Fe, pentru a încuraj

— Cu ce vă pot ajuta, domnule Farrows?

late sub presiune şi la temperaturi înalte, cu

upă estimările noastre.

Smith trecu pe lângă el şi ajunse în holu

e atingerea razelor soarelui pe faţa lu

la o mică formaţie de gardieni în uniforme gri