Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Van Vogt
Odiseea navei „Space Beagle”
ELLIOTT GROSVENOR
la secţia de nexialism
pe data de 9/7/1 15002
10
11
12
13
14
15
16
17
18
Stătea acolo, ca un demon înfricoşător, ieşit din
flăcările iadului. Ochii îi străluceau, dar nu mai
părea alarmat. Luase măsura acestor fiinţe şi ştia
acum că, pentru a scăpa de focul armelor lor,
ajungea să treacă printr-un perete.
Venise să caute un guul, drept în mijlocul
acestui grup, şi în acelaşi timp să-i bage în sperieţi
pe toţi ceilalţi.
Grosvenor nu-şi credea ochilor privind scena.
Doar câţiva oameni se vedeau pe ecran, – von
Grossen şi doi tehnicieni, foarte aproape de Ixtl.
Morton stătea în spatele lui von Grossen, iar lângă
unul dintre tehnicieni putea fi văzut, parţial,
Smith. Monstrul îi domina pe toţi cu silueta lui
masivă, cilindrică.
Morton rupse tăcerea, spunând cu o voce calmă,
în timp ce-şi lua mâna de pe mânerul transparent
al armei:
— Nu încercaţi să trageţi, căci se mişcă
fulgerător. De altfel, nici n-ar fi venit aici dacă n-
ar fi fost sigur că nu-l putem atinge cu armele
noastre. Nu putem risca un eşec. S-ar putea ca
aceasta să fie ultima noastră şansă. Toate echipele
de intervenţie urgentă care mă aud acum să se
posteze deasupra, dedesubtul şi în jurul acestui
coridor! adăugă el pe un ton imperios. Aduceţi cu
voi aruncătoarele de flăcări şi daţi foc pereţilor!
Ţineţi întreaga zonă sub tirul radiaţiilor voastre!
Daţi-i drumul!
— Bună idee, directore! exclamă căpitanul
Leeth, a cărui faţă apăru pe ecran, acoperind, o
clipă, imaginea monstrului. Încearcă să rezişti
timp de trei minute, până la sosirea noastră!
Faţa lui dispăru la fel de repede precum apăruse.
Grosvenor se depărtă de ecran. Îşi dădea seama
că-i prea departe pentru a-şi putea face o idee
exactă şi într-o asemenea situaţie un nexialist nu
s-ar fi încumetat să intervină. Nefăcând parte din
nicio echipă, se gândea să se alăture lui Morton şi
celorlalţi, în zona periculoasă.
Alergând într-acolo, auzi prin telecomunicator
vocea lui Korita, care împărţea sfaturi de la
oarecare distanţă:
— Domnule Morton, foloseşte-te de prilej, dar nu
conta pe succes. Nu uita că monstrul ne-a luat din
nou prin surprindere. N-are importanţă dacă ne
atacă intenţionat sau întâmplător. Oricare i-ar fi
intenţiile, rezultatul este că ne pune pe jăratic.
Încă n-am izbutit nici măcar să ne limpezim
gândurile.
Grosvenor intrase într-un lift care cobora. Când
ajunse jos, deschide uşa şi o zbughi pe coridor,
unde auzi din nou vocea lui Korita:
— Sunt convins că, datorită uriaşelor resurse de
care dispunem la bordul acestei nave, putem veni
de hac oricărei creaturi – bineînţeles, numai
uneia…
Grosvenor nu mai auzi restul vorbelor lui Korita,
căci cotise după un colţ al coridorului. Drept în
faţa lui văzu monstrul şi oamenii care-l înfruntau.
Von Grossen tocmai desena ceva într-un carnet.
Nu fără oarecare nelinişte, Grosvenor văzu că
savantul se apropie de Ixtl şi-i întinde foaia cu
desenul. După o clipă de ezitare, monstrul aruncă
o privire asupra desenului, apoi se trase înapoi,
mârâind.
— Ce naiba faci?! exclamă directorul.
— I-am arătat în ce fel putem să-l învingem,
răspunse von Grossen, cu un zâmbet silit. I-am…
Nu-şi sfârşi vorba. Morton, care bănuise
pesemne ce-o să se întâmple, păşi înainte,
încercând parcă instinctiv să-l apere pe von
Grossen. Grosvenor văzu cum o labă cu nişte
degete lungi şi subţiri, ca de sârmă, se abate
asupra directorului. Acesta fu azvârlit înapoi spre
grupul de oameni, făcându-i să-şi piardă
echilibrul. Morton se ridică numaidecât şi puse
mâna pe armă, dar încremeni brusc.
Ca printr-o lentilă deformată, Grosvenor văzu că
monstrul îl ţinea pe von Grossen în cleştele a două
braţe de culoarea focului. Bietul savant se zbătea
zadarnic: braţele acelea subţiri, dar vânjoase, îl
strângeau zdravăn, deşi von Grossen era un
bărbat voinic. Grosvenor ar fi vrut să tragă, dar n-
avea cum să-l nimerească pe monstru fără a-l lovi
şi pe savant. Tirul nu putea omorî un om, ci putea,
cel mult, să-l facă să-şi piardă cunoştinţa.
Nexialistul se vedea pus în faţa unei dileme: să
tragă, în speranţa că şi monstrul îşi va pierde
cunoştinţa, sau să încerce cu orice preţ să obţină
informaţii de la von Grossen? Alese cea de-a doua
soluţie.
— Von Grossen, îl strigă el pe fizician, ce anume
i-ai arătat? Cum îl putem învinge?
Von Grossen îl auzi, căci îşi întoarse capul, dar
în clipa aceea se petrecu un lucru de necrezut:
monstrul făcu un salt şi dispăru în perete, cu
fizician cu tot. O clipă, Grosvenor crezu că e
victima unei iluzii optice. Vedea însă cât se poate
de clar peretele dur şi strălucitor, iar dedesubt
unsprezece oameni năduşiţi şi speriaţi, dintre care
şapte îşi frământau zadarnic armele.
— Suntem pierduţi! bâigui unul dintre ei. Dacă-
i în stare să ne modifice structurile atomice şi să
ne treacă printr-un perete solid, nu ne mai putem
bate cu el!
Remarca asta îl scoase din sărite pe Morton, care
se străduia să-şi păstreze sângele rece în
împrejurările cele mai grele.
— Nu-i adevărat, cât suntem încă în viaţă, ne
mai putem bate! exclamă el, furios. Apoi strigă
prin telecomunicator:
— Căpitane Leeth, care-i situaţia?
Pe ecran apărură capul şi umerii
comandantului.
— Nimic de semnalat, răspunse acesta.
Locotenentul Clay pretinde că a văzut o umbră
roşie dispărând printr-un planşeu. Ne-am putea
limita, pentru moment, cercetările în partea de jos
a navei. Echipele noastre de intervenţie tocmai se
pregăteau să treacă la atac. Nu ne-aţi dat suficient
răgaz.
— Nici n-am fi avut cum, replică Morton, pe un
ton înţepat.
Grosvenor, care asculta această discuţie, îşi
spuse că nu era chiar aşa. Von Grossen se lăsase
prins vrând să-i arate monstrului, printr-o
schemă, că putea fi învins. Era un gest tipic egoist,
cu slabe şanse de a da rezultate. Gestul acesta nu
făcea decât să confirme obiecţiile lui Grosvenor
împotriva acţiunilor unilaterale ale unor specialişti
incapabili să conlucreze într-un mod inteligent.
Atitudinea lui von Grossen avea în spatele ei un
comportament vechi de secole. O astfel de
atitudine fusese îndreptăţită în prima fază a
cercetărilor ştiinţifice, dar avea o valoare limitată
acum, când fiece element nou făcea necesară
coordonarea şi integrarea mai multor ştiinţe.
Grosvenor se îndoia că von Grossen descoperise
cu adevărat un mijloc de a-l învinge pe Ixtl. Nu
putea crede că un singur specialist ar fi fost în
stare să găsească un mijloc eficace. Desenul pe
care fizicianul îl arătase monstrului era probabil
limitat la cunoştinţele din propriul său domeniu.
Deodată îl auzi pe Morton întrebând:
— Bănuieşte careva dintre voi cam ce-o fi
desenat von Grossen pe hârtia aceea?
Grosvenor aşteptă ca altcineva să răspundă,
însă cum toţi tăceau, se hotărî să vorbească:
— Cred că eu, domnule director.
— Te ascultăm, zise Morton după ce şovăi o
clipă.
— Singurul mijloc prin care putem capta atenţia
unui extraterestru este de a-i pune sub ochi un
simbol universal valabil, începu Grosvenor.
Întrucât von Grossen este fizician, simbolul folosit
de el poate fi lesne ghicit.
Făcu o pauză pentru a-şi roti privirea prin sală.
Îşi dădea seama că fusese cam melodramatic, dar
nu avea încotro. În ciuda simpatiei pe care i-o
arăta Morton, nu era recunoscut ca o autoritate de
către ceilalţi, astfel încât socotea nimerit să le ofere
măcar unora dintre ei ocazia de a ghici singuri.
— Hai, tinere, îl încurajă Morton. Nu ne mai ţine
încordaţi!
— Un atom, spuse Grosvenor.
Cei din jurul lui îl priviră buimaci.
— Bine, dar asta n-are niciun sens! exclamă
Smith. De ce tocmai un atom?
— Nu orice fel de atom, fireşte, adăugă
Grosvenor. Aş pune rămăşag că von Grossen a
desenat, pentru monstru, structura atomică
particulară a metalului din care e făcut învelişul
navei noastre.
— Ai dreptate! exclamă directorul.
— O clipă! interveni căpitanul Leeth, apărând pe
ecran. Nu mă pricep la fizică, recunosc, dar aş vrea
să ştiu de ce are dreptate.
— Grosvenor vrea să spună că doar două
componente ale navei sunt confecţionate din acel
metal ultra-rezistent, şi anume învelişul exterior şi
sala maşinilor. Dacă ai fi fost cu noi în momentul
când am capturat monstrul, ai fi băgat de seamă
că, după ce s-a strecurat prin fundul cuştii, a fost
oprit de metalul dur al învelişului exterior al navei.
E limpede, aşadar, că nu poate trece prin metalul
acela. Iar faptul că, pentru a pătrunde în navă, a
fost nevoit să treacă prin ecluza pneumatică, e o
dovadă în plus. Mă mir că ideea asta nu ne-a venit
numaidecât.
— Dacă von Grossen i-a dezvăluit monstrului
secretul sistemului nostru de apărare, n-ar fi oare
posibil să-i fi arătat şi reţelele electrice instalate de
noi în pereţii navei? întrebă căpitanul.
Morton îi aruncă o privire iscoditoare lui
Grosvenor, care spuse:
— În momentul acela, monstrul luase deja
contact cu reţelele noastre, fără ca acest contact
să-i fi provocat moartea. Von Grossen era convins
că a găsit ceva nou. Şi apoi, nu poţi desena pe
hârtie un câmp de forţă, decât cu ajutorul unei
ecuaţii, bazate pe nişte simboluri arbitrare.
— Iată un raţionament foarte încurajator, zise
căpitanul Leeth. Bine că avem măcar un loc unde
putem fi în siguranţă, şi anume sala maşinilor.
Poate că şi reţelele electrice din pereţii
dormitoarelor ne apără până la un punct. Încep să
înţeleg de ce von Grossen era convins că aceste
reţele ne asigură un oarecare avantaj. De aci
înainte, întreg personalul va rămâne exclusiv în
această zonă a navei şi n-o va putea părăsi decât
cu aprobare specială.
După ce repetă acest ordin printr-un
telecomunicator, căpitanul adăugă:
— Şefii de secţii să se pregătească să răspundă
la unele întrebări legate de specialităţile lor.
Anumite misiuni vor fi încredinţate probabil unor
persoane cu înaltă calificare. Domnule Grosvenor,
te poţi considera o astfel de persoană. Doctore
Eggert, fii bun şi împarte pilule antisomn celor ce
ţi le vor cere. Nimeni nu mai are dreptul să doarmă
atâta timp cât monstrul rămâne în viaţă.
— Bună treabă, căpitane! exclamă directorul.
Căpitanul dădu din cap şi dispăru din imagine.
Pe coridor, un tehnician întrebă, cu glas
şovăitor:
— Şi von Grossen?
— Singurul mijloc de a-l ajuta pe von Grossen
este de a-l nimici pe cel care l-a răpit! îi răspunse
Morton, cu asprime.
19
20
21
22
23
24
25
Al d-voastră, sincer,
ELLIOTT GROSVENOR
Al dvs.,
JOHN FOHRAN
(pentru dl. Kent)
GREGORY KENT,
locţiitor al directorului.
26
27
28
PETRE SOLOMON