4.3.

Sisteme de lucrări ale solului

P
entru fiecare cultură sau grupă de culturi se execută mai multe lucrări ale solului
(arat, grăpat, cultivat etc.). Aceste lucrări se execută într-o anumită ordine. Numărul
de lucrări şi ordinea lor de executare reprezintă sistemul de lucrări ale solului pentru
acea cultură sau grupă de culturi.
Se deosebesc următoarele sisteme principale de lucrări ale solului:
 pentru culturile de toamnă;
 pentru culturile de primăvară;
 pentru culturile succesive;
 sistemul minim de lucrări ale solului.
Lucrările din cadrul fiecărui sistem depind de plantele de cultură, de condiţiile de sol
şi climă, îmburuienarea terenului, plantele premergătoare etc.

4.3.1. Sistemul de lucrări ale solului pentru semănăturile de

toamnă

T
oamna se seamănă grâul, orzul, secara, borceagul de toamnă şi rapiţa de toamnă.
Dintre aceste plante, suprafaţa cea mai mare este ocupată de grâul de toamnă.
Lucrările solului pentru semănăturile de toamnă depind foarte mult de plantele
premergătoare (plantele care au ocupat terenul anterior).
După plantele care se recoltează la sfârşitul primăverii-vara (borceagul, cartofii
timpurii, rapiţa, inul, cerealele păioase, fasolea ş.a.). Sistemul de lucrări se începe prin
arătură, iar uneori cu dezmiriştire.
Arătura se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare, la adâncimea de 18
- 22 cm, iar uneori până la 24 cm. Este foarte cunoscută expresia: „pentru culturile de toamnă
este importantă nu adâncimea arăturii ci calitatea ei”. După executarea arăturii şi până toamna
la semănat este o perioadă de 2 - 3 luni. Pentru distrugerea buruienilor sau a crustei, dacă
apar, solul se lucrează superficial cu grapa sau cultivatorul. În total se fac 1 - 2 lucrări.
Menţinerea solului de la arătura de vară şi până toamna, fără culturi, afânat şi curat de
buruieni, se numeşte semiogor.
Dezmiriştirea. Resturile de plante care rămân după recoltarea cerealelor păioase
reprezintă miriştea. În practică însă, impropriu, aceasta denumire se atribuie şi pentru terenul
care a fost ocupat cu mazăre sau cu alte plante semănate în rânduri obişnuite.
 Lucrarea superficială a miriştei se numeşte dezmiriştire. Ea se execută cu grapa cu
discuri la adâncimea de 8 - 12 cm sau cu plugul în agregat cu grapa stelată la adâncimea de 10
- 15 cm. Se mai poate folosi grapa grea cu discuri, la adâncimea de 10 - 16 cm. Dezmiriştirea
se practică atunci când din diferite motive (teren prea uscat etc.), nu se poate executa direct
arătura de vară. Dezmiriştirea înlocuieşte temporar arătura de vară, efectele ei asupra solului
apropiindu-se de cele ale arăturii.
La 2 - 3 săptămâni după dezmiriştire, când condiţiile permit, se execută arătura de vară
şi până toamna terenul se întreţine ca semiogor, aşa cum s-a arătat mai sus.
După plantele care se recoltează toamna. În ţara noastră, cele mai mari suprafeţe de
grâu, orz, secară sau alte culturi de toamnă urmează după plante care se recoltează spre
sfârşitul verii, începutul toamnei (floarea-soarelui, porumb, soia, sfeclă, cartof etc.). Deoarece
până la semănat timpul este scurt, prima grijă este de a elibera repede terenul de plantele
premergătoare, după care de îndată se execută arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată.
Adâncimea arăturii depinde de umiditatea solului dar cel mai adesea este de 18 - 20 cm.
Terenul arat se lucrează de 1 - 2 ori cu grapa cu discuri, în direcţii opuse. Trebuie evitate
arăturile bulgăroase, deoarece pentru mărunţirea acestora sunt necesare lucrări în plus cu
grapa cu discuri sau tăvălugul greu şi ca urmare se uzează maşinile, se consumă mult
combustibil, iar solul se prăfuieşte.
Uneori după plantele care se recoltează toamna, solul este excesiv de uscat şi nu se
poate face o arătură de calitate. În asemenea situaţii şi dacă plantele prăşitoare au fost bine
îngrijite (fără buruieni), pregătirea solului pentru semănăturile de toamnă se poate face numai
prin 2 - 3 lucrări cu grapa cu discuri, executate în direcţii opuse, ultima lucrare executându-se
în agregat cu grapa cu colţi. La această metodă se recurge numai în cazuri extreme, deoarece
în anii agricoli normali, la grâul cultivat prin această metodă, recolta este mai mică. De
asemenea, în condiţiile toamnelor secetoase, terenul se poate pregăti printr-o lucrare cu grapa
grea cu discuri, urmată pe direcţie perpendiculară, de o altă lucrare cu grapa obişnuită cu
discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.
După leguminoase perene se recomandă ca lucrările solului să înceapă cu decoletarea
(tăierea coletelor), lucrare care se face la 10 - 12 cm adâncime, cu plugul sau cu grapa cu
discuri. După 10 - 15 zile, timp în care coletele se usucă, se face arătura şi apoi 1 - 2 lucrări
superficiale pentru mărunţirea şi nivelarea solului. În felul acesta se previne lăstărirea
plantelor în anul următor.
 4.3.2. Sistemul de lucrări ale solului pentru semănăturile de
toamnă

A
cesta, ca şi sistemul de lucrări pentru semănăturile de toamnă, cuprinde arătura şi
1 - 3 lucrări superficiale. Arătura se execută în anul precedent vara sau toamna.
Importanţa ei a fost prezentată anterior.
Dacă din diferite motive arătura nu poate fi efectuată în vară, îndată după recoltat,
terenul se dezmirişteşte, urmând a se ara mai târziu. Pe terenul cu dezmiriştirea făcută la timp
se obţin producţii mai mari decât dacă arătura se amână până toamna.
Adâncimea arăturii pentru semănăturile de primăvară variază între 20 - 30 cm, în cele
mai dese cazuri fiind între 20 - 25 cm, aşa cum de altfel s-a prezentat mai înainte.
Pe solurile grele, în afară de arătura obişnuită din fiecare an, se recomandă ca odată la
3 - 4 ani să se facă afânări în benzi, fără întoarcerea brazdei (scarificarea). Afânarea profundă
are ca rezultat drenarea solului şi micşorarea fenomenului de băltire, înmagazinarea apei
pentru a fi folosită de plante în perioadele de secetă. Ca urmare, se obţin sporuri mari de
producţie.
În primăvară se execută lucrări superficiale pentru pregătirea patului germinativ.
Numărul şi felul lucrărilor depind de:
 plantele care se cultivă;
 starea terenului;
 necesitatea de a combate buruienile etc.
Pentru culturile care se seamănă devreme (mazărea, borceagul, orzul de primăvară,
ovăzul, lucerna, trifoiul, inul ş.a.), se fac 1 - 2 lucrări, iar pentru cele care se seamănă mai
târziu (porumbul, soia etc.) se fac 2 şi numai rareori 3 lucrări, deoarece intervalul de la
desprimăvărare este mai lung, iar solul se poate îmburuiena sau tasa. Prin una dintre aceste
lucrări, de obicei ultima, se încorporează şi erbicidele volatile.
Prima lucrare, care în dese cazuri trebuie făcută primăvara îndată ce terenul se zvântă,
este lucrarea cu grapa cu colţi reglabili. Grapa nivelează şi afânează solul la suprafaţă şi astfel
se reduc pierderile de apă prin evaporare. În apropierea semănatului, terenul se lucrează cu
grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau se lucrează cu combinatorul.
Modul de lucrare a solului trebuie adaptat condiţiilor anului respectiv.
Aşa de exemplu se pot ivi situaţii când primăvara terenul se prezintă afânat şi fără
buruieni, astfel că pregătirea pentru semănat poate fi făcută numai prin 2 grăpări cu grapa cu
colţi reglabili. Altădată, când terenul se usucă repede iar grapa cu colţi nu este eficientă,
pregătirea terenului se face prin 1 - 2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi.
Sunt şi situaţii când trebuie folosit tăvălugul (sol uscat şi prea afânat sau trebuie
semănate plante cu seminţe mici etc). În alte cazuri, lucrările din primăvară se încep prin
arătură. Arătura se execută la adâncimea de 16 - 20 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată
și cât mai de timpuriu posibil. Până la semănat, solul se mai lucrează superficial de 1 - 2 ori,
pentru a-l mărunţi, nivela, aşeza şi astfel a pregăti patul germinativ.

4.3.3. Sistemul de lucrări pentru culturile succesive

C
ulturile succesive mai sunt denumite şi culturi duble sau culturi în mirişte. Sunt
acele culturi care urmează imediat după recoltarea unor plante la sfârşitul
primăverii sau începutul verii. Până toamna, fiind timp suficient, ele produc o
recoltă de nutreţ verde, de fân, de legume sau chiar de boabe în cazul când se cultivă soiuri
sau hibrizi cu perioadă scurtă de vegetaţie (porumb, soia, fasole ş.a.). Astfel culturile
succesive reprezintă o metodă importantă de folosire intensivă a solului, de sporire a
producţiei. Trebuie însă avut în vedere faptul că cea de a doua cultură se poate realiza în mod
sigur numai pe terenurile amenajate pentru irigat sau dacă în timpul verii cad suficiente
precipitaţii. De asemenea, cu cât se seamănă mai devreme cu atât recoltele sunt mai mari. De
aceea este necesar ca terenul să fie eliberat cât mai repede de produsele secundare ale plantei
premergătoare (paiele).
Lucrările solului încep cu arătura, îndată după eliberarea terenului, când solul este încă
reavăn. Adâncimea arăturii variază între 14 - 20 cm, în funcţie de umiditatea solului. Dacă
miriştea este prea mare, se face mai întâi o lucrare cu grapa cu discuri şi după aceea arătura.
Pe solurile uşoare, mai afânate şi curate de buruieni, arătura se poate înlocui cu lucrarea cu
grapa grea cu discuri astfel încât să mobilizeze solul cel puţin până la adâncimea de 10 - 12
cm.
Terenul arat, sau lucrat cu grapa cu discuri grea, se lucrează imediat, de 1 - 2 ori cu
grapa cu discuri obişnuită în agregat cu grapa cu colţi reglabili şi dacă este necesar şi cu
tăvălugul după care se seamănă.

4.3.4. Sistemul lucrărilor minime ale solului şi sistemul

agricultură fără arătură ("zero lucrări")
S
istemul lucrărilor minime ale solului este un sistem în care numărul de lucrări ale
solului sau numărul de treceri cu maşinile pe teren este mai mic decât la sistemele
despre care am vorbit mai sus.
Ideea de a reduce numărul de lucrări ale solului este importantă din două motive:
1) pentru a evita înrăutăţirea condiţiilor fizice şi chimice ale solului ca urmare a
unui număr mare de lucrări (în cazul terenurilor în pantă fenomenul de eroziune se
accentuează);
2) pentru a reduce la minim cheltuielile de producţie.
Aceste metode de pregătire a solului porneşte de la constatarea că pentru semănatul
majorităţii culturilor, este necesară o anumită mărunţire a solului, însă după răsărire în sol se
impun alte condiţii.
Tehnologia actuală de pregătire a solului care se practică anual, oferă condiţii foarte
bune pentru germinaţie, dar mai puţin pentru creşterea plantelor. Din durata de creştere a
plantelor, numai 5% este folosită pentru germinaţia seminţei.
Sistemul de lucrări minime urmăreşte realizarea unei pregătiri a solului care să ofere
condiţii foate bune atât pentru germinarea şi încolţirea seminţei cât şi pentru creşterea lor.
Aplicarea acestor sisteme este condiţionată de introducerea tehnicii moderne, care să
permită executarea combinată a mai multor operaţii (lucrări ale solului, aplicarea de
îngrăşăminte, erbicide sau insectofungicide).
S-au elaborat mai multe variante de sistem minim de lucrări ca de exemplu: arat şi
semănat, cultivat şi semănat, majoritatea fiind pentru semănăturile de primăvară. Există şi
varianta de a renunţa complet la lucrări, ca în cazul sistemului de agricultură fără arătură sau
sistemul „zero lucrări".
Varianta arat-semănat constă în executarea într-o singură operaţie, cu ajutorul unui
agregat complex a lucrărilor de pregătire a solului şi a semănatului. Agregatul poate fi
prevăzut cu dispozitive de aplicat îngrăşăminte, erbicide şi de tasat solul în urma semănătorii.
În timpul vegetaţiei, se aplică una sau două lucrări de întreţinere, moment în care se poate
face şi o fertilizare suplimentară cu azot.
Acest sistem se aplică în S.U.A., în special la cultura de porumb şi soia.
Varianta cultivat-semănat constă în efectuarea a două operaţii, prima de arătură
executată toamna sau primăvara şi a doua, de cultivat-semănat, cu ajutorul unui agregat care
pregăteşte patul germinativ, aplică îngrăşăminte, insectofungicide, erbicidează şi execută
semănatul. Pentru această operaţie se poate ataşa un cultivator sau o grapă cu discuri, urmată
de o semănătoare şi cu un dispozitiv de aplicat erbicide.
 Varianta agricultură fără arătură sau „zero lucrări”. Acest sistem nu include nicio
lucrare mecanică a solului cu excepţia unor fâşii în care se introduc îngrăşămintele şi
seminţele. Fâşiile sunt lucrate de către piese speciale, ataşate în faţa brăzdarelor semănătorii.
Realizarea semănatului în teren nearat se poate realiza atât la plantele prăşitoare cât şi
la cele semănate în rânduri dese.
Prezintă perspective pentru cultura succesivă de porumb, la cereale păioase sau după
trifoi sau lucernă.
Resturile organice rămase la suprafaţa solului sau covorul rămas între rândurile de
plante constituie un strat protector la suprafaţa solului (ca un mulci), pe terenurile în pantă
ajută la înmagazinarea unei cantităţi mari de apă în sol, împiedicând eroziunea de suprafaţă,
iar pe terenurile nisipoase împiedică eroziuea eoliană.
Utilizarea acestui sistem, nu permite întârzierea cu aplicarea erbicidelor după semănat,
deoarece dacă au pornit în vegetaţie buruienile nu se mai combat. În stilul lucrat în varianta
„fără arătură”, suprafaţa de evaporare a apei este mai redusă datorită stratului vegetal
protector. Ca urmare şi azotul este folosit mai eficient, o cantitate mai mare rămânând în
straturile mai adânci de sol, la dispoziţia plantelor.
După 3 - 4 ani, se execută o arătură prin care se încorporează îngrăşămintele cu fosfor
şi potasiu, îngrăşămintele organice, se afânează solul.
Sistemul de lucrări minime („minimum tillage”) care include şi sistemul fără lucrări
(„no tillage”) s-au încercat şi în România, dar rezultatele obţinute sunt contradictorii.
Sin şi colab., 1995, (citați de Mănescu și Marcela Ștefan, 2005) au concluzionat că
grâul a reacţionat slab lucrării de bază a solului, arătura putând fi înlocuită prin lucrarea
superficială cu grapa cu discuri sau prin lucrări fără întoarcerea brazdei, cu cizelul sau
paraplow. În acest ultim caz, se obţin producţii asemănătoare, dar cu cheltuieli mai reduse
prin micşorarea consumului de combustibil.
G. Jităreanu, 1995, (citat de Mănescu și Marcela Ștefan, 2005) evidenţiază faptul că
cele mai mari recolte se realizează pe terenul arat şi pe cel lucrat cu paraplow-ul, în timp ce la
lucrările cu cizelul şi cu grapa cu discuri s-a redus producţia cu 130 - 350 Kg.
Alţi autori, admit înlocuirea arăturii cu lucrări superficiale, dar această acţiune necesită
o tehnică specială şi cunoştinţe tehnice susţinute.
În condiţiile ecopedologice ale podgoriei Ştefăneşti-Argeş, sistemul de întreţinere a
solului printr-un număr redus de lucrări de mobilizare este recomandat a fi utilizat, mai ales
pe un versant terasat, pe o pantă cuprinsă între 0 - 15%, unde susceptibilitatea eroziunii
hidrice de suprafaţă este prezentă. Sistemul de întreţinere „no tillage” se detaşează din întreg
blocul experimental datorită unor producţii de struguri superioară, dar şi a impactului asupra
solului (Dumitru şi Mădălina Marian, 2006).
Sunt specialişti care demonstrează că terenul nearat din toamnă, aduce pierderi de
recoltă de 4% până la 15%, iar în anii ce urmează duce la deteriorarea însuşirilor fizico-
chimice şi biologice ale solului cultivat şi la o îmburuienare excesivă etc.
Pentru condiţiile din ţara noastră deocamdată nu se poate renunţa la arătură, aşa cum
au dovedit şi experienţele care s-au făcut. Folosirea combinatoarelor pentru a reduce numărul
de treceri cu tractoarele sau folosirea erbicidelor pentru a reduce numărul de praşile sunt
variante ale sistemului minim de lucrări.
Agregatul complex pentru plante prăşitoare este un agregat cu o singură trecere şi se
foloseşte la pregătirea patului germinativ, se încorporează îngrăşăminte chimice, se seamănă
şi se aplică insectofungicide şi erbicide. Rezultă că introducerea şi extinderea în agricultură a
sistemului minim de lucrări asigură conservarea solului, sporirea producţiei şi realizarea de
mari economii de combustibil.

4.3.5. Particularităţile lucrărilor solurilor situate pe terenurile în

pantă, nisipoase, sărăturoase şi irigate

T erenurile în pantă. Aproximativ 60% din suprafaţa arabilă a ţării noastre se află pe
pante şi prin urmare este expusă fenomenului de eroziune.
Lucrările solului reprezintă unul din principalii factori care determină reducerea
proceselor de eroziune, dacă sunt executate corect.
Arătura este indicat a se executa cu plugurile reversibile, pe pante până la 15%, brazda
poate fi răsturnată pe întreaga solă, ori în aval, ori numai în amonte. Pe pante peste 15%, se
recomandă răsturnarea brazdei numai spre amonte, pentru a asigura stabilitatea. Pe terenurile
cu panta mai mare de 16%, la arat trebuie folosite tractoarele pe şenile în agregat cu plugurile
reversibile.
Pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri sau cultivatorul, echipate cu
organe de nivelare, astfel ca la o singură trecere să se realizeze nivelarea arăturii şi, respectiv,
pregătirea patului germinativ (după Dumitrescu şi colab., 1987 - citat de Budoi Ghe. şi
Penescu A., 2005).
Lucrările de discuit se fac prin deplasare în lungul arăturii.
Ca regulă generală, pe terenurile de pe pante, toate lucrările solului se execută de-a
lungul curbelor de nivel (adică perpendicular pe pantă). Coamele brazdelor şi micile rigole
rămase între brazde opresc apa şi o obligă să se infiltreze în sol. Astfel, fiind împiedicată
scurgerea apei la vale, este îndepărtat pericolul spălării (eroziunii) solului.
Terenurile nisipoase. Nisipurile şi solurile nisipoase au multe însuşiri negative. Una
dintre acestea este mobilitatea mare, putând fi uşor spulberate de vânt. Grăunciorii de nisip,
purtaţi de vânt, lovesc şi rănesc frunzele şi tulpinile plantelor provocând ofilirea. Pentru a
micşora acest fenomen negativ, la executarea lucrărilor solului trebuie să fie respectate
următoarele reguli:
 nisipul să fie cât mai rar întors de către uneltele şi maşinile agricole, iar arătura să
se execute cât mai aproape de semănatul plantei următoare, în felul acesta, resturile
de plante care rămân pe câmp protejează solul împiedicând spulberarea nisipului;
 lucrările solului, îndeosebi arătura se execută perpendicular pe direcţia vântului
dominant din zona respectivă, deoarece coamele brazdelor sunt obstacole în calea
vântului şi se opun spulberării grăunciorilor de nisip;
 lucrările cu grapa se reduc sau se elimină complet;
 folosirea tăvălugului trebuie evitată pe cât posibil.
Terenurile sărăturoase. La executarea lucrărilor solurilor sărăturoase trebuie avut în
vedere următoarele:
 ele au intervalul maturităţii fizice foarte scurt (1 - 2 zile) şi de aceea trebuie arate
foarte repede, în caz contrar se lucrează extrem de greu;
 adâncimea arăturii trebuie astfel stabilită încât să nu se aducă la suprafaţă sol cu un
conţinut mai mare de săruri (sunt indicate plugurile prevăzute cu scormonitori);
 când conţinutul de săruri creşte de la suprafaţă spre adâncime, cum este cazul pe
soloneţuri, nu este indicată arătura cu întoarcerea brazdei;
 epoca cea mai favorabilă de executare arăturii este sfârşitul verii şi toamna.
Terenurile irigate. Pe terenurile irigate, lucrările solului trebuie să conducă la
nivelarea suprafeţei solului şi pregătirea acestuia pentru aplicarea irigaţiei.
Nivelarea solului este de două feluri:
o capitală (se execută la amenajarea terenului pentru irigat şi cuprinde un strat
mai gros de sol);
o de exploatare (se execută în fiecare an pentru a înlătura micile denivelări care
apar în timpul lucrărilor obişnuite).
Datorită posibilităţilor de irigat, arătura, ca de altfel toate lucrările solului se pot
executa în cadrul intervalului optim de umiditate. Pe terenurile irigate este necesar ca după
arătura de toamnă solul să rămână discuit şi nivelat. Astfel primăvara patul germinativ se
pregăteşte mai uşor şi se poate trece mai repede la semănat.