38 IONEL TEODOREANU

— Ta-ta, bubuia gros celălalt.

— Ma-ma, răspundea păsărică în nasul na­
milei.
Domnica privea cu zâmbet lupta celui mic
cu-acelui mare din inima ei.
— Aista nu-i ma-ma. Aista-i ta-ta, ta-ta, ta-ta,
l-au îndemnat buzele ei.
— Ta-ta, a spus şi el fără credinţă, căci
pentru el ta-ta, cel care venea cu două pi­
cioare de pe cel cu patru picioare şi coadă,
era dintâi ma-ma: ca toate cele. Totuşi i-a
spus ta-ta, fiindcă aşa-i spunea ma-ma, şi ta-ta
a fost atât de mândru de băiatul lui încât cu
el în braţe s'a suit pe cal.
— Cum îi, Ştefăniţă, pe calul nostru?
— Ma-ma, a spus el.
Ta-ta nu 1-a înţeles. El a crezut că i-i frică
şi 1-a dat în braţele Domnicăi. „Ma-ma" însă,
însemna că-i bine pe dulapul .umblător cu patru
picioare.
Dar ta-ta n'avea ştiinţa mamelor, iar ma-ma
a socotit că-i mai bine aşa. Şi de aceia, ta-ta
a lăsat calul să aştepte şi 1-a dat pe Ştefăniţă
în scrânciob, cu braţul şi cu vorba, dimpreună
cu Domnica, în braţele ei.

Uţa-uţa, cătinel
Uţa-uţa, uţa-uţa
Cine-i fir de funigel
Prichindel, înfăşăţel
Şi rotund ca un purcel?
Uţa-uţa, cătinel.