SCRISOAREA XII

(PÂCALĂ ŞI TÂNDALĂ)

Fevruarie 1842

— Dar d-ta, moşule, n-o să ne spui ceva? am zis cătră bătrânul pădurar ce ne primise în
gazdă.

— Ce vreţi să vă spun feţii mei? răspunse el. Ce să va spun vouă, oameni de ieri, eu omul
veacului care port două sute de ierne în spate? Voi vă ziceţi români, ş-apoi vorbiţi o
limbă pre care eu n-o înţeleg. Purtaţi nişte haine sucite pe nişte trupuri stricate în care mă
îndoiesc că este inimă. Sunteţi aşa de tigăriţi şi gingaşi încât de v-ar videa străbunii
voştri, ar plânge de jale.

— Toate sunt aşa, zise unul din noi râzând, dar încă tot nu suntem lipsiţi de simţul
auzului, şi prin urmare ne place a asculta poveşti frumoase din vremile trecute şi aş pune
rămăşag că istoria vieţii d-tale a să ne facă să adormim. Ia deci în braţe cea ploscă
burduhoasă şi răcoreşte gâtlejul.

Propunerea aceasta zâmbi bătrânului, care, urmând sfatul dat, deşertă plosca, îşi drese
glasul, şi începu:

„Trebui să ştiţi, feţii mei, că eu sunt feciorul vestitului Strâmbă-Lemne, care lua stejarul
cât de gros, îl îndoia cu mânile şi-l făcea obadă de roată. El era un om foarte învăţat şi
cunoscut pe vremea lui. Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învăţase carte la dascălul
Pascal din Podul-Iloaei, ce ştia toată Alexandria pe de rost, făcută de numitul dascăl
Pascal, de unde nu ştiu cum a căzut în mânile d. Barac de a tipărit-o. Petrecuse toată
juneţa sa în curtea lui Lăcustă, a lui Papură şi a lui Pârle-vodă. Ce mai vremi acele! Când
vinea primăvara şi ieşeau oamenii la arat, dacă nu le ajungeau boi la plug, se duceau la
ungari sau la leşi, şi luând de acolo oameni fie nemeşi sau proşti, şleahtici ori mojici —
nu mai alegeau — îi înjugau şi arau lanuri cât vezi cu ochii, unde semănau ghindă de
creşteau dumbrăvi pentru ca să aibă strănepoţii lemne de ars. De aceea, luat-aţi seama
când e ger iarna şi vântul vijie, că dacă vă puneţi la vatră dinaintea focului, auziţi unele
lemne ţipând şi videţi strecurându-se din ele o apă ferbinte? Acele, feţii mei, sunt
sufletele robilor care ţipă şi lacrimile ungurilor care picură, căci sunetele lor — pentru
păcate pesemne — le-a osândit Domnul

Dumnezeu să între în copacii pădurilor, pre care le-ou arat cu sudoarea lor. Ce să mai zic
de oamenii vremilor acelora? Ei erau nalţi ca brazii şi voinici ca smeii. Tatăl meu era
nepot a lui Sfarmă-Peatră, care avea obicei când se punea la masă să înghită mai întâi
şepte-opt bolovani, ca sa-i facă poftă de mâncare.

La vrâstă de două sute optzeci ani, tatăl meu, văzându-se flăcău tomnatic, se însură cu
jupâneasa Mărica minunată femeie, groasă şi frumoasă, dar cam prostăvană, zicând adese
nişte vorbe chisnovate, la care tată-meu răspundea: Tronc, Mărico ! La patru luni după ce
se mărită, născu o fată. Astă născare fără vrere cam supără pre tata, dar popa îl linişti,
spuindu-i că asta se-ntâmplă uneori, însă numai la facerea dintăi. Soră-mea n-a trăit
precum nici alţi două sute de fraţi şi surori ce am avut. în sfârşit m-a născut pre mine şi
văzându-mă aşa mic şi ovilit, mi-au pus numele Tândală. Naşterea mea custă viaţa
mamei, iar tatăl meu, simţindu-se c-a îmbătrânit chemă pre naşu-meu Pâcală, mă
încredinţă lui şi apoi muri după ce mâncă trei oi fripte şi bău o balercă de pelin, zicând că
nu trebui să se ducă pe ceea lume flămând şi însetat. El era atunci de patru sute optzeci şi
trei de ani.

Naşu-meu Pâcală era un om foarte de duh; avea răspuns la orice vorbă. El mă puse întăi
la buchi, dar văzând că într-o zi era să mă-năduş c-un Tverdu ce mi se prinsese în gât,
hotărâ a-mi spune singur tabla pre care trebuia să o deprind pe dinafară. Asta mi-a fost
învăţătura. Iaca ce-mi zicea el: „Fine! De vrei să trăieşti bine şi să aibi ticnă, să te sâleşti a
fi todeauna la mijloc de masă şi la colţ de ţară, pentru că e mai bine să fii fruntea cozii
decât coada frunţii. şezi-strâmb şi grăieşte drept. Nu băga mâna unde nu-ţi fierbe oala,
nici căuta cai morţi să le iei potcoavele, căci: pentru behehe voi prăpădi şi pre mihoho.

Bate ferul păn-e cald, şi fă tot lucrul la vremea lui. Nu fii bun de gură, gura bate c...
Vorba multă-i sărăcie omului şi toată paserea pe limba ei pere. Nu fii zgârcit, căci banii
strângătorului întră în mâna cheltuitorului, şi scumpul mai mult păgubeşte, leneşul mai
mult aleargă: dar nici scump la tărâţe şi ieftin la făină.

Nu te apuca de multe trebi odată. Cine goneşte doi iepuri nu prinde nici unul. Nu te
întovărăşi cu omul becisnic. Mai bine este să fii c-un om vrednic la pagubă, decât c-un
mişel la dobândă. Nu te vârâ în judecaţi. în ţara orbilor, cel c-un ochi e împărat. Cel mai
tare e şi mai mare, şi dreptul îmbla totdauna cu capul spart. La judecători, ce intră pe-o
ureche iase pe alta, căci sătulul nu crede celui flămând, şi mai bună e o învoială strâmbă,
decât o judecată dreaptă. Să n-ai a face cu cei mari. Corb la corb nu scoate ochii. Ce iase
din mâţă, şoareci prinde, şi lupul părul schimbă, dar năravul ba.

Nu te-ncrede în ciocoi. Ciocoiul e ca răchita; de ce-l tai, de ce răsare, şi din coadă de

câne, sită de mătasă nu să mai face. Nu fii duşmănos, căci cine face, face-i-se, şi nu e nici
o faptă fără plată.

Fereşte-te de proşti şi de nebuni. Nebunul n-asudă aici la deal, nici la vale, şi prostului
nici să-i faci, nici să-ţi facă. El învaţă bărbieria la capul tău. şede pe măgar, şi caută
măgarul. Nu-l primesc în sat, şi el întreabă casa vornicului. Prostia din născare leac nu
mai are. Cine se mestecă în tărâţe, îl mânâcă porcii: ş-apoi spune-mi cu cine te aduni, să-
ţi spun ce fel de om eşti.

Nu te hrăni cu nădejdea şi cu făgăduinţile. înţeleptul făgăduieşte, nebunul trage nădejde.

Să trăieşti, murgule, să paşti iarbă verde.

Ce-i în mâna nu-i minciună, şi e mai bine acum un ou, decât la anul un bou.
Chelbosului tichie de mărgăritar nu-i trebuie, pentru aceea nu te apuca de lucruri mari.
Căci e lesne a zice plăcinte, dar cu b... de fată mare nu se fac oule roşii. Dobândă mare
rupe ciochinile şi păn-a nu găsi mantaua, nu erai dator. Cu rudele bea şi benchetuieşte,
dar neguţitorii nu face, căci deşi sângele apă nu se face şi cămeşa e mai aproape decât
anteriul, dar nepotul e salba dracului. Frate, frate, brânza e cu bani. Nu fii răpitor. Mai
bine nici oaia cu doi mei, nici lupul flămând. Să nu vie vremea să dai cinstea pe ruşine, şi
să-ţi zică: c..., lupe, ce ai mâncat. Lasă pre oameni în ideile lor. Vântul bate; cânii latră.
Altui îi e drag popa, şi altuia preuteasa. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul. Zic zece, tu taie
una. Vrabia mălai visează, şi calicul comândare.

Nu da împrumut ca să nu-ţi faci duşmani. Dă-ţi, popo pintenii, şi bate iapa cu călcâiele; ş-
apoi, prinde orbul, scoate-i ochii. Nu te bucura la câştiguri mici, pentru că c-un rac tot
sărac, c-un pitic, tot calic; dar când îmbli cu miere, linge-ţi degitele. Primeşte orice-ţi vor
da. Calul de dar nu se caută-n gură; şi cine n-are ochi negri, sărută şi albaştri. Când vei
voi să te apuci de ceva, prinde iepurele cu carul. Mâţa cu clopot nu prinde şoareci. Nu te-
ngriji cum o s-o scoţi în capăt. Nevoia învaţă pre cărăuş, şi cine are barbă are şi peptene.

Nu te amesteca în intrigi. Nici pre dracul să vezi, nici cruce să-ţi faci. Nici lupul pre
bălaia, nici bălaia pre lup. Ia-ţi catrafusele, şi fugi ca dracul de tămâie.

Nu te-ncrede în caracterul omului în slujbă. El este o brânză bună în burduh de câne.

Făgăduieşte multe, dar să deie Dumnezeu, mamă, să fiu eu fată! Nu gândi c-o să scapi de
dânsul. Banul rău nu se perde, şi are ac pentru cojocul tău, nici socoti că s-a îndrepta;
calul bătrân nu mai învaţă a juca. Când nu-i în slujbă, e omul cel mai de treabă, dar
posteşte robul lui Dumnezeu, că n-are ce mânca; şi câte spune sunt o frumoasă poveste
dar mare minciună, căci minciuna boierească trece în ţara Ungurească. Caută să-ţi fie
supuşii vrednici, ca să nu zică lumea că cum e turcul, e şi pistolul. Dă-le pilda bună,
pentru că peştele de la cap se-mpute.

Nu fii falnic, nici face din ţânţar armăsar. în urma războiului, mulţi voinici s-arată.
Vulpea dacă n-ajunge, zice că pute. Să nu fii din cei carii zic: lasă-mă să te las, şi ia-l de
pe mine că-l omor. Nu te certa cu cei ce ştiu mai multe decât tine. Haide, tată, să-ţi arăt
pre mama. Nu îmbla cu c... în două luntre, nici te mândri, căci mândrului îi stă Dumnezeu
împrotivă.

Nu te năcăji pre soartă. Norocul cine-l ştie? Fă-mă prooroc, să te fac bogat. Beţivului şi
dracul îi iese cu oca nainte, însă vremea le îndreaptă toate. Vremea vinde lemnele, şi
nevoia le cumpără. Tu ferbe mazirea şi taci. Joacă ursul la cumătrul, poate a juca şi la
tine.

Nu te mânia pre lume. Se mânie văcarul pre sat; satul nu ştie nimic. Umileşte-te. Capul
plecat nu-l taie sabia. Cine se înalţă se smereşte; şi dacă ajunge cuţitul la os, să petreci ca
cânele-n car, trăieşte ca vermele în rădăcina hreanului, pană va veni vremea ca cui pre cui
să scoată. Nu fii obraznic... Vor crede c-ai p... tot butuci, şi-i da piste un omuşor care ţ-a
face coastele pântece.
De te vor pofti la masă, tu nu te trage sub masă; dar nu fii supărător, c-or zice că mort din
post nu mai lipseşte. De vei păgubi în vreo neguţitorie, să-ţi fie de învăţătură, ca altă dată
să nu te mai apuci de ea. O dată vede naşul p... finei; iar de vei câştiga, nu te mai apuca di
de altele, căci cine sare garduri multe, îi dă câte un par în c..., şi ulciorul nu merge de
multe ori la apă. Când s-or aprinde călcâiele, însoară-te păn-a nu îmbătrâni, căci însuratul
de tânăr şi mâncarea de dimineaţă n-au greş; îşi bătrânul amorezat e ca chiroşca cu pasat.
Fă cunoştinţă cu fata; n-o lua numai pe auzite, pentru că nu se mânâncă tot ce zboară, şi
se-ntâmplă de departe trandafir, şi de aproape borş cu ştir. Vezi cum a fost maică-sa, căci
pe unde a sărit capra, mai presus a să sară iada. De-i videa-o că nu vra să plămădească şi
toată ziua cerne, cercetează-ţi casa, pentru că bătaia e ruptă din rai. Fii român verde şi
rupe mâţa în două. Bate şeaua, să-nţeleagă iapa, căci femeia-i dracul; şede în deal şi
prăvale carul în vale; dar nu întinde aţa să se rupă. Gospodăria să-ţi fie măsurată, căci la
gospodina bună mulţi voinici s-adună; şi de-i şi păţi ceva, numai tu să ştii unde te strânge
ciubota. Nu te apuca s-o păzeşti; mai lesne poţi păzi un cârd de iepuri; şi măcar că găina
bătrână face zeamă bună, fereşte-te de babe. Baba bătrână nu se teme de vorba groasă.
Lumea pere, baba se peaptănă. în sfârşit, mângăie-te la necazuri, gândind că sacul şi-a
găsit petecul, şi roagă-te zi şi noapte să-ţi deie Dumnezeu mintea moldovanului — cea de
pe urmă.“
Avea încă multe de spus moş Tândală, când a luat seama că nu-l asculta nime, căci noi cu
toţii adormisem şi horăiam. Aşadar făcu şi el ca noi.

„Albina românească“, 1842, nr. 15, 19 febr.