66 IONEL TEODOREANU

— Nici n'a spus: Dumnezeu s'o ierte?

— Cum s'aud eu de-aici ce-a spus el acolo,
tocmai în vârful dealului?
Domnica nu pricepuse mare lucru din între­
bările lui, văzând în ele numai minte guralivă
de copil. Lui însă-i era frică de Babă, maicu-
seamă fiindcă n'o credea moartă de-abinelea.
Cum începea să se întunece, venea şi frica. Şi
tare-ar fi dorit să ştie Baba — moartă — că
Făt-Frumos a fost în casa lor şi poate că o
să mai vie; ori,- măcar s'audă Baba din vale,
de-acolo de unde căzuse, că el n'o vorbise
de rău.
Povestea asta a intrat în visurile lui, lăsân-
du-1 pe Făt-Frumos nepoftit în casă. Se ferea
el de Babă, dar de visuri nu se putea feri.
Şi-i era mereu frică de noapte, dar maicuseamă
de noaptea dinspre poartă.
Apoi, cu anii, povestea a rămas mai în urmă,
iar el s'a încumetat să privească, întăi dela
fereastră, ş'apoi chiar din cerdac — dar cu
cânile alături şi cu mama nu prea departe,
auzind-o mereu — cum venea noaptea la Pră­
vale-Baba. Acolo noaptea era mai neagră de­
cât în dosul casei, căci noaptea din livadă era
a casei lor, şi'mprejmuită, pe când noaptea de
peste poartă era a Babei. Şi Făt-Frumos ple­
case, lăsând-o pe Babă îngropată fără cruce:
Dumnezeu s'o ierte, spunea Fănuţă care se
temea, nu Făt-Frumos cel fără frică.
Altăceva însă-1 aducea acolo: lumina felina­
rului aprins în fiecare seară.