❖Sunt mișcări orizontale, verticale și de torsiune

ale pământului, ce constau în vibrații generate în

zonele interne ale Terrei, propagate sub formă de
unde circulare prin/printre roci; aceste vibrații
rezultă din mișcările plăcilor tectonice, fiind cel mai
adesea cauzate de o activitate vulcanică.

❖Termenul de cutremur este folosit doar pentru

acele mișcări ale scoarței care provoacă daune
majore, seism sau mișcări seismice pentru cele
care trec neobservate și mișcări non-
seismice pentru cele provocate de om.
❖Cutremurele au un centru în adâncime, de propagare radială
a undelor (hipocentru). Punctul de la suprafață (situat
deasupra hipocentrului), în care se măsoară intensitatea
cutremurului este numit epicentru.
❖Intensitatea cutremurului este definită nu numai de intensitatea
și direcția de propagare a undelor, ci și de
profunzimea hipocentrului (adâncimi măsurate până la
700 km).
❖Intensitateacutremurului, măsurată în epicentru, va fi cu atât
mai mare cu cât hipocentrul este mai aproape de suprafață.
❖În funcție de cauzele care le produc, se deosebesc: cutremure
tectonice, cutremure vulcanice și cutremure de prăbușire.
❖ Pentru evaluarea magnitudinii unui eveniment seismic se
utilizează scara seismologică Richter (de la 1 la 10), care
indică severitatea și pagubele pe care le produce
cutremurul.
❖ Scara a fost pusă la punct de către seismologul american
Charles Richter în 1935 și este un logaritm - fiecare număr
din scară reprezintă o creștere de 10 ori în putere și
intensitate față de numărul precedent.
❖ Un alt sistem utilizat este scara Mercalli, perfectată de
seismologul italian Giuseppe Mercalli (1 - 12).
❖ Orice cutremur care depășește nivelul 9 Mercalli este
catastrofal în totalitate. Un cutremur pe scara 9 Richter
echivalează cu detonarea a 99 milioane tone TNT.
❖ În perioada 1900 - 2000, în întreaga lume au evoluat peste 1200
cutremure majore, ce au cauzat aprox. 2 milioane de decese
afectând 70 de ţări, dar majoritatea (80%) din aceste pierderi s-au
produs în 6 ţări care au fost: China, Japonia, Italia, Turcia, URSS
şi Iran pentru prima jumătate a secolului şi China, Iran, Peru,
URSS(CIS), Guatemala, în a doua jumătate.

❖ Sunt necesare intervenţii de reducere a vulnerabilităţii

seismice şi îmbunătăţirea pregătirii în special în ariile de risc
seismic ridicat, în care va trebui (după o atentă identificare) să
se dezvolte măsuri concrete de inventariere a construcţiilor
civile şi industriale care nu sunt echipate corespunzător
gradului de seismicitate al zonei respective şi să fie luate măsuri
corective, precum şi construirea celor noi după standardele
seismice adecvate.
❖ Eforturile de cercetare întreprinse de Centrul Internaţional de Fizică
Teoretică al Naţiunilor Unite din Trieste (Italia) au condus la crearea
în 1990 a unui model mondial tridimensional al tectosferei
(3DMET).
❖ Scopul acestui program este de a obţine cu maximă acurateţe
modele tridimensionale ale litosferei şi astenosferei (învelișul de
sub litosferă, în care materia se află la limita dintre solid și lichid) ale
unor zone selecţionate ale globului pământesc, care fac posibile
evaluări al vulnerabilităţii seismice ale unor zone alese.
❖ Cutremurele puternice pot distruge construcții, clădiri, chiar localități
întregi, provoacă alunecări de teren sau alte catastrofe naturale.
❖ Cutremurele submarine pot declanșa valuri uriașe (de până la 30 de
m înălțime, ce ating viteze neașteptate (800 km/h) – fenomene tip
tzunami (Oceanul Pacific ), înalt distructive.
❖ Cutremurele pot cauza şi efecte secundare prin crearea de falii şi
prăbuşiri de pământ, avalanșe sau erupţii vulcanice, ce pot cauza la
rândul lor alte efecte distrugătoare și sunt curente în special în centura
Pacificului.
❖ Harta seismicității evidențiază teritoriile în care seismele se manifestă
puternic și frecvent:
▪ centura de foc a Pacificului, căreia îi revin circa 80% din
cutremurele puternice globale și 90% din toată energia seismică
anuală
▪ brâul Mediteranean-Himalayan, care cuprinde și munții Carpați, cu
zona seismogenă Vrancea
❖ Există și zone unde nu se produc cutremure, numite aseismice: scutul
baltic, canadian, brazilian, african, australian, platforma
rusă, Groenlanda
Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:
1. Naturale:
➢ deplasarea plăcilor tectonice
➢ erupții vulcanice
➢ impactul cu meteoriți
2. Antropice ( non-seismice)
➢ mijloacele de transport (produc minicutremure)
➢ explozii subterane antropice (test nuclear subteran)
➢ edificii care se surpă (mine abandonate)
Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar
0,2% din ele provoaca pagube.
❑ Inundaţiile reprezintă dezastrul natural cel mai
frecvent, cu toate că în urma acestora rezultă mai
puţin frecvente leziuni la supravieţuitori, totuşi se
pot înregistra destul de multe pierderi de vieţi
omeneşti şi bunuri materiale.

❑ Evaluări ştiinţifice apreciază că efectul de seră va

conduce la creşterea nivelului apelor oceanelor cu 6
picioare (aproximativ 2 metri) până în anul 2030
crescând riscul unor inundaţii, în special pe
litoralul oceanic, cu un rezultat catastrofal.
o 3.Uraganele (taifunuri) şi tornadele
Sunt mase de aer cald şi umed/rece, care se ciocnesc
sau se rotesc cu o viteză foarte mare având un efect
distrugător asupra construcţiilor civile şi industriale,
cauzând un mare număr de răniţi sau morţi şi
importante pierderi materiale.
o 4. Alunecările de teren
Sunt deplasări ale unor straturi de pământ pe un plan
impermeabil care, datorită faptului că se produc
destul de lent, nu au consecinţe deosebite pe planul
pierderilor de vieţi omeneşti şi a leziunilor, ci doar al
pierderilor materiale.
• Spre deosebire de cele mai multe dezastre naturale, cele tehnologice
sunt precedate de puţine semne de avertizare sau chiar deloc.
• În unele cazuri dezastrele tehnologice sunt chiar insidioase şi victimele
pot afla că au fost afectate după mulţi ani.
• Cu toate că sunt multe feluri de dezastre tehnologice, cele mai comune
sunt incendiile şi exploziile.
• Numărul dezastrelor tehnologice este în creştere datorită sutelor de
substanţe chimice noi ce se sintetizează în prezent şi datorită volumului
mare de produse tehnologice utilizate și transportate. Transportul
necorespunzător al substanţelor periculoase favorizează accidentul
chimic.
• Un alt mare dezastru tehnologic îl constituie pierderile (scurgeri) de
gaze toxice, cum a fost cel de la Bhopal (India, 1984) unde, de la o
uzină aparţinând concernului Union Carbide, un nor toxic conţinând
metil-izocianat a produs 25000 de victime şi zeci de mii de intoxicaţi.
❖ Războaiele, tulburările civile, masacrele şi alte acţiuni distructive
umane (luări de ostateci, revolte, revoluții, pedepse publice)
caracterizează viaţa socială încă din cele mai vechi timpuri,
producând masive distrugeri economice şi întinse consecinţe sociale.
ONU are că scop general prevenirea acestor dezastre, desfăşurând
largi acţiuni politice, economice şi de menţinere a păcii.
❖ Terorismul local şi internaţional constituie un incident civil (sau
militar) ce poate conduce la un dezastru social (SUA – WTC 11
sept.2001).
❖ Rezultatele acestor dezastre civile sunt hecatombele umane, întinse
tabere de refugiaţi, răspândirea largă a îmbolnăvirilor şi a rănirilor.
❖ O serie de violenţe şi tulburări civile pot fi cauza unor extinse
distrugeri de vieţi şi bunuri materiale; de multe ori inegalităţile
sociale pot fi cauza acestor mişcări distructive.
❖ Alte dezastre sociale: seceta (China-1876, India-1896), foametea
(Rusia-1891, Ucraina-1921,1932), crahul bursier (SUA, 1929),
scufundări de nave (Titanic, 1912)
 Măsuri adecvate de prevenire şi combatere a
bolilor transmisibile după un dezastru

➢ Aceste măsuri cuprind măsurile sanitare (sanitaţia de urgenţă,

asigurarea apei potabile şi combaterea vectorilor), măsurile
medicale (vaccinările şi determinările de laborator) precum şi un
sistem de supraveghere epidemiologică.

1. Măsurile sanitare

➢ Asigurarea apei potabile trebuie să fie pe primul plan.

➢ Eliminarea corectă a deșeurilor, excrementelor și a gunoaielor
este de asemenea importantă.
➢ Asigurarea condiţiilor de igienă personală (în special prin
asigurarea apei şi a facilităţilor de spălat, curăţat şi îmbăiere),
protecţia alimentelor şi combaterea vectorilor .
 2. Măsurile medicale

➢ Aceste măsuri joacă în mod obişnuit un rol minor în prevenirea

şi combaterea bolilor transmisibile în urma unui dezastru.
➢ Vaccinării i se atribuie o eficienţă exagerată, în special în
zonele hiperaglomerate cu populaţie foarte tânără, din taberele
de refugiaţi, în care programele de vaccinare antirujeolică,
antipertusis, antidifterică, antitetanică şi antipolio ar putea fi
justificate dacă se prevede o locuire mai îndelungată (de peste
1 lună).
➢ Vaccinarea antitetanică nu este uzuală în faza postdezastru, dar
rapelul antitetanic la cei care au fost vaccinaţi anterior ar fi util
dacă prezintă plăgi deschise.
➢ Folosirea imunoglobulinelor specifice antitetanos ar fi utilă în
tratarea cazurilor de tetanos, gangrenă gazoasă şi este posibilă
la victimele cu plăgi profunde penetrante, fracturi deschise,
avulsii (ruptura sau smulgerea unei structuri anatomice) mari
tegumentare şi sindrom de strivire apărute în special după
cutremure sau a erupţii vulcanice.
➢ Investigaţiile de laborator sunt importante, dar pot fi de multe
ori suprafolosite, întrucât nu orice persoană suferindă de o
boală transmisibilă necesită confirmarea de laborator a
etiologiei.
➢ În scopul combaterii şi controlului îmbolnăvirilor transmisibile,
investigaţiile de laborator vor fi folosite iniţial pentru
identificarea agentului patogen pentru cazurile reprezentative
şi ulterior pentru a documenta stăpânirea agentului etiologic.
➢ Obiectivul principal al organizării pentru managementul unui aflux
masiv de răniţi este de a furniza îngrijiri unui număr cât mai mare de
persoane afectate de dezastru.
➢ În acest scop, medicii şi spitalele vor trebui să abandoneze
procedurile şi tehnicile mari consumatoare de timp şi materiale şi
să folosească procedee care să permită unui număr cât mai mare de
răniţi, în special cu afecţiuni mai uşoare să se reîntoarcă în
comunitate.
➢ În situații de dezastru, aspectul legal al relaţiei medic-pacient este
alterat, standardele îngrijirilor posibile în atari situaţii sunt scăzute,
de cele mai multe ori posibilitatea obţinerii acordului victimei asupra
procedurilor utilizate este redusă.
➢ Este posibil ca pacienţii care necesită tratament chirurgical să fie
iniţial trataţi de medici de alte specialităţi, acest mod de îngrijire
fiind cel mai bun disponibil în situaţii de dezastru.
1. Conducerea generală a intervenţiei -
comandament unic, care să asigure utilizarea
optimă a tuturor resurselor disponibile, stabilit cât
mai precoce după producerea dezastrului
2. Conducerea serviciilor de salvare - are ca scop
distribuirea corectă a răniţilor către facilităţile
medicale şi coordonarea formaţiunilor medicale cu
alte servicii comunitare (pompierii, poliţia, apărarea
civilă şi celelalte facilităţi medicale învecinate)
❑ 1. Salvarea - reprezintă etapa cea mai mare consumatoare de timp şi
este în mod uzual executată de către serviciile de urgenţă, care au
personal special instruit în salvare şi dezcarcerare;
❑ 2.Tratamentul, în care victimele sunt triate şi tratate astfel încât să
se reducă morbiditatea şi complicaţiile posibile ale supravieţuitorilor.
În această fază se execută manevre de resuscitare şi se iniţiază
manevrele de prim ajutor salvatoare ale vieţii, cât mai rapid la locul
accidentului;
❑ 3. Transportul, fază în care victimele triate sunt trimise către
centrele corespunzătoare tipului şi gravităţii rănirilor pe care le au.
Distribuţia victimelor se va face astfel încât să nu supraîncarce unele
spitale şi să lase altele neutilizate.