Bioteologie și Biomedicină

Medicina este în principiu un act terapeutic. La început prin folosirea plantelor, a substanțelor
naturale cât și a ritualurilor magice și religioase. Actul terapeutic era o împletire a lumii văzute și a
celei nevăzute, deopotrivă, precum și omul era cunoscut ca sinteză a celor două lumi, având trup și
suflet. Viața nu însemnă o sumă a elementelor fiziologico-anatomice, care fucționează în mod
automat, mecanicist, ci rodul unei energii/lucrări vitale și tainice.
Fiind creat de Dumnezeu „cu mâinile Sale”, omul este o ființă teologică, putem spune bioteologică,
în care viața nu este despărțită de Făcător, deci ființa este chemată la ființare.
Moleculele și micro-organismele care compun viața biologică, nu funcționează autonom, fiind în
dependență unele de altele. In sine nu ar funcționa dacă nu ar exista aerul sau lumina. Dacă în
lumea creată observăm această sinteză a luminii, cu atât mai mult omul este o sinteză a luminii
dumnezeiești, cea ne zidită și vecinică.
Toate cele patru macro-elemente, pământ, apa, aer, foc, pe care Aristotel le-a numit humori,
teorie pe care mai târziu Galen, părintele medicinei occidentale, o preia, au stat la baza medicinei
antice pentru o perioadă lungă de timp și influențele ei se resimt până astăzi. Perioada medievală
cunoaște un progres în câmpul de cercetare al medicinei chimice/alopate, experimentale. Pe
măsură ce au continuat cercetările, se anulează influența folclorică, magică, considerată non-reală,
pentru că, scăpa de sub ecuația ipoteză/teorie/demonstrație, ce începuse în primele laboratoare.
Perioada modernă cunoaște în schimb o despărțire a teologiei de medicină, mai ales în spațiul
occidental, pe de o parte, oamenii de știință, exponenți și pionieri ai triumfului rațiunii. Aceștia s-
au rupt ei înșiși de cele duhovnicești, neputând a crede cele ce nu se puteau experimenta în
categorile logice. Nu știau însă că supremația rațiunii îngâmfă caracterul și întunecă însăși puterile
naturale ale sufletului, care nu mai suspină după nevăzutul din făpturi. De cealaltă parte, trebuie
amintit însăși secularizarea din interior a bisericii instituționale, care, în dorința de a-și exprima
cuvântul infailibil și de a controla totul, nu a mai convins omul în ce privește vocația lui și
împlinirea acesteia prin lucrarea harului. Acum noile descoperiri nu considerate rod al revelației de
sus, ci exclusiv munca și inteligența savantului. Cunoașterea omului, în integralitatea lui
trup/suflet/duh, nu se mai săvarșește deplin, ci doar în partea vazută, trupească.
Medicina actuală a mers pe calea acestei gnoseologii dualiste, tocmai de aceea nu aduce o
vindecare integrală. Știm că orice boală are și o cauza sufletească, iar actul vindecării nu trebuie să
privească doar trupul, separat de suflet, nici un organ despărțit de funcționalitatea generală a
organismului. Așadar, medicina își pierde și ea vocația teologică și ajunge sa servească diferile
ideologii de ieri și de astăzi. Sunt cunoscute experimentele medicinei naziste, apoi manipularea
embrionilor și ADN-ului uman, până la teoriile gender, prin care copii sunt nu doar bulversați ci
astăzi sunt legi europene care încurajează injectarea hormonilor specifici sexului dorit, începând cu
împlinirea vârstei de 12 ani, sfârșind cu cele trasumaniste ale omului noi îmbogățit tehnologic.
Medicina are nevoie de Biotelogie pentru a servi Viața și Adevărul și a nu rămâne în registrul
îngust al nomenclaturii. Are nevoie de roadele Duhului Sfânt și de pentru a se refundamenta. Însă
și bioteologia are nevoie de medicină pentru a transmite adevărata vindecare și modul de viață
vindecător și mântuitor.

p. Gabriel Popescu