Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Globalizarea are un caracter universal afecteză structura tuturor componentelor sistemului social global:
subsistemul politic, economic, militar, social, religios, ecologic etc.
Avantaje al globalizării:
1. concurenţa. Procesul de globalizare duce la acutizarea concurenţei pe plan mondial. Concurenţa şi
extinderea pieţei duc la aprofundarea specializării şi la diviziunea mondială a muncii, care stimulează, creşterea
volumului producţiei la nivel naţional şi mondial. Globalizarea contribuie la înăsprirea concurenţei internaţionale.
2. economisirea în conexiune cu creşterea dimensiunii producţiei, care contribuie la o posibilă scădere a
cheltuielilor de producţie şi a preţurilor şi, în consecinţă, la o creştere economică durabilă. 3. câştigul provenit din
comerţul reciproc avantajos.
3. Globalizarea contribuie la aprofundarea specializării şi diviziunii internaţionale a muncii, la repartizarea
mai eficientă a mijloacelor şi resurselor, Globalizarea contribuie obiectiv la ridicarea productivităţii muncii cu
ajutorul raţionalizării producţiei la nivel global şi prin aplicarea noilor tehnologii,
4. Globalizarea oferă posibilitate ţărilor să mobilizeze un volum mai important de resurse financiare,
deoarece investitorii pot folosi un spectru mai larg de instrumente financiare pe un număr sporit de pieţe.
5. Globalizarea creează o bază solidă pentru rezolvarea problemelor comune ale omenirii, a celor ecologice,
şi acest lucru poate fi realizat prin unirea eforturilor comunităţii mondiale, prin consolidarea resurselor şi
coordonarea acţiunilor în diverse sfere.
Toate avantajele globalizării permit îmbunătăţirea propriei situaţii şi a situaţiei partenerilor, prin obţinerea
posibilităţii creşterii volumului de producţie, sporirea salariilor şi a nivelului de trai. globalizarea trebuie să genereze
sporirea bunăstării în întreaga lume.
Globalizarea aduce şi dezavantaje, care pot crea consecinţe negative şi sunt considerate ca o primejdie
considerabilă pentru economiile ţărilor.
Dezavantaje ale globalizării.
1. Repartizarea injustă a beneficiilor globalizării poate să ducă la conflicte de nivel regional, naţional sau
mondial. în urma globalizării se petrece o polarizare - ţările care se dezvoltă în ritmuri rapide se îmbogăţesc, iar ţările
sărace rămân în urmă în dezvoltarea lor.
2. acutizarea instabilităţii regionale şi globale, ca urmare a interdependenţei economiilor naţionale la nivel
mondial. Crizele economice dintr-o ţară sau oscilaţiile economice locale pot avea consecinţe nefavorabile la nivel
regional sau global. Aceste efecte demonstrează vulnerabilitatea economiilor interdependente, riscând să provoace
conflicte economice, care se pot transforma în războaie economice sau chiar impacturi militare.
3. Al treilea cerc de probleme create de globalizare este inspirat de teama trecerii controlului asupra
economiilor naţionale ale unor ţări din mâinile guvernelor suverane în alte mâini, inclusiv în mâinile statelor mai
puternice, corporaţiilor multinaţionale sau globale, ale organizaţiilor internaţionale. Din aceste considerente, unii
cercetători văd în globalizare o încercare de subminare a suveranităţii naţionale.
4. consecinţele nefaste care poartă un caracter neeconomic: domeniul securităţii, crizele politice,
ecologia,sănătatea etc. Ca exemple, pot fi menţionate consecinţele legate de încălzirea totală şi schimbarea climei şi
de epidemiile de scară largă etc.
În concluzie, având în vedere plusurile şi minusurile globalizării, este necesar să se creeze un sistem
coordonator al relaţiilor internaţionale, care ar permite minimalizarea consecinţelor negative şi maximalizarea
efectelor pozitive rezultate din globalizare. Un astfel de sistem poate sta la baza colaborării dintre ţări, inclusiv la
reformarea activităţii instituţiilor internaţionale, mondiale.
Ca urmare a cresterii economice generale, progreselor obtinute in toate domeniile vietii economice si sociale,
omul a ajuns astazi sa dispuna de mijloace tehnice atat de perfectionate, incat consuma cantitati imense de resurse
naturale regenerabile si neregenerabile, exploatand tot mai intens factorii de mediu si modificand natura intr-un ritm
rapid.
Neimpunand insa asupra actiunilor sale un control adecvat si constient, omul lasa cale libera dezlantuirii unor
dezechilibre economice, cu efecte negative asupra calitatii vietii sale cat si asupra evolutiei biosferei.
Criza ecologica globala, ce se manifesta in diferite forme, a devenit o realitate. O problema ecologica centrala,
indeosebi in tarile subdezvoltate, este apa potabila poluata. Aproape un miliard de oameni pe glob nu au acces la apa
curata. Peste trei milioane de oameni, in majoritate copii, mor annual din cauza apei potabile poluate. Purificarea apei
necesita resurse colosale, dar acest lucru este indreptatit si in toate tarile se iau masuri de constructie a sistemelor de
purificare a apelor.
Odata cu trecerea la economia de piata, o responsabilitate mare revine intreprinderilor din sectorul privat.
Dauna ecologica in urma gospodaririi din fosta U.R.S.S. a transformat, conform constatarilor expertilor straini,
pamanturile agricole intr-un adevarat pustiu. E nevoie sa treaca multi ani, pana cand statele noi constituite isi vor
putea asigura populatia cu produse si pana cand se vor transforma in concurenti reali in domeniul
agriculturii.Aplicarea pesticidelor in Moldova s-a facut de 13 ori mai intens decat pe celelalte teritorii ale fostei
U.R.S.S.
Activitatea de productie in extindere comporta pericolul efectului "de sera", si, in rezultat, supraincalzirea planetei
noastre, ce ar putea avea consecinte ecologice imprevizibile. In tarile inaintate, indeosebi in S.U.A., cresc considerabil
alocatiile pentru ocrotirea mediului ambiant.
Rolul de baza in poluarea atmosferei revine evacuarilor de la transportul auto, cazangerii, centrale termoelectrice,
intreprinderi industriale. Transportului auto ii revin 60% din volumul total al poluantilor atmosferei, industriei - 17%,
sistemului energetic - 14%, arderea deseurilor - 9%.
In afara de afectarea directa a sanatatii omului noxele, nimerind in mediul ambiant, apoi in produsele agricole le fac
neconcurente la realizarea pe piata mondiala, ceea ce este foarte important pentru sectorul agrar din Moldova.
In orase transportul auto este factorul principal al degajarilor toxice in atmosfera, inclusiv si al celor cancerogene.
Este necesar sa luam un sir suplimentar de masuri ce constau in urmatoarele:Sa elaboram la nivel de legislatie
asigurarea purificarii ecologice a mijloacelor de transport, Sa cream Centrul de diagnosticare si a sucursalelor lui in
republica cu scopul verificarii transportului auto la corespunderea normelor standardelor de Stat, Sa asiguram
controlul tuturor automobilelor aduse in tara in corespundere cu cerintele puritatii ecologice.
In unele regiuni concentrarea elementelor chimice si impuritatilor din aerul atmosferic atinge un nivel periculos pentru
viata. Cu "ploile acide", aceste substante dizolvate in apa ce cade pe pamant infecteaza apa si nimicesc vegetatia pe
teritorii mari. In ultimul timp apare pericolul gauririi stratului de ozon al planetei, ce apara vietatile de pe glob de
influenta distrugatoare a razelor ultraviolete. Avariile si acumularile de substante toxice in aer, apa, sol conduc la
cresterea imbolnavirilor grave.
Toate aceste probleme se pot rezolva prin stabilizarea unui echilibru intre activitatea economica umana si mediul
ambiant, adica un echilibru optim in sistemul "om-natura". Cautarea solutiilor trebuie sa se desfasoare in doua
directii:in primul rand, trebuie ca toate fortele umane mondiale sa colaboreze in sensul pastrarii si ocrotirii sistemelor
biologice inca existente, sa nu se permita distrugerea florei si faunei de pe planeta Pamant; odata cu protejarea
sistemelor biologice, e necesara elaborarea mecanismelor de reglare a industriilor biotehnologice.
Omenirea trebuie sa aloce tot mai multe venituri provenite din activitatea economica, pentru a salva principalele
resurse de viata ale sale - aerul, apa, solul.
Rezultatele economice si tehnologice obtinute de-a lungul deceniilor in tarile dezvoltate au creat un optimism
robust in jurul sistemului de productie si tehnologie modern, incat legatura fireasca de interconditionare dintre
cresterea economica si mediu fie ca a fost uitata, fie ca a creat o imagine falsa, potrivit careia natura generoasa se
poate dispensa de toate bogatiile sale, pe care omul le poate obtine dupa bunul sau plac fara vreun control sistematic.
Sistemul tehnologic modern il instraineaza pe om de natura in asa masura incat el actioneaza tot mai mult impotriva
ei, contribuind la degradarea acesteia. Problema esentiala este de a face pe om un bun aliat si protector al naturii de a
cauta si construi mecanismele economice si sociale, necesare care sa lucreze pentru protectia mediului in conditiile
cresterii economice.
Din punct de vedere al manierei generale a subiectelor tratate, se poate aprecia ca in acest domeniu sunt formate trei
curente principale, care in general sunt dominate de viziunea a trei profesii: a) ecologi, care in general, pe baza unor
studii ample si concrete a faptelor si fenomenelor, pledeaza in favoarea conservarii mediului natural, adeseori emitand
ca solutie principala incetinirea sau oprirea cresterii economice. b) economisti, care pe baza cercetarilor concrete ale
ecologilor, ca si a unor cercetari proprii, subliniaza compatibilitatea dintre cresterea economica si conservarea
mediului, continand nu numai explicatiile ci si mecanismele economice sociale necesare pentru a asigura aceasta
compatibilitate. c) matematicieni, care, de obicei, pe baza unor ipoteze, ca si a unor concepte elaborate fie de ecologi,
fie de economisti, formeaza modele pentru a clarifica mai bine interdependentele, dintre variabile si pentru a desprinde
unele tendinte, inclusiv cele pe termen lung.Potrivit parerii unor ecologi, imperativul mediului necesita oprirea
cresterii economice ca o chestiune a supravietuirii. Dupa parerea multor economisti insa, imperativul socio-economic,
dimpotriva solicita continuarea cresterii ca o problema a supravietuirii sociale.
Globalizarea financiară are multe beneficii potențiale: protecția împotriva șocurilor naționale de alocare mai
eficientă, la nivel mondial, a resurselor și îmbunătățirea standardelor internaționale de trai. Cu toate acestea,
interconexiunea stimulată de globalizare crește expunerea participanților la șocurile financiare și reală și a riscului ca
reluări bruște de capital pot traduce în scară largă perturbări economice. Această conferință zi-și-o jumătate va reuni
un număr mic de cercetători distinși, care vor prezenta lucrări care explorează și să evalueze beneficiile și
vulnerabilitățile care decurg din mobilitatea internațională de capital. Subiecte specifice de interes includ tendințele
recente în fluxurile internaționale de capital, factorilor determinanți ai acestora, precum și implicațiile acestora;
fricțiuni în, și obstacolele în calea integrării, creșterea globală; calendarul, amploarea și metodele de adaptare la
șocuri macroeconomice internaționale și dezechilibrele susținute comerciale; și reproiectarea instituțiilor pentru a
servi mai bine pe piețele mondiale de capital.
Literatura de specialitate cu privire la beneficiile și costurile de globalizarea financiară pentru țările în curs de
dezvoltare a explodat în ultimii ani, dar de-a lungul mai multe canale disparate, cu o varietate de rezultate aparent
contradictorii. Noi încercăm să ofere un cadru conceptual unitar pentru organizarea acestui literatură vastă și în
creștere. Acest cadru ne permite să ofere o perspectivă proaspătă sintetic cu privire la efectele macroeconomice ale
globalizării financiare, atât în ceea ce privește creșterea și volatilitatea. În general, lectura critică a literaturii
empirice recent este faptul că dă un oarecare sprijin calificat pentru că țările în curs de dezvoltare pot beneficia de pe
urma globalizării financiare, dar cu multe nuanțe. Pe de altă parte, există puține dovezi sistematice în sprijinul
afirmațiilor larg citate, care globalizarea financiară de la sine conduce la profunde și mai costisitoare crize în curs de
dezvoltare din țările de creștere.
Valului recent de globalizării financiare au început în serios în mijlocul anilor 1980, în cre ștere cu transfrontaliere
fluxurilor financiare între economiile industriale, precum și între industriale și dezvoltarea economiilor. Acest lucru a
fost impulsionată de liberalizarea controlului asupra capitalului, în multe dintre aceste țări, în anticiparea beneficiilor
pe care fluxurile transfrontaliere ar aduce în termeni de o mai bună alocare globală a capitalurilor și îmbunătățite
internaționale de partajare a riscurilor posibilități. prezumție puternică a fost că aceste beneficii ar trebui să fie mari,
în special pentru dezvoltarea țările care tind să fie relativ capital săraci și creșterea veniturilor au mai volatile.
Cu creșterea fluxurilor financiare, cu toate acestea, a venit un val de crizele valutare și financiare în la sfârșitul anilor
1980 și 1990. Există o percepție larg răspândită că țările în curs de dezvoltare, care deschis la fluxurile de capital au
fost mai vulnerabile la aceste crize decât industrială economiilor, și au fost mult mai afectate. Aceste evoluții au
stârnit o dezbatere acerbă între cele două cadre didactice universitare și practicieni cu privire la costurile și
beneficiile financiare globalizării. Această dezbatere a intensificat și a devenit mult mai polarizată a lungul timpului,
în contrast la dezbaterea privind liberalizarea comerțului, care a mai mult sau mai puțin mutat spre un consens.
Unii economiști academice vizualiza creșterea liberalizării contului de capital și neîngrădit fluxurile de capital ca un
impediment serios pentru stabilitatea financiară la nivel mondial (de exemplu, Rodrik, 1998; Bhagwati, 1998; Stiglitz,
2002), ceea ce duce la apeluri pentru controalele de capital și impunerea unor fricțiunile, cum ar fi "taxe Tobin"
asupra comerțului internațional activ. Alții susțin că a crescut deschiderea față de fluxurile de capital are, în general,
dovedit esențială pentru țările în vederea upgrade- de la mic la statutul de venituri de mijloc, în timp ce cre șterea în
mod semnificativ stabilitatea în rândul țările industrializate (de exemplu, Fischer, 1998; Summers, 2000). Acest lucru
este în mod clar o chestiune de relevanță politică considerabilă, în special cu economiile majore, cum ar fi China și
India, recent, luarea de măsuri pentru a deschide conturi de capital. În timp ce un consens poate fi prea mult să sper,
unele claritate asupra a ceea ce teoria și date nu ne-si spune ceea ce ei nu ne spun, este important
pentru informarea dezbaterea în curs de desfășurare.
16. Antiglobalismul: esenţa şi formele de bază: economic, financiar, politic, informaţional, umanitar,
ecologic, etc.
Antiglobalismul este un proiect de alternativă democratică pentru globalizarea neoliberală şi este îndreptat spre
construirea unei civilizaţii noi, echitabile, bazate pe egalitate şi colaborarea reciproc avantajoasă dintre ţările
dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare; acest proiect prevede ocrotirea mediului ambiant, pledând pentru o informaţie
obiectivă şi corectă, pentru respectarea valorilor naţionale şi lărgirea posibilităţilor de dezvoltare a omenirii. În opinia
antiglobaliştilor, este nevoie de schimbarea modelului de liberalizare neoliberală care domină în prezent şi trecerea la
un model de alternativă, ale cărui priorităţi vor fi bazate nu pe duşmănie şi confruntare, ci pe colaborare şi ajutor
reciproc în plan global.
O trăsătură distinctivă a mişcărilor antiglobaliste este organizaea lor după principiul de reţea: neierarhizarea,
cooperarea pe orizonală a participanţilor, flexibilitatea şi rapiditatea creării şi dizolvăriistructurilor, caracterul deschis
pentru „intrare" şi „ieşire", accesibilitatea generală a resurselor, egalitatea în drepturi a participanţilor, indiferent de
rolul şi volumulresurselor, caracterul secundar al formelor şi structurilor faţă de conţinutul activităţii.
Antiglobalismul se manifestă în mod pluralist atât ca formăstihinic şi organizat, spontan şi dirijat, protestatar şi
constructiv, tolerant şi violent), cât şi în ceea ce priveşte lozincile înaintate, (condamnarea globalizării, chemarea de a
o realiza prin metode corecte, înaintarea unor propuneri de colaborare înacest domeniu cu autorităţile şi organismele
internaţionale).
Antiglobalismul este o mişcare obştească internaţională de protest, a cărui esenţă se manifestă în alternativa
intelectuală şi organizatorică de globalizare neoliberală şi în practica de construire a lumii unipolare. în baza esenţei
multiaspectuale a antiglobalismului, el poate fi interpretat ca o alternativă politică pentru globalizarea neoliberală,
având drept scop construirea unei civilizaţii noi, echitabile.
Esenţa antiglobalismului se manifestă în protestele împotriva diferitelor aspecte de globalizare a vieţii -
agravarea problemelor sociale şi a inegalităţii sociale, fundamentalismul de piaţă şi concurenţa globală, lipsa
preocupării pentru problemele ţărilor în curs de dezvoltare, degradarea mediului ambiant. Fenomenul
antiglobalismului constă în activizarea şi mobilizarea organizaţiilor obşteşti, orientate spre realizarea unui anumit
proiect social-politic internaţional.
MIşcarea antiglobalistă contemporană interpretează din punct de vedere filozofico-politic, practic, toate
direcţiile de bază ale vieţii mondiale, inclusiv aspectul geopolitic, economic, politic, umanitar, informaţional şi
ecologic. în activitatea sa mişcarea antiglobalistă apără principiile şi idealurile universal-umaniste, în conformitate cu
care fiecare om, indiferent de apartenenţa sa la un anumit grup etnic, este egal în drepturi, libertăţi şi obligaţiuni.
Antiglobalismul economic. Manifestările de bază ale antiglobalismului economic sunt:lupta împotriva
guvernelor care susţin interesele corporaţiilor transnaţionale în pofida intereselor naţionale;lupta împotriva activităţii
organismelor internaţionale care promovează politica de globalizare;organizarea propriilor summit-uri şi conferinţe,
elaborarea teoriei (ideologiei) rezistenţei, în scopul de a atrage noi adepţi;a acţiuni îndreptate împotriva corporaţiilor
transnaţionale (acţiuni de forţă, judiciare, boicotarea mărfurilor şi serviciilor).
Forma cea mai cunoscută de opinia publică a antiglobalismului economic sunt mitingurile, demonstraţiile şi
manifestările care însoţesc, în primul rând, summiturile celor „Opt mari puteri" şi Forumul economic mondial,
întrunirile Fondului monetar internaţional şi ale Băncii mondiale.
Antiglobalismul financiar. este îndreptat împotriva sistemului financiar mondial existent, care aduce profit unui
număr mic de persoane, din contul deprecierii nivelului de trai al unei părţi considerabile a populaţiei. Programa
antiglobalismului financiar se pronunţă împotriva capitalismului, în general, şi împotriva globalismului în particular.
Cerinţele formulate de antiglobalişti pentru domeniul financiar sunt anularea datoriilor ţărilor în curs de
dezvoltare;elaborarea unor noi reguli de creditare internaţională, înlocuirea FMI şi a Băncii mondiale cu un sistem de
bănci regionale, create pe bază democratică şi responsabile în măsură egală faţă de toate ţările participante;
impozitarea speculanţilor financiari; majorarea salariilor.
Antişlobalismul politic. antiglobaliştii critică pe drept urmările negative ale globalizării: reducerea sferei de
influenţă a statelor naţionale, precum şi minimalizarea rolului instituţiilor statale naţionale şi supra-naţionale.
Corporaţiile transnaţionale sunt capabile să-şi asigure reprezentanţa în parlamentele şi guvernele multor state,
consolidându-şi astfel poziţiile, obţinând controlul asupra resurselor ieftine şi posibilitatea de a influenţa asupra
situaţiei politice şi economice din lume.Pot fi identificate următoarele forme de bază ale antiglobalismului politic:
dezvăluirea contradicţiilor şi a neajunsurilor globalizării în sfera politică şi aducerea faptelor la cunoştinţa opiniei
publice mondiale;„acţiunile moleculare"; elaborarea unor scenarii de armonizare a relaţiilor politice în lume.
Antiglobalismul informaţional. Controlul asupra mijloacelor de informare în masă în ţările în curs de dezvoltare
se află în mâinile unor mari oligarhi autohtoni şi ale corporaţiilor transnaţionale, ceea ce permite, de exemplu, mani-
pularea poziţiei alegătorilor. Sub influenţa tehnologiilor informaţionale, are loc erodarea culturilor naţionale şi a
modului tradiţional de viaţă, se distrug valorile sociale şi economice.
Cele mai răspândite forme de antiglobalism informaţional sunt:acţiuni informaţionale îndreptate împotriva
companiilor transnaţionale (inclusiv cu ajutorul hakerilor);propaganda şi agitaţia informaţională proprie;utilizarea
Internetului pentru organizarea acţiunilor de masă în diverse ţări.
Antiglobalismul umanitar. antiglobalismul este determinat de laturile negative ale globalizării în sfera umanitară şi
anume: standartizarea care aprofundează concurenţa inechitabilă în sfera economică şi conduce la nivelarea diversităţii
spirituale, pericolele crescânde care ameninţă integritatea culturilor şi suveranitatea ţărilor. Globalizarea, cu tot
caracterul ei contradictoriu, poate şi trebuie să acţioneze în folosul omenirii, iar nu doar în interesul celor „aleşi",
înţelegerea globalizării ca o caracteristică esenţială a civilizaţiei contemporane,
Antiglobaliştii susţin:dreptul ţărilor la neamestecul în viaţa lor internă, indiferent de voinţa organismelor
economice globale;dreptul popoarelor la propria cultură şi la caracterul specific;dreptul de a participa în spaţiul
mediatic liber, dreptul la protecţia împotriva tehnologiilor pi ar;dreptul la democraţie populară globală - participarea
directă la luarea celor mai importante decizii politice.
Antiglobalismul ecologic. Esenţa antiglobalismului ecologic se reduce la faptul că toate ţările lumii sunt obligate
să acţioneze împreună, recunoscându-şi atât responsabilităţile comune, cât şi pe cele diferenţiate în ceea ce priveşte
asigurarea creşterii economice, care nu ar duce la degradarea mediului ambiant în detrimentul generaţiei actuale şi al
celor viitoare.
18. Aspectele politice ale globalizării. Conceptul unei noi ordini politice internaţionale.
Aspecte politice ale globalizarii
• Sfarsitul Razboiului Rece, revolutiile anului 89, caderea URSS-ului, au fost evenimente care l-au facut pe
Francis Fukuyama sa anticipeze un sfarsit al istoriei prin triumful democratiilor de tip liberal.
• El a prevazut ca toate tarile vor imbratisa principiile democratiei si vor strabate drumul anevoios al tranzitiei
catre economia de piata si pace.
Victoria transmisiilor in direct, libera circulatie, viteza cailor de comunicare si multiplele alegeri impun un stil de
viata omului contemporan, o uniformizare ce-l face sa creada ca totul este dictat de o instanta a organizatiilor
internationale guvernate de invingatoarea Razboiului Rece, care acum isi culege roadele.
Stransoarea firelor economice, politice, culturale care unesc tot mai mult cele mai indepartate zone ale lumii se
confrunta cu dorinta de a pune in practica concepte precum “identitate”, “diferenta” si “independenta.
O Uniune Europeana pe ale carei intentii sta scris “Uniti in diversitate”, iar ale carei state nu sunt generoase in a
oferi cetatenia, trebuie sa-si gaseasca compatriotii care sa accepte convietuirea si comunicarea interculturala.
Cetatenia
In ultimele decenii, problema cetateniei a capatat o atentie deosebita, iar interesul este generat de
interrelationarea unor factori: geopolitic (sfarsitul blocurilor ideologice, migrarea internationala, o Europa a regiunilor,
terorismul, razboaiele culturale), teoretic-ideologic (dezvoltarea unor noi modele ale cetateniei: multiculturalism,
postnationalism, transnationalism), si nevoia de integrare sociala si politica a imigrantilor.
• Eticheta ilegal
Cum in marile orase ale SUA puteam distinge in trecut “Mica Italie ”, Mica Odessa” sau China Town la fel si
romanii care au emigrat masiv formeaza astfel de comunitati in cadrul unor state, exemplele cele mai in voga fiind
Italia, Spania si romii din Franta.
Despre felul in care “romanii” isi castiga existenta in aceste tari sunt discutii controversate, dar in general lor li se
atribuie eticheta ilegal.
Imigrantii care sunt amenintari sociale si economice sunt luati in evidenta dupa nationalitatea lor, iar
comportamentele lor sunt generalizate unei categorii nationale.
• Conflictele interetnice
Se pare ca sfarsitul razboiului rece nu a adus pacea si victoria democratiei, dar putem vedea o noua dezordine
mondiala provocata de globalizare, terorismul fundamentalist si dificultati in a mentine ordinea si instabilitatea
politica la nivel international sau cum spune S.Huntington “Ciocnirea civilizatiilor”.
Violenta organizata este prezenta sub forma “razboaielor noi” care se petrec cu regularitate in Africa si Europa de
Est.
Aceste conflicte se deosebesc de cele din trecut si sunt consecinta unor neintelegeri dintre conducerea politica si
unele grupuri de interese sau crima organizata care urmaresc putere financiara si teroroare in randul populatiei civile.
Explicatiile acestei situatii impartasesc faptul ca nevoia de deosebire etnica exacerbata este un efect al globalizarii
actuale, si de multe ori e folosita drept cauza pentru conflictele interetnice in cadrul aceleiasi formatiuni teritoriale,
sustinute de economii subterane si scopuri politice.
“Noile razboaie sunt rezultatul a doua procese ale globalizarii: accsebilitatea pietii globale a armelor, si incapacitatea
guvernelor de a detine monopolul asupra violentei”.
Care este rolul etnicitatii in conflictele internationale?
3. In multe tari economia globala a dus la formarea unor minoritati care sa detina controlul economic, acestea
fiind vazute ca principal vinovat pentru saracia existenta la nivel national.
Exemplu: Antreprenorii chinezi si-au extins afacerile si in Asia de S-E unde etnicii chinezi detineau suprematia
economica in tari precum Tailanda, Malaezia si Filipine. Pe teritoriul acestor tari s-a dezvoltat o ura fata de chinezi
care in 1998 a dus la organizarea unor atentate care i-au vizat pe etnicii chinezi si familiile lor.
La fel sunt cazurile evreilor in Rusia, Spaniarzilor in Bolivia, albii in Zimbabwe sau Ibo in Nigeria, si alte
minoritati care au avut succese economice de pe urma globalizarii, dar care au cauzat saracia majoritatii entice.
Idealurile nationaliste si extremismul politic ce au urmat destramarii “imperiilor” este cauza acestor conflicte.
Nu deosebirile etnice in sine sunt neaparat cauza conflictelor, ci exluderea politica si discriminarea care se face in
numele acestora.
Deciziile extremiste ale elitelor politice care au trecut de la dependenta coloniala la stat natiune au dus la
conflictele dintre Hutsu si Tutsi in Rwanda, evrei si palestinieni in Israel, sunitii si siitii musulmani, nu deosebirile
etnice.
Filosofia politica vorbeste de o era a unui modus vivendi, ale carui pledoarii sunt pentru pluralitatea modurilor de
viata, concilierea rationala (civilizata) a conflictelor de valori si toleranta.
Modus vivendi e necesitatea diversitatii modurilor de viata din cadrul aceleasi societati, ai caror membri doresc si
sunt indreptatiti sa traiasca, fara a-i deranja pe ceilalti in moduri diferite, urmand propriile modele culturale.
Pluralitatea modurilor de viata scoate in evidenta faptul ca valorile nu pot fi raportate la o masura generala, unica,
ca binele dorit se poate realiza prin modalitati contrastante, dintre care unele cu neputinta de comparat.
Prietenia si iubirea, iubirea si datoria, libertatea si securitatea, pacea si independenta etc. sunt valori
incomensurabile, lucruri ce nu pot fi comparate ca valoare, in general, ci doar, uneori, relativ si contextual.
Ce este toleranta?
Definitiile tolerantei date de dictionarele politice disting intre sensul tolerarii ca practica de a suporta fara a
protesta o atingere a drepturilor, a accepta anumite derogari, a nu interveni in credinte, atitudini sau actiuni in pofida
lipsei de simpatie sau a antipatiei, si toleranta vazuta ca “dispozitie a spiritului sau regula de conduita constand in a
lasa fiecaruia libertatea exprimarii opiniilor, chiar atunci cand nu le impartasesti” sau "alegerea deliberata de a nu
prohibi, împiedica sau interveni dezaprobator chiar daca ai puterea si capacitatea sa o faci" .
19. Aspectele sociale ale globalizării. Creşterea importanţei aspectelor sociale în procesele globalizării.
Globalizarea are multe fețe. Acesta este procesul prin care oamenii din diferite părți, cunormele culturale diversificate
sunt unite într-o singură entitate. Globalizarea este considerată ca o conducereforța de a dezvoltării socio-
economice.Conceptul de afaceri a fost remodelat din cauzaglobală sat sistem.Cel mai important punct al impactului
globalizării este socio45Relațiile economice ale diferitelor părți interesate.Dezvoltarea socio-economică a unei țăride
mult depinde de aceste relații. Ea are atât efecte pozitive, cât și negative. Pe de-o modul în care aceasta areremodelat
lumea ca un sat global. Dimpotrivă, le-a împărțit lumea în douăcategorii și anume lumea dezvoltată și
subdezvoltată.Mai slab va fi mai slabă din cauzalimitate a resurselor disponibile. Având în vedere că mai puternică are
capacitatea de a devia de la lucrurile saleeliminare proprie. Economia pakistaneză este pierderea motiv în compara ție
cu alte țări dinregiune. Ca urmare, rupie pakistaneză este pierderea credibilității împotriva valută străină.prețurile
ridicate ale combustibilului au împiedicat dezvoltarea socio-economică a păturilor comune alesocietate.Decalajul
dintre bogați și săraci este prea mare din cauza presiunii globalizării.
Globalizarea este un proces social și cultural, în care indivizii din medii culturale diferite interacționează unele cu
altele, în toate sferele vieții mai intens decât înainte. Această integrare este din ce în ce expune oamenii la diferite
moduri de gândire, valorile culturale și noile forme ale vieții de familie. Femeile ies din casa familiei, copiii sunt
educați să ia parte într-o altă lume decât cea a părinților lor.Tendințele globale, cum ar fi cooperarea în aceeași
producție sau rețelele de comerț permit societăților și persoanelor fizice să știe mai multe unul de celălalt.
Una dintre cele mai interesante fenomene ale globalizării este formarea de comunități online. Acest proces a condus la
evolutia identități noi pentru oameni din întreaga lume, în timp ce fără a ține seama unde trăiesc și ce naționalitate
este. Aceasta este o nouă etapă de aculturație. Idei noi, metode noi de muncă și de viață bună și de guvernare sunt
partajate la nivel mondial, chiar și în locurile cele mai retrase ale globului.
20. Aspectele culturale şi spiritual-morale ale globalizării. Despre cultura globalizării. Necesitatea unei noi
mentalităţi.
Cultura este un fenomen universal explicită la om, precum și un proces carepoate cuprinde grupuri mici, mijlocii sau
vast de popoare.Din perspectiva globalizării, cultura ar trebui să fie văzută caProcesul de cultivare a unei vie ți
interioare complicat care ia privind forma șiîn sensul în acțiune socială pe o scară globală. Viața interioară, în acest
context,s-ar referi la cunoașterea omenirii ca o unică și inseparabilăspecii comune de pe pământ. Acest lucru poate fi
înțeleasă caînțelegerea realității omului și a mediului înconjurător. dintr-oglobală perspectivă, viața interioară ar
putea lua în formă și sens numaiprintr-o acțiune, în special de acțiune socială, deși importanțaacțiune personală nu
poate fi subestimată. Deși viața interioară se referă lacunoaștere a realității percepute omenirii, este în sine unprocesa
și este cultivarea acestui proces și realizare e înlumea concretă printr-o acțiune socială, care ne dă cultura reală la
nivel mondial.Din perspectiva globalizării, individuală și umanitate pe unnivel colectiv, este reprezentat o provocare,
pentru a înțelege omeniriiinterconectate realitate la un nivel universal și să coopereze pentru a cultivaaceastă
diversitate pentru a servi umanitatea pe o scară globală.
Mai accentuată percepție a realității, mai probabil rezultatul este un lungfenomen de durată în loc de o expresie
temporară a unei "sub" -cultură.Percepție a realității trebuie să se schimbe, să evolueze, să cadă sau să
avanseze.Carrithers subliniază în ce oamenii au culturi, că "... de învățareși stăpânirea sunt foarte aproape de
procesele subiacente care facvariabilitate socială posibil. Gândiți-vă la procesul de o generațieîn urma pe de alta. Un
marker de înțelegere reală este posibilitatea dede a face ceva nou cu ceea ce este învățat, nu doar pentru a copia
orbește ceea ce au făcut alții "(Carrithers 1992,!).. Din acest punct este ușor deînțeleagă că cultura și înțelegere a
culturii este într-ostare continuă de fluctuație, schimbare și dezvoltare.Cum oamenii să înțeleagă ei înșiși și
împrejurimile într-o mereu in schimbarelume, care este din ce în ce inter-dependente și internaționale,este punctul
central al acestui studiu. Este evident că lumea a devenitpolitic inter-dependente.
Tipul de dezvoltare economică preponderent cantitativă care a cunoscut, timp de secole, o extindere exponenţială în
întreaga lume, se bazează pe tehnologii liniare, mari consumatoare de materii prime şi energie. "Accelerarea
degradării naturii, arată Jacques Attali. Ea este datorată naturii dezvoltării societăţilor cele mai dezvoltate. Fiecare din
caracteristicile lor provoacă un tip de agresiune contra mediului". Dintre aceste caracteristici prezentate de ce doi
economişti enumerăm: o societate de competiţie ce presupune acumularea crescândă de bunuri de producţie, sporirea
productivităţii şi deci, utilizarea accelerată a resurselor naturale disponibile, dintre care unele sunt din ce în ce mai
rare; o societate de consum, în care bunurile cele mai folosite au durata de viaţă din ce în ce mai scurte, ceea ce
provoacă acumularea de deşeuri şi stimularea artificială a procesului de producţie; o societate de concentrare unde
puterea politică se concentrează, în timp ce unităţile economice creează condiţiile aglomerărilor umane, îndepărtării
omului de natură, agravează riscurile de penurie şi de ruptură a sistemului; o societate inegalitară, în care bogaţii şi
săracii resimt destul de diferit consecinţele creşterii şi, în particular, degradarea mediului şi a condiţiilor de viaţă.
Legătura dintre dezvoltarea economică şi mediul ambiant a fost percepută şi, mai ales luată în calcul destul de greu,
întrucât reprezenta o faţă nevăzută a lucrurilor ce intră mai puţin în sfera preocupărilor curente, a căror efecte erau pe
termen mediu şi lung. Aceasta a generat şi apoi a accentuat antagonismul dintre om şi mediul natural, a produs
dereglări în ciclul de creare şi consumare a bunurilor obţinute. În condiţiile actuale putem vorbi de o contradicţie tot
mai evidentă dintre o anumită orientare a dezvoltării economice şi cerinţele menţinerii echilibrului mediului ambiant.
Cu toate că industrializarea a exercitat de-a lungul timpului influenţe favorabile incontestabile asupra progresului
economico-social al popoarelor, aceasta, treptat, a generat şi o serie de consecinţe negative, neprevăzute şi neluate în
calcul. Aceste consecinţe au devenit mai evidente în ţările în care tipul respectiv de creştere a depăşit faza de
dezvoltare matură, iar poluarea tinde să atingă pragul de tolerabilitate al echilibrului mediului ambiant. Practica a
demonstrat că între o anumită manieră de concepere a industrializării şi de stimulare a progresului tehnic şi progresul
economico-social nu numai că nu există o concordanţă efectivă, ci, cel mai adesea, într-un fel sau altul, se opun.
Argumentul cel mai convingător este faptul că deşi acestea au condus la performanţe tehnice şi tehnologice
importante, au antrenat, în acelaşi timp şi consumuri mari de materii prime şi energie, cu efecte grave asupra mediului
ambiant.
Trăim într-o lume guvernată de minciuni şi false aparenţe. Oamenii au ajuns să vieţuiască mecanic, trăind
repetitiv şi gândind standard. Privesc în oglindă şi în jurul lor, luând umbrele drept adevăruri. De multe ori le place ce
văd şi se mulţumesc cu atât. Banii au ajuns să guverneze viaţa, se crede chiar că sunt aducători de fericire. Pe când
filosofia nu îmbogăţeşte material o persoană, nu pune mâncarea pe masă, nu rezolvă problema surselor de energie şi
nici nu îi spune unui bolnav de cancer că este vindecabil.
Dacă am încerca să ne trezim din starea de dependenţă faţă de nevoile vieţii, după cum spunea Jaspers, am
filosofia, am ajunge la suflet, la esenţă. Însă foarte mulţi oameni se gândesc că asta nu le asigură o pâine pe masă şi
renunţă.
N-am vrea să se intimple că Platon şi scrierile sale sa fie înlocuite astăzi de Christian Dior şi ultimele sale
creaţii vestimentare, că lui Aristotel, dacă ar dori să filosofeze i s-ar oferi o masă la Mc Donald’s pentru a-şi aşeza
gândurile şi chiar mai mult, Nietzsche ar fi înconjurat într-o încăpere de postere cu Madonna şi Jennifer Lopez. Doar
aşa, poate ar avea mai multă inspiraţie. Şi totuşi, chiar aşa este. Lumea se află într-un imens pericol. Acela de a se
pierde pe ea însăşi, de a deveni o lume fără problematizări, fără legitimarea conduitei raţionale, fără ierarhizări
valorice. Iar omul nu mai este fiinţa raţională ce tinde spre înţelepciune, ci devine, după cum se remarcă într-un
manuscris eminescian „cimpanzeu dotat cu intelect”.(Alexandra Mortzun).
Omenirea in istoria sa se ridica de la o treapta inferioara la alta superioara.La origine, viata omului se gasea la
o treapta extrem de inferioara,era o viata a unei fiinte biologice,dominata de instincte.Treptat,intr-o evolutie fireasca
apare o forta cu totul deosebita,ratiunea,odata cu care viata omului dobindeste un sens,devine capabila de a urmari un
scop superior.In noile conditii de existenta,omul isi pune problema alegerii mijloacelor atingerii scopului suprem,a
obiectivelor prioritare.Deoarece,scopul suprem,pe care ar trebui sa-l evidentieze astazi societatea este supravietuirea.
Omul are şansa de a realiza cât de mult s-a pierdut legătura sa cu Universul şi să redevină fiinţa raţională ce tindea
spre înţelepciune.Omul inca nu cunoaste multe fenomene care se petrec in jurul lui si in sine insasi,dar cu toate acestea
ele se intimpla,fara voia noastra.
Terorismul a fost şi rămâne una dintre ameninţările cele mai grave, atât la adresa cetăţeanului, a stabilităţii şi ordinii publice
interne a statelor, dar şi la adresa păcii şi securităţii mondiale. De la caracterul său naţional, astăzi Terorismul a devenit un
fenomen global, manifestându-se şi afectând în forme şi intensităţi diferite toate statele şi comunităţile umane. Cunoaşterea şi
înţelegerea Terorismului, însăşi combaterea acestuia impune precizări cât mai obiective şi realiste privind definiţia sa, cauzele care
îl generează şi-l activează, precum şi măsurile pentru limitarea şi eradicarea sa.
Terorismul nu beneficiază de o definiţie general acceptată. Această dificultate provine atât din complexitatea fenomenului, a
modului diferit de percepere şi înţelegere a noţiunii de terorism. Cea mai simplă definiţie a terosrismului este cea etimologică,
noţiunea venind din latinescu ”teror”, ”teroris” şi înseamnă groază, frică, spaimă provocată prin ameninţare, intimidare şi forţă.
Alex Schimdt şi Jangman A.P. definesc terorismul ca ”utilizarea ilegală a violenţei sau ameninţarea cu violenţă a persoanelor,
proprietăţilor acestora, a statelor pentru atingerea unor obiective politice sau sociale.
Organizaţii teroriste
Ce sunt organizaţiile şi structurile teroriste? Cum au apărut ele? Apariţia şi proliferarea lor răspund unor necesităţi? Sunt adică
produsul unor legităţi sociale, politice, economice sau militare? Cu alte cuvinte, organizaţiile teroriste sunt un accident social, o
anomalie socială sau se constituie într-un fenomen specific unei anumite perioade a dinamicii evoluţiei societăţii omeneşti,
comportându-se semper ubique ca un fel de „viruşi sociali“ care se caracterizează prin acţiuni şi reacţii violente şi imprevizibile.
Din punctul de vedere al anomiei sociale, organizaţiile teroriste reprezintă modalităţi de polarizare şi de exprimare organizată,
comună a violenţei, de selectare a indivizilor violenţi sau predispuşi la violenţă (din varii motive, unele patogene, altele de
sorginte socială, altele subiective) şi de grupare a lor pe motivaţii şi sisteme de reacţie. Ar fi însă o mare greşeală dacă s-ar reduce
fenomenul terorism şi, respectiv, organizaţiile teroriste la necesitatea organizării şi regrupării violenţei sociale şi individuale în
poli de violenţă sau în mici nuclee de violenţă.
Terorismul este, în primul rând, o mişcare politică, un fenomen politic, mai precis, un mijloc de punere în operă a unor politici.
De aceea, Terorismul nu poate fi privit doar ca lucrare a unor criminali,a unor descreieraţi. Criminalii şi descreieraţii pot fi
instrumente (nu cauze) ale terorismului. El trebuie considerat, cel puţin în această etapă a analizei fenomenului, ca un sistem
(aparent haotic) de mijloace de realizare a unor scopuri şi obiective foarte bine gândite, în majoritatea lor de natură politică. În
acest sens, terorismul are valoare strategică, principalele sale funcţii fiind: funcţia de ameninţare;
funcţia de descurajare;
funcţia de pedepsire (funcţia punitivă);
funcţia de răzbunare;
funcţia de atragere a atenţiei[5].
Aproape toate actele teroriste au fost revendicate. Excepţie face cel din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii, dar
lucrurile nu sunt încă foarte clare în legătură cu autorii acestui atentat fără precedent în istoria terorismului. Faptul că majoritatea
actelor teroriste au fost revendicate dovedeşte că, deşi Terorismul loveşte din umbră, organizaţiile respective doresc să se ştie că
ele există, că ameninţă, că nu glumesc, că au capacitatea de a lovi oriunde şi pe oricine şi, ca atare, trebuie luate în seamă.
Generaţia actuală este martora proceselor de transformare care, în ultimele trei decenii ale sec. al XX-lea, au adus
societatea postindustrială la societatea informaţională de la începutul sec. al XXI-lea. Forţa motrice a acestor procese a
devenit informatizarea: pătrunderea rapidă a tehnologiilor informaţionale şi telecomuni-caţionale în toate sferele vieţii
şi activităţii umane.
In mai puţin de o generaţie, revoluţia informaţiei şi introducerea calculatoarelor în toate sferele vieţii au generat
multiple schimbări în societatea contemporană. Lumea se transformă treptat într-un sat global, unde nu mai există
graniţe pentru afaceri, comunicaţii sau comerţ.
In societăţile din cel „de-al treilea val", societăţi postindustriale, materia primă este informaţia, produsul este
cunoaşterea, maşinăriile sînt calculatoarele, iar munca manuală este înlocuită de efortul intelectual[1].
Se recunoaşte că mulţi factori joacă un rol important în stabilirea trendului globalizării, dar specialiştii sistemelor
informaţionale globale consideră că tehnologiile informaţionale se află printre factorii dominanţi.
In lumea contemporană, obiect al concurenţei este nu doar baza materială; acum cheia succesului este managementul
eficient al resurselor şi posibilităţilor informaţionale[2].
La începutul mileniului III, în epoca informatizării globale, îndeosebi devin actuale cuvintele lui Winston Churchill,
care afirma că cel ce „posedă informaţia, stăpîneşte lumea"[3]. Intr-adevăr, informaţia este unul dintre principalele
active ale business-ului contemporan şi ale administrării de stat, activ care necesită protecţie.
Astăzi este evident că sfera informaţională, ca factor de organizare a societăţii contemporane, influenţează activ
situaţia politică, economică, de apărare şi alte componente ale securităţii statului. In mare parte, integritatea lumii
contemporane, ca societate globală, este asigurată de schimbul informaţional.
Globalizarea, fenomen amplu dezbătut, nu putea să nu influenţeze aspectele legate de securitatea naţională, de
ameninţările privind siguranţa oamenilor şi informaţiilor, a instituţiilor naţionale şi internaţionale. Extinderea la scară
globală a utilizării diferitelor mecanisme de prelucrare şi comunicare a informaţiilor, de control al activităţilor a
condus şi la apariţia nevoii de a lua în considerare noile aspecte ce influenţează securitatea spaţiului cibernetic global.
In lume s-a creat spaţiul informaţional global unic, în care s-a manifestat o confruntare geostrategică informaţională
între marile puteri, pentru atingerea superiorităţii în spaţiul informaţional mondial, în special în megapolisuri, centre-
cheie ale societăţii informaţionale globale. Aceasta însă provoacă frecvent situaţii critice, deoarece omul de astăzi este
practic permanent supus stresului.
In condiţiile interacţiunii cu noile provocări şi ameninţări ale naturii, la care omul încă nu a reuşit să se adapteze şi să
elaboreze contramăsuri, o actualitate deosebită capătă activitatea de asigurare a securităţii activităţii sale vitale -
securitatea în sensul larg cuprinzînd toate domeniile activităţilor umane.
Extinderea utilizării tehnicii de calcul în aproape toate domeniile vieţii, precum şi conectarea calculatoarelor în reţele
internaţionale a făcut ca infracţiunea comisă cu ajutorul sau prin intermediul calculatorului să fie mai diversă, mai
periculoasă şi mai prezentă la nivel internaţional. O analiză a factorilor generatori de acţiuni criminale a arătat că
reţelele de comunicare şi calculatorul modern prezintă caracteristici specifice care sînt de mare utilitate pentru
criminali şi implică serioase dificultăţi pentru potenţialele victime şi pentru aplicarea legii (probleme complexe de
securizare a sistemelor, diversitatea sistemelor hard şi soft, lipsa de experienţă a multor utilizatori, anonimatul
comunicării, criptarea şi mobilitatea internaţională). Grupuri care activează în domeniul crimei organizate,
profesionişti în spionajul economic şi serviciile secrete din întreaga lume exploatează deja aceste noi caracteristici ale
acţiunilor criminale cibernetice. Multe guverne, mulţi oameni de afaceri, mulţi utilizatori particulari nu realizează
pericolul la care sînt expuşi prin aceste noi condiţii de comitere a crimei, nici semnificaţia protecţiei împotriva crimei
cibernetice şi nici căile tehnice şi legale de contracarare a ameninţărilor infractorilor.
În traducere din limba greacă, termenul „securitate” înseamnă „a deţine controlul asupra situaţiei”. Securitatea poate fi
definită ca o situaţie în care orice subiect se află în deplină siguranţă şi protecţie, fiind ferit de influenţa anumitor
factori. În sens larg, securitatea presupune protecţia nevoii evidente, fiziologice, social-economice, spirituale şi
situaţionale de resurse, tehnologii, informaţii şi idealuri morale, necesare activităţii vitale şi prosperării populaţiei.
Un loc deosebit printre diferitele tipuri ale securităţii (socială, ecologică, demografică, politică, militară, ştiinţifico-
tehnologică, informaţională, energetică, culturală, de drept, umanitară, psihologică) îl ocupă securitatea economică,
datorită faptului că toate tipurile de securitate nu pot fi realizate în măsură deplină, fără asigurarea securităţii
economice. Esenţa securităţii economice reprezintă acea stare a economiei şi a instituţiilor puterii, când este garantată
protecţia intereselor naţionale, dezvoltarea socialmente orientată a ţării în ansamblu, fiind asigurat un potenţial de
apărare suficient chiar şi în condiţiile cele mai grele ale evoluării proceselor interne şi externe.
Până în prezent s-au afirmat două direcţii principale în abordarea fenomenului de securitate economică: anglo-
americană şi asiatică. În conceptul anglo-american scopul fundamental al sistemului economic constă în asigurarea
standardelor înalte de viaţă pentru cetăţenii ţării. În viziunea asiatică securitatea economică înseamnă, în primul rând,
creşterea puterii economice naţionale pe plan extern. Indiferent de viziuni, este imposibilă abordarea dimensiunii
economice a securităţii naţionale separat de cea politică, militară, informaţională etc.
În această ordine de idei, prin securitate economică naţională a Republicii Moldova se are în vedere situaţia în care nu
există bariere interne sau externe pentru asigurarea intereselor naţionale în domeniul economic. Pentru securitatea
economică naţională este important ca cetăţenii, agenţii economici privaţi şi societatea civilă în ansamblu să înţeleagă
şi să susţină interesele economice naţionale şi politicile economice, financiare, fiscale, bancare, monetare, comerciale,
investiţionale etc. Totodată, promovarea de către stat a unor politici de utilizare a resurselor economice nu trebuie să
contravină principiilor de liberă iniţiativă şi concurenţă, de intangibilitate a proprietăţii private şi nu presupune
implicarea statului în domeniile în care mecanismele de piaţă pot funcţiona mai eficient în absenţa intervenţiei
guvernamentale.
Indicatorii securităţii economice
Pentru aprecierea riscurilor şi consecinţelor acestora sunt utilizate criteriile securităţii economice, care pot fi exprimate
prin anumiţi indicatori. Pentru securitatea economică a ţării, o importanţă primordială o au nu atât indicatori înşişi, cât
valorile lor extreme, care pot împiedica dezvoltarea normală a factorilor de producţie, pot conduce la formarea unor
tendinţe negative cu efect distructiv asupra securităţii economice a ţării.
Unii din principalii indicatori ai securităţii economice ai Republici Moldova vor fi analizaţi în continuare.
Produsul intern brut (PIB) - volumul global al mărfurilor şi serviciilor din economie, exprimat în valoare bănească şi
realizat într-o anumită perioadă de timp. Pentru ţările cu o economie de piaţă dezvoltată, se consideră normale
ritmurile anuale de creştere a PIB de 2,7-4%. Pentru perioadele de formare a economiei de piaţă şi de reforme
radicale, ca acceptabili pot fi consideraţi parametrii negativi ai acestui indice sau o mică creştere de 0,5-1,5% pe an.
Perioada de descreştere nu trebuie să depăşească 2-3 ani.
Începând cu anul 2000 economia Republicii Moldova a revenit pe traiectoria creşterii, şi doar ca urmare a crizei
economice mondiale în 2009 s-a înregistrat o scădere a PIB-ului. În conformitate cu Raportul Băncii Naţionale a
Moldovei, produsul intern brut estimat în preţuri curente pentru anul 2009, a constituit de 60043 milioane lei,
înregistrînd o reducere cu 6,5 % faţă de anul 2008, rezultat mai bun decât cel estimat – o reducere de circa 8-10%.
Rata inflaţiei. Se consideră normal o rată anuală a inflaţiei de circa 5-6%, specifică ţărilor dezvoltate care elaborează şi
utilizează măsuri speciale de stopare a inflaţiei în cazul depăşirii cifrei de 10% anual. Conform Raportului Băncii
Naţionale a Moldovei, rata inflaţiei la 31 decembrie 2009, a constituit 0,4 la sută comparativ cu 7,3 la sută înregistrat
la finele anului 2008. Acest indice record de mic în 19 ani de independenţă este explicat de efectele crizei asupra
reducerii consumului şi a preţurilor, astfel că în 11 luni ale anului 2009 a fost înregistrată de deflaţie de 0,5% şi doar în
decembrie a fost înregistrată o inflaţie de 0,9%.
Balanţa de plăţi sintetizează situaţia relaţiilor economice externe ale ţării dintr-o anumită perioadă. Anul 2009 s-a
caracterizat prin instabilitate pe principalele pieţe internaţionale, înregistrindu-se creşteri şi scăderi considerabile ale
preţurilor la resursele energetice şi fluctuaţii ale principalelor valute. Balanţa de plăţi a Republicii Moldova şi în anul
2009 înregistrează un deficit. Astfel, deficitul contului curent al balanţei de plăţi, conform Băncii Naţionale, a
constituit 317,71 mil.USD în primele 9 luni ale anului 2009, comparativ cu 987.40 mil.USD în anul 2008.
Îmbunătăţirea situaţiei contului curent a fost determinată de reducerea deficitului comercial, care s-a redus cu 59,9 la
sută faţă de anul precedent, constituind 1980,6 mil.USD. Şi totuşi această ameliorare a situaţiei se datorează nu
majorării exporturilor şi creşterii competitivităţii produselor autohtone pe pieţele externe, ci reducerii importurilor ca
urmare a diminuării cererii şi a remitenţelor