ELENA FILIPESCU

1
2
 A fi învăţător înseamnă a avea aptitudini şi capacităţi intelectuale, dar şi o
pasiune deosebită , venită să contopească aceste calităţi în folosul celor încredinţaţi
spre formare.
Experienţa de până acum de activitate în mijlocul copiilor mi-a întărit
convingerea că serbările şcolare au un caracter stimulator pentru micii artişti.
Serbările şcolare lărgesc orizontul spiritual al copiilor şi contribuie la acumularea
de noi cunoştinţe, stimulând sentimente nebănuite sau dezvoltând altele slab
manifestate anterior, simţul de răspundere, dorinţa de reuşită, concentrarea atenţiei
pe parcursul desfăşurării spectacolului, înlătură timiditatea, stimulează
independenţa de acţiune.
Culegerea de faţă reprezintă o selecţie a celor mai reprezentative serbări şcolare
pe care le-am organizat şi le-am susţinut cu succes de-a lungul mai multor generaţii
de elevi.
Au fost culese versuri şi texte ale autorilor clasici sau contemporani şi aşezate la
locuri potrivite, în funcţie de semnificaţia şi conţinutul evenimentului sărbătorit.
Cântecele care însoţesc textele propuse sunt în cea mai mare parte melodii ale
unor compozitori îndrăgiţi de copii sau adaptări ale unor şlagăre.
Prezenta carte doresc să fie de un real folos celor care sunt veritabili misionari ai
neamului, trimişi din toate colţurile ţării să semene lumina, celor care continuă
tradiţia de a organiza serbări şcolare, serbări care vor rămâne peste timp momente
de bucurie sufletească, prilej de manifestare inedită şi nestingherită a valenţelor
native ale copiilor în faţa părinţilor, admiratorilor emoţionaţi, gata de a oferi
zâmbete, flori sau lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

Autoarea

3
 SERBAREA ABECEDARULUI
,,A e sunet de-nceput…”
Ţara-ntreagă azi zâmbeşte
Nouă , celor mititei,
Iar părinţii ne-ngrijesc
Ca să creştem voinicei .

Da, da, este chiar aşa

Fericită este viaţa mea.

Şcoală, noi avem frumoasă,

Carte multă să-nvăţăm,
Şi de toate-avem acasă,
Cu greul să nu luptăm.

Da, da, este chiar aşa

Fericită este viaţa mea.

O vacanţă ne aşteaptă
Plină doar de bucurii ,
După muncă-i şi răsplată,
Chiar şi pentru clasa-ntâi .

Da, da, este chiar aşa

Fericită este viaţa mea.

După un an de muncă,
Noi cu drag vă invităm
Să veniţi cu voie bună
La serbarea ce o prezentăm.

Bun găsit cu mic, cu mare,

Celor ce-s azi la serbare.
Dragi părinţi şi fraţi mai mici,
Vom serba acum, aici
Încheierea primei clase
Cu rezultate frumoase.

Chiar dacă suntem şcolari,

Cum vedeţi, puţin mai mari,
Noi emoţii tot avem .
De aceea vă rugăm:
Dacă o să ne-ncurcăm,
4
 Dumneavostră, ca părinţi,
Vă rugăm tot buni să fiţi
Şi pe noi să ne-ascultaţi:
Haideţi să-ncepem, fraţi!

Să începem, nu putem
Căci pe scenă nu avem
Prietena ce am avut
În anul care-a trecut.

Păi prieteni toţi suntem.

Ce prieteni mai avem?

Toţi : Cartea – abecedarul !

Aceasta este cartea nostră,

Îi spunem toţi : ABECEDAR
Sunt scrise-aici litere multe
De mână, dar şi de tipar.

Un pom în clasă am sădit

Din munca nostră, iată-l, creşte,
Şi zi de zi l-am înflorit
Şi ram cu ram azi ne rodeşte .

O literă, un sunet iar,

Le-am strâns tot floare lângă floare,
Azi pomul nostru-abecedar
E plin cu rod de sărbătoare .

( Abecedarul ) : Am sosit , prieteni mici,

Am sosit şi eu aici.
Şi-nainte de-a începe,
Dragi băieţi şi voi, dragi fete,
Am ceva ca să vă spun .

( Toţi ) : Ce ?

Abecedarul: Aţi muncit ?

( Toţi ) : Am muncit, clasa-ntâi am isprăvit .
Abecedarul : Aţi învăţat ?
( Toţi ) : Am invăţat , clasa-ntâi am terminat .
Abecedarul : A fost lung al vostru drum ?

5
 Un an întreg noi am muncit
Şi ne-am luptat din greu
Cu beţişoarele ce ne-ajutau la socotit,
Cu caietul ce-l pătam mereu,
Cu un ghiozdan prea încărcat,
Cu filele ce le rupeam,
Cu scrisul nostru apăsat,
Cu stiloul ce-l pierdeam,

Cu somnul dulce, dimineaţa,

Cu lecţiile din abecedar,
Cu apa ce ne răcea faţa,
Dar lupta n-a fost în zadar.

Cântec : Ora-i de plecat la şcoală

Veseli am pornit şi noi.
Pe străduţa şcolii noastre
Alergăm cu paşi vioi.
Suntem mari, suntem mari,
Noi acum suntem şcolari.
Uită-te ce bime-mi şade
Cu ghiozdan şi-abecedar,
De la mama am ghiozdanul,
Cartea am primit-o-n dar.
Suntem mari, suntem mari,
Noi acum suntem şcolari.

Hai, copii, să ne-amintim

Şi aici să povestim,
Noi, prin câte am trecut
În anul ce s-a sfârşit .

Mai întâi am învăţat

Scrisul ordonat .

Încă de la început
Liniuţe am făcut.
Bastonaşe aplecate,
Noduleţe ne-nnodate,
Cifre, uneori greşite,
Litere îngrămădite.

Până când am învăţat

Scrisul ordonat.
Am tot scris, am exersat

6
 Şi bine şi apăsat,
Uneori, chiar şi pătat.
La-nceput, când eu scriam,
Mâna-mi tremura,
Cu stiloul apăsam,
Vai, ce greu era !

Toţi : Vai , ce greu era !

Eu pe 8 îl tot făceam
Strâmb şi chiar culcat.
Nici nu ştiu de ce greşeam,
Dar l-am corectat !

Toţi : Dar l-am corectat !

Eu pe r îl tot greşeam,
Că uitam să-i fac,
De grăbită ce eram,
Noduleţu-n cap.
Eu pe R cu B, mereu,
Rău îi confundam,
Dup-un timp , însă şi eu
Bine îi citeam.

M cu N erau la mine
Cam la fel, ştie oricine,
De-asta, NOR când eu citeam
Ieşea MOR, ce mai păţeam !

Toţi : Vai, şi noi ce ne distram !

Şi eu, frate, tot aşa,

Aveam o problemă grea,
Citeam COC în loc de CIOC
Şi clasa râdea cu foc.
Când cu-alfabetarul eu
Treceam si lucram,
Tare îmi mai venea greu,
Neatent eram.
Silabele îmi cădeau,
Pe sub bancă se pierdeau :
Of, că multe mai erau !

Toţi : Of , că multe mai erau !

Eu lui CI – GI îi spuneam,
7
 Neatent îl confundam.
De-asta, de-o strigam pe CICI,
Mie îmi răspundea … GIGI !

Voi nu ştiţi, n-aveţi habar,

Tare-i greu să fii şcolar !
Şi vă dau cuvântul meu
Că elev pe clasa I
Este-n lume cel mai greu !

Dar nu şcoala mă apasă,

Ci profesorii de-acasă
Ce-mi pândesc orice mişcare :
Mama, tata, mama-mare,
Tanti Puşa, unchiul Gicu,
Nenea Tache şi bunicul ;
De atâţia, nu mai poţi
Nici un cuvinţel să scoţi !

Mama-mi spune să mănânc,

Tata-mi strigă să mă culc,
Tanti Puşa – să citesc,
Unchiul Gicu – să mai cresc,
Bunicuţa – s-o ajut,
Nenea Tache – să-l ascult.
Fii atent si stai cuminte !
Fii atent şi ţine minte:
Adunările-nvăţate !
Măi băiete, treci la carte !

Fără 10 să nu vii !
Primu-n clasă vreau să fii !
Toată ziua să înveţi,
Să nu scoţi nasul din cărţi !

Fii atent la traversare !

Ai luat punga cu mâncare ?
Să nu fugi, să fii atent,
Pe hol tu să mergi încet !

Vezi să nu mai scrii cu pete

Şi să rupi foi din caiete !

8
 Eşti mare, să cumperi pâine,
Să te scoli devreme mâine !
Poezia s-o înveţi
Şi pe X să-l mai repeţi !

Fii atent şi fii cuminte,

E un rău cel care minte !
Nu păta când scrii acasă !
Nu mai alerga prin clasă !

N-o mai bate pe Alina,

Nu copia de la Adina !
Spune tare tot ce spui !
Să nu vii cu vreun cucui !
Spală-ţi mâine murdare!
Să te speli şi pe picioare !
Nu uita cartea acasă !
Stai frumos când stai la masă !

Asta-i virgulă ? Ha, ha !

Mai curând e-o acadea …
Vrei să zici c-aşa e 3 ?
E codiţa lui Grivei !

4 –ul ăsta-i nemâncat,

5 – ul pare spânzurat,
Iar de 8 , ce să mai zic ?
Seamănă cu un covrig .

Nu se face-aşa un “plus” ( + ) !
Strigă tata la Ionuţ.
Nu se scrie-aşa MARIA !
Te apucă nebunia.

Spune repede, Andrei,

Cât fac 9 fără 3 ?
Fără numărat, băbeşte,
Doamne, cât se mai gândeşte !

Vai, copilu-i anormal,

Îl vom duce la spital !
De greşea şi adunarea
Aduceam, pe loc, salvarea !

Nu aşa şi nu aşa,

9
 Cât se poate îndura?
Bietu-mi cap, de mic şcolar,
Mi-l făcuseră calendar!

COR : Of, of, of şi vai de mine …

Mai întâi s-ascult, pe cine ? …

Ştiu că ce spun toţi e bine,

Dar uitaţi-vă la mine!
Sunt eu mare, dar nu prea
Şi-mi mai place-a mă juca.
Am crescut, dar tot sunt mic,
Nu mă credeţi un voinic!

Zace tristă bicicleta,

Rugineşte trotineta,
Iar jucăriile, frate,
Prăfuite şi uitate
Stau departe, aruncate …
Jocurile să-ţi mai placă?
Nu prea mai ai timp de joacă …

Chiar bine ştiu să citesc,

Însă mai silabisesc.
Scriu frumos, pe îndelete,
Uneori … mai fac şi pete.
În recreaţie, pe hol,
Fiindcă alerg – cad,
Dar mă scol.
La prânz nu prea pot să dorm,
Însă noaptea, zău, am somn !

Foarte bine socotesc,

Uneori mai şi greşesc,
Fac pe MINUS în loc de PLUS
Şi rezultatul … s-a dus !
În ore-s atent, citesc,
Dar mă mai şi răsucesc.

După avioane, mor,

Mă voi face-aviator !
Plâng caietele-n ghiozdane
Că s-au subţiat cam tare
C-am rupt foi de avioane .

10
 Ce să fac, aşa sunt eu,
Of, să fii şcolar e greu!
Să ai lecţii de-nvăţat,
De socotit, de copiat.

Când eram la grădiniţă

Nu-mi mai trebuia fundiţă,
Nu eram nici prea cuminte,
Vorbeam, chiar şi ne-ntrebat,
Dar acum, s-a terminat.
Am crescut cu-adevărat.
Am trecut în altă clasă,
Plec devreme de acasă,
Scriu, învăţ, sunt ordonat.

Că tăticul şi mămica,
Tanti Puşa şi bunica,
Nenea Tache, unchiul Gicu,
Şi vecinii şi bunicul,
Profesorii mei de-acasă
Să fiu altfel – nu mă lasă!

Un an întreg am învăţat,
Ne-am străduit peste puteri
Şi-n cunoştinţe-am avansat.
Suntem cu toţi mai buni ca ieri.
Acum citim destul de bine
Şi socotim frumos,
De ne întreabă orişicine,
Noi fruntea n-o plecăm în jos.

Ştim acum de ce e soare,

De ce creşte iarba mare,
De ce-i noapte, de ce-s nori,
De ce-i ger, de ce sunt flori,
Ştim acum, deci cum s-ar spune
Rostul lucrului în lume.

Cântec toţi: A,a,a,

Acum e vară, da !
Clasa I eu am sfârşit
Şi sunt tare fericit …

E,e,e,
Plăcută vreme e .
Mama este bucuroasă

11
 C-am trecut în altă clasă.
…………………………..

U,u,u,
Plecăm cu trenul.
Şi la munte şi la mare
Unde va vrea fiecare.
…………………………...

Acum în caldă zi de vară,

Când crângul este plin de flori,
Zburdăm, cântăm voioşi pe-afară
Sub soarele scânteietor.

Şi ne-avântăm spre zări albastre

Râzând în leagăne, zglobii,
Citim poveştile măiastre,
Aşa cum fac atâţi copii .

Plecăm voioşi înspre pădure,

Căci are aerul curat,
Şi are fragi şi multe mure,
Plecăm cu cântec minunat .
Plecăm voioşi înspre câmpie
Şi înspre mare noi plecăm,
Gălăgioşi precum o mie
De broaşte, când noi ne jucăm .

Cântăm în cor cântece multe

Şi ne jucăm , cădem pe jos.
Stau ciocârlii să ne asculte
Şi spun că tare e frumos .

Cântec – toţi : În vacanţă .

Copilăria nostră e o floare,

Frumoasă ca o primăvară,
Ca pomii înfloriţi sub soare,
Ca ziua caldă sub soarele de vară .
Dacă mă-ntreabă cineva :
- Copile , cum e viaţa ta ?
Cuvinte n-am ca să exprim
Copilăria ce-o trăim .

12
 Dacă mă-ntreabă cineva :
- Copile , cum e viaţa ta ?
Îi spun că viaţa mea-i o floare
Ce are apă multă şi mult soare .
O floare de toţi iubită
Ce creşte-n România fericită .

Cântec- toţi : Copilăria mea e fulg de nea

Un bob mărunt de rouă
Sau de catifea.
Copile, eşti o stea
Minune-n ţara mea
Eşti soarele pe cer,
Eşti lună şi mister.
Copii, să ne iubim
Şi-n pace să trăim,
Sub soarele-arzător
Şi cerul fără nor.

La revedere , abecedarule !
Din toamnă, de când te-am privit,
Noi ne-am luptat cu tine tare,
Însă acum, s-a isprăvit .

La revedere, voi beţişoare,

Un an întreg v-am folosit,
La revedere, numărătoare,
Şi tu, alfabetar iubit !

Rămâneţi, dar, cu bine,

Noi clasa am trecut,
Suntem în clasa a doua
Şi ne bucurăm mult .

Toţi : La revedere, alfabetare,

La revedere, numărătoare,

La revedere, beţişoare,
Şi voi, iubite-abecedare !
Abecedarul : Şi acum, dragele mele,
Înainte de-a pleca,
Mai aveţi de spus ceva ?

Da ! Nu vom uita niciodată

13
 Orice lecţie-nvăţată
Din frumosul tău sumar,
Bunule abecedar!

De la tine, toate ştim,

Să scriem, să povestim,
Corect, limba românească,
Limba noastră strămoşească .

Cântec – toţi : Limba românească

Vom duce cu noi departe

Toata dragostea de carte
Şi de adevăr curat
Aşa cum ne-ai învăţat .

Rămâi cu bine-abecedar,
Tu ne-ai condus pe-ntâiul drum,
Doamna ne-a aprins lumina
Şi dânsei mulţumim acum .

Vreau să-i mulţumim curat

Pentru cât ne-a învăţat
Şi să-i spunem cu plăcere :
Rămas bun , “ La revedere ! “

Cântec – toţi : (I) Rămâi cu bine, clasa întâi !

Cu mult regret te părăsim,
Nu vom uita că ( toţi ) de la tine
Ştim să citim, să socotim .
R: La 7 ani , tot înainte,
Mereu mai veseli, mai voioşi,
Sunt anii din copilărie
Cei mai iubiţi, cei mai frumoşi .
( II ) Rămâi cu bine, clasa întâi !
În gând cu noi, mereu vei fi,
Ne despărţim ( azi ) cu greu de tine,
Dar neîncetat te vom iubi .

R: ………………………

14
 CARNAVALUL PERSONAJELOR DIN
POVEŞTI
,,O poveste este o lecţie de viaţă…”

PREZENTATOR 1

Din lumea basmelor vrăjită,

Venim la voi, să vă distrăm!
Şi-această lume e privită
Aşa cum noi o arătăm:
Cu bune, rele presărată,
Nu-nvinge răul niciodată!

PREZENTATOR 2

Şi vă rugăm să luaţi aminte

La înţeleptele cuvinte
Ce vă îndeamnă să luptaţi,
Cu dreptu-n viaţă să intraţi.
Şi ocoliţi-i pe cei răi,
Căci vor plăti, cândva, şi ei!

PREZENTATOR 3

Poveştile noi le-am aflat

Şi rolurile-am învăţat
Mai bine ca nişte artişti,
Când veseli şi frumoşi,
Când trişti.

PREZENTATOR 4

Aici, în acest carnaval,

Noi vă poftim pe toţi la bal.
15
 Şi nu vă cerem altceva
Decât să râdeţi. Veţi putea!
Ne răsplătiţi-aplaudând
Şi mulţumindu-ne în gând.

ÎMPĂRĂTEASA CEA REA

Ia spuneţi-mi, unde-i draga fată,

Albă-ca-Zăpada?
Nu c-aş vrea să mă răzbun,
Vreau o vorbă să îi spun,
Să ştie c-am suflet bun!

Eu,deşi n-o prea iubesc,

Vreau să îi împodobesc
Pletele-i ce strălucesc,
Un pieptene să-i dăruiesc
Şi-o cureluşă argintie,
Pe mijlocel strânsă să-i fie.
Şi-un măr frumos, ca să mănânce
Şi zorii zilei să n-apuce!

ALBĂ-CA-ZĂPADA

În căsuţa din pădure

Eu îndată fac curat:
Farfurii, ceşcuţe, oale,
Le aşez frumos în raft.

Fac şi supă, mâncărică,

Spăl şi calc de şapte ori.
Deşi masa este mică,
Încap şapte frăţiori.

Şi hăinuţe şi pătuţuri
Astăzi am aerisit,
Iar piticii pot să vină:
Totul este pregătit.

SCUFIŢA ROŞIE

La bunicuţa am plecat,

16
 Aşa cum v-am mai povestit.
De mama nu am ascultat,
La lup în burtă-am nimerit.

Şi nu ştiu cum a reuşit,

Cu vorbe dulci m-a amăgit.
Cum n-am văzut că faţa sa
Nu seamănă cu buna mea?
Deşi am fost politicoasă
El m-a mîncat, c-am fost gustoasă!
Şi bunicuţa a intrat
În burta lupului turbat.

Dar ne-a salvat un vânător

Ce l-a-mpuşcat foarte uşor.
Mi-aduc aminte ce-am păţit
Dar de atunci m-am cuminţit!

BUNICUŢA

Hai, lasă! Totul a trecut!

O să uităm greşeala ta.
Te vei purta cum ar fi vrut,
Scufiţă dragă, mama ta!

Nu te opreşti ca să discuţi
Cu oamenii necunoscuţi.
Şi dacă se va întâmpla
Să te oprească cineva,
Să-l ocoleşti, apoi să fugi
Şi la părinţii tăi s-ajungi.
Ei vor putea să te-ocrotească,
De griji, nevoi să te ferească.

LIZUCA – din Dumbrava minunată

Hai, Patrocle, hai odată

Să pornim la drum acum
Spre dumbrava minunată,
Unde stau oamenii buni!

17
 Nu ne vrea nimeni acasă,
Totul s-a schimbat în rău:
Mama vitregă-i nervoasă,
Spune-n sat, prea obidită,
Că-s urâtă şi prostuţă,
Murdară şi necioplită:

Dar eu sunt aşa drăguţă!

Nu o supăr niciodată.
Sunt o fată de la ţară.
Poate nu ştiu să mă port.
M-a bătut – nu-i prima oară!
De-aia plec, nu mai suport!

Numai tu, Patrocle dragă,

M-ai iubit întotdeauna.
Să plecăm acum în grabă!
Să fugim, că iese Luna!

Drumu-i lung, necunoscut,

Înserarea iute vine.
O s-ajungem deîndată
La bunici, unde e bine!

NICĂ – din Amintiri din copilărie

Eu sunt Nică cel hazliu

Şi de pozne mă cam ţiu.
De la Creangă aţi aflat
Câte mi s-au întâmplat:

Pupăza din tei am luat,

Cireşul l-am scuturat,
Am fugit şi la scăldat,
Mama hainele mi-a luat.

Chiar şi râie am avut!

Nici să dorm nu am putut:
Mă mânca pe mâini, pe corp,
Şi m-am răzbunat pe porc,
Vrând să-l călăresc un pic
M-a trântit ca pe-un nimic!

Să ştiţi că tot ce-aţi aflat

S-a-ntâmplat cu-adevărat!

18
 Căci Bădiţa pe hârtie
Scrie-a lui copilărie!
FATA MOŞULUI

Eu de muncă nu mă sperii
Curăţ, mătur şi gătesc.
Mama viregă şi sora
Tot mereu mă necăjesc!
M-au gonit acum de-acasă,
Rătăcesc printre străini.
Noroc să am! Sunt curajoasă
Şi-am aceste două mâini.
Cu ele eu fac treabă multă
Şi voi găsi de muncă, zău!

După ce am fost plătită

Pentru munca mea cinstită
Cu-o lădiţă m-am ales,
Şi la drum iar am puces.

FATA BABEI

Cum să spăl şi să fac treabă,

Cînd eu am mânuţe moi?
Toată lumea vrea degrabă
Un cuptor plin de noroi,
O fântână dărâmată,
Eu să le repar îndată!

Şi copacul ce dă pere
Se tot vaită de durere.
De omizi să-l curăţ eu?
Auzi la el, ce tupeu!

Căţeluşa asta şchioapă

Vrea să-i scot spinul îndată.
Şi s-o spăl cu multă apă,
Ca să fie mai curată.

Voi, mânuţe frumuşele,

Delicate degeţele,
Vă iubesc şi vă-ngrijesc,
Că nu-mi place să muncesc!

CENUŞĂREASA

19
 Sunt orfană şi, de mică,
De când nu mai am mămică,
Tare mult mai pătimesc:
În cenuşă eu trăiesc!

Tata s-a-nsurat pe dată

C-o femeie îngâmfată,
Una cu nasul pe sus.
Mult necaz mi-a mai adus!

Şi cu dânsa au venit
Şi s-au pus pe poruncit
Două fete cucuiete,
Parc-ar fi nişte cumetre!

Dar norocul a venit

Eu pe prinţ l-am întâlnit,
De cenuşă am scăpat,
Sunt prinţesă la palat!

ILEANA COSÂNZEANA

Mă prezint: sunt zâna bună!

Am pe rochie Soare, Lună.
Cosânzeana mă numesc
Toţi copiii mă iubesc!

De necazuri nu duc lipsă:

Cât povestea e de-ntinsă,
Zmeii mă tot oropsesc.
Of, amar mai pătimesc...

Ba în turn ei mă ascund,
Ba în codrul fără fund,
Se-ngrijesc să am de toate
Şi mă ţin doar în palate.

Dar sfârşitu-i fericit.

Nuntă mare s-a pornit,
S-a mâncat şi s-a dansat.
Istoria s-a terminat!
FĂT -FRUMOS

Sunt vestitul Făt-Frumos,

Lupt călare şi pe jos.

20
 Zmei, balauri ce-am aflat,
Capetele le-am tăiat!

Oameni răi am pedepsit,

Pe cei buni i-am ocrotit,
Pe Ileana am scăpat
Dintr-un codru-ntunecat.

La lumină am adus,
De pe unde le-au ascuns,
Luna şi cu stelele,
Ce le-au răpit ielele.

Am adus şi Soarele
Să coacă ogoarele!
Eu la nuntă vă poftesc:
Cu Ileana mă-nsoţesc!

PĂCALĂ

Eu sunt Păcală cel vestit!

De mine toţi au auzit.
Isprăvile ce le-am făcut
Aproape toţi le-aţi cunoscut.

Am şi-un prieten şugubăţ:

Tândală e – ţăran isteţ!
Pe unde-n lume am umblat,
De proşti am râs şi ne-am distrat.

Şi răutatea-am pedepsit,
Iar lacomii ne-au ocolit.
Şi râsu-a fost săgeată vie,
Am tot lovit cu veselie.

Aşa se-ntâmplă-n orice caz

Ca de necaz să facem haz.
Suntem români din moşi-strămoşi:
Avem, n-avem – suntem voioşi!
FINAL

Petrecerea s-a terminat

Şi carnavalul s-a-ncheiat.
Eroii noştri au dorit
Să-şi joace rolul potrivit.

21
 Căci fiecare întâmplare
Are în viaţă-asemănare.
Poveştile, cât sunt de multe,
Spre-nvăţătură sunt făcute.

Vă las cu bine, dragii mei,

Şi vă invit la dans, ehei!
Apoi, în cartea de poveşti –
O lume-n care nu găseşti
Atâta rău precum în viaţă,
Ci vorbă bună şi-o povaţă,
Să ştii să ieşi învingător
Aşa, ca-n lumea basmelor!

22
 O FLOARE ŞI- UN ZÂMBET PENTRU MAMA

,,Cât e de drag cuvântul sacru ,,mamă”

Iarna, iată s-a sfârşit Sunt atât de fericit
Şi zăpada s-a topit Că mămica mea iubită
Din pământ au răsărit A venit azi la serbare
Ghioceii ce-au vestit Să asculte o urare!

Că, la noi, în ţară, iar, Urare de ziua ei

Vine mândra primăvară. Urare pentru femei.
Astăzi este sărbătoare Că e ziua tuturor,
Şi vom face o serbare, Mamelor, bunicilor

Adunaţi, aici, în sală, Şi-a fetiţelor de-aici

Toţi în hainele de gală, Cele mari şi cele mici
Astăzi vom sărbători Toţi copiii vor cânta
Ziua mamei, şi va fi Poezii vor recita.

Cât se poate de frumos Eu, pentru că sunt mai mică

Căci vom prezenta duios: O sărut pe-a mea mămică
Poezii pentru mămici. Pe frunte şi pe obraz
Cântece pentru bunici. Să-i alung orice necaz.

Că noi tare le iubim, Iar ca dar, eu îi ofer

Fericire le dorim, Toate stelele din cer
Viaţă lungă, sănătate Luna şi cu mândrul soare
Şi belşug să aibă-n toate! I le dau ca pe o floare.

Mama - cel dintâi gângurit al pruncului când deschide ochii în lume; zâmbet şi
lacrimă şi suflet asupra patului celui care va deveni încă un om; ochi pierduţi pe
căile celui plecat şi aşteptat să se întoarcă; mângâiere şi alinare celui necăjit; sprijin
la nevoie şi sacrificiu; chiot de nădejde pentru cel biruitor în viaţă;

Cât e de drag cuvântul sacru : „mama”

Un gângurit când pruncul vrea s-o cheme
23
 E lângă noi în clipele supreme
Din leagăn, pân’ la cea din urmă vamă.

Din veşnicii ca focul unei steme

Îşi flutură a dragostei maramă
Păstrează-i chipu-n aurită ramă
Şi de nimic, nicicând nu te vei teme.

Mama pentru-al ei copil are scumpe dezmierdări.

Are inimă cu ochi, are ochi cu sărutări.
Plânsul lui, e plânsul ei; orice e pe ea o doare.
Ea trăieşte pentru el; când el moare, şi ea moare.

E greu să alegi din toate fiinţele care te înconjoară pe cea mai dragă. Cu cât trec
anii, cunoaştem mereu noi oameni care cuceresc prietenia sufletului nostru. Aş
putea spune că n-o iubesc pe doamna învăţătoare?
Şi totuşi din zecile de chipuri care îmi trec prin faţă, unul pare înconjurat de
lumină şi căldură mai multă. E chipul mamei. Când mă gândesc mai mult la mama
parcă aud versurile:
„Cel mai frumos şi scump cuvânt
Ce zice omul pe pământ… e mama.”
Le ştiţi, nu?

Sub fereastra casei mele Glasul ei răsună dulce

Vin şi trec atâţia paşi Eu un cântec îl socot
Dar eu ştiu când trece mama Când mă strânge mama-n braţe
Mersul ei e mai gingaş. Eu mă fac micuţ de tot.

Cerul e senin de parcă-i Dar zâmbetu-i blând şi drag

Floarea de nu-mă-uita Se transformă în oftat
Primăvara-i mai frumoasă Când păşesc al casei prag
Când zâmbeşte mama mea Şi mă vede supărat.

Iară de nu sunt cuminte

Cu un glas dojenitor
Ea îmi spune: „Ia aminte!
Să fii bun şi-ascultător!”

Mama este prima vorbă ce-i rostită pe pământ

Este cel mai dulce fagure, este cel mai scump cuvânt.
E o harpă ce răsună melodii încântătoare,
Liniştind inimi plăpânde, ştergând lacrimi pe-obrăjoare.
Vorba sa e-un cânt de versuri; e izvor de mângâiere,

24
 Dulcele-i sărut pe frunte, curmă lacrimi şi durere.
Cu priviri duioase, zilnic, răbdătoare-ţi dă povaţă,
Şi mustrând, ea te ajută să ajungi ceva în viaţă.
Sunt o fată mititică Mamă, azi e ziua ta!
Şi-o iubesc pe-a mea mămică Ghiocei în dar ţi-oi da
Şi pe tata îl iubesc, Obrazul de mi-l săruţi
Şi frumos eu vreau să cresc. Şi-ochişorii mei micuţi.
Să primeşti mămica mea, Şi-o să fiu cea mai cuminte,
Darul meu de ziua ta. De-asta să-ţi aduci aminte.
Veniţi acum să ne-auziţi cântând
Cu voi să-mpărţim, azi, bucuria,
Veniţi să ne vedeţi serbând
E ziua mamei, azi în România!

Cântec: Am vrut să-ţi culeg o floare

Un mic ghiocel frumos,
Dar până la urmă moare
Şi nu e de folos.

Refren : E ziua ta, mămico,

În dar ţi-am adus inima
Şi crede-mă, mămico,
Un dar mai frumos nu se putea.

Am vrut să-ţi culeg din soare

O rază să-ţi prind în păr,
Dar tu străluceşti mai tare
De dragoste şi dor.

Am vrut să-ţi culeg steluţe

Să-ţi fac un mic colier
Dar cine nu ştie oare
Că-n zori steluţele pier.

Zile şi nopţi îngândurată Oriunde-aş fi în viaţa-ntreagă

Ea a vegheat fără-ncetare Nu voi uita tot ce-ai făcut
Muncind cu râvnă viaţa toată Îţi mulţumesc măicuţă dragă
Odorul ei să crească mare. Şi mâna caldă ţi-o sărut.

Mama mea e-o mamă bună De la ea ştiu tot ce ştiu

Inima-i e cuib de lună Ea-mi arată cum să fiu
Tot ca tata e şi ea Cum să merg, cum să vorbesc
E ca orice mamă, stea. Şi cât de frumos să cresc.

Cu mâna ta m-ai legănat M-ai învăţat să preţuiesc

În zorii primei dimineţi Tot ce e bun, tot ce-i frumos

25
Şi vorba ta mi-a dezlegat M-ai învăţat cum să privesc
Secretul multor frumuseţi. Spre viitorul luminos.

Să las în urma mea durerea O simt mereu aproape

De mi-ar ieşi vreodată-n drum, Mereu, mereu în preajma mea
Mi-ai dat speranţe şi puterea Şi parc-aud mereu în şoapte
Să-nlătur orice rău de-acum. Ia fă aşa, şi fii aşa.

Cine ştie cum e-o mamă Lângă tine nu-i tristeţe

Cum e mama, draga mea! Nu e nor, e cer senin
Suflet cald şi glasu-i dulce Trandafirul ce-nfloreşte
Eu nicicând nu le-oi uita. Ţie astăzi ţi-l închin.
Visurile vieţii mele
Le vei ocroti mereu
Şterge-ţi lacrima şi uită,
Ce-a greşit copilul tău.

Cântec: Soarele de dimineaţă

Să apară-n calea ta
Îţi urez, mămico dragă,
Fericire-n viaţa ta.

Refren : Lângă tine, mama mea,

Stau mereu alăturea
Lângă tine fericirea mi-o găsesc.

Nu-i copil în lumea-ntreagă Spun la fel iedul, mierliţa

Care astfel să nu spună: Orice pui ce vieţuieşte
Mama mea e cea mai dragă, Şi cu-atât mai mult, fireşte,
Mama mea e cea mai bună! Spun băiatul sau fetiţa.
Spun şi eu măicuţei mele Mamă, tu-mi eşti numai una
Şi-i voi spune-ntotdeauna, Cum e luna între stele.

Cred că toţi copiii sunt fericiţi când simt mângâierea caldă a mamei. Eu mă uit
cu drag la mâinile ei şi de multe ori mă mir. Mama e o femeie muncitoare, dar câtă
gingăşie poate exprima uneori această mână asprită de muncă!
În urma acului ei se-nşiră pe pânza albă floricele ce parcă sunt rupte din
grădiniţa de sub geamul casei.
Şi totuşi mi se pare că atunci când mâna mamei îmi mângâie părul sau obrazul
îmbujorat de febră, e mai gingaşă ca oricând. Cu cât drag îmi amintesc cum mă
îngrijea când eram mic. Se îngrijea să avem haine frumoase şi curate întotdeauna.

Câte griji pe-o biată mamă

Pân’ să-şi vadă puiul mare!
De-i bolnav, de bună seamă,

26
 Se frământă şi mai tare.

Pentru mame, noi, copiii, însemnăm o adevărată fericire, tot restul vieţii lor. De
aceea ne înconjoară în toate clipele copilăriei cu o dragoste neţărmurită. De la
mama am învăţat primele cuvinte, unele pe care le mai aud şi astăzi în gura ei, aşa,
stâlcit, cum le rosteam eu odinioară.

M-a crescut mama în poală M-a-nvăţat să gânguresc

Din leagăn până la şcoală Să spun mamă, să zâmbesc
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul M-a-nvăţat apoi prin casă
Mi-a vegheat somnul şi gândul. Primii paşi, până la masă.

M-a-nvăţat ca să nu mint, Mamă bună, mamă dragă,

M-a-nvăţat să nu m-alint, Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Să nu ştiu ce este frica, Pentru tot ce ai făcut,
Toate… m-a-nvăţat mămica. Pentru că tu … m-ai crescut.

M-ai ocrotit cum ocroteşti o floare Şi câte nopţi ai stat în priveghere

Să stea cu faţa spre lumină. Când m-a-ncercat o boală ori
necazul
M-ai apărat de foc, de ger, de tină Mi-ai mângâiat cu dragoste obrazul
Şi mi-ai făcut din viaţ-o sărbătoare. O, cât de sfântă-i calda-ţi
mângâiere!

Stau cu ochii larg deschişi în noapte Scumpa mea, iubita mea măicuţă
Şi mă lupt cu somnul ce m-apasă. Chipul tău, mereu îl port în gând
Gândul meu spre mama se îndreaptă, Te revăd tot tânără, drăguţă
Este la serviciu, nu se-ntoarce acasă. Cu surâsul tău duios şi blând.

Pe la miezul nopţii, de la muncă, Terminându-ţi lucrul,vii la mine

Te întorci acasă. Ai dormi. Să-mi urezi duioasă: somn uşor!
Însă grija, somnul ţi-l alungă Eu mă trezesc, de vorbă stau cu tine,
Nu te poţi de gânduri odihni. Şi-ţi redeschid al inimii pridvor.

Despre toate-ţi cer povaţă Noaptea, spre calea stelelor privesc

Despre şcoală-ţi povestesc Şi mă gândesc la mama mea.
Tu-mi treci mâna-ţi lin pe faţă În toată lumea asta mare
Şi-mi spui sincer: Te iubesc. Mai bun prieten nu pot să găsesc.

În clipele când învăţam acasă, mama se apleca cu dragoste şi mă îndruma

purtându-mi mâna pe foaia albă a caietului. Când greşeam câteodată, îi vedeam
ochii întunecoşi şi ce n-aş fi dat s-o văd iar zâmbind. Ea m-a învăţat ce e drept, ce e
bun şi cum să mă port ca să-i fac cinste.

27
În liniştea din casă Ea, plină de iubire
Cu mâna tremurândă S-a îndreptat spre mine
Cu linii şi cârlige Şi mi-a rostit în şoaptă
Umplut-am rând pe rând Întâiul „foarte bine” !
O pagină întreagă.

La fel ca zorii pentru ziua nouă

Ca pentru păsări, ramura de tei
Ca pentru floare, boabele de rouă,
Aşa e mama pentru copilul ei.
Mamă, de-ai fi o stea
de Grigore Vieru

Mamă, de-ai fi o stea-n cer lină,

Te-aş găsi după lumină,
Rostire-aş spre faţa ta :
“Când dormi, maică, dumneata ?”

De te-ai face spic secară,

Te-aş găsi după povară
Şi te-aş întreba tot eu :
“Nu ţi-i, măiculiţa, greu ?!”

De-ai fi-n codru-o păsăruică,

Dupa glas afla-te-aş, muică,
Zice-aş ud de roua ta :
“Ce dor ai de cânţi aşa ?!”

De te-ai face-n văi o floare,

Te-aş găsi după suflare,
Spune-ţi-aş vorbe cereşti :
“Maică, tot frumoasă eşti !”

Mămica mea,de ziua ta,

Pentru chipul tău drag,
Ce mereu mă aşteaptă-n prag,
Aş dori să-ţi ofer, cel mai scump giuvaier.
…Dar, ca să-ţi mulţumesc şi să te răsplătesc,
Orice dar de preţ să-ţi dau de-aş vrea,
Tu, mult cu mult mai mult ai merita!
Deci, mamă, ce-aş putea să-ţi dăruiesc?!
Eu te sărut cu dragoste fierbinte;
Din suflet, cu respect îţi mulţumesc
Cât nu se poate spune în cuvinte.
… Şi te mai rog, mămico,

28
 Să primeşti ca dar, în această zi a ta, de sărbătoare,
Toată iubirea şi recunoştinţa mea, fără seamăn de mare!

Mămica mea, de ziua ta,

Pentru chipul tău drag şi frumos,
Eu la fel aş dori să-ţi ofer, un dar scump, preţios…
Dar încă-s mic … şi până o să cresc,
Eu n-am comori şi-averi să-ţi dăruiesc.
De-aceea darul meu de ziua ta
E unul mic şi pe măsura mea.
Dă-mi mâna, scumpă mamă, să-ţi-o sărut
Şi îţi promit că-n toate şi-n tot, cuvântul mereu să-ţi ascult,
Să fiu cuminte, bun şi să învăţ mai mult…
Acum din inimă curată de copil,
Eu îţi spun un simplu mulţumesc!
Căci toate cuvintele lumii nu pot să cuprindă
Ce mult te iubesc!

Mama – cuvânt ce cuprinde în el toată dragostea şi duioşia fiinţei care însoţeşte

ocrotitoare viaţa copilului, îi dă suflet din sufletul ei şi-l creşte drept, falnic, ca pe
un stejar.
Niciodată n-o să putem găsi cuvintele care să exprime toate sentimentele, toată
dragostea şi toată recunoştinţa ce o avem pentru fiinţa care ne-a dat viaţă.
Oriunde mă duc şi orice fac, port în suflet chipul ei luminos care mă călăuzeşte
şi mă ajută să realizez încet, visul ce şi l-a făurit prin mine.

Mamă eşti pe lume

Tot ce-i mai frumos
Ochii tăi sunt limpezi
Glasul ţi-e duios.

Port necontenit în suflet chipul mamei. Înaltă, cu ochii duioşi şi plini de

bunătate, ea m-a învăluit cu o privire caldă şi înţelegătoare, mi-a dat curaj şi
încredere în tot ce e bun. Braţele ei sigure m-au legănat. Cu glasu-i cald mi-a
cântat cântece de leagăn. Cu ele mă împăca şi-mi făcea somnul liniştit. Ce cald era
în braţele mamei şi câtă pace şi seninătate aducea în casă glasul ei!
Mama este persoana cea mai dragă sufletului nostru. Din primele clipe ale vieţii
noastre îi zărim chipul cel frumos, îi auzim glasul cel duios, îi simţim blândeţea
cea iubitoare.
Crescând, înţelegem că fără ea nu am fi putut exista, fără ajutorul şi mângâierea
ei nu am fi reuşit în viaţă.

Mamă scumpă, mamă bună,

Aş dori să-ţi fac cunună
Din stele, soare şi lună.

29
 Pentru că tu eşti fiinţa
Care mi-a dat viaţă
Şi-mi îndrumă paşii
Dis de dimineaţă.

Mama-i primul leagăn,

Primul vers de dor,
Mama-i pâinea caldă,
Cel mai scump odor.
- Mama-i raza caldă,
Din măritul soare
Ce străluce-n viaţă
Când un fiu răsare.
- Mama-i prima frunză,
Primul ghiocel
Ce nu-l rupe vântul
Nici al iernii ger.
- Pavăză-mi furtunii,
Far în larg de mare,
Mama-i pentru mine
Cea mai scumpă floare.
Curcubeu de-a pururi
Peste-ntinsa zare.

Abia s-arată primul fir de iarbă

Şi ghiocelu-şi sună clopoţelul,
Ca să vestească şi el mititelul
Că este ziua ta, iubită mamă !
Şi mâţişorii-şi pun hăinuţe noi
Sub raza soarelui încălzitoare,
Să-i strângem azi în bucheţele noi
Să-i ducem dragei noastre-nvăţătoare.
Căci ele, deopotrivă ne sunt mame
Şi-o spune oricare copil cu fală:
Mama e cea care ne-a dat viaţă,
Învăţătoarea-i mama de la şcoală.

Şi în această zi de primăvară,
Când ghioceii-şi sună clopoţeii,
Noi nu uităm că, mai presus de toate,
E ziua mamei, e ziua femeii.

Fii, copile, fericit

Atâta vreme cât mama trăieşte,
Tu ai un dar nepreţuit,
O mamă care te iubeşte.
30
 Dragă mamă,
Când am fost destul de mare
Ca să-mi amintesc,
Ai fost acolo
Unde am avut nevoie de tine,
Să-mi împărtăşeşti necazurile,
Să râd cu tine atunci când am fost fericit,
Să mă iubeşti mai mult atunci când am fost rănit.

Atât de multe memorii...........

Memorii care îmi sunt dragi,
Şi care vor fi păstrate veşnic.
Nu doar pentru că eşti mama mea,
Şi prietena mea cea mai bună,
Dar şi pentru că eşti femeia
Care doresc să trăiască veşnic.

Toţi:
Nu-i nimic mai gingaş şi nu-i nimic mai tare, decât dragostea de mamă. Avem o
singură mamă şi o singură viaţă. Nu aştepta până mâine să îi spui mamei că o
iubeşti !

GÂNDURI PENTRU MAMA

,,Mamelor noastre, cu toată dragostea…”

[Link] doreşte ?Cine pofteşte ?

Flori de primăvară
Abia ieşite afară.
Flori frumoase, parfumate,
De toată lumea căutate.
Ghiocei şi chiar lalele,
Brânduşe şi viorele,
Zambile şi albăstrele,
Fiindcă azi e ziua lor,
E ziua mămicilor.

[Link] de lume adunată!

Plină este sala toată.
Multe mame au venit
Şi frumos azi s-au gătit;
Eu le zic de ziua lor :
LA MULŢI ANI, MĂMICILOR!
31
 Copiii multe au-învăţat
Şi cu drag v-am aşteptat.
Cântece şi poezii
Repetat-au zi de zi.
Vreau acum să-i ascultaţi
Şi să îi aplaudaţi.

3.Cântec Mulţumesc, iubită mamă,

Steaua mea din zori de zi,
Fără tine-mi este teamă
Că planeta s-ar răci.
Mamă frumoasă, primul meu rai,
Fă o minune, te rog mai stai,
Dulce lumină, ram de măslin,
Încă nu-i vremea, mai stai puţin.

4. Ştiu, m-am născut din tine, ca să îţi fiu lumină, fruct hrănitor.
Am păstrat din tine iubirea, credinţa, voinţa pe care le-am adunat în ochi, suflet,
gând şi faptă.De-atunci eu sunt lumina, ochii, sufletul, gândul şi fapta.
Eu sunt viaţa!

[Link] copil ca fiecare

Şi mă joc mereu.
Jucăria cea mai mare
Este tatăl meu.
Şi când tata nu-i acasă
Ci-i altundeva,
Jucăria cea frumoasă este mama mea.
Şi când mama şi cu tata sunt plecaţi de-aici
Pentru joc, să ţineţi seama,
Am nişte bunici.
Scumpă mamă, dragă tată,
Roata nu stă –n loc
Că voi fi şi eu odată
Jucărie-n joc.

6 .Doar femeia poate fi mai regină decât floarea,

Doar femeia poate fi mai adâncă decât marea.
Doar femeia poate fi mai frumoasă decât viaţa,
Doar femeia poate fi mai deşteaptă ca povaţa.
Doar femeia poate fi mai aproape decât dorul,
Doar femeia poate fi mai de şoaptă ca izvorul.
Doar femeia poate fi mai de-aprilie ca primăvara,
Doar femeia poate fi şi mai dulce ca vioara.

7.Cântec- Enigmatici şi cuminţi

32
 Terminându-şi rostul lor
Lângă noi se sting şi mor
Dragii noştri dragi părinţi.

[Link]ă-te femeie şi priveşte cerul!

Are mai puţine stele decât ochii tăi.
Priveşte soarele, are mai puţin aur ca sufletul tău.
Framântă pământul mai sărac decât trupul tău!
TU eşti viaţa, eşti ceea ce nimic în afară de TINE nu poate fi, FEMEIE!

[Link] fel ca zorii pentru ziuă nouă,

Ca pentru păsări ramura de tei,
Ca pentru floare boabele de rouă,
Aşa-i şi mama pentru pruncul ei.
Căci fără zi, lumină nu se poate
Şi fără rouă nu sunt flori pe grui,
Căci nu e cântec fără libertate
Şi fericire fără mamă nu-i!

10.E ziua ta măicuţa mea cea bună !

Dacă-aş putea ţi-aş prinde în cunună,
Toţi trandafirii zărilor uşori
Şi cântecele ca pe nişte flori.
Şi razele de soare şi de lună,
Pe toate ţi le-aş prinde în cunună.
Dar până cresc, nu pot, oricât aş vrea,
Decât să te sărut, măicuţa mea!

11. Cântec : În zori când mă trezesc

Visului îi zâmbesc
Şi-n prag o zăresc
Pe mama!
Totul e minunat
Visul e-adevărat
Viaţa mi-a-nseninat
Doar mama.

Şi la şcoală şi acasă
Chipul tău mă veghează
Asta aş vrea tu să ştii
Dulce mamă,
Cum pot să-ţi mulţumesc
Să-ţi spun cât te iubesc
Azi când e ziua ta
Dulce mamă.

33
 Uneori tu mă cerţi
Ca apoi să mă ierţi
Când în ochi îmi zăreşti
Două lacrimi
Şi când m-ai sărutat
Îmi dai aripi să zbor
Eu învăţ mai cu spor
Dulce mamă.

Primăvara o-ntreb
Ce-ţi aduce în dar
Ea-mi arată zâmbind
Ghioceii
Azi alerg c-un buchet
Mâna să ţi-o sărut
Să-ţi şoptesc ,,La mulţi ani”
Scumpă mamă!

12. E ziua ta, măicuţă,

Te-aşteaptă flori pe masă
Şi-un dar micuţ te-aşteaptă
Când ai să vii acasă.
Am să-ţi sărut obrajii
La piept când mă vei ţine,
Şi mâinile ce nu au odihnă pentru mine.

De dragul tău, pământul

De ghiocei e plin.
Şi vin cocori din zare şi cerul e senin.
Învaţă-mă ce-i bine,
Fereşte –mă de rău,
Iar eu voi creşte vrednic şi bun,
De dragul tău.

13. Mamă dragă, te iubesc.

Nu mă bate când greşesc!
Să-ţi aduci tu bine-aminte,
Parcă tu ai fost cuminte!
Câte rele ai făcut ,
Mama ta nu te-a bătut.

Mamă dragă, ce-aş putea

Să-ţi urez de ziua ta?
Bucurie, sănătate
Mult noroc şi spor în toate,

34
 Pace şi zile senine
Să mă poţi creşte pe mine.

[Link] să trăieşti frumos fără iubire,

Cum să visezi, să umbli ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori,
Şi pacea din amurg într-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,

Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără fiinţa care te-a crescut cu dăruire .
Şi a avut grijă de tine.
15. Cântec Hai, mamă, dansează cu mine!
16.Măicuţa mea, primul cuvânt,
Eşti prima rază de lumină pe pământ.
Eşti cântec drag, fără sfârşit,
Prima crenguţă din copacu-nmugurit.
Eşti visul meu, speranţa mea,
Cresc şi-nfloresc de dragul de a te vedea.
Când îmi vorbeşti, simt că plutesc
Şi-aş vrea să ştii si tu cât de mult te iubesc.

[Link] si nopţi îngândurată,

Ea a vegheat fără-ncetare
Muncind cu râvnă viaţa toată
Odorul ei să crească mare.
Oriunde aş fi în viaţa-ntreagă,
Nu voi uita tot ce-ai făcut.
Îţi mulţumesc, măicuţă dragă,
Şi mâna caldă ţi-o sărut.

17.Cântec Tu eşti o stea din carul mare

Ce nu-şi găseşte locul ei

18. Azi e o zi prea minunată

Din primăvara fermecată.
Toţi pomii-s albi, iar printre floarea lor,
Albinele şoptesc încetişor:
- Ai auzit ceva, tu, soro ?
- O, cum de nu !
- Ce-ai auzit ?
- Că azi, pentru întâia oară,
Un nou boboc s-a şi ivit.
O, zi de 8 Martie !
Tu mi-ai adus pe lume,

35
 Ce am mai drag din toate.
Dragi îmi sunt cărările
Pe unde cresc florile.
Drag mi-e cerul plin de stele
Cu dragostea lor în ele.
Dar mai dragă decât atât
E măicuţa mea iubită,
Căreia azi îi dăruiesc
Un buchet de ghiocei
Cu dragostea mea în ei.
Mult trecute primăveri,
Ce-aţi trecut ca prin păreri,
Staţi acum încet, vă rog,
Nu muiaţi inima-n piept
Celei care m-a crescut
Şi pe care-o iubesc mult!
Căci mi-e dragă raza ta
Care mă-ncălzeşti cu ea,
Dar mai mult ce mă-ncălzeşte
Dragostea de mamă este.

[Link] că toţi copiii sunt fericiţi când simt mângâierea caldă a mâinii [Link]
mă uit cu drag la mâinile ei şi de multe ori mă mir…Mama e o femeie
muncitoare.Ştie să mânuiască cu pricepere sapa şi secera. Dar câtă gingăşie poate
exprima uneori această mână asprită de muncă!

20.Cântec Ce dragă-mi este mama,

Când mă gândesc la ea,
Pe braţul ei, cu glasul ei,
Uşor mă legăna.
Şi-atunci când voi fi mare
Şi depărtat de ea,
Tot gândul meu se va-ndrepta
Mereu la mama mea.

[Link] mame, noi copiii însemnăm o adevarată fericire, tot respectul vieţii
[Link] aceea ne înconjoară în toate clipele copilăriei cu o dragoste neţărmurită.De
la mama am învăţat să rostesc primele cuvinte, unele pe care le mai aud şi astăzi în
gura ei, aşa stâlcit cum le rosteam eu, odinioară.

[Link] la mama am învăţat să iubesc natura, să-mi plec urechea la foşnetul pădurii,
la susurul izvoarelor, mama m-a învăţat primele cântece şi [Link] au sosit anii
de şcoală.Şi tot cu mama am făcut primul pas spre acest locaş al luminii.

23.În anii de şcoală mama a fost alături de mine ajutându-mă şi încurajându-

mă.Mi-a spus că trebuie să învăţ mult, să le respect pe doamnele învăţătoare şi să

36
fiu bună cu colegii.În glasul ei simţeam parcă o îngrijoare şi o întrebare .Şi gândul
i l-am îndeplinit. Privind în ochii ei îngrijoraţi, m-am hotărât să fiu harnică,
ascultătoare, să-i aduc numai mulţumiri şi fericire.

24.În clipele când învăţam acasă, mama se apleca cu dragoste şi mă îndruma

purtându-mi mâna pe foaia albă a caietului .Când greşeam câteodată, îi vedeam
ochii întunecoşi şi ce n-aş fi dat s-o văd iar zâmbind! Ea m-a învăţat ce e bun şi
cum să mă port ca să-i fac cinste.

25-Cântec-Câte griji are o mamă

[Link]ă n-o să pot găsi cuvinte care să exprime toate sentimentele, toată
dragostea şi recunoştinţa ce o am pentru fiinţa care mi-a dat viaţă.

[Link] mă duc şi orice fac, port în suflet chipul luminos care mă călăuzeşte şi
mă ajută să realizez încet, încet, visul ce şi l-a făurit prin mine.
[Link] tău blând, drag şi duios
Ca chipul unei zâne bune
E pentru mine farul luminos
Care îmi îndreaptă paşii –n lume.
Mi-e gândul tot la tine adorată
Lumina veşnic vie, curcubeu,
Ce nu se stinge niciodată,
Văpaie care creşte –n gândul meu.
Drept mulţumire pentru truda ta
De a mă creşte mare spre lumină,
Eu pot să-ţi dau în schimb doar dragostea
De care inima mi-e toată plină.

29.Cântec: Suflete dragi- formaţia Talisman

Dacă toate acestea fi-vor învăţate

Nicolae Labiş

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă

Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voştri singuri mai târziu învaţă
Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.

Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte,

Îşi aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă sinceră-şi rosteşte
În privinţa asta cel mai greu cuvânt.

Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe

Din copilărie încă, de la voi,
37
 Primele îndemnuri, primele poveţe
Dorul de lumină, scârba de noroi.

Cât sunt fragezi încă, mame, învăţaţi-i

Să iubească floarea pură din livezi,
Să iubească-ntinsa mare şi Carpaţii,
Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.

Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,

Ochii lor să fie limpezi şi curaţi,
Să nutrească patimi vaste cum e marea,
Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.

Oamenii, din suflet, veşnic, să iubească,

Fraţi să-i socotească, simpli şi-nţelepţi;
Învăţaţi-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi.

Să iubească versul, să iubească struna,

Ce-i curat în lume; ce e nou şi viu;
Cât sunt mici, să-nveţe a urî minciuna
Asta nu se-nvaţă când e prea târziu.

Să iubească ţara, pentru ea să sară

La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învăţaţi-i, mame; dragostea de ţară,
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea să le sclipească-n licărul pupilei,

Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă poate de ruşinea zilei
Când ar şti că ţării nu i-au dat nimic.

Dacă toate-acestea fi-vor învăţate,

Restul o să vină de la sine-apoi
Şi-au să se-mplinească visurile toate
Ce le-aţi pus într-înşii, mame scumpe, voi.

Despre ea
Virgil Carianopol

Mama scutură prin casă,

38
 Mătură, aşază, pune,
Pentru mama toate-acestea
Sunt o mare slăbiciune.

Seara, cade ca o piatră,

Nici mâncare nu mai vrea,
Somnul vine ca un fluviu
Şi pe apa lui o ia.

-Mamă-i, spun, nu te mai zbate,

Ai şi-aşa de dus poveri.
Nu-mi mai scutura din perne
Visele avute ieri.

Lasă-le să stea acolo,

Poate că-mi mai trebuiesc.
Nu se ştie la ce cânturi
Am să le mai folosesc.

Însă ea nu vrea s-asculte,

Ştie din al vieţii rost
Cum că visele de mâine
Nu-mi vor fi cum au mai fost.

Zăpada mamei
Virgil Carianopol

De când mereu aleargă după treburi

Bătând pământul ce-i de cer şi vis,
Atât cât umblă doar un an prin casă,
Putea, pe jos, s-ajungă la Paris.

În orice zi îi ninge-n păr întruna

O fulguială care-o tot albeşte
Şi nicio vară, cât ar fi de caldă,
Zăpada asta nu i-o mai topeşte.

De când o ştiu, se culcă cea din urmă.

Găteşte, spală, sau ţesând lumină,
Apucă-ncet de câte-o rază luna
Şi o deşiră până ce-o termină.

Femeie dârză, n-au învins-o încă

39
 Nici viscole, nici grijile, nici greu’.
Ea a turnat din muntele-i din suflet
Un pic de munte şi- n adâncul meu.

Sfaturi de la mama
Virgil Carianopol

Mâna celei care ţi-a dat viaţă,

Te-a crescut frumos, te-a făcut trunchi,
Mâna ce te-a legănat, copile,
N-o uita, sărut-o în genunchi.

Mâna bună care-ţi pune masa,

Ce te spală, aşteaptă s-o cinsteşti,
Să-ţi ajuţi măicuţa la nevoie,
Este mâna sfântă, s-o iubeşti.

Mâinii care ţi se-ntinde caldă,

Mâinii de prieten sau de frate,
Să-i răspunzi la fel cum ţi se-ntinde,
Merită această bunătate.

Mâna care ţi-a făcut un bine

S-o păstrezi în minte-n orice zi,
Este mâna dragostei de oameni
Ţi s-a-ntins de rău a te feri.

Mâinii însă care se fereşte,

Firul tău de gând să nu-l ascunzi.
Eşti destul de mare, ştii din viaţă
Cum este mai bine să-i răspunzi…

Ţie
Virgil Carianopol

Ţi-ai învăţat copilul ce e bine?

L-ai învăţat ce nu i se cuvine?
L-ai învăţat că Patria e sfântă
Şi-nţelepciunea doar prin ea cuvântă?

L-ai luat cândva de mână la plimbare

Să îi arăţi ce ţară sfântă are?
I-ai povestit sub farmecele lunii
Cine-s aceia care-i sunt străbunii?

40
 I-ai spus, să ştie-n drumu-i către ţel,
Că are munţi de cremene în el?
I-ai arătat, dând farmece simţirii,
Că omu-i primu-n ordinea iubirii?

L-ai învăţat că-n orişice virtute

Trăiesc adânc lumini necunoscute?
Te-ai străduit să-l faci să înţeleagă
De ce prezentul de trecut se leagă?

I-ai arătat că marea datorie

Deschide drumuri către veşnicie
Şi că acel ce luptă pentru ea,
Chiar vrând să moară, nu va mai putea?

De l-ai crescut aşa, fii neuitată,

Atuncea eşti o mamă-adevărată!
Mamă!
Eu ştiu că m-am născut în gândul tău,
În raza din privirea jucăuşă,
Când mângâiai şi apărai de rău,
Copil fiind, întâia ta păpuşă.

Dar, într-o zi, când visul s-a-mplinit

Cu dragoste, cu teamă, cu mirare,
Visările şi joaca s-au sfârşit:
Păpuşa trebuia să crească mare.

Şi ştii ce-nseamnă firele-argintii

Deşi zâmbeşti şi nu le iei în seamă,
Când viaţa nu-i o joacă de copii,
Deşi, eşti tot copil în suflet,
MAMĂ!

La mulţi ani!

41
 A VENIT IARNA! MARE BUCURIE!
,,Colinde, colinde,
E vremea colindelor”
1.Îşi scutură bătrânica
Pernele ei pline
De fulgi albi, din vremea veche
Şi de roi de-albine.

Râd de dânsa, fără teamă,

Două ciori pe casă:
-Poţi să scuturi, Babă Iarnă,
Nouă nu ne pasă.

Şi pe casă, ca pe-o albă

Coală de scrisoare,
Ele stau ca două semne
Negre de-ntrebare.

[Link] de zăpadă are

Fesul pus pe o ureche,
Nas-un morcov, ochi-cărbune
Şi pe trup o haină veche.
Sar în jurul lui copiii,
Unu-i pune un fular.
-De nu ar fugi la noapte-
Zice Azorică, rar.

-Ce tot spui?-sare Ursilă-

42
 Cum să fugă, măi nepoate?
O avea el nas şi haină,
Dar nu-i om de-adevărate.

Vrăbioiul nu se lasă,
Doar în zori s-au salutat:
-Mă scuzaţi, dar omu-acesta
E un domn adevărat.

Şi c-un ochi pornit să vadă,

Către fesul strâmb priveşte,
Pe când omul de zăpadă
Îi zâmbeşte ştrengăreşte.

[Link], ninge şi iar ninge ca-ntr-o lume fermecată.

Creşte omul de zăpadă dintr-un bulgăr cât o roată.
Am să-i fac ochi de cărbune şi nas roşu de ardei,
Şi-am să-i pun un băţ în braţe, să nu-l muşte moş Grivei.

Am să-i pun şi-o pălărie pe care-a azvârlit-o tata.

Tii! Ce bine o să-i şadă peste părul alb ca vata!

Dar, prietene, ia seama! Fugi când iese soarele!

Fugi! Dar cum? Halal să-mi fie, c-am uitat picioarele!

Cântec: „Săniuţa fuge”

[Link] la deal, uşor la vale,

Zboară sania: Uhuuu!
Măi Grivei, frumoasă-i iarna!
Nu-i aşa?! Spune şi tu!

Ninge. Iarna harnic cerne,

Zahăr e sau nu ştim ce-i...
Cum să stăm acum în casă?
Hai să ne jucăm, Grivei!

Cred ca săniuţa noastră

De-astă iarnă o mai şti…
Hai să o luăm degrabă
Şi să mergem la copii!

Şi să mergem iar pe coastă,

Unde larma e în toi.
Ninge. Iarna cerne zahăr.

43
 Hai să ne jucăm şi noi!

Greu la deal, uşor la vale,

Zboară sania: Uhuuu!
Măi Grivei, frumoasă-i iarna!
Nu-i aşa?! Spune şi tu!

Colind : „O, ce veste..”

5. Bucuroşi sunt copilaşii

Lângă bradul de Crăciun:
Verdele-i veşnica viaţă
De la Dumnezeu cel bun.

Steaua, în vârf aşezată,

Este cea ce-a arătat
Magilor drum să urmeze,
Când pe Iisus l-au aflat.

Darurile-s bucuria
Uniţi de-a trăi împreună,

Sperând la o nouă viaţă

În belşug, veşnică, pură.

O iesle în miniatură
În brăduţ să aşezaţi,
În ea, pruncul mic Iisus
Gol, voi să-l înfăşaţi.

Să vă bucuraţi din suflet

De Crăciun, fiţi fericiţi!
Ocoliţi nemulţumirea,
Suntem de Hristos iubiţi!

Colind : „Astăzi S-a născut Hristos”

[Link]ş Crăciun a fost odată

Un bătrân ursuz, posac,
Pe Maria n-a primit-o
În casă, cu pruncu-i drag.

Ca să-şi îndrepte greşeala

Ce demult a-nfăptuit,
De Crăciun împarte daruri,

44
 Că-i de regret chinuit.

Copiii, cu bucurie,
Îl aşteaptă de Crăciun,
Sunt cuminţi, când vine Moşul,
Bucuroşi, poezii spun.
Fie ger sau fie viscol,
Niciodată nu lipseşte.
De Crăciun, cu sacu-n spate,
La copilaşi poposeşte.

7.Să nu-ţi fie cu mirare,

Pun şi eu o întrebare:
Moş ai fost în viaţa-ţi toată?
Copil n-ai fost niciodată?

N-ai sărit, n-ai alergat,

N-ai scos limba, n-ai cântat?
Când te aşezai la masă,
Să-i superi pe-ai tăi din casă?

Aşa-i tot copilul mic,

E mai năzdrăvan un pic,
Iartă şi tu când greşim,
Fii bun, fiindcă te iubim!

8.Îţi scriu o scrisoare,

Dragă Moş Crăciun.
Fiindcă mi-a spus mama
Că eşti cel mai bun.
Nu te temi de iarnă,
De nămeţi, nicicum,
Îţi iei săniuţa
Şi porneşti la drum.

Dar în săniuţa
Cu care tu vii,
E un sac atââââta,
Plin cu jucării!

Casa noastră are

Gard şi un căţel...
Tu să nu te sperii...
C-am vorbit cu el!

Şi, ca să nu-ţi fie

45
 Greu, fiindcă eşti moş,
Ciocăne la uşă,
Nu urca pe coş!

[Link]ş Crăciun, e frig afară!

Renunţă la sănioară,
Urcă în elicopter!
Vezi mai bine de pe cer

[Link]ş Crăciune, pentru mine

Nimica nu îmi doresc,
Doar bunicii sănătate
Din sufletul meu tânjesc,

Fiindcă o doare piciorul,

De nu poate să mai meargă
Nici în parc şi nici prin casă
Sau durerile să-i treacă.

Adu-i, moşule, pastile,

Chiar injecţii sau ce-oi şti,
Veselă ca altădată
Bunicuţa mea va fi.

[Link] ger, nămeţi cât casa,

Grivei singur a rămas,
Hotărât e să trimită
Lui Moş Crăciun concis fax.

Şi cum zice, aşa face.

Chibzuieşte ce să ceară:
-Moşule, un sac cu oase
Adu-mi, te rog, astă-seară!

După datini, Postul Mare

L-am ţinut, căţel supus.
Merit caşcaval şi carne!
Să nu zici că nu ţi-am spus!

Altfel...nu te las să intri,

Aducându-le ce vrei!
Şi semnează patrupedul:
Credincios câine, Grivei.

Unde-i casa cu copii

Ce-s cuminţi, ştiu poezii.

46
 Care-au ascultat tot anul
Pe părinţi, tu dă-le darul.

Nu ocoli casa mea,

La poartă te-oi aştepta.
Semne îţi fac cu mânuţa,
Nu cumva să-ncurci căsuţa.

Fii un Moş Crăciun modern:

Urcă în elicopter!
Ca vântul călătoreşti,
De frig nu te-mbolnăveşti.

Colind : „Moş Crăciun cu plete dalbe”

[Link], aho, copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi:
Am plecat să colindăm,
Pe la case să urăm
Pluguşorul românesc,
Obiceiul strămoşesc
Pentru anul care vine
S-aveţi mult belşug si bine
Câte mere în livezi
Atâtea vite-n cirezi;
Câte pietricele
Atâtea mieluşele;
Câţi bolovani
Atâţia cârlani;
Câte grâne pe ogor
Atâtea vite-n obor;
Câte cuie sunt pe casă
Atâţia galbeni pe masă;
Câte flori sunt pe câmpie
Atâtea iepe-n herghelie;
Câtă apă în izvoare
Atâta grâu în hambare;
Câte pietre sunt la munte
Atâtea cornute în curte;
Câtă frunză în umbrar
Atâţia bani în buzunar!
Ia mai mânaţi, flăcăi

47
 Şi strigaţi cu toţii HĂI!

13.Să ningă,
Să plouă,
Să picure rouă
Şi grâu să-ncolţească,
Bogat să rodească!
S-aducă nădejde,
Trecând de primejdie!
Copiii să crească,
Mulţi ani să-nflorească,
Ca merii,
Ca perii
În mijlocul verii
Şi-n timpul primăverii!
[Link] an nou aduce ianuarie,
Au casele cuşmele moi,
Grădina-i cu-argint cercelată
Şi iarna cea albă-i în toi.

Un an nou aduce ianuarie,

Omătul s-aşterne cu spor
Şi semne bune anul are,
Că-i scris într-un vechi Pluguşor.

E iarna în toi şi e ianuarie.

Îşi mână cai albi, năzdrăvani.
Vin sănii din alba poveste...
La mulţi ani, părinţi! La mulţi ani!

ÎN AŞTEPTAREA LUI MOŞ CRĂCIUN

,,Hai copii cu toţii
Vine Moş Crăciun!”
[Link] adunaţi aici
O mulţime de pitici
Şi cei mari şi cei mai mici,
Să cântăm şi să jucăm
Pe toţi să vă bucurăm,
Că-i în seara de Ajun
Şi-aşteptăm pe Moş Crăciun!

[Link] cu căciuli pe frunţi

48
 Au adus iarna din munţi,
Ea coboară de pe creste
Frumoasă ca o poveste.
Mai întâi a pus pe stradă
Un covor alb de zăpadă
Dalbe flori a prins în ramuri,
A pictat steluţe-n gemuri.

3.A-nceput să cearnă
Friguroasa iarnă !
Hai, Băbuţă, cerne,
Fulgi de nea aşterne,
Pune flori pe geamuri,
Chiciură pe ramuri
Şi mai fă-mi, Băbuţă,
Drum de săniuţă !
Cântec : Iarna a sosit în zori
La fereastră ne-a pus flori
A sosit cu gerul ei
Cu zăpadă şi polei.
Cât de veseli suntem noi
Alergăm sprinteni, vioi
Cu zăpadă ne jucăm
Şi cu bulgări aruncăm !
Săniuţa va pleca
Şi pe pârtii va zbura,
Clopoţeii vor suna
Şi pe noi ne-or bucura !

Refren
Iarnă, iarnă eşti frumoasă
Când nu eşti prea friguroasă,
Când ne-aduci nămeţi de nea
Şi plimbări cu sania !

Refren

[Link] sunt şi am venit

Cu steluţe- n frunte,
Zăpadă am presărat
Sus în vârf de munte.
Florile le- am învelit
Cu albă plăpumioară
Gerul rece a sosit
Ce plăcut e-afară!

49
 [Link] frig şi este ger
Cad fulgi albi de sus din cer.
Vâjâie şi suflă vântul
Iarna a cuprins pământul.

[Link] ! Ninge ca-n poveste,

Timpul e de săniuş,
Hai copii, ca şi-altădată
S-a făcut alunecuş !

Scoateţi săniile-afară,
Lăsaţi alte jucării
Dealul vă aşteaptă jocul,
Nu veţi fi mereu copii !

Cântec : Săniuţa fuge

7.A- nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat.
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine
Şi pe râu e numai fum
Vântu -i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Un copil :
Ce se aude ?! Ce se aude ?!

Toţi copiii :
Vin colindătorii !

(un grup de copii vine colindând)

Am plecat să colindăm
Domn, domn să-nălţăm!
Când boierii nu-s acasă
Domn, domn să-nălţăm.
C-au plecat la vânătoare
Domn, domn să-nălţăm!
Să vâneze căprioare
Domn, domn să-nălţăm.
Căprioare n-au vânat
Domn, domn să-nălţăm!
Şi-au vânat un iepuraş

50
 Domn, domn să-nălţăm.
Să facă din pielea lui
Domn, domn să-nălţăm
Veşmânt frumos Domnului.

8.În seara sfântă de Crăciun

Pe drumul nins de lună,
Trei magi călări, cu suflet bun,
Alergă împreună.
De unde vin, cum se numesc,
Ce doruri îi frământă ?
Spre- o iesle ei călătoresc
Şi cerurile cântă.
Şi cântă- n inimile lor
Aprinsă bucuria :
Azi s-a născut un salvator,
Azi s-a născut Mesia !

[Link] simţi fiorul de atunci

Şi-n noaptea asta, frate ?
Iisus te-aşteaptă să arunci
Povara de păcate.
El stă în ieslea Lui şi azi
Iertare dând şi viaţă,
Încearcă în genunchi să cazi
Cu inima- ţi de gheaţă.

(copiii se aşează în genunchi şi se roagă « Îngeraşul »)

10.Mărturiseşte- ţi fapta ta
Şi a patimii revoltă
Şi- o albă, minunată stea
Va răsări pe boltă.
Colind : Steaua sus răsare

[Link]-apropie Crăciunul,
Vin’ să te rogi cu mine
Iisus se naşte astăzi,
Copile, pentru tine !
Se-apropie Crăciunul
Cu bradu- mpodobit
Iisus ne cere-n taină
Să- ngenunchem smerit.

[Link]-apropie Crăciunul
Vin’ să te rogi duios,

51
 Să creşti curat, copile,
Ca bradul de frumos !

[Link]-apropie Crăciunul
Cu zvonuri de colinde,
Să ne rugăm în taină
Când steaua se aprinde.

14.Îngenunchează, mamă,
Să ne rugăm acum
Şi pentru copilaşii
Care-au rămas pe drum.
Si pentru-acei ce plâng
În serile acestea,
Fiind orfani pe lume,
Necunoscând nădejdea.

Toţi copiii (cu mânuţele ca pentru rugăciune)

Se-apropie Crăciunul
Vin’ să te rogi cu mine,
Iisus se naşte astăzi,
Copile, pentru tine.

Colind: “Ziurel de ziuă”

1. Coborâta, coborât,
Ziurel de ziuă,
Îngerul domnului sfânt,
Ziurel de ziuă!

2. La păstori în Betleem
Ziurel de ziuă,
Aproape de Ierusalim,
Ziurel de ziuă!

3. Păstorii l-au întrebat

Ziurel de ziuă,
Ce veste mi-aduci din sat
Ziurel de ziuă!

4. Veste bună voi vesti

Ziurel de ziuă,
Mesia azi s-a născut

52
 Ziurel de ziuă!

[Link] sărbătorile de iarnă,

Deschide-ţi ochii, suflete,
Ca neaua-ntrânşii să se cearnă
Cu scânteieri de zâmbete.

[Link] albi încep să cadă

Moş Crăciun ca să îi vadă,
Să steie, să pregătească,
Bradul să-l împodobească.

O, brad frumos
[Link] nămeţi, în fapt de seară,
A pornit către oraş
Moş Crăciun c- un iepuraş
Înhămat la sănioară.

Uite-o casă colo-n vale

Cu ferestre luminate!
Moşul s-a oprit în cale,
Cu toiagu-n poartă bate.

Cântec : E noapte şi-n poartă îmi bate

Un moş c-un sac mare în spate
Şi strigă :Deschide copile,
Căci vin de departe !
Şi strigă : Deschide copile
Căci vin de departe !

Dau fuga, dau fuga la poartă

Şi- l rog eu pe moş să poftească
O clipă să se odihnească
Şi să se- ncălzească.

Eu nu pot să- ntârzii copile,

E noapte şi vreau până mâine
S-ajung pe la toţi copilaşii
Cuminţi ca şi tine.

[Link]ă seara, bună seara !

Iaca vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete,
Bucuroşi de oaspete?
Toţi copiii :

53
 Bucuroşi ! Bucuroşi !

[Link]ş Crăciune, bun sosit !

Că ţi-e frig de mult o ştim
Însă noi am pregătit
Cât mai cald să te primim.
Lângă brad aici am pus
Scăunelul ca să stai…
Şi-o măsuţă am adus,
Pentru daruri să o ai.

[Link] copii din ţara asta,

Vă miraţi voi cum se poate
Moş Crăciun, din cer de-acolo,
De le ştie chiar pe toate ?
Uite cum : vă spune badea :
Iarna-n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastră să vă vadă.

21.Îngerii se uită-n casă,

Văd şi spun… iar Moşul are,
Colo sus, la el în tindă,
Pe genunchi, o carte mare.
Cu condei de- argint el scrie
Ce copil şi ce purtare…
Şi de- acolo ştie Moşul
Că-i şiret-nevoie mare.

[Link] nostru Moş Crăciun,

Stau cu lampa înainte
Rugămintea ce ţi-o spun
O aştern acum cuminte !
Încă nu am terminat
Literele de-nvăţat
Dar sunt în stare să citesc
Fără să mă poticnesc.
Deci mi-ar plăcea să am o carte
Cu pitici poznaşi şi urşi
Să-i citesc bunicii seara
Când lucrează la mănuşi.
Şi-aş mai vrea o altă carte
Cu o capră şi trei iezi
Şi cu-acel cocoş năstruşnic
Ce-a înghiţit nişte cirezi.

54
 În sfârşit, mi-ar prinde bine
O pereche de patine
Şi le-aş vrea, dacă se poate,
Cu şuruburi nichelate !
Moş Crăciun, nu ştiu eu dacă
Scrisorica-mi o să-ţi placă !
Literele, unele, bată-le furtunele
N-au ieşit cum aş fi vrut!
Le-am făcut cum am putut !
Însă, crede şi mata:
Sunt în clasa I, abia!
Cântec :

Iubite Moş Crăciun,

Noi îţi dorim drum bun
La anul de-i veni
Mai mari ne vei găsi.
Rugăm pe Dumnezeu
Să poţi veni mereu
Nicicând să- mbătrâneşti,
La mulţi ani să trăieşti !
SERBARE DE SFÂRŞIT DE CLASA A IV A

,,La revedere scumpă învăţătoare…”

Iată-ne ajunşi în ziua care încheie cei patru ani pe care i-am petrecut
împreună, patru ani de muncă, de efort, de succese, de bucurii.
Unii dintre noi, dragi colegi, ar fi vrut, poate, ca în aceste ore să facem
matematică; alţii, care iubesc gramatica, ar fi preferat o analiză gramaticală; poate
s-ar fi potrivit momentului o compunere cu cele mai alese expresii, sau un cântec
de bun rămas.
Ca să-i împăcăm pe toţi vom face câte puţin din fiecare, dar mai cu seamă ne
vom aminti de acea toamnă când, pentru prima oară, noi am devenit şcolari.
Vă mai amintiţi?
Frunzele ruginii se pregăteau să ţeasă covorul toamnei. Ne-am întâlnit în
curtea şcolii. Povestea noastră începea. Începea cu momentele de descoperire a
şcolii, a clasei, a băncilor, a colegilor, începea cu lacrimi de teamă sau sfioase
semne de prietenie.

Prima zi de şcoală
Amintire vie—
Frunza mea de toamnă
Dulce, aurie!
Soare blând şi mare,
Planuri de şcolar,
55
 Buna-nvăţătoare
Şi-un abecedar.
Frunza mea de toamnă,
Drumul meu cu rost!
Prima zi de şcoală
Parcă ieri a fost.
Timpul nu se-opreşte
Curge neîncetat
Patru ani de şcoală
Azi am terminat.
Patru ani cu nori şi soare
Lângă doamna-nvăţătoare.

Cântec : Copilăria
Dragi copi din lumea-ntreagă,
Flori albastre, mândre flori,
Toate gândurile noastre
Se îndreaptă către voi.

Refren :
Copilăria n-o poţi uita
Nu te mai întâlneşti cu ea.
Copilărie, noi te iubim
Mereu copii am vrea să fim.

Dacă jucăria dragă

Din vitrină a dispărut,
Şterge-ţi lacrima pribeagă!
Nu-i nimica de pierdut.
Refren :
Dac-a ta învăţătoare
De-o greşeală te-a certat,
Nu uita că pentru tine
E mamă cu-adevărat
Refren :

În toamna aceea ghiozdanul mi se părea un geamantan, iar şcoala, o cetate

din poveşti.
Număram până la 10: castane, frunze, flori, cocori…
Cu gândul la citit şi la povestit am acceptat să intru în rând cu ceilalţi copii,
să stau în bancă, să răspund la întrebări, să scriu cele dintâi bastonaşe.
O dată cu scrierea primelor bastonaşe, am simţit că pot face şi eu ceva, că
pot învăţa. O dată cu scrierea primelor litere am simţit că am răspunderi foarte
mari.

56
 Şi uite-aşa încet, încet,
Am învăţat întregul alfabet
Şi ne-am jucat cu literele tiparului
La Sărbătoarea Abecedarului.
Limba mea română, cea mai dulce limbă,
Mlădioasă harpă, muzică şi vers.
Doar gândind prin tine mintea mea se plimbă
Liberă prin orice colţ din Univers.
Prima mea lumină, limbă-a mamei mele,
Prima mea fereastră către mări şi ţări.
Mi-ai dat ochi şi suflet, mi-ai vorbit de stele,
Soarele şi luna mi-ai aprins pe zări.

A venit vremea bastonaşelor, a literelor, a primelor adunări, apoi

problemele, tabla înmulţirii, cititul, povestitul… şi anii au trecut…
Privind în urmă, totul ni se pare acum atât de simplu şi ne vine să zâmbim,
gândindu-ne cât de greu am scris primul cuvânt, cuvântul MAMA.
Orice muncă cere efort şi munca noastră a cerut efort, dar efortul a fost
încununat de multe bucurii.
Am învăţat de-a lungul celor 4 ani că o carte e un lucru extraordinar, care
trebuie respectat. Cartea trebuie abia atinsă de gândurile noastre. Nu e un lucru mai
nedemn de un şcolar decât ruperea sau murdărirea unei cărţi.
Cartea rămâne prietenul cel mai bun. Vom păstra cărţile, după ce le vom citi
cu drag şi vom lua din ele căldura şi frumuseţea limbii noastre.

Cântec : Limba românească

Veniţi, copii, veniţi la Ipoteşti

Când paşii prin Moldavia vă poartă,
El, voievodul poeziei româneşti,
Intrat în nemurire vă aşteaptă.
Veniţi copii spre-al poeziei astru,
Când dorurile de frumos vă cheamă,
Să poposim la ţărm de lac albastru
Şi în adâncul codrilor de-aramă.
Să ascultăm izvoare suspinând,
Şi bucium, pe-nserat, sunând a jale,
Şi plopii de durere fremătând,
Şi vinul care spumegă-n pocale.
Şi file din povestea lui Călin
Să desluşim la vreme de amiază
Şi să privim în nopţi cu cer senin
Luceafărul alunecând pe-o rază.

A fost odată ca-n poveşti

A fost ca niciodată

57
Din rude mari împărăteşti
O preafrumoasă fată.
Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele
Cum e fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.

Veniţi, copii, sub ploi de flori de tei

Când de sub dealuri se iveşte luna,
Să-i dăruim prinosul dragostei
Şi să-l purtăm în suflet totdeauna.
Mereu al nostru, fără seamăn, drag,
El e precum a fost şi-o să rămâie:
O flamură pe cel mai ’nalt catarg,
De limbă ziditor şi poezie.
Veniţi, copii, veniţi cu tot firescul
Spre cel ce n-a voit mormânt bogat
Să ne-amintim mereu de Eminescu,
Dacă vreodată poate fi uitat!

Cântec : Eminescu
Într-o casă cu şindrilă
Cum puţine mai găseşti,
S-a născut regele vorbei-
Nică de la Humuleşti.
Ne-a deschis o Smărăndiţă
Cu Ozana în priviri…
Cum mai deşartă prin casă
Cofele cu amintiri.
Am tivit cu paşi grădina
Duşi de glasul ei cel bun,
S-o audă se pitise
Chiar şi soarele-ntr-un prun.
Păsări scumpe creşteau vestea
Peste garduri megieşe:
- Nică-al nostru-i mândru nume
Scris prin lume cu cireşe!

Acolo-n sat la Humuleşti

Râul Ozana curge lin
Parc-amintind, sub cer senin,

58
 De cel care ne-a scris poveşti.
Şi vechea casă părintească
Ce s-a împodobit cu flori,
De Feţi-Frumoşi, biruitori
Începe, parcă, să grăiască.
Acolo-n sat, la Humuleşti,
În zvon de crâng şi de talangă,
Îl simţi cu tine şi-l iubeşti
Pe cel ce ne-a iubit…pe CREANGĂ.

Bădiţă Creangă, află despre mine E-n floare iasomia din grădină
C-am fost la Humuleşti la tine-n sat Nu ştiu ce-o fi cu „Pupăza din tei”,
Şi uite-aşa, fără să vreau, îmi vine Ceaslovul stă pe masă la hodină
Ca să te rog să stăm puţin la sfat. Şi nu-i mai chinuie pe-nvăţăcei.

Cântec : Pupăza din tei

La început gramatica ni se părea că are prea multe denumiri. Confundam tot
timpul atributul cu………..……….…ADJECTIVUL
Subiectul cu……… SUBSTANTIVUL
Pentru că tot suntem la gramatică, aş vrea să spun câteva ghicitori. Sunteţi de
acord?
Da! Să le auzim!
Ţine locul unui nume
Şi se numeşte…………PRONUME
În orice propoziţie
El este „împărat”
Nu poate să lipsească
Şi-i spunem……… .PREDICAT.
Acest semn îl pui în faţă
Când vorbeşti cu cineva
Cine crezi c-ar fi, mă rog?..........LINIA DE DIALOG

V-am adus şi trei ghicitori din istorie:

A fost un domn neînfricat

Cu hoţi şi leneşi nu s-a împăcat,
I-a pedepsit cumplit pe toţi
Şi n-au mai fost nici leneşi şi nici hoţi!
GHICI!........................................VLAD ŢEPEŞ
„Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul!”
A spus domnul ca s-audă şi să ştie şi duşmanul,
Dar înfumurat şi sigur, venea, măre, Baiazid
Până s-a izbit de oaste ca de cel mai straşnic zid.
Despre ce domn e vorba?...........MIRCEA CEL BĂTRÂN

S-a luptat cu vitejie

59
 Neînfricatul, veşnic treazul;
Visul lui a fost Unirea
Şi i-am zis Mihai………………VITEAZUL
De pe Columna lui Traian
Citim cum s-au născut românii.
Căci, învingând pe Decebal,
Romanii au ajuns stăpânii
Ţinuturilor dunărene.
Şi au venit aici la noi,
În Dacia de aur şi de grâne
Cu-o limbă nouă, datini noi
Ce s-au făcut, prin ani, stăpâne
Peste-ale dacilor gândiri,
Peste a dacilor fiinţă.
Noi orizonturi, noi simţiri,
Un suflu nou, nouă credinţă
Toate-au născut, nu în mulţi ani –
O sută şaizeci şi cinci –
Românii: din daci şi din romani.
Viteaz şi drept a fost
Decebal rege.
Nicicând el n-a răbdat
Vreo fărădelege.
Stindardul dac – un cap de lup
El dârz l-a fluturat
Şi dârz
L-a înfruntat pe
Traian –
Al Romei împărat.

Iar Decebal, când luptele s-au stins,

S-a sinucis, îndurerat,
Urmărit de-un vis.
Românii-l poartă-n suflete
Nestins!

Noi am moştenit de la strămoşi o limbă ca un fagure de miere. Pentru ea,

pentru ţară, pentru popor, strămoşii au udat cu sângele lor glia.
Dacă ei nu ne-ar fi iubit atât, noi n-am mai fi vorbit astăzi româneşte, ţara nu
s-ar mai fi numit România. Pentru ei, veşnică recunoştinţă!

Ştefan cel Mare, în Moldova,

Os de Bogdan şi de Muşatini,
Cetăţile a întărit,
Mănăstiri a ctitorit,
Moldova a-mbogăţit.

60
 La luptă când a pornit,
Jumătate de veac, turcii
Zadarnic l-au hărţuit!
Ca un stejar
Li s-a opus
Şi-a dăinuit.

……CU UN DANGĂT PLIN DE JALE…....

În clasa-aceasta ,cu adânci foşniri

E-o bancă încărcată cu-amintiri.
Mă-ntorc cu gândul către vechiu-i rost,
Să întâlnesc copilul care-am fost.
El stă în bancă, mic, ascultător
Şi soarele îl mângâie pe păr.
În ochi e-un zâmbet care-ar da în plâns
Şi mâna ţine tocul tot mai strâns.
Aş vrea să mă apropii, să-l ajut,
Dar n-o mai pot lua de la-nceput.
Aş vrea să stăm alături amândoi,
Dar timpul şade-acum între noi.
În clasa cu năzbâtii şi copii
Şi zvon îndepărtat de jucării,
Mereu stăpână peste bancă fie
Nestăvilita mea copilărie!

Bun rămas, voi clase mici,

De-astăzi nu mai sunt un pici!
Sfaturi pot să dau un car,
Chiar şi-o bancă s-o repar.
Pot să cumpăr ce îmi place
Şi pot socoti cât face.

Eu pot desena-n culori

Chipul dragei noastre şcoli.
Pe părinţi nu-i plictisesc,
Seara, singur îmi citesc.
Merg acasă frumuşel,
Nu mă sperii de-un căţel.
Am prieteni mari şi mici,
Ce mai, nu mai sunt un pici!

Ne punem toţi aceeaşi întrebare :

În clasa a V a, cum să fie oare?
Că nu-i uşor, e lucru cunoscut,
Dar ce rămâne oare de făcut?

61
 S-avem curaj!
Nu-i lucru prea uşor.
Să învăţăm mai mult
Şi mai cu spor!
Eu zic –
Şi cred că nu greşesc prea tare,
S-o luăm cu noi pe doamna-nvăţătoare!

Cântec : Ce mică-i vacanţa mare

Şi ce dor ne-a fost de ea!
La şcoală visam, că o aşteptam,
Dar ea când vroia venea.
Ce mică-i vacanţa mare!
O spune orice şcolar.
Dar azi ca un gând
Soseşte râzând,
Vacanţa cea mare, iar!

Dintre recreaţii
Ea e cea mai mare
Caldă-i ca o vară
Cu caişi în floare.

Şcoala azi am terminat

În vacanţă am intrat.
Numai joc şi bucurii
Ne aşteaptă dragi copii.

Ziua de astăzi e pentru noi

Cea mai splendidă din sărbători
Căci se-ncunună în cânt şi flori
Anii de şcoală nemuritori.
Flori şi succese pe-al vieţii drum,
Zâmbet şi soare urăm acum
O lume plină de bucurii
Vrem să clădim pentru copii.

Cu patru ani în urmă, la început de toamnă,

Când poarta se deschide la fiecare şcoală,
Cu paşi sfioşi, molateci, cu gândul înapoi,
Intram în clasa-ntâi şi nouă pentru noi.
Pe noi ce absolvim acum a patra clasă
Pe lângă bucurie şi un regret ne-apasă.
Căci a venit şi vremea să spunem: Bun rămas!
Învăţătoarei noastre cu toţii într-un glas.

62
 E vară iară, bună dimineaţa!
E vară iară, doamnă-nvăţătoare!
Mi-e dor de-o vorbă bună a dumneavoastră,
De dumneavoastră-mi este asăzi dor.

Soseşte pe la prânz vacanţa mare,

Dar eu revăd întâia zi de şcoală,
Ghiozdanul greu, fundiţele uşoare
Şi tocul aşteptând lângă cerneală.

O clasă-naltă cu copii de ţară,

Spunând frumos şi tare cum îi cheamă
Şi primul din cuvinte spus încet,
Ce e şi primul de pe lume, mamă!

Ce grea e cartea care ne-aţi deschis!

Şi mult mai mare decât viaţa noastră,
De peste ani, cu dragoste mă-nchin
Şi azi, severităţii dumneavoastră!

Ştiu, iubită-nvăţătoare,
Că în minte-o să-mi rămâi,
Când eu merg în clasa a V a,
Iar tu treci la clasa I.

Alte degete micuţe

Nedeprinse cu condei,
Peste zeci de file albe
Va purta cu mâna ei.

Şi privind în amintire,
Colo, la-nceput de drum,
Pe învăţătoarea noastră
Vom vedea-o ca şi-acum.

Văzându-ne cu privirea
Din fereastră, mai departe,

Urmărind în gând poteca

Fiecăruia în parte.

Şi cu inimile pline
De aducerile-aminte,
Vom şopti prin tot ce facem:
«Noi vă mulţumim fierbinte !»

63
 Cântec : Parcă ieri toţi ne-am strâns
Şi la şcoală am pornit
Cu paşi repezi, uşori şi grăbiţi;
Uniforme aveam, fericiţi noi eram,
Parcă ieri, parcă ieri, parcă ieri.

Anii au trecut uşor

Ca un fulg de cocor
Ca un fulger ce trece prin nor,
Am avut bucurii, am legat prietenii
Prietenii, prietenii, prietenii.

Rămas bun şcoala mea

Alţi copii vor veni,
Ce pe scări vor zburda, vor sări,
Cum şi noi am sărit, cum şi noi te-am iubit,
Dar acum te-am părăsit, te-am părăsit.

Rămas bun catalog,

Învechit, prăfuit,
Despărţirea acum a sosit,
Câte note ne-ai dat, câte lacrimi ne-ai luat,
Dar acum am plecat, am plecat.

Rămas bun banca mea,

Te-am iubit îndeajuns,
Scârţâiai când ieşeam la răspuns,
Cu formule te-am scris şi cu versuri de vis,
Tu nimic nu mi-ai zis, nu mi-ai zis.

Rămas bun spunem acum

Mult iubit învăţător,
Chiar de v-am supărat uneori.
Toate ni le-aţi iertat, dar acum am plecat,
Cursul vieţii de-acum s-a schimbat!

SEMAFORUL
Brigadă artistică
,,Le vom face-o critică
Celor care-o merită…,,

Toţi : A venit brigada: încetişor, încetişor

Să cerceteze clasa : binişor, binişor,
64
 Să vadă pe oricare: uite-aşa, uite-aşa,
Lipsuri de mai are : chiar aşa, chiar aşa.

1Cu brigada azi am ajuns

Să vă arătăm ce-avem de spus.
Arătând faptele rele
Şi pe cele bunicele,
Pe la şcoală întâmplate,
De brigadă consemnate.

2.Vă place, nu vă place,

Avem azi multe ace
Pe care le-ndreptăm
Atât spre leneşi, frate,
Care n-au drag de carte,
Dar şi spre cei certaţi
Demult cu igiena,
De vin la şcoală, ascultaţi:
Murdari….şi nespălaţi.

[Link]ţi-mi voie un moment:

S-a ivit un accident
Şi-i momentul potrivit
Să îi iau la săpunit.
Nu vă uitaţi că sunt mic,
Când e vorba să le zic,
Păi deodată mă ridic
Cu alură de voinic
Şi le zic pe româneşte,
Nu cum fac unii amici,
La răspunsuri se fac mici.
Nu crâcnesc nici atâtica,
Sunt micuţi precum furnica,
De-aia acum mă ridic
Uite-aşa cât sunt de mic
Şi le zic!

[Link] slabi la-nvăţătură,

Însă foarte buni de gură.
La ore sunt neatenţi,
Sunt în clasă, dar absenţi.
În timpul orelor vorbesc,
Pe colege le lovesc,
De-aia acum mă ridic,
Uite-aşa cât sunt de mic
Şi le zic!

65
 5.Ţinuta vestimentară
E tot problemă şcolară:
Nu pot suferi pe unii
Ce ne sperie nebunii
Că au ţinuta uneori
De zici că sunt sperietori.
De-aia acum mă ridic,
Uite-aşa cât sunt de mic
Şi le zic!

Cântec : Ne gândim acum că poate

Vă veţi apuca de carte
Şi veţi fi mai ordonaţi
Cuminţi şi mai civilizaţi.

[Link]ţi, vă rog, puţin

Sunt un elev foarte fin.
Sunt elev sârguincios
Îmbrăcat corect, frumos,
Toate temele de-acasă
Mi le fac frumos, la masă.
Şi învăţ cu hărnicie

Toţi : Vorbă să fie!

[Link]-s ca Valentin boxerul

Ce se bate cu echerul.
Nu sar peste bănci, nu strig,
N-arunc cu cărţi, cu caiete,
După colegi, după fete.
Nu, eu sunt disciplinat,
Corect şi foarte ordonat,
Aşa cum la carte scrie.

Toţi :Vorbă să fie!

[Link] de exemplu, în tramvai,

De câte ori locul îl dai?
Niciodată, sunt convins.
Nu-i aşa că te-am atins?
Şi ce? Nu am făcut bine?
Păi dacă n-ai simţ în tine!
Ia exemplu de la mine!
Cum văd un om mai mare
Sau bătrân stând în picioare,

66
 Mă ridic politicos
Oferindu-i locul jos.
Pe femei le şi ajut
Şi nu numai atât.
Dacă au bagaj, îl iau,
Cobor frumos şi-apoi îl dau.
Biletul de autobuz apoi,
L-arunc la coşul de gunoi.
C-aşa sunt eu, disciplinat,
Corect şi foarte ordonat.
Şi-o fac aşa, din inerţie.

Toţi : Vorbă să fie!

[Link] lecţie de casă

Inima mea nu mă lasă
Să o dau mamei, lui tata,
Pentru ca s-o facă gata.
Eu muncesc, aprig mă zbat,
Şi-o rezolv neapărat.
Studiez ore în şir
Cartea-mi este ,,elixir,,
Bună prietenă şi crez,
Toată ziua studiez.
Şi-acum simt că mă îmbie.
Toţi :Vorbă să fie!

Cântec : (pe melodia ,,Trandafir de la Moldova,,)

Foaie verde bob năut

Ce v-am spus nu v-a plăcut.
Spune-o vorbă înţeleaptă
Că răsplata-i după faptă.
Cum tot anul v-aţi purtat
Noi acum v-am criticat.
Şi la anul om spera
Că-ncercaţi a vă-ndrepta.

[Link] zi şi noapte, doarme şi acasă

Doarme şi la şcoală, doarme liniştit.
Dar cu toate-acestea, e fruntaş pe clasă.
Nu la-nvăţătură, ci la sforăit.

Toţi :Vezi, vezi, să nu faci la fel

Vezi, vezi, să n-ajungi ca el.

67
 [Link] le azvârle cum îl taie capul
Şi când iar îi trebuie, ia-l de unde nu-i
Când găseşte gheata, nu are ciorapul,
Parc-a fost cutremur în odaia lui.

Toţi :Vezi, vezi, să nu faci la fel,

Vezi, vezi, să n-ajungi ca el.

[Link] întârziere vine-ntotdeauna

Şi motivul este tot mereu la fel:
,,M-a trezit mămica prea târziu,, şi-acuma
Ce-i de vină mama, dacă-i leneş el?

Toţi :Vezi, vezi, să nu faci la fel,

Vezi, vezi, să n-ajungi ca el.

[Link] îi place apa, zice că e udă

Când e să se spele, vai, ce tărăboi!
De înot şi scaldă, nici nu vrea s-audă
Luni dacă se spală, plânge până joi.

Cântec : Aveam noi prin clasa a III a, aveam un băiat

Mititel, cu ochi albaştri, păr cârlionţat.
Mofturos era cât zece, mama-l alinta,
De făcea vreo boroboaţă, astfel îi zicea:
Refren : Mânca-l-ar mama de băieţel,
Mânca-l-ar mama de răsfăţel,
Cum să mă-ndur eu să dau în el,
Păi nu vedeţi cât e de mititel?

Anul a trecut şi iată, puştiul răsfăţat

A ajuns în clasa a IV a, însă ce păcat,
Nu-i plăcea deloc să-nveţe, era neglijent,
Şi-a rămas la cinci materii astfel corigent.

Cuplet :
Eu sunt Tuţa!
Eu Lenuţa!
Toată ziua fâţa-fâţa.
Fâţa-n sus şi fâţa-n jos
Pierdem timp fără folos.
Cum ieşim din clasă,
Să mergem acasă?
Aş, hai la plimbare
Pe strada cea mare!

68
 Cum n-avem ce face?
Căscăm gura, frate:
La vitrine, la patine,
La şoşoni, la pietoni,
La cei mici şi la pisici,
La ce vrei şi ce nu vrei.
Eu sunt Tuţa!
Eu, Lenuţa!
Toată ziua fâţa-fâţa
Fâţa-n sus şi fâţa-n jos
Pierdem timp fără folos.
Când copiii sunt acasă
Şi fac treabă sau învaţă,
Pe stradă la promenadă
Căscăm gura tura-vura:
La castane, la baloane,
La paltoane, la balcoane,
La sifoane, la banane.
-Cum? Cum stăm cu-nvăţătura?
-Cum să stăm? Noi căscăm gura.
Că de când am fost notate
Ambele-am rămas căscate.

Cântec : Tot pe drum, pe drum, pe drum

Şi la şcoală nicidecum.
Nu îţi vezi de-nvăţătură
Te-ai făcut un cască-gură.

[Link]-ar bate-o neîncetat

Că de lecţii au uitat.
Au doar o preocupare:
Golurile ideale.
De-aia doamna-nvăţătoare
Privind capetele lor
Îşi zice: Ce goool! Ce goool!

[Link] şotronul bată-l vina

Acela e cu pricina.
Fotbalul şi pietrele
Ele v-au rupt ghetele.

Fetele : (Pe melodia ,,Ţurai,,)

Băieţii clasei a III a
Sunt echipa cea mai tare
Pe teren în recreaţii
Sunt de ne-nvins, frăţioare!

69
 Când se sună de intrare
Este supărare mare,
Dar să vezi ce tragedie
Apoi la lecţii, bădie.

Băieţii : Nu ne pasă că bârfiţi

Ştim, sunteţi geloase
Că nu vă luăm cu noi
Să daţi şi voi pase.
Dar când vom ajunge noi
Mari campioni şi eroi,
O să regretaţi cu toate
Că v-aţi luat de noi.

Fetele : Nu se-ajunge campion

Cu o minte goală.
Mai bine v-aţi hotărî
Să vă vedeţi de şcoală.

[Link]ş cum îl ştiu pe Sică

Îl compar cu o pisică.
Fac, desigur, o greşeală,
Că pisica se şi spală.

17.Într-o zi un şoricel,
A găsit un ghizdănel,
Aruncat cam neglijent,
Într-un colţ de-apartament.
A intrat încet, sfios
Şi s-a apucat de ros.
A ros totu-ncetinel,
Fiindcă nu-l vedea Gigel.
Iată că Gigel veni
Şi ghizdanul nu-l găsi.
L-a căutat pe sub pat,
L-a căutat sub dulap,
Până la urmă l-a găsit
Jumătate ronţăit.
Când a observat Gigel
Ce-a rămas din ghiozdănel,
S-a-ntrebat neliniştit:
-Oare unde am greşit?

Morala:
Nu-şi lăsa la întâmplare
Rechizitele şcolare!

70
 [Link] e furioasă
C-a uitat caietu-acasă,
Dar mai mare-i suferinţa,
C-a uitat în el ştiinţa.

[Link]ă vorbe-i sunt plăcute:

,,A mânca,, şi ,,a dormi,,.
I-au rămas necunoscute
,,A scrie,, şi ,,a citi,,.

[Link], ai auzit matale

De Ion Luca Caragiale?
A răspuns cam trist Matei:
De nici unul dintre ei!

Cântec : Ne place şcoala, ne place tare

Şi de aici nu am mai pleca,
Dacă s-ar scoate din programă
Româna şi matematica.

[Link] compus aceste ţinte

Să luaţi cu toţi aminte
La al meu îndemn fierbinte:
,,Adunaţi învăţăminte!,,

[Link] mai e, ce s-a-ntâmplat,

Simplu-i de imaginat.
Dar acuma, dragi părinţi,
Vă rugăm să v-amintiţi:
Când eraţi şi voi mai mici,
Cât eraţi voi de cuminţi?
Câte de bine învăţaţi?
Voi ce note luaţi?

Cântec :

Dintre câte sunt pe lume,

Ce frumos e omul!
Dacă merit-acest nume
Ce frumos e omul!
Munţi şi văi se mai pot naşte
Ce frumos e omul!
Dar ca el nu veţi cunoaşte,
Ce frumos e omul!

71
 Când copiii bine-şi creşte,
Ce frumos e omul!
Şi-i învaţă omeneşte,
Ce frumos e omul!
Că din toate pe planetă
Ce frumos e omul!
Numai el nu se repetă,
Ce frumos e omul!

UNIRE_N CUGET ŞI_N SIMŢIRI

SERBARE DEDICATĂ MARII UNIRI DE LA ALBA IULIA
1 DECEMBRIE 1918

,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”

„Iubeşte-ţi ţara, române şi fii mândru de locul ce-l ai între popoare!”,
auzim mereu spunându-se. Am păstrat în sângele nostru vitejia celor două popoare
mari din care ne tragem. Şi nu o dată, în zbuciumul atâtor veacuri, ne-am arătat
urmaşi vrednici.
Multe războaie am avut şi multe nenorociri s-au abătut asupra noastră!
Vijelii cumplite au trecut pe aici! Ca trestia ne-am îndoit în vânt, dar nu ne-am
lăsat!

72
 Poporul nostru s-a ridicat luminos şi sfânt peste încercările de tot felul.
Figuri glorioase de luptători l-au condus spre izbândă. Poeţi şi scriitori le-au
închinat acestora imnuri de slavă.

Calea-i lungă, drumu-i greu

Vrut-a bunul Dumnezeu
Să rămâi aici stăpân
Zbuciumat, ţăran român!

Când a fost foc la hotar

L-ai oprit pe cel barbar,
Ai făcut din arme plug
Zbuciumat, ţăran român!

Ca stejarul neclintit
Nicăieri n-ai pribegit
Pieptu-ai pus la cel păgân,
Zbuciumat, ţăran român!

Trei, Doamne, şi toţi trei…

George Coşbuc

Avea şi dânsul trei feciori

Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni

Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat

Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară.
Şi, rând pe rând, veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând

De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă

73
 Cu ochii zarea măsurând
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme,
Gemea bătut de-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,

Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi de-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.

- Ce-mi face Radu? El întreabă.
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
- E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

Blestem pe tine, braţ duşman!

- Dar George-al nostru, cum o duce?
- Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
Dar bietul Mircea? – Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;

Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Hristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

Si-a stat aşa, pierdut şi dus.

Era-n amiezi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară;
Şi-n urmă, soarele-a apus,
Iar bietul om, sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,

Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă,
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strânşi pe tâmple:
Trei, doamne, şi toţi trei!

74
 Bucură-te, Ţară scumpă, îmbrăcată de paradă,
Că, din alte ţări străine, vin prieteni să te vadă !
Şterge-ţi lacrima din gene !... Ce oftezi într'una frântă,
Când atâtea muzici cântă?...

Cântaţi muzici, cât mai tare, toate câte sunteţi voi,

Ca să nu se-audă plânsul văduvelor de război !
La răspântiile toate, muzici, azi cântaţi, cântaţi,
Că prea gem, sleiţi de foame, marii noştri ,,mutilaţi" !...

Dar... mă iartă, Ţară blândă, că, de-a tale suferinţi,

M-am trezit şi eu, cu tine, ca haiduc scrâşnind din dinţi.

Azi e sărbătoare sfântă,

Când - deşi flămândă eşti -
Nu se plânge, ci se cântă
Întregirea ce ţi-au dat-o
Sfinţii de la Mărăşeşti!...

STEMA ŢĂRII

de George Coşbuc

Ca un zimbru-ntărâtat Ca un leu sfâşietor

Când a prins pământu-n coarne, Când cuprins de-arcaşi se vede,
Tot ce-n drumul lui a stat Prin mulţimea de popor
Gata să răstoarne Trăsnet se repede
Ca un zimbru-ntărâtat Ca un leu sfâşietor.

Moldovenii s-au luptat Sar-oltenii-n munţii lor

Cu potop de litve. Într-un iad de latini.

Iar muntenii ce-au avut Zimbru şi vultur şi leu

Cuib pe apa Dâmboviţii, Fui când mi-a călcat păgânul

Ca vulturu-n munţi crescut Patria şi dreptul meu.
Apărând răpiţii Şi va fi românul
Pui ai săi făcut-au scut Şi de-acum român mereu,
Ţării lor şi-au abătut Zimbru şi vultur şi leu
Negrul nor de hoarde. Şi viteazul lumii.

75
 GRAIUL NEAMULUI

de George Coşbuc

Fie-a voastră-ntreagă ţară, Dar nestrămutaţi strămoşii

Şi de cereţi, vă mai dăm, Tot cu arma-n mâini au stat:
Numai daţi-ne voi graiul Au văzut şi munţi de oase,
Neamului şi se sculară Şi de sânge râuri roşii,
Să ne vremuiască traiul Dar din ţara lor nu-i scoase
Câţi duşmani aveam pe lume! Nici potop şi nici furtună.
Graiul ni-l cereau anume, Graiul lor de voie bună
Să-l lăsăm! Nu l-au dat!

Astăzi stăm şi noi la pândă, Repezi trec cu vifor anii,

Graiul vechi să-l apărăm; Ispitind puterea ta,
Dar pe-ascuns duşmanii cată Neam român! Cu ură mare
Să ni-l fure, să ni-l vândă. Vor căta mereu duşmanii
Dacă-n vreme tulburată Graiului român pierzare;
Nu ne-am dat noi graiul ţării, Dar să piară ei cu toţii:
Azi, în ziua deşteptării, Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Cum să-l dăm? Nu-l vor da!

CÂNTEC

de George Coşbuc

Ţară-avem şi noi sub soare, Steag avem şi noi, străine,

Şi-o râvnesc duşmani destui, Şi-l iubim cu jurământ.
Dar prin vremi asupritoare Ziua răului când vine,
N-am lăsat-o nimănui. Ce frumos se zbate-n vânt!

E bogată, zici! vezi bine, E frumos şi steagul vostru,

E bogată, căci în ea Dar pe-al nostru de-l privesc
Multe inimi sunt, străine, Tot mai mândru este-al nostru,
Şi-i frumoasă, că-i a mea. Şi mai sfânt, că-i românesc.
Dacă-i mică, nu-i de-ocară, Rupt de-asprimile furtunii

76
Căci viteji în ea mai sunt, Răscolite de duşmani
Şi-apoi şi la noi în ţară L-au purtat cinstit străbunii
Creşte fierul din pământ: Prin atât amar de ani.

Când voim, îl ştim culege, De ne cheamă azi la moarte,

Ştim cum să izbim cu el Veseli mergem la război:
Când duşmani lipsiţi de lege Să dea Domnul să ni-l poarte

Vin spre noi cu gând mişel. Şi nepoţii tot ca noi!

Ştim şi noi o lege sfântă, Sunt şi neamuri mai cu nume,
Şi de-un veac de ani acum Mai vestite la război;
Stăm cu ochii tot spre ţintă, Or fi multe poate-n lume,
Mergem tot pe-acelaşi drum. Câte n-au ajuns la noi.
Pentru sfânta lege-a crucii, Dar noi ştim ce ne-nvăţară
Pentru limba ce-o vorbim: Cei ce-au fost, şi când rostim
Ce de-oţel pe săbii lucii Vorba sfântă neam şi ţară
Pus-am noi de când trăim! Noi, străine, tresărim.

Ştie Dumnezeu de-i bine Pentru cel ce ne iubeşte,

Ori de facem vrun păcat Tot ce-avem noi dăm cu drag,

Dar noi ştim c-aşa e bine Dar când neamul ni-l huleşte
Să ţinem ce-am apucat. Şi vrăjmaş ne vine-n prag,
Pentru lege, pentru limbă, Mii de oşti cu el s-aducă:
Noi cu gura prindem foc: Noi suntem români destui
Numai vântul se tot schimbă, Când de piept cu noi s-apucă,
Însă munţii stau pe loc. Aibă-l ceru-n mila lui!

SUS INIMA

de George Coşbuc

Avem o mândră ţară În ţara românească

Prin timpi de jale-amară De-a pururi să trăiască
Strămoşii se luptară Credinţa strămoşească
S-o scape de stăpâni. Şi graiul din bătrâni.
Azi singur noi, românii Spre Domnul ţării gândul
Suntem în ea stăpânii, De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români! Sus inima, români!

Limba Românească
(versurile: Gh. Sion
muzica: Ion Cortu)

77
Mult e dulce şi frumoasă Saltă inima-n plăcere
Limba ce-o vorbim, Când o ascultăm,
Altă limbă-armonioasă Şi pe buze-aduce miere
Ca ea nu găsim. Când o cuvântăm.

Românaşul o iubeşte Fraţi ce-n dulcea Românie

Ca sufletul său, Naşteţi şi muriţi
Vorbiţi, scrieţi româneşte, Şi-n lumina ei cea vie
Pentru Dumnezeu. Dulce vietuiţi!

De ce limba românească Limba, ţara, vorbe sfinte

Să n-o cultivăm? La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte, Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm? Pentru Dumnezeu!

Aşa-i Românul
Aşa-i românul când se-nveseleşte O rugaciune către ceruri zboară
Ca şi stejarul când înmugureşte O rugăciune către Dumnezeu

Aşa-i românul, şi-aşa-o să fie Mă rog fierbinte pentru a mea Ţară,

Om de omenie, aprig la mânie. Şi pentru tine, scump poporul meu.

Nu am cuvinte şi nu pot spune Trăiasca ţara, patria mamă,

Cât de frumoasă este ţara mea Trăiască toate câte sunt în ea

Ca a mea mandruţă ce o am pe lume Şi a mea mândruţă ce o am pe lume

Tot atât de mândră este ţara mea. Asta-i dorinţa, asta-i ruga mea.

Treceţi Batalioane Române, Carpaţii

(cântec vechi patriotic)
Treceţi, batalioane române, Carpaţii
La arme cu frunze şi flori!
Ne-aşteaptă izbânda, ne-aşteaptă şi fraţii
Cu inima la trecători.
Ardealul, Ardealul, Ardealul, ne-aşteaptă
Speranţa e numai la noi,
Sărută-ţi, copile, părinţii şi fraţii
Şi-apoi să mergem la război.
‘Nainte, ‘nainte spre marea unire
Hotarul nedrept să-l zdrobim!
Să trecem Carpaţii, ne trebuie Ardealul,
De-o fi să ne-ngropăm de vii.

78
 Cu toţii eram regimente române
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca unire cu patria mumă
Ne-a fost cel mai drept ideal,
Aceasta-i povestea Ardealului nostru
A neamului nostru viteaz,
Istoria-ntreagă cu lupte şi jertfe
Trăieşte unirea de azi.

La Praznicul Unirii
de Gh. Băltean
Sub Alexandru Ioan Cuza, din voinţa cerului
Semănatu-s-a sămânţa întregirii neamului.
Şi de când Moldova-n horă cu Muntenia s-a prins,
Dorul nostru de unire tot mai tare s-a aprins.

Iar sub Carol înţeleptul Dumnezeu ne-a ajutat,

De-am scăpat de turci la Plevna şi-am făcut un mic regat.
Noi de-atunci vedem un soare răsărind la Bucureşti,
Care încălzea nădejdea inimilor româneşti.

A venit şi ziua mare-a răsplătirii jertfelor

Ferdinand ajunse rege-al tuturor românilor.
....................................................................
Dormi cu inima-mpăcată, Voievodule Mihai,
Bine te cuvântă ţara pentru care tu visai.

Bine te cuvântă neamul care-a dat destui martiri,

Pentru lege, pentru limbă, pentru-a Patriei măriri.
Şi de-ar mai da peste ţară, vremurile grele iar,
Trâmbiţa ta de arhanghel să ne cheme la hotar!

Iar acuma, Ţie, Doamne, îndrăznim a Te ruga,

Miluieşte România după mare mila Ta!
Duhul păcii să pătrundă tot pământul românesc,
Şi ca fraţii să trăiască cei ce-ntrânsul locuiesc.

Varsă anotimpuri bune din cerescul Tău izvor,

Munca, cinstea, să ne-aducă mulţumire tuturor.
Că tu eşti sfinţirea noastră şi Tu bine ai voit,
De-ai adus plinirea vremii şi-ntr-o ţară ne-am unit.

Ţara
Marcela Peneş
Ţara cât este de mare? Ţara-s munţii-n horă prinşi,
Cât un munte cu cărare? Cu argint pe dealuri ninşi,

79
Cât un munte şi-o câmpie? Dealurile-n valuri line
Cât un deal cu pomi şi vie? Şi cu pivniţele pline;
Sunt câmpiile cu grâu,
Pe la brâu cu-albastru râu.
Şi e mare că ne are
Pe noi toţi: strămoşi, nepoţi.

Scumpă ţară românească

Haralamb Lecca
Scumpă ţară românească,
Cuib în care m-am născut,
Câmp pe care ţi-ai văzut,
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească, te salut!
Şi-a mea frunte ţi se-nclină
Ca-naintea unui sfânt,
Căci, deşi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plină
Să te văd mereu regină, pe pământ.

Să ai viaţă pe vecie,
Să sporească-al tău popor,
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie;
Şi-atunci, dac-o fi să mor, pot să mor.

Patria
Marcela Peneş

Eu sunt prea mic şi tu eşti mare,

Cu paşi să te măsor, nu pot,
Dar casa, strada, pomu-n floare
Sunt Patria – aşa socot.
Şi tata, mama, surioara,
Şi oamenii din blocul tot,
Şi cei ce vin acasă seara
Sunt Patria – aşa socot.

Eu sunt prea mic şi tu prea mare

Ce mult însemni, să spun nu pot,
Dar ce e mai de preţ în oameni
E Patria – aşa socot.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Mihai Eminescu

80
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce
Românie,
Ţara mea de glorii. Ţara mea de dor? Tânără mireasă, mamă cu amor!
Braţele nervoase, arma de tărie, Fiii tăi trăiască numai în frăţie
La trecutu-ţi mare, mare viitor! Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Viaţă în vecie, glorii, bucurie,

Dacă fiii-ţi mândri asta le nutresc; Arme cu tărie, suflet românesc,
Căci rămâne stânca, deşi moare valul, Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc! Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Martirii
Mircea Dem. Rădulescu
Nu ! N-am uitat…Un veac şi jumătate
N-a şters un strop din sângele vărsat,
Din strigătul avid de libertate
Ce-ntreg Ardealul a cutremurat…
Români semeţi ce n-au ştiut sclavia,
De sub potopul hoardelor de Huni
S-au ridicat să-şi apere moşia
Şi moştenirea marilor străbuni !
Cu furci de fier au fost loviţi Martirii
O lume-ntreagă s-a cutremurat,
Şi-atunci, în ziua sfântă-a răstignirii
Ardealul tot a plâns şi-a-ngenuncheat.
Nu! N-am uitat!...Cum să uităm vreodată
Blestemul şi-al durerilor noian,
E strigătul lui Horia pe roată,
E sângele lui Cloşca şi Crişan…
E-al libertăţii cântec spre azururi
Ce-a răsărit din sângerat pământ,
Prin jertfa lor s-a plămădit de-a pururi
Hotarul nostru drept, hotarul sfânt.

Hai să-ntindem hora mare

Cântec popular

Hai să-ntindem hora mare Moartea-i dulce dacă soarta

Mai aici şi mai colea Ne va-ncorona cu flori.
Mai aproape de hotare Pentr-un picurel de sânge
Să refacem Dacia! Nu ne vom înspăimânta,
Noi suntem ai României Fraţii noştri ne vor plânge
Hai să fim şi fraţi uniţi Ţara nu ne va uita!
Şi pe câmp de bătălie Hai să-ntindem hora mare
Vom lupta nedespărţiţi. Mai aici şi mai colea

81
Nu ne-nfiorează moartea Mai aproape de hotare
Noi suntem nemuritori Până-n Basarabia!
Patria română
George Coşbuc

Patria ne-a fost pământul Toţi cu-aceeaşi soartă dată,

Unde ne-au trăit strămoşii Suspinând cu toţi-o dată,
Cei ce te-au bătut pe tine, Şi-având toţi o bucurie;
Baiazide, la Rovine. Asta-i patria română
Şi la Neajlov te făcură Şi ea sfântă să ne fie.
Fără dinţi, Sinane-n gură, Patria ne-o fi pământul
Şi punând duşmanii-n juguri Unde ne-or trăi nepoţii
Ei au sfărâmat sub pluguri Şi-ntr-o mândră Românie
Sângele Dumbrăvii-Roşii, De-o vrea cerul, în vecie,
Asta-i patria română S-ar lupta să ne păzească
Unde-au vitejit strămoşii! Limba, legea românească,
Patria ne e pământul Şi vor face tot mai mare
Celor ce suntem în viaţă, Tot ce românismul are:
Cei ce ne iubim frăţeşte, Asta-i patria cea dragă
Ne dăm mâna româneşte; Şi-i dăm patriei române
Numai noi cu-acelaşi nume, Inima şi viaţa-ntreagă.
Numai noi români pe lume,

Trompetele răsună
Scipione Bădescu

Trompetele răsună
Prin munţi şi prin câmpii,
Românii toţi s-adună
Cu sutele, cu mii.

Un glas pe toţi ne cheamă,

E glasul neatârnării;
Ei teamă n-au de nimeni:
Trăiască oastea ţării!
Un dor pe toţi îl poartă:
Să-şi vadă iar moşia.
Unită, mare, mândră,
Trăiască România!

Un glas falnic
Andrei Bârseanu

Un falnic glas răsună Şi noaptea din morminte

Din vârfuri de Carpaţi: S-aude-adeseori,
E glasul ţării voastre, O tainică şoptire

82
Români, îl ascultaţi: Ce-n suflet dă fiori:
,,De veacuri fără număr ,,Prin mii de suferinţe
La sânu-mi vă hrănesc, Un nume v-am lăsat:
Nicicând nu daţi uitării Blăstăm, blăstăm pe-acela
Pământul strămoşesc!,, Ce neamul şi-a uitat!,,

Un glas din depărtare Răsune acest cântec

Străbate-acum lin: Prin munţi şi prin câmpii;
E-al Romei glas de mamă Trezească inimi moarte,
Din zări cu cer senin: Aprindă inimi vii.
,,Un grai vorbit de îngeri Iar cine neam şi ţară
Ca zestre eu v-am dat: Nemernic va trăda,
Vorbiţi-l deci cu fală, Dispreţul şi blăstămul
Păstraţi-l neschimbat!,, Să fie plata sa !

Ca tunetul de vară
Un tulnic din păduri
Trezeşte văi şi dealuri,
Străbate munţii suri:
,,De câte ori sunat-am
În vreme de nevoi,
Venit-au moşii voştri,
Tot cete de eroi!,,

Nu uita că eşti român

Cântec popular

Nu uita că eşti român

Şi că-n biserica din sat
Popa Ioan te-a botezat
Şi lelea Stanca te-a ţinut un an la sân.
Nu uita că eşti român,
Că rădăcina ta, de veacuri,
Stă înfiptă în ogor
Şi nu ţi-o poate smulge-un viscol trecător.
Pe la noi au trecut mii de păgâni,
Dar pân’ la urmă am rămas tot noi stăpâni.
A mai trecut o iarnă grea,
Nu e nimic, vom aştepta
Că vine primăvara după ea.

Nu uita că eşti român.

Că tatăl tău a fost cioban,
Bunicul tău a fost Traian
Şi-n ţara asta eşti născut să fii stăpân.

83
 Nu uita că eşti român.
Că rădăcina ta de veacuri
Stă înfiptă în ogor
Şi nu ţi-o poate smulge-un viscol trecător.

24 IANUARIE- UNIREA PRINCIPATELOR

Moş Ion Roată şi Unirea
,,Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română ! “

POVESTITORUL:
Într-un an, tare demult,
Pe când se fierbea unirea,
84
 Mulţi boieri s-au adunat
Şi s-au aşezat la sfat.
S-au gândit că ar fi bine,
Ca la marea Adunare
S-aducă ţărani fruntaşi
Chiar acolo, chiar la Iaşi.
După ce i-au îmbrăcat
Cu cheaburi şi cuşme noi,
Au ales boieri de soi
Să le ţină cuvântare
Despre Unirea cea Mare.

BOIERUL:
Oameni buni, ţărani iubiţi,
Ştiţi de ce sunteţi aici?

ŢĂRANII:
Păi vom şti, dacă ne spuneţi!

BOIERUL:
Eu oricum o să explic
Dar s-aveţi răbdare un pic!
Ţara noastră este mare
Dar e ruptă de hotare.
Moldova şi Ţara Muntenească
Grăiesc vorba românească.
Sunt ţări surori şi creştine,
Tot la fel ştiu să se-nchine.
Obiceiurile noastre
Numai Milcov le desparte.
Să-l secăm dintr-o sorbire
Şi să facem înfrăţire.
Aţi priceput ce v-am spus
Şi-aici de ce v-am adus?

ŢĂRANII:
Noi am înţeles boiere,
Că Unirea e avere.
Dumneavoastră ştiţi mai bine
Ce e rău şi bun în lume.
Noi, ţăranii de la sat,

85
 Suntem buni doar la arat.

MOŞ ION ROATĂ:

Ion Roată mă numesc
Mă scuzaţi că îndrăznesc.
Ba eu drept am să vă spun
Că nu este lucru bun
Să ne cereţi nouă sfat
Şi-altădată s-a-ntâmplat.
Oare cine-a ascultat
Vorba săracă din sat?
Noi ştim sapa s-o-nvârtim,
Secera s-o mânuim
Iar voi cei care ştiţi carte
De dreptate aveţi parte.

BOIERUL:
Au trecut acele vremuri
Ne-au venit semne din ceruri,
Dumnezeu ne-a luminat
Şi pe veci El ne-a legat
Să fim fraţi, egali, de-o seamă
Nu trebuie s-aveţi teamă.

POVESTITORUL:
Boierul le-a înşirat
Chiar poveşti de neuitat.
Pe ţărani i-a învăţat
Cum străbunii au luptat
Mereu pentru o ţară mare
În lume fără asemănare.

BOIERUL:
Ei, acum aţi priceput
Ce v-am spus de la-nceput?

ŢĂRANII:
Priceput cucoane dragă,
Să dea Dumnezeu să meargă!

86
 MOŞ ION ROATĂ:
Să ne fie cu iertare
Dar eu tot n-am înţeles!

BOIERUL:
Moş Ioane, dumneta,
Greu de cap esti, zău aşa!
Hai să mergem în grădină
Poate acuma o să ţină!!!
Vezi acolo în ogradă
Bolovanul cât o roată?
Ia încearcă şi fă bine
Să-l aduci aici la mine.

MOŞ ION ROATĂ:

Boiere, s-avem iertare
Dar e greutate mare!
N-am putere să-l ridic
Doar să îl urnesc un pic.

BOIERUL:
Hai, încearcă, să vedem!

BOIERUL:
Ia mergi şi tu, Moş Vasile!
Treci şi tu Bade Ilie!
Hai Pandele, hai Ioane,
Urniţi bolovanul mare!

POVESTITORUL:
Toţi ţăranii s-au unit
Bolovanul l-au urnit
Lângă boier l-au adus
Oare ce-o mai fi de spus?

BOIERUL:
Înţelegeti cum stă treaba?
Moş Ion s-a dus degeaba.
Putere nu a avut,

87
 Să-l ridice n-a putut!
Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Dar, cu toţii au reuşit
Bolovanul s-a urnit.
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu răzbeşte!

MOŞ ION ROATĂ:

Boiere, să mă iertaţi!
Degeaba îmi explicaţi
Că eu tot n-am înţeles!

BOIERUL:
Măi Ioane, dumneata,
Ai ceva cu viaţa mea?

MOŞ ION ROATĂ:

Dar, boiere, să mă ierţi,

Nu trebuie să mă cerţi!
Ce ai spus este corect
Însă nu prea este drept.
Dumneata ne-ai poruncit
Cu noi însă n-ai muncit.
De la vorba pân′ la faptă
Este cale-ndelungată!
Bine-ar fi dacă vreodată
Aţi veni şi voi în gloată
Şi cu toţii, împreună,
Poate facem treabă bună!
Dar… cam aşa faceţi voi
La război daţi înapoi
La pomană daţi năvală
Treaba nu este egală!
Eu am priceput aşa:
La ţărani e munca grea.

ALEXANDRU IOAN CUZA:

Bine ai gândit, Ioane!

88
 Vezi boiere, vezi cucoane?
Lucruri simple nu-nţelegi
Multe ştii, dar… nu le legi!
Tu doreşti să porunceşti
Dar nu vrei ca să trudeşti!
Numai când o fi înfrăţire
Vom vorbi despre unire.
Este greu, luptăm de ani,
Dar nu ne lăsăm la duşmani.
Suntem buni, avem un nume
Vom răzbi cu toţi în lume.

POVESTITORUL:
După această adunare
Au întins o horă mare,
Au cântat şi s-au rugat
Dumnezeu i-a ascultat
Dorinţa le-a împlinit
Şi cu drag ei au primit
O frumoasă ţară mare
Fără-n lume asemănare.

Cântec : Hora Unirii

POEZII PENTRU SERBĂRILE DE PAŞTE

Floriile
Vasile Alecsandri

Iată zile-ncălzitoare Lumea-i toată-n sărbătoare

După aspre vijelii Ceru-i plin de ciocârlii,
Vin Floriile cu soare Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii! Şi soarele cu Florii.

Primăvara-ncântătoare Pe câmp, floare lângă floare

89
Scoate iarba pe câmpii, Să ne bucurăm, copii,
Vin Floriile cu soare Vin Floriile cu soare,
Şi soarele cu Florii. Şi soarele cu Florii!

E sărbătoare de Florii
Petru Dugulescu

E sărbătoare de Florii – ,,Ierusalim, Ierusalim,

Cum n-a mai fost vreodată, Ce mi-ai respins iubirea
Căci cel prezis de profeţii Şi darul păcii cel sublim -
Azi în Sion se-arată. Îţi plâng nenorocirea.

Smerit, cu chipul Său senin, Duşmanii vor împrejmui

Înconjurat de gloate, Tot zidul tău cu schele,
Iisus călare pe asin, Iar pentru mame şi copii
Coboară spre cetate. Veni-vor vremuri grele.,,
…………………………
În mâini, cu crengi de palmier, El hotărăşte iar o zi
Îi ies mulţimi în cale; Azi, cât se poate spune,
Răsună al Iudeii cer, Pe prinţul păcii-l poţi primi
De cânt şi osanale. Nu amâna pe mâine.

Răsună coruri de copii,

Mulţimea se tot strânge,
E sărbătoare de Florii,
Dar împăratul plânge.

Şiroaie de sânge
Petru Dugulescu

Şiroaie de sânge Îţi curg pe obraz,

Şi-n ochii tăi lacrimi s-ascund;
Sub semnul durerii tu luneci şi cazi,
Iar spinii în carne-ţi pătrund.

Adâncă-i durerea ce-n suflet o strângi –

Urcuşul Golgotei e greu:
Iar cel pentru care tu suferi şi plângi,

90
 Iisuse, Iisuse, sunt eu.

Sub ploaia cumplită a pumnilor grei,

Te rogi pentru cei ce te bat:
,, Părinte, ai milă de duşmanii mei,
Şi iartă-i, ei nu ştiu ce fac!,,

Tu, om al durerii, de toţi părăsit,

Pe cruce te stingi luminând.
A morţii putere prin moarte-ai zdrobit,
În lume speranţă-aducând.

Iisuse, la Tine mă-ntorc azi căit

Şi ştiu că tu n-o să mă cerţi,
Eu, omul cel josnic ce-atunci Te-am lovit,
Plângând azi Te rog să mă ierţi!

Hristos a înviat!
Vasile Militaru

Hristos a înviat! Ce vorbă sfântă!

Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori, creştine, o auzi.

Hristos a înviat în firul ierbii,

A înviat Hristos în adevăr,
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic şi de măr.

În stupii de albină fără greş,

În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cireş.
Dar vai, în suflet ţi-a-nviat Hristos ?
Iisuse, ce ţi-au dat?
Costache Ioanid

Tu ne-ai adus iertarea, Spre veşnica cetate

Ne-ai dat salvarea-n dar : O cale ne-ai tăiat
Ne-ai scos din închisoarea Dar pentru acestea toate,
Păcatului murdar. Iisuse, ce ţi-am dat ?

Ne-ai dat o nouă fire Tu tot ce-aveai în lume

Şi un veşmânt curat. Şi-un cer ne-ai dăruit :

91
Dar noi ca mulţumire, Şi inimă şi nume
Iisuse, ce ţi-am dat? Şi Duh nemărginit.

Tu ne-ai adus putere, Şi-n zarea albăstruie

Scântei din focul tău, Tu ce-ai luat şi cât ?
O sfântă-nvăpăiere Doar patru răni de cuie
Ce mistuie ce-i rău. Şi-o rană-n piept. Atât…

Paşte
Benedict Panaitescu

S-au umplut de veselie Tot ce-i alb şi-mbracă firea

Înălţimile albastre De la floarea de cais
Şi cu totu-mbujorată La aripile de fluturi
A-nflorit muşcata-n glastre. Pare farmec, pare vis.

Peste câmpuri, peste dealuri, Melodie-i tot şi soare

Aşternute stau covoare Sărbătoare şi parfumuri
De catifelate ierburi Strălucirea lor arată
Fragede, mirositoare. Ale veşniciei drumuri.

A împodobit cu grijă Ale sufletelor daruri

Primăvara tot pământul Cântă, freamătă duios,
Printre ramuri, păsărele Azi e ziua mântuirei -
Şi-au pornit cu toate cântul. Învierea lui Hristos.
Se ridică – slavă imnuri
De măreaţă biruinţă –
Biruinţa Învierii
Izvorâtă din credinţă.

Paştile
M. Popescu

S-aude-al clopotelor cânt, În jur, pe margini, stau cei mari,

Prin firea care se renaşte Privind la falnicii feciori,
Şi falnic iese din mormânt, Din mândrul şir al marii hori,
Cu biruinţă Domnul Sfânt, Şi-n mijloc cântă lăutari
Că azi e Paşte. Din cobze şi viori.

92
Şi după slujbă ies la rând Sunt veseli toţi şi bucuroşi,
Bătrâni, cu spatele-aplecat; Şi toţi cu suflet înălţat;
Bărbaţi cu chipul luminat, Oriunde se-ntâlnesc în sat,
Şi-n urmă ies copii cântând: Îşi zic cum zis-au moşi-strămoşi:
Hristos a înviat ! Hristos a înviat !

La Paşti
George Coşbuc

Prin pomi e ciripit şi cânt,

Văzduhu-i plin de-un roşu soare
Şi sălciile-n albă floare –
E pace-n cer şi pe pământ,
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat !

Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic : Hristos a înviat !
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Biserica, pe deal mai sus,

E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus :
În fapta noastră nu e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete ;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Învierea
Luminiţa Toia

93
Primăvara aurie Ziua s-a topit în şoapte
Se aşterne peste lume Cerul este luminos,
Şi natura reînvie Noaptea nu mai este noapte,
Pregătindu-se-o minune. E un imn pentru Hristos.

Firea s-a trezit la viaţă Sfântă este noaptea-n care

Într-un cântec maiestuos, Totul e adevărat.
Totul vrea să ne vestească Este mare sărbătoare,
Învierea lui Hristos. Căci Hristos a înviat !

Sălciile se apleacă
Legănându-se pios,
Timpul nu mai vrea să treacă
Aşteptându-l pe Hristos.

De Înviere
M. Corneliu

Seara iată, s-a lăsat Învierea lui Hristos

Peste satul obosit, Îi adună pe creştini
Mamele au terminat În lumina cea de sus,
Ce-au avut de pregătit. Copii, tineri şi bătrâni.

Ouă, pască, lumânări, Noi cântăm neîncetat

În coş aşezate stau. În faţa altarelor ;
Clopote prin lungi chemări Că ,,Hristos a înviat ,,
Bucurie-n suflet dau. Vestim azi popoarelor.

Bibliografie selectivă
94
Burlacu Decebal,
Karpiş Victoria - ,,Culegere de cântece pentru şcolari”, Editura Gh. Cârţu
Alexandru, Craiova, 1995
Crăciun Victor -,,Gânduri închinate mamei”- antologie, Editura Ion Creangă,
Bucureşti, 1978
Criveanu Elena,
Toma Zoicaş Ligia- ,,Manual de muzică pentru clasa a XII a-licee
pedagogice”,E.D.P, Bucureşti, 1988
Farago Elena - ,,Poezii”, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1974
Goga Octavian - ,,Poezii”, Editura Vistala, Bucureşti, 1997
Motora-Ionescu Ana -,,Manual de muzică pentru clasa aIIIa şi aIVa”, E.D.P.,
Bucureşti, 1983
Criveanu Sihota Elena
Peneş Marcela -,,Anotimpul copilăriei”- versuri, Editura Aramis, Bucureşti,
1997
Peneş Marcela -,,Sărbătorile anotimpurilor”, Editura Aramis, Bucureşti,
1998
Peneş Marcela -,,Antologie de texte literare pentru clasele I-IV”, Editura
Aramis, Bucureşti, 1999
Vieru Grigore -,,Spune-i soarelui o poezie”, Editura Literatura artistică,
Chişinău, 1989
*** - Colecţia – Volume didactice, ,,Poveştile anului”-texte literare din programa
şcolară pentru clasa I, Editura Vizual, Bucureşti, 1995
*** - ,,Poveşti populare”( de la lume adunate), Asociaţia Cartea, Chişinău, 1994
*** - ,,Pagini alese din literatura pentru copii”, Editura Lumina, Chişinău, 1993
*** - ,,Texte literare. Antologie”, Editura Ulpia Traiană, Bucureşti, 1995
*** - ,,Soare nou răsare. Selecţie de folclor al sărbătorilor de iarnă”, Editura
Hyperion, Chişinău,1990

Cuprins
95
Serbarea
abecedarului………………………………………………..……
3
Carnavalul personajelor din
poveşti……………………………......15

O floare şi-un zâmbet pentru

mama……………………………… ..23

Gânduri pentru
mama…………………………………………..32

A venit iarna! Mare

bucurie!...................................................................43

În aşteptarea lui Moş

Crăciun…………………………………...50

Serbare de sfârşit de clasa a IV

a………………………………...57

Semaforul (brigadă artistică)

………………………………………67

Unire-n cuget şi-n

simţiri…………………………........................75

Moş Ion Roată şi

Unirea………………………………...................92

Poezii pentru serbările de

Paşti……………………………………97

96
97