CITATE PLINE DE
INTELEPCIUNE
Thich Nhat Hanh
MEDITATIA
• A medita înseamnă a acorda atenție deplină unui lucru. Nu
înseamnă a fugi de viață. Ci meditația este o oportunitate de a
privi în profunzimea noastră și în profunzimea situației în care ne
aflăm.
Mai intai, opreste-te
• Dacă nu ne putem odihni, e din cauză că nu ne-am oprit din alergat. Am
început să alergăm cu multă vreme în urmă. Continuăm să alergăm,
chiar și când dormim. Credem că fericirea și starea de bine nu sunt
posibile în prezent. Dacă poți să te oprești și să te stabilești în aici și
acum, vei vedea că sunt multe elemente ale fericirii disponibile în
acest moment, iar acestea sunt mai mult decât suficiente pentru ca să
fii fericit. Chiar dacă există câteva lucruri în prezent care îți displac, tot
rămân o mulțime de condiții pozitive datorită cărora poți fi fericit. Când
te plimbi prin grădină, s-ar putea să vezi că un pom moare, iar aceasta
te poate face să te simți trist și să nu te mai bucuri de restul grădinii,
care e încă frumoasă. Dacă te uiți din nou, vei vedea că grădina e încă
frumoasă și te vei putea bucura de ea.
A PRIVI ÎN PROFUNZIME: AL DOILEA ASPECT
AL MEDITAȚIEI
• Al doilea aspect al meditației constă din a privi în profunzime
(vipashyana în sanscrită) pentru a vedea adevărata natură a
lucrurilor. Înțelegerea este un mare dar. Viața ta zilnică trăită într-o
stare de conștiență reprezintă de asemenea un mare dar; și
aceasta este o formă a practicii de meditație. Conștiența poartă în
ea concentrare și înțelegere.
CONȘTIENȚA ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI
• Conștiența este practica continuă de a atinge în profunzime
fiecare moment al vieții de zi cu zi. A fi conștient înseamnă a fi cu
adevărat prezent față de corpul și de mintea ta, a-ți armoniza
intențiile și acțiunile și a fi în armonie cu cei din jurul tău. Nu e
nevoie să ne rezervăm pentru asta un timp separat de activitățile
noastre zilnice. Putem să practicăm conștiența în fiecare clipă a
zilei – la bucătărie, în baie sau în grădină, și când mergem dintr-un
loc în altul. Putem face aceleași lucruri pe care le facem
întotdeauna – să ne plimbăm, să stăm jos, să muncim, să
mâncăm și așa mai departe – fiind conștienți de ceea ce facem.
Mintea noastră e atentă la acțiunile noastre.
ENERGIE VINDECĂTOARE
• Dacă poți să stai în meditație singur, într-o stare de liniște și de
pace, lucrul acesta este deja relaxant și vindecător. Chiar dacă
nimeni altcineva nu știe că meditezi, energia pe care o produci e
foarte benefică pentru tine și pentru lume. Dar dacă stai împreună
cu alții, dacă pășești și muncești alături de alții, energia e
amplificată, iar tu vei crea o puternică energie colectivă a
conștienței, pentru propria ta vindecare și pentru vindecarea
lumii. E ceva ce o singură persoană nu poate face singură. Nu
priva lumea de această hrană spirituală esențială.
A FI CONȘTIENȚI DE CORP
• În corpul nostru pot exista tensiune și durere. Dacă le reprimăm
sau le ignorăm, tensiunea și durerea vor crește cu fiecare zi și ne
vor împiedica să cunoaștem fericirea pe care ar trebui s-o putem
cunoaște. Când avem tensiune în corp, nu putem să dormim bine
sau să mâncăm bine. Conștiența cu privire la respirație ne poate
ajuta să ne relaxăm și să aducem pacea în corpul nostru. Ne
îngrijim mai întâi de corpul nostru. Apoi putem să ne îngrijim de
mintea noastră.
RESTABILIREA STĂRII DE BINE
• Eliminarea tuturor tensiunilor și readucerea calmului în corp
reprezintă primul pas către restabilirea stării de bine. Nu poți să-ți
vindeci corpul dacă nu-i acorzi atenție. Aducându-ți mintea acasă
în corpul tău, te stabilești în aici și acum. Ai șansa să fii conștient,
fără să judeci, de orice durere, tensiune sau suferință din corp.
Acesta este începutul vindecării.
RESPIRAȚIE LINIȘTITĂ
• Când începem să practicăm conștiența cu privire la respirația
noastră, se poate ca respirația să nu fie foarte liniștită. Se poate
să fie repezită, inegală sau superficială. Cauza o reprezintă
tensiunile din corpul nostru și tristețea sau alte preocupări din
mintea noastră. Ca urmare a acestora, respirația nu este liniștită.
Inspirând și expirând, ne concentrăm numai asupra respirației.
Dacă continuăm să practicăm conștiența față de respirație,
respirația noastră devine blândă, mai profundă, mai plină de pace,
iar starea de dispersare a minții încetează. Mai jos sunt trei
exerciții menite să îți liniștească respirația.
RESPIRAȚIE LINIȘTITĂ
• Primul constă din a recunoaște inspirația ca inspirație și expirația
ca expirație. Al doilea constă din a recunoaște lungimea inspirației
și a expirației. Al treilea constă din a ne focaliza asupra respirației
de la început până la sfârșit. Aceasta este concentrare. Nu facem
decât să observăm respirația; n-o forțăm niciodată. Îi permitem să
fie firească. Când suntem conștienți de respirație, aceasta devine
în mod firesc mai profundă, mai lentă și mai liniștită.
• Primul constă din a recunoaște inspirația ca inspirație și expirația
ca expirație. Al doilea constă din a recunoaște lungimea inspirației
și a expirației. Al treilea constă din a ne focaliza asupra respirației
de la început până la sfârșit. Aceasta este concentrare. Nu facem
decât să observăm respirația; n-o forțăm niciodată. Îi permitem să
fie firească. Când suntem conștienți de respirație, aceasta devine
în mod firesc mai profundă, mai lentă și mai liniștită