Sunteți pe pagina 1din 17

Intre experiment, nostalgie si incertitudini tehnice

Top of Form Bottom of Form

In numarul din decembrie 2007 al revistei Arhitectura, grupul Arhiterra si-a publicat incertitudinile, ideile, dorintele intr-un colaj de ginduri ale diferitilor menbrii si simpatizanti: Raluca Munteanu, arhitect, coordonatorul grupului de lucru Arhiterra. Despre ARHITERRA si despre ce au facut arhiterristii in vara lui 2007. Arhiterra si-a inceput existenta la sediul Ordinului Arhitectilor pe 16 decembrie 2005 cu o dezbatere pe tema arhitecturii ecologice avand la baza conferinta de la Berlin despre constructii de pamant Modern Earthbuliding 2005. Intalnirea a propus un subiect de gandire sensibil si bine-venit pentru locuirea contemporana si actuala politica de mediu: tehnici traditionale de constructie, materiale naturale, habitat alternativ, utilizarea eficienta a resurselor in conditii extreme. Interesul manifestat de participantii la aceasta dezbatere a conturat ideea infiintarii unui grup de lucru, scopul acestuia fiind de a descoperi tehnici uitate, de a invata si experimenta arhitectura ecologica, in primul rand arhitectura de pamant.

A construi in lut este un act pe cit de vechi, pe atat de modern, dar se lupta in lumea contemporana cu multe prejudecati : o arhitectura a saracilor si primitiva sau alte retineri de natura economica, culturala, politica. Citi oare sunt insa in stare sa invinga prejudecatile si opinia defavorabila a rudelor si a prietenilor investind intr-o casa de lut? De mai bine de un secol arhitectura contemporana utilizeaza betonul, otelul, aluminiul si materialele plastice, inlesnind astfel cresterea gigantilor industriali in acelasi timp cu cresterea consumului de energie si a poluarii mediului. Producatorii de materiale de constructie nu au interes in incurajarea alternativelor, ci preseaza in sporirea consumului produselor proprii, care de multe ori creeaza un mediu nesanatos, cauzeaza alergii si dependenta de consum energetic. Multi arhitecti si ingineri rid cand aud de propunerea de a construi din lut nu li s-a prezentat nimic despre aceasta tehnica pe durata studiilor. La asta se adauga si sistemele de norme in vigoare: lutul presat sau caramida ne-arsa nu apar pe nici o lista de materiale recunoscute, desi o treime din populatia globului le foloseste. Pe plan politic se intalneste paradoxul tarilor ne-dezvoltate care renunta la traditie in favoarea betonului miraculos, trainic si modern, fata in fata cu tarile dezvoltate care isi pune speranta in regasirea traditiilor si diminuarea raspandirii

materialelor ne-ecologice. La prima intalnire care s-a tinut la Casa Mincu, grupul a capatat identitate primind numele de ARHITERRA. Activitatea grupului s-a orientat pe informare, prin organizare de seminare cu si despre experimentari si idei in directia propusa, traducere si publicare de literatura de specialitate. Astfel in de curs celor doi ani de existenta participantii la mesele rotunde au putut lua contact cu diferitele utilizari ale pamantului (de la ceramica, la constructii antice sau moderne), cu proiecte idei, incercari si experimente din sfera arhitecturii ecologice. ARHITERRA nu are deocamdata fonduri. Grupul de lucru functioneaza ca o umbrela pentru initiative, asocieri sau indivizi cu pozitii inrudite cu intentiile sale. Astfel workshop-urile din vara lui 2007 (Tibanesti, Dolosman, Curtisoara, Piscu, Heresti, Sasca Romana) au fost finantate si de HAR, MTR sau AFCN dar si de resursele proprii ale participantilor. OAR a aprobat si finanteaza traducerea si editarea cartii lui Gernot Minke despre constructiile de pamant. O alta lucrare, despre tehnica de pamant batut Lehmbau a fost tradusa prin munca voluntara a doamnei D. Likyardopol. ARHITERRA cauta acum sponsori pentru a tipari si aceasta carte. Cei doi autori germani au cedat fara onorariu drepturile de autor si lay-out-ul digital al cartilor lor, asa ca investitia nu este prea mare. Miruna Text postat pe Miruna Blog, septembrie 18 2007, ora 22,04. Primesc newsletter-urile Grupului Arhiterra. Nu au pagina de internet, sau cel putin eu nu am gasit-o. Astfel, nu stiu decat ca au ceva treaba cu OAR - organizeaza evenimente impreuna si ca exista un SRL cu acelasi nume. Ultimul workshop, la care au participat o multime de oameni, a insemnat, dupa cum spun ei in raport, gasirea de solutii ieftine si prietenoase cu mediul. Solutii la ce, nu spun exact, dar contextul ne face sa banuim ca este vorba despre solutii constructive. Si acum nedumerirea mea: dincolo de faptul ca este fun sa stai o saptamana or smthing cu oameni cu impresii relativ asemanatoare cu ale tale, sa faci ceva munca fizica si sa te murdaresti pana la ochi de lut, LA CE FOLOSESTE? Solutiile sunt umile - deci nu vor fi adoptate de localnicii din Tibanesti, Iasi, care probabil sunt genul de lucreaza in Italia. Solutiile nu sunt durabile - inundatia sau alunecarea de teren ii va lovi la fel de crunt ca pana acum. Este un proiect de cercetare? - care prin urmare nu are scopuri atat de imediate cum am presupus eu mai devreme. Dar ce se cauta? Si de ce? Sunt curioasa sa aflu care este telul lor in viata. Dan Vasile Turda, doctor in inginerie, constructor Cat de scump este raiul fals? inmultiti-va ?i umpleti pamantul, caci intreg pamantul va fi al vostru s-a adeverit pentru umanitate. Globalizarea economica este doar un corolar al globalizarii umanitatii, o incercare idioata de a globaliza reguli. Globalizarea economica este impotriva Naturii pentru ca umanitatea a devenit globala in colaborare cu natura. Nu ar trebui sa existe reguli globale pentru materialele locale folosite in scopuri structurale. Altfel spus, sa primeze in orice concept asigurarea vietii in spatiile locuite si nu asigurarea profiturilor globale. Senzatia este aceea de instaurare a unui capitalocomunism, o strutocamila, un alt soi de comunism decat cel pe care l-am trait, unii dintre noi. De ce sa nu folosim lut? Limba de lemn spune ca este dus de ape (la fel ca in cazul eliberarii victimelor dintre fiarele contorsionate). De ce sa nu folosim armaturi din fibre celulozice (nu radeti! nuiele de rachita) in locul otelului? S-ar putea ca scopul sa fie pur orientat catre profit iar ceea ce este material local sa fie dat la o

parte pentru ca nu costa mult. Iar finalmente sa platim scump din cauza ca am fost obtuzi si am platit un Rai fals pentru unii. Mirela Duculescu, critic de arta si arhitectura Epistola dela Edmonton, Canada. Pamantul ca ultima resursa. Am luat parte la workshop-urile marca Arhiterra in 2006 si 2007. Mana afundata in argila amestecata cu apa si alte ingrediente existente pe sit genereaza senzatii si intrebari legate de durabilitate, rezistenta, calitati terapeutice, capacitate de reciclare Si, nu in ultimul rand, care e scara corecta daca optezi pentru un obiect din pamant? Locuintele turn din argila ridicate in Yemenul secolului 16, bordeiul national, bancuta modelata de studenti ecologisti intr-un parc din Vancouver sau locuinta din lut construita in Berlinul contemporan de profesorul Minke? Experienta directa cu materia organica te conduce pe nesimtite catre indoieli. Are sens sa consideri pamantul ca material de constructie actual? Care e proportia fireasca pentru un obiect din pamant, fie el de arhitectura, utilitar sau artistic? Cat de restrictiva e zona geografica? Unde si cum trasezi limita care separa mic de mare, scara umana nascuta din necesitate minima de volume crescute nejustificat? Iei in calcul utilitatea consumata imediat sau ce ramane dupa tine? Pamantul in postura de material concurent betonului armat pare multora o sugestie nerealista si putin hazlie. Teoretic, David cel mic nu se compara cu Goliat cel mare. Si totusi, cel mic si asezat la minte a avut castig de cauza, folosind o arma simpla care incapea intr-un pumn. Revin la chestiunea cu scara obiectului lucrat din pamant: daca gandirea si necesitatea apartin omului, care e masura potrivita? Normalitatea pamantului modelat de mana omului sugereaza o scara fireasca a obiectului, orientata spre forme si proportii invatate de la natura. Paradoxal, masa imensa de materie existenta cere, in general, obiecte nu foarte voluminoase, poate tocmai ca sa poata rezista prin auto-reciclare. Ma imaginez in plin scenariu al unei crize de resurse, cand pamantul, apa, piatra, soarele raman elemente esentiale, cu alte cuvinte, ultime resurse. Intrebarile revin si nu le pot raspunde cu certitudine, inca. De aceea am ales sa experimentez cu Arhiterra.

Ileana Mavrodin, arhitect Despre cob si despre Casa Verde dela Sasca Romana. In contextul cresterii preocuparii pentru o viata mai sanatoasa am inceput sa alegem alimente naturale, tratamente naturiste si case ecologice. Exista o nevoie reala pentru un alt fel de arhitectura: fie ca e numita Verde, Alternativa, Ecologica, de Pamant sau Organica. Experimente in folosirea acestor tehnici traditionale intr-o maniera moderna se fac in toate colturile lumii: Germania, SUA si Canada Construita in acest context Casa-Verde este un experiment ecologic, o cladire prototip care ofera spre studiu un prim set de date pentru stabilirea de standarde tehnice si economice pentru acest tip de arhitectura in Romania. Inceputa in vara anului 2004, constructia este amplasata pe malul raului Nerei, vis-a-vis de satul Sasca Romana, jud. Caras-Severin, si este realizata in tehnica COB( un amestec de

pamant lutos, apa, paie si nisip). Pentru moment cobul poate fi folosit mai ales in ecoturism, locuinte de vacanta, sate ecologice sau clinici de medicina alternativa, dar eu il vad folosit si in spatiul public al unui zgarie-nori ca o nisa racoroasa pentru luat masa intr-o zi fierbinte de vara sau cu un semineu in timpul iernii. In anii 80 a fost piramida de sticla la Louvre, in secolul 21 poate fi o structura de cob in piata centrala a unei mari metropole. Intr-o aglomerare de beton, sticla si metal, in locul unui copac artificial va propun... o bancuta de cob! Constructiile de cob sunt o solutie viabila si prin faptul ca trezesc interesul si sensibilitatea populatiei pentru probleme de mediu, sociale si politice. Se pot naste si promova programe turistice sau se pot construi locuinte cu investitii minime cu ajutorul cobului. Domnica Macri, analist, jurnalist ecologist In penumbra unui mar. Nu de mult, mi-am petrecut ore bune dintr-o mini-vacanta in penumbra unui mar, pe un prici de lemn negeluit si cu spatele sprijinit de un perete de pamant . Mereu calda, mangaietoare in asprimea sa, materia imi facea bine prin simplul contact. Ratacita printre arhitecti, la intalnirile grupului Arhiterra, descoperisem lumea constructiilor de pamant ca pe un fapt divers, colorat, amuzant si estetic. A razbatut insa pana la mine un conflict de termeni care mi s-a parut interesant: cel dintre posibilele sensuri ale cuvantuluicheie durabil. Arhiterra, un experiment preocupat de problematica durabilitatii, si-a gasit iute critici care sa-i reproseze tocmai lipsa de "durabilitate" a produselor catre care aspira. Care va sa zica, casa de paie, casa de lemn ori pamant, casa de cob sunt edificii perisabile, facute de purcelusii lenesi ai breslei si usor de doborat dintr-o suflare, In timp ce ea, casa de piatra , de caramida, dar mai ales cea de beton, garnisita temeinic, dupa toate noile reglementari tehnologice, cu strat dupa strat de materiale plastice, e durabila , rezistenta, adica tine mai mult, ca banul investit sa se intoarca inmultit. In arhitectura exista, as spune, durabil si durabil. Durabil in timp, precum catedralele iar aici lutul amestecat cu paie poate fi un concurent valabil, daca ne gandim la casele de cob din Marea Britanie care rezista din secolul 15. Sau durabil, o traducere poate nu prea inspirata a lui sustainable - care se poate autosustine, utilizand materiale locale, regenerabile, cu impact minim asupra mediului si sanatatii. Pe aceste din urma case durabile nimic nu le impiedica sa devina 100% autonome si verzi din punct de vedere energetic. Si, esential pentru eco-arhitectura, sa redea vietii acea calitate pierduta, de a trai, fara teama, in contact cu natura si elementele sale. Teodora Palarie, Mircea Ilie, tineri oameni de afaceri, animatorii Asociatiei pentru dezvoltare durabila Viitor Plus. Despre cladiri durabile. De cele mai multe ori, cand auzim vorbindu-se despre constructii sustenabile, sau eco-case, ne gandim doar la materiale de constructie naturale. Si totusi O cladire nu exista niciodata in sine si pentru sine, ea trebuie permanent pusa in relatie atat cu cei care o vor ocupa, cat si cu peisajul in care se va incadra. O cladire este intotdeauna componenta unui sistem mai mare, care o integreaza, fie ca este vorba despre un sistem construit (cartier, oras) sau unul natural (padure, zona de coasta etc.). Iar acest sistem integrator are deja o viata proprie, un metabolism in care exista deja multe alte componente in interactiune, cu functii bine stabilite. O eco-casa trebuie sa raspunda, inca din faza de proiectare, unui imperativ: constructia sa nu trebuie sa aduca pagube, ci beneficii sistemului in care se va integra. Ea nu are voie sa perturbe functionarea acestuia, ci sa i-o imbunatateasca.

Pentru realizarea acestui imperativ, proiectarea unei cladiri durabile trebuie sa se faca urmarind toate etapele vietii acesteia (asa numitul ciclu de viata): extragerea, prelucrarea, transportul si utilizarea materialelor de constructie, iar dupa finalizarea constructiei, utilizarea cotidiana, intretinerea si renovarea, si in final, demolarea. Toate aceste etape trebuie prevazute inca din faza de proiect a constructiei, deoarece solutiile tehnice si arhitecturale pot evita consumul inutil de resurse prin intermediul iluminarii si ventilatie naturale, prin izolarea termica si fonica a cladirilor, prin armonizarea spatiilor verzi cu cele construite, pentru a asigura bunastarea utilizatorilor, dar si a mediului natural. Materialele necesare constructiei propriu-zise se recomanda a fi naturale (lemn, piatra, pamant, stuf, pluta, lana, iarba de mare etc), biodegradabile sau refolosibile, netoxice si produse pe plan local, pentru a evita transporturile, care genereaza consumuri inutile de energie si poluare cu gaze cu efect de sera. Pentru realizarea efectiva a constructiei trebuie sa se tina cont de consumurile energetice si de emisiile produse de tehnologiile si utilajele folosite, dar si de organizarea lucrarilor pentru a evita poluarea sonora, cu prafuri, pulberi si alte substante toxice, sau consumul inutil de carburanti pentru transport. In general, daca la proiectare se tine cont mai mult sau mai putin de aceste prime doua etape ale ciclului de viata, foarte putine proiecte iau in calcul si utilizarea efectiva a cladirii, care presupune consum de apa, electricitate, producere de deseuri solide si apa reziduala, ca si transportul rezidentilor inspre si dinspre cladire spre diverse destinatii posibile intr-un cartier sau oras. Nu in ultimul rand, un moment important din viata oricarei cladiri este etapa de reamenajare sau demolare, pentru aceasta avand o mare insemnatate posibilitatea de reciclare si reutilizare a deseurilor rezultate. O cladire durabila reprezinta deci un spatiu care asigura armonia intre resursele consumate pentru constructia si utilizarea cladirii, pe de o parte, si bunul mers al vietii utilizatorilor sai, a intregii comunitati si a mediului natural pe de alta. Klaus Birthler, arhitect, sef de santiere la Tibanesti-Iasi Tocmai ?ibanesti? Cine a mai auzit de ?ibanesti? In fata magazinului mixt: dintr-un telefon rasuna o manea. Se discuta cine a dezlegat caii de caruta si se isca o ciondaneala intre un taran gras cu un ochi pe jumatate inchis si unul rosu la fata, ars de de soare...sau de alcool. In afara de incidentul acesta, toata lumea stie de conac si de "La plante". So what? In Tibanesti s-a nascut Petre Carp, cel care contribuit la infiintarea societatii "Junimea", priministrul Romaniei in 1900 si 1911. La 1900 copiii de la conac aveau o educatie germana, se facea gimnastica in fiecare dimineata si vara probabil si inot matinal in piscina din parcul conacului. Dl. Panzaru ne mai arata si cercul format de trunchiurile copacilor ce insoteau mai demult o alee pe care probabil se plimbau delicatele doamne cu crinolina si umbrela cu dantela, mai mult pentru fite. Cred ca oamenii stiau odata sa traiasca. In capul Mihaelei se produce brusc un scenariu si imi spune "Ce misto ar fii sa recreezi

atmosfera". Asta e! Conacul cel neinteresant cu tencuiala cazuta si plantatia banala din centrul ?ibanestiului devin motoare pentru vise. Povestea e cea care da valoare materiei din jurul nostru iar modul cum o aflam cred ca se numeste "Management cultural". Mariana Celac, arhitect, tabara de la Argamum-Dolosman Si mai departe ? Deocamdata experimentele Arhiterrei sunt suspendate intre lumi diferite. Din pornire, refugiile de la Dolosman au renuntat la epura prealabila, la proiectul exersat in detaliu, la casa imaginata inainte de a fi inceputa. Asocierea intre sculptura si arhitectura s-a transpus, in ideea participantilor, intr-o metodologie proprie artei, cand tema de proiect nu e separata net de executie, nu exista frontiere foarte clare, cand programul se lamureste in cursul lucrului in material definitiv. Nu stii prea bine ce vrei sa faci inainte de a fi construit. Departarea de replica vernaculara devine o realitate. Suntem la o rascruce, apar variante care nu mai pot coabita sau produc ambiguitati de neinlaturat. Incotro se va indrepta interesul public? Spre gentrificarea simplitatii ancestrale, cu costuri mari, dimensiuni ample, o traditie re-inventata de designeri-staruri, cu destinatari sofisticati si audienta la publicul cultural, exclusiv, eventual din industria culturala sau industria turistica ? Sau spre locuri devastate, cu beneficiari disperati, ramasi pe drumuri dupa inundatii sau tornade, oameni saraci si adesea neajutorati si apatici, unde conteaza constructia rapida, cu bani putini, cu indemanari de care oricine e in stare si cu materiale la indemana? Refugiul de la Dolosman are nevoie de apa buna, de eliminarea deseurilor, de vegetatie, de energie. Ce inseamna durabil pentru o colonie atat de mica, cum se va negocia limita intre o asceza asumata de un grup cu stil de viata urban si o relatie echilibrata cu locul? Si cat oare din aceasta negociere poate fi transpus la scara mai mare, in asezari unde existenta comunitara va trebui sa reproduca un ambient durabil de viata prin propria sa functionare? Iata unele din subiectele de reflectie pentru Lut 2008 Catalin Berescu, arhitect, tabara de la Argamum - Dolosman Ipoteze. Presupunerea noastra initiala a fost ca elementul prefabricat, caramida de chirpici, se poate subordona oricarei forme si ca poate sluji ca atare la confectionarea unui zid cu ambitii organice. Concluzia a fost ca: da, se poate, dar e mai usor sa iti prefabrici un element care sa iti usureze munca. Altfel, problema teserii se transforma intr-o adevarata scoala de solutii alternative. Produsul final este insa unul care ne-a bucurat pe toti si, mai ales, care ne contine pe toti - o scriere inzidita a tuturor ezitarilor, incercarilor, nervilor si erorilor. O alta presupozitie este ca zidul este o alcatuire mai degraba omogena si ca tencuiala, care are aceeasi compozitie cu caramida propriu-zisa, face corp comun, leaga zidul si ajuta la stabilirea formei finale. In cazul nostru ea a functionat si mai ramane sa asteptam confirmarea rezistentei in timp. Teza nu poate fi insa generalizata: blocul de chirpici nu face corp comun cu tencuiala intotdeauna, modul de punere in opera e esential pentru asigurarea calitatii iar rezistenta zidului e data mai degraba de corectitudinea cu care este executata zidaria decat de calitatea chirpicului in sine. Aici apare si dubiul nostru: caramida de chirpici e greu de standardizat din punct de vedere al calitatii materialului iar pentru bucatile mai slabe actiunea de cioplire duce la distrugerea obiectului. Hazul materialului este insa ca poate fi refolosit si ca un colt de chirpic, daca e bine udat si plasat cu gratie intr-un gol si daca e tencuit printr-o torcretare manuala specifica mesterilor experimentati care am devenit, este un element la fel de valabil pentru zid ca si un chirpic intreg. Probabil insa ca sistemul structural cel mai rezistent care foloseste pamant armat cu paie este cel cu pereti turnati continuu si armatura inglobata, un fel de diafragma in care rolul fierului e

jucat de o retea de pari si nuiele si cel al betonului de chirpici. Mai ramane sa stabilim daca ii spunem ceamur sau cob. In definitiv aici a ajuns sa se joace soarta constructiilor traditionale de pamant, la masa argumentelor structurale. Adversarii lor le contesta rezistenta pe baza echivalentei intre fisura din beton si cea din chirpic. Ceea ce a propus in mod implicit grupul nostru prin experimentele sale este testarea unei noi formule, prin separarea zidariei de structura de lemn pe care sta acoperisul. Astfel incercam sa scoatem din ecuatie problema sigurantei la cutremur in raport cu zidurile. O alta tema de lucru este impingerea grosimilor de zid la o dimensiune care sa le confere nu numai expresivitate dar si un alt statut structural. Corina Stoianovici, arhitect, sef de santier la Curtisoara Ce s-a intamplat pe domeniul culei Neamtu- Cornoiu. Pentru ca nu gandim tabula rasa, Workshop-ul de la Curtisoara si-a propus studiul arhitecturii vernaculare din zona Gorjului, cu aplicatie speciala la Cula Neamtu-Cornoiu si un exemplu inspirat din specificul arhitectural al zonei, Workshop-ul s-a desfasurat ca o secventa de activitati diferite. Intr-o faza de pregatire s-a Instalat un grup sanitar alaturi de o micro-statie ecologica de epurare si au fost executate tunelele de infiltratie aferente (pozele 5_1). Tot ca o activitate pregatitoare, Nicolas Triboi a condus studiul peisagistic pe domeniul culei Neamtu-Cornoiu (??identificarea perspectivelor interesante, a resurselor naturale; ??alcatuirea ierbarului; ??propuneri pentru proiectul peisagistic) (poze 6). Urmatoarea activitate a fost dedicata expertizei si analizei arhitecturale tehnice la Conacul Iotzu si studiului acoperirii cu sita in regiunea Gorj, indrumat de arhitectii Stefan Manciulescu, Ruxandra Sarbulescu, Mihai Opreanu, si anume: ??investigarea modalitatilor de acoperire cu sita atat in cazul Conacului cat si a caselor din zona; ??investigare istorica si tipologii de constructii din zona; ??realizarea unor relevee; ??propuneri; intocmirea mapei de documentare despre constructii specifice zonei. (poze 4, 5_2) Intr-un workshop special, condus de Mioara Lujanschi a identificat posibilitatile de dezvoltare din punct de vedere turistic al Domeniului, inclusiv analiza SWOT; ??posibilitati de dezvoltare al in viitor al Domeniului; ??exercitiu de imaginare a unui adapost . In ultima saptamana, pe santierul domeniului a fost executata o portiune de acoperire cu sita la conacul Iotzu si .executarea straturilor din gradina de zarzavat. Adriana Scripcariu, critic de arta, Lut Ars2007- workshop la Piscu Arhiterra de Piscu. Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior, in colaborare cu Grupul Arhiterra a realizat in acest an proiectul Lut Ars 2007. Este un experiment cultural care s-a dorit a fi o punte de comunicare intre comunitatea unui fost sat de olari si publicul de toate varstele, bucurestean si de aiurea. Am dialogat despre lut, mai precis, Piscu a oferit spre modelare, lucrare si reflectie, materialul sau specific, lutul, cel prin care si-a construit existenta din vremuri imemoriale. Ne-am dorit sa atragem atentia in primul rand satenilor asupra marelui potential pe care mestesugul inca il detine si sa incercam propunerea de noi variante de valorificare a tezaurului lor de cunostinte si indemanare, cum ar fi cea educativa ori de creatie, re-creatie. In mare, Lut Ars a insemnat asa: o incursiune de documenatre antropologica in sat, o scoala de vara destinata in primul rand nepotilor si stranepotilor olarilor din Piscu, ateliere stradale in Bucuresti, construirea a doua cuptoare traditionale de ars ceramica si a unei sobe de pamant,

experimentarea unor tehnici traditionale de tencuire. Despre toate astea, un site internet (lutars.piscu.ro) si un caiet de proiect. In rest, multi oameni care au aflat de Piscu si au experimentat artele ceramice in variate feluri in aceasta perioada, ucenici castigati ai lutului. Cine a reusit sa se faca ascultat de bulgarele de lut, intelege de ce Dumnezeu l-a ales, dintre toate lucrurile mainilor Lui, atunci cand l-a facut pe Adam. Cred ca orice om are inscrisa in sine, mai la suprafata sau mai in adanc vocatia lutului. Proba cea mai buna sunt copiii. Pentru cei mici, acest minunat noroi este irezistibil. Copiii si lutul sunt compatibili 100 %. La Scoala de vara de la Piscu am asistat timp de 3 saptamani la o explozie de entuziasm si harnicie. In urma acestei experiente, as face o petitie la Ministerul Invatamantului si as propune introducerea lutului ca ingredient de baza in cadrul orelor de educatie plastica, incepand cu gradinita. Apoi, in orice scoala primara, gimnaziu, liceu si chiar facultate l-as promova ca pe o activitate multivalenta si intr-o anume masura, chiar obligatorie, cum sunt bunaoara orele de educatie fizica. Credeti ca exagerez ? Dati o fuga la Piscu, sau oriunde gasiti o roata a olarului, petreceti macar o ora impreuna cu ea si cu lutul si nedumerirea voastra va disparea. La noi la Piscu prima varsta care a reusit ceva la roata a fost cea de 2 ani jumate! Pentru orice etate roata olarului poate fi o provocare. Ca sa reusesti un obiect la roata, chiar unul cat de modest, ai nevoie de oarece putere, fermitate, coordonare, idee, viziune plastica, spontaneitate, rabdare, calitatea de a sti unde sa te opresti. La toate astea te invata roata. Cuptorul de ars oale l-am vrut din cateva motive. O data el a marcat la Muzeul ?aranului identitatea Piscului, intr-un mod dinamic. De la Lut Ars 2007 incolo, cine va dori sa-si arda in oras productiile din lut, o va putea face la Muzeu, in cadrul evenimentelor pe care speram ca le va coagula in jurul sau cuptorul. Apoi, mesterii din Piscu s-au reintalnit dupa multa vreme cu Muzeul si se pare ca s-au regasit imediat. De la cuptor incoace olarii piscasi au fost adoptati in familia mestesugarilor care participa la actiunile M?R, in plus, olarii au inteles ca si in afara targurilor sezoniere mai au ceva de castigat de pe urma lutului si mai are sens sa ii dea atentie. In mod aparent ciudat, in relatia sa cu lutul, Piscu penduleaza intre dispret suveran si nostalgie. Am intalnit un mester care cu toate ca mai practica olaria, le interzice cu fermitate copiilor lui sa intre in atelier. Spune ca ei trebuie sa-si gaseasca o meserie mai buna.... In ciuda ideilor idilice, taranul nostru este o fiinta extrem de pragmatica. In urma cu doar 20 de ani, Piscu traia aproape exclusiv din olarie si o ducea peste masura de bine. De cand piata a fost asaltata de vesela chinezeasca olaria nu mai merge si prin urmare, olarii s-au adaptat situatiei, renuntand la mestesug. Dupa 20 de ani, mai functioneaza la Piscu 4 ateliere. S-ar zice ca sunt ultimii. Ne dorim sa nu fie asa si incercam, in egala masura, sa oferim solutii practice pentru ca mestesugul sa nu moara. Asa cum foarte frumos observa unul dintre vizitatorii Piscului, lutul este si trebuie sa ramana un ADN al locului. Lut Ars se vrea un semnal de alarma in acest sens si o provocare la o gandire dinamica asupra acestei probleme a tuturor iubitorilor de lut. Lut Ars 2007 a fost un inceput. A fost o pledoarie pentru mestesug, pentru creativitate, pentru pamant in general, ca materie foarte apropiata omului. Ne dorim sa continuam si ne dorim mai ales ca mestesugul sa nu moara.

Arhitectii si constructiile din pamant


Top of Form Bottom of Form

In luna martie 2006, initiativa de constituire a grupului Arhiterra apare mentionat in revista Igloo.

Construire si locuire in conditii extreme


Top of Form Bottom of Form

Inceput in 2006 la initiativa fundatiei HAR workshopul LUT/ADOBE realizat la Cap Dolosman a avut ca premise studiul despre arhitectura si saracie extrema prezentat in cadrul Anualei de Arhitectura Bucuresti 2006. Finalitatea practica a experimentului a fost aceea de a construi un adapost pentru arheologii care lucreaza la site-ul cetatii grecesti Arganum, constructie care s-a dorit realizata cu minimul de efort financiar si mai ales tehnic. Proiectul continuat si in 2007 si 2008 a dus la realizarea a doua constructii din chirpici, care isi dovedescvaloarea in primul rind prin modul in care a aparut ca o constringere a sitului (peisaj, materiale, clima) Proiectarea de arhitectura in acest caz a fost in fapt o intelegere a locului, mai putin cu creionul pe hirtie, cit cu simturile receptive. Pe fundatia din bolovani ziditi cu mortar de var s-au fixat stilpi de lemn care sustin acoperisul si s-au zidit peretii din caramizi de pamint nears (chirpici). Rezolvarile imbinariilor si detaliilor s-au dorit simple si eficiente, fixarea stilpilor pe fundatia de piatra s-a facut dupa modelul arhaic prezent in ruinele cetatii gresesti (in piatra scobita). Invelitoarea din stuf a fost executata de mesteri locali in mod traditional. Adapostul construit se compune dintr-o incapare inchisa (accesibila prin usa albastra element de timplarie recuperat din sat si folosit) si un spatiu acoperit, dar nu complet inchis cu ziduri, in care se gaseste cuptorul cu prici. Timpul scurt (2 saptamini/vara) nu a permis inca finisarea completa a caselor, aplicindu-se doar primul strat de tencuiala.

Casa-Verde, atelier de vara 2006-2008


Top of Form Bottom of Form

Experimentul ecologic Casa-Verde a inceput in vara anului 2004 si este amplasat pe malul stang al Nerei la iesirea din chei, vis-a-vis de satul Sasca Romana. El ofera spre studiu un prim set de date pentru stabilirea de standarde tehnice si economice pentru acest tip de arhitectura in Romania. In vara anului 2006, pe durata a doua saptamini, studenti la arhitectura din Timisoara au participat la santierul de la Sasca Romana, experimentind realizarea amestecului, zidirea, tencuirea.

Tehnica cobului folosita de britanici inca din perioada medievala, presupune framantarea si modelarea unui material de constructie obtinut dintr-un amestec de pamant lutos, apa, paie si nisip, fara cofraje, caramizi sau chimicale, netoxic, complet reciclabil, ieftin si usor de procurat din natura, biodegradabil. Spre deosebire de alte tehnici asemanatoare (adobe, pamant batut cu maiul, caramizi din pamant presat), cob-ul nu se modeleaza in forme, ci se aplica manual, rezultand forme organice care ii confera o rezistenta de exceptie la incarcari seismice sau de alta natura. Ileana Mavrodin a marturisit ca a construit Casa-verde in Romania in speranta ca va trezi interesul pentru o arhitectura prietenoasa, mai blanda si totodata ecologica si intr-un mod de viata sanatos, apropiat de natura si cu respect fata de mediul inconjurator.

Atelier Tibanesti vara 2007


Top of Form Bottom of Form

Scopul workshop-ului a fost de a cauta solutii cele mai ieftine, cu impact minim asupra mediului. Au participat 10 studenti ai Facultatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, 2 sociologi, un jurnalist, si 6 arhitecti si 8 muncitori. Casa portarului devine un obiect al satului cu adapost pentru povesti. Se ofera satenilor, un loc de odihna si povesti, cu 2 bancute sub un arc, care va fi alipit vechii casute a portarului Casa puilor devine Casa compagnon-ului Cu resurse minimale,casa puilor a fost transformata intr-o unitate de locuit pentru un compagnon.

S-a folosit o presa descoperita intr-un sat din Moldova s-au realizat caramizi. Presa este manuala, actionata de 3 persoane si poate produce pana la 700 caramizi/ zi. Pretul pe caramida, considerand manopera si transportul lutului se ridica la 0,4 lei pe caramida Pentru a evita fisurile pe suprafata tencuielii, s-a folosit tifon pentru armare, profitand si de faptul ca in localitate se afla o tesatorie de tifon. Termoizolatia polatelor si planseelor consta in saltele din lana nespalata, netrata, invelite in tifon.

Batem Fierul la onac


Top of Form Bottom of Form

In perioada 25-28 iunie 2009, la Tibanesti, Arhiterra a fost invitata sa asiste la atelierul de fierarie de la Conacul Petre Carp, initiat de Prodid, Asociatia Maria, Artis si Propatrimonio.

Fiecare participant a putut invata sa bata si sa cunoasca fierul cu mesteri fierari din Tibanesti, Chiper (jud Sibiu), precum si a calfelor de fierari din Franta (Clement Come, Sylvain Gabriel). S-a realizat un sfesnic cu 12 brate care a fost donat bisericii cu ocazia zilei de Sf Petru, ziua satului si a comemorarii lui Petre Carp.

Home De stiut Caramizi nearse

Materiale

Materiale de constructie
Top of Form

Caramizi nearse

User Rating: Poor

/9 Best
Bottom of Form

Caramile nearse se realizeaza in variate modalitati: de la argila cu paie puse in tipare de lemn pt a lua forma si uscate la soare (denumite chirpici) pina la argila presata in forme. Masina de presat caramizi a fost inventata in 1789 de carte arhitectul francez Francois Cointeraux. De atunci s-au dezvoltat diferite tipuri de astfel de masini. Cea mai mare raspindire, motivata de tehnica simpla si costurile mici de productie, a dobindit-o in Columbia presa manuala inventata de inginerul cilian Ramirez in 1952. De asemenea in Paraguay s-a dezvoltat o presa care putea sa produca prin presare 3 caramizi simultan. Presele manuale necesita o presiune de 0,5-2,5 N/mm2 ceea ce implica intre 3 si 5 persoane pentru o productie optima. Presele hidraulice, ca de exemplu cea produsa in Anglia (BREPACK) actioneaza cu o presiune de 10N/mm2, dar costurile de productie sint aproape triple. In ciuda mecanizarii, cu astfel de aparate se pot produce 150 pina la 200 de caramizi pe zi si persoana. Presele moderne automate pot produce de la 1500 la 4000 de bucati in 8 ore, dar necesita costuri de investitie, intretinere si reparatie mari. Pe linga presa sint necesare si aparate de amestecat argila pentru a uniformiza compozitia. Avantajul presei mecanice este acela ca se prelucreaza argila la umiditatea solului si rezulta prin presare caramizi care se pot direct pune in opera. Dezavantajul este acela ca de cele mai multe ori amestecul folosit necesita sabilizare cu ciment pentru a atinge o rezistenta la compresiune satisfacatoare, deoarece in urma presarii continutul de apa este foarte redus iar calitatile de liant ale lutului nu se activeaza complet in aceste conditii. Caramizile presate au o rezistenta semnificativ mai mica decit chirpiciul (pus manual in forme si nepresat) Caramizile cu continut ridicat de argila (>25% lut si <25% nisip) dobindesc rezistenta optima prin ardere. Daca se zidesc nearse se contracta puternic, produc fisuri in zid. Pastreaza umiditate ridicata in perete timp mai indelungat dupa punerea in opera. Necesita protectie atenta si corecta impotriva ploii.Caramizile realizate manual cu continut de argila scazut (<15% argila si >60% nisip) nu produc fisuri semnificative prin uscare. In principiu, caramizile nearse este necesar sa contina suficient nisip grauntos si exact atita argila cit la uscare sa devina suficient de poroase incit sa reziste la inghet, sa aiba duritate suficienta impotriva eroziunii si o rezistenta mare la compresiune. Caramizile nearse se pun in opera cu mortar de argila sau mortar de var. Nu se recomanda folosirea mortarului de ciment sau de ciment cu var deaorece nu sint elastice. Mortarul se recomanda in strat subtire, caramizile absorbind repede umiditatea. Pentru a nu aparea fisuri in rostui la uscare, se recomanda ca mortarul sa aiba un continut mai ridicat de nisip cu granulatie mare. Cantitatea de 10% argila din mortar este satisfacatoare. Suprafetele de zidarie nearse se pot finisa usor. Se poate obtine o suprafata aparenta prin prelucarea rosturilor sau se pot tencui. Se recomanda ca tenuielile aplicate sa fie subtiri (1-4mm) pentru a pastra calitatile de permeabilitate la umezeala ale zidariei.

Utilizarea pamantului in constructii


Top of Form

User Rating: Poor

/5 Best
Bottom of Form

Ca materiale de constructie pamantul se foloseste in tehnici si scopuri foarte variate si se adapteaza functiunii dorite. Utilizarile acestuia se intilneste cel mai frecvent pentru realizarea elementelor de constructie verticale, aducind in discutie capacitatile portante ale acestora. Pamintul ca material portant este poate cel mai controversat subiect. Nu mai are incredere nimeni in asa o rezolvare constructiva cita vreme exista caramida si beton, decit daca in zona nu exista altceva la indemina, sau traditia este inca mai puternica decit moda. Ca material portant se utilizeaza ca si caramida nearsa (adobe) - forma probabil cea mai raspindita - sau ca pamint presat. Aceasta ultima varianta este cea mai spectaculoasa estetic, daca este pusa in opera corespunzator. Un perete din pamint presat executat ingrijit (nu neaparat cu cunostinte sau pregatire deosebite) poate deveni o prezenta impresionanta in cadrul unui spatiu, poate fi gindit chiar ca un obiect de reglare a climei interioare cu calitati estetice in acelasi timp. Pamintul ca material de umplutura este as spune cel mai raspindit la noi in tara. Structuri de lemn, impletituri de nuiele sau chiar constructii de birne se inchid cu o compozitie de pamint cu paie sau alte adaosuri care scad densitatea amestecului si cresc capacitatile termoizolante. In acest sens pamintul ca material termoizolant este un aspect care a devenit in anumite tari din lume aproape o industrie. Se fabrica panouri din argila cu adaosuri naturale (paie, fibra naturale, zgura, rumegus etc) in diferite forme, grosimi si alcatuiri care au rol de inchideri termoizolante. Recent am fost intrebata cum recomand termoizolarea unei locuinte vechi (cu pereti din zidarie de bolovani de riu), ce grosime de polistiren ar fi necesara. Am fost impotriva folosirii polistirenului, si am recomandat tenucuieli de pamint. Recunosc insa ca un calcul termotehnic pentru acest material nu as stii sa fac. Pamintul ca finisaj in special de interior are, asa cum am remarcat la conferitna de la Berlin, o raspindire impresionanta. Se foloseste pe aproape orice structura (caramida arsa, beton, gips carton) si este o alternativa la cresterea alarmanta a alergiilor, astmului si altor imbolnaviri respiratorii in cadrul populatiei. Tencuielile de pamint permit o mare varietate de expresie atit ca textura cit si coloristic si imbunatatesc climatul spatiului (regleaza umiditatea). Realizarea lor insa presupune experienta, deoarece compozitia de argila cu nisip poate foarte usor crapa in momentul uscarii. Adaosurile care se folosesc (fire de par de cal sau armatura din tesaturi de in de ex) impiedica fisurarea suprafetelor. Astfel de finisaje au avantajul ca pot fi foarte usor reparate (cu un pic de apa si argila).

Imbatrinire
Top of Form

User Rating: Poor

/0 Best
Bottom of Form

Unele materiale moderne nu stim cum imbatrinesc, pentru ca sint prea recent introduse in constructii. Despre altele stim foarte bine ca dupa 10-15 ani, unele mult mai repede, se degradeaza si trebuiesc reparate sau inlocuite. Materialele folosite sint apreciate calitativ superioare atita vreme nu-si schimba deloc aspectul. Procesul de imbatrinire al unei constructii este un lucru care nu mai conteaza atit de mult in proiectarea de astazi. Ceea ce se degradeaza sa inlocuieste, ceea ce se demodeaza se schimba. Conceptul de casa facuta pentru generatii a disparut.

In cazul materialelor de argila procesul de imbatrinire este de fapt un proces benefic, l-am putea numi maturizare. El datoreaza procesului de eroziune in contact cu ploaie, vint, soare si este in fond o transformare naturala si fireasca a pamintului. Actiunea prelungita a vintului si apei de ploaie, spala si slabeste rezistenta unui perete de argila, dar acest fapt poate fi controlat prin modul de realizare - alternind rinduri de piatra sau caraminzi intr-un perete de pamint compactat, sau modul traditional "cu palarie si cizme" (cu o streasina lata si soclu inalt). Astfel in limite calculabile procesul de eroziune poate deveni un element de plastica arhitecturala. Argila nearsa folosita la exterior nu-si pierde culoarea in timp. Sub actiunea vintului si a apei culoare suprafetele se reimprospateaza, se curata particulele de praf. In functie de lumina si soare particulele de argila pot varia coloristica, dar culoarea nu se estompeaza. Practica arata, ca puterea coloristica a materialelor naturale devine in timp mai mare. Prin diferitele componente de culoare ale particulelor minerale dezvolta in prezenta luminii si a reflectiilor solare o putere mai mare de exprimare a luminii. (citat din cartea sus mentionata) Imbatrinirea argilei este in fond o evolutie naturala a materialului de a reactiona viu la factorii de mediu.

Tencuieli de lut
Top of Form

User Rating: Poor

/6 Best
Bottom of Form

Tencuielile din argila au o utilizare incredibil de mare in tari pe care le denumim dezvoltate. Explicatiile sint mai multe si includ proprietatile de reglare a temperaturii si umiditatii spatiului, textura si culorile naturale ale materialului. Lutul pur si simplu nu poate folosi ca tencuiala, nici macar interioara. Toate materialele din argila folosite in constructii contin o cantitate redusa de lut, deoarece in cantitati mari produce crapaturi importante la uscare. Tencuiala este un amestec din lut (cu rol de liant) si nisip. Tipurile de tencuiala depind de foarte multi factori: calitatea lutului, tipul si granulatia nisipului, tipul si cantiatea de adaosuri, gradul de umiditate si nu in ultimul rind de suprafata pe care este aplicata. Lutul cum spuneam nu trebuie sa depaseasca 5% in amestec, la cantitati mai mari crapaturile care apar dupa uscare sint insemnate. Nisipul este recomandat sa aiba particulele cu muchii vii, in cazul tencuielilor cu granulate mai mare. Pentru suprafete fine se folosesc adaosuri ca fire de par de om sau animal, fibre de cocos, in, ace de brad, pleava, rumegus, celuloza etc. Adaosul de hirtie in compozitie creeaza un amestec foarte maelabil si mult mai stabil la uscare. Suprafele pe care se poate aplica pot sa fi de orice tip: zidarie de chirpici (caramizi nearse), caramida, piatra naturala, lemn, beton. Mai important decit natura materialului este calitatea suprafetei: aceasta trebuie sa fie rugoasa, deoarece modul de aderenta a acestui tip de tencuiala nu este prin reactii chimice, ci fizice, astfel incit este nevoie de o suprafata de contact cit mai mare pentru a asigura o rezistenta buna. Suprafetele se curata in prealabil de praf si alte parti instabile si se umezesc daca e cazul. Grosimea care se recomanda pentru interior este de 15mm. Pentru straturi mai groase (de ex. in cazul neplaneitatii peretilor) se recomanda folosirea unui strat de grund din lut gras si nisip cu granulatie mai mare. Cantiatea de lut folosita poate depasi 10%; chiar daca apar crapaturi acestea sint utile pentru aderenta urmatorului strat, creind o rugozitate mai mare a stratului suport. Un exemplu de finisare interioara a unei cladiri din Germania, din anul 1940, este amintit in cartea dlui profesor Gernot Minke:

- primul strat de tencuiala (Grund) : 4 galeti argila grasa + 2 galeti nisip + 2 galeti gunoi de cal + 0,4 kg par - al doilea strat (tencuiala): 2 galeti argila grasa + 4 galeti nisip + 0,1 kg par + 1 galeata var - al treilea strat (finisajul): 1 galeata argila grasa + 1 galeata nisip + 0,6 faina de secara In scurta introducere in folosirea argilei in tencuieli pe care am incercat-o, nu m-am referit deloc la potentialul estetic al acestui material. Modalitatile de expresie, texturare, culoare ale acestui tip de material sint foarte variate. Prin faptul ca fiecare amestec este particular si nu se poate recomanda o reteta universala, tencuielile de pamint sint foarte variate si adaptabile diferitelor situatii si interioare.

Home De stiut Paianta User Rating: Poor

Tehnici si mestesuguri

Tehnici si mestesuguri

Paianta

Top of Form

/3 Best
Bottom of Form

Paianta este un tip constructiv traditional care imbina echilibrat o structura portanta din lemn cu inchideri elastice din argila de constructie amestecata cu paie pe un suport din impletitura de nuiele. Traditional argila folosita in acest tip de constructii se incadreaza in categoria argilelor "usoare", neavind rol structural, ci doar rol de inchidere si termoizolant. Impletitura de nuiele de salcie cu grosimi de 1 pina la 2 cm se "bulgarete" pe ambele parti si apoi se tencuieste. Argila usoara cu paie este un amestec de paie si argila, a carei densitate bruta este mai mica ca 1200 kg/mc. Ce fel de paie se foloseste pentru aceasta este discutabil. Unii autori recomanda paiele de secara, altii paiele de griu sau ovaz. Pentru tencuieli din argila sint preferate paiele de orz, pentru ca sint mai moi. Mai important decit tipul de paie este structura tulpinii. Un cistig pentru cresterea capacitatii termoizolante este folosirea paielor subtiri cu tulpini rezistente, care nu se strivesc. Paiele trebuie sa fie uscate si sa nu miroasa a mucegai. Lungimea paielor nu trebuie sa fie mai mare decit grosimea elementului de contructie. (Constructii din pamant prof. Gernot Minke) Amestecul de paie cu argila de poate realiza in 2 moduri: stropirea paielor cu argila (in stare fluida), sau scufundarea paielor intr-o baie de argila lichida. In primul procedeu se toarna argila peste paie si se amesteca pina tulpinile de paie sint bine acoperite de amestecul argilos, lucru usor de controlat optic. In cel de-al doilea procedeu se amesteca paiele cu gunoi de grajd intr-o baie de argila, prin calcare cu picioarele - traditional. In literatura veche se recomanda ca amestecul sa fie lasat de la 6 pina la 24 de ore astfel incit paiele sa "traga" - paiele absorb umiditate si se inmoaie. Prin aceasta paiele devin mai maleabile, iar argila mai lipicioasa. Totusi in ziua de azi paiele au peretii tulpinilor mai subtiri si pot fi usor prelucrate imediat dupa ce se umezesc. O determinare precisa a compozitiei amestecului nu este posibila, deoarece aceasta depinde nu numai de variatia densitatii in stare bruta sau uscata, ci si de tipul de paie, modul de asezare, de lungime ca si de modul de pregatire ale amestecului. Uscarea unui perete de 14-18 cm dureaza intre 2 si 6 luni. Cu cit amestecul contine mai multa fibra si lut cu atit timpul de uscare este mai lung.

In procedeul argilei amestecata cu paie se atrage atentia asupra citorva probleme care pot aparea: - este posibil ca dupa numai citeva zile sa apara mucegai si sa se formeze chiar din timpul constructiei miros puternic, iar in cazuri extreme sa apara alergii la oameni cauzate de mucegai si ciuperci. De aceea trebuie avut grija ca toate partile de constructie sa fie bine ventilate, iar inchiderile de argila cu paie sa se usuce cit mai repede cu putinta. - este posibil ca un amestec cu denistate prea mica folosit in pereti cu grosimi mai mari ca 25 cm sa apara complet uscat pe dinafara, dar la interior chiar si dupa luni de la executie sa ramina umed si sa putezeasca paiele. - a uscare peretilor amestecul de argila cu paie se contracta astfel incit apar fisuri la marginile panoului de umplutura. In acele locuri exista pericol de formare de punti termice si de infiltratii de apa sau formare de condens. Aceste fisuri pot fi impiedicate prin folosirea in amestec si a diverse adaosuri minerale poroase. Problema mirosului este una din cauzele cele mai mari pentru care lumea refuza acest tip de inchidere la o structura de lemn. Fisurile aparute la uscare sint de asemenea un considerent estetic care conduce la respingerea tehnicii. Acestea se pot totusi evita si controla, cu un minim de cunostinte, prin practica si atentie la executie. Acestor dezavantaje li se adauga citeva avantaje majore pe care membrii Arhiterra sint sigura ca le pun pe prim plan: constructie ecologica cu tot ceea ce implica aceasta notiune (termoizolatie eficienta, consum redus de energie, material natural si reciclabil, aspect si ambianta placuta confortabila, etc)

Home De stiut Tehnici si mestesuguri maiul Argila compactata cu maiul User Rating: Poor /6 Best

Tehnici si mestesuguri

Argila compactata cu

Top of Form

Bottom of Form

Argila compactata cu maiul nu este o tehnica foarte raspindita in Romania, ea este insa foarte asemenatoare cu cea a betonului, folosind multe din metodele de testare ale acestuia. Ca material de constructie argila compactata cu maiul este de regula un amestec din argila pentru constructii, adaosuri minerale (nisip, pietris, balast) si eventual alte adaosuri, ca de exemplu paie. In functie de capacitatea de priza, argila pentru constructii trebuie sa fie clasificata ca fiind putin slaba (argilele se clasifica in 4 categorii functie de continutul de lut: foarte grasa 280-360g/cm2, grasa 200-280g/cm2, aprope grasa 110-200g/cm2, slaba 80-110g/cm2, foarte slaba 50-80g/cm2) Adaosurile minerale (nisip, pietris) au rol de a subtia argila prea grasa astfel incit impiedica contactiile mari la uscare si deci formarea fisurilor. Adaosurile minerale potrivite sint pietrisul sau criblura, dar si materialele de reciclare din resturi de zidarie sau beton. In mod ideal, cele mai potrivite sint sparturile de materilae cu muchii vii si suprafata rugoasa. Prin aceste suprafete se asigura o priza mai buna si rapida cu argila, ceea ce duce la o mai mare rezistenta in comparatie cu piatra lucioasa sau rotunda (pietris). Aceasta este una din diferentele fata de tehnica betonului unde geometria

granulelor nu are o importanta prea mare. Adaosurile organice au acelasi rol de subtiere a argilei, micsorind contractiile la uscare si maresc putin rezistenta la intindere. Se pot folosi ramuri subtiri, fin ace de pin si brad, fibre de cocos, bambus, ca si par de animale sau om, coji de orez sau cereale, straifuri de hirtie sau rumegus. Alegerea tipului de adaos organic depinde de latura estetica: paiele sau adaosurile cu dimensiuni mari ramin vizibile pe suprafata peretelui, pe cind fibrele nu se observa. In zona Alexandriei si Craiovei exista o tehnica similara folosita indeosebi la cosare, in care peretii se realizeaza din argila cu spartura de caramida sau piatra, compactata intr-u cofraj. Prezenta acestei tehnici este posibil de explicat prin lipsa lemnului in zone de cimpie si lunca. Din pacate calitatea executiei, asa cum am observat-o la 2 case este foarte slaba. Comparativ cu constructie de tip paianta, unde structura portanta este din lemn si umplutura din lipitura problemele constructive sint diferite. Calitatea materilalului (amestecul de argila) este evident decisiva pentru o buna executie, dar mai mult decit atit modul de punere in opera cere un minim de cunostinte: pentru prevenirea fisurilor datorate uscarii intre straturile succesive de pamint compactat, pentru realizarea colturilor cladirii, pentru protectia la ploaie si apa infiltrata din sol, la realizarea golurilor. Vorbind de o tehnica folosita in sudul tarii este evident ca ea trebuie inainte de toate sa aiba un comportament adecvat la seisme. Acesta este legat in primul rind de calitatea materialului si rezistenta lui la anumite solicitari. Faptul ca in majoritatea cazurilor materialul de constructie este preparat in situ (caracteristica importanta si incurajata in arhitectura ecologica) face ca asigurarea calitatii sa fie foarte dificila. Recomandarea specialistilor si normelor germane este ca in cazul unui amestec in situ sa se realizeze masuratori pentru de densitate, rezistenta la compresiune si contractia la uscare la fiecare 10m3 de material pus in opera. (bibliografie consultata: "Stampflehm - Renaissance einer alter Techink" de Silke Krueger)