Necesitatea refundamentării şi completării regulilor privitoare

la tragerea asupra obiectivelor mobile în contextul luptei

antiteroriste şi aderării la structurile euroatlantice

Lect.univ. Daniela RĂCHIŢAN

1. Oportunitatea unei analize ştiinţifice

La momentul apariţiei regulamentelor [3], acestea ajutau în mare
măsură militarii români în demersul lor în vederea optimizării tragerilor cu
armamentul de infanterie. Până în ziua de azi mulţi parametri folosiţi în
alcătuirea modelelor, rezultat al experimentării tragerilor cu armamentul
aflat la momentul respectiv în dotarea subunităţilor, s-au schimbat.
Instrucţiunile [3], [4] sunt reeditări ale altora din anii ’60, aşadar sunt 40
de ani de când nu s-a mai modificat nimic în domeniu.
Sfârşitul secolului al XX-lea şi, cu atât mai mult, începutul secolului
al XXI-lea au însemnat o explozie a ştiinţei şi tehnicii pe plan mondial, cu
implicaţii asupra sistemului militar. S-a trecut la cibernetizarea activităţilor
militare şi mai apoi la aplicarea modelării în ştiinţă şi tehnică militară. Era
informaţiei, aşa cum a fost numită această perioadă, a produs schimbări
profunde în concepţia despre război. Ultimele evenimente petrecute pe
mapamond întăresc încă o dată cele afirmate în rândurile de mai sus.
În domeniul militar a evoluat foarte mult industria de armament, dar şi
arta militară. În România, în dotarea infanteriei în această perioadă au
intrat şi alte tipuri de armament, cum ar fi mitraliera de calibru 14,5 mm,
aruncătorul de grenade AG-9, obuzierul de 82 mm şi, nu în ultimul rând,
pistolul mitralieră calibru 5,45 mm şi pistolul calibru 9 mm etc. Nu există
nici un articol în regulamentele de tragere ale infanteriei în care să fie
abordate problemele care pot fi asociate acestor noi tipuri de arme. Ar
trebui noi tabele de tragere care conţin şi elemente ale traiectoriei proiec-
tilului şi informaţii privind alte caracteristici ale armelor. Aderarea la
structurile NATO pune stringent problema compatibilizării conceptuale şi
operaţionale a armatei române cu aceste structuri.
După cum aminteam mai sus, în această perioadă de 30-40 de ani arta
militară a suferit modificări, caracteristica principală fiind apariţia
războiului asimetric. Acest tip de război a apărut datorită diferenţei imense
din punct de vedere economic, dintre combatanţi. Acest tip de război a dus
la apariţia terorismului şi a luptei urbane. Analizând aceste tipuri de
confruntări armate observăm o caracteristică comună: dinamismul. Adică
poziţia militarilor şi a armamentului se schimbă în permanenţă, ceea ce
face ca instrumentele deterministe de alegere a strategiei optime să nu fie
aplicabile. Mulţi ofiţeri afirmă că experienţa este mai valoroasă decât
cunoştinţele ştiinţifice, referindu-se la inutilitatea regulilor de tragere.
Acest lucru mi-a dat de gândit conducând la concluzia că regulile de
tragere trebuie refundamentate şi completate ca să-şi găsească utilitatea în
practică. Aceasta presupune, evident, formularea unor reguli (legi) uşor de
aplicat şi cu caracter cât mai general, (în experimente diverse de tragere, în
condiţii speciale impuse de războiul modern, cu luarea în considerare a
unui număr mare de parametri). Aceste reguli trebuie să asigure economia
şi siguranţa tragerii şi să mărească şansa trăgătorului de a îndeplini
misiunea. Articolul de faţă doreşte să se constituie într-un semnal de
alarmă pentru cei care lucrează la noile regulamente de tragere, încercând
să dea anumite soluţii care bineînţeles pot fi îmbunătăţite. O oarecare lipsă
de experienţă în domeniu mi-a limitat accesul la unele informaţii care ar
putea determina un ofiţer cu vechime să fie în dezacord cu unele sugestii
pe care urmează să le propun. Sunt convinsă că tânăra generaţie de ofiţeri
are misiunea de a aduce o schimbare în ştiinţa militară şi din acest motiv
consider că este foarte important ca noi să avem curajul de a prezenta,
măcar ca propunere, unele carenţe ale regulamentelor.

2. Regulile de tragere asupra obiectivelor mobile

Unele din regulile de tragere asupra obiectivelor mobile pe care le
vom aborda trebuie corectate şi completate. De exemplu, regulamentele nu
prezintă modalităţi în care trăgătorul poate opta asupra procedeului de
tragere, nu dau indicaţii asupra modalităţii alegerii punctului de ochire în
cazul utilizării procedeului aşteptării, abordează incomplet problema
calculului corecţiei, tot incomplet problema calculului numărului optim de
lovituri dintr-o serie la tragerea prin procedeul aşteptării.
Există şi alte corecţii şi completări care pot fi făcute, dar spaţiul
restrâns nu ne permite să le abordăm. Printre acestea aş vrea să amintesc şi
faptul că nu se precizează cum anume pot fi folosite procedeele electronice
pentru optimizarea acestui tip de tragere, simulările care pot forma abilităţi
şi deprinderi dezvoltate apoi la şedinţele de tragere şi aplicaţii. Corecţia nu
poate şi nu e cazul ca în condiţiile moderne să fie calculată mental aşa cum
ne sugerează regulamentele. În această situaţie se află şi alţi parametri.

3. Modele de optimizare
Considerăm că răspunsul la întrebările pe care le vom formula în
continuare va sugera locul unde trebuie făcută modificarea sau înlocuirea
în regulament.
 Să vedem în ce măsură regulile de tragere asupra obiectivelor mobile
răspund la următoarele întrebări:
Cum alegem procedeul de tragere?
În regulamentul „Instrucţiuni – Principii şi reguli de tragere cu
armamentul de infanterie“, apărut în 1993, la art. 143 se spune că: „La
tragerea asupra obiectivelor mişcătoare se folosesc două procedee:
procedeul însoţirii obiectivului şi procedeul aşteptării obiectivului“ [1].
Acest regulament este o copie a altui regulament cu acelaşi titlu, apărut în
anul 1967. Ca şi în predecesorul său, în regulamentul din 1993 există o
omisiune. Ea constă în neexplicarea modului în care se optează asupra
procedeelor. În următoarele articole ni se dau informaţii asupra acestor
procedee, dar criteriile după care putem alege procedeul lipsesc cu
desăvârşire. Aceste lucruri sunt lăsate la latitudinea militarului, ceea ce
după părerea noastră poate fi o greşeală.
Fixarea procedeului depinde de mai mulţi factori: distanţa până la
obiectiv, mediul în care se deplasează (terestru, aerian, acvatic), viteza
obiectivului, tipul acestuia, direcţia de deplasare, caracteristicile
armamentului cu care se efectuează tragerea (cadenţa de tragere a acestuia)
şi nu în ultimul rând condiţiile de teren şi meteorologice, starea fizică şi
psihică, experienţa şi cunoştinţele. În principiu am putea afirma că
procedeul însoţirii se foloseşte la obiectivele cu viteză mică, dar această
regulă nu este valabilă cu orice tip de armă deoarece presupune
schimbarea permanentă a punctului de ochire. Acest lucru face ca numărul
de proiectile să fie mai mic decât cadenţa practică a armamentului,
probabilitatea de lovire (precizia) fiind mai mică şi consumul de muniţie
mai mare.
Propunerea mea pentru rezolvarea acestei situaţii este alcătuirea unui
tabel care ar fi mai eficient şi mai uşor de însuşit de către militari.
Tabelul 1
Procedeul optim
Distanţa între Distanţa peste
Distanţa < 400 m
Armament 400-800 m 800 m
Viteză Viteză Viteză Viteză Viteză Viteză
mare mică mare mică mare mică
Pistol mitralieră
Î Î A A - -
cal. 7,62 md. 1963
Puşcă mitralieră
A Î A Î A Î
cal. 7,62
Mitralieră
A Î A Î A Î
cal. 7,62

Legendă: A – procedeul aşteptării;

 Î – procedeul însoţirii.

Acesta poate fi modificat şi îmbunătăţit dacă introducem şi alţi

parametri cum ar fi unghiul de pantă sau condiţiile atmosferice.
Ochirea la procedeul aşteptării se execută corect?
Orice militar care se va antrena pentru tragere asupra obiectivelor
mobile prin procedeul aşteptării îşi va pune o întrebare normală: „Unde
trebuie să ochesc?“ Şi la acest capitol regulamentele noastre sunt lacunare.
Militarul aşteaptă răspuns la întrebarea dacă trebuie să ochească la o
distanţă corespunzătoare corecţiei calculate de reper sau să ochească
reperul şi să aştepte sosirea obiectivului la distanţa corespunzătoare
corecţiei.
Apelând la experienţa ofiţerilor care au experimentat astfel de trageri
am aflat că procedeul cel mai indicat este acela de a alege punctul de
ochire în faţa reperului la distanţa corespunzătoare corecţiei calculate. De
ce? Din cauză că dacă am folosi celălalt procedeu avem şansa mai mare să
nu păstrăm faţă de reper distanţa corespunzătoare corecţiei, obiectivul
putând ajunge relativ în punctul respectiv.
Pentru a exemplifica vom calcula corecţia de deplasare [3] atunci când
se trage cu pistolul mitralieră md. 1963 asupra unei ţinte alergând, situată
la 300 m, având viteza de 3 m/s.
Cd = v * tg * sin K (1)
Cd = 3 * 0,52 ⇒ Cd = 1,56m.
Experimentând corecţia în siluete, aceasta este egală cu 3.
Dacă s-ar folosi procedeul pe care ni-l indică şi se vor aproxima 2
siluete în loc de 3 sau 4 în loc de 3, trăgătorul ar putea trage înaintea sau
după momentul optim şi tragerea nu ar mai fi eficientă.
Calculăm bine corecţia?
Tot în regulamentul de tragere amintit în lucrare, la art. 145 se spune
că la folosirea procedeului de tragere asupra obiectivelor mobile, prin
aşteptare, corecţia va trebui să se ia de două ori mai mare. Citind şi
motivele, bineînţeles că am unele întrebări. Una ar fi de ce trăgatorul
apreciază direcţia cu exact de 1,5 ori mai mică. În focul luptei, fiind stresat
şi obosit poate greşi mai grav sau poate aprecia exact.
Viteza de deplasare a obiectivului înseamnă aprecierea spaţiului
parcurs de obiectiv într-o unitate de timp.
În regulamentele militare ar trebui prezentate toate tipurile de
obiective şi viteza medie, în funcţie de situaţia tactică în care se poate afla,
cu care se pot deplasa.
 Pe timp de pace militarii ar trebui să aibă ore de instrucţie în care să
aprecieze viteza obiectivelor. Aşa ar fi eliminată această presupusă
tendinţă.
EXEMPLU: Se trage cu pistolul mitralieră md. 1963 asupra ţintei
alergând numărul 8 ce se deplasează cu o viteză de 2,5 m/s, sub un unghi
de 60 de grade, la distanţa de 200 m. Care va fi corecţia de deplasare?
Cd = (v * tg * sin K) + Ti
Cd = (2,6 * 0,32 * 0,9) + (0,20 * 2,5) = 0,720+0,5 (m) (2)
Cd = 1,220m
Această corecţie este egală cu 2,5 siluete ale ţintei. Dacă se dublează,
corecţia va rezulta că e egală cu 5 siluete, iar dacă viteza este apreciată
corect atunci trăgătorul va trage înaintea obiectivului, demascându-se şi
atenţionându-l pe inamic.
Această ratare, din cauza unor calcule, a unor presupuneri, poate costa
chiar viaţa militarului din trupele proprii.
Numărul optim de lovituri dintr-o serie este bine calculat?
Se ştie că la procedeul prin aşteptare se trage în serie. Regulamentele ne
indică ca o serie să cuprindă 6-10 lovituri, cantitate ce ni se pare exagerată.
Acest consum de muniţie inutil ar încălca un principiu al luptei armate, acela
al economiei forţelor şi mijloacelor. În continuare vom arăta cum se calculează
acest număr şi vom da un exemplu concret în acest sens pentru a ilustra cele
afirmate anterior [2].
N=T * t (3)
unde: N – numărul optim de lovituri dintr-o serie;
T – cadenţa de tragere a armamentului;
t – timpul cât obiectivul străbate împrăştierea.
D
t = (4)
v
D = 8 Apt + S p PT (5)
unde: v – viteza de deplasare a obstacolului;
Apt – abaterea prealabilă de teren;
SpPT – spaţiu periculos al terenului.
Aip * 1000
Observaţii: În pantă: Apt =
b
;
2α + µ c
Aip * 1000
În contrapantă: A pt =
b
.
2α − µ c
i
unde: A p – abaterea medie probabilă în înălţime;
α – unghiul de pantă;
 µc – unghiul de cădere.
µc µ
S p PT = S p Pi * = h*k * c (6)
µi µi
unde: S p Pi – spaţiul periculos al înălţătorului;
µ i = µ c + α - unghiul de incidenţă;
h – înălţimea ţintei;
k – coeficientul spaţiului periculos.

Deci:
D 8 Apt + S p PT
N = T *t = T * =T∗ (7)
v v

EXEMPLU: Asupra ţintei numărul 8 aflată în pantă, la 400 m, având

viteza de 1,5 m/s sub un unghi de pantă 6-00, se trage cu pistolul mitralieră
cal. 7,62 mm, md. 1963. Să se calculeze numărul optim de lovituri dintr-o
serie.
8 Abpt + S p PT
N =T ∗
v
Aip ∗ 1000 0,23 ∗ 1000 (8)
Abpt = = = 0,19 m
2α + µ c 2 ∗ 600 + 8,6
µc 8,6
S p PT = h ∗ k ∗ 1,5 ∗ 116 ∗ = 2,45 m
µi 8,6 + 600
8 ∗ 0,19 + 2,45
N = 1,66 ∗ 4,39 lov
1,5
Din calcule se observă că numărul de lovituri dintr-o serie este destul
de mic, întrucât obiectivele care se deplasează străbat rapid împrăştierea în
bătaie. La tragerea asupra ţintelor mobile pe plan înclinat intervine pe
lângă însoţirea ţintelor în plan orizontal şi însoţirea lor în plan vertical. Din
această cauză la tragerea asupra obiectivelor care se deplasează se impune
folosirea procedeului aşteptării. Pentru a evita consumul inutil de muniţie
se indică executarea tragerii în serii scurte.
Pentru 3 categorii de armament încercăm să calculăm consumul mediu
de muniţie pentru nimicirea obiectivelor inamicului în funcţie de distanţele
până la ele.

Tabelul 2
Pistol mitralieră
Distanţă 100 200 300 400 500 600 700 800
 Consumul
2 2,7 4,16 6,3 9 12,5 16,6 25
de muniţie

Tabelul 3
Puşcă mitralieră
Distanţă 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
Consumul
1,3 1,6 2,1 2,9 3,4 5,6 7,14 9 10 14,2
de muniţie

Tabelul 4
Mitralieră
Distanţă 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000 1100 1200
Consumul
1,3 1,4 1,6 2 2,4 3 3,6 4,3 5,6 7,1 10 16,6
de muniţie

Acest tip de tabele ar fi necesar să apară în regulamentele de tragere

pentru a asigura realizarea unui consum minim de muniţie.

4. Concluzii
Analizând tragerile asupra obiectivelor mobile, concluzionăm că
tragerile de noapte reprezintă unele din cele mai dificile misiuni ale
infanteristului. Îndeplinirea acestei misiuni reprezintă proba pregătirii
temeinice a trăgătorului. Din cauza dificultăţilor unor astfel de trageri, din
păcate acestea sunt neglijate. Unul din motive ar fi acela că în luptă
inamicul se deplasează longitudinal faţă de trăgător şi nu lateral aşa cum
prevăd regulamentele [4]. Din lipsă de preocupare sau neştiinţă s-a
încercat în această perioadă marginalizarea unor astfel de trageri.
Analizând confruntările armate contemporane conştientizăm una din
greşeli – majoritatea obiectivelor sunt mobile.
În concluzie dorim să sugerăm ca şi „Regulamentul de tragere cu
armamentul de infanterie“, să conţină şedinţe în care obiectivele mobile să
fie preponderente. Cu ajutorul acestor modificări, militarii români vor fi
mai bine instruiţi în domeniul tragerilor cu armamentul de infanterie
asupra obiectivelor mobile, principalele obstacole din câmpul de luptă
modern.
Ceea ce vrem noi să aducem nou prin această lucrare este o oarecare
ordine şi claritate ce trebuie făcută în regulamentele de tragere. După
părerea noastră nişte articole clare şi exacte pot da unei armate o mai mare
eficacitate, cuvânt care ar trebui să caracterizeze şi armata română.
În această perioadă în care ţara noastră încearcă să iasă de sub
obscuritatea anilor petrecuţi sub dictatura comunistă, armata, o sursă de
cheltuieli masive pentru buget, trebuie să se prezinte ca o instituţie
eficientă, economică, performantă şi care prezintă siguranţă pentru stat.
Pentru a realiza acest lucru, noi cei din sistem trebuie în primul rând să ne
organizăm eficient în interior, să ajutăm prin toate metodele ca poporul
român să ajungă la un nivel de trai şi de siguranţă comparabil cu cel al
popoarelor occidentale.

Note bibliografice
***
[1] , Instrucţiuni – Principii şi reguli de tragere cu armamentul de
infanterie, Bucureşti, Editura Militară, 1993.
[2] Col. ing. Verboncu, Sebastian, Exerciţii şi probleme de tragere,
Bucureşti, Editura Militară, 1980.
***
[3] , Principii de tragere cu armamentul de infanterie, Bucureşti,
Editura Militară, 1972.
***
[4] , Regulamentul tragerilor cu armamentul de infanterie, Bucureşti,
Editura Militară, 1995.