CONSIDERAŢII PRIVIND TRAGEREA DIRECTĂ

ASUPRA ŢINTELOR ÎN MIŞCARE

Pentru executarea tragerilor asupra ţintelor aflate în mişcare, în special asupra

tancurilor, se întrebuinţează tunuri speciale antitanc, care trag proiectile cu o viteză
iniţială mare, cu traiectorie întinsă şi cu o mare cadenţă de tragere.
Tragerea este deosebit de eficace atunci când se execută până la distanţa limită a
razanţei (distanţa loviturii directe – D.L.D.), adică până la distanţa la care traiectoria, pe
toată lungimea ei, nu are o înălţime mai mare decât obiectivul. În tragerea până la
asemenea distanţe, procentul loviturilor în tancul advers este foarte mare. Când se trage
la distanţe mai mari decât distanţa loviturii directe, procentul loviturilor în obiectiv
scade mult, în special din cauza măririi împrăştierii tragerii, posibilităţii apariţiei
erorilor mari în determinarea distanţei şi micşorării spaţiului eficace al loviturilor. De
aceea, de regulă, focul asupra tancului advers trebuie deschis la distanţa limită a razanţei
şi numai în cazul unui atac masiv cu tancurile din partea adversarului se admite ca focul
să se deschidă la distanţe mai mari decât distanţa loviturii directe, care însă nu trebuie să
depăşească o anumită distanţă limită; pentru o distanţă maximă de tragere de 1500 m,
atunci când tragerea se execută cu tunul antitanc cal.100 mm de pe tanc, cu proiectile
care au o viteză iniţială de aproximativ 900 m/s, această distanţă limită este de
aproximativ (600…700)m.
Tragerea asupra tancurilor şi obiectivelor aflate în mişcare se execută întotdeauna
prin ochire directă, acest mod de executare a tragerii fiind dificil şi cerând multă
deprindere şi antrenament din partea trăgătorului. Dificultăţile care apar pe timpul
pregătirii şi executării unor astfel de trageri sunt determinate de următoarele aspecte:
- chiar dacă elementele de tragere sunt introduse pe aparatele de ochire cu o
precizie mărită şi ochirea este efectuată cu mare atenţie, obiectivul se poate deplasa atât
de mult în timpul tragerii, încât nu se poate obţine întotdeauna efectul dorit asupra
ţintei;

1
 - determinarea corectă a elementelor iniţiale de tragere şi ochirea sunt greu de
executat, deoarece obiectivul îşi schimbă permanent poziţia faţă de tun;
- timpul în care se execută tragerea este foarte mic şi de aceea se cere ca tragerea
să se efectueze cu o cadenţă mare, menţinându-se în acelaşi timp precizia ochirii.
În contextul celor prezentate mai sus, este necesară stabilirea direcţiei deplasării
tancului advers care este caracterizată de unghiul de cursă (), format de direcţia de
mişcare a tancului (deplasarea tancului) cu direcţia de tragere (planul de tragere).
Deplasarea tancului poate fi: frontală, când unghiul de cursă, , este egal cu 0 (fig.
1a), de flanc, adică perpendiculară pe planul de tragere, când unghiul de cursă este 90o
(fig. 1b) sau oblică, când direcţia de mişcare formează un unghi ascuţit cu planul de
tragere (fig. 1c,d).

T T T T T T T T

o o
=0
o
 = 90 o   90   90

P P P P P P P P
a b c d
Figura 1

Dacă tancul (ţinta) se deplasează oblic sau de flanc şi tunul trage în momentul în
care tancul se află în punctul A (fig. 2), pe timpul duratei de traiect a proiectilului, ţinta
se va deplasa în punctul B şi deci proiectilul nu va lovi tancul.

2
 A
B

Figura 2

De aceea, lovitura nu trebuie să părăsească gura de foc la terminarea ochirii

corespunzătoare punctului A - denumit şi “punct iniţial”, ci atunci când ţeava tunului
este orientată pe o direcţie corespunzătoare punctului B, numit şi “punct de întâlnire”.
Rezultă că, în deplasarea de flanc şi în deplasarea oblică a ţintei, axul ţevii nu trebuie
îndreptat direct pe tanc, în momentul descoperirii acestuia, ci trebuie făcută o corecţie
unghiulară, , denumită şi corecţie de devans, care corespunde poziţiei viitoare a ţintei,
B. Aşadar, punctul B, care corespunde poziţiei viitoare a ţintei, reprezintă punctul de
întâlnire a proiectilului cu ţinta aflată în mişcare, cunoscut în tragerile directe şi sub
denumirea de “punct de întâlnire”.
Valoarea corecţiei unghiulare în direcţie (corecţia de devans), , depinde de
unghiul de cursă, , de viteza de mişcare a tancului adversarului, VT , şi de distanţa de
tragere, DB, care reprezintă distanţa până la ţintă (obţinută prin telemetrare), la care se
adaugă corecţiile balistice şi meteorologice de moment ale tragerii.
În mod practic, corecţia de devans se calculează conform celor prezentate în
continuare.

3
 A B1

o
90


B
C .

D DB

Figura 3
În timpul în care proiectilul se află pe traiectorie, tancul parcurge distanţa AB
(fig. 3), egală cu produsul VT  t, în care VT este viteza de deplasare a tancului exprimată
în metri pe secunde, iar t - durata de traiect a proiectilului, în secunde.
Conform figurii 3, se pot scrie următoarele relaţii:
BC  AB  sin   VT  t  sin  , (1)
1
BC m    PC km      PC m - (formula paralaxei) , (2)
1000

în care  este unghiul de cursă,  este corecţia unghiulară în direcţie (exprimată în

miimi), datorită deplasării ţintei.
Deoarece, în comparaţie cu distanţa de tragere, segmentul BC are o valoare
foarte mică, se poate considera, cu suficientă aproximaţie, că PC  PB = D  DB
(distanţa de tragere), astfel încât se poate scrie
D
BC    . (3)
1000

Egalând relaţiile (1) şi (3) se obţine:

4
 D
VT  t  sin     , (4)
1000

de unde rezultă
VT  t  1000  sin  t
  1000VT  sin   . (5)
D D
Studiu de caz

În cazul executării tragerilor directe cu tunul cal. 100 mm de pe tanc, cu proiectil

perforant-trasor BR-412D, raportul “t/D” are valorile din tabelul 1.
Tabelul 1

Distanţa de tragere (D) Valoarea raportului

Durata de traiect (t)
“t/D”

500 m 0,55 s 1,1010-3 s/m

1000 m 1,20 s 1,2010-3 s/m
1500 m 1,85 s 1,2310-3 s/m

Considerând o valoare medie a raportului “t/D” egală cu 1,210-3 şi înlocuind în

relaţia (5), rezultă
  1,2  VT  sin  . (6)
În relaţia (6), viteza tancului, VT, este exprimată în metri pe secundă; practic însă
aceasta se exprimă în kilometri pe oră, astfel încât expresia (6) devine
1,2VT  1000  sin  1
   ( VT  sin ) . (7)
3600 3

Unghiul de cursă, , se determină prin apreciere de către comandantul tunului,

după lungimea tancului, cu o eroare medie de 10%. Ca atare, în practică nu este necesar
să fie luată valoarea precisă a sinusurilor; atunci când ţinta se deplasează oblic,
unghiurile de cursă se pot împărţi în intervale de unghiuri, luându-se pentru fiecare
interval o valoare medie sau o valoare maximă a sinusului, în scopul simplificării
calculelor. Astfel, corecţia de devans, , se poate exprima numai funcţie de viteza ţintei,
VT (tabelul 2).

5
 Tabelul 2
 sin  
0o…15o 0,25 1/12VT
15o…30o 0,50 1/6VT
30o…60o 0,75 1/4VT
60o…90o 1,00 1/3VT
Valorile corecţiilor unghiulare în direcţie, , calculate cu relaţiile de mai sus,
exprimate în miimi, pentru viteze şi unghiuri de cursă diferite, sunt arătate în tabelul 3.
Tabelul 3
Viteza ţintei, VT U n g h i u l d e c u r s ă, 
[km/h] o
0 …15 o
15o…30o 30o…60o 60o…90o
15 0-01 0-03 0-04 0-05
20 0-02 0-03 0-05 0-07
25 0-02 0-04 0-06 0-08
30 0-03 0-05 0-08 0-10

Dimensiunile vizibile ale tancului (ţintei) sunt date de proiecţiile lungimii (a) şi
lăţimii (b) ale tancului pe un plan perpendicular la planul de tragere (figura 4):
  a  sin   b  cos  . (8)
b
a
T




P
Figura 4
6
 Considerând dimensiunile unui tanc mediu de aproximativ 7 m lungime şi de 2,8
m lăţime şi ţinând cont de relaţia (8), se obţin următoarele dimensiuni vizibile ale ţintei,
prezentate în tabelul 3.4.
Tabelul 4
Unghiul de cursă,  Dimensiunea vizibilă a ţintei, l
15o 4,5 m
30o 6m
60o 7,7 m
Din compararea datelor obţinute cu valoarea corecţiilor prezentate în tabelul 3,
rezultă că pentru distanţa de 600 – 1000 m, cu unghiuri de cursă până la 60 o şi viteze
până la 25 km/h, valoarea corecţiei (exprimată în metri) nu depăşeşte o lungime de tanc.
De exemplu, pentru distanţa de 800 m, cu unghiul de cursă de 30 o şi viteza
tancului de 20 km/h, corecţia (în miimi) extrasă din tabelul 3 este de 0-03.
Această corecţie, exprimată în metri cu ajutorul formulei paralaxei, la
distanţa de tragere respectivă este 0,8  3 = 2,4 m, iar dimensiunea vizibilă a tancului,
în aceleaşi condiţii de tragere, este de 6 m. Prin urmare, în aceste cazuri, când [m]  
, corecţia se face împingând înainte punctul de ochire.
În alte situaţii însă corecţia este mai mare decât o lungime de tanc şi, ca atare, ea
trebuie introdusă pe aparatele de ochire, la derivă. De exemplu, pentru distanţa de 800
m, cu unghiul de cursă de 60o şi viteza tancului de 30 km/h, corecţia (în metri) este 0,8 
10 = 8 m, valoare care depăşeşte dimensiunea vizibilă a tancului (  ) în aceleaşi condiţii
de tragere, care este de 7,7 m.
Din calculele de mai sus se poate trage concluzia că se introduce corecţia în
miimi, pe aparatele de ochire, în următoarele situaţii:
a) când unghiul de cursă este mai mare de 60o, când tancul se deplasează de flanc;
b) când unghiul de cursă este mai mic de 60 o şi viteza tancului este mai mare de
25 km/h.
Când corecţiile se fac în miimi, ochirea în direcţie se execută prin aducerea liniei
verticale a încrucişării reticulare din aparatul de ochire pe marginea dinainte a tancului.

7
 În ceea ce priveşte corecţia în bătaie, cea mai mare modificare de distanţă pe
timpul cât proiectilul se află pe traiectorie rezultă când tancul se deplasează frontal. Dar
chiar această modificare de distanţă poate fi neglijată, deoarece ea reprezintă o parte
neînsemnată a spaţiului eficace (spaţiul în care traiectoria nu se ridică deasupra
obiectivului).
Dacă direcţia este justă, tancul va fi lovit printr-o lovitură razantă în orice punct al
acestui spaţiu.
Mărimea spaţiului eficace depinde de curbura traiectoriei şi de înălţimea h a
obiectivului; acest spaţiu se poate determina cu ajutorul relaţiei (fig. 5):
h x
AP  sau AP  h  . (9)
tg y

h . . . . y P
. . . 

A x
Figura 5
Dacă înălţimea tancului se consideră în medie 2 m, spaţiile eficace sunt
prezentate în tabelul 5, pentru distanţe de tragere de 1000 m şi 1500 m.
Tabelul 5
Distanţa de tragere
Materialul
1000 m 1500 m
Tun antitanc cal.  100 mm 166 m Nu trage
Tun antitanc cal.100 mm 133 m 87 m
Obuzier cal. 122 mm 83 m 57 m

Pentru tragerea la distanţa de 1000 m, durata de traiect (t) a proiectilului

perforant-trasor BR-412 D este de 1,2 s. Dacă viteza tancului (ţintei), V T, este de 18
km/h, în timpul de 1,2 s tancul se va deplasa cu 6 m, adică va parcurge o porţiune
neînsemnată a spaţiului eficace (care este de 133 m). De aici rezultă că nu se impune
corectarea bătăii.

8
 Ochirea în înălţime se execută aducând linia orizontală a încrucişării reticulare a
lunetei de observare la baza tancului; prin aceasta, traiectoria medie a proiectilului se
apropie de centrul tancului, deoarece pe timpul traiectului, tancul se apropie de tun.
În condiţiile câmpului de luptă actual, una din căile îmbunătăţirii eficacităţii
tragerilor antitanc o constituie mărirea vitezei rămase a proiectilului în punctul de
impact (Vr), care să asigure o sporire a puterii de perforare a blindajului la distanţa
loviturii directe (D.L.D.). Această cerinţă este posibilă prin realizarea unor tipuri de
proiectile care să aibă o viteză iniţială foarte mare şi o formă aerodinamică
corespunzătoare (proiectilele perforante subcalibru, tip săgeată) sau a unor proiectile cu
mişcare lentă de rotaţie care să asigure formarea jetului cumulativ la impactul cu ţinta
(proiectilele cumulative cu mişcare lentă de rotaţie). Astfel, funcţie de efectul urmărit la
ţintă, tunul cal.100 mm de pe tanc poate executa trageri cu diferite categorii de muniţie
ale căror caracteristici comparative sunt prezentate mai jos, în tabelul 6.
Tabelul 6
Tipul proiectilului
Perforant Cumulativ cu Subcalibru cu
Caracteristici tras mişcare lentă de elemente
or rotaţie detaşabile
(BR-412D) (BK-412R) (BM-412R)
Viteza iniţială (V0) 887 m/s 950 m/s 1415 m/s
D.L.D. 1070 m 1150 m 1400 m
Viteza rămasă (Vr) 786 m/s 780 m/s 1100 m/s
Puterea de perforare 140 mm 320 mm 200 mm

Metoda de executare a tragerilor directe asupra ţintelor în mişcare, prezentată în

cadrul acestui paragraf, reprezintă o metodă practică, de primă aproximaţie, dar cu
anumite erori care rezultă din ipotezele specificate anterior. Mărirea probabilităţii de
lovire a ţintei din prima lovitură, principalul deziderat al tragerilor directe, poate fi
îndeplinită prin folosirea unor echipamente şi subansambluri adecvate, ceea ce justifică
pe deplin utilizarea sistemelor de conducere a focului.