FOCUL DE ARTIFICII

Cuvantul Pirotehnie vine din Grecia si inseamna tehnica de

producere a focului. Pirotehnia este stiinta, tehnica si arta de a
crea, a intretine si de a stapani focul. Studierea, proiectarea si
dezvoltarea compozitiilor si a dispozitivelor pirotehnice sau a
artificiilor necesita in toate situatiile studii teoretice si teste
experimentale.
Pirotehnia este o stiinta multidisciplinara de frontiera si se ocupa
printre altele cu:
 studiul fenomenelor care apar in timpul combustiei
compozitiilor pirotehnice;
 proprietatile (fizice, chimice, termodinamice, cinetice,
explozive, de stabilitate etc.) ale compozitiilor pirotehnice;
 metodele de preparare si fabricare ale compozitiilor pirotehnice,
cu incarcarea lor in sistemele sau articolele pirotehnice;
 efectele sistemelor pirotehnice si interactiunea cu diferite medii.
 Teoria combustiei compozitiilor pirotehnice si aplicatiilor sale nu permite
decat modelari aproximative si sumare ale fenomenelor fizico-chimice, si
asta din mai multe motive:
 - exista numerosi compusi chimici care contin un mare numar de
atomi;
 - la nivel chimic, fenomenele ce se desfasoara la temperaturi foarte
inalte (cuprinse intre 1000 si 3500 °C) nu permit sa se aprecieze decat
aproximativ compusii aparuti ca urmare a reactiei chimice de combustie;
 - mecanismele chimice de reactie sunt dependente de transformari
fizice complexe si sunt dificil de apreciat in cadrul functionarilor dinamice
ale sistemelor pirotehnice deoarece miscarea acestora, viteza lor de rotatie,
presiunea, prezenta aerului, temperatura mediului exterior si alti factori,
pot influenta considerabil caracteristicile de performanta sau efect; numai
testele efectuate prin trageri pot oferi datele necesare modelarii matematice
a fenomenelor; cu toate acestea influentele diferitilor factori pot fi
descoperite prin testele statice sau de laborator.
 Combustia este de fapt o succesiune de fenomene fizico-
chimice (topire, vaporizare, descompunere, reducere, oxidare
etc.) care se deruleaza rapid intr-un mediu eterogen.
 Orice dispozitiv sau obiect pirotehnic are la baza o compozitie
pirotehnica, un amestec de produse si substante care trebuie
sa poata subzista impreuna, pana intr-un anumit moment,
cand, la cerere, intr-un mod voit, pot intra intr-o reactie
chimica de combustie cu producerea de efecte utile de
amplitudine bine stapanita si efecte secundare cat mai putin
periculoase.
 Distinctia efectiva dintre pirotehnie si stiinta materialelor
explozive, precum si arealul preocuparilor lor, pot fi mai bine
apreciate prin analiza figurii prezentate in continuare. Se
observa ca din punct de vedere al destinatiei, compozitiile
pirotehnice nu reprezinta decat una din cele 5 clase.
 Ce sunt compozitiile pirotehnice? Indiferent de complexitatea si
natura sistemului pirotehnic, compozitiile pirotehnice, numite
adesea si amestecuri pirotehnice, sunt amestecuri omogene de
produse solide, dintre care obligatoriu unul este carburantul, iar cel
de-al doilea este oxidantul si care dau prin ardere sau combustie
efecte luminoase, termice, acustice sau de alta natura. Compozitiile
pirotehnice, astfel definite, nu au nevoie de oxigenul din aer pentru
a putea suferi o reactie de combustie.
 Carburantii utilizati ar putea fi pulberile metalice, ca de exemplu:
aluminiul si magneziul, nemetale, ca de exemplu: carbonul (sub
forma de carbune), sulful, fosforul, dar si alti compusi organici:
zaharul, dextrina etc.
 In marea majoritate a situatiilor, oxidantii sunt saruri metalice
bogate in oxigen, cei mai utilizati fiind cloratii, percloratii si azotatii.
 Oxidanţii – au rolul de a furniza agentul carburant necesar reacţiei de oxido-reducere cu substanţa
carburantă. In unele compoziţii rolul acestuia este preluat de oxigenul din aer.
 Ca oxidanţi se utilizează următoarele substanţe:
 � Nitraţi – KNO3 , NaNO3 , Ba(NO3)2 , Sr(NO3)2
 � Cloraţi – KClO3 , Ba(ClO3)2
 � Percloraţi – KClO4 , NaClO4
 � Peroxizi - BaO2
 � Oxizi – Fe3O4 , Fe2O3 , MnO4 , Pb3O4
 � Sulfaţi – Na2SO4 , BaSO4
 Carburantul – este elementul indispensabil unei compoziţii pirotehnice, căldura eliberata in cadrul
proceselor fizico – chimice ale combustiei sau arderii acestuia, dar şi natura produselor de reacţie
rezultate determină in mare măsură efectul pirotehnic.
 Ca carburant se pot folosi următoarele substanţe:
 � Metale: Al, Mg, Ba, Zn
 � Metaloizi: P, S, C.
 � Sulfuri: P2S3, (NH4)2S, Fe2S3.

 � Siliciuri: Ca2S
 � Hidrocarburi: petrol, benzină, ţiţei, terebentită, benzen.
 � Hidraţi de carbon: amidon, lactoză, zaharoză.
 Praful de puşcă asigură traiectoria artificiilor, dar culorile şi formele în care
explodează au la bază propria tehnologie de fabricaţie. Culorile în care explodează
artificiile sunt galben, roşu, verde, alb sau ablastru. Ceea ce vedem în aer în forma
stelelor care strălucesc câteva secunde sunt grupuri ca de argilă din interiorul
artificiilor, de aproximativ doi centimetri în diametru. Aceste bile conţin patru
ingrediente principale: oxidanţi, reductoare, coloranţi şi lianţi. Când artificiile sunt
aprinse, oxidanţii eliberează oxigenul care se combină cu agenţii de reducere,
asigurând energia din spatele exploziei. Oxigenul este „carburantul” care asigură
intensitatea exploziei şi spectacolul de culori. Culorile din stelele proiectate în aer
sunt săruri metalice. Roşul se obţine din utilizarea carbonatului de litiu şi săruri de
stronţiu. Stronţiul este un metal alb-argintiu, maleabil şi ductil, iar sărurile acestui
element chimic sunt folosite în pirotehnie, dar şi în fizică nucleară şi în medicină.
Litiul, metal alcalin moale şi foarte uşor, are şi el tot culoarea argintie. Combinaţia
elementelor având la bază aceste două metale însă creează artificiile roşii. Pentru a
produce un efect luminos argintiu, artificiile au în compoziţie magneziu, aluminiu
sau titan. Lianţii au rolul de a menţine stelele grupate, făcând artificiile mai stabile
şi reducând probabilitatea ca acestea să explodeze când nu este cazul.
 Un amestec pirotehnic simplu poate fi acela format doar
din doi constituenti (amestec binar), ca amestecul format
din perclorat de potasiu si aluminiu, utilizat la aplicatiile
“flash”, acesta avand o mare viteza de combustie. Totusi,
in majoritatea situatiilor intalnite in practica, numarul de
componenti existent in reteta amestecului pirotehnic este
mai mare de 3. Pe langa oxidant si carburant, se mai
intalnesc: lianti, stabilizatori, catalizatori, adaosuri
tehnologice, adaosuri de colorare a flacarilor.
 Reactia chimica de combustie nu va mai fi una foarte
simpla, ca reactia dintre un gaz combustibil si oxigen.
Mai mult, mediul de reactie este unul eterogen, la
interfata dintre solide, lichide si gaze.
 Pentru o simpla edificare asupra complexitatii cu care se desfasoara
fenomenele, vom analiza reactia de combustie a unui amestec binar. Sub
influenta unui stimul termic exterior (caldura) are loc mai intai un proces
fizic de topire a constituentilor amestecului, apoi descompunerea
oxidantului (care poate sa fie un proces exotermic sau endotermic), cu
eliberarea agentului oxidant, ca de exemplu oxigenul. Din acest moment
carburantul poate reactiona, dar acest lucru depinde de forma si natura
carburantului, in sensul ca inflamarea poate avea loc si in timpul procesului
de topire a componentilor.
 Astfel, daca avem un amestec format din clorat de potasiu si sulf, acesta din
urma incepe sa se lichefieze la 120 0C, iar aprinderea (initierea) combustiei
are loc la mai putin de 200 0C, cu mult inainte de topirea si descompunerea
cloratului, respectiv 360 0C. Acest lucru este posibil deoarece moleculele
mici de sulf lichid au putut patrunde in structura cristalina a cloratului,
aflat inca in stare de agregare solida si a inceput sa reactioneze cu el.
Dimpotriva, un amestec format din sulf si azotat de potasiu, nu se va
aprinde decat dupa temperatura de topire a oxidantului, adica dupa 330 0C.
 Daca se adauga faptul ca reactia de combustie depinde si de alti
factori, ca de exemplu: granulometria constituentilor, gradul de
omogenitate, gradul de compresiune etc., se intelege de ce
pirotehnia a ramas mult timp o preocupare a unui grup restrans de
oameni. Chiar daca se cunosc bine caracteristicile fizice, chimice si
termodinamice ale constituentilor si produsilor de reactie
(temperatura si caldura latenta de topire, temperatura si caldura
latenta de descompunere, energia si entalpia de formare), chiar daca
se aplica principiile simple ale termodinamicii si se modeleaza
reactiile chimice care pot aparea, experimentarea pastreaza un rol
fundamental deoarece parametrii sistemului obtinut sunt multipli.
 In pofida dificultatilor intalnite in procesul de modelare matematica
a unor fenomene complexe, trebuie mentionat ca efectele acustice,
vizuale sau de alta natura nu sunt greu de obtinut
 Particulele solide fine, dispersate intr-o masa de gaze formeaza
fumul, care ar putea fi amplificat voluntar prin adaugarea unui
compus fumigen. Formarea foarte rapida a unui mare volum de
gaze, incalzit la temperaturi foarte ridicate, ar putea produce o
perturbatie acustica importanta in mediul material elastic care este
aerul, adica sunete puternice.
 Aceste gaze ar putea sa propulseze proiectile sau alte obiecte, sa
sparga un invelis si apoi sa disperseze alte surse de produsi de
reactie. Radiatia luminoasa sau din alte zone ale spectrului
electromagnetic poate sa fie de asemenea generata in urma
combustiei amestecurilor pirotehnice, fie ca urmare a excitatiei
termice a moleculelor sau atomilor, fie ca urmare a incandescentei
particulelor solide rezultate dupa combustie.
 La originea fenomenelor acustice si vizuale care insotesc
functionarea sistemelor pirotehnice sunt reactiile de combustie,
similare cu cele care ne sunt familiare din viata de toate zilele:
combustia lemnului, flacara de la aragaz etc.
Realizatori: Giurcanu Andra Oana
Miron Gabriel Petrisor