Ce reprezintă acest Kosovo și de ce a avut o importanță atât

de deosebită pentru sârbi?

In 1398, in batalia de la Kosovo Polje Serbia si aliatii sai au

fost invinsi de Imperiul Otoman, si Kosovo a devenit spatiu
otoman.
Si asa au inceput problemele lui.
Sarbii vor cunoaste patru migrari spre nord.
Prima a fost secolul 18 „marea migratie sarba”, cand centrul
ortodocsiei a devenit Belgrad, in locul lui Kosovo.
Din cauza aceasta au fost atrasi aici alti albanezi care au luat
pamanturile si casele sarbilor emigrati.
Deci – sarbii au tot dreptul sa revendice Kosovo.
Albanezii erau divizati doar in privinta viitorului provinciei.
Unii doreau independenta de Iugoslavia. Altii doreau ca
albanezii din Kosovo si cei din Macedonia si Muntenegru sa se
uneasca teritorial cu Albania, in ceea ce ei numau „Albania
Mare”.
In 1987, apare pe scena Slobodan Milosevici. Acesta
considera situatia sarbilor din Kosovo drept „intolerabila”. In
aprilie 1987, Milosevici a vizitat Kosovo si a declarat sarbilor
kosovari, la un miting: „Nimeni nu are dreptul sa va mai
molesteze!”
In septembrie 1990, Guvernul sarb a modificat Constitutia, si
a redefinit statutul Kosovo drept regiune a Serbiei.
 Albanezii vor adopta si ei o constitutie si chiar
vor organiza alegeri ilegale. Ei voiau fie „o
republica albaneza” in cadrul Iugoslaviei care sa
ii grupeze pe toti albanezii din iugoslavia, intre
care si pe cei din Serbia, Muntenegru,
Macedonia, fie un stat albanez, care sa-i grupeze
pe toti albanezii din Balcani, in „Albania Mare”.
Dar colapsul comunismului in Albania, haosul
instalat acolo, faptul ca albanezii ucideau in
toata Albania „albanezii-comunisti”, i-au facut
pe albanezii kosovari ceva mai prudenti in
afirmarea unificarii cu Tirana.
• Acordul de la Dayton – 1995- a starnit furia
albanezilor, pentru ca nu le recunostea vointa de
independenta.
• În 1997, apărea Armata pentru eliberare din
Kosovo, UCK, care s-a angajat într-o luptă de gherilă
împortiva forţelor sârbe, ceea ce a provocat razboiul
din 1998-1999.
• In martie 1998, armata iugoslava a declansat in
Kosovo actiuni contra separatistilor albanezi. In lunile
care au urmat, sute de albanezi au fost ucisi, si peste
500.000 au fost siliti sa emigreze din Kosovo
• Aici este punctul in care intervine NATO. Ei ameninta
cu bombardarea Iugoslaviei daca nu cedeaza in
chestiunea Kosovo.
A inceput o conferinta de pace la Rambouillet, in Franta, la
care au participat si reprezentantii sarbilor si ai albanezilor din
kososvo si tari aliate.
Aliatii occidentali, sustinuti de Statele Unite, au dat Iugoslaviei
un termen de doua saptamani pentru a semna acordul de
pace. Amenintand, in caz contrar, cu represalii militare.
Acordul, dictat de Occident Iugoslaviei, impunea retragerea
fortelor armate iugoslave din Kosovo, dezarmarea UCK, o forta
de pace NATO in Kosovo (adica pe teritoriul Serbiei). Dar exista
inca ceva, cu care conducatorii sarbi nu au fost de acord si de
aceea nu au semnat- suveranitatea nationala a Iugoslaviei sa
treaca sub supravegherea NATO.
• La 24 martie 1999 – NATO, fara acordul ONU, a
inceput sa bombardeze Iugoslavia, lovind numeroase
tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari etc.).
• Au fost 73 de zile de bombardamente crancene
asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu
proiectile pe baza de uraniu saracit.
Bombardamentele asupra Iugoslaviei au aruncat
economia acestei tari cu decenii in urma.
• NATO a comis crime de război îngrozitoare prin
ţintirea civililor şi atacuri nediscriminatorii.
Bombardamentul trenului de călători de la Grdelica a
fost una din cele mai oribile crime de război ale NATO
comise în atacurile din 1999 si doar Milosevici a fost
judecat pentru crime de razboi.
• Pe 5 iunie 1999, grupul G-8, cu Rusia pe post de mediator, a
semnat o intelegere cu Iugoslavia, care a pus capat
bombardamentului. Ambele parti semnatare au facut unele
concesii.
• Belgradul accepta sa acorde provinciei Kosovo o
„autonomie substantiala”, sa-si retraga din provincie
fortele speciale si pe cele paramilitare, sa permita
reintoarcerea refugiatilor de orice etnie, si sa accepte
prezenta in Kosovo a unei forte militare de supraveghere a
intelegerii, in care NATO avea participarea principala.
Iugoslavia obtinea in schimb, respectarea integritatii sale
teritoriale. Intelegerea mentiona ca provincia Kosovo este
parte a teritoriului sarb.
• In jur de 200.000 de sârbi au fugit de represaliile
separatiştilor albanezi.