 Organizarea satelor ;

 Gospodăriile ţărăneşti;
 Vestimentaţia lor;
 Ocupaţiile;
 Alimentaţia;
 Concluzie.
În majoritatea statelor populaţia locuia la sate. Ele s-au
organizat în jurul bisericilor, care reprezentau centrul
vieţii locale. Parohiile ţineau evidenţa naşterilor, a
botezurilor, a cununiilor şi a deceselor.

Aici era loc de

întrunire a
membrilor
comunităţii.
 Ţăranii locuiau în case
particulare destul de
modeste, lipsite de
confort.

Gospodariile se compuneau din

locuinţa propriu-zisă ( adesea o
singură odaie ce adăpostea
deopotrivă oameni, animale,
inventar ), anexele ( hambarul,
cocina, cuptorul ), grădina de
legume sau via şi pămîntul
arabil.
Era confecţionată din
pînză de in sau cînepă,
ţesută şi vopsită în casă.
Aceasta, dincolo de
frumuseţea costumului de
sarbatoare, răspundea
unor nevoi practice:
apărarea trupului de arşiţa
verii şi de frigul iernii. În
cea mai mare parte a
anului locuitorii satelor
umblau cu picioarele
goale.
Perfecţionarea şi lărgirea reţelelor
de drumuri şi căi ferate au
favorizat deplasările spre oraş.
Produse realizate în oraş au ajuns
în locuinţele ţărăneşti: lampa cu
petrol, maşina de gătit din fontă,
ţesăturile.

Agricultura era principala ocupaţie

a ţăranilor. Pe parcursul secolelor au
avut loc transformări mari în ceea ce
priveşte cultivarea pămîntului şi
reutilarea tehnică, deşi acest proces
evolua foarte încet. Populaţia
satelor se mai ocupa cu creşterea
animalelor.
Pomicultura a fost
dintotdeauna o
ocupaţie secundară ce
asigură ce asigură
multe din nevoile
locuitorilor.

Una din ocupaţii era şi apicultura. În

gospodariile ţărăneşti stupii erau ţinuţi
de cele mai multe ori în coşniţe de
nuiele sau papură. Ceara de albine a
ocupat un loc însemnat din cauza
folosirii ei drept „combustibil” pentru
iluminat.
Existau culegători de plante medicinale
Cunoaşterea atentă a efectelor acestora
i-a ajutat pe oameni să se trateze de
anumite boli.
 Erau dezvoltate şi meşteşurugile,
olăritul sau ceramica populară. Unii ţărani
prestau anumite munci la domiciliu la
comanda patronilor. În viziunea populară,
figurile sculptate în stîlpii porţilor aveau
rolul de a proteja casa împotriva răului.
Creşterea animalelor a oferit
locuitorilor şi materie primă necesară
confecţionării îmbrăcămintei şi a pieselor de
pielărie necesare în pielărie: curele, saci,
mănuşi.
 Hrana era
simpla, produsă
în gospodăria
proprie.

Alimentaţia tradiţională includea terciuri de

cereale (orz prăjit şi măcinat, mei, ovăz), lapte,
brînză, peşte, carne sărată, legume.
Băuturile obişnuite erau berea, alcoolul de grîu,
cidrul, vinul.
Pîinea de grîu a rămas un lux pînă în secolul al
XIX-lea.
 În perioada modernă, viaţa ţăranilor a fost
grea.
Locuinţele nesănătoase, insuficienţa
veşmintelor, ignorarea oricăror norme de
igienă, medicina slab dezvoltată au sporit
apariţia multor maladii ca scrofuloza,
tuberculoza, rîia, cariile, abcesele, maladii
articulare...
Dar totuşi, cu paşi mărunţi, dar încrezuţi,
populaţia rurala a reuşit să-şi îmbunătăţească
condiţiile de trai, iar pînă la urma a reuşit să se
integreze în sistemul capitalist.
Profesor: Meleca Veronica