Tema 1.

SISTEMULUL DE PRODUCŢIE
ÎN CONTEXTUL MANAGEMENTULUI
APROVOZIONĂRII
1. Conceptul de producţie, criterii de clasificare.
Producţia ca rezultat al realizării procesului de
producţie.
2. Tipuri de producţie: concept, criterii de clasificare
3. Programarea şi urmărirea producţiei
4. Tipurile de îmbinare în timp a executării operaţiilor
tehnologice
 1. Conceptul de producţie, criterii de
clasificare. Producţia ca rezultat al
realizării procesului de producţie
Procesul de producţie poate fi definit, din punct
de vedere tehnico-material, prin totalitatea
acţiunilor conştiente ale angajaţilor unei
întreprinderi, îndreptate, cu ajutorul diferitelor
maşini, utilaje sau instalaţii, asupra materiilor
prime, materialelor sau a altor componente în
scopul transformării lor în produse, lucrări sau
servicii cu o anumită valoare de piaţă.
 Criterii de clasificare
1. În raport cu modul în care participă la executarea
diferitelor produse, lucrări sau servicii, procesele de
muncă, care constituie principala componentă a unui
proces de producţie, se clasifică în:
a) procese de muncă de bază;
b) procese de muncă auxiliare;
c) procese de muncă de service.
2. În raport cu modul de obţinere a produselor finite din materii prime,
se deosebesc:
a) procese de muncă directe - când produsul finit se obţine ca urmare
a efectuării unor operaţii succesive asupra aceleiaşi materii prime;
b) procese de muncă sintetice - când produsul finit se obţine din mai
multe feluri de materii prime, după prelucrări succesive;
c) procese de muncă analitice - când dintr-un singur fel de materii
prime se obţine o gamă largă de produse.
3. În raport cu natura tehnologică a operaţiilor efectuate, se
deosebesc:
a) procese chimice;
b) procese de schimbare a configuraţiei sau formei;
c) procese de asamblare;
d) procese de transport etc.
4. În raport cu natura activităţilor desfăşurate pot fi:
a) procese de producţie propriu-zise, formate din
diferitele operaţii tehnologice;
b) procese de depozitare sau de magazinaj;
c) procese de transport.
 2. Tipuri de producţie: concept,
criterii de clasificare
Prin tip de producţie se înţelege o stare organizatorică şi
funcţională a întreprinderii determinată de nomeclatura
produselor fabricate, volumul producţiei executate pe
fiecare poziţie din nomenclatură, gradul de specializare a
întreprinderii, secţiilor şi locurilor de muncă, modul de
deplasare a diferitelor materii prime, materiale,
semifabricate de la un loc de muncă la altul.
În practică se disting trei tipuri de producţie:
a) tipul de producţie în masă;
b) tipul de producţie în serie;
c) tipul de producţie individual.
 producţie în masă
• Este caracteristic întreprinderilor care fabrică o
gamă redusă de tipuri de produse, fiecare tip de
produs executându-se în cantităţi foarte mari.
• în condiţiile acestui tip de producţie are loc o
specializare a întreprinderii în ansamblu sau pe
secţii, ateliere, până la nivelul locurilor de munca;
utilajele, instalaţiile, forţa de muncă au un înalt grad
de specializare.
Tipul de producţie în masă creează condiţii optime
pentru automatizarea producţiei şi organizarea ei
sub forma liniilor tehnologice în flux.
 producţie în serie
• Este caracteristic întreprinderilor care fabrică o gamă
mai redusă sau mai largă de produse, în cantităţi mari,
mijlocii sau mici.
• Gradul de specializare a secţiilor, atelierelor şi a locurilor
de muncă va fi mai accentuat sau mai redus.
• Deplasarea produselor sau pieselor de la un loc de
muncă la altul se face în cantităţi egale cu mărimea
lotului de transport, folosindu-e mijloace de transport cu
mers continuu (în cazul unor serii mari) sau cu mers
discontinuu (în cazul unor serii mici de fabricaţie).
• Amplasarea diferitelor maşini şi utilaje se face pe grupe
omogene (în cazul seriilor mici) sau pe linii de producţie
în flux (în cazul seriilor de fabricaţie mijlocii sau mari).
 producţie individuală
• Este caracteristic întreprinderilor care fabrică o gamă
foarte largă de produse, fiecare fel de produs fiind unicat
sau executându-se în cantităţi foarte reduse.
• Secţiile, atelierele şi locurile de muncă sunt organizate
după principiul tehnologic, folosind maşini, utilaje şi forţă
de muncă cu caracter universal pentru a putea fi
adaptate rapid la execuţia unei varietăţi de feluri de
produse în condiţii de eficienţă economică.
• Produsele se deplasează de la un loc de muncă la altul,
bucată cu bucată sau în loturi mici, folosindu-se pentru
deplasare mijloace de transport cu mers discontinuu.
• Datorită caracterului de unicat al produselor sau a gamei
foarte largi, de produse, pregătirea tehnică a fabricaţiei
nu este la fel de detaliată ca la tipul de producţie în
masă.
3. Programarea şi urmărirea
producţiei
 Programarea producţiei realizează, în
principal, următoarele activităţi:

• primirea, preluarea şi lansarea comenzilor;

• optimizarea structurii sortimentelor de fabricat
pe termen scurt;
• întocmirea programelor de producţie;
• repartizarea lucrărilor din programul de
producţie în timp şi spaţiu;
• ocuparea continua a locurilor de muncă;
• minimizarea stocurilor de producţie;
• programarea dispecerării, urmăririi şi
actualizării programelor de producţie;
• respectarea termenelor de livrare.
Principalele funcţii ale programării
producţiei
 Elaborarea programelor lunare de fabricaţie
trebuie să aibă în vedere următoarele
cerinţe:

■ respectarea termenului final de livrare a

produselor, în scopul asigurării pieţei cu produsele
prevăzute la termenele finale;
■ utilizarea raţională a factorilor de producţie;
■ minimizarea stocurilor de producţie neterminată;
■ simplificarea lucrărilor de programare, lansare şi
urmărire a producţiei.
La nivelul întreprinderii, programele lunare se
elaborează pe baza calculelor de devansare
calendaristice.
Pentru precizarea devansării calendaristice,
trebuie să se cunoască următoarele:
• componentele produselor;
• mărimea loturilor de fabricaţie;
• mărimea ciclurilor de fabricaţie a produselor;
• procesul tehnologic de realizare a produselor;
• termenul de livrare stabilit în contracte pentru
produsele respective.
modul de elaborare a programelor lunare

P - produs, piesă; A - ansamblu; S - subansamblu

Timpul de devansare faţă de termenul final
de livrare se determină astfel:
 Pentru stabilirea programului de producţie al
fiecărei secţii de fabricaţie trebuie să se aibă în
vedere cuprinderea în plan a următoarelor
elemente:
• necesarul de semifabricate (piese,
subansamble) al secţiei beneficiare (Nb);
• cantităţile de semifabricate care trebuie livrate
ca atare sau ca piese de schimb unor beneficiari
externi (L);
• modificarea (I) stocurilor de producţie
neterminată şi de semifabricate în cadrul lunii
respective, determinarea nevoilor de completare
a stocurilor în anumite situaţii (S);
• pierderile de producţie. Acestea se dau, de
obicei, sub forma de procent de rebut (p).
Programul lunar de producţie al unei secţii
furnizoare (Pf) se determină cu ajutorul
relaţiei:

Notă: La elaborarea programului de producţie la nivelul

secţiilor trebuie să se ţină cont şi de devansările
calendaristice.
 În scopul transformării programelor lunare
din unităţi fizice în unităţi de muncă se poate
utiliza relaţia:

kn = coeficientul de îndeplinire a normelor

n = numărul de produse, piese, care se fabrică
ti = timpul normat pentru executarea unui anumit produs,
piesă, i
Qi = volumul planificat din fiecare produs, piesă i
PIum = programul de producţie lunar, exprimat în unităţi
de muncă
Cunoscând programul de producţie lunar,
exprimat în unităţi de muncă, secţia poate
verifica dacă sarcinile din programul de
producţie care îi revin pot fi îndeplinite cu
capacitatea de producţie existentă şi cu
forţe de muncă disponibilă. Această
verificare se face prin determinarea
gradului de folosire a fondului de timp
planificat al muncitorului.
 Pentru stabilirea gradului de folosire a
fondului de timp al utilajelor, se poate folosi
relaţia:

Tpl - reprezintă fondul de timp planificat la nivelul secţiei.

 Fondul de timp planificat al utilajelor se
poate determină cu ajutorul relaţiei:

N = numărul de utilaje
Tc = timpul calendaristic (în zile)
Ts = timpul de întreruperi (sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbători legale)
STipli = timpul de întreruperi planificat pentru întreţinerea şi repararea utilajelor
ds = durata unui schimb
ks = coeficientul numărului de schimburi
 Urmărirea producţiei în mod eficient
trebuie să se facă la trei niveluri
ierarhice:

♦ la nivelul sectorului de producţie de către

maistru sau şeful de atelier;
♦ la nivelul compartimentului de
programare, pregătire şi urmărire a
producţiei, pentru secţiile întreprinderii;
♦ la nivelul conducerii întreprinderii.
 4. Tipurile de îmbinare în timp a
executării operaţiilor tehnologice

Îmbinarea succesivă reprezintă acel mod de

executare în timp a operaţiilor de producţie
caracterizat prin faptul că produsele sau
piesele dintr-un lot se execută toate la o
anumită operaţie, trecerea la operaţia
următoare făcându-se după prelucrarea
întregului lot la operaţia anterioară.
Metodă de îmbinare, proces
tehnologic cu şase operaţii
 Relaţia de calcul analitică pentru
acest tip de îmbinare

Pentru un produs format din „np" elemente de construcţii şi un proces

tehnologic cu „n" operaţii, relaţia generală de calcul este următoarea:

Tops = durata ciclului operativ în îmbinarea succesivă;

np = numărul de elemente (în bucăţi);
ti = durata operaţiilor tehnologice, în unităţi de timp (I = 1, 2, 3, ..., n).
Îmbinarea paralelă reprezintă acel mod de
executare în timp a operaţiilor de construcţie în
condiţiile căreia fiecare operaţie se execută
independent imediat ce s-a terminat operaţia
anterioară, operaţiile efectuându-se paralel.

Condiţia principală care trebuie asigurată este

aceea ca la operaţia principală (cu durata cea
mai mare) să se asigure continuitatea executării
tuturor lucrărilor.
Reprezentarea grafică a îmbinîrii paralele
 Relaţia generală de calcul reprezintă însumarea
expresiilor analitice ale diferitelor componente care
determină mărimea duratei timpului operativ

Generalizând această relaţie, la un proces tehnologic cu „n" operaţii, se obţine:

Topp = durata timpului operativ după tipul de îmbinare paralelă

tmax = durata operaţiei tehnologice principale (care este cea mai mare)
 În producţia de serie mare şi masă trebuie
asigurată următoarea condiţie:

ti, t2, ..., tn = durata operaţiilor tehnologice

M1; M2, ... , Mn = numărul locurilor de muncă corespunzătoare fiecărei
operaţii
T = tactul liniei în flux, adică perioada de timp cuprinsă între obţinerea
pe linia de flux a două produse consecutive de acelaşi fel.