RECOLTAREA PRODUSELOR

BIOLOGICE
 Recoltarea produselor
• adecvate, în momentul corespunzător, cu respectarea
regulilor de asepsie, transportul în condiţii optime şi cât mai
rapid spre laborator sunt absolut necesare.
• Principii generale
• Se utilizează numai recoltoare sterile,
• pe care vor fi menţionate datele de identificare: numele
pacientului, secţia, produsul şi data recoltării
 Recoltarea produselor
• Recoltarea unui produs biologic în vederea evidenţierii florei
microbiene trebuie efectuată, pe cât posibil, înaintea
administrării tratamentului cu antibiotice.
• Din produsul biologic se va recolta porţiunea sau fragmentul
cu aspect patologic, caracteristic.
• Prelevarea trebuie făcută în momentul optim, în sensul
posibilităţii prezenţei unui număr cât mai mare de
microorganisme şi în funcţie de evoluţia clinică a bolii.
• Cantitatea de produs trebuie să fie suficientă pentru a
permite efectuarea mai multor examene.
 Transportul probelor
• recoltate la laborator trebuie să fie făcut în timp cât mai scurt,
pentru a evita modificările cantitative şi calitative ale florei,
sub acţiunea deshidratării, modificărilor de temperatură, pH,
etc.
• În probele păstrate prea mult timp, microorganismele mor
datorită deshidratării, temperaturii prea scăzute sau, din
contră, altele (urina) sunt medii favorabile multiplicării
excesive a florei iniţiale.
În cazul în care transportul poate dura mai mult
timp sau nu există posibilitatea însămânţării
imediate a probelor, se folosesc recoltoare cu
medii de conservare şi transport.
 Exudatul faringian

• Exudatul faringian se recoltează cu tamponul steril,

de unică folosinţă.
• Recoltarea se face dimineaţa pe nemancate, înainte
ca pacientul să se spele pe dinţi, să-şi facă toaleta
bucală sau să bea ceva. De asemenea, recoltarea se
face înaintea oricărui tratament cu antibiotice sau
local (badijonări cu substanţe antiseptice, antifungice
sau antibacteriene).
 Exudatul faringian
• Pacientul este aşezat cu faţa spre lumină, i se indică să
deschidă gura cât poate de mult şi cu ajutorul unui apăsător
de limbă se presează limba astfel încât să se evidenţieze
peretele posterior al oro-faringelui şi tonsilele palatine. Se
examinează macroscopic rapid oro-faringele şi cu o mişcare
rapidă, blîndă dar precisă se şterg cu tamponul peretele
faringian şi tonsilele. Nu se ating peretele superior al palatului
şi nici limba.
• (Secreţia linguală este o investigaţie aparte, când se recoltează
tot cu tamponul strict de pe suprafaţa limbii).
Recoltarea exudatului faringian
 Exudatul nazal
• Exudatul nazal se recoltează în mod similar, cu
tampon steril, din fiecare fosă nazală.
• Exudatul faringian şi cel nazal se transportă la
laborator şi se însămânţează în cel mai scurt timp
posibil, evitându-se uscarea tamponului şi efectul
temperaturii scăzute, care duc la moartea florei
bacteriene, în special a streptococilor şi
pneumococilor. Pentru a evita aceste neajunsuri se
pot folosi tuburi cu medii de conservare şi transport.
 Secreţiile conjunctivale, otice

• Secreţia conjunctivală se recoltează cu tamponul steril,

dimineaţa, înaintea efectuării toaletei şi înaintea aplicării de
coliruri sau de creme oftalmice. Prelevarea se va face din
sacul conjunctival intern, eventual cu tamponul umezit în
ser fiziologic steril.
• Secreţia otică se recoltează cu tamponul steril din
conductul auditiv, înainte de aplicarea oricărui tratament cu
antibiotice sau antiseptice.
 Secreţiile de plagă
• Secreţiile de plagă se vor recolta cu tamponul
steril, înainte de toaleta plăgii. Dacă plaga este
profundă şi secreţia abundentă, se va recolta
cu seringa sterilă şi o probă pentru cultură în
anaerobioză.
 Sputa
• poate fi recoltată prin expectoraţie într-un recipient steril (gradat, de
unică folosinţă). Pacientul este instruit ca dimineaţa, după un acces
de tuse, să expectoreze în recipientul steril, evitând să amestece
sputa cu saliva.
• Acest lucru este dificil de realizat, principalul neajuns al metodei este
că produsele sunt frecvent contaminate cu floră din cavitatea bucală.
Se poate face toaleta bucală cu ser fiziologic steril.
• La copiii mici, care nu ştiu să expectoreze şi înghit sputa, aceasta
poate fi recoltată prin tubaj gastric urmat de introducerea a 10-20 ml
ser fiziologic, urmat de aspiraţie.
 Urina
• Recoltarea urinei pentru urocultură este indicată în suspiciunea de
infecţie urinară. Recoltarea se poate face în mai multe moduri.În
majoritatea cazurilor, urina se recoltează în timpul primei micţiuni de
dimineaţă, “din jetul mijlociu”.
• Pacienţii sunt instruiţi ca înainte de prima micţiune să efectueze o
toaletă genitală riguroasă, cu apă şi săpun. Aceste măsuri sunt
absolut necesare pentru a evita contaminarea probei de urină cu
floră de la nivelul mucoasei genitale.
• Recoltarea se face în flacoane steile, de unică folosinţă.
• Pacientul va începe să urineze, pentru ca prima porţiune a jetului să
elimine flora existentă la nivelul uretrei terminale; apoi va întrerupe
voluntar micţiunea; va deşuruba flaconul steril şi a doua parte a
jetului (mijlocul jetului) o va urina direct în flacon – 10 ml. Va astupa
flaconul. Va termina micţiunea normal, în toaletă.
Urocultura
 Materiile fecale

• se recoltează în scopul efectuării coproculturii sau a

examenului coproparazitologic.
• Coprocultura este indicată în bolile diareice, în febra tifoidă şi
paratifoidă şi pentru depistarea portajului de enterobacterii
obligat patogene. Recoltarea se face în coprorecoltoare
sterile, cu mediu de conservare şi transport.
1. La bolnavii cu diaree, materiile fecale se recoltează din
scaunul emis spontan, într-un recipient steril, fără urme de
detergenţi sau dezinfectanţi. Cu linguriţa cu care este prevăzut
coprorecoltorul special, pacientul va recolta o cantitate mică
din probă, în special cu sânge sau mucus, dacă există. Proba
va fi introdusă în coprorecoltor, în mediul de conservare şi
transport Carry-Blair.
 Coprocultura
2. Materiile fecale mai pot fi recoltate prin sondaj
rectal, cu sonda Nelaton, introdusă 10-12 cm la
copil şi 16-18 cm la adult, şi aspirând prin presare
la capătul distal al sondei. Aceasta va fi apoi
descărcată în ser fiziologic steril sau în mediul
Carry-Blair din coprorecoltor.
3. Pentru suspecţii de portaj de enterobacterii
patogene, recoltarea materiilor fecale se va face
după administrarea unui purgativ salin (sulfat de
sodiu şi de magneziu).
Coprocultor
 Bila

• Recoltarea bilei se poate face prin tubaj duodenal sau, după

colecistectomie, direct din vezica biliară cu tamponul steril sau în
seringă.
• Tubajul duodenal se efectuează dimineaţa pe nemâncate, cu sonda
Einhorn introdusă pe nas sau pe gură, după ce bolnavul a făcut
gargară cu ser fiziologic. Se introduce sonda până la diviziune 45, apoi
se culcă bolnavul pe parte dreaptă şi se continuă introducerea sondei
până la diviziunea 60.
 BILA
• Se aspiră pe sondă iniţial bila A, bilă amestecată cu suc
duodenal. Se introduc pe sondă 30 ml soluţie de sulfat de
magneziu sau sulfat de sodiu 40%, cu efect coleretic şi
colagog.
• Se aspiră apoi bila B, de culoare verde închis, vâscoasă (bila
veziculară), apoi bila C, mai deschisă la culoare şi mai fluidă
(bila hepatică).
• Pentru examenul bacteriologic se foloseşte bila B, 10-20
ml.Din bila B se fectuează culturi aerobe şi anaerobe.
• Din eşantioane de bilă A, B şi C se efectuează preparate între
lamă şi lamelă pentru examenul parazitologic.
 HEMOCULTURA

• Prelevarea unei probe de sânge pentru cultivarea pe medii adecvate

– hemocultura are indicaţie în suspiciunea de bacteriemie,
septicemie sau endocardită bacteriană. De asemenea hemocultura
este indicată în stările febrile prelungite fără o cauză decelabilă.
• Este foarte important ca puncţia venoasă să fie făcută în condiţii de
asepsie, folosind pentru dezinfectarea pielii la locul puncţiei venoase
compuşi iodaţi: tintură de iod sau betadină şi alcool, ce vor fi lăsaţi să
acţioneze pe piele minim 1 minut. Persoana care recoltează va purta
mănuşi sterile.
 Hemocultura
• Vor fi recoltate cel puţin trei probe, fie într-un interval de 24h,
în suspiciunea de endocardită, fie la intervale de timp
determinate de evoluţia clinică, în general în plin puseu febril,
timp de 2-3 zile consecutiv. O singură probă este insuficientă
pentru stabilirea unui diagnostic corect, indiferent de
rezultatul acesteia.
• Volumul de sânge indicat a se recolta pentru hemocultură
este de 10 ml la adult şi 1-5 ml la copii, în funcţie de vârsta
acestora.
• Sângele se recoltează cu seringa şi se descarcă imediat în
mediile de cultură lichide speciale. Se foloseşte de regulă un
set de două medii de cultură: aerobe şi anaerobe.
• În cazul în care pacienţii au primit deja antibiotice, există medii de
cultură aerobe şi anaerobe cu inhibitori de antibiotice. Totuşi este de
preferat ca măcar primele prelevări să se facă înaintea instituirii
tratamentului antibacterian sau antifungic.
• Incubarea hemoculturilor se face la 370 C, timp de 7 zile. În sistem
clasic, se fac treceri pe medii solide.
• Hemocultoarele automate efectuează citiri cu ajutorul unei fotocelule
ce înregistrează modificarea turbidităţii mediului prin creşterea
bacteriană, la intervale de timp de 15-30 minute. Confirmarea
pozitivării hemoculturii precum şi identificarea tulpinii izolate se face
tot prin trecere pe medii de cultură solide. Dacă după 7 zile
hemocultura nu s-a pozitivat, rezultatul definitiv va fi negativ
(hemocultură sterilă).
Bact-Alert
Medii hemocultură
Vitek – sistem de identificare a bacteriilor
Card identificare
 Lichidul cefalorahidian (L.C.R.)

• Examenul lichidului cefalorahidian este indicat în suspiciunea

de meningită: febră, cefalee, fotofobie, redoarea cefei, etc.
• Recoltarea L.C.R. se face prin puncţie lombară, în condiţii de
asepsie strictă, după dezinfecţia pielii cu betadină sau alţi
compuşi iodaţi. Prelevarea se face în seringă, apoi se descarcă
în flacoane sterile cu dop, sau/şi în medii de cultură lichide
pentru hemocultură.
 L.C.R.
• Este de preferat să existe flacoane diferite: pentru cultură,
examenul biochimic şi examenul microscopic. Dacă nu există
decât un singur flacon, atunci mai întâi se efectuează
însămânţarea (cultura), apoi examenul biochimic şi cel
microscopic.
• La examenul macroscopic LCR normal este incolor, limpede,
transparent. În meningitele bacteriene apare tulbure, gălbui
sau verzui. Culturile se fac pe medii solide, dar pot fi făcute şi
în medii lichide de hemocultură, în special la analizorul
automat.
• Apoi, din L.C.R. se numără elementele (celulele), în camera de
numărat Fuchs-Rosenthal. Valoarea normală a numărului de
elemente celulare este mai mică de 5 elemente la 1 ml, acestea
fiind în special limfocite.
• Dacă numărul de celule depăşeşte limitele fiziologice, este
necesară efectuarea unui frotiu colorat Giemsa pentru aprecierea
raportului dintre mononucleare şi polinucleare. În meningitele
bacteriene, numărul de celule creşte la câteva sute sau chiar mii
la 1ml, predominante fiind polinuclearele. În meningitele virale,
fungice şi în meningita tuberculoasă, numărul de elemente este
mai redus şi chiar dacă în primele ore există o predominenţă a
polinuclearelor, ulterior raportul se inversează cu predominenţa
mononuclearelor.
 L.C.R.
• L.C.R. este apoi centrifugat la 1500 g timp de 15 minute.
Supernatantul este separat şi va fi folosit la examenul
biochimic: dozarea proteinelor, glucozei, clorurilor.
• Din sediment se efectuează 2-3 frotiuri, colorate A.M., Gram şi
la nevoie Ziehl-Neelsen.
• Teste imunologice, de detectare a antigenelor bacteriene sau
fungice în LCR sunt recomandate atunci când există modificări
semnificative ale LCR: leucocite, glucoză scăzută, proteine
crescute, dar pe frotiu nu se observă floră sau pacientul a fost
tratat în prealabil. Pot fi detectate antigene de Streptococcus
pneumoniae, Neisseria meningitidis, Haemophylus influenzae,
Streptococcus agalactiae sau Cryptococcus neoformans.
 Genul Entamoeba

• Specia patogenă este Entamoeba histolytica.

• Colonizează intestinul gros.
• Trofozoiţii şi chiştii se găsesc în fecale:
Forma magna (leziune): citoplasmă fin granulară,
cu vacuole şi hematii 20-50μm, histolitică, foarte
mobila,
Forma minuta: 10-20μm, nepatogenă, se
închistează, 31
32
Ciclu de viaţă al amibelor

33
 Diagnostic
• Date epidemiologice, clinice,
anatomopatologice,
• Examen coproparazitologic repetat care
evidenţiază trofozoiţi, chişti, hematii în
fragmente mucosanghinolente.
• Examene ecografice pentru localizări
extraintestinale.
• Detecţia de antigene .
• PCR.
34
 GIARDIA LAMBLIA
Morfologie

• – trofozoid: piriform, 10-12 μ

• 2 nuclei anteriori
• 4 perechi de flageli – din corpusculii bazali
• • ME - suprafaţa dorsală: rugoasă
• - faţa ventrală: plană, prezintă discul
adeziv
Forma vegetativă
 Chist

• ovoid, 7-10 μ
• perete
• 2-4 nuclei la extremităţi
• resturi de flageli, vacuole
Giardia lamblia
 Epidemiologie

• Rezervor: – omul, rar animalele domestice

• Transmitere: – prin apă sau alimente
contaminate cu chisturi
– de la persoană la persoană
prin igienă precară (cale
• fecal-orală).
• ! Transmitere endemică !
 Receptivitate:
• copiii sunt mai susceptibili decât adulţii (lipsa
igienei, organism neimunizat)
• Prevenire:
• – filtrarea şi purificarea apei, măsuri de igienă
• – control parazitologic periodic
 Patogenie

• iritaţie mecanică
• aderare fermă prin discul adeziv (după
detaşare râmâne amprentă)
• apare o regenerare intensă a epiteliului lezat
• apar celule imature funcţional
• se alterează sistemele de transport
 Patogenie

• reducerea capacităţii de absorbţie (în

infecţii masive)
• se formează bariere mecanice
• afectează în special absorbţia lipidelor şi
glucidelor
• lezarea directă
• apar deficienţe enzimatice -> intoleranţă
la lactoză
• modificări inflamatorii
 Patogenie

• acţiune toxică
• local paralizează metabolismul celular
• la distanţă acţionează asupra
corticosuprarenalei şi SNC
• acţiune alergică
 Manifestări clinice

• boală acută sau cronică cu exacerbări

• asimptomatice 20-30%
• Simptomatice - lambliaza acută
• – diaree uşoară -> cronică, urât mirositoare, fără
sânge sau mucus
• – dureri abdominale, distensie abdominală (balonare)
• – greţuri, vărsături matinale
• – steatoree, intoleranţă la lactoză
• – scădere ponderală (malabsorbţie)
 Diagnostic
• Examenul coproparazitologic evidenţiază
trofozoiţi şi chişti.
• Necesare repetate examene microscopice la
interval de cel puţin 3 zile.
• Se poate examina aspiratul duodenal.
• ELISA, imunofluorescenţă
 PREPARAT NATIV

este preparatul umed, între lamă şi lamelă

în ser fiziologic, solutie lugol
permite studierea:
• mobilitătii,
• morfologiei.
• între lamă şi lamelă se realizează o
suspensie de materii fecale.
• examinarea se face cu microscopul optic, cu
obiective uscate, condensator coborât.
 PREPARAT NATIV ÎN SOLUTIE LUGOL

• la preparatul nativ în ser fiziologic se

adaugă o picătură de soluie lugol;
• chistele de protozoare se colorează în
galben-brun,
• ouăle de helmini în brun-roşcat intens şi
• Prezintă detalii de structură accentuate.
 Tratament

• Metronidazol 5 mg/kgc/zi, 7 zile – de elecţie

• Furazolidon 2 mg/kgc/zi, 7 zile – la copii mici
• Atebrina 2 mg/kgc/zi, 5 zile – la copii mari, adulţi
• Tinidazol (Fasigyn)
• Controlul eficienţei tratamentului examen
coproparazitologic după 7 zile
 Trichomonas vaginalis
• Protozoar flagelat care determină infecţii
urogenitale.
• Are formă de pară şi din extremitatea rotunjită
porneşte un mănunchi de 4 flageli.
• Motilitatea este asigurată şi de o membrană
ondulantă .
• Trichomonas există doar în stadiul de
trofozoit.
 Epidemiologie
• Se transmite pe cale sexuală.
• Ocazional se mai transmite prin articole de
toaletă, haine contaminate deşi transmiterea
este limitată de labilitatea formei de trofozoit.
• Copiii pot fi infectaţi la naştere.
• Incidenţa este de 5-20% la femei şi de 2-10%
la bărbaţi care pot fi asimptomatici.
Ciclul biologic
 Morfologie
• formă ovalară, 15/7 μ
• • nucleu cu 5 cromozomi
• • complex kinetosomal de la care pleacă:
• – 3-5 flageli
• – flagel recurent -> membrana ondulantă
• – axostil
• • costa
• • lizozomi, aparat Golgi, hidrogenozomi (locul
• fosforilării, intervin în metabolismul C)
Trichomonas vaginalis
 Trichomoniaza
• trasmiterea se face pe cale veneriană
• este un parazit al căilor genito-urinare al ambelor
sexe
• la pH acid normal (datorită lactobacililor
vaginali), parazitul se poate găsi în secreţia
vaginală, dar nu aderă de celulele epiteliale,
deci nu produce vaginită
• aderarea de celula ţintă are loc la pH neutru,
favorizat de: sarcină, menstruaţie, infecţiile cu
bacterii anaerobe (care înlocuiesc lactobacilii
vaginali).
 Aspect clinic
• Multe femei infectate pot fi asimptomatice
sau au o secreţie discretă, apoasă.
• Vaginita apare de obicei însoţită de prurit,
senzaţie de arsură, şi durere la micţiune.
• Bărbaţii sunt purtători asimptomatici care
servesc ca rezervor.
• Rar la bărbaţi apare uretrită, prostatită.
 Diagnostic
• Prin examen microscopic al secreţiei vaginale
sau uretrale.
• identificarea parazitului în secreţia
vaginală sau
• uretrală
• recoltarea secreţiei vaginale, secreţie
uretrală la bărbaţi
• vizualizarea parazitului prin preparat nativ
(mobilitatea) sau preparat colorat (albastru de
metilen)
• Prin cultură sau prin imunofluorescenţă.
 Tratament
• Metronidazol.
• Obligatoriu tratarea partenerilor sexuali.
• Prevenirea prin igienă sexuală, evitarea
folosirii comune a articolelor de toaletă.