DEPOZITAREA MĂRFURILOR

Funcţiile depozitelor
Depozitele de distribuţie sunt spaţii, respectiv puncte de stocare, care sunt implantate în drumul
fizic al unui produs de la producător la utilizatorul final.
Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de depozit. Se apreciază că, magazia este
spaţiul de depozitare pentru materii prime, materiale, în general bune în curs de prelucrare sau
utilizare, în timp ce depozitul are rolul de a păstra, în perfecte condiţii de siguranţă calitativă şi
cantitativă, mărfurile destinate vânzării către clienţi.
Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere economic şi din punct de vedere tehnic.
Din punct de vedere economic, depozitul reprezintă unitatea de bază în cadrul proceselor de
aprovizionare tehnico- materială care cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse finite
păstrate în cadrul întreprinderii în vederea aprovizionării neîntrerupte a secţiilor şi atelierelor şi pentru
asigurarea ritmicităţii livrărilor către beneficiari.
Din punct de vedere tehnic depozitele sunt formate din totalitatea construcţiilor sau suprafeţelor
special amenajate, împreună cu utilajele, instalaţiile şi dispozitivele necesare efectuării diverselor
operaţii, în vederea păstrării materialelor sau produselor finite.
În funcţie de forma de proprietate, depozitele pot fi: ale producătorului, ale comerţului de gros, ale
comerţului cu amănuntul sau ale unor mandatari.
Rolul important al depozitelor de distribuţie rezultă din următoarele considerente:
•Întreprinderile dotate cu depozite au o mai mare capacitate de disponibilitate a produselor la locul şi
timpul solicitate de către client;
•Depozitele de distribuţie, amplasate corespunzător, diminuează timpul de livrare;
•Transporturile în cantităţi de masă sunt mai ieftine decât transporturile mici; expedierea în cantităţi
mari se face pe distanţe mari producător- depozit de distribuţie; expedierea de cantităţi mici poate să se
limiteze pe distanţe mici.
Principalele funcţii ale unui depozit comercial sunt:
• Depozitarea şi păstrarea mărfurilor, care asigură continuitatea aprovizionării consumatorilor
individuali şi industriali, în condiţiile existenţei unor diferenţe temporale între producţie şi consum,
datorate fenomenului de sezonalitate şi de dispersie spaţială diferită. Sub aspectul duratei de păstrare a
produselor în stoc, în practică există următoarele variante:
• Depozitarea pe termen lung. În cazul unei producţii sau unui consum concentrate în limitele
unui sezon, depozitul poate menţine produsele necesare pentru satisfacerea cererii la momentul
potrivit. De asemenea, produsele alimentare supuse unui proces de învechire sunt păstrate pe durată
îndelungată.
• Depozitarea sezonieră. În cazul unor cereri sezoniere, este adesea mult mai profitabilă apelarea
la depozite apropiate de pieţele strategice, care sunt aprovizionate de la depozitul central al firmei, cu
puţin timp înainte de începerea sezonului. După terminarea sezonului, mărfurile rămase sunt returnate
la depozitul central.
• Depozitarea temporară. Produsele sunt menţinute în depozit până la realizarea unor livrări care
utilizează complet capacitatea mijloacelor de transport. Depozitele de distribuţie facilitează circulaţia
produselor, fără să realizeze o depozitare pe termen lung.
• Consolidarea livrărilor, respectiv condiţionarea şi porţionarea (dozarea) mărfurilor, în vederea
constituirii unei oferte adaptate diferitelor categorii de clienţi. Produsele primite de la mai multe surse
sunt reunite în vederea livrării către client, prin intermediul unui singur transport. Funcţia de
consolidare este necesară în situaţiile în care cantităţile necesare clientului din fiecare sursă sunt prea
mici pentru a justifica transporturi individuale. Sursele pot fi unităţile de fabricaţie ale aceluiaşi
producător sau firme producătoare diferite. Avantajele consolidării sunt: obţinerea unor tarife de
transport mai mici, prin livrarea unor cantităţi mari de produse către client; reducerea costurilor totale
de distribuţie pentru fiecare producător, comparativ cu situaţia în care ar fi distribuit mărfurile în mod
individual; descongestionarea platformei de descărcare a clientului.
• Formarea sortimentului comercial prin corelare cu necesităţile ferme ale comerţului
de detail. Acestă funcţie este întâlnită sub două variante, în funcţie de sursa de provenienţă
a produselor:
•unităţile de producţie ale aceleiaşi firme. Depozitul primeşte mărfurile de la mai multe
fabrici ale producătorului şi livrează clienţilor o combinaţie de produse. Mărfurile sunt
sortate, pentru a îndeplini solicitările fiecărui client sau pieţe ţintă, în privinţa structurii
sortimentale;
•firme diferite. Depozitul creează combinaţii de produse în mod anticipat faţă de
comenzile clienţilor. Sortimentul include mai multe linii de produse de la diverşi furnizori.

Avantajele oferite clienţilor sunt: reducerea numărului furnizorilor cu care trebuie să

stabilească relaţii fiecare client; costuri de transport mai mici decât în cazul aprovizionării
de către fiecare client, în mod individual, de la furnizor; asigurarea unei structuri
sortimentale diversificate, adaptate cerinţelor clienţilor.

Transportarea şi ambalarea mărfurilor, fără de care nu este posibilă participarea la întregul

lanţ de distribuţie, deplasarea bunurilor în interiorul depozitului;

Prestarea de servicii cu valoare adăugată. Cele mai obişnuite servicii care constau în
adăugarea de valoare sunt cele legate de ambalarea şi etichetarea mărfurilor. De exemplu,
în cazul mărfurilor care urmează să poarte marca privată de distribuitor a clientului, şi nu
marca fabricantului, depozitele primesc produsele nediferenţiate şi realizează operaţiuni de
ambalare specială şi etichetare, în funcţie de comenzile specifice ale clienţilor.
•Avantajele principale sunt: satisfacerea cerinţelor clienţilor în privinţa ambalării şi etichetării; reducerea
riscului datorită finalizării ambalării şi etichetării în funcţie de comenzile primite; scăderea nivelului
stocului necesar, în condiţiile în care acelaşi produs primit de la furnizori este utilizat pentru realizarea
unod configuraţii adaptate cerinţelor clienţilor. Alte servicii legate de ambalare constau în: ambalarea
promoţională, repaletizarea mărfurilor, îmbutelierea anumitor produse livrate în vrac de furnizori.
Serviciile de valoare adăugată se referă şi la operaţiuni de asamblare a unor componente de produs sau
corectare a unor probleme de producţie.
Din perspectiva acestor funcţii, un proces tehnologic complet, la nivelul unui depozit, prezintă
următoarele trăsături:
•Este un proces de producţie care a fost împins în sfera comerţului;
•Este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare, care asigură posibilitatea raţionalizării prin
mecanizarea şi automatizarea operaţiilor.
•Presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat acelor operaţiuni care se
aproprie de unele procese industriale (ambalare, sortare, instalaţii de frig).
Amplasarea depozitelor
Raza de activitate a depozitului coincide, de regulă, cu raza de activitate a întreprinderii comerciale.
Criteriul de bază în amplasarea geografică a unui depozit îl reprezintă organizarea raţională a vehiculării
produselor, care să conducă la circuite cât mai scurte ale distribuţiei mărfurilor.
Asupra modalităţilor de vehiculare a mărfurilor acţionează un complex de factori legaţi nemijlocit de
participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor, respectiv: producătorul, distribuitorii, transportatorii,
consumatorul. Aceşti factori sunt:
•Repartizarea teritorială a producţiei bunurilor, în general, a bunurilor de consum, în particular,
influenţează, într-o mare măsură, fluxurile de mărfuri, intensitatea şi direcţia acestora, distanţele
parcurse şi normele de realizare a mişcării mărfurilor;
•Repartizarea teritorială a consumului. Spre deosebire de producţie care înregistrează un anumit grad de
concentrare teritorială, consumul se realizează în absolut toate localităţile ţării. Însă, localităţile diferă
între ele prin mărime, profilul economico-social, ca atare cererea de bunuri de consum manifestă
deosebiri semnificative în profil teritorial;
•Dezvoltarea şi organizarea transporturilor. Laturile principale ale activităţii de transport, formele şi
condiţiile de realizare a vehculării mărfurilor sunt:
•Gradul de dezvoltare a reţelei de transport. O reţea de căi de comunicaţie dezvoltată asigură deplasarea
mărfurilor de la producător la consumator, cu cheltuieli de transport mai reduse;
•Gradul de dotare a staţiilor CFR cu terminale pentru vehicularea mecanizată a containerelor mici (1,5t)
şi a containerelor de mare capacitate (transcontainere);
•Mijloacele de transport folosite (tipul, nivelul tehnic, starea de funcţionare) influenţează, de asemenea,
viteza de deplasare, condiţiile de transport, cheltuielile de transport.
•Organizarea activităţii comerciale, caracterizată prin nivelul de dezvoltare şi de modernizare a bazei
materiale, structurile organizatorice ale verigilor comerciale şi sitemul de relaţii pe care comerţul le
întreţine cu ceilalţi participanţi la procesul de distribuţie a mărfurilor.
 La alegerea amplasamentului unui depozit de distribuţie trebuie urmărite în prealabil, patru
alternative care se pun în faţa producătorului:
• dacă în depozitul de distribuţie produsele vor fi supuse unor tratamente;
• dacă produsele sezoniere sunt depozitate pe o perioadă mai îndelungată de timp;
• dacă produsele sunt fabricate în mai multe locuri de producţie;
• dacă reducerea costurilor de livrare, concomitent cu asigurarea corespunzătoare a service-lui de
livrare, este obiectivul principal dorit.
Pentru primele trei alternative este mai avantajoasă organizarea unui depozit de distribuţie orientat
pe producţie, în timp ce pentru ultima altenativă se recomandă un depozit de distribuţie orientat spre
piaţă.
Amplasarea în funcţie de piaţă.
Această variantă presupune localizarea depozitului în apropierea clienţilor cheie. Aria geografică
servită de depozit depinde de o serie de factori printre care viteza livrărilor, mărimea comenzii medii
şi costul unitar al livrării locale. Amplasarea unui depozit în funcţie de piaţă se justifică atunci când
constiuie modalitatea de a oferi clienţilor un sprijin logistic rapid, cu cel mai mic cost total. Un depozit
amplasat în proximitatea clienţilor îndeplineşte funcţia de creare a unei structuri sortimentale, pe baza
mărfurilor provenite din surse multiple. Produsele sunt primite de la furnizori în transporturi
consolidate, efectuate pe distanţe mari. Diversitatea sortimentală a stocului menţinut de depozit este
mare. Principalele avantaje oferite de această variantă de amplasare sunt următoarele: costurile de
transport relativ mici, datorită aprovizionării în cantităţi mari de la furnizori; sortimentul de produse
variat; posibilitatea aprovizionării fiecărui client, conform necesităţilor, cu cantităţi de produse mai
mici decât cele specifice aprovizionării directe de la furnizori; reducerea timpului necesar pentru
completarea stocului, la nivelul firmelor cliente. Amplasarea în apropierea pieţei este o soluţie întâlnită
în cazul produselor alimentare şi bunurilor de consum curent. De asemenea se aplică în domeniul
sprijinului logistic pentru producţie, în vederea asigurării componentelor care fac obiectul unor
strategii de tip just in time.
 Amplasarea în funcţie de producţie
Depozitul este plasat în apropierea unităţilor de fabricaţie ale unei firme producătoare. Funcţiile principale pe care
le îndeplineşte sunt combinarea produselor şi consolidarea livrărilor. Apelarea al un astfel de depozit este necesară în
cazul în care fiecare unitate de fabricaţie este specializată în realizarea unui anumit produs, iar clienţii solicită un
sortiment complet. Printre avantajele specifice menţionăm: facilitarea obţinerii de către client a unui sortiment
constituit din produse fabricate de diferite unităţi; reducerea costurilor de transport prin consolidarea livrărilor către
clienţi; posibilitatea clienţilor de a comanda o cantitate mică din fiecare produs; simplificare, pentru client, a
operaţiunilor de urmărire a livrărilor efectuate de furnizor, datorită primirii mai multor produse cu o singură factură.
Amplasarea intermediară
Depozitele sunt poziţionate între clienţi şi unităţile de producţie, funcţiile îndeplinite sunt consolidarea şi crearea
sortimentului. La un cost logistic scăzut, se livrează fiecărui client structura sortimentală dorită.
Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează alegerea unui canal de distribuţie sau altul, şi, în
cadrul acestuia, găsirea amplasamentului optim al viitorului depozit, ţinând seama de necesitatea minimizării
costurilor de depozitare, concomitent cu asigurarea următoarelor cerinţe principale:
• stabilirea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a mărfurilor;
• respectarea principiului teritorial, prin stabilirea judicioasă a zonei de aprovizionare;
• localizarea depozitului în zona special amenajată în perimentrul fiecărui oraş.
Schiţele de sistematizare teritorială prevăd o zonă distinctă destinată amplasamentelor de depozite, de obicei în
vecinătatea platformelor industriale de la periferia localităţilor, pentru a exista posibilitatea racordării lor la arterele
rutiere şi de cale ferată. Locul unde se construieşte depozitul trebuie să fie uscat, ferit de umezeală, îndepărtat de
unităţi care degajă praf, fum, cu posibilitatea racordării uşoare a construcţiei la instalaţiile de gospodărie comunală şi
asigurarea condiţiilor de pază şi securitate a mărfurilor. În marile oraşe nu este recomandabilă amplasarea depozitelor
pe străzile centrale cu circulaţie intensă, ci la marginea oraşului, pe străzi mai puţin circulate.
Pentru alegerea locului optim de amplasare a depozitului de mărfuri sunt necesare analiza economică şi calculul
matematic. În acest scop se iau în considerare o serie de factori şi elemente economice şi organizatorice, dintre care
cele mai semnificative sunt: numărul şi amplasamentul furnizorilor şi beneficiarilor de mărfuri, volumul mărfurilor
primite şi expediate, direcţia din care se primesc şi în care se expediază mărfurile, distanţa pe care o parcurg mărfurile
de la furnizor la depozitul cu ridicata şi de aici la beneficiari, condiţiile de expediere şi de transport ale mărfurilor,
apropierea de principalele căi de comunicaţie pentru a se folosi cele mai scurte, mai puţin aglomerate şi mai ieftine
dintre ele; proprietăţile fizico-chimice, de păstrare şi comercializare a mărfurilor.
Tipuri de depozite comerciale
Depozitele comerciale, în funcţie de diverse criterii, pot fi grupate în mai multe categorii:
după caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc, depozitele pot fi:
•depozite de colectare, care concentrează partizi relativ mici de mărfuri primite de la diverşi furnizori,
în vederea formării unor partizi mari, pentru diferiţi beneficiari;
•depozite de repartizare, destinate acumulării mărfurilor în partizi mari, pentru a le livra beneficiarilor
în partizi mici;
•depozite de tranzit şi transbordare, amplasate de regulă în gări şi porturi, servind pentru păstrarea
temporală, şi, uneori, pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării ulterioare la depozitele
principale sau la beneficiari;
•depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată, destinate acumulării de mărfuri într-o
perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră sau pentru păstrarea mai îndelungată.
după gradul de specializare, depozitele pot fi :
•depozite strict specializate, în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei caracteristică este
prezenţa celui mai simplu sortiment (de ex. sare, cartofi, combustibili lichizi);
•depozite specializate, având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri (confecţii, cosmetice)
•depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri apropiate prin cererea de
consum a populaţiei ( textile-încălţăminte, galanterie-cosmetice);
•depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fie sectorului nealimentar;
•depozite mixte, în care se păstreză mărfuri din ambele sectoare.
După forma construcţiei, depozitele pot fi :
•Construcţii deschise – depozit liber, folosite pentru mărfurile insensibile la acţiunea factorilor de
climă;
•Construcţii semideschise – depozite acoperite, destinate mărfurilor ce trebuie protejate; suprafaţa
utilizabilă va fi limitată de înălţime şi de punctele de sprijin;
•Construcţii închise.
În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor depozitele pot fi:
•neclimatizate
•parţial climatizate
•climatizate.
În funcţie de poziţia faţă de nivelul solului, depozitele pot fi:
•deasupra pământului
•sub pământ.
Ştiind că particularităţile constructive reprezintă un elemnt esenţial, care îşi pune amprenta
asupra întregului proces tehnologic, în proiectarea unui nou depozit se recomandă:
•construirea de clădiri pe un singur nivel, asigurându-se astfel, o mare facilitate pentru
operaţiile de manipulare şi de stocare;
•adoptarea formei rectangulare, sau pătrate, care permite cea mai mare suprafaţă pentru
perimetrul dat şi deci reduce costul construcţiei;
•alegerea, din prunct de vedere arhitectural, a construcţiei de tip hangar: o construcţie
metalică lejeră, repede amortizabilă, cu excelente posibilităţi de extindere;
•reducerea numărului stâlpilor de susţinere, deoarece, prin aceasta se favorizează stocarea pe
înălţime, utilizarea eficientă a mijloacelor mecanice de manipulare, exploatarea intensivă a
spaţiului şi volumului construcţiei.
 Amenajarea interioară a unui depozit
În cadrul unui depozit comercial întâlnim un flux comercial compus din următoarele procese: preluare-
recepţie, depozitare-stocare, livrare. În general, pentru orice suprafaţă comercială care întruneşte
atributele unui depozit, fluxul tehnologic se compune din: intrare – păstrare – depozitare – stocare –
vânzare – livrare. În proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în vedere ca
diferitele operaţii şi procese de bază, necesare îndeplinirii scopului pentru care a fost creat, să se
deruleze într-o înlănţuire logică în spaţiu şi timp. Organizarea depozitului trebuie astfel făcută încât
cele două circuite, respectiv circuitul de stocaj, constituit din recepţie şi stocaj, şi circuitul de service,
constituit din livrarea mărfurilor, să nu se suprapună.
La amenajarea interioară a unui depozit trebuie cunoscute următoarele elemente:
•Sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţă şi înălţime, numărul nivelurilor pe care se desfăşoară
suprafaţa depozitului, dotarea cu rampe de încărcare – descărcare;
•Condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerinţe speciale de temperatură şi
umiditate, necesitatea accesului pentru controlul periodic şi efectuarea de operaţii de întreţinere a
produselor în timpul depozitării, asigurarea respectării ordinii primul produs intrat – primul produs
ieşit;
•Modul de ambalare; natura, forma geometrică şi rezistenţa mecanică la stivuire a ambalajelor de
transport;
•Tipul de palete folosite.
Preluarea mărfurilor din spaţiile de depozitare are o mare importanţă datorită costurilor de manipulare
pe care le presupune. În principiu, există trei modalităţi de preluare a mărfurilor pentru constituirea
comenzilor:
•selecţia individuală. Produsele sunt prelucrate pe rând, unul câte unul. Dintr-un anumit loc din spaţiul
de depozitare, este preluat un singur produs, care este adus pe platforma de expediere spre clienţi.
Ulterior, este preluat un alt produs.
•Ruta de prelucrare. Personalul responsabil de manipularea mărfurilor parcurge în depozit o
anumită rută, care îi permite să preia mai multe produse, înainte de a se îndrepta spre
platforma de expediere. Numărul produselor preluate depinde de caracteristicile acestora şi
de capacitatea echipamentului de manipulare folosit.
•Aria repartizată pe lucrător. Fiecare membru al personalului depozitului este responsabil de
o anumită zonă. Pentru asamblarea comenzilor, aplică fie selecţia individuală fie ruta de
prelucrare, în aria atribuită.
Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică urătoarele criterii:
•Complementaritatea. Produsele care sunt folosite împreună în consum şi sunt solicitate de
clienţi în cadrul aceleiaşi comenzi vor fi amplasate în apropiere.
•Compatibilitatea. Aranjarea mărfurilor în depozit trebuie să ia în considerare caracteristicile
lor merceologice. Produsele compatibile sunt cele care pot fi amplasate în apropiere, fără a
genera riscuri.
•Popularitatea. Utilizarea acestui criteriu are la bază diferenţele existente între produse în
privinţa vitezei de circulaţie. În cazul în care un produs cu circulaţie rapidă este preluat din
stoc în cantităţi mai mici decât cele în care este furnizat, se recomandă amplasarea lui în
apropierea punctelor de expediere către clienţi în consecinţă, cu ocazia fiecărei operaţiuni de
preluare, distanţa pe care o vor parcurge astfel mărfurile va fi cea mai scurtă.
•Mărimea. Potrivit acestui criteriu, mărfurile de dimensiuni mici se amplasează în apropierea
zonelor de expediţie. Se asigură în acest mod o densitate mare de produse în proximitatea
punctelor de livrare. Criteriul mărimii garantează cel mai mic cost de manipulare doar în
cazul în care produsele de dimensiuni mici sunt cele care au o circulaţie rapidă.
 O exploatare raţională a unui depozit se realizează prin respectarea următoarelor
principii generale:
•Depozitarea mărfurilor corespunzător proprietăţilor de utilizare;
•Alocarea unor spaţii izolate specializate, pentru mărfurile cu proprietăţi particulare
deosebite ( camere frigorifice, de uscare)
•Exploatarea, într-o concepţie tehnologică unitară, a întregii suprafeţe de depozitare;
•Utilizarea la maximum a capacităţilor de depozitare;
•Corelarea mobilierului de păstrare cu funcţiile principale pe care le îndeplineşte depozitul
respectiv;
•Asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor;
•Proiectarea şi construcţia depozitului în consens cu cerinţele de mecanizare a muncii.
În funcţie de amplasarea principalelor zone recepţie, depozitare, expediţie există trei
variante de flux al mărfurilor într-un depozit:
•circulaţia mărfurilor în linie dreaptă când zonele de recepţie şi expediţie sunt paralele, fiind
aşezate pe două laturi opuse ale depozitului; - proces tehnologic liniar;
•circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 90o, când zonele de recepţie şi expediţie sunt
amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale depozitului;- proces tehnologic în L;
•circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 180, când zonele de recepţie sunt amplasate pe
aceeaşi latură a depozitului. – proces tehnologic în U.
Ţinând seama de rol şi destinaţie, suprafaţa totală a oricărui depozit este formată din:
•suprafaţa pentru păstrarea efectivă a mărfurilor, care are greutatea specifică cea mai mare în
suprafaţa totală a depozitului şi un rol principal în funcţionarea acestuia;
•suprafaţa auxiliară, menită a deservi operaţiunile adiacente funcţiei principale a depozitului,
constituită din mai multe încăperi şi spaţii, în care au loc diferite operaţiuni: dezambalare,
recepţionarea mărfurilor, preambalarea produselor, păstrarea provizorie a mărfurilor respinse
la recepţie, laboratoare de analiză;
•suprafaţa administrativă şi cu caracter social;
•spaţiul de ciculaţie – culoare, coridoare, spaţiul ocupat de scări, lift;
•spaţiul ocupat de elementele constructive ale clădirii – stâlpi, coloane de susţinere, ziduri
interioare despărţitoare.
Este eficient şi recomandabil ca cea mai mare parte din suprafaţa totală a construcţiei să fie
rezervată încăperilor operative, respectiv între 80-90%. Din suprafaţa operativă a depozitului
se delimitează şi se separă aşa-numita suprafaţă utilă a depozitului. Ea se compune din:
încăperile unde se păstrează efectiv mărfurile; suprafaţa trecerilor dintre stive, stelaje,
respectiv trecerile pe unde se aduc şi se scot mărfurile din depozit.
Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comerciale
Exploatarea raţională a volumului util al depozitelor, reducerea timpului necesar formării
comenzilor, uşurarea muncii salariaţilor, presupune dotarea, pe de o parte, cu tipuri de
mobilier adecvat sistemelor de depozitare moderne, care au la bază paletizarea şi
conteinerizarea mărfurilor iar, pe de altă parte, cu tipuri de utilaje comerciale care să asigure
mecanizarea şi automatizare proceselor de muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din
depozite.
 Tipuri de mobilier şi utilaje comerciale
În funcţie de anumite caracteristici, dotările dintr-un depozit se clasifică în diferite grupe:
după natura lor:
•un sistem intern de recipienţi, reprezentat de mijloace de depozitare cum sunt: containere,
rafturi de orice fel, tancuri şi palete;
•mijloacele muncii tehnice, respectiv toate mecanismele şi utilajele mecanizate şi
automatizate; instalaţii de transport, de ambalare, sortare;
după funcţiile pe care le îndeplinesc şi aparteneţa lor la diferite procese tehnologice:
•mijloace pentru depozitare: palete, recipienţi, tancuri, silozuri;
•mijloace pentru supravegherea şi păstrarea mărfurilor: mijloace de ambalare, aparate de
control;
•mijloace pentru porţionare şi condiţionare: echipamente pentru dozare, maşini de măsurat,
tăiat, mijloace de ambalare;
•mijloace pentru sortarea mărfurilor: aparate şi instalaţii de sortare, maşini de calibrare;
•mijloace pentru transport şi ambalare: aparate de ridicat, aparate pentru servirea rafturilor,
palete;
•mijloace pentru asigurarea unor servicii materiale de etichetare, împachetare.
după locul lor în fluxul tehnologic al depozitului:
•dotări tehnice principale: toate mijloacele de muncă ce îndeplinesc o anumită funcţie a
depozitului;
•dotări complementare, acele mijloace ale muncii care susţin sau completează capacitatea
de funcţionare a dotărilor tehnice principale: mijloace de control, dispozitive care asigură
depozitarea, mijloace care ajută la transportul intern.