Tema 9 Relaţia intimă

Teoriile din psihologia socială

9.1. Debutul şi evoluţia relaţiei intime

9.2. Tipuri de relaţie intimă
9.3. Dragoste şi sexualitate
9.4. Disfuncţii şi terminarea relaţiei intime
9.1. Debutul şi evoluţia relaţiei intime
• Are un rol important în funcţionarea şi asigurarea echilibrului
personalităţii mature
• Relaţie caldă şi apropiată între doi adulţi, implicând cel puţin
una din următoarele componente:
– ataşament emoţional, sentimente de afecţiune şi dragoste;
– satisfacerea unor trebuinţe psihologice ale partenerilor
(sentimente împărtăşite şi sprijin reciproc);
– interdependenţa partenerilor - fiecare depinzând de celălalt în
satisfacerea acestor trebuinţe.
• Există multe feluri de relaţie intimă: cu părinţii, cu copii, cu
prietenii, iubitul/ iubita, soţul/ soţia. Unele sunt sexuale, altele
nu.
• Există diferenţe individuale în privinţa preferinţei pentru relaţii
intime – nevoia de afiliere / nevoia de intimitate.
• Capacitatea de a stabili şi menţine relaţii intime calde şi
satisfăcătoare este de asemenea o variabilă individuală.
Relaţia intimă cu un partener de sex
opus
• Teoretic relaţia intimă ar trebui să aibă toate trei
componentele - dragoste, satisfacţie, sprijin reciproc, dar
există relaţii intime în care sunt prezente doar una sau
două:
– idilă de vacanţă poate implica un ataşament emoţional puternic,
dar prea puţină satisfacţie şi sprijin reciproc în viaţa cotidiană;
– relaţia dintre doi soţi poate să fie lipsită de romantism şi de
emoţii puternice, în schimb partenerii îşi oferă unul altuia sprijin
reciproc şi solidaritate în evenimentele cotidiene stresante.
• Sentimentele trăite de parteneri în relaţia intimă pot fi de
nuanţe, sensuri opuse şi intensităţi diferite: plăcute sau
neplăcute, iubire sau ură.
 Teorii ale relaţiei intime

• În funcţie de concepţia despre natura relaţiei intime şi

factorii care contribuie la calitatea şi durata relaţiei şi la
gradul de satisfacţie pe care îl au partenerii, există mai
multe modele teoretice:
– teorii ale stadialităţii - relaţia evoluează în timp, prin
parcurgerea unor etape specifice, de implicare afectivă şi de
adâncire a intimităţii, într-o ordine predeterminată;
– teorii ale schimbului - relaţia se bazează pe echitatea
schimbului social; evoluţia relaţiei este dată de modul în care
partenerii percep modificările în beneficiile şi contribuţiile lor în
relaţie, comparativ cu cele ale partenerului.
 Teoria SVR "stimul - valoare – rol"
(Murstein, 1987)
• Este una dintre teoriile stadialităţii în relaţia intimă.
• De la atracţia interpersonală la construirea unei relaţii
sentimentale durabile, interacţiunea partenerilor trece
prin trei stadii, fiecare dominat de câte unul din factori, în
următoarea ordine:
– stadiul stimulării - atracţia se bazează pe atribute externe
(aparenţa fizică);
– stadiul valorizării - atracţia şi ataşamentul emoţional se
bazează pe similaritatea valorilor şi credinţelor;
– stadiul rolului - ataşamentul şi implicarea se bazează pe relaţii
de rol.
 Stadii în dezvoltarea unei relaţii
sentimentale (Murstein, 1987)

Stadiul Stadiul Stadiul

stimulării valorizării rolului

Impor-
tanţă Rol

Valoare

Stimul

Prima întâlnire 2-7 întâlniri Peste 8 întâlniri

Relaţie durabilă
sau căsătorie
 Critica teoriilor stadialităţii

• Este succesiunea stadiilor constantă? Se pare că nu în toate

cazurile.
• Creşterea în intensitate a afecţiunii şi implicării în relaţie nu este
lineară, pot avea loc suişuri şi coborâşuri.
• La fiecare stadiu există surse diferite de recompensă, la fel ca în
atracţia interpersonală, doar că recompensele sunt mai intense şi au
o altă natură decât în cazul atracţiei interpersonale în general.
• Pe măsură ce recompensele se adună şi devin mai consistente,
intensitatea trăirii afective creşte; dacă nu mai există recompense,
sentimentele scad în intensitate.
• NP: ce se întâmplă în cazul ataşamentului anxios-ambivalent, în
care persoana este tot mai îndrăgostită, pe măsură ce celălalt îl face
să sufere mai mult şi are parte de tot mai puţine recompense?
 Teoriile schimbului social
• Construite pentru a explica relaţiile sociale în sens larg,
teoriile schimbului social pornesc de la premisa că
individul tinde să fie “eficient” în interacţiunile cu semenii
săi:
– el va căuta să maximizeze “beneficiile”;
– să minimizeze “costurile” în orice relaţie;
• Contribuţiile unui partener constituie beneficii pentru
celălalt, aşadar menţinerea relaţiei impune un echilibru
între partenerii de relaţie în privinţa maximizării eficienţei.
• Pentru ca relaţia să fie echilibrată şi satisfăcătoare
pentru ambii parteneri, beneficiile / costurile pentru
persoană = beneficiile / costurile pentru partener.
• Dinamica relaţiei rezultă din încercarea de a găsi un
punct de echilibru pentru parteneri în termeni de beneficii
şi contribuţii.
 Evaluarea echităţii - beneficii şi contribuţii

Beneficii Recompense Costuri

A avea un partener cu abilităţi A avea un partener inabil
Personale
sociale social
Emoţionale Să fii iubit de partener Să nu fii iubit de partener
Să ai un partener a cărui companie Să ai un partener a cărui
Cotidiene
este plăcută companie este dezagreabilă
Să renunţi la unele
Experienţele de viaţă pozitive care
Oportunităţi oportunităţi pentru a menţine
derivă din a avea o relaţie
relaţia

Contribuţii Pozitive Negative

Personale Să ai, la rândul tău, abilităţi sociale Să nu ai abilităţi sociale
Emoţionale Să-ţi iubeşti partenerul Să nu-ţi iubeşti partenerul
Să oferi partenerului o companie Să oferi partenerului o
Cotidiene
agreabilă companie dezagreabilă
 Teoria echităţii - 1
• Beneficiile dintr-o relaţie rezultă din diferenţa dintre
recompense (câştiguri) şi costuri (beneficii).
• Contribuţiile rezultă din diferenţa dintre ceea ce
oferim pozitiv partenerului (recompense) şi ceea ce
oferim negativ sau deloc.
• Cu cât o relaţie va furniza mai multe recompense
obţinute cu mai puţine costuri, cu atât ea va fi mai
satisfăcătoare.
• Această teorie poate explica în bună măsură şi
formarea şi funcţionarea relaţiei intime.
• Faţă de fiecare relaţie, individul va avea aşteptări în
privinţa raportului beneficii/ costuri; dacă efectele
relaţiei sunt concordante sau peste aşteptările sale
le va considera mulţumitoare.
 Teoria echităţii - 2
• Pe lângă aceste aşteptări, fiecare din parteneri va avea
aşteptări faţă de alte relaţii ca posibile alternative.
• “Prospectarea” a unei pieţe virtuale a relaţiilor intime cu un
partener de sex opus va da naştere inevitabil la comparaţii şi se
va solda cu o alegere în aceiaşi termeni de eficienţă:
• Pe măsură ce gradul de implicare în relaţia actuală creşte,
creşte şi ataşamentul.
• Fiecare persoană judecă raportul beneficii / costuri şi
alternativele în mod subiectiv
• Dacă raportul beneficii / costuri este perceput ca similar de
către ambii parteneri, relaţia va fi considerată echitabilă şi, ca
atare, satisfăcătoare.
• În relaţiile inechitabile partenerii vor avea sentimente negative
unul faţă de celălalt, ceea ce va scădea valoarea
recompensatorie a relaţiei şi va duce la disoluţia ei.
 9.2. Tipuri de relaţie intimă - 1
• Există o diferenţiere calitativă între relaţiile intime, distincţia fiind
făcută te tipul de interacţiune socială implicată (Clark & MIlls, 1979).
• Relaţiile bazate pe schimb – în care partenerii se aşteaptă şi doresc
reciprocitate în interacţiune.
– Costurile sunt rapid compensate de recompense, răsplata pentru
recompense este acordată reciproc şi imediat.
– Partenerii "ţin socoteala" contribuţiilor şi ţin cont de nevoile celuilalt doar
atunci când există perspectiva unui câştig personal.
– Echitatea schimburilor trebuie să fie clară şi imediată în termeni de
avantaje pentru parteneri – câştigurile şi costurile trebuie să fie echitabil
distribuite între parteneri şi balanţa relaţiei este zero.
• Relaţiile bazate pe comuniune – în care partenerii doresc şi aşteptă
reciproc responsivitate la nevoile celuilalt.
– Echitatea schimburilor este văzută pe termen lung şi nu contează
reglările de moment ale balanţei dintre cei doi.
– Partenerii ţin cont de nevoile celuilalt indiferent dacă au sau nu un
câştig personal din asta.
 Tipuri de relaţie intimă - 2

Situaţie Relaţia “schimb” Relaţia “comuniune”

Când facem celuilalt o Ne place ca celălalt să se Ne displace dacă celălalt se
favoare revanşeze imediat grăbeşte să se revanşeze

Nu ne place când celălalt nu Ne place ca celălalt să nu

Când celălalt ne face o
acceptă să ne revanşăm aştepte o răsplată
favoare
imediat imediată
Dorim să ne asigurăm că se
Când lucrăm cu celălalt Nu facem nici o distincţie
face o distincţie între
la într-o sarcină între contribuţia celuilalt şi
contribuţia noastră şi a
comună a noastră
celuilalt
Ne preocupăm de problemele
celuilalt numai dacă ne Ne preocupăm de problemele
Când celălalt are aşteptăm ca în viitor el să celuilalt indiferent dacă va
nevoie de ajutor aibă posibilitatea să se avea sau nu în viitor
ocupe de problemele ocazia să ne ajute
noastre
 Tipuri de relaţie intimă -
• Dragostea - camaraderie presupune un ataşament stabil, sigur, dar
mai puţin intens;
• Dragostea - pasiune presupune o stare de activare afectivă foarte
puternică (a fi iubit de celălalt este extaz şi a nu fi iubit este agonie).
• Stilul de ataşament este maniera personală de a aborda o relaţie
afectivă specifică unei persoane. Sternberg şi Barnes (1988) disting
trei stiluri principale:
– stilul sigur este caracterizat prin prietenie, fericire, încredere duce la
vârsta adultă la dragoste - camaraderie;
– stilul evitant este caracterizat prin teama de apropiere psihologică;
– stilul anxios/ ambivalent caracterizat prin extreme emoţionale,
preocupări obsesive, atracţie sexuală intensă, dorinţa de contopire cu
partenerul, dragoste la prima vedere - duce la vârsta adultă la
dragostea - pasiune.
• Dragostea-pasiune poate dura mult timp dacă persoana nu este
sigură de reciprocitatea afecţiunii.
• Prin contrast, dragostea - camaraderie se bazează pe încredere şi
transformarea egoismului din schimbul social în altruism.
 Teoria triunghiulară a dragostei
(Sternberg, 1986)

• Există 3 dimensiuni principale ale dragostei din

combinaţia intensităţii cărora rezultă 7 tipuri de dragoste:
– Intimitate – componenta emoţională – sentimentul de apropiere.
– Pasiune – componenta motivaţională – atracţie romantică şi
sexuală.
– Decizie/ angajament – componenta cognitivă şi voliţională –
deciziile pe care le luăm în raport cu persoana iubită şi
angajamentele implicate.
 Triunghiul dragostei
(Sternberg, 1986)

Intimitate

Iubire Iubire
romantică camaraderie
intimitate + Iubirea perfectă intimitate +
pasiune intimitate + angajament
pasiune+
angajament

Pasiune Angajament
Iubire iluzorie
pasiune + angajament
 Variabilitate culturală în definirea
dragostei
• A fi îndrăgostit şi a iubi romantic este o universală culturală,
dar modul în care este exprimată şi finalizată dragostea diferă
de la o cultură la alta.
• Dragostea romantică este considerată esenţială pentru
fericirea în căsătorie în societăţile individualiste şi opţiunea
pentru soţ/ soţie este una individuală.
• În societăţile colectiviste, dragostea romantică este mai puţin
importantă pentru căsătorie, decizia este in primul rând a
părinţilor (căsătoriile aranjate) şi ţine cont de complexul de
relaţii dintre membrii familiei.
• Globalizarea culturii prin mass media a redus mult diferenţele
la tânăra generaţie, în raport cu generaţiile mai vârstnice.
 Combinaţii posibile ale celor 3 dimensiuni,
în funcţie de intensitatea lor de manifestare
(Sternberg, 1986)
Decizie şi
Tip de dragoste Intimitate Pasiune angaja
ment
Absenţa dragostei Scăzută Scăzută Scăzută
Dragoste-plăcere (a plăcea pur şi
Ridicată Scăzută Scăzută
simplu pe cineva)
Dragoste-pasiune (a fi îndrăgostit) Scăzută Ridicată Scăzută
Dragoste romantică Ridicată Ridicată Scăzută
Dragoste-datorie Scăzută Scăzută Ridicată

Dragoste-camaraderie Ridicată Scăzută Ridicată

Dragoste iluzorie Scăzută Ridicată Ridicată

Dragoste perfectă Ridicată Ridicată Ridicată

 9.3.Dragoste şi sexualitate

Sexualitatea premaritală
• Diferenţieri de gen:
– În societăţile tradiţionale, sexualitatea premaritală este
interzisă pentru femei, iar în unele societăţi sau grupuri
religioase, şi pentru bărbaţi
– În societatea modernă, sexualitatea premaritală la femei este
mai puţin frecventă decât la bărbaţi şi este influenţată
cultural chiar în cadrul aceleiaşi societăţi – după 1960 a
crescut în toate ţările occidentale, dar după 1980 a revenit la
aprox 37%.
 Predictorii sexualităţii premaritale
• Factori individuali predispozanţi
– Genul – băieţii mai frecvent decât fetele
– Valorile şi atitudinile persoanei
– Nivelul scăzut de religiozitate
– Preocuparea pentru popularitate şi acceptarea celorlalţi
– Motivaţie scăzută pentru succesul şcolar
– Valorizarea independenţei personale
• Factori situaţionali favorizanţi
– Atmosferă tensionată în familie
– Status socio-economic scăzut
– Provenienţa din familii uniparentale (mai frecvent la fete)
– La băieţi debutul sexualităţii este asociat cu plecarea tatălui din
familie în mai mare măsură decât la fete
– Intervenţia (discuţii educative despre sex) părinţilor .
– Accesibilitatea mijloacelor contraceptive – pilula şi prezervativele.
 Viaţa sexuală la maturitate
• Atitudinile influenţează genul de relaţie intimă în care se angajează
persoana şi gradul de satisfacţie în raport cu activitatea sexuală
• Bărbaţii sunt mai permisivi decât femeile în privinţa partenerilor
multipli
• Bărbaţii se angajează mai uşor în sex lipsit de intimitate; pentru
femei, sexul este o componentă a intimităţii cu o persoană
• În cazul sexului extramarital:
– pentru bărbaţi contează atracţia fizică şi sexul
– pentru femei contează implicarea emoţională
– la femei survine pe fondul insatisfacţiei maritale, la bărbaţi nu.
• Diferenţe de rol
– Bărbaţii se simt mai bine în roluri proactive (iniţiativă), femeile în roluri
reactive, în care pot exercita un oarecare control acceptând sau refuzând
avansurile (stereotip de gen).
– La nivel social, există un dublu standard: ceea ce este acceptabil în cazul
femeilor nu este acceptabil în cazul bărbaţilor şi invers.
– Indiferent de bogăţia experienţei sexuale cu mai mulţi parteneri, indivizii
preferă parteneri cu experienţă sexuală moderată (li se pare acceptabilă
mai multă libertate sexuală pentru ei decât pentru partener).
 Sex şi calitatea relaţiei intime
• Sexul este doar una din componentele relaţiei intime
• Factorii care contribuie la o bună relaţie interpersonală în
general, contribuie şi la satisfacţia în relaţia intimă:
– grija pentru celălalt, preocuparea pentru satisfacerea nevoilor ului
– comunicarea
– plăcerea participării la activităţi comune
• Frecvenţa şi calitatea relaţiei sexuale cu partenerul sunt
importante, dar nu neapărat în valoare absolută; contează mai
mult raportul dintre expectanţe şi realitate.
• Momentul începerii relaţiei sexuale în cuplurile necăsătorite
influenţează intensitatea sentimentelor de dragoste şi gradul
de satisfacţie sexuală:
– La cei la care relaţia sexuală a debutat timpuriu în relaţie,
intensitatea sentimentelor este mai scăzută decât la cei la care a
debutat tardiv.
– Femeile din cuplurile în care relaţia sexuală a debutat târziu sunt
mai puţin satisfăcute de viaţa lor sexuală.
 9.4. Disfuncţii şi terminarea relaţiei
intime
• Problemele de cuplu sunt legate mai ales de rezolvarea
neînţelegerilor şi de comunicare.
• Capcana reciprocităţii afectelor negative
– Mai ales în relaţiile de tip reciprocitate, se urmăreşte "echilibrul"
schimburilor negative.
– Indiferent de schimburile de cuvinte, schimburile de mesaje
nonverbale sunt negative (ton, privire, mimică).
• Pattern comportamental stereotipizat de gen:
– femeile devin foarte emoţionale
– bărbaţii sunt reţinuţi emoţional şi insistă pentru rezolvări
concrete.
• "Defazările" în comunicare amplifică conflictul
– Fiecare partener insistă ca celălalt să se schimbe.
– Există o escaladă a frustrării, furiei, resentimentelor.
 Capcana atribuirii - 1

Starea relaţiei Pattern Comportamentul

Atribuiri
de cuplu atribuţional partenerului
Interne
Pozitiv Stabile
Îmbunătăţirea Globale
Fericită Externe
relaţiei Negativ Instabile
Specifice

Externe
Pozitiv Instabile
Menţinerea Specifice
Nefericită Interne
distresului
Negativ Stabile
Globale
 Capcana atribuirii – 2

• Atribuirile sunt făcute în sensul accentuării stării

prezente a relaţiei
– În cuplul fericit, atribuirile susţin relaţia: pentru
comportamente pozitive, atribuirile sunt interne stabile,
generalizate; pentru comportamente negative, atribuirile
sunt externe, instabile şi specifice.
– În cuplul nefericit, atribuirile pentru comportamente
pozitive sunt externe, instabile şi specifice; pentru
comportamentele negative, atribuirile sunt interne stabile şi
generalizate.
 Dialectica relaţiei intime

• Relaţiile intime prezintă tensiuni variabile între tendinţe

contrare, din combinaţia cărora rezultă "culoarea" relaţiei
în diferite momente.
– Autonomie/ conexiune: dorinţa de a de a fi independenţi dar de a
dori în acelaşi timp o legătură strânsă.
– Noutate/ predictibilitate: dorim să avem un partener care să nu
ne plictisească, dar în acelaşi timp să ne simţim în siguranţă
alături de el.
– Deschidere/ închidere: simţim nevoia de deschidere, de
autodezvăluire, dar în acelaşi timp să ne protejăm prin rezervă,
discreţie.
• Atât în relaţiile intime, cât şi în relaţiile de prietenie există
oscilaţii între polii fiecărei perechi de-a lungul timpului
 Terminarea unei relaţii

• Cauzele terminării unei relaţii

– Principala calitate a partenerului la debutul unei relaţii
devine principalul defect la terminarea ei.
– Recompensele din relaţie sunt mai mici decât
costurile.
– Balanţa schimbului social este percepută ca
inechitabilă de unul dintre parteneri.
– Relaţia devine nesatisfăcătoare.
 Strategii de terminare a unei relaţii
intime
• Există versiuni "oficiale", ale terminării relaţiei pentru cei
apropiaţi şi cunoscuţi, versiuni autofavorizante, versiuni
inavuabile.
• Terminarea unei relaţii parcurge mai multe faze:
– conştientizarea insatisfacţiei,
– intenţia de a termina,
– negocierea cu partenerul de relaţie,
– afişarea în public a noii stări a relaţiei
– acceptarea încheierii relaţiei.
 Tipuri de comportamente în terminarea
unei relaţii intime - 1

Activ

AFIRMARE
IEŞIRE Intervenţie activă şi
Terminare activă constructivă
Rănirea partenerului Discutarea problemelor
Abuz fizic sau verbal Apelarea la terapia de
Distructiv cuplu Constructiv
LOIALITATE
NEGLIJARE Speranţa că lucrurile se
Acceptarea pasivă a vor îndrepta
deteriorării relaţiei Atitudine suportivă în loc
de luptă

Pasiv
 Tipuri de comportamente în terminarea
unei relaţii intime - 2
• Rushbult (1987) propune o tipologie comportamentală pentru
terminarea unei relaţii, în funcţie de două axe, din combinarea
cărora rezultă 4 categorii:
– comportament distructiv/ constructiv
– atitudine activă/ pasivă
• Cei care adoptă o atitudine activă, în sensul terminării relaţiei suferă
aparent mai puţin la nivel psihologic, chiar dacă se simt vinovaţi şi
nefericiţi.
• Cei care adoptă o atitudine pasivă prezintă mai frecvent depresie,
sentiment de singurătate, nefericire şi furie şi simptome somatice
(dureri de cap, de stomac, insomnii), în perioada imediat următoare
despărţirii.
• Dacă partenerii de relaţie negociază în termeni acceptabili
terminarea relaţiei, ei se simt mai puţin vinovaţi decât cei care
adoptă atitudini active, dar prezintă simptome de stres aproape cu
frecvenţa celor din categoria pasivă, ruperea unei relaţii intime fiind
dureroasă oricum.