Sunteți pe pagina 1din 12

AURORA BOREALA

Cojocariu Laur Codrin


Gavril George Tudor
• Aurora polară este un fenomen optic ce constă
într-o strălucire intensă observată pe cerul
nocturn în regiunile din proximitatea zonelor
polare, ca rezultat al impactului particulelor
de vânt solar în câmpul magnetic terestru.
• Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub
numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo
Galilei, cu referire la zei ța romană a zorilor, Aurora, și
la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod
normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie.
În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră
australă, după James Cook, o referin ță directă la faptul că
apare în sud.
MECANISM
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind
observat și pe alte planete din sistemul solar,
precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus.
Totodată, fenomenul este de origine naturală,
deși poate fi reprodus artificial prin explozii
nucleare sau în laborator.
AURORA POLARĂ TERESTRĂ

Aurora polară terestră e provocată de ciocnirea unor particule


încărcate electric (de exemplu electroni) din magnetosferă cu atomi din
straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste
80 km. Aceste particule electrice au o energie de 1 până la 15 keV iar
coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosferă determină energizarea
acestora din urmă. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este
transmisă atomului atins, într-un proces de ionizare, disociere și excitare a
particulelor. În timpul ionizării, electronii se desprind de atom, care încarcă
energie și determină un efect de ionizare de tip domino în al ți atomi.
• Excitația rezultă în emisie, ducând atomul în stări instabile,
dat fiind că aceștia emit lumină în frecven țe specifice când se
stabilizează. Dacă procesul de stabilizare a oxigenului durează
până la o secundă, azotul se stabilizează și emite lumină
instantaneu. Acest proces, esen țial în
formarea ionosferei terestre, este comparabil cu cel ce stă la
baza ecranului de televizor: electronii ating suprafa ța de fosfor,
alterând nivelul de energie al moleculelor, fapt care rezultă în
emisiunea de lumină.
SUNETELE AUROREI

• În decursul istoriei, diverse persoane au scris și vorbit despre sunete asociate


fenomenului de auroră. Exploratorul danez Knud Rasmussen men ționa acest efect
în 1932 în descrierea tradi țiilor folclorice ale eschimo șilor din Groenlanda. Acelea și
sunete sunt men ționate în acela și context de antropologul canadian Ernest
Hawkes în 1916. Caius Cornelius Tacitus, un istoric din Roma antică, scria în opera
sa „Germania ” că locuitorii Germaniei sus țineau perceperea acelora și sunete.
• Actualmente, diverse persoane continuă să relateze despre aceste sunete, în
ciuda faptului că înregistrări ale lor nu au fost publicate niciodată și ținând cont că
există suspiciuni știin țifice serioase la ideea cum că asemenea sunete provocate de
aurore au fost auzite. Energia aurorelor și al ți factori fac improbabilă atingerea solului
de către aceste sunete, iar sincronizarea sunetelor cu modificările vizibile ale aurorei
intră în conflict cu decalajul de timp necesar propagării sunetului pentru ca acesta să
fie auzit. Anumite persoane speculează că fenomenele electrostatice induse de
aurore pot explica sunetele.
SULF – S
FLOR – F