Metoda SCHROTH

• Metoda Schroth este o metodă ce are ca obiectiv,

asigurarea alinierii şi detorsionării coloanei
vertebrale, cu prioritate pe respiraţie (Şerbescu, C.,
2012, 3).
• Pentru că a suferit de scolioză în timpul
tinereţii, Katharina Schroth, a dezvoltat programul
cunoscut acum în Germania ca "Tratamentul
scoliozei tridimensionale" sau "Kinetoterapia
scoliozei tridimensionale".
• Totul a pornit de la o minge de cauciuc desumflată,
care, prin presarea convexităţii mingii umfla /
umplea cu aer concavitatea acesteia. Schroth s-a
hotărât să probeze descoperirea pe propria scolioză
şi astfel a început să inspire în concavitatea
scoliozei. Ulterior, a realizat aceste exerciţii în faţa
oglinzii, pentru un mai bun control al propriului
corp.
• Schroth a observat că trunchiul era format din trei
segmente: centura pelviană, centura toracică şi centura
scapulară, și că, aceste trei părți erau rotite unele
împotriva celorlalte (situaţie pe care a observat-o mai
târziu şi la pacienții ei). A trebuit să deroteze aceste trei
segmente și să utilizeze coastele ca şi braţe de pârghie.
Ce a urmat, a fost eliminarea și aplatizarea celor trei
părți înalte ale spatelui și bordura frontală a coastelor,
în timp ce în partea inferioară zonele au fost construite.
• Clasificarea originală, conform lui Lehnert-Schroth:
• modelul cu 3 curbe este reprezentat în figura 110, având
centura scapulară şi coloana cervicală, coloana toracală și
cea lombară deviate una față de cealaltă, în plan frontal și
rotite una împotriva celeilalte. (Weiss, H.R., 2011, 3)
• modelul cu 4 curbe este reprezentat în figura 111 în care
are loc separarea blocului lumbo-pelvin într-un bloc
lombar și altul pelvin, deviat şi rotit unul față de celălalt,
în plan frontal; blocul pelvinic simbolizează curba
lombosacrală și această curbă este definită ca cea de-a
patra curbă. (Weiss, H.R., 2011, 3)
Clasificarea originală, conform lui Lehnert-Schroth:
• modelul cu 3 curbe este reprezentat în figura 110, având
centura scapulară şi coloana cervicală, coloana toracală și
cea lombară deviate una față de cealaltă, în plan frontal și
rotite una împotriva celeilalte. (Weiss, H.R., 2011, 3)
• modelul cu 4 curburi este reprezentat în figura 111 în
care are loc separarea blocului lumbo-pelvin într-un bloc
lombar și altul pelvin, deviat şi rotit unul față de celălalt,
în plan frontal; blocul pelvinic simbolizează curba
lombosacrală și această curbă este definită ca cea de-a
patra curbă. (Weiss, H.R., 2011, 3)
 Programele de exerciţii propuse de Schroth,
cuprind (Lehnert-Schroth, C., 2007, 81 - 135):

• exerciţii de respiraţie;
• exerciţii la spalier (contraindicate la pacienţii cu
intervenţie chirurgicală);
• exerciţii utilizând scaune sau mese;
• exerciţii pe sol;
• exerciţii cu banda elastică.
Băiat de 5 ani, scolioză rezultată din poliomielita (stânga).
După 3 săptămâni de tratament intensiv cu Schroth (centru).
După 8 săptămâni de terapie cu exerciții de scolioză Schroth (dreapta).
 Exerciții pentru scolioză

• Indicație: Este foarte important pentru pacient sau

terapeut să stabilească dacă anumite exerciții sunt
adecvate pentru starea unui pacient dat.
• Exercițiile prezentate în exemplul Sophiei sunt
pentru o scolioză toracică dreaptă cu trei curbe.
Ele nu pot fi adoptate fără modificări pentru o
scolioză cu patru curbe, de exemplu, deoarece în
acest caz, alte relații statice sunt la lucru.
 Exerciții pentru scolioză prin metoda Schroth

• Aici, Christa Lehnert-Schroth ajută un pacient de multă vreme

să efectueze tehnici care să-i corecteze poziția pelvisului și să-
și deroteze coloana vertebrală. Terapeutului arata manual cum
ar trebui sa stimuleze secțiunile îngustate ale trunchiului.
 În timp ce acest pacient este un adult matur cu un
caz sever, principiile metodei Schroth aplicate în
tratamentul ei sunt, în esență, aceleași ca cele care
guvernează cazuri moderate și ușoare pentru copii,
adolescenți și adulți tineri.

• Scopul acestor și al altor exerciții de scolioză prin

metoda Schroth este de a exersa mutarea corpului
din starea sa dezechilibrată, trecând de axa
longitudinală spre partea opusă, până când creierul
este reprogramat corect și pacientul este capabil să
stea și să stea drept.
În figura 1 (de mai sus) și în figura 2
(dreapta), putem vedea clar mai multe
schimbări anormale care trebuie
corectate. Torsul Sophiei s-a deplasat
lateral. Șoldul stâng s-a deplasat spre
stânga, iar gibozitatea de sub umărul
drept a căzut. În același timp, aceste
două segmente sunt răsucite spre
spate.
Cu alte cuvinte, pacientul trebuie să
exerseze opusul pozițiilor pe care
organismul le-a adoptat patologic.

Pacientul trebuie să inspire aer din

interior, astfel încât să devină ferm și
dur, pentru a duce fără efort secțiunile
de deasupra lor în corecție.
Pentru a inversa defectele, Sophie
trebuie să exerseze o corectare a
secțiunilor deplasate lateral dincolo
de linia mediană.

Această hipercorecție poate fi

realizată cel mai bine prin agățarea
laterală pe spalier.

În comparație cu figura 1, acest

exercițiu la spalier va lărgi coastele
prăbușite sub gibozitate, pe lângă
inversarea poziției sale pelvice
defecte.
• Figura 4 din dreapta arată o poziție bună
de pornire pentru corectarea pozițiilor
defectuoase ale corpului: pelvis fix,
poziția genunchiului îndoit și poziția
mâinii fixe. Este important ca mâinile să
fie la același nivel, pentru că atunci
umerii raman la acelasi nivel. Sophie ar
trebui să-și țină mâinile întinse, ceea ce
favorizează respirația în pieptul superior.
Bara orizontală de deasupra este fixată
cu curele de cauciuc, care permit o
oarecare elasticitate in realizarea
exercițiu. Șoldul drept este răsucit ușor
înapoi de o pernă sub genunchiul drept.
O tragere pe diagonală cu șoldul drept
provoacă deschiderea punctului slab de
sub gibozitate, împreună cu partea
concavă din stânga.
Respirația unghiulară rotativă (RAB) ajută la derotare
• Tehnica de respirație rotativ-unghiulară Schroth este
aplicată acestor secțiuni. Această tehnică specială de
respirație ajută din interior să împinga coastele spre
exterior ca o pernă de aer în expansiune. Astfel se obține
fermitate și soliditate pentru secțiunile de deasupra lor.
• Mușchiul trapez care lucrează, vizibil în stânga în figura
4, trage curba principală spre stânga. Începe la procesele
spinoase ale vertebrelor toracice și ar trage contorsionant
dacă pacientul nu ar fi inițiat simultan RAB. Această
respirație rotativă întoarce vertebrele la poziția lor
normală, nerotata și se lărgește și umple partea concavă
spre spate.
Stabilizarea urmează exerciții corective
De asemenea vizibil în figura 5 (stânga):
exerciții de stabilizare izometrică pot fi
încorporate în acest exercițiu, astfel încât
la finalul exercițiului să poată obține și să
păstreze o formă corespunzătoare.

Aici, pacientul ar putea, de exemplu, să

tragă bastonul înapoi sau să încerce să-l
„desprindă” sau să apese capetele
împreună - întotdeauna cu brațele așezate
între ele.

În timpul unor astfel de exerciții puternice,

pacientul trebuie să expire pentru a evita
compresia asupra laringelui.
• În figura 6 (dreapta), mâna de pe
partea gibozitatii apucă o bară mai
sus pentru a derota linia umărilor,
care trebuie să se deplaseze înapoi
pe această parte, deși coastele
trebuie să înainteze simultan înainte.
(Vezi și Figura 2 de mai sus.)

• Aceasta este o contramiscare, care

trebuie instruită parțial cu ajutorul
unui terapeut și parțial singur, în
timp ce se monitorizează între două
oglinzi.

• Antrenamentul manual de către

terapeut ajută pacientul să găsească
senzația necesară în corp pentru
exercițiile dorite.
• Atenție: Aici, ar trebui să adăugăm că mâna de pe
partea gibozitatii nu trebuie să se strângă
întotdeauna mai sus. Depinde de poziția corpului
superior. Dacă torsul este poziționat vertical,
prinderea superioară înseamnă cranial, ceea ce ar
muta linia umerilor din aliniament orizontal. Dacă
partea superioară a corpului este orizontală,
strângerea superioară mișcă brațul și linia umerilor
al acestei zone înapoi.
Este similară cu poziția picioarelor și a șoldului.
În figura 6 (de mai sus), Sophie îngenuncheează
cu o pernă (nu este vizibilă în fotografie) sub
genunchiul drept. Acest lucru mișcă șoldul drept
înapoi în raport cu gibozitatea, care trebuie să
orienteze spre inainte. (A se vedea Fig. 80 din
carte.)

Când pacientul stă în picioare, nu trebuie să existe

nicio pernă sub acest picior, deoarece acesta ar
muta șoldurile în afara liniei orizontale a acesteia.
Chiar și în timp ce este așezat, nu trebuie așezată
nicio pernă sub pelvis pe partea gibozitatii,
deoarece ar comprima și mai mult locul îngustat
sub aceasta.
Figura 8 (dreapta) arată modul în care corpul
poate fi mutat într-o poziție complet diferită.

Piciorul drept atârnă în jos, iar locul slab sub

gibozitate se lărgește.

Pacientul își împinge șoldul înapoi cu mâna și

creează, astfel, o bază fermă pentru susținerea în
față a gibozitatii.

Terapeutul stabilizează oarecum pacientul, pentru

a o ajuta să o țină în poziție pentru a aplica
diverse mișcări de respirație rotative.
În figura 9 (stânga), pacientul își
fixează piciorul drept întins, într-un
plan cu torso-ul, pentru a oferi un
sprijin mai bun.

Cu mâinile terapeutul lărgește locul

îngust din partea dreaptă pentru a
permite aerului să intre în plamanul
respectiv.