UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

MASAJUL, AUTOMASAJUL, REFLEXOTERAPIA

Profesor îndrumător:

PROF. DR. DROSESCU PAULA

Studenți:

BALAN ALEXANDRU-LUCIAN

GAVRIL ALEXANDRU-MIRCEA

GRAPĂ-VÂRLAN DRAGOȘ

ANUL 2, GRUPA 1

2020-2021
 CUPRINS

I-MASAJUL....................................................................................................................................4
I.1 Indicații...................................................................................................................................4
I.2 Contraindicații........................................................................................................................5
I.3 Efectele masajului...................................................................................................................8
II-REFLEXOTERAPIA................................................................................................................11
II.1 Contraindicații.....................................................................................................................15
II.2 Efectele reflexoterapiei.......................................................................................................15
III-AUTOMASAJUL....................................................................................................................16
III.1 Automasajul membrelor inferioare....................................................................................17
III.2 Automasajul trunchiului....................................................................................................18
III.3 Automasajul membrelor superioare...................................................................................19
III.4 Automasajul zonei cervicale..............................................................................................20
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................21

definiție, indicații, contraindicații, criterii de alegerea metodelor

2
 https://aesthete.ro/reflexoterapia-terapia-care-face-minuni/ - reflexo
 http://delv.ro/servicii/reflexoterapie/ - reflexo
 https://www.csid.ro/sanatate/medicina-alternativa/reflexoterapie-sau-masajul-care-face-
minuni-2780190/ - reflexo
 https://www.petrebogdan.ro/reflexoterapie-ce-este-cate-sedinte-harta-beneficii-
contraindicatii/- reflexo
 http://valmedicaiasi.ro/reflexoterapie/#b26a13ab-5adc-7 – reflexo
 https://www.fiziolife.ro/reflexoterapie.shtml- reflexo
 http://pagina-de-reflexoterapie.blogspot.com/2013/12/un-scurt-istoric-al-
reflexoterapiei.html- istoric reflexo

 https://jolette.ro/ghid-masaj/automasajul/ - automasaj
 https://doc.ro/sanatate/automasaj-beneficii-terapie-tratament
 https://sfaturi.decathlon.ro/5-intrebari-pentru-a-intelege-mai-bine-automasajul/
 https://www.sfatulmedicului.ro/Terapii-complementare/tehnici-de-relaxare-prin-
automasaj_15281

3
 I-MASAJUL

Masajul este una dintre cele mai vechi metode de tratament aplicate asupra corpului
omenesc, dovedindu-se în timp şi un excelent mijloc de prevenire a numeroase afecţiuni, de
asemenea de întreţinere şi amplificare a condiţiei fizice (alături de exercițiile de mișcare) și de
relaxare, combatere a oboselii și recuperării forțelor a unui organism suprasolicitat atât fizic, cât
și psihic.

Masajul poate fi definit ca o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni
manuale sau mecanice, în scop profilactic sau curativ. Este considerat o prelucrare deoarece
subiectul masat nu are o participare activă, acţionându-se din exterior asupra lui şi este metodică
deoarece presupune o anumită ordine de desfăşurare, după principii şi reguli bine stabilite,
datorită efectelor pe care manevrele aplicate le au asupra organismului în general şi asupra
anumitor sisteme în special.1

Principalele procedee de masaj sunt împărțite în cinci grupe:

- Netezirile (effleurage)
- Fricțiunile
- Frământatul (pétrissage)
- Tapotamentul (baterea sau lovirile ușoare și ritmice aplicate la nivelul anumitor regiuni)
- Vibrațiile

I.1 Indicații

Astfel, putem spune că masajul este indicat în următoarele afecțiuni posibile în urma
practicării efortului fizic:

Aparat mioartrokinetic:

Entorsa, luxația, artroza , hidrartroza, afecțiunile inflamatorii cronice ale articulațiilor și

structurilor periarticulare, contracturi și hipertonii musculare, oboseala musculară(febra
musculară), hipotrofiile musculare, hipo și atoniile musculare, rupturile musculare, contuziile
musculare, tendinite, tenosinovite, entezite.
1
Drãgan, I., Petrescu, O, ,,Masaj– Automasaj”, Editura Aquila, Bucureşti, 1993.

4
 Sistem nervos:

Nevrite, polinevrite, nevralgii, pareze și paralizii, nevroze, boala Parkinson.

Aparat circulator:

Afecțiuni ale arterelor(în mică măsură), toate formele de edem de origine venoasă,
cardiacă sau limfatică cu excepția edemului congenital(principala indicație fiind drenajul limfatic
dar se poate aplica cu succes și masajul reflex), tulburărilor trofice distale ale membrelor,
consecutive insuficiențelor arteriale sau venoase.

Aparat respirator:

Sechele după boli infecțioase și profesionale la acest nivel, în completarea exercițiilor de

reeducare respiratorie.

Metabolism:

Obezitatea și celulita(toate tipurile de masaj), diabetul zaharat(anumite manifestări induse

de acesta).

Aparat digestiv:

Constipația, colon iritabil, diskinezie biliara, hipo și hiperaciditate ce se manifestă de cele

mai multe ori sub forma de gastrită.

Aparat excretor:

Cistite.

I.2 Contraindicații
Deși masajul are ca scop întreținerea condiției fizice și chiar de a o amplifica, iar
rezultatele benefice ale unui masaj efectuat corect și conștiincios sunt de netăgăduit, trebuie să
ținem cont că, aplicandu-se asupra unui organism complex, cum este cel uman, efectele asupra
diverselor organe și sisteme sunt multiple și drept urmare principiul de bază după care ne ghidăm
este “înainte de toate să nu faci rău”.2

2
Ionescu, A., 1994, ,,Masajul – procedee tehnice, metodă, efecte, aplicații în sport”, Editura All, Bucureşti.

5
 În cazul în care nu există o contraindicație directă, scrisă sau verbală din partea
medicului, este bine să fim atenți la toate detaliile posibile în ceea ce privește subiectul ce
urmează a fi masat, chiar în condițiile unei aparente stări de sănătate, iar în cazul în care apar
neplăceri sau neajunsuri pe parcursul ședinței sau a ședințelor de masaj, fie nu se mai execută
manevrele răspunzătoare de acestea, fie nu se mai aplică masajul în totalitatea lui și se
recomandă vizita la medicul de familie pentru a fi îndrumat spre specialitatea corespunzătoare.
Atunci când din discuțiile preliminare sau din examinarea vizuală în timp ce subiectul se întinde
pe canapeaua de masaj suntem avizați asupra anumitor probleme de sănătate și acestea nu
contraindică total masajul, se va adapta programul de masaj la situația dată, excluzând
prelucrarea unor anumite zone, segmente sau doar anumite manevre, fie ele fundamentale sau
doar ajutătoare.

Se poate vorbi astfel despre contraindicații:

- Generale
- Parțiale
- Definitive
- Temporare.

Contraindicația generală reprezintă interzicerea aplicării tuturor manevrelor de masaj

pe toate regiunile corpului. Cele mai reprezentative pentru acest tip de contraindicații sunt bolile
neoplazice(cancerele), chiar și în condițiile în care subiectul a fost deja supus intervenției
chirurgicale și chimioterapiei, radioterapiei ulterioare, aflandu-se acum într-o stare de relativ
bine sau încă în observația serviciilor oncologice. Ținând cont că modul de propagare al celulelor
canceroase se face prin sistemul sanguin și limfatic pentru apariția metastazelor, iar manevrele
masajului aproape în totalitate stimulează aceste doua sisteme, contraindicația generală și
definitivă apare foarte clară. În cazul în care pacientul nu ne informează asupra acestei situații,
considerând că nu este necesar sau din motive psihologice personale, există unele semne care ar
putea da de gândit, cu delicatețe și mult tact, putem încerca să aflăm acest lucru. Printre aceste
semne ar fi: urmele unor injecții intravenoase la nivelul antebrațelor(posibilă chimioterapie),
pacient foarte slab, cu fața palidă sau cenușie, vizibil obosit sau fără vlagă, sau din contra o față
“că de păpușă” cu o rumeneală neobișnuită a obrajilor, purtarea de peruci sau observarea unei
răriri accentuate(sau chiar lipsei) a părului pe toată suprafața capului.

6
 Tot în cadrul contraindicațiilor generale intră bolile infecțioase generalizate sau unele
localizate (pleurezii și pneumonii, tbc pulmonar, abcese pulmonare) și infectocontagioase
(hepatite acute sau în faza de remisie, rujeola, rubeola, varicela), însoțite de febră și agitație, de
oboseală acută, afecțiuni ale pielii (unele coincid cu cele descrise anterior) de natură parazitară,
inflamatorie, erupții chiar și cele alergice, plăgi și arsuri întinse și relativ recente, în boli
hemoragice grave (hemoragiile cerebrale recente, hemofilia) sau boli majore ale inimii și vaselor
(infarctul miocardic, embolii pulmonare, hipertensiunea arteriala grava și nestabilizata,
tromboflebite și tromboze ale venelor, leucemiile), precum și unele boli psihice cu caracter
confuzional și agitații marcate.

Contraindicație a masajului general o constituie și o stare fiziologică, temporară însă,

cum este ciclul menstrual în primele zile. Stimularea circulației sanguine din cursul masajului
poate determina apariția unor hemoragii masive în situația dată, ca și posibila provocare a
avortului în primele luni de sarcină, în cazul în care există deja cunoscute antecedente de avorturi
spontane sau uter insuficient dezvoltat.

Contraindicația parțială fie restrânge numărul de manevre aplicate prin masaj, fie
permite masajul numai pe regiunile sănătoase, excluzandu-le pe cele cu probleme sau care ar
putea genera probleme. De asemenea, dacă există contracturi sau musculatură spastică pe
porțiuni mai întinse (ex. paraliziile spastice) sunt contraindicate toate manevrele care au efect
stimulant al musculaturii și contractilității acesteia (frământat profund și alert, tapotament,
efleuraj “mana după mana”, ciupiri, ridicări, pensări), interesând un segment al corpului sau
corpul în totalitate. Manevrele de relaxare accentuate nu se indică în cazul unei osteoporoze
avansate la nivelul coloanei vertebrale, și se aplică cu prudență în cazul deviațiilor de coloană
vertebrală, mai ales în ceea ce privește presiunile la acest nivel.3

Intre afecțiunile care determină neputința aplicării manevrelor de masaj pe o anumită

regiune se află cele referitoare la piele și țesuturile învecinate, localizate, de tipul furunculelor,
abceselor, flegmoanelor sau colecțiilor purulente, artritelor purulente, osteomielitelor, infecțiilor
abdominale, hipertiroidiilor, scoliozelor, cifozelor sau lordozelor importante, osteoporoza la
nivelul coloanei vertebrale, sau în condiții fiziologice, în sarcina.4

3
Mârza, Doina, 2002, Masajul terapeutic, Editura Plumb, Bacãu.
4
Marcu, V., Copil, C., 1995, ,,Masaj şi tehnici complementare”, Editura Universitãtii, Oradea.

7
 Contraindicația definitivă apare numai în cazul unei boli grave, incurabile, care s-ar
putea agrava prin aplicarea tehnicilor de masaj aceste boli fiind discutate anterior la
contraindicațiile generale și se referă la bolie neoplazice în special.

Contraindicația temporară este cea mai frecventă determinată fiind de anumite boli,
leziuni sau chiar situații fiziologice pasagere, care o dată înlăturate, permit aplicarea în condiții
firești ale manevrelor de masaj.

Există de asemenea, anumite regiuni ale corpului care nu beneficiază de aplicarea

manevrelor de masaj în totalitate sau doar a unora, deoarece adăpostesc formațiuni de interes
vital care ar putea fi foarte ușor traumatizate, cum ar fi: inima, rinichii, organele abdominale,
sânii, ganglioni limfatici, vase, nervi, regăsite în regiunile: lombară, poplitee(spatele
genunchiului), fața anterioară a cotului, axilă (sub braț) regiunea inghinală, abdomen, regiunea
precordială, regiunea mamară.

Se recomandă ca atunci când apar efecte nedorite în urma unei manevre sau a masajului
în general să se întrerupă aplicarea acestora și în funcție de evoluția acestor neajunsuri se va
decide dacă se va mai aplica sau nu masajul, ulterior doar anumite manevre sau regiuni vor fi
excluse din secvența de masaj.

I.3. Efectele masajului

Ca o primă clasificare putem diferenția efectele masajului în efecte locale, pe regiunea
abordată și generale, la nivelul întregului organism:

Efecte locale:
- efectul calmant - asupra durerilor, de înlăturare a aderențelor și decontracturant
- efectul hiperemic(de înroșire a pielii prin activarea circulației capilare)
- efectul de înlăturare a edemelor

Efecte generale:
- stimularea circulației sanguine și limfatice
- creșterea metabolismului bazal(activarea arderilor)
- inducerea stării generale de bine(psihic și fizic)

8
 Fiecare dintre manevrele masajului are o anumită acțiune asupra țesuturilor interesate și
în funcție de aceasta și efectele vor fi diferite.

Netezirea are urmatoarele efecte:

- vasodilatația obiectivabila prin înroșirea în grade diferite a pielii fiecărui sportiv și prin
încălzirea acesteia, chiar daca nu apare culoarea roșie.
- scade sensibilitatea pielii producând o oarecare anestezie a acesteia, prin acțiune directă
asupra terminațiilor nervoase libere și a receptorilor pentru durere de la acest nivel
- creșterea excitabilității musculare în cazul tipurilor de efleuraj cu mișcări scurte și
rapide (‘mână după mână’) , iar din punct de vedere psihic, poate genera efect sedativ dacă este
aplicată lent și cu manevre simultane în special.

Presiunile
- la nivelul circulator efectul este stimulant, ca al oricărei manevre de masaj
- la nivel muscular efectul este decontracturant
- efectul sedativ apare în ceea ce privește structurile nervoase și psihice

Fricțiunile presupun mobilizarea straturilor între ele, până la limita elasticității,

principalele efecte ale fricțiunilor fiind determinate de aplicarea corecta a acestora. Ca efecte
întâlnim:
- vasodilatația locală care antrenează și creșterea temperaturii în profunzime
- efectul mecanic de fragmentare a produşilor patologici (fibrină, grăsimi etc.) favorizând
înlăturarea cicatricilor sau la eliminarea țesutului gras
- decontracturant și antiinflamator analgetic și sedativ

Frământatul are efecte diferite în funcție de profunzimea manevrei:

- stimularea circulației sanguine și astfel creșterea metabolismului(arderilor)și a
eliminării deșeurilor sau supraîncărcării țesuturilor
- creșterea elasticității structurilor implicate - creșterea excitabilității musculare, astfel
tonifiază musculatura
- relaxarea structurilor implicate în cazul în care această manevră este executată
superficial și lejer.

Tapotamentul:

9
 Principalele efecte ale tapotamentului sunt:
- vasodilatația cutanată – care determină creșterea temperaturii și accentuarea colorației;
uneori se însoțește de apariția edemului
- creșterea excitabilității nervoase
- creșterea excitabilității musculare – deci, creșterea tonusului muscular
Vibrațiile:
- efect calmant
- efect decontracturant
- efect de drenaj local.
- creșterea secrețiilor digestive (glande salivare, stomac, ficat-colecist)
- manevra înlătură oboseala și induce destinderea subiectului

II-REFLEXOTERAPIA

Originea ei se găsește în antichitatea egipteană și chineză, fiind o practică terapeutică la

fel de veche ca acupunctura sau presopunctura.

10
 Prin reflexologie se înțelege o practică a medicinei alternative care constă în stimularea,
folosind un un masaj special sau atingând zone ale corpului numite puncte reflexe.

Prin zonă reflexă se înțelege un punct de pe suprafața corpului pe care, în conformitate cu

teoriile reflexologilor, s-ar proiecta un anumit organ, situat din punct de vedere anatomic, departe
de acel punct. Acționând în aceste puncte ar exista șansa de a influența pozitiv organul respectiv;
pentru acest motiv, reflexoterapia intră în domeniul medicinei complementare și este considerată
a fi o tehnică holistică de vindecare. Teoriile reflexologice nu se reflectă în cunoștințele de
anatomie și fiziologie moderne și nu avem confirmări experimentale de încredere efectuate în
conformitate cu metodele științifice.5

William Fitzgerald (1872-1942) recunoscut ca părintele reflexologiei moderne. Acesta a

studiat terapiile folosite în vechile culturi, a dezvoltat teoria modernă a corespondenţei dintre
diferitele părţi ale corpului, a descoperit că tălpile picioarelor reprezintă „o copie fidelă” a
corpului și a identificat pe plantă 10 zone reflexe grupate în 2 serii a câte 5 zone longitudinale
care se termină la nivelul picioarelor, fiecare la unul din degete sau la halucele corespondent.

Avantajul reflexoterapiei este că tratează atât afecțiunile care se manifestă, cât și pe cele
nedepistate încă, cât și predispozițiile la anumite boli, eliminând cauza care a produs disconfortul
respectiv. Unele dintre cele mai numeroase cazuri care apelează la masajul în talpă sunt legate de
depresii, anxietate, insomnii, stres, nervozitate, migrene, instabilitate psihică.

Reflexologia are mai multe ramuri funcţie de zona corpului în care se află zonele reflexe:

 Reflexologia vertebrală (se aplică la nivelul apofizelor spinoase ale vertebrelor);

 Reflexologia ţesutului conjunctiv subcutanat (stimularea periferiei corpului prin masarea
şi întinderea celor 3 straturi de ţesut conjunctiv: dermul, ţesutul subcutanat, stratul
aponevrotic);
 Reflexologia mâinilor – asemănătoare celei aplicate la nivelul picioarelor;
 Reflexologia capului – are la bază acelaşi principiu al corespondenţei (baza capului
corespunde părţii superioare a corpului, partea de mijloc a capului corespunde părţii de
mijloc a corpului, partea superioră a capului, părţii inferioare a corpului);
 Gura şi cavitatea bucală – reprezintă aparatul digestiv;

5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Reflexologie;

11
  Reflexologia urechii – auriculoterapia;
 Reflexologia endonazală – zonele reflexogene ale mucoasei nazale pot fi stimulate în
diverse afecţiuni (cefalee, nevralgia sciatică, astmul bronşic, impotenţa sexuală – se
foloseşte un beţigaş înfăşurat în vată la un capăt);
 Reflexologia intestinului gros – zonele reflexogene ale acestui organ se palpeză profund
în zona abdominală, stimularea realizându-se printr-un masaj profund efectuat cu
vârfurile degetelor;
 Reflexologia piciorului – bazată pe teoria zonelor şi reflectarea părţilor corpului pe picior
(plantă, partea dorsală a piciorului şi părţile laterale ale acestuia).

Deși mâinile, urechile și picioarele pot fi manipulate pentru a îmbunătăți sănătatea și

bunăstarea, picioarele primesc cea mai mare atenție. Picioarele sunt foarte importante datorită
sursei bogate de terminații nervoase superficiale (7.000 în fiecare picior).

Prin masarea punctelor reflexe din talpă putem echilibra sistemul nervos și organele
senzoriale, sistemul cardiovascular, endocrin sau limfatic, organele interne și așa mai departe,
deoarece reflexologia privește organismul ca pe un tot unitar. Reflexoterapia tratează atât bolile
în sine, cât și cauzele care le determină. Acest tratament are efect optim mai ales atunci când este
folosit pentru îmbunătățirea stării generale de sănătate.6

Punctele de la nivelul:

 degetelor şi extremităţilor terminale ale metacarpienelor- corespund capului şi organelor

senzoriale de la acest nivel,
 bolţii plantare-fiindu-i atribuite organele interne toracice şi abdominale superioare,
 ariei calcaneene-revin organelor din partea inferioară a abdomenului, membrele
inferioare, segmentul terminal al coloanei vertebrale şi vezica urinară.

Masajul acestor zone faciliteză circulaţia sanguină, accelerând transportul toxinelor spre
organele de eliminare – detoxifiere. Repetarea în mai multe şedinţe, determină fisurarea
„cristalelor” de toxine, pe care circulaţia sanguină le va prelua şi timite prin fluxul sanguin spre
organele de eliminare îmbunătăţind astfel starea de sănătate.

6
Hartmann, C.(2001), MASAJ, AUTOMASAJ, PRESOPUNCTURĂ, REFLEXOTERAPIE. Editura: Alex 2000;

12
 Efectul trebuie obţinut treptat, fără a forţa acţiunea de detoxifiere a organelor (rinichi,
ficat, splină, sistem limfatic), forţând posibilităţile reale ale organismului. Se execută cu policele
sau cu falangele celorlalte degete, prin mişcări circulare, sau de tragere de sus în jos sau din
interiorul plantei spre exteriorul ei.

Presiunea trebuie să aibă o intensitate mică la început, apoi va creşte progresiv până la
limita de suportabilitate a pacientului (aprecierea se face privind mereu faţa acestuia).

Masajul punctelor/zonelor reflexogene se realizează prin următoarele tehnici:

 Apăsare şi tragere – indicată în cazul acţiunii asupra unui singur punct/zonă reflex care
necesită apăsare profundă şi individualizată (exemplu vezica biliară); pe măsură ce se
apasă policele poate fi tras uşor spre palmă, intensitatea mai mare la apăsare şi descreşte
în timpul tragerii;
 Ridicare şi apăsare – indicată când nu avem o alunecare bună, sau când degetul este deja
obosit; degetul mâinii active apasă punctul iar cea inactivă susţine şi ridică piciorul
pacientului;
 Tragere înainte şi înapoi – o mişcare de presare şi tragere a degetului, pe un punct sau
mai multe (înainte, înapoi sau combinat); în cazul afecţiunilor organelor excretoare; se
aplică doar în sensul evacuării;
 Mişcarea circulară – pentru puncte mai mari şi bine delimitate (ficat, vezică biliară,
vezică urinară, etc.);
 În zig-zag – se aplică pentru a acoperi din toate unghiurile o zonă mai întinsă (exemplu
intestin subţire).

Masajul pe zone reflexogene Head se bazeazã pe faptul cã un anumit neuromer inerveazã

prin fibre nervoase vegetative o arie visceralã şi în acelaşi timp, prin fibre nervoase somatice, o
suprafatã bine delimitatã a tegumentelor, numitã dermatom.

Dupã Mackenzie şi Head, în cazul suferinței unui viscer, impulsurile plecate de la acest
nivel sunt proiectate de centrii talamici pe zonele somatice ale pielii. In acest fel se explicã
senzațiile de hiperestezie sau durere proiectate pe tegumentele abdomenului din dreptul
organului subiacent sau pe zone ale pielii situate la distanțã.

13
 Principalele zone reflexogene ale abdomenului pentru masajul diverselor organe sunt
urmãtoarele: epigastrul, pentru stomac; hipocondrul drept, pentru ficat şi vezicula biliarã; flancul
drept, pentru colonul ascendent; flancul stâng, pentru colonul sigmoid; zona ombilicalã, pentru
intestinul subtire; hipogastrul, pentru vezica urinarã.

Pentrul masajul acestor zone, pacientul stã în decubit dorsal, cu genunchii depãrtati.

Masajul zonei stomacului se aplicã în epigastru şi în hipocondrul stâng. Se începe cu o

manevrã calmantã, prin neteziri circulare, în sensul acelor de ceasornic, pe întreg peretele
abdominal şi mai apoi în zona epigastricã.

Masajul zonei ficatului şi a veziculei biliare începe prin neteziri circulare în sens orar la
nivelul peretelui abdominal; apoi netezirea începe în epigastru, trece pe sub rebordul costal drept
pânã în partea lateralã a hipocondrului drept. Se mai pot efectua vibratii cu degetele sau cu palma
în timpul expirației.

Masajul intestinului subțire se efectueazã în zona ombilicalã, cu efect calmant; se începe

cu neteziri circulare ale peretelui abdominal, în sens orar, continuate cu neteziri circulare în jurul
ombilicului, tot în sens orar.

Masajul colonului se face cu scopul de a-l stimula pe segmente, începând din flancul
drept, trecând prin epigastru şi apoi în flancul stâng. La început se efectueazã un efleuraj al
peretelui abdominal, dupã care se trece la executarea unor neteziri cu ambele mâini, în sensul
acelor de ceasornic. Manevrele încep în fosa iliacã dreaptã, de la nivelul cecului de-a lungul
colonului ascendent pânã la unghiul hepatic, apoi spre stânga, de-a lungul colonului transvers
pânã la unghiul splenic; apoi, netezirea se face în jos, pe flancul stâng pânã la fosa iliacã stângã,
de-a lungul colonului descendent şi sigmoid. Se poate aplica şi percutarea efectuatã cu vârful
degetelor, pe acelaşi traseu şi în acelaşi sens.

Masajul pe zonele reflexogene ale abdomenului favorizeazã normalizarea functiilor

motorie şi secretorie ale aparatului digestiv, absorbtia şi evacuarea cãilor biliare. Este indicat în
dischineziile biliare, în tulburãrile de motilitate gastricã, în constipații atone şi în ptoze viscerale.7

7
Zamor, E., Craciun, D.D.(2007), MASAJ MEDICAL, Cluj-Napoca: Editura Risoprint;

14
II.1 Contraindicații

Boli infecţioase, stări febrile, afecţiuni ale picioarelor care nu permit aplicarea masajului,
afecţiuni cardiace grave, afecţiuni psihice, consum de droguri sau dependenţă de medicamente.

II.2 Efectele reflexoterapiei

Efectele reflexoterapiei se remarcă la nivelul tuturor aparatelor şi sistemelor organismului:

 Sistemul muscular – înregistrează îmbunătăţirea termoreglării, troficităţii, înlăturarea

oboselii musculare, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea, calităţile şi proprietăţile muşchilor;
 Funcţionalitatea glandelor endocrine este influenţată benefic, se reglează echilibrul
hormonal, stimulează secreţia insulinei;
 Asupra sistemului osos – menţinerea compoziţiei dinamice osoase, troficităţii, previne
deteriorările şi afecţiunile acestora;
 Reglează şi îmbunătăţeşte funcţiile organelor interne şi tonusul muşchilor viscerali;
 La nivel cutanat – menţinerea normală a funcţiilor acestuia, asigură troficitatea ţesutului,
calităţile şi proprietăţile pielii;
 Sunt combătute stazele limfatice;
 Asupra sistemului nervos - efectele sunt de echilibrare funcţională, combatere a stresului,
insomniilor, depresiilor, precum şi de stimulare a endorfinelor, înlăturarea durerii.

III-AUTOMASAJUL

Automasajul este o aplicare a procedeelor obişnuite de masaj pe propriul nostru corp.

Faţă de masajul comun, automasajul prezintă o serie de avantaje si dezavanţaje.

Avantajele sunt numeroase şi convingătoare. Automasajul poate fi practicat oriunde,

oricând şi de către oricine, indiferent de sex şi vârstă; pot fi folosite atât manevrele

15
fundamentale, cât şi cele ajutătoare de masaj. Executate de către noi înşine, aceste manevre pot fi
adaptate, în orice împrejurare,particularităţile şi necesităţile individuale, pot fi dozate şi gradate
cu uşurinta după propria noastră sensibilitate şi putere.

Folosind în scop igienic, automasajul poate deveni pentru noi toţi o metode păstrare şi
îmbunătăţire a sănătăţii, de angrenare în muncă şi de combatere a oboselii; el poate înlocui la
nevoie masajul terapeutic executat de

re specialist.

Pentru a executa automasajul cu o cheltuială cât mai mică de energie, trebuie să alegem
poziţiile corpului cele mai favorabile, care să accesibilizeze regiunile pe care dorim să le masăm
şi să permită executarea manevrelor celor mai importante. Aceste poziţii trebuie să asigure
stabilizarea corpului şi relaxarea muşchilor care nu lucrează.

Sunt recomandate toate poziţiile cu cea mai mare suprafaţă de sprijin, care derivă din poziţiile,
fundamentale din culcat şi şezând.

Automasajul poate fi general, în măsura în care reuşim să acţionăm asupra unei cât mai
întinse suprafeţe a corpului nostru. Ne dăm seama însă de la început că nu putem prelucra în mod
egal toate părţile corpului; unele rămân nemasate, iar pe altele nu le putem masa decât pe o
anumita zonă; pe unele nu putem aplica toate procedeele iar pe altele le aplicăm mai anevoios.
Nu putem

folosi peste tot şi în mod egal amândouă mâinile.

Ordinea masajului este stabilita în funcție de fiecare persoană și durerea pe care o simte.
In general începem masajul cu membrele inferioare, trunchiul(zona, lombară, zona cervicală,
zona abdominala) și terminam cu membrele inferioare.

III.1 Automasajul membrelor inferioare

Membrele inferioare pot fi masate pe segmente sau pe toată lungimea lor, masam pe rând
întâi membrul inferior din dreapta, apoi pe cel din stanga sau invers. Când ne grăbim, putem

16
masa membrele inferioare deodată, simultan şi simetric, cu o mână pe un segment şi cu cealaltă
pe segmentul pereche.

Masajul membrului inferior se începe cu piciorul propriu-zis (laba piciorului după care masăm
gamba, genunchiul, coapsa şi şoldul. Piciorul se masează de regulă din poziţia şezând pe o
banchetă, scaun , sau chiar pe podea. Acest segment se mai poate masa şi poziţia stând cu talpa
pe un plan mai ridicat. Pe picior se aplică manevrele simple de netezire şi de fricţiune, apoi
rulatul, şi scuturatul piciorului anterior. Frământatul şi baterea nu sunt indicate, pentru că sub
piele nu găsim decât foarte puţine ţesuturi moi.

Alunecările scurte şi uşoare se aplică pe degete, pe dosul şi marginile piciorului anterior, în jurul
maleolelor, al călcâiului şi tendonului ahilian. Manevra se execută cu degetele sau cu palmele. Pe
talpă se aplică alunecări si la degete spre călcâi, executate viguros cu pumnul închis, sau cu
radacina şi marginea laterală a palmei. Masăm cu mâna stângă piciorul drept şi invers, cu mâna
dreaptă, piciorul stâng.

Fricţiunea se execută cu degetele şi podul palmei pe regiunea dorsală a piciorului şi cu pumnul

pe talpă. Manevra se poate executa cu ambele mâini sau numai cu o mână, de obicei cu dreapta.
Fricţionăm în sens liniar spaţiile interosoase şi tendoanele; în sens circular sau în spirală se
fricţionează ţesuturile din jurul maleolelor şi călcâielor.

Gamba se masează în continuare, după ce am masat piciorul respectiv, folosind în general

aceleaşi poziţii de lucru. Vom masa mai întâi partea anterioară a gambei, trecând uşor şi repede
peste faţa sa antero-internă şi peste creasta tibiei, unde pielea este aplicată direct pe os şi unde nu
găsim decât foarte puţine ţesuturi subcutanate. Vom aplica manevre lungi şi uşoare de netezire
pe faţa anterioară a gambei şi fricţiuni mai insistente cu vârfurile degetelor pe partea sa externă.
Pe partea posterioară executăm alunecări lungi, medii şi scurte, cu palmele şi cu dosul mâinilor.
Pe această parte se pot executa manevre de frământat, fricţiuni, bateri, rulat şi pensări.

Automasajul genunchiului se poate executa pe partea sa anterioară din poziţia şezând, cu

membrele inferioare întinse şi uşor depărtate între ele. Partea posterioară a genunchiului se
masează din poziţia culcat pe o latură, sau stând cu membrul inferior dus înainte şi sprijinit cu
cacaiul pe un plan ridicat şi cu trunchiul mult aplecat înainte. Pe articulaţia genunchiului se

17
aplică manevre scurte de netezire în sens ascendent sau lateral şi fricţiuni uşoare, circulare sau
liniare, executate cu degetele sau cu palmele.

Coapsa se masează pe faţa sa anterioară şi pe feţele laterale, din poziţia şezând. Pentru masajul
părţii posterioare folosim poziţia stând cu picioarele depărtate, sau cu genunchiul îndoit şi cu
talpa sprijinită de un scăunel aşezat în faţa noastră. Partea externă şi posterioară se pot masa şi
din poziţia culcat lateral, dar atunci nu putem folosi decât mâna de aceeaşi parte.

Putem aplica pe coapsă toate procedeele obişnuite de masaj.

Automasajul membrelor inferioare se mai poate executa pe toată lungimea unuia sau
ambelor membre, lucrând simetric, cu o mână pe un segment şi cu alta pe segmentul pereche.
Acest fel de masaj se desfăşoară de preferinţăde poziţia stând, cu picioarele puţin depărtate între
ele.Manevrele pornesc de la laba piciorului şi ajung până peste şold,continuu peste gambă,
genunchi şi coapsă. Căutăm să aplicăm în special procedeele care se adaptează mai bine la forma
şi relieful diferit al segmentelor.

III.2 Automasajul trunchiului

Automasajul trunchiului se execută pe regiuni, începând cu spatele, continuând cu

peretele abdominal şi terminând cu peretele toracic. Automasajul spatelui are o mare importanţă
fiziologică, dar se execută destul de greu cu mâinile proprii. Porţiunea lombară a acestei întinse
regiuni fiind mai musculoasă şi mai accesibilă, vom aplica asupra ei majoritatea manevrelor de
masaj. Poziţia cea mai favorabilă pentru executarea automasajului pe spate este cea de stând cu
picioarele depărtate.

Masajul peretelui abdominal constă din manevre care interesează pielea, ţesuturile subcutanate şi
stratul musculo-aponevrotic. Acest masaj se execută de preferinţă din poziţiile şezând rezemat şi
culcat. Masajul se executa in sensul invers a acelor de ceas.

Se folosesc toate manevrele mai puțin frământatul deoarece mușchii abdominali nu pot fi prinși
în cută din cauza reflexului de aparare. Putem în schimb să framântăm între degete sau între
palme cutele.

18
 Masajul toracelui se execută din aceleaşi poziţii ca şi masajul abdominal. Aplicăm
manevrele obişnuite, lucrând fie cu amândouă mâinile - fiecare mână aplicată pe partea sa, fie cu
o singură mână pe aceeaşi parte, sau trecând peste piept, pe partea opusă.

Netezirea se începe de la mijlocul sternului, îndreptându-se în sus şi lateral, în sensul spaţiilor

intercostale. Fricţiunile se pot efectua cu degetele şi palmele, presând în sens circular sau liniar
pielea şi ţesuturile superficiale pe planul dur profund.

Manevrele de fricţiune, frământat şi batere nu se vor aplica pe glandele mamare şi nici pe

regiunea precordială.

Netezirea de încheiere se însoţeşte sau este urmată de mişcări ample de respiraţie.

III.3 Automasajul membrelor superioare

Membrele superioare, ca şi cele inferioare, pot fi masate pe segmente, sau pe toată

întinderea lor. Spre deosebire însă de membrele inferioare, cele superioare nu pot fi masate decât
pe rând, cu mâna dreaptă masăm membrul superior stâng, iar cu mâna stângă pe cel drept,
începem de regulă cu masajul mâinii, după care urmează masajul antebraţului, braţului şi
umărului.

Mâna propriu-zisă se masează amănunţit, prelucrându-se pe rând fiecare deget, dosul mâinii şi
palma.

Cea mai bună poziţie de lucru este din şezând cu mâna ţinută vertical sau întinsă orizontal, pe o
masă sau pe genunchiul propriu.

Vom folosi manevrele obişnuite de masaj, adaptate la caracterele anatomice ale acestui segment.

Antebraţul se masează din aceleaşi poziţii de sprijin, orizontal sau vertical, ca şi mâna,
întorcându-se pe o parte sau pe alta. Folosim manevrele cunoscute de netezire şi fricţiune,
frământat şi rulat, executate cu degetele şi palma mâini opuse. Se poate aplică şi o uşoară batere
sub formă de tocat sau plescăit cu palma şi cu degetele. Pentru rulat folosim planul orizontal,
care ne permite să ducem antebraţul, cu mâna opusă, în pronaţie şi supinaţie. Netezirea de

19
închiere se va face în poziţia cu antebraţul vertical, pentru a cuprinde întreaga suprafaţă a
segmentului.

Braţul se masează din poziţia şezând, cu trunchiul uşor înclinat înainte și răsucit spre partea pe
care dorim să o masăm.Mâna sau antebraţul se sprijină pe o masă sau pe genunchiul propriu. Se
mai poate masa şi din poziţia stând, cu membrul superior'atârnând liber în jos şi înainte, puţin
depărtat de trunchi. Trunchiul se înclină uşor înainte, pentrua permite depărtarea braţului şi
masare lui pe toate părţile.

Pentru automasajul braţului folosim toate manevrele cunoscute, executate cu o singură

mână, cea de pe partea opusă.

Umărul se masează din aceleaşi poziţii, se folosesc aceleaşi manevre, ce vor fi executate
cu mâna de partea opusă.

III.4 Automasajul zonei cervicale

Poziţia de lucru este stând sau şezând, cu capul uşor înclinat înainte.

Manevrele de masaj sunt cele cunoscute, de netezire, fricţiune, frământat şi tapotament.

Pentru executarea netezirii, aplicăm amândouă mâinile simetric, de o parte şi de alta a

coloanei vertebrale cervicale şi facem să alunece palmele şi degetele întinse, de sus, de la
inserţiile occipitale ale muşchilor extensori, în jos spre umeri şi înainte, spre clavicule. Fricţiunea
constă din mici mişcări circulare sau liniare, executate cu vârful degetelor, insistând mai mult
asupra inser-

ţiilor superioare ale muşchilor cefei. Executăm apoi un frământat, formând o cută din marginea
externă a muşchiului trapez.

Masajul cefei poate fi însoţit şi urmat de mişcări ale capului şi gâtului, constând din
extensii, îndoiri laterale, răsuciri şi circumducţii, executate fără încordare musculară, urmate de
câteva respiraţii adânci, liniştitoare.

20
 BIBLIOGRAFIE

 Hartmann, C.(2001), MASAJ, AUTOMASAJ, PRESOPUNCTURĂ, REFLEXOTERAPIE.

Editura: Alex 2000
 Williams, A.(2015), SPA BODYWORK A GUIDE FOR MASSAGE TERAPISTS,
Baltimore;
 Zamor, E., Craciun, D.D.(2007), MASAJ MEDICAL, Cluj-Napoca: Editura Risoprint;

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Reflexologie;

21