REZUMAT PARTEA I

Fred Wilt, fost alergător olimpic de distanță SUA , este creditat cu inventarea termenului
de pliometrie. Încă din anul 1980, termenul de pliometrie a câștigat o popularitate mare.
Etimologia cuvântului provine (după Wilt) din temenul grecesc „plethyen”, care se traduce prin
„creştere”, şi din cuvântul „isométrique”, care se traduce prin „aceeaşi lungime”.

Se vorbeşte despre lucru muscular în regim pliometric în situaţia în care un muşchi, aflat
în stare de tensiune, este într-o primă fază supus unei acţiuni de întindere (faza excentrică a
mişcării), pentru ca imediat să fie supus acţiunii de contracţie, ceea ce presupune scurtarea
lungimii sale, prin apropierea punctelor de inserţie (faza concentrică a mişcării). În acest mod,
este pus în acţiune ceea ce fiziologii numesc „ciclul întindere-scurtare”.
Factorii de ordin fiziologic care stau la baza utilizării metodei în cadrul antrenamentului
pentru dezvoltarea forţei - viteză sau a forţei reactive sunt reflexul miotatic și elasticitatea
musculară.
Structurarea antrenamentului pentru dezvoltarea forţei în regim pliometric poate conduce
la o serie de ameliorări esenţiale ale realizării gesturilor motrice specifice unei discipline
sportive, în care efortul specific se încadrează în parametrii funcţionali ai acestei metode. Astfel,
lucrul muscular în regim pliometric poate conduce la ameliorări ale forţei izotonice maximale
voluntare, până la dublarea acesteia, poate conduce la inhibiţia reflexului miotatic, poate mări
pragul de sensibilitate al receptorilor Golgi, poate conduce la creşterea tonusului general de
repaus al muşchiului.
Utilizarea metodei de lucru muscular în regim pliometric, în mod preferențial în cadrul
antrenamentului pentru dezvoltarea forţei, a condus la o cristalizare foarte exactă a formelor de
organizare a antrenamentului. Există trei forme generale de aplicare a metodei pliometrice:
pliometria simplă, pliometria intensă și pliometria cu încărcături suplimentare.