MASAJUL, AUTOMASAJUL,

REFLEXOTERAPIA

Profesor îndrumător:
PROF. DR. DROSESCU PAULA
STUDENȚI:
Balan Alexandru-Lucian
Gavril Alexandru-Mircea
Grapă-Vârlan Dragoș-Marian
Anul 2, grupa 1
 Masajul

Masajul poate fi definit ca o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului,

prin acţiuni manuale sau mecanice, în scop profilactic sau curativ. Este
considerat o prelucrare deoarece subiectul masat nu are o participare activă,
acţionându-se din exterior asupra lui. De asemenea, este metodică deoarece
presupune o anumită ordine de desfăşurare, după principii şi reguli bine stabilite,
datorită efectelor pe care manevrele aplicate le au asupra organismului în
general şi asupra anumitor sisteme în special.
Principalele procedee de masaj sunt împărțite în cinci grupe:
• Netezirile (effleurage)
• Fricțiunile
• Frământatul (pétrissage)
• Tapotamentul (baterea sau lovirile ușoare și ritmice aplicate la nivelul
anumitor regiuni)
• Vibrațiile
 Indicații
Astfel, putem spune că masajul este indicat în următoarele afecțiuni posibile
în urma practicării efortului fizic:
Aparat mioartrokinetic:
Entorsa, luxația, artroza , hidrartroza, afecțiunile inflamatorii cronice ale
articulațiilor și structurilor periarticulare, contracturi și hipertonii musculare,
oboseala musculară(febra musculară), hipotrofiile musculare, hipo și atoniile
musculare, rupturile musculare, contuziile musculare, tendinite, tenosinovite,
entezite.
Sistem nervos:
Nevrite, polinevrite, nevralgii, pareze și paralizii, nevroze, boala Parkinson.
Aparat excretor:
Cistite.
• Aparat circulator:
Afecțiuni ale arterelor(în mică măsură), toate formele de edem de origine venoasă,
cardiacă sau limfatică cu excepția edemului congenital(principala indicație fiind
drenajul limfatic dar se poate aplica cu succes și masajul reflex), tulburărilor trofice
distale ale membrelor, consecutive insuficiențelor arteriale sau venoase.
• Aparat respirator:
Sechele după boli infecțioase și profesionale la acest nivel, în completarea
exercițiilor de reeducare respiratorie.
• Metabolism:
Obezitatea și celulita(toate tipurile de masaj), diabetul zaharat(anumite manifestări
induse de acesta).
• Aparat digestiv:
Constipația, colon iritabil, diskinezie biliara, hipo și hiperaciditate ce se manifestă
de cele mai multe ori sub forma de gastrită.
 Contraindicații
Deși masajul are ca scop întreținerea condiției fizice și chiar de a o amplifica,
iar rezultatele benefice ale unui masaj efectuat corect și conștiincios sunt de
netăgăduit, trebuie să ținem cont că, aplicandu-se asupra unui organism
complex, cum este cel uman, efectele asupra diverselor organe și sisteme sunt
multiple și drept urmare principiul de bază după care ne ghidăm este “înainte de
toate să nu faci rău”.

Se poate vorbi astfel despre contraindicații:

- Generale
- Parțiale
- Definitive
- Temporare.
 Contraindicația generală reprezintă interzicerea aplicării tuturor manevrelor
de masaj pe toate regiunile corpului. Cele mai reprezentative pentru acest tip de
contraindicații sunt bolile neoplazice(cancerele).

Tot în cadrul contraindicațiilor generale intră bolile infecțioase generalizate

sau unele localizate și infectocontagioase, însoțite de febră și agitație, de
oboseală acută, afecțiuni ale pielii de natură parazitară, inflamatorie, erupții chiar
și cele alergice, plăgi și arsuri întinse și relativ recente, în boli hemoragice grave
sau boli majore ale inimii și vaselor, precum și unele boli psihice cu caracter
confuzional și agitații marcate.
 Contraindicație a masajului general o constituie și o stare fiziologică,
temporară însă, cum este ciclul menstrual în primele zile. Stimularea circulației
sanguine din cursul masajului poate determina apariția unor hemoragii masive
în situația dată.

Contraindicația parțială fie restrânge numărul de manevre aplicate prin

masaj, fie permite masajul numai pe regiunile sănătoase, excluzandu-le pe cele
cu probleme sau care ar putea genera probleme.

De asemenea, dacă există contracturi sau musculatură spastică pe porțiuni

mai întinse sunt contraindicate toate manevrele care au efect stimulant al
musculaturii și contractilității acesteia, interesând un segment al corpului sau
corpul în totalitate.
 Manevrele de relaxare accentuate nu se indică în cazul unei osteoporoze
avansate la nivelul coloanei vertebrale, și se aplică cu prudență în cazul deviațiilor
de coloană vertebrală, mai ales în ceea ce privește presiunile la acest nivel.

Intre afecțiunile care determină neputința aplicării manevrelor de masaj pe o

anumită regiune se află cele referitoare la piele și țesuturile învecinate, localizate, de
tipul furunculelor, abceselor, flegmoanelor sau colecțiilor purulente, artritelor
purulente, osteomielitelor, infecțiilor abdominale, hipertiroidiilor, scoliozelor,
cifozelor sau lordozelor importante, osteoporoza la nivelul coloanei vertebrale, sau
în condiții fiziologice, în sarcina.
 Contraindicația temporară este cea mai frecventă determinată fiind de
anumite boli, leziuni sau chiar situații fiziologice pasagere, care o dată înlăturate,
permit aplicarea în condiții firești ale manevrelor de masaj.

Contraindicația definitivă apare numai în cazul unei boli grave, incurabile,

care s-ar putea agrava prin aplicarea tehnicilor de masaj aceste boli fiind discutate
anterior la contraindicațiile generale și se referă la bolie neoplazice în special.

Există de asemenea, anumite regiuni ale corpului care nu beneficiază de

aplicarea manevrelor de masaj în totalitate sau doar a unora, deoarece adăpostesc
formațiuni de interes vital care ar putea fi foarte ușor traumatizate.
 Se recomandă ca atunci când apar efecte nedorite în urma unei manevre sau
a masajului în general să se întrerupă aplicarea acestora și în funcție de evoluția
acestor neajunsuri se va decide dacă se va mai aplica sau nu masajul, ulterior
doar anumite manevre sau regiuni vor fi excluse din secvența de masaj.
 REFLEXOTERAPIA
Originea ei se găsește în antichitatea egipteană și chineză, fiind o practică
terapeutică la fel de veche ca acupunctura sau presopunctura.

Prin reflexologie se înțelege o practică a medicinei alternative care constă în

stimulare, folosind un masaj special sau atingând zone ale corpului numite puncte
reflexe.

Prin zonă reflexă se înțelege un punct de pe suprafața corpului pe care, în

conformitate cu teoriile reflexologilor, s-ar proiecta un anumit organ, situat din
punct de vedere anatomic, departe de acel punct. Acționând în aceste puncte ar
exista șansa de a influența pozitiv organul respectiv; pentru acest motiv,
reflexoterapia intră în domeniul medicinei complementare și este considerată a fi o
tehnică holistică de vindecare.
 Reflexologia are mai multe ramuri funcţie de zona corpului în care se află
zonele reflexe:
• Reflexologia vertebrală (se aplică la nivelul apofizelor spinoase ale vertebrelor);
• Reflexologia ţesutului conjunctiv subcutanat;
• Reflexologia mâinilor – asemănătoare celei aplicate la nivelul picioarelor;
• Reflexologia capului – are la bază acelaşi
principiu al corespondenţei;

• Gura şi cavitatea bucală – reprezintă

aparatul digestiv;

• Reflexologia urechii – auriculoterapia;

• Reflexologia endonazală – zonele

reflexogene ale mucoasei nazale pot fi
stimulate în diverse afecţiuni (cefalee,
nevralgia sciatică, astmul bronşic,
impotenţa sexuală – se foloseşte un
beţigaş înfăşurat în vată la un capăt);
• Reflexologia intestinului gros –
zonele reflexogene ale acestui organ
se palpeză profund în zona
abdominală, stimularea realizându-
se printr-un masaj profund efectuat
cu vârfurile degetelor;

• Reflexologia piciorului – bazată pe

teoria zonelor şi reflectarea părţilor
corpului pe picior (plantă, partea
dorsală a piciorului şi părţile
laterale ale acestuia).
• Deși mâinile, urechile și picioarele
pot fi manipulate pentru a
îmbunătăți sănătatea și bunăstarea,
picioarele primesc cea mai mare
atenție. Picioarele sunt foarte
importante datorită sursei bogate de
terminații nervoase superficiale
(7.000 în fiecare picior).

• Unele dintre cele mai numeroase

cazuri care apelează la masajul în
talpă sunt legate de depresii,
anxietate, insomnii, stres,
nervozitate, migrene, instabilitate
psihică.
Punctele de la nivelul:
• degetelor şi extremităţilor terminale
ale metacarpienelor- corespund
capului şi organelor senzoriale de la
acest nivel,
• bolţii plantare-fiindu-i atribuite
organele interne toracice şi
abdominale superioare,
• ariei calcaneene-revin organelor din
partea inferioară a abdomenului,
membrele inferioare, segmentul
terminal al coloanei vertebrale şi
vezica urinară.
 Prin masarea punctelor reflexe din talpă putem echilibra sistemul nervos și
organele senzoriale, sistemul cardiovascular, endocrin sau limfatic, organele interne
și așa mai departe, deoarece reflexologia privește organismul ca pe un tot unitar.
Reflexoterapia tratează atât bolile în sine, cât și cauzele care le determină.

Efectul trebuie obţinut treptat, fără a forţa acţiunea de detoxifiere a organelor

(rinichi, ficat, splină, sistem limfatic), forţând posibilităţile reale ale organismului.

Presiunea trebuie să aibă o intensitate mică la început, apoi va creşte progresiv

până la limita de suportabilitate a pacientului (aprecierea se face privind mereu faţa
acestuia).
Masajul punctelor/zonelor reflexogene se realizează prin următoarele tehnici:

• Apăsare şi tragere – indicată în cazul acţiunii asupra unui singur punct/zonă

reflex care necesită apăsare profundă şi individualizată; pe măsură ce se apasă,
policele poate fi tras uşor spre palmă, intensitatea mai mare la apăsare şi
descreşte în timpul tragerii;
• Ridicare şi apăsare – indicată când nu avem o alunecare bună, sau când degetul
este deja obosit; degetul mâinii active apasă punctul iar cea inactivă susţine şi
ridică piciorul pacientului;
• Tragere înainte şi înapoi – o mişcare de presare şi tragere a degetului, pe un
punct sau mai multe; în cazul afecţiunilor organelor excretoare, se aplică doar
în sensul evacuării;
• Mişcarea circulară – pentru puncte mai mari şi bine delimitate;
• În zig-zag – se aplică pentru a acoperi din toate unghiurile o zonă mai întinsă.
 Contraindicații
• Boli infecţioase,
• Stări febrile,
• Afecţiuni ale picioarelor care nu permit aplicarea masajului,
• Afecţiuni cardiace grave,
• Afecţiuni psihice,
• Consum de droguri sau dependenţă de medicamente.
 Efectele reflexoterapiei
Efectele reflexoterapiei se remarcă la nivelul tuturor aparatelor şi sistemelor organismului:
• Sistemul muscular – înregistrează îmbunătăţirea termoreglării, troficităţii, înlăturarea
oboselii musculare, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea, calităţile şi proprietăţile muşchilor;
• Funcţionalitatea glandelor endocrine este influenţată benefic, se reglează echilibrul
hormonal, stimulează secreţia insulinei;
• Asupra sistemului osos – menţinerea compoziţiei dinamice osoase, troficităţii, previne
deteriorările şi afecţiunile acestora;
• Reglează şi îmbunătăţeşte funcţiile organelor interne şi tonusul muşchilor viscerali;
• La nivel cutanat – menţinerea normală a funcţiilor acestuia, asigură troficitatea ţesutului,
calităţile şi proprietăţile pielii;
• Sunt combătute stazele limfatice;
• Asupra sistemului nervos - efectele sunt de echilibrare funcţională, combatere a stresului,
insomniilor, depresiilor, precum şi de stimulare a endorfinelor, înlăturarea durerii.
 AUTOMASAJUL

Automasajul este o aplicare a procedeelor obişnuite de masaj pe propriul

nostru corp. Faţă de masajul comun, automasajul prezintă o serie de avantaje si
dezavantaje.

Avantajele sunt numeroase şi convingătoare. Automasajul poate fi practicat

oriunde, oricând şi de către oricine, indiferent de sex şi vârstă; pot fi folosite
atât manevrele fundamentale, cât şi cele ajutătoare de masaj. Executate de către
noi înşine, aceste manevre pot fi adaptate, în orice împrejurare,particularităţile
şi necesităţile individuale, pot fi dozate şi gradate cu uşurinta după propria
noastră sensibilitate şi putere.
 Pentru a executa automasajul cu o cheltuială cât mai mică de energie, trebuie
să alegem poziţiile corpului cele mai favorabile, care să accesibilizeze regiunile
pe care dorim să le masăm şi să permită executarea manevrelor celor mai
importante. Aceste poziţii trebuie să asigure stabilizarea corpului şi relaxarea
muşchilor care nu lucrează.

Automasajul poate fi general, în măsura în care reuşim să acţionăm asupra

unei cât mai întinse suprafeţe a corpului nostru. Ne dăm seama însă de la început
că nu putem prelucra în mod egal toate părţile corpului; unele rămân nemasate,
iar pe altele nu le putem masa decât pe o anumita zonă; pe unele nu putem aplica
toate procedeele iar pe altele le aplicăm mai anevoios.

Folosind în scop igienic, automasajul poate deveni pentru noi toţi o metode
păstrare şi îmbunătăţire a sănătăţii, de angrenare în muncă şi de combatere a
oboselii; el poate înlocui la nevoie masajul terapeutic executat de specialist.
 Automasajul membrelor inferioare
Membrele inferioare pot fi masate pe segmente sau pe toată
lungimea lor, masam pe rând întâi membrul inferior din dreapta, apoi pe
cel din stanga sau invers. Când ne grăbim, putem masa membrele
inferioare deodată, simultan şi simetric, cu o mână pe un segment şi cu
cealaltă pe segmentul pereche.

Pe picior se aplică manevrele simple de netezire şi de fricţiune, apoi

rulatul, şi scuturatul piciorului anterior. Frământatul şi baterea nu sunt
indicate, pentru că sub piele nu găsim decât foarte puţine ţesuturi moi.
 Automasajul membrelor inferioare se mai poate executa pe toată lungimea unuia
sau ambelor membre, lucrând simetric, cu o mână pe un segment şi cu alta pe
segmentul pereche. Acest fel de masaj se desfăşoară de preferinţăde poziţia stând, cu
picioarele puţin depărtate între ele. Manevrele pornesc de la laba piciorului şi ajung
până peste şold, continuu peste gambă, genunchi şi coapsă.
Căutăm să aplicăm în special procedeele care se adaptează mai bine la forma şi
relieful diferit al segmentelor.
 Automasajul trunchiului
Automasajul trunchiului se execută pe regiuni, începând cu spatele, continuând
cu peretele abdominal şi terminând cu peretele toracic. Automasajul spatelui are o
mare importanţă fiziologică, dar se execută destul de greu cu mâinile proprii.
Porţiunea lombară a acestei întinse regiuni fiind mai musculoasă şi mai accesibilă,
vom aplica asupra ei majoritatea manevrelor de masaj. Poziţia cea mai favorabilă
pentru executarea automasajului pe spate este cea de stând cu picioarele depărtate.
 Se folosesc toate manevrele mai puțin frământatul deoarece mușchii
abdominali nu pot fi prinși în cută din cauza reflexului de aparare. Putem în
schimb să framântăm între degete sau între palme cutele.

Masajul toracelui se execută din aceleaşi poziţii ca şi masajul abdominal.

Aplicăm manevrele obişnuite, lucrând fie cu amândouă mâinile - fiecare mână
aplicată pe partea sa, fie cu o singură mână pe aceeaşi parte, sau trecând peste
piept, pe partea opusă.

Manevrele de fricţiune, frământat şi batere nu se vor aplica pe glandele

mamare şi nici pe regiunea precordială.

Netezirea de încheiere se însoţeşte sau este urmată de mişcări ample de

respiraţie.
 Automasajul membrelor superioare

Membrele superioare, ca şi cele inferioare, pot fi masate pe segmente, sau pe toată

întinderea lor. Spre deosebire însă de membrele inferioare, cele superioare nu pot fi
masate decât pe rând, cu mâna dreaptă masăm membrul superior stâng, iar cu mâna
stângă pe cel drept, începem de regulă cu masajul mâinii, după care urmează masajul
antebraţului, braţului şi umărului.

Mâna propriu-zisă se masează amănunţit, prelucrându-se pe rând fiecare deget,

dosul mâinii şi palma.

Cea mai bună poziţie de lucru este din şezând cu mâna ţinută vertical sau întinsă
orizontal, pe o masă sau pe genunchiul propriu.
Vom folosi manevrele obişnuite de masaj, adaptate la caracterele anatomice ale
acestui segment.
 Pentru automasajul braţului folosim toate manevrele cunoscute, executate
cu o singură mână, cea de pe partea opusă.

Umărul se masează din aceleaşi poziţii, se folosesc aceleaşi manevre, ce vor

fi executate cu mâna de partea opusă.
 Automasajul zonei cervicale
Poziţia de lucru este stând sau şezând, cu capul uşor înclinat înainte.
Manevrele de masaj sunt cele cunoscute, de netezire, fricţiune, frământat şi
tapotament.
Masajul cefei poate fi însoţit şi urmat de mişcări ale capului şi gâtului,
constând din extensii, îndoiri laterale, răsuciri şi circumducţii, executate fără
încordare musculară, urmate de câteva respiraţii adânci, liniştitoare.
Concluzii/efecte
BIBLIOGRAFIE