Sunteți pe pagina 1din 13

-Teodora Ghidia

-Andrei Dyaniska
Şcoala:Gimnaziala ,,Mihai Eminescu’’
Profesor îndrumator: Mihaela Chiriꚑescu
O artă şi o filozofie. La ce foloseşte împăturirea
hârtiei? În prezent, prin îmbinarea algebrei şi
geometriei, origami este folosită în diferite
domenii ale ştiinţei şi tehnicii. Un astfel de
exemplu îl reprezintă realizarea airbag-urilor
pentru autoturisme sau plierea unor componente
ale sateliţilor la trimiterea lor în spaţiu.
Fie o foaie de hârtie de forma pătrat. Pe
aceasta se vor face construcţii geometrice. Elevul
este familiarizat cu aceste construcţii dar realizate
cu rigla şi compasul.
Unele construcţii sunt standard, altele sunt
inedite iar altele, de nivel mai ridicat, necesită din
partea elevului o mai mare experienţă matematică
sau cunoștințe suplimentare.
Cu toate acestea, construcţiile matematice au
o veche istorie, ele fiind instrumente utile încă din
antichitate.
(4). Având date două
segmente MN şi PQ, putem
face o pliere ce suprapune
cele două linii, dreptele
suport. Plierea este de fapt
bisectoarea unghiului celor
două drepte.
O construcție origami este precis determinata de punctele de referinţă
care se pot afla pe suprafaţă sau pe marginea suprafeţei de hârtie ce
trebuie împăturită. Aceste puncte vor fi vârfurile unor poligoane ,
suprafeţe ce vor genera la rândul lor obiectul final. Fiecare îndoitură a foii
de hârtie creează noi puncte de referinţă.
O construcţie origami este o interesantă modelare pentru construirea
de figuri geometrice deoarece acestea se realizează cu ajutorul unei foi de
hârtie. Câte puncte de referinţă se pot obţine prin împăturirea unei foi
pătrate de hârtie de două ori, dar de trei ori ?
Putem considera de la bun început că există oricum cele 4 puncte de
referință iniţiale adică colţurile foii de hârtie. În figurile alăturate se văd
etapele construirii unor astfel de puncte de referinţă.
Modificările foii-suprafeţei de hârtie sunt bine codificate şi
reprezentate prin simboluri sugestive : îndoitură „munte”, îndoitură „vale”,
îndreptare, suprapunerea punctelor de referinţă. Acestea duc la
realizarea de elemente geometrice cunoscute ca mediană, mediatoare,
bisectoare pe foaia de hârtie.
Axiomele Huzita-Hatori sau axiome Huzita-
Justin sunt un set de reguli referitoare la
principiile matematice de împăturire a hârtiei,
care descrie operațiunile care se pot face atunci
când pliem-îndoim o bucată de hârtie.
Axiomele presupun că operaţiunile sunt
finalizate pe un plan (cu o bucată de hârtie perfect
netedă), şi că toate îndoiturile hârtiei formează pe
suprafaţa ei linii drepte (numite şi plieri, cute sau
îndoituri).
Orice elemente Construcţia unui triunghi echilateral

geometric pot fi
reprezentate pornind de la
o foaie de hârtie de forma
pătrat: drepte, unghiuri,
semi-plane, figuri
geometrice plane, forme
geometrice în spațiu.
Vom exemplifica
aceasta prin doar două
construcţii simple.

Trisecţia unghiului Dar cu o foaie de hârtie mai
putem învăţa şi fracţii sau
despre numerele iraţionale
prin calcularea lungimilor
segmentelor ce apar în
construcţiile origami.
Aceste teoreme sunt bine cunoscute
origamiştilor şi pot fi studiate de elevii mai buni
O foaie cu un model origami este colorabilă în două
culori.
Maekawa's Theorem: în orice vârf numărul de
îndoituri în vale sau munte în orice direcţie diferă prin
2.
Kawasaki's theorem: În orice vârf suma tuturor
unghiurilor impare este de 1800.
O foaie nu poate penetra o îndoitură.
Referinte Web:
https://prezi.com/jwcbn3w4uzxv/matematica-si
origami/?fbclid=IwAR2mEr0Fs7yMAidA0dwUS-
22aIcQUSIYI572N-5sRef-WekjMbaiRLfeRyc

https://creativplace.blogspot.com/2012/06/mat
ematicaorigami.html?m=1&fbclid=IwAR10dN67p
DwXXLiiPRPa3yqMp7Sn_1qUgK9oxFCRcpvZXH
BxSqd_NmD0gsg
Vă mulțumim
pentru atenție!!!

S-ar putea să vă placă și